PASTORALĂ LA Naºterea DOMNULUI

Zalău, 2017

† PetroniuPrin harul lui Dumnezeu Episcopul

Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor

creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,

iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

C u ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Crăciunul, iar colindul străbun ne îndeamnă: „Veniţi

astăzi credincioşii să săltăm, / De naşterea lui Hristos să ne bucurăm. / Că El astăzi în Vifleem s-a născut, / Precum au grăit proro-cii cei de demult. / Îngeri şi păstori cântare I-au adus / Şi noi să-I cântăm mărire întru cei de sus. / Pace şi bunăvoire pe pământ, / Că azi s-a născut în iesle Domnul Sfânt”.

� �

Colindele ne încarcă sufletele de bucurie la fiecare început de iarnă, cu frumuseţea şi gingăşia lor unică, întorcându-ne parcă în timp, în anii copilăriei.

Termenul „colindă” provine din latinescul „calendae”, care la romani semnifica prima zi a fiecărei luni. În timpul calendelor din ianuarie copiii romanilor umblau din casă în casă, cu prilejul Anului Nou, şi cântau imnuri, urând gazdelor noroc şi fericire în anul care începea. După ce Dacia a fost cucerită de către romani, acest obicei s-a răspândit şi la noi, iar odată cu încreştinarea strămoşilor noştri, aceste imnuri sau urări păgâne au dobândit un conţinut creştin, fără a-şi pierde însă, denumirea latină.

Colindele sunt creaţii anonime ale poporului nostru, inspirate din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi slujbele bisericeşti, care au, în general, între 20 şi 60 de versuri, şi exprimă pe înţelesul tuturor învăţătura Bisericii despre naşterea Pruncului Iisus, anumite evenimente din viaţa Mântuitorului, precum şi alte momente

importante din istoria mântuirii. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele au o valoare nepreţuită prin conţinutul, originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.

Colindele sunt cântări caracteristice perioadei Crăciunului, care preamăresc naşterea Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii şi descriu cu lux de amănunte tot ceea ce s-a petrecut atunci. În acelaşi timp însă, ele ne înfăţişează şi alte evenimente importante din viaţa şi activitatea publică a Domnului Hristos, precum şi din istoria mântuirii, pe care le vom prezenta în cuvântul nostru de astăzi.

Totuşi, întrucât colindele nu sunt tratate de teologie, ele nu descriu în amănunt viaţa şi activitatea Domnului Hristos şi nici nu fac o sinteză a acestora, ci ele prezintă doar anumite evenimente din viaţa Mântuitorului şi a Bisericii. Din acest motiv, nici cuvântul nostru nu va înfăţişa întreaga viaţă şi activitate publică a Fiului

6 �

lui Dumnezeu întrupat, ci numai faptele relatate de colinde.

În urma căderii protopărinţilor Adam şi Eva în păcat, Dumnezeu i-a alungat din rai. O colindă relatează izgonirea lui Adam din grădina Edenului, precum şi jalea care l-a cuprins: „Adam dacă a greşit, / Din rai Domnul l-a gonit. / Din raiul cel din Eden, / Osândit cu greu blestem. / Iar Adam dac-a văzut, / Că-n greşeală a căzut, / Din rai afar-a fost dat, / Izgonit şi lepădat, / A şezut jos într-un loc, / Plângând cu lacrimi de foc, / Raiul cu jale privind / Şi către dânsul grăind: / O, raiule, lăcaş sfânt, / Mă vezi în ce jale sunt, / Că sunt cumplit urgisit / Şi de la tine gonit. / O, ce mă mai bucuram, / În slava ta când eram. / Că de-acum nu voi gusta, / Din sfântă dulceaţa ta. / Amar, Evo, ce făcuşi? / Unde vom merge acuş? / Pe tine te ascultai / Şi din acel pom mâncai. / Că tu, Evo, m-ai silit / Şi de-ăst bine m-ai lipsit”.

