UniYersu literar Anul XLVI Nr. 16

13 Aprilie 1930

5 Lei

WÊÊÊÊÊÊËËÊÊÊ «Ud??»**" *™

111

4 i

, 4 |

ч .

NICOLAE GRIGORESCU A U T O P O R T R E T

C t i t o r i i PICTORUL NICU GRIGORESCU

(1838—1907) de LUCIANA DRACOPQL -NEGULESCU

\ r l a plasticii româneasca cslc t u pl ină Unni-e şi mai ales p ic tura . S u r crede cu generaii i le t recutului s'au jer t f i t pe a l ta­rul celei mai sfinte dintre religii, spre a face să înainteze mai repede aleşii ce aveau sa vină. Dar tot ce s'a făcut la noi ( produsul unui s ingur secol de munca acerbă şi grăbi tă , munca unor oameni ve/osi de civi l iza | ie şi cu l tu ră

Totuşi arhi tectul a şi p ic tu ra au fost - ţuguiele ar te exp loa ta t e înaintea s remei ile deş teptare a neamului românesc . Dar atât a rh i tec tura cât mai ales p ic tu ra , erau puse în slujba bisericii creştine. P ic tura laicii nu exista. Portrete le ct i tori lor lucii­le pe perefii bisericilor şi mânâst i i r loi ' porneau din aceleaşi imboldur i religioase şi erau s tăpâni te de aceiaşi influenţă bi­zantina sau i ta l iana ca şi icoanele.

De aceea nu se poate vorbi dc o adevă-ia tă pictură românească , ţâşni tă d in braz­dele gliei noastre, decât dela începu tu l veacului t recut , când apa re cel ma i de -camă dint re pictorii noştri apu.şi şi acela . a r e a ridicat temelia acestei l a tu r i de arta Iu noi — Nicu Grigorcscu. El s'a născut cu ilarul în sânge : a fost un tri­mis al Divini tă ţ i i , su fie un sol nl nea­mului românesc. Л venit pe lume sărac , .itâla de sărac, că n u r fi p u t u t a junge la nimic, dacă soar ta Iui n 'ar fi vrut. La 10 .nu. mania lui. cure îi simţise vocaţia, îl dă la nu zugrav ca să înveţe „meseria". S muica (d i i ţ ă — unchiul său — fusese /.ngrav in Pitarii şi sigur că dela el se trăsese această „oenä" de art is t . Doi ani de ucenicie se scurseră şi micu ţu l Nicu nu prea învă ţase m a r e lucru, f i indcă „pa­t ronul" îl punea mai mul t la altfel de h e b u i i şi îl lăsa aşa de rar să pr ivească (iun lucrează. Or icum, tot învă ţase el ecvu şi când plecă de la dânsu l începu să lucreze singur iconiţe, cu dragostea ce o păs t ra pentru ele, ch iar din pr imi i săi ani ile viaţă. , mult îmi plăceau şi mie icoa­nele când eram mic. Pentru mine sfinţii erau vii : s tăm cu smerenie î n a i n t e a lor si eram încredin ţa t că şi ei se ui tă la mine, mu aş teptam să-i văd vorbind, să-i vad mi.şcandu-se. r idicând m â n a să mă binecuvânteze". ')

Duminica se ducea cu iconiţele în obor i le vinilen t recător i lor , minuna ţ i în sim­

plitatea lot, de daru l acestui copil. Cont inua să lucreze icoane cu m u l t ă râv­

nă, a jungând în scurt t imp cel mai r epu ta t zugrav de biserici. „ Izvorul Tămădu i r i i " , icoană făcută pe Arghezmataru l din curtea mănăst i r i i Că ldă ru şan i , îi consa­cră definitiv acest t i t lu.

Dar cele mai frumoase icoane le-a fă­cut în biserica SI. Voevozi din Agapia . V ce dea sunt ult imele şi cele mai b u n e

icoane d m câte a făcut. F rumuse ţ ea lor ^tă în faptul că a r t i s tu l neinf luenţot de nici o şcoală, a dat figurilor v ia tă reală , iii micit lucra după modele vii şi era de

' ) V l a h u t â " Ніи . і гч І ' . r i g o r o s e n

părere că cerescul înfi uniuscjează. Sfinţii lui nu au a t i tudini şi expresi i conven­ţionale şi academice, cunoscute î n p ic tu ra bizantină a bisericilor noastre . Cu toată reali tatea omenească ce o punea în figu­rile sfinţilor, ci aveau îndea juns aer divin şi cucernic, prin expresi i le lor de b imă-iate supremă, de evlavie, de resemnare şi de pu te re de sacrificiu. Toate acestea le-a învăţa t ar t i s tu l s ingur, le-a simţit inst inc­tiv, fiindcă unicul înd rep ta r a fost o car­te dela munte le Athos cu reţete despre p repa ra rea culorilor şi cu câ teva infor­maţii asupra vârstei, îmbrăcămin te i , şi în­suşirilor fiecărui sfâut.

Toate icoanele lui Grigorcscu, din Aga­pia, prin ondularea liniei şi a rmonia colo-l i tului , se înrudesc cu acelea a le mari lor campioni ai- Renaştcrei i taliene, cu toate u î pe vremea aceea el nu-i cunoştea de cât pr in slabe reproducer i . Sc vede însă că în t re murii ar t iş t i este o comuni ta te su­fletească mai presus dc t imp şi de spaţ iu .

Succesul dela Agapia îi a t r age a tenţ ia lui Kognlniceanu, care îi dă o bursă din t e / a u r u l Moldovei, spre a pleca mai de­par te . Visul lui de a a junge la Paris , de a tâ tea ori zădărnic i t , se împl ineş te de da la aceasta . La Paris norocul îl ocroteş­te şi reuşind la un concurs In Belc-Arte este pr imi i in sânul şcoalei din Barbizon. sat în apropierea pădur i i Fonta ineb leau . Aici a î nvă ţa t el sâ picteze aşa c u m a fă­cut mai târziu. Aici a pr imit direcţ ia ar­tei lui, linia vieţii pc care a mers a tâ t de drept şi de aceea a a juns a t â t de sus. La Barbizon era g rupa ţ i celebrii art iş t i : Tro-yon, Rousseau, Corot, Daub igny , Millet. Diaz şi Courbet , cei mai de seamă peisa-gişti ai Franţe i şi iniţiatorii impresionis­mului . Toţi au fost profesorii lui, fără chiar să ştie, profesori de a r t ă şi de viaţă.

Cu aceşti art işt i peisagiul devine un motiv de sine s tă tă tor , nu fond sau cadru ca până acum.

îndrăgost i ţ i de farmecile na tur i i , ei du­ceau o viaţă s implă, s ingura t ică şi liniş­tită, ap roape cucernică. La ei a văzut Gri­gorcscu că pornir i le din sufletul său erau fireşti şi toată viaţa n 'a eşit din această linie t rasă de însăşi meni rea lui. T i m p de trei an i cât a stat la Barbizon, ap roape nici n 'a ştiut ce se petrece dincolo de margini le pădur i i . Lucra mereu în mijlo­cul natur i i , t ră ia cu ea şi p r in ea. Aici a început să înţeleagă, că t r ebu ia să 'n-făptuiască în a r ta Iui emoţia adâncă ce i-o deş teaptă n a t u r a în suflet. O d a t ă dru­mul cel d rep t găsit, ar t is tul m a i avea doar de urmat cu pasul vremii calea lui spre izbândă. Si totuşi n 'a dori t-o nici­odată . Era o fire t imidă, l inişt i tă şi mo­destă care nu se î m p ă c a cu sgomotul şi cu aplauzele mulţ imii , a că ie i apreciere >m i, cerea şi apoi el nu lucra pen t ru lume, ci numai ca să-şi elibereze sufletul de e-m.-Hn estetică ce o s imţea

în t reaga operă a ar t is tului se împa r t e în două. I ucrăr i lo f. 'cute în s t ră ină ta te

şi <elc realizate în jară. Aceasta Hll|)№ l.ire o putem face cu uşur in ţă chiar n'ain avea nici o desluşire, fiindcă artis iul dă operelor sale carac te r etnic fixât du le oarecum in spa ţ iu .

I t i i i ' iM voiaj s pro ţară se opreşte in G* liţia, unde găseşte aşa de caracteristic), tiptil i dc evrei, încât cu tot dorul lui Iară, imboldul creajiei îl învinge. Dj atunci da tează faimosul „Cetăţean în pej чресііой" şi „Habotnicul din Califii cari au avut a t â t a răsunet în expoziţii lui. Ajuns în Moldova, pe care o cunos-j cuse puţii". îna in tea voiajului în străini tute, r ămâne fermecat de aerul cuminte cucernic şi sănătos al satelor şi nemuresj! câteva din frumuseţi le provinciei .

Iubitor de spaţ iu , de l iber ta te , de ae| el picta foarte puţ in în atelier. Cele multe din operele lui Grigorcscu sunt fij cute în aer liber

Tră ia în mijlociii na tur i i , se mulţumei cu foarte puţ in şi totuşi era fericit, fiindcă sufletul lui mare pus în s lu jba idealul» pentru care t ră ia , nu-şi a lcă tu ia bucim! din nimicuri le mărun te ale vieţii, ci dii gândur i şi p reocupăr i art ist ice.

li plăcea să t ră iască singur, nu fiindcij ura lumea cum spuneau unii, ci pentrueä lumea „iii ia timpul necesar lucfuli mărtur is ia el şi ar t is tul nu trebuia si p ia rdă nici o clipă din via ţa lui. ToA vremea lucra, lucra cu g r a b ă şi cu ardoa­re şi totuşi s igur şi precis. Era de părerei că ar t is tul t rebuia să lucreze mult, ca si lucreze repede, fiindcă emot iunea sufle­tească pe care o simte în iaţa unui mo­ment de na tu ră e fugitivă şi dacă n'i pu te rea s'o pr inzi în iu ţeala ei, ai pierdut-şi încă pen t ru to tdeauna .

Prin ţ a r ă pictează peisagii româneşti, ii care pa rcă sim(i aerul , lumina, solul pădur i le noastre, munţ i i rotunji ţ i în /arej aşa cum le-atn văzut cu toţii, dar pan totuşi mai frumoase şi mai adânci

Doru l anilor de ucenicie la Еопіц, bleau. îl duce din nou acolo, dar revei rea locurilor a t â t de dragi lui, îl mâhnesc Pădurea rămăsese pust ie .

Dezamăgi t plecă să cunoască comori de frumusc(c a le Renaşterei italiene şi ti tu iile de artă din b ă t r â n a Eladă. Cu « f'lctul încărca t dc a tâ tea frumuseţi trecui se retrase la Vitré, în F ran ţa , spre a ti din nou in liniştea şi cumpă ta r ea schii nică în care s'a complăcut întotdeaui» Delà Vitré păs t rează el cele mai duioai amint i r i din viaja lui. Orăşe lu l acela mid cu aspect medieval , cu linişte, cu aer, i soare şi cu a tâ tea inimi bune , acolo unH civilizaţia nu al terase cu nimic farmea1

prospeţimii , acolo a făcut el cele dragi din tablouri le lui.

împre ju ră r i l e politice p r in care trec lara cu ocazia războiului pen t ru indepu| denţă , I-a 11 î ndepă r t a t pe Grigorescu i" motivele de a r t ă care îi erau fireşti.' C—_ blând, senin liniştit şi bun până la sacrij

UNIVERSUL LITERAR. - 243

ul propriei ei persoane, cinstit şi răb-lor, a fost nevoit să t ră iască de ap roape йѵіа războiului . Din rândur i l e ostaşi-iinde a lupta t , a p ic ta t scene din t ra-a războiului, poate aşa c u m nimeni

nu la el n 'a făcut. In tablour i le lui de zboiti nimic nu se a seamănă cu pozele Ica de atel ier cunoscute în istoria pie­

rii, poze încremeni te văzute p r in p r izma er anumite tendinfe. La cl totul e firesc esenţial Sunt fresce ale tragediei raz­ului sintet izate în t r 'o s ingură scenă,

abiourile lui de război sunt a tâ t de cloc­ite încât unul din admira to r i i lui excla-

intr'o zi, relativ la , ,Convoiu de pr i -uieri" : ,,l)c aş avea acest tablou, l 'aşi inii oraşului Haga pent ru sala de şe-

a congresului păcii . ,Ce sunt toate d iscursur i le meşteşugite

marilor d ip lomaţ i ai lumii , pe l ângă тасе spune aşa dc s implu şi aşa de a d â n c işcător bucăfica asta de p â n z ă " i)

Pe plaiurile României el găseşte a tâ-colţuri de na tu r ă pitoreşti a tâ tea chi­

ri cari îl impresionează şi-1 forţează '•şi spnc adevărul relevat ochilor lui, cu sal artei. Câmpurile însorite, cotiţii înverzi ţ i , no-

fumnrii şi dante la ţ i , munţ i i profilali ?area pu rpu r i e a apusulu i , p ă m â n t u l irrit de ia rbă moale şi p roaspă tă , ru­

nd toamnei, florile de c â m p şi mestea-"nii eraţioşi, toate t răcsc în opera sa. Şi H sunt de frumoase, că s'au găsit mulţ i re să spună că Grigorescu înf rumuse­ţa untura In real i ta te Grigorescu nu

iliă nimic, dar cl nu picta orice-i ca­şul) ochi, ci alegea numai ceeacc-i

"tspundca gustului său. Ochiul lui era creator . Cu adânc imea cu puterea lui tic a vedea adevăru l din cruri, i se părea că fiecare înveliş as-nde un suflet pe care voia el să-1 scoată relief, Dc o s incer i ta te dusă p â n ă la rşini, voia să spună tot ce vedea şi să micşoreze o impresie cu care să înşele credincioşi. Dar , ceeace f ixează în spa-

(in peisagitil, dându- i n n carac te r etnic »i mai p ronunţa t decât p r in el însuşi,

viata oamenilor şi animalelor ce tră-în el. Peisagiile delà mun te le însu-

eşje ciobanul român t ână r , voinic, mas. Grigorescu a pr ins carac te ru l et-şi istoric al c iobanului reprczentându -1

atitudini izvorâte din însăşi v ia ţa şi în-lelnicirile lui. Cu ţ inu tă nohilă, cu ochii riv dar melancolici şi pl ini de dorul ărlăiilor, cu corpul svelt şi mlădios cl

senin şi vesel, oţelit în lup ta cu viaja primejdioasă.

La şes ţăranul c p lugar şi boul. tovară-I lui cel mai apropia t . Art is tul a adus ,irtâ acest an imal , cu toate însuşiri le

' tipice. LI este s imbolul munci i neobo-, fără de răspla tă , pr ie tenul senin cu-

iite şi îngăduitor care dă tot şi nu cerc ic în schimb.

Ţărancele lui au acelaş carac te r al ra­sial unui suflet personal ,

gravitatea figurilor de obicei gândi-t — motive t rainice şi posibile de rea-ri sintetice - în ţ inu ta şi a t i tudini le mândre, dar senine, ţ ă ran i i şi ţă rancele Grigorescu sunt clasice.

Prin toate aceste însuşiri ch ipur i le lui ul portrete sintetice ale neamulu i româ-

Dcaccca cu toate că cl а făcut prea inc portrete propr iu zise, figurile lui fi considerate ca ntar i , p r in felul cum

>n|e!cs sa le fiică. Grigorescu descoperă

JYIahuţa. P i i t o r n l ( . r i i turescu p. VI.

iu fiecare figură gândi rea care o conduce şi îi dă o expres ie şi o a t i tud ine firească aşa încât ea să nu reprezinte un moment trecător, ci toată ѵіа(а sufletească а in­dividului .

Pr in felul cum а înţeles el să în făp tu­iască în a r t ă episoadele din viaţa ţăr i i şi poporului românesc , el este un rapsod al pămân tu lu i nostru, este acela care a r idi­cat la motive de a r t ă a tâ t de simple, dar a tâ t de elocvente şi de adânc i farmecele patriei lui. În fă ţ i şând opera lui poezia muncii şi a belşugului românesc, el face marca freacă a neamului tot a tunc i când Pu vis dc. Chavannes o făcea pe a poporu­lui francez. Şi ceeace faci" şi mai frumoase operilc lui, este acel aer de adâncă reli­giozitate, acel suflu divin ce domneşte peste toate, şi pe care ar t is tul îl păs t rează

încă din vremea când era > „Meşterul Nicu".

