Masa monetara si agregatele monetare

1.Definirea masei monetare Masa monetara reprezinta un indicator care desemneaza totalitatea mijloacelor banestiexistente in economia unei tari la un moment dat, sau ca medie pe o anumita perioada;

este un indicator statistic, care se cuantifica pe baza bilantului centralizatal intregului sistem bancar dintr-o tara, dupa deducerea operatiilor duble dintre banci.

Având în vedere mulţimea activelor care au proprietăţile enumerate anterior este necesară o clasificare a componentelor masei monetare. Drept criteriu de clasificare cel mai des utilizat este lichiditatea, adica în orice moment şi fără costuri suplimentare.Putem distinge:-moneda efectivă;-disponibilităţi din cadrul depozitelor la vedere (masa scripturală);-depozitele la termen;-alte active financiare. Moneda efectivă formată din bilete de bancă şi moneda metalică este componenta cea mai lichidă a masei monetare. Ea poate fi preschimbată de utilizatorii ei, imediat, în bunuri şi servicii.Din punct de vedere istoric se observă că ponderea acestei componente în masa monetară totală este în scădere, deoarece nu are ataşată nici o rentabilitate. De regulă utilizatorii acestor componente sunt persoanele fizice. Moneda scripturală se materializează în disponibilităţile agenţilor economici deschise la bancă (depozite la vedere). Şi această componentă a masei monetare are lichiditate înaltă, egală cu a monedei efective, pentru că proprietarii depozitelor la vedere printr-o simplă instrucţiune data băncii la care se pastrează aceste disponibilităţi pot să transforme în bunuri şi servicii această categorie de monedă. Ca diferenţe în raport cu moneda efectivă amintim: existenţa ei contabilă, scripturală şi faptul că are ataşată o mică rentabilitate. Depozitele la termen reprezintă conturile de economii ale populaţiei sau conturile de acumulări ale întreprinderilor. Această formă a monedei are o lichiditate mult mai redusă pentru că depozitele la termen trebuie mai întâi mobilizate, adică solicitate la banca unde se păstrează şi numai după aceea pot fi preschimbate în bunuri sau servicii sau cu ele se pot achita datorii.

Preschimbarea lor poate fi făcută cu preaviz şi suportând un cost înainte de scadenţă. În raport cu celelalte 2 categorii de monedă aceasta are ataşată o rentabilitate înaltă.

Alte active financiare - În această categorie se includ bonurile de tezaur, hârtiile de comerţ, cambii, bilete la ordin, acţiunile, obligaţiunile, certificatele de depozit. În această categorie au fost incluse acele active financiare a căror producţie presupune transferul de monedă de la cei care cumpără aceste hârtii de valoare, la cei care emit aceste hârtii de valoare, după cum scadenţa lor sau retragerea lor din circulaţie presupune un transfer de sens invers.

Detinatorii de moneda apartin atat sectorului bancar, cat si celui nebancar. Sectorul bancar al economiei este reprezentat de bancile comerciale care detin rezerve in moneda bancii centrale (bilete si depozite in cont curent), iar sectorul nebancar al economiei este constituit din agentii economici si populatie, care detin bancnote, moneda metalica si depozite in conturile curente la bancile comerciale.Rezulta ca masa monetara este constituita dintr-un stoc de creante asupra bancilor, creante aflate in posesia utilizatorilor de moneda.Pentru a determina nivelul masei monetare se iau in considerare mijloacele banesti existente in conturile clientilor, plus numerarul in circulatie, respectiv, elementele din pasivul bancilor comerciale si cele ale bancii centrale.In schema urmatoare sunt prezentate relatiile de corespondenta care se stabilesc intre detinatorii si utilizatorii de moneda in cadrul economiei.2.Indicatori de structurare a masei monetare Din punct de vedere statistic, pentru masurarea masei monetare se recurge la structurarea

