<i =(0 . "0 m ·c

> o o:: Q) w-.J m .Q)

c.. <l .-I-J

U E o:: .-I-0 UciJ W C -.J-w~

. 0 uc.. . 0.. m=

O c

..c: ~ -(O c o -I-J­(O

z -.:J Q) N :J

2

e e'ectrica .... SIa'$B ta do enorgio

MEMDRIAE INGENII 1808-2008

CEN-VENAR r ,L::=./'J - ~

Şcoala de Electricieni şi Mecanici

ISSN: 1841 -1 568

1 1 decembrie 200B Bucureşti

SUMAR:

pag 3 MESAJ

pag 4 COLECŢIONAR SAU NEGUSTOR DE OBIECTE?

pag 5 PRIMA şCOALĂ DE ELECTRICIENI ŞI MECANICI DIN ROMÂNIA

pag 7 CUM AAPĂRUT CINEMATOGRAFUL

pag 10 CLOPOTUL - MIC ISTORIC

pag 13 VIAŢA TRĂITĂ CU PASIUNE

pag 17 EFECTUL COANDĂ ŞI AERODINA LENTICULARĂ

pag 20 CONTRIBUŢII CU PRIVIRE LA CLASIFICAREA CEASURILOR DE FACTURĂ

POPULARĂ DIN ZONA MUNŢILOR PĂDUREA NEAGRĂ AFLATE ÎN

COLECŢIILE MUZEALE

pag 22 PUŞCA CU FITIL ÎN COLECŢIA MUZEULUI NAŢIONAL

BRUKENTHAL - CONSERVARE ŞI RESTAURARE

pag 27 PERSONALITATEA LUI CONSTANTIN DINCULESCU REFLECTATĂ PRIN

DOCUMENTELE AFLATE ÎN ARHIVA MUZEULUI NAŢIONAL

TEHNIC DIN BUCUREŞTI

pag 30 TEATRUL NAŢIONAL DIN BUCUREŞTI - PRIMUL TEATRU DIN

ROMÂNIA ILUMINAT ELECTRIC

Editat: S.C. ELECTRICA SA

România-Bucureşti-sect 1 C sIr. Grigore Alexandrescu nr. 9 • . IeI. 02 l 208 5999 electnca lax: 021 2085998

.... www.electrica.ro sursa ti de etlef'gie

Tipa rit: S.C. KAPA PROOUCT S.R.L.

~~ România- Bucureşti-sect 4

str. Iarba Câmpului nr. 21-23 leUlax: 021 461 0560

www.grupk.ro

Redacţi a:

Redactor Cristina UNTEA Or. ing. Nicolae OIACONESCU Ing. pr. Nicu OUMITRACHE Ing. Aurel TUOORACHE

Adresa Redacţiei: Muzeul Naţional Tehnic "Praf. Ing. Dimitrie Leonida" Str. Candiano Popescu nr. 2 (Parcul Carol 1), sector 4, Bucureşti leUlax: 021 336 7777

------~----------------------------------~~

MESAJ

C e'ectrica -sursa ta • ........,

Pentru a putea înţelege realităţile lumii energetice de astăzi, trebuie să

ne raportăm puţin şi la trecut, să ne amintim anumite momente istorice, să

evocăm oamenii făuritori ai lumii fără de care industria energetică din România

nu arfi putut exista . Centenarul Şcoli de electricieni şi mecanici ne oferă prilejul

de a face un bilanţ, e a ne aminti de unde am plecat şi unde am ajuns, de a vedea că progresul societăţii este legat de utilizarea electricităţii şi de

dezvoltarea sectorului energetic.

Aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea primei Şcoli de electricieni şi mecanici, şcoală înfiinţată în anul 1908 de către Prof. ing. Dimitrie Leonida,

personalitate marcantă a tehnicii româneşti, întemeietorul Muzeului Naţional

Tehnic - reprezintă, de fapt, un moment de recunoaştere a efortului conjugat al

oamenilor care, pe parcursul unui secol, au contribuit la naşterea şi dezvoltarea

sectorului energetic.

Cu ocazie manifestării centenare, S.C.Electrica SA doreşte să iniţieze

şi să dezvolte un program educaţional pentru elevii şi studenţii din Institutele de

învăţământ post-gimnazial de profil tehnic-electro-energetic. Programul se va

numi "Cunoaşterea istoriei tehnicii româneşti la Muzeul Naţional Tehnic "Prof.ingDimitrie Leonida." Oricine trece prin Bucureşti poate să-şi rezerve o

oră pentru a face o incursiune într-o lume a inteligenţei şi a fanteziei tehnice creatoare în care va descoperi informaţii şi obiecte inedite.

Prin sărbătorirea momentelor importante din energetica românească, precum 100 de ani de la înfiinţarea primei Şcoli de electricieni şi mecanici, S.C.

Electrica SA îşi afirmă încă o dată respectul pentru dăruirea, profesionalismul

şi realizările oamenilor din energetica românească.

Prin informaţiile cuprinse în paginile Revistei "Memoriae Ingenii", contribuim la cunoaşterea operei înaintaşilor noştri. Este necesar să amintim

aici spusele lui Constantin Miculescu, autorul "calorimetrului" cu care În 1891 a

determinat valoarea echivalentului mecanic al caloriei: "Cu cât un popor are

mai multi oameni culţi, cu atât impune respect celorlalţi". Noi românii, popor mic

la număr, numai prin cultură vom reuşi şi ne vom impune".

Corneliu STAN Director General S.C. Electrica SA

~~--------------------------- MNT

COLECTIONAR SAU NEGUSTOR DE , OBIECTE?

o mână de scoici culese în joacă pe malul mării, o ilustrată de la un prieten drag, o carte cu dedicaţie, un clopoţel primit la un pariu sau. . . orice altceva poate fi factorul declanşator al unui hobby care, în timp, poate căpăta dimensiunile unei adevărate pasiuni.

Apărută încă din copilărie sau declanşată de "acel ceva" la un anumit moment al vieţii, pasiunea de a "aduna" obiecte nu se bazează (cel puţin la început) pe vechimea, valoarea sau semnificaţia obiectului colecţionat. Când începi să colecţionezi,

nici nu ştii că esti colecţionar, nu faci decât să păstrezi sau să cumperi ceea ce îţi place. "Împătimirea " vine pe parcurs, odată cu momentul în care "vezi" în obiectul colecţionat mai mult decât satisfacerea unei pasiuni, îi pătrunzi şi îi descifreazi sensurile pe care acesta le întruchipează. Această pasiune este elementul definitoriu pentru un colecţionar, diferenţiindu-I de un negustor de obiecte ce au caracter artistic.

Mânat de acel foc lăuntric al căutătorului de comori,

colecţionarul poate pleca până la capătul pământului pentru "un nimic" extrem de important pentru colecţia sa. Obiectele adunate cu grijă îi oferă satisfacţii pe care marea majoritate a oamenilor nu le înţeleg, fiind eventual impresionaţi doar dacă valoarea lor se exprimă în sume cu mai multe zerouri .

Excentric sau maniac (în sensul bun al cuvântului), colecţionarul face parte din acea categorie de oameni care pun pasiunea înaintea banilor iar trăirea trecutului prin prezent îi dă speranţa că în viitor obiectele adunate cu răbdare, curiozitate şi stăruinţă vor aminti urmaşilor de el.

Redactor Cristina UNTEA

______________________________ ~-d20

PRIMA ŞCOALĂ DE ELECTRICIENI ŞI MECANICI DIN ROMÂNIA

Cine are timpul sau preocuparea pentru a afla câte ceva despre presonalităţile româneşti care au contribuit decisiv la promovarea progresului tehnic În România?! Un răspuns la aceste Întrebări îl putem găsi dacă răsfoim cartea de impresii a Muzeului Tehnic­,,0 şcoală a şcolilor" cum numea Dimitrie Leonida această instituţie, Înfiinţată În 1909.

Textul care vi-I prezint ar putea purta ca motto un extras din cartea de impresii: "Multe din soluţiile tehnice ale trecutului pot influenţa pe oamenii de ştiinţă din zilele noastre În sensul găsirii de noi soluţii tehnice". Acest fapt a fost declarat şi În presă de un industriaş german care a afirmat că ori de câte ori oamenii săi de ştiinţă cât şi inginerii din firma sa nu pot rezolva o problemă tehr:Jică, consultă documentaţia şi exponatele Muzeului Tehnic din Munchen. Prin urmare, In alte ţări se acordă, după cum se vede o importanţă mult mai mare faţă de realizările tennice ale Înaintaşilor.

Dimitrie I!eonida, Întors În ţară În 1908 după ce studiase În Germania la Charlottenburg (1903-1908), a iniţiat un proiect ambiţios pentru acea vreme şi anume Întemeiere unei şcoli care să pregătească specialişti români necesari la exploatarea instalaţiilorelectromecan'ice, la acea dată, toţi specialiştii fiind străini. Şi astfel, tânărul inginer care ar fi putut să rămână În Germania fie ca asistent la Universitatea Politehnică din Charlottenburg, fie ca inginer la firma Siemens, a preferat să vină În ţară unde a desfăşurat activitate de pionierat În tot ceea ce a Întreprins.

Iată cum povesteşte chiar Dimitrie Leonida despre Începutul acestei şcoli: "În 1908 când voiam să Înfiinţez Şcoala de Electricieni şi Mecanici - Muzeul Tehnic, la

Încrucişarea bulevardelor pe locul destinat atunci Palatului Municipal (astăzi Teatrul Naţional) se afla o clădire dărăpănată, unde pe o firmă era scris "Bursa Muncii - Şcoala Industrială". M-am prezentat directorului acestei şcoli, domnul Marin Alexandru şi i-am propus să organizeze o secţiune specială a Şcoalei pentru Electricieni şi Mecanici. Acolo am putut să Încep primele cursuri dar nu m-am mulţumit, fiindcă acea şcoală având mai mult caracterul unei şcoli de ucenici, m-am adresat primarului de atunci domnul Vintilă Brătianu cerându-i Înfiinţarea unei şcoli de Electricieni şi Mecanici. Cu foarte multă bunăvăinţă, atât din partea primarului, cât şi a ajutorului său, domnul H. Botescu, mi-au pus la dispoziţie o clădire lăsată prin testament primăriei de ing. Chiru cu condiţia de a fi folosită pentru instruirea şi cultura muncitorilor. Clădirea se afla În str. Primăverii, lângă Piaţa Amzei.

În această clădire frumoasă, spaţioasă am organizat prima Şcoală de Electricitate din România -1908 şi imediat Muzeul Tehnic În 1909. Elevii Înscrişi la această şcoală erau În general absolvenţi ai Şcolii de meserii. La etaj funcţiona şcoala iar la parter şi subsol, muzeul".

Noutatea acestei şcoli o reprezintă Învăţământul experimental, lucrările de laborator efectuate de elevi. Tocmai de aceea, Dimitrie Leonida a conceput şi Muzeul Tehnic din Bucureşti ca pe o şcoală, un laborator funcţional , după modelul Muzeului Tehnic din Munchen (fondat În 1903 de Galvanometru universal

Oscar von Miler - cel care a construit centrala hidroelectrocă de Cov.ăQescu P

SADUl, vizitat de profesor de mai multe ori În timpul studiilor "lllllllItiîii sale universitare la Berlin.

Ca inginer, Dimitrie Leonida se simţea responsabil În promovarea progresului tehnic În România şi de aceea, spunea el, este necesar "a sacrifica o parte din timpul şi mijloacele financiare de care dispun pentru instruirea lucrătorilor" .

G1~ ______ ~ __________________ _ MNT

Pregătirea elevilor era dificilă În acea epocă mai ales din cauza lipsei de cărţi pe Înţelesul tuturor, iar accesul În şcoală nu era condiţionat de o limită de vârstă sau de pregătirea şcolară.

Toţi cei ce doreau să se instruiască pentru a deservi instalaţiile electrice putea veni la cursurile şcolii care erau gratuite.

Elevii erau Înstruiţi prin cursuri teoretice şi lucrări de laborator, iar proiectele de diplomă reprezentau o lucrare practică, care de cele mai multe ori consta În realizarea unui obiect funcţional ilustrând o lege din mecanică, fizică sau o invenţie devenită deja clasică . Dimitrie Leonida considera această metocjă "mai pedagogică decât toate pedagogiile" .

. Astfel, Leonida, a introdus experienţa de laborator În electrotehnică, fiind alături de Dragomir Hurmuzescu (care a avut aceaşi iniţiativă la Şcoala Internat din laşi) promotorul acestei noi metode.

Faima Şcolii de Mecanici şi Electricieni (ce a funcţionat În perioada 1908-1954) a făcut ca absolvenţii acestei şcoli să aibă mare căutare. Profesionalismul absolvenţi lor este demonstrat şi azi de numeroasele exponate proiecte de diplomă existente În Muzeul Naţional Tehnic, unele În stare de funcţiune, intrate deja În patrimoniul tehnic naţional. Câteva din aceste proiecte reprezintă puncte de atracţie pentru vizitatorii muzeului,din care amintim: Ceasornic electric realizat de Stăncescu Constantin În 1912; Sistem de distribuţie "CORLlSS" realizat de Dumitrescu Gheorghe În 1912; Galvanometru universal realizat de Covăcescu P. În 1914; Motor DIESEL realizat În 1922 de Fleacă Ion; Acţiunea şi reacţiunea unei maşini de c.c. realizată În 1954 de Serincu Ştefan; Modelul .unei instalaţii electrice cu ascensor realizat de Petrescu Ilie.

Şcoala de Electricieni şi Mecanici primea subvenţii foarte mici,.(În special pentru căldură şi iluminat) astfel că timp de zeci de ani profesorul Leonida şi ccirpul profesoral care îl ajuta, au făcut numeroase sacrificii materiale pentru ca aceasta să funcţioneze. Elevii care cunoşteau acest lucru au rămas legaţi sufleteşte de şcoală şi au contribuit la Înzestrarea ei şi a muzeului atât prin proiectele de diplomă cât şi prin sprijinul acordat după terminarea şcolii.

