Numărul 39 DIRECTOR:

p r . AUGUSTIN P O P A

»£DACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA 0 - IUD. TÂRNAVA MICA

I N S E R A T E :

jo şir g a r m o D d : 6 Lei. La publicări repetate după

învoială

REDACTOR: Prof. DUMITRU N E D A

ABONAMENTUL Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 luai . . 100 Lei Pentru străinătate 400 Lei

% vt « U W ^are în ficcare Sâmbătă

Orientului Creştin a fost splendid organizată începutul acestei luni, în Veneţia. Se ştie că

talia, care a luat in timpul din urmă un avânt 0 de uimitor pe toate terenele, nu vrea să ră-nnă în urnă nici în opera readucerii Orientului treştin la unitatea credinţei catolice.

Sub preşedinţia cardinalului Luigi Lavitrano, ehkpiscop de Palermo, unde a murit, departe de isăi, neuitatul nostru istoric Mc. Bălcescu, s'a mstituit înainte cu doi ani „Asociaţia catolică Mană pentru Orient". Deviza ei este ca toţi

fie una şi se inspiră din celebra enciclică a dualului Papă Pius XI „Rerum orientalium". tsociaţia aceasta cinsteşte în chip deosebit pe Mea Domnului numită „Povăţuitourea* (Odi-

ria) şi cere mijlocirile cereşti ale S. Nicolae kh Mira Lichiei, făcătorul de minuni, ale cărui naşte le păstrează cu atâta evlavie această Italie ieftină, la Bari. Scopul ei este să facă cunoscut Orientul creştin prin acte religioase şi studii în pătură cu problema convertirii acestui Orient la mitatea catolică. Membrii ei asistă, deci, la litur-fai orientale săvârşite după rânduiala diferitelor liserici; promovează cursuri de studii liturgice şi dorice; ajuiă educarea clericilor orientali în itminariile făcute cu acest scop ale Italiei şi, mai (»seamă, se roagă pentru unirea sfintelor lui hmnezeu biserici.

In afară de cardinalul preşedinte, asociaţia (sprijinită de un mare număr de alţi cardinali, ithiepiscopi, episcopi, precum şi de nenumărat for şi popor de rând. Oriunde se găsesc 15 per­oane doritoare de a face parte din Asociaţie, se 'onstitue un „cerc pentru Orientul creştin".

Liturghia cea mare arhierească a fost ofi-in greceşte de Pria Sfinţitul Mele din Lun-

jo (Calabria), la altarul bisericei S. Ştefan din eneţia, asistat de zece preoţi, diaconi şiipodia-

'ini, precum şi de numeroşi alţi clerici, în faţa jtei imense mulţimi de credincioşi. Răspunsurile brgice le-a dat cu artă neîntrecută celebrul cor

* Şcolii Melurgice dela Mănăstirea Grottaferrata "{lângă Roma. Crezul şi latăl nostru au fost oştite în italieneşte. — Au fost, fireşte, şi alte

rghii după ritul bisericilor slave, armene etc. Au urmat apoi conferinţele şi comunicările;

• a mai valoroasă decât alta. Remarcăm pe aceea 1 £ Maurizio Gordillo S. J„ vicepreşedintele În­otului Oriental din Roma, întitulată: ,8. Eu-Ţistie, izvorul unităţii creştine"; pe a Prof. utro Mignosi: „Spiritul religios rus şi opera

1,1 Soloviev*; pe a P. Placido de Meestr O. S. B. ş. a.

făcând elogiul Orientului Creştin unul din ^ţerenţieri, Mons. Ieremich, arhiereul din Ve-il<t, a spus că acest Orient a dat Bisericei ca-

w sfinţi părinţi, mucenici nebiruiţi, mărturi­ei şi luptători pentru credinţă, clerici şi mireni.

a venit schisma, care însemnează desbinare, "o ruinat totul. Bunii creştini din Orient nu , f^«e să uite că Ierusalimul ceresc de pe pământ %oma. De aceea să asculte de glasul marelui

l*itor, urmaşul lui Petru, şi să refacă unitatea ^ţintei. Să-şi dea seama, mai ales la noi, unde ^habotnici vor să zădărnicească nobila iniţia-

a păr. protoiereu dela Chişinăul Basarabiei ^mia Cecan pentru unirea bisericilor, că S. "««asie a spus în crezul său: „Credinţa catolică j'feea care este: credinciosul care nu ţine cu

He la ea, nu se poate mântui". Amin. Păr. I. G o o r g e s c u

Justificarea prozelit ismului — Ceeace n'am şt iut — învrăjbirea con­fesională şl in terese le neamulu i — Taumaturgul păr. Ivan

(*). Am arătat, în număru l nostru din 8 Sep temvr ie , prozel i t i smul incalificabil la care se dedă ortodoxia a rde leană . L-r.m i lus t ra t , î a t re altele, cu neîngăduita râvnă soborn icească a d i recr iunei sa l ine lor delc Ocna-Şugat?.g. Am cerut anche tă cinsti tă pen t ru lămurirea şi li­niş t i rea lucrurilor.

D r e p t r ăspuns , argaţ i i părintelui Ivan dela Cit j s 'au burzului t . Gi-că srn jignit „credinţa majorităţi! zdrobi toare a naţ iuni i române" . Şi să nu ma i ' î nd răzn im a-i tu lbura în ac ţ iunea lor pa t r io t ică , fiindcă „Or todoxia este şi ră­m â n e religia d o m i n a n t ă a ţării şi a Familiei noas t r e regale", in c o n s e c i n ţ ă „ea este ia lar­gul ei în orice p a r t e a ţării şi de aceea v io­lenţele ce i-se fac, fie chiar stilare, se p e d e p ­sesc într 'o zi". — „Telegrafu l" , mai şme­cher, nu judecă atât de s implis t . Ei face să bubu ie tunurile lui Bucow, g lssul că rora gr t rebu i să ne taie orice d rep t de -a mai cere anche t e .

Foc concentric, precum se vede. Periculos. Mai ales cu Bucow ăla nu-i de glumit. — Atâ ta numai , că nu prea ştim ce caută în po­ves tea as ta . Că n'a fost nici funcţionar Ia sa ­linele din Şugatsg , nici vlădică Ia Blaj. Dacă a făcut nelegiuiri, fraţii din Sibiu să-I reclame la autorităţile competente. Se pr icep ei de mi­nune să trateze cu mai marii împărăţiei hab-sburgice. Au dovedit-o când cu târgul privitor Ia şcolile confesionale.

