Iona de Marin Sorescu

Eseu despre tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text dramatic studia apartinand perioadei postbelice

Eseu despre particularitatile de constructie dintr-o opera dramatica studiata

Eseu despre particularitatile unui text poetic sau ale unui text dramatic studiat apartinand lui Marin Sorescu.

La fel ca si in poezie, in dramaturgie, Marin Sorescu, dovedeste a fi un spirit stralucitor, un iubitor al paradoxurilor, un ironist fin, o inteligenta iesita din comun, un nonconformist care experimenteaza formula a antiteatrului, practicata de promotorii teatrului absurd: S. Becket, A. Adamov, E. Ionescu.

Autorul incalca numeroase conventii ale dramaturgiei clasice, inlatura bariere, invita cititorul, spectatorul ca o meditatie profunda pe tema gravelor probleme ale individului si ale umanitatii. El este in cautarea unor noi modalitati de exprimare ca teatrul parodic, teatrul parabolic, teatrul absurdului.

Prima experienta in domeniul dramaturgiei moderne a lui Marin Sorescu este piesa „Iona” (1968), urmata de „Paraclisul” (1970) si „Matca” (1973), toate drame metafizice, incluse in trilogia „Setea muntelui de sare”.

Intr-un eseu intitulat „Extemporal despre sine”, dramaturgul isi descrie trilogia drept „o carte de filozofie care a imbracat forma teatrului de idei in care nu conteaza reprezentarea realista ci sensul simbolic”.

Piesa a fost reprezentata prima data la Teatrul Mic din Bucuresti in stagiunea 1968-1969. Personajul titular, Iona, este o alta ipostaza a personajului biblic.

Conform mitului biblic din Vechiul Testament, prezent in capitolul intitulat Iona, acesta este trimis de Dumnezeu in cetatea Nininve pentru a-i propovadui cuvantul, dar el se sustrage poruncii divine si fuge cu ajutorul unei corabii in tinutul Tarsis. Este aruncat de corabieri de pe puntea vasului, fiind considerat vinovat ca mania divina se abatuse asupra lor. Tot din porunca divina este inghitit de un peste in pantecele caruia va sta trei zile si trei nopti pana cand este eliberat ca urmare a iertarii lui, in urma rugaciunilor inchinate lui Dumnezeu.

Marin Sorescu foloseste mitul doar ca pretext pentru piesa lui. Iona din piesa soresciana nu se caieste, ci se revolta in fata conditiei umane; nu mai este un personaj biblic ci un personaj desacralizat. Autorul reactualizeaza mitul intr-o perspectiva moderna.

Piesa nu mai respecta impartirea traditionala in acte si scene ci se constituie intr-o succesiune de 4 tablouri plus trei personaje; intre care doua sunt figurante. Intre aceste patru tablouri exista o simetrie compozitionala perfecta. In primul tablou, Iona apare asezat in gura balenei incercand sa prinda pestele cel mare, visul oricarui pescar. In urmatoarele doua tablouri, Iona traieste experienta captivitatii in burtile pestilor din care incearca sa se elibereze. Ultimul tablou il prezinta pe plaja, iesit din burta pestilor din care incearca sa

se elibereze. El nu va fi insa eliberat pentru ca orizontul insusi e constituit din burti de pesti.

Autorul sparge tiparele traditionale deoarece piesa nu se constituie ca un dialog intre mai multe personaje, de aceea dispare notiunea de conflict si intriga. Desi exista aparenta unui dialog, piesa este in realitate un monolog al personajului cu sine. Aceasta modalitate faciliteaza introspectia, scopul fiind regasirea de sine, aflarea propriei identitati.

Tema o constituie problema omului fata in fata cu moartea careia autoul ii da o rezolvare originala. Conflictul cu moartea se poate rezolva nu numai prin sinucidere (ceea ce se intampla in final), ci si prin revolta in fata conditiei umane, a propriului destin, asa cum se intampla pe parcursul conflictului dramatic.

Se observa in aceasta piesa doua coordonate spatiale. Prima coordonata spatiala este afara, marea (tablourile I si IV); marea este o metafora a lumii, a existentei pe care Iona vrea sa construiasca o banca, banca simbolizand punct de stabiliate in mijlocul tarmurilor miscatoare.

