vÂrsta de aur a copilĂriei

Universitatea din BucureștiFacultatea de Sociologie și Asistență Socială

VÂRSTA DE AUR A COPILĂRIEI

”Vârsta de aur a copilăriei” reprezintă stadiul de dezvoltare al copilului, cuprins între

vârsta de 3-6 ani, care mai poartă numele de preşcolaritate. Această etapă a vieţii copilului

este marcată de importanţă majoră deoarece are loc o dezvoltare a capacităţilor fizice, psihice

şi sociale ale preşcolarului care-i vor permite să se adapteze la realitatea înconjurătoare şi să

devină independent. Aceste modificări au fost evidenţiate de psihosociologi în diferitele teorii

ale dezvoltării umane: teorii cognitiviste, teorii ale dezvoltării morale, teorii ale dezvoltării

identităţii şi teorii ale dezvoltării comportamentale. În acest sens voi încerca să surprind cele

mai importante modificări din punct de vedere fizic şi psihic care au rol decisiv în dezvoltarea

ulterioară a copilului preşcolar precum şi la formarea personalităţii acestuia.

Perioada preşcolară este împărţită în 3 subperioade: preşcolaritatea mică (între 3-4 ani)

marcată de dorinţa de explorare a lumii înconjurătoare, preşcolaritatea mijlocie (între 4-5 ani)

marcată de dorinţa de independenţă, copilul doreşte să deţină controlul, să mănânce singur, să

se îmbrace singur, să arate că este mare şi că se poate descurca. În această subperioadă copilul

dobândeşte numeroase deprinderi şi aptitudini: limbajul se dezvoltă semnificativ la fel şi

afectivitatea, memoria şi imaginaţia. Preşcolaritatea mare (între 5-6 ani) este caracterizată

printr- o dezvoltare a atenţiei copilului, prin apariţia învăţării didactice (unde copilul este

nevoit să utilizeze cunoştinţele dobândite ca să facă făţă cerinţelor de la grădiniţă) şi prin

dorinţa de afirmare. Începând cu prima subperioadă până la ultima, se produc modificări

esenţiale în viaţa copilului.1

Din punct de vedere fizic au loc modificări ale aspectului copilului care depind în mod

special de alimentaţie. Aceasta trebuie să fie echilibrată şi să cuprindă atât mese principale cât

şi mici gustări, toate dupa un program bine stabilit astfel încât copilului să i se asigure toate

substanţele nutritive necesare unei creşteri armonioase. Se modifică şi comportamentul

copilului la masă, acesta începe să folosească tacâmurile, să îi aştepte şi pe ceilalţi să mănânce

ca să-şi primească desertul, să folosească şerveţelul pentru a se şterge când este murdar.

1 Verza, E., Psihologia vârstelor, București, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.98-100

1


Se poate dezvolta o “mică psihopatologie alimentară”2 care constă în apariţia unui

comportament al copilului neadecvat, la masă, evidenţiat prin: murdărirea feţei de masă,

folosirea neadecvată a tacâmurilor, obsesiile alimentare (preferinţa unor alimente, de cele mai

multe ori dulciuri şi respingerea alimentelor noi care sunt introduse în alimentaţia copilului).

Începând cu vârsta de 3 ani, copilul creşte cu cca. 4-6 cm anual ajungând de la o înalţime de

95 de cm şi o greutate de 15 kg, la înalţimea de 116 cm şi la o greutate de 22 kg, în jurul

vârstei de 7 ani. Între fetiţe şi băieţi există o diferenţă de cca. 1 cm în ceea ce priveşte

înălţimea şi 0,5-1 kg în ceea ce priveşte greutatea.

După cum afirmă şi Tinca Creţu: ”Creşterea fizică exprimă calitatea regimului de viaţă”3.