Cu cei dela Cluj, e ceva mai g iea . N'a-vem încotro: cu frică şi cu cutremur le cerem Iertare. Numa să nu ne bată şi să nu ne ame­n in ţe . II asigurăm că n'am ştiut ce crimă să­vârşim. Credeam că a cere o anchetă nu în­semnează a jigni „credinţa" ortodoxă. — Şi n'am ştiut până acuma ce-i aia „dominant". De unde să bănuim, că această zorzoană con­stituţională dă drept cuvloşilor argaţi ai păr. Ivan să săvârşească nepedepsiţi orice potlo­gărie şi să învrăjbească poporul în tot largul ţării, unde numai cucernlcille lor bine vor voi. Asta n'o ştiam. Habar n'am avut că aşa tre­buie înţeleasă, radical şi integral, „dominanţa ortodoxă.

Avem însă o scuză. N'o ştia nici par. Gala Galaction. Deşi ortodox în lege, îl e le­hamite de istoria asta „dominantă*, tescuită ca o lămâie („Curentul") — La fel vede şl Cineva mult mal mare. Acela la care se pro­voacă cucernicii dela Cluj pentru a-şi reven­dica Imunitatea în faţa anchetelor pe care le cerem. La Fibiş, faţă cu perspectiva vastului cimitir în care e pe cale să se transfoarme Banatul, M. S. Regele a spus: „Am Impresia că biserica noastră ortodoxă nu depune toate străduinţele pentru răspândirea şi păstrarea

învăţăturilor creştine. Se bizule această bise­rică pe faptul că e dominantă în s ta t şi în aces t timp sectele câştigă teren în dr.una cre­dinţei strămoşeşti".

Adevăr greu, dar care trebuia sprs . In interesul neamului. Trebuie să-1 înţeleagă o-data şi fraţii ortodocşi. Dorinţa lor de a ne vedea şi pe noi, cei un milion şi jumătate de uniţi, trecuţi ia pravosîavie, e explicabilă. E firesc prin urmare să facă încercări pentru realizarea acestui dor. Cu condiţia: să aleagă momentul prielnic şi să întrebuinţeze mij­loace potrivite.

Să răspundă Insă cinstit, orice om cu judecetâ din ţară, dacă vremile grele prin care trecem sunt potrivite pentru o acţiune de această natură? Poate suporta ţara o mare învrăjbire confesională? Fiindcă lupta e Inevi­tabilă ş i incalculabilă. Noi nu ne lăsăm, n u n e putem lăsa nici batjocoriţi şi nici extermi­naţi de dragul păr. Ivan. — Apoi: înainte de a ne masacra pe noi, ortodoxia are de îm­plinit atâtea lucruri urgente şi de importanţă covârşitoare. Le-a accentuat M. S. Regele. Să Ie ia Ia suflet şi să Ie împlinească. Foamea ei misionară să se potolească deocamdată înghiţind diferitele secte cari se întăresc în­grijorător. Că altfel, procesul de înghiţire s'ar putea produce invers. Ceeace ar fi cât se poate de trist. — Şi să nu uite ortodoxia că ea are răspunderea principală pentru morali­tatea publică. Se pare că sfinţenia nu prea bântuie pe meleagurile României ortodoxe.

Dacă totuşi,împotriva tuturor acestor con­siderente, răsboinicii fraţi socotesc că trebuie să meargă înainte cu apostolla lor păgubitoare, n'au decât s'o facă. Dar pe cont propriu. Să nu mai caute complici în autorităţile publice. Acestea nu trebuiesc degradate la rolul de unelte ale învrăjbirii şi nedreptăţii. A fost chiar destul. S'au dat sesiuni parohiale orto­doxe în comune curat unite. Apoi s'au numit acolo dascăli, cari în scurtă vreme au fost tunşl şi unşi preoţi ortodocşi. Şi noua bise­rică a răsărit ca din pământ. Cu toată chel­tuiala păr. Ivan, care n'a moştenit dela pă­rinţi bănetul întrebuinţat pentru tulburarea credincioşilor noştri. L-a avut de aiurea. Acum se încearcă un proselitism direct al unor au­torităţi uitate de sine. — Până când?

Şi al doilea lucru: fraţii să nu se facă de râs cu apostolla lor. Au împânzit nordul Ardealulai cu călugări fugiţi din mănăstiri. Ceeace fac aceşti „apostoli* e şl ridicol şi ru­şinos, lată, de pildă, pe cel dela Galaţi, lângă Bistriţa. E făcător de minuni. Are reţete infa-Jiblie pentru miracole. Le dă în scris. Unul creştin care suferise pagube i-a prescris: .

Pag. 2 U N I R E A

„Pentru loanu şi Pentru Casa ajuna Până la ameada 5 Sâmbete 5 Marţţă 3 Vinere 2 Sluşbă l' Martţ şi Vineri să dele Sluşbele 9 Ctări Marelui Vasâlie Deslegare farmeciloru Deslegare blăstămul 1 Post ântorsn Sâmbătă Vineri joi Miercuri Marţţ luni Duminecă Sâm­bătă Vineri

1 feştane la Casă ân zua Când să ajuna Să zică tatăl Nostru şi Născătore demi-

naţa 12 La ameadu 12 Sara 12 6 deslegări Pentru totă Casa" Din cuvânt în cuvânt şl din iotă'n iotă.

Şl astiel de „apostoli" sunt mulţi prin acele părţi. Crede păr. Ivan că-i fac cinste? Crede că un astfel de misionarism se împacă cu demnitatea evangeliei? Şi că neamul profită din activitatea acestor semănători de zizanie?

Noi credem că nu. De aceea, în interesul superior al ţării, spunem categoric: destui! Nu vom mal tolera această apostolie dominantă!

V a t i c a n u l ş i S o v i e t e l e . Rusia a intrat în Societatea Naţiunilor. I-s'a făcut, fireşte, primire sărbătorească. N'au lipsit însă, dela so­lemnitate, umbrele îngrijorării. Portugalia, 0 -landa şi Elveţia votaseră contra admiterii, iar alte 5 state s'au abţinut dela vot. Şi argumen­tele invocate de către acestea, în numele ci­vilizaţiei pe care Sovietele o subminează, au avut răsunet. A biruit totuşi, cu 38 voturi, speranţa, că în felul acesta se câştigă o nouă garanţie pentru pacea pe care vrea s'o asi­gure pe toate căile Liga Naţiunilor.