acesteia, ceea ce permite calcularea indicatorilor si a agregatelor monetare. Delimitarea componentelor masei monetare din circulatie se realizeaza dupa urmatoarele criterii, utilizate in statistica monetara internationala.A. sfera pe care o serveste masa monetaraB. natura social economica a detinatorilor de monedaC. rotatia si rolul diferitelor componente ale masei monetareD. gradul de lichiditate al diferitelor componente Din punct de vedere al sferei, masa monetara poate fi analizata ca moneda scripturala (bani de cont) si numerar. Aceste sume apar ca solduri in conturile bancare sau asupra populatiei, sau ca numerar in casieriile agentilor economici si ale institutiilor.

Din punct de vedere al detinatorilor, se disting: - mijloace banesti (monede) ce apartin sectorului public; - mijloace banesti ale sectorului privat.Din punct de vedere al rotatiei si al importantei, se disting:

- mijloace banesti cu circulatie curenta;- mijloace banesti economisite; - alte mijloace banesti.Acest criteriu este utilizat de statistica FMI, care utilizeaza notiunile: - money cuprinde: numerarul din afara sistemului bancar si banii din conturile curente, (care indeplinesc functiile de mijloc de plata si mijloc de circulatie); - qvassi money cuprinde depozitele pe termen scurt ale agentilor economici si ale populatiei;- other ithems cuprinde mijloace banesti cu miscare lenta sau fara miscare.Din punct de vedere al lichiditatii se disting: - lichiditati primare - lichiditati secundare- lichiditati tertiare Criteriul lichiditatii este facultativ, in sensul ca nu il folosesc toate tarile.Indicatorii sau agregatele monetare sunt stabilite de catre autoritatile monetare, tinand seama de trei criterii principale: - eficacitatea agregatelor monetare- caracterul controlabil - disponibilitatea statistica.Eficacitatea agregatelor monetare se interpreteaza in functie de capacitatea acestora de a se constitui in obiective intermediare ale politicii monetare. Acestea trebuie sa ofere informatii complexe si sa atraga atentia asupra evolutiei comportamentului agentilor economici.Ca tendinta generala, se constata ca autoritatile monetare accepta mai multe agregate monetare, fixand tot atatea obiective cate agregate sunt create.Evolutia agregatelor monetare nu este influentata numai de comportamentul agentilor economici si al populatiei, dar si de modificarile reglementarilor in vigoare.Caracterul controlabil al agregatelor monetare evidentiaza influenta pe care o poate exercita autoritatea monetara atunci cand se constata ca evolutia unui agregat nu este corespunzatoare si se incearca corijarea acestuia.Disponibilitatea statistica desemneaza calitatea agregatului monetar de a fi rapid disponibil si in masura de a permite autoritatilor monetare o reactie rapida. In general, se recomanda agregate mai restranse, mai usor de calculat.Exemplele urmatoare demonstreaza ca numarul agregatelor difera in functie de obiectivele politicii monetare.Astfel, in SUA, in cadrul masei monetare, elementele sunt regrupate in cinci agregate: M1

= numerar in circulatie (in afara sistemului bancar) si depozite la vedere; M2 = M1 + depozite la termen la bancile comerciale; M3 = M2 + depozite la termen la bancile populare si la casele de economii; M4 = M3 + certificate de depozit negociabile;

M5 = M4 + certificate de depozit de mare valoare. In Franta:

M1 = numerar in circulatie + soldul conturilor la vedere;

M2 = M1 + plasamente la vedere + conturile de economii pentru locuinte;M3 = M2 + active monetare ale rezidentilor + depozite la vedere + bonuri de casa + certificate de depozit.

