Scris de newsreporter pe 12 noiembrie 2013, 09:34

Amazoane, regine, guvernanti, sub planeta lui SaturnCu o bibliografie impresionanta, cartea Adrianei Babeti reprezinta o incursiune exhaustiva in lumea femeilor razboinice, o calatorie virtuala ce porneste din Antichitate si ajunge pana in secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei povesti fascinante se afla Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar si Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnisoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo si Lisbeth Salander, informeaza Cotidianul.ro.

/Cotidianul.ro

Femei de stirpe zeiasca, dupa unii, fiinte cat se poate de pamantene, dupa altii, amazoanele se regasesc in opere istorice, literare sau artistice din toate epocile. Prezente la Diodor din Sicilia si Strabon, ele i-au inspirat deopotriva pe Stendhal, Balzac sau Barbey d’Aurevilly, iar in epoca moderna au devenit eroine de film si de benzi desenate.

De-a lungul acestei calatorii, aflam ce semnificatii au atribuit istoricii cuvantului „amazoana”, in ce regiuni se crede ca ar fi trait si luptat aceste femei, cum le-au infatisat scriitorii, pictorii sau cineastii. Iar pentru ca tabloul sa fie complet, vedem cum se antrenau si se inarmau, ce mancau, cum se imbracau si se travesteau. Totul condimentat cu povesti de dragoste avandu-le ca protagoniste pe amazoane.

„Am pornit, pas cu pas, pe urmele amazoanelor, ca sa le impresor si cuceresc ca pe-o cetate.

Intai, am atacat reduta cea mai expusa a intregii povesti: insusi numele lor. Apoi, a trebuit sa aflu ce scriu poetii, dar si istoricii din vechime, greci si romani, despre neamul amazoanelor. Iar in finalul atacului, cu hartile in fata, am vrut sa intru in Amazonlandia: in zecile de taramuri, unele aflate la granita dintre mit si realitate, unde anticii credeau ca ar fi trait si luptat aceste femei.

Ca sa cuceresc in fine mareata cetate a amazoanelor si, deopotriva, cititorul, am convocat cele mai de efect trupe, cu arme si paveze stralucitoare, gata oricand sa-ti ia ochii si sa te invaluie. Am pregatit doua unitati de asalt. Prima avea menirea sa dea un iures prin amazonstyle, caci capturile promiteau mult: cum arata trupul razboinicelor, cum era el pregatit pentru infruntari, ce mancau, cum se inarmau si calareau amazoanele, care era linia modei pe-un camp de bataie, dar si cum se travesteau aceste femei belicoase. Cat despre a doua unitate, ce trebuia sa lupte sub stindardul lui Eros, tinta ei putea fi lesne ghicita. Acolo s-ar fi vazut ce patimase istorii de-amor starnesc razboinicele…”, marturiseste autoarea.

Din cuprins: Onomastikon; Fiicele Mamei, fiicele Lunii?; Ucigase, dar si iubitoare de barbati; Ares si fiicele; O lume pe dos; Amazonland; Evul Mediu. Crestinism contra amazoane; Renasterea si noile viragos; Femeile virile, Stendhal si Balzac; Spadasine, corsare, pistolare; Lara Croft, Catwoman et comp.; „Zoe, fii barbata!” sau amazoneritul la romani; Mit si realitate; Cinci batalii care-au zguduit lumea; In slujba Dianei. La vanatoare; Barbatii. Mod de intrebuintare; Mame si fiice; Mame si fii; Bodybuilding; Androfagele si Lumea Noua; Linia modei. Vesminte, incaltari, bijuterii; Pantaloniada; Hairstyling; Travestiuri; Nimfomane si sadice; Masochisti de serviciu.