Oricare ar fi sfârşitul, faptul este de mare importanţă şi frământările cari l-au premers sunt perfect explicabile. — însemnăm din ele svonul susţinut stăruitor de presă, că diplo­maţia Vaticanului a lucrat din răsputeri îm­potriva admiterii Sovietelor în Societatea Na­ţiunilor civilizate. Pentru această acţiune, dusă în numele unor principii morale eterne, un preot ortodox, V. N. Popescu, se simte obligat, ia ,Credinţa" din 14 IX. 34, să elo­gieze Vaticanul, care „a fost purtătorul de cu­vânt al sufletului înăbuşit*. De aceea „trecând peste orice consideraţiuni confesionale, suntem datori să socotim impresionantă intransigenţa Vaticanului".

O mică întregire numai Ia această jude­cată loială şi s inceră.-«Intransigenţa impre­sionantă" a Vaticanului nu s'a vădit în chip special cu acest prilej. Dimpotrivă, credem ca diplomaţia Vaticanului nu s'a mestecat in toată povestea, dela Geneva. Impresionanta este Insă lupta permanentă şi neobosită pe care o duce Roma împotriva barbariilor din Rusia, şi îm­potriva principiilor distrugătoare de civilizaţie, pe care razimă iadul bolşevic.

Răspuns demn Agru faţă de atacurile ortodoxe

Ortodoxia ardeleană nu se astâmpără. Ne atacă mereu. Tot cu mijloacele incalificabile din trecut. Plus unul: For-vl. Din păca te , această asociaţie de mireni, copiată după Agru, a fost antrenată şi ea în drumul în­vrăjbirii confesionale. Conducătorii ei nu găsesc nimic mai bun de făcut, decâ t să poarte campanii de bârfire a unor bărbaţi mari din trecutul nostru, cari au avut pă­catul de-a fi fost uniţ i .

Oricât de neputincioase s'ar dovedi aceste atacuri, un rezultat au totuşi şi ele: provoacă, în chip fatal şi firesc, reacţiune. In deosebi Agru nu înţelege să lase fără răspunsul cuvenit aceste provocări. Un cuvânt, pe cât de răspicat pe a tâ t de demn, s'a şi spus in con­gresul diecezan al eparhiei Clujului. Preşedintele , d. prof. Dr. Al. Borza a tâlcuit în cuvinte cum nu se poate mai potrivi te gândurile congresiştilor a tâ t în ce priveşte atacurile dominante, cât şi o altă chestiune care supără inutil biserica noastră: jignirea ce ni-se aduce mereu cu prilejul serbări lor naţionale. Reţ inem din cu­vântarea dlui Borza aces te părţi de mare actuali tate, cari vor fi întregite d e sigur cu discuţiunile apropia­tului congres general dela Lugoj.

„Vom lucra cât ne îngădue puterile, pentru înstăpânirea poruncilor lui Hristos printre noi, pentru adevărata noastră reîncre-ştinare. Voim să fim cei mai devotaţi fii şi credincioşi ai bisericii noastre unite cu Roma.

„Vom forma însă şi adevăratele trupe de asalt, gata să apere această biserică de orice atac, hotărîţl să pornim la luptă pentru cucerirea drepturilor ce i-se cuvin în vieaţa publică.

„Oştirile sunt gata şi veghează cu arma la picior, ca cea mai de preţ cetate a sufle­tului românesc, biserica noastră unită cu Roma, să-şi poată continua netulburată ac­

ţiunea ei istorică, providenţială î n m « poporului românesc, aici în mijlocul atât"1

noroade străine de Roma care ne-a P n s

de strajă a limbii şl spiritului său, care , , - , v o i t Ug

şi încreştinat şi pe urmă ne-a reprimit \M fiii săi duhovniceşti , după atâtea veacuri !' îndepărtare dela obârşie. 1 de

„Săgeţile trimise împotriva bisericii n

stre din alte tabere, unde nu se cunoaşte dâncimea convingerilor noastre şi p u t { r | ' imensă ce ne-o dă comunitatea cu credlnt Romei, nu ne-au atins şi nu ne vor răni nici de aci înainte, orcât ar fi ele de veninoase»! susţinute. Oricât ar fi ele de înverşunate, na

vor stoarce acum din partea noastră o ripostj inutilă şi păgubitoare solidarităţii româneşti care este mai necesară acum ca orişicând Trimitem doar un cuvânt de frăţesc a-vertisment acelora, cari chiar prin organizaţii similare Agrului şi copiate dnpâ ei, ar cânta să ne bârfească bărbaţii noştri de frunte oii să ne micşoreze trecutul de glorie, ori si între în rândurile noastre compacte.

„Agru-1 cunoaşte şl durerea arhiereilor noştri icbiţi pentru nemeritata preterare a bi­sericii noastre dela onorurile ce se cuvin unei biserici declarate „naţionale" de însăşi consti­tuţia. Nicăiri ca în dieceza de Cluj-Gherla na se poate simţi jena ce ar trebui să o albi fiecare român văzând, cum la ocazia serba-torilor naţionale biserica noastră „naţionala" nu este învrednicită de prerogativele ce în mod firesc i-se cuvin în temeiul acestui a-tribut constituţional, în privinţa oficierii ser­viciilor divine în prezenţa autorităţilor, in centre covârşitoare greco-catolice şi în toate şcoalele cu elevi uniţi. „Agru" crede că t sosit timpul să cerem hotărît încetarea acestti anomalii supărătoare, să luptăm, ca biserica românească a lui Inocenţlu Mîcu Klein şi a atâtor martiri pentrn neam şi ţară, biserica dascălilor deşteptători şi păstrători de naţio­nalism şl românism să aibă în centrele unde fiii ei s tăpânesc, prerogativele „naţionale" şl sub stăpânirea soarelal românesc binecuvântat, dupăce sub stăpânire străină a suferit toate umilirile şi neajunsurile în urma naţionalismului său intransigent şi nici când defetist".

m H Foiţa „Unirii** m d l l l I I i i l i i I i i I l l l N I H I M i u i II l u m i n a m u i n l l l M i n i l J l M l U l U I M I i

