vârsta-inocenței-20-21-anul-2015

Revista Liceului Tehnologic

„Gheorghe Ruset Roznovanu” Roznov

Vârsta Inocenţei

Painting by Mihaela Buruiană

Anul XI, Nr. 20-21 (2014 – 2015), ISSN 1843 – 7753

Cuprins Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

1 | P a g e

Didactic – 17

Evenimente şi Activităţi Page 18 – 33

Spiritualitate

Atelier literar

Page 34 – 35

Page 36 – 61

Revista Vârsta inocenţei

Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset-Roznovanu” Roznov

Nr. 20-21, An şcolar 2014-2015

ISSN 1843 - 7753

Didactic Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

2 | P a g e

COMUNICAREA NONVIOLENTĂ

Motto: Când vorbesc şi când ascult,/ Fie ca lumina dragostei să treacă

prin mine! (Ruth Bebermeyer)

Comunicarea constituie un instrument universal de socializare umană, prin

intermediul căreia oamenii însuşesc experienţa de veacuri a umanităţii, fac schimb

de informaţie, se cunosc şi se influenţează reciproc, îşi coordonează activităţile

comune. Comunicarea reprezintă, pe de o parte, o formă de manifestare a relaţiilor şi

a atitudinilor interpersonale. Pe de altă parte, ea constituie o formă specifică de

activitate, în procesul căreia se formează relaţiile şi atitudinile umane.

Una dintre cele mai importante probleme, identificate atât de cercetători, cât şi

de specialişti în domeniul psihologiei sau al ştiinţelor sociale, este înstrăinarea

indivizilor unii de alţii. Această înstrăinare apare dintr-o multitudine de motive: din

cauza lipsei de sinceritate; din cauza poziţiei sociale; din cauza faptului că, în ultimul

timp, contactul direct şi nemediat dintre indivizi a fost înlocuit cu tot felul de contacte

mediate; din cauza anumitor aşteptări care le sunt înaintate indivizilor de către

societate, dar care nu sunt înfăptuite de nimeni; din cauza incapacităţii oamenilor de

a exprima exact şi bine ceea ce vor ei cu adevărat etc. Înstrăinarea este condiţionată

de toate aceste fenomene şi, în acelaşi timp, le condiţionează şi ea, le accentuează,

le agravează şi le face să capete o răspândire din ce în ce mai largă.

Un alt fenomen este tendinţa tot mai mare a oamenilor de a înlocui fericirea

propriu-zisă cu un fel de surogat al ei, satisfacţia sau confortul. Conform lui Maslow

[1], realizarea personală şi fericirea se condiţionează reciproc. Atunci când omul nu

ştie şi nici nu vrea să ştie ce îl face cu adevărat fericit, nu ştie să reacţioneze la

fericire şi se mulţumeşte cu o satisfacţie măruntă, şansele lui de realizare fiind

minime. În consecinţă, pentru a rezolva această situaţie, oamenii ar trebui să

conştientizeze clar ce înseamnă pentru ei fericirea şi care sunt căile prin care se

poate ajunge la ea. O altă problemă a societăţii noastre constă în faptul că individul

acceptă tacit valorile care i se impun din exterior, fără a se gândi că el devine creator

numai în măsura în care se creează pe sine însuşi în baza unor valori proprii, alese

în mod conştient.

Comunicarea nonviolentă este o metodă de interacţiune care facilitează

fluxul comunicării, necesar pentru a face schimb de informaţie şi a rezolva

diferendele pe cale paşnică. Această comunicare se axează pe valorile şi necesităţile

umane împărtăşite şi încurajează utilizarea limbajului care amplifică bunăvoinţa,

evitând limbajul care generează resentimente sau autoapreciere scăzută, pentru că

am învăţat să vorbim, dar nu şi să comunicăm, iar acest fapt ne-a condus spre o

profundă supărare personală şi socială [2].

Comunicarea nonviolentă ne ajută să stabilim relaţii şi conexiuni cu noi

înşine şi unii cu alţii într-o formă care permite bunăvoinţei, compasiunii noastre fireşti


3 | P a g e

să înflorească. Ea ne conduce spre re-formularea modului în care ne exprimăm pe

noi înşine şi a felului în care îi ascultăm pe alţii, concentrându-ne conştiinţa asupra

celor patru aspecte: ce observăm, ce simţim, ce necesităţi avem şi ce rugăminţi

înaintăm pentru a ne îmbogăţi viaţa. Comunicarea nonviolentă cultivă ascultarea

profundă, respectul şi empatia şi trezeşte dorinţa reciprocă de a dărui ceva din toată

inima.

Plăcerea de a oferi şi de a primi cu bunăvoinţă, cu înţelegere şi compasiune

(în sensul de îngăduinţă, mărinimie) este proprie naturii umane. Noi, însă, am însuşit

numeroase forme de comunicare ce ne-au umbrit, ce ne-au condus spre a vorbi şi a

ne comporta într-un mod care ne răneşte pe noi înşine şi pe alţii. Una dintre aceste

forme este judecata moralizatoare, care implică un comportament greşit sau urât al

persoanelor ce nu acţionează în concordanţă cu valorile noastre. O altă formă a

acestui fel de comunicare este utilizarea comparaţiilor, care pot bloca compasiunea

atât pentru alte persoane, cât şi pentru noi înşine. Comunicarea ce ne afectează

viaţa de asemenea eclipsează conştientizarea faptului că fiecare dintre noi este

responsabil pentru propriile gânduri, sentimente şi acţiuni. Comunicarea dorinţelor

sub formă de porunci este o altă caracteristică a limbajului care blochează

înţelegerea, compasiunea.

Psihanalistul Rollo May [3] consideră că persoana matură devine capabilă să

diferenţieze o mulţime de nuanţe ale sentimentelor, experienţe puternice şi pasionale

sau expresii delicate şi senzitive, la fel ca diferitele pasaje muzicale într-o simfonie.

Cu toate acestea, pentru mulţi dintre noi trăirile sufleteşti rămân limitate ca şi notele

muzicale ale unui sunet de goarnă, după cum le califică Rollo May.

Dezvoltându-ne un vocabular al trăirilor sufleteşti, care ne-ar permite să

identificăm şi să ne exprimăm emoţiile clar şi concret, putem comunica mai uşor cu

ceilalţi. Permiţându-ne nouă înşine să fim vulnerabili, exprimându-ne senzaţiile,

putem rezolva multe conflicte. Comunicarea nonviolentă face distincţie între cuvintele

care exprimă senzaţiile noastre propriu-zise şi noţiunile care descriu gânduri,

considerente, aprecieri sau interpretări.

Atunci când vorbim, cu cât mai hotărâţi suntem cu privire la ceea ce vrem să

obţinem, cu atât mai multe şanse avem pentru a obţine ceea ce am dorit. Ţinând cont

de faptul că mesajul emis nu întotdeauna este identic cu mesajul recepţionat, trebuie

să ne învăţăm să verificăm dacă mesajul nostru a fost înţeles corect de către

interlocutori.

Obiectivul comunicării nonviolente nu este schimbarea oamenilor şi a

comportamentelor lor astfel încât ei să procedeze aşa cum dorim noi. El constă în

stabilirea unor relaţii bazate pe sinceritate şi empatie, care ar putea satisface

necesităţile tuturor.

Capacitatea noastră de a oferi empatie ne permite să fim vulnerabili, să

anihilăm potenţiala violenţă; ne poate ajuta să acceptăm cuvântul „Nu” din partea

unei persoane, fără a-l concepe drept o repulsie sau respingere, să revitalizăm o


4 | P a g e

conversaţie plictisitoare, ba chiar să înţelegem trăirile sufleteşti şi dorinţele altui om,

exprimate prin tăcere. Oamenii se pot debarasa de efectele paralizante ale suferinţei

psihologice, atunci când se bucură de un contact suficient cu o persoană capabilă

să-i asculte cu empatie.

În cazul în care ne vom revizui acţiunile care nu ne aduc plăcere şi pe care ne

impunem să le facem, iar apoi vom transforma cuvintele sunt nevoit în aleg să, vom

descoperi mai multă bucurie şi împlinire în viaţa noastră.

Nonviolenţa înseamnă să-i permiteţi pozitivului din interiorul vostru să iasă la

suprafaţă, să intervină. Să vă lăsaţi dominaţi de dragoste, respect, înţelegere,

apreciere, compasiune şi grijă pentru alţii, în locul atitudinilor centrate pe sine,

egoiste, meschine, pline de ură, de prejudecăţi şi suspiciuni agresive, care ne

domină de obicei gândurile.

Bibliografie: [1] Maslow, Abraham H., 2014, Motivaţie şi personalitate, Ed. Trei.

[2] Marshall, Rosenberg B., 2005, Comunicare nonviolentă. Limbajul vieţii, Ed. Epigraf, Chişinău.

[3] May, Rollo, 2013, Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale, Ed. Trei.

Prof. Oana Ilarie

EMINESCU, TRĂITOR ȘI APOLOGET AL CREDINȚEI CREȘTIN ORTODOXE!

Mihai Eminescu a fost un creștin ortodox autentic: „cei

trei stâlpi pe care s-a ridicat și s-a menținut neamul nostru sunt

credința, tradiția și limba”, iar „Biserica Ortodoxă Română este

Maica spirituală a neamului romanesc”, afirma poetul. Nu

întâmplător Noica îl prezenta pe cel născut la Ipoteşti ca „omul

deplin al culturii româneşti”.

Familia poetului era apropiată de valorile credinței

ortodoxe. Bunicul poetului, Vasile Iurașcu, era un apropiat a lui

Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei. Mama poetului, Raluca, născută Iurașcu,

provenea dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii, șase din ei călugărindu-se.

Doi frați și patru surori ai Ralucăi, au intrat în cinul monahal în Mănăstirea Agafton

din ținutul Botoșanilor. Însemnările vremii ne spun că Fevronia a participat la botezul

nepotului Mihai, fapt care a îndemnat-o să îl ocrotească.

Într-un articol, publicat în ziarul „Timpul” la 22 ianuarie 1880, autorul

mărturisea cu nedisimulată amărăciune: „În loc de-a merge la biserică, mergem la

Caffé-chantant, unde ne-ntâlnim cu omenirea din toate unghiurile pământului, scursă

la noi ca prin minune. Ba pentru că limba noastră cam veche, cu sintaxa ei frumoasă,

dar grea, cu multele ei locuţiuni, îi cam jena pe prietenii noştri, am dat-o de o parte şi

am primit o ciripitură de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită pe care cineva,

dacă ştie niţică franţuzească, o învaţă într-o săptămână de zile. Bietul Varlaam,

Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care în înţelegere cu Domnii de atunci şi c-un


5 | P a g e

sinod al bisericii noastre au întemeiat acea admirabilă unitate care-a făcut ca limba

noastră să fie aceeaşi în palat, în colibă şi-n toată românimea, şi-ar face cruce

creştinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrul

limbei, n-o mai înţelege”.

Cercetătorul Nae Georgescu vorbeşte într-unul din studiile sale despre un

episod mai puţin cunoscut viaţa lui Eminescu, care la rândul lui atestă trăirea în

comuniune creştină a poetului şi primirea Sfintelor Taine. Este vorba de anul 1886,

când Eminescu se afla la Mănăstirea Neamţ de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil,

unde marele poet a cerut să fie spovedit şi împărtăşit de preot. Consemnarea

preotului referitoare la acest moment a fost făcută cunoscută de către profesorul Paul

Miron şi citată de Nae Georgescu. Iată ce scria la vremea respectivă preotul: „Pe

ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am

spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă,

din Crăcăoani, care acum este primar. Iar Mihai Eminescu era limpede la minte,

numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, să mă

îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mănăstire de maici, şi să ascult în fiecare

seară, ca la Agafton, cum cântă Lumina lina”.

Eminescu era familiar cărților de cult și moralei credinței: să ne iubim unii pre

alții. Într-un articol intitulat „Paştele”, apărut în „Timpul” din 16 aprilie 1878, Eminescu

comentează rugăciunea patriarhului Calist al Constantinopolului, rostită pentru

încetarea secetei şi pune în evidenţă bunătatea lui Dumnezeu care nu răsplăteşte

răul cu rău, ci se milostiveşte de făptura sa. Textul publicat dă la iveală familiaritatea

autorului cu cărţile de cult şi cu slujba pascală pentru că articolul debutează cu o

stihire din canonul Paştilor: „Să mânecăm dis-de-dimineaţă şi în loc de mir cântare să

aducem Stăpânului”, încheind cu Slava Laudelor de la Înviere: „Să ne primim unul pe

altul şi să zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi…”. Autorul deplânge faptul că, „deşi

aproape de două mii de ani ni se predică să ne iubim, noi ne sfâşiem” şi că „în loc de

a urma prescripţiunile unei morale aproape tot atât de vechi ca şi omenirea, în loc de

a urma pe Dumnezeu, omenirea necorijibilă nu-I urmează deloc; ci întemeiată pe

bunătatea lui, s-aşterne la pământ în nevoi mari şi cerşeşte scăpare”[1].

Vorbind despre Evanghelie şi mesajul ei adus lumii, Eminescu aşează

creştinismul pe prima treaptă în istoria evenimentelor care au schimbat lumea. În

comparaţie cu celelalte învăţături religioase apărute, credinţa creştină propune

iubirea drept cea mai înaltă formă a existenţei umane: „Sunt două mii de ani aproape

de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul

iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după

care se creşte omenirea” [2].

Legătura dintre Biserica Ortodoxă şi neamul românesc Eminescu o considera

a fi fundamentală pentru dăinuirea în istorie a poporului din care şi el făcea parte.

Rolul pe care Biserica l-a avut în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale este

incontestabil şi aceasta pentru că „Biserica a stabilit şi unificat limba noastră într-un


6 | P a g e

mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a

ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă

de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele

noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist,

republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”[3].

Biserica are meritul de a fi nu doar cea dintâi școală, ci și instituția care se

îngrijește de progresul educației poporului român. Față de unele încercări de

suprimare a limbii române din școlile transilvănene, Eminescu ia poziție fermă: „noi

românii formăm o biserică națională, și ca societate religioasă, ca Biserică ortodoxă

română, suntem un cor matur și compact pentru a ne împotrivi la orice tendințe care

ar jigni libertatea conștiinței și cultura noastră națională”[4].

Note bibliografice: [1]. M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, p. 78 [2]. Idem, Fragmentarium, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. [3]. Idem, Opere, vol. X, p. 187 [4]. Ziarul Lumina, cotidian al Patriarhiei Ortodoxe Române, nr. din 15 ianuarie 2009, 15 ianuarie 2010, 14 ianuarie și 16 iunie 2014.

Prof. înv. primar Alina Vasile

CONSIDERAŢII METODOLOGICE PRIVIND MODALITĂŢILE INTEGRĂRII

ISTORIEI LOCALE ÎN CADRUL LECŢIILOR DE ISTORIE

Studierea istoriei locale, parte integrantă a istoriei naţionale, reprezintă una

dintre tendinţele actuale ale procesului instructiv-educativ la disciplina Istorie,

materializată atât în activitatea de predare-învăţare, cât şi în activităţile extraşcolare,

în speţă vizitele la muzeu, excursiile şi concursurile şcolare.

A-i face pe elevi să înţeleagă istoria presupune, în mod necesar, a-i pune mai

întâi în contact cu realitatea înconjurătoare [1], cu istoria regiunii sau localităţii din

care fac parte. În acest sens, este vizată, în primul rând, cunoaşterea monumentelor

istorice, a obiectivelor istorice care fac parte din patrimoniul naţional (uneori şi

mondial), a principalelor evenimente (de ordin politico-militar, cultural, economic, sau

religios etc.) în care a fost implicată regiunea avută în vedere, personalităţile care s-

au remarcat în cadrul acesteia sau la nivel naţional.

O astfel de abordare a istoriei locale a fost iniţiată recent în cadrul proiectului

Identitate nemţeană, coordonat de către Fundaţia Culturală „Ion Creangă” din Târgu

Neamţ, în perioada mai-septembrie 2012 [2]. Scopul acestui proiect, la care au

participat peste 100 de profesori de istorie, inclusiv subsemnatul, împreună cu echipe

de elevi, a fost de a conştientiza în rândurile elevilor importanţa cunoaşterii şi

păstrării identităţii locale. Fiecare profesor participant şi echipa de elevi pe care a

condus-o a avut sarcina de a cerceta trei aspecte ale istoricului localităţii din care

face parte şcoala: scurt istoric al comunităţii, personalităţi marcante şi monumente


7 | P a g e

istorice. Informaţiile rezultate în urma acestei activităţi, expuse în cca. 10 pagini, au

fost integrate într-un volum intitulat Identitate nemţeană şi publicat sub auspiciile

fundaţiei amintite [3].

Dincolo de limitele evidente ale unui asemenea demers (dificultăţi legate de

păstrarea aceluiaşi nivel de calitate, posibilităţi de informare etc.), acţiunea în sine a

avut meritul de a revigora memoria comunitară, interesul pentru istoria acesteia şi

angajarea elevilor în procesul de identificare a specificului local.

Ca urmare, nouă ne-a revenit sarcina să realizăm un scurt istoric al localităţii

Roznov, din Evul Mediu până în perioada contemporană. La secţiunea dedicată

personalităţilor istorice am schiţat câte o scurtă biografie a colonelului Gheorghe

Ruset-Roznovanu (1834-1904) şi a diplomatului şi scriitorului avangardist Grigore

Cugler (1903-1972). În sfârşit, la secţiunea rezervată monumentelor istorice am

prezentat biserica „Sf. Nicolae” din Roznov, ctitorie a colonelului Gheorghe Ruset-

Roznovanu, pe locul alteia mai vechi, de asemenea ctitorie de familie, şi castelul

Roznovanu, care însă nu s-a păstrat în forma iniţială, suferind modificări substanţiale

de-a lungul celor două secole de existenţă, după nevoile diferiţilor proprietari, motiv

pentru care nu a fost inclus pe lista monumentelor istorice, decât pe o listă

suplimentară, cu obiective susceptibile de a fi clasate, în anii 1993-1994. De altfel, şi

înainte de implementarea acestui proiect am fost preocupat de cercetarea istoricului

local, fapt materializat prin publicarea unor articole în reviste de specialitate, în anii

2006-2012 [4].

Pentru zona Neamţului, deosebit de relevante ar fi teme de istorie locală

precum mănăstirile, Cetatea Neamţ, aşezările urbane sau rurale (scurt istoric,

evoluţia proprietăţii, instituţii etc.), iar metodele prin care aceste teme pot fi

valorificate la oră sunt atât cele tradiţionale (conversaţia, prelegerea, excursia

tematică, vizita tematică) cât şi cele moderne (metoda proiectului, evaluarea

portofoliului elevului, tabelul conceptelor, metoda ciorchinelui etc.), existând inclusiv

varianta cursului opţional, avizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Aceste teme pot fi integrate în lecţiile de istorie, cu rol de material auxiliar

(suport de lucru), cu atât mai mult cu cât, aşa cum am menţionat deja, este de dorit

ca la nivelul fiecărei şcoli să se manifeste o reală preocupare pentru evidenţierea

rolului factorului local, în contextul mai larg, general. De altfel, una dintre condiţiile de

bază a oricărei cercetări metodico-ştiinţifice este utilitatea practică a temei tratate[5].

Valorificarea istoriei locale depinde de numeroşi factori, însă cel mai

important este profesorul de istorie, a cărui preocupare constantă ar trebui să fie

scoaterea în lumină a rolului comunităţii locale, trecute şi prezente, în istoria

naţională. Adevăratul patriotism începe cu iubirea specificului local, cu înţelegerea

acestuia, integrându-l astfel în cel cultura şi istoria naţională.

Note bibliografice: [1]. Domnica Birău, Folosirea elementelor de istorie locală la lecţiile de istorie şi în activitatea extraşcolară, în „Studii şi articole de istorie” (în continuare - SAI), XI, Bucureşti, 1968, p. 265.


