Violenţa la AdolescenţiPsih. Cdt. Ivanciu Ionut Gabriel

Însăşi denumirea acestui titlu ne infioară ! Este un avertisment care ne duce cu gândul la ceva groaznic, la ceva ce ni se poate întâmpla chiar şi nouă. Dar unde? Când ?Exact în şcoli, unde mergem pentru a ne îmbogăţi spiritul, pentru a ne forma caracterul, pentru a accede la cultură, pentru a ne termina studiile. De ce un copil ar putea reacţiona violent? Totul porneşte din copilărie, de la vârste fragede ; conteaza "Cei şapte ani de acasă". În copilărie familia şi educaţia acesteia îşi pun amprenta pe viitorul oricarui copil. Cred că familiile se împart în trei categorii: familii organizate, cu simţul răspunderii pentru educaţia copiilor săi, şi familii mai puţin interesate, care lasă copilul să se adapteze la viaţa făraă să intervină prea mult.Violenţa în rândul tinerilor

Violenţa şi actele violente au existat de când lumea, asta nu mai reprezintă ceva nou pentru nimeni. Este drept că acum o sută de ani, de exemplu, procentul actelor violente era mult mai scazut faţă de perioada actuală.

Cauzele actuale ale comportamentelor violenteUn rol decisiv în promovarea violenţei şi a actelor violente în prezent îl au, fără echivoc, aproape

toate canalele TV. Nu trebuie decât să deschizi televizorul şi te trezeşti invadat de o mulţime de emisiuni , telenovele mioritice, filme seriale şi artistice cu încarcatură violentă. Nu o să mă apuc să dau acum exemple, deoarece  ştim exact despre ce e vorba. Bineînţeles că unii “specialişti” ar spune că toate aceste emisiuni au afişate  “buline” şi atenţionări asupra gradului, să-i spunem,” de periculozitate”; de exemplu: “ dupa 14 ani cu acordul parinţilor or familia”, “interzis minorilor sub 18 ani”  etc; sau că oricine e liber să schimbe canalul, în realitate, nu e chiar aşa şi o să vedeti de ce: Problema stă in felul următor:-    “părinţii or familia” nu prea mai au timp să-şi dea acordul, pentru că în ziua de azi nu-şi mai    pot permite luxul să stea ore la televizor cu copiii, să selecteze ce e bun şi ce e rau iar ulterior să cenzureze, deoarece trebuie să MUNCEASCĂ;  iar când ajung acasă seara târziu, obosiţi si stresati, se duc să se odihnească pentru că a doua zi s-o ia de la capat.-     se mai pleacă de la premiza sofistică (=raţionament greşit intenţionat) că tinerii au întelepciunea necesară de a înţelege şi a alege  între ce e bun şi ce e rău; FALS. Să nu uităm că si dacă ar fi aşa,  mulţi dintre tinerii aflaţi sub presiunea dezvoltării hormonale şi împinşi de curiozitatea rebelă şi nonconformismul caracteristic vârstei,  nu mai au cumpătul necesar de a analiza foarte bine şi a gândi în termeni de consecinţe.O altă sursă importantă potenţial generatoare de comportamente violente o reprezintă jocurile pe calculator. Multe dintre ele au un conţinut de-a dreptul sângeros. O mare parte dintre copiii şi tinerii din ziua de azi petrec foarte mult timp în faţa calculatoarelor.De ce fac ei asta/ de ce au ei nevoie de asa ceva?pentru a umple un gol(vid) din viata lorpentru a atrage inconstient atentia asupra nevoilor lor realepentru a evita confruntarea cu realitatea concreta.Pur si simplu, aceasta  reprezinta lumea in care ei  “detin” controlul. Toate astea au drept consecinta  directa depersonalizarea, instrainarea individului de viata reala, autentica.          