Mai pe scurt ideea care s t r ăba te în t rea­ga lui operă este glorif icarea frumuseţi i na tu ra le din ţara lui şi cea mai s implă, dar cea mai sănătoasă definiţie а ţ ă r anu­lui român.

Toate aceste idei le-a în făp tu i t au torul înt r 'o formă cu totul adecua tă , f i indcă la el capul , ochiul şi m â n a luc rau în t r 'un r i tm perfect. In t re itlee, motive, linii şi chiar culoare a fost î n to tdeauna o un i ­tate desăvârş i ta , porn i tă din adâncur i l e 4 i f l e t i i l u i său de ar t is t p r in instinct.

Totuşi tehnica lui este aceea pe care a învăţa t o delà maeştrii francezi, delà pci-«agiştii g rupa ţ i la Barbizon. Pe a tunc i în Franja începuse să se nască fdeea impre sionismului şi era firesc ca ini ţ ia tori i să fie peisagiştii, fiindcă motivele din exte­rior văzute la d is tante muri , îşi pierd conturu l şi a-le preciza e un neadevăr . Grigorescu este contins de acelaş pr inci­piu. Lucrăr i le lui dc exter ior — şi aşa sunt cele mai mul te — au o linie nepre-cisă abia e s tompa tă şi totuşi foarte carac­teristică. La portretele făcute în atelier, această prefer in ţă tehnică se păs t rează în măsura posibil i tăţ i lor . Linia nu mui este a tâ t dc nebuloasă, dar e făcută din seg­mente de linii şterse, care ies mai mul t din culoare. C â t despre felul c u m mâu-nueşte penelul pu tem spune , că se a seamănă mult cu cont imporani i lui d in F r a n ţ a . Lu­crează liber, în linii mar i s implu şi firesc şi totuşi pune a t â t a suflet în vârful pe­nelului.

Tot delà francezii din Barbizon păs t rea­ză Grigorescu prefer in ţă pen t ru coloritul fumuria , cerul senin, s trăveziu, contrastele de culori în unele din peisagii . „In apus de soare la Barbizon" sau „Pe plaiu" pădu ­rile întunecoase, cerni deasup ra lor roşie-iic şi pe lusa moale pe care pasc mieluşeii, sunt surori cu peisagiile cunoscute ale lui Corot. D a r în cele mai mul te luc ră r i Gr i ­gorescu păs t rează această inf luenţă numai ca o linie de condui tă , pe care maeştr i i lui au ştiut doar să i-o scoată la iveală din suflet.

Spre sfârş i tul vieţii, când pânzele lui de­vin mai mult decorat ive, aerul peisagii lor e mai s t răveziu , lumina mai fumurie, mai a lbă. Aerul de seară, aerul dimineţi i încă n med de rouă. pu rpu r iu l apusu lu i în care joacă firicele dc praf, aerul înălj imilor sau acrul de şes, toate astea le-a cunoscut şi Ic-a simţit Grigorescu, în făp tu indu- le în ar ta lui.

Beţia aceasta tic aer şi lumină devine al ta în interior. In put inele lucrări d in a-ceastă categorie. în t re care mai carac te­

ristice sunt „La oatrii" şi „Interior din Vitré", lumina Iui e r e m b r a n d t i a n a . Lu­mina vine de obicei d in t r 'o s ingură direc­ţie şi clarifică pu t e rn i c spa ţ iu l pe care cade. Restul r ă m â n e în sémi în tuner icul interiorului .

Dar or icum ar fi lucrăr i le lui, din orice domeniu art is t ic , ele au toate aceiaşi va­loare unică în a r t a românească , fiindcă pc l ingă că au deschis un d r u m necuno­scut, ele sunt şi foarte reuşite. Aceasta fi intlcă ar t i s tu l luc ra cu entuziasm, cu un lei dc dragoste de frumos cum ra r poţi găsi. Pentru dânsul a r t a a fost o bucur ie , un prieten, un duhovnic în faţa că ru ia îşi deschidea tot sufletul.

Prin toate da ru r i l e cu care I-a înzestrat Dumnezeu şi cu felul cum cl a şt iut să se dea tot ar tei , Grigorescu este cel mai de scamă art is t ni t recutului nostru . Acela care a scris în car tea cea mai s implă, dar cea mai elocventă, în t reaga viaţă a popo­rului românesc.

I I ( JANA D I E U OPOI -M Gl LI <( I

NOTE BIOGRAFICE Nicu Grigorescu s'a născu t în satul Pi­

tarii din judeţul Dâmbov i ţ a în anu l 1838. Fra al şaselea copil al Rusandre i şi a lui Ion Grigorescu, familie de oameni săraci şi sigur că naşterea lui nu atinsese prea mul tă b u c u r i e Totuşi m a m a lui îl iubea mult, poRt t f i indcă era aşa de p l ăpând şi aşa de cumin te sau cine ştie.... să fi presimţit ea ceva din viitorul lui ?

In 1845 ta tăl , s inguru l lor spr i j in moare, iar m a m a îşi duce copilaşii la Bucureşt i in casa mătuşe i Măriuca . Şedeau în ma­h a l a u a Că rămida r i l o r . M a m a Rusandra lucra din greu să hrănească a tâ tea guri f l ă m â n d e

La 10 ani Nicu in t ră In un zugrav, la care înva ţă să facă icoane. Cen mai feri­cită zi din v ia ta lui a fost a tunc i c â n i puse îu m â n a mamei bani i luaji pc p r ima icoană Cu vremea a a juns un zugrav re­puta t . Kogălniceanu îl spr i j ineşte să plece la Par i s şi p r in t r ' un concurs a junge la Barbizon.

Era a tunci mimai de 23 ani . Dorul de ai săi îl face să se re în toarcă în ţ a ră , dar Ministerul de a r tă refuzând să-i pr imească serviciile, se re în toarce din nou în Fran­ţa şi se aşează la Marlot te . Viaţa lui se împar t e în t re F r a n ţ a şi Pat r ie . D u p ă ma­rele dezastru al F ranţei d in 1870, face un voiaj în (ările ar te i de a l t ă d a t ă d u p ă care se re în toarce la Par is şi de acolo se sta­bileşte pent ru câ tva t imp la Vitré.

In t impul războiului de Independen ţ a а poporului românesc, iar pa r t e la c a m p a n i a groaznicului masacru .

Toa tă ('viaţa şi a pet recut-o că lă tor ind spre a găsi motivele ar t is t ice de care avea nevoé; 'Spre bă t r âne ţ e se instalează defi­nitiv la C â m p i n a , unde îşi face o vilă şi un atelier dc lucru.

Cri pu( in îna in tea sfârşi tului , deşi deja bă t rân , proecteazâ cu nişte vechi pr ieteni o călător ie mare p r i n ţ a r ă în t r ' un chervan. O visase din p r i m a lui t inereţe şi acuma aşa de târziu , tot ar fi vrut să o realizeze. Dar visul nu i se împlini . î n t r ' o d u p ă masă ca ldă de Iulie îşi d ă d u sfârşi tul . Era în 21 Iulie, o Sâmbătă din anul 1007.

I. D.-N,

2ii. - I M W I b l l L I TL II AK

p o e z i e V I C T O R E F T I M I U

NOCTURNA PARIZIANA Ce sombra şi largă trsteţă se'ntinde Când picură ploaia pe ape'n surdină, Când picură ploaia pe apele negre Pătate, departe, cu stropi de lumină!

S'aşterne atuncea imensa tristeţă Din nopţile toamne' răsfrânte în marc Tristeţea ce doarme în inimi cernite In vieţi risipite pe a crimei cărare...

Letargic adoarme oraşul în ploaie Şi turlele'ii noapte răsună sonore: PeryândU'Şi ecoul pe ape, departe Oftează în turnuri târ'/i'.le ore...

S'ascund vagabonzii subt vechile poduri Şi boita se umple de sgomote stranii: li mârâie câinii ascunşi în unghere Şi-aleargă, speriaţi de lumină, guzganii-..

Se ,'• .t.'.,m.i in vas miale In mândru car purtai dc bai •' YV du'c pc ne 'nlitriiutu cale Şi's albi ca neaua amândoi.

iui ( arul Iau. cât e dc marc. l'.-ucoperii de-un lănicer. Şi munţii 'nalţi privesc (lin zare

D. A N G H E L şi S T O. IOSIF

LUI GRIGORESCU V/ drumul puren uită n cer.

I'c unde treci nn nani du oiuiă Şr iubind lelurimi dc flori. Precum li ac schimba Iu faţa i'alctu II -sute de culori.

I imit de farmec o clipită Pe sus. păstorul legendar

îşi lasă turma risipită Privind cum trece mândrul cir.

Şi-acum. când carul se opreşte Ş>i jilâng tălângile n ecou. Sutura parcă reirăeşte Cel île pe urmă-al tău tablou.

(I)iiin ..Caleidoscopul lui A. \1irr-u).

SUFLETUL PĂMÂNTULUI Belşugul râde "n lamuiri, burdufurile^ pline ; Pământiul mă cuprinde. itsvarul mă frământă. Stau întrebare caldă pe mal, şi n сеігсші line. Ala risipesc cu aipa cântând şi apa cântă.

In plajă аішіе, simt trupurile ailbe Sdrobind cu sâni de piatră nisipul meu fieirb/mite Şi mpovărait de visuiri^ mă 'ninalt. c u seva 'n nalbe Şi torn miresme 'n floarea lipsită de «uvinte

Mani smuls din întuneric şr-aculm, în iLeiwune !Vlă furişez molatec- odattă cu luimiinia Plutesc odihnă sfântă alăturea de caire Şi lăcrimez ou ploaia, eu noaptea, cu grădina...

In poala unui codru mijesc într'o poveste Şi-aluneic în cavale sub degeile duiionise Şi mă ridic în stele ou braziiii de pe creste Şi cerni argint de stelle pe căi întunecoase..

. .Sub îniinifi de bucurie, uital'i-man moinminite: Troiţele bătrâne vor putrezi pe drumuri ; Culeându-se doinoalle, în vraja lor cuminte Ceasloavele cresc ierburi şi ierburile scriuimjurii

Şi peste scrum, arase, diin stânca meia legate Tălăzuind spre mime, în ceas de sânge grreu P e vechile altare mătănii lungi vor bate Şa n'or şti că n durerea cuvântului suinit eu....

TRAI AN IONESCI]

M A M A Ades 'n templul -iniinijli mă 'nelvid : Peiref i!i goi. In faja ші profil : E tata şters de vreme. Apoi vid. Mă 'ndrept în spre altair ф îl deschid E maima cum o ştiu de mic copil.

O pailiiidă figură de feine« k-oann fru.inuiseţiii ce-a pierit ; Doi ochi albaştri, mairi care schânteie

Cu strălucirea căilor lactee In nopţile cu cer încremenit.

inii trenubiă genunchiul, mi se pleacă Şi lunecă pe lespedea de lut In timp ce Іаотіті calde mă "îneacă. Mămucă ! tu în inima-mi săracă L.şfi singura podoabă şi avut.

I. MARINESCU-WILLMER

I N I A E R S I J . LITERAR. - 245

SURICA LUI NENEA IANCU de I. C. VISSARION

draga !

sa mergem şi

moale,

\ rgeş

ea la c:u iiisipu Misii .

maluri le Argeşu-

repede. să îmâie t imp

frip! i are

ouă mul te complectă

Ah ! De mult nu m'ain p l imbat in Irăsură lu (ara. vorbi Ella, soţia lui Misii, privind pe fereastra t renulu i c âmpu l Cu

rie grâu. ce păreau că fug îndără t spre Bucureşti

Dar eu... îi răspunse Ecater ina, so­lia lui Dentar.

Să aud copitele cailor • t rap . t r ap-Irap trap şi t răsura poca poca-poca, iar timpul cu pomii de pe marg inea şoselei sase furişeze încet în u r m ă .

- E o plăcere. - Misnlică !.. . - Ella !... - Aşa e. că ne scăldam

- Г un p r u n d lainaia !... spuse

Şi zăvoi verde pe i i ! complecta Robert . - Sà-i spunem, să mergem ncăm ce-om, mânca şi să ne rí itru Argeş... pentru p la jă !.. - Pui fripţi !... ce mai pui :a luncii, spuse iar Robert . - Int cu mămăligi i ţă si cu scoaptr. terciuite p r in unt , lişii.

Brân/ă de vacă p roaspă tă cu smân-«ă, snusc Demar , are nea l ancu , nişte lântănă !... - E u Argeşul îl v r e a u ! spuse l i l a . aia să porunciţi t răsur i lor să meargă rte!... 'Vlâ lăsaţi pe mine să mă sui în sura dintâi... şi ştiu eu ce fac... - Te lăsăm !... - Să vedeţi voi !... făgâduesc bacşiş vi-

iului si ne duce ca vântul.. . . Ar fi t rebui t să aibă maşină, nea

lancu... Are o rablă, al cărui motor s'a spar t

ta a inirTieţat apa în el a c Jă iarnă , pe ge-irile alea... i La lăsat Gar iba ld i cu apă el! - Vai !... fe !)ine ar fi fost ! să avem maşină.. .

trasurile dc... obicei vecliT... Tot vorbind astfel. Mişu cu Ella lui. De-tr cu nevnstă-sn. Mitică cu soţia şi eo­ni lor. sj cu Robert , un flăcău voinic, tînmcuiră ajunşi cu t renul si în g a r a k trebuiau să se den jos şi de unde plece cu t răsur i le până la . .Conacul

«siei lui nea Tancu". un scrii tor de nu­le şi prieten bun cu aceşti funcţionari librărie.

)nimn! delà gară până bi Gârlesl i . re-inţa Ini nea l ancu . t rebuiau să-1 facă i cu trăsurile — cel puţ in aşa guri­ţă ei. ian rlat eroii noştri jos. din tren. fie-feu câte ceva în mână : unul e'o da-ţranîi cu vin— ga ran t a t fără miiilic.— ll cu o cutie de car ton cu plăcintă si prăjit iui. iar al tul e i alt pachet. în e aveau vre-o zece portocale . Soţia lui irar ave.'i în niâuă o păpuşă şi un fluer. care îl ducea copiilor lui nea lancu : Constanţa lui Mitică îşi duci i , copilul mână, un bâeţel ca de trei ani . 'r peronul gării fură în tâmpina ţ i de ипе.чЬіпси. care avea in mână o lişc^ birjar si în cap pălăr ia Iui veche, cu rsiuib' lăbărţate , ce a t â rnau mereu jos. - Noroc nea lancule ! Noroc ! ziseră reseli. îutin/Aiid si^ dea mâinile cu el.

— .Noroc, băeţ i !... Bine-aţi venit sănă­toşi.... şi Ie s t rânse m â n a la fiecare.

— Nevastă mea ! recomandă Mitică pe doamna cu copilul de mână .

— Ne\;i>tâ-mea ! spuse şi Demar , re­comandând pe doamna eu păpuşa .

Fiţi bine venite Coni ţe ! r ăspunse nea lancu zâmbi tor şi cu'n aer grăbi t . Fiţi bine \ enite !

— Să mergem băeţ i . că p â n ă la mine mai e niţel drum...

Eşiră cu toţii în dosul gării şi îi duse la o brişcă, la care era înhămată o iapă neagră şi grasă .

- - Vă recomand pe Surica. iapa mea. ( a r e vrând Dumnezeu şi ea. o să ne ducă acasă la Gârleşt i .

— .Nu suntem mulţ i , nea lancule '. în­trebă Mişu.

— Acu-ă, doar n'o să ne 'nghiţ im unii pe -d|ii. ca să ne facem mai puţini. . . O m merge cum" om putea , n u m a i Surica să V rea !

Surica, când văzu a tâ ţ i a inşi pe lângă brişcă, albii ochii, bă tu din picior şi pufni pe nas, moţă ind din ca]), a supă ra t ă .

In gară nici o altă t r ăsură , nici o altă brişcă.

— Suiţi vă sus şi fâceţi-vă loc cum âţi putea, că mă duc să iau vre-o zece pâini proaspete, le spuse nea lancu . Şi el îi lăsă în j u ru l mişei i .