8 | P a g e

[2]. http://www.apir-neamt.blogspot.ro/2012/05/comunicat-de-presa_30.html. [3]. Paul Daniel Nedeloiu, Aspecte din istoria localităţii Roznov (sec. XV-XXI), în volumul colectiv Identitate nemţeană, Bucureşti, Editura Universitară, 2012, p. 101-107. [4]. Paul Daniel Nedeloiu, Mănăstirea Neamţ, izvor de cultură românească în Moldova secolului al XV-lea, în „Magister. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România”, nr. 3, 2006, p. 90-93; Idem, Mari proprietari funciari în ţinutul Neamţ din secolul al XV-lea până la jumătatea secolului al XVIII-lea, în „Magister...”, nr. 4, 2007, p. 50-52; Idem, Satul Roznov între stăpânirea mănăstirească şi cea boierească, în „Magazin Istoric”, anul XLV, serie nouă, nr. 7 (532), iulie 2011, p. 47-49; Idem, Colonelul Gheorghe Ruset-Roznovanu, în „Magazin Istoric”, anul XLVI, serie nouă, nr. 5 (542), mai 2012, p. 81-83. [5]. Mariana Vasilescu, Tehnica elaborării lucrărilor de metodica istoriei, în SAI, XX, Bucureşti, 1972, p. 88; de asemenea, v. şi Dan Berindei, Caracterul şi tipologia lucrărilor ştiinţifice de istorie şi structura lor, în SAI, XVIII, Bucureşti, 1972, p. 89.

Prof. dr. Paul Daniel Nedeloiu

CUNOAŞTEREA ŞI PREŢUIREA TRADIŢIILOR FOLCLORICE ÎN ŞCOALĂ

Importanţa acordată creaţiei folclorice în programele şi manualele şcolare este

explicabilă prin interesul pe care inclusiv cărturarii români l-au acordat acestuia.

Multă vreme s-a spus că folclorul stă la temelia culturii şi literaturii naţionale, că prima

literatură a fost cea folclorică. Lucrurile nu au rămas aici, existând şi opinia că

influenţa literaturii culte asupra celei folclorice este foarte mare. Într-un trecut nu prea

îndepărtat, copiii primeau primele noţiuni literare şi artistice din folclor. Părinţii şi

bunicii le cântau şi le recitau, iar ritualurile, portul, ceramica, horele, olăritul întăreau

ceea ce exprimau textele. Este evident că, transmiţându-se oral, creaţiile folclorice s-

au îmbogăţit, dar au fost şi alterate. Existenţa a numeroase variante folclorice

denotă bogăţia folclorului românesc, iar frumuseţea unor texte folclorice denotă o

mare sensibilitate artistică.

În şcoală, folclorul literar, ca şi cel al obiceiurilor, este studiat în cadrul

disciplinei limba şi literatura română. Manualele prezintă multe texte din cadrul

diferitelor genuri şi specii literare: basmul, snoava, balada de diferite tipuri,

legenda,proverbele şi zicătorile. Sunt amintite descântecele, importante îndeosebi

pentru conservarea unor elemente lexicale arhaice. Studiul folclorului urmează

aceleaşi etape cu studiul textelor culte. S-a format o anumită preferinţă pentru

anumite texte populare, cunoscute azi de toate generaţiile: baladele „Toma Alimoş” şi

„Mioriţa”, legenda „Mănăstirea Argeşului”, basmul „Greuceanu”.

În ceea ce priveşte folcloristica, ai cărei iluştri reprezentanţi sunt Vasile

Alecsandri, Simeon Florea Marian,G. Dem Teodorescu, I. Pop Reteganul, I. G.

Sbiera, I. A. Candrea, O. Densusianu, C. Brăiloiu, Lazăr Şăineanu, Mihai Pop, Gh.

Vrabie, Adrian Fochi, A. I. Amzulescu, Ovidiu Papadima, Nicolae Cartojan, ea este

astăzi privită fie ca o ştiinţă independentă, fie ca un domeniu dependent,venind în

atingere cu istoria, antropologia, psihologia, muzica, lingvistica, literatura. Sunt şi

cercetători care consideră că folcloristica a intrat în disoluţie, dar că folclorul poate

foarte bine să fie studiat în cadrul altor discipline.


9 | P a g e

În prezent, la facultăţile de litere se acordă absolvenţilor specializarea

folcloristică, alături de alte specializări nou apărute, cum este, de exemplu, literatură

universală. Profesorul de limba şi literatura română poate reuşi să-i atragă pe elevi,

prin activităţi extraşcolare, cum este cercul sau cenaclul literar, la culegerea şi

înţelegerea folclorului literar, în acest fel elevii aprofundându-şi cunoştinţele generale

ale disciplinei. Este un lucru cunoscut faptul că o mare parte a populaţiei locuieşte în

mediul rural, iar influenţele acestuia se transmit generaţiilor care s-au urbanizat.

Întrucât am lucrat ca profesor de limba şi literatura română în ambele medii,

cu aceleaşi programe şcolare şi cu aceleaşi obiective pedagogice (între care

cultivarea limbii literare şi promovarea literaturii române), am constatat că, prin

activităţile la clasă şi prin cele extraşcolare, valorificarea folclorului local poate trezi

interesul şi pasiunea elevilor faţă de cultură şi faţă de exprimarea frumoasă şi

nuanţată. Pe de altă parte, intrarea României în familia Uniunii Europene semnifică

aducerea culorii specifice româneşti şi implică necesitatea păstrării unor valori

folclorice ameninţate să dispară ,datorită îndepărtării forţei de muncă de leagănul

tradiţional al folclorului literare.

Fără a crea un cerc sau cenaclu limitat la domeniul folclorului, se pot organiza

cu elevii activităţi de cunoaştere şi de valorificare a acestuia: activităţi de cunoaştere

a literaturii româneşti culte, organizarea unor medalioane şi seri literare, a unor

întâlniri cu scriitorii, a unor excursii literare la muzee ,case ale scriitorilor, spectacole

teatrale, cenaclurile şcolare, au avut acţiuni şi obiective destinate să compare

folclorul literar cu literatura cultă, să culeagă frumuseţi ale pieselor vechi, să

detecteze elemente lexicale şi gramaticale arhaice, păstrate în special în colinde.

Chiar şi acţiunile destinate cunoaşterii scriitorilor au conţinut aspecte legate de

folclor.

O activitate care i-ar pune pe elevi în dubla postură de învăţăcei, dar şi de

cercetători, ar fi aceea de culegere a unor piese folclorice locale, fie de la rudele şi

vecinii vârstnici, fie de la lăutari. Rezultatul - aprofundarea cunoştinţelor literare,

pornind de la folclorul local, ca şi creşterea interesului faţă de literatură, faţă de

cultură, faţă de valorile artistice, nu numai literare, ale creaţiei folclorice. Astfel,

cunoştinţele despre folclor au fost folosite la recitări, dansuri, cântece, port popular,

cu prilejul unor manifestări culturale din localitate şi din alte zone.

Cele mai multe piese folclorice culese şi interpretate de elevi au fost cele

legate de naştere (Cântecul ursitoarelor), botez, nuntă şi înmormântare, mai puţine

din domeniul marilor sărbători creştine: Paştele, Crăciunul (colinde, Pluguşorul),

poate şi datorită prigonirii credinţei până în 1989. Multe balade (cântece bătrâneşti)

cu caracter istoric sau social cuprind şi elemente de obiceiuri şi datini.

Un aspect observat de elevi a fost conservarea unor arhaisme şi regionalisme

în creaţiile folclorice: „a îngena” – a încetini, „înghebejit”- strâmt, aglomerat, „plastă”-

căpiţă,” steblă”- buchet, „a străfiga” – a strănuta, „chită”- mănunchi. Elevii au reuşit,

după mai multe rugăminţi adresate bunicilor, să transcrie textele unor descântece –


10 | P a g e

ţinute secrete, din credinţa că altfel şi-ar pierde efectul - care conţin elemente de

vocabular de neînţeles pentru vorbitorul, de la oraş în special, al limbii literare, căci

sunt descântece „de izdat”,” de bubat”, „de brâncă” etc. De aici explicarea necesităţii

de a folosi limba literară, pentru ca românii din toate zonele să se înţeleagă, evitând

elementele lexicale din masa vocabularului mai puţin folosite.

La nivelul elevilor de liceu, s-au prezentat opiniile unor cercetători din

domeniu, care au stabilit că nu numai folclorul a influenţat literatura cultă, dar şi

literatura cultă, în multe cazuri, a influenţat creaţia folclorică. Unitatea folclorului

românesc (ca şi unitatea lingvistică) a fost demonstrată elevilor prin compararea a

patru grupaje de texte: studiul de folcloristică al lui I. Amzulescu din vol. I al „Istoriei

literaturii române” (1964), monografia sătească a lui Dumitru Manolache Cristea

despre comuna Amărăşti (1972), culegerea lui Bălăianu-Constantinescu din comuna

Dioşti şi piesele culese de la bătrânii satului.

Este interesant de observat că elevii nu au ezitat să recite versuri folclorice, să

se îmbrace în costume folclorice şi să danseze pe ritmuri folclorice, în cadrul unor

spectacole organizate în şcoală, cu prilejul unor sărbători naţionale, în perioada

sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou sau în cadrul unor cercuri pedagogice. In

ultimul timp, însă, acest lucru a devenit din ce în ce mai rar. Influenţa folclorului se

observă şi la elevii cu înclinaţii artistice, care încearcă să compună texte literare,

primele versuri fiind adesea în monorimă sau cu rimă împerecheată, ca în folclor.

Atât în cadrul cercului literar, cât şi la clasă, elevilor li s-au prezentat texte

culte şi folclorice, pentru comparaţie. Scopul a fost demonstrarea faptului că folclorul

literar este de fapt literatură, întrucât utilizează imaginile artistice şi motivele literare:

motivul eroului, al îndrăgostitului, fereastra, codrul, izvorul, luna, familia, numerele

simbolice, fortuna labilis, singurătatea, despărţirea, trădarea, motivul pietrelor

preţioase ş.a.

Acţiunile organizate cu elevii din cercul sau cenaclul literar în domeniul folclorului îi

determină să înţeleagă mai bine întrepătrunderea elementelor tradiţiei cu cele

moderne, le dezvoltă interesul pentru păstrarea obiceiurilor, îi formează în

perspectiva culturii şi civilizaţiei.

Prof.Petronela Lupu


11 | P a g e

ȘEZĂTOAREA LITERARĂ

Motto: Folclorul nostru… nu numai că este sublim, dar te face să înţelegi totul. E mai savant decât toată muzica aşa-zis savantă. Şi asta într-un fel cu totul inconştient. E mai melodic decât orice melodie, dar asta fără să vrea. E duios, ironic, trist, vesel şi grav (George Enescu)

Şezătoarea literară reprezintă o formă recreativă foarte potrivită pentru

realizarea cu succes a obiectivelor propuse în cadrul orelor de educaţie civică,

educaţie religioasă, limba şi literatura română. Urmărim formarea capacităţii de a

crea şi de a comunica; dezvoltarea proceselor de cunoaştere (gândire, limbaj);

deprinderea cu o exprimare corectă şi expresivă;

acumularea de cuvinte noi şi expresii literare într-o formă atractivă

- „Ce trebuie să fac pentru a realiza cu succes o şezătoare ?” Aceasta este

întrebarea pe care şi-o pune cel ce doreşte să organizeze o activitate plăcută, în

urma căreia elevii să spună:

- „Când vom mai organiza o şezătoare ?”

Răspunsul este în acelaşi timp simplu şi dificil. Trebuie să iubeşti poveştile,

cântecele, poeziile, glumele şi dansurile care dau viaţă unei astfel de activităţi. Toate

acestea apropie sufletele şi le amplifică vibraţia.

Ca să ajungi să captivezi un grup de copii sau un public de toate vârstele,

inclusiv colegii, trebuie să străbați un drum de pregătire foarte serioasă, de muncă

perseverentă. Iată câteva sfaturi utile care să ajute:

încercaţi să fiţi copil măcar pentru o clipă;

selectaţi textele în aşa fel încât să vă placă în primul rând vouă;

gândiţi-vă bine dacă alegerea voastră este pe gustul şi preferinţele copiilor;

încercaţi să fiţi convinşi că aţi ales ceea ce participanţii doresc să prezinte tuturor

celor care privesc şi ascultă.

Urmând aceste sfaturi, plus pasiunea tuturor, şezătoarea va fi o izbândă a

activităţii voastre.

Unde ? Când ? Cu cine ? Pentru cine ?

Iată câteva întrebări care merită răspunsul. Şezătoarea se organizează în

cadrul clasei sau cu clase diferite, cu ocazia unor serbări, activităţi de parteneriat,

schimb de experienţă. În cadrul acestor manifestări culturale se invită şi părinţii

elevilor care îşi pot aduce aportul în buna desfăşurare a activităţii prin:

aranjarea/ornarea spaţiului în care urmează să se desfăşoare activitatea;

procurarea costumelor pentru micii actori;

sponsorizări cu diferite sume pentru achiziţionarea de premii în vederea încurajării

copiilor.

Desfăşurarea şezătorii cuprinde, de asemenea, mai multe momente:

Pregătirea cadrului corespunzător

Deschiderea şezătorii


12 | P a g e

Participarea efectivă a elevilor

Încheierea şezătorii

Cum procedăm ca toată lumea să fie mulţumită ?

Şezătoarea trebuie să fie prilej de participare a tuturor copiilor. Pentru ca nici

un copil să nu spună că n-a avut timp să se pregătească, comunicăm din timp data la

care va avea loc şezătoarea. Anunţăm tema astfel încât ea să fie receptată de toţi.

Se poate folosi un mesaj publicitar.

Vor fi stimulaţi în special copiii retraşi, timizi. Repertoriul este alcătuit din

piese/lecţii cunoscute elevilor şi vor cuprinde: dramatizări, poezii, cântece, ghicitori,

glume, dansuri. Alegem tema care a captivat elevii. Găsim textele suport accesibile şi

plăcute copiilor, distribuim rolul (în cazul dramatizărilor) ţinând cont de dorinţele şi

capacităţile intelectuale ale copiilor, pregătim scenariul de desfăşurare şi

întrebările/jocurile. Ţinem cont şi de momentele prezentate la început. Secretul stă în

apropierea de personaje, analizându-le calităţile şi defectele sugerate de autor, să le

înţelegeţi personalitatea, felul de a gândi, de a reacţiona în diferite ocazii. Foarte

importantă în jocul copiilor este cimentarea relaţiilor între personaje, felul în care ele

trăiesc pe scenă rolul ales.

Prof. înv. primar Manuela Nicorescu

TELEFONUL MOBIL ÎNTRE NECESITATE ȘI MOFT

Două mari descoperiri ale tehnicii moderne au

acaparat, poate prea mult, atenția elevilor noștri:

televiziunea și telefonul mobil. Intrați în școală și veți fi

surprinși câți elevi au în mână sau la ureche un telefon

mobil. Majoritatea își petrec pauzele trimițând beep-uri,

jucându-se sau vorbind la el.

Părinți și voi elevi v-ați întrebat care este efectul acestui aparat asupra

sănătății? Telefoanele mobile constituie o prioritate pentru oamenii de afaceri, pentru

cei departe de familie dar pentru niște puști de școală generală mă întreb ce pot

reprezenta atât de stringent? (poate un moft modern).

Cât de periculos este mobilul pentru sănătatea ta? Cu siguranță încă nu știe

nimeni, dar este posibil ca după 30 de ani să ne întrebăm cum au fost în stare

oamenii să pună așa o sursa de iradiere lângă cap.

Antena telefonului mobil emite unde electromagnetice, într-o cantitate mică

dar suficientă pentru ca în timp genele din secvențele de ADN să fie deteriorate, iar

celulele afectate . Studiile americane menționează următoarele efecte dăunătoare

ale undelor electromagnetice: tulburări de comportament, afectarea nervilor,

cataracta, modificări ale chimiei sângelui și scăderea imunității. Dacă acestea sunt

valabile și pentru dozele mici de radiații pe care mobilele le emit, la o concluzie clară


13 | P a g e

nu s-a ajuns încă. Cert este că undele electromagnetice sunt absorbite de către copii

la o rată de 3,3 ori mai mare decât la adult.

Ar trebui să mai știți că în timp ce telefonezi, temperatura corpului în straturile

superioare ale pielii se poate mari cu maxim 0,5˚ C. Efectele termice afectează

corpul uman în mod serios după o încălzire de o jumătate de oră efectele sunt

vizibile. Ochiul este cel mai afectat de temperatură și radiații. Printre altele este

afectat hormonul melatonina, care reglează somnul și joacă un rol important în cadrul

sistemului imunitar. Radiațiile electromagnetice emise de telefonul mobil în timpul

nopții duc la micșorarea producției de melatonină de peste noapte. Ca urmare, se

observă schimbări ale stării de spirit, depresii, tulburări de somn, oboseală,

sensibilitate imunitară crescută și predispoziție la cancer la creier și gât.

Iată deci că telefoanele mobile nu sunt complet inofensive pentru sănătate și

de aceea ar trebui să ținem cont de 6 metode pentru reducerea efectelor utilizării

mobilului (daca nu putem renunța sau limita utilizarea lor):

- fii scurt: convorbirile lungi poartă-le de la un telefon fix, evită să vorbești perioade

lungi la telefonul mobil;

- închide telefonul mobil în timpul nopții sau cel puțin păstrează-l în afara

dormitorului;

- la realizarea conectării, aparatul emite la capacitate maximă. Du aparatul la

ureche doar când a fost stabilit contactul cu persoana apelată;

- protejează-ți copilul: oare au așa mare nevoie de un telefon mobil?

- nu purta mobilul la curea: expui inutil oasele soldului și organele din zona la

undele electromagnetice emise de mobil chiar daca nu se vorbește la el. Cel mai

bun loc pentru a-l purta este buzunarul de la piciorul unui pantalon sau în poșeta;

- antena (în cazul în care este rabatabilă) se direcționează departe de cap, nu în

sus, paralel cu capul;

Ca și concluzie pentru noi toți și mai cu seama pentru părinții elevilor noștri:

cât de important este să avem tot timpul asupra noastră acest mic și aparent

inofensiv aparat?

Prof. Ana Pipă

CUM SE SCRIE CORECT?...

Există câteva cuvinte în limba română care stârnesc controverse între voi, cei

interesaţi de a vorbi şi scrie corect în limba română. Cum scriem corect prescurtat

cuvintele doamna, domnul, doamnei, domnului? În decursul timpului am întâlnit

numeroase forme scrise ale acestor cuvinte, de cele mai multe ori greşite însă. Am

constatat că oamenii nu acordă o prea mare importanţă scrierii prescurtate a acestor

cuvinte şi m-am gândit să vă îndrum paşii vouă, elevilor, celor care veţi duce limba

română mai departe. În plus, mi-am amintit faptul că ne aflăm în apropierea

sfârşitului de an şcolar şi cum elevii de clasa a VIII-a sau a XII-a vor avea de scris


14 | P a g e

invitaţii pentru cursurile festive, sper că pe plicuri vor apărea formele abreviate corect

ale cuvintelor doamnei, domnului.

Consultând Dicţionarul ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române editat

de Academia Română în 2005 veţi afla că prescurtarea cuvântului doamnă este dna

(atenţie! fără cratimă şi fără punct), iar prescurtarea cuvântului doamnei este dnei

(din nou fără cratimă şi fără punct). În cazul cuvântului domnul există două forme

corecte de prescurtare: d. (cu punct) sau dl (atenţie! fără punct!). Dacă vorbim de

formele de genitiv-dativ domnului, domnilor abrevierile corecte sunt dlui, dlor (fără

punct). Aşadar forme precum d-na, d-l, d-lui, d-lor sunt GREŞITE.

Se mai impune însă o precizare. Nu confundaţi substantivele de mai sus cu

formele de pronume personale de politeţe ce urmează a fi enumerate: dumnealui (d-

lui), dumneaei (d-ei), dumnealor (d-lor)! În plus, la persoana a II-a, veţi regăsi formele

d-ta (dumneata), d-tale (dumitale), dv. / dvs. / d-voastră (dumneavoastră).

În concluzie, sper ca atunci când voi primi invitaţia la cursul festiv, dragii mei

elevi să scrie impecabil pe plic dnei prof. Andreea Ilie şi astfel să fiu mândră de ei şi

mulţumită că va avea cine să transmită mesajul mai departe. Vă îmbrăţişez pe toţi cei

care aţi parcurs acest articol şi aţi înţeles că viitorul limbii române stă în noi toţi!

Prof. Andreea Ilie

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

Cine spune intercultural, spune interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate,

solidaritate obiectivă. Spune, de asemenea, dând deplinul sens termenului cultură:

recunoaşterea valorilor, a modului de viaţă, a reprezentărilor simbolice la care se

raportează fiinţele umane, în interacţiunea lor.

