Tema : Particularități psihologice ale victimei și tipologia

Cuprins :

1 . Definire si caracteristici generale……………………………………………....2

2. Clasificarea victimelor ………………………………………………………....3

3.Comportamentul victimei premisa identificării infractorului ……………........8

4. Măsuri de protecție împotriva victimizării .......................................................11

6.Biliografie........................................................................................................15

1

1. Definire și caracteristici generale

Studiul fenomenului infracțional presupune nu numai analiza infractorului, deși atenția este

concentrată maximal asupra acesteia, ci și asupra celei ce suportă efectele directe ale comiterii

infracțiunii, respectiv asupra victimei.

Domeniul științific care studiază victime este victimologia. Aceasta are o delimitare precisă care

își exercită acțiunea în cadrul relației dintre agresiune și efectul acesteia, confirmat de existența

unei victime.

În pofida faptului că, atât în Codul penal, cât și în Codul de procedură penal al legislației noastre,

victimei i se acordă mai puțină atenție totuși analiza și cunoașterea locului și rolului pe care

acesta îl deține in activitatea infracționala contribuie la formarea unor recomandări pentru

conduita preventiva si autoprotectiva in raport cu pericolul victimizării dar si la o mai rapida si

mai corecta aplicare a legii in cazul savarsirii infracțiunii.

Intr-un sens mai larg orice persoana poate fi un fel de victima. Toți suntem victime ale efectelor

negative pe care le are civilizația asupra noastră: ritmul de viața care depașeste uneori

posibilitățile noastre de a face fata solicitărilor la care suntem supuși, poluarea etc. De asemenea,

suntem victime potențiale ale unor accidente de circulație, ale unor accidente de munca. Unii

dintre noi ne autovictimizam prin consumul exagerat de băuturi alcoolice, droguri, fumatul

excesiv etc.

Prin victima înțelegem orice persoană care fără să-și fi asumat conștient riscul, deci fara sa

vrea, suferă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni sau

inacțiuni criminale.(Bogdan & colab. 1983)

2

Din aceasta definiție rezulta ca victima poate fi doar ființa umana, deși este necesar sa se facă o

serie de precizări si in acest sens. Deci, nu pot fi considerate victime obiectele distruse de

raufacatori sau instituțiile prejudiciate de activitățile acestora. In ceea ce privește persoana

victimizata, aceasta se diferențiază de alte cazuri de persoane, care pot fi si ele lezate in urma

unor acțiuni infracționale sau de alta natura. Nu orice persoana lezata intr-o acțiune

infracționala  este in mod condiționat si victima. Cel care inițiază conștient o acțiune

infracționala nu poate fi considerat victima nici daca este grav rănit sau omorât in cadrul acțiunii

respective. Un spărgător prins in flagrant si împușcat de către persoanele abilitate prin lege, nu

este victima. Nu pot fi considerate victime polițiștii care, in îndeplinirea misiunilor, sunt rantii

sau își pierd viața in cazul legitimei apărari.

2. Clasificarea victimelor

Comportamentul uman, nu poate fi etichetat si clasificat in categorii individuale strict distincte si

clar stabilite, motiv pentru care orice clasificare prezintă un caracter mai mult sau mai puțin

arbitrar.

Încercările de clasificare a victimelor implica o multitudine de dificultăți care țin de marea

diversitate a infracțiunilor, precum si de responsabilitatea si rolul avut de victima in comiterea

infracțiunii.

Cu toate problemele pe care le ridica încadrarea riguros științifica a victimei intr-o anumita

categorie, numeroși autori au încercat sa realizeze clasificări in funcție de o serie de criterii si

variabile (Mitrofan, 2000)

Un prim criteriu îl constituie categoria infracționala, in urma căreia apare victima. Se disting

următoarele categorii de victime:

· ale infracțiunii de omor;

· de vatămare corporala;

· lovituri cauzatoare de moarte;

· de viol;

3

· de tâlhărie;

· de furt;

· de inșelăciune;.

Cele mai multe clasificări se axează pe gradul de implicare si de responsabilitate al

victimelor in comiterea infracțiunii.