Tipurile de violentaIn acest subcapitol o sa trec in revista pe scurt principalele forme/tipuri de violenta, astfel incat oamenii sa le poata diferentia;acestea sunt:           -violenta domestica este cea care cuprinde totalitatea actelor violente manifestate in interiorul familiilor de baza, nucleare sau in cadrul relatiilor nelegitime(concubinaj) etc-violenta sexuala se refera la orice tentativa/contact sexual nedorit(viol)-violenta psihologica reprezinta degradarea permanenta si umilirea partenerei/partenerului, abuzul si/sau santajul emotional  folosit in manipularea si controlul partenerului.-violenta verbala consta in jigniri si referiri la adresa diferitelor persoane cu scopul de a le umili, santaja, degrada, fapt care are drept scop constient si/sau inconstient scaderea increderii in  fortele proprii si a stimei de sine ale acestora.In afara cauzelor enumerate mai inainte, mai putem adauga si cauze  de ordin psihologic, cum ar fi:-intr-o societate plina de neajunsuri, tensiunea psihica acumulata depaseste uneori gradul de suportabilitate, iar atunci multi oameni pur si simplu clacheaza.-in multe din cazuri, violenta si implicit comportamentele violente sunt invatate si intarite in familiile de provenienta si, as indrazni sa spun, chiar valorizate la nivel micro de catre anturaj, iar la nivel macro de societatea in sine.       -tinerii copiaza prin imitatie directa asa-zisele modele existente in prezent.-toleranta la frustrare v.s. toleranta scazuta la frustrare reprezinta alt factor important responsabil pentru comportamentele violente.-nevoia de stima si recunoastere in cadrul grupului de apartenenta(anturajul)- e mai usor sa inspiri teama decat respect, inteleg unii; “atunci cand nu mai ai argumente logice incepe legea pumnului” Parazitii-si nu in ultimul rand, traumele fizice dar mai ales psihice suferite de-a lungul vietii sau intr-o anumita perioada, au darul de a dezvolta in individ- sa le spunem generic- anumite raspunsuri si modalitati de a reactiona la un anumit grad de pericol Cert e ca traim intr-o lume dura cu reguli la fel de dure si fiecare om ar fi de dorit(pentru binele sau si al omenirii in extenso) sa aiba grija in primul rand de el insusi, pentru ca, aceasta lume/societate in care fiintam nu va varsa nici macar o lacrima pentru dramele noastre ,si asa a fost dintodeauna. Poate ca in acest articol am fost mai incisiv ca oricand, dar asa cum v-am obisnuit, imi place sa spun lucrurilor pe nume si nu sa ma ascund in spatele unor cuvinte frumoase doar de dragul de a mai posta ceva pe net. Incerc prin tot ceea ce fac sa trag un semnal de alarma asupra multor pericole  care” pandesc dupa colt” si sa ajut asa cum pot eu mai bine.Si inca ceva: dupa toate cele spuse pana acum, fac o umila recomandare pentru copii, tineri si adulti, si anume sa-si faca timp pentru a viziona un film artistic pe care eu il consider o capodopera a cinematografiei americane; el se numeste “ Poveste din Bronx”, din distributie facand parte un monstru sacru si anume Robert de Niro.

Comportamentul agresiv a evoluat ca parte a strategiei reproductive a bărbaţilor, deci nu ar trebui să ne surprindă că cel mai înalt grad de agresivitate le este propriu bărbaţilor tineri, adolescenţilor, care se află în perioada maximei activităţi sexuale. Dacă aruncăm o privire asupra jocurilor şi jucăriilor preferate de băieţi încă din primii ani de şcoală, vom descoperi că o bună parte dintre ele au conexiune cu simularea vânătorii, a războiului şi a luptei. Până la apariţia calculatoarelor, copiii erau foarte inventivi în meşterirea diferitelor arme şi organizarea jocurilor belicoase. Acum, în era calculatoarelor, jocurile video violente şi războaiele virtuale au devenit preferatele băieţilor.