Dimitrie Leonida a avut Întotdeauna sprijin de la administratiile comunale ce s-au succedat de-a lungul timpului, indiferent de credinţa politică a conducătorilor. În special a fost ajutat şi Încurajafde primarii dre Constantin Istrati, dr. Gh . Gheorghian şi dr. Costinescu.

În timpul războiului, mărturisea Leonida, şcoala a avut mult de suferit, bombele aruncate din aeroplanele inamice, căzute chiar În fata şcolii sfărâmând toate obiectele din sticlă. În timpul ocupaţiei şcoala a fost cruţată de rech'iziţii, dar multe materiale s-au pierdut.

Din maşinile şi aparatele şcolii luate În Moldova, Dimitrie Leonida a construit o staţie de telegrafie fără fir, montată Într-un tren. Aceasta a fost cea mai activă staţie din timpul războiului, fiind Întrebuinţată direct de marele cartier de război.

Recompensa cea mai frumoasă a sacrificiilor pe care le-a făcut Dimitrie Leonida o reprezintă Încrederea unor factori responsabili În absolvenţii Şcolii de Electricieni şi

Mecanici, aceştia fiind angajaţi ca personal de exploatare sau chiar personal de conducere În societăţile Energia, Fabrica de Acumulatori, Banca Naţională, Uzina Electrică din Câmpina etc.

Dr. ing . Nicolae DIACONESCU

~------------------------------------------------~~

CUM A APĂRUT CINEMATOGRAFUL

Faptul că retina are proprietatea să păstreze ultima imagine, o fracţiune de secundă, era cunoscut Înca de pe timpul lui Leonardo Da Vinci, dar de abia la Începutul sec. al XIX­lea a fost folosit acest principiu de diverşi Întreprinzători pentru a construi dispozitive care redau imagini mişcătoare cu o dinamică mai mult sau mai putin stabilă

În anul 1832 fizicianul belgian Joseph Antoioe Plateau (1801-1883) a construit un aparat format din două discuri de carton fixate pe acelaşi ax , pe unul din ele fiind prezentate În mod radial o serie de , succesive (fie un alergător, fie un gimnast etc.). Celălalt disc are un num de fante radiale. Rotind cele două discuri şi privind prin fante, se percepe o mişcătoare (cinematică) cu o anumită continuitate. Acest

aparat a fost numit "phenakistiscope". Independent de acesta şi cam În aceeaşi perioadă

profesorul austriac Simar Ritler von Stampfer a construit un aparat care funcţiona pe principii asemănătoare, numit "stroboscope". .

În anul 1834 englezul Wiliam George Horner (1786-1837) a construit un alt aparat: "zootropul" ( se numea aşa pentru că la Început desenele reprezentau animale), format dintr-un tambur din carton cu o serie de fante verticale. Pe partea interioară a tamburului, Între fante sunt desenate imagini succesive. Rotind tamburul şi privind prin fante putem vedea imaginile din interior În mişcare.

Ceva mai târziu, spre sfârşitul secolului al XIX-lea Thomas Alva Edison s-a gândit să construiască un aparat care să redea imagini mişcătoare, dar pentru aceasta avea nevoie de un suport flexibil destul de lung pe tare aceste imagini fixe, descompuse, să se succeadă. Sugestia unui astfel de suport i-a venit de la un asistent al său, W. K. Dickson, iar Edison a prezentat această idee bunului sau amic George Eastman care avea deja o afacere destul de profitabilă În domeniul tehnicii fotografice. Acesta din urmă a realizat În anul 1887 filmul fotografic care iniţial nu a fost luat În seamă de nimeni. După 1888 filmul lui Eastman a repurtat un mare succes În domeniul fotografiei, fiind promovat prin sloganul comercial: "Dumneavoasta apăsaţi pe buton, noi

facem restul". Astfel s-au abandonat pentru totdeauna plăcile fotografice din sticlă. Primul aparat de fotografiat cu film a fost un aparat Kodak (firma americană Kodak

era propritatea lui George Eastman). În anul 1889 Eastman a brevetat filmul fotografic care iniţial avea o lăţime de 70 de

mm. Ulterior Edison a tăiat filmul În jumătate şi i-a făcut perforaţii pe margine. Filmul fotografic de 35 mm cu perforaţii a fost utilizat pe scară largă În fotografie şi cinematografie până la aparitia fotografiei digitale.

În 1892 Thomas Edison construieşte "cinematoscopul", un aparat ce putea fi privit doar de o singură persoană, imaginile mişcătoare apărând În interiorul aparatului.

După câţiva ani, În 1895, doi francezi, fraţii Auguste şi Louis Jean Lumiere au construit un aparat care de data aceasta proiecta imaginea mişcătoare pe un ecran mare,

Ci6~ __ ~ __ ~ ____________________ _ MNT

imaginea putând fi văzută de mai multe persoane În acelaşi timp, aparatul fiind numit aparat de proiecţie cinematografică .

La 28 decembrie 1895 fraţii Lumiere au făcut la Paris, În cafeneaua "Grand Cafe", prima proiecţie cinematografică. Filmul se numea "La sortie des usi nes Lumiere" (Ieşirea din uzinele Lumiere). Un alt film foarte cunoscut a fost "Sosirea unui tren În gară", film care nu mult după prezentarea lui la Paris a fost proiectat şi la Bucureşti.

Tratat la Început cu ironie şi fiind considerat un amuzament de bâlci, cinematograful a devenit În scurt timp o nouă artă, cea de-a şaptea artă, o industrie şi o mare afacere.

Louis Lumiere, pionier al cinematografului a fost şi primul susţinător fervent al noii arte, primele lui producţii fiind inspirate de activitatea curentă din fabrica de aparate fotografice Lumiere, sau din viaţa de familie. Iată câteva titluri: "Dărâmarea unui zid", "Fierarul", "Ceartă Între copii", "Partida de cărţi", "Dejunul lui Bebe" etc ..

Tot fraţii Lumiere au realizat şi primele filme de. actualităţi, reportaje şi filme document, ei având operatori angajaţi să filmeze orice eveniment al vieţii de zi cu zi.

Georges Melies, director al teatrului "Robert Houdin", a fost primul regizor francez de film În accepţiunea modernă a acestui termen. Vizionând filmele fraţilor Lumiere, Melies a Înţeles potenţialul acestei noi arte pentru industria divertismentului şi a Început să facă filme. În timp ce filma un omnibus, aparatul de filmat s-a blocat, iar când a Început să funcţioneze a surprins apariţia unui dric. La proiectarea filmului omnibuzul s-a transformat brusc În dric. În felul acesta Melies descoperă Întâmplătortrucajul cinematografic.

În 1896 Melies regizează filmul său "Dispariţia unei doamne" iar mai târziu În 1902, "Voiajul În Lună", filme În care trucajul cinematografic devine procedeu artistic:

Prin filmul său din 1899, "Afacerea Dreyfus",Georges Melies devine şi primul realizator de film politic.

Între 1896 şi 1912, Melies realizează În jur de 500 de filme şi chiar dacă după 1910 este eliminat de pe piaţă de marile companii , În 1931 guvernul francez Îi acordă

"Legiunea de onoare" pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografului şi a culturii -_ ...... -franceze.

Nu lipsit de Însemnătate este faptul că filmul lui Melies . .voiaj_ -- _- ;o

America, a făcut să apară Într-un cartier al Los Angelesulu destinaţie exclusiv pentru proiecţii de filme - "cinema 09':: -­ulterior capitala mondială a cinematografie i.

Henry Langois, creatorul arhivei de fi lme ;'2.- : ==",

MNT

===-:aI În -=- 3G. ă cu

- ::: evină

",;j' lui

Georges Melies, salvând pentru posteritate o operă de mare valoare. Un alt francez care a contribuit substanţial la progresul cinematografului a fost Leon

Gaumont, producător de aparate de filmat, aparate de proiecţie şi producător de filme. De asemene ar fi interesant să menţionăm şi faptul că În cadrul Companiei Gaumont a fost realizat şi primul film de desene animate.

În perioada de Început al secolului XX, publicul este din ce În ce mai mult atras de filmele de lung metraj, drept conseciţă au apărut adevărate reţele de săli de cinematograf. Spre exemplu Compania Gaumont a cumpărat Hipodromul din Paris şi l-a transformat Într­o imensă sală de cinematograf de 3400 de locuri.

Devenind o afacere din ce În ce mai profitabilă filmul depăşeşte limitele vechiului continent şi ajunge În Amer"ca unde găseşte conditii şi oportunităti noi.

În 1901 Edwin S. Poter Începe realizarea de filme' comerciale de ficţiune, reprezentativ pentru opera sa fiind filmul "The great train robbery"(Marele Jaf) din 1903. 1908 este anul În care se lansează unul dintre cei mai mari regizori americani ai tuturor timpurilor, David Wark Griffith care iniţial lucrează pentru compania "American Mutascope and Biogfaph", pentru care realizeaza 450 de filme, iar apoi ca independent, face controversatul film "The birth of a nation" (Naşterea unei naţiuni) În 1915 şi filmul "Intolerace" (Intolerantă) În 1916.

În 1920 David 'Griffith Împreună cu Douglas Fairbaks, Mary Pickford şi Charlie Chaplin pun bazele companiei "United Artists Corporation", companie care a Înrâurit semnificativ, În perioada următoare, industria filmului american.

Nu trebuie uitaţi nici pionierii filmului românescAristide Demetriade, regizorul filmului "Independenţa României" (film monumental realizat În 1912), regizorul şi actorul Grigore Brezeanu, regizorul, scenaristul şi actorul Jean Georgescu şi nu În ultimul rând celebrul ~egizor scenarist şi producător care a avut o carieră internatională, Jean Negulescu.

În speranţa că istoria cinematografului v-a interesat: poate veţi părăsi lumea virtuală a calculatorului sau televizorul, chiar şi numai pentru câteva ore, pentru a vă Întâlni Într-o sală de cinematograf cu această "minune tehnică", "fabrică de vise", sau "a şaptea artă", cum i se spune şi poate i se va mai spune.

Ing. Pr. Nicu DUMITRACHE

~~--------------------- IVNT

CLOPOTUL - MIC ISTORIC

Clopotul este unul dintre cele mai vechi instrumente de comunicare pe care-I cunoaştem. EI s-a născut În vremea străveche chiar Înainte de apariţia scrisului. Cele mai vechi clopote cunoscute sunt cele confecţionate din os de mamut, şi au o vechime de peste 20.000 de ani.

Tot din os este un obiect care se află astăzi la Muzeul Municipiului Bucureşti şi are formă de clopot. Istoricii l-au datat În perioada 5000-2000 î. Cr şi se presupune că a fost un idol pentru populaţia din zonă.

Mai târziu când omul a reuşit să facă argila mai durabilă cu ajutorul focului, şi a lovit-o probabil Întâmplător, a observat că intră În rezonanţă şi scoate sunete cu care se putea transmite un mesaj. Aşa a apărut clopotul.din ceramică.

Pasul următor În construcţia clopotelor s-a făcut În epoca bronzului, când noul material de plămadă a dus la obţinerea unor obiecte mai durabile, cu o paietă mai largă de sonorităţi, influenţată de compoziţia aliajului, de mărimea produsului şi de destinaţia clopotului.

În foarte multe locuri de pe pământ s-au descoperit izvoare care atestă construirea clopotelor În epoca bronzului.

În China se cunoaşte că În jurul anului 2100 î. Ch. toate oraşele aveau câte un turn cu clopot destinat anunţării orei, dar şi vestirii unui pericol iminent (incendii, inundaţii sau apropierea inamicului).

Clopoţeii erau utilizaţi pe scartă largă În China ca amulete la gâtui animalelor domestice (câini, cai), ca ornament la harnaşamentul cailor Înhămaţi la trăsuri, ca instrumente muzicale.

Descoperirile arheologice făcute in zona monumentelor din Mesopotamia presumeriană, Fenicia şi Egiptul antic au scos la lumină mulţi clopoţei.

Din perioada Regatului din Ur (aproximativ 2000 Î. Ch.) s-au descoperit adevărate tezaure artistice unde alături de Coiful de Aur al lui Meskala Undung, statui şi reliefuri au fost găsiţi şi clopoţei de bronz.

O cupă fără picior de inspiraţie asiatică, ce seamănă foarte mult cu un clopot, este considerată a fi produsă În oraşul Merae pe Nilul Superior şi datează probabil din perioada 2200-2000 î. Ch.

În Palestina În secolul al XIII-lea î. Ch. preoţii făceau să sune câţiva clopoţei atârnaţi de veşminte pentru a fi protejaţi de spirite rele.

Mai mulţi clopoţei de bronz dataţi aproximativ 1000 î. Ch. Au fost găsiţi În palatul babilonian din Nemrod şi sunt expuşi acum la British Museum.

Din secolul al VIII-lea î. Ch. se cunoaşte un clopot de forma unui stup de albine ce provine dinAssyria.

Evreii antici aveau Încă din secolul al VII-lea î. Ch. adevărate formaţii de muzică unde alături de instrumente de suflat se găseau gong uri şi clopote cărora li se atribuia şi o semnificatie supranaturală.

În Roma Antică pe durata serbărilor din luna mai, fraţii Arvales făceau apelul prin sunete de clopot. Tot aici În timpul sacrificii lor animale destinate zeilor, se suna din clopoţei iar antemergătorii cortegiilorfunerare avertizau populaţia pe traseu sunând din clopote.

Triburile africane din Niam-Niams, cele aborigene din Australia dar şi populaţiile caucaziene utilizează din timpuri străvechi clopote cioplite din lemn.

Populaţiile amerindiene agăţau la gâtui lamelor clopote confecţionate din piei tăbăcite şi uscate, ulterior din lemn iar mai apoi din metal.