Astfel, Mendelsohn (apud. Mitrofan 2000) diferențiază următoarele categorii de victime:

· inocenta;

· având o vinovăție minimă;

· la fel de nevinovate ca si infractorul;

· vinovăție maximă, având responsabilitate deplina in comiterea infracțiunii, infractorul

fiind nevinovat;

· simulanta sau confabulatoare;

Aceasta tipologie se realizează in baza unei scale graduale cu privire la răspunderea ce revine

celor doi „parteneri” ai cuplului penal privind comiterea infracțiunii. La o extremitate se afla

nevinovăția iar la cealaltă, responsabilitatea deplina.

După gradul de participare si de implicare in comiterea actelor infracționale se diferențiază

următoarele categorii;

· non-participare;

· latent;

· predispus;

· provocator;

· participant;

4

· inițiere;

· facilitare;

· instigare;

· cooperare.

Criminologul german Hans von Hentig pe baza sintezei unor factori psihologici, biologici si

sociali, distinge 13 categorii de victime:

1.      victime tinere care nu au forța fizica, sunt naive, făra experiența. Cele mai frecvente forme

fiind răpirea sau utilizarea lor de către infractorii adulți drept complici la diferite infracțiuni,

maltratarea si abuzul sexual;

2.      victime vârstnice care pot deveni victime ale infractorilor fiindcă sunt bănuiți ca au avere si

sunt considerate ca fiind in imposibilitate de apărare;

3.      victime femei care apar ca infracțiuni de ordin sexual sau devin victime ale unor acțiuni

infracționale motivate material;

4.      consumatorii de alcool si stupefiante, primii sunt expuși acțiunilor victimizate ale hoților

de buzunare iar consumatorii de droguri sunt expuși in special pericolului de autovictimizare;

5.      imigranții pot sa devina ușor victime datorita necunoașterii limbii, a lipsei de informații

referitor la domeniul relațiilor umane vitale, precum si ostilității băștinașilor, care încearcă sa

profite de credibilitatea noului venit;

6.      minoritățile etnice care pot apare victime datorita activității bazate pe discriminarea rasiala;

7.      persoanele cu inteligenta scăzuta, datorita lipsei de previziune;

8.      persoanele expuse stărilor depresive datorita nivelului scăzut al reactivității fizice si

psihice;

9.      persoanele achizitive (lacomi) adică cei care căuta sa profite și să-și mărească resursele

materiale;

5

10.  persoanele destrăbălate, desfrânate care datorita indiferentei si disprețului fata de legi,

devin foarte;

11.  persoanele singuratice (izolate) sunt vulnerabile la victimizare, suporta greu singurătatea si

frustrările la care sunt supuse. Credulitatea lor mărita ii expune la vulnerabile fata de manevrele

iscusite ale infractorilor; multiple pericole de victimizare cum este: furtul, frauda’, înșelătorii și

crima;

12.  chinuitorii (torturanții) care in urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane,

mai ales pe cele din preajma familiei ajung adesea sa fie asasinate de acestea;

13.  persoanele „blocate” si cei „nesupuși”, se considera „blocate” acele persoane care sunt

încurcate  in tot felul de datorii si nu mai pot face fata pe cale legala situațiilor, astfel cad victima

unor „binevoitori” care le oferă „soluții”. În categoria celor „nesupuși” intra aceia care, atacați

fiind, nu se lașa ușor victimizați.

Criminologul Stephen Schafer (1977), propune o clasificare mai consistenta sub aspectul logico-

științific utilizând ca si criterii gradul de participare si de responsabilitate al victimei in

comiterea infracțiunii.

1.      Tipologia victimalului a lui Schafer (Bogdan & Santea, 1988) conține șapte categorii de

victime:

2.      victime care anterior faptului infracțional nu au avut nici o legătura cu făptașul.

Victima nu are nici o parte din vina in actul infracțional; incidental victima s-a aflat la locul

infracțiunii. Este cazul funcționarului de la ghișeul unei bănci care cade victima întîmplător, unui

infractor, pentru ca la ora respectiva se afla acolo;

3.      victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizării lor au comis ceva, conștient sau

inconștient, fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când cineva ( victima

ulterioara ) se comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu își tine o promisiune

solemna ori daca intra in legături amoroase cu iubita infractorului, care ulterior „ trece ușor la

act”, victimizându-l pe cel care i-a provocat starea de frustrare;

6

4.      victime care precipita declanșarea acțiunii raufăcătorului. Este cazul persoanelor care,

prin conduita lor, influențează răufăcători in a comite infracțiuni, deși intre ei nu a existat

niciodată nici o legătura. Comportamentul neglijent al viitoarei victime îl incita pe infractor. Spre

exemplu: femeia care umbla seara prin locuri puțin frecventate cu o costumație provocatoare.