Unul dintre principalele momente de început ale istoriei mântuirii a fost Bunavestire, despre care o colindă glăsuieşte: „Colo sus în vremea ’ceea, / În frumoasa

Galileea, / O Fecioară vieţuia, / Ce Maria se numea. / Nazaret era oraşul / Unde ea-şi avea sălaşul. / Într-o zi Maria sta / Singură şi se ruga, / Dar deodată ce văzu, / Casa toată se umplu, / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă / Şi din zbor cum se opri, / Bucură-te, îi grăi. / Tu, de daruri încărcată, / Cea mai binecuvântată / Din femei pe-acest pământ, / E cu Tine Domnul Sfânt. / Ea văzând, s-a-nspăimântat, / Întru sine s-a-ntrebat, / Doamne, ce să fie oare / Aste vorbe de-nchinare? / Îngerul i-a zis, Marie: / N-avea teamă, pace ţie. / Sunt al Domnului trimis, / Nu te-nspăimânta, i-a zis. / Nu te-nspăimânta Maria, / Că vei naşte pe Mesia. / Fiu al Domnului va fi / Şi Iisus se va numi, / Sfânta Lui Împărăţie / Nesfârşită o să fie. / Maria când a auzit, / Cu smerenie-a grăit: / Dacă-aşa vrea Cel de sus, / Fie mie cum mi-ai spus”.

Evenimentul de debut, cu care Domnul Hristos şi-a început activitatea publică, a fost botezul Său în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul, care este prezentat într-

� �

o colindă astfel: „La marginea râului, / La apa Iordanului, / Vedem lucruri minunate, / De toţi sfinţii lăudate. / La Iordan, râul frumos, / Venit-a Domnul Hristos, / Apele să le sfinţească, / Pe noi să ne mântuiască. / Iată, şi Sfântul Ioan / Vine către Iordan, / Şi dacă s-apropia, / Domnul Hristos îi grăia: / Vino Ioane de cutează, / Pe Mine de Mă botează. / Doamne, cum voi cuteza / Pe Tine-a Te boteza? / Eu sunt iarbă şi ţărână / Şi tremură a mea mână. / Tu eşti foc ce mistuieşti, / Care şi munţii-i topeşti, / De Tine de m-oi atinge, / Mă voi arde, mă voi frige. / Lasă Ioane şi cutează / Şi vino de Mă botează. / Vino şi nu te mira, / Că asta e voia Mea. / Atunci Ioan a cutezat / Şi mâna şi-a ridicat, / Pe Domnul L-a botezat. / Atunci cerul s-a deschis, / Glasul Tatălui a zis: / Iată Fiul Meu iubit, / În care-am binevoit”.

Prima minune pe care a săvârşit-o Domnul nostru Iisus Hristos este descrisă într-o colindă foarte renumită, după cum urmează: „La nunta ce s-a-ntâmplat / În Cana Galileea, / Fost-a şi Iisus chemat. / Şi vrând trişti a nu-i lăsa, / A venit cu Maica

Sa. / Şezând la masă şi bând, / Băutura ne-ajungând, / Toţi cei câţi la masă stau, / În tăcere se uitau, / Necutezând a-ntreba, / De mai este vin ori ba. / Iară mama lui Iisus / Văzând că nu-i vin de-ajuns, / Zise: Fiul meu iubit, / Vinul li s-a isprăvit. / Atunci Iisus s-a sculat / Şi slugile a chemat. / Apă-n şase vase-au pus / Şi le-au umplut până sus. / El le-a binecuvântat, / Apa-n vin s-a preschimbat. / Şi-a zis să dea-ntâi la nun, / Să guste vinul de-i bun. / Iar nunul dac-a gustat, / Cu glas mare a strigat: / Ceia ce fac mese mari, / Dau întâi vinuri mai tari, / Iar dacă se-nveselesc / Şi pe cel rău îl primesc. / Noi pe cel slab l-am băut / Şi pe cel bun l-am ţinut. / Atunci toţi au cunoscut, / Că Mesia s-a născut”.