În adolescenţă, caracterul belicos al băieţilor devine mult mai evident. O confirmă atât numeroasele date statistice, care indică o mai mare incidenţă a cazurilor de violenţă în rândul tinerilor, cât şi simpla constatare a faptului că majoritatea războaielor şi a conflictelor au fost organizate cu participarea preponderentă a persoanelor fizic active, după cum relatează şi cele mai vechi manuscrise istorice. Criminologii observaseră şi ei că media vârstei la care bărbaţii comit cel mai des infracţiuni se află în proximitatea celei de 20 de ani şi acest aspect comportamental este practic invariabil la toate culturile şi în toate perioadele istorice. În legătură cu aceste corelaţii, unii cercetători au propus termenul de „Sindrom al Bărbatului Tânăr” („Young Male Syndrome”), pentru a descrie fenomenul participării predominante a adolescenţilor şi tinerilor în acţiuni ce implică violenţă. Din punctul de VEDERE al psihologiei evoluţioniste, combativitatea şi predispoziţia spre violenţă a tinerilor de astăzi reprezintă o reflectare a comportamentului arhaic de poziţionare ierarhică şi de căutare a partenerelor sexuale, lucru care nu putea fi realizat în timpurile preistorice decât doar prin luptă şi cucerire. Într-un fel, agresivitatea tinerilor era o formă de evitare a „morţii reproductive”; agresivitatea însemna şi risc, dar şi şanse de a lăsa urmaşi. Cu toate că manifestarea agresivităţii îşi atinge apogeul în adolescenţă şi în perioada tinereţii, oamenii încep să-şi demonstreze primele trăsături agresive de la o vârstă mult mai timpurie. Deja la vârsta de 2-4 ani pot fi identificate manifestări vădite de comportament agresiv, înainte ca respectivii copii să fi preluat vreun model social de la părinţii lor. Preşcolarii şi minorii se implică mai des decât oricine în tot felul de jocuri ce presupun lovituri, ciocniri, atitudini combative şi manifestă, per ansamblu, o hiperactivitate debordantă. Agresiunile lor nu sunt însă într-atât de dăunătoare încât să trezească îngrijorarea adulţilor, de aceea aceşti minori nu par a fi agresivi în înţelesul deplin al cuvântului. La această vârstă, primele semne ale comportamentului agresiv sunt de regulă trecute cu vederea (şi astfel, adeseori, se pierde o etapă prielnică pentru educarea adecvată a copiilor). Odată cu maturizarea fizică şi sexuală, în perioada de adolescenţă (aproximativ între 12 şi 21 ani), agresivitatea şi combativitatea lor are de acum un impact real, ei se pot implica în acte de delincvenţă, aplică procedee de teroare psihologică asupra altor semeni, agresează fizic, pot cauza traume grave şi, în general, sunt apţi să fie antrenaţi în campanii războinice serioase. Fiind deja dificil de reglat şi de stăpânit, agresivitatea adolescentină devine o problemă socială; iar şcoala este principalul poligon de manifestare a acestei agresivităţi. Un studiu sociologic efectuat în oraşul rusesc Ekaterinburg în 1999, printre elevii de 14-16 ani, a scos în evidenţă un nivel îngrijorător de înalt al violenţei verbale şi fizice în relaţiile existente între adolescenţi. 73,8% dintre cei intervievaţi au declarat că au fost hărţuiţi şi ameninţaţi verbal. Fiecare al treilea adolescent a fost agresat fizic (fetele fiind agresate inclusiv sexual). Fiecare al patrulea (23,8%) a fost jefuit sau i s-au furat bani şi bunuri. În general, o bună parte dintre adolescenţi au impresia că trăiesc într-un mediu violent, unde poziţiile statutare şi de autoafirmare se dobândesc prin forţa fizică şi prin dominare agresivă. Un asemenea tablou statistic este tipic pentru majoritatea şcolilor din lume.

De ce ne-ar surprinde violenţa la şcoală, dacă, se ştie, agresiuni se produc şi între pereţii casei, în familie, între fraţi şi surori. Potrivit unor studii, 1/3 din adolescenţi au mărturisit că au fost abuzaţi fizic acasă, de soră sau frate. În unele ţări occidentale, precum Marea Britanie, 9 adolescenţi din 10 acuză diverse abuzuri de care au parte la şcoală sau în stradă. În Statele Unite, 83% dintre fete şi 79%