Geologia vorbeşte — Câteva date şi precizări, după F . Bettex —

de pr. N a t a n a i l M u n t e a n

In vremile din urmă s'a produs o pu­ternică reacţiune împotriva concluziilor fan­tastice scoase de mulţime mare de natura­list!, de pe foile scoarţei pământului. Nenu­măratele mii de ani, cu cari s'a îndrăznit intr'o vreme să se numere vechimea omului, s'au cam redus şi nu peste mult vom nota calcule mai cumpătate, ţinute cu oarecare a-proximaţle, în cadrele anilor biblici. Ar fi şi ilogic şi neştiinţific ca, pe de-o parte stabi­lind vârsta îmbătrânite! Europe, cu tot bagajul ei istoric şi cultural numai la numărul rotund de 3000 de ani — să stabileşti în acelaş timp, pe de altă parte, durata omenirii paleolitice la 300—400,000 de ani. Adecă, în timp de 400,000 de ani omenirea s'a folosit numai de cremene, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, neştiind sa-şl Iacă nici măcar o unealtă sau o pârghie, iar dela data Istorică, deodată, ca prin minune şl la repezeală, s'a dovedit capabilă să reali­zeze, în 8000 do ani numai, întreaga istorie a evenimentelor şl a progresului ce-1 avem. In cele ce urmează voiu Înşira câteva păreri de ale unor savanţi, fi câteva cazuri din cari se

poate câştiga uşor niţică orientare în lumea preocupărilor geologice.

încep cu scriitorul naturalist Fraas, care în toate lucrările sale nu vorbeşte decât de spaţii de timp cari se mişcă în cadrul celor 6000 de ani biblici. Naturalistul Lange zice: „Părerile despre diferitele perioade de sute de mii de ani ale mamutului, ursului cavernelor şi ale renului sunt Imposibil de susţinut. Toate aceste animale au trăit împreună". Naturalistul Ranke demonstrează că cele mal vechi urme omeneşti nu trec dincolo de potop. Tot aşa Boyd Dawkins, nu găseşte urme Omeneşti antediluviale, şi dovedeşte, că în foarte multe cazuri aşa zisul om al cavernelor n'a fost con­timporan cu animalele găsite în caverne, ci a trăit mai târziu. Aşa dupăcum se găsesc şi astăzi chiar şi în ţările civilizate, mulţime mare de oameni care-şl duc existenţa în pe ­şteri de ale stâncilor în cari se găsesc sche­lete de animale vechi. Cum se ştiu asemenea cazuri, din vremuri nu aşa vechi, în Franţa unde, în peşterile de pe ţărmuri! Loarei, alături de fosile străvechi sute de mii de francezi îşi trăiau amărîta lor existenţă.

Alte cazuri reale din lumea cercetărilor geologice: Scriitorul şi cercetătorul naturalist E. Robert considera ciopliturile în cremene, găsite In cea mai însemnată staţiune din Franţa, din vârsta de piatră: Grand Presslgny, şl celebrul geolog Elie de Beaumont le consi-

»derâ drept resturi ale anei fabrici de cremene

pentru puşti din secolul trecut. — Iată deci cât sunt de ipotetice sutele de mii de ani a'e

geologilor. Câtu-1 pentru soliditatea concluziilor

trase din studierea anumitor cranii străvechi, fie celea ce urmează: Geologul şi anatomistul Vogt consideră vestitul craniu găsit la 1831

la Engis, ca foarte asemănător maimuţelor! geologul Lyl, îl atribuie unul caucazian; dar* wlnistul Haxley dimpotrivă, îl găseşte a?a de frumos încât, zice el, ar fi putut aparţiner filozof; iar anatomistul Teodor Lanzert Petersburg îl compară cu craniile clasice frumoşilor greci. — Şi cazurile acestea se înmulţi. Noi mai încrestăm unul: .

Unii savanţi socoteau celebrul cran!" adus din Neander, drept tipul afltroP0'' delor asemănătoare maimuţelor. VirchoW «|ctl

„Acest craniu nici de cum nu se poate 8«<* măna cu al maimuţelor*. Savantul Brunw Bey îl găseşte craniul normal al unui cel* <Jifl

timpurile Istorice, pe motivul că are toct»a

capacitatea mijlocie a cranillor de astăzi. '» naturalistul Davis îl crede craniul unul I d ţ care probabil a căzut în crepăturile stâncii» timpuri foarte nouâ. De aici scriitorul deduce: „Aceste oplnlunl ale savanţilor cea mal bună dovadă că, despre cel mal ve« locuitori ai pământului noi na ştim fţ decât nimic". De altfel, după cam observi Bettex, craniile, ca şi celelalte oase, şi » e C ' de asemenea, nu poartă pe ele imprimata o» alt

Nr. 39 U N I R E A

D o u ă b u c u r i i . In parohia a doua din jjad s'a ridicat — d r e p t omagiu Anului Sfânt a l Răstignirei — o frumoasă biserică nouă în stil româno-bizantin, cu trei turle şi trei cupole jnici la intrare.

In 16 Sept. c , — Duminecă după înăl­ţarea sf. Cruci, — a avut loc sfinţirea şl ridi­carea celor 6 craci aurite. Acest act a fost precedat de misiuni poporale ţinute de Rvs. Dr. N. Brînzeu, canonic în Lugoj. In ziua sfin­ţirii s'a celebrat o sfântă liturghie în liber, la intrarea principală, frumos împodobită, cu a-sistenţa preoţilor: P. Hérlo (Arad-Şega), D. Bradu (pensionar), L. Teglaş (Timişoara), A. Birău (Bârzava), P. Vancu (Bocsig) şi Fi. Po-poviciu (Semlac). — Au sosit mai târziu: ca­nonicul Dr. Marianescu şi prot. /. Popa.

In momentul când se aşeza falnica cruce pe turla principală, Dl Arh. Rafiroiu a rostit — dela înălţime de "30 m. — cuvinte omagiale la adresa Sf. Părinte Pius XI, regele Carol, mi­tropolitul Vasiîe al Blajului, Aîexendru epi­scopul Lugojului şi a celor doi preoţi din Arad: I. Popa şi P . Herlo.

Noua biserică, deşi încă neterminată, stoarce admiraţia tuturor vizitatorilor prin stilul ei, prin eleganţa liniilor precum şi prin precizlunea execuţiei. — E o mândrie a credinţei şi artei româneşti la graniţa de Vest.