Adriana Babeti este profesor la “Universitatea de Vest” din Timisoara, unde preda literatura comparata, si redactor la revista “Orizont”. Impreuna cu Delia Sepetean-Vasiliu a ingrijit (selectie de texte, traducere, aparat critic, prefata) volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” (1980) si “Roland Barthes – Romanul scriiturii” (1987). A coordonat, impreuna cu Cornel Ungureanu, antologiile “Europa Centrala. Nevroze, dileme, utopii” (Polirom, 1997) si “Europa Centrala. Memorie, paradis, apocalipsa” (Polirom, 1998). S-a ocupat, de asemenea, de traducerea si selectia antologiei “Barbey d’Aurevilly, Dandysmul” (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revazuta si adaugita, 2013). A publicat volumele: “Bataliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectura” (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru critica si istorie literara), “Dilemele Europei Centrale” (1998), “Arahne si panza” (2002), “Dandysmul. O istorie” (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru critica si istorie literara, Premiul Asociatiei de Literatura Comparata si Generala din Romania), “Ultimul sufleu la Paris. 69 de retete culinare” (Polirom, 2006), “Le Banat: Un Eldorado aux confins” (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), “Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (Polirom, 2009) si “Femeia in rosu (impreuna cu Mircea Mihaies si Mircea Nedelciu, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru roman).

“Amazoanele. O poveste”, aparuta la Editura “Polirom”, este un proiect editorial finantat de

Administratia Fondului Cultural National.

Cel mai puternic debut al anului 2010 a fost “Imperfectionistii” al scriitorului Tom Rachman (nascut in 1974 la Londra), un jurnalist “ratacitor” prin intreaga lume, de la New York in Coreea de Sud, de la Tokyo la Paris. Romanul a facut furori la Targul International de Carte de la Frankfurt, a figurat douazeci si opt de saptamani pe lista de bestselleruri a publicatiei “New York Times”, s-a aflat printre cele mai bune carti ale anului 2010 alese de Amazon si a fost nominalizat la “Giller Prize”. Este tradus in douazeci si noua de tari.

“Imperfectionistii” a fost ecranizat de casa de productie a lui Brad Pitt.

Cartea de mare succes a lui Tom Rachman a aparut si intr-o versiune in limba romana, semnata de Eduard Bucescu, la Editura “Humanitas Fiction”, in colectia “Raftul Denisei”.

In aceasta surprinzatoare naratiune pe mai multe voci, autorul se foloseste de experienta sa de jurnalist, imaginand cu autenticitate, cu forta si cu umor redactia unui ziar din Roma, o publicatie internationala in limba engleza. Romanul e alcatuit din unsprezece istorii, legate prin scurte interludii.

Ziarul imaginat de scriitor ar fi fost fondat in anii ‘50 de Cyrus Ott, un american excentric. Tom Rachman stie sa-si puna pe jar cititorii introducandu-i cu dezinvoltura in culisele redactiei, atat in perioada de inflorire a publicatiei, veritabila mostra de influenta aproape jumatate de secol printre reprezentantele celei de a patra puteri din peninsula, cat si in cea de decadere, in zilele nostre, cand redactia incearca sa mentina pe linia de plutire ziarul altadata temut si respectat. Fiecare piesa a acestui roman-puzzle reprezinta viata unuia dintre membrii reactiei. Cu bune si cu rele, cu succese si esecuri. Cele mai bine construite personaje sunt Kathleen Solson, redactorul-sef, o femeie de cariera puternica si ambitioasa care, in secret, trece printr-o criza matrimoniala, Arthur Gopal, redactorul de necrologuri, caruia o drama personala ii prilejuieste ocazia sa-si schimbe radical viata, Craig Menzies, redactorul de stiri, activ, impulsiv, foarte pasionat de meserie, pus la pamant atunci cand afla ca viata sa amoroasa se intemeiaza pe o minciuna, si Oliver Ott, nepotul fondatorului si reprezentantul Grupului Ott la Roma, pe care nu-l intereseaza nimic altceva decat cainele sau, botezat surprinzator… Schopenhauer.

Proza lui Tom Rachman taie in carne vie. Nu face concesii, nu cosmetizeaza esecuri, dar nu ocoleste nici umorul si ironia.

