vasele sanguine

20
Vasele sanguine In funcţie de structura şi funcţiile lor vasele sanguine sunt de trei feluri: artere, capilare şi vene. Arterele sunt vase sanguine prin care sângele circulă de la inimă la organe, pornind din ventricule şi ajungând la toate organele, unde se capilarizează. Se împart după dimensiuni în: mari, mijlocii şi mici. Cele mai mici artere se numesc arteriole şi se continuă cu capilarele. Arterele mari sunt aşezate profund, iar cele mici superficial. Artera dă ramuri ce se numesc colaterale, iar la capăt formează ramuri terminale. Artere diferite se pot uni între ele prin ramuri, formând anastomoze. Structural arterele prezintă trei tunici: internă, mijlocie şi externă. S tunica internă (intima) este formată dintr-un strat de celule turtite (endoteliu), continuarea endocardului, prezent în întreg sistemul vascular. Stratul subendotelial este alcătuit dintr-o reţea de fibre elastice, colagene şi de reticulină, iar sub acesta se află o membrană groasă şi elastică, numită limitanta elastică internă; 0 tunica mijlocie (media) este formată din fibre elastice şi fibre musculare netede dispuse circular. în media arterelor mari (aortă, artera pulmonară) predomină ţesutul elastic, iar în media arterelor mici, ţesutul muscular. Astfel, stratul de ţesut elastic se subţiază îndepărtându-ne de inimă, iar cel muscular se îngroaşă. Prin urmare,arterele mari sunt extensibile şi elastice (artere de tip elastic), iar cele mijlocii şi' mici sunt contractile (artere de tip muscular). Limitanta elastică externă separă media de tunica externă; 0 tunica externă (adventicea) este formată din ţesut elastic, fibre colagene şi elemente musculare. în adventicea vaselor mari şi mijlocii se află arteriole şi capilare ce hrănesc peretele arterei. în tunica mijlocie şi externă se găsesc terminaţii nervoase vegetative, îndepărtându-se de inimă, media şi adventicea se subţiază până dispar la nivelul capilarelor. Din inimă pornesc: artera aortă, din ventriculul stâng şi artera pulmonară, din ventriculul drept. Artera aortă Este cea mai voluminoasă arteră din corp. Porneşte din ventriculul stâng printr-o dilataţie numită bulbul aortic. Orificiul aortei arc trei valvule sigmoide. De la bulb ea se îndreaptă în sus (aorta ascendentă) fiind învelită în pericard, aproape în întregime. Se curbează formând arcul aortic şi coboară vertical între inimă şi coloana vertebrală (aorta descendentă), iar în dreptul discului vertebral L4-L5 se trifurcă în: două artere iliace comune şi artera sacrală medie. Din bulbul aortic pleacă artera coronară dreaptă şi artera coronară stângă. Din arcul aortei pornesc trei trunchiuri arteriale de la dreapta spre stânga, ce vascularizează capul şi membrele superioare: Trunchiul brahiocefalic, care pleacă din dreapta arcului aortic şi se bifurcă în artera subclaviculară dreaptă şi artera carotidă comună dreaptă; artera carotidă comună stângă ; artera subclaviculară stângă.

Upload: iulia-toderici

Post on 13-Dec-2015

6 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

anatmie, sem II

TRANSCRIPT

Page 1: Vasele Sanguine

Vasele sanguine

In funcţie de structura şi funcţiile lor vasele sanguine sunt de trei feluri: artere, capilare şi vene.

Arterele sunt vase sanguine prin care sângele circulă de la inimă la organe, pornind din ventricule şi ajungând la toate organele, unde se capilarizează. Se împart după dimensiuni în: mari, mijlocii şi mici. Cele mai mici artere se numesc arteriole şi se continuă cu capilarele. Arterele mari sunt aşezate profund, iar cele mici superficial. Artera dă ramuri ce se numesc colaterale, iar la capăt formează ramuri terminale. Artere diferite se pot uni între ele prin ramuri, formând anastomoze.

Structural arterele prezintă trei tunici: internă, mijlocie şi externă. S tunica internă (intima) este formată dintr-un strat de celule turtite (endoteliu), continuarea endocardului, prezent în întreg sistemul vascular. Stratul subendotelial este alcătuit dintr-o reţea de fibre elastice, colagene şi de reticulină, iar sub acesta se află o membrană groasă şi elastică, numită limitanta elastică internă; 0 tunica mijlocie (media) este formată din fibre elastice şi fibre musculare netede dispuse circular. în media arterelor mari (aortă, artera pulmonară) predomină ţesutul elastic, iar în media arterelor mici, ţesutul muscular. Astfel, stratul de ţesut elastic se subţiază îndepărtându-ne de inimă, iar cel muscular se îngroaşă. Prin urmare,arterele mari sunt extensibile şi elastice (artere de tip elastic), iar cele mijlocii şi' mici sunt contractile (artere de tip muscular). Limitanta elastică externă separă media de tunica externă; 0 tunica externă (adventicea) este formată din ţesut elastic, fibre colagene şi elemente musculare. în adventicea vaselor mari şi mijlocii se află arteriole şi capilare ce hrănesc peretele arterei. în tunica mijlocie şi externă se găsesc terminaţii nervoase vegetative, îndepărtându-se de inimă, media şi adventicea se subţiază până dispar la nivelul capilarelor.

Din inimă pornesc: artera aortă, din ventriculul stâng şi artera pulmonară, din ventriculul drept.

Artera aortă

Este cea mai voluminoasă arteră din corp. Porneşte din ventriculul stâng printr-o dilataţie numită bulbul aortic. Orificiul aortei arc trei valvule sigmoide. De la bulb ea se îndreaptă în sus (aorta ascendentă) fiind învelită în pericard, aproape în întregime. Se curbează formând arcul aortic şi coboară vertical între inimă şi coloana vertebrală (aorta descendentă), iar în dreptul discului vertebral L4-L5 se trifurcă în: două artere iliace comune şi artera sacrală medie. Din bulbul aortic pleacă artera coronară dreaptă şi artera coronară stângă. Din arcul aortei pornesc trei trunchiuri arteriale de la dreapta spre stânga, ce vascularizează capul şi membrele superioare:

Trunchiul brahiocefalic, care pleacă din dreapta arcului aortic şi se bifurcă în artera subclaviculară dreaptă şi artera carotidă comună dreaptă; artera carotidă comună stângă ; artera subclaviculară stângă.

Arterele carotide comune au origini diferite, cea dreaptă pleacă din trunchiul brahiocefalic, iar cea stângă direct din aortă. Ele urcă vertical pe laturile traheei şi se bifurcă la nivelul laringelui formând carotida externă şi internă. înainte de bifurcare prezintă o uşoară dilatare numită sinus carotic.