În acest stadiu apar şi modificări la nivelul dentiţiei, cea provizorie este schimbată cu

cea temporară, ţesutul muscular devine mai dens, creşte puterea de contracţie a muşchilor

lungi ceea ce îi permite copilului să practice activităţi cu un grad mai mare de efort: mers,

alergat, fugit. Mişcările fine sunt însă mai stângaci din cauza dezvoltării mai slabe a

muschilor de la nivelul mâinii. Ştim cu toţii că, atunci când un preşcolar mic deseneză, ceea

ce rezultă nu este o operă de artă ci nişte măzgăleli uneori mai bine definite, de exemplu,

capul unei păpuşi desenate care nu este tocmai rotund. Spre sfârşitul stadiului însă, pe lângă

faptul că şi fizicul îi vine în ajutor copilului, el dobândeşte aptitudini care-l ajută să deseneze

mai bine, sa modeleze şi să construiască diverse lucruri.

Din punct de vedere fizic copilul se dezvoltă şi din cauza antrenării lui în diferite activităţi

dintre care jocul este pe primul plan. Este curios să exploreze lumea şi să-ţi îmbogăţească

experienţa personală.

”Activitatea motorie este pe primul plan, copilul de 3 sau 5 ani este mai înainte de toate un

”neastâmpărat” pe care oboseala nu-l ajunge, închinat pe de-a-ntregul bucuriei de a simţi că

trăieşte şi se mişcă”4.

Din punct de vedere afectiv, familia joacă un rol important. Mama nu mai este în prim

plan singură, copilul începe să-şi cunoască tatăl pe care-l preferă în activităţile recreaţionale,

surorile, fraţii şi să interacţioneze cu aceştia. Diferenţa de ataşament faţă de cei doi părinţi 2 Verza, E., Psihologia vârstelor, București, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.943 Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p.1424Osterrieth, P., apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p.183

2


totuşi se resimte cel puţin la preşcolarul mic pentru că mama va fi considerată ”îngerul

păzitor”, atenţia ei fără limite faţă de micul copil generează siguranţa de care acesta are

nevoie, acordul ei în ceea ce priveşte acţiunile pe care le va iniţia. Se rezolvă şi ”Complexul

Oedip”5 din stadiul falic (3-6 ani) al dezvoltării umane, descris de Freud, prin identificarea

băiatului cu tata. Psihanaliştii consideră că, în cazul fraţilor poate apărea”Complexul Cain” 6şi

sentimentul de inferioritate sau de ”dat la o parte”. În acest sens, se poate instala anxietatea în

viaţa copilului ceea ce îi poate determina scăderea încrederii în sine. Acest fapt va avea un

impact negativ asupra dezvoltarii caracterului, de aceea, este necesar ca în familie mama să nu

facă diferenţe între copiii săi, nici măcar faţă de cel mai mic, ci să le acorde atenţie şi dragoste

în mod egal. Alături de aceşti noi membrii pe care copilul începe să-i cunoască el va depăşi

spaţiul locuinţei şi va pătrunde în minunata lume de afară: ”Împreună cu cei din familie,

copilul ia cunoştinţă de spectacolul străzii sau cu instituţii culturale cum ar fi: teatrul,

cinematograful, parcul de distracţii, grădina zoologică.”7. Copilul de 3 ani e bucuros că

descoperă lumea, doreşte să meargă în locuri noi, este fascinat de ceea ce vede. Parcul de

distracţii este partea lui de Eden din care este scos din ce în ce mai greu deoarece timpul

petrecut aici nu va fi niciodată suficient pentru el. Dacă stăm să ne gândim lumea apare pentru

micul copil ca o explozie de culori, obiecte şi persoane necunoscute şi îi este foarte greu să le

perceapă pentru că nu le-a mai văzut înainte. Setea de cunoaştere este caracteristică acestei

perioade de explorare în care copilul simte nevoia să pipăie tot ce vede, curiozitatea lui e

satisfăcută cu ajutorul sensibilităţii tactile. Se pot remarca cu uşurinţă gesturile mânuţelor lui

îndreptate când spre un obiect când spre altul, un ”dute-vino” continuu mai ales la locul de

joacă din parc când acesta stă cateva minute în leagăn apoi fuge spre tobogan, balansoar sau

orice alt punct de interes.