“Imperfectionistii” este una dintre cartile care merita cu adevarat sa se spuna despre ea ca se citeste cu sufletul la gura.

“El inchide usa liftului dupa ea si apasa cu articulatia degetului butonul pentu etajul trei. Liftul urca.

- Lucrati aici? Il intreaba ea.

- Da.

- Cum va numiti?

- Arthur Gopal.

- A, da. Va citesc necroloagele. Ati scris unul despre Nixon acum doua zile.

- Nixon a murit cu multi ani in urma, raspunde el derutat. Si oricum, nu ma mai ocup eu de necroloage acum. Sunt redactorul pe teme culturale.

- Un pic cam limitata viziunea, mi s-a parut mie. Nixon a facut si niste lucruri bune.

Ea cere s-o vada pe Catherine Solson, iar Arthur intra in redactie sa o anunte. Ornella e tentata sa-l urmeze inauntru, sa vada cu ochii ei cum merg lucrurile in locul acesta. Dar, nu: daca vrei sa-ti mai placa gustul carnatilor, nu merge in vizita la fabrica de mezeluri”.

Una dintre cele mai apreciate autoare de fictiune istorica la sfarsiul secolului XX si inceputul secolului XXI este scriitoarea britanica Philippa Gregory. Dupa cum declara, la unison, comentatorii cartilor ei, englezoaica nascuta in Kenya in 1954 si revenita impreuna cu familia doi ani mai tarziu in Anglia a schimabt cu adevarat fata literaturii de gen. Cu inalte studii de specialitate (istorie si literatura secolului al XVIII-lea), pasionata sa se documenteze laborios inainte de a-si scrie romanele, Philippa Gregory este un fenomen in box office, in preferintele criticilor si, nu in cele din urma, printre numerosii fani care ii urmaresc traseul auctorial si in acceseaza fervent site-ul.

Principiile dupa care se ghideaza Philippa Gregory in scrierea romanelor sale sunt: judecarea in context a evenimentelor, recrearea cu masura, fara a face abuz de arhaisme, de foarte variata documentare pana la nuante, a epocilor in care se desfasoara actiunea si redactarea la personana intai, sub forma confesiunii-marturie a ceea ce constituie materia acestor romane. Personajele care se confeseaza sunt eminamente femei: regine si viitoare regine, sotii de oameni importanti, care hotarasc mersul istoriei.

La vedere, barbatii fac legea. Femeile insa le stau alaturi, reusesc sa le tina piept sau sa le dea senzatia, manipulandu-i subtil, ca ei sunt cei care conduc. Suntem departe de ceea ce insemna “clasicul” roman istoric: aventura, eros trepidant, surprinzatoare rasturnari de situatie. Adica miezul cartilor care s-au numit, in Europa, “de capa si spada”, iar peste Ocean, “de costume”, termeni intrati si in productia de film.

Philippa Gregory prezinta cititorilor istoria asa cum a fost ea, asa cum rezulta din documente, dar intr-o viziune feminina, care nu ocoleste uneori nici feminismul. Epocile predilecte atentiei ei de romanciera sunt Razboiul celor Doua Roze, cunoscut si ca “Razboiul dintre veri”, si perioada Tudor. Vazute din cat mai multe unghiuri, versiunile completandu-se si uneori situandu-se chiar la antipod.

Aflata ani de-a randul pe lista celor mai vandute carti in Europa si in Statele Unie, recompensata cu premii si ecranizata de Studiourile Miramax, cu o distributie care ii reunese pe Scarlett Johansson, Natalie Portman si Eric Bana, “Surorile Boleyn” este o capodopera a genului. Romanul a fost tradus remarcabil in romaneste de Ana Caona Sonetto si a fost editat de “Polirom”, cu mare succes, editia fiind reluata si in “Top 10+”.