Artera carotidă externă vascularizează o mare parte din organele gâtului (glanda tiroidă, laringele, muşchii cefei şi stemocleidomastoidian) şi organele capului în afară de encefal şi ochi. Ea merge de la catilajul tiroid la condilul mandibulei unde se împarte în două ramuri terminale:

• artera temporală superficială (se împarte într-o ramură frontală şi alta parietală, dă ramuri parotidiene, ramuri auriculare anterioare,ramura orbitală, artera temporală profundă postcrioară şi artera transversală a feţei);

• artera maxilară internă (dă naştere arterei sfenopalatine, care irigă peretele lateral al fosei sfenopalatine, şi arterei meningeană mijlocie, ce irigă dura mater). în traiectul ei dă şapte ramuri colaterale:

• artera tiroidiană superioara (vascularizează prin două ramuri, anterioară şi posterioară, glanda tiroidă; prin artera laringiană superioară laringele; muşchiul stemocleidomastoidian şi muşchii subhioidieni);

• artera linguală (dă ramura hioidiană ce irigă muşchii suprahioidieni; artera sublinguală pentru glanda sublinguală; artera profundă a limbii şi artera dorsală a limbii pentru muşchii limbii);

• artera facială (cu origine deasupra lingualei, trece pe marginea inferioară a mandibulei şi se ramifică la colţul gurii în artera labială superioară şi inferioară, care se anastomozează cu arterele labiale opuse formând un inel arterial în jurul gurii, cercul arterial; peribucal; se termină în unghiul intern al ochiului prin artera unghiulara);

Page 2: Vasele Sanguine

• artera sternocleidomastoidiană (vascularizează muşchiul cu acelaşi nume);,

• artera occipitală (pleacă de pe faţa posterioară a carotidei externe, trece prin şanţul cu acelaşi nume de pe faţa inferioară a mastoidei şi; urcă pe sub piele dând colaterale ce ajung la vertex: ramuri musculare pentru muşchii cefei, ramura auriculară pentru pavilionul urechii şi o ramură meningeană pentru dura mater;

• artera auriculară posterioară (dă o ramură auriculară posterioară pavilionului urechii, o ramură mastoidiană cefei şi o ramură stilornastoidiană ce ajunge la dura mater);

• artera faringiănă ascendentă (uneori poate avea origine din bifurcaţia carotidei comune; vascularizează segmentele superioare ale faringelui).

Artera carotidă internă vascularizează creierul şi globul ocular cu anexele lui. Situată înapoia carotidei externe, se îndreaptă spre baza craniului şi pătrunde prin canalul carotidian al stâncii temporalului în cavitatea craniană, străbătând apoi dura mater. Dă două feluri de ramuri: colaterale şi terminale. Ramurile colaterale sunt reprezentate de:

• ramurile intrapietroase, ce vnsi uliiii/eu/n canalul carotidian şi cavitatea timpanică;

• ramurile intrasinusale, ce irigft pcrc|ii sinusului cavernos;

• artera oftalmică irigă globul ocular cu muşchii lui, glanda lacrimală şi pleoapele, pielea frunţii şi a nasului prin artera frontală şi artera nazală.

Ramurile terminale sunt:

• arterele cerebrale anterioare, dreaptă şi stângă, irigă faţa internă a emisferelor cerebrale; între ele se află artera comunicantă anterioară, care se anastomozează şi de la care pleacă ramuri frontale, orbitale, parietale, centrale şi corticale;

• artera cerebrală mijlocie sau artera sylviană irigă ganglionii bazali şi suprafaţa corticală a lobilor frontal, parietal şi temporal;

• artera comunicantă posterioară se anastomozează cu artera cerebrală posterioară făcând legătura între sistemele carotidei interne şi sistemul vertebral;

• artera coroidiană, ramură terminală a carotidei interne, se termină în ventriculul lateral prin plexul coroidian.

Cele două artere cerebrale anterioare, artera comunicantă anterioară (care se anastomozează) şi cele două artere comunicante posterioare participă la formarea poligonului arterial Willis, situat la baza creierului în jurul şeii turceşti.

Arterele subclaviculare sunt două: artera subclaviculară dreaptă care pleacă din trunchiul brahiocefalic şi artera subclaviculară stângă ce pleacă direct din arcul aortic. Ambele au aceleaşi ramificaţii şi vascularizează aceleaşi regiuni ale toracelui, gâtului şi părţi din encefal. De la origine merge lateral, formând un arc cu convexitatea în sus şi se continuă cu artera axilară la nivelul claviculei.

Dă numeroase colaterale:

• artera vertebrală;

• trunchiul tirocervicai,

• trunchiul costocervical (dă artera intercostală superioară şi artera cervicală profundă);

• artera transversă cervicală profundă (cu ramurile ascendentă şi descendentă);

• artera mamară internă sau toracică internă care dă ramuri colaterale ce vascularizează muşchii intercostali, glanda mamară, timusul, bronhiile, diafragmul. Ramurile terminale sunt: ramura diafragmatică şi ramura abdominală.

Page 3: Vasele Sanguine

Prin ramurile ei artera subclaviculară vascularizează un teritoriu foarte mare, din regiunea capului şi a trunchiului.

Artera axilară continuă artera subclaviculară şi se întinde de la mijlocul claviculei până la axilă. Dă ramuri colaterale:

• artera toracică superioară (vascularizează muşchii pectorali şi intercostali şi glanda mamară);

• artera toracică laterală sau mamară externă (irigă glanda mamară);

• artera toracoacromială (irigă muşchiul deltoid şi articulaţia scapulo-humerală);

• artera subscapulară (irigă muşchii scapulei şi regiunea spatelui);

• arterele circumflexe humerale (irigă articulaţia umărului şi muşchiul deltoid). La marginea inferioară a muşchiului pectoral mare, artera axilară se continuă cu artera brahială.

Artera brahială sau humerală continuă artera axilară şi la cot se bifurcă în ramuri terminale: artera ulnară şi artera radială. De-a lungul ei, artera brahială dă ramuri colaterale:

• artera brahială' profundă ce formează reţeaua peri articulară a cotului (dă artera nutritivă a humerusului ce irigă şi muşchiul triceps brahial);

• artera colaterală ulnară superioară (irigă muşchii biceps şi triceps brahial);

• artera colaterală ulnară inferioară (vascularizează muşchii brahial şi rotund pronator).

Artera ulnară se mai numeşte şi artera cubitală şi este ramura terminală a arterei brahiale, întinzându-se de la cot în regiunea carpiană, unde se continuă cu arterele mâinii. Artera ulnară dă numeroase ramuri colaterale ce vascularizează muşchii regiunilor medio-superioară şi anterioară ale antebraţului, şi ramuri nutritive pentru ulnă şi radius. Ramurile terminale ale arterei ulnare contribuie la vascularizaţia mâinii.

Artera radiaiă, ramură terminală a arterei brahiale, porneşte de la cot şi merge până în regiunea carpiană în dreptul degetului mare, unde se continuă cu arterele mâinii. Formează ramuri colaterale ce vascularizează muşchii anteriori şi laterali ai antebraţului şi ramuri terminale ce contribuie la vascularizaţia mâinii.

