CHARLES H. SPURGEONMEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineaţa şi Seara

1 Februarie

DIMINEAŢA

Ei vor lăuda căile Domnului. Psalmi 138:5

Creştinii încep să „laude căile Domnului" când îşi lasă povara la cruce. Nici o cântare a îngerilor nu poate fi mai dulce decât primul cântec de bucurie care ţâşneşte din adâncul sufletului păcătosului iertat de Dumnezeu. Ştiţi cum îl descrie John Bunyan. El spune că, atunci când sărmanul Pelerin îşi lasă povara la cruce, face trei salturi mari şi îşi continuă drumul cântând

Slăvită cruce, binecuvântat mormântSlăvit să fie Omul care v-a sfinţit murind!

Credinciosule, îţi aminteşti de ziua în care ai scăpat de lanţuri? Iţi aminteşti locul în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „te iubesc cu o iubire veşnică" (Ieremia 31:3)? „Eu îţi îndepărtez fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă" (Isaia 44:22). Păcatele tale au fost şterse pentru totdeauna. O, ce fericită a fost ziua în care Isus m-a eliberat de durerea păcatului! Când Domnul mi-a iertat pentru prima oară păcatele, am fost atât de fericit încât îmi venea să sar în sus. In drum spre casă, mă gândeam că ar trebui să le spun pietrelor povestea eliberării mele. Sufletul îmi era atât de plin de bucurie încât eram gata să spun fiecărui fulg de zăpadă despre minunata dragoste a lui Isus, care a şters păcatele celui mai mare răzvrătit. Dar simţămintele acestea nu trebuie să existe doar la începutul vieţii de creştin; există motive de a lauda căile Domnului în fiecare clipă, şi experienţa bunătăţii Sale ne face să spunem mereu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea" (Psalmi 34:1).

Cât timp vom trece prin pustia de păcatVom lăuda pe Domnul care-n braţe ne-a purtat.

SEARA

Dragostea ta pentru mine era minunată. 2 Samuel 1:26Vino, cititorule, şi haidem să vorbim despre dragostea minunată, nu a lui Ionatan, ci a lui Isus. Nu vom spune ceva ce nu s-a mai spus, ci lucruri pe care le-am simţit şi gustat. Dragostea Ta pentru mine, Isuse, a fost minunată atunci când rătăceam departe, purtat de dorinţele trupului şi minţii. Dragostea Ta m-a ajutat atunci să nu comit „păcatul de moarte" (Romani

6:16) şi să mă opresc înainte de a mă distruge cu totul. Dragostea Ta a oprit securea Dreptăţii care spunea: „Taie-l! de ce să mai facă umbră pământului degeaba?" Dragostea Ta m-a călăuzit în pustie, m-a dezbrăcat şi m-a făcut să simt vinovăţia păcatului şi povara remuşcărilor. Dragostea Ta mi-a vorbit blând când am căzut de oboseală — „ Veniţi la Mine... si vă voi da odihnă" (Matei 11:28). O, cât de nepătată a fost dragostea Ta, să-mi poată spăla sufletul murdar, pătat de sângele naşterii şi înnegrit de cenuşa păcatului, şi să-l facă alb ca zăpada şi pur ca lâna mieilor. Ţi-ai arătat dragostea când mi-ai şoptit: „Sunt al tău şi tu eşti al Meu". Cuvintele Tale au fost atât de blânde când mi-ai spus: „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte" (Ioan 16:27). Şi cât de dulci au fost momentele când mi-ai declarat „dragostea Duhului" (Romani 15:30). Sufletul meu nu va uita niciodată vremurile în care mi te-ai arătat A avut Moise adăpostul lui în stâncă în momentul în care a văzut spatele Dumnezeului Său? Am avut şi noi adăposturile noastre atunci când am văzut slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus. Şi-a amintit David de urmele caprei sălbatice, de ţinutul Iordanului şi de înălţimile Hermonului? Putem să ne amintim şi noi locurile dragi, la fel de binecuvântate ca acestea. Doamne Isuse, dăruieşte-ne o dovadă nouă a dragostei Tale, ca să începem luna cu bine. Amin.

2 Februarie

DIMINEAŢA

Fără vărsare de sânge nu este iertare.

Acesta este glasul adevărului. Fără vărsare de sânge, nici un păcat nu putea fi îndepărtat în ceremoniile iudeilor. Fără răscumpărare, păcatul nu putea fi îndepărtat în nici un caz, prin nici un alt mijloc. Este clar deci că nu există speranţă pentru mine fără Christos, fiindcă nu există alt sânge care să se poată vărsa ca răscumpărare pentru păcat. Cred eu deci în El? Este sângele jertfei Sale răscumpărare pentru sufletul meu? Toţi oamenii sunt egali în nevoia de El. Chiar dacă suntem generoşi, amabili sau patrioţi, nu se face excepţie de la regulă pentru noi. Păcatul nu acceptă nimic în afară de sângele Celui pe care Dumnezeu L-a desemnat ca jertfă de ispăşire. Ce binecuvântare că există o cale de iertare! De ce să căutăm alta? Persoanele care au O religie formală nu pot înţelege de ce ne bucurăm că păcatele ne sunt iertate de dragul lui Christos. Faptele, rugăciunile şi ceremoniile lor nu le oferă decât puţină mângâiere. E bine că se simt aşa, fiindcă ei neglijează marea mântuire şi vor să fie salvaţi fără sânge. Suflete, ia-ţi timp şi gândeşte-te că dreptatea lui Dumnezeu este obligată să pedepsească păcatul. Priveşte pedeapsa executată asupra Domnului Isus şi prosternează-te în umilă bucurie. Sărută picioarele Celui care ţi-a ispăşit păcatele cu sânge. Este zadarnic să-ţi chinuieşti conştiinţa ca să ai mângâiere; am lăsat asta în Egiptul sclaviei noastre legale. Singura alinare pentru o conştiinţă

încărcată este vederea lui Isus suferind pe cruce. „Sângele este viaţă" (Deuteronom 12:23) pune legea levitică; să ne mângâiem cu gândul că este o viaţă de credinţă şi bucurie şi har divin.

Ce dulce e să poţi vedea cum curgeIzvorul dragostei de sus;

Să ştii că pentru noi se frângeSpre pace, trupul scumpului Isus.

 SEARA

Aceste lucruri sunt vechi. 1 Cronici 4:22Aceste lucruri nu sunt atât de vechi ca cele care ne încântă sufletul. Să le rechemăm un moment, numărându-le aşa cum îşi numără un sărac bănuţii. Hotărârea suverană a lui Dumnezeu, prin care ne-a ales pentru viaţă veşnică, înainte „de a fi pământul" (Proverbe 8:23), este o chestiune foarte veche, dintr-un timp pe care oamenii nu îl pot concepe. Am fost aleşi „înainte de întemeierea lumii" (Efeseni 1:4). Dragostea veşnică a făcut alegerea, care nu a fost doar un act al voinţei divine, ci şi unul al afecţiunii divine. Tatăl ne-a iubit din şi de la început. Aceasta este o temă de meditaţie zilnică. Scopul veşnic de a ne răscumpăra de la ruină, de a ne curăţa şi sfinţi, şi de a ne slăvi la sfârşit datează dintr-un timp imemorial; merge mână în mână cu dragostea neclintita şi cu suveranitatea absolută. Legământul este descris întotdeauna ca veşnic şi Isus, a doua parte din el, a fost implicat în mod activ încă de la început. El şi-a întins mâinile cu sfântă siguranţă cu mult înainte ca prima stea să strălucească, şi prin El cei aleşi au fost hirotonisiţi spre viaţă veşnică. Prin îndurarea divină, un legământ mult mai binecuvântat a fost stabilit între Fiul lui Dumnezeu şi poporul Său ales, un legământ care va rămâne în picioare până la încheierea timpului. Nu-i aşa că este bine să vorbeşti despre lucrurile vechi? Nu este o ruşine că sunt neglijate şi chiar respinse de majoritatea credincioşilor? Dacă ar şti mai mult despre păcatul lor, nu ar fi mai pregătiţi să-i slăvească harul uimitor? Să-L lăudăm şi să-L slăvim în seara aceasta, cântând:

Un legământ de harUn păcătos adus lângă altar!

Şuvoaiele iubirii izvorândDin Dumnezeul nostru sfânt;In harul Său eu văd mereu

Iubire pentru ceea ce sunt eu.

3 Februarie

DIMINEAŢA

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic. Romani 8:12Ca fiinţe create de Dumnezeu, îi suntem datori cu toţii să-L ascultăm cu tot sufletul, inima şi puterea, încălcând poruncile Sale, aşa cum am făcut toţi, suntem datori dreptăţii Sale, şi avem o datorie atât de mare încât n-am putea-o plăti niciodată. Dar, fiindcă Christos a plătit datoria poporului Său, se poate spune că noi, creştinii, nu mai datorăm nimic dreptăţii lui Dumnezeu. Din acest motiv, credinciosul datorează şi mai mult iubirii. Eu sunt dator harului şi milei lui Dumnezeu, dar nu sunt dator dreptăţii Sale, fiindcă El nu mă va acuza niciodată pentru o datorie care a fost deja plătită. Christos a Spus „s-a sfârşit" (Ioan 19:30), şi prin asta a vrut să spună că tot ce datora poporul Său a fost şters din cartea de aducere aminte. Hristos a mulţumit pe deplin dreptatea divină. Nota de plată a fost achitată. Semnătura a fost bătută în cuie la cruce. Chitanţa a fost eliberată, şi noi nu mai suntem datori dreptăţii lui Dumnezeu. Dar, dacă nu mai suntem datori Domnului în sensul acesta, îi suntem de zece ori mai datori în alt sens. Creştine, opreşte-te şi judecă un moment. Cât eşti de dator bunătăţii divine! Cât de mult datorezi dragostei prin care şi-a jertfit unicul Fiu pentru tine. Gândeşte-te cât eşti de dator harului Său fiindcă, după o mie de păcate, El te iubeşte la fel de mult ca înainte. Gândeşte-te ce datorezi puterii Sale: cum te-a ridicat din moarte şi păcat, cum ţi-a păstrat viaţa spirituală, cum te-a ţinut să nu cazi şi cum, deşi o mie de duşmani ţi-au ieşit în cale, te-a făcut în stare să-ţi continui drumul. Gândeşte-te cât datorezi Statorniciei Sale: deşi tu te-ai schimbat de o mie de ori, El nu s-a schimbat niciodată. Eşti la fel de dator oricărui atribut al lui Dumnezeu. Eşti dator tu însuţi şi tot ce ai. Predă-te ca „o jertfă vie"; este „o slujbă duhovnicească".