Rivalitatea dintre Mary Boleyn, Carry si sora ei, Ann Boleyn, potenteaza o antrenanta, polifonica naratiune care aduce in atentia cititorilor domnia lui Henric al VIII-lea Tudor. Povestea e spusa de Mary, pe care ambitioasa familie Howard-Boleyn o foloseste ca pe un pion “aurit” in dorinta de marire a clanului. Mary devine amanta regelui, caruia ii daruieste o fiica si un fiu, secondata de sora ei mai mare, Ann, care va deveni chiar regina lui Henric. Romanul e un memento al ascensiunii si decaderii, al triumfului scump platit, chiar cu viata de fascinanta regina Boleyn, a

carei urcare pe tron si apoi condamnare la moarte vor schimba istoria batranului Albion.

“Chiar si in acele clipe, impleticindu-ma pe stradutele pavate ale Londrei, mi-am dat seama ca mi-era greu sa suport gandul ca ea, clementa, nu venise si ca barbatul pe care il iubisem ca pe cel mai minunat print al crestinatatii se transformase intr-un monstru care isi incalcase cuvantul si isi executase sotia, fiindca nu suporta ideea ca ea sa traiasca fara el si sa-l dispretuiasca. Mi-l luase pe George, pe dragul meu George. Si mai luase si alter ego-ul meu: pe Ann. (…) In ceea ce ne privea pe noi, cei din neamul Boleyn, tatal meu avea dreptate: tot ce puteam face acum era sa supravietuim. Odata cu moartea lui Ann, unchiul pierduse o mana bua. O aruncase pe masa de joc la fel cum ma aruncase pe mine si cum o aruncase pe Madge. Indiferent daca o fata anume era potrivita ca sa-l seduca pe rege, ca sa-i domoleasca furia sau chiar ca sa tinteasca locul cel mai inalt din regat, el avea sa aiba intotdeauna o Howard la indemana. Vrea sa joace din nou”.

Editura “Compania" a lansat in seria “AltFel” volumul “Guvernanta si guvernare (Un viraj al democratiei?)” de Andrei Marga.

“Dar, daca este de revenit la democratia reprezentativa drept cadru, inclusiv pentru guvernanta, nu este deloc evitabila abordarea patologiilor acesteia. Dintre patologii, cea hotaratoare astazi este concentrarea deciziei in maini putine, uneori intr-o singura mana. Cei alesi dau seama infim de ceea ce au facut in fata celor care i-au ales la un moment dat. [...] Reprezentantii se delimiteaza tacit, ca un fel de noua casta – o categorie in sine, care profita de trecerea deciziilor in seama propriei constiinte, pe care democratia reprezentativa o apara, pentru a se sustrage controlului din partea electoratului. Din randul lor sau cu sprijinul lor se aleg guvernantii din ramura executiva, adesea conform vointei unei singure persoane, primul-ministru sau presedintele. Competentele acestora sunt astfel croite, prin legi adoptate, incat cei doi nu mai consulta Parlamentul, ci numesc sau schimba dupa bunul plac ministrii sau alti ocupanti de functii-cheie in stat. Se ajunge astfel, aparent legitim, la desemnari de rude, de persoane incompetente pentru a putea fi manipulate, de asa-zisi «tineri» ambitiosi dar nepriceputi etc. in functii de care depinde soarta multor oameni”.

Satui de criza, austeritate, reforme, stabilitate si alte mantre cu continut cetos, dar la adapostul carora s-a distrus temeinic aproape tot in ultimii ani, multi asteapta explicatii si solutii. Le pot gasi in cartea lui Andrei Marga... cu conditia sa o citeasca pana la ultimul rand. Iar bibliografia e consistenta si la zi pentru cei care vor sa aprofundeze vreun domeniu.

O noua ideologie, dotata cu regulamente ultraliberale, propaganda intensa si jargon corporate, a reusit in cativa ani sa dea sah traditiei, experientei si proiectelor de viata de la noi si de aiurea. Bonus: nimeni nu e gasit vinovat, statul plateste, fiecare se descurca dupa puterile lui. Si totusi, fragilizatul stat are un viitor si e, poate, chiar solutia.