Minunile săvârşite de Domnul Hristos în timpul activităţii Sale publice sunt foarte succint amintite într-o colindă: „Iar Fiul dacă creştea, / Multe minuni El făcea: / Bolnavi-i tămăduia, / Pe orbi cu ochi îi făcea”.

Intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim, moment în care a fost întâmpinat

10 11

de către evrei ca un împărat, este şi ea prezentată de o colindă: „Hristos vine-ncetinel / Spre patimă ca un miel. / Azi intră-n Ierusalim, / Călare pe mânz de-asin. / De popor e aşteptat / Ca un mare împărat. / La poartă e-ntâmpinat, / Toţi, osana, I-au cântat. / Osana dintru-nălţime, / Că Hristos împărat vine. / Pruncii cu stâlpări în mână / Cântă cu toţi împreună: / Osana dintru-nălţime, / Că Hristos Dumnezeu vine”.

Precum Dreptul Simeon i-a prorocit Sfintei Fecioare Maria, după ce a binecuvântat Pruncul Iisus în templul din Ierusalim, că prin sufletul ei va trece sabie, o colindă relatează cum şi Maica Domnului Îi vesteşte încă din leagăn Pruncului vinderea Lui de către apostolul Iuda şi răstignirea Sa pe cruce: „În cetatea împărătească, / Prins-au rugii să-nflorească. / Însă nu e rug în floare, / Ci e Sfânta Născătoare. / Lângă Maica-n legănel, / Doarme Pruncul mititel, / Iar în jurul Pruncului / Creşte floarea rugului. / Printre rugii înfloriţi / Cresc şi spinii ascuţiţi. / Pruncu-n somn se mişcă lin, / I-a ajuns mânuţa-n spini. / Din

mânuţă-I curge sânge, / Pruncuşoru-ncepe-a plânge. / Maica Sfântă-L legăna, / Şi din gură cuvânta: / Taci cu mama Fiul meu, / Că-Ţi va fi cu mult mai greu, / Ucenicul când Te-a vinde / Şi pe cruce Te-or întinde. / Atunci naşterea de-acum / Îţi va fi un aspru drum. / Când sudoarea Îţi va curge, / Să ne ierţi Iisuse dulce”.

Despre apostolul vânzător o colindă spune: „Iuda, ucenic viclean, / S-a făcut mare duşman, / Vrând pe Hristos, Fiul Sfânt, / Să-L piardă de pe pământ”.

Condamnarea la moarte şi răstignirea Domnului Hristos sunt prezentate într-o colindă astfel: „Judecându-L pe Hristos, / Pe Mântuitorul nost’, / Pe dealul Golgotei, sus, / Pe cruce de brad L-au pus, / Cu suliţa L-au străpuns, / Sânge şi apă au curs”.

O colindă descrie ce s-a întâmplat în momentul în care Domnul Hristos şi-a dat duhul pe cruce: „Nourii s-au tulburat, / Soarele s-a-ntunecat, / Pietrele s-au despicat”.

În urma morţii trupului Domnului Hristos pe cruce, sufletul Acestuia a coborât la iad, de

12 13

unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament, cu care a intrat în rai. O colindă grăieşte în acest sens: „Şi s-a coborât la iad, / Ca să scoată pe Adam / Şi pe pruncii lui Avraam. / Scoală Adame, hai cu mine, / Să mergi de la rău la bine, / Că de când aici şedeai, / Tare rău te necăjeai. / Scoală dară, să pornim, / Sus în rai să ne suim. / Sus la cer când s-au suit, / Ei cu Tatăl au vorbit, / Cum de noi ne-am mântuit, / De-acel veşnic iad cumplit”.