Doamnele moţăiră din cap şi şoptiră între ele :

— l ' i ide să şedem toţii* în t rebă una. — Brişcă a i e numa i un leagăn, răs­

punse alta. — Aolieă... lică.... c redeam că o veni cu

vre-o două t răsur i !... Spuneai că e bogat, nea l ancu I pro­

testează al ta — Dacă era bogat, dragă, nu era scri­

itor, explică Demar . — Fireşte ! . complectă Mişu. Poeţii suni

blestemaţi să n'aibâ bani .. Tn locul lor fac bani numai l ibrari i cei mari .

- - Şi n 'are nici pălăr ie cum s e cade ! şopti una .

— Şoapta ! .. s'ar putea să ne audă.. . şade ruşine ! / isc Robert .

— Ei. dar cum, ne su im?. . . -- Haide.... h ă ă ă p !... Aşa — «-puse Aii

lică - Aseznţi-vă voi cucoanele, că noi... om merge, mai pe dric. mai pc jos. sun­tem bărbaţi . . . Ce să facem

Când --o-i nea lancu. în bra ţe . el cu rinei pâini si băia tul dein b ru tă r i e cu alte rinei, cucoanele se 'nghesuiserâ câte Irele pe leagănul briseei. in urmă. Băeţaşul <tă-len în picioare, rezemat de genunchii mă-si.

V M I va si iţi. neică .şi voi ? ce mai stat I Dar nu... ! D e m a r să se urce c mai slab... Mitică. Mişu şi cu mine mai stăm niţel, ca Sur ica a re un merchez !...

— Merchez Zău ce merchez are nea lancule '> în t rebă Mişu.

— M.ai încet, să nu ne auză. le răspunse nea lancu... că er fi în s tare să ne facă pontul.. .

— Zău ? ce pont ? l'aceji şi ziceţi Doamne ajută... De­

mar. stai mai spre cucoane. Dece, nea lancule ?

— Stai omule acolo uude-ţi zic. nu a-rolo une te-ai aşezat. Şi ţine copilul. Su­rica asvâ i le şi din picioare şi te omoară s in brişcă.

— Ilii Surica ! s tr igă el şi o amen in ţă cu fi şea

Surica rămase însă nemişcată pe loc, şi f-iţâi numai din cap şi din coadă.

— Nu vrea i" în t rebă Mitică. — Arc... tabet... spuse nea lancu . Apoi

puse un i ,n u l la liocă. împinse şi zise t a re I liii ! Surica !

Surica se simţi lovită de lama brişcei şi începu să se dea îndă ră t .şi să împingă brisea înspre uluca gării...

~ H o ! H o ! Ho !.... fir'ai a D r a c u l u i ! Ho-ho !... mânca le -a r lupii !...

Pune m â n a neică Mitică... Mişule... \a! . . păi ce crederi că-i aşa ? Împingeţ i îna­inte s'o răzbim... Că. uite-o. împinge briş­că îndără t .

Câ te trei împinseră loviră, dar ea se lăsă bubiba din s tânga şi în ham...

— Na ! lirai pocinogul !

— A rup t aia ? — S'a dus huluba. . . D a r

lor... — Ne dăm jos ? î n t r eba ră ele mira te

şi înfricoşate. — Nu. nu, am eu aici în fân o h u l u b ă

rle rezervă... Scoatem p 'a ia şi punem p'asta.. . D a r întâi să descurcăm pe Su-: ic-a...

Mişu puse mâna încercând să ridice iapa de jos...

— Stăi neică, ce faci ?... Eihe. i apa e grea al d raculu i . Stăi să-i iau ş t reangul

brişcă peste ea, o jos ţie oişte, rupse căzu jos încurca tă

a, era sa zic.. Ne făcu

staii... cucoane

vezi A căzut ca

poate . ci ca nu vrea

din răscruce. Nu iapă în ham...

— Si nii că nu /isc D e m a r .

— Păi asla-i-e tabetu Când vede că mai pui pe cineva

pune şi ea tagă : nu mai por­

ii iapa foarte hoaţă... Că în brişcă neşte !

!

— Rate-o ! — O h o ' . . . T am apr ins şi talaj de

r indea sub b u r t ă şi a juca t pe foc până i a stins, dar de porni t tot n'a pornit .

— Dece n'o vinzi, nea lancule ? înt rebă Mitică.

Pentrucă n'o cumpără nimeni... De câte ori nu m'am dus cu ea. în t â rg s'o vând... Când se ir.ai punea un om îu brişcă lângă mine. Surica nu mai pleca, credea, pe semne, că c greu. iar muşte­riul văzând

— Si cine — O fem

si frumoasă că-i e iapa і̂ am plecai

•văzut-o. ct Dein n

pierdere, muşteri i , neşte.

— A re I lorne.şte.. pul ! spunea

Tn vremea '•ciilată in sus şi hu luba rup tă înlocui tă eu cea de rezervă. Până se făcură astea, -e scursese un ceas.

— Şti) ce-ar fi bine ? zise nea lancu . Să rămâie numai copilul în brişcă, ceilalţi să vă daţi foţi jos, să treceţi 'na iniea ei. să râdeji. şi eu să mă sui s ingur şi s'o pornesc... Apoi. dupa ce trec de Dv. Mi-

aşa. se ducea dracului , ie-a păcăl i t cu ea ? ie văduvă, care mi-s'a părul

\гл crezul-o pc cuvân l . bună . i-am dat preţul cerut pe ca călare acasă. Când am

era să mai fac ' l i n ă am încercat s'o vând în

dar cât p'nci să mă 'nfure şi după ce-o vedeau că nu por-

nărav vere. a r c nă rav dc nu Asteia pâlă lăul ii mănâncă ca­

ca te unul . astă Surica fu descurca tă .

Jib. UNIVERSUL LITERAR

—• Să fiu al draculu i dacă n'usi impuş-ca-o, nea l ancu le ! zise Robert săr ind ci jos. Cucoanele v r u r ă să râdă , da r nea lancu le făcu semn să rabde, că c peri­col de a fi da te jos cu toatele...

Surica porni iar şi Robert se urca ta când.

— Hai Surica ! hai Surica ! Că eşti iapă tinerică... Mergi ca melcul şi mai şi— Hai Surită, hi-hi-hiiar cântă uca

lancu iepii Cucoanele leşinară de râs ; da r nea

lancu cân tând ta re ca să Ic acopere chi­cotelile, le făcea semne d ispera te să înce­teze, că le aude iapa şi se opreşte.

Dis tan ţa de zece ki lometri p â n ă acasă la nea lancu, nu se făcea aşa repede cu Surica.

Soţia lui Mitică, în t rebă prin semne că mai c depar te .

— Hai Surica, îndeamnă, îndeamnă. Că tu ştii drumu ce nseamnă.... A"aştei>la să-ţi mai dau ghers, Mai aui'in ]>e căi am mers!...

Cântă nea lancu Stirichi, ca răspuns soţiei lui Mitică.

In satul l ' lopu. avocatul Hadesen, sa­lută până Ia p ă m â n t şi vorbi ;

— Mâine esti liber, nea lancu le ? — De c e ? — Vreau să te rog ceva... Nea lancu t rebui să oprească pc Surica.

ca să nu fie nevoit avocatul să alerge după brişcă.

Avocatul veni, dădu manele, si după ce şopti ceva la urechea lui nea lancu , vru să afle mai mult....

— Prieteni dela Bucureşt i ? — Da.... răspunse Mitică. Surica însă

se uită şi începu să sară în "ham. — D a r ce are ? în t rebă avocatul , fori ti­

li u-se să mi-1 lovească. — Are draci !... răspunse nea lancu scâr­

b i t . . este iapă cu nă rav şi hoaţă rău.... Asta se vede c'a fost fată in casă în în­t ruparea ei d inain tea astia... E prea Ima-(Й - ;

\ ru să plece : — Hii Surica !... Surica începu să dea îndără t . — Vrea să nc ducă îndă ră t la gară !

spuse şi Mişu. — Da nu mai vorbiţi frate... că nu mai

ajungem acasă până diseară . Avocatul luă o pră j ină din c i u t e i şi

tabăra cu ea s'o lovească. Surica însă nu vrea şi sc da îndă ră t me­

reu. — Ştiţi ce ? Stai să-i cânt . Apoi cu si

cu Mitică, s 'o t ragem în u r m ă . că ea dc necaz, şi cá să nu facă ca noi, o să...

•— Pornească na in te ! zise Demar . — Nu zi! nu ziceţi nimic... nu mă 'n(cle-

?eţi că t rebue să tăceţi., că poate ne 'nfe-lege planul. . .

Şi el începu să cânte t a re :

— Dafi-oă jos ! Dafi-oă jos ! C asta пч sade frumos ! In brişcă, Surica mea Nu orca să ducă pe nimenea !

Şi el le făcu sen in să stea pc loc, că el doar cântă , ca să mintă iapa !

— Ei haida Surica, la fiară de orei. Să vezi acolo, ce tufe mai iei!...

Şi ' ncepură s'o nipingă îndă ră t Merse ca ca zece paşi, da r se s u p ă r ă

şi o porni înainte .

— Nu !... hai î ndă ră t !... şi el se li că o Tmpinge să nu meargă .

Sur ica o porni pe fugă tot înainte. Nea lancu se asvâr l i în brişcă şi du]

el toţi tăcând, a fară de cucoane care i se d ă d u s e r ă jos. ч

Sur ica porni a c u m pe fugă şi apoi la a runca te . De aci se aşeză pc mers.I fiece lovi tură de fişcă câte o fâţâiturî coadă ; da r nu se mai opri . In capuli tuliii G.îrleşti. ea domoli pasul....

li t recuse st- vede necazul. Nea lai începu s ă i cânte :

— Haida Sura-Sura-Sura Auzi cum cântă trăsura

Cucoanele isbiicniseră în râs şi spusei — Ce o fi. o fi... vrei să plesnim

râs?. . . Fiţi ar Surica <i dracului , nea I culc !

Surica insă sc opri şi cu capul ini văzu purcoiul dc muşteri i de pe spini ei.

— Mai e depar te ? întrebă Constanţa Mitică.

— Colo. unde se vede salcia aia f toasă...

— Mergem şi pe jos. Se d ă d u r ă toţi jos... Nea lancu ini

din umeri plictisit şi el. — Şi de mai era şi Bărbulcscu. apoi(

lată de tot... ( e s'a rugat ăs ta de noi — vorbi 1

mar. Numai Robert îl în tă râ ta , că nes) nea cu mut ră de serios :

„Să-1 luăm mă şi pc el ! Da no ponte omule, suntem prea mulţi — îit pnndea Mişu. Ce-o să ne dea nea h la a ţâţ i să m â n c ă m ? Lasă altă àl ..Ba nu — spunea el — merg acuţi Vreau să viu şi eu cu un coş cu ouai nea l ancu , cu un iepure, cu o oalădei cum veniţi voi şi cum vă aduce vouă tot mereu" . Robert , tot mai şiret în tă râ ta : „Aşa e mă... ce aveţi cu Bărbulcscu să nu-1 luaţ i ?... Domnule,ii vrei să ştii, săti spui eu adevărat.., Ci am fost la nea lancu. . . Oule de găine le răneşt i cu lopata din vreo cinsprei coteţe dc găini ce a re ! In zăvoi іец 4 i n t cura t t u r m ă de oi ! S'a speriat i-I usucă cu mizdii tul . . . Se duce copiii nea lancu şi-i vânează cu arcul!... i douăzeci de vaci cu lapte , face atâta de-1 pune în putinele. E moşier mare, lancu !... S'a hotăr î t , domnule , mâinen cu noi". „Nu se poate Robert !... ce nebun, vrei să pue nea l ancu câni noi !... Aţâţi si suntem destui , se nec Mişu. Ei, unul mai mul t sau mai puţi Ce va să zică la treizeci de vaci, la o mă de iepur i şi la douăzeci de coteţe găini !"' Bărbulcscu tocmai atunci prii că Robert minte , f i indcă mărea шш lighionilor lui nea l a n c u : se înbufti plecă d in t re noi s p u n â n d ; „Să mat numai voi b u n ă t ă ţ i ! numa i voi !... Ct legi de l ibrăr ie sunteţ i !". Ne-am pm răs ! — Să ştiţi mă, că Bărbulcscu iii ehipiiic t u r m a de iepuri spusă de Roi

D a r ce-ar fi zis el acuşi pe drum? — Hai câiltă-i !... cântă- i , că M

nea l ancu l e ! zise Ella... — De «mi ţe lor , aşa e la tară !.. Í

eu vinovat ? i apa e vinovată.. . La 12 şi j u m ă t a t e i n t r a ră în curte,I

in brişcă numai nea l ancu si copilul Mitică.

— C a t a masa n e v a s t ă ? întrebă el depar te .

— Da decând !... Dar de ce aşa ţâri

tică se sue sus pe codir lă şi ca mai voi­nic, apucă de m â n ă pe câ te o cucoană ţi o suc sus pr in codir lă . Acolo cucoana (ace ehituo. Apoi a l ta , e asvâr l i tă sus, şi al ta, p â n ă vă suiţi toji, da r să nu vă auză şi să pr iceapă că sunteţ i sus, că Su-rica iar să opreşte !

Cucoanele se d ă d u r ă jos triste, proba­bil gandindit-so la p lăcerea de a se scălda în Argeş şi a face plajă pc nisip.

Surica se uită după ele, ciuli urechile si porni s ingură.

Din fugă nea lancu se urcă sus şi o tinu cu frâul, ca să nu se ma i uite în lături şi iar să vază muşteri i cc t rebuia să-i ducă ea.

Mitică, ca luptă tor de circ şi boxeur , ridică in bra ţe clintr'un salt pe nevastă-sa şi mai mul t o asvârl i în codir la brişeei.

Cucoana vru să protesteze, că n'a fost asvâr l i tă ^delicat, da r nea l ancu îi făcu semu cu degetul pc buze să tacă că aude Surica şi stă iar. şi cucoana s t rânse doar din ochi şi din fălci si tăcu.

Mitică luă apoi pe Ella lui Mişti în bra te şi o asvârli şi pe ea.

Cons tan ţa Ini Mitică o pr inse repede şi încercă să treacă încet în fa(a leagănului . Ecatorina lui D e m a r alerga roşie pc lângă brişcă, încercatul să se urce s ingură din fugă. Reuşi ea şi câte trele cucoanele se aşezară tăcând pe leagăn.

Misii şi D e m a r se urcară şi ci. Ilobert s e asvârli în codir lă . Surica vru să 'n toarcă capul să se uite. i sc p ă r e a pesemne greu; rlar nea lancu o ţinu c u m p ă n i t ă în frâu. îmboldind 'o cu coada fişcei.

Mitică se agă ţă şi el, iar Surica încetini Iranul , ga ta să sc oprească. Un nou bold o făcu de asvâr l i cu picioarele în codirla de dinainte , iar nea l ancu , se feri şi căzu in braţele lui Mişu.

—. Ho Surica !... f irai a.... oof !... că sun­tem n u m a i cu şi cu tine...

— A draculu i . nea lancu le ? întrebă Mitică. D u r Surica 1-aiizi şi se opri .

— Iaca na acuşi suntem ai draculu i si cu t ine Mitică, nu n u m a i eu şi Surica... Dâ- tc ios şi mergi înainte , să te vadă ea...

— Mă a d racu lu i iapă !... şi Mitică sări jos. Surica îl văzu, se opinti şi porni în­cet, încet si apoi iar la tăcănea lă . Sc ve­dea insă că-i era gi;cu. Toţi ar fi vorbit , şi-ar fi e x p r i m a t şi pr in cuvinte mi ra rea că, au văzut o iapă ce nu vrea să ducă în brişcă decât pc sfapfină-său.

Mitică r ămase în u r m ă şi se urcă pr in codirlă, lângă Robert . Surica încetini t ra­pul şi vru să se uite î n d ă r ă t spre brişcă, da r nea l ancu o ţ inu egal dc a m â n d o u ă păr ţ i le frâului , şi ea nu se putu uita

— Haide Surica, haida.. . şi ea o luă iar la tăcănea lă , da r opin t indu-se ceva mai straşnic. .

Cucouuele făceau gesturi , râdeau pe 'n fuudate si a r ă t a u la iapă. .

— E H îi cânt Suricăi mele.. începu nea lancu care-şi păs t ra încă veselia.

Haida Sura-Sura-Sura... T C Z Î rum păcăne trăsura !... IIaida-hai, - mai repejor. Că nai bube la picior !.. Haida Sura-Sura-Sura... Auzi cum cânta trăsura

— Ba t răsură ! zise Ella lui Mişti, buf­nind de râs .