Arterele mâinii sunt formate prin anastomoza ramurilor terminale ale arterelor ulnară şi radială, care la nivelul carpului, pe faţa palmară, formează arcada palmară superficială. Din acest arc pornesc arterele digitale palmare comune, care dau la rândul lor arterele digitale palmare proprii. Tot la nivelul carpului, arterele ulnară şi radială dau licoare cale o ramură profundă, care anastomozându-se, formează arcada palmara profundă, din care pornesc arterele interosoase palmare, care merg prin spaţiile interosoase şi dau, pentru fiecare deget, două artere digitale palmare. Din arterele interosoase palmare pornesc arterele perforante, care trec spre faţa dorsală a mâinii. Aici, ramuri din radială şi ulnară se anastomozează formând arcada dorsală a mâinii, din care pornesc arterele interosoase dorsale şi care furnizează arterele digitale dorsale pentru partea posterioară a degetelor.

Aorta descendentă continuă arcul aortic în dreptul vertebrei T4, limită marcată de ligamentul arterial, ce leagă aorta de ramura stângă a arterei pulmonare. Ligamentul arterial reprezintă restul canalului arterial al fătului ce face lagătura între aortă şi artera pulmonară. După naştere canalul arterial se transformă în ligament arterial. Aorta descendentă se întinde de la ligamentul arterial la cartilajul dintre vertebrele L4-L5, unde se trifurcă dând cele două artere iliace comune şi artera sacrală medie. Se împarte în funcţie de regiunile străbătute în: aorta toracală şi aorta abdominală.

Aorta toracală, cuprinsă între ligamentul arterial şi orificiul aortic al diafragmei, se află în mediastinul posterior, pe latura stângă a coloanei vertebrale, având o poziţie aproape verticală. De-a lungul aortei toracale se desfac ramuri viscerale şi parietale care vascularizează cavitatea toracică.

Ramurile viscerale sunt reprezentate de arterele esofagiene pentru esofag, arterele pericardice pentru pericard şi arterele bronşice pentru bronhii.

Ramurile parietale sunt reprezentate în principal de arterele intercostale, care vascularizează pereţii cavităţii toracice.

Page 4: Vasele Sanguine

Arterele intercostale alcătuiesc zece perechi ce pornesc de pe părţile laterale ale aortei toracale, în dreptul ultimelor zece spaţii intercostale. Fiecare arteră intercostală se bifurcă şi formează două ramuri: posterioară şi anterioară.

Aorta abdominală este cuprinsă între orificiul aortic al diafragmului şi vertebra L4, unde se termină aorta. Din ea pleacă ramuri viscerale, parietale şi terminale.

Ramurile viscerale vascularizează organele din cavitatea abdominală şi vor fi abordate în continuare.

Trunchiul celiac pleacă din partea anterioară a aortei sub diafragm dând trei ramuri:

> artera gastrică stângă ce irigă regiunea cardială a stomacului şi esofagul terminal;

> artera hepatică cu două ramuri terminale ce irigă ficatul, iar colateralele irigă: stomacul, duodenul, pancreasul şi vezicula biliară;

> artera splenică ce irigă splina prin ramuri terminale, iar prin colaterale, stomacul şi pancreasul.

Deci, trunchiul celiac irigă organele din poţiunea superioară a cavităţii abdominale.

Artera mezenterică superioară pleacă de pe faţa anterioară a aortei, mai jos decât trunchiul celiac şi merge vertical în jos dând importante ramuri:

> artera pancreatico-duodenală şi artera ileocolică pentru pancreas şi o parte a duodenului;

> arterele jejunale şi arterele ileale pentru jejunoileon;

> artera ileocolică pentru intestinul subţire terminal şi începutul colonului ascendent;

> arterele colice drepte pentru jumătatea dreaptă a colonului transvers şi colonul ascendent.

Arterele suprarenale în număr de două, dreaptă şi stângă, pleacă de pe părţile laterale ale aortei vascularizând glandele suprarenale.

Arterele renale (dreaptă şi stângă) pleacă din aortă în dreptul vertebrei L 4 si vascularizând rinichii şi prin colaterale, diafragmul, bazinetul, glandele suprarenale şi capsula adipoasă a rinichiului.

Arterele genitale pornesc de pe partea anterioară a aortei şi se numesc la bărbat, artere testiculare (spermatice) ce irigă testiculele, iar la femeie, artere ovariene, care irigă ovarele şi trompele uterine.

Artera mezenterică inferioară porneşte din dreptul vertebrei L3 şi se îndreaptă spre rect formând arterele hemoroidale superioare, ramuri terminale ce irigă rectul. Dă ramuri colaterale:

• arterele colice stângi ce irigă jumătatea stângă a colonului transvers şi colonul descendent;

• arterele sigmoidiene ce vascularizează colonul sigmoid.

Ramurile parietale ale aortei descendente irigă pereţii cavităţii abdominale. Acestea sunt:

• artera diafragmatică inferioară pentru faţa inferioară a diafragmei;

• arterele lombare (în număr de patru) pentru muşchii vertebrali, măduva spinării şi pereţii anterolaterali ai abdomenului.

Ramurile terminale ale aortei descendente sunt: artera sacrală medie şi două artere iliace comune.

Artera sacrală medie aflată în continuarea aortei abdominale, merge pe faţa anterioară a vertebrei L5, a sacrului şi coccisului şi dă ramuri muşchilor acestei regiuni, precum şi coloanei vertebrale şi rectului.

Page 5: Vasele Sanguine

Arterele iliace comune pornesc din BOftl la nivelul vertebrei L4, merg lateral formând artera iliacă comuna slfliif.n şi artera iliacă comună dreaptă. Ele se bifurcă în dreptul articulaţiei dintre sacru şi osul iliac în: artera iliacă internă şi artera iliacă externă.

Artera iliacă internă se îndreaptă de la origine în jos, pătrunzând în bazin, unde se împarte în două trunchiuri: anterior şi posterior.

Din trunchiul anterior pornesc:

0 ramuri viscerale: arterele ombilicală, vc/.icală şi ruşinoasă internă, care irigă vezica urinară, organele genitale, muşchii regiunii perineale, rectul şi anusul;

0 ramuri parietale: obturatoare inferioară şi fesieră inferioară, care vascularizează muşchii din regiunile anterioară şi medială a coapsei, partea inferioară a regiunii fesiere şi partea superioară a coapsei.

Din trunchiul posterior pleacă numai ramuri parietale: iliolombară, sacrală laterală şi fesieră superioară, pentru muşchii regiunilor lombară şi posterioară a bazinului, meningele rahidian şi regiunea fesieră superioară.

Artera iliacă externă se află în continuarea iliacei comune cu un traiect oblic în jos şi lateral, până la ieşirea din bazin, unde se continuă cu artera femurală.