Şi pe teritoriul României s-au descoperit clopoţei ce datează Încă din secolul al X-lea î. Ch.

La Gorneşti, Judeţul Mureş a fost descoperit un "clopoţel din bronz ornat cu reliefuri

--------------------------------------~~

reprezentând un animal tânăr din fam ilia cervidelor", considerat ca făcând parte din "vestigiile migraţiei cimero-scytice". Din scrierile lui Vasile Pârvan reţinem "clopoţeii ornau baldachinele carelor acestor migratori, ei aveau la interior atârnată o grămadă de fier care lovea Învelişul conic de bronz, producând, ca urmare a avansării carului, un sunet ca al unui zurgăIău".

O altă mărtu ri e străveche vine din descoperirea necropolei de la Enisala, Judeţul Tulcea. Aici s-au găs it mai mulţ i clopoţei de bronz dataţi din a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Ch .

Foarte importantă este şi descoperirea la Bucureşti a unui clopot de bronz ce datează din secolul al III-lea î. Ch.

De multe ori clopotele descoperite pe teritoriul României sunt foarte asemănătoare cu altele din diferite părţi ale lumii.

La Sarmisegetusa, basileon-centrul de stat al dacilor din zona Grădiştea Muncelului, a fost descoperit un clopotde formă cilindrică cu inel de fier pentru atârnare, care seamnă izbitor cu clopotele pentru animale folosite şi astăzi de populaţiile de pe teritoriul Siberiei Centrale şi Mongoliei.

Un alt clopot descoperit la Grădiştea Muncelului se aseamănă destul de mult la formă cu clopoţeii quadrangulari antici din Africa centrală şi chiar cu clopoţeii celtici. (Acest clopot a fost rezent În expoziţia organizată de Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida În anul 2006).

Clopotul În perioada creştină

Confecţionarea clopotelor folosite În bisericile creştine cunoaşte mai multe perioade.

-I?er. secolelor III-Veste caracterizată de clopote de mică dimensiune (max. 35 cm Înălţime) , confecţionate din fier sau turnate În bronz, inspirate din tintinabulla romană, de clopoţeii catacombelor sau de istoriile despre clopotele Asiei.

- Per. secolelor V-VI cu clopote de dimensiuni medii Între 60 şi 110 cm Înălţime

Fig. 1 Clopoţeii catacombelor (după Boldetti)

confecţionate din fier sau bronz. Per. secolelor VII-X "Perioada neagră" a clopotelor când s­

a ajuns la interzicerea turnării clopotelor de bronz datorită unor superstiţii şi a limitărilor dimensiunii acestora de către biserică.

Per. secolelor XI-XIV sau "Perioada de aur" a creştinismului apusean. În acest interval s-a construit, mai ales În Apus , cel mai mare număr de biserici (peste 150.000), Înzestrate cu turnuri Înalte pe post de clopotniţe, dotate cu cel puţin un clopot mic şi unul mare, clopote confecţionate exclusiv din bronz şi inscripţionate.

Per. secolelor XV-XVI marcate de extinderea construcţiei de carilloane pe un fond de stabilitate politică şi prosperitate economică.

- Per. secolelor XVII-XIX caracterizată prin alternanţa Înzestrării bisericilor cu clopote şi distrugerea lor pentru a se confecţiona tunuri.

- Secolul XX este caracterizat de diferenţieri profunde Între est şi vest. Dacă cele două războaie mondiale au provocat distrugeri de clopote În toată Europa, după cel de-al doilea război mondial regimurile comuniste din est au mai distrus peste 25.000 biserici ducând implicit şi la distrugerea clopotelor. După 1989 odată cu prăbuşirea regimurilor comuniste , În estul Europei spiritul creştin a

renăscut. S-au construit multe biserici care au fost dotate atât cu clopote singulare cât şi cu carilloane.

~~.------------------------------------------------------

Secolul XX este caracterizat şi de apariţia de Fig" 2 Clopotul I Iti - A d"t . 't t

Tsar Kolokol Moscova' muzee a e c opo e or raspan Iepe maJon a ea continentelor şi vizitate de milioane de oameni.

Dar nu numai În muzee clopotele sunt puncte de interes. Sunt clopotele celebre din diferite catedralele din Gemania, dintre care amintim clopotele Barbara al catedralei din Freiburg şi Kaiserglocke al catedralei din Koln.