Surica ciuli urechile şi se opri !... auzise că mai o cineva în br işcă.

N 'a !... Şi făcu semn lui Mitică să se dea iar ios... să-1 vază iapa si apoi să se sue încet şi pe nesimţite.

! N I V I . H M i i.ii I H \ i :

DOMNUL IFRIM LA MUZEU de G. FALAZ

La oi ri 6 por ta ru l rásuei cheia în uşa pea a muzeului şi se pierdu pr in umbra coridorului lung până la camera lui. Pân-rele şi sculpturi le , ca nişte adevăra te ca­podopere ce erau, rămăseseră în semiob­scuritatea muzeului să se pr ivească una pe alta reci şi nemur i toare . Marmorele mai radian încă destulă lumină, in deo­sebi de bronzuri le care, ca nişte ciuinu-hae, vinete şi negre, c ă p ă t a u din ce în ce aspecte de diavoli... In muzeu se mai gă­sea nu vizitator.

Portarul n u l observase ca să-1 poftea­scă afară şi nici acesta, scufundat în con­templarea unui „Sbor de înger i" cioplit Je un mare maestru al cărui n u m e nu-i reţin, nu se gândise măcar o clipă că la ora 6, niii/.eitl se închide şi ca a ta re să plece.

F drept, omul era venit din provincie şi intr'o capitală nu poţi cunoaşte toate ros­urile. Vă rog. nu vă închipui ţ i însă un provincial ca oricare. \ izitatorul nostru ora şef de gară undeva ap roape de hota­rul ţării. Rar de tot, după o cerere de mncediu adresa tă direcţiuiiei şi reîntoarsă tu nzloiijia favorabi lă , scăpa bietul om le slujba lui eu multe răspunder i - şi atunci se repezea în ..cetatea lumina" . Cu tatj acestea, omul se instruia în t r 'un mod deosebit de pasionat .

Citea ziare, reviste, cărţ i , s tudii dc spe-ialiiate şi mai ales îi plăceau reprodu-rerilc în culori din l iusiraţi i inile mai de :amă. Intre 2 ţ iguale de tren şi intre 2

ordine delà staţii le in te rmediare îl gâsiai iotdcaii.ua aplecat peste pagini le cu şiruri de înţelepciune. Aşa dar, putea provincia­lul nostru să a ibă ra f inamente de simţire SÍ înţelegere demne de râvni t şi de alţii . §i in această ;.i, după o masă copioasă i!e prânz pre lungi tă cam mult , în t r 'o bo­degă (Iepe bulevard , cu Bragh i i ă şi cu un prieten întâlni t din în t âmpla re si pe care an-1 mai văzuse de câţ iva ani . t rebuia să-şi caute si de suflet şi :el mai nimerii lucra ; pentru aceasta , era vizitarea unui muzeu de ar tă .

Şi datorită în mare par te vinului . îl a-nima o înf lăcărare deosebită... da r ..Sbo-ral de îngeri" începea să nu se mai vadă. Dispăruse mai întâi expres ia ochilor foar­te fin lucraţi , apoi zâmbetele de adevă lap îngeri şi în cele din ur ină buclele şi acum rămăsese din grupul acesta alb de marmoră un fel de nălucă în goană după teva pe deasupra abisului . Aripile îngeri-

păreau giulgiu nălucii bă tu t de vânt 5 rămas în u rmă din viteza sborului ver-

nos. Domnul Ifrini, aşa îl chema pe cftll de gară îşi îngropase în ochi acea-й imagină şi rumegând-o cu s imţur i le ai, abia, abia . să desmetici că e întiine-

deabimlea. „dar t rebue să a p r i n d ă Iu a — îşi zicea în sine — ce Dumnezeu

itâta neglijenţă ! — • («nea simţită în faţa „Sborului de cont inua emo-

Teniţi pe jos îi în t rebă nevasta lui •ea lăncii !

Sarica 1 răspunse el. Ser ica , neică ! Ufff !.. Se vede t reaba că muierea

delà care ai eumpăru t -o a fost f rit -masă şi (i-a luat ocliii... D 'a ia îţi tragi miri păcatul. Nea Гаиеи nu mai zise nimic şi îşi rc-rniandă musafirii.. .

I. C. VISSARION

In cele din urmă, exaspera t de atâta neglijenţă la un muzeu atât de mare. strigă :

— Eh Domnule !.. Ei. Domnule !... por­tar !

Ne răspunse nimeni. Glasul lui roti îm­prejur pe pereţii înalţi şi pa rcă se s fărâmă mut de capul unei s tatui . Căută prin bu-' . I Iaar cutia cu ch ibr i tur i .

Domnu l Ifrim, avea to tdeauna chibr i tur i la dânsul , obl igaţ iune care ajunsese obiş­nuinţă, din cauza serviciului lui de zi şi de noapte . Şi în adevăr , fericirea făcu să le găsească şi în buzuna ru l acestei haine desi nu era o ha ină de serviciu.

Aprinse un băţ de chibri t cu gândul să zărească butonul electric, să-şi facă singur lumină. Maca ra chibr i tului pâlpâi nesta­tornică şi încinse în tot muzeul un dani de umbre c iudate .

Domnul Ifrim îşi a runcă mai întâi pri­virea tot pe . .Sboiul de înger i" şi zâmbi consta tând cât e de superb şi la lumina unui chibri t . Dar chibr i tul consumat ui­mitor de repede, făcu să-i frigă degetele şi-l readuse la reali tate.

— Domnule p o r t a r ! - - strigă din nou şi mai apr inse un chibri t .

— Atâta negli jenţă e nemai pomenit : -ă lase muzeul fără lumină !...

Cu aceste cuvinte tăcu câţiva paşi şi ocliii i se fiesară pe un grup de bronz cu şerpi încolăciţi în jurul unei pr isme de crani i — când iar i se isprăvi chibr i tul , de data asta instinctiv , i runeându-l jos, i-•nediat t e i simţi că ldura la degete, l 'n alt chibri t , apr ins . îi adânci mai mult privirea în grupul de ad ineaur i înconjurat de data asta de horă de umbre venite de prin colţuri şi desmăţa te ea nişte papa rude . I ii fior îi răci 'sângele. Domnul Ifrim era om. tare de fire. dar acest joc si luciul şerpilor si înfăţ işarea hârcilor, la lumina chibr i tu­lui putea să îngheţe sângele oricui...

Vru să dee fuga căt re fundul unde ştia că t rebue să fie uşa. dar se împiedică de nu pedestal pe care un faun cânta din Huer şi în acest t imp i se sfârşi iar chi­bri tul . Dure rea piciorului lovit de pedes­tal, păru eă-i face bine, smulgândii- l parcă din gândur i l e copilăreşti ce îl cuprinsese-ră. „Dar dacă mă vor fi închis aici. gândi scăpăratul al patrulea chibri t şi iarăşi tea­ma îi năpust i îu cuibul i ni mei. Mai arsese încă 4 chibr i tur i d ibuind direcţia pe unde intrase, dar unde în loc de uşă descoperi un enorm tablou cu . .Arhanghelul Mihail" omorând scorpia, iar a lă tur i de el o babă subţ i re şi uscată ca moartea întindea o mână de bronz de pa rcă voia să-1 apuce de gât. Şi dnuinu! Ifrim în adevăr simţi că se îneacă.

înghiţ i sec să se convingă de l ibertatea căilor respi ra toare şi plănui altă direcţie pen t ru cău ta rea unei eşiri. Îşi adună toată puterea de convingere că nu avea deee să-i fie frică, şi după ce se încredin ţa eâ ar fi neserios ca .im în toată firea cum e. să-i fie teamă de nişte pietre şi de nişte pânze, apr inse chibr i tu l de rigoare.

D a r tocmai în acest t imp îşi aduse a minte că citişi 1 undeva într 'o car te unde scria că adevăra te le opere de a r tă . au su­flet : că artişt i i le dau acest suflet, ea /c se răsbună cândva de imobil i tatea la care a fost pedepsit... 1 se păru că cineva bate cu un ciocan.

Por ta r Domnul Ifr nou şi în u rmă îşi auzi numai bătă i le ini-inei. iar d in t r 'un dom de umbră ceva •> a-

poros şi cu sclipiri de losbu se apropia de dânsul . . . Impos ib i l ! ba da, imposibi l , si totuşi vine căt re mine — gândea despre aceasta vedenie, în vreme ce din spate il at inse cineva cu mâna.

Nu îndrăsni să se clintească, dur alta mână s d r a v ă u â îl răsuci ea. pe un scripel în ioc. Deasupra capulu i i se ridica a tunci , uriaş un cal cu copitele în aer gafa sa-l sfărâme.

Vru să se fcreasiâ şi de-odala ii a p a r e în faţă chipul acela va poros şi foslorcs-cent şi care căpăta înfăţ işare de schelei. . C i u d a t " - îşi aduse aminte ea nu mai avea chibr i tur i şi totuşi o l lacara mica joacă mereu iu faţa lui p r in t re um­brele îu lăn ţe i le în hora nebuna, a runcând aşchii de pâlpâi r i ce se s tâng şi iar .c apr ind şi scapără eu scântei şi stropeşte cu păcură .

( aiul care voise sa-l s fă râme I récuse inainte în goana eu un I tâmbi jaş pe el. iar scheletul sărea rânjind ală tur i de doua fete goale cu carnea albă ca de var şi c m -făceau mare haz

..Dar pentru Diiinn••zeu. aici c nost im de tot... pentru ce să -mi fie Ir ica" gândi Domnul Ifrini şi începu sa radu eu hohot de masca rada asia plină de ha / : ba sa trezi d i r i r ' oda l ă sărind şi el în joc.

Acum e sigur că visează 1 rebue ca Iu impresionat mult I rumuseţi le capodopen lor din mu/eu de are un vis aşa de ciudat . Măcar de nu s ' a r trezi prea curând din buna ocazie de a trăi pandal i i le acestea minunate. . . Dar dacă e totuşi real i ta te Nu cumva vinul de care abuzase cu anii cui său. îi dă a'-eastâ halucinaţ ie ? Îşi muşcă nu deget să se convingă şi degetul il duru . Ei. dar de câteori în vis nu vrei să te convingi dacă e in adevăr vis şi toate probele demonstrează contrar iul când deodată , totuşi te trezeşti in put fa/a monedele de aur pe care le vân tura i in mână. sau in cazul cel fericit, fără sá fii s.drobit în fundul prăpăst iei în care ca zuseşi. I u lucru nu-şi putea dumeri eu nici un chip : când a piecat din muzeu ' şi cum şi-a în t rebuinţa t restul t impului până să vie în camera lui delà hotelul unde era tras... Şi într 'o clipă (irul gnu dubii i se rupse.

Faunul cu fluerul îi venise acum drept la ureche şi-i zicea o pastorala îndrăci tă , iar cu copitele butea neas tâmpăra t in p rea jma pulpelor unei fete ce trecea un pârâu şi care in acest t imp îşi ridicase rochiţa deasupra glesnelor.

îngeri i pe care-i privise pâna iuoptasc. s 'au pr ins acum şi ei în hora şi e de mirare cum le place tocmai alături de un sdrenţâros de copil care nu poate fi alta decât ucenic de focar la v re-o locomotiva de tren de marfă .

Şi ca într 'o noapte vn lpurg i ia . perechi îmbră ţ i şa te es la iveală din umbra , nu cocos ba ie din aripi şi cântă, o fecioara se ara tă în fala lui Isus ce-şi duce crucea însângera t de suliti. iar câţiva domni se­rioşi rumeni şi graşi, s'au scandalizat de această dezordine şi lipsă dc bun sinM-

— Fi . domnule de colo !... da da dum iieat,! ! ce mă priveşti si te faci ca nu auzi ! ? — se răsti un gheneral cu niâtri pe mâne ru l săbiei

- - Ce ai cu m i n e ? - răspunse pulin intimidat domnul Ifrim.

— Am, că te uiţi la nev aslâ-inea ! vrei probabil să-ţi trec sabia prin maţe ' !

2i* - U N I V E R S U L l . T T F / R A . R

I N I M A de EUGEN L1TEANU

Eram copil. î nvă ţam la liceu pr in clasa cincea -au a şasea. Se redeschisescră şco­lile. In cur tea in terna tu lu i ne adunase răm lo|i eei din anul t recut , din clasa noastră . Toamna , ne î ng rămădea nostalgii nesfâr­şite în suflete : iar ecourile vacanţei de i.bia te rmina te mureau unul câte unul ca l 'rnn/elc ce se despr indea fără vicaţă <le pe ram. Şi cugetam fiecare la bucuri i le pe care ni le dăduse vara . din belşug...

I ntr 'o recreaţie d inain tea mesii la câteva zile, primii o te legramă. Era delà ta ta . Mă chema acasă la î n m o r m â n t a r e a bunicului meu. tatăl mamei. O. toamnă in care apu-.es • un bunic bun. blând şi sâ-1 pot uita niciodată .

Si am plecat, după a care a lungea în oraşul

decorul acela de pentru to tdeauna ocroti tor !.. N'am

mia/i eu un tren nostru pe înse­

r a t e . . . ( a n ! trenul scăpă in largul câmpiilor

uoli 'e de rodul verii, m'am st râns în t r 'un colţ şi am închis ochii, să gândesc mai in­tens la bunicul meu. Toată copilăria pe­trecută în p rea jma lin îmi reveni în min­te de-ln-.it ca pagini frumoase dintr 'o car­te scumpă, pc care o receteam. iar chipul s in în to tdeauna îmi apă rea clar şi lumi­nos si iu nii-1 pu team închipui altfel : cu ochii închişi, cu faţa suptă şi galbenă, ea toţi iiioi 'h'i..

I'e urmă m a n i gândit la ja lea mamei şi a lui fata pe care na I-am văzut plân­gând niciodată...

Apoi am alipit . Căit am r ămas asa. n a ş putea spulte, dar m'a trezit deodată o .ui idi i i turâ puternică . Trenul se oprise lâră de veste în mijlocul câmpulu i . Nu ve­deau, nici o gară : iar vagonul i reu era atât de înclinat încât părea că sc răs­toarnă. Atunci un bănu i t că se în t âmpla ­se ce \ a rău. Şj. ia clipa aceia, auzii pre­lungi {remete şi vaiete sfâşietoare. Când nm «a: iî io;, prin fereastră, pen i rueă alt­fel nu putusem, mi-am dat scama de tot ce se pei récuse. In faţa ochilor aveam un adevăra t tablou apocal ipt ic . Membre şi fragment- 1 omeneşti svЛelite sau tescuite :;b roţi şi în t re pereţii vagoanelor com-

Dar, domnule gheneral. . . Nici un d a r ! m'ai î n ţ e l e s? marş din

iu mei l '

l fr im, putu să observe abia acum, ală­turi de gheneral o cucoană cu adevăra t frumoasa şi pent rucă nu era vinovat se îndf.rji :

— F u domnule gheneral sunt şef de gaia si nu permit să fiu insul ta t pe ne drept !..

— Mai faci încă gură, măgaru le ! — Am să vă t r imit mar tor i , că ştiu şi

e u sa duelez ! In acest i i i u p gheneralul nevrônd sa

mai par lamenteze pe acest ton, scoase sa­bia şi o înfipse în abdomenul domnului lfrim. .Acesta se prăbuşi peste o s ta tue care la rândul ei căzu cu sgomot cu pie­destal cu iot.... In mai puţ in de 3 minute , inu / .enl s e lumină feeric şi por ta ru l apă ru c u un revolver în mână şi îmbrăca t în cămaşa dc noapte. In acelaş t imp domnul lfrim deschise ochii mari şi îşi frecă tâm­plele se înţeleagă ce e cu el. Alături se pulen veden nu bronz în măr ime na tura lă răs turnat şi o cutie de chibr i tur i deschisă şi goală.

Să nu mişti că t rag ! «trigă por­tei u' .

p r imate de rezistenţa celuilalt tren care venise ucigător, glasuri desnădâ jdu i te care cereau ajutor de sub d ă r î m ă t u r i şi oameni înebuni ţ i de groază саге-şi a s tupau faţa eu mâinele urlând.. .

Îngrozit , a m î n c e p u t să alerg în neştire pe câmp d impreună cu alţi câţiva Care scăpaseră cu viaţă. Fugeam fără să mai privesc înapoi ca noaptea când eşti sin­gur şi ţi-c frică de stafii. I a r din urmă. ne petreceau tânguir i le celor rămaşi . Cu o mus t ra t e .