Artera femurală începe la ieşirea iliacei externe din bazin în dreptul ligamentului inghinal şi se termină în treimea inferioară a coapsei, la nivelul inelului tendinos al muşchiului adductor mare, unde se continuă cu artera poplitee. Dă ramuri colaterale:

• artera epigastrică superficială pentru pielea regiunii anterioare a peretelui inferior abdominal;

• artera circumflexă iliacă superficială pentru pielea peretelui infero-lateral abdominal;

• artera femurală profundă pentru muşchii regiunii posterioare a coapsei, articulaţia coxofemurală şi femurul.

Artera poplitee aflată în continuarea femuralei se întinde în regiunea posterioară a genunchiului, în fosa poplitee, de la inelul tendinos al muşchiului adductor mare la inelul tendinos al muşchiului solear, unde se bifurcă în ramurile ei terminale: tibială anterioară şi tibială posterioară. Dă ramuri colaterale pentru articulaţia genunchiului (formând în jurul ei reţeaua articulară a genunchiului) şi pentru muşchii gemeni.

Artera tibială anterioară, ramură terminală a arterei poplitee, pleacă de la inelul tendinos al solearului, străbate superior spaţiul interosos şi coboară pe faţa anterioară a tibiei, până la ligamentul cruciat, unde se continuă cu artera pedioasă. Dă ramuri colaterale pentru reţeaua articulară genunchiului şi ramuri musculare pentru muşchii regiunilor anterioară, laterală şi inferioară a gambei, formând o reţea maleolară externă şi internă.

Artera tibială posterioară continuă traiectul arterei poplitee. începe la nivelul inelului tendinos al solearului şi trece pe partea postero-internă a gambei, până la şanţul retromaleolar intern, unde se bifurcă formând arterele plantare. Dă artera peronieră, în traiectul ei, care merge pe partea postero-externă a gambei până la maleola externă, unde dă ramuri calcaneene laterale. Artera peronieră dă ramuri:

• artera nutritivă a peroneului şi a tibiei pentru oasele corespunzătoare;

• ramuri musculare pentru muşchii din regiunea posterioară a gambei.

Artera pedioasă (artera dorsală a piciorului), ramură terminală a tibialei anterioare, la primul spaţiu interosos dă artera interosoasă dorsală I şi artera plantară profundă ce ajunge la plantă. Dă colaterale pe traiect:

• artera externă a tarsului, terminată prin artera interosoasă dorsală V;

• artera arcuată din care pornesc arterele interosoase II, III, IV. Cele două artere se anastomozează între ele. Din cele cinci artere interosoase pornesc arterele digitale dorsale. Ramuri din artera dorsală a piciorului, din artera externă a tarsului şi din artera arcuată, se anastomozează formând reţeaua dorsală a piciorului.

Page 6: Vasele Sanguine

Arterele plantare, ramuri terminale ale arterei tibiale posterioare, sunt: artera plantară internă şi artera plantară externă, ce vascularizează musculatura şi oasele regiunii metatarsiene şi ale degetelor.

Trunchiul arterei pulmonare

Porneşte din ventriculul drept prin orificiul arterial pulmonar. De la acest orificiu se ridică vertical, pe partea stângă a aortei, până ajunge sub arcul aortei, unde se bifurcă şi dă naştere la două ramuri: artera pulmonară dreaptă şi artera pulmonară stângă.

Artera pulmonară dreaptă are un traiect aproape orizontal, trece pe sub arcul aortic şi ajunge în hilul plămânului drept, fiind mai lungă decât cea stângă (5-6 cm). în plămân dă trei ramuri pentru cei trei lobi pulmonari, care însoţesc cele trei bronhii lobare şi se ramifică în ramuri din ce în ce mai subţiri, până la nivelul acinilor pulmonari, unde formează ramuri pulmonare terminale care se capilarizează în jurul alveolelor pulmonare.

Artera pulmonară stângă se duce la plămânul stâng, având tot un traiect orizontal şi o lungime de 3 cm. în plămân dă două ramuri ce însoţesc ramurile bronhiei şi se ramifică la fel ca artera pulmonară dreaptă.

Capilarele sanguine se formează prin ramificarea arteriolelor tuturor organelor, formând reţele capilare ce vasculari/.ea/.ă întreg organismul. Au un diametru de 5 - 30 microni, ce variază cu starea funcţională a organismului.

Peretele capilarelor este format din trei straturi:

0 endoteliul căptuşeşte capilarul şi este format din celule turtite al căror contur depinde de starea capilarului: dacă c dilatat, conturul este drept, iar dacă capilarul e contractat, conturul celulelor endoteliale este sinuos; are o suprafaţă de 6300 m2, prin care se realizează toate schimburile de substanţe dintre sânge şi ţesuturi; 0 membrana bazală sau stratul subendotelial înconjoară endoteliul, fiind formată dintr-o reţea de fibre elestice, colagene şi de reticulină şi este intim legată de celulele endoteliale; este foarte subţire, rezistentă şi elastică;

0 periteliul înconjoară membrana bazală, fiind format din celule conjunctive numite pericite cu aspecte variate: alungite, cu ramificaţii care se anastomozează înconjurând capilarul, cu diferite funcţii fagocitare, metabolice, secretorii; caracteristica periteliului este faptul că celulele lui nu constituie un strat continuu. Capilarele descrise se numesc capilare tipice şi sunt întâlnite în tot organismul. In unele organe, capilarele au caractere speciale şi se numesc capilare atipice.

Reţelele de capilare se interpun între arterele terminale (arteriole) şi venele iniţiale (venule). Există cazuri în care reţeaua de capilare este situată între două arteriole sau între două venule, caz în care se numesc reţele admirabile, întâlnite în rinichi (glomerulul Malpighi) şi ficat (lobii hepatici).

Venele

Sunt vase sanguine ce se formează prin confluenţa capilarelor sanguine şi care se termină la inimă, în atrii. Prin ele sângele circulă de la periferie spre inimă. Ele sunt mai numeroase decât arterele, în raport de 2/1. în funcţie de dispoziţia lor în organism, se clasifică în:

* profunde, dispuse în adâncimea organismului, însoţesc arterele;

* superficiale, aşezate sub piele nu însoţesc arterele.

O altă caracteristică o formează marele număr de anastomoze (legături) prin ramuri colaterale, care au o importanţă mare pentru circulaţia venoasă. Ele au formă cilindrică, unele prezentând strangulaţii în lungul lor.

Grosimea lor variază, cele din apropierea inimii fiind mai groase şi, cu cât se îndepărtează de inimă, devin mai subţiri. în funcţie de grosimea lor se împart în mari, mijlocii şi mici, cele mai subţiri numindu-se venule, ce se formează prin unirea capilarelor. Din confluenţa venulelor se formează venele mici şi mijlocii, iar din confluenţa acestora se formează venele mari sau trunchiurile venoase.

Page 7: Vasele Sanguine

Venele din unirea cărora se formează vene mai mari se numesc vene de origine, iar venele care se deschid pe traiectul unei vene colectoare poartă denumirea de afluenţi.

Din punct de vedere structural, venele au perete mai subţire şi mai puţin rezistent decât arterele şi, din acest motiv, în secţiune transversală, conturul venelor este oval, turtit, în timp ce arterele au un contur circular, regulat.