Educaţia în perspectiva deschiderii către valori multiple reprezintă un demers

pe deplin justificat, întrucât vizează mai buna inserţie a individului într-o lume

spirituală polimorfă şi dinamică. Acest demers formativ vine în întâmpinarea atât a

dezideratelor individualităţii, prin valorizarea unor trăsături particulare, unice, ce

merită a fi recunoscute sau amplificate, cât şi în profitul societăţii, asigurându-i un

anumit grad de coerenţă, solidaritate şi funcţionalitate. Solidaritatea comunitară este

potenţată prin felul cum se gestionează reproducerea marilor simboluri în interiorul

spaţiului cultural respectiv, dar şi prin modul cum este reglată deschiderea spre alte

formaţiuni socio-culturale. O cultură este mare nu numai prin ea însăşi, prin propriile

mecanisme auto reproductive sau auto contemplative, ci şi prin "metabolismul"

creşterii şi transformării ei, prin felul în care permite deschideri spre reverberaţii din

exterior. Se concretizează cu acest prilej o dinamică specifică dintre închidere şi

deschidere, o relaţie pulsatorie care generează sporirea culturală.

Educaţia interculturală este necesară încă de la grădiniţă pentru faptul că

matricea culturală influenţează încă din prima copilărie comportamentul personal,

valorile şi atitudinile, relaţiile, lăsând urme adânci asupra personalităţii individului.


15 | P a g e

Copiii pot să înţeleagă că cei din jurul lor sunt altfel, dar totodată sunt persoane

asemănătoare lui. Dacă acest lucru este înţeles încă din copilărie, atunci problemele

legate de convieţuirea şi interacţiunea cu oameni diferiţi, probleme care se pot ivi

mai târziu, pot fi prevenite.

Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile

democratice şi vizează viitorii cetăţeni să facă cea mai bună alegere şi să se

orienteze în contextul schimbărilor intervenite în sistemele de valori. Ea trebuie să

devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice şi să-şi pună amprenta asupra

programelor şcolare şi materiilor de învăţământ, asupra priorităţilor educative, asupra

criteriilor de evaluare a competenţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor cu

părinţii şi comunitatea, permiţând formarea comportamentelor creative în

comunicare, cooperare şi încredere în cadrul grupului; respect reciproc, toleranţa

faţă de opinii diferite.

Educaţia interculturală este cea care susţine integrarea socială a grupurilor

minoritare în mod „paşnic” fără ca acestea să fie nevoite să renunţe la propria

identitate. În cadrul culturilor mozaicate de astăzi trebuie să acceptăm ideea că orice

grup socio-cultural poate contribui la îmbogăţirea vieţii comunitare prin schimbul de

elemente identitare, prin dialog şi implicare a tuturor membrilor comunităţii

multiculturale. Egalitatea diferenţelor trebuie să fie baza educaţiei interculturale.

Pentru a acorda oportunităţi şi posibilităţi egale tuturor culturilor, pentru dezvoltarea

fiecărei culturi şi identităţi educaţia interculturală trebuie să respecte diferenţele şi să

promoveze egalitatea. Acest lucru contribuie la depăşirea inegalităţilor sociale.

Şcoala este principalul spaţiu al învăţării pluralităţii culturale prin preţuirea

diversităţii, a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant. Ea

trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale, nu există valori

superioare şi inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În şcoală este

necesară ,,modelarea” orgoliului etnic al majorităţii şi întărirea încrederii în sine a

minorităţii.

Trebuie să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii, să comunicăm, să ne

tolerăm, să cooperăm cu ceilalţi, deoarece doar aşa nu vor mai exista diferenţe între

noi care suntem diferiţi, dar totuşi egali. Şi pentru că toţi copiii au drepturi egale la

educaţie, este necesară identificarea, valorificarea şi stimularea tuturor capacităţilor

şi disponibilităţilor existente la fiecare, indiferent de etnie, în scopul unei educaţii

eficiente.

Bibliografie: 1. *** O nouă provocare pentru educaţie – Interculturalitatea, Editura Polirom, 2001.

2. Ciolan, Lucian, Paşi către şcoala interculturală, Colecţia Șanse Egale, Ed. Corint, 2000;

3. Cucoş, Constantin, Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire, Ed. Polirom, Iaşi, 2008;

4. Hofstede, Geert, Managementul structurilor multiculturale, Bucureşti, Ed. Econom., 1996.

Prof. înv. primar Maria Carmen Drîngu


16 | P a g e

RELAŢIA PĂRINTE-COPIL

Trăim într-o grabă suspectă. Timpul parcă se contractă şi nu mai avem ochi

nici pentru noi înşine, nici pentru cei din jurul nostru, dar mai grav pentru copiii noştri.

Doar când se întâmplă un eveniment neplăcut, ne reevaluăm priorităţile.

Familia este una dintre ele, şi în contextul actual este important să poţi rezolva

probleme acute ivite. Se pot soluţiona cu tact şi comunicare sinceră, prin respectarea

reguli de a te manifesta şi de a avea dreptul la propria-ţi părere, ceilalţi înţelegând

ideea că, dacă acestea nu coincid, nu înseamnă lipsă de respect, aversiune, pornire

de ordin personal. Familia asigură copiilor sentimentul siguranţei şi îi ajută să

depăşească obstacolele inerente vieţii, este punctul lor de sprijin, educându-i să

devină persoane responsabile, adaptate timpului în care trăiesc.

Educaţia în familie, cei şapte ani de-acasă influenţează puternic întreaga

existenţă a copilului. Părinţii sunt modelele pe care copiii le urmează conştient sau

inconştient. Familia înseamnă înţelegere, bucuria de a sta împreună în jurul bradului,

de a fi cu toţii în diferite ocazii, de a pleca în vacanţe. Familia este locul unde ne

simţim bine cu cei dragi, este locul de unde ne încărcăm cu energie pentru a rezista

presiunilor din viaţa publică. Dar familia nu înseamnă doar înţelegere şi armonie, pot

exista conflicte rezolvabile numai prin efortul tuturor. Această comunicare e necesară

între soţi, între copii şi părinţi-copii. Astăzi, însă, fiecare îşi urmăreşte propriile idei,

este interesat de televizor, computer, fără să-şi dea seama că nu mai reuşeşte să

facă schimb de mesaje cu fiinţele dragi din jur. Când părinţii sunt dependenţi de

filme, de ştiri, calculator, afaceri, nu mai rămâne timp de vorbit şi de jucat. Chiar dacă

lucrează, o discuţie reală, chiar redusă ca timp, este foarte importantă pentru

sănătatea relaţiei lor şi pentru echilibrul copilului. Ziarele, ştirile, serialele, nimic din

toate acestea nu contează pe lângă comunicarea soţ-soţie, mai ales în prezenţa

copilului. Când acesta aude şi vede discuţii vesele, calme, cu umor se simte în

siguranţă, ocrotit. Când copilul vrea şi el să vorbească, să nu i se răspundă cu „da”

sau „nu”, fără niciun efort de a lărgi orice conversaţie. Aceasta este una din cauzele

pentru care copilul se simte mai bine în altă parte, nu acasă, sau de a intra într-un

anturaj nesănătos.

Discuţiile cu copiii trebuie să decurgă în aşa fel încât aceştia să se simtă

membri importanţi ai „echipei” pe care o formează familia. Copiii reacţionează pozitiv

şi respectă calmul, încrederea, fermitatea şi afecţiunea părinţilor. Instituţiile

extrafamiliale (şcoala), grupurile de prieteni, mass-media exercită o mare influenţă

asupra tinerilor şi chiar intervin când sesizează tensiuni, conflicte în familie. Conflictul

dintre generaţii, deosebirile de atitudini şi aspiraţii dintre copii şi părinţi se datorează

diferenţei de vârstă, de gusturi, modei în schimbare alertă. Comunicarea sinceră,

expunerea părerilor în linişte, fără ură şi părtinire, soluţionează de regulă o astfel de

„criză”. Părinţii nu trebuie să uite că şi ei au fost tineri şi rebeli, iar copiii – că părinţii

acţionează în interesul celor pe care i-au născut şi cărora le doresc numai bine.


17 | P a g e

Copiii au nevoie să fie consultaţi în problemele de familie, informaţi şi să le fie

ascultat punctul de vedere. Există psihologi importanţi care susţin răspunsul „da” la

cererile copiilor. Sunt şi situaţii când răspunsul adultului trebuie să fie „nu”. Este greu

cu copiii mari să-l accepte, pentru că n-au maturitatea necesară, nu cunosc

primejdiile unui pas greşit, riscul la care se supun pe ei şi pe cei din jur. Când

spunem „nu”, ca părinţi trebuie să o facem după ce reflectăm puţin, nu imediat.

Trecerea frecventă de la „da” la „nu” ne pune credibilitatea la îndoială în faţa copiilor.

Aceasta duce la un conflict aproape permanent, la pierdere de timp, energie,

încredere, la refuzul copilului de a accepta autoritatea părintelui. Acel „nu” trebuie să

fie ferm, chiar irevocabil.

Pot exista excepţii, când apar informaţii suplimentare şi trebuie explicată

cauza schimbării răspunsului. Echipa soţ-soţie trebuie să susţină acelaşi răspuns.

Dacă unul din părinţi face o promisiune, aceasta trebuie respectată. Altfel nici ei nu şi

le vor respecta şi încrederea scade vizibil. Se poate întâmpla ca spusele părintelui să

nu convină copilului. Atunci, motivaţia-argument a adultului să vină din propria-i

convingere, nu cu aluzie la lipsa de maturitate a copilului. Întrebat de motivul unei

hotărâri, copilului i se poate răspunde printr-o întrebare: „Care crezi tu că este

motivul?” Nu trebuie lăsată impresia că refuzul îi face plăcere adultului. Dacă aşa se

întâmplă, copilul îşi trece părintele în tabăra adversă.

Cheia unei relaţii sănătoase între membrii unei familii este ca fiecare să-l

asculte pe celălalt cu adevărat, nu de faţadă. Fiecare trebuie să simtă că spusele lui

sunt importante pentru ceilalţi din familie, că nu e singur. Părinţii, prin acţiunile lor,

trebuie să inoculeze în mintea şi sufletul copiilor ideea că, oricând, au unde să vină şi

de unde să plece, la necaz sau bucurie.

Este bine ca părintele să cunoască posibilităţile copilului şi să nu-l

suprasolicite riscând un eşec şcolar, sau să nu se mulţumească cu rezultate

mediocre acolo unde ele pot fi mai bune. Este important de asemenea ca părintele

să-şi cunoască copilul pentru a şti către ce şcoală, şi mai târziu, către ce profesie să-l

îndrume pentru a reuşi în viaţă. Rolul de părinte cere instruire şi perseverenţă, se

învaţă mai întâi în familie, apoi în exemplele din jur. Instruirea şi educarea se

desfăşoară tot timpul. Pregătiţi-vă copiii pentru viaţă! Ei nu au nevoie de restricţii, de

interdicţii care le vor stârni şi mai mult curiozitatea, ci trebuie să urmărim formarea

caracterului prin convingeri. Copiii trebuie conduşi spre rezolvarea problemelor spre

a fi convinşi că orice problemă are o rezolvare pentru care e nevoie să gândească

cu luciditate.

Nu neglijaţi să îi controlaţi, chiar cu riscul să se supere! Mai târziu vor înţelege

că toate acestea au fost făcute pentru binele lor. Instruiţi-vă copiii pentru a fi părinţi

buni de mâine. În definitiv, „copiii trebuie crescuţi pentru ei, nu pentru părinţi”, spunea

marele istoric Nicolae Iorga.

Prof. înv. primar Minodora Adăscălitei

Activităţi şi Evenimente Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

18 | P a g e

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU

An de an, dovedind un respect deosebit pentru tradițiile strămoșești, elevii din

școala noastră se prezintă cu frumoase serbări ce amintesc de Nașterea Domnului și

de obiceiurile de Anul Nou.

Și anul acesta, elevii claselor a VIII-a A, a VIII-a B, a VIII-a C, coordonați de

către doamnele profesoare diriginte Ana Pipă, Nuța Liche și Elena Gheorghiu, au

prezentat un spectacol deosebit, ce a cuprins colinde, sub îndrumarea domnului

profesor Alexandru Babătă, poezii, plugușor, stea și jocul ursului.

Noutatea a fost prezentarea scenetei Adevărul despre Crăciun, creația elevei

Popa Daniela din clasa a VIII-a B, ce a încântat auditoriul.

Mai presus de orice, serbările sunt întâlniri de suflet elevi-profesori, unde se

exprimă bucuria pentru că Iisus Hristos Domnul sălășluiește în inimile tuturor, pentru

că fiecare își reamintește cum este să fii copil, pentru că Sărbătoarea Crăciunului

înseamnă și iubire față de Dumnezeu și de semeni.

Prof. Nuta Liche

CONCURS INTERJUDEŢEAN „PRIETENII LUI EMINESCU” (2015)

Joi, 15 ianuarie 2015, a avut loc în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic Gh.

Ruset Roznovanu Roznov desfăşurarea celei de-a doua ediții a concursului literar-

artistic interjudeţean „Prietenii lui Eminescu”. Echipa coordonatoare a proiectului a

fost formată din dir. prof. Oana Ilarie, directorul liceului, prof. înv. primar Alina Vasile

şi pr. dr. Iulian Vasile, de la parohia Chintinici (Roznov), iar grupul ţintă l-au constituit

elevii claselor I-VIII din judeţele Moldovei.

În organizarea evenimentului s-a implicat activ parohia Chintinici, concursul și

expoziția bucurându-se de sprijinul unor instituții locale și județene, precum primăria

Roznov, CCD şi ISJ Neamţ.

Concursul a debutat cu o alocuţiune prezentată de pr. dr. Iulian Vasile,

„Eminescu, trăitor și apologet al credinței noastre strămoșești”, o interesantă analiză


19 | P a g e

a crezului eminescian vizavi de Biserica Ortodoxă Română, „Maica spirituală a

neamului românesc”. Proiectul a cuprins trei secţiuni: creaţie literară - poezii create

de elev, creaţie artistico-plastică - lucrări ale elevilor inspirate din opera eminesciană

şi interpretare literară. Comisia de jurizare a fost formată din colectivul de profesori ai

unităţii şcolare. „Eminescu este un produs cultural autentic românesc, de mare

valoare, pe care-l putem exporta oricând în lume, căci în faţa globalizării, fiecare

popor rezistă cu ceea ce are propriu, cultura lui. Scopul acestui concurs a fost deci

acela de a forma copiii și tinerii de astăzi ca buni apologeţi ai valorilor noastre

naţionale, credință, tradiție și limbă, parte a identităţii româneşti”, a subliniat pr. dr.

Iulian Vasile.

Prof. înv. primar Alina Vasile

POEZIA INIMILOR DE COPII

„Ziua poeziei” din data de 20

martie 2015 a prilejuit derularea

unei activități extracurriculare.

Structurată ca un simpozion–

dezbatere, activitatea a adunat

elevi ai claselor gimnaziale

pasionați de a citi poezie și de a

scrie poezie. Îndrumați de prof.

Lupu Petronela și prof. Ilie

Andreea, acești copii au dezbătut

conceptul de poezie, prin exemplificări cu opere ale unor autori români consacrați

(Mihai Eminescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Ana Blandiana, Magda Isanos

etc.), au făcut remarci legate de evoluția poeziei românești, au discutat pe marginea

unor poezii preferate cu argumente pro și contra, au prezentat referate în care au

ilustrat rolul poeziei în viața unui elev. Activitatea a culminat cu recitarea unor creații

proprii ale elevilor prezenți, poezii care au pus în lumină un adevărat spirit creator,

trăiri și simțăminte aparte, exteriorizări lirice deosebite ce au trezit reacții de


20 | P a g e

admirație. Astfel, toți cei prezenți au descoperit și o latură necunoscută, latura

poetică a unor oameni aparent cunoscuți. Eforturile elevilor au fost răsplătite prin

multiple aprecieri verbale, dar și prin diplome, fiindu-le recunoscut talentul și fiind

încurajați să își intensifice exercițiile creatoare.

Prof. Petronela Lupu & Prof. Andreea Ilie

SĂ NU UITĂM CĂ SUNTEM ROMÂNI!

Ştim că orice naţiune îşi are istoria ei,

are o vechime, o întindere în timp şi spaţiu, are

personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI,

FAPTE cu care se poate mândri. Să le

descoperim, să încercăm să le punem în

valoare, să le conştientizăm însemnătatea. Să

fim mândri şi să preţuim cuibul părintesc, locul

natal, portul şi tradiţiile, şcoala şi dascălii,

pământul, credinţa şi limba strămoşilor, pe cei

care şi-au vărsat sângele pentru libertate şi demnitate. Numai cunoscând istoria ne

cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai buni, să apreciem valorile neamului, să ne

dezvoltăm spiritul patriotic şi civic, dragostea de neam.

Ziua naţională este o zi deosebită pentru toţi românii, mai ales pentru că ea

are o semnificaţie istorică deosebită. Încă de la grădiniţă, copiii trebuie să afle despre

istoria şi strămoşii noştri tot la fel cum este obligatoriu ca să-şi cunoască familia:

părinţii, fraţii, bunicii, rudele mai apropiate sau mai îndepărtate.

Elevii clasei a IV-a, C în cadrul activităţii extraşcolare „1 Decembrie – Ziua

Naţională a României” au realizat-o în mai multe etape (au ascultat povestiri istorice,

au creat lucrări plastice şi colaje) prin care să insuflăm copiilor sentimente de

mândrie pentru că sunt descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de neam şi ţară.

Proiectul s-a încheiat cu un frumos program de poezii şi cântece dedicate zilei

naţionale la care au participat şi părinţii elevilor. Bineînţeles ne-au fost alături şi


21 | P a g e

conducerea şcolii care încurajează şi susţine toate activităţile extraşcolare şi extra

curriculare.

Sperăm că am adăugat încă o filă în cartea vieţii a micilor şcolari. Noi, dascălii

avem obligaţia de a scoate la lumină aceste bogăţii, să le păstrăm cu mândrie şi să

le transmitem mai departe urmaşilor, urmaşilor noştri!

Prof. înv. primar Mirela Ciobanu

ȘEZĂTOARE LITERARĂ

Cu ocazia Sărbătorilor de

iarnă, elevii clasei a III-a B s-au

pregătit și au organizat o

șezătoare folclorică cu specific

moldovenesc, aducând în

inimile celor care au asistat

bucuria și farmecul sărbătorilor

de altădată. Decorurile

tradiționale, furca, costumele

populare, fuiorul şi războiul de

ţesut pentru covoraşe au creat

o atmosferă de basm în sală, iar

spectatorii au trăit alături de noi emoțiile și bucuriile prilejuite de un asemenea

moment.

Şezătoarea literară poate fi mereu apropiată de sufletele noastre. Ea trăieşte

prin noi, prin modul în care reuşim să desfăşurăm o activitate plăcută, distractivă, la

care umorul şi buna dispoziţie sunt la ele acasă. Reuşita presupune muncă şi

precizie în desfăşurarea dialogului. Ritmul, dinamica şezătorii este un factor esenţial

de succes.

Prof. înv. primar Manuela Nicorescu


22 | P a g e

VOLUNTARI ÎN ALTE INIMI DE COPII

Aflată în cel de al doilea an deja, acțiunea umanitară „Voluntari în alte inimi de

copii” s-a desfășurat între elevii Liceului tehnologic „Gheorghe Ruset Roznovanu”,

îndrumați de prof. Lupu Petronela, respectiv prof. Pipa Ana și Casa de copii „Elena

Doamna” Piatra Neamț. Cu acest prilej, elevii claselor gimnaziale au mers în vizită la

copii mai puțin norocoși ca ei, cu situații familiale deosebite, oferind cu inima

deschisă dulciuri, jucării, cărți, îmbrăcăminte și alimente. Au primit în schimb o

importantă lecție de viață și anume aceea de a aprecia mai mult familia, ceea ce li se

oferă zi de zi.