M am opri t tocmai la marginea unei şosele unde am respirat uşura t . Tră iam. .

In urma mea, la câţ iva paşi. p lângea înăbuşit o Tată, o şcolăriţă. Scăpase şi dânsa cu viaţă ca şi mine. Am privit-o mult şi nu ştiam dacă p lânge de spaimă «au de bucur ie că nu i se în tâmplase ni­mic, că tiâia... Ani încura ja t -o şi am sim­ţit nevoia să mă ară t protegui tor . Din bucur ia că nu mi se în tâmplase nimic, că trăiam... In clipele acelea sufletul ei a-vca. nevoe de un siiporf. Şi i l-am făcut din sufletul meu...

Se însera. De undeva, d in t r 'un colţ al cerului înegreau nori de ploae. jos în vale. se desfăşura tainic un sat. Ne-am sfătuit să r ămânem acolo, până a doua zi ca să fim la adăpost . Pe d rum până în sat am devenit buni prieteni, destăinuin-du-ne unul a l tuia sufletul şi p romi ţân-du-ne că nu ne vom uita niciodată.. .

Bă t r âna care ne găzdui se a r ă t ă foarte bucuroasă . D u p ă ce ne dădu să bem lap­te, ne chemă în ceala l tă cameră unde pa­tul era gata făcut, pen t ru amândoi . Biata b ă t r â n ă ne crezuse fraţi. D a r nici noi n 'am spus nimic. Nu ştiu de ce... Se culcă numai Or tansa , aşa îmbrăca tă cum era. Fu am «tat de veghe O bună buca tă clin noapte am ascul tat elegia ploii de a-fară.... Apoi m ' a m gândi t la toţi ai mei. Cc mul t îi doream în clipa aceia !

î n t r ' un târziu somnul m'a învins. M'am ghemuit la picioarele Or tanse i . ş> am a-dormit...

Când m 'am trezit, prin fereastra mică cât un sfert de coală de hâr t ie albea z na.

— Nu t rage domnule ! — nu t rage că nu mişc

— D a r ce cauţi aici ? — Păi m'ai închis în muzeu. D u m n e a t a

eşti po r t a ru l ? nu ? — Cum ? spui că te-am inchis ? D u m ­

neata eşti hoţ de muzee !... — Nn domnule , sunt şef de gară . — Plănueşt i dumnea ta , da cu mine nu

merge. Ai venit să furi pe „Eva". — Care Ev ă ? cc tot vorbeşti ? — Care Fvă ? Asta care e r ă s tu rna tă

aici : o cheamă Eva. te faci că nu ştii, hai ! ?. . Noroc c'a făcut sgomot dc m'o trezit.

— Fii serios domnule por ta r ! — Să fiu serios ? bine ! vedem noi cc

zice domnul director. Ia-o 'na in te pe unde ţi-oi spline eu !...

Şi domnul l fr im. ur inat dc por ta ru l care nu-şi slăbea revolverul clin m â a ă , trebui să t reacă pr in ma i mul te cor idoare până la directorul care d u p ă ce îi pr imi expl icaţ ia şi legi t imaţia , să răsti Ia por tar :

Boule, dă d rumul omului !

C. TAI.AZ

Visasem mult şi încurcat . îmi era capul greu. O r t a n s a dormea. — dormea frumos ! Nu mai văzusem n i r o d a t ă atunci o fată dormind. . . încet mi-am ap№ piat buzele de gura ei şi am sărutat-o ( sat. A deschis ochii şi a vrut să-şi seama unde se află . Apoi mi-a surâs

Atunci mi-am aplecat capul pc sáli ei. In ima îi bă tea repede, aşa de rfpi încât părea .o pasă re care se sbătea sS M dintr 'o colivie, in largul văzduhul talier...

Peste puţ in ne-am despărţ i t ducând ti noi în suflet o ta nă ca ra tă , delà o făl­ci née a V ieiii noastre.

I reciirâ ani. Dc Or tansa nu mai ştiai nimic. Fa rămăsese pentru mine ceva te îndepă r t a t : cea mai mică şi mai palid! stea din nopţi senine... In t rasem în via Cunoscusem multe femei : dar Ortansa (i-mânea mai presus de 'oaie . Bătăile inimii ei nu le mai întâlnisem ta nici una d 'nâ Le fiecare bătuse uniform, plictisitor : i întreg magazin de ceasornicărie... .

In sala unui teatru, la un spectacol, al regăsit-o pe Or tansa . În tâmplarea îi dădu un loc- in stal lângă dânsa. 0 pti veam fără să ştiu cine-i. Şi n'aş fi ştiut ni­ciodată cine fusese doamna respectabili eu care s tă tusem alătur i

D a r mi-a zâmbit : — D. Velea, - nu-i aşa Mă recunoscuse. In pr imul antract ne-aï

ridicat. M'a luat acasă la dânsa. Ura sin­gură şi blazată. . Lângă mine pe străzilec-răşelului provincial s'a reînsufleţit intra câtva. In jurul nostru pluti o clipă Ortal--n de alune' . . . Şcolăriţa care-şi. logodise su­fletul cu un vis pe care nu ştia clacă-lva mai trăi vr'od.ită... Dar soarta o dăruise unui or,, pe care nu-1 putuse iubi. Urnii om bogat si nesuferit . Acum e ia văduvi Dânsul mur ind îi lăsase averea... Ca răs­plată eă'l .suportase câţ iva ani . Intr'adevăt, Or t ansa era bogată . Locuia una clin cele mai frumoase case din oraş. Cu toate a-eestea, căsuţa micăcle ţ a r ă c 'un mănunchi de busuioc în gr indă, a fumată , unde ce-nostime pr imul fior, p re ţu ia pentru dâni cu mul t mai mult....

Din sufragerie am trecut în dormitor r

in alcovul ei. Cele câ teva p a h a r e de vii pe care Ie e iocn ; răm împreună mă făcură mai în t repr inză tor şi invi ta ţ ia de a rămâ­ne la ea până a doua zi era aproape dt prisos... Căci, cu o clipă mai târzui n'ai mai fi fost nevoie nici de asta. Diminea)i m 'am trezit eu cel d intâ i . O r t a n s a dornet încă. Am privit-o. Nim'c . Cu gândul li cealaltă am înUns s tupid buzele spre t-ceasta de — acum. Am închis ochii şi м săruta t lung, apăsa t , o iluzie..

Or tansa surâse şi-mi mângâ ie părul. A-tunci mi-am adus aminte de ceva şi ei graba celui carc-şi cân tă un prieten ve­chi în t r 'un oraş de mult părăsi t , mi-in aplecat capul pe sânul gol al Ortansei ţ am ascultat . Mi-a r ă spuns altcineva,» străin.. Nu mai bă tea inima d'n diminea)i aceia de toamnă, când mi se părea pasait chinui tă de dorul 1 bei taţii... Acum 1 o mimă ca oricare a l ta : tic-tic mecanice ceasornic, tic-tic un i form şi plictisitul care mută clipele în e terni ta te .

UNIVERSUL LITERAR. — 249

Trece ca si eeiclahe. uniforma şi indi­ferentă;

Căci daca poezia este socotita de că t re uriii ca d marfă de vi t r ină, nici t râmbi ţe le oficiale, nici preiniile decernate cu a tâ ta Uşurinţă şi hici firmele luminoase ale edi­toritör, iltt-i vrii- putea ati-aţrc mai mulţi ctimpărătOri.

Dacă d impot r ivă — O privim ca pe o manifestare art is t ică care satisface adânci llcvoi sufleteşti, ca pt 1 o p i că tu ră de apă Vie ce trtde îit pus t ie ta tea unei inimi urse, atunci nu o săp t ămână , Ci ani vor IFecc pârlii Când va fi cău ta tă de marele public.;

Pentru Că marele public doritor de ro-liiarte senzaţionale tiu o va înţelege nici udată şi clacă iniţ iatori i s'au gândit la «ceasta, s'au înşelat amar.

Ar fi fost totuş un pri le j de pioase pe-ierinagii la mormin te ui ta te , de vrednice împliniri a unor datori i imper ioase faţă (le urmaşii mari lor d ispăruţ i , de opera lor, de memoria lor.

Se vor face toate acestea? Ori vom lăsa să treacă şi această s ă o t ă m â n ă , ca pe ţoa­le celelalte uniformă, indiferentă şi cenu-

llti|iativa a fost fericită şi pr imi tă cil simpatie şi interes : de aceea şi noi am cerut păreri le câ torva fruntaşi ai l i teratu­rii spre a te împăr t ă ş i cetitorilor :

D. PROF. S. A L U M E S C U

D-sa ve le în această ini ţ ia t ivă un pri­lej de a se a t rage a ten ţ i a publ icului asu­pra poeziei româneşt i , a tâ t de pu ţ in înţe­leasă.

„Insă există şi o pr imejdie • se pot răs­pândi poezii mediocre, cari pr in dispre­ţul ce-1 a ra t ă chiar faţă de logica lim­bajului, compromit prest igiul şi viitorul poeziei noastre.

Eu nu văd un criteriu sănătos du­pă care ar t rebui să se recomande publ i ­cului cărţile dc poezie adevă ra t ă , ferin-du-1 de curentele modernis te , cari exage­rează noutatea până Ia absurd .

Inteuţiunile sunt lăudabi le . Scepticismul mu l to ra apa re insă per­

fect justificat; p rea e lung t recutu l dc indiferenţă şi ap roape de dispreţ pen t ru poezie, ca să creadă cineva că se poate fterge într 'o s ă p t ă m â n ă .

D. VICTOR E F T I M Ï U

Hărţuit de ar t iş t i cari cereau avansur i ilinleafîi, dc scriitori car i îi solicitau aju-loare, de muşinişti , t âmpla r i , pictori şi e lectricieni cari îşi aduceau reciproc învi­nuiri, ne-a spus ş tergându-ş i fruntea cu năduh :

— „Aplaud pe Rebreanu — pc acest in-forigibil visător pe care-l p reocupă poc­ăi, în aceste vremuri dc cumpl i t ă mize­rie.

Poezia lirică e un lucru vechiu, miroase a alte t impuri , încât mă în t reb dacă sunt două mii de ani de când s'au scris ult i­mele poezii. Atât de depar te mă simt de fie din cauza preocupăr i lo r dc astăzi .

Literatura în general n 'a re răsunet în oublie; nimeni n 'are nevoie de poezie. Pa rămâne o îndeletnic i re vecină cu as­

trologia, cu colecţia de f luturi , de mărci din Traus-l aal uri de plante exotice diu 7'ibe/.

Nu mă pot opri totuş de a nu-mi scoate pălăr ia cu respect în faţa vizionarilor însetaţi de cu.

D u p ă cum mă înclin în faţa tu tu ro r maniacilor cari spun versuri onora tu lu i public în această poetică s ăp t ămână .

1). MIHAIL D H A G O M I R E S C l

— S ă p t ă m â n a poeziei este s ăp t ămâna minciunii Cel puţ in aşa cum. e înţeleasă. Organizator i i ei nu fac în real i ta te „săp-Iămâila poeziei", ci s ă p t ă m â n a ..poeţilor". Dar marea major i ta te a . .poeţilor" noştri sunt simpli versificatori. Şi a amesteca producţ ia acestora cu produc ţ ia adevăra ­ţilor poeţi, sau a amesteca toate p roduc­ţiile unui poet bun, fără nici o selecţiune, este a înşela publ icul . Adevă ra t a poezie este o floare rară , care, prin îngr i j i rea unui bun grădinar , se poate sădi şi poate creşte iu toate inimile pregăt i te pent ru aceasta. Căci din nenumăra t a pusder ie de versificatori şi în a fară de cei bă t rân i , noi u 'avem decât pat rn-c inci adevă ra ţ i poeţi , cari ric-au dat . când şi când, câte o capodoperă . Ceilalţ i sunt simpli versifica­tori sau potr ivi tor i de cuvinte .

— Cum ar fi t rebui t să se organizeze — Cu l tu r a e o scară cu nenumăra t e t rep­

te dela obtuzul , care n'a înţeles şi nu va înţelege nic iodată ce e poezia, p â n ă la cel care găseşte în poezie cea mai mare feri­cire a vieţii O act ivi ta te cu l tu ra lă t rebue să ridice pe cei de t reap ta cea mai de jos până la această din u r m ă t reap tă . O acti­vitate cu l tura lă t rebue să proceadă mai întâi prin selectiunea capodoper i lor poe­ziei : ad ică a acelor opere care găsesc uşor calea inimei şi pot p ă t r u n d e sufletul a cît mai mul ţ i . Aceste capodopere — indiferent de autorul lor— trebuesc învă ţa te , cu ade v a r a t a loi dicţ iune, de mai mul ţ i — decât mai mulţi - - lectori, iar aceşti lectori t re­bue trimişi să facă cercuri de lectură în toate păr ţ i le României Mari , unde s'ar şti că poezia poate p r i nde inimile. Aci e vorba deci, de adevă ra t a cu l tu ră , nu de rec lama cutăru i sau ei i tărui editor. Editori i , care haba r nu au ce e l i t e ra tu ra sănătoasă , pot s o tipărească, dacă li se recomandă de oameni competenţ i — dar , s'o lase în pace, rlupă ce au t ipări t -o. Altminter i , pr in ex­hibiţiile de autor i , cu cărţ i pe genuchi lu vitrină, p recum şi pr in exhibi ţ i i le acade­mice, care cau tă să intereseze lumea nu cu opera, ci cu geamantane le poeţilor, — ne facem dc r t . s şi de pomină .

Dea l tmin tc r i , oricâte tobe s a r ba te pen­tru vinderea poeziei, nu din poezie vor pu­ica t ră i noeţii . Ei t rebue scoşi din cafenea şi puşi la t reabă, aşa cum am, spus-o dc acum douăzeci si cinci ani . Să şlefuiască limba traducând capodoperele literaturii, universale. Şi u n stat intel igent—într 'acolo t rebue să-i înd rep te /e . Să-i pună la mun­că şi sâ-i plătească

D. ION MINULESCU

Cont ra r ia t dc a tmosfera ca lmă iu care s a inaugura t această s ăp t ămână la ..Stu­dio" ne-a declara t :

S ă p t ă m â n a poeziei, este totuş bine ve­nită, mai ales în momentele de faţă, când excesul unei democrat izăr i contagioase, a sugrumat p â n ă şi divinele prerogat ive ale acestei ar is tocraţ i i intelectuale.

Ar fi fost poate ma i nemeri t , ca săptă­mâna poeziei să coincidă cu s ă p t ă m â n i Patimilor, ca un suprem omagiu pe care poeţii pămân ten i l-ar fi adus poetului di­vin.

Totuş, p r ima şezătoare a poeziei, a do-M 4 Ü t ex is ten ţa unui publ ic românesc de­cidă, destul de numeros, care îşi permi te voluptatea ar i s tocra tă de a cocheta cu cele mai săbi i le manifes ta tu lui de a r t ă . chiar când ele sunt oficializate în formule strict democrate .

Marii conducător i ai destinelor noastre insă, par a nu se simţi la largul lor, de cât în mijlocul gloatelor electorale.

Păca t numai că in mijlocul acestei nu­meroase gloate cie anonimi s impat ici , nu s'a coborât nici un fel de „Duh sfânt".

1). E L G E N L O M N E S C U

„Opor tun i t a t ea unei „săp tămâni a poe­ziei" nu mi se pa re îndrep tă ţ i t ă nu­mai din motive profesionale cum trebue să i se pa ră oricărui scrii tor p reocupat de o cât mai mare lă rg i re a gus­tului publ ic pent ru l i te ra tură , ci se înca­drează în sânul teoriilor pr iv i toare la for­maţ ia noastră cu l tu ra lă expuse mai de mult in cele trei volume a sup ra Istoriei civili­zaţiei române moderne. F o r m a t ă pe cale i evolut ionäre , adică pr in t recerea b ruscă ilintr 'o s tare de pr imi t iv i t a te îu p l a n u l culturii apusene, civilizaţia noas t ră se îm­bracă, d u p ă cum s'a spus de a tâ tea ori. in forme cărora nu le r ă spunde o rea l i ta te sufletească. Recunoscând acest proces de formi ţ ie revoluţ ionară , t rebue să admi tem şi toate concluziile ce decurg d in t r 'o astfel dc s tare de fapt, în t re care n u m ă r ă m şi ac­ţ iunea de sus în jos a unei ini ţ ia t ive cen­trale a unei ini ţ ia t ive oficiale, de stat . Pe când, de pildă, in al te ţ ă r i de for­maţie evolut ivă, l i t e ra tu ra este expres ia unor real i tăţ i sufleteşti şi exponen tu l s i r -cer al unei cul tur i şi al unor necesităţi ideale, la noi ea este oarecum suspendată in vid, porn i tă din speculaţ i i le l imi ta te ale unei clase foarte res t rânse .