Peretele unei vene este format din trei tunici:

0 tunica internă sau endovena, formată dintr-un endoteliu, care căptuşeşte lumenul venei şi are aceeaşi structură ca şi endoteliul capilarelor, şi dintr-un strat conjunctiv elastic, aşezat în jurul endoteliului, ce conţine fibre elestice dispuse sub formă de reţea; ea formează în interiorul unor vene nişte pliuri (valvule venoase) întâlnite numai la venele în care sângele circulă de jos în sus (venele membrelor inferioare şi vena cavă inferioară), numite vene valvulare, spre deosebire de venele jugulare şi vena cavă superioară (vene avalvulare), în care sângele circulă invers; valvulele venoase, de forma unor cuiburi de rândunică şi cu concavitatea în sus, au rol important în circulaţia venoasă, acţionând ca adevărate supape; 0 tunica mijlocie sau mezovena este mai subţire ca cea a arterelor, fiind formată din ţesut conjunctiv, în care sunt cuprinse şi fibre musculare; ţesutul conjunctiv conţine fibre conjunctive şi fibre elastice; a

0 tunica externă sau perivena, este mai groasă decât cea mijlocie şi e constituită tot din ţesut conjunctiv lax, în care se găsesc pe lângă fibre conjunctive şi fibre elastice, şi elemente musculare. Structura peretelui şi în special a tunicii mijlocii variază cu diferitele tipuri de vene:

* venele fibroase se caracterizează prin slaba dezvoltare a tunicii mijlocii, care este formată numai din fibre colagene, cu foarte puţine fibre elastice şi fără fibre musculare, şi înlocuirea perivenei cu ţesut conjunctiv înconjurător; acestea sunt venele cerebrale, venele cerebeloase şi sinusurile membranei dura mater;

* venele fibroelastice sunt vene a căror tunică mijlocie este formată din fibre conjunctive, cu dispoziţie circulară şi fibre elastice longitudinale, precum şi rare fibre musculare, iar în perivenă se găsesc fibre conjunctive şi elastice: venele intercostale, venele tiroidiene, venele coronare, vena linguală şi vena oftalmică;

* venele musculoase prezintă o dezvoltare apreciabilă a elementelor musculare din tunica mijlocie şi externă; sunt vene mici, aşezate departe de inimă (venele membrelor).

Totalitatea venelor formează sistemul venos care este alcătuit din: sistemul venelor pulmonare şi sistemul venelor marii circulaţii.

Sistemul venelor pulmonare

Venele pulmonare se formează din capilarele care alcătuiesc reţeaua capilară de pe suprafaţa alveolelor pulmonare. Venulele rezultate din aceste capilare se unesc între ele şi formează câte o venă pentru fiecare lobul pulmonar, numită venă lobulară, iar acestea se unesc între ele şi formează câte o venă pentru fiecare lob pulmonar, vena lobară.

In plămânul drept, vena lobului superior se uneşte cu vena lobului mijlociu şi formează o singură venă. Prin hilul fiecărui plămân ies astfel câte două vene, care se numesc vene pulmonare; vom deosebi astfel două vene pulmonare drepte şi două vene pulmonare stângi. Cele patru vene pulmonare, după un traiect scurt, aproape orizontal, se deschid în atriul stâng prin orificii separate. Venele pulmonare sunt avalvulare. Prin ele este dus la inimă sângele care s-a oxigenat în alveolele pulmonare.

Sistemul venelor marii circulaţii

Acest sistem este reprezentat de totalitatea venelor care colectează sângele ce a circulat prin toate organele corpului aducându-1 înapoi la inimă, în atriul drept. In acest sistem distingem: venele cardiace (descrise la studiul inimii) şi sistemul venelor cave.

Sistemul venelor cave este reprezentat de totalitatea venelor prin care sângele, care a circulat prin toate organele, în afară de inimă, se întoarce în atriul drept; el este împărţit de asemenea în două sisteme:

Page 8: Vasele Sanguine

> sistemul venei cave superioare (reprezentat de totalitatea venelor care aduc sângele la atriul drept prin vena cavă superioară); sistemul venei cave inferioare.

Vena cavă superioară este un trunchi venos care colectează sângele din partea supradiafragmatică a trunchiului (cap, gât, membre superioare, pereţii cutiei toracice, organele din cavitatea toracică). Este aşezată în mediastinul anterior şi are un traiect vertical, înapoia marginii drepte a sternului. Are o lungime de 6 - 8 cm şi se întinde din dreptul cartilajului primei coaste, până la atriul drept; partea ei inferioară este acoperită de pericard. Ea vine în raport cu plămânul drept, cu sternul, traheea, artera pulmonară şi aorta. Vena cavă superioară are ca origine trunchiurile venoase brahiocefalice, iar ca afluenţi, marea venă azygos.

Marea venă azygos este un trunchi venos, aşezat în partea dreaptă a coloanei vertebrale. Ea are ca venă de origine vena lombară ascendentă dr şi, după ce străbate dialragmul, ajunge până în dreptul celui de-al treilea spaţiu intercostal drept, unde se curbează şi se deschide pe faţa posterioară a venei cave superioare. Pe traiectul ei primeşte ca afluenţi venele intercostale drepte, care colectează sângele din spaţiile intercostale drepte şi din muşchii jgheaburilor vertebrale drepte, precum şi din partea dreaptă a canalului rahidian, şi mica venă azygos, numită vena hemiazygos.

Vena hemiazygos are un traiect paralel cu marea venă azygos, dar este situată pe partea stângă a coloanei vertebrale; ea are originea în vena lombară ascendentă stângă şi, după ce străbate diafragmul, se ridică pe partea stângă a coloanei până în dreptul vertebrei T7, unde se curbează şi, trecând înaintea coloanei vertebrale, se varsă în marea venă azygos. Ea colectează sângele din venele intercostale stângi. Venele intercostale stângi din partea superioară formează un trunchi comun numit vena hemiazygos superioară, care uneori se varsă direct în marea venă azygos.

Marea venă azygos, prin venele de origine şi afluenţii săi, colectează sângele din pereţii trunchiului.

Trunchiurile venoase brahiocefalice se mai numesc venele anonime şi reprezintă venele de origine ale venei cave superioare. Sunt în număr de două: ;■

• stâng, mai lung şi cu un traiect aproape orizontal;

• drept, mai scurt şi cu un traiect oblic, care se uneşte cu cel stâng formând vena cavă superioară.

Fiecare trunchi primeşte pe traiectul lui numeroşi afluenţi şi are ca vene de origine vena subclaviculară şi vena jugulară internă, care confluează la nivelul articulaţiei stemoclaviculare.

Afluenţii trunchiurilor venoase brahiocefalice sunt:

• venele tiroidiene inferioare, care colectează sângele din glanda tiroidă;

• venele vertebrale, care adună sângele din canalul vertebral al regiunii cervicale, din muşchii prevertebrali şi din regiunea cefei;

• venele jugulare posterioare, ce strâng sângele din regiunea cefei;

• venele diafraghiatice superioare, care adună sângele din diafragm; ]

• venele bronşice, venele traheale, venele esofagiene, venele timice, care colectează sângele din organele sinonime;

• venele mamare interne, ce adună sângele din pereţii cavităţii toracice;

• venele intercostale superioare, ce primesc sângele din primele două spaţii intercostale.