dintre băieţi au mărturisit că au fost hărţuiţi; 6 din 10 adolescenţi au afirmat că sunt martori ai cel puţin unei încăierări în şcoală; în fiecare zi, 160.000 de elevi nu se duc la şcoală din cauza fricii de a fi violentaţi. Chiar şi în cadrul relaţiilor romantice dintre adolescenţi, violenţa este prezentă. Fiecare a cincea fată şi fiecare al şaselea băiat au fost agresaţi de partenerul lor romantic (dating aggression). Frecvent, agresarea partenerului este precedată de consumul de alcool, droguri, sau este asociată cu depresia. Procentajul atât de mare al adolescenţilor implicaţi în acte de violenţă cu partenerii romantici sporeşte riscul ca acest model comportamental să fie şi mai răspândit în relaţiile conjugale ale adulţilor. Tot în SUA, conform unui studiu sociologic prezentat în 2011, circa 30% dintre toţi tinerii din această ţară care au împlinit 23 de ani au fost măcar o dată reţinuţi de poliţie, pentru încălcări mai grave decât, de exemplu, agresivitatea în trafic. E o cifră surprinzător de mare – fiecare al treilea tânăr american a fost în arestul poliţiei! Unul dintre coautorii studiului, criminologul Shawn Bushway, a declarat că estimările au arătat proporţia reală a persoanelor care comit delincvenţe şi această proporţie este mult mai mare decât majoritatea oamenilor îşi puteau închipui. Este important de subliniat că tinerii pot manifesta un grad înalt de agresivitate indiferent de mediul social din care provin – e destul să se producă formarea unor grupuri de adolescenţi, lipsiţi de supravegherea părinţilor sau adulţilor, ca să apară riscurile comiterii unor acte violente din partea acestor grupuri. Altfel zis, faptul însuşi că au format un grup al lor, le induce tinerilor membri ai acestor grupuri un comportament violent şi chiar delincvent. O cercetare sociologică longitudinală (de şase ani) efectuată asupra unui eşantion din 1000 de copii canadieni (cu vârstele de la 2 la 11 ani) a dezvăluit că agresivitatea este o trăsătură neuniform distribuită, adică gradul de agresivitate variază de la un copil la altul. Aproximativ o treime dintre copiii investigaţi (31%) dau dovadă de un comportament comparativ paşnic, jumătate dintre ei (52%) sunt mai agresivi în copilărie, dar apoi se temperează în adolescenţă, în timp ce a şasea parte dintre ei (16%), majoritatea din familii nefavorabile, manifestă o agresivitate înaltă constantă, care se păstrează şi atunci când se maturizează. În general, s-au acumulat suficiente date pentru a remarca faptul comiterii majorităţii actelor violente de către o minoritate relativ mică de bărbaţi tineri (unii psihopaţi, dar majoritatea perfect sănătoşi). Ei nu au frică sau repulsie faţă de violenţă, iar atunci când sunt parte a unor grupări înarmate, este cât se poate de sigur că trăiesc satisfacţia de a decide viaţa şi moartea altor oameni. În acest mod, ei încearcă să-şi sporească statutul ierarhic, o fac pe rebelii în raport cu sistemul social, participă la violuri în grup, acceptă să decadă moral şi psihologic de dragul manifestării neîngrădite a pornirilor instinctuale. Este alarmant că în majoritatea societăţilor contemporane nu s-a reuşit elaborarea unor metode eficiente de control a agresivităţii adolescenţilor. Indivizii cu predispoziţie spre violenţă nu sunt supuşi vreunei educaţii specializate şi, drept urmare, ei îşi exteriorizează năravul în public (în stradă, la şcoală) şi reuşesc să-i „contamineze psihologic” pe mulţi dintre semenii lor; graţie agresivităţii, aceşti indivizi devin lideri de grup şi model de urmat. În unele ţări tabloul criminogen a „întinerit” şi lucrurile au devenit atât de grave, încât se vorbeşte despre o „epidemie a cruzimii” printre adolescenţi; ei comit crime care în alte vremuri ar fi părut de neînchipuit. De exemplu, în oraşele din cele mai diverse ţări, ca Rusia, România, Republica Moldova, Lituania, Marea Britanie ş.a., sunt în repetate rânduri înregistrate cazuri când oamenii fără adăpost au fost hărţuiţi, torturaţi, incendiaţi de vii, omorâţi, decapitaţi de bande formate din adolescenţi (sau din copii de doar 10-12 ani). Statutul de indivizi marginalizaţi pe care îl au oamenii fără adăpost îi transformă în victime uşoare pentru adolescenţii cu înclinaţii spre delincvenţă; aceştia îşi descarcă

agresivitatea în cel mai cumplit mod posibil, scăpând adeseori de sub urmărirea penală. O simplă documentare privind statistica şi specificul violenţei adolescentine în diferite ţări ale lumii ne permite să ne facem o impresie destul de explicită despre adevărata amploare a fenomenului. În SUA, în numai un deceniu, din 1984 până în 1994, numărul ucigaşilor tineri a sporit de tocmai trei ori. Nu ştim cum va fi societatea de mâine, însă generaţiile de azi nu inspiră încredere într-o lume mai cultă şi mai paşnică. Realitatea e mai gravă decât ne închipuim.