A doua coordonata spatiala este inauntru, in burtile pestilor (statutul captivitatii), al mortii, al infernului)

Coordonata temporala. Timpul este imposibil de circumscris, precis. Actiunea este plasata intr-un vag temporal, adica intr-un timp al regasirii de sine, un timp al explorarii existentei.

Tabloul I (libertatea existentiala)

Iona se afla intr-o imensa gura de peste, pescuind in fata marii. Visul lui este sa prinda pestele cel mare, dar precaut isi ia acvariul pentru ca in caz de nevoie sa pescuiasca pestii deja prinsi. Este impresionat de bogatia marii („Ce mare bogata avem”), apoi ajunge la o meditatie referitoare la viata si moarte: „Ce moarte lunga avem...ce mare bogata avem...”

Visul lui Iona este de a prinde „barosanul” care-i bantuia visele de multa vreme (barosanul = simbolul de ideal material al omului).

Constata insa ca in navod nu atarna barosanul ci un nor care isi culcase umbra exact pe navodul lui. Se gandeste ca ar fi trebuit sa se faca pescari de nori, ar fi putut aduce repede potopul.

Cand nu are noroc la pesti in mare pescuieste in acvariu, aruncand apoi pestele in navod (secventa semnificativ incercarea omului de a se multumi cu o copie infidela a idealului sau. Se puncteaza problematica resemnarii).

In apa marii vede tot felul de nade frumos colorate si visul lui, ca si al pestilor, este de a inghiti una dintre acestea, dar nu reuseste: „Apa asta e plina de nade”. Replica aceasta contine aluzii la tentatiile vietii, la pericolele acestora, la capcanele existentei; aceste capcane sunt amagitoare dar atragatoare. Totul ramane la nivel de speranta.

Este inghitit de pestele urias in gura caruia statuse in ciuda strigatelor dupa ajutor.

Strigatele de ajutor nu sunt auzite de nimeni. Ele raman fara ecou in cer si pe pamant; Iona intra in temnita captivitatii unde numai intunericul devine atotstapanitor.

Tabloul II (a 2-a etapa a cunoasterii = logos)

Iona se afla in interiorul pestelui unu. Iona intra intr-o stare amnezica: „Am auzit o poveste cu unul inghitit de un chit. Tare curios as fi sa stiu daca a mai iesit imul acela din chit.” (Face aluzie la mitul cunoscut din care nu stie prima parte, dar nu si modul in care s-a realizat eliberarea acelui captiv)

Iona ofera unul dintre pestii picati in burta chitului, stomacului mistuitor al acestuia fredonand de 6 ori: „vesnica mistuire” (lexemul mistuire este folosit cu sens figurat. Viata omului este o mistuire continua interioara – de catre om – si exterioara – de catre altii).

Constata ca pestele grabindu-le sa-l inhate, a uitat sa ia cutitul (cutitul simbol al libertatii de actiune si decizie). Vorbeste despre necesitatea existentei unui gratar la intrarea in chit: „Ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet/ Ca sa nu se bage nimeni in el cu cutitul” (se vizeaza un alt element de psihologie umana: eliminarea agresivitati). Ii vine in gand sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii, sa respire pe ea in timpul furtunii, pescarusi mai lasi (banca = necesitatea unui spatiu benefic meditatiei, retragerii in sine in cadrul unui univers dezlantuit).

Tabloul II aduce una din cele mai senine imagini din opera lui Marin Sorescu in ciuda faptului ca ele se petrec in intuneric, in burta pestelui.

Logosul este expresia supravietuirii lui biruitoare. Asa se explica vorbirea neincetata a pescarului.

Nemaiputand suporta aerul din burta pestelui, cauta un loc unde sa strapunga pestele, sa sparga zidul deoarece acolo unde nu exista ferestre ele trebuie inventate. Gandindu-se un moment la sinucidere ca posibila solutie de salvare, renunta apoi, intrucat isi da seama ca ele este primul pescar pescuit de un chit.