Der Grosse Herder Cetitorii cunosc înţelesul cuvintelor nem­

ţeşti din titlu. Ştiu, din repeţitele dări de seamă pe care le-au găsit în trecut la rubrica noastră bibliografică, că e vorba de marea „enciclo­pedie" publicată de casa Herder, drept ediţia IV. total refăcută şi înoită a cunoscutului „Herders Konversationslexikon 8 de până acum.

Din lucrarea monumentală, care" va avea 12 volume puternice, plus un atlas geografic şi economic, au apărut de curând voi. VII şi VIII. — Merită să le răsfoim cu răgaz. Aşa cum a făcut, în mijlocul infinitelor sale ocu-paţiuni, Papa Pius XI în persoană, căruia re­prezentanţii casei Herder i-au prezentat aceste volume. Papa — citim în .Osservatore Ro­mano" (21—26 VI.) „şi-a exprimat satisfac-

Pag. 3

ţiunea pentru eleganţa ediţlunii, pentru clari­tatea caracterelor cari se citesc atât de uşor şi liniştitor, a lăudat alegerea artistică şi foarte bine potrivită a ilustraţiilor, reproduse cum nu se poate mal reuşit". Deodată cu binecuvân­tarea apostolică, Sfântul Părinte a urat succes deplin acestei opere mari, succes pe care 11 merită „prin organizarea ştiinţifică şi prin stu­diile îngrijite cari prezidează la publicarea ei°.

Casa Herder şi noul ei „lexicon" merită cu adevărat acest certificat elogios. A fost un act de curaj, pentru vremile noastre grele şi nestatornice, o întreprindere de stil aşa mare. Şi este o datorie faţă de adevăr, a recunoaşte reuşita ei peste toate aşteptările.

Cu regularitate nedesminţită, volumele marei enciclopedii au apărut înainte chiar de termenele fixate. Şi fiecare din ele a stors aprobări şi laude unanime. Le merită. Nici cuprinsul, nici condiţiile tehnice nu lasă nimic de dorit. Lumea întreagă, cu toată ştiinţa şi toate problemele vremii noastre, sunt închise în pagini minunate. Articole vii, cari nu Iasă nimic de dorit ca preciziune şl informaţie completă, lămuresc tot ce e vrednic de reţinut din comoara cunoştinţelor omeneşti. Şi toate acestea aşezate în cadrul general al ideologiei creştine, trecute prin retorta concepţiei de viaţă catolică. De aceea, în deosebire de alte publicaţiuni similare, enciclopedia aceasta nu pare o adunare artificială de notiţe disparate, ci face cu adevărat impresia unei sinteze or­donate, în care lucrurile se închlagă în armonie după o ierarhie de valori reală.

Această rândaială a valorilor, alături de cerinţele actualităţii, normează şi importanţa pe care o capătă diferitele probleme în corpul cărţii. Subiectele mai importante şi de mai vie actualitate sunt tratate în articole speciale, prinse în cadre, spre ale scoate de sub regimul comun al articolaşelor scurte şi ţinute în stil aproape telegrafic. Aşa de ex. avem adevărate tratate, complecte, vii şi concentrate, în voi. VII. despre critică, artă, literatură, liturgie, Preacurata Fecioară, apostolatul laic sau ac­ţiunea catolică, Luther, Leo XIII, şi în general despre toate chestiunile importante cari încap între „Konservativ' şi „Maşinist", cele două cuvinte cari încep şi încheie acest volum. Cu-

de când datează. Şi pe lângă aceasta, în toate timpurile au existat cranii rotunde şi lungă-reţe, capete deştepte şi proaste, schilozi şi idioţi.

' Savantul Prunner Bey confirmă şi el acest lucru: „Se afirmă astăzi cu siguranţă că nu există nici un tip de craniu care să nu se gă­sească şi în peşterile dela SoIutrS". Arheologul imparţial Fouille, de asemenea: „încercările de a clasa popoarele şi rassele din proprie­tăţile şl formele Creniene, s'au dovedit lipsite de bază". — E cunoscut apoi cazul alor doi antropologi, cari au dl tcutat cu apriodere şi fără să ajungă la vreun rezultat, dacă craniul lui Bismark e rotund sau lungăreţ.

Tot asemenea teoria după care oamenii primitivi ar fi avut asemănări cu maimuţele, astăzi e inveterată. Savantul Figuersztie des­pre scheletul dela Menton, considerat ca cel mal vechi schelet omenesc: «Rămân «traşnlc surprins de asemănarea sa cu cele mai fru­moase cranii ale oamenilor de astăzi. Unghiui feţii pare că nu se deosebeşte de Ioc de tipul celor malinteligente rasse. Şi atunci întrebăm: cum rămânem ca pretinsa descendenţă din

maimuţă?" Oamenii antediluvleni şl chiar cei con­

timporani cn potopul, zice marele scriitor Serman F . Bettex, erau naturi puternice, pline de forţă semeaţă şl mândră, cam ne sunt des­crişi în cântecul lai Lamech şl In cartea I a

lui Moïse şi dupăcum dovedesc scheletele şi craniile străvechi şi mari. Aşa de ex. cele dela Cromagnon, despre care savantul Borca spune, că ele denotă în acelaş timp forţă şi apucături aproape bestiale, ţinând seama de partea inferioară a scheletului — şi o cultură foarte înaintată şi frumoasă, luând în conside­rare fruntea, craniul şi cavitatea craniană. — Aceştia sunt uriaşii de cari vorbesc mitologiile. Nu trebuie să ne speriem, deci, de ei. N'au fost nici monştri, nici maimuţe. Au fost fiinţe vii ca şi noi, dar mai plini de vleaţă şl mai sănătoşi, cari, se înţelege, n'au avut nevoe de multe secole nici de zeci de mii de ani pentru ca să zidească oraşul încă neîntrecut al Ba-bilonului, sau templul sfânt a lui Solomon, sau corăbiile de un tonaj mal mare decât cuirasatele noastre de azi, sau piramidele gi­gantice şi cu un cuvânt toată strălucita civi­lizaţie antică. Au fost şi el oameni.

Acesta este cel mai ştiinţific şl mal ra­ţional rezultat al cercetărilor. Intrn toate con­form S. Scripturi. Căci între creştinism şi ştiinţa adevărată nu exlBtă contraziceri, ci, numai că, uneori ştiinţa se pripeşte şi devine falsă, dar cu trecerea anilor se purifică şi se conformează adevărului adevărat, doctrinele Scripturii rămânând imutablle.