SEARA

Spune-mi... unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Cântarea Cântărilor 1:7Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-şi paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile Il urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare. „Unde te odihneşti la amiază?" Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?" (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi

spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre. E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeatitta acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.

4 Februarie

DIMINEAŢA

Cum iubeşte Domnul. Osea 3:1Credinciosule, priveşte în urmă şi gândeşte-te la calea pe care te-a condus Domnul prin pustie — cum te-a hrănit şi îmbrăcat în fiecare zi, cum ţi-a răbdat neascultarea şi cârtelile şi dorul după oalele cu carne ale Egiptului; cum a despicat stânca ca să te adape, şi cum te-a hrănit cu mană din cer. Gândeşte-te că harul Său ţi-a fost îndestulător în toate necazurile - sângele Său a fost iertare pentru păcat, toiagul şi nuiaua Sa te-au mângâiat. După ce ai privit dragostea Domnului în trecut, asigură-te că o s-o "priveşti şi 'în viitor, fiindcă legământul lui Christos şi sângele Său nu pot rămâne niciodată îngropate în trecut. Cel care te-a iubit şi te-a iertat nu va înceta niciodată să te iubească şi să te ierte. El este Alfa, şi tot El va fi şi Omega. El este începutul, şi tot El va fi sfârşitul. De aceea, aminteşte-ţi că atunci când treci prin „valea umbrei morţii" nu trebuie să te temi de nici un rău, fiindcă El este cu tine. Când traversezi apele învolburate ale Iordanului, nu te înspăimânta, fiindcă moartea nu te poate despărţi de dragostea Lui. Când intri în misterul veşniciei, nu tremura „căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru" (Romani 8:38-39). Suflete, nu te-ai înviorat în dragoste acum? Nu te-a făcut Scriptura să-L iubeşti pe Isus? Nu ţi s-a aprins inima zburând deasupra nesfârşitelor câmpii ale dragostei cereşti, şi nu ai găsit plăcere în Domnul Dumnezeul tău? Cu siguranţă că atunci când ne gândim „cum iubeşte Domnul" ni se aprind inimile şi dorim să-L Iubim tot mai mult.

SEARA

Un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui. Iosua 20:34

Se spune că în ţara Canaanului cetăţile de scăpare erau aşezate în aşa fel încât orice om să poată ajunge la adăpost în cel mult jumătate de zi. In mod asemănător, cuvântul salvării este astăzi aproape de noi. Isus este Adăpostul de astăzi, şi distanţa până la El este scurtă. Trebuie doar să renunţăm la meritele noastre şi să-L înălţăm pe Isus să fie totul în toate. In ceea ce priveşte drumurile spre cetăţile de scăpare, se spune că erau întreţinute cu grijă. Se construiau punţi peste râuri şi se îndepărta orice obstacol, pentru ca omul care fugea să poată înainta cu uşurinţă. Odată pe an, bătrânii cetăţii mergeau de-a lungul drumului şi îl controlau, veghind ca nimic să nu împiedice sau să întârzie fuga celui care pentru care orice minut în plus însemna moartea. Cât de grijuliu îndepărtează făgăduinţele Evangheliei pietrele din drumul nostru! Oricând ajungem la răscruce sau la o fundătură, vedem în faţa noastră indicatorul pe care scrie „Spre cetatea de scăpare!" Aceasta este o imagine a drumului spre Isus Christos. Nu este drumul întortocheat al legii. Nu îţi cere să asculţi de reguli nesfârşite; este un drum pe care scrie „crede şi vei trăi" (vezi Ioan 20:31). Este un drum atât de greu, încât nici un om care se îndreptăţeşte pe sine însuşi nu poate ajunge la capăt, dar atât de uşor, încât orice păcătos care îşi recunoaşte păcatul ajunge în ceruri. In trecut, ucigaşul era în siguranţă când ajungea în împrejurimile cetăţii. Nu era necesar să treacă zidul, fiindcă suburbiile ofereau suficientă protecţie. învaţă din asta că e de ajuns să te atingi de veşmântul lui Christos şi vei scăpa nevătămat; dacă te vei prinde de El cu o „credinţă cât un grăunte de muştar" (Matei 17:20) vei fi în siguranţă.O picătură de har este de-ajuns să nimicească tot ce e păcat. Nu pierde timpul. Nu zăbovi pe drum, fiindcă „răzbunătorul sângelui" este iute de picior; se poate să fie pe urmele tale chiar acum, în pacea înserării.

5 Februarie

DIMINEAŢA

Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. 1 Ioan 4:14Este liniştitor gândul că Isus Christos nu a venit fără permisiunea, autoritatea, consimţământul şi ajutorul Tatălui. El a fost trimis de Tatăl ca să fie Mântuitorul omenirii. Noi suntem în stare să uităm că, dacă sunt deosebiri între persoanele Trinităţii, nu sunt în nici un caz deosebiri de onoare. Atribuim de multe ori onoarea mântuirii noastre, sau cel puţin a înfăptuirii ei, mai mult lui Isus Christos decât Tatălui. Aceasta este o mare greşeală. Şi ce dacă Isus a venit? Nu a fost trimis de Tatăl? Dacă a vorbit minunat, nu a fost din cauză că Tatăl a turnat har pe buzele Sale ca să poată fi solul noului legământ? Cel care cunoaşte relaţia dintre Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, nu îi aşează niciodată pe unul înaintea altuia. Îi vede la Bedeem, la Ghetsemani şi la Calvar, angajaţi în mod egal în lucrarea de mântuire. Creştine, ţi-ai pus

încrederea în Omul Isus Christos? Ţi-ai încredinţat viitorul în mâinile Lui? Te-ai unit cu El în părtăşie? Dacă da, află că te-ai unit cu Dumnezeul cerurilor. De vreme ce tu şi Omul Isus Christos sunteţi fraţi, şi aveţi o tovărăşie strânsă, eşti unit prin aceasta cu Dumnezeul Cel Veşnic, şi „cel îmbătrânit de tile" (Daniel 7:9, 13, 22) este Tatăl şi Prietenul tău. Te-ai gândit vreodată la adâncimea iubirii lui Iehova, când Dumnezeu Tatăl şi-a echipat Fiul pentru marea lucrare a harului? Dacă nu, gândeşte-te astăzi. Tatăl L-a trimis! Meditează la acest subiect. Gândeşte-te cum a împlinit Isus voia Tatălui. În rănile Mântuitorului muribund, priveşte dragostea marelui Eu Sunt. Lasă orice gând privitor la Isus să fie legat Dumnezeul Veşnic, fiindcă „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă" (Isaia 53:10).

SEARA

In vremea aceea Isus a luat cuvântul. Matei 11:25Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul". Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată" (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El. Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt. Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

6 Februarie

DIMINEAŢA

Rugaţi-vă întotdeauna. Efeseni 6:18

Câte rugăciuni am spus din momentul în care am învăţat să ne rugăm! Prima noastră rugăciune a fost o rugăciune pentru noi înşine; L-am rugat pe Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne ierte păcatele. El ne-a auzit. Dar după ce ne-a îndepărtat păcatele ca pe un nor, nu ne-am oprit. A trebuit să ne rugăm pentru harul sfinţitor, constrângător şi restrângător. Am continuat să cerem o reînnoire a credinţei, împlinirea făgăduinţelor, izbăvire din ispite, putere în nevoie şi ajutor în ziua încercării. Am fost siliţi să mergem la Dumnezeu ca nişte cerşetori. Mărturiseşte, copil al lui Dumnezeu: nu ai fost în stare să obţii nimic pentru suflet în altă parte. Toată hrana sufletului tău a venit din cer, şi toată apa pe care ai băut-o a izvorât din Stânca Vie — Isus Christos Domnul. Sufletul tău nu s-a îmbogăţit niciodată prin el însuşi; a depins în fiecare zi de bunătatea lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunile tale s-au înălţat mereu spre Harul infinit. Nevoile tale au fost nenumărate; de ceea, cererile au fost multe. Pe cât de variate au fost rugăciunile tale, pe atât de nenumărate au fost binecuvântările. Nu ai motive să spui „iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele" (Psalmi 116:1)? Fiindcă pe cât au fost de multe rugăciunile tale, pe atât de multe răspunsuri ai primit. Dumnezeu te-a ascultat în ziua necazului, te-a întărit şi te-a ajutat, chiar şi atunci când L-ai dezonorat îndoindu-te şi tremurând în faţa scaunului milei. Aminteşte-ţi asta, şi umple-ţi inima cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care ţi-a ascultat cu atâta bunăvoinţă sărmanele rugăciuni. „Binecuvântează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui" (Psalmi 103:2).

