Viața cultică a Bisericii ortodoxe în luna august (2)

Adormirea Maicii Domnului (15 august) Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) ne spune că după Înălţarea

Domnului la cer, Sfânta Fecioară s-a predat ascezei şi îngenuncherilor. Săvârşea multe vindecări asupra celor bolnavi, elibera pe demonizaţi de duhurile necurate, făcea milostenie celor săraci şi se îngrijea de văduve. Sfânta Scriptură prezintă că Maica Domnului se afla în Ierusalim stăruind în rugăciune, dimpreună cu Apostolii şi cu celelalte femei (Fapte 1,14). Dar dacă Sfânta Scriptură nu ne spune nimic mai mult despre ea după Învierea şi Înălţarea Domnului, vechea tradiţie bisericească umple cu prisosinţă acest gol.

În vremea Cincizecimii apostolii, umplându-se de mângâierea dumnezeiescului har, au mers să propovăduiască Evanghelia în multe părţi ale lumii iar Fecioara, conform mai multor autori (a se putea vedea lucrarea - Epifanie monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului, trad. şi postfaţă de diacon Ioan I. Ică jr., ediţia a II-a, traducere şi postfaţă, Editura Deisis, Sibiu, 2001), locuia la Sion (în cetatea Ierusalimului ), în casa Sfântului Ioan Teologul, ucenicul căruia îi fusese încredinţată (Ioan 19,26-27). Cu Născătoare de Dumnezeu erau împreună şi femei de neam bun din diferite provincii: unele eliberate de duhuri necurate, altele aduse la credinţă, între care, zic unii, era şi soția Apostolului Pavel.

Dar cum şi ea trebuia să guste moartea, ajungând la vârsta de 72 de ani este trimis arhanghelul Gavriil să-i vestească slăvita mutare ca odinioară minunata zămislire. Arhanghelul a venit cu ramură de palmier care era semnul biruinţei. După convorbirea cu îngerul, Preabinecuvântata Maria s-a dus plină de bucurie în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în linişte mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi pentru lumea întreagă. După rugăciune l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo de vestea primită de la înger privind mutarea ei la cer. Apoi şi-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-l primească pe Mirele Cel nemuritor.

Când au auzit acestea, cei care erau împreună cu Fecioara Maria au început a plânge şi a se tângui dar Maica Domnului le-a spus să nu facă din mutarea ei pricină de doliu ci să se umple de bucurie că aceasta este pentru bucuria veşnică şi harul şi mila Domnului să fie cu toţi pururea.

1

Înainte de trecerea ei din această viaţă, sfinţii ucenici şi apostoli au ajuns în chip minunat în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Nu erau numai cei doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apostoliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul. Iar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a înştiinţat de plecarea ei din această lume. Şi s-a întâmplat apoi măreaţa şi minunata venire a lui Hristos şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor, căci unde va fi împăratul acolo Îl vor însoţi şi oştirile. Şi Preasfânta Maică şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet, Domnului. Apostolii au scos sicriul pe care era culcat trupul sfintei Născătoare. L-au cinstit cu laude şi cu cântări, l-au sărutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei. Apoi apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării.

Petru a ascultat cuvintele lor, s-a rugat, după care au înfăşat şi au uns trupul ce a cuprins pe Cel Necuprins, pe Împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute. Apostolii au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi au plecat în Ghetsimani, cum le fusese poruncit mai

înainte de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, între mormintele părinţilor ei.

Atunci potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea. A îmboldit pe evrei la invidie şi atac, căci atunci când au văzut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul sfinţilor apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenumăratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei Împărătese şi au auzit glasul laudelor, dumnezeieşti de frumoase, s-au adunat la luptă ca să strice câmpia armonioasă şi împodobită a apostolilor şi credincioşilor şi cu strigăte necuviincioase s-au pornit să împrăştie adunarea dumnezeiască.