La modul general, se poate aprecia ca: - agregatul M1 regrupeaza toate mijloacele de plata efective si depunerile in conturi curente, deci toate mijloacele banesti cu circulatie curenta; - agregatul M2 este mai cuprinzator si include in afara de M1 ansamblul plasamentelor la termen in vederea economisirii, posibil a fi transformate in lichiditati, intr-un anumit interval de timp;- agregatul M3 include pe langa M2 active cu diferite grade de lichiditate, in structura carora se afla certificatele de depozite, bonurile de casa.Daca se utilizeaza criteriul lichiditatii, se poate construi agregatul L, care inglobeaza toate celelalte componente precedente, la care se adauga titlurile pe termen mediu si lung, care pot fi transformate mai lent in lichiditati.Indiferent de numarul agregatelor utilizate, componenta M1 a masei monetare este cea mai activa, in sensul ca intermediaza cel mai mare numar de acte de vanzare-cumparare din economie.Analiza datelor privind masa monetara in circulatie si structura acesteia, pe baza datelor publicate de statistica financiara-internationala, conduce la urmatoarele concluzii: in tarile in curs de dezvoltare, mijloacele banesti, sub forma de lichiditati (M1) detinaproximativ 60 % din masa monetara, in Asia; 40 % in tarile din America Latina; si 27-28 % in tarile industrializate. obiectivele in domeniul politicilor monetare din tarile industrializate includ si evolutiaagregatelor monetare. In 1990 in SUA s-a urmarit o crestere de 3-7 % a agregatului M2, in Japonia o crestere de 10-12 %, in Germania de 4 – 6 %, iar in Olanda o crestere de 5 %. Aceste norme de crestere a agregatelor monetare evidentiaza vointa autoritatilor monetare de a mentine o orientare restrictiva, cu scopul franarii inflatiei si a asigurarii unei concordante intre cresterea masei monetare si cresterea PIB.Utilizarea agregatelor monetare ca obiective intermediare ale politicii monetare poate fi demonstrata in cazul Romaniei, in contextul situatiei monetare a anilor 1991 - 1994. In aceasta perioada, BNR a utilizat M2 ca obiectiv intermediar, urmarind prin program o crestere a cantitatii de moneda mai mica decat a PIB nominal, cu scopul de-a comprima presiunile inflationiste.Desi cantitatea de moneda a crescut mai lent decat PIB in expresie nominala, lichiditatea din sistem nu a reprezentat o constrangere pentru cresterea preturilor.Incepand cu 1992, in sistemul bancar au aparut creditele preferentiale directionate, care au avut ca sursa emisiunea bancii centrale, ceea ce a condus la o lichiditate sporita a economiei. Creatia monetara excesiva a avut efecte negative, printre care cel de intarziere a procesului de atragere a economiilor populatiei in sistemul bancar.

3 Contrapartidele masei monetare

Contrapartidele masei monetare reprezinta creantele asupra intermediarilor monetari, respectiv bancilor centrale, bancilor comerciale, tezaurului public detinute de agentii nefinanciari. Distribuind credite agentilor nefinanciari, practic, intermediarii monetari pun in circulatie mijloace de plata sporind masa monetara in circulatie si modificand structura acesteia. Contrapartidele masei monetare pot fi grupate in doua mari categorii: creante monetare interne si creante monetare externe.

Creantele monetare interne cuprind in structura lor creantele asupra statului si creantele asupra economiei, ele reprezentand baza monetara, fundamentul creatiei monetare si, implicit al formarii si modificarii masei monetare, respectiv a structurii acesteia. Aceste creante decurg din relatiile ce se stabilesc in cadrul pietei monetare intre banca centrala, tezaur si celelalte institutii financiar – bancare.

Creantele monetare generate de operatiunile tezaurului imbraca doua forme:

- una rezultata ca urmare a creditelor acordate tezaurului de institutiile de credit si a cresterii depunerilor monetare administrate de tezaur sau puse la dispozitia sa;

- alta reprezentata de achizitia de titluri publice de catre institutiile de credit.

Evolutia acestei contrapartide a lui M3, creante asupra tezaurului depinde de mai multi factori, dintre care mai semnificativi pot fi enumerati: marimea deficitului bugetar; repartitia titlurilor publice negociabile intre institutiile de credit si agentii nefinanciari; structura portofoliului de active detinute de agentii nefinanciari.