SEARA

Rugaţi-vă unul pentru altul. Iacov 5:16Ca o încurajare pentru rugăciunile de mijlocire din toată inima, amintiţi-vă că aceste rugăciuni sunt cele mai plăcute lui Dumnezeu, fiindcă rugăciunile lui Christos au acelaşi caracter. In toată tămâia pe care Marele Preot o aşează pe altarul tămâierii, nu este nici un grăunte pentru El însuşi. Mijlocirea Sa este cea mai primită — şi cu cât mai asemănătoare este rugăciunea noastră, cu atât este mai plăcută. In vreme ce cererile pentru noi sunt acceptate, mijlocirile în favoarea altora au mai mult din roadele Duhului Sfânt — mai multă dragoste, mai multă credinţă, mai multă bunătate frăţească — sunt grăsimea jertfei noastre, cel mai bun dar oferit lui Dumnezeu prin meritele lui Isus Christos. Aminteşte-ţi, de asemenea, că rugăciunea de mijlocire este foarte răspândită. Câte minuni a produs! Cuvântul lui Dumnezeu o dovedeşte din plin. Credinciosule, ai o armă puternică în mâini; foloseşte-o bine, şi foloseşte-o constant. Foloseşte-o cu credinţă, şi vei fi un binefăcător pentru fraţii tăi. Când eşti ascultat de Rege, vorbeşte-I despre mădularele suferinde ale trupului Său. Când eşti în faţa tronului Său, şi Regele îţi spune „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da" (Ioan 16:23), nu cere numai pentru tine, ci pentru toţi cei care au nevoie de ajutor. Dacă ai har şi nu mijloceşti, harul tău este ca un grăunte de muştar. Ai har doar cât să-ţi scoţi sufletul din

puţ, dar nu poţi ajunge la adâncime. Altfel, ai purta în barca ta toate nevoile celorlalţi, şi te-ai întoarce de la Domnul încărcat de binecuvântări pe care ei nu le pot obţine.

Să-mi uite braţele putereaŞi limba pentru veci să amuţească,

Să se oprească inima şi vrereaDe voi uita-ndurarea Ta cerească!

7 Februarie

DIMINEAŢA

Sculaţi-vă, şi plecaţi. Mica 2:10Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie". Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-1 trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă? Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11:10). Aceasta va fi ultima mutare, şi vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care Il iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,Pentru împărăţia care ne aşteaptă;

Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.

SEARA

Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiţi-vă aici". Apocalipsa 11:12 Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer" spunându-le „suiţi-vă aici". Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-l aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie:

Inima mea e lângă El, la tronul sfânt,Şi răul nu o va putea atinge;

Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând„Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge".

Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer. Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vâ aici". Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine. O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi", fie că ne spune „staţi", să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

8 Februarie

DIMINEAŢA

Îi veţi pune numele Isus. Matei 1:21Când iubim o persoană, iubim tot ce îi aparţine. De aceea, atât de preţioasă este persoana Domnului Isus în mintea oricărui credincios, încât ei consideră că tot ce îi aparţine are o valoare inestimabilă. „Smirna, aloia si casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele" (Psalmi 45:8), spune David, de parcă orice veşmânt al Mântuitorului ar fi fost atât de binecuvântat de prezenţa Sa încât nu se poate să nu-L iubeşti. Cu siguranţă, orice loc în care

au călcat binecuvântatele Lui picioare, orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui, şi orice gând al Lui descoperit nouă este inestimabil. Şi acest lucru se aplică şi la numele lui Christos; orice nume al Său este foarte preţios pentru credincioşi. Fie că este numit Mirele bisericii, Prinţ sau Prieten, „Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii" (Apocalipsa 13:8), Regele, Profetul sau Preotul, învăţător, Silo, Emanuel, Minunat, Sfetnic - orice nume este ca un fagure de miere, şi picăturile care cad din el sunt delicioase. Dar dacă există un nume mai dulce decât oricare altul, acesta este Isus. Isus! Numele Lui este cântat de harpele Cerului. Dacă există un nume mai încântător şi mai preţios, este numele Isus,; izvorul tuturor bucuriilor. Este temelia oricărei Cântări a noastre. Multe imnuri încep cu el, şi puţine sunt cele care sfârşesc fără el. El este suma totală a tuturor bucuriilor. Este muzica pe care sună clopoţeii cerului, un cântec într-un Cuvânt, un ocean de înţelesuri într-o picătură de rostire, un oratoriu solemn din două silabe, o infinitate de osanale veşnice în patru litere.

O, Isus, nume scump nouăCât ne faci de fericiţi

SEARA

El va mântui pe poporul lui de păcatele sale. Matei 1:21Orice persoană, întrebată ce înseamnă mântuit, va răspunde „să fii salvat din iad şi luat în cer". Acesta este unul din rezultatele mântuirii, dar nu este decât a zecea parte din totalitatea binecuvântărilor pe care le însumează. Este adevărat că Domnul Isus Christos îşi răscumpără poporul de la moarte. El îi scapă de îngrozitoarele consecinţe ale păcatului, dar victoria Sa înseamnă mult mai mult. El îşi salvează poporul „de păcatele sale". O, să fii eliberat de cel mai mare duşman! Când îşi îndeplineşte lucrarea de salvare, Christos îl aruncă pe Satana de pe tron şi nu îl lasă să mai stăpânească niciodată. Nici un om nu poate fi un adevărat creştin dacă păcatul domneşte în trupul său. Păcatul va fi întotdeauna în noi, fiindcă el nu poate fi nimicit până la sfârşit, dar nu va mai domni. Va fi o luptă pentru stăpânire — o luptă împotriva noii legi şi a noului duh pe care Dumnezeu l-a implantat — dar păcatul nu va mai avea niciodată stăpânire absolută asupra noastră. Christos va fi Stăpânul inimi, şi păcatul va fi înăbuşit. Leul din seminţia lui Iuda va învinge, şi balaurul va fi umilit. Credinciosule, cine domneşte în viaţa ta? Dacă viaţa ta nu este sfântă şi dacă inima ta nu este schimbată, nu eşti o persoană mântuită. Dacă Mântuitorul nu te-a sfinţit, nu te-a reînnoit şi nu a sădit în inima ta ura faţă de păcat şi dragostea pentru sfinţenie, nu ai făcut nici un pas spre mântuire. Harul care nu te face mai bun decât înainte este o contrafacere ieftină. Christos îşi salvează poporul nu în păcatele lor, ci de ele. Fără „sfinţire... nici un om nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12:14). „Oricine rosteşte numele Domnului, să se depărteze de nelegiuire" (2

Timotei 2:19). Dacă nu suntem curăţaţi de păcat, cum putem spera că vom fi număraţi în poporul Lui? Doamne, scapă-mă acum de orice rău şi ajută-mă să-mi onorez Mântuitorul.

9 Februarie

DIMINEAŢA

David a întrebat pe Domnul. 2 Samuel 5:23Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii şi câştigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oştire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă. Observă totuşi că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună ca mulţi alţii „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?" David nu a făcut aşa. Câştigase o bătălie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?" şi a aşteptat până când a primit răspunsul. Învaţă de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Creştine, dacă vrei să ştii care este calea datoriei, roagă-L pe Dumnezeu să ţi-o arate; dacă vrei să navighezi în apele întunecate, lasă-L pe Cel Atotputernic la cârma corăbiei. Multe stânci vor fi ocolite, dacă îl laşi pe Tatăl să te conducă; multe nisipuri mişcătoare vor fi evitate, dacă Il laşi pe El să aleagă drumul. Puritanul a spus: „Dacă un creştin îşi croieşte singur drum poţi fi sigur că îşi va tăia degetele" şi acesta este un mare adevăr. Un alt cleric bătrân a spus: „Cel care merge înaintea stâlpului de nor al lui Dumnezeu se va rătăci ca un nebun", şi aşa se întâmplă. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, şi dacă El întârzie, să stăm pe loc şi să-L aşteptăm. Cel care a apucat s-o ia înainte să fugă înapoi. „Eu te voi învăţa îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi" (Psalmi 32:8) este făgăduinţa Domnului pentru poporul Său. Să ne prezentam deci înaintea Lui cu toate nedumeririle noastre şi să-L întrebăm: MDoamne, ce vrei să fac?" Nu ieşi astăzi din casă fără să-L întrebi pe Domnul.

SEARA

Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Luca 11:4Ar trebui să urmărim şi în fapte ceea ce căutăm şi cerem în rugăciune. Ar trebui să evităm ispitele, umblând mereu pe calea ascultării, astfel încât să nu-i oferim diavolului prilejul să ne ispitească. Nu trebuie să intrăm în desiş în căutarea leului. S-ar putea să ne plătim scump curiozitatea. Un leu s-ar putea să ne taie drumul sau să ne urmărească, şi noi nu avem nici o armă.

Cel care întâlneşte leul, chiar dacă învinge, are de dus o bătălie grea. Este mai bine să ne rugăm să fim feriţi de ispititor. Mântuitorul nostru, care ştie ce înseamnă ispita, a spus ucenicilor Săi: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită" (Luca 22:40). Dar, indiferent ce facem, avem parte de ispite; de aceea să ne rugăm: „lzbăveşte-ne de cel rău". Dumnezeu a avut un Fiu fară păcat, dar nu a avut niciodată un Fiu care să nu fi fost ispitit. Omul „se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare" (Iov 5:7), şi creştinul se naşte ca să fie ispitit Trebuie să veghem întotdeauna fiindcă Satana dă târcoale ca un hoţ. Credincioşii care au experimentat viclenia lui Satana ştiu că sunt anumite timpuri când el atacă de obicei, aşa cum în natură există anumite perioade ploioase. Atunci creştinul pune pază dublă, şi cel rău nu se mai apropie. Prevenirea este mai bună decât tratamentul; este mai bine să te înarmezi astfel încât diavolul sa nu te atace decât să înduri primejdiile luptei, chiar dacă învingi. Roagă-te în seara aceasta să nu fii ispitit, iar dacă totuşi ispita vine, să fii izbăvit de cel rău.

10 Februarie

DIMINEAŢA

Ştiu să trăiesc în belşug. Filipeni 4:12Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi" (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug". In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug. Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând" (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu. Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi Il uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui.

Şi nu lăsa ca binecuvântarea TaSă ne îndepărteze inima de Tine.

