Ursul brun este cel mai cunoscut şi cel mai răspândit urs de dimensiuni mari.

Zonă de răspândire şi habitat Diferitele subspecii de urs brun se găsesc în nordul, estul şi vestul Europei, nordul Asiei, Japonia, Canada şi SUA. În America, ursul brun e cunoscut sub numele de "grizzly", deoarece vârfurile firelor sale de păr sunt argintii (iar "grizzled" înseamnă "gri"). Aria de răspândire a subspeciilor eurasiatice se întinde din Scandinavia până în peninsula Kamchatka şi până în Grecia şi Irak, în sud.

Ursul brun trăieşte în tundră şi în regiunile muntoase izolate, în păduri vaste cu hrană suficientă. În medie, un urs necesită un teritoriu de 100 kilometri pătraţi. Mărimea terenului variază în funcţie de mâncarea pe care o poate găsi. Cu toate că urşii bruni au tendinţa să se evite, teritoriile lor se pot suprapune uneori.

Aspect, înălţime şi greutate Ursul brun are o aglomerare de muşchi pe ceafă, foarte uşor de recunoscut. Culoarea blănii de pe labele puternice variază de la aproape negru până la maro ciocolatiu, cenuşiu, roşu sau maro deschis, în funcţie de zona de răspândire. Cei mai mari urşi bruni trăiesc pe coasta Alaskăi: ursul de Kodiak, Ursus arctos middendorffii, este cel mai mare animal de pradă aflat încă în viaţă. Ridicat pe picioarele din spate, atinge trei metri, şi are o greutate de până la 800 de kilograme. Ursul brun din Alpii europeni ajunge la doi metri înălţime şi 250 de kilograme greutate, femelele fiind considerabil mai uşoare, având aproximativ 160 de kilograme. Cântărind în jur de 150 de kilograme, urşii grizzly nu sunt cu mult mai masivi decât cei negri.

Regimul alimentar Urşii bruni sunt omnivori. Consumă plante, peşte, hoituri, păsări şi mamifere, dar şi alte alimente. Trei sferturi din regimul lor este însă alcătuit din rădăcini, grăunţe şi ierburi. Dacă au ocazia, pradă câmpurile de porumb, cartofi, napi sau varză.

Stupii de albine reprezintă o îmbunătăţire apreciată a regimului. Somonii aflaţi în perioada de migrare sunt o delicatesă pentru urşii bruni din Alaska. Spre deosebire de ei, urşii grizzly din America de Nord, Ursus arctos horribilis, au o slăbiciune pentru hoituri.

Modul de viaţă Urşii bruni sunt singuratici şi îşi străbat teritoriul de primăvara până toamna. Nu au

duşmani naturali, cu excepţia omului, evitând animalele cu care nu se pot hrăni. În lunile reci, urşii bruni hibernează în peşteri sau în gropi săpate în pământ, hrănindu-se în această perioadă de odihnă cu rezervele de grăsime acumulate în timpul verii. Temperatura corporală scade cu 4 grade, pentru a economisi energie, iar pulsul şi ritmul respiraţiei scad şi ele.

Comportament social şi reproducere Urşii bruni îşi abandonează existenţa solitară doar în timpul sezonului de împerechere, între lunile mai şi iulie. După o perioadă de gestaţie cuprinsă între şase şi nouă luni, femelele dau naştere în vizuina de iarnă la doi pui de obicei care sunt alăptaţi timp de aproximativ un an şi jumătate. Micii urşi primesc instrucţiuni de la mama lor timp de doi sau trei ani, învăţând tot ce trebuie pentru a supravieţui. După aceea, trebuie să îşi caute propriile teritorii.

Situaţia actuală Numărul urşilor bruni din lume este estimat la 100.000 de exemplare. Populaţiile din sudul şi sud-estul Asiei, Tibet şi Kashmir sunt considerate pe cale de dispariţie.

Ursul brun european a dispărut deja în mare parte din zona sa de răspândire. Se mai găsesc arii cu populaţii reduse în Scandinavia, Rusia, Slovenia, Munţii Pirinei, Munţii Abruzzi şi Valea Trentino, din Italia. Conform World Wide Fund for Nature, este nevoie urgentă de programe de protecţie pentru această specie.