Tabloul III (constiinta)

Iona se afla in interiorul pestelui 2 care inghitise pestele 1. in scena isi fac aparitia doi pescari care nu vorbesc, nu-i raspund lui Iona si raman in scena cu barnele pe umeri. Sunt atat de diferiti de Iona deoarece destinele lor nu coincid. Iona este un idealist, iar cei doi pescari sunt niste firi practice care prefera sa ctioneze si sa inceteze total comunicarea (prin aceasta se releva lipsa de comunicare intre oameni, oameni care isi duc povara data de destin).

Iona pare sa-i cunoasca, vorbeste cu ei si le promite ca, atunci cand va ajunge inaintea lor acasa, in sat, le va spune celor din familie ca sunt bine, ca se vor intoarce acasa.

Iona se hotaraste sa puna in practica un gand anterior, acela de a face o fereastra. El trece de la starea de a medita la aceea de a actiona.

Iona spinteca burta pestelui 2, mai intai cu cutitul, apoi cu unghiile, pentru ca devenise tot o unghie, una puternica neimblanzita, ca de la piciorul lui Dumnezeu (unghia este unica arma de lupta impotriva unui destin neprielnic).

Spintecand burta pestelui 2 ajunge in stomacul pestelui 3 fara a scapa de captivitate.

In interiorul pestelui isi rememoreaza vorbe mai importante aspecte de viata:

- placerea de a admira si privi gazele care is fac niste gauri mici in pamant

- plecarea la razboi cand se gandea aproape tot timpul la sotia lui

- isi aminteste de mama sa. El vrea sa comunice cu aceasta printr-o scrisoare intr-o basica de peste rugand-o sa-l mai nasca o data, de doua ori, de foarte multe ori (intrucat existenta sa este un esec, si-ar dori o alta viata care s-o compenseze pe prima. El considera ca pentru un idealist ca el, nasterea sa ar trebui perpetuata la nesfarsit. Lui Iona i-ar fi necesara o multitudine de vieti care sa-l perfectioneze).

- inutilitatea existentei omenesti, caracter nesemnificativ al lucrurilor cu care omul isi petrece viata si care-l indeparteaza de adevaratele sensuri ale existentei.

- inconsecventa omului. Omul este schimbator in idei in functie de starile in care se afla: „nu pot sa ma fixez pe o singura stare”.

- lipsa de comunicare umana il duce la meditatie; de aceea aflandu-se in captivitate, isi exprima dorinta de a vedea macar un om. „Mi-e dor sa vad pe cineva mergand pe drum”.

In finalul tabloului apare o infinitate de ochi, ai puilor monstrului celui mare, care stau cu gurile cascate catre Iona si care-l sperie: „puiii monstrului mare. Cei nenascuti pe care-i purta in pantec”, Iona are cosmarul ca acestia vin catre el pentru a-l devora (aluzie la ideea lui A. Rodin „somnul ratiunii naste monstri”.

Tabloul IV (vizionarismul, realitatea asumata)

Iona se afla in gura ultimului peste spintecat. Din spartura ultimului pese iese, pentru inceput, numai barba... Iona instruieste prezenta marii si a aerului curat. Iese din burta pestelui, dar este dezorientat „Incotro a venit casa mea?”.

Iona privind la orizont nu vede altceva „decat un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul.

Iona se simte inchis intre toate aceste geamuri. Eliberarea lui nu fusese decat o iluzie si constata ca „toate lucrurile sunt pesti, iar noi traim cum putem inauntru...” (Isi da seama ca viata este un labirint din care nu poti iesi: „problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-oi nascut”.

Iesirea din labirint nu e posibila decat prin moarte, prin sinucidere. Numai prin sinucidere poti evada din propriul destin, din limitele existentei umane (sinuciderea o noua speranta, o noua perspectiva).

Finalul este simbolic. Iona isi spinteca burta cu cutitul rostind: „razbim noi cumva la lumina”. (metafora luminii = sfidarea destinului, a fatalitatii, iesirea din temnita materialitatii terifiante)

Referitor la aceasta metafora si la acest final al piesei criticul E. Simion afirma: „Sinuciderea apare ca un gest simbolic, ca un nou capat de drum, ca in sfarsit, o tentativa noua a individului de a-si lua in stapanire destinul, de a-si infrange conditia.”