In dezechi l ibrul d in t re fond şi formă ce sc vădeşte în toate r; nar i le civilizaţiei noastre, intervenţ ia s ta tu lu i pen t ru a de­termina un proces invers delà fond la for­mă se prezintă ca o necesi tate imperioasă pentru a restabil i a rmon ia sd runc ina t ă pr in violenţa crizei de creştere, l n aceste con­diţii, în domeniul l i terar , in i ţ ia t iva unei . săp tămâni a poeziei"" adică a u rv i ac ţ iuni de sus în jos . de difuziune a poeziei în masse cât mai largi , p r in mij loace chior forţate, nu poate fi pr iv i tă decât ca o iniţiativă fericită şi de prevedere în sen­sul legilor sociale sub care ne desvol tăm".

» *

S ă p t ă m â n a „bunelor intenţii" pentru poe­zia naţ ională a cucerit un loc în culenda-darul preocupăr i lor art is t ice oficiale.

Cât despre realizări , nu se poate vorbi încă. Nici nu se în t rezăresc măcar .

Deocamdată apreciem inijiaTiva Şi ne oprim aci.

G E O R G E 1 A S L a O A N I J

ANCHETA NOASTRÀ

SĂPTĂMÂNA POEZIEI

250. - UNIVERSUL LITERAR

crificci l i terara ü . O. A N T O N E S C U :

Educaţia morală în şcoala românească

Cartea ü iui G G. Antoneseu merită intreagd solicitudine a tu turor acelora în sufletele cărora chestiunile cu caracter nafional îsi găsesc un adevăra t ecou.

Autorul porneşte delà noua lege a în­vă ţământu lu i secundar în care educaţiei morală i s'a dat mai mul tă impor tanţă , f i reş te că, in astfel de împre ju ră r i , d. Ci. Ci. Antoneseu era sufleteşte obligat să dea serioase î n d r u m ă r i celor chemaţi să aplice dispoziţiile educat ive .

După ce face o sumară critică actua­lului sistem- const rângerea fără convin­gere şi procedeul represiv — d-sa fixează rolul educaţiei mora lă care „va t rebui să fie de aici înainte nu atâ t de a evita ele­vului contactul cu răul . ceeace este aproa­pe imposibil, cât mai ales d>e a l face ca­pabil să lulpe contra răului şi să-1 în­

vingă". Dc astă dată „ lupta contra răului nu o

ilâ educatorul , ci elevul însuşi, iar profe­sorul îi este numai un aliat fidel..." ( I I - 1 2 ) .

De aici cerinţa ca educa ţ ia morală să aibă, ca scop, în viitor: . . întărirea şi exer­ci tarea voinţei". De aici nevoia ca „or­ganismul m o r a l ' să fie în tăr i t „prin dis­ciplina liberă ba / a tu pc convingerea ra­ţională, afectivă si soluţ ională", înlocuind etero de te rminarea pr in au tode te rminarea si procui i imlu- i tot felul de mijloace (fapte concrete din exper ien ţa zilnică, po­vestiri morale, etc.) pent ru formarea ce­lor 5 convingeri : rationale, afective, coli-ţionale.

Foar te interesantă este „metoda de or­ganizare a exerci ţ i i lor de voinţă" cu care se închee par tea I.

In а ІІ-а, cu carac ter mai aplicat , ni se ara tă ..condiţiile de real izare" a celor de mai sus şi, în fruntea lor, găsirea dc pro­fesori distinşi şi reducerea efectivului cla­selor

Ce păcat că. şi de as tăda tă , d. G. G. Antoneseu, n-'a putut încheia cu toată sa­tisfacţia, căci, când s'a t recut la „stabi lirea măsuri lor pregă t i toare pentru pune­rea în prac t ică a noeui legi.... pr incipiul moralizări i î nvă ţ ămân tu lu i a fost retuşat, diluat, mut i l a t " (4'-);.

Fireşte că şi cealal tă concluzia ne. e a d e v ă r a t ă : „efectul acestei ostracizări. . . va li revenirea la vechiul sistem...."'

Nu ne vom opri p rea mul t a supra aces­tui s t r igăt de a la rmă . Şi societatea româ­nească trece pr in t r 'o gravă criză de ca­racter şi de moral i ta te . Ca o u rmare lo­gică şi naţ ională legiuitorul a fost silit să pună la adăpost cel puţ in generaţi i le în pregăt i re sufletească De aceste puncte nimeni nu t rebuia să se at ingă, ele repre­zentând mijloacele de r idicare a nivelului moral , l a tă de cc toţi oamenii cu grije de viitorul acestei ţări t rebue să dorească re­învierea în t reagă a dispoziţi i lor mântu i ­toare, dacă nu şi la adăogarca al tora.

Iu astfel de împre ju ră r i se înţelege delà sine că s tudiul d lui prof. Antoneseu •• foarte bine venit . TI r ecomandam tu turor

acelora cari cred în seriozitatea acestor probleme.

N A I V I T A T E Mi se trimite un volumaş de versuri la

fel cu a tâ tea a l t e l e Văd in ele o muncă •orioasă. destule sforţări nobile, un exces de sinceri tate şi o ploae dc sentimente. F i i e ş t e : mă simt obligat cu un post scrip­tum. Nu doresc insă să jignesc persoana autorului sau autoarei d ivulgándu-i nu­mele. Nu de alta. dar aptccierclo de mai sus mă opresc delà gestul unei biciuri pu­blice, mai ales dacă adăogăm şi faplul e-xistenţei unor posibil i tăţ i l i t e r a r e pier­dute, — deocamdată , în nebuloasa inex pericuţei şi imperfecţ iunilor formale.

De-aici grija pe care o voiu pune în cele i-c urinează, cu a tâ t mai maro. cu cât nu­mărul unor astfel de eroi începe să îngri­joreze.

Dai ' despre ce este vorba ''. In general despre stihtiitori e tern îndrăgost ţi cari cred că toate fazele dragostei lor inte­resează pe toată lumea, că însăşi existenţa dragostei, justifică exis tenţa poeziei. ea excesul de sinceri tate nu încetează de а li artistic, că forma — in fine — consti tue un element, o seric dc mijloace de însenină täte secondară . Ne interesează - cu un cuvânt — aceste versuri , tocmai pet i t rucă. astăzi, când excesul de raf inament şi dc arti i icios supral ici tează, ele constituicse cea inai vie dovadă de ingenuitate , de can­doare, de naivi tate l i te ra lă .

Dar să ne apropiem de aceste destăinuir i care. în esenţă, se reduc Iu chemarea iu­birii :

Aş orca sa sbor... In farj visurilor sfinie-ale iubirii. Dincoace ori dincolo de inornuinl.

Aştept... nu ştiu dc ce. Mi-e dor. n/i-e dor

De-un suflet (are — o clipă m'a 'nteles !

Şi tot aşa. expr imat sub diferite, t i t luri şi versuri în cele peste 50 de pagini t ipă­rite, ce păcat !, ţie cea mai f'nâ hâr t ie ere tată. în t imp cc a tâ tea puhl icaţ iuni se­rioase tânjesc, din cauza inaniţiei economi­c e Cu un cuvân t : simple tânguiri consti­tuind epilogul fumuriii al unei iubiri nelămuri te , sughi ţur i pline de sinceritate, acorduri duioase care, dacă omeneşte te ating, din punct de vedere art is t ic , te lasă indiferent şi rece. tocmai pentrucă persoa­na care le-a compus, nu s a pu tu t ridica până la acea dublă putere а adevăra tu lu i ereiator — aceia dc a sintetiza, selecţio­nând numai ceiace poar tă în t r ' adevăr pe-ectia nemur i toare a frumosului etern şi. mai ales, de a despersonaliza, ceiace. prin naştere, e prea egoist, p ica personal .

Această năva lă erotică e a tâ t de precum­păni toare , în cât abia îngadue să se stre­coare, pe ici pe colo. unele versuri cu alt caracter , deci. aici par ' c ' a r aducc-o mai bine, câ teodată . Aşadar — din punct dc vedere al conţ inutului — aici s tăm : dedi­caţii p rea int ime, prea naive, prea deli­cate care ar folosi mai mult dacă ar li îm­păr tăş i te direct ca :

/'. dulce amintirea unei seri. Când gura noastră se ntâlm mereu, Când suflelu-ţi era sufletul meu . Şi lin plutiau uitate 'n dezmierdări

Cu alte c u v i n t e ' în t regul arsenal roma tic, lipsit cu totul de energia şi dc vane latea şcoalei respective. Ceva urni mult obiectul nu ne e de loc prezentat : iubire aceasta pe ca ic au to ru l (sau autoarea) regretă şi o doreşte nu ni e nici pe deoparte l ircumsci isâ. F un fel de aeromotopsie dacă vreţi —obiectiv— subiectivă care pune în faţa unui fapt. împlini t şi ne con jura sâ-1 luăm ca a t a r e şi a tâ t ! Că e foart puţin — se 'nţelege delà sine. F — în ceasta candida defectuozi tate — şi lips • le varietate şi dc adânc ime, ambele măsură să sublinieze atmosfera erotică s ă dea amploare poeziei. O cerc sufletul .c t i torului , pent rucă e impusă dc ordinee firească a lucruri lor , ca pe un fel de oaza odihnitoare, ca pe un fel de completare • i ici inistanţială, ca pc un fel de cadru at laosferic sau de angrena j de prcei /are . An torul (sau poate, autoarea) nu va fi sim lit o ?

Şi-apoi incă un lucru : gândcască-se cei doi mari adversar i români , Eminescu şi \ lăhuţă . pe cai i va trebui numaidecât să-i în t reacă (acesta ar fi idealul) dar de •-igur să nu-i lase prea depar te prin inten liilc pe ca ic le semnează.

Sunt tot a tâ tea lucruri pe care orice eau didat la car iera scrisului t rebue să le cu noască intuit iv şi să le respecte cu sfin tenie.

Şi-upoi forma cum nici aceasta ini st poate l ăuda de mai mul tă siguranţă, ai lăzi ? E ceiace ne mâhneşte , când răsfoind volumaşul încr iminat , cetim nedumeriţi u sufletului maluri (lăsăm imaginea k i parle): să am şi gura fa, iubite, ca cei mai dulce-a mea osândă : alte situfiri û sfârm ... : dm care luăm cununi ; sub plou pe trist împă t imi te : îmi parc că îi ştiu de-un veac : să pot să n tunee dorul lor şi taina să i-o înţeleg: 'n greerilor cor pliu •le mistere; că-o tristă glumă-mi fu via» loată ; dc fele o 'ntreagă salbă ; şi 'n re-uniatul vbârnet de vioară: frecutu-(t •ântă-а lui chemări : încet să uşte umedul pământ ; mai albă-ai fost ca veşnica ü-padă : şi mai curată ca vestala, sfinţii l)ia-ne : în ochii tăi albaştri ce ca zarei: i lipsită de al dragostei avânt.

Sau, şi mai r ău . rime sfioase ca : Ars — tras ; a lbaştr i i — aştrii : toamna

- adoarmă : adoa rme — întoarne ; de­parte — amoar te ; s imte — cuvinte : su­flet — umblet : neagră—sacra : etc.

Nu mai cont inuăm. Prin cele de mai sus credem că am ridicat o prob lemă care inte resează pe tineri : p roblema naivităţii in l i teratură.

Dacă este cineva ca ic crede că i-ar de folos sfatur i lor noastre, n 'a ie decât să le urmeze

\ a câştiga, in pr imul loc, literatura.

PALI 1. PAPADOPOL

М Ѵ І Н Ч I. L I T E R A R - 251

NICU GRIGORESCU

....Ţigancă . . .Aşteptându -1

...Oasă cu p r i d v o r

252. - UNIVERSUL LITERAR

<.cizet«iri«a CU DIBĂCIE ÎNTOCMIT n u m ă r u l ?

din revista „Răsăr i tu l " care ne aduce : minuna ta schiţă umoris t ică a d-lui N. Pora : Un om de omenie ; elegia religioa­să a d-lui Const. G o r a n : In faţa Golgo-tei ; t r aducerea d-lui D . Nanu : In ce at­mosferă spir i tuală t răeşt i tu ? avân ta tu l . .Amurg de t o a m n ă " al d-lui C r id im şi scrisoare de amint i r i a d-lui locot. Pau l Epurcanu . Adăogaţi : art icole dc îndru­mare şi cronicile şi veţi conchide, ca şi mine, că „Răsăr i tu l " reprez in tă , o muncă vrednică, românească şi creşti nească-folo-sitoare şi celor delà oraş şi celor delà sa te . a jută , î m p r e u n ă cu „Cu l tu r a poporu lu i " şi „ F â n t â n a D a r u r i l o r " la r idicarea celor mulţ i pe temeiul pat r io t ismului şi creşti­nismului •

VREMEA (literară) No. 107 aduce mai mult colaborăr i sbură tor i s te (E. Lovines­cu, Hor tens ia Papadat -Bengescu , Pompi -liu Constant inescu, I. Barbu) şi în general articole critice. „Gând i r ea" este şi ea re prezenta tă în aceas tă a tmosferă pr in scri­sul luminos al d-lor Em. Bucuţa şi T. Ma­rin Sadoveanu

Reclama amica lă e minuna t reprezen-lată : „I. C. şi-a a d u n a t povestir i le fruste şi plesnind de o l imbă românească arhaică şi mustoasa....'"

DIN SUMARUL DE CERCETĂRI al „Revistei clasice", care apa re în condiţ iuni de conţ inut şi edi toriale excepţ ionale , mai amint im următoare le s tudi i :

D . M. P ipp id i : Luna în t radi ţ i i le roma­ne agricole de origină magică ; M. G. Ni­colai! : Obs . la Edonard Cug. : Manuel des Ins t i tu t ions ju r id iques des Romains şi P. F. Gi ra rd : Manuel de Droi t Romain ;

N. 1. l lereseu : O formală a sti lului e-pic.

Dar ceiace d ă mai mul t ă valoare aces­tei reviste sânt preţioasele t r aducer i din l i teraturi le clasice, semnate , în acest nu­măr, de d-nii C. Papacostea . T. A. Naum, N. I l lereseu şi N. Laslo — cari ne pun în legătură directă cu „Banche tu l " lui Pla­ton, cu Catul lus , Lucret ius şi Hora t ius .

PROZA îu No. 1—2 al revistei „Gândi ­rea" este bine reprezen ta tă p r in : Despo­vărarea d-lui Oscar Wal ter Cisik (în mi­nuna ta versiune a d-lui Em. Bucuţă) , cum şi cont inuarea „ Însemnăr i le lui Safir im"— de d. N M. Condcescu.

DIN ARTICOLUL d-lui Paul Zarifopol „Poezie şi p u d o a r e " (Av. Iii. 486) desprin­dem urmă toa re l e us tu ră toa re rândur i pen­tru ed i tu ra românească .-

„Toţi editorii cărora le-am oferit, cu prudentă t imidi tate , schiţele mele critice m'au refuzat amabi l şi cu oarecare mis ter. Prietenii mei l i terari ru t ina ţ i mi-an expl icat că editorii aş teptau , ca lucru delà sine înţeles, un manuscr ip t de roman por­nografie de aceia ei t rebuiau să fie no-dumiri ţ i de oferta mea. Nn de necaz, ci

prieteneşte. Proorocesc editorilor că roma­nul pornografie nu va fi multă vreme la preţ.

Despre POEZIA PURA, scrie d. Al. Al. Philipi le, îu acelas număr al „Adevă­rului l i te rar" crude adevărur i . Iată un fragment caracter is t ic :

„Depar t e de a fi o simplă obsesie ver­bală, poezia pură este in obsedant ideal al oricării adevăra te poezii. N u m a i că a-cest ideal nu t rebue cău ta t în real izări noile de poezie pură , adică în poezie fă­cută după formule

poezia pură este poezia pur şi sim­plu, c rea tă fără preocupăr i de poezie pură in chip spontan . Cu ta re vers din Victor Hugo sau Emineseu, sau Goethe is te tot aşa de bine poezie p u r ă ca şi cu­tare vers din Mallarmé sau Pau l Valéry, teoreticiani ai poeziei pu re" .