Împreună, copiii au confecționat brățări și obiecte deosebite prin tehnica

„quilling”, împărtășind gânduri, sentimente și trăiri proprii, legând prietenii. La sfârșitul

activității, elevii școlii noastre s-au arătat impresionați de poveștile de viață auzite, de

realizările acelor copii abandonați, de dorința infinită de a reuși în viață, indiferent de

obstacolele întâlnite. Pe acest considerent, si-au manifestat cu ardoare dorința de a

reveni și dorința de a fi din nou alături de aceste adevărate exemple de viață.

Participarea la Programele de acţiune comunitară oferă copiilor posibilitatea

de a înţelege şi de a conştientiza problemele cu care se confruntă alte persoane din

comunitate.

Prof. Petronela Lupu & Prof. Ana Pipa

MINUNĂȚII DIN AȚĂ - croșetatul este o artă (proiect educativ)

Arta de a folosi ața pentru a realiza diverse obiecte este foarte veche. Cu

trecerea timpului a fost diversificată. Noi încercăm să readucem în atenția elevilor

tehnica croșetatului. De-a lungul anilor acest meșteșug a fost folosit pentru a

confecționa atât obiecte decorative cât și obiecte vestimentare. Croșetatul poate fi

practicat atât de elevi cât și de părinți, având nevoie doar de imaginație, răbdare,

îndemânare, iar noi cu acest proiect, intenționăm să dezvoltăm la elevi, simțul

frumosului. Cei interesați să creeze accesorii hand made, vor descoperi în această

acțiune un puternic stimulent creativ. Și pentru că am amintit despre hand made-


23 | P a g e

ul romanesc (făcut de mână,manual) reîntoarcerea la original și valoros veți învăța

să creați cu propriile mâini și cu propria imaginație obiecte din cele mai diverse, care

vor trezi admirația celorlalți.

Din echipa de proiect au făcut parte prof. Delia Topoliceanu, Manuela

Nicorescu și Monica Jbanca. Programul are ca scop inițierea în această tehnică la

nivelul claselor a III-VI de la Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”. Am fost

împreună la fabrica de fire Canguro Wool de unde ne-am procurat ață pentru

croșetat. Am realizat mărțișoare și alte obiecte.

Prof. Ana Pipă

VIZIONAREA UNUI SPECTACOL DE TEATRU

Pe data de 8.04.2015 elevii claselor a V-aB, a VIII-aA și a VIII-C însoțiți de

profesorii diriginți Lupu Petronela, Pipă Ana și Gheorghiu Elena au participat la

vizionarea spectacolului de teatru „O ladă…”. Spectacolul a fost o adaptare modernă

a poveștii Punguța cu doi bani după Ion Creangă. Reprezentația a avut loc la Teatrul

Tineretului din Piatra Neamț.

Profesori Ana Pipa, Petronela Lupu & Elena Gheorghiu


24 | P a g e

FABRICA DE AER CURAT (activitate de educație ecologică – II C)

Motto:

Nu arunca gunoi în viitorul tău și al copiilor tăi!

Scop:

Formarea unei atitudini ecologice responsabile prin reciclarea unor materiale

și produse vechi.

Obiective:

∆ Cultivarea dragostei față de natură.

∆ Refolosirea unor lucruri nefuncționale.

∆ Realizarea machetei ,,Universul” din materii reciclabile.

Resurse:

a) umane: elevi, învățător;

b) materiale: hârtie colorată, hârtie creponată, coală polister, globuri, lipici, foarfece;

Ce altă metodă mai bună de a insufla copiilor dragostea pentru protejarea

mediului decât o activitate ecologică, având la îndemână doar obiecte reciclabile?

Activitatea s-a desfășurat frontal, fiecare elev având o sarcină de îndeplinit:

- asamblarea machetei;

- tăierea globurilor,lipirea și pictarea acestora;

- decuparea și lipirea hârtiei;

- finisajul machetei.

De noi depind și virtutea și viciul, căci acolo unde depinde de noi să acționăm,

tot de noi depinde și să nu acționăm.

Înv. Rahela Puscasu


25 | P a g e

FRÂNTURI DE RECUNOŞTINȚĂ

Elevii clasei a V-a A au făcut o vizită la parohiei Chintinici (Roznov),

participând la slujba sfintei Liturghii și vizitând muzeul etnografic „Casa Bunicilor”. Ei

fost impresionaţi de primirea călduroasă a părintelui paroh Iulian Vasile şi a

enoriaşilor săi, oameni care pun o părticică din sufletul lor ca temelie a acestor locuri

și rămân repere luminoase, de pace şi de trăinicie, pentru tânărul căruia multe

drumuri încep să i se deschidă înainte. La momente de nehotărâre sau neliniște,

acesta se poate hrăni sufletește, se poate mângâia și își poate limpezi gândurile

pentru a alege calea cea mai potrivită cu o siguranţă întemeiată chiar pe aceste

coordonate: Biserica și Neamul. Iubirea și jertfa lui Hristos pentru el, dar și iubirea și

jertfa înaintașilor, care s-au făcut chipuri ale lui Hristos (purtându-i numele de creștin

și luându-L ca model în viața de zi cu zi) oferă seva ce poate răcori inima tânărului în

căutările sale, dar și a adultului de mai târziu, în osteneală și inevitabile frământări.

Un gând recunoscător se îndreaptă spre Izvorul bunătăților și către cei care

ne-au înconjurat cu dragostea lor – părinții și strămoșii de la care am învățat

statornicia.

La casa voastră bătrânească, zidită cu atâta trudă, m-aş întoarce cu inimă de

copil, regăsind fericirea de altădată, de parcă nu ar fi trecut ani. Să ne jucăm în

vechea curte ca-n vremurile în care mergeam amândoi la pădure! Dragă tată, te

respect mult pentru că ai muncit zi şi noapte pentru noi şi pentru a mă îngriji şi

întreține la şcoală. Mă voi strădui să vă împlinesc dorința de a mă vedea cu un

rost în viață, fericită…Vă port în inimă şi Îl rog pe Dumnezeu să vă dea sănătate

şi mulţi, mulţi ani!” (Cosmina Mararu – V C).

Mâinile tale mi-au spălat răni, mi-au îndepărtat lacrimi, mi-au alungat încruntări,

m-au sprijinit atunci când mă clătinam…fără să ţină seama de oboseală.

Cuvintele tale mi-au deschis ferestre spre soare, m-au povăţuit cu blândeţe, nu au

renunţat la căutarea unui loc în inima mea, încercând totuşi să nu sufoce libertăți,

vise ori… neputinţe. Mi-ai arătat că aşa se poartă cel ce iubeşte… Ce mult aş


26 | P a g e

vrea să pot iubi, să te iubesc şi eu cu adevărat! Sărut mâna, dragă mamă!

(Nicoleta Pavel – V C)

Mereu liniştită. Niciodată nu am auzit-o certându-se. Cu aceeaşi blândeţe

îndemna prin vorbe potrivite (dar cât de mult prin fapte!) să aducem strop de

lumină în lume. Cu mulţumire făcea oricare dintre muncile zilnice, plăcute sau nu,

fiind mereu cu noi, dar parcă respirând mireasma unei alte lumi, cu mult mai

senină. Aceasta a fost bunica mea! (Andreea Iancu – V A)

Mii de oști de oameni vrednici,/ Apărând acest pământ,/ Ne-au făcut pe noi

destoinici/ Mă mândresc că sunt roman! (Rares Rusu – V A)

Prof. Simona Postelnicu

SIMPOZIONUL „GHEORGHE RUSET ROZNOVANU”

În data de 23 mai 2014, în sala de festivităţi a Liceului Teoretic Roznov, s-a

desfăşurat a doua ediţie a Simpozionului judeţean „Gheorghe Ruset-Roznovanu”,

sub conducerea Dir. Prof. Oana Ilarie, în parteneriat cu ISJ Neamţ şi Parohia

Chintinici. Tema lucrărilor s-a intitulat „Patriotismul, un sentiment perimat? Trecut şi

prezent”, simpozionul fiind organizat pe patru secţiuni: tradiţii şi spiritualitate, istorie,

geografie şi literatură. La eveniment au participat cadre didactice şi elevi ai Liceului,

inspectori de specialitate ai ISJ Neamţ, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi

preacucernicii preoţi din Roznov. Moderatorul evenimentului a fost Prof. Oana Ilarie.

După urările de bun venit din partea organizatorilor şi prezentarea invitaţilor au

urmat scurte alocuţiuni. În cuvântul de deschidere Prof. dr. Gheorghe Brânzei,

inspector de limba şi literatura română al ISJ Neamţ, a vorbit despre importanţa

actului educaţional şi a unor astfel de evenimente extraşcolare ce trebuiesc

plămădite cu „ascuţimea minţii şi colţul inimii”. PC Pr. Protoiereu Vasile Ţoc a

evidenţiat personalitatea Colonelului Gh. Ruset-Roznovanu, proprietarul moşiei

Roznov, şi modul pozitiv în care s-a implicat în dezvoltarea zonei, apoi a felicitat

organizatorii şi participanţii. Prof. Paul Şnaider a prezentat imaginea Colonelului

Gheorghe Ruset-Roznovanu ca Preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru un timp,

apoi a încurajat susţinerea evenimentelor cultural în planul local. În încheiere, PC Pr.

Dr. Iulian Vasile, paroh la Parohia Chintinici şi coordonator al secţiunii Tradiţii şi

spiritualitate, a precizat că derularea acestui simpozion este un act de patriotism

local. „Elementele de identitate cultural-spirituală locală, incluse în cadrul

manifestării, sunt promovate ca o expresie a patriotismului unei comunităţi. Mai întâi

trebuie să valorificăm specificul nostru cultural apoi, în aceeaşi măsură, să fim foarte

atenţi şi selectivi când elevilor noştri li se propune o cultură străină, de import”.


27 | P a g e

Activitatea simpozionului a cuprins o sesiune de comunicări ale cadrelor

didactice. După aceea a urmat sesiunea de prezentări power-point ale elevilor,

jurizarea şi premierea participanţilor.

Prof. Oana Ilarie & Pr. Dr. Iulian Vasile

TRADIȚII ȘI OBICEIURI – ORNAMENTE ÎMPLETITE DIN SFOARĂ

Împletitul fibrelor vegetale, prezent în

majoritatea zonelor ţării, a atins adesea un

înalt nivel artistic. Din neolitic şi până către

mijlocul veacului al XX-lea s-au confecţionat

numeroase şi diverse obiecte utilizându-se

acest meşteşug. Obiectele confecţionate din

nuiele sau în combinaţie cu alte materiale

(mai ales cu papură) erau, cel mai adesea, în

strânsă legătură cu ocupaţiile curente ale

locuitorilor: grape, coşuri de tot felul, lese şi garduri pentru prins peşte sau pentru

stâne, curse de animale, coşuri pentru căruţe etc. De asemenea, împletiturile din

nuiele se regăsesc şi în interiorul caselor româneşti ca mobilier: lese care serveau ca

platformă de pat, leagăne de copii, pentru agăţat de grindă sau de purtat pe spate,

lingurare.

Meşterii din satele româneşti au folosit resursele vegetale sub forma cânepei,

crenguţelor, paielor, pănuşilor de porumb, trestiei şi a papurii, făurind o gamă de

obiecte uşoare şi delicate, rezistente şi neaşteptate ca textura. Arta împletiturilor, una

dintre cele mai vechi privind lucrurile la scara istorică a îndeletnicirilor omeneşti,

precedând atât arta ţesutului, cât şi pe cea a ceramicii, după cum par a dovedi unele

deducţii ale arheologilor, este strălucit reprezentată în toate provinciile istorice

româneşti. Ea a fost de altfel şi prima tehnică pentru construirea locuinţelor, fiind


28 | P a g e

până azi prezentă în multe zone etnografice

sub forma pereţilor împletiţi din nuiele groase.

Funieritul – cel mai arhaic gen de

împletitură. Pe vremuri, în foarte multe case se

confecţionau funii. Acest meşteşug era aproape

domestic, se producea de cele mai multe ori

numai pentru uzul gospodăriei. Existau însă şi

funieri care se îndeletniceau special cu făcutul

funiilor. Pentru pregătirea materiei prime din

care se făceau funiile era necesară o perioadă

de timp îndelungată. Tot la fel, un timp îndelungat era necesar pentru pregătirea unei

cantităţi mai mari de produse finite. Funiile produse de aceştia erau vândute fie la

unele din bâlciuri, în regiunile limitrofe, fie în localităţile din apropiere, ori în satul

respectiv. Produsele erau schimbate pe bani, iar în regiunile de câmpie, unde erau

duse adesea, se dădeau la schimb, primind cereale, păpuşoiul fiind preferat.

Funiile, în general, se făceau din cânepă, rareori folosindu-se şi alte plante,

precum urzica, inul etc. Cânepa pentru funii trebuie să fie mult mai aspră şi cu firul

mai lung. Datorită acestui scop cânepa este rară, pentru ca să poată creşte în voie,

cu tulpini lungi şi groase. Când cânepa este bună de cules, se smulge ori se taie cu

coasa sau secera. Se leagă în mănuşi, care, la rândul lor, se leagă în snopi. Snopii

se bagă în topile la topit. De obicei, topitul se face la marginile apelor curgătoare,

acolo unde apa e stătătoare, unde se formează un cot; apa fiind tot timpul mai caldă,

favorizează topirea cânepii mai repede. Se pune cânepa în apă o săptămână sau

două, până se topeşte; în unele cazuri nu este lăsată să se topească ca şi cânepa

destinată ţesăturilor. Se scoate destul de devreme de la topit, până nu este bine

topită, căci atunci şuviţele sunt mai rezistente pentru scopul ales.

În cadrul colectivului de elevi ai clasei XI E din Liceul Tehnologic „Gh. Ruset

Roznovanu” elevul Vasile Răzvan Agherasimoaei a primit o parte din secretele

acestui meșteșug de la un consătean în vârstă și a încercat

să promoveze arta și tradiția populară și celorlalți colegi din

clasă.

La început a realizat un gherghef, explicându-le

colegilor, că pe acel gherghef va prinde sfoara de cânepă, ca

după aceea să împletească printre acele fire modelul dorit. A

explicat colegilor că ața de cânepă este de mai multe feluri,

culori, grosimi dar mai ales duritate. Colectivul de elevi au

ascultat cu interes explicațiile lui Răzvan adresându-i întrebări

la rândul lor. După realizarea gherghefului Răzvan a început

cu răbdare și cu mare grijă să așeze să taie firele de cânepă

pentru a realiza în finalul covorașul ornamental. Nu după mult

timp a început să țese cu cea mai mare grijă frumosul covoraș


29 | P a g e

care prindea viață cu fiecare fir adăugat de Răzvan.

Colegele lui Răzvan s-au oferit să înfrumusețeze covorașul realizat cu floricele

croșetate. Răzvan le-a arătat colegilor cum se realizează suportul pentru ghiveciul de

flori explicându-le că este necesar să se execute o serie de noduri, trebuie lucrat

strâns și ordonat pentru a realiza pe rând fiecare funie.

Produsele împletite din fibre vegetale păstrează fie autenticitatea pieselor de

artă populară, fie valoarea execuţiei manuale a acestor obiecte utile şi decorative în

acelaşi timp, atât de apreciate în ambientul modern. Constatăm că în ultimele decenii

acest meşteşug se dezvoltă şi se extinde, lărgindu-şi permanent gama produselor de

la cele mai variate obiecte utilitare la produse decorative, piese de mobilier şi pentru

decoraţie de interior. Ca atare, considerăm că împletiturile tradiţionale, sunt un izvor

nesecat de inspiraţie pentru creatorii populari contemporani, asigurând, ca şi alte

domenii ale artei populare, o bază fecundă viitoarelor direcţii din arta decorativă

modernă.

Prof. ing. Tamara Veronica Japalela

FERROFLUIDELE ŞI NANOTEHNOLOGIILE

Douăzeci și șapte dintre elevii clasei a XI-a B din cadrul Liceului Tehnologic „

Gh. Ruset Roznovanu”, au avut şansa de a participa la o interesantă activitate

aplicativă, parte a unui proiect desfăşurat în parteneriat de liceul nostru cu

Inspectoratul Şcolar şi Facultatea de fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan

Cuza”din Iaşi (reprezentată de o echipă formată din prof. dr. Ovidiu Florin Călţun,

lect. dr. Ioan Dumitru, doctorandul Samir Taloub (Algeria)şi masterandul Radu

Ciocârlan). La activitate au participat şi 15 cadre didactice, printre care profesoarele

Elena Cozma şi Brînduşa Roman (iniţiatoarele proiectului. )

Activitatea a fost sprijinită de directorul Liceului Roznov, prof. Oana Ilarie şi

directorul adjunct prof. Oana Teacu, având susţinerea şi implicarea inspectorului

şcolar Cristi Secară. Tinerii au putut asista la o serie de experimente dedicate

ferrofluidelor, materiale cu aplicaţii în medicină şi ecologie. Elevii au avut posibilitatea

de a lucra efectiv, fiind iniţiaţi şi introduşi într-o lume fascinantă a experimentelor

atractive, deschizându-le o nouă perspectivă asupra ştiinţelor cu trimitere la aplicaţiile

directe în medicină.

Această activitate face parte din categoria activităţilor extra curriculare prin

care se urmăresc formare de competenţe complexe, competenţe de comunicare, de

a fi empatic, de a lucra în echipă, de rezolvare de probleme în situaţii noi de învăţare,

competenţe de valorificare a experienţelor anterioare, de a face legătura dintre teorie

şi practică.


30 | P a g e

„Ca iniţiator al proiectului am

intenţionat ca aceste activităţi să

depăşească acţiuni similare în care se

prezentau doar aspecte teoretice şi

am dorit să aibă un puternic impact

emoţional, astfel încât elevii să fie

atraşi către aceste domenii ale

ştiinţelor exacte şi de ce nu să fie un

moment de alegere pentru viitoarea

orientare profesională”, a declarat

profesoara Brînduşa Roman.

Prin aceste acţiuni se vizează dezvoltarea imaginii liceului nostru în percepţia

părinţilor şi a comunităţii locale aducând un plus de valoare actului educaţional din

unitatea noastră. Evenimentul a fost mediatizat în Monitorul de Neamţ şi Realitatea

nemţeană în data de 16 decembrie 2014.

Prof. Brînduşa Roman

O SECUNDĂ DE ATENŢIE, O VIAŢĂ SALVATĂ!

Concursul interjudețean de educație

rutieră ,,O secundă de atenție, o viață salvată!”

(2013-2014), a avut peste 300 de elevi

participanți, din toate ciclurile de învățământ.

Acest concurs face parte din proiectul inițiat de

Liceul Teoretic Roznov, în colaborare cu

Serviciul Rutier Neamț. Organizatoarele acestui

concurs sunt prof. înv. primar Ana-SimonaIlie și

Monica Drîngu.

La acest concurs au participat elevi de la

28 de școli din toată țara, la secțiunile de creație literară sau plastică, dovedind

însușirea normelor de conduită rutieră și formarea sentimentelor de respect față de

toți participanții la trafic și față de polițiști. Elevii au fost sensibilizați față de situațiile

extreme, de urgență, care se pot întâlni pe un drum public și au dovedit însușirea

modului de intervenție în vederea acordării primului ajutor. Cu această ocazie s-a

organizat o expoziție cu lucrările elevilor.

În anul școlar în curs, proiectul se va desfăşura la nivel regional, propunând

un schimb de experienţă între cadrele didactice din 10 județe, pentru a utiliza

materialele didactice în cadrul activităţilor rutiere.

Prof. înv. primar Ana-Simona Ilie


31 | P a g e

DIN ACTIVITĂŢILE EXTRASCOLARE ALE ELEVILOR...

„Let’s do it Romania!” (29 octombrie 2014)

Ziua Națională a României (1 decembrie 2014)

Vizită la Căminul de bătrâni (17 decembrie 2014)


32 | P a g e

Serbare de Crăciun (18 decembrie 2014)

„Eminescu, așa cum a fost” (15 ianuarie 2015)


33 | P a g e

„De Dragobete” (24 februarie 2014)

Campionat de șah, etapa pe școală (16 ianuarie 2015)

Ziua Poliției Române (25 martie)

Spiritualitate Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

34 | P a g e

Cuvânt de mulțumire

(din Pastorala de Paști a IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - 2015)

…Dumnezeu să vă răsplătească pentru toată strădania

pe care a-ți arătat-o în legătură cu predarea Religiei în școlile

unde învață copiii frățiilor voastre. Înscrierea copiilor acestui

popor pentru a putea participa la ora de Religie a fost cu

adevărat o mărturisire de credință, un act de responsabilitate

față de propriii copii, un examen pe care l-am trecut cu bine. Atitudinea

dumneavoastră a fost o mustrare clară a celor care doresc o altă educație decât cea

creștină pentru copiii Bisericii noastre. A fost și o încurajare pentru noi, arhierei și

preoți, ca, în momente de cumpănă, poporul lui Dumnezeu arată dragostea jertfitoare

față de Domnul Hristos Cel Înviat. Vă mulțumesc din tot sufletul și vă îmbrățișez în

Domnul, pe fiecare în parte și pe toți laolaltă…!