Luând contact cu mediul social şi cel cultural, preșcolarul va trebui să-şi adapteze

comportamentul la diversele cerinţe din aceste două medii.

5 Muntean, A., Psihologia dezvoltării umane, Iași, Ed. Polirom, 2006, p. 38-39.Complexul Oedip descris de psihanalistul Sigmund Freud este prezent la băieți și se manifesta prin iubire si dorință sexuală față de părintele de sex opus (mama) și ostilitate față de părintele de același sex (tata). Copilul își dorește inconștient să îndepărteze părintele de acelasi sex, pentru a-i lua locul și pentru a se bucura de dragostea mamei. Complexul Oedip se rezolvă prin intermediul ”Complexului Castrării” reprezentat de teama inconștientă a copilului că tatăl se va răzbuna pentru faptul că dorește să-l înlăture și îl va castra, astfel în final copilul se va identifica cu tatăl și va reuși să păstreze dragostea mamei.6 Acest complex se manifestă atunci când copilul este invidios pe propriul frate/soră că acesta/aceasta primește mai multă atenție, dragoste din partea mamei și dorește să îl înlăture.7 Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p.140

3


Astfel, între 3 şi 6 ani are loc o dezvoltare a proceselor senzoriale. Copilul ia

cunoştinţă de un anume obiect prin interacţiunea directă cu acesta (îl pipăie). ”Explorarea

perceptivă este facilitată de transferurile mai uşoare de la tact şi auz la văz aşa încât chiar dacă

preşcolarul doar vede un obiect poate să se refere şi la celelalte calităţi ale lui.” 8 . De exemplu

la gradiniţă el învaţă să surprindă diferenţele de mărime, culoare, textură dintre formele

geometrice. Grădiniţa stimulează dezvoltarea activităţii psihice prin diversele cerinţe pe care

preşcolarul va trebui să le facă faţă, adaptându-şi comportamentul.

“ În colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerinţele externe, să depăşească

contradicţiile dintre acestea şi posibilităţile sale limitate de a răspunde în mod eficient[…], să

asimileze şi să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase.”9 De exemplu,

preşcolarul învaţă să salute, să adopte un anume comportament la masă sau să vorbească

numai atunci când se anunţă.

Numeroşi psihologi străini au evidenţiat la om, stadiile dezvoltarii psihice, printre care

enumerăm: stadiile dezvoltării cognitive, stadiile dezvoltării morale, stadiile dezvoltării

identităţii şi stadiile dezvoltării comportamentale. Aceste stadii corespund unor categorii de

vârstă.

Stadiile dezvoltarii cognitive au fost evidenţiate de psihologul elveţian Jean Piajet în ”Teoria

psihogenezei cunoştinţelor şi operaţiilor intelectuale”.

Stadiul dezvoltării cognitive corespunzător perioadei de vârstă 3-6 ani este denumit stadiul

preoperaţional (2-7 ani) cu 2 substadii. Substadiul preconceptual (între 2-4 ani) este

caracterizat de folosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, semne) pentru a reprezenta obiecte,

relaţii din realitatea înconjurătoare. După cum evidenţiază şi Verza :” Perceperea realităţii este

încărcată emoţional şi alimentează imaginaţia, comportamentele şi strategiile mintale ce

utilizează o simbolistică amplă.”10 Copilul este marcat de incertitudine şi de aceea foloseşte

întrebări de genul: ”De ce?” sau alte întrebări interogative prin care încercă să mai risipească

un pic din negura din căpuşorul său. Substadiul intuitiv ( între 4-7 ani) caracterizat de scheme

mentale (reprezentări) care îl ajută pe copil să coreleze informaţiile primite, să anticipeze

8 Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p.146

9 Verza, E., Psihologia vârstelor, București, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.9210 Verza, E., Psihologia vârstelor, București, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.93

4


relaţii dintre obiecte. Această gândire este numită de Jean Piajet, ”gândire imaginistică” când

preşcolarul luptă pentru a dobândi o gândire logică.