Clopotul Die Pummerin de la catedrala St. Stefan din Viena este bătut doar la ocazii speciale

~~~;J pentru că vibraţia sa ar putea provoca sticăciuni , oraşului.

-

Dintre zecile de mii de clopote ale Franţei ne­am oprit la clopotul Emmanuel din turnul sudic al Catedralei Notre Dame de Paris care este legat de destinul lui Quasimodo (Cocoşatul de la Notre Dame de Paris).

Faimosul Big Ben din Londra vesteşte de peste 400 de ani ora O a meridian ului Greenwich.

Catedrala St. Vitus din Praga găzduieşte În Marele Turn clopotul Sigismund greu de 18 tone, cel mai mare clopot din Bohemia.

Dar cel mai mare clopot din lume este Tsar Kolokol din Rusia turnat În 1735, care cântăreşte 196.566 kg.

În China, Japonia, Coreea, Mandalay şi alte state se păstrează clopote foarte importante pentru comunităţile budiste şi taoiste. Nu putem să nu amintim clopotul Lucky BeII din China de 102.149 kg, sau clopotul Emilee din Coreea, despre care se povesteşte că nu a a sunat până nu s-a făcut sacrificiul unei copile pure de 13 ani, iar sunetul actual este E-MI-LEE care se traduce "mamă" În limba coreană şi reprezintă ultimele sunete scoase de copilă Înainte de a muri.

Religia iudaică a folosit şi foloseşte şi azi obiecte de cult care au În componenţă clopoţei.

Amintim aici coroana Torah şi Finials Şi În România sunt multe clopote care au poveştile

lor şi care; Împreună cu locaşurile de cult ce le găzduiesc, reprezintă mărturii ale creştinismului În

spaţiul românesc. Celebrele clopote de la Mânăstirea Putna, Buga şi Blagovistinicul au 1 " fost turnate În timpul lui Ştefan Cel Mare. Cel mai vechi clopot de cult din România, clopotul Mânăstirii Cotmeana - 1385, clopotele Mânăstirii Neamţ, ale Mânăstirii Suceviţa şi cel al Bisericii Negre din Braşov sunt repere ale spiritualităţii româneşti.

Bibloografie: Andrei Oţetea • Istoria Lumii În Date Tache Papahagi . Mic Dicţionar Folcloric Ovidiu Drâmba· Istoria Cullurii ş i Civilizaţiei

V. Williams . The Bells of Rusia Ovidiu Oană . Proiectul Unei Limbi Universale

• Ing. Aurel TUDORACHE

Wikipedia · _En_c_icl_op_ed_ie_L_ib_er_ă _______________________ --'c@ MNT

I .

/

VIATA TRĂITĂ CU PASIUNE ,

Interviu cu domnul Ovidiu Oană- Pârâu

În aprilie 2006, la sediul Muzeului Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" a avut loc vernisajul expoziţiei "Clopotul-limbaj universal". Expoziţia, care s-a bucurat de un real succes atât În rândul publicului vizitator oâLşi În mass-media, a cuprins peste 300 de clopote şi clopoţei ce au provenit atât e la muzeele din România cât şi de la colecţionari particulari. Intre colecţionarii g,articulari s-a remarcat profesorul Ovidiu Oană-Pârâu, atât prin personalitatea sa complexă cât şi prin varietatea colecţiei. 1. Dle prof. Ovidiu Oana, sunteţi nu numai poet, prozator şi autor de manuale, ci şi

un Împătimit G lecţionar de clopote, clopoţei şi zurgăIăi. Care a fost factorul catalizator al constituirii colectiei Dvs?

Clopot Thailandez redenumit

"Clopotul Letiţ i a"

Colecţia am pornit-o provocat de un clopot thailandez primit În 1999 de la sora mea Letiţia şi soţul ei Florin Popovici. Ei erau la rândul lor colecţionari de clopoţei din ceramică, sticlă, cristal şi metal, suveniruri provenind din toată lumea şi mi-au stimulat astfel pasiunea pentru un domeniu nou, care nici nu bănuiam ce loc important va ocupa În viata mea În anii care au urmat. , 2. Câte obiecte cuprinde colectia Dvs?

În prezent sunt peste 200 de exponate dar, numărul total al Clopoţeilor care o compun este de peste 300. Ele provin dintr-o arie geografică foarte largă, incluzând toate continentele cu excepţia

Australiei şi a Noii Zeelande. 3. Care este cel mai valoros obiect din colectie? ,

Aceasta este sigur cea mai grea Întrebare formulată de dumneavoastră pentru un colecţionar Împătimit. Am să răspund invocând acelaşi clopot thailandez, primul al colecţiei "Prosperity beII" pe care din octombrie 2007 l-am redenumit cu pioşenie "Clopotul Letiţia " 4. Ce criterii aveti În vedere atunci când achizitionat i un

obiect? ' , . Amprenta culturală a fost şi rămâne principalul criteriu de selecţie. Privind una dintre clasificările pe care le-am propus, cititorii vor Înţelege mai lesne care sunt aceste criterii şi totodată de ce,

respectându-Ie, cantitatea ca parametru al colecţiei mele va fi strict restricţionată: - după materialul din care sunt făcute:lemn, fier, bronz, alamă, metale preţioase, argilă arsă, piatră;

- după vechime: cel mai vechi este din sec. 16; - după mărime : cel mai mare are 33 cm. Înălţime, iar cel mai mic 12 mm; - după tip/structură: clopote cu/fără limbă, clopoţei, talăngi, zurgăIăi; - după zona de producere: toate continentele, excepţie Australia; - după destinaţie: clopote de cult, de alarmă, pentru animale domestice, de protecţie, de grădină, de vapor, şamanistice, decorative, utilitare etc. 5. Aveţi un spaţiu amenajat special În care expuneţi ş i păstraţi obiectele din

colect ie? ,

a ~------------~---------------------------------------

Din păcate, spaţiul pe care ÎI am la domiciliu permite doar prezenţa alternativă a unor piese mai deosebite care Împlinesc astfel funcţia decorativă şi cu al căror sunet Îmi mai alint clipele de meditaţie. Dar asta se Întâmplă doar În perioadele În care colecţia nu este prezentă la manifestări expoziţionale din ţară. După manifestarea vernisată În luna aprilie 2006 la Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" şi care a reunit piese antice şi medievale de profil din muzeele României, colecţii particulare şi piese ale unor societăţi producătoare din ţară sau străinătate, colecţia "Ovidiu Oana" este prezentă În intervalul decembrie 2007 - martie 2008 ca vedetă a Cetăţii Făgăraşului, În cadrul unei manifestări găzduite de Muzeul Ţării Făgăraşului "Valeriu Literat" alături de alte foarte valoroase piese de colecţie din zonă. 6. Sunteti autorul unei lucrări intitulată "Proiectul unei limbi universale" Ce v-a ,

determinat să scrieţi această trilogie? Stârnit de curiozitatea de a afla cât mai multe informaţii despre piesele pe care le

adunam, adesea nesusţinute de informaţii despre provenienţă şi dorind să le Întocmesc o fişă a caracteristicilor, am început să apelez la mijloacele de informare avute la dispozitie: biblioteca proprie, bibliotecile din Bucureşti, Biblioteca Patriarhiei, internet, biblioteci particulare şi anticariate. În paralel cu mii de ore de informare am strâns şi o importantă colecţie de carte al căror titlu sau conţinut face referire la trecutul sau prezentul clopotelor, clopoţeilor, talăngilor şi zurgăIăilor În formule istorice, tehnice sau literare. Dar toate acestea s-au structurat in timp. Prima Încercare susţinută a durat cca 7 luni cănd am selectat masiv În biblioteca Odobescu din Bucureşti tot conţinutul volumelor de poezie şi literatură universală, selectând aproape 2000 de poezii şi fragmente literare care constituie astăzi partea 1- "SUFLETUL" al trilogiei şi care este structurată astfel:

Cap. 1 - Clopote: - poeţi români, poeţi străini; Cap. 2 - Clopoţei - poeţi români, poeţi străini; Cap. 3 - Talăngi - poeţi români, poeţi străini; Cap. 4 - Zurgă/ăi - poeţi români, poeţi străini; Cap. 5 - Licenţe poetice - poeţi români, poeţi străini; Cap. 6 - Creaţii populare - Creaţii populare româneşti, Colinde străine Cap. 7 - Diverse - Cântece străine Cap. 8 - Clopotele În literatură Dintre acestea, poeziile pe care (desigur În mod subiectiv) le-am considerat a fi cele

mai reprezentative ale literaturii universale, le-am reunit În volumul "Clopotul, limbaj universal" În care am inserat şi poeziile proprii ale ciclului "Arama", volum pe care ÎI

actualizez periodic şi ÎI donez participanţilor la manifestările expoziţionale unde sunt prezent. 7. Cum v-a sprijinit familia În elaborarea acestei cărţi?

Desigur că un astfel de efort, care În final şi-a extins perioada "de sacrificiu" la Încă aproape 3 ani (iunie 2002 - aprilie 2005) a fost posibil doar cu susţinerea necondiţionată a membrilor familiei, nu doar pentru că În acea perioadă nu produceam, dar mai ales consumam resurse. Însă, odată Înţeles scopul activităţii mele, singurele obstacole au rămas nepriceperea subsemnatului În abordarea ştiinţifică a unui subiect enciclopedic, dispersarea informaţiei şi volumul destul de mic al acesteia şi nu În ultimul rând, limitările impuse de necunoaşterea limbilor clasice, slave şi asiatice, arealuri care au o marcantă poziţionare pe harta mondială a clopotelor.

Concluzia? Fără sprijinul familiei, trilogia ar fi avut o apariţie mult Întârziată. 8. Credeţi că această lucrare poate fi un element ajutător pentru studenţii de la

teologie şi pentru colecţionari? Personal Îmi este greu să mă pronunt. Primul exemplar al trilogiei l-am Înmânat În

martie 2005 ÎPS Teoctist care m-a onorat cu binecuvântarea Domniei Sale şi m-a Îndrumat spre Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, care Însă şi-a declinat competenţa.

MNT _______________________________________________________ ~-4~-

editorială asupra manuscrisului invocând "conţinutul nebisericesc" al lucrării. Editura Academiei Române a apreciat formal conţinutul dar a invocat motive procedural­administrative pentru refuzul de a o tipări. Editurile cărora le-am propus-o ezită datorită costurilor destul de ridicate determinate de volumul de informaţii şi formatul mare precum şi caliatea şi cantitatea policromiei ilustrative.

Pus În faţa acestei situaţii, am decis publicarea Începând cu iunie 2005 a trilogiei pe site - urile literare, pe paginile mele de autor "Ovidiu Oana -:- Pârâu" la adresele: http://www.agonia.ro/index.php/author/0012175/index.html http://www.poezii.bizlpoezii.php?author=4597

Aceste postări au fost lectura te până la data prezentului interviu de peste 30.000 de persoane din ţară sau străinătate, conform datelor contorizate de administratorii respectivelor site-uri. Modalitatea pe care o propun aceste prezentări virtuale de a disocia textul de imagine, limitează mult formarea de către cititori a unei imagini complete şi corecte chiar În momentul afâlecării sale peste o astfel de informaţie, disponibilitatea de a reveni fiind destul de puţi probabilă.

Altfel, feţele bisericeşti care au sprijinit moral şi documentar autorul, precum 'şi reprezentanţii cultelor pe care i-am avut ca oaspeţi la manifestările expoziţionale organizate până În prezent s-au declarat favorabili transformării trilogiei În material didactic pentru instituţiile de ÎPlvăţământ de profil, dar aprecierea s-a oprit la această fază. 9. Vă rog.să punctaţi capitolele mai importante din carte.

Por. ind de la descoperirea surprinzătoare pentru mine că În literatura universală nu există 0j ucrare enciclopedică de profil despre clopote - fapt care a şi germinat ideea mea­Trilogia s-a structurat cu destul de mare dificultate, Într-o formă mereu În s.chimbare dat fiind umărul mare de adăugiri şi corecţii pe care le fac permanent. Însă, la C'Li.. eastă dată şi cu conţinutul pe care Îi are exemplarul donat Muzeului Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida", structura ei este:

- Partea. 1- HSUFLETUL H - o culegere de aproape 2 000 de poezii, colinde, ghicitori, zicători, strigături fragmente literare şi licenţe poetice despre clopote, clopoţei, talăngi şi zurgăIăi, aşa cum le-am regăsit În literatura română şi cea universală, având cuprinsul mai sus prezentat. - Partea a I/-a - HNEGURA H abordează, În sinteză, problematica apariţiei şi

diversificării utilizării clopotelor, clopoţeilor, talăngiior şi zurgăIăilor În toate cele 7 continente şi În toate timpurile (cca 180 de pagini din care Y, ilustrate); Confesiunea unui clopot Cap. 1 - O privire spre Începuturi ... origini, atestări, definiţii, listă utilizări ciopote,listă

utilizări clopoţei Cap. 2 - Povestiri şi adevăruri despre clopote 2.1 - Clopotele României 2.2 - Clopotele Asiei 2.3-Clopotele Rusiei 2.4 - Clopotele Africii 2.5 - Clopotele În Europa creştină 2.6 - Clopotele În Lumea Nouă 2.7 - Clopote ale Păcii şi Libertăţii 2.8 - Clopote pe ape şi sub ape Cap. 3 - Clopotele În muzică sau muzica clopotelor Cap. 4 - Clopoţeii sferici 4. 1 - ZurgăIăi

4.2- TigerBells Final Bibliografie

~~------------~--------------------------------------- MNT

- Partea a /l1-a - "CREDINŢA" a fost concepută ca un album destinat prezentarii unor clopote celebre din lume şi din România (aproape 100 planşe color cu note sintetice)

10. Răbdare, curiozitate, stăruinţă. Aveţi vreun cuvânt care vă reprezintă? Toate . Şi având În vedere ineditul preocupării, putem adăuga şi "inspiraţie "

11. Ce proiecte aveţi pentru anu12008?

Aspect al colectiei de clopote "Ovidiu Cana"

Să continui munca de identificare a unor noi texte ca bază bibliografică extinsă a Trilogiei, paralel cu eforturile de identificare ale unei edituri dispuse să preia efortul de tipărire şi riscurile comerciale.

Apoi, desigur, preocupări privind diversficarea colecţiei

până la acoperirea integrală a tipologii/or structurate În partea de teorie.

Binenţeles prezenţa la manifestări expoziţionale .

Astfel, În luna martie-aprilie, după finalizarea manifestării din Făgăraşul meu natal, voi fi prezent câteva zile la Mânăstirea C-tin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, ca un modest omagiu la actvitatea grupului de monahi păstoriţi de Stareţul /larion -Urs, dar mai ales ca o

recunoaştere a harului Părintelui Teoctist Pârâianul pentru prodigioasa sa activitate editorială ce numără 30 de titluri În condiţii pe care iniţia ţii le cunosc şi care şi-a exprimat dorinţa de a auzi sunetele clopotelor de piatră, aramă, fier, argint, aur, sticlă , cristal, lut sau lemn din colecţia mea.

Apoi, probabil o expozitie care urmează a se decide Între Mitropolia Banatului şi Mânăstirea Putna pentru vara-toamna acestui an.

Iar ca proiecte de viitor, o reuniune internaţională anuală În Romănia a colecţionarilor de clopote, fie ei persoane fizice sau instituţii muzeistice din lume.

I\INT

Interviu realizat de Cristina UNTEA

-------------------------------------------------------~

Partea I