Sfințirea Cabinetului de religie

În data de 23 mai 2014 s-a sfinţit cabinetului de religie al liceului Roznov,

amenajat de Prof. Nuţa Liche, profesor de religie şi pictor bisericesc. Este o realizare

deosebită în spaţiul şcolar, mai ales pentru faptul că a fost pictat chiar de Prof. Nuţa

Liche. Constituirea acestui spaţiu a fost posibilă prin sprijinul conducerii liceului, în

virtutea bunei colaborări ce există între Biserică şi Şcoală la Roznov. Prof. dr. Mihai

Giosan, inspector de religie al ISJ Neamţ, a mulţumit pentru invitaţie şi a felicitat

organizatorii acestui laborator de religie, o capelă de suflet pentru elevi şi cadre

didactice, un moment de excepţie în plan misionar-educaţional.

Cabinetul de Religie va fi folosit pentru transmiterea învăţăturilor creştine

elevilor, dar şi pentru desfăşurarea unor activităţi suplimentare legate de Religie:

pictură de icoane, cerc religios tematic, meditaţii etc.

Mica biserică din şcoală, Cabinetul de Religie, este un spaţiu unde poţi să-L

găseşti pe Dumnezeu şi este o binecuvântare atât pentru elevi, cât şi pentru

Spiritualitate Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

35 | P a g e

profesorii din această şcoală. Acest colţişor de rai este locul unde poţi să-ţi aduni

gândurile şi să porneşti cu încredere mai departe, unde poţi să petreci în fiecare zi

câteva clipe rugându-te. Mulţumesc celor care m-au încurajat şi sprijinit în realizarea

acestui cabinet, a spus prof. de religie Nuța Liche.

Prof. religie Nuţa Liche–Prof. religie Tudor Tacu–Preot dr. Iulian Vasile

Atelier literar Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

36 | P a g e

VIAŢĂ DE ADOLESCENT

Se spune că această vârstă este una frumoasă sau poate cea mai frumoasă

şi cine sunt eu, ca să contrazic această idee? Să fii adolescent este într-adevăr

frumos, dar pe cât de frumos, pe atât de greu. Consider că aceasta este cea mai

importantă perioadă din viaţa noastră, pentru că acum este momentul în care începi

să fii pe cont propriu, să alegi cum vrei să fii, să iţi defineşti un scop in viaţă şi să iţi

formezi caracterul sau să îl finisezi. Acum e momentul în care ţi se pare că ai lumea

la picioarele tale, când problemele vin şi pleacă şi te lasă cu inima în bucăţele, când

te superi dacă băiatul de care îţi place îi zâmbeşte unei alte fete, când ţi se pare că

nimeni nu te înţelege şi te simţi singur. Acum e momentul in care formezi prietenii

adevărate, unele chiar pe viaţă.

În viaţă putem să dăm peste multe probleme, dificultăţi mari sau mici. La

şcoală întâlnim diferite feluri de probleme, nu multe, dar destule. Blocaj la una din

materii, nu mai învăţ aşa cum o făceam, acum totul e nou pentru mine, refuz să învăţ

la unele materii şi învăţ mult la altele dar rezultatul uneori e sub nivelul efortului

depus. Emoţiile, trăirile, sentimentele se diversifică şi îşi modifică intensitatea şi

consistenţa. Apare prima mea dragoste dar şi prima mare dezamăgire, trăire pe care

încă nu o pot explica îndeajuns de bine deoarece nu am trăit până acum astfel de

experienţe, nici eu şi nici un alt adolescent. Trăirile, sentimentele, emoţiile sunt noi

odată ce înaintăm în vârstă iar noi devenim tot mai greu de înţeles. Nu ştim ce se

întâmplă cu noi, nu ştim ce să facem şi nu ştim cui să îi vorbim despre ceea ce

simţim.

Prin multe sentimente necunoscute până atunci am trecut atunci când m-am

îndrăgostit prima dată de un băiat drăguţ, înalt, brunet, cu ochi căprui. Inima era plină

de sentimente viu colorate pentru el, doream să îi spun ceea ce simt dar nu ştiam

cum, i-am spus, însă nu a avut nici un fel de reacţie. Însă totul s-a schimbat când i-

am spus Oanei că îmi place de el. Ea a spus mai multora că îmi place de el, iar pe

urmă s-a răspândit vorba peste tot. Atunci mi-a spus că nu mă place şi inima mi s-a

frânt pe loc. Am început să simt o ură puternică pentru el pentru câteva săptămâni,

însă nu puteam să şterg totul, cu totul, că încă îmi era drag.

Depresia. Toţi ştim ce este depresia, adeseori apare ea în viaţa adolescentă.

M-am confruntat şi eu cu ea, nu mai zâmbeam, eram tristă şi supărată tot timpul, am

ajuns să mă înfometez, prietenii nu ştiau ce se întâmplă cu mine. Într-o zi la şcoală

trecusem pe lângă el, el nici doi bani nu dădea pe mine. Când am intrat în clasă nu

ştiu ce m-a apucat, am început să ameţesc brusc, nu mă puteam ţine pe picioare şi

începusem să tremur, nimeni nu ştia ce e cu mine. Însă în acea perioadă am început

să fiu mai rezervată, izolată şi retrasă. Toată durerea care îmi apăsa inima o ţineam

în mine, aşa credeam că e mai bine, dar de fapt asta a fost o decizie proastă. Chiar

dacă eram destul de vulnerabilă, m-am străduit să nu îmi găsesc alinarea în tutun şi

alcool, oricine poate cădea pradă acestor vicii, însă am avut un pic de tărie în inima


37 | P a g e

mea spulberată şi am ales o cale mai bună, nu cea mai bună, dar mai bună. Am

început încetul cu încetul să fiu mai comunicativă, să uit de el, dar de el nu pot uita

niciodată a fost şi va rămâne în inima mea ca prima mea dragoste, ca primul băiat

care a reușit să-mi atragă atenţia, să îmi dea fluturaşi în stomac. Încă şi acum mi-e

teamă să mai iubesc pe cineva.

Când devii adolescent totul se schimbă, ne împărţim în diferite tabere, avem

fel şi fel de anturaje, ajungem să facem fel de fel de compromisuri pentru a obține

ceea ce dorim, indiferent dacă îi afectează pe cei din jurul nostru. De aceea trebuie

să deschidem ochii atunci când ne împrietenim cu cineva, oare o să mă schimbe în

bine sau în rău dacă sunt prietenă cu el/ea? Rareori ne punem această întrebare şi

adesea avem de suferit, însă eu am început deschid ochii, să îi analizez pe cei din

jurul meu, să le scot la iveală defectele pe care le au, în concluzie am început să

gândesc altfel după ce am suferit cu Oana. Deşi mi-a făcut rău, sunt bună prietenă

cu ea, am învăţat ce trebuie să îi spun şi ce nu. Fiecare adolescent trece peste

momente grele în viaţă, suferă în tăcere dar are şi momente bune, minunate. Eu am

trecut doar prin câteva, însă staţi liniştiţi, o să mai trec, o să am parte de fericire şi de

tristeţe deoarece încă mai sunt adolescentă şi va mai dura câţiva ani până ce nu voi

mai fii.

Viaţa de adolescent e ca o portiţă prin care eşti nevoit să treci pentru a merge

mai departe. Aşa că bucuraţi-vă de ea că timpul trece.

Larisa Sârbu – IX A

FII CONȘTIENT, DROGURILE ÎŢI OPRESC ZBORUL!

Ce sunt drogurile? Drogurile sunt substanţe care,

atunci când sunt consumate de oameni, produc schimbări în

funcţionarea organismului propriu, în comportamentul și modul

de a gândi al celui care le consumă.

Noi, adolescenţii, ne aflăm la o vârstă deosebit de frumoasă, cu trăiri și

sentimente noi, nebănuite, cu visuri mari și ambiţii deopotrivă, o vârstă cu care nu te

mai întâlnești niciodată.

Pe de altă parte, la această vârstă poţi fi ușor influenţat, păcălit chiar, și poţi să

aluneci pe drumuri greșite înainte de a-ţi da seama, dacă nu ești atent mereu și nu

ești înconjurat de oameni care îţi dau sfaturi bune. Pericolele sunt multe, iar

drogurile, alcoolul și tutunul sunt dintre cele mai rele și mai frecvent întâlnite în rândul

adolescenţilor și tinerilor. Chiar dacă nu pare ceva grav și începi să consumi din

curiozitate sau îndemnat de alţii pentru a fi „cool”, cu timpul poţi deveni dependent,

iar dependenţa este foarte greu de vindecat.


38 | P a g e

De aceea consider că trebuie să fim atenţi și vigilenţi cu toţii pentru a nu

ajunge în capcana acestor vicii, care nu fac altceva decât să curme zborul nostru

tânăr, frumos și îndrăzneţ.

Pentru a nu ajunge în aceste dificultăţi, este bine să nu ne depărtăm sufletește

de adulţii care ne iubesc, să nu ne „înstrăinăm” de ei, ci să le căutăm sfatul acum și

atunci când vom fi departe, întâmpinând situaţii noi și greutăţi adesea. Este de dorit

să legăm prietenii trainice cu oameni buni și serioși, tineri care au aceleași

preocupări cu noi, să ne ocupăm timpul liber cu lucruri frumoase și sănătoase, potrivit

vârstei: lectura cărţilor, jocuri și plimbări în aer liber, practicarea unui sport, vizionarea

unor filme, spectacole, piese de teatru cu subiecte educative. E necesar „să

deschidem ochii” și să vedem urmările faptelor într-un timp mai îndelungat, să vedem

bucuriile, sporirea și mulțumirea celor care au urmat deja acestor îndemnuri, dar și

suferințele și neîmplinirile celor ce au dorit să încerce așa-zisa „plăcere de acum”,

fără a gândi le ceea ce aduce de fapt - lipsirea omului de adevărata și întreaga

libertate.

Să alegem pentru noi ce este bun și sănătos, pentru a nu ajunge să învățăm

din greșeli! Pentru unii ar putea fi prea târziu!

Matei Vasile – VI B

ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR

Între trecut şi viitor sunt eu, Rafael… De mic, de foarte mic, am avut o

comunicare bogată cu tatăl meu. În tot ce mă învăţa erau exemple pozitive sau

negative de persoane şi personaje din lumea contemporană sau din cea trecută. L-

am cunoscut din diferite cărţi sau emisiuni pe Hitller, Stalin, Berlusconi, Bush, Ştefan

cel Mare sau primul preşedinte al României libere, Ion Iliescu. Despre toate aceste

modele contemporane sau trecute am luat la cunoştinţă destul de devreme.

Pe nepregătite noi, aşa-zisa generaţie nouă, ne-am trezit invadaţi de o maree

de personaje ce au apărut ca ciupercile după ploaie şi graţie mass-media ne

invadează zilnic casele şi mintea. Dacă pe vremea lui Eminescu oamenii visau să

devină poeţi, scriitori sau muzicieni de succes astăzi stăm cam aşa: cel puţin doi vor

să fie Adrian Mutu, altul are o dorinţă nebună să îl întreacă pe Vin Diesel, iar unii vor

să fie la fel de faimoşi ca Jean de la Craiova. De fete ce să mai zic! Îmi pare rău că

generaţia mea nu are destule modele de urmat ţinând cont de faptul că „babacii”

noştri sunt perimaţi, că trăim într-o lume virtuală informatizată şi globalizată, nu ne

putem însuşi decât ceea ce ni se oferă. Mie personal îmi pare rău că am devenit

nişte oportunişti, însă nu cred că avem multe modele de urmat în afară de părinţii şi

profesori noştri.

Cum ar trebui să mă descriu oare în câteva rânduri? Să încerc să fiu obiectiv

îmi este destul de greu, aşa că iertată sper să îmi fie lipsa de modestie sau


39 | P a g e

subiectivismul din următoarele rânduri. Dilema cea mai mare cu care mă confrunt

este modul în care mă văd eu şi cel în care mă percep ceilalţi. Aceştia pot fi împărţiţi

şi ei pe categorii: părinţii, prietenii, colegii, cunoscuţii. Să nu îmi cereţi în a mă lipsi de

a avea o părere foarte bună despre mine. Chiar dacă în interiorul eului meu sunt

calm şi introvertit, izbucnesc în exterior într-o furie dementă, caracterizată print-o

logoree nefirească de bancuri, glume şi poante nevinovate.

De multe ori mă exteriorizez în faţa frumuseţilor naturii, ador florile primăverii,

mireasma pomilor înfloriţi, aroma fânului proaspăt cosit, cireşele din luna mai,

dulceaţa zmeurei din luna lui cuptor sau gutuile de toamna târzie. Ce poate să fie mai

frumos decât perioada caldă a anului, atunci când spre disperarea părinţilor mei

încing câte o partidă de fotbal în curtea sau în grădina casei şi împreună cu prietenii

mei producem adevărate dezastre printre pomişorii abia plantaţi, florile sau legumele

pentru care s-a depus atâta trudă. Ce pot face eu, hobby-ul e hobby! Chiar dacă

sunt certat de fiecare dată, tentaţia e destul de mare încât nu îi pot rezita. Oricum,

asta e nimic pe lângă cealaltă pasiune a mea, pasiune de iarnă să îi spunem.

Imaginaţi-vă, eu împreună cu 5-6 dintre prieteni mei în faţa calculatorului sau a

consolei de play-station, luptând unul contra celălalt într-un meci virtual de fotbal sau

într-o cursă de maşini la fel de virtuală. Ce ţipete, frate, de nervi sau de bucurie, ce

tropăieli, să sară podelele şi nu alta, că nici Hanibal trecând Alpii cu oastea şi elefanţi

săi în drumul spre Roma nu a emis atâţia decibeli.

Din ce cauză câte odată nouă, adolescenţilor, ni se pun întrebări de genul: ce

pasiuni avem, care este hobby-ul nostru, care este felul nostru de a fi sau de a ne

comporta şi mai ştiu eu ce altceva? Vă spun doar atât: Scumpii şi dragii mei părinţi şi

profesori, vă apreciez sacrificiul pe care îl depuneţi în a ne creşte şi a ne educa, însă

subsemnatul, Stoian Rafael, am o poftă nebună de viaţă, am nevoie de pace şi linişte

pe care să o păstraţi şi să mi-o lăsaţi moştenire, iar eu să o pot transmite mai

departe.

Rafael Stoian – IX A

DROGUL – LIMITA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Drogurile sunt substanțe halucinogene și stupefiante.

Drogurile care sunt premise de lege, și anume cele licite,

sunt: alcoolul, tutunul și cafeaua, iar cele interzise (ilicite)

sunt: opiumul, morfina, heroina, marihuana, cocaina,

ecstasy, LSD și altele. Motivele consumului de droguri

interzise pot fi naivitatea, curiozitatea, căutarea cu orice preț

a unor senzații deosebite sau, în unele cazuri, dorința de a-și

face rău. Unele persoane, lipsite de voință, cu un caracter „slab”, sunt influențate de

anturaj și gândesc lucruri precum: „Dacă ei fac asta, de ce să nu fac și eu? Să văd și


40 | P a g e

eu cum este!”. A nu reuși să facă față problemelor zilnice poate constitui o altă cauză

a consumului de droguri. Neînțelegerile dintre părinți, lipsa de comunicare dintre

aceștia și copii, dificultățile școlare și de relaționare cu ceilalți, probleme legate de

pubertate ș.a. creează o stare de tensiune interioară la care nu toți găsesc soluții ori

posibilități de remediere. În astfel de situații se ajunge adesea la un comportament

violent, deviant, uneori antisocial și chiar la droguri. În cazul adolescenților, apelarea

la o astfel de „soluție” (care se dorește a fi curajoasă), este de fapt un act de bravură,

pentru a încerca să demonstreze ceva celorlalți. Din nefericire, urmările sunt

dramatice, persoana în cauză intrând într-un cerc vicios din care nu poate ieși doar

cu puterile sale.

Activitățile care pot înlocui consumul de droguri sunt plimbările în aer liber,

practicarea unor sporturi, excursii și drumeții, grădinăritul, vizionarea unor

documentare/filme/emisiuni TV, lectura, activități în cadrul familiei care să sporească

încrederea reciprocă și posibilitățile de reală comunicare între membrii ei. Un procent

mare de recuperări a persoanelor dependente (depășind 92%) s-a înregistrat în

centrele terapeutice din țări precum Serbia sau Rusia în care procedeelor medicale și

psihoterapeutice li s-a adăugat factorul religios, cu accent pe legătura cu Dumnezeu

și Biserica. În România există un singur centru de acest fel, cu un număr limitat de

locuri, în cadrul Asociației „Prietenii Sfântului Efrem cel Nou“, Sfântu-Gheorghe,

județul Covasna.

Consumul de droguri nu reprezintă o modalitate de a petrece timpul liber, ci

mai curând o fugă de propria nepregătire, o fugă din fața lipsei de maturitate

emoțională și de autocontrol, o fugă de propria persoană. Există un climat negativ ce

poate favoriza aceste lipsuri, dar există și un „răspuns” nepotrivit / o reacție negativă

a persoanei la acești stimuli exteriori (cele două fiind într-o relație de

interdependenţă. Soluţia nu poate fi decât deasupra acestui cerc vicios.

Alexandra Tumurug – VII C

EMOŢIE DE TOAMNĂ

Este o zi magnifică de toamnă. Copacii, singuratici au rămas. Din când în

când, câte o păsărică rătăcită le mai calcă pragul. Albinele mai zumzăie ici-colo.

Roadele sunt însă bogate. Merele încovoie crenguţele ca nişte cercei cu grele

nestemate. Oamenii au început să culeagă fructele şi legumele, iar gospodinele îşi

fac provizii pentru iarnă. Prin ultimele flori de toamnă, albinele cu aripi de borangic îşi

scaldă cu mulţumire trupul într-o picătură de rouă. Peste sat s-a aşezat un văl de

brumă argintie. Pe cerul cenuşiu, norii suri îşi poartă plumbul. O ceaţă umedă şi

deasă s-a lăsat.

Radu priveşte cu ochişorii lui strălucitori, mirat de ce se întâmplă afară. Se uita

la ceaţa lăptoasă, când, din senin, a început o ploaie rece. După un timp, Radu a


41 | P a g e

ieşit să admire peisajul adus de Regina Toamnă. Era fermecat de atâta frumuseţe.

Ochii îi surâdeau de fericire când se uita la fructele atârnate de copaci. Observă

porumbul care tremura pe câmp, norii...dar deodată simţi că lipseşte ceva. Se

întoarse şi începu să caute ceva, într-o mişcare neostenită. Tremura din toate

mădularele. Ajunse la un copac. Acolo erau zilele trecute patru puişori de rândunică.

Cândva păsărelele se jucau, cântau, dar acum era linişte totală. Cu ochii în lacrimi şi

vocea tremurândă i-a spus mamei că puii au dispărut. Mama, râzând, i-a explicat că

au plecat în ţările calde. I-a arătat stolurile dese de rândunele care tocmai treceau pe

deasupra capului lor. Băiatul s-a mai liniştit, dar tot era răscolit de amărăciune,

regretând că nu va mai putea auzi simfoniile micilor vietăţi care îi bucurau sufletul în

fiecare dimineaţă. Ciripitul lor vesel părea un adevărat concert. Simfonia pe care puii

o interpretau îl amuza de fiecare dată. Ciocârlia parcă era o soprană, iar cucul părea

un tenor. Un greiere acompania păsările cu vioara. Brotacul din apropiere parcă

bătea la tobă.

Totuşi, îşi alină sufletul privind frumuseţea pe care Regina Toamnă o

aşternuse şi ascultă foşnetul frunzelor care mai rămăseseră pentru puţin timp pe

copacii golaşi. Şi acest cântec al vântului era plăcut, iar melancolia puse din nou

stăpânire pe el.