Daca titlurile publice subscrise de banci sunt ulterior cumparate la piata de agentii nefinanciari, atunci creatia monetara initiala este anulata, avand loc o modificare a masei monetare, in sens de restrangere. Invers, cumpararea de catre banci a titlurilor de pe piata financiar–monetara provoaca creatia monetara si mareste masa monetara in circulatie.

Creantele asupra economiei includ finantarile consimtite de institutiile de credit agentilor nefinanciari rezidenti: societati comerciale, gospodarii particulare si antreprenori individuali, administratii publice, institutii de asigurari, case de pensii, administratii private.

Acest modul cuprinde creditele distribuite de institutiile de credit si titlurile care au fost obtinute si care reprezinta in viitor o parte negociabila a activului lor bilantier.

Ca si creantele asupra statului, creantele asupra economiei evolueaza nu numai in functie de nevoile financiare ale agentilor economici, ci si in egala masura in functie de alegerea structurii portofoliului in vederea optimizarii acestuia. In structura acestui modul, creditul intern reprezinta principala contrapartida a lui M3 si reflecta numai o parte din finantarea economiei, el fiind garantat si asigurat prin institutiile de credit. In acest caz, rolul de intermediar financiar al acestor institutii de credit devine predominant, iar finantarea monetara poate fi asociata cu notiunea de agregat de finantare globala, numit credit intern global.

Creantele monetare externe reflecta impactul relatiilor cu strainatatea asupra cantitatii de masa monetara in circulatie, fiind afectate de regulile contabilitatii privind echivalentul in moneda nationala a creantelor si angajamentelor in valuta.

Creantele monetare externe se prezinta sub doua forme si anume:

-soldul operatiunilor externe ale bancii de emisiune cu nerezidentii;

-soldul operatiunilor externe ale celorlalte institutii de credit.

4. Circulaţia monetară şi rolul Băncii Centrale în cadrul acesteia Circulaţia monetară este un proces economic extrem de complex care se bazează pe mişcarea mărfurilor şi serviciilor, între mişcarea mărfurilor şi cea a monedei existând o strânsa conexiune. În general, mişcarea monedei (în timp şi spaţiu) este determinată de mişcarea mărfurilor, în acelaşi timp existând, însă, şi o conexiune inversă în sensul că circulaţia monetară influenţează uneori , la rândul sau, cu destula intensitate, circulaţia mărfurilor.

Principala accepţiune atribuită circulaţiei monetare constă în aceea că ea constituie procesul de mişcare a banilor în cadrul sferei circulaţiei mărfurilor şi serviciilor. Este, deci, necesar că o cantitate determinată de monedă să rămână în mod obiectiv, în permanenta, în circulaţie de unde rezulta că mărfurile şi serviciile care se găsesc într-o perioadă de timp determinată în circulaţie, nu se pot comensura decât cu ajutorul monedei; de aceea, pentru că procesul să se poată desfăşura apare necesitatea asigurării a doua condiţii: în primul rând, să existe în circulaţie cantitatea de mărfuri şi servicii care urmează să se schimbe pe bani, iar în al doilea rând, să existe o vanitate de monedă suficientă pentru a mijloci schimbul de mărfuri.

Dedublarea actelor de schimb în mărfuri şi în monedă justifică existenta a doua faze complementare şi opuse aceluiaşi proces, în sensul că moneda se găseşte alternativ când în mana cumpărătorului, când în mana vânzătorului, în acest context întrând în acţiune funcţia monedei că mijloc de circulaţie; moneda necesară satisfacerii mişcării mărfurilor şi serviciilor a pătruns în circulaţie pe calea emisiunii.