Unul dintre necredincioşi a îndrăznit să se apropie pentru a apuca sicriul şi a-l da jos. Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate de la coate fiindcă a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească măcar cu ochii. Plâns şi deznădejde au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se adunaseră împreună cu el,

2

căci mâna îngerului Domnului se pornise asupra lor cu furie şi cu indignare. Văzându-se lovit după fapta sa şi numărându-se împreună cu atacatorii şi hulitorii lui Dumnezeu, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a schimbat dispreţul său în credinţă iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimi arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei. Fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor şi de îndată, prin harul lui Hristos, mâinile tăiate s-au lipit din nou de trupul lor şi din clipa aceea omul acela a crezut în Hristos şi s-a alăturat numărului credincioşilor.

Şi aşa, cu slavă încă mai strălucitoare apostolii au luat din nou pe umerii lor sicriul Sfintei Împărătese ducându-l la locul de îngropare. Toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi pe Pavel să pună în mormânt sfântul trup. Apoi au mai rămas acolo timp de trei zile, rugăciunile lor fiind mereu însoţite de imnurile îngerilor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că „martori vrednici de crezare ne-au înştiinţat că unul dintre apostoli, Toma, la moartea Împărătesei nu a luat parte ci a ajuns a treia zi de la înmormântare. Acesta i-a rugat pe fericiţii apostoli să deschidă mormântul ca să vadă trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.” Iar când l-au deschis n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei maici a lui Hristos, căci fusese mutat în nestricăciunea cea veşnică.

Adormirea Maicii Domnului este ultimul praznic împărătesc al anului bisericesc, iar Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) este primul praznic împărătesc la început de an nou bisericesc; astfel încheiem și începem anul bisericesc sub ocrotirea Preasfintei Fecioare. Dintr-o sămânţă ce intră în pământ se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

Cu prilejul acestei mari sărbători, Mănăstirea Izvorul Mureșului din județul Harghita își serbează hramul, așteptând bunii credincioși la împreună rugăciune și comuniune.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)Sfântul Ioan Botezatorul este foarte iubit în popor, dovadă fiind și

faptul că foarte mulți români poartă numele de Ioan (cca. 2 milioane de persoane).

Sărbătoarea Tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul este o zi de post, de întristare și de pocăință. În această zi nu se face nicio dezlegare la mâncare de dulce. Iar această rânduială are o semnificație deosebită. Postul din ziua pomenirii morții Sfântului Ioan Botezătorul nu se referă numai la întristarea produsă de uciderea sa, deoarece foarte mulți martiri

3

sunt pomeniți de Biserică fără ca ziua lor de pomenire să fie totdeauna zi de post ca, de pildă, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și alții. În ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, postul are și scopul să ne amintească faptul că neînfrânarea de la patimile trupești intră în conflict cu dreptatea și sfințenia sau poate chiar duce la uciderea unor oameni nevinovați. Cu alte cuvinte, în cazul morții Sfântului Ioan Botezătorul, postul este rânduit de Biserică pentru a ne arăta că îmbuibarea de hrană și de băutură și neînfrânarea de la patimi a lui Irod și a Irodiadei au dus la moartea Dreptului și Sfântului Ioan Botezătorul, trimisul lui Dumnezeu ca să cheme pe oameni la pocăință și să mărturisească dumnezeirea lui Iisus Hristos. Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor (Matei 3,2) constituie începutul predicii sale, ca și al predicii Mântuitorului. Această pocăință, necesară pentru a dobândi Împărăția cerurilor, era însă, pentru unii, greu de acceptat. De aceea, regele Irod, deși îl admira pe Sfântul Ioan Botezătorul și-l prețuia, totuși, întrucât nu s-a înfrânat și a făcut o

făgăduință nesăbuită sub impulsul patimii desfrânării și al beției, a ajuns ca să aleagă între onoarea cuvântului dat și uciderea unui om drept.