Teona Ilie – VI A

SIMFONIA VÂNTULUI DIN PARCUL SOLITAR

Anotimpul ruginiu, plin de culoare şi farmec

a sosit. În drumul său peste pământul încărcat de

verdeaţă, toamna, ca un pictor priceput,

preschimbă culoarea peisajului în tonuri calde de

galben-maroniu. Atingerea toamnei a preschimbat

peste noapte şi frumosul parc din apropierea casei

mele.

Rânduiţi în linie dreaptă, de-a lungul şi de-a latul aleilor din parc, stau de

veghe zeci de trunchiuri de copaci, care de care mai bătrâni şi mai semeţi. Frunzişul

des al acestora, colorat în auriu, reflectă o culoare gălbuie asemănătoare unei flăcări,

astfel încât copacii par nişte lumânări aprinse, care luminează aleile pustii ale

parcului.

Din trunchiurile puternice ale arborilor cu scoarţa verzuie se ridică zeci de

crengi groase, ca nişte braţe de uriaş. Pe acestea se odihnesc, pentru o scurtă

perioade de timp, frunzele uscate şi îngălbenite de vremea rece a toamnei.

Coronamentul ruginiu este atât de des încât razele soarelui, şi aşa timide, abia

răzbesc prin el. La fiecare adiere de vânt braţele copacilor se mişcă şi odată cu ele

frunzele încep să cadă într-o ploaie multicoloră. Spre deosebire de o ploaie normală,


42 | P a g e

în care stropii de ploaie se îndreaptă spre pământ, ploaia de frunze ruginii este

haotică, iar fiecare frunză pare a avea drumul său. Un drum sinuos, ca un dans

armonios, care pare fără sfârşit.

Frunzele veştede urcă şi coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâte în care

parte să o apuce. Într-un final, se aşează pe solul zvântat şi pe aleile dese ale

parcului începe să se formeze covorul de frunze ofilite ale toamnei. Aleea asfaltată,

tristă până ieri, acum este veselă şi se mândreşte cu straiele ruginii cu care este

îmbrăcată. Atunci când vântul suflă cu putere, covorul de frunze se unduieşte ca un

covor magic; se ridică de la sol, se mişcă asemenea unei iluzii, iar apoi revine tăcut

pe aleea adormită.

Nici ţipenie de om nu se avântă prin aleile pustii ale parcului. Încremenirea

este totală, semn că atmosfera de aici nu este prielnică pentru o plimbare. Singurul

muşteriu, care cutremură nestingherit parcul amorţit, este vântul de toamnă. Acesta

îşi plimbă răsuflarea rece printre trunchiurile copacilor, ca într-o simfonie în care

fluierul are rolul principal, şi împrăştie frunzele care cad fără oprire. Atunci când

vântul se opreşte natura împietreşte, iar peisajul pare un tablou reuşit de toamnă,

surprins excelent de pensula unui pictor îndrăgostit de anotimpul jocului de culoare,

al luminilor şi umbrelor.

Denisa Anitulesei – VI A

RÂNDURI PENTRU TINE, CEL GRĂBIT

Adolescenţii de astăzi sunt ”binecuvântaţi” cu posibilitatea de a ajunge mai

repede la informaţii decât cei aparţinând altor generaţii. Sună bine (nu-i așa?) să

citești ceva pentru tine ori să-ţi faci temele printr-un simplu „copy-paste”, fără a mai fi

nevoie să pierzi minute preţioase răsfoind volume din întreaga bibliotecă. Din păcate,

am intrat în lumea tehnologiei și trebuie să jucăm “meciul de fotbal” până la capăt,

însă pe post de minge.

Având în vedere că și eu petrec șase-șapte ore zilnic în fața calculatorului,

prefer ca informațiile să le iau din cărți sau, pur și simplu, să citesc renunțând la

„click”. Atunci când vine vorba de citit ca hobby, adolescenții se feresc deoarece au

alte preocupări, mult mai interesante. Spre exemplu, mulți tineri preferă filmul în locul

cărți (Asta n-o s-o înțeleg niciodată! Citind, poți interpreta totul după plac. Poți

transforma – prin felul tău de a interpreta ceea ce citești – o poveste tristă într-una

amuzantă sau în orice altceva. Așa fac de fiecare dată: îmi personalizez cartea…

Acesta a fost primul motiv pentru care am început să citesc foarte mult). Cu

sinceritate spun că nici eu (atunci când privesc totuși o ecranizare), nici ceilalți nu

simțim nimic deosebit vizionând un film; o facem doar pentru a nu citi, deoarece altfel

ar lua mai mult timp.


43 | P a g e

După ce termin de citit o carte, rămân cu un gol imens în suflet, iar în mintea

mea se dă o luptă crâncenă deoarece chiar nu vreau să înțeleg de ce ultima pagină

e cuprinsul și nu sunt alte sute de pagini pentru a-mi satisface plăcerea. Atunci

începe o altă provocare, un alt motiv ca noi, tinerii, să acordăm “puțin timp” cărților.

Atunci încep să dezbat în sinea mea tot ceea ce am citit, încep să contrazic autorul,

încerc să schimb ultima pagină…ca totul să se termine așa cum a început. E genial!

Vreau să îți spun că era o vreme când citeam chiar două-trei cărți pe zi. La un

moment dat, am auzit un cuvânt din partea unui elev de liceu, cuvânt ce mă amuză și

acum…tocilar. Da, majoritatea aseamănă cartea cu ideea de … tocilar. Jumătate din

cei ce spun asta nu au habar de semnificația acestor cuvinte. Este evident că se

întâmplă așa: dacă ai o foaie cu un punct negru pe ea, observi doar punctul minuscul

și nu pagina mare și albă. Pare că, de-a lungul vieții asta „practicăm”. Vedem doar

defectele minore, dar niciodată partea bună, dar voluminoasă. Același lucru văd și

unii liceeni la cărți. Observă punctul cel negru, adică miile de cuvinte (ce par

nesfârșite, obositoare inutile), dar nu se gândesc la cum va fi după ce vor citi câteva

cărți ce le vor modela personalitatea și modul de a gândi – ceea ce ar putea

reprezenta pagina albă din exemplul meu.

Cărțile sunt adevărate provocări, ce merită cu adevărat atenție. Dacă încerci

să depășești eventualele obstacole precum lenea și clișeele, vei observa că paginile

reprezintă un mic compendiu de înțelepciune cotidiană. Cititul reduce stresul, oferă

plăcere, îmbunătățește concentrarea și abilitatea de a scrie. Uneori mă eliberez citind

și îmi pot desfășura activitățile apoi în liniște, dar și cu o mică „lecție” desprinsă din

ce am citit. „Cartea reflectă ca o oglindă lungul șir de secole al vieții omenirii, istoria

luptei sale pentru existență, pentru un viitor mai luminus, suferințele, bucuriile,

înfrângerile și biruințele sale toate” spunea G. F. Morozov.

Toate fiind spuse, nu rămâne decât să te invit să citești, pentru ca apoi să fii

cu totul altă persoană!

Cristina Apopei – VII C

by prof. Victor Mancas

A Romanian is not „surprised”… his „face has fallen off” I-a picat faţa.

A Romanian won’t „lose temper”… his „mustard will jump off” Îi sare muştarul.

Nor will he „lie to you”… he’ll „sell you doughnuts” Vinde gogoși.

A Romanian doesn’t „suddenly get it”… his „coin drops” Îi pică fisa.


44 | P a g e

A Romanian is not „extremely tired”… he’s „cabbage. His life is not „chaotic” …

it’s „cabbage”… it’s also „cabbage” E varză.

You don’t „drive a Romanian nuts” … you „take him out of his watermelons”

Îl scoţi din pepeni.

A Romanian will not have „the impostor syndrome” … he will „feel with the fly on

his cap” Se simte cu musca pe căciulă.

A Romanian is not „crazy” … he’s „gone on a raft” Dus cu pluta. A Romanian won’t tell you to stop „wasting time”… he’ll tell you to stop „rubbing

the mint” Freacă menta.

A Romanian won’t say that something is „cool”… he’ll say it’s „concrete”

E beton.

A Romanian is not „stupid”… he’s „a Venice bush” E tufă de Veneţia. A Romanian doesn’t have „unusual ideas”… he has „a curly mind”

Are minte creaţă.

Atelierul lui Moș Crăciun

de Robert Pală – VI C

Norii cu căciuli pe frunţi

Au adus iarna din munţi.

Ea coboară de pe creste,

Frumoasă ca o poveste...

Voi ştiaţi că sus, în cer,

Este un atelier ?

Noaptea, luna îl veghează,

Stelele îl luminează.

Şi-n el, zeci de spiriduşi,

Meşteresc globuri, păpuşi,

Ursuleţi de pluş, rachete,

Maşinuţe şi trompete

Şi-alte mii de jucării,

Să le-aducă la copii

Bunul nostru Moş Crăciun

În seara sfântă de-ajun.

Demult

de Crista Ursache – IV B

Cu ochii blânzi, tăcuți și plini de umilință,

Ne-așteaptă-n prag cu multă-ngăduință.

Ne urmăresc ca niște umbre pale

Cerșind iubirea-n sufletele goale.

Și trecem zi de zi în graba mare,

Neobservând ce semn de întrebare

E in privirea lor de câine credincios

Supus stăpânului nepăsător.

Să ne oprim din graba zilnică a vieții,

Să le-alungăm norul tristeții

Să-i facem fericiți măcar o zi

Pe-acești prieteni buni și blânzi !


45 | P a g e

Simfonie de toamnă

de Ana Adriana Ilie – V A

Vine, vine, vine toamna,

Cu alaiul său vestit

Frunzele îi cad din plete

Şi natur’ a amorțit.

Ea privește spre apus –

Soarele din cer s-a dus,

Florile nu mai zâmbesc

Frunzele toamna vestesc.

Când e liniște afară

Îngerii din cer coboară.

Ei se uită împrejur

Toamna să le-apără-n drum.

Zâna Toamnă e vestită,

În toată lumea renumită,

Cu alai de frunze-uscate

De grea vreme încercate.

Iată, Toamnă, eşti bogată,

Livada zâmbeşte toată,

Ciorchini groşi atârnă-n vie

Pentru-a noastră bucurie!

Primăvara

de Mihai Galu – IV B

Peste tot ceva se-ntâmplă

Codri, dealuri se frământă.

Totu-n jur înmugurește,

Firul ierbii tainic creste.

Zumzete de albinuțe,

Freamăt viu de furnicuțe,

Cântece de brotăcei,

Zarvă mare-i printre ei.

Iarna-n sat

de Ana Mădălina Bontea – VI C

Afară e înnorat

Şi-a început să ningă,

A venit iarna-n sat

Cu dorul de colindă.

Copiii au ieşit

Pe deal, la săniuş,

Grivei dă din coadă

Şi-i foarte jucăuş.

Vrăbiile s-au adunat

Pe stogul din grădină ;

De frig, au tremurat,

Le este foame şi suspină.

E frig, iar fulgii albi

De-abia mai scânteiază-n soare.

Abia aştept să fac

Un om de zăpadă mare!

Un nas de morcov am să-i pun

Şi nasturi de cărbune,

Pe cap o tinichea...

Să râdă el la mine !

În ajun de Moș Crăciun

de Melania Rebeca Loghin – VI C

Asta-i seara de Ajun,

Vine iarăşi Moş Crăciun !

Pe la uşi, pe la ferestre

Totul e ca în poveste.

Copilaşi nerăbdători

Stau şi-aşteaptă de cu zori

Să-l întâmpine pe Moş

Ce vine din moşi strămoşi.


46 | P a g e

Ciocârlia ne încântă,

Cucul numele si-l strigă.

Rândunica a sosit

Sturzul zboară mai grăbit.

Ce se-ntâmplă? Ce e oare?

Larma aceasta așa de mare?

Primăvara a sosit

Și natura s-a trezit!

Suprem Guvern

de Andreea-Raluca Ilie – VIII A

Suprem guvern, TE ROG din suflet…

Să nu porți pe noi atâta ura!

Ne pui la lucru și când colo,

Ne iei și pâinea de la gură.

Ne-ați aruncat pe toți

În drum, cu mame și copii.

Ne-ați luat și unicul venit

Și banii din economii.

Până și „boul”, puțin la simțire

- În zilele ca astea de soart-ajutat -

Nu e lăsat să mai învețe o carte de citire,

Că vrea și el să fie un „bou” învățat.

Sărac, fără putere,

În lume sunt ursit.

În valuri de durere,

Eu trec necontenit.

Suprimă pe orișice păgân

Ce n-a citit „moftul roman”

Și n-a fost atât de levent

S-achite un abonament….

Bradul e împodobit

Cu ghirlande aurii,

Luminiţe mii şi mii

Şi fundiţe aurii.

- Moşule, te-aştept să vii

Încărcat cu jucării

Că la şcoală am ştiut multe

Şi am fost copil cuminte !

Toamna

de Stefan Alistar – V A

A venit toamna prin vii,

Peste dealuri și câmpii.

Chiciura și bruma groasă

Sunt acum la ele-acasă.

Păsările călătoare

Au plecat de pe la noi

Și-a rămas pădurea goală,

Fără niciun cintezoi.

Turmele de pe la munte

Vin acasă la iernat,

Iar tălăngile lor sună

Când s-apropie de sat.

Iarba moale, mătăsoasă,

Ce-a fost verde printre pomi,

A-nceput să ofilească

Și-a murit parcă de ieri.

Noaptea… bolta-i ȋnstelată,

Dimineața… cade brumă:

Păsările, zgribulite,

Pe la cuiburi se adună.


47 | P a g e

LE PRINTEMPS DE MES REVES…

C’est le moment que j’attends avec impatience depuis quelques mois froids et

gelés… Je ferme les yeux et j’ai l’image de mon enfance… je suis tout simplement

un enfant qui réjouit de la beauté des premières fleurs du jardin de mes grands-

parents. Les arbres en fleurs… les couleurs qui embellissent d’un coup le

paysage…les chants des oiseaux ! Quelle splendeur !

Je veux vraiment être le petit enfant sans soucis, sans examens qui frappent à

la porte, sans la peur d’un éventuel échec ! Dans mes rêves je suis heureuse, je

peux sentir une fleur et je peux admirer un paysage magnifique…j’ai la joie d’une

saison que je préfère, le printemps !

Printemps signifie pour moi un nouveau commencement, un point de départ,

un retour à l’enfant que je suis encore et que je ne veux pas perdre. Je me

transforme quand-même, je deviens quelqu’un d’autre mais je veux garder en moi-

même l’innocence du printemps de mon enfance. J’aime revivre les moments

heureux, je veux encore avoir la joie de cet âge magnifique, jouer avec les couleurs

des fleurs, dessiner des papillons qui volent avec mes rêves et atteignent le soleil !

J’adore la chaleur qui m’envahit et qui réveille en moi le désir de regarder

avec d’autres yeux autour de moi. La lumière pleut et redonne la vie à la végétation.

Les perce-neiges osent montrer leur innocence et me sourient. C’est un

parfum très suave qui me provoque un réel plaisir. Je sais que le printemps est la

saison des sentiments.

La nature est la réflexion de mon âme d’enfant, fragile mais manqué de

troubles et inquiétudes. Tout comme un enfant à grand cœur, la nature reflète ces

sentiments par ses richesses qui transmettent l’innocence et la fragilité. La couleur

verte domine le paysage et la nature revient toute fraiche, a un nouvel air, revigorant

et ajoute les autres couleurs vives.

Je crois vraiment que toutes les histoires d’amour commencent au printemps

quand la nature est libre à créer son propre tableau et quand tous les gens

crayonnent leur vie dès la période de l’enfance.

Mon enfance est mon printemps. J’y retrouve la sensibilité, la joie et j’aime

beaucoup ça. Je retrouve dans cette saison et j’apprécie la simplicité et la magie.

Le rêve est une magie. Mon rêve est la magie et il me rend la possibilité de

redécouvrir en moi l’enfant qui se cache à mes profondeurs.

Je l’aime beaucoup, cet enfant, et il devient très présent surtout durant ces

mois. Et je l’attends toujours pour voir cette lumière douce, parce que parfois il me

manque!

Laura Alexandra Alterescu VIII B


48 | P a g e

PROMISIUNE NEREALIZATĂ

A fost odată ca niciodată o mică buburuză care locuia la primul etaj al unei flori

albastre pe marginea unui lac.

Într-una din zile, când stătea la soare, din lac a ieşit un peştişor care o întrebă:

- Bună, dragă buburuză, ce mai faci?

- Bună, peştişorule, uite, am ieşit un pic la soare. Hai, ieşi şi tu din apă şi vino

să te încălzeşti puţin.

- Mulţumesc, drăguţă, dar în apa unde locuiesc eu este extraordinar de bine

şi soarele mă încălzeşte foarte bine şi aici.

- Ei, lasă, trebuie să ştii că nicăieri nu este mai bine ca pe pământ, spuse

buburuza.

- O fi bine pe pământ, dar apa este extraordinară, mă protejează şi mă

hrăneşte , aici totul este curat lipsit de praf, de zgomot şi mai ales lipsit de gazele

toxice de la maşini. În apă nu simţim niciodată frigul, totdeauna este aceeaşi

temperatură, nu ca pe uscat unde sunt şi zile toride şi zile geroase. Pericolele sunt

mai puţine în apă şi găsim hrană foarte uşor şi repede.

Auzind toate acestea, buburuza stătu un pic pe gânduri şi spuse:

- Vai, peştişorule nu ştiam că este atât de bine să trăieşti în apă, dar spune-mi

te rog, cum aş putea face să vin şi eu acolo.

Peştişorul nu îi răspunse imediat deoarece nu ştia cum ar putea face ca

frumoasa şi gingaşa buburuză să vină să trăiască în lumea lui. Într-un târziu îi spuse:

- Voi merge la prinţesa apelor şi o voi întreba ce trebuie să faci să vii şi tu aici.

- Mulţumesc, peştişorule, aştept răspunsul tău, sunt nerăbdătoare să cobor în

apă unde viaţa este tare frumoasă.

Dragi copii, de atunci buburuza nu a mai plecat de la marginea lacului

aşteptând răspunsul peştişorului. Voi ce credeţi, a mai primit buburuza răspuns?

Ioana Bianca Japalela – III B

TOAMNA ÎN PĂDURE

Toamna e un anotimp ploios și rece, dar colorat și bogat. Luminoasele zile își

dau mâna cu cele întunecate, într-o neașteptată horă.

Arborii devin pastelați la începutul toamnei; după o vreme, însă, pădurea

prinde a-şi dezbrăca haina. Lemnoasele castane, în cămăși maronii, cad la pământ.

Pe iarbă… iată! Ce strălucește oare?! O rochie subțire, argintie? Bruma!

În codru este foarte frig. Doar uneori apare vreo rază de soare printre nori.

Poposește un timp, încălzind câteva trunchiuri amorțite, apoi dispare. Alte zile – alte

fețe ale toamnei. Acum ploaia compune o simfonie a singurătății printre ramurile

golaşe. A încetat zarva încântătoare a păsărilor, din păcate… Abia se mai aude


49 | P a g e

foșnetul frunzelor uitate ici-colo, pe crengi… Natura și-a trimis vestiții cântăreți într-o

călătorie lungă, pe când aici a rămas doar vântul, suflând cu putere. Împrăștie în

toată împrejurimea foile pictate de mâinile toamnei…

Totul pare trist şi însingurat… Totuși, rămâne speranța unui alt început: în

primăvară totul se va deschide spre viață şi lumină!

Ana-Maria Andries - V A

Criză de inspiraţie

de Stefania Daroga – X E

Nu mai e nici vânt, nici ploaie, nici furtună,

Nu mai e noapte, şi nici lună

E criză completă de ochi albaştri,

E criză completă de inspiraţie.

Te-am pierdut cândva,

(Mult e de atunci)

Undeva departe, într-o lume străină,

Într-o lume pustie

Sau cine ştie...

Ai plecat atât de firesc de parcă nimic nu

s-ar fi întâmplat.

Aş vrea să scriu acum

În amintirea clipelor de-atunci,

Dar inspiraţia m-a părăsit pe neaşteptate.

E criză totală de inspiraţie,

E criză completă de ochi albaştri.

Lipsesc atâtea lucruri

Lipseşti şi tu, lipsesc şi eu...