SEARA

Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. Isaia 44:22Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire. Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-l pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile. La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine". De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

11 Februarie

DIMINEAŢA

Şi au priceput că fuseseră cu Isus. Faptele Apostolilor 4:13Creştinul trebuie să fie un portret viu al lui Isus Christos. Cu toţii am citit povestiri frumoase şi elocvente despre viaţa lui Isus, dar cea mai bună povestire este biografia Sa vie, scrisă în faptele şi cuvintele poporului Său. Dacă am fi ceea ce pretindem că suntem, şi ce ar trebui să fim, am fi portrete ale lui Christos. Am semăna atât de bine cu El încât nimeni nu ar mai putea spune despre noi: „Ei bine, se pare că seamănă cumva cu Cristos". Dimpotrivă, văzându-ne, ar exclama: „A fost cu Isus! A fost învăţat de El. Seamănă cu El şi întruchipează exact ideile Omului sfânt din Nazaret.

Christos lucrează în viaţa şi faptele lui". Orice creştin trebuie să fie curajos, aşa cum a fost Christos. Nu vă ruşinaţi niciodată de credinţa voastră. Credinţa voastră nu vă va face de ocară niciodată; aveţi grijă să nu o faceţi nici voi pe ea. Fiţi ca Isus, curajoşi pentru Dumnezeul vostru. Urmaţi-I exemplul şi în dragoste. Gândiţi blând, vorbiţi blând şi acţionaţi blând aşa fel încât oamenii să spună despre voi „a fost cu Isus". Urmaţi-I exemplul în sfinţenie. A lucrat El cu zel pentru Stăpân? Faceţi şi voi la fel; urmăriţi întotdeauna binele. Nu pierdeţi timpul; este prea preţios. A uitat El de Sine şi de interesele Sale? Faceţi la fel. A fost El sincer? Fiţi sinceri în rugăciune. A ascultat El voia Tatălui? Supuneţi-vă şi voi ca El. A fost El răbdător? Învăţaţi şi voi să înduraţi. Şi mai mult, ca să întregiţi portretul lui Isus, încercaţi să vă iertaţi duşmanii, aşa Cum a făcut El; lăsaţi să lucreze minunatele cuvinte „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac" (Luca 23:34). Iertaţi, aşa cum vreţi să vi le ierte. Adunaţi cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşilor voştri prin bunătate. Să întorci bine pentru rău, nu uitaţi, este ceva dumnezeiesc. Să fim dumnezeieşti, deci. In orice chip şi prin orice mijloace, trăiţi în aşa fel încât să se poată spune despre voi „a fost cu Isus".

SEARA

Ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Apocalipsa 2:4Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului. Sosise „vremea cântării" (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău". Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi" (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului! Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la

dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

12 Februarie

DIMINEAŢA

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere. 2 Corinteni 1:5Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor. Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!" (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful .muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care iîsvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.Să ne îndepărteze inima de Tine.

SEARA

Şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac. Ioan 14:16Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de

Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel — Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor. Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră?Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul? Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte.

Păcatul m-a împins tot mai departeIntr-un pustiu întunecat, fără iubire,Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate

Din groapă, la liman de fericire.

13 Februarie

DIMINEAŢA

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu-L, cunoaşte nici pe El. Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. 1 Ioan 3:1,2

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tata" Gândiţi-vă ce eram, şi ce suntem chiar şi acum, şi vă veţi mira de această adopţie. Totuşi suntem numiţi „copii ai lui Dumnezeu". Ce poziţie privilegiată este aceea de copil, şi câte privilegii aduce! De câtă grijă şi dragoste au parte copiii, şi cu câtă afecţiune sunt priviţi de părinţi! Şi toate acestea, şi mai multe, le avem acum prin Christos. Cât despre suferinţele noastre cu Fratele mai mare, le «Acceptăm ca pe o onoare: „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El". Suntem mulţumiţi să fim necunoscuţi cu El în umilire, fiindcă vom fi înălţaţi în slavă cu El. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. " Este uşor de citit, dar nu şi de simţit. Cum este inima ta în dimineaţa aceasta? Eşti cufundat în adâncurile durerii? Eşti apăsat de păcat şi simţi că harul este prea departe pentru tine? Ţi s-a stins credinţa? Nu te teme! Nu prin

simţămintele tale vei trăi; trebuie să trăieşti prin credinţa în Christos. Cu toate lucrurile împotriva noastră, „acum" — în adâncurile durerii, oriunde am fi — „acum", în prăpastie sau pe Culme, „preaiubiţilor, suntem copii ai lui Dumnezeu". „Dar uite cum sunt îmbrăcat!" vei spune. „Hainele mele nu sunt curate; dreptatea mea nu străluceşte". Citeşte partea care urmează: „Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta vom fi ca El" (1 Ioan 3:2). Duhul Sfânt ne va curaţi minţile, şi puterea divină ne va sfinţi trupurile; apoi Il vom vedea „aşa cum este".

SEARA

Acum dar nu este nici o osândire. Romani 8:1Suflete, gândeşte-te la asta: prin credinţă în Isus, eşti eliberat de osândă chiar acum. Eşti scos din temniţă. Nu mai sunt lanţuri, fiindcă ai ieşit de sub sclavia legii. Eşti eliberat de păcat şi poţi păşi ca un om liber. Sângele Mântuitorului tău a obţinut iertarea deplină. Acum, ai dreptul să te apropii de tronul Tatălui. Nu mai sunt săbii de foc care să te îngrozească. Dreptatea nu-l poate înspăimânta pe nevinovat. Neputinţa ta este îndepărtată. Cândva, nu erai în stare să priveşti faţa Tatălui; acum o poţi vedea. Nu-I puteai vorbi, dar acum poţi îndrăzni. Odată, te temeai de iad. Dar acum nu te temi de nimic, fiindcă cine ar putea pedepsi un nevinovat? Cel care crede nu este condamnat şi nu poate fi pedepsit. Şi mai mult decât atât, privilegiile de care te-ai fi bucurat dacă nu ai fi păcătuit, sunt toate ale tale acum. Toate binecuvântările pe care le-ai fi avut dacă ai fi ţinut legea, şi altele în plus, sunt ale tale, fiindcă Christos a ţinut-o pentru tine. Toată dragostea şi acceptarea pe care le-ai fi putut obţine, o ascultare desăvârşită sunt ale tale, fiindcă Christos a ascultat desăvârşit. El ţi-a împrumutat toate meritele Lui, ca să poţi fi bogat prin El, care de dragul Tău a devenit sărac. O, ce datorie de dragoste şi recunoştinţă avem faţă de Mântuitor!

Datornic al harului divinCânt despre legământul milei;

Şi toată viaţa mi-o închinStăpânului dreptăţii şi iubirii.De groaza legii nu mai ştiu,

Căci astăzi sunt eliberat deplinŞi pot prin sângele Mântuitorului să fiuLocuitor pe veci într-al stelelor cămin.

14 Februarie

DIMINEAŢA

Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui. 2 Împăraţi 25:30Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie. Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-l depozităm şi să-l ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori. Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te aşteaptă pe masa îndurării.

SEARA

Femeia... fusese vindecată numaidecât. Luca 8:47Una dintre cele mai uimitoare şi emoţionante minuni ale Mântuitorului este în faţa noastră în seara aceasta. Femeia era foarte neştiutoare. Îşi imagina că puterea ieşise din Christos prin legea necesităţii, fără voinţa sau conştiinţa Lui. Mai mult, nu cunoştea bunătatea lui Isus, fiindcă dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi încercat să fure vindecarea pe care El era gata să o dea de bunăvoie. Suferinţa ar trebui să se aşeze întotdeauna în faţa milei. Dacă ar fi cunoscut inima iubitoare a lui Isus, ar fi spus „nu trebuie decât să mă aşez undeva unde să mă vadă, şi omniscienţa Lui o să-i descopere situaţia mea; văzându-mă, dragostea Sa mă va vindeca pe loc". Ii admirăm credinţa, dar ne mirăm de neştiinţa ei. După ce a fost vindecată, s-a bucurat tremurând. Era fericită că puterea divină lucrase o minune în ea, dar se temea că Christos îşi va retrage binecuvântarea şi va închide harul. Cât de puţin înţelegea plinătatea iubirii Sale! Noi nu Il vedem foarte clar pe Isus. Nu cunoaştem adâncimea şi înălţimea iubirii Sale, dar ştim sigur că este prea bun ca să ia unui suflet chinuit darul pe care tocmai l-a obţinut. Tocmai aici este minunea: deşi ştia

foarte puţine, avea credinţă, şi credinţa ei adevărată a salvat-o pe loc. Nu a fost nici o întârziere — miracolul credinţei s-a împlinit pe loc. Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, mântuirea ar fi proprietatea noastră prezentă şi viitoare. Dacă, pe lista copiilor lui Dumnezeu, suntem scrişi pe ultimul loc, însă suntem tari în credinţa, nici o putere, omenească sau diavolească, nu ne poate şterge. Chiar dacă nu îndrăznim să ne sprijinim capul pe pieptul Său, cum a făcut Ioan, putem sta în mulţimea din spatele Lui, şi când îi vom atinge veşmântul vom fi curăţaţi. Curaj, suflet şovăielnic! Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu" (Romani 5:1).