Ceti ţ i ş i răspândi ţ i : „UNIKJBA:

vlnte simbolice, într'un fel. Ele arată spiritul în care este conceput şl realizat întreg lexi­conul: răzlmat pe întreg patrimoniul tradiţiilor şl valorilor din trecut, clădeşte în ritm de tehnică modernă pentru viitor, In spirit viu şi fără a mecaniza.

La fel voi. VIII, în care găsim expuse limpede şl complect o serie întreagă din pro­blemele cele mal arzătoare ale zilelor noastre: materialismul, omul, evul mediu, mistica, na­ţiunea, natura, dreptul natural, opinia publică, ordinele religioase, organizarea, etc. Nici un domeniu al vieţii şi cunoştinţelor umane nu este neglijat. Toate ajung la cuvânt, obiectiv şi exact. Spre deosebire de alte lexicoane, aici sunt ţinute în cinste specială chestiunile reli­gioase şi morale. Ceeace dă acestei publica­ţiuni o valoare cu totul deosebită.

Nu mai amintim execuţia excelentă a întregei publicaţiuni şi bogăţia ilustraţiilor minunat reuşite, pe care o laudă cu atâta căldură Papa însuşi. Ajunge să amintim că voi. VII. are pe cele 1696 coloane ale sale nu mai pnţin de 1558 ilustraţiunl, iar voi. VIII în total 1651, dintre cari unele reproduceri în culori ale capodoperelor picturii. — Preţul de 3450 M. pentru volum, în aceste condiţiunl, trebue socotit cu adevărat modest.

Ne-am oprit mai stăruitor asupra acestor volume din enciclopedia Herder nu numai din motivul că dorim s'o ştim în biblioteca tuturor celor car! doresc să albă un sfătuitor de a b ­solută încredere în tot ce-i Interesează, ci şl pentru altă pricină. Se discută la noi, de-atâta vreme, o chestiune care începe a fi nu numai de interes, ci şi de obraz naţional: n'avemnici o enciclopedie românească. E timpul suprem s'o facem. Casa Herder dovedeşte că e cu putinţă aşa ceva. Arată şi calea cea mai bună. Faţă de calculli astronomici ce ni-se prezintă din când în când de unii amatori de-a se vedea părinţi spirituali şi, de sigur, bine plă­tiţi, ai acestei lucrări necesare, mai bine am lua pildă şi informaţiuni dela Herder. Pe urma lor suntem siguri, că fie „Asociaţiunea" fie „Fundaţiile Regale", ar putea păşi în linişte la realizarea acestui desiderat naţional.

„II c a p i t a n o s a n t o " . Spadă şl cruce; vitejie pe câmpul de războiu şi consecvenţă eroică în practica religioasă zi de zi şi între orice împrejurări, s'au împletit de minune şi s'au întărit împrumutat în vieaţa căpitanului italian Guido Negri, căzut pe Monte Colom-baro, în 1916, cu prilejul unui atac vijelios. De atunci şi până acum şi-a dormit somnul drepţilor într'un cimitir militar din părţile unde i-a fost sfârşitul glorios. Bine de curând însă a fost exhumat şi readus, cu solemnităţi extra­ordinare, în ţinutul naşterii sale, unde a fost aşezat spre veşnică odihnă. Mii şi mii au ur­mat la noul mormânt coşciugul ce ascundea osemintele eroului dela Colombaro şi petre­cuse în biserica Santa Măria deile Grazie din Este-Veneţia, învăluit în drapelul naţional, şi străjuit, cu schimbul, noaptea întreagă, Sâm­bătă spre Duminecă, de o gardă de onoare compusă din membri ai Acţiunii Catolice şi cămăşi negre, iar ferestrele tuturor caselor din străzile prin cari a trecut convoiul funebru purtau podoaba florilor fără de număr.—Părea că e o procesiune bisericească de o grandoare nemaivăzută.

Povestea vieţii Iul Guido Negri în câteva rânduri: Se naşte la Veneţia, din familie de farmacist, bogată în odrasle, şi profund reli­gioasă. După ce-şl iea bacalaureatul întră la academia din Padua. In armată ajunge repede locotentnt. Ca atare trece în Florenţa. Fire deschişi, veselă, dar foarte serioasă, e iubit de camarazii de bine, dar trezeşte bănueli la

Pag. 4 U N I R E A

cheflii şi uşuratecl. Vieaţa sa privată sobră, de pronunţată practică religioasă, îl atrage chiar ura cercurilor francmasone. Un ofiţer care nu bea, nu fuma şi nu juca (de flirturi nici vorbă!) era ceva neobişnuit şi, pentru unii, deadreptul iritant. Vârf la toate î e - a pus În6ă faptul că se mărtarisia des şl s e cumi­neca zilnic — Ş i încă În uniformă! Asta n u i-au putut-o suporta, aşa că s 'a ajuns l a în­ţepături făţişe împotriva I u l . Lucru c e , totuşi, nu 3-a descurajat câtuşi de puţin. C o l o n e l u l u i ce a vrut să-i sugereze i d e e a c'ar fi b i n e să meargă la sf. împărtăşanie îmbrăcat civil, i-a reflectat respectuos, d a r bărbăteşte- o s t ă ş e ş t e : „Săvârşesc d o a r c e v a ce ar necinsti uniforma regelui meu prin faptul că mă cuminec z i l n i c ? " Sfârşindu-şi serviciul militar se r e în toa rce î n lumea din care plecase. Se d i s t i nge c a o r g a ­nizator al tineretului catolic, adunâtor de „ d i ­nari ai S f . Petru" şi vajnic e lector pen t ru c a n ­didaţii partidului creştin. I n 1913 ce teş te biografia a n e i franţuzoaice moarte !n f a i m a s f in ţen ie i . Ş i cu asta un gând mare îl cotro­peşte cu t o tu l : s ă - ş i o fe re vieaţa Iui D u m n e z e u drept je r t fă , pentrucă s ă se rea l i zeze cu a n ceas m a i de v r e m e i d e a l u l s ă u c a do r dorit: Papă l iber , într'o I t a l i e din nou ş l s i n c e r c a ­tolică! Ş i o fer ta I-a fost p r i m i t ă de C e l de | sus. D e pe front le scrie alor s ă i : „Drumul mec de-acum duce î n spre suferinţă, î n spre moarte, în sp re d o r i t a moarte de jertfă... T r ă ­iască Papa!" — G l o n ţ u l vrăşmaş 1-a r ă p u s în 27 Iunie 1916.