EFECTUL COANDĂ si AERODINA LENTICULĂRĂ

Cu siguranţă fiecare dintre noi ci fost puţin nervos atunci când , dorind să toarne un lichid dintr-un paharÎn altul, a "reuşit" să-I verse pe masă. De ce? În anumite condiţii, lichidul Împricinat se scurge uşor dar sigur pe exteriorul paharului, ajungând desigur pe masă, moment În car~ puteţi afirma cu exactitate că v-aţi Întâlnit cu Efectul COANDA! Această ataşare a lichid ului la peretele paharului reprezintă cea mai evidentă caracteristică a unei curgeri COANDĂ.

Probabil aceeasi observatie a făcut-o si marele savant. Fiind o fire curioasă a Încercat să explice fenomenul din punct de vedere ştiinţific . Întrebându-se dacă aceasta este comun

tuturor fluidelor, fie lichide, fie gaze, Henri COANDĂ a verificat comportamentul unui jet de aer În apropierea unui perete articulat. Acest perete se mai numeste "profil" sau "volet".

Experimentele au Început cu folosirea aerului comprimat dintr-un rezervor care debuşa În atmosferă printr-o deschizatură numită "fantă". Aavut ocazia să observe că odată cu depărtarea voletului, jetul continuă să rămână ataşat până la un anumit moment când, din cauza condiţiilor nefavorabile, jetul se desprinde. Vitezele de curgere ale jetului pot fi curent de ordinul a 50-300 m/s adică 150-900 km/h.

Prin intermediul experimentelor realizate În acest sens, Henri COANDĂ a determinat unghiul maxim al voletului până la care jetul ramânea ataşat. În urma măsurătorilor făcute a ajuns la concluzia că, pentru a realiza o deviere cât mai mare, este necesar ca peretele să fie format dintr-o succesiune de voleţi care se depărtează. Se determină astfel o ataşare treptată ajetului pe fiecare volet În parte.

Acest fenomen de transformare a unui jet drept Într-un jet curb ca urmare a atasării sale la un

perete Învecinat, este cunoscut sub denumirea de Efect COANDĂ. . Denumirea a fost dată de câtre profesorul Theodore Von Karman, după ce În

octombrie 1934 În Franţa şi apoi În octombrie 1935 În Romania , Coanda ce~e şi obţine un brevet având denumirea "PROCEDEU SI DISPOZITIV PENTRU A FACE SA DEVIEZE O VÂNĂ DE FLUID CE PĂTRUNDE ÎNTR-UN ALT FLUID".

Se certifică astfel existenţa efectului nu ca fenomen ci ca procedeu şi dispozitiv, conferindu-i diverse aplicaţii!

Experimentările ulterioare asupra acestui fenomen au scos la iveală câteya

~------------------------------------------

~ . particularităţi. Toate provin din asimetria creată prin curbarea traiectoriei jetului.

. , , Acestea sunt: 1. Existenţa unei zone scăzute de presiune situată Între

· jet şi perete · 2. Mărirea debitului care se scurge prin canalul de , formare a jetului, adică prin fantă , fără a se mări nici presiunea · nici temperatura din amontele curgerii. · 3. Antrenarea unei cantitati secundare de aer (fluid)

ambiant ce poate ajunge la peste 20 ori cantitatea ce reprezintă fluidul primar. 4. O atenuare a zgomotului produs de curgere comparativ cu zgomotul produs de

jetul nedeviat. Este de remarcat faptul ca nu se poate determina care - - - -"eo"' .. "' .. ","'-, ·""',, "",,---

dintre particularităţi reprezintă cauza şi care efectele dat fiind "":r "''' " "" ,. faptul că apar SIMULTAN şi depind unele de altele. - -

Primul efect major sesizat de Henri COANDĂ În timpul ,= ni~.-·-·- '-== primelor experimente efectuate a fost acela al atenuării zgomotului propriu produs de jet atunci când acesta devenea curb, ataşându-se la perete.

Beneficiind de o. inteligenţă sclipitoare, COANDĂ şi-a ]' imaginat imediat un dispozitiv care, montat la gura de evacuare a ,1 ,. unui motor termic, de exemplu cel existent pe o motocicletă, reducea considerabil zgomotul produs de gazele eşapate. În mai ~"

~ 1935, experimentând un motor echipat cu acest sistem " ,.

,

silenţiator, a măsurat , pe lângă o reducere semnificativă cu cca : ~ -. ..

~' C. UH I

/" -/

/ V

.. ... ." .. ' 20% a zgomotului şi o evacuare mai rapidă a gazelor eşapate .. , .. , 0.0 ••

ceea ce a dus la o creştere a turaţiei şi a cuplului la axul motorului. _ __ -'-'''ll''!.l.'' ..... ' __

S-a obţinut astfel o mărire Între 20 şi 50% a puterii mecanice la axul motorului.

.u

Rezultatele fiind Încurajatoare, a continuat cercetările vizând această aplicaţie , o parte din concluzii fiind prezentate În cadrul studiului "Sur un phenomene de deviation des veines fluides et ses applications" realizat deAlbert Metral În 1939.

Realizând potenţialul aplicaţiilor noului efect descoperit a extins domeniul de aplicativitate punând la punct o nouă serie de dispozitive numite "propulsoare". Se punea deci accent pe efectele generate de existenţa unei presiuni mai mici decât cea a mediului ambiant, numită şi depresiune, situată Între jet şi profil.

Şi-a imaginat astfel dispozitivele ceau rămas cunoscute sub denumirea de "Ajutaje COANDĂ Exterioare" şi care sunt caracterizate printr-o curgere a aerului pe voletul situat pe exteriorul formei dispozitivului.

În brevetele Franta 796843 cerut În ianuarie 1935 şi România 24690 cerut În ianuarie 1936, intitulate ,,'PERFECTIONARI LA PROPULSOARE" Henri COANDĂ descrie , dispozitive propulsoare de acest tip şi chiar un motor rotativ realizat cu acestea.

Este bine de specificat aici faptu,l că mai târziu , În mai 1949, COANDĂ căuta să Întrebuinţeze un astfel de motor rotativ la punerea În mişcare a unei el ice de elicopter.

Revenind la acelaşi brevet din 1935, găsim descrisă şi prima Încercare de realizare a unui aparat de zbor care să-şi genereze pe suprafaţa superioară a unei aripi o depresiune şi să-şi menţină pe partea inferioară a aceleiaşi aripi presiunea mediului ambiant. Din diferenţa celor două presiuni aplicate pe suprafeţele aripii, se naşte o forţă pe care COANDĂ s-a gândit s-o folosească la sustentaţie , Forma ci rculară este dată de necesitatea practică de a menţine o traiectorie Închisă , atât pentru aripa cât şi pentru fantă ,

MNT -------------------------~~

În vederea evitării pierderilor marginale. Este prima consemnare aAerodinei Lenticulare asupra căreia vom reveni mai târziu. În ideea de a perfectiona dispozitivele care foloseau deja cu succes Efectul

COANDĂ, savantul Îşi imaginează, pe lângă ajutajul de tip exterior un altul care va deveni În curând unul dintre cele mai studiate dispozitive: "Ajutajul COANDĂ Interior".

Din această cauză În timpul celui de-al doilea război mondial, Ajutajul Interior şi aplicaţiile sale În cadrul unităţilor de propulsie, stârneşte atât interesul Germaniei cât şi al Angliei. Forţele de propulsie dezvoltate de acesta erau de 2-2,5 ori mai mari decât dispozitivele clasice. Era deci atractiv!

În octombrie 1944, Serviciile Secrete Britanice caută să strângă informatii despre acest dispozitiv chiar de la Henri COANDAConstată Însă că acesta era reţinut de către francezi la "Drancy Internment Camp" sub acuzaţia "calomnioasă şi evident anonimă" de cooperare cu inamicul. .

Ofiţerii trimişi În această misiune reuşesc totuşi să culeagă informaţii despre ceea ce şi-au propus, iar o mare parte din rezultatele obţinute sunt trimise la Londra şi sunt cerute investigatii experimentale la uzinele "Power Jets". Sunt recomandate de asemenea vizite ale unui expert În matematică şi dinamică la Fabrica lui COANDĂ, pentru a examina rezultatele testelor şi modelelor puse la punct de acesta.

Este specificat faptul ca "inventatorul român", cum Îi spuneau Într-un raport, este pregătit să coopereze cu englezii "chiar venind În Anglia dacă nu va fi deţinut permanent sau lichidat".

Spre fericirea noastră, Henri COANDĂ În cele din urmă este eliberat şi Îşi continuă activitatea ştiinţifică, mărturie stând

brevetele din anii ce au urmat razboiului. A imaginat si proiectat: 1. Ajutaje etajate -1945 2. Un nou tip de avion - 1948 3. Dispozitive de aspiraţie - 1956 4. Pulverizatoare - 1956 5. Schimbător termic - 1958 , şi

multe altele, care În marea lor parte foloseau Efectul COANDĂ şi erau aduse la stadiul de model funcţional cu mici excepţii. Creaţia savantului a culminat cu ceea ce va rămâne În istoria aviaţiei ca prima aeronavă capabilă să decoleze şi să aterizeze pe verticală, să stea la punct fix şi să se deplaseze În orice direcţie fără piese mecanice În mişcare. Adică fără elice, turbine, pistoane sau ventilatoare .

Este vorba desigur de: Aerodina Lenticulară.

Ing . aeronave Sorin DINEA

Gih ~---------------------------------------------

CONTRIBUTII CU PRIVIRE LA CLASIFICAREA CEASURILOR DE FACTURĂ , "" '" ""-POPULARA DIN ZONA MUNTIILOR PADUREA NEAGRA AFLATE IN ,

COLECTIILE MUZEALE ,

Germania se prezenta, la sfârşitul secolului al XVI-lea, ca un conglomerat de formaţiun i politice legate mai mult sau mai puţin Între ele, un stat lipsit de unitate politică şi economică. Singurul element de unitate, religia catolică, dispăruse după apariţia Reformei, iar noua apariţie a bisericii luterane crea o stare suplimentară de tensiune.

Adversitatea dintre protestanţi şi catolici, a dus la constituirea a doua tabere: tabăra reformată compusă din luterani şi calvini , care au format Liga Evanghelică, şi Liga Catolicilor, care unea pe timp de 9 ani episcopii din sud şi majoritatea statelor catolice din Germania. Constituirea celor două ligi, a Însemnat de asemenea un bun prilej de intervenţie a puterilor străine În treburile Germaniei.

Mai târziu , pe acest fond , se declanşează "Războiu l de 30 de ani" - 1618-1648, având drept cauză principală interesele divergente ale Împăratului şi principilor, precum şi neputinţa protestanţilor şi catolicilor de a ajunge la un consens.

În acest context, În regiunea munţilor Pădurea Neagră la sfârsitul sec. al XVII-lea apar primele semne În ceea ce priveşte interesul locuitorilor de practica re a unui nou meşteşug - ceasornicăria.

Zona montană, sărăcia solulu i, absenţa drumurilor, masivele Împădurite şi izolarea locuitorilor au favorizat economia bazată pe meşteşuguri. La momentul respectiv Îndeletnicirile curente ale industriei casnice fiind: Împletirea pălă rii lor de paie şi sculptarea lemnului (În special iarna). Este evident că În zonă materia primă nu costa nimic, iar izolarea În munţi i-a determinat să-şi canalizeze activitatea şi către acest segment al prelucrării lemnului, care mai târziu, vom vedea că le va folosi pentru Început, la confecţionarea mecanismelor ceasurilor, precum şi a unor cadrane variate. Mai târziu, În anul 1673, se va dezvolta şi industria prelucrării sticlei, cu rol important pentru confecţionarea anumitor piese, din componenţa ceasurilm

Aria de răspândire a orologeriei a fost: Waldshut la sud, Hornberg la nord , Firburg la vest şi Vill ingenj la est. Alte centre importante unde ceasornicăria s-a dezvoltat au fost Furtwangen, Schănwald , Neunkirch, Schweiningen, Wurtemberg, ş.a.

Geniile Renaşterii perfecţionând invenţii le sec. al XIV-lea au dezvoltat utilizarea roţii dinţate, anunţând apariţia sistemelor de angrenaj , un pas important pentru dezvoltarea ulterioară a mecanismelor ceasului şi nu numai.

Apariţia În zona munţilor Pădurea Neagră a primelor ceasuri se pare că s-a făcut dinspre Boemia. Legătura care se poate face Între cele două regiuni este de natura economică, În special În ceea ce priveşte prelucrarea sti clei. Se ştie ca În acele vremuri exista o categorie de oameni care călătoreau foarte mult. O parte dintre aceştia o reprezentau vânzători i ambulanţi care făceau posibil acest transfer de mărfuri , dar Înainte de toate schimbul de idei de la o regiune la alta, de la o ţară la alta ş i chiar de la un continent la altul. Invenţiile novatoare erau puse În practică de erudiţi sau de oameni simplii prin experienţa lor, sau a mai multor generaţii ,

sau pur şi simplu erau aplicatii ale unor nevoi de zi cu zi din dorinta de adaptare la mediul Înconjurator. În acest caz, aceste' ceasuri erau executate de ţărani simpli , fără nici o bază teoretică , fără cunoştinţe

temeinice de astronomie sau matematică. Preluarea primului mecanism de ceas care ajunge În zonă, Îi provoacă În primul rănd pentru copierea lui În Încercarea de a dezvolta o afacere profitabilă , ca mai apoi conduşi de instinct şi de propriul gust să reuşescă să Înlocuiască acest mecanism din lemn cu unul metalic dezvoltând un adevărat meşteşug. Nevoia de schimbare a mecanismului pentru o precizie şi rezistenţă mai b'ună, a dus la transformări radicale În ceea ce priveşte tot ceasul ca ansamblu.Orologerianu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă dezvoltându-se treptat. Educaţia fiilor de ţărani şi a negustorilor avea o orientare prepongerent practică , În comparaţie cu educaţia fiilor nobililor şi curtenilor care era inspirată de idealul războinic. In centrele urbane germane noii comanditari aparţineau păturii de comercianti şi nu erau câtuşi de puţin interesaţi de simbolurile bogăţiei şi puterii tipice artei de curte.

Pentru Început inventarul sculelor de lucru era sărăcacios , format din compas pentru trasarea rotilor, fierăstrău şi pilă pentru dinţi, cuţit şi burghiu pentru asamblări. În timp aceştia se specializează , astfel Încătfiecare

. realizează o anumită parte a ceasului. Unii făceau cadranele şi cutiile ceasului , alţii părţile componente ale mecanismului ceasu lui. Ceasornicaru l meşter se ocupa de schiţa şi montarea ceasului, drept pentru care din preţul de vănzare al ceasului Îşi adjudeca o sumă dublă În comparaţie cu suma primită de ceilalţi care executau piesele detaşabile. Paritatea era de doi la unu .

În anul 1731 , Legea Imperială privind breslele urmărea subordonarea acestora faţă de stat, interzicerea grevelor, introducerea "cărţilo r de muncă" pentru calfe. Acestea din urmă trebuiau să prezinte registre de evidenţă pentru cei ce lucrează, precum şi supravegherea şi colectarea mai eficientă a dă ri lor.

Spre sfârşitul sec, al XVIII-lea, noul meşteşug cunoaşte o revigorare şi un adevărat avânt. Ceasul realizat cu puţine mijloace evoluează Încet, cu timpul perfecţionându-se devenind un adevărat obiect de artă.

Datorită faptului că primele ceasuri copiate erau lipsite de exactitate şi nu rezistau În timp, puţin câte puţin ceasul ca pată formă, acesta cunoscănd transformări semnificative.