Oricât de ademenitoare ar fi „ ocaziile”, in mod curent, ele nu ar trebui sa aibă nici un efect

asupra persoanelor care sunt perfect integrate in societate si accepta normele legal morale. Totuși

o parte din vina aparține victimei, care prin comportamentul neglijent, prin lipsa de grija fata de

bunuri sau propria persoana o fac sa devina prada ușoara unor infractori;

5.      victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor care prezintă unele deficiente

psihice sau lipsa forței fizice (copii, bătrâni).Deși constituția biologica, lipsa posibilității de

apărare adecvata facilitează sau chiar precipita comiterea infracțiunii, totuși victima nu poate

avea nici o parte din responsabilitate. Daca se pune problema vinovatei, răspunderea revine in

primul rând persoanelor care sunt obligate sa le supravegheze si sa le asigure protecția;

6.      victime slabe sub aspect social, sunt acele persoane care aparțin unor grupuri minoritare

etnice, unor religii neagreate de către comunitate. Fără sa aibă nici un fel de vina reala personala

pot sa cada frecvent victime agresiunii manifestate de către reprezentanții comunității;

7.      victime autovictimizate sunt acele persoane care orientează agresiunea către propria

persoana, ele însele ajung sa devina proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul sunt acte

deviante in care cel lezat are rol dublu de criminal si de victima;

8.      victime politice sunt persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care

nu trebuie sa se materializeze in mod obligatoriu in acțiuni.

Wolf Middendorf realizează următoarea tipologie a victimei escrocheriei (Bogdan & Santea,

1988):

1. victima generoasa care este păgubita din cauza solicitudinii de care da dovada si a

disponibilității sale de a oferi ajutor oricărei persoane care o solicita. Din aceasta categorie fac

parte „generoșii” care găzduiesc diverse persoane, care in cele din urma ii jefuiesc de o parte din

bunurile materiale;

7

2. victimele „bunelor ocazii” sunt persoanele care fac cumpărături ocazionale de la persoane

necunoscute, care pretind ca sunt in „criza financiara momentana” si oferă la preturi derizorii

obiecte de valoare mare;

3. victimele devoțiunii si ale afectivității. Din aceasta categorie fac parte religioșii fanatici, care

sunt dispuși sa doneze bani si sa renunțe la proprietăți pentru a fi pe placul unor puteri

supranaturale .Tot din aceasta categorie fac parte si fetele mai in vârsta care vor sa se

căsătoreasca cu orice preț;

4. victimele lăcomiei si ale doritorilor de mari câștiguri ilicite. In cazul acestora este greu de

stabilit  ce parte de vina au fiecare din protagoniștii acțiunii. Comparatorii de acțiuni care imediat

vor câștiga, finanțatorii unor sisteme sigure de câștig la ruleta, sunt mostre din infinitele variante

pe care escrocii mai rafinați le utilizează pentru atragerea si jefuirea victimelor.

3. Comportamentul victimei - premisa identificării infractorilor

Stabilirea statutului de victima si infractor are loc in baza identificării inițiativei de a comite o

fapta antisociala precum  si in baza efectelor acesteia.

Persoana vătămata corporal, violata etc., apare in calitate de victima iar cea care a vătămat

corporal, a ucis sau a violat apare in calitate de infractor.

Locul si rolul victimei, in relația sa cu infractorul, se evaluează din perspectiva psihologica,

conform afirmației potrivit căreia „așa cum nu toți autorii unor acte penale sunt vinovați, tot așa

nici toate victimele sunt inocente”(Belis & Buda, 1999). Deși victimele pot sau nu sa împartă

intr-o anumită măsura responsabilitatea cu infractorii care comit acte de natura antisociala

împotriva lor, psihologic apreciind nici o victima  nu poate fi absolvita integral de o anumita

răspundere referitor la actul infracțional.