A fost greu, dar acum am reuşit să înţeleg

Că totul depinde de tine

Şi nu de el, de ea sau de mine.

E criză de oameni buni, de nopţi senine,

E criză de iubire, fericire ;

În general e criză de inspiraţie,

Deci de tine.

Am vrut să scriu ceva frumos

Şi totul a ieşit pe dos ;

Lipseşte-un lucru preţios

Şi-acel lucru eşti tu...

Vise

de Elena Lorena Corchez – VII B

Pe lumea asta mare,

În astă galaxie,

În mare univers,

Toata lumea are..vise.

Vise ce ne țin tari..

Vise ce ne țin puternici..

Vise ce ne înconjoară mintea..

Vise ce ne țin... în viață.

Toate bat la ușa vieții.

Vin, te strigă, te-nconjoară.

Îți dau mii de speranțe

Iar la urma pleacă..cu sufletele noastre.

Poate ca nu așa a fost să fie.

Poate că nu toate ușile

Au fost făcute pentru a le deschide...

Poate că e mai bine acum, așa..

Și cum mergi pe strada vieții,

Gânduri, o mie-ți trec prin minte,

Iar vise spulberate stau într-un colț,

Numindu-se materie cenușie.

Apoi vine ziua-n care te gândești la…

Ce-o să faci cu viața ta.

Stai întins, privind la cer

Și numeri stelele, ca zilele….


50 | P a g e

Aş vrea

de Stefania Daroga – X-a E

Aş vrea să fiu un nor pe cer,

Să mă prefac în ploaie,

Să cad pe trupul tău firav

Şi-apoi să curg şiroaie.

Să simt mirosul pielii tale

Şi-a buzelor dulceaţă

Şi îmbătat de-al tău farmec

S-adorm cu tine-n braţe.

Aş vrea să fiu al zilei zori,

Să te trezeşti cu mine,

Să-ţi dărui roua de pe flori...

Aş vrea să fiu cu tine.

Să fiu pământul care-l calci

Cu paşii tăi mărunţi,

Să fiu o salbă de la gât,

Să nu poţi să mă uiţi.

Să fiu în tot ce te-nconjoară,

În zori de zi şi-n prag de seară,

Ori că ţi-e greu, ori că ţi-e bine,

Să fiu alăturea de tine!

Despărţire

de Stefania Daroga – X-a E

S-au scuturat toţi trandafirii

Şi clipa dulcelui păcat

Azi plângem clipa despărţirii

Şi sorbim cupa de necaz.

Există doar ,,a fost odată’’,

Există numai remuşcări,

S-a spulberat iubirea toată,

S-a dus în cele patru zări.

Doar poza ta a mai rămas

Privind în gol şi fără glas;

Aş vrea să-ţi spun cât te iubesc

Doar taci, şi lacrimi mă pornesc.

Aş da şi zile de la mine

Ca să fiu iar lângă tine

Şi m-aş întoarce în trecut

Să am din nou ce am pierdut.

Dar timpul merge înainte,

Nu poţi ca să îl mai întorci,

Ce a trecut e bun trecut,

Iar tu o iei de la-nceput.

Pe drumul vieţii, poate-odată,

Ne-om întâlni ca doi străini.

Aş vrea să fie c-altădată,

Dar au rămas doar amintiri...

LE PRINTEMPS OU L’EXPLOSION DES COULEURS

Le printemps représente une saison des commencements et de la

renaissance. J’ose dire que le printemps est le baiser bien caché de l’éternel

sommeil avec la vie. Cette période représente l’innocence, la période exubérante où

l’homme est en communion avec la nature.

Le jeu commence le printemps. La nature fait des jongleries, comme un artiste

véritable, avec les couleurs. Le printemps est le soleil qui brille au-dessus des

nuages, de la pluie, le soleil qui repend une douce chaleur. Les fleurs qui n’ont pas

oublié fleurir maintenant s’ouvrent pour gagner nos sourires.


51 | P a g e

Le printemps c’est l’explosion des couleurs. C’est l’explosion de la vie

inattendue, mais, en même temps attendue, on s’attend, oui, on sait que ça arrive

tous les printemps, mais on est toujours surpris de ce que la nature peut offrir

finalement.

La nature crée premièrement le décor où la vie va reprendre le cycle normal,

habituel. Comme une fée, pleine de surprises, elle choisit avec attention chaque

couleur et l’offre aux fleurs. Ces fleurs qui annoncent l’espoir bien cachée par la

froideur de l’hiver. Elle crée la féerie et nous y sommes invites à admirer le

spectacle. Comme des spectateurs qui oublient à applaudir devant une pièce de

théâtre magique on reste sans mot à dire.

Les oiseaux retournent et les concerts recommencent. Le printemps c’est un

concert de couleurs et de musique. On est les témoins d’une symphonie dont la

nature est le compositeur mais aussi l’interprète. J’aime beaucoup assister à ce

spectacle, la musique et les parfums, les couleurs, l’explosion de lumière et de

chaleur ! C’est comme on tombe amoureux pour la première fois et chaque année on

retrouve ce premier amour.

On ressent les caresses du soleil, on se laisse bercés par une ivresse de

murmures et de joie divine. C’est magique ! La vie chante le même refrain avec

chaque printemps qui réveille en nous le désir de tomber amoureux, d’aimer tout ce

qui nous entoure, d’apprécier chaque rayon de soleil, chaque murmure et frénésie de

la nature.

Pour moi, le printemps c’est la vie tout simplement.

Diana Beatrice Romedea – VIII a B

La pădure

de Alin Doroşin – II A

Soarele a răsărit,

În pădure am pornit.

Cu prieteni mici şi mari,

Natura s-o primim în dar.

În poiana luminată,

Noi am ajuns îndată.

Lâng-un râu ne-am aşezat,

Cântecul i-am ascultat.

Ş-un concert de păsărele,

Ne-a încântat cu plăcere.

Dor…

de Victoria Filip –V B

Și stau …să mă gândesc

La lungile povesti,

Spuse –n glas cald si duios

De mama, înger inimos.

Îmi amintesc cum ne plimbam,

Câmpii cutreieram,

Floricele culegeam

Și spre seara, povesteam.

Îmi spuneai despre bunicul,

Cât era el de vânjos.


52 | P a g e

Mure, alune am adunat,

Căci natura ni le-a dat.

Iarna

de Alexandra Drîngu – II A

Acum cerul e înnorat,

Ninge frumos peste sat.

Cu fulgi mari, vioi

Pufoşi şi foarte moi.

Iarnă albă şi frumoasă,

Tu nu eşti prea friguroasă.

Ne aduci în dar bucurii,

Şi multe minunăţii.

Om înalt , cu barba lungă,

Gospodar, călare pe căluțul curajos.

Și „voinicul”… știu de el..

Că l-a ajutat mereu

Pe bunicul la cărat,

Iarba verde și fânaț.

Uite, mami, i-am pierdut..

Și bunicu’, și voinicu’..

Mi-e atât de dor de voi,

Întoarceți-vă la mine!

Nici nu vă închipuiți

Cât de rău poate să-mi fie!

Că v-ați dus, ați dispărut

Și nu sunteți lângă mine.

ATINGERI DE TIMP

Suntem asemenea timpului pe care inevitabil noi l-am creat. Suntem

blestemați, fortați să trăim alături de umbrele morții, alături de amintirile şi regretele

trecutului, alături de acele imense goluri din inima noastră. Timpul este un spirit

inepuizabil.

Privind în trecutul nostru, realizăm că acele amintiri neimportante pentru noi

au dispărut, că au ajuns nişte umbre care alcătuiesc un spațiu inexistent în gândurile

noastre. Ne amintim cu teamă de momentele pline de suferință în care am plâns...

Ne amintim cu regret de momentele în care am fost fericiți, deşi a fost o fericire

efemeră.

Timpul se scurge. Suntem conştienți de asta. Cu mâinile murdare de regretele

noastre, continuăm să desenăm altele. Din nou şi din nou. Peretele nostru este

infinit, iar noi realizăm abia la final că unele culori nu se potrivesc.

„Poate e prea mult negru aici!” Încercăm să acoperim această culoare, dar nu

reuşim. Cuvintele ne sunt întrerupte de suspine. Vederea ne este neclară. Suspinele

ne devin nişte hohote în toată regula. Nu mai vedem pe unde este ieşirea şi ne

pierdem, ne pierdem aşa de uşor!

Timpul ne şopteşte cuvinte dulci, aşteptând momentul în care ne va ruina

viaţa. Începem să uităm, dar suntem şi noi uitați datorită lui. Timpul ne fură din

fericire pe zi ce trece şi ne determină să-l contemplăm plini de speranță. Speranță la

ceva mai bun odată cu trecerea lui. Suntem conştienți de trecerea inevitabilă. Am

putea face ceva. Negrul acela este încă acolo...


53 | P a g e

Din acel abis plin de umbre în care ne-am pierdut, simțim cum cineva ne

zâmbeşte. Furtuna din suflerul nostru se domoleşte atunci când ne gândim la acele

persoane care ne lipsesc cu adevărat şi pe care timpul le-a răpit cu trecerea lui. Ce

putem face? Pierdem, pierdem totul... aşa de uşor… Putem lua o gură puternică de

aer. Putem spera că vom ajunge lângă acele persoane. Putem spera că timpul nu va

mai fi aşa de necruțător cu noi. Putem încerca un zâmbet.

Dar cel mai important este să ieşim. Trebuie să ajungem la suprafața apei în

care ne înecăm. Trebuie să începem să desenăm peretele în alte culori. Nu era un

perete infinit? Atunci îl putem picta cum vrem noi. Vom lua nişte culori calde, iar apoi

le vom amesteca pentru a ajunge asemenea sufletului nostru.

Timpul va trece, dar culorile vor rămâne acolo. Ne vom transforma şi vom

ajunge una cu amintirile noastre. Poate vom fi o amintire frumoasă care nu va fi

uitată cu timpul...

Otilia Toma – VIII B

AMINTIRILE

Noi trăim din amintiri. După un timp, amintirile sunt tot ce ne vor mai rămâne.

Nimeni şi nimic nu e veşnic, şi dacă pe acel „nimeni” sau „nimic” îl pierdem, ce ne

mai rămâne? Amintirea. Mie îmi este frică de uitare. Îmi ţin amintirile cu ambele

mâini. Uneori acestea sunt vii, uneori mai vii decât o persoană din realitate. Mă ajută

să ajung în trecut. Sunt momente în care doar amintirile mă fac să zâmbesc.

Nu ştiu ce formă are o amintire...sau ce culoare. Probabil, fiecare amintire are

o culoare diferită, o formă diferită. Amintirile frumoase cred că sunt foarte colorate şi

strălucesc...şi seamănă cu nişte balonaşe de săpun. Amintirile care aduc triseţe le

văd negre, ca nişte umbre. Nu au forme şi parcă ne urmăresc sufletul. Îmi place să-

mi văd amintirile ca nişte prieteni. Ca nişte fiinţe. Îmi trezesc mii de sentimente legate

de persoane, locuri....şi simt că mă definesc. De aceea, le consider atât de speciale

şi de importante. Sunt speciale nu doar pentru simplul fapt că mă leagă de alte

persoane sau de orice altceva, amintirile sunt o parte din mine.

Ca toţi oamenii şi eu am amintiri neplăcute, care mă întristează, însă nu încerc

să le îndepărtez, să neg existenţa lor, variantă, pentru care ar opta majoritatea

oamenilor. Însă e absurd şi copilăresc să negăm trecutul şi să îl ascundem. Trebuie

să trăim cu el, şi să ni-l asumăm. Eu sunt conştientă de fiecare greşeală a mea şi-mi

port în spate fiecare amintire frumoasă sau mai puţin frumoasă.

Amintirea este ca un copil mergând pe malul unei mări, pe o plajă întinsă, pe

care te poţi plimba la nesfârşit.. Nu poţi şti ce va aduna: scoici frumoase şi

strălucitoare sau pietricele mici, dar totuşi semnificative. Cu timpul anilor se vor

aduna toate, ca într-un cufăr vechi, iar aceasta va fi comoara trecutului la care se va

aduna în fiecare an câte ceva. Amintirile sunt raiul din care nu putem fi alungaţi.


54 | P a g e

Putem trăi în trecut, să ne refugiem trăind la nesfârşit momentele frumoase sau trăim

în prezent şi ne hrănim cu trecutul.

Amintirea este hrana şi parfumul sufletului. E speranţa răsturnată, putem privi

în pământ şi să vedem cerul albastru. Amintirile sunt ochii minţii, sere a fericirilor

trecute.

Diana Romedea – VIII B

ÎMPREUNĂ

A fost aşa frumos să ne petrecem timpul împreună. Mergeam în fiecare zi la

podul acela micuţ de sub sălcii şi ne cufundam picioarele în apa rece şi limpede a

lacului şi ne uitam cu atâta plăcere la cele câteva răţuşte ce se plimbau agale pe

marginea lacului şi care ne priveau cu timiditate pentru că se temeau de noi. Şi

norii… mereu priveam norii şi aveam impresia că sunt precum vata de zahăr. Iar

când cerul era senin, admiram infinita lui linişte, ca o mare domoală, lipsită de valuri.

Obişnuiam să mergem prin iarbă, iar eu râdeam cu atâta poftă pentru că firicele

precum smaraldul îmi sărutau blând tălpile iar tu te bucurai de naivitatea cu care

reacţionam... Îţi aminteşti?

N-am să pot uita serile în care ne ghemuiam lângă pervaz pentru a privi

apusul, pentru a privi cum lumina soarelui se contopeşte cu toată acea mare de

seninătate trasând linii sau modele abstracte, sângerii. Auzeam câinii lătrând şi-mi

doream să mă ascund sub pătura pufoasă, să-mi strâng în braţe iepuraşul de pluş şi

să-mi îngrop faţa-n pernă... dar n-o făceam, pentru că vroiam doar să privesc cerul

pentru că amurgul acela, deşi părea puţin derutant căci bolta cerească ajungea să

capate culoarea trandafirie, era atât de frumos, încât părea ireal. Iar tu doar mă

priveai cum admiram fiecare apus de la mica mea fereastră.

Însă, seara aducea o altă frumuseţe: noaptea. Trebuia mai întâi să pot rămâne

trează, aşa că, după ce mama se asigura că sunt învelită bine şi mă lăsa singură,

repetam în gând fiecare poveste pe care o ştiam. De cele mai multe ori, cred că am

mai încurcat personajele, făcând-o pe Cenuşăreasa să mănânce un măr otrăvit dar

nu-mi prea păsa atâta timp cât reuşeam să rămân trează, doar pentru a mă strecura

iarăşi lângă fereastră şi pentru a privi stelele care luceau precum nişte bănuţi de aur

pe întunecatul cer. Iar în centrul lor, mai frumoasă decât toate, era luna ce părea să-

mi zâmbească ştrengăreşte. Ne imaginam cum regina nopţii se reflectă pe suprafaţa

lacului nostru şi ăsta ne era visul cel mai mare: să-i vedem imaginea reflectată în

oglinda noastră preferată... dar se pare că nu era prea uşor de realizat de vreme ce

mama îmi spunea mereu că trebuie să mai cresc şi să fiu însoţită de tata. Ea nu

înţelegea... niciodată n-a înţeles! Nimeni n-a făcut-o, indiferent de câte ori am plâns

şi am încercat să le explic faptul că ei nu te pot vedea.


55 | P a g e

Apoi, brusc, ai plecat şi m-ai lăsat singură. Nu ştiu de ce. Îţi duc dorul şi mă

gândesc mult la tine când merg prin oraş, îndreptându-mă spre casă, căci atunci îi

observ pe toţi oamenii mişunând de colo până colo, cu capetele plecate şi cu expresii

impasibile şi mi se par la fel de trişti ca mine. De fiecare dată mă întreb dacă te-ai

jucat cândva cu ei aşa cum ai făcut-o cu mine. Pe şosea gonesc mereu maşini, iar

blocurile mi se par atât de deprimate şi lipsite de viaţă… încât am senzaţia că tot

oraşul e cufundat în monotonie şi mă simt atât de pustiită...

Încă privesc adesea cerul dar acum am senzaţia că nu mai e atât de senin iar

norii îmi par doar… nişte nori. Stelele încă le consider frumoase, ca nişte diamante

proaspăt şlefuite şi presărate cu atâta exactitate. Am mers la acel lac o singură dată

şi, privind podul singuratic, mi-am dat seama că noi nu l-am trecut niciodată, nu am

mers niciodată către celălalt mal, aşa că am făcut-o singură. Şi privind peste umăr, la

malul pe care obişnuiam să ne pierdem timpul, aveam senzaţia că privesc într-un

trecut îndepărtat în care totul era atât de simplu, lipsit de orice grijă dar măcar eram

împreună. Totuşi, mi-am dat seama că ai vrut ca eu să-l trec singură, la fel ca orice

om când îi soseşte timpul. Asta ţi-ai dorit: să mă laşi să fac singură paşii spre

maturitate! Nu-i aşa, Copilărie?!

Daniela Popa – VIII-a B

SCENETĂ: ADEVĂRUL DESPRE CRĂCIUN

Actul III.

Câteodată stau şi mă gândesc de ce oamenii nu mai ştiu să se bucure cu

adevărat de lucrurile frumoase? De ce tot ce contează pentru ei sunt lucrurile

materiale, scumpe, lipsite de vreun folos anume, care nu stârnesc decât un zâmbet

fals. Trăim într-o societate în care am uitat ce înseamnă să dăruieşti din suflet un

cadou care să aibă o poveste, care să te facă să te simţi special, nu pentru că este

scump, ci pentru că este fără de preţ.

Un val cald pluteşte în aer. Afară e frig, dar în casă, lângă foc, e bine. Mirosul

de scorţişoară inundă camera împodobită şi colindele răsună încet pe fundal... Este o

imagine ce te duce cu gândul la Crăciun... dar... ce înseamnă, de fapt, Crăciunul?

Crăciunul este perceput diferit de fiecare dintre noi, dar eu cred că toţi avem

un punct comun când vine vremea să-l descriem: ne aduce împreună.

Crăciunul nu înseamnă doar o casă împodobită, Crăciunul însemnă o casa

împodobită de întreaga familie; nu înseamnă un brad plin de lumini, ci un brad plin de

lumini care luminează atât încăperea, cât şi sufletele oamenilor; nu înseamnă o masă

cu multe scaune ocupate de cunoscuţi, ci o masă îmbelşugată cu ingredientul cel mai

important: dragostea de mamă. Crăciunul nu înseamnă doar sa fii în acelaşi loc cu ai

tăi, înseamnă să fii în inimile lor şi ei la rândul lor în inima ta, oriunde s-ar afla, poate

lângă tine, poate peste mări, poate nicăieri, dar totuşi prezenţi în gândul tău ce

zboară către ei.


56 | P a g e

Aşadar, vine Crăciunul, ziua la care se visăm tot anul; e dimineaţa în care te

trezeşti zâmbind şi totodată seara în care te duci la culcare liniştit. E ziua în care ţi-ai

propus să fii mai bun şi mai darnic. E ziua în care împarţi zâmbete pentru că sufletul

tău zâmbeşte, văzând prietenii si familia şi pentru că este una din zilele în care

îmbrăcăm haine de sărbătoare pentru a primi pe Fiul lui Dumnezeu, care vine la noi

în chip de prunc ceresc nevinovat, să se nască şi să crească şi să ne mântuiască.

Din casă în casă, din inimă în inimă, dintr-un loc în altul, căldura Crăciunului

să vă aducă pe toţi aproape, iar pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să vă fie

darul de Crăciun!

Daniela Popa – VIII-a B

CINE SUNT EU?

Cine sunt eu? Aparent, o adolescentă care are o viaţă normală. Dar ce

înseamnă să fii un adolescent normal în ziua de azi? Pentru unii înseamnă să bei, să

fumezi, să trăieşti într-o continuă depresie, într-o constantă lipsă de atenţie, asta

înseamnă să fii un adolescent obişnuit în ziua de azi. Deşi uneori viaţa poate părea

roz în unele cazuri, cum ar fi prima dragoste, primii fiori sau primii fluturi în stomac,

această perioadă are nenumărate suişuri şi coborâşuri. Acum eşti în al nouălea cer,

acum urăşti tot şi vrei să dispari. Toate aceste stări sunt complet normale pentru

această vârstă.