Unghiul de vedere este si “de mai de sus”, dar deloc abstract, si mai de departe in timp si spatiu, din Europa si din lume, caci “criza” actuala arata mai degraba ca un moment lung si greu de “scadenta”.

Scadenta unui substantial ciclu al modernitatii si scadenta efectelor de grenada ale neoliberalismului aplicat orbeste, la scara planetara, in ultimul deceniu. Deopotriva bilantul unei ere, cea postbelica, de consumerism si individualism crescand, si acela al unei epoci de financiarizare, dereglementare si hipermediatizare propagandistica.

In ciuda tuturor aparentelor, discutiile despre religie, morala, valori, importanta teoriei pentru orice segment al vietii – adica al participarii lucide, intelepte si, deci, eficiente la existenta –, despre modul de a fi al justitiei si al invatamantului sunt exceptional de utile. Fara ele este practic imposibil de inteles derapajul democratic in general si cel politic in special. Fara stapanirea acestor cadre, tot imposibil este sa schitezi o conceptie echilibrata a mecanismelor de reglare, de insanatosire sociala care trebuie sa intre in functiune in vremea care vine.

Romania de azi, cu dezastrele si disperarile ei, este prezenta peste tot. In aplicatii, in exemplificari, in studii de caz. O tara iesita din comunismul formal cu mari slabiciuni, cu o modernizare priponita in vechile structuri mai bine de doua decenii, timp in care un lung sir de patologii cosmopolite s-au luptat cu toate capacitatile si energiile care mai infrunzeau din firavul trup.

Scadenta a venit insa si pentru soldarea acelui nociv pana la letal “merge si asa”.

Cu buna credinta, competenta si inteligenta – pe care tara le are, dar nu le foloseste –, echilibrele se pot regasi. Nu insa fara a reda si fiintelor, si statului charta lor de obligatii si responsabilitati, lucruri depasind cu mult nivelul bataliilor de persoane si pe acela al sloganurilor despre masuri si actiuni miraculoase.

Andrei Marga (n. 1946 in Bucuresti) este licentiat in filosofie si sociologie si a obtinut doctoratul in filosofie cu o teza despre conceptia Scolii de la Frankfurt (Herbert Marcuse). S-a specializat in filosofia contemporana in Germania Federala si SUA. A publicat numeroase volume, printre care “Schimbarea lumii. Globalizare, cultura, geopolitica (Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2013), “The Destiny of Europe” (Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2012), “Argumentarea (Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2011), “Challenges, Values and Vision. The University of the 21st Century” (Cluj University Press, 2011), “Die Religion im Zeitalter der Globalisierung” (EFES, Cluj-Napoca, 2010), “Filosofia lui Habermas” (Polirom, Iasi, 2005), “Filosofia unificarii europene” (EFES, Cluj-Napoca, 2005), “Introducere in filosofia contemporana” (Polirom, Iasi, 2002), “Reconstructia pragmatica a filosofiei” (Polirom, Iasi, 1998), “Rationalitate, comunicare, argumentare” (Dacia, Cluj-Napoca, 1990).

Profesor de filosofie contemporana si logica generala, Andrei Marga a fost rector al Universitatii “Babes-Bolyai” (1993-2004 si 2008-2012), ministru al Educatiei Nationale (1997-2001), ministru al Afacerilor Externe (2012), presedinte al Institutului Cultural Roman (2012-2013), consultant al unor institutii din China, Vatican, Germania, Ungaria. A primit ordine de stat in Germania, Franta, Romania, Italia, Portugalia si premii internationale (intre care Premiul international “Herder”) in Austria, Germania, Israel. Profesor invitat la universitatile din München, Viena, Montpellier, Ierusalim, Bucuresti.