În ceea ce priveşte stadiile dezvoltării morale, acestea au fost evidenţiate de Jean Piajet

şi Lawrence Kohlberg. Dezvoltarea unei conştiinţe morale presupune dezvoltarea unui

comportament ghidat de valori ca:bine, rău, adevăr şi respect reciproc. Perioadei de vârstă 3-6

ani îi corespunde Etica preconvenţională (3-10 ani) cu 2 stadii. Primul stadiu denumit

”pedeapsa şi supunerea” se referă la faptul că la această vârstă copilul nu este conştient de

gravitatea urmărilor unui fapt negativ comis, nu ţine cont de reguli. Dacă este sancţionat

faptul respectiv va fi catalogat negativ (pedeapsa) şi probabilitatea repetării lui este mică iar

dacă nu este sancţionat este catalogat ca fiind un fapt bun (recompensa) deşi poate nu este.

Stadiul al doilea poartă numele de ”hedonism naiv” şi se referă la faptul ca binele şi răul este

perceput în funcţie de nevoile personale: ceea ce aduce avantaje este catalogat bine iar ceea

ce nu aduce avantaje este rău.

Tot în perioada preşcolară se construiesc şi bazele personalităţii şi caracterului

preşcolarului. Erik Erikson este psihologul care descrie stadiile dezvoltării identităţii. Fiecărui

stadiu îi corespunde un conflict. Perioadei de vărstă 3-6 ani îi corespunde conflictul iniţiativă

versus vinovăţie În această perioadă preşcolarul simte dorinţa de a fi independent şi se simte

capabil să realizeze anumite sarcini cum ar fi de exemplu să-şi ducă singur gentuţa chiar dacă

uneori este grea. Rezolvarea cu bine a conflictului îl ajută ca în viitor să reuşească să realizeze

tot ce-şi propune. Dacă este constrâns, nu ia deciziile singur, va dezvolta sentimentul de

vinovăţie şi va crede că nu poate face faţă situaţiilor de viaţă mai grele, se va aştepta ca mereu

să fie cineva care să-l salveze din impas.11 Dezvoltarea personalităţii depinde de numeroşi

factori printre care mediul familial şi mediul de la grădiniţă sunt cei mai importanţi deoarece

aici copilul petrece cea mai mare parte din timpul său. Astfel numeroşii psihanalişti care au

studiat factorii de care depinde formarea personalităţii şi a caracterului au ajuns la concluzia

că : ”Un climat familial calm, optimist, stimulativ, […], generează însuşiri caracteriale

pozitive ca: încredere în sine, optimism, independenţă, încredere în ceilalţi”12 iar ”un climat

11 Muntean, A., Psihologia dezvoltării umane, Iași, Ed. Polirom, 2006, p. 42.

12 Berge, A., 1970 apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p. 196

5


tensionat, conflictual, cu modele parentale negative, […], generează cu mare frecvenţă

trăsături ca: teamă, anxietate, supunere, agresivitate.”13

În această perioadă a vieţii sale, preşcolarul învaţă să se exprime în cuvinte. Limbajul

se dezvoltă semnificativ şi are influenţe asupra capacităţii socialişatoare a copilului. Copilul

de 3 ani nu vorbeşte foarte mult sau câteodată deloc. De la începutul stadiului până la sfârşitul

lui, vocabularul preşcolarului creşte de la 400 de cuvinte la 1500 de cuvinte şi uneori chiar la

3000 de cuvinte la preşcolarul mare. Preşcolarul are preferinţă pentru folosirea diminutivelor,

foloseşte propoziţii simple. La începutul stadiului chiar şi un singur cuvânt poate avea

înţelesul unei propoziţii. De exemplu, un copil de 3 ani care va dori o jucărie văzută în vitrina

unui magazin va zice simplu: ”Mama!” şi va arăta cu degeţelul spre aceasta. De fapt el ar vrea

să spună că acea jucărie e frumoasă sau că vrea să i se cumpere acea jucărie. Spre sfârşitul

stadiului însă, limbajul preşcolarului devine şi expresiv, el foloseşte atât cuvinte cât şi

tonalitatea potrivită si gesturi în acord cu cele spuse. De exemplu atunci când participă la

gradiniţă la o serbare copilul va încerca să impresioneze auditoriul, va fi un mic actor când va

spune o poezie sau când va juca un rol într-o scenetă.