Prima intervenţie a constat În confecţionarea unei cutii pentru protejarea mecanismului. La aceasta s-a adăugat placarea mecanismului cu un cadran. Cadranul devenind astfel piesa de rezistentă În promovarea vânzării ceasului. .

~-----------------------------------------------------~

Prin cercetările întreprinse am încercat să fac o clasificare a evoluţiei acestor cadrane tradiţionale de factu ră populară, bineînţeles neavând pretenţia unei analize exclusiviste, astfel am identificat:

1. Prima categorie a aparţinut cadranelor de hârtie, care lipite pe un suport rigid le-au colorat în culori de apă ; ulterior se va folosi procedeu l ştanţării , plecând de la o placâ de cupru gravată. Peste desen era aplicat un verni din ulei de in, dându-i stră l ucire şi protejând pictura. Din păcate, datorită fragilitaţii hârtiei , cadranele erau supuse unei distrugeri rapide. 2. A urmat categoria cadranelor din lemn sculptat cu motive vegetale, cu păsări stilizate şi teme vânătoreşti. În anul 1730, în Sch6nwald, Anton Ketlerer construieşte pentru prima dată ceasul cu cuc, o adevarată invenţie revoluţionară.

3. A treia categorie este aceea a cadranelor pe care, prin prepararea prealabi lă a lemnului , se putea picta direct. S-a păstrat în continuare aceeaşi metodă de finisare cu verni. Această practică a fost aplicată pe o perioadă mare de timp circa 100 de ani (1780-1880). La mijlocul sec. al XIX-lea pictorii au realizat adevărate capodopere, aproximativ întreaga producţie din Pădurea Neagră a fost reprezentată de acest tip de ceas. S-a ajuns până acolo încât aceste ceasuri s-au personalizat purtând spre exemplu numele logodnicilor, pentru a putea fi oferite ca dar de nuntă inscriptionându-se şi anul evenimentului, iar câteodată emblema breslei din care făceau parte. În cele din urmă, ceasu~ile cu pictură manuală, cu mecanism de sunat şi mai târziu cele cu cuc au devenit emblema distinctă a ceasurilor din Pădurea Neagră. Este şi perioada în care se dezvoltă în paralel practica gravurilor care reproduceau panoramele satelor şi oraşelor. În a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, roţile din lemn ale mecanismului sunt înlocuite cu cele din alamă. 4. În a patra categorie se înscriu ceasurile cu cadran de sticlă pictată. Tehnica picturii era preluată din aceea a pictă rii icoanelor, dar bineînţeles cu alte teme. Singurele motive preluate de pe icoane şi din biserici au fost cele florale realizate într-o manieră barocă. Celelalte teme sunt de inspiratie locală: peisaje, lacuri, munţi, scene pastorale, scene de vânătoare şi chiar portrete. În paralel, pentru varietat~ s-a folosit şi pictura pe lemn a cadranelorîn acelaşi stil. 5. În jurul anului 1856 urma după sticlă, inevitabil, apariţia cadranelor din porţe lan şi faianţă , frumos decorate cu păsări stilizate şi flori policrome pe un fond alb - smântânos. 6. După hârtie, lemn, sticlă şi porţelan au urmat cadranele în totalitate din alamă, lucrate foarte atent având o durată de viaţă mult mai mare decât celelalte suporturi descrise mai sus.

Alte categorii de muncitori specializati , erau spre exemplu topitorii, care au început să toarne greutătile, în defavoarea celor confecţionate din tablă de alamă în care se adăuga nisip, plumb sau pur şi simplu bucăţi din fier pentru a ajunge la greutatea necesară bunei funcţionări a ceasului. Se mai turnau rotiţele din alamă, cuzineţii, care erau finisaţi mai apoi de ceasornicarul meşter. De asemenea se turnau limbile ceasului şi nu în ultimul rănd sârme din alamă din care realizau Iăntişoarele destinate înlocuirii sforicelelor, cu ajutorul cărora se "întorcea" mecanismul ceasu lui. Înfăşurarea cordonului de care atârna greutatea nu s-a mai făcut pe cilindru, ci pe un fel de scripete prin care greutatea cobora în ritmul regulatorului.

În timp, ceasornicarii sunt nevoiţi să inventeze alte funcţii atractive pentru a interesa o clientelă cât mai vastă. Printre invenţi i le spectaculoase, amintim cucul şi soneria. Odată cu aplicarea acestor noutăţi, mecanismul ceasulu i a suferit rnod ificări. De la doua greutăti, una pentru mecanismul propriu-zis şi alta pentru sonerie, s-a adăugat o a treia pentru acţionarea cucului.

La început clopotele erau din sticlă densă , suportând până la 156 de bătăi în unele cazuri , dar acestea rămâneau tot fragile. Treptat, acestea vor fi înlocuite cu clopote din bronz, cu o rezistenţă şi rezonanţă mult superioare. Prima topitorie a funcţionat în 1800 la Furtwangen. Clopotele, pentru a putea fi fixate într-un spaţiu determinat, au fost modificate ca formă, fiind aplatizate şi minimizate. Clopotul a fost înlocuit apoi cu o spirală realizată dintr-un aliaj special, ca un fir gros, care lovită reda un sunet muzical mai plăcut decât cel al clopotu lui. Comerţul ~e organizeazâ, iar la începutu l sec. al XIX-lea , industria orologeriei este în Pădurea Neagră deja prosperă. In anul 1847 ia fi i nţă Uniunea Fabricanţilor de Ceasuri , c?re ajunge la o raţionaliza re a muncii. Meşteşugarii lucrând piese separate devin furnizorii rnarilor fabrici. In 1850, se deschide prima şcoală de ceasornicărie a Marelui Ducat de Baden, la Furtwangen. Avântul continuă iar în 1871, cu 1429 de manufacturi care foloseau la lucru 13.000 de personae, producţia din Pădurea Neagră ajunge să fie cunoscută în întreaga lume.

BIBLIOGRAFIE:

Sergiu-Sorin POPESCU Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

1.Căzan Florentina, Civiliza[ia medievală. Structuri feudale, aspecte socio-politice şi culturale, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti , 2003.

2 .Căzan Florentina, Religia În contextul civiliza[iei antice, medievale, moderne şi În contemporaneitate, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999. 3.Konrad Frenzel, Andrees HandatJas, Verlag und Velhagen & Klasing, Leipzig, 1937. 4.Pal Vicen\iu, Teme din istoria religiilor, Editura Tipographic, Miercurea-Ciuc, 1998. 5.PendeleLir Paule, Les horologes de la For~t-Noire, Revue Horologerie Ancienne, 1983, nr. 13. 6.Raţiu Ioan, Tehnica şi aria ceasomicarilor, giuvaergiilor, [intuitorilor, gravorilor şi oplicienilor, Institutul de literatură şi tipografie "Minerva",

Cluj-Napoca, 1938. 7. · .. Istoria lumii in date, sub conducerea lui O\etea Andrei , Editura Enciclopedică, Bucureşti , 1972.

~ ~----------~---------------------------------- MNT

PUŞCA CU FITIL ÎN COLECŢIA MUZEULUI NATIONAL BRUKENTHAL CONSERVARE ŞI •

RESTAURARE

Muzeul Brukenthal deţine cea mai mare colecţie de puşti cu fitil de la noi din ţară, valoarea lor fiind dată atât prin numărul lor - 204 (În Transilvania mai există doar 4 exemplare: 2 la Sighişoara, 1 la Cluj şi 1 la Braşov), cât şi prin vechimea şi varietatea tipurilor care s-au păstrat, de la cele timpurii (sec. XV) până la cele mai dezvoltate (sec. XVII).

1. Scurt istoric al puştilor cu fitil Puşca cu fitil (Luntengewehr, matchlock, haquebuses a meche) este formată din: 1. ţeava din fier forjat, cu profilul de cele mai multe ori tronconic, octogonală la culată şi

cilindrică la vârf, lisă În interior; 2. mecanismul de dare a focului, dispus la majoritatea tipurilor pe partea dreaptă a ţevii; 3. pat şi uluc 4. garnituri. În secolele XV-XVII ţevile erau confecţionate prin batere pe dorn şi prin găurire - tehnică

Întâlnită după mijlocul secolulu i al XVI-lea. Patul şi ulucul din lemn formau un corp comun. La primele tipuri piesele erau executate

foarte simplu din lemn de paltin sau fag, fără sculpturi, gravuri sau alte aplicaţii decorative. În secolele următoare, odată cu evoluţia tehnicii ele devin mai uşoare, suple, ergonomice, gravate, sculptate, folosindu-se lemn de esenţă tare cum e nucul.

Încărcarea puştilor se făcea pe la gura ţevii: se introducea o cantitate corespunzătoare de pulbere neagră (praf de puşcă), apoi proiectilul (bile de Plumb), hârtie sau bucăţele de cârpă şi se tasau prin batere cu vergeaua armei pentru fixare (astfel arma putea fi transportată mereu Încărcată). Procedeul era Însă

nesigur şi complicat: se puteau Întâmpla o serie de defecţiuni; nu se aprindea fitilul sau pulberea dacă erau ude; o cantitate prea mare de pulbere În interiorul ţevii ducea la explozia "luminii"; cadenţa de tragere era redusă, precizia slabă, bătaia mică. Acest procedeu suferă modificări la Începutul secolului al XVI-lea când cantitatea de pulbere necesară proiectării unui glonte va fi introdusă În interiorul ţevii cu ajutorul unor tuburi speciale din lemn Îmbrăcate În piele sau metal purtate de luptător pe o bandulieră din piele sau postav (de

Figura 1. Etapele declanşări i mecan ismului cu fiti l

r-. _c:::::._3_ ~~

_-C7~ c· ~»

obicei erau 12 tuburi, de unde şi denumirea dată de soldaţi - cei 12 apostoli). O altă simplificare este dotarea unităţilor de puşcaşi cu tuburi - cartuş de hârtie - descoperire importantă introdusă pentru prima oară În armata suedeză de către regele Gustav Adolf (1611-1632).

Proiectilele erau confecţionate prin turnare În matriţe corespunzătoare calibrului ţevii (variind Între 17-22 mm) şi erau purtate câte 30 Într-o pungă de piele prinsă de bandulieră.

O cantitate mică de pulbere se punea În locaşul tigăiţei, aceasta comunicând cu interiorul ţevii prin intermediul "luminii" (un orificiu la baza ţevii). Această pulbere era mai fin măcinată decât pulberea neagră folosită În interiorul ţevii şi se purta separat Într-un corn de praf de puşcă. Capacul tigăiţei, rabatabil , apare În jurul anului 1530. Pentru azvârlirea proiectilului se apăsa pe pârghia declanşatoare (ulterior trăgaciul),

Figura 2

Puşcă cu fitil. 1475 Codex germ. 599, MUnchen

----~-------------------------------------~

cocoşul cu portfitilul aprins cobora pe pulberea din locaşul Figura 3 tigăiţei aprinzând-o (figura 1 ). Flacăra produsă era transmisă Încărcăturii din interiorul ţevii (temperatura de explozie a pulberii ajungând la 2300°C), detonaţia proiectând glontele spre exterior. Distanţa maximă de l'j tragere era 225 metri, la un unghi de tragere de 450. c >

-'-'"-ldl

Nu se poate vorbi Încă de la Început de un mecanism propriu-zis, ci de realizarea conducerii mecanice a fitilului spre tigăiţă, cu ajutorul unei pârghii În formă de "Z" sau "S" fixată pe partea dreaptă a armei sau chiar prin patul armei -similar arbaletelor. Abia după 1470 a fost construit primul mecanism, simplu, dar cu părţi componente distincte, fixat direct pe lemnul patului sau pe platină . Desenul meşterului archebuzier Martin Merz din 1475, În Codex germanicus 599 păstrat În Biblioteca de Stat din Munchen atestă

~ r ... _:..,

1~ @'=/7.'"\'~~ -- -t? MIC_ OI fU. A • <CUf: •• lfc.I tQCOt<U; ( • 1Iu' ..... ......,...,..

D-tulOQ<ilOI'.t·arg,(~~: ,.-

existenta unui astfel de mecanism la data respectivă (figura 2). În colecţia noastră există puşti cu fitil mai vechi de această dată, al căror mecanism este

montat direct pe lemnul patului, platina lipsind - prima formă mecanică de dare a focului. Mecanismul cu fitil se prezintă ca o configuratie unitară compusă din piese distincte legate

funcţional. În decursul timpului se produce o diversificare a formelor, fără modificarea profundă a structurii, orice transformare dând naştere unui nou model, În cadrul aceluiaşi tip, specific unei

Foto 1. Ruptură a ulucului, lips ă ştifturi de prindere a ţevii

Foto 2. Ruptură a ulucului, lipsă ştifturi de prindere a ţevii

Foto 3. Rupturi cu lipsă de material lemn os

zone, centru sau chiar meşter. COCOŞUL - poartă iasca sau fitilul (sfoară de cânepă) aprins spre tigăiţă. Viteza ' de ardere a fitilului era de aproximativ 30 centimetri pe oră. Capul are forma unui cilindru În care se punea fitilul, iar la unele mecanisme se termină prin două lame, care adeseori aveau profilul unui cap de şarpe sau dragon, prevăzute cu şurub de strângere pentru prinderea fitilului. TIGĂIŢA - păstrează pulberea necesară aprinderii Încărcăturii explozive din ţeavă. La Începutul secolului al XVI-lea era fixată la ţeavă, iar către sfârşitul secolului ataşată platinei. ARCURILE - lamelare, cu funcţii diferite: arcul cocoşului Împinge cocoşul spre tigăiţă; arcul recuperator, atunci când există, fixat În dosul platinei şi legat funcţional de bara declanşatoare, Îndepărtează cocoşul de pe tigăiţă .

DECLANŞATORUL - la Început, o pârghie asemănătoare cu a arbaletelor, montată În partea inferioară a patului, având o mişcare În plan vertical. PLATINA -Ia Început a fost mică, trapezoidală iar la sfârşitul secolului al XV-lea, lungă, cu contur de bază dreptunghiular, formă dominantă În secolul al XVI­lea. Către sfârşitul secolului , cantul superior era Înălţat, pentru a primi tigăiţa, iar la Începutul secolului al XVII-lea ea devine tot mai mare, influenţată de mecanismul cu cremene şi rotiţă. Cel mai des Întâlnit mecanism În colecţia noastră (Ia

160 puşti) este reprezentat În figura 3. 2. Cauzele degradării armelor de foc: .

~----------------------------------------------------- MNT

· Foto 4. Lipirea u lucului cu răşină epoxidică

Foto 5. Completarea părţilor lipsă

A. Degradări anterioare intrării pieselor În muzeu: a. Degradări mecanice provocate de: - o mânuire brutală a lor pe câmpul de luptă: ruperea patului armelor, ruperea vergelelor,

ruperea unor componente din interiorul mecanismului, a unor "garnituri", fisuri multiple ale patului şi ulucului, pierderi de materiallemnos şi metalic.

- şocul aprinderii pulberiişi proiectării glonţului (recul): ruperea unor fragmente din uluc, fracturi ale acestuia chiar şi a patului, ruperea şuruburilor de prindere a mecanismului, ruperea ştifturilor de prindere a ţevii În uluc, ruperea unor piese din mecanism, fisurarea ţevii , pierderea unor ornamente.

b. Degradări chimice provocate de: - lipsa unor tratamente de conservare (Iăcuire, gresare) Înainte de montarea

ansamblurilor şi subansamblurilor armei; unele puşti au relevat totuşi preocupări din partea manufacturierului respectiv de a preveni coroziunea. Astfel s~a constatat finisarea mecanică perfectă a ţevi i , a plăcii de şasiu a mecanismului (platinei), uneori o brunare termică sau chimică .