Aşa trăiesc şi a ş a mor adevăraţii e r o i : luptând pentru gânduri mari ş i murind p e n t r u ele, cu credinţa n e c l ă t i t ă c ă Atotputernicul, la vreme voită de EI, va duce l a i z b â n d a avută în vedere de cei ce şi-au adus de bunăvoie vieaţa jer t fă pentru ea. Ş i nu e o simplă în­tâmplare că la reînhumarea rămăşiţelor pă­mânteşti ale lui Guido Negri, pomenirea cu laudă a celui ce a fost ş i rămâne // capitano santo, a făcut-o Oîtavio Dinaie, prietenul ş i împreunălucrătorul I u l Mussolinf, făuritorul acordului din Lateran, ce a adus pacea î n t r e Patria lui Guido Negri şi Capul Creştinătăţii. — Rugăciunea dreptului străbate nourii. Mai ales când pe aripile ei se ridică şi m i r e a s m a de bun rniros a jertfirei de sine. (R. Negru).

UE- 39

1 f A l e x i u P o p , j După loviturile grele din acest an, gremiul biâjan mal încearcă una: pierde pe cel ce a fost păr. Alexiu Pop, di­rectorul administrativ dela Administraţiunea Centrală a Ven. Capitlu Mitropolitan.

Cu ziua de alaltăieri, Joi, 27 Sept. c , ziua trecerii Ia cele veşnice a celui adormit în Domnul, s'a încheiat, pentru lumea pământească, o vieaţa de muncă tăcută şi cinstită, la vârsta de 66 ani. Regretatul păr. Alexiu s'a născut în Presaca-de-Secaş la 4 Februarie 1869. Stu­diile liceale şi teologice le-a făcut Ia Blaj, unde şi-a petrecut apoi şi restul zilelor, până la sfârşit, întâiu ca subprefect de studii la Inter­natul Vancean, apoi ca econom tot acolo, tot câte trei ani în fiecare slujbă, după care trece la Administraţia Centrală, începând ca actuar, pentrucă s'o încheie ca director res­pectat de toţi.

Retras, rezervat, conştienţios până la scrupul, prevenitor faţă de toată lumea, ne-pretensiv, gata oricând să facă servicii fără să se aştepte la contraservlcii, şl pe deasupra de o modestie cum rar se întâlneşte, — aşa a trecut prin vleaţă acest slujitor al Domnului, mal ales dela hirotonirea sa deacum douăzeci de ani, încoace. — Veşnică pomenirea lui!

R e d u c e r e p e C. F. R. pentru C o n ­g r e s u l A g r u i u l . Suntem informaţi că direc­ţiunea C. F. R. a aprobai o reducere de 7S°h din tariful obişnuit, pentru toţi participanţii la congresul Agrului, care se va ţinea la Lugoj, m 5—7 Octomvrie i9j4-...^ S e r b ă r i g r a n d i o a s e î n Munţii R c d -

"nei. Odată sfârşită şi împodobită monumen­tala biserică din llva Mare-Luncă, păr. Alexiu Bidian şi credincioşii săi au avut mângâierea să şi-o vază şi sficţilă. Aceasta s'a întâmplat Dumineca trecută, în 23 Sept. c. Actul sfânt 1-a săvârşit Preasf. luliu al Clujului în sobor de 32 preoţi şi în prezenţa unei mulţimi de popor de pesta 6000 capete, cât nu-i mai cuprindea lă­caşul sfânt, de a trebuit ca înaltul Ierarh să-şi ţină cuvântul de învăţătură afară, în liber, nu­mai aşa putându-1 asculta şi gusta cu toţii. După sfinţirea bisericii au urmat recepţiile re­glementare şi un banchet de 80 tacâmuri, la care s'au rostit numeroase şi însufleţite toasturi. Seara Marele' Păstor s'a reîntors, cu suita, la reşedinţă.

M i s i u n i p o p o r a l e . In parohia Iclod, (jud. Someş) s'au ţinut misiuni poporale în 13—16 Septemvrie 1934, cari au fost o înve­derată regenerare sufletească şi la cari au luat parte credincioşii cu mic cu mare. S'au înre­gistrat 328 împărtăşiri. Au ajutat la mărturisiri fraţii preoţi: Ioan Costea din Gherla, prof. E-manoil Pioraş din Gherla, Aureliu Oltean din Luna de jos, Augustin Farcaşiu din Fundătura, Alexandru Papiu din Lujerdiu şi Ştefan Mi-clăuş din Tioltiur. A fost afluenţă mare pe popor şi din parohiile vecine, cu mulţimi venite în procesiune, (is).

In s p r e c i n s t e a a l t a r e l o r . Intr'una din şedinţele sale mai din vară Congregaţia Ri­turilor s'a ocupat cu chestia beatificărilor în perspectivă. S'au desbătut celea în legătură cu trecerea între Fericiţi a următorilor: Galileo Nicolini, novice pasionist; fr. Esuperiano, mem­bru al congregaţiei Fraţilor Şcolari; Măria Do-menica Lazzarello, prima superioară a institutului >Fiicele Măriei Ajutătoarea«; Brideric Albert, întemeietorul congregaţiei vincentine a Suro­rilor închinate Neprihănitei Zămisliri; Măria Ce-lina, călugăriţă franciscană şi M.lerezade Sou-biranLallouviere, întemeietoarea instituţiei » Măria Ajutătoarea«.

L o c a l e . Dumineca viitoare, a XX-a după Rusalii, va predica în catedrală păr. Dr. Augustin Tătar, canonic mitropolitan.

— Ca în lungul şi latul ţării, Dumineca trecută s'a ţinut şi aici ziua fructelor. Meritul aranjării fructelor expuse în sala de gimnastică a liceului de băeţi revine Şcoalei de menaj. Au vorbit cu acest prilej dd. S. Gizdavu, pre­fect judefan, Tr. Boeriu, consilier agricol şi Emil Negruţiu, inspector în ministerul agricul­turii. Aceştia înainte de masă, pentru marele public vizitator. După masă a vorbit, îndeosebi lumii şcolăreşti prezente, d. prof. Victor Oros, dela Şcoala normală de băeţi.