Imaginaţia preşcolarului se dezvoltă foarte mult în acest stadiu şi datorită faptului că

este pasionat de poveştile cu zâne, prinşi şi prinţese, monştrii şi zei şi de tot ce e fantastic. De

asemenea, prin intermediul jocului el îşi dezvoltă capacităţle creatoare. Copilul de 3 ani chiar

şi atunci când îi lipseşte jucăria poate inventa una nouă şi jocul său poate continua. De

exemplu foloseşte scăunele şi le aşează în şir şi îşi imaginează că merge cu trenuleţul sau

foloseşte un băţ pe post de căluţ. La sfârşitul perioadei însă: “ Jocul capătă roluri psihologice

tot mai complexe, funcţii normative, funcţii de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai

complexe ale mediului înconjurător.”14

”Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate va genera forţele creatoare de mai târziu.”15

Atenţia este de asemenea, involuntară şi este susţinută de curiozitatea copilului, atunci

când vrea şi îl interesează subiectul discutat este ”numai ochi şi urechi” (în cazul poveştilor

spuse de părinţi sau la gradiniţă) iar atunci când nu îi place despre ce se discută se retrage şi

13 Osterrieth, P., 19760 apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p. 196.

14 Verza, E., Psihologia vârstelor, București, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.124

15 Crețu, T., Psihologia vârstelor, București, Ed. Credis, 2001, p.171

6


îşi găseşte altă ocupaţie mai interesantă. Apare şi atenţia distributivă dar şi cea voluntară. La

preşcolarul mic aceasta este de 12 minute, la cel mijlociu de 14-15 minute iar la cel mare de

20-25 de minute. Atenţia copilului depinde de numeroşi factori printre care şi natura activităţii

desfăşurate de copil. După cum am mai menţionat, atunci când copilul ascultă o poveste

atenţia este captată mai uşor şi este de lungă durată decât în cazul în care copilul este nevoit să

încerce să înveţe o poezie.

Având în vedere desprinderea uşoară de mediul familial şi pătrunderea în mediul

social, viaţa afectivă a preşcolarului devine mai complexă. El intră în contact cu lume ”nouă”,

la gradiniţă când îşi cunoaşte educatoare şi viitorii colegi, în familie când îşi cunoaşte rudele

chiar şi la locul de joacă din parc. El învaţă cum să se comporte cu în diferite situaţii şi atunci

apare învăţarea afectivă. De exemplu când va face cunoştinţă cu alţi copii va şti să zâmbească

şi să pară amabil sau va fi bucuros când va primi o vizită de la rudele apropiate. Cu cât

înaintează în vârstă, preşcolarul ştie să-şi controleze emoţiile. De exemplu atunci când se va

lovi, un copil de 5 ani va putea să se abţină să plângă mai ales dacă sunt alţi copii în preajma

sa ca doar nu vrea să pară un plângăcios. Va şti şi cum să obţină anumite beneficii de la

părinţi mai ales atunci când simte că unul dintre ei are o slăbiciune pentru el.

La sfârşitul perioadei preşcolare copilul a dobândit aptitudini şi deprinderi care îl vor

ajuta să parcurgă următoarele etape ale vieţii sale fără teama că nu se va descurca singur.

Copilul trece de la stadiul în care era dependent de familie şi nu se putea exprima, spre stadiul

în care poate arăta câte știe și ce poate face. Dezvoltarea sa ulterioară depinde de aceste

aptitudini şi abilităţi obţinute. De aceea, este necesar ca în această perioadă copilului să i se

acorde atenţie, suport emoţional şi afecţiune pentru a depăşi momentele de teamă, anxietate şi

nesiguranţă pentru a i se asigura condiţiile unei dezvoltări armonioase care îl vor ajuta să

devină o personalitate puternică.

7


8

vÂrsta de aur a copilĂriei

Documents