- acţiunea unor substanţe incompatibile cu metalele corodabile ajunse În lemn probabil prin tratarea acestuia În scopul consolidării, al durificării sau al stabilizării formei, ştiut fiind că prin acţiunea lor factorii extern i pot deshidrata sau suprahidrata fibra lemnoasă.

- utilizarea intensă, În epocă, a unor arme şi necurăţarea lor la timp (este cazul suprafeţelor interioare ale unor ţevi) .

c. Degradări biologice provocate de: - agenţi de biodegradare ca: bacterii, fungi (ciuperci), insecte xilofage, rozătoare care

acţionează asupra părţii lemnoase a armelor. Dintre aceşti agenţi cele mai des Întâlnite sunt insectele xilofage Anobium punctatum care prin găurile lor de zbor, adevărate canale , dau un aspect "buretos" lemnului.

Instalarea, răspândirea, intensitatea atacului şi durata dezvoltării coleopterelor este condiţionată de factori limitativi dintre care cei mai importanţi sunt:

1. temperatura şi umiditatea aerului şi a lemnului; 2. valoarea nutritivă a lemnului; 3. prezenţa sau absenţa ciuperci lor xilofage sau a putregaiurilor produse de acestea. B. Degradări suferite după intrarea În muzeu: a. Degradări mecanice provocate de: - o manevrare defectuoasă: În special ruperi ale ulucului, patului, vergelei, a unor

ornamente. - o depozitare neadecvată , una peste alta, În depozite neamenajate corect. - diferite accidente, evenimente, calamităţi naturale. b. Degradări chimice provocate de: - factorii microc\imatici (umiditate relativă , temperatură , lumină) şi de mediu (noxe)

neadecvaţi expunerii şi/sau depozitării.

----------------------------------------------------~~

- utilizarea, cândva, pentru ştergerea prafului de pe arme, a unei textile Înmuiată În apa,

evident În exces; apa a intrat Între ţeavă şi ulucul de lemn, pe sub plăcile ornamentale sau În

mecanismul de dare a focului , care adesea s-a blocat prin coroziune.

c. Degradări biologice provocate de: bacterii, fungi (ciuperci), insecte xilofage,

rozătoare.

3. Stare de conservare

În atenţia noastră a intrat un lot de 42 puşti cu fitil din depozitul de arme al muzeului, care

prezentau o stare de conservare precară, nefiind expozabile.

Părţile metalice prezentau un strat continuu şi neuniform de produşi mecanici şi de

coroziune specifici Fierului : oxihidroxizi de Ee. Lipseau numeroase şuruburi de prindere a

ţevii , mecanismului şi şuruburi fluture de la portfitil. De asemenea lipseau brăţări din tablă de

Fe de la capătul ulucului.

Lemnul puştilor era fragilizat de reţeaua deasă a găurilor de zbor produsă de insectele

xilofage. Un număryare de paturi - 35 erau rupte, 20 dintre ele lipsind. Toate ştifturile de

prindere a ţevii În uluc erau rupte iar vergelele - 2 rupte, 40 lipsă. Numeroase puşti prezentau

fisuri ale ulucul şi patului, unele cu lipsuri de materiallemnos.

4. Operaţii de restaurare-conservare

Datorită numărului mare de piese am stabilit un flux tehnologic comun, compatibil

tuturor pieselor:

emontare În părţi componente; şuruburi le Înţepenite au fost deblocate folosind

Bre free, un produs chimic care dizolvă produşii de coroziune ai fierului.

- Ţeava - degresare cu solvenţi organici, curăţare chimică prin imersie În: acid fosforic

10%, tiouree 1 % ca inhibitor de coroziune, 8% alcool N-butilic, apă distilată până la 100%;

s ăIări repetate Ci:U apă distilată; pasivizare prin fosfatare În acid fosforic 20% fără inhibitor

(imersie 3 minute, apoi 10 minute la scurs după care se şterge surplusul); peliculizare de

plrotecţie În 2 straturi cu Paraloid B72, 5%.

- Mecanismul - degresare cu solvenţi organici, curăţare mecanică cu lână de oţel şi

chimică cu Balistol ; gresare cu ulei siliconic.

- S-au confecţionat numeroase şuruburi pe strung respectând pasul şi dimensiunile

originale; brăţări de prindere a ulucului din tablă din fier.

- Arcurile - Toate arcurile au fost curăţate mecanic pentru a evita decă l irea care s-ar

produce la un tratament chimic; degresare cu solvenţi organici; gresare cu ulei siliconic.

- Lemnul- După desprăfuire am injectat În toate găurile de zbor Per-Xii 10 (Ecolkems­

Povolaro di Dueville), pentru neutralizarea eventualelor insecte xilofage; consolidarea

lemnului s-a realizat prin impregnare cu Paraloid B72, 12% În Toluen atât prin injectare cât şi

prin pensulare. Lipirea fisurilor şi a părţilor lemnoase confecţionate de restaurator s-a realizat

cu răşină epoxidică bicomponentă Uhu Plus 300, folosind cepuri de lemn pentru rezistenţă.

Decaparea lemnului s-a realizat cu decapant universal Vernistac (Industria chimice

Orlandi, Vicenza, Italy) şi cu lână de oţel, Înlăturând astfel toate depunerile mecanice şi urmele

de vopsea cu care au fost scrise numerele de inventar pe piese.

Chituirile grosiere s-au realizat cu Sinto Legno (Pergan Gmbh, Bocholt, Germany), iar

-~72-5 ~------------~--------------------------------------- MNT

Folo 6. Pal de puşcă, confecţ i onat din lemn de l ei

Foto 7. Puşcă cu fii ii după restaurare

BIBLIOGRAFIE:

cele fine cu Modostuc (Plasveroi

International, Vellezzo, Italy) la nuanţa

lemnului. Au urmat finisările chituirilor

cu hârtie abrazivă fină , integrările

cromatice cu baiţ şi lustruire cu Şerlack .

După montarea părţilor componente s­

a făcut gresarea finală cu ulei siliconic. În urma restaurării au apărut marcaje

şi mărci de meşter ce vor constitui subiectul unor studii ulterioare.

Dorin BARBU Muzeul Brukenthal

-BOEHEIM, WENDELlN , Handbuch derWaffenkunde, Leipzig, 1890 -CANADIAN CONSERVATION INSTITUTE, Care and Preservation of Firearms,

Technical Bulletin nr. 16, 1995 -HOFF, ARNE, Feuerwaffen, Braunschweig, 1969 -KONIG, CAROL, Scurt istoric al evoluţiei armelor de foc portative, Studii şi materiale de

muzeologie şi istorie militară , Nr. 1, 1968 -ROMAN, ELENA,Arme de foc portative din sec. XV-XVII, Sibiu , 1981 -ROMAN, ELENA, Tipologia mecanismelor de aprindere a armelor de foc medievale din

colecţia Muzeului Brukenthal , Stud ii şi materiale de muzeologie ş i istorie militară, Nr. 16, Bucureşti,1983

-VISIER SPECIAL, Schwarzpulver, Nr. 14, Nassau, 1999

MNT ----------------------------------------------------~~

PERSONALITATEA LUI CONSTANTIN DINCULESCU REFLECTATĂ PRIN DOCUMENTELE AFLATE ÎN ARHIVA MUZEULUI

NAŢIONAL TEHNIC DIN BUCUREŞTI

Comunica re prezentată la Academia Română la Sesiunea ştinţifică omagială pri lej ui tă de Împlinirea a 100 de ani de la naşterea academicianul Constantin Dinculescu - 22.04.1999

Personalitatea lui Constantin Dinculescu a fost evocată În primul rând de cei care l-au cunoscut Îndeaproape ş i au colaborat cu el (acad. Radu Voinea, prof. dr. ing. Gleb Drăgan m.c. al Academiei, prof.dr. Dorin Cristescu-prorector Universitatea Po liteh ni că , acad. Andrei Ţugulea ş i prof. dr. ing Arie Arie preşedinte le Fu ndaţiei Constantin DinCUlescu). Prin prisma documentelor, prezentarea pe care doresc să o prezint pare Ruţin distanţată.

Constituirea arhivei Constantin DiRculescu la Muzeul Tehnic se datorează În primu l rând bunăvoi nţei domnului conferenţiardr<ing. Ion Chiuţă care timp de mai multe luni in anii 1991-1993 a adus numeroase documente legate de activitatea profesorului academician omagiat astăzi.

Edificatoare pentru Î treaga sa carieră profesională rămâne opţiunea pe care Constantin Dinculescu a formulat-o succint astfel: " Dacă vrei să În al ţ i o a,iune, ridică-i şcoala".

Campusul universitar Politehnica- noul local reprezintă cel putin pentru România răspunsul cel mai elocvent pe care un mare 'spirit l-a realizat ca dovadă a postulatului enunţat mai sus. Constantin DiRculescu a realizat acest proiect la dimensiuni europene, unic in România . În studiu l "Dezvoltarea Învăţământului superior in România", campusul universitar este prezentat ca un ansamblu ' e clădiri , fiecare clădire având o anumită destinaţie. Accentul se pune pe laboratoarele dotate 711 aparatu ră de Înaltă performanţă, pe spaţiile largi de cca.70 ha. În consonanţă cu aspi raţiile tinerilor studenţi spre absolut unde ştiinţa se Îmbină cu arta.

Câteva date biografice sunt absolut necesare Con~tantin Dincu escu s-a născut În 23 noiembrie 1898, la Alex':mdria.A fost student În matematici al Universităţii din laşi (1917 -1918).Apoi a urmat Politehnica din Bucureşti (1918-1922). A urcat treptele ierarhice În Învăţământ ca asistent in 1926, profesor 1945-1947, şef de cated ră În 1948-19691a Politehnica din Bucureşti ş i profesor 1944-194 71a Politehnica din Timişoara .A fost rector al Rolitehnicii În perioada 1954-1968, membru corespondent al Academiei În 1952 şi membru plin În 1990.oe asemenea a lucrat la ISPE ca inginer şef În 1950 ş i ca direclorÎn 1952.

Preocupări l e lui Constantin Dinculescu privind ridicarea Învăţământului românesc au avut În vedere În primul rând tradiţia noastră În acest domeniu. In 1968 a organizat o sesiune omag i a lă privind implinirea a 150 de ani de la infiinţarea primelor cursuri de inginerie in limba română În Bucureşti , primele şcoli de inginerie fiind create de Gh. Lazăr În 1818 În Bucureşti ş i În 1813 de către Gh.Asachi la laş i.

Şcoala lui Gh. Lază r a lăsat urme adânci În istoria ţării, elevi ai acestor şco l i ca I.Heliade Rădulescu, Eufrosin Poteca şi Petrache Poenaru fiind modele pentru Constantin Dinculescu.

Dar şi profesorii săi din Tulcea au reprezentat repere În devenirea lui spirituală . I ată cum Îi caracterizează Constantin Dinculescu: "Am tras deosebite foloase din nivelul superior de pregătire , din munca, priceperea, calităţi le pedagogice, stăruinţa , devotamentul, severitatea ş i dragostea pentru elevi arătate de profesori ca : Mosii C., Motomancea C. , Timus O., Gheorghiade, Secăşan u , Calafăteanu C., Roman, Tapu, Dunăreanu N., Musculin şi toţi cei lalţ i care au pus câte o picătu ră din sufletul lor În inimile noastre tinere, ne-au Îndrumat, ne-au Întă rit caracterele şi ne-au desch is calea către viitor."

Aşadar, pornind de la tradiţia şcol i i noastre, cu Încredere În vocaţia şi ingeniozitatea tehn i că a românilor pe care a evocat-o În numeorase conferinţe vorbind despre Vuia, Vlaicu, Coandă , Gogu Constantinescu, Petrache Poenaru , Vasilescu Karpen etc. ş i având caracterul format chiar de profesorii săi pe care i-a evocat, şi-a implinit crezul: A ridicat şcoala şi neamul său prin construirea ş i dotarea celui mai mare şi mai modern campus universitar din Român ia.

O altă latură a personalităţii sale este reflectată i n documentul "Expertiza tehnica a incendiului din 3 decembrie 1967 la CET Craiova" cerută de Procuratura Reg iunii Oltenia prin Ordonanţa din 13 ianuarie 1968 pentru a stabili concluziile În dosarul penal nr. 346/ B /67 privind pe Duţu Ion.

Este impresionant În aceasta expertiză la care a colaborat şi Buhuş Pavel volumul de - -@b7

2-7 ~----------~---------------------------------- MNT

informaţii prezentate, bibliografia enormă consultată, buletinul de analize , astfel Încât expertiza reprezintă nu numai un model de urmat, dar poate constitui referinţă bibliografică dacă s-ar publica. Ne explicăm acest fapt prin răspunderea care şi-a asumat-o Într-o situaţie cu totul specială. Iată numai pentru informare, capitolele din cuprinsul expertizei: obiectul expertizei; descrierea sumară a instalaţiilorÎn care a avut loc incendiul; descrierea modului În care a fost sesizată apariţia incendiului; substanţele combustibile existente În zona În care s-a declanşat incendiul; cauzele aprinderilor de pe conducta de termoficare; cauzele extinderii incendiului; concluzii privind cauzele care au condus la producerea şi extinderea incendiului anexe: - buletin de analize

plan de dispoziţii. Expertiza are cel puţin structura unei licenţe dacă nu chiar a unei teze de doctorat. De altfel, Constantin Dinculescu era riguros În tot ceea ce făcea, fie că era vorba de referate

de apreciere, teze de doctorat, referate privind ocuparea unor posturi prin concurs (şef lucrari, conferenţiar, profesor) (Vasile Nitu,Aureliu Leca, Moţoiu Costin etc.)

Profesorul Dinculescu aprecia meritele colegilor şi actiona pentru a fi recompensati. Nu era stăpânit de invidie atunci când aceste merite erau cu Îotul e;cepţionale. În Întreaga sa carieră şi-a făcut un ţel din a promova valorile.

Astfel În Referatul p.rivind propunerea lucrării " Modulaţia de frecvenţă:" de prof. Gh . Cartianu pentru premiul de stat pe anul 1966, lucrare aparută În Ed. Meridiane În 1964 spune:

"Lucrarea apărută În 1964 este cea mai bine pusă la punct În domeniul modulaţiei În frecvenţă pe plan mondial .. . şi satisface toate condiţiile pentru a fi propusă pentru premiul de stat."

La fel de elocventă este şi aprecierea făcută academicianului I.S. Gheorghiu: "Apreciem că tratatul de Maşin i electrice, În cinci volume al academicianului profesor I.S.

Gheorghiu Îndeplineşte cu prisosinţă cerinţele acordării premiului de stat pe anul 1962 şi susţinem cu toată căldura propunerea de a i se acorda acest premiu".

Constantin Dinculescu găsea timp să fie prezent la momentele dureroase legate de dispariţia unor colegi, mari profesori. Iată un fragment din intervenţia sa la moartea profesorului Gh. Nicolau :"La 5 decembrie 1950 moare răpus de o boala necruţătoare Gh. Nicolau. Ce răsplată ar fi putut să-şi dorească dascălul pentru Întreaga-i muncă decât cuvintele emoţionante cu care studenţii săi şi-au luat ultimul bun rămas ... Freamătul caracteristic sălilor de curs s-a oprit o clipă. O tăcere adâncă s-a aşternut În mijlocul studenţilor şi consternarea se citea pe feţele tuturor ... A murit profesorul Nicolau ... "

La fel de emoţionante sunt cuvintele la moartea profesorului inginer Constantin Popovici (16 mai 1965): " disciplina de muncă pilduitoare, pasiunea neostoită p~ntru munca creatoare, un exemplu de viaţă având o contribuţie importantă În dezvoltarea industriei constructoare de maşini"

Despre Martin Bercovici tot Într-o Împrejurare dureroasă spune În 22 ianuarie 1971 "Profesorul Martin Bercovici cu o activitate ştiinţifică tehnică şi didactică de peste patru decenii, constituie un aport esenţial la dezvoltarea şi consolidarea şcolii superioare tehnice din ţara noastră" .