Al IV-lea c e n t e n a r a l S o c i e t ă ţ i i lu i I S U S s'a serbat într'un chip original şi toarte semnificativ la Paris. Cardinalul Verdier a hi­rotonit 16 preoţi noui, toţi din aristocraţia fran­ceză, pe seama acestei societăţi, în biserica S. Petru de pe dealul Montmartre, la 15 August a. c , ziua când se împlineau patru veacuri dela întemeierea societăţii de către S. Ignaţie de Loyola şi cei şase tovarăşi ai săi.

M ă c e l u r i Tn m a s s e . In Sovietia ferice, vezi bine. In răstimpul 1917—1923, dela is-bucairea revoluţiei roşii şi până la »potolirea« răsboiului civil, autorităţile bolşevice au ucis: Tipografia Seminarului Teologic gr.-cat. Blaj

25 mitropoliţi şi episcopi, 1255 preoţi, ^ profesori şi dascăli, 8800 medici, 260.000 mii" tari, 10 500 poliţai, 48.000 jandarmi, 19850 h^ '] ţionari publici, 340.000 alţi intelectuali, 815 ^ rani, 54800 slujbaşi dela sate şi 192 000 m u £ citori în fabrici. In 1930 se aflau în tabăra d e

portaţilor din ostrovul Solovieţki 662.199 de osândiţi la muncă silnică, după ce numai C 1 1

un an mai înainte se strinseseră tot acolo nu

mai puţin de 17.000 de surghiuniţi. Faptele cestea de groază le povesteşte d. Essad-bey,^ bază de documente controlate, în »îstorig GPU-Iui«, apărută de curând în franţuzeşte.

M i s i o n a r s f ă r î m a f d@-un şarp6 u r i a ş . Rândurile vestitorilor credinţei catolice numără un nou mucenic al iubirii evanghelice-P. Louis Ordonez. O ştire din Bogota Colum-biei anunţă că doui săteni din părţile locului având deunăzi cale prin pădurea seculară din preajma localităţii Sinceljo, au dat peste un şarpe uriaş ce strîngea în încolăciturile saie un bărbat în haine preoţeşti. Alarmaţi de cei doui săteni înspăimântaţi, au alergat numaidecât mai mulţi inşi să scape pe cel prias în strînsorile morţii. Nu s'a ajuns însă la nimica până când nu s'a aruncat monstrului un iepure de casă. Atunci şi-a lăsat prada omenească. Dar era prea târziu: Păr. misionar deja murise, sufocat şi cu oasele sfărîmate. S'a mai făcut doar atâta,, c'a fost ucisă şi reptila hâdoasă, lungă de şapte metri.

D ă s c ă l i m e s u b v e r s i v ă . Şcoala laică din Franţa a dat roade ce trebuie să pună pe gânduri pe orice om cu scaun la cap. Unui din aceste roade e dăscălimea de stat ce n'a găsit lucru mai cuminte de făcut decât să se sindi­calizeze după metode şi în spirit comunist. Cî atare se produce când cu o ispravă, când cu alta. Cea mai nouă şi mai răsunătoare e urmă­toarea: Senatorul Gustave Gautherot, în numele sindicatului învăţătoresc, a trimis ministrului instrucţiunii publice o adresă-declaraţie de răsboiu, declarându-se pentru instituirea unei dictaturi de s tânga. . . După dascălii sindicali­zaţi Franţa de azi de nimic nu are aşa lipsă ca de o dictatură bolşevică.

•f E l e o n o r a P e t r o v a n născ. Mibalca, a trecut Ia cele veşnice în Copaînic-Mănăştur (eparhia de Nord) Duminecă, în 23 Sept. c, într'al 65-lea an al vieţii şi 47 al fericitei sale căsătorii. — Facă-i Domnul parte cu drepţii!

T e l e f o n u l „ O n i r i ^

P . Reghin. Cunoaştem şi noi răuta tea vremilorş' sărăcia mare care n e apasă pe toţ i . Credem totuşi ci astă dată, pentru congresul Agrului dela Lugoj, trebuie să facem orice sacrificiu. Va fi un congres foarte impor­tant pentru viaţa asociaţ iunei . Serbări le cari se vor des­făşura acolo sunt vrednice şi ele să fie văzute. Farn-ciparea M. S. Regelui le va da o strălucire neat insă pa n ° acum. In acelaşi t imp, ea este pent ru noi o o b l i g a ţ « £ în plus de-a face to t posibilul pent ru o manifestaţie ae credinţă vrednică d e strălucirea zilei.

I . S ibiu . Nu-i o noutate. Cucernicii D*. , T S l e . grafişti* au plutit to tdeauna cu predi lecţ ie în negura şi ceaţă. Mai ales când vreau să fie deş tepţ i , reuşesc sa ajungă nebuloşi . Aşa şi acuma, cu articolaşul nostru de­spre Pms X. Ei, bieţii, nu pot pr icepe că una-i sfinţenia vieţii, prin care a excelat acest urmaş al lui Petru, ?» alta este o greşală d e ordin administrat iv, d e care nu e ferit n imenea. P recum una-i barba cuvioşilor deia » i e . ' legrafulc şi alta e pr iceperea lor dogmatică. To tuş i , 0 / 1 " ' " 6 ' » " ' " « " " * »> y i * * - c p c i e a lor dogmatica, i u m c ,

cat de frumoasă le-ar fi barba n'ar t rebui să caute « libihtatea papală în simple dispozitiuni şi rânduieli a» mmistrative. Sunt limite pestecare nu se poa te trece nici chiar cu deşteptăciunea teologică sibiană.

. F . Bucureş t i . Mulţumim pentru a tenţ ie . Directo­rului nostru i-a scăpat , din păcate , artic6lul dlui ^ Iorga din .Neamul Românesc* , inti tulat a tâ t de frumos. >un creştin cu glas m 0 a l e « . Când şi-a văzut însă. » fragmentul ce aţi publicat în »Farul nou<, portretul de­semnat de d. prof. Idnra. a . « H a n » * i „ « t n r t i v : »Eu D U

° h ' — »-;.—• v w u i u u u a pe cei care a vorun- »» r.* vata cu o figura foarte venerabilă din biserica noastră, U M ^ . n n r e n i C 1 m c l i n n i c i 1« mânec cu adunările P° mice. Cu a tâ t mai puţin s'a gândit vreodată să supere mirat - *' p c n t l V L c a r e a r e v e c h i sen t imente de ao>