Fiind adolescentă, am trăit pe pielea mea toate acestea! Mă simţeam

minunat când vorbeam cu băiatul pe care îl plăceam şi mă simţeam oribil când mă

certam cu el sau cu vreun prieten. Voiam să plec, să dispar, mă refugiam în muzică;

da, pentru că toţi tinerii se refugiază aici, se regăsesc în versuri, le alină într-un

oarecare fel suferinţa… de fumat nu fumez, de băut foarte, dar foarte rar şi atunci cu

grijă şi măsură, am momente de fericire, nu duc lipsă de atenţie în cercul meu mare

de prieteni, fiindcă sunt foarte prietenoasă. Nici în familie nu duc lipsă de atenţie, deşi

locuiesc doar cu mama, sora şi bunicii. Da, mai am momente când sufăr, am avut

momente în care voiam să fac lucruri nebuneşti, dar am avut mereu pe cineva alături.

Este trist faptul că bilanţul tinerilor care fumează şi beau, care chiar se şi

droghează, creşte pe zi ce trece. Totuşi nu înțeleg?… Dacă ai o problemă, ai o stare

proastă, dacă fumezi o ţigară sau bei o bere totul se va rezolva? Nu, aceste vicii te

fac să uiţi preţ de câteva minute sau ore, dar nu îţi alină în niciun fel durerea şi nici nu

te calmează. Nu cred că o să fumez vreodată deoarece mi se pare o pierdere inutilă

de timp şi bani, iar toţi cei pe care îi cunosc şi fumează m-au sfătuit de multe ori să

nu încerc, deoarece voi regreta.

Dar CINE SUNT EU? Sunt oare o simplă adolescentă? O adolescentă

obişnuită? Nu. Sunt o adolescentă neobişnuită, fiindcă să fii un adolescent normal

înseamnă să fumezi şi să bei nemăsurat, să nu ratezi nicio petrecere, să îţi faci viaţa

prin cluburi în fiecare sâmbătă şi să trăieşti într-o constantă stare de rău, care în timp


57 | P a g e

se transformă în depresie. Aşa cum am mai spus, am şi eu momentele mele de

cumpănă, când trec brusc de la o stare la alta, dar nu am niciun viciu în care mă

refugiez, ci îmi ţin prietenii aproape, iar ei mă ajută să trec prin orice obstacol.

În concluzie, eu sunt o adolescentă neobişnuită, un caz destul de rar în ziua

de azi!

Oana Felicia Mararu – IX A

Muribund

Raluca Strechie – VII B

Caci azi mă regăsesc

Printre bucăți de sticlă.

Și nu mai am tot ce-mi doresc..

S-au dus de tot, în pâclă.

Și mii de stele am furat atunci

Și cerului eu i-am promis Lumina.

Iar dacă tu tot vrei sa pleci

Măcar pe ea mai las-o ca sa vina..

Și timpul nu cerea cuvinte

Cerea, cerșind, doar chipul

Dar cercetând…mă minte.

Ce scurt e timpul!

În taina nopții să-nțeleagă

Nici de-ar fi vrut, n-ar fi putut.

Acum doar trebuie s-aleagă

Mireasa morții de-nceput.

Și doru-i delegat puternic.

Minciuna de răzbate

La inimă mai trebuie un sfetnic

Căci pe portar mi-l bate.

Nu se mai întoarce roua

Ce s-a prelins peste boboci.

În astă noapte te întorci

Și-ai să mă uiți aidoma.

Și de-o să vezi iar trandafiri

Realitate în venin

Miruna Ilariu –VII B

Pictorul nostru n-a pictat degeaba,

Ca noi să ne-necăm în otravă

Orgoliul, întunericul din noi ce se ivește

Când treci pe stradă..și treci nepăsător.

Acel om ce îți șoptește-n cor

Că n-are aripi ca să zboare nici cu gândul.

Sunt mulți formați din cancer dureros

Și le cedează sistemul osos, nervos.

Mulți…

Ne plângem și ne ofticăm

Că noi n–avem de unde, nu putem.

Dar mai degrabă am uitat

de sângele scurs din vene pentru noi.

Cei ce au fost sacrificați și sunt acolo sus.

Dar nu, noi nu suntem români!

Plecăm în străinătate să purtăm haine purtate.

Să ne pierdem printre străini

Și să uităm de unde venim, de unde provenim.

Și, dacă ne-am bate capul,

să dam de câteva ori cu piatra-n geam…

„Dar de ce și pentru cine?”

Răspunsul sec dat de tot mai mulți oameni.

O să fie ger, frig, ploaie…

Cuțite-nfipte în coloană

Și-ncepe să te doară!

O să ne zbatem ca roboții


58 | P a g e

Scăldați în sânge de mireasă,

Să știi c-am fost cândva doi miri

Și-o floare, una..mai frumoasă…

Primăvară

Ştefan Adrian Alistar – V A

A trecut iarna în grabă:

Nu mai e deloc zăpadă!

S-a topit. Şi prin livadă

Un vânt cald ușor adie

Printre flori de păpădie.

Pomii toți înmuguresc,

Florile se dezmorţesc;

Pline de multă speranță

Se bucură, se răsfaţă

Şi încep o nouă viaţă!

Prin pădurile de munte

A-nceput mierla să cânte,

În poienile-nverzite

Saltă căprioare, ciute…

De sub brazdele din luncă

Grâul verde crește încă.

Şi se va-nălţa în zare

Spicul galben la culoare!

Pe o bucată de pâine, de azi pe mâine.

Cu cearcăne la ochi o să-i privim în continuare

Ce tot mănâncă, și mănâncă,

Fură cu ură, să nu putem lua și noi o gură.

Banii, spurcații

Au ajuns să facă diferențe între oameni.

Dar noi păcătoșii, oameni de rând,

La noi contează aspectul acru ce-l arăți.

Dar sunt atâția care au nevoie

De un suflet zaharos.

Care au nevoie de speranță, măcar o fărâmă.

ROMANIE, deschide-ți ochii!

Ai atâtea lucruri frumoase ce-și privesc sorții.

Tot ce ai acum e negru-n cuget

Și privim cu emoții, noi, ăștia micuții:

Ce viitor o sa avem????

Asta-i realitatea pe care s-o ignori ai vrea

Pe care nu vrei să o simți.

E exact ca o săgeată, transparentă

Dar care trece zilnic prin tine..

Și te doboară..!

PĂDUREA DE SUB TAINĂ

Era un loc, undeva, tăinuit, sub apusurile depărtate ale soarelui. O poiană a

munților unde brazii înalți, bătrâni și trainici țin de veghe în ceasurile neclintite și reci

ale nopții până în revărsatul zorilor. Brazii aveau și ei secretele lor, de neîmpărtășit.

Și știau să le păstreze. Nu se trădau cu nici o urmă de infidelitate față de poiana ce

primea cu chibzuință fiecare rădăcină în solurile umede, dar care acum se aflau reci

și înghețate. Era pădure dincolo de hotarele stabilite adânc în mijlocul rășinii fiecărui

copac. Dar pădurea-și închina bolta dragului pământ ce le găzduiește rădăcina,

construind dintr-o simplă pădure o lume nouă: lumea pădurii. Iar viețuitoarele ce

împărtășesc văzduhul îi duc dorul căminului de sub bolta crengilor înalte împletite ăn

verdeața naturii. Pădurea s-a dăruit în totalitate pământului și pământul i-a primit


59 | P a g e

dorința de a duce tulpinile dincolo de existența lor scorțoasă. Acum pădurea are

viață. Trăiește. Se află viață-n natură și natură în toate crengile împletite în boltă.

Florentina-Raluca Strechie VII B

Speranța

Gabriel Irimia V B Ceva gri se vede-n zare,

Ce să fie acolo oare?

Un câmp gri se vede-n depărtare.

Deodată al-nostru iubit soare

A fost ascuns de un nor mare.

Câmpul larg și luminat

Rapid a devenit închis și-ntunecat.

Pe drum nu e nicio rază…

Să-ntreb daca mai e vreo speranță oare?!

Dar stai!

Ce-i acolo-n depărtare?

Ceva micuț, aurit…Ce-o fi oare?

Este un lucru mic…

dar care nu poate fi umbrit!

Aceea nu e o raza de soare?

Nu devine tot mai mare?

Se-ntoarce la noi în țară..

E O RAZA DE SPERANȚĂ….

ADOLESCENȚA

Totul era bine în aceea zi... până când mi-am aminte de cel mai întunecat și

ascuns secret pe care-l voi purta toată viața în minte și suflet. Nu am mai vrut să

vorbesc cu el, i-am închis... ca și cum daca i-aș închide, aș sigila trecutul, undeva

într-un spațiu vid, în care nimeni nu s-ar putea atinge de el.

Era exact acum un an... Acesta era coșmarul și fericirea vieții mele. Nu mai

știu, mă bântuie, îmi inundă sângele și creierul cu amintirea sa. Nu mă lasă să

adorm... e ca și cum m-ar striga telepatic. În mintea mea apare aproape viu. Simt o

conexiune între creierele noastre. El știe ce fac, ce gândesc, ce simt, ce vorbesc,

însă toate astea nu-l afectează. Îl lasă total rece, iar singura lui plăcere e când simte

urletul mut din inima mea. Mi-aș dori sa-l pot simți, să-i aud vocea, să-mi răspundă

măcar la una din cele un milion de întrebări. Ce viață! Trăiesc în umbra unui secret,

în umbra lui, pe care l-am transformat, în sufletul meu, în secret. Ultima dată mi-a

spus să ne vedem, îi era dor de noi. Păcat că îi recunosc superficialitatea din cuvinte.

Fantezia mea a fost așa scurta, iar coșmarul e așa lung. După aproape doi ani de

când ‚îl cunosc nu am reușit să-l uit. E încă o amintire sacră, ce-mi răpește din

energie și putere. Își va băga ghearele și colții iubirii înveninate în inima mea și o va

abandona. Știu că voi fi prada lui! Se va desfăta cu gândul că-l privesc cum își caută

altă pradă, cum îi soarbe viața, doar pentru plăcerea sufletului său. E un înger al

întunericului. Știe mereu când să atace și să trezească amintiri.


60 | P a g e

Nu-l mai văzusem până săptămâna asta, când o simplă privire pe geam, îmi

afectase întreaga viață. Încă îmi aduc aminte vocea lui, cuvintele lui, fiecare părticică

din el. În mintea mea, fiecare stradă pe care am mers, fiecare piatră pe care am

călcat împreună, fiecare cafenea și chiar primul bar în care am intrat a fost alături de

el. E o nebunie! Pare o iubire obsesivă... însă nu e! Asta e viaţa in care sunt

condamnată să trăiesc. Știu că putea fi altfel. Gândul ăsta îmi virusează existența.

Eram mult prea copilă când a trebuit să fac o alegere. Eram încolțită, cu

orgoliu rănit și visele manipulate. Îmi spunea că mă iubește, că-mi va fi aproape

mereu, că mă dorește cu sufletul, acum știu că au fost doar minciuni. Minciuni ce nu-

și merită lacrimile care încă stau să cadă. E absurd... Eu nu sunt aşa, sau cel puțin

nu am fost. Am mai iubit, însă mi-a trecut. Acum e ceva mai mult. Pe el îl

acceptasem, îi cunoșteam viciile, dorințele și regretele. Avea un caracter josnic

pentru principiile mele, dar asta nu m-a oprit să cad în fantezie, să mă bucur de

fiecare moment. Era la mijloc o vrajă, nu mai aveam rațiune, însă e ciudat că eram

fericită. Universul meu se limitase doar la el. Alesesem ca viața mea să graviteze în

jurul lui asemeni pământului în jurul soarelui.

Însă atunci s-a produs ruptura. Eram în cel mai dezechilibrat moment din viață.

Aveam nevoie de el, însă nu m-a sunat, nu a încercat să găsească un mijloc prin

care să vorbim... M-a abandonat. Aș fi făcut totul pentru el, însă el nimic. Mai mult ,

m-a acuzat, mi-a zdrobit nevinovăția sentimentelor și le-a marcat pe veci. Am crezut

că-l voi putea urî, dar totul a fost invers. Primul lui mesaj a fost încurajator, îmi lăsase

impresia că mai poate fi ceva. Credeam că încă mă iubeşte, acum cred că de fapt nu

m-a iubit niciodată. Al doilea a avut rolul de a mă afecta. Încă mă întreb dacă m-a

iubit vreodată. Dacă e adevărat că şi-a iubit interesele și beneficiile pe care i le putea

da o astfel de relație. Se comporta frumos cu mine, eram centrul vieții sale. Mă

îmbăta cu afecțiune.

În mintea mea triumfă din nou haosul. Uneori îmi e teamă și să mă gândesc la

el. E ca și cum aş profana o amintire sacră, pe care prezentul îi afectează valoarea.

Cred că pot spune că așa începe povestea mea. Acum sunt bine, însă ai lăsat o

urmă adâncă în tot ce reprezentam eu. Poate că ,deși m-a scos de pe axa fanteziei,

m-a făcut să mă izbesc de axa realității. Poate că ar trebui să-i mulțumesc, însă încă

sunt dezorientată... Nu știu... Poate că încă nu am trecut peste, dar mă hrănesc cu

ideea că nici tu. Haios, dar știu că încă ai pozele noastre. Mă întreb: te-ai bucura

dacă ai ști că am reușit să fac ce nu ai reușit tu? Eu îți regret declinul, dar nu te mai

pot ajuta. Îți amintești când îmi povesteai aspirațiile trecute? Acum de ce nu mai

visezi, nu încerci să lupţi... Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat după ce te-am

lăsat. Mi-ai arătat că viața e grea și frumoasă. Că visele se împlinesc doar când

crezi in ireal și magie. E destinul, mereu iţi va contura reflecţia vieții.

Acum iubesc iar. E straniu, însă iubesc din ce în ce mai puțin oameni, dar îi caut,

sunt dependentă de ei. Am învățat ce e onoarea și cum să țin capul ridicat și să mă

comport cu onoare când sunt nedreptățită. Am înțeles că cel mai bine e să mă


61 | P a g e

comport cum consider că e mai bine, nu după anumite principii universale ale anului

curent.

Iubesc! Iubesc frumosul, arta de înaltă calitate, cărțile. Ele m-au vindecat, apoi

sportul și cel mai important iubirea celor din jur, care atunci când nu mai putem m-a

ridicat. M-am refugiat în lectură, am văzut că viața mea nu e așa chinuitoare ca a lor,

ca tot răul e în mintea mea. Nu am cunoscut disperarea, doar am filozofat-o. Nu am

cunoscut teama, doar am mimat-o. Nu am cunoscut singurătatea, doar mi-am

imaginat-o. Acum nu regret decât timpul care va usca aceste foi, asemeni restul

poveştilor care ne sunt străine. Ce ar fi ca într-o zi, după mulți ani, totul să revină? Să

pot deschide alte uși. Sau să existe cineva care să citească gânduri, asemeni lui

Sookie Stackhouse, să impresioneze prin puteri supraumane. Mi-aș dori să o opresc,

să-i zic că poate face ce dorește, dar de mintea mea, universul meu nu se poate

atinge. Ajung să mă întreb dacă am o minte bolnavă, daca tot ce gândesc e real sau

merită pus pe foaie. Am început să-mi extrag sentimentele, energia, viața din căzături

pe salteaua atât de subțire încât simt podeaua la impactul cu ea, din îmbrățișări

furate, din râsete oacheșe și dorințe ce par a se împlini. Acum e liniște, însă liniștea e

relativă, e doar pentru cei care nu aud cuvintele din spatele privirilor. Lumea mea e

diferită de a ta, de a lor, de a altora. Simt nevoia de a învăța, de a asimila și tot odată

urăsc tiparele școlii, e așa banal. Spiritul meu cerșește libertate, nu limite sau

îngrădirea puterii imaginației. Îmi hrănesc sufletul cu fiecare picătură de nebunie și

extaz. Caut persoane ce ies din tiparul normalului, care iubesc ceea ce iubesc și eu.

Ne căutăm între noi, ne dorim să luptăm împreună, însă nu ne „înhăitam”. Maestre,

mesajul tău e clar, e adevărat, însă e greu de realizat. Poate nu suntem suficient de

iluminați să schimbăm obiceiul cu rațiunea. Uneori mă amuză banalitatea propriilor

gânduri, însă îmi dau seama că o parte din viața mea a fost pierdută în obscuritatea

gândurilor lumești, după tipare. Vreau ca viața mea să fie completată de elementul

surpriză, nu de bârfe şi ochi suspicioși.

Și toate astea ce rol mai au daca Enshin nu te învață ce e respectul şi puterea

minții, dacă frumosul se limitează la conturul nedepășit al desenului, dacă un mesaj

motivațional te determină să împlinești opusul, dacă rațiunea îți e blocată de tipare,

dacă iubirea îți este aleasă ca un produs de pe un raft, şi nu ca o îndelungă căutare

prin obscur și întuneric, având că rezultat cel mai suprem sentiment de satisfacție la

găsirea a ceea ce ai căutat? Centrul destinului tău ce este? Care este rolul pe care-l

joci în povestea aleasă de Dumnezeu și dăruită să-ți fie viață? Întrebări abstracte,

fără un răspuns concret, însă există. Asta înseamnă adolescența. Să ai ce povesti,

ce întreba, ce crede, ce visa, ce iubi, ce respecta sau admira. Să ai puterea să lupți

ca un nebun într-o lume în care toți au o minte defectă și să crezi că vei învinge cu

riscul de a fi singurul supraviețuitor.

Cristina Popescu – X A

Colegiul de redacție Vârsta inocenţei 20-21/2014-2015

62 | P a g e

Vârsta inocenţei Nr. 20-21 / An şcolar 2014-2015

Apare anual

ISSN 1843 – 7753

Editor: Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset Roznovanu” Roznov

Directori: Prof. Oana Ilarie (director)

Prof. Oana Teacu (director adj.)

Prof. înv. primar Ioan Stroea (director adj.)

Coordonatori: Prof. Oana Ilarie

Prof. înv. primar Alina-Camelia Vasile (învăţământ primar)

Prof. Petronela Lupu, Prof. Nuţa Liche (învăţământ gimnazial)

Prof. Paulina Gabur, Prof. Violeta Teioşanu (învăţământ liceal)

Redactor & Machetare: Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile (Parohia Chintinici)

Colaboratori: Elevi şi cadre didactice ai Liceului „Gheorghe Ruset Roznovanu” Roznov

Adresa redacţiei: Liceu Tehnologic „Gheorghe Ruset Roznovanu” Roznov -Neamţ

Str. Tineretului nr. 648

Telefon/fax: 0233/665694

Email:[email protected]

Site http://www.grupscolar.roznov.ro

Partener-sponsor Parohia „Sf. Ilie” Chintinici-Roznov

Asociaţia părinţilor „Ruset-Roznovanu”

LICEUL TEHNOLOGIC

„GH. RUSET-ROZNOVANU”, Roznov

TRADIŢIE ŞI PERFORMANŢĂ ÎN EDUCAŢIE: 150 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PE MELEAGURI ROZNOVENE (1865-2015)

OFERTA EDUCAŢIONALĂ, ANUL ŞCOLAR 2015-2016

ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL, CLASA a IX-a

FILIERA TEORETICĂ:

- O CLASĂ PROFIL UMANIST - SPECIALIZAREA FILOLOGIE (30 DE LOCURI)

- O CLASĂ PROFIL UMANIST – SPECIALIZAREA ȘTIINȚE SOCIALE (30 DE LOCURI)

FILIERA TEHNOLOGICĂ:

- O CLASĂ PROFIL RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI (30 DE LOCURI)

ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL DE STAT CU DURATA DE 3 ANI

- PROFIL MECANICĂ (14 LOCURI)

- PROFIL CONSTRUCŢII, INSTALAŢII ŞI LUCRĂRI PUBLICE (14 LOCURI)

- PROFIL FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN (14 LOCURI)

- PROFIL SILVICULTURĂ (14 LOCURI)

O ŞCOALĂ PENTRU TINE!

INFORMAŢII: Liceul Tehnologic „Gh. Ruset-Roznovanu”, Roznov, Str. Tineretului, nr. 647

Tel/Fax + 40 233 665 694; e-mail: [email protected]

Site oficial: http://www.grupscolar.roznov.ro

vârsta-inocenței-20-21-anul-2015

Documents