P R O G R A M U L REVISTEI „BOABE DE GRÂU'* (publicat în „Viaţa l i t e ra ră" \24 şi semnat de conducătoru l ei, d. Em. Bu­cuţă) ai fi format din 3 păr ţ i : „ea u rmă­reşte să facă vii pentru toţii foi inele cul­turale : da ru r i ale gândir i i personale sau colective, cum ar fi Academia română etc.. etc. '

„A doua par te va u rmăr i d inamica atât de colorată a cul tur i i . Dar faptele vor fi alese din mul ţ ime şi în j u r u l . f iecăruia se va aşeza un comentar , care să-1 lumineze pe d inăun t ru şi să-1 înşire în t r 'un întreg.

„...a treia va aduce tot felul de mater ial necunoscut despre organizarea cul tur i i în alte ţâri , delà legislaţie până la în făp tu i ­rile cele de pe u r m ă " . Fireşte că totul va li luminat de „ilustraţ i i şi desene bogate" .

„ I S T O R I O A R E VESELE SI T R I S T E " este titlul unui volumaş pe care d. Zalia-ria Buru iană (cu spr i j inul edi tur i i „Cul­tura românească") îl oferă copiilor şi ti­neretului , astăzi a tâ t de expuş i înâur i r i lor pr imejdioase. Fireşte că astăzi când cea­laltă l i t e ra tură inundă , când grija pen t ru generaţii le cc ne vor u r m a e din cc în ce mai mare —• cele 100 de pagin i ale d-lui /.. Buruiană nu pot fi decât bine venite. E în ele a t â t a interes şi a t â t a t e amă dc răspundere , încât nu le pu tem considera decât complementu l firesc al acestei ne­voi sufleteşti. Să mai adăogăm la aceasta că d. Buru i ană e un minuna t povesti tor, inzestrat cu un pute rn ic simţ dc obser-vaţiune. că se pr icepe să-şi aleagă sce­nele şi eroii clin viaţa curatei copilării , că ştie să veştejească uşor faptele neîngă­duite, că — în desvol tarea temelor — dă dovadă dc un minuna t simţ poetic, că — în fine — t iparul e luminos, iar povesti­rile sânt cont inuu însoţite de clişee lămu­ritoare, de-o l impezime exempla ră . Iată de ce socotim că . .Istorioarele" d-lui Z. Buruiana t rebuese puse în mâinile tutu­ror copiilor, li vom învăţa şi pe ei să ob­serve, să înţeleagă şi să se judece — pe deopar te — să cetească şi să povestească momente din propria lor viaţă — pe de alta. Căi un cuvânt : le vom fi de folos.

„ C R O N I C A R U L " a apăru t cu No. 2. închinat . p r imului roman a) d-lui Gib. I Mihăeseu : Braţul Andromedei. Cuprind»-

articole si studii semnate de d-nii : Cezar Petresc-u. Nichifor Cra in ic si versuri de Al. Al. Phi l ipide.

Număru l aduce şi o interesantă anche­tă : Ce inf luenţă poa r t ă azi opera lui E-ininescu, dacă credeţ i c'o mai poar tă ? Ia care r ă spund u rmă to r i i scriitori : Ü. D. Păt răşeami , I. A. Basarabesci i . Const. Ki-ritesciî, T Arghezi . L. Rebreanu, G. To-páreeanu. Romulus Dianu , Gib. 1. Mihăe­seu. Tudoi Vianu, Perpessicius . Romulus Cioflec.

l a tă câteva párer i : ..Suntem convinşi că. în t r 'un viitor nil

prea îndepăr ta t , urmaşi i noştri îl vor ri­dica din nou pe cel mai mare şi mai in­spirat poet al n e a m u l u i românesc), jaşe-zâiidu-1 la locul care i se cuvine" .

(D. D . Pătrăşcanu)

„Două trei stele luminoase s a u ivit pe bolta mintii româneşt i delà Emineseu în­coace. Lucirea lor r o m â n e totuşi palidă pe lângă lumina revărsa tă de puternicul astru delà orizont".

(C. Kiriţescu)

..Ceeace menţine valoarea un ică şi dă­tă toare de măsură a operei lui Emineseu este pe deopar te a rmon ia ei profundă si cu totul firească, dar , pe de a l tă parte, impresia că în ea manifes tă reacţ ia unei personal i tă ţ i perfect organizate , din care se răsfrânge un înţeles impor t an t peste lume. Rezumăm această impresie când spunem că opera lui Emineseu ne convin­ge . Ne lăsăm cuceriţi şi de terminaţ i de ea. Nici o a l tă operă l i teraro românească n ' a i e prest igiul ei şi de aceea Emineseu cont inuă să fie şi astăzi mare le exemplu al l i teratur i i române.. .".

(Tudor Viami)

In pagine l l l -a iu se dau aprecieri des­pre Gib Mihăeseu semnate : Cezar Petre-sc-ii, Ochiv Botez, Şerban Ciocnlescu, I-zabela Sadoveanu. Perpessicius, B. Cccro-pide.

La ac tua l i tă ţ i româneşt i sc vorbeşte elogios despre . .Universul l i terar" .

REVISTA „ŞCOALA ROMANA" adu­ce, cu No. I—2. (an. XXX Vf. preţioase contribuiţi i ni în domeniul didact ic ii şti­inţific, semnate de : d-na Eliza T. Alexan-drencu. Flena N Nicolaidc. loan P. Da­vid. AI. I. Alexandrescu. D e a s u p r a nume­lui acestuia din u rmă se găseşte un inte-u s a n t studiu . Origi le ideilor, industriei, artelor, inst i tuţ i i lor — fragment Hinlr'o lucrare inti iulafă : Origini le civilizaţiei— în curs de apar i ţ ie .

Numărul se încheie prin informatului cu pr ivire la mişcarea pedagogică din Iară sau din afară .

P. I P.

\ a p a r u l iu edi tura ziarului „Universul", volumul ' de proza : „Pe drumuri de ţara, datori i cunoscutului scriitor A. Luscarov-Vloldovunu. Recenzia înlr 'unii l din niniie-lile viitoare.

I ".NJV.rJll.Sli!.. L I T E R A R . - 2"Я

literarei oseama de

cuminte t i ln momen:.ul plecării sale dm Paris,

principele Hernie al Prusiei, /micit lui hiederic cel mure. spuse ducelui de Ni­vernais cari' venite s;i-l satule din pârlea ttplui :

— Jumătate din viata mea nu atu /âcui tdtCt-m decât să doresc а оссіеа Parisiii. Plecând dm Paris. îmi voi petrece juină-laie din maţii, regrelându-l.

« Gliick, trecând pe strada Saint-lionorc.

s p a r s e 4ii geam dela vitrina unui magazin Glück intră in magazin şi plăti costul

şamului. Cum negustorul nu avea mone­dă mică sâ dea rest la un ludovic, voi sa inşi ca să schimbe la un negustor vecin.

— t inutil sâ te oboseşti ? spuse Gliick. Penlru resl te-ai achitai ! Şi sparse un all ţeam.

Bonaparte cru un mare inamic al fe­meilor, care se amestecau in treburile lîrii.

Pe vremea când era numai general, se afla într'un cerc, unde d-na de Staël dis­cuta cu asprime diferitele partide care gu­vernaseră până atunci Franţa Toată lu­men era dc părerea sa şi o aplauda. Sin­gur Bonaparte sla nemişral. Fa observă »i întrebă :

— Ei bine, generale, d-noastră nu sun Щі de părerea mea ?

— Doamnă eu nu ascult când femeile vorbesc de politică.

— Aneţi dreptate generale, răspunse în­ţeleaptă femeie, dar in ţara unde femeilor lise lae capul, ele an curiozitatea sâ ştie cel pufin „pentru ce" !

* într'o iarnă gro/аѵ dc friguroasa, cineva

vbseroă că Verlaine era îmbrăcat cam mbţire .

— Cum puteţi suporta frigul când sun teţi aşi. de subţire îmbrăcat ?

— Foarte bine D-t.i nu ve'zi că tremur de frig ? «

Ducesa de Bourgogne, mama Delfinului, fiind pe palul de moarte', cineva din cei care veghiau la căpătâiul ei îi spuse :

— Principesă, viaţa Voastră este prea preţioasă ţării ca Dumnezeu să o'o ia. Fa răspunse cu înţelepciune :

-• Astăzi principesă, mâine nimic şi peste dună zile ma veţi da cu toţi uitării !

« ln Î745, mareşalul de Savu căzu grav

bolnao când fu numii comandantul arma­telor franceze al ţărilor de jos.

Vn prieten se duse să-l vadă înainte de i părăsi Parisul şi ii întrebă cum poate să-şi ia răspunderea unei misiuni atât de importante in gradul de boală în care sv tflă

— De data asta nu niai e vorba de trăit, ci de plecat !

NOI II ATI!Ii LA I O N D I ! \

Deşi nu 4 ' ponte spune că la Londra e ч epocă teatra lă înflori toare, în marele oraş se Mir inaugura pană Iii sfârşi tul anulu i , incă trei teatre numai în West Lud. Cel mai recent teatru este Teatrul Prin fu l Edvvaid care a fost inaugura t acum câ-(eva / d e cu o comedie muzicală : Rio-Rita. Acest teatru nu seamănă eu nici unul din iiinici oasele teatre londoneze. A fost cous-Iruit din cărămidă netenciiită. are un aco­periş de (iglu roşie înclinat , ferestre şi o-oloane verzi.

Culori le care p redomină în interiorul teatrului sunt roşul, galbenul şi aur iul . Din s t radă păt runzi în t r ' un foyer circular , ca­pitonat cu lemn de nuc. La celelalte etaje sunt şi alte fovere c i rculare .

Alte teatre ce suni pe cale să se deschidă M i n t : Cambr idge în car t ierul Savon Dials . care va fi inaugura t en o revistă j u c a t ă de Andre Charlof. Phoenix şi C h a r i n g ( ross. VV hitehall şi noul teatru din f.ei-cestor Square .

( O R O A N ' A Ţ A R I L O R

Pentru a li mai bine p ă s t r a t ă colecţia do pietre valoroase a coroanei imperiale ruseşti, aceasta a fost închisă într 'o cuşcă (ie o|oI uriaşe din tezaurul băncii de Stai dela Moscova. V aloarea acestor bijuterii se urcă Ui suma de 264 mil ioane dolari . Aceste pietre p r e j i o a s e care au fost s t rânse din t impul Caterinci cea mare până la ultimul Iar sunt aşezate în casete de piele căptuşi tă cu pluş înşi ra te pe mese lungi in interiorul cuscii din tezaur a cărei vi­zitare este îngădu i t ă străini lor . Nimic alt­ceva nu a t rage mai mult curiozi tatea vizi­tatori lor ca această expoziţ ie de pietre preţioase, afară poate de corpul lui Lenin, sângerosul simbol al bolşevismului core-şi doarme somnul de voci în t r ' un sicriu de sticlă. Zi şi noapte stă de p a z ă o nume­roasă gardă la tezauru l cu nes t imate im­periale care formează pa r te din rezerva cu care Sovietele garan tează bancnotele . C ea mai preţ ioasă d in t re toate este coroana pur ta tă de î m p ă r ă t e a s a Ca te r ina la înco ronare în unul 1762, eva lua tă de Soviete la 24 mil ioane dolari .

D i a m a n t u l Orlofilor mare cât un ou, •atârnă 1 % carafe. Această superbă p ia t ră ii fusese oferi tă ţar inei do contele Orloff la ziuu naşter i i acesteia.

Guvernu l Sovietic a încercat necontenit să desfacă în s t r ă ină ta te preţ ioasele pietre alo coroanei imperiale , fără a reuşi însă din pr ic ina mare lu i preţ cerut.

caricatura zilei D O V A D A

Cum poţi spune, d raga mea. că azi noapte m 'am întors bea t acasă ? Priveşte ce drept merg urmele mele.

(Dublin Opinion)

LA CINEMA

— E un film sonor ? — Da. — Atunci voiu plăti pe jumătate : su ut

surd ( Fantoch e- M e xic )

GIMNASTICA DE CAMERĂ

Acest domn, dorind să facă gimnastică de cameră fără să-şi piardă timpul a a-doptat o perie de dinţi, o maşină de ras şi o pensulă de săpunit, de un gen cu totul nou.

(Judge-New-York)

>=Ц. - IJ.NIVKH.SliJ. 1.111- H A I !

Pagini uitate G R I G O R E S C U

de AL. VLAHII ГЛ

Veacul trecut a dai neamului nostru, în domeniul artelor , doi oameni de ge­niu — pe Lminescu şi pe Grigorescu. A-iriăndoi s'au s t recura t în tăcere, ap roape necunoscuţi p r in t re noi. Moartea numai— pentru unu l a m a r n i c ă şi viforoasă, ca şi viaţa, ca şi cântecul lui, pen t ru al tul se­nină şi măre ţ l inişt i tă ca un frumos as-Iiuţit de toamnă — moar tea s ingură a rostit mai tare şi mai în larg numele lor. de cari mul ţ i alunei vor fi auzi t pent ru întâia oară. şi că t ând bine, aceasta c dru­mul cel adevă ra t care duce la nemurire,— drumul cel sfânt, la capă tu l că ru ia stă scris : , , între ai tăi ai fost şi ai tăi nu tc-au cunoscut" .

Nicolae Grigorescu s'a născut în satul Pitarii din jude ţu l Dâmbovi ţu . Părinţi i

lui, Ion şi l l u x a n d i a Grigorescu, din Bu­cureşti de locul lor, ţ ineau moşia Pitarii iu a rendă . Pe vremea aceea se făcea uşor avere din arendăşie . Ei însă, cu toa tă via­ţa lor s implă dc gospodari cuminţ i şi fără pretenţi i , cu toată munca şi s t ă ru in ţa ce au pus , n 'au ştiut cşi deasup ra nevoilor. Poate că n'or fi avut nici noroc ; da r cc oameni de t reabă şi cu milă de bietul ţă­ran t rebue să fi fost, pen t ru ca în zilele acelea dc aur , când mii de stră ini se îm­bogăţeau îu ju ru l lor, ei să nu-şi fi cău­tat mân tu i r ea pe nici una clin căile ştiute ţi uşoare, cari şi pe orbi îi ducea la iz­bândă .

Guri le se 'umul ţcau , şi bucă tur i le înce­peau să se numere . Nenorocul , ca dc o-biceiu, in t rând lăsase uşa descinsă. D u p ă un şir de ani răi, mur i pe neaş tepta te cel cure aducea pâine 'n casă. Rămâneau şapte Copii mici, în t re p a t r u şi doispre­zece ani . In Că rămida r i , la marg inea Bu­cureştilor, t ră ia o mă tuş ' a Ruxandre i , să­racă şi bună . Ii pr imi la ea, în căsuţa ci \eche şi cura tă , îi pr imi cu drag , aşa cum numai săracii ştiu să pr imească .

De-aici porneau cele dintâi amint i r i ale pictorului .