De exemplu:

·         victima unui viol intr-un parc in timpul nopții poarta vina ignorării pericolelor posibile pe

considerentul ca se plimba singura prin parc la ore târzii;

·         victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovata prin popularizarea exagerata cu

privire la achiziționarea unor bunuri de valoare;

8

·         vinovăția minorilor deveniți victime ale unor infracțiuni revine părinților sau persoanelor

care ii supraveghează.

Aceasta situație este valabila pentru cazurile in care intre infractor si victima nu a existat nici un

fel de legătura anterioara

In cazul in care intre victima si infractor exista anumite legături anterioare, plecându-se de la

cunoașterea victimei (modul sau de viața, preferințe, habitudini, trăsături psihomorale si

psihocomportamentale) se poate, reconstitui tipologia relației infractor - victima in baza căreia se

poate identifica  cel ce a comis fapta infracționala. Aceasta situație este valabila in cazul unei

victime decedate. In cazul in care victima nu a decedat, apare problema daca aceasta este

dispusa, voluntar sau involuntar, să-l demaște pe infractor, Daca teama de reacțiile acestuia este

extrem de mare sau in caz de despăgubire este posibil sa nu-l demaște, sa găsească alte

„explicații” sau chiar sa nege comiterea infracțiunii.

In toate aceste cazuri, modul de reacție al victimei, psihologia ei vor „informa” asupra unor

caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului.

Dintre cele mai semnificative indicii despre victima ca sursa in acțiunea de identificare a

infractorilor enunțam următoarele:

*    stabilirea celui mai plauzibil mobil al savărșirii infracțiunii,

   precizarea circumstanțelor esențiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere,

surprinderea victimei sau acceptarea pătrunderii autorilor in locuința) precum si alte împrejurări

semnificative (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor);

  obținerea de informații despre:

*        bunurile obținute de victima, mai ales a celor de valoare si cele care au dispărut;

*        personalitatea victimei cum ar fi: calitatea temperamentale si caracteriale, dorințe

nesatisfăcute, tendințe de agresivitate, izolare sociala, depresive, vicii ascunse, jocuri de

noroc, consum excesiv de alcool, relații extraconjugale, perversiuni sexuale, concepția

despre lume si modul de viața, etc.

9

*        cercul de relații al victimei, persoane bănuite de comiterea faptei; cum ar fi membri

de familie, rudenie, vecinătate, de serviciu, de distracție) mediile, locurile si localurile

publice frecventate. Deosebit de importante fiind precizarea naturii relațiilor victimei

:

·   prietenie;

·   dușmănie;

·   indiferenta.

*    conturarea stărilor conflictuale si tensionale mai vechi si a celor mai recente;

·   neînțelegeri familiale,

·   conflicte pentru moștenire,

·   gelozie,

·   motive de răzbunare,

    antecedente medicale, psihologice, morale, penale si contravenționale ale victimei.

Identificarea infractorului poate fi camuflata de marea diversitate a relației acestuia cu victima.

Pot fi diferențiate mai multe variante de victime:

1.      dispărute, a căror sesizare este făcuta de persoane cunoscute si nu de puține ori de infractor,

cum ar fi cazul soțului ucigaș;

2.      care nu supraviețuiesc agresiunii dar despre care se pot obține informații asupra infractorului

in baza in care acesta a procedat (in ce loc a acționat, cu cruzime sau făra, încercând sau nu sa

acopere urmele, jefuind sau nu victima etc.);

3.      supraviețuitoare in urma agresiunii care:

       *   nu pot identifica infractorul din motive obiective:

*       fapta a fost comisa pe întuneric;

10

*       infractorul era mascat;

*       victima a fost legata la ochi si imobilizata.

In aceasta situație victima poate oferi unele informații cu privire la caracteristicile fizice sau

psihice ale infractorului (înălțime, robustețe, voce, nervozitate, precipitare sau aspecte

vestimentare).