Ea nu poate să rămână în totalitate în circulaţie întrucât ar perturba prin capacitatea permanent sporita, circulaţia normala a mărfurilor, apărând deci, necesitate asigurării unui circuit invers, justificat între altele, prin aceea că pe măsura ce are loc schimbul de mărfuri, o parte importanta din monedă respectiva, fie că revine la banca, fie este păstrata la casele de economii sau la populaţie; în circulaţie va trebui să rămână constant o cantitate de bani-numerar şi monedă de cont care să permită realizarea mărfurilor şi serviciilor pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii normale ale circuitului.

Cea mai mare parte a schimburilor care au loc îmbracă forma monedei de cont, în aceste condiţii întrând în acţiune şi funcţia banilor că mijloc de plata, care amplifica întregul proces. Monedă de cont influenţează, de regulă, numerarul, în sensul scăderii relative a volumului acestuia, amplificându-se astfel tendinţele şi factorii care generează circulaţia monetară, unii dintre aceştia putând condiţiona sporirea monedei în circulaţie, în timp ce alţii contribuie la diminuarea volumului lor; de exemplu calitatea mărfurilor şi a serviciilor , perioadele de inflaţie, preturile, raportul cerere-ofertă, stările conjucturale, puterea de cumpărare, concurentă pot influenţa cantitatea de monedă în circulaţie.

Rezultă aşadar, că circulaţia monetară este dependenta relativ de procesele materiale, de factorii conjucturali, cărora se adăuga cei de natura subiectiva ( politica monetar-financiară).

Circulaţia monetară se defineşte că fiind un mecanism social-economic complex, prin intermediul căruia se desfăşoară mişcarea banilor – în procesul realizării mărfurilor şi serviciilor - , care este dependentă în mod relativ de procesele materiale şi guvernată de un complex de legităţi specifice economiei de piaţă.

Circulaţia monetară poate avea un caracter mai mult sau mai puţin stabil. În epoca contemporană, ţările lumii sunt antrenate, în virtutea diviziunii mondiale a muncii, într-un permanent schimb de valori materiale şi spirituale, circulaţia monetară fiind la rândul sau, pe plan mondial, puternic influenţata de caracterul stabil sau instabil al economiei din cadrul fiecărei ţări. Supremaţia câtorva ţări supradezvoltate din punct de vedere economic influenţează circulaţia monetară internaţională, afectând cu intensitate mai mare sau mai mica, circulaţia monetară din toate ţările lumii.

Economia de piaţă, producţia şi circulaţia mărfurilor imprima şi circulaţie monetare caracteristici şi trăsături specifice. Sfera şi dimensiunile circulaţiei monetare sunt condiţionate de însăşi desfăşurarea producţiei şi circulaţiei mărfurilor. Transformarea mărfii în bani se desfăşoară în trei direcţii principale şi presupune, implicit, un anume “comportament” al instrumentelor de schimb: în primul rând, o parte din mărfuri şi servicii se vând şi se cumpăra cu ajutorul numerarului, situaţie în care monedă funcţionează, în

principal, că măsura a valorii şi că mijloc de circulaţie; în al doilea rând, o cantitate importanta de mărfuri şi servicii sunt vândute pe credit, iar monedă începe să funcţioneze că mijloc de plata, în legătura cu aceasta direcţie impunându-se câteva precizări:

Circulaţia monetară cuprinde în structura ei doua componente de baza:a) sfera numerarului;b) sfera banilor de cont (scripturali), aceasta din urma realizându-se cu ajutorul

viramentelor, adică al acelor operaţiuni bancare prin care un beneficiar nu plăteşte cu numerar mărfurile şi serviciile pe care le-a cumpărat, ci dispune virarea contravalorii lor din contul sau în contul furnizorului. Ceea ce este caracteristic, specific şi esenţial în cadrul întregului proces este faptul că schimbul are loc în timp şi presupune scindarea actului vânzării de cel al cumpărării; totodată, vânzătorul accepta să i se plătească marfa de către cumpărător după o perioadă oarecare de timp ( luna, trimestru, an), plata, conform înţelegerii sau contractului devenind exigibila la un termen convenit între cele doua părţi, termen care a întrat în literatura şi în uzanţa sub denumirea de scadenta. În condiţiile funcţionării monedei că mijloc de plata, schimbul se desfăşoară cu ajutorul creditului, instrumentele de schimb îmbrăcând în aceste condiţii forma cambiei, cecului, etc…

De asemenea, trebuie precizat faptul că sfera monedei de cont “pisează” asupra sferei numerarului, o îngustează, imprimându-i o tendinţa (relativă) de restrângere.