Nascut in 1947 la Targul Neamt, Moshe Idel este astazi unul dintre cei mai reputati specialisti in Cabala, profesor de gandire iudaica la Universiatea Ebraica din Ierusalim si cercetator la Institutul “Shalom Hartman”, cu un remarcabil doctorat in filosofie. El a primit in 1999 prestigiosul “Israel Prize”, pentru excelenta in domeniul gandirii iudaice. Calator si conferentiar neobosit in mari universitati, colegii si institute de ceretare din lume, considerat un demn urmas al lui Gershomsholem, bun cunoscator al operei stiintifice, dar si literare a lui Mircea Eliade si, de asemenea, bun cunoscator al parcursului stiintific al lui Ioan Petru Culianu, el nu uita ca s-a nascut in Romania, unde a revenit si a conferentiat deseori. Opera lui Moshe Idel a aparut in

versiune romaneasca, dupa 1990, cand carismaticul intelectual si-a gasit un auditoriu tanar si plin de interes pentru studiile sale la Universitatea Bucuresti si nu numai.

Cea mai noua carte tradusa in romaneste si publicata la Editura “Polirom” in colectia “Plural” (traducere din italiana de Cornelia Dumitru) este “Evreii lui Saturn”. Un studiu incitant de istoria ideilor care ataca, fara rezerve si poncife, originile unora dintre cele mai inradacinate clisee din cultura si imaginarul modern. Inca o data Moshe Idel reuseste sa impace contrariile, conciliind spectaculos astrologia greco-araba cu sacralitatea Sabatului evreiesc. In aceasta laborioasa intreprindere autorul foloseste surse edite si inedite de prim rang, descatuseaza tabuuri si vobeste in cunostinta de cauza despre practici vrajitoresti din Evul Mediu si Renastere, despre traditii intelectuale si traditii populare, despre sisteme religioase care au influentat gandirea celor ce au trait, intr-o geografie la propriu si intr-o geografie a ideilor, intre Orient si Occident.

Tapul ispasitor figurat in “Vechiul Testament” si Tapul ispasitor al lumii moderne, ceremoniile nocturne ale vrajitoarelor carora cu buna stiinta li se substituie Sabatul, zeul pagan revenit pe planeta si o figura mesianica de la inceputuirle epocii moderne sunt pilonii pe care se sprijina foarte bine articulata constructie ideatica a acestei carti. Variatiunile temei ataca si melancolia, de la psihicul tulburat la surse de inspiratie pentru creatie in mai multe arte, plagi care au adus teroare si au conturbat cursul firesc al istoriei mentalitatilor (ciuma), ignoranta si antisemitismul. Documentarea lui Moshe Idel este una impresionanta, dar ea nu-l impiedica pe cititorul obisnuit, mai putin familiarizat cu astfel de literatura de specialitate, sa se pasioneze de lectura “Evreilor lui Saturn”. O carte a mai multor carti, in care Moshe Idel topeste unele dintre temele perene ale conferintelor sale, dar si ceea ce este mai accesibil din studiile sale de Cabala.

“Rolul de planeta tutelara a evreilor ca popor atribuit lui Saturn si diversele reflexii ale acestei conceptii au produs cateva dintre cele mai neasteptate variatii din vasta gama a sintezelor greco-iudaice. Sinteza dintre viziunea cosmologica a Bibliei ebraice si scrierea Tetrabiblos a lui Ptolemeu a dat viata saturnismului iudaic, o conceptie bazata pe caracteristicile planetei descrise in literatura astrologica, insa cuplata cu o emfaza mai particularista asociata cu valori evreiesti. (…) Asadar eu propun o viziune asupra istoriei care admite o varietate de curente diverse concomitente, care se suprapun si se opun simultat: este o vizine in care un anumit fenom istoric poate fi foarte complex si poate rezulta din intersectarea mai multor elemente culturale. (…) Renasterea recenta a interesului pentru astrologie, inclusiv in Israel, a declansat oare o noua identificare a evreilor cu Saturn? Daca este sa dam crezare avertismentelor unei oranizatii internationale pentru sanatate, depresia – o forma de melancolie – va deveni boala dominanta in viitorul apropiat”.

ADRESA: http://crct.ro/njkG