   

  Cunosc infractorul dar nu-l denunța din următoarele motive:

*   teama de răzbunare a acestuia,( de exemplu, victima cunoaște amenințarea infractorului ca, in

cazul in care va fi denunțat, se va răzbuna pe copii.);

*    aspecte legate de viața lor particulara (de exemplu, agresorul este concubinul victimei

căsătorite);

*    protejarea deliberata, considerând ca astfel ii oferă „”dovezi de dragoste” infractorului pe

care-l iubește;

*    vrea sa se răzbune pe o alta persoana acuzând-o pe aceasta de infracțiune deși cunoaște

adevăratul infractor;

    Cunosc infractorul însa, profitând de situație, încearcă sa:

*   pună in seama acestuia si faptele pe care nu le-a comis (de exemplu, reclama dispariția unor

lucruri de valoare sau bani pe care in mod real infractorul nu si le-a însușit ci s-a limitat doar la

violarea ei) pentru a sancționa sau a profita de pe urma acesteia (transformând de exemplu, o

relație sexuala in viol).

4. Masuri de protecție împotriva victimizării

Protecția împotriva victimizării este o strategie care contribuie la consolidarea sentimentului de

securitate a membrilor unei societăți- expresie a unui cadru social echilibrat si armonios.

11

Ideal, ar fi ca in societate sa nu existe nici un pericol de victimizare; fiecare persoana sa se simtă

în siguranță indiferent de poziția lor sociala, economica, statut, vârsta, sex. In schimb, fiecare

societate se confrunta cu fenomenul infracțional care, mai ales in ultimul timp, manifesta o

tendința accentuata de creștere.

Din punct de vedere psihologic si psihosocial, creșterea ratei infracționalității determina

intensificarea sentimentului de insecuritate resimțit in general de către populație, dar mai ales, de

către cei care prezintă un mai mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate

victimala ( copii, femei, persoane in vârsta, handicapați.

Unele persoane instinctiv sau deliberat își iau masuri de prevenire in scopul evitării oricărui risc

de victimizare si cu toate acestea ele s-au dovedit a fi ineficiente, motiv pentru care se impune

luarea unor masuri de protecție sociala, a căror responsabilitate revine compartimentelor

judiciare care au ca scop prevenirea infracțiunilor, descoperirea infractorilor si pedepsirea

acestora.

Dintre obiectivele acțiunii preventive in domeniul social Bogdan & Santea (1988. pag. 174)

enunța următoarele:

·         educarea moral- judiciara a cetățenilor pe baza cunoașterii legilor si a formarii unor

convingeri ferme cu privire la necesitatea respectării conștiente a dispozițiilor legale. O

asemenea activitate complexa se poate realiza numai printr-o acțiune sistematica, cu caracter

permanent, la care sa contribuie toți factorii sociali, culturali, educativi, politici cu răspundere in

acest domeniu;

·         pregătirea antiinfracționala a populației pentru a cunoaște normele de conviețuire sociala,

cerințe comportamentale generale de evitare a situațiilor sau circumstanțelor in care persoanele

ar putea deveni victime ale unor infracțiuni;

·         îndrumarea si pregătirea cetățenilor privind conduita ce se recomanda a fi urmata, in caz de

nevoie chiar individualizat pentru a împiedica evoluția negativa a unor stări de fapt si ajungerea

lor in situație de victima;

·         identificarea din timp a unor victime potențiale si luarea din timp a unor masuri de protecție

a acestora.

12

In ceea ce privește prevenirea si evitarea riscului victimal s-a încercat formularea unei serii de

recomandări integrate in diferite strategii, programe si tactici, cu adresabilitate pentru întreaga

populație si care vizează mai multe situații posibile de risc victimal, punând accent pe

următoarele aspecte:

·         evitarea persoanelor cunoscute ca având manifestări violente, care provoacă scandaluri,

consuma excesiv băuturi alcoolice sau poarta asupra lor cuțite, capabili de a acționa violent din

motive minore;

·         acordarea unei atenții sporite in stabilirea relațiilor cu persoane cunoscute ocazional întrucât

putem avea oricând surprize neplăcute, chiar suferințe morale si fizice. O atenție deosebita se

impune sa fie orientata asupra persoanelor care oferă sau solicita, spre vânzare, băuturi alcoolice

bunuri, valori sau își oferă serviciile pentru efectuarea diverselor activități sau a celor care

solicita găzduire. Multe, din aceste persoane sunt infractori recidiviști, cu sau făra ocupație, cu

un mod de viața parazitar, care urmăresc plasarea unor bunuri, valori furate sau inșelarea bunei

credințe a cetățenilor;

