94. Gheorghe Tomozei, Septembrie1. septemvrie, târzii.2. Punctele de suspensie din primul vers accentuează, la nivelul metagrafelor, reflexivitatea eului liric, care meditează la trecerea timpului, într-un cadru autumnal. Este evidenţiat, în acest mod, un cuvânt cheie al discursului liric – „septembrie” – pus în relaţie cu un fenomen specific anotimpului descris – „cădeau domol… / frunze târzii…”3. septemvrie, rădvanul.4. Tema poeziei este reprezentată de regretul provocat de trecerea timpului, care se asociază cu moartea tuturor sentimentelor şi reliefează condiţia tragică a omului. 5. rimă încrucişată, măsura 10 – 11 silabe.6. Verbele la modul indicativ, timpul imperfect – „credeau”, „se zărea”, „învăluiau” – au rolul de a crea iluzia unei temporalităţi în desfăşurare. Utilizarea lor frecventă subliniază ideea continuităţii amintirilor eului liric, care trăieşte aceeaşi stare sufletească – „şi nu mai era doamna-nvăţătoare / să-l mângâie pe cel mai trist şcolar”.7. Epitetul „cădea domol” sugerează o imagine de toamnă târzie caracterizată de linişte, calm, seninătate. 8. Ultima strofă evidenţiază o stare sufletească apăsătoare, caracteristică eului liric. Toamna se asociază în sufletul acestuia cu ideea de melancolie. Epitetul „lumini licăritoare” sugerează o luminozitate discretă a peisajului, care predispune la tristeţe, sentiment sugerat prin personificarea şi epitetul „învăluiau surâsul meu amar”. Adverbul de mod „mai” şi verbul la imperfect din versul „şi nu mai era doamna-nvăţătoare” evocă un timp al copilăriei, în care tristeţea era compensată prin imaginea unei prezenţe feminine ocrotitoare – „să-l mângâie pe cel mai trist şcolar”.9. Expresivitatea ca manifestare a conţinutului afectiv (emoţional) al discursului, se obţine prin: imaginile artistice plastice – „Septemvrie... Cădeau domol, pe-o carte, / frunze târzii din nucul cel bătrân. / Rădvanul toamnei se zărea, departe, / după himera clăilor de fân.”; tonul elegiac; sensibilitatea lirică; folosirea figurilor de stil – „Lumini licăritoare / învăluiau surâsul meu amar”.