Limbajul eroului cuprinde registre stilistice diferite caci el vorbeste cand ca un pescar, cand ca un taran, sau chiar ca un filozof. Peste tot se cunoaste poetul caci piesele lui „sunt in fapt niste parabole sub forma unor monologuri dramatice. (Eugen Simion – Scriitori de azi)

Varianta 2

Eseu despre particularitatile de constructie dintr-o opera dramatica studiata

La fel ca si in poezie, in dramaturgie, Marin Sorescu, dovedeste a fi un spirit stralucitor, un iubitor al paradoxurilor, un ironist fin, o inteligenta iesita din comun, un nonconformist care experimenteaza formula a antiteatrului, practicata de promotorii teatrului absurd: S. Becket, A. Adamov, E. Ionescu.

Autorul incalca numeroase conventii ale dramaturgiei clasice, inlatura bariere, invita cititorul, spectatorul ca o meditatie profunda pe tema gravelor probleme ale individului si ale umanitatii. El este in cautarea unor noi modalitati de exprimare ca teatrul parodic, teatrul parabolic, teatrul absurdului.

Prima experienta in domeniul dramaturgiei moderne a lui Marin Sorescu este piesa „Iona” (1968), urmata de „Paraclisul” (1970) si „Matca” (1973), toate drame metafizice, incluse in trilogia „Setea muntelui de sare”.

Intr-un eseu intitulat „Extemporal despre sine”, dramaturgul isi descrie trilogia drept „o carte de filozofie care a imbracat forma teatrului de idei in care nu conteaza reprezentarea realista ci sensul simbolic”.

Piesa a fost reprezentata prima data la Teatrul Mic din Bucuresti in stagiunea 1968-1969. Personajul titular, Iona, este o alta ipostaza a personajului biblic.

Conform mitului biblic din Vechiul Testament, prezent in capitolul intitulat Iona, acesta este trimis de Dumnezeu in cetatea Nininve pentru a-i propovadui cuvantul, dar el se sustrage poruncii divine si fuge cu ajutorul unei corabii in tinutul Tarsis. Este aruncat de corabieri de pe puntea vasului, fiind considerat vinovat ca mania divina se abatuse asupra lor. Tot din porunca divina este inghitit de un peste in pantecele caruia va sta trei zile si trei nopti pana cand este eliberat ca urmare a iertarii lui, in urma rugaciunilor inchinate lui Dumnezeu.

Marin Sorescu foloseste mitul doar ca pretext pentru piesa lui. Iona din piesa soresciana nu se caieste, ci se revolta in fata conditiei umane; nu mai este un personaj biblic ci un personaj desacralizat. Autorul reactualizeaza mitul intr-o perspectiva moderna.

Piesa nu mai respecta impartirea traditionala in acte si scene ci se constituie intr-o succesiune de 4 tablouri plus trei personaje; intre care doua sunt figurante. Intre aceste patru tablouri exista o simetrie compozitionala perfecta. In primul tablou, Iona apare asezat in gura balenei incercand sa prinda pestele cel mare, visul oricarui pescar. In urmatoarele doua tablouri, Iona traieste experienta captivitatii in burtile pestilor din care incearca sa se elibereze. Ultimul tablou il prezinta pe plaja, iesit din burta pestilor din care incearca sa se elibereze. El nu va fi insa eliberat pentru ca orizontul insusi e constituit din burti de pesti.

Autorul sparge tiparele traditionale deoarece piesa nu se constituie ca un dialog intre mai multe personaje, de aceea dispare notiunea de conflict si intriga. Desi exista aparenta unui dialog, piesa este in realitate un monolog al personajului

cu sine. Aceasta modalitate faciliteaza introspectia, scopul fiind regasirea de sine, aflarea propriei identitati.

Tema o constituie problema omului fata in fata cu moartea careia autoul ii da o rezolvare originala. Conflictul cu moartea se poate rezolva nu numai prin sinucidere (ceea ce se intampla in final), ci si prin revolta in fata conditiei umane, a propriului destin, asa cum se intampla pe parcursul conflictului dramatic.

Se observa in aceasta piesa doua coordonate spatiale. Prima coordonata spatiala este afara, marea (tablourile I si IV); marea este o metafora a lumii, a existentei pe care Iona vrea sa construiasca o banca, banca simbolizand punct de stabiliate in mijlocul tarmurilor miscatoare.