15 Februarie

DIMINEAŢA

A Lui să fie slava, acum si în ziua veşniciei. 2 Petru 3:18Cerul va răsuna de slava lui Isus. Veşnicia îşi va număra anii nesfârşiţi, şi în tot acest timp slava va fi „a Lui". Nu este El „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec" (Evrei 5:6)? A Lui să fie slava". Nu este El Rege veşnic? „Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor" (1 Timotei 6:15), „Părinte al veşniciilor" (Isaia 9:6)? A Lui să fie slava... în ziua veşniciei. " Slava Lui nu va înceta niciodată. Ce a fost cumpărat cu sânge merită să dureze o Veşnicie. Slava Crucii nu va pieri niciodată; lumina mormântului gol şi a învierii nu se va stinge. O Isuse, fii slăvit în veci! Cât timp va dura veşnicia — cât timp va exista tronul Tatălui — în Veac de veac, a Ta să fie slava. Credinciosule, aştepţi timpul în care Il vei slăvi împreună cu îngerii, dar acum Il slăveşti? Cuvintele apostolului sunt: „A Lui să fie slava, acum şi în ziua Veşniciei". Nu vrei să-L slăveşti şi tu azi? Doamne, ajută-mă să te slăvesc. Sunt sărac; ajută-mă să te slăvesc prin recunoştinţa mea. Sunt bolnav; ajută-mă să Te slăvesc prin răbdarea mea. Am daruri; ajută-mă să te preamăresc întrebuinţându-le în slujba Ta. Am timp, Doamne; ajută-mă să-l răscumpăr, ca să te pot sluji. Am o inimă, Doamne; ajută-mă să simt dragostea Ta şi să ard din iubire pentru Tine. Am înţelepciune, Doamne; ajută-mă să gândesc la Tine şi pentru Tine. M-ai adus în lumea aceasta cu un scop, Doamne; arată-mi care este, şi ajută-mă să-l împlinesc în viaţa mea. Nu pot să fac multe, dar asemeni văduvei care şi-a pus ultimii bănuţi pe altar, îmi aduc timpul pe altarul veşniciei Tale, Doamne, Sunt al Tău în întregime. Ia-mă, şi ajută-mă să Te slăvesc acum în tot ce fac, prin tot ce spun şi cu tot ce am.

SEARA

Te înveselesc instrumentele cu coarde. Psalmi 45:8

Cine sunt fericiţii care îl înveselesc pe Mântuitor? Biserica Sa — poporul Său. Dar este posibil? El ne înveseleşte pe noi, dar cum am putea oare noi să-l înveselim pe El? Prin dragostea noastră. Credem că dragostea noastră este rece şi slabă; într-adevăr, trebuie să mărturisim că aşa este, dar pentru Christos ea este de mare preţ. Ascultaţi cum laudă El această dragoste în preţioasa Cântare a lui Solomon: „Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul!" (Cânt. 4:10). Iată, inimă iubitoare, cum se desfată El în tine. Când îţi sprijini capul de pieptul Său, primeşti şi oferi bucurie. Când îi priveşti cu dragoste chipul slăvit, obţii alinare şi împarţi încântare. Şi rugăciunile noastre îl bucură — nu numai cântul buzelor, ci şi melodia recunoştinţei din inimă. Şi darurile noastre îi sunt plăcute. Ii place să ne vadă cum ne aşezăm timpul, talentele şi averea pe altar, nu pentru valoarea pe care o dăm, ci pentru motivele care ne fac să dăruim. Pentru EI, darurile neînsemnate ale sfinţilor Săi sunt mai preţioase decât grămezi de aur şi argint. Sfinţenia este ca tămâia şi smirna pentru El. Iartă-ţi duşmanul, şi îl vei bucura pe Christos. Imparte-ţi bunurile cu cel sărac şi El se va înveseli. Fii un salvator de suflete, şi îi vei oferi ocazia să-ţi arate roadele muncii Sale. Vesteşte Evanghelia Sa, şi vei fi o jertfă de bun miros pentru El. Du-te la cei neştiutori şi ridică Crucea, şi Il vei onora. Stă în puterea ta acum să spargi vasul de alabastru şi să torni uleiul bucuriei pe capul Său, aşa cum a făcut femeia despre care se vorbeşte ori de câte ori se citeşte Evanghelia. Vei da înapoi? Nu îţi vei înmiresma Domnul cu smirna, aloia şi casta inimii tale? Palate de fildeş, veţi auzi în curând cântarea sfinţilor!

16 Februarie

DIMINEAŢA

În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Filipeni 4:11Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic. Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul... m-am deprins". Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului. Fără îndoială că uneori, când

îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând", era un bătrân cărunt, la marginea mormântului - un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

SEARA

Duhul Tău cel bun. Neemia 9:20Des întâlnit, prea des întâlnit, este păcatul uitării Duhului Sfânt Această faptă înseamnă nebunie şi nerecunoştinţa. El merită tot ce este mai bun, fiindcă este bun, extraordinar de bun. Ca Dumnezeu, este bun în mod esenţial. El împărtăşeşte întreitul atribut „sfânt, sfânt, sfânt" (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), care se ridică spre Sfânta Treime. El este puritate, adevăr şi har. Este bun, ne iartă rătăcirile şi se luptă cu dorinţele noastre rebele. Nu ne lasă să pierim în păcat, şi ne îndrumă spre cer ca o mamă iubitoare. Cât de milostiv, iertător şi bun este răbdătorul Duh Sfânt! El are o bunătate activă. Toate lucrările Sale sunt desăvârşite în bunătate. El sugerează gândurile bune, grăbeşte acţiunile bune, descoperă adevărurile bune, împlineşte făgăduinţele bune, ne sprijină în realizările bune şi ne conduce la rezultate bune. Nu este nici un bun spiritual în toată lumea al cărui autor şi susţinător să nu fie El; cerul însuşi îi va datora Lui caracterele bune ale locuitorilor săi. El este bun în mod oficial. Fie că este Mângâietor, învăţător, Călăuzitor, Desăvârşitor, îndrumător sau Mijlocitor, El îşi împlineşte în mod desăvârşit îndatoririle, şi fiecare faptă a Sa are ca scop binele bisericii lui Dumnezeu. Cei care îi ascultă sfaturile devin buni, cei care îi cer călăuzirea lucrează bine şi cei care trăiesc sub stăpânirea Lui primesc numai binecuvântări. Să fim deci recunoscători unei persoane atât de bune. Să-L slăvim şi să-L venerăm pe Cel „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci" (Romani 9:5). Să-i recunoaştem puterea şi să ne recunoaştem nevoia de El chemându-l în toate acţiunile noastre. Să-I căutăm ajutorul şi să nu-L îndurerăm niciodată. Şi să-L slăvim oricând ni se oferă ocazia. Biserica nu va prospera niciodată dacă nu se va încrede mai mult în Duhul Sfânt. El este atât de bun şi blând încât se întristează şi se îndurerează când îl uităm şi îl neglijăm.

17 Februarie

DIMINEAŢA

Isaac locuia lângă fântâna Lahai- Roi Genesa 25:11Agar primise cândva ajutor lângă fântână, şi Ismael băuse din apa oferită de Dumnezeul care trăieşte şi vede fii oamenilor. Dar vizita lui Isaac la fântână nu era o vizită ocazională, ca cele pe care le facem Domnului în timp de nevoie. Cei necredincioşi îl strigă pe Dumnezeu în necaz, dar ÎI uită atunci când le merge bine. Isaac locuia acolo, şi fântâna Dumnezeului viu care vede totul era izvorul său de viaţă. Cursul obişnuit al vieţii unui om, sălaşul sufletului său, indică cu exactitate starea lui. Poate că experienţa lui Agar îl impresiona pe Isaac şi de aceea alesese acest loc. Numele său simbolic îl făcea iubit. Frecventele lui meditaţii din vremea înserării îl făcuseră să îndrăgească izvorul. Întâlnirea lui cu Rebeca îi legase sufletul de izvor, dar ceea ce îl determinase să-şi aşeze cortul lângă izvor era faptul că simţise acolo tovărăşia viului Dumnezeu. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne facă să simţim astăzi şi în toate zilele prezenţa „Dumnezeului care mă vede" (Genesa 16:13). Să ne fie Domnul izvor de mângâiere şi desfătate, curgând în viaţa veşnică. Ulcioarele noastre se sparg şi apa se scurge, dar fântâna Creatorului nu seacă niciodată. Fericit este cel care locuieşte lângă fântână şi care are la îndemână provizii abundente. Domnul a fost un ajutor de nădejde altora; numele lui este El Shadai, Dumnezeul îndestulător. Inimile noastre au avut adesea părtăşie cu El. În El sufletul nostru a găsit Mirele slăvit, Domnul laus. Astăzi „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Fapte 17:28). Să locuim deci lângă El. Slăvite Doamne, sileşte-ne să ne aşezăm Corturile la fântâna Dumnezeului viu şi să nu te părăsim niciodată.

SEARA

Măcar că Domnul era acolo. Ezechiel 35:10Prinţii Edomului au văzut că ţara era pustiită, şi au crezut că va fi pradă uşoară. Dar în calea lor s-a ridicat o piedică nemaiîntâlnită: „Domnul era acolo". Pe prezenţa Lui se întemeia securitatea ţării. Oricare ar fi planurile şi proiectele duşmanilor poporului lui Dumnezeu, aceeaşi barieră se ridică în calea lor şi astăzi. Sfinţii îi aparţin lui Dumnezeu, şi El locuieşte în mijlocul lor. El îi va proteja, fiindcă sunt ai Săi. Ce mângâiere ne aduce această asigurare în necazuri şi conflicte spirituale! Suntem continuu atacaţi dar apărarea nu lipseşte niciodată! Satana îşi aruncă mereu săgeţile, dar credinţa noastră este apărată de atacurile întunericului. Săgeţile aprinse ale iadului sunt respinse şi stinse, fiindcă „Domnul este acolo". Faptele noastre bune sunt subiectul atacurilor Satanei. Un sfânt nu va avea niciodată o virtute sau un dar care să nu fie o ţintă pentru săgeţile iadului. Scântei de speranţă, raze de iubire, stropi de răbdare sau flăcări de credinţă, toate sunt atacate de bătrânul duşman al binelui. „Dumnezeu este acolo" este singurul motiv

pentru care virtuţile noastre rezistă. Dacă Dumnezeu este cu noi în viată, nu trebuie să ne temem de moarte, fiindcă atunci când va sosi ultima clipă, „Dumnezeu va fi acolo". Când vom trece prin ape tulburi şi învolburate, vom simţi fundul şi vom şti că suntem în siguranţă. Când va trece timpul, picioarele noastre vor sta pe Stânca Veacurilor. Prea iubiţilor, de le începutul vietii de creştin şi până la ultima suflare, singurul motiv pentru care nu pierim este acela că „Dumnezeu este acolo". Numai atunci va fi distrusă biserica lui Dumnezeu, când El se va schimba sau îi va lăsa de izbelişte; până atunci însă suntem în siguranţă, fiindcă este scris: IEHOVA ŞAMA, „Dumnezeu este acolo".