Analiza sferei monedei de cont are o importanta deosebita, atât pentru aprecierea dimensiunilor pe care le are în circulaţia monetară, cât mai ales pentru înţelegerea legităţilor care guvernează acest mecanism.

Cea de-a treia direcţie principală în cadrul transformării mărfii în bani o reprezintă vânzarea unei importante cantităţi de mărfuri şi servicii în cadrul comerţului cu late ţări. De aceea, trebuie avute în vedere toate funcţiile monedei. Caracterului complex al vânzărilor între ţări i se adaugă cele care se manifesta în cadrul economiei diferitelor state, punându-şi amprenta şi influenţând puternic şi circulaţia monetară internă.

În concluzie, circulaţia monetară reprezintă unitatea contradictorie dintre cele trei mari modalităţi mai sus arătate în care are loc mişcarea de ansamblu a monedei.

Abordarea sistematica a problemei ajuta, pe de o parte, la înţelegerea sferei circulaţiei monetare, iar pe de altă parte, la faptul că această trebuie precis delimitată în circulaţia internă a monedei şi în circulaţia ei pe plan internaţional; aceluiaşi scop i se subordonează şi dubla accepţiune care trebuie data circulaţiei monetare: pe de o parte, circulaţia monetară trebuie conceputa că un proces, că un mecanism complex cu un conţinut şi funcţii bine determinate, iar pe de alta parte, trebuie concepută cu aspectul ei concret, materializat, adică formele pe care le îmbracă mişcarea monetară, aşa cum se desfăşoară şi se prezintă ea la suprafaţa, în viaţa de toate zilele.

Tendinţele pe care le imprima mişcării banilor, mutaţiile care au loc în cadrul proceselor materiale pun în evidenta doua funcţii pe care le îndeplineşte circulaţia monetară.

a) prima funcţie a circulaţiei monetare o constituie apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului monetar cu toate elementele componente ale acestuia;

b) a doua funcţie a circulaţie monetare o constituie emisiunea conceputa, atât că punere de bani în circulaţie, cât şi că retragere a acestora în condiţiile determinate de cerinţele desfăşurării proceselor economice.

Aşadar, circulaţia monetară apare că o variabila dependenta, în mod relativ, de o complexitate de factori dintre care mai importanţi sunt circulaţia mărfurilor inclusiv serviciile), considerata atât pe plan intern al unei ţări, cât şi în relaţiile acesteia cu celelalte ţări ale lumii; preturile, luate în aceeaşi accepţiune, adică cele care exprima valoarea naţională a mărfurilor şi serviciilor, cât şi preturile mondiale care se formează pe pieţele externe; situaţia balanţei de plăţi externe; puterea de cumpărare a monedei şi gradul de stabilitate a acesteia; productivitatea muncii şi situaţia economică a ţării respective; structura masei monetare; politica adoptată de ţara respectivă în materie de circulaţie monetară, formele şi modalităţile (inclusiv valuta folosita ) de plăţi care se practica în relaţiile cu alte ţări; mărimea şi calitatea depozitelor şi portofoliilor deţinute de câtre bănci, situaţia bugetului de stat; obligaţiile externe ale ţării respective; volumul cheltuielilor militare; raportul dintre monedă naţională şi monedă cu circulaţie internaţională în care au loc schimburile; situaţia valutar-monetară pe plan mondial; etc.

Circulaţia monetară în ansamblul ei se extinde la scara întregului circuit al economiei mondiale, unde rolul, funcţionalităţile, metodele de dirijare, instrumentele de schimb etc. îmbracă forme şi mai complexe, dintre acestea prezentându-le pe cele care au o pondere hotărâtoare .

Astfel, în virtutea diviziunii internaţionale a muncii, a diversificării schimburilor între ţări, instrumentele specifice circulaţiei monetare sau amplificând foarte mult ducând la complicarea acestui proces pe plan internaţional; în primul rând, reţine atenţia faptul că funcţiile clasice ale banilor că mijloc de circulaţie şi de plata universal au suferit mutaţii esenţiale, ele nu mai putând îndeplini decât parţial (mai mult că element de evidenta şi statistica ), rolul de măsura a valorii universale şi, respectiv, destingere a obligaţiilor dintre ţările lumii, astfel, în condiţiile crizei sistemului monetar internaţional rolul aurului că metal monetar a scăzut foarte mult. De fapt, una din consecinţele grave cu care s-a soldat criza economica mondiala din anii 1929-1923 o constituie prăbuşirea etalonului standard-aur, de la care nu s-a mai putut restabili o oarecare ordine în circulaţia monetară.

Încercările care au dus în cadrul Conferitei Mondiale de la Bretton-Woods, în 1994, la adoptarea unui sistem monetar internaţional sa-u dovedit ineficiente, cu toate că ideea de la care să pornit urmarea o reglementare relativ rezonabila în acesta direcţie; astfel, majoritatea reformelor, intervenţii ale statelor, devalorizări, etc, la care s-a apelat în domeniul circulaţiei monetare în ultimii 45 ani, nu şi-au dovedit eficienta şi valabilitatea.

O problema deosebita în legătura cu circulaţia monetară internaţională o constituie fără precedent a relaţiilor de credit, în epoca contemporană gigantii băncilor acumulând uriaşe capitaluri, dispun de disponibilităţi mari de a acorda credite diferitelor monopoluri şi

chiar statelor. De asemenea, o situaţie deosebita care s-a creat după cel de-al doilea război mondial o constituie formarea unor complexe şi a unor pieţe ale creditului unde se întrepătrund interese ale multor ţări capitaliste, ale marilor monopoluri, corporaţiilor transnaţionale, etc. Centrul Mondial al unor asemenea pieţe se afla la Londra; de asemenea, au luat amploare pieţe ale creditului la Frankfurt pe Main, Paris, Ancara, Tokio, NewYork şi în alte părţi ale lumii, fapt ce dovedeşte o accentuata destindere pe care relaţiile de credit au luat-o în perioadă postbelica. Dacă la aceasta se adaugă exportul de capital, împrumut pe care-l contractează diferitele ţări, marile obiective care s-au construit în ţările capitaliste şi care au necesitat fonduri de sute de miliarde credite, avem o data în plus, posibilitatea înţelegerii şi justificării dimensiunilor crescânde ale relaţiilor de credit în epoca contemporană.

Din cele prezentate rezulta că circulaţia monetară şi creditul, luate în sens larg, general, la scara internaţională, datorita schimbărilor mari apărute în lume, după război, au generat sensibile mutaţii în funcţionalităţile circulaţiei monetare de ansamblu: monedă şi creditul, că principale pârghii ale mecanismului circulaţie monetare, nu-şi mai pot îndeplini integral rolul şi funcţiile pe care le aveau pana la sfârşitul secolului al XX lea, datorita acestui fapt, fiind puternic afectate şi cele doua mari funcţii ale circulaţie monetare: sistemul monetar şi emisiunea monetară, în aceste condiţii, mecanismul circulaţiei monetare trece printr-o criza acuta care- i zdruncina temeliile în ceea ce priveşte dezechilibrele economice dar şi cele monetare care devin frecvente, fapt ce pune sub semnul întrebării însăşi existenta unui anume sistem monetar internaţional.