Despre învierea trupului Mântuitorului de a treia zi, o colindă afirmă că „Hristos a înviat din morţi, / Ca să ne scoale pe toţi, / Cu moartea moarte călcând / Tuturor viaţă dând”.

După ce şi-a încheiat activitatea publică pe pământ, Mântuitorul S-a înălţat cu trupul la cer. O colindă prezintă foarte pe scurt acest eveniment, spunând: „Iar Fiul lui Dumnezeu / S-a suit la Tatăl Său”.

A doua venire a Fiului lui Dumnezeu în lume, de această dată ca Judecător al ei, este ilustrată în următoarea colindă: „Răsună blând spre seară, / Al clopotelor cânt, / Că

vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ. / Tânărul crai / Cu mult alai, / Vine din cer, / Hai lerui ler. / El vine-n haină albă, / De îngeraşi purtat, / Să spele lumea toată / De rău şi de păcat”.

Judecata de obşte este şi ea prezentată într-o colindă, sub forma unei promisiuni făcută de Maica Domnului Pruncului Iisus, pentru a-L linişti atunci când Acesta plângea: „Tu, Fiule, nu mai plânge, / Că eu Ţie Ţi-oi aduce / Un scaun de judecată, / Ca să judeci lumea toată. / Să dai drepţii la dreptate / Şi strâmbii la strâmbătate, / Să iei ceru-n stăpânire, / Pământul în moştenire”.

Împărăţia cerurilor, unde vor ajunge cei care au împlinit pe pământ poruncile lui Dumnezeu, este descrisă într-o colindă astfel: „Că în cer sunt multe case, / Împodobite, frumoase, / Tot cu raze luminoase, / Unde drepţii se adună, / Cu toţi sfinţii împreună / Şi îşi fac tot voie bună. / Şi cântând c-o glăsuire, / Dănţuiesc într-o unire, / Dând lui Dumnezeu mărire”.

Unele colinde prezintă evenimentul naşterii Pruncului Iisus de parcă s-ar petrece

1� 1�

în zilele noastre: „Aseară, pe asfinţit, / Mândră stea ne-a răsărit, / După care noi ne-am dus, / Să-L căutăm pe Iisus. / Noi pe Iisus L-am aflat / În iesle de boi culcat. / Numa’ ce ne-am închinat / Şi-napoi ne-am înturnat, / Pe zăpadă şi pe lună, / Să v-aducem veste bună”.

O colindă înfăţişează credinţa poporului român în Domnul Hristos, Cel născut în Betleemul Iudeii, dar şi evlavia domnitorului Ştefan cel Mare: „La poartă la Ştefan Vodă, / Boierii s-au strâns la vorbă. / Dar vorba de cine este? / De Iisus născut în iesle. / Însă Ştefan Domn cel sfânt, / De la rugă auzind, / Pe boierii ce vorbeau / Şi pe Domnul proslăveau. / El pe dată s-a plecat, / Cu boierii s-a-nchinat, / Şi cu glasul de supus, / A slăvit pe Domn Iisus”.

Iubiţi fii sufleteşti,

C redinţa poporului nostru şi marea sa iubire faţă de Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, sunt dovedite cu

prisosinţă de strădaniile depuse în trecut de

generaţii întregi de români, care au alcătuit mulţimea de colinde dedicate naşterii Lui, dar şi altor evenimente din viaţa Sa. Urmând pilda înaintaşilor noştri, să ne dovedim şi noi credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu, lucrându-ne propria mântuire, după cum ne îndeamnă colindul: „Creştinilor, noi astăzi / Degrabă s-alergăm, / Spre-a noastră mântuire, / Veniţi la Viflaim!”.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani!”.

Al vostru de tot binele doritorşi către Domnul pururea rugător

†PetroniuEpiscopul Sălajului

Sediul Episcopiei Sălajului

2017ANUL OMAgIAL AL ICONARILOR

şI PICTORILOR bISeRICeşTI