Vena jugulară internă este cel mai gros trunchi venos din regiunea cervicală, cu origine la nivelul orificiului jugular ui bazei craniului, ea coboară la articulaţia stemoclaviculară, unde confluează cu vena subdaviculară. Prezintă o dilatare la extremitatea superioară, golful venei jugulare, şi o alta la extremitatea inferioară, sinusul venei jugulare.

Page 9: Vasele Sanguine

Are ca afluenţi:

• venele faringiene, ce adună sângele de la pereţii faringclui;

• venele meningeene, ce adună sângele din meningele cranian;

• venele linguale, care adună sângele din limbă;

• vena facială comună, ce primeşte sângele din regiunea feţei;

• venele tiroidiene superioare, ce adună sângele din glanda tiroidă. Venele de origine ale venei jugulare interne sunt reprezentate de istemul venos al craniului, format din sinusurile venoase ale durei mater, venele encefalice şi venele diploice.

Sinusurile venoase ale durei mater sunt cavităţi săpate în grosimea ei şi se grupează în perechi şi neperechi.

Sinusurile neperechi sunt:

* sinusul sagital superior, care începe anterior din dreptul crestei

frontale şi merge până în dreptul protuberantei occipitale interne, unde se varsă în confluenţa sinusurilor sau răspântia lui Herophilus;

x sinusul sagital inferior este aşezat pe marginea liberă a coasei creierului şi se varsă în sinusul drept; x sinusul drept situat la joncţiunea coasei creierului cu cortul cerebelului şi cu coasa cerebelului;

x sinusul coronar se găseşte în jurul fosei hipofizare din şaua turcească şi este format dintr-un sinus intercavernos anterior şi altul posterior.

Sinusurile perechi sunt:

x sinusul lateral sau transvers situat în grosimea cortului cerebelului, porneşte din confluenţa sinusurilor şi se continuă cu vena jugulară internă;

x sinusul cavernos, aşezat pe partea laterală a şeii turceşti, comunică medial cu sinusurile intercavemoase, iar înapoi cu sinusul pietros inferior;

x sinusul pietros inferior este aşezat în continuarea sinusului cavernos şi, după ce iese din craniu, se varsă în vena jugulară internă;

x sinusul pietros superior se întinde între sinusul cavernos şi sinusul lateral, fiind ca o anastomoză între cele două sinusuri;

* sinusul occipital ia naştere pe marginea găurii occipitale şi se deschide în sinusul lateral, aproape de confluenţa sinusurilor. Venele encefalice colectează sângele din encefal şi îl duc în sinusurile venoase ale durei mater.

Ele se împart în:

> venele profunde, ce colectează sângele din interiorul cncelalului, acestea fiind: vena mare a creierului, care se varsă în sinusul drept şi se formează prin unirea celor două vene cerebrale interne, care colectează sângele din plexul carotidian, talamus, corpul calos şi corpul striat; pe traiectul ei vena mare a creierului mai primeşte ca afluent vena bazilară, care adună sângele din tuberculul cenuşiu şi nucleul lenticular;

> venele superficiale (colectează sângele de la suprafaţa encefalului) sunt: venele cerebrale superioare, ce adună sângele din partea superioară a emisferei cerebrale şi se varsă în sinusul sagital superior; vena cerebrală mijlocie, care adună sângele regiunii laterale a emisferei cerebrale şi se varsă în sinusul cavernos; venele

Page 10: Vasele Sanguine

cerebrale inferioare colectează sângele de pe faţa inferioară a emisferei cerebrale şi!se varsă în sinusurile transvers, cavernos şi pietros superior.

Venele diploice colectează sângele din oasele bolţii craniene şi formează patru trunchiuri:

• vena diploică frontală;

• venele diploice temporale, anterioară şi posterioară;

• vena diploică occipitală.

Unele vene diploice sunt în legătură cu venele emisare (Santorini, mastoidiană, condiliană posterioară, occipitală), care străbat oasele craniene şi fac comunicarea între circulaţia venoasă intracraniană şi extracraniană.

Vena subdaviculară are un traiect aproape orizontal întinzându-se de la marginea externă a primei coaste până la articulaţia stemoclaviculară, unde se uneşte cu vena jugulară internă formând trunchiul venos brahiocefalic. Ea primeşte următorii afluenţi:

• vena jugulară externă, situată în regiunea laterală a gâtului, se formează prin confluenţa venelor occipitală şi auriculară posterioară; uneori se varsă în trunchiul venei brahiocefalice sau în vena jugulară internă; cele două vene jugulare externe (dreaptă şi stângă) sunt legate printr-o anastomoză semicirculară, arcada jugularelor;

• vena jugulară anterioară aşezată în regiunea anterioară a gâtului, se formează în regiunea suprahioidiană;

Vena de origine a subclavicularei este vena axilară.

Vena axilară colectează sângele clin extremitatea superioară şi din partea latero-superioară a trunchiului, forrnându sr la marginea inferioară a muşchiului pectoral mare prin confluenta venelor brahiale, şi se termină la marginea externă a coastei I. Primeşte afluenţi din pereţii laterali ai toracelui şi vena cefalică.

Venele membrului superior se împart în: profunde şi superficiale.

Venele profunde sunt aşezate lângă arterele pe care le însoţesc, fiecare arteră fiind însoţită de două vene. Sistemul venos profund începe la degete prin venele digitale palmare proprii şi digitale palmare comune şi prin venele interosoase palmare. Toate aceste vene formează două arcade palmare - superficială şi profundă - care stau la originea venelor profunde ale antebraţului: două vene ulnare şi două vene radiale, care primesc afluenţi şi formează în regiunea cotului, venele brahiale sau numerale. Venele brahiale confluează în partea superioară şi formează vena axilară.

Venele superficiale se află sub piele, iar traiectul lor nu are legătură cu arterele sau cu venele profunde. Sistemul venos superficial al membrului superior începe la degete. Fiecare deget are o reţea dorsală digitală, care se termină printr-un arc venos digital la baza degetului, de unde pornesc venele interosoase superficiale, ce se anastomozează formând reţeaua venoasă dorsală a mâinii.

La antebraţ sunt: vena radială superficială, vena ulnară superficială şi vena mediană a antebraţului, care se formează pe faţa anterioară a antebraţului, urcă median până aproape de cot unde vena radială superficială se bifurcă în două ramuri: vena mediocefalică şi vena mediobazilică. Vena mediocefalică se uneşte cu vena radială accesorie formând vena cefalică, iar vena mediobazilică se uneşte cu vena ulnară superficială formând vena bazilică. Astfel se desenează un « M » venos al plicii cotului.