A doua coordonata spatiala este inauntru, in burtile pestilor (statutul captivitatii), al mortii, al infernului)

Coordonata temporala. Timpul este imposibil de circumscris, precis. Actiunea este plasata intr-un vag temporal, adica intr-un timp al regasirii de sine, un timp al explorarii existentei.

Din lectura acestei piese reies o multitudine de simboluri. Cel mai semnificativ este acela al pestelui care M. Eliade spunea: „ nu e nici o indoiala ca peste care il inghite pe Iona si pe alti eroi mitici, simbolizeaza moartea. Burta reprezinta infernul; intrarea in burta monstrului inseamna si integrarea intr-o stare preformala embrionara”. (pestele este si simbolul fiintelor primare, al linistii, al tacerii, pestele nu are atribute umane. In popor se zice „tace ca pestele”.

Un alt simbol este al peretilor de balena al sirului nesfarsit de burti despre care criticul literar Valeriu Cristea crede ca „ar putea figura totodata trupul lui Iona, ingrosat monstruos, dublat, triplat, pentru a face redutabila celebra temnita a sufletului...”

Labirintul – drumul printre capcanele existentei catre regasirea propriului eu

Apa, marea – libertatea, aspiratia spre libertate spre un orizont nelimitat, dare reprezinta si un sir neintrerupt de capcane

Cutitul – simbol al libertatii de actiune si decizie

Gratarul –

Banca – simbolizand punct de stabiliate in mijlocul tarmurilor miscatoare

Infinitatea de ochi.

Personajul Iona are o constructie specifica. Desi are o identitate sociala (pescar) el reprezinta o umanitate si nu o individualitate. Din marturisirile autorului aflam ca Iona este omul in conditia lui umana. In fata vietii si a mortii, omenirea intreaga este Iona.

Iona are un grad de generalitate si de aceea nu poate fi caracterizat in maniera traditionala.

Este un personaj fara o biografie , iar amintirile, zbuciumul si dilemele sale pot fi ale oricarui om. Este un personaj atipic care reprezinta alegoric singuratatea conditiei umane.

El este un om singur care se zbate neputincios intre limitele sale specifice oricarei fiinte umane, pune in discutie probleme grave ale existentei omenesti – dorinta de libertate si neputinta realizarii ei; sansa si nesansa.

Iona intruchipeaza umanitatea in ceea ce are fundamental si definitoriu. Il caracterizeaza tenacitatea unui destin potrivnic de a iesi la lumina, inocenta visului de a gasi libertatea dupa moarte.

Trasatura cea mai relevanta a acestui personaj este revolta, neimpacarea cu sine si cu lumea din jurul sau. Revolta impotriva captivitatii si a intunericului, produce transformari radicale asupra personajului: ii crescu unghiile ca la vii si nu ca la morti, organele se transforma in unghii pana cand „si in loc de mine sunt tot o unghie, una puternica, neimblanzita ca de la piciorul lui Dumnezeu, o unghie care sparge incaltamintea si iese afara la lume ca o sabie goala”.

Scena releva capacitatea omului de a se transforma el insusi intr-o arma de lupta pentru libertate.

Revolta lui Iona este extinsa la proportii cosmice.

Cu toate acestea, Iona este un personaj tragic care constientizeaza limitele conditiei umane, dar incearca sa le depaseasca, nutreste speranta ca tentativa de a trece peste ele ii va reusi. Revoltat ca sensul cautarii este eronat, ca drumul a fost gresit, personajul nu se opreste neputincios, ci gaseste taria de a porni in sens invers spre sine. Daca universul refuza sa mai dezvaluie omului vreo taina , atunci solutia finala nu poate fi decat inauntru. Asa se explica replica finala.

Iona va fi pana la urma victima propriului ideal. Obsedat de absolut , de prinderea pestelui, el este pana la urma pescarul pescuit.

Limbajul eroului cuprinde registre stilistice diferite caci el vorbeste cand ca un pescar, cand ca un taran, sau chiar ca un filozof. Peste tot se cunoaste poetul caci piesele lui „sunt in fapt niste parabole sub forma unor monologuri dramatice. (Eugen Simion – Scriitori de azi)