Pentru a nu-și încălca promisiunea făcută fiicei Irodiadei, Salomeea, regele Irod a acceptat o cerere foarte vinovată a acesteia, îndemnată de mama sa, și anume să-i dea pe tipsie (tavă) capul Sfântului Ioan Botezătorul.Moartea violentă a Sfântului Ioan Botezatorul este una fizică, o durere trupească trecătoare, dar crima lui Irod, a Irodiadei și a fiicei sale, Salomeea, este o moarte spirituală

veșnică, o despărțire a sufletului de Dumnezeu, izvorul bucuriei veșnice. Simbol anticipat al pătimirii martirilor și misionarilor creștini, Sfântul Ioan Botezătorul suferă moarte fizică, întrucât cere oamenilor păcătoși și răi să-și îndrepteze viața. El plătește cu prețul vieții sale pământești propovăduirea pocăinței, a sfințeniei și a dreptății într-o lume a păcatului. Sfântul Ioan Botezatorul anticipează taina Bisericii în starea ei de misiune pentru îndreptarea lumii păcătoase, care este adesea ostilă Evangheliei, ostilă sfințeniei, potrivnică dreptății și vieții duhovnicești. Lumea reprezentată de regele Irod, de Irodiada și de Salomeea este lumea robită de păcate în care demnitatea umană se degradează. Sfântul Ioan Botezătorul este un vestitor al pocăinței și al chemării la îndreptare, la sfințenie, la respect pentru demnitatea umană. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este și ocrotitorul celor care în societatea umană se luptă pentru adevăr, pentru sfințenie, pentru

4

demnitate umană și pentru mântuirea oamenilor prin întoarcerea lor la Dumnezeu. Pomenirea Sfântului Ioan Botezatorul ne duce cu gândul la Judecata de Apoi. În această zi de pomenire a Sfântului Ioan Botezatorul noi ne gândim și la Judecata de Apoi, cand el împreună cu Maica Domnului vor mijloci pe lângă Hristos-Domnul ca să se izbăvească din moarte spirituală sufletele noastre. Este și o zi în care vedem mai bine cât de greu se eliberează omul de păcat și cât de apăsătoare și ucigătoare este răutatea păcatului asupra vieții și demnității umane. Însă pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul este și un moment de speranță întrucât cei care au murit pentru credinta lor în Hristos, pentru Evanghelie, pentru dreptate și sfințenie, deși aparent au fost biruiți de către prigonitorii lor, în realitate ei au devenit biruitori, pentru că în ei Duhul Sfânt a biruit asupra duhului lumii păcătoase. De aceea, sfinții martiri sau mucenici sunt numiți în Ortodoxie - buni biruitori mucenici. Acești buni biruitori mucenici sunt biruitori asupra păcatului, asupra duhurilor demonice care pun stăpânire pe oameni sub forma patimilor egoiste, a violenței, a înșelăciunii, a hoției, a nedreptății, a umilirii altora, a degradării demnității umane. Aceste duhuri demonice, care prin oameni răi, lacomi, invidioși și violenți, stăpânesc peste oamenii simpli, sunt biruite duhovnicește de bunii biruitori mucenici, care iubesc pe Hristos-Domnul mai mult decât viața lor biologică, care caută pe Dumnezeu mai mult decât toate avantajele materiale ale vieții comode din lumea aceasta. Iată de ce Sfântul Ioan Botezătorul împreună cu toti sfinții prooroci, care au mustrat nedreptățile regilor și împăraților și au deplâns decăderea societății umane, ajută mult cu rugăciunile lor pe cei care caută și cultivă dreptatea și sfințenia în orice timp și în orice loc. Să ne rugăm Sfântului Ioan Botezatorul să ne dăruiască putere spirituală de a birui ispitele și de a căuta calea pocăinței ca fiind singura cale de îndreptare sau de reînnoire a vieții noastre, de ridicare, de eliberare de un trecut păcătos apăsător și de a pune început bun vieții noastre cerând harul lui Dumnezeu și ajutorul Sfinților Săi.

Această Sfântă Sărbătoare este cinstită ca hram la frumoasa Mănăstire Făgețel din județul Harghita, la refacerea și reamenajarea căreia a contribuit, ca stareț al acesteia (1995-2008), vrednicul nostru Episcop Andrei, al Covasnei și Harghitei.

pr. Stoian Adrian, Toplița, județul Harghita

5