Constantin Dinculescu nu era indiferent la ceea ce se Întâmpla În lume: Astfel În 19 februarie 1959 trimite o scrisoare deschisă prof. IOANNIS D. HATZOPOULOS, rectorulPolitehnicii din Atena sub titlul "Libertate pentru Manolis Glezos!"

"Am avut totdeauna o admiraţie deosebită pentru curajul unic de care un fiu al Greciei, MANOLIS GLEZOS - a dat dovadă În timpu l ocupaţiei patriei sale de forţele naziste când cu preţul vieţii lui , a reuşit să smulgă drapelul hitlerist de pe străvecheaAcropoIă ... TotLlŞi , acest erou naţional al Greciei este astăzi Întemniţat!. ..

Mă adresez oamenilor de ştiinţa şi cultură din Grecia şi În special dvs. IOANNIS D HATZOPOULOS, profesor şi rector al Politehnicii din Atena şi vă chem să vă u niţi .. . şi să cerem cu totii eliberarea eroului national grec, MANOLIS GLEZOS."

, Într-un alt articol ,,'JOS MÂINILE DE PE ORIENTULAPROPIAT !" spune: "Cu cea mai mare indignare am luat cunoştiinţă de intervenţia militară În Liban a U.SA care

constituie un grav amestec În treburile interne ale Libanului şi o Încălcare faţişă a principi ilor Cartei Naţiunilor Unite". C@.

MNT

În prezentarea mea nu m-am ocupat şi de activităţile care reflectă personalitatea sa şti i nţifică.

Amintesc Însă despre o dispută În care s-a lansat privind terminologia de specialitate folosită uneori greşit , mai ales În articolele de popularizare din mass-media. Astfel, În 12 iulie 1964, adresându-se ziarului "Scânteia" se referă la termenul tehnic' greşit de "distrugător de energie" Înlocuindu-I cu termenul corect de "disipator de energie".

"În acea parte din insta laţia hidrotehnică la care se foloseşte acest termen , căderea de apă este transformată În vârtejuri de apă, frecări, scurgeri turbulente etc. , prin care energia cinetică a căderii de apă este până la urmă transformată prin frecare În căldură care se raspândeşte În mediul Înconjurator de unde a rezultat şi termenul adoptat de disipator de energie"

Un aspect interesant al personalităţii sale este reflectat şi de documentele privind veniturile sale din diverse surse necesare pentru declaraţia de impozit global anii 1946, 1947, 1948.

Aceste ?ocumente reflectăc~ect!tudinea fată de legea privind impo~itarea . " . Pentru intregirea personalltaţll lUI Constantin Dlnculescu ar fi fost Interesant sa consult ŞI

unele texte prilejuite de trecer-ea sa În nefiintă. k

Nu am găsit astfel e documente. In lipsa acestora am avuI' unele discuţi i cu profesori , colaboratori apropiaţi. Astfel Constantin Dinculescu (În colaborare cu Pavel Buhuş şi Eugeniu Pavel) a elaborat stLJăiul privind Sistemele de reglare ale iluminatului scenic În teatre şi studiouri de televiziune propunându-se sistemul de reglare cu tiristoare, a elaborat tematica pentru filmul "Centralele electrice" realizat de Studioul Sahia În 28.x1. 1961 şi proiectat prima data În 30 martie 1962.

Cred că este interesant să prezentăm şi cum era perceput de colegii de birou, Catedra Centrale Electrice. Iată cum ÎI caracterizează prof. dr. ing. Guzun Basarab:

" ra un om blând, Încl inat spre filozofie, pilde şi maxime. Purta discuţii despre capitole din biblie .. era un erudit, seva fiind obţinută din literatura germană, dovadă fiind vasta sa bibliotecă. Era un excelent povestitor având o vitalitate fizică şi o prospeţime a memoriei ieşite din comun. A fost un om pentru eternitate!"

Întrebarea care mi-o pun azi cu prilejul organ izării Sesiunii ştiinţifice omagiale prilejuite de Împlinirea a 100 de ani de la naşterea academicianului Constantin Dinculescu este dacă noi am făcut suficient pentru a-i păstra memoria. Poate ar fi fost cazul realizării unei plachete comemorative, sau a unui bust, sau cel puţin unei plăci comemorative. Posibilităţile noastre s-au limitat la organizarea acestei sesiuni şti i nţifice În colaborare cu alte instituţii şi tipări rea unui afiş.

De ce nu s-a făcut mai mult? Rămâne o Întrebare retorică, dar, poate,lipsa de entuziasm a unora se datorează şi

activitatii sale extracatedră şi extraştiintifică , mai precis prezentarea unor conferinţe Îmbrăcate În stereotipiile vremii.

Este o latură a personalităţii sale care este ilustrată de documentele aflate la muzeu.Încă o Întrebarea care mi-o pun este dacă n-arfi avut această activitate, ar mai fi fost rector atâta timp? Şi daca n-ar mai fi fost mă Întreb iarăşi, s-ar fi construit campusul universitar aşa cum este el azi? Poate că Într-o monografie Constantin Dinculescu toate Întrebările vor primi un răspuns detaliat!!! Şi mai ales un răspuns la Întrebarea: care este raportul dintre putere şi intelectual, pentru a putea crea?

dr. ing. Nicolae DIACONESCU Bibliografie: Arhiva C.tin Dinculescu ex iste ntă În Muzeul Tehnic "Prof.ing. Dimitrie Leonida".

~~------------~-----------------------

TEATRUL NATIONAL DIN BUCUREŞTI - PRIMUL TEATRU , -DIN ROMANIA ILUMINAT ELECTRIC

Numeroasele incendii provocate de lămpile cu gaz aerian folosite pentru iluminatul teatrelor În sec. al XIX- lea au determinat conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti să solicite introducerea iluminatului electric. Un alt argument pentru introducerea iluminatului electric era şi inconveni;nentul căldurii produse de lămpile cu gaz În timpul reprezentaţiilor din timpu l verii.

Având În vedere toate acestea, conducerea teatrului a solicitat firmei "The Anglo-Austrian Brush Electrical Company Ud", care mai montase În anul 1882 două generatoare (unul pe Calea Victoriei şi celă la lt la atelierele C.F.R.) , o ofertă pentru iluminatul Teatrului Naţional.

La 9 martie 1883 Henry Slade, reprezentantul firmei "The Anglo-Austrian Brush Electrical Company Ud", prezintă o ofertă cuprinzând un deviz În valoare de 92.801 franci, care prevedea instalarea a 832 lămpi incandescente de un carcel (unitate de măsură a intensităţii luminoase), 234 de lămpi de 2 carceli precum şi toate accesoriile de care era nevoie (cabluri, Întrerupătoare, dulii , siguranţe , etc). Totîn acest preţ era inclusă şi instalarea unei baterii de acumulatoare care rămânea Însă În proprietatea firmei mai sus amintite. Încăperea pentru acumulatoare urma să fie pusă la dispoziţie de către teatru. Energia electrică necesară urma să fie furnizată tot de către firma Brush şi adusă prin cabluri subterane la un preţ de 3,685 centime/oră pentru o lampă de 1 carcel şi 7,370 centime pentru o lampă cu intensitatea de doi carceli.

Conducerea Teatrului Naţional Înaintează oferta firmei Brush Primăriei Bucureşti, solicitând un punct de vedere.

La rândul său Primăria desemnează pe domnii G. Steriadi şi Pană Buescu să se ocupe de această problemă. .

2şi5.

La 27 martie 1883 G. Steriadi scrie un raport În cinci puncte În care se specifică: 1.lluminarea electrică trebuie introdusă. 2.Cheltuielile sunt mari şi· trebuiesc suportate de către guvern. 3.Trebuiesc discutate detalii despre preţ. 4.Trebuie avut mare grijă În selectarea firmei care va efectua lucrarea. 5.Ar trebui respinsă ideea că teatrul să facă singur lucrările. Din raport a reieşit de asemenea că dl. Buescu are aceeaşi părere cu dl. Steriadi , cu excepţia punctelor

Văzând că lucrările trenează, Grigore C. Cantacuzino, directorul general al Teatrelor la acea vreme, trimite un memoriu prin care argumentează necesitatea Înlocuirii iluminatului cu gaz aerian cu iluminat electric şi arată că a numit o comisie de membrii din Consiliul Teatrelor care să se ocupe de această "chestiune".

Între timp, pe 31 aprilie 1883 apare şi o ofertă a firmei Ganz & Co prin reprezentantu l din Bucureşti Albert Bauer. În această ofertă se propunea instalarea a 869 lămpi cu incandescenţă de 12, 20, şi 40 "luminări" putere (unitate de măsură a intensităţii luminoase) pentru reprezentaţii obişnuite şi 1203 l ămpi pentru reprezentaţii de gală . Se mai prevedea un policandru cu 300 de becuri a câte 12 lumânări folosit la baluri , când nu se aprindeau becurile de pe scenă, şi două lămpi cu arc electric (una de 600 lumânări şi cealaltă de 2000, ambele În patru culori , pentru efecte de scenă) . Devizul total ce cuprindea "Obiecte de eclerogiu , motori şi

T .. "trul Nati"",,1 d in Bucuro$U:18114 (Mu~oul Nallon;>1 Tehnic « P,ol. log. Dimitrie Leonlda •

maşini electrice", precum ş i "Casa Maşinilor" se ridica la 269.351 franci. Aflând de apariţia concurenţei , firma Brush prezintă o nouă ofertă la 9

iunie 1883 prin care face modificări la oferta iniţială şi care se apropie de oferta firmei Ganz & Co.

Pe 5/7 iulie 1884 mai apare o ofertă de la Compania Gazului din Bucureşti În valoare de 59.018,40 lei care cuprindea:

-instalarea a 1 488 de lămpi cu incandescenţă cu o putere de 8 "bujii"(unitate de măsură a luminii echivalentă unei lumânări etalon din stearină obţinută atunci din craniul de caşalot şi parafină). Fiecare din acestea 959 lămpi se aprindeau la reprezentaţii ordinare iar toate la reprezentaţii de gală;

-instalarea a 3121ămpi colorate pentru scenă ; -instalarea tuturor accesoriilor necesare (comutatoare, izolatoare,

siguranţe, cabluri, etc); -instalarea maşinilor pentru producerea curentului Într-o Încăpere pusă

la dispoziţie de teatru ; -Întreţinerea şi exploatarea tuturor instalaţiilor trebuia să se facă de

Compania Gazului. Tariful pentru iluminare era de 0,0328 franci/oră pentru lampa de 8

bujii sau 157 franci pentru 959 lămpi timp de 5 ore şi 234 franci pentru funcţionarea tuturor 1488 lămpi timp de 5 ore. Termenul pentru realizare preconizat era de 51uni de la semnarea contractului.

MNT --------------------------------------------------------~~

Analizând oferta Cc-::.:.- = :'0 :;~ - - --:=:s.' isterul Cultelor şi al Instrucţiunilor Publice alcătuită acum din aon; - -

~ -avusese opinii contradictorii la prop nerile

;Th.-uucţrune , ?u'Oftce Şl a, CU1'te,or" , e 1)'

Bouron, "Ir,giner de Arte şi Manufa Directoru l Uzinei de Gaz Din Bu '''''?_

lucrând pentru Compania de Gaz ::"" Bucureşti şi în numele acestei ComDG­copie a acestui contract s- a :Ia"S- S Ş

Teatrului Naţional. Pentru pla ă s-a ::~ s un credit de 71 0181ei.

Începerea lucrărilor -r.;â- 5 :­

diferite motive. Unul dintre ar:ss--EG ~ -' reprezentat . am plas area --5

producătoare de energ ie e e ::~- :ă '

punându-se problema ca aceas:a ~ =" găzduită Într-o încăpere în interiorul teatrului sau în exteriorul teatrului. În cele din urmă conducerea -;-;;a:n. Naţional a anunţat la 10 noiembrie 1884 că s-a ales "locul situat În dosul teatrului, din josul terasei c "spre strada Ştirbei-Vodă, în faţa intrării pompierilor, unde se poate construi fără nici un pericol, baraca treb . oare. fără Însă a se lipi de clădirea Teatrului".

Lucrările conduse de inginerul american Francisc Jelle asistent al lui T.A. Edison încep, Însă durează mai mult decât s-a preconizat. Se vor finaliza la 31 iulie 1885, după cum anunţă Compania Gazului prin adresa 440-9952 / 04 iulie 1885. Se pare că pe 8 aprilie 1885, odată cu premiera piesei "D-ale Carnavalului" de 1. L.Caragiale, s-a făcut o probă a instalaţiei electrice, ziarul Voinţa Naţională din 10 aprilie 1885 menţio nând :

"Aseară , Teatrul Naţional a fost pentru prima oară iluminat cu lumină electrică. Acest Început a avut cel mai mare succes. S-a jucat pentru prima oară comedia premiată a d-Iui Caragiale, D-a le Carnavalului. " Trebuie amintit faptul că ziarele din vremea aceea se postdatau cu o zi, astfel ziarul datat 10 aprilie apărea În realitate pe9aprilie.

Primăria a avut unele obiecţii privind condiţiile în care se va face iluminarea teatrului, trimiţând o nouă adresă Ministerului Cultelor şi al I nstrucţiunilor Publice, la care i se răspunde prin adresa nr. 11384 din 13 septembrie 1885, adresă în care se stipulează că iluminarea teatrului se va face în condiţiile specificate în "anexa Contractului încheiat de Minister cu Direcţiunea Uzinei de Gaz din Bucureşci."

Procesul verbal de recepţie al instalaţi ei se încheie abia la 18/30 martie 1886 de către o comisie instituită de Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice compusă din directorul Teatrului Naţional, Constantin Stăncescu şi două dintre personalităţile ştiinţei româneşti, arhitectul Ion Mincu şi fizicianul Ştefan Hepiteş . Această comisie a constatat că deşi sunt unele inconveniente (necesitatea măririi număru l ui de maşini electrice, necesitatea separării zonelor de iluminat, etc), "instalarea este proprie serviciului pentru care a fost realizată şi experienţa de şase luni serveşte ândeajuns aceasta."

Exploatarea Centralei Electrice de la Teatrul Naţional din Bucureşti s-a făcut la început cu divergenţe , conducerea teatru lui nefiind multumită de calitatea iluminării , iar Compania Gazului primind cu întărziere banii pentru energia livrată. În timp aceste neănţelegeri s-au eliminat fiecare parte dând dovadă de înţelegere. Centrala a funcţionat cu două maşini cu aburi H. Brulle & C.ie de câte 25 CP şi două dinam uri de curent continuu tip Edison, ulterior puterea fiind mărită la 188 CP. Dezafectarea acestei centrale s-a făcut în 1908 când Centrala Grozăveşti a preluat alimentarea cu energie electrică a Teatrului Naţional.

Iluminarea Teatrului Naţional din Bucureşti reprezintă un moment de referinţă pentru introducerea electricităţii în România , aceasta fiind a treia instalaţie electrică permanentă din România (d upă centralele electrice din Calea Victoriei şi de la atelierele CFR din Bucureşti) . Teatrul Naţional este primul teatru din România iluminat electric şi al treilea teatru din Europa ce a beneficiat de electricitate.

Bibliografie Începuturile electrificării în România-Costin Rucăreanu ; Editura Agi r 2001 Revista Muzeelor-An 1, Nr. 4 1964 Revista de Comerţ şi Industrie Nr. 26 octombrie 2001 Fişă dOCll~e":a'E 3"'~~uzeografică-Muzeu l Tehnic; ianuarie 1969

Aurel TUDORACHE

~~-------------------------------------------------------- MNT

•

S.C. ELECTRICA SERV S.A.

Muzeul National Tehnic "Praf. Ing . Dimitrie Leonida" Str. Candiano Popescu nr. 2 (Parcul Carol Il , sect. 4, Bucureşti

tel./fax: 021 336 7777

C e'ectrica .... .stWSiI1il de enetgie