·         precauție sporita in ceea ce privește frecventarea locurilor unde se aduna persoane dubioase

pentru consum de băuturi alcoolice, practicarea de jocuri de noroc etc.;

·         atenție maxima in zonele aglomerate, unde se pot comite furturi din buzunare sau poșete;

·         evitarea zonelor slab iluminate si cu circulație redusa, unde pot fi înfăptuite mai ușor

infracțiuni de tâlhărie, viol ,vătămare corporala mai ales asupra femeilor care circula singure;

·         sfătuirea minorilor ramași singuri la domiciliu de a nu deschide ușa si de a primi in locuința

persoane necunoscute, indiferent de motivul care-l invoca. Aceștia trebuie bine instruiți ca, in

vecinătatea școlilor sau in zonele in care se joaca sa nu accepte relații ocazionale cu persoana

care se comporta binevoitor, le oferă dulciuri, jucării, ii invita la plimbare, in parc sau in păduri

ori se autoinvitat la domiciliul copiilor sub diferite pretexte (sa bea un pahar cu apa, sa dea un

telefon, etc.). Asemenea persoane pot face parte din categoria hoților (care iau de la copii

bunurile de valoare sau se informează prin aceștia de starea materiala si programul părinților),

din categoria psihopaților sexuali periculoși, care ademenesc si corup copii (mai ales fetițele);

13

·         neacceptarea de către tineri si mai ales de către tinere a unor invitații tentante din partea unor

necunoscuți, pentru a merge la discoteca, restaurant sau in excursie (eventual cu autoturismul),

sau la diferite ceaiuri, onomastice la domiciliul celor in cauza, unde pot deveni victime ale unor

infracțiuni de viol, tâlhărie etc.; recomandarea tinerelor sa poarte o  vestimentație neprovocatoare

care sa nu incite la acostare;

·         este recomandabil ca persoanele in vârsta si care locuiesc singure, daca doresc să vândă

lucruri de valoare, in situația in care dau anunțuri publicitare sa nu indice domiciliul, deoarece

pot fi vizitate de infractori;

·         posesorii de autovehicule sa nu lase in interiorul acestora aparatura, bunuri sau valori care

pot incita infractorii. Este indicat sa se instaleze sisteme antifurt atât la autovehicule cat si la

locuințe;

·         unitățile cu profil de colectare, transport si păstrare a valorilor monetare trebuie sa ia masuri

ferme de asigurare a acestora prin grile metalice, sisteme de închidere eficiente, casele de bani sa

fie in deplina siguranța, sa fie instalate sisteme de alarme si după caz, cu paza înarmata;

·         persoana ajunsa in contact direct cu infractorii trebuie sa adopte un comportament care sa

manifeste fermitate in atenționarea cetățenilor aflați in apropiere sau folosirea unor trucuri, cum

ar fi strigarea pe nume a unui bărbat, ca si cum acesta ar fi in apropiere. De asemenea, victima

poate sa adopte o atitudine prudenta, flexibila, de negociere cu cel in cauza pentru a câștiga timp

si a nu accentua tentativele de violenta a infractorilor. In situațiile limita, când atacul este

iminent, si deosebit de grav, este indicat ca victima sa nu amenințe cu reclamarea faptei,

acceptând la nevoie un compromis pentru a nu-si pune in pericol viața;

·         pentru prevenirea declanșării unor comportamente agresive interpersonale intr-un grup

conflictual se recomanda adoptarea unei atitudini afective pozitive, manifestate printr-o vorbire

calda, persuasiva si o gestica de buna credința;

aplanarea unei stări conflictuale, a unui scandal sau încăierări nu se realizează de unul singur si

in mod direct prin intercalarea intre agresor si eventuala victima deoarece exista riscul crescut de

a deveni victima. O intervenție hotărâta a unor asemenea persoane poate fi salvatoare, dar ea

trebuie sa fie bine orientata si sa nu fie riscanta. Se recomanda sa fie solicitat concursul

persoanelor din apropiere si numai cu ajutorul acestora sa se încerce, cu prudenta maxima,

14

aplanarea, dar nu prin forța fizica, ci prin dialog in sensul de a-i convinge pe agresori sa renunțe

la intențiile lor.

15