Vena cefalică urcă pe marginea laterală a braţului, iar la umăr se curbează şi se varsă profund în vena axilară.

Vena bazilică urcă pe partea medială a braţului, până la mijloc, unde se varsă profund în vena brahială medială.

Vena cavă inferioară colectează sângele din organele abdominale, din pereţii cavităţii abdominale şi din membrele inferioare, pe care îl duce în atriul drept. Este un trunchi venos lung de 25 cm şi gros de aproximativ 3 cm,

Page 11: Vasele Sanguine

care se formează în dreapta coloanei vertebrale lombare din confluenţa venelor iliace comune. De la origine are un traiect ascendent, lateral de aorta descendentă, iar orificiul de deschidere în atriul drept este prevăzut cu valvula lui Eustachio. Afluenţii săi se împart în: venele viscerale şi parietale.

Venele viscerale sunt:

* venele suprahepatice (două mari şi două mici) se formează din capilarele venei porte în ficat şi adună sângele adus de artera hepatică şi vena portă;

* venele renale (dreaptă şi stângă) se formează din capilarele renale; cea stângă are ca afluenţi vena suprarenală stângă şi vena genitală stângă;

* venele suprarenale se formează în glandele suprarenale, cea dreaptă se varsă în vena cavă, iar cea stângă în vena renală stângă;

x venele genitale (se numesc vene spermatice la bărbat şi vene ovariene la femeie) se formează în organele genitale: cea stângă se varsă în vena renală stângă, iar cea dreaptă se varsă în vena cavă inferioară;

* vena ombilicală, cu importanţă în viaţa intrauterină;

* vena portă colectează sângele din mai multe organe şi-1 aduce în ficat ca sânge funcţional.

Vena portă este un trunchi venos scurt format prin confluenţa venelor splenică, mezenterică superioară şi mezenterică inferioară; are o direcţie oblică de jos în sus şi lateral până în hilul ficatului, unde se bifurcă în două ramuri: dreaptă şi stângă. In ficat se ramifică şi se capilarizează. Primeşte ca afluenţi:

• vena coronară stomahică, ce adună sângele din stomac;

• vena cistică, care colectează sângele din vezicula biliară.

Vena splenică se formează în splină şi se uneşte cu vena mezenterică inferioară înaintea vărsării ei în vena portă. Primeşte:

• venele pancreatice cu sânge din pancreas;

• venele gastrice cu sânge din stomac;

• venele duodenale cu sânge din duoden.

Vena mezenterică inferioară ia naştere din venele rectului şi ale colonului sigmoid şi are un traiect ascendent curb până la capul pancreasului unde se uneşte cu vena splenică. Primeşte venele colice stângi, care colectează sângele din colonul descendent.

Vena mezenterică superioară este cea mai voluminoasă venă de origine a venei porte. Se formează la nivelul părţii terminale a intestinului subţire şi urmează un traiect ascendent aproximativ paralel cu al mezentericei inferioare, până la capul pancreasului, unde se uneşte cu trunchiul format de vena splenică şi vena mezenterică inferioară, alcătuind trunchiul venei porte.

Primeşte ca afluenţi venele colice drepte (cu sânge din jumătatea dreaptă a intestinului gros) şi venele intestinale (cu sânge din intestinul subţire).

Astfel vena portă colectează sângele din organele digestive abdominale, cu excepţia rinichilor şi ficatului. Caracterul special al venei porte îl constituie faptul că ea are reţele de capilare atât la originea ei, în organele unde se formează, cât şi la terminaţie, în ficat. în ficat mai pătrund câteva vene mici, venele porte accesorii, care vin din diferitele regiuni ale corpului şi se capilarizează la fel ca vena portă.

Page 12: Vasele Sanguine

Venele parietale se formează în pereţii cavităţii abdominale şi aduc sângele în vena cavă inferioară. Acestea sunt:

• venele diafragmatice inferioare;

• venele lombare;

• venele iliace comune şi sacrale medii (de origine a cavei inferioare).

Vena iliacă comună se formează la nivelul articulaţiei sacroiliace prin unirea venelor iliacă internă şi iliacă externă.

Vena iliacă internă se formează la partea inferioară a bazinului şi urmează un traiect ascendent oblic lateral, până în dreptul articulaţiei sacroiliace, unde se uneşte cu vena iliacă externă. Primeşte afluenţi viscerali şi parietali.

Venele viscerale se formează în organele din bazin, formând plexuri:

> plexul vezico-prostatic, care adună sângele de le organele genitale;

> plexul hemoroidal, adună sângele din partea terminală a rectului;

> plexul vezical, cu sânge de la vezica urinară şi uretră.

Venele parietale se formează în pereţii bazinului. Acestea sunt:

venele fesiere inferioare şi superioare cu sânge din regiunea fesieră;

venele obturatoare, adună sângele din regiunea obturatoare.

Vena iliacă externă începe la nivelul ligamentului inghinal, fiind continuarea venei femurale şi urmează un traiect oblic ascendent şi medial, până la articulaţia sacroiliacă, unde se uneşte cu vena iliacă internă, formând vena iliacă comună. Pe acest traiect ea primeşte:

• venele circumflexe iliace care colectează sângele din muşchii peretelui anterolateral al abdomenului;

• venei epigastrice inferioare, care colectează sângele din muşchii anteriori ai peretelui abdominal.

Venele de origine ale iliacei externe sunt reprezentate prin venele membrului inferior.

Venele membrului inferior sunt grupate în profunde şi superficiale.

Venele profunde sunt situate lângă artere în unele cazuri existând câtc două pentru fiecare arteră. Acestea sunt:

Vena femurală este unică şi însoţeşte artera femurală de la inelul muşchiului adductor mare, până la ligamentul inghinal, unde se continuă cu vena iliacă externă. Primeşte ca afluenţi: venele femurale profunde, venele circumflexe femurale şi vena safenă mare.

Vena poplitee însoţeşte artera poplitee de la inelul muşchiului solear până la inelul marelui adductor, unde se continuă cu vena femurală; ea se află pe faţa posterioară a genunchiului în regiunea poplitee. Pe traiectul ei primeşte venele articulare, care colectează sângele din articulaţia genunchiului; se formează prin confluenţa venelor tibiale anterioare şi posterioare.

Sistemul venos profund începe la degete, pe faţa plantară, unde se formează venele digitale plantare, care se continuă cu venele interosoase plantare, ce se deschid în arcada (arcul) venoasă plantară. Din arcul venos plantar se formează venele peroniere şi venele tibiale posterioare.

Venele peroniere însoţesc artera peronieră vărsându-se în venele tibiale posterioare, care însoţesc artera omonimă.

Page 13: Vasele Sanguine

Venele tibiale anterioare însoţesc artera tibială anterioară şi formează vena poplitee împreună cu venele tibiale posterioare.