18 Februarie

DIMINEAŢA

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine. Iov 10:2Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ţi dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu ştii că credinţa ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranţa este ca o stea — nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceşte numai în întunericul necazurilor. Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu montează diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Nu a trecut mult de când spuneai pe genunchi: „Doamne, simt Că nu mai am credinţă. Arată-mi că mai cred". Oare nu te-ai rugat, poate că inconştient, pentru încercări — fiindcă de unde să ştii că ai credinţă fată să ţi-o exerciţi? Depinde; Dumnezeu ne trimite adesea încercări ca să ne descoperim darurile şi să ne asigurăm că le avem. Creşterea în har este rezultatul încercărilor Sfinte. Dumnezeu ne ia adesea confortul şi privilegiile ca să ne facă creştini mai buni. El nu îşi antrenează soldaţii în lux şi huzur, ci îi trimite în marş forţat la munci grele. Îi face să treacă pâraie, să înoate în ape învolburate, să urce munţi şi să meargă multe mile purtând povara durerilor. Ei bine, creştine, nu se potriveşte această descriere cu necazurile prin care treci? Nu îţi dă Dumnezeu daruri şi nu le face El să crească? Nu este acesta motivul pentru care El se ceartă cu tine? Când suntem încercaţi, ne prindem de făgăduinţe Şi ne rugăm cu noi puteri; Când suntem încercaţi, ne înnoim credinţa şi aşteptăm, prin Domnul, mângâieri.

SEARA

Tată, am păcătuit Luca 15:21

Este aproape sigur că cei care au fost spălaţi în sângele preţios al lui Christos nu au nevoie să-şi mărturisească păcatul ca nişte criminali acuzaţi înaintea Dumnezeului Judecător. Christos le-a îndepărtat păcatele în sens legal pentru totdeauna, aşa că nu mai sunt condamnaţi, ci sunt acceptaţi „în Prea Iubitul Lui" (Efeseni 1:6). Dar fiindcă sunt copii, şi fiindcă L-au supărat ca nişte copii, nu trebuie oare să meargă înaintea Tatălui ceresc să-şi mărturisească păcatul şi să-şi recunoască neîmplinirile? Natura ne învaţă că este de datoria copiilor fireşti să spună totul părinţilor lor, iar harul lui Dumnezeu ne învaţă că noi, ca şi creştini, avem aceeaşi datorie faţă de Tatăl ceresc. Il supărăm în fiecare zi şi nu ar trebui să ne putem odihni fără iertarea zilnică. Să presupunem ca greşelile mele nu sunt preluate imediat de Tatăl şi nu sunt iertate prin sângele Domnului Isus; care ar fi consecinţa? Dacă nu obţin iertarea şi nu sunt curăţat, mă voi simţi departe de El. Mă voi îndoi de dragostea Sa faţă de mine. Voi tremura în prezenţa Sa, şi mă voi teme să mă rog Lui. Voi deveni un fiu rătăcitor care, deşi este copilul Tatălui, se află departe de El. Dar dacă, cu durerea unui copil care îşi spune necazurile părintelui iubitor, mă înfăţişez înaintea Lui şi îi spun totul, şi nu mă odihnesc până când nu simt că sunt iertat, voi simţi o dragoste sfântă pentru Tatăl meu. Voi trăi ca un creştin mântuit, care se bucură de pace prin Christos Isus, Domnul. Este o mare deosebire între a-ţi mărturisi păcatul ca un vinovat şi a-ţi recunoaşte vina ca un copil. Inima Tatălui este locul potrivit pentru mărturisiri. Am fost curăţaţi odată pentru totdeauna dar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, picioarele noastre mai au nevoie să fie spălate de praful umblării zilnice.

19 Februarie

DIMINEAŢA

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei. " Ezechiel 36:37Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, şi vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr şi în viaţa ta. Dumnezeu ţi-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Când ai găsit pentru prima dată pacea prin sângele de la Cruce, te-ai rugat mult şi ai cerut stăruitor ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze îndoielile şi să te elibereze de suferinţă. Asigurarea ta a fost rezultatul rugăciunii. Când ai avut bucurii mari ai fost obligat să le priveşti ca pe nişte răspunsuri la fugăciune. Când ai primit izbăvire în necazuri şi ajutor în primejdii, ai putut spune: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile, mele" (Psalmi 34:4). Rugăciunea este întotdeauna prefaţa binecuvântării. Merge înaintea binecuvântării ca o umbră. Când

soarele îndurării lui Dumnezeu răsare peste nevoile noastre, aruncă umbra rugăciunii departe pe câmp. Când Dumnezeu ridica un munte de binecuvântări, Străluceşte El însuşi în spatele lui şi ne cufundă sufletele în umbra rugăciunii, ca să ne simţim în siguranţă. Dacă ne rugăm mult, cererile noastre devin umbre ale îndurării. Rugăciunea este legată de binecuvântare şi ne arată valoarea ei. Dacă avem binecuvântări fără să cerem, ne gândim la ele ca la nişte lucruri Comune; rugăciunea însă transformă îndurările în diamante. Lucrurile pe care le cerem sunt preţioase pentru noi, dar nu le realizăm valoarea până când nu le căutăm din toată inima.

Rugăciunea împrăştie norii de furtunăŞi urcă pe treptele scării din Betel;

Ne dă iubire şi speranţă într-o lume mai bunăAduce binecuvântări din cer.

SEARA

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon. Ioan 1:41Cazul lui Andrei este un exemplu excelent pentru lucrurile care se întâmplă atunci când viaţa spirituală este vitală. De îndată ce îl găseşti pe Christos, începi să găseşti şi pe alţii. Nu cred că, după ce ai gustat mierea Evangheliei, poţi să o mănânci singur. Harul adevărat pune capăt oricărui monopol spiritual. Andrei l-a găsit mai întâi pe fratele său Simon şi apoi pe alţii. Relaţiile de rudenie au întâietate în eforturile noastre de la început. Andrei a făcut bine că a începu cu Simon. Nu mă îndoiesc că sunt creştini care fac lucrare misionară în casele altora în loc să înceapă cu casele lor. De asemenea, mă întreb dacă nu sunt fraţi angajaţi în evanghelizare care îşi neglijează familia şi căminul. S-ar putea să fii chemat să evanghelizezi o anumită localitate, şi s-ar putea să nu primeşti nici o chemare, dar cu siguranţă eşti chemat să ai grijă de familia ta, de rudele tale şi de cunoştinţe. Incepe-ţi religia de acasă. Mulţi negustori exportă ce au mai bun, dar creştinul nu trebuie să facă aşa. Toată conversaţia lui trebuie să aibă cea mai plăcută aromă, dar grija cea mai mare a lui trebuie să fie viaţa sa spirituală şi mărturia în propria familie. Când a mers să-şi caute fratele, Andrei nu şi-a imaginat cât de important va deveni Simon. Din câte citim în istoria sfântă, Simon Petru a valorat de zece ori mai mult decât Andrei, totuşi Andrei a fost cel care l-a adus la Isus. S-ar putea ca tu însuti să nu ai daruri speciale, dar poţi să aduci la Christos pe cineva care va deveni important în slujire. Dragă prietene, ştii puţine despre posibilităţile sădite în tine. S-ar putea să spui câteva cuvinte unui copil şi în acel copil să se afle o inimă nobilă care să slujească biserica creştină în viitor. Andrei nu avea decât doi talanţi, dar l-a găsit pe Petru. Du-te şi fă la fel.

20 Februarie

DIMINEAŢA

Dumnezeu... mângâie pe cei smeriţi. Corinteni 7:6Cine mângâie ca Dumnezeu? Du-te la un copil al Său sărac şi nenorocit şi vorbeşte-i despre făgăduinţele Sale minunate; şopteşte-i la ureche cuvinte de mângâiere. El este ca o viperă surdă; nu ascultă glasul fermecătorului. Bea din fântâna amărăciunii, şi oricât l-ai mângâia, n-o să scoţi de la el decât câteva vaiete resemnate. N-o să auzi nici psalmi de laudă, nici osanale, nici cântări de veselie. Dar lasă-L pe Dumnezeu să vină la copilul Său. Lasă-L să-i ridice faţa, şi să sădească speranţă în ochii înlăcrimaţi. Nu-l auzi cântând

Când eşti cu mine, sunt în paradisDar dacă pleci, sunt rătăcit şi trist?

Tu nu l-ai putut înveseli, dar Domnul a putut. El este Dumnerzeul oricărei mângâieri" (2 Corinteni 1:3). Nu mai este balsam în Galaad, dar în Dumnezeu este balsam. Nu mai sunt doctori printre oameni, dar Dumnezeu este „Domnul care te vindecă" (Exod 15:26). E minunat cum un singur cuvânt al lui Dumnezeu se transformă într-o cântare pentru creştin. Un cuvânt al lui Dumnezeu este ca un bulgăre de aur, iar creştinul este căutătorul; bulgărele acesta îi ajunge pentru mult timp. Sărmane creştin, nu trebuie deci să te cufunzi în disperare. Du-te la Mângâietor, şi cere-I să-ţi dea alinare. Eşti sec şi lipsit de apă. Ai auzit că se spune că, dacă o pompă este uscată, trebuie să torni întâi apă în ea şi apoi să scoţi. Deci, creştine, dacă eşti uscat, du-te la Dumnezeu. Cere-i să toarne bucuria Sa în inima ta şi apoi vei avea de unde să dai şi la alţii. Nu te duce la Oameni, fiindcă vei descoperi că sunt cu toţii ca prietenii lui Iov; du-te de la început la Dumnezeul tău care „mângâie pe cei smeriţi", şi vei spune curând: „In noianul gândurilor mele, mângâierea ta îmi aliniă sufletul".