„Cu acul n e a crescut pe toţi biata mamă. Ş'odată n ' am auzit-o plflngându-se, ori b les temând, ori spunând vr 'o vorbă rea. S'a t rudi t , s ă răcu ţa de ea", ş'a învă ţa t singură să citească şi să scrie, ca să ne poată învă ţa şi pe noi pu ţ ină car te . Că cc şcoli erau pe vremea aia ? De dimi-•leaţă p â n ă în noapte muncea şi ne 'ngr i jea s 'avem dc toate. Surori le 'ucepeau să coasă şi ele. Un frate ma i mare in t rase ucenic Ia un uneb iu al mamei , zugrav de biserici... Se vede că era 'n neamul nos­tru, că mul t îmi ma i p lăceau şi mie icoa­nele când e ram mic. La zece ani am in­trat şi eu la un iconar. D a era un om Micit , şi rar auzeai o vorbă cumsecade din gura lui . Mă punea să mă tu r , să-i le­gau copilul, şi, când vroiam să m ă uit şi eu piim zugrăveşte , m ă lua la goană. Nu­mai câte-odată , când îi frecam culorile, mă lăsa pe lângă el, — atunci e ram îu culmea fericirii ; îniî vorbea b lând , îmi a i ă t a cum se fac sfinţii — m ă u i t am la el ca la Dumnezeu . D u p ă doi ani m'am. în­tors acasă, ş'ain început să fac singur i

( i )n i ţ e . Era vară. Dumin ica mă duceam la Obor. Îmi aş te rneam hă inu ţa jos, îmi în-lindeam marfa pe ea, şi-mi aş teptam muş­terii, ca orice negustor. Treceau femei să­race, oameni ilela ţară , mă 'n t rebau cine le-a zugrăvit , le spuneam că cu... şi cum­părau , bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, că s delà copil nevinovat . — Doam­ne, cu cc bucurie' am venit cu acasă după e i a d i n t â i afacere a mea. Făcusem vr'o zece sorocoveji — şi când i-am pus ma­mei în mânii, s'a ui ta t Ia bani , apoi Ia mine, şi m'a în t reba t îngr i ja tă dc unde-s. - - că cu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus m'a săru ta t , a dat su zică ceva şi s'a întors repede cu faţa sp ic fe­reastră, c ă i venea să p lângă. Aceea a fost. poate cea mai fericită zi din viaţa mea. Eram mare, — aduceam pa ra l e 'u casă. bucur ie la ai mei, eu, cu munca mâini lor melc... Cine mai era ca mine !"

Din u m b r a aceasta, din cuibuşorul a-cesta bă tu t de vântur i , s'a ridicat mare le Grigorescu... Singur s'a ridicat . E ra un co­pilaş p lăpând , naiv, sfios, care se uita la lucruri şi la oameni cu nişte ochi mar i . boldiţi, pu ru rea în t rebător i . Şi aşa fraged şi puţ intel cum era, a rdea de dor in ţa de a pleca, de a lupta , de a ispiti necunoscu­tul, farmecul şi primejdi i le depăr tă r i lor . — tăcui şi 'nerezâtor în el, ca prâslea cel năsdrăvan din poveşti. Cine ştie dacă nu au în t r ' adevăr pres imţ i rea puter i i şi clic mării lor pe lume copiii aceştia predesti­naţi, în sufletul cărora se pregăteş te să 'uflorească — asa de rar — sufletul unui întreg popor ! Altfel cum să 'njelegi liniş­tea şi s iguranţa cu care se duc năsdră-vanii aceştia drept la ţ inta lor, cu toate si peste toate greutăţ i le ce li se pun în cale !

Copil sărac. fără nici un spri j in, cu două clase pr imare , la vârs ta de paispre­zece ani, Grigorescu îşi p ropune să plece la Paris. Lucrează de zor la icoane, pe cari acum le iscăleşte, î n t r ' un colţişor, cu litere ca de t ipar , N1CU. începe să pite bine din produsul micilor vânzăr i . înva ţă franţuzeşte. îş i a t rage c'o icoană f rumoa­să, îna l ta luare aminte a Domnulu i . Se prezintă la un concurs al Eforiei Şcoale-lor pentr 'o bursă de p ic tu ră în s t ră ină ta ­te : 1 se recunoaşte ta lentul : da r e res­pins, pentru că n 'avea nu ştiu câte clase umanioare , pe care le-a avut un altul... mai fericit. Se mângâe cu gândul că „toa­tă piedica e spre bine", şi munceşte , mun­ceşte 'nainte, cu mai mu l t ă însufleţ ire. Face un tablou mare , „Mihai scăpând s t indardul" , pe care-1 pune 'n fereastra unui zugrav, unde văzâiidu-1 Aga dc pe atunci , Beizadea Mitică (Ghica) se minu­nează şi-1 duce Domnulu i , Barbu Ştirbei, care-1 c u m p ă r ă c'o sută de galbeni. Un şir cic izbânzi : Câteva icoane la Că ldă ruşan i , între care „Izvorul T ă m ă d u i r i i " ce 'mpo-lobeşte Aghesinatarul din cur tea mănăs t i ­

rii, pun pe „meşterul Nicn" p r in t re cei mai cău ta ţ i zugravi de biserici. Lucrează doi ani la mănăs t i rea Zamfira din Pra­hova. Acolo cunoaşte pe călugărul fsain.

un băt rân foarte deştept , şi om purtat, care ştia multe şi povestea frumos tot fe­lul dc minunăţ i i de prin ţăr i le pe uncii' umblase. Plânuese să plece amândoi la Paris. Se duc mai întâi la Mănăstirea Neamţului , locul de mătan ie al călugăru­lui Isaia. Băt rânul se 'nibolnâvi . Aştep­ta ndti-i vindecarea, metşerul Nicu zugră­vea icoane. I.na din aceste minuni ajunse în mâinile starijei delà Mănăst i rea Aga­pia — Maica Tavofta l rsachi , ..o femec care ar fi pu tu t guverna o ţară" , cura spunea pictorul . De mult căuta , Maica L'rsachi un zugrav pen t ru biserica cea mare a mănăst i r i i . Locurile erau frumoa­se, că lugărul nu se mai îndrep ta , şi trei mii de galbeni erau pe atunci o avere. Tânăi I I I zugrav îşi tâ rgui din laşi ce-i trebuia, ridică schelele, şi s 'apueâ ele lu­ciu. Parisul era din nou amâna t . Norocul Agapiei !

în t r ' adevăr . sfinţii lui Grigorescu sunt ч ii. Dc altfel. încă de pe atunci , el nu lucra decât având îna in tea lui un model viu, care s ă i dea figura şi at i tudinea ce­rută : pentru sfântul Gheorghe dc pe 11 na din dverelc a l ta ru lu i i-a pozat profesorul delà Iaşi Mill iadc ' juni — un tip dc fiu-museţă. Pentru Maica Domnulu i , cutare ieiiice din Eilioara, bă ia tu l unui dulgher

pent ru copilul Isus; iar cutare măicu­ţă ui ta tă de vremi, slabă, cocoşată şi sbiir-eită ca nu hrib, ca tă azi cu ja le la sfânta \ a r v u r a , îşi vede tinereţea ei, — aidoma gura şi ochii ei de acum cincizeci dc ani, şi zice oftând : Mare dar ş'aista, Doamne. Eu am să fin oale, şi ulcele, ş'aici... toi aşa am să stau...!

D u p ă trei ani, Agapia 'şi sl'injeu po­doaba, de care cu drept cuvânt , se poate mândr i . Din câte biseri j i sunt în ţară. nici una nu-i aşa dc frumos zugrăvită pc d inăun t ru . Acolo r ămâne nu muzeu sfânt. Lucrarea delà Agapia, sfârşită în anul 1 8 6 1 , închee p r ima per ioadă din u-riaşa act ivi ta te ar t is t ică a lui Grigores­cu — pr imul capitol din istoria vieţii lui. care ar putea fi int i tulat : „Meşterul Nicu".

Ş'acum, toate gândur i le lui, ca scăpalc din lanţur i , se "ndreaptă spre Paris. K li­ber, c aproape bogat, — Cogălniceann il cunoscuse la -\gapia, rămăsese uimit.de talentul lui, şi-i înscrisese o bursă în bu­getul Moldovei, — nimic nu-i mai poale opri.

Parisul ! Parisul... pentru el e o şcoală. Aici s'e poate învăţa . Aici vechii dascăli spun taine adânci cui ştie să le asculte. Pânzele delà Luxemburg , minuni le delà l .uvru, atelierele pictorilor, a<te-s Parisul lui. Lucrează câteva luni în atelierul lui

o r n i i . Un concurs la „Bele-Arte": se pre / i n t ă şi cl între cei mulţi chemaţ i . Su­biectul : — cu ce haz scanda pictorul a-cest j u v a e r al academismului în floare pe vremea aceea ! — „O luptă ant ică, subi a m b r a unui copac bă t rân — la dreapta II apă curgă toare , în fund munţii". . . Reu­şeşte p r in t re cei zece cari , după opt zile, t rebuiau să treacă. în loji separate , proba

1 MYEKSl ' J LITERAR.

Interview-urî CU D-L I. AL. BRATESCU-VOINEŞTI

Maestrul graiului românesc : Titu Maiorescu. Debutul meu. Para­doxalul Caragiale. Scrie, mă! Pompiliu bliade şi nenea Antonache. Compun anevoie .. Intre pescuit şi creaţie. Arfa oiâriei şi undi fa. Expe­diţiile peştilor. Şi peştele e „hoţ". Intre milă şi pasiune. Artiştii undiţei. Cartea mea de căpătâiu. Despre stilul parlamentar. Prozatorii, poeţii şi oratorii faoorifi. Proecte literare.

hm Al. Bratescu Voineşli ! Lung şi \ШпйІог cu o paradă, numele acesta le-(itimează totuşi pe un om aşa de modest <i o operă pe cât de restrânsă pe atât de tnloroasă. Să mai încercăm caracteriza­rea acestei opere f Asupra ei s'a scris a-tăt; formează obiect de cursuri univer­sitare, se dă ca subiect de licenţa şi cazi ru siguranţă la bacalaureat când se con-ifi,;j că n'o cunoşti.

Clasicp prin excelenţă, bucăţile d-lui Mteseu-Voineşti au trecut de mult în manualele de şcoală în care autorul e pre-rentat ra ce! mai desăvârşii cântăreţ al biruiţilor vieţii, al acelor suflete gingaşe ce ca lendrii şi portocalii rămân inadap­tabili unui anumit sol şi climat moral. Vioulăitii Minciună, Microbul, Andrei Iti-Mscu, Pană Trăsnea şi alţi eroi ai săi — ilemenic de sistem plalonian, tipuri indi-ţene şi totuşi universal omeneşti — au râmi eu nişte brazi plantaţi în şes, sub veurea asprelor contingenţe. Dar moar tea Privighetorii, fi Puiului ori a prepeli-mului Castor — care iau proporţii de ca­taclism ? Ori creaţia aceea superioară din „Călătorului ii şade bine cu drumul? kni pagini de neuitat al căror stil sobru, iuios, neaoş sfătos şi limpede răcoreşte ea un balsam binefăcător.

Când l-am. căutat întâia oară, Maestrul era dits la pescuit la Snagoo, a doua oară

Măritoare — „Le concurs de ,1'arbre" Pleacă să facă studii de copaci la Fonta­inebleau ; şi nesfârşi ta, fermecata p ă d u r e <fculară îl p r inde şi-1 ţ ine în lumea ei Je mistere.,, trei ani . Aici sufletul t ână­rului zugrav de icoane pr imeş te marele botez al artei , aici, în mij locul pădur i i 'linte, care a fost şcoala şi templu l ce-lur dintâi pei/.agişti şi celor mai glorioşi pictori ai Kran(ei. Pe vremea aceea de curată şi profundă adora re a Frumosului , se vedeau închinător i i ar te i porn ind de-•nânecate, din sa tu l Barbizon, cu sarcina la spinare, şi răznindu-se fiecare pe că­răruia lui, pe sub urieşele bolti de um­bră, în căutarea clipei e terne.

Şi drumeţii aceia simpli , în bluză al­bastră de uvrier se n u m e a u : Troyoli . Diaz, Rousseau, Corot, Millet, D a u b i g n y , Cour­bet... Seara numai se în tâ lneau la o pipă ii la un p a h a r de bere, îşi aveau coiful ii masa lor şt iută , s ch imbau impresi i , discutau ar tă , a r u n c â n d uneori , în tüne­tedé glas, cu gesturi largi , gândur i proas­pete, repezi, apr inse — a d e v ă r a t e revela­lii — scăpărări de acelea ce nu se găsesc priu cărţi. T â n ă r u l cu ochii scânteetori , necunoscutul ce se aşeza cu respect, aproa­pe cu teamă, în t r 'un colţişor, la măsu ţa cea mai dosită era Crigorescu. După ad­

ia Cădârnşani. a treia toi la Snagov, a-poi la Cameră Altădată, la Cartea Ro­mâneasca, altă solicitare l-a găsit Ьоіпаь in pal şi tocmai după al 6-lea drum, am reuşii să-l găsesc şi să transcriu cele ce • irmeazii :

TITl MAIORESCU

In t impul când eram înscris la drept , m i n a m şi la cursur i le de logică şi is­toria doctr inelor filosofice ale lui Maiore­s c u , cele mai popu la te cursur i ce a cu­noscut Universitatea noastră .

Veneau nu numai s tudenţ i i lui. da r şi ceilal{i delà celelalte facultăţ i , chiar de la medicină, sâ asculte pe maest rul dic­ţiunii româneşt i . La care se adăoga apoi publ icul din afara universi tăţ i i care cău­ta să apuce locuri cu j u m ă t a t e de oră înainte.

Da. volumul lui de „Logică" e arid, us cat. pedant ap roape , da r chest iunile t ra­tate acolo erau, verbal , însoţite de o mul­ţime de pi lde care de care mai sugestive ьі mai edif icatoare. Se 'ntelege că nu le putea consemna pe toate în volum şi nici rândur i lor acelora a lcă tu i te ad-hoc nu pu­tea să le insufle duhu l lui de vorbitor neîntrecut . O placă de patefon e aşa de bana lă şi de indiferentă a t â t a t imp cât

mirafia cu care se ui ta la înţelepţi i aceia, d u p ă evlavia cu care ascul ta fiecare vor­bă, lesne s'ar fi pu tu t vedea în s t ră inul a-ccla neclintit , cel mai harn ic , cel mai în­setat de a învăţa , ucenic al lor.

l a t ă ca ic a fost şcoala, şi iată cine au fost — fără şt irea lor — cei mai buni das­căli delà cari şi-a învă ţa t Grigorescu se­cretele ar te i lui. Ziua-i vorbea n a t u r a — seara-i vorbeau tă lmaci i ei. .Şi în sufletul lui p u r u r e a în friguri, noaptea , dospeau vedenii şi vorbe, şi tot al te înţelesuri , şi lot a l te puter i izvorau în el, împinse din adâncimile necunoscute ale unei vie(i ce parcă nu mai era a lui, ce de b u n ă seamă că nu era numai a lui.

Trei ani — ce repede trec zilele când munceşt i ! — trei ani n'a mai şt iut nimic din ce se petrece pe lume : Ca un pus tn ic a t ră i t acolo — ş'a lucrat , a lucra t cu toa­tă apr inderea , cu toa tă frenezia, cu toată ч tea de a birui a celor douăzeci şi trei de • mi. Au tăcut în el şi dragostea de ai lui. si ' d o r u l de fară şi toate celelalte griji lie viaja Iui. de sănă ta t ea lui, de ce viitor îl aş teaptă , toate au stat adormi te sub frigurile celor trei ani de muucă .

Al LX. VLAHI") Л

nu e pusă în at ingere cu acul de safir. Opera lui .Maiorescu e „ac ţ iunea" cursu­

rilor lui,, afară de cursur i le înseşi. Ce oăcat că pe atunci nu era obiceiul să se fonografie/e discursur i le oamenilor ce­lebri, aşa cum a m văzut că s'a făcut de ( u r â n d cu câteva cuvân tă r i ale lui Ionel Brătiamr. Titulcscu şi alţii ! Dacă ai fi vrut să-1 ai pe Maiorescu complect te-ai fi dus delà l ibrăr ie la casele care desfac plăcile de patefoane.

„ O p e r a " lui de orator cred că este e-i a l ă în însemnă ta te celei critice.

E drept , cu l tu ra lui se mărginea la studiile ce făcuse în s t r ă ină ta te pe tim­pul când era lânăr . Venit în (ara, ca tedra care. se ştie. l-a a c a p a r a t imediat , apoi preocupăr i le politice l-au sustras puner i i la curent cu mişcarea filosofică şi lite­rară din Apus. Cel pu ţ in dacă încerca să se documenteze a sup ra problemelor care agi tau v ia ta spi r i tua lă a Germaniei , îmi spunea cineva care l-a cunoscut şi mai bine, că el se informa la zi din lucrări le şi discuţii le ce avea cu ni.mero.şii săi discipoli şi elevi.

DEBUTUL

li scrisesem lui Maiorescu o scrisoare în care-i făceam anumi t e obiecţ iuni a supra personal i tă ţ i i conştiente şi inconştiente, chest iuni pe care le desvoltase el la un curs. Le-a citit cu interes, s'a convins că am drep ta t e si m'a invi ta t să asist la şe dinjeié ce (inea a p a