Venele superficiale nu însoţesc arterele, ele aflându-se sub piele. Sistemul venelor superficiale începe la picior pe faţa dorsală a degetelor, prin venele digitale dorsale, care se unesc şi formează venele interosoase dorsale, ce se varsă în arcada venoasă dorsală. Extremitatea medială a arcadei se continuă cu vensj safenă mare, iar extremitatea laterală cu vena safenă mică; între arcada venoasă dorsală şi venele safene există anastomoze care formează reţeaua dorsală a piciorului.

Pe faţa plantară a degetelor se află venele digitale plantare, care se varsă în venele interosoase plantare cu numeroase anastomoze ce formează reţeaua venoasă plantară a piciorului; partea medială a reţelei se varsă în safenă mică, iar cea laterală face legătura cu sistemul venos profund, prin venele mediale profunde.

în regiunea gambei! şi a coapsei, sistemul venos superficial este reprezentat de venele safene şi afluenţii lor.

Vena safenă mică (externă) se formează pe faţa dorsală a piciorului din arcada venoasă dorsală; trece înapoia maleolei externe şi urcă pe faţa posterioară a gambei până la genunchi, unde se curbează profund şi se varsă în vena poplitee. Primeşte anastomoze din safenă mare şi venele profunde.

Vena safenă mare (internă) se formează pe faţa dorsală a piciorului din arcada venoasă dorsală; trece înapoia maleolei interne şi urcă pe feţele interne ale gambei şi coapsei, până în regiunea inghinală, unde se curbează profund şi se varsă în vena femurală. Primejte CI afluenţi: vena epigastrică superficială, vena circumflexă iliacă superficială şi venele ruşinoase externe. Este de remarcat faptul că venele membrului inferior sunt vene valvulare, iar între cele două sisteme de vene exislâ numeroase anaslomoze, sistemul superficial fiind tributar sistemului profund.

Sistemul limfatic

Sistemul limfatic este reprezentat de totalitatea organelor prin care circulă limfa, fiind format din vase limfatice şi ganglioni limfatici.

Capilarele limfatice se găsesc în ţesutul conjunctiv lax al tuturor organelor. Fiecare capilar începe între celule ca un "fund de sac", iar prin celălalt capăt se anastomozează cu alte capilare, formând reţele foarte neregulate, reţelele terminale, care, spre deosebire de cele sanguine au o poziţie de trecere (intermediară) între sistemul arterial şi cel venos.

Capilarul limfatic este mai larg decât cel sanguin şi prezintă în lungul său strangulări şi dilatări. Peretele său este format dintr-un endoteliu cu celule turtite şi contur sinuos. Prin acest endoteliu străbate lichidul intercelular, formându-se limfa. Deşi, capilarele străbat prin tot ţesutul conjunctiv, reţeaua de capilare limfatice nu este deschisă în acest ţesut. Capilarele limfatice ale intestinului subţire se numesc chilifere.

Vasele limfatice rezultă prin confluenţa capilarelor, formându-se vase limfatice mici, ce se unesc formând vase limfatice mari, ce formează trunchiurile limfatice, care comunică cu sistemul vascular sanguin.

Vasele limfatice prezintă pe traiectul lor strangulări mai apropiate la vasele mici şi mai îndepărtate la cele mari, precum şi ganglioni limfatici.

Peretele lor este mai subţire decât al venelor şi prezintă trei tunici: EI tunica internă cu un endoteliu înconjurat de un strat subţire de ţesut conjunctiv, formează în dreptul strangulărilor valvule semilunare, ce asigură circulaţia limfei într-un singur sens; 0 tunica mijlocie (musculară), formată din fibre musculare netede, e mai groasă ia vasele mai groase (vase limfatice propulsoare), iar la cele subţiri este redusă (vase limfatice receptoare); EI tunica externă (adventicea) e formată din ţesut conjunctiv în care se găsesc fibre elastice.

Ganglionii limfatici sunt formaţiuni caracteristice sistemului limfatic, care se găsesc pe traiectul vaselor limfatice. Se prezintă sub formă sferică, ovală sau reniformă şi se află în legătură cu mai multe vase limfatice, dintre care unele aduc limfa la ganglion (vase aferente), iar altele duc limfa de la ganglion (vase eferente) care ies din ganglion prin hil, unde pătrund sau ies arterele, venele şi nervii lui.

Ganglionul limfatic este format din capsulă şi parenchim.

Page 14: Vasele Sanguine

Capsula înveleşte ganglionul limfatic şi este formată din ţesui conjunctiv fibros, în care predomină fibrele conjunctive dispuse în fascicule, printre care se află şi fibre elastice. Capsula trimite spre interior nişte prelungiri, trabecule, care se subţiază spre mijlocul ganglionului şi se anastomozează formând o reţea. Trabeculele împart ganglionul în mai multe loji. Capsula împreună cu trabeculele formează stroma ganglionară şi este străbătută de vasele limfatice aferente şi eferente care se deschid în parenchim.

Parenchimul ocupă tot interiorul ganglionului limfatic şi este formal din ţesut limfoid împărţit în două zone: zona periferică sau corticală şi zona centrală sau medulară.

Cele mai importante grupe de ganglioni limfatici sunt: submentali, submaxilari, auriculari, cervicali, axilari, epicondilieni, toracali, abdominali, pelvini, inghinali, poplitei etc.

Principalele trunchiuri limfatice

Trunchiurile limfatice colectează limfa dintr-o regiune a corpului.

Cele mai importante trunchiuri limfatice sunt:

* trunchiul traheal (jugular), care colectează limfa din regiunea capului şi gâtului;

* trunchiul subclavicular, care colectează limfa din axilă şi din membrul superior;

* trunchiul bronhomediastinal, care colectează limfa din organele cavităţii toracice.

Aceste trunchiuri sunt perechi, drepte şi stângi; cele drepte se varsă în marea venă limfatică sau trunchiul limfatic drept. Acesta este un colector al limfei din partea superioară dreaptă a corpului (jumătatea dreaptă a capului, gâtului, toracelui şi a membrului superior drept). El este aşezai în dreptul confluenţei venei jugulare comune drepte cu vena subclaviculară dreaptă.

Alte trunchiuri limfatice sunt:

* trunchiul lombar, care colectează limfa din membrele inferioare, din majoritatea organelor abdominale şi din pereţii abdominali; este pereche şi se varsă în cisterna Pecquet;

* trunchiul intestinal, care colectează limfa din intestin şi din mezenter; este nepereche şi se varsă tot în cisterna Pecquet;

* canalul toracic, cel mai mare colector limfatic din organism, nepereche, care străbate tot corpul din regiunea lombară, până la extremitatea lui superioară; se formează la nivelul L2-L3 printr-o porţiune dilatată, cisterna Pecquet sau cisterna chilului; se varsă în confluenţa venei jugulare comune stângi cu vena subclaviculară stângă; colectează cea mai mare parte din limfa corpului prin afluenţii săi: trunchiul lombar şi intestinal, unele vase limfatice din peretele cavităţii toracice şi trunchiurile jugular stâng, subclavicular stâng şi bronhomediastinal stâng. Prin vasele lui, sistemul limfatic colectează limfa din întreg organismul şi o conduce în sângele venos.