SEARA

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Matei 4:1Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să

mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări. Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care Îl trimisese, şi totuşi a fost ispitit! S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

21 Februarie

DIMINEAŢA

El însuşi a zis. Evrei 23:5Dacă ne putem prinde de aceste cuvinte prin credinţă, avem în mâini o armă de neînvins. Există vreo îndoială care să nu fie nimicită de această sabie cu două tăişuri? Care este temerea care să nu cadă lovită de moarte în faţa acestei săgeţi a legământului lui Dumnezeu? Nu vom zice despre încercările vieţii şi despre durerile morţii, despre depravare şi înşelări, despre loviturile din afară şi ispitele dinăuntru că sunt nişte chinuri uşoare, când ne putem ascunde în spatele bastionului pe care scrie „El însuşi a zis"? Da, pentru mângâiere în singurătate şi putere în conflicte, „El însuşi a zis" că va fi izvorul nostru. Şi acest lucru ne poate arăta extrema valoare a căutării scripturilor. S-ar putea să existe o făgăduinţă care să se potrivească în cazul tău, şi tu să n-o ştii; de aceea, pierzi mângâierea. Eşti ca un prizonier închis într-o temniţă cu un mănunchi de chei, dintre care una deschide uşa. Poţi să te eliberezi, dar dacă nu o cauţi rămâi închis, neştiind că libertatea îţi este la îndemână. S-ar putea să existe un leac puternic în farmacia Scripturii, iar tu să rămâi bolnav fiindcă nu cauţi să decoperi ceea ce „El însuşi a zis". Pe lângă cititul Bibliei, poţi să-ţi faci un tezaur din făgăduinţele lui Dumnezeu. Poţi să-ţi aminteşti spusele oamenilor de seamă, poţi să aduni versurilor poeţilor renumiţi; dacă nu aprofundezi cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu, cum poţi fi gata să rezolvi o dificultate sau să învingi o îndoială? De vreme ce „El însuşi a zis" este sursa oricărei înţelepciuni şi fântâna tuturor

mângâierilor, lasă-L să locuiască în tine ca un „izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică" (Ioan 4:14). Atunci vei creşte sănătos, puternic şi fericit în viaţa divină.

SEARA

Înţelegi tu ce citeşti? Faptele Apostolilor 8:30Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură" (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul. Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult. Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea. Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească" (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-l pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi. Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune. Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru.

22 Februarie

DIMINEAŢA

Dar arcul lui a rămas tare şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui lacov. Genesa 49:24Puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Iosif este o putere reală. Ea nu este o pricină de laudă, o închipuire sau un subiect de discuţie care sfârşeşte în fum; este o putere divină, adevărată. Cum a învins Iosif ispitele? Prin ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu. Toată puterea adevărată vine de la „Puternicul lui iacov". Observă în ce mod familiar îi oferă Dumnezeu putere lui Iosif: „mâinile lui au fost întărite de

mâinile Puternicului lui lacov". Acest Dumnezeu este reprezentat punându-şi mâinile pe mâinile lui Iosif, întărindu-i braţele cu braţele Sale. Asemeni unui tată care îşi învaţă copii, Domnul îi învaţă pe cei care se tem de El. Îşi pune mâinile pe mâinile lor. Minunată bunătate! Dumnezeul Atotputernic, veşnic, atotputernic, coboară de pe tronul Său şi Îşi pune mâinile pe mâinile copiilor Săi, îşi aşează braţul pe braţele lui Iosif pentru ca acesta să fie întărit! Puterea aceasta este o putere făgăduită, fiindcă ea este atribuită „Puternicului lui lacov". Oricând vei citi despre Dumnezeul lui Iacov în Biblie, să-ţi aminteşti de legământul Lui. Creştinilor le place să se gândească la legământul lui Dumnezeu. Toată puterea, tot harul, toate binecuvântările şi toată mângâierea, toate lucrurile pe care le avem ne-au fost dăruite de Dumnezeu, prin legământ. Dacă nu ar fi fost nici un legământ, am fi căzut; fiindcă tot harul vine prin el, aşa cum lumina şi căldura vin de la soare. Îngerii urcă şi coboară numai pe scara văzută de Iacov, în vârful căreia se află Dumnezeul legământului. Creştine, s-ar putea ca arcaşii să fi tras asupra ta şi să te fi rănit, dar arcul tău mai este încă puternic; atribuie-i deci toată slava Puternicului lui Iacov.

SEARA

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie. Naum 1:3Iehova este „îndelung răbdător". Când vine în lume, îndurarea călătoreşte cu mare repeziciune; de sub roţile carului ei sar scântei. Dar pedeapsa vine cu paşi furişaţi, fiindcă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Nuiaua îndurării se află întotdeauna în mâinile Sale întinse, în vreme ce sabia dreptăţii este în teacă, ţinută de mâinile străpunse care au sângerat pentru păcatele oamenilor. „Domnul este îndelung răbdător" fiindcă El este foarte puternic. Cel care are putere asupra lui însuşi este într-adevăr puternic. Puterea lui Dumnezeu Ii controlează acţiunile, fiindcă este o putere adevărată: o putere care leagă atotputernicia este mai tare decât atotputernicia. Un om care are o minte puternică poate îndura mult timp insultele, şi resimte răul doar atunci când simţul său de dreptate o cere. In timp ce mintea slabă este deranjată de lucrurile mărunte, mintea puternică îndură supărarea ca o stâncă neclintită, chiar şi atunci când este lovită cu toate săgeţile aprinse ale răutăţii. Dumnezeu îşi vede duşmanii, dar nu acţionează, ci îşi stăpâneşte mânia. Dacă ar fi mai puţin divin decât este, demult şi-ar fi trimis tunetele şi ne-ar fi nimicit Demult ar fi viscolit pământul cu crivăţul mâniei Lui, şi oamenii ar fi fost măturaţi. Dar măreţia puterii Sale ne aduce îndurare. Dragă cititorule, care este starea minţii tale în seara aceasta? Poţi să priveşti cu umilinţă la Christos şi să spui: „Mântuitorule, Tu eşti stânca şi nădejdea mea"? Dacă da, nu trebuie să te temi de puterea lui Dumnezeu. Dacă ai alergat la Isus căutând adăpost prin credinţă, puterea lui Dumnezeu nu trebuie să te îngrozească mai mult decât îi îngrozeşte sabia şi

scutul unui războinic pe cei din familia sa. În loc să te îngrozeşti, bucură-te că Cel „de o mare tărie" este Tatăl şi Prietenul tău.

23 Februarie

DIMINEAŢA

Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi. Evrei 13:5

Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău. Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte şi miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc". Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire. Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc".

SEARA

Ia-ţi crucea şi urmează-mă. Marcu 10:21Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca

pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii. Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi. Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos" pentru „toate comorile Egiptului" (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

24 Februarie

DIMINEAŢA

Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. Ezechiel 34:26Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme". Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie"? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie? Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie". Nu spune „le voi trimite picături" ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. " Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp

întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie. „Şi puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme". Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată". Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

SEARA

Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine. Zaharia 1:12-13Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei punecredinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere". Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion" (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea. Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El" (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar mu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El l-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

25 Februarie

DIMINEAŢA

Mânia viitoare. Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător! Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii — aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice — A ştii ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii! Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

SEARA

Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, şi s-a pogorât la Iafo. Iona 1:3În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-l spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci. Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta". Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie. Nu

putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajută-mă să trec de ele". Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.

26 Februarie

DIMINEAŢA

Mântuirea vine de la Domnul. Iona 2:9Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greşeli şi păcate" (Efeseni 2:1), şi doar El îl poate menţine în viaţa duhovnicească. El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul" (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul". Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut aşa. Dacă am daruri, Dumnezeu mi le-a dat. Dacă trăiesc o vinţă binecuvântată, este din cauză că El mă ţine în palmele Sale. Eu nu pot face nimic pentru mine, dacă Dumnezeu nu face nimic. Orice aş avea, aparţine Domnului. Dacă păcătuiesc, păcatul este al meu; dar dacă fac binele, este lucrarea lui dumnezeu în întregime. Dacă am învins un vrăjmaş spiritual, este din cauză că Dumnezeu mi-a întărit braţul. Trăiesc o viaţă Consacrată în faţa oamenilor? Nu trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine. Sunt eu sfinţit? Nu m-am curăţat singur; Duhul lui Dumnezeu m-a sfinţit. Sunt despărţit de lume? Pedepsele lui Dumnezeu m-au sfinţit spre binele meu. Am crescut în Cunoştinţă? Marele învăţător m-a învăţat. Toate bijuteriile mele au fost făurite de arta cerului. Am găsit în Dumnezeu toate lucrurile de care aveam nevoie, dar în mine nu am găsit decât păcat şi nefericire. „El este stânca şi ajutorul meu" (Psalmi 62:2, 6). Mă hrănesc eu cu Evanghelia? Evanghelia nu ar fi fost hrana mea dacă Domnul nu ar fi pregătit-o pentru sufletul meu şi dacă nu m-ar fi ajutat s-o găsesc. Trăiesc din mana care cade din cer? Ce altceva este mana decât Isus Christos însuşi, al cărui sânge îl beau şi cu al cărui trup mă hrănesc? Primesc continuu noi puteri? De unde îmi adun tăria? Ajutorul meu vine de pe Colinele cerului. Fără Isus, nu pot face nimic. Asemeni unei ramuri care nu poate aduce rod dacă nu „rămâne în viţă" (Ioan 15:4), nici eu nu pot face nimic dacă nu rămân în El. Doamne, Invaţă-mă în această seară lecţia pe care a învăţat-o Iona în adâncuri: „Mântuirea vine de la Domnul".

SEARA

Preotul să-l cerceteze, si dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana.

Levitic 13:13Deşi această regula poate părea ciudată, este înţeleaptă. Manifestarea exterioară a bolii arăta că trupul leprosului era sănătos. Poate că ar fi bine pentru noi să vedem care este înţelesul simbolic al acestei reguli neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem aplica regulile leprei la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de lepra păcatului, când renunţă la orice îndreptăţire de sine şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci şi numai atunci poate fi curăţat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Păcatul ascuns, nerecunoscut şi nemărturisit este adevărata lepră; dar când păcatul este recunoscut şi mărturisit, lepra primeşte o lovitură de moarte, şi Domnul priveşte sufletul chinuit cu îndurare şi milă. Nimic nu este atât de mortal ca îndreptăţirea de sine, şi nimic nu este mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că suntem păcătoşi, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi ascultată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne convinge de păcat, nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte — mărturisirea va ţâşni spontan de pe buzele noastre. Ce mângâiere oferă acest text păcătoşilor care s-au trezit cu adevărat: însăşi situaţia care îi îndurera atât de tare s-a transformat într-un motiv de speranţă! Înainte de a te îmbrăca, trebuie să te dezbraci; înainte să clădeşti o casă, trebuie să sapi temelia — şi sentimentul că eşti păcătos este cea dintâi lucrare a harului. Sărmane om plin de lepra păcatului, prinde curaj şi vino la Isus aşa cum eşti.

Când recunoaştem că suntem datoriMai mult sau mai puţin, după putere,Primim pe dată de la Domnul ajutor,

Iertare, îndrumare şi putere.Doar sărăcia îţi oferă bucurie,

Purtându-ţi sufletul în largi păşuni:Când ne încredem în avutul nostru cu tărie,

Nu mai primim răspuns la rugăciuni.

27 Februarie

DIMINEAŢA

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost'' şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare. Psalmi 91:9Israeliţii în pustie erau totdeauna expuşi schimbărilor. Ori de câte ori stâlpul de foc se oprea, corturile erau instalate. Dar a doua zi, înainte ca soarele dimineţii să răsară, trompeta suna, chivotul pornea din nou, iar stâlpul de nor

indica drumul printre strâmtorile înguste ale munţilor, peste dealuri şi de-a lungul drumurilor aride ale deşertului. Când se opreau, de-abia apucau să-şi tragă sufletul că auzeau din nou îndemnul „înainte! Nu e timp de odihnă; trebuie să înaintăm spre Canaan". Niciodată nu stăteau mult în acelaşi loc. Nici chiar izvoarele şi palmierii nu-i puteau ţine în loc, deoarece aveau un adăpost puternic în Domnul. Stâlpul Lui de nor le era umbră ziua, iar noaptea, flacăra lui era căldura căminelor lor. Ei trebuiau să Meargă înainte din loc în loc, mutându-se continuu, neavând timp să se acomodeze şi să spună „Acum suntem în siguranţă; ne vom stabili în acest loc." „Până acum", a zis Moise, „deşi ne mutăm dintr-un loc în altul, Doamne, Tu ai 'fost locul nostru de adăpost din neam în neam' (Psalmi 90:1)." Creştinul ştie că Dumnezeu nu este schimbător. Astăzi bogat, mâine sărac, astăzi bolnav, mâine sănătos, astăzi bucuros, mâine întristat, dar relaţia lui cu Dumnezeu este aceeaşi în fiecare zi. Dacă El m-a iubit Ieri, mă iubeşte cu siguranţă şi astăzi. Turnul meu de scăpare este Dumnezeu. Chiar dacă planurile îţi sunt năruite, chiar dacă speranţele îţi sunt spulberate, chiar dacă bucuria îţi e furată şi totul se prăbuşeşte, nu ai pierdut nimic din ceea ce ai în Domnul. El este „o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna" (Psalmi 71:3). Sunt un călător prin lume, dar în Domnul sunt acasă. Hoinăresc prin lume, dar la Domnul am un adăpost liniştit.

SEARA

A cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. Mica 5:2Domnul Isus şi-a reprezentat oamenii Săi înaintea tronului cu mult înainte ca ei să apară pe scena timpului. Încă „din zilele veşniciei" El s-a învoit cu Tatăl Său că va plăti sânge pentru sânge, suferinţă pentru suferinţă, agonie pentru agonie şi moarte pentru moarte în locul poporului Său. „Din filele veşniciei" El S-a dat pe Sine fără să murmure. Din creştetul capului până în tălpile picioarelor transpiraţia Lui s-a prefăcut în picături mari de sânge. A fost lovit, străpuns, batjocorit, a fost frânt şi zdrobit sub durerile morţii. Dăruirea Lui ca Mântuitor a fost „din filele veşniciei". Opreşte-te, suflete al meu, şi minunează-te! Ai fost iubit de Isus „din zilele veşniciei". Nu doar din momentul în care te-ai născut pe lume te-a iubit Christos, ci El îşi „găsea plăcerea în fii oamenilor" (Proverbe 8:31) înainte de-a fi fost vreunul din ei! S-a gândit la ei frecvent. Din veşnicie în veşnicie i-a iubit. A plănuit El atât de mult salvarea ta, suflete al meu, şi să nu o îndeplinească acum? A hotărât El „din sjlele veşniciei" să te salveze, şi te va pierde acum? Ce? Te-a purtat pe braţul Său, ca pe comoara Lui de preţ, şi te va scăpa acum printre degete? Te-a ales înainte de întemeierea munţilor şi a văilor adâncului, şi te va respinge acum? Imposibil! Sunt sigur că El nu te-ar fi iubit atât de mult dacă nu ar fi avut o dragoste neschimbată. Dacă El s-ar putea plictisi de tine, ar fi fost sătul de tine de mult. Dacă nu te-ar fi iubit cu o iubire adâncă precum

iadul şi puternică precum moartea, El Şi-ar fi întors faţa de la tine de mult. O, bucurie a bucuriilor, să ştii că eşti moştenirea Lui veşnică, dăruită Lui de Tatăl Său înainte de a fi pământul! Dragostea Lui veşnică va fi odihna ta.

28 Februarie

DIMINEAŢA

De la El vine nădejdea. Psalmi 62:5Folosirea acestui limbaj este privilegiul credinciosului. Dacă aşteaptă ceva din lume, este o „nădejde" slabă. Dar dacă aşteaptă ca Dumnezeu să-i împlinească nevoile cu binecuvântări materiale sau spirituale, aşteptările nu-i vor fi zadarnice. In mod constant, poate să apeleze la banca credinţei şi spesanţei şi să-şi împlinească nevoile din bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu. Ştiu un singur lucru: dacă mi s-ar oferi toată bogăţia familiei Rothschild, aş refuza şi aş prefera să-L am bancher pe Dumnezeu. Domnul meu nu-şi lasă niciodată promisiunile neonorate. Când ne prezentăm cererile în faţa tronului Său, nu ne trimite niciodată înapoi fără răspuns. De aceea, voi aştepta oricât în faţa uşii Lui, ştiind că mâna iubitoare a harului deschide întotdeauna. In această dimineaţă ÎI voi încerca din nou. Dar mai avem şi alte aşteptări, care nu se limitează la viaţa aceasta. Vom muri curând, şi atunci vom vedea că „de la El vine nădejdea". Oare nu aşteptăm îngerii să ne ducă la El atunci când zăcem pe patul de suferinţă? Credem că, atunci când pulsul bate tot mai slab şi inima încetineşte, un sol îngeresc se arată lângă pat şi şopteşte: „suflete obosit, vino cu mine!" Apropiindu-ne de poarta cerului, aşteptăm să auzim invitaţia „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, să moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la Intemeierea lumii" (Matei 25:34). Ne aşteptăm la harpe de aur şi Coroane de slavă, sperăm să ne aflăm în mulţimea care va sta în faţa tronului. Privim înainte şi aşteptăm cu dor timpul când vom fi ca Domnul, fiindcă „îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2). Dacă acestea sunt şi aşteptările tale, suflete, trăieşte astăzi cu Dumnezeu. Dacă trăieşti cu dorinţa şi hotărârea de a-L lăuda pe Cel care ne împlineşte toate nevoile, şi care ne-a ales, răscumpărat şi chemat prin harul Său, atunci vei vedea că orice „nădejde" şi se va împlini în mod slăvit.

SEARA

Făina din oală n-a scăzut, şi undelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Ilie. 1 Împăraţi 17:16Iată credincioşia iubirii divine. Gândeşte-te că femeia aceasta avea nevoi zilnice. Trebuia să se hrănească pe ea şi trebuia să-şi hrănească fiul în timpul foametei; pe deasupra, acum trebuia să-l hrănească şi pe Ilie. Dar deşi

nevoia era de trei ori mai mare, mâncarea nu s-a terminat fiindcă avea provizii constante. In fiecare zi mergea la oală, dar cantitatea rămâne aceeaşi. Şi tu, iubite cititor, ai nevoi zilnice. Fiindcă vin atât de des, eşti înclinat să te temi că oala cu făină se va goli într-o zi, şi că ulciorul cu ulei te va dezamăgi. Fii liniştit, conform Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Deşi fiecare nouă zi va aduce noi probleme, va aduce de asemeni şi noi provizii. Chiar dacă ai trăi anii lui Metusalah, şi nevoile tale ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, harul şi mila lui Dumnezeu îţi vor împlini toate necesităţile, şi nu vei cunoaşte niciodată lipsa. Timp de trei ani, ţinutul în care trăia văduva nu a văzut nici un strop de ploaie, şi stelele nu au vărsat nici o lacrimă de rouă peste pământul pustiit. Foametea, disperarea şi moartea au transformat ţara într-un deşert, dar femeia aceasta nu a simţit foamea niciodată, fiindcă a avut belşug întotdeauna. La fel se va întâmpla şi cu tine. Vei vedea cum se risipesc nădejdile păcătoşilor, fiindcă se încred în propria lor putere. Vei vedea cum se clatină încrederea fariseilor, fiindcă şi-au clădit speranţele pe nisip. Iţi vei vedea chiar propriile planuri spulberate, dar vei găsi apărare la Stânca mântuirii. Pâinea nu îţi va lipsi, şi vei avea apă din belşug. Este mai bine să-l ai pe Dumnezeu de partea ta, decât să deţii controlul asupra tuturor băncilor. Poţi să cheltui întreaga bogăţie a Indiei, dar bogăţia infinită a lui Dumnezeu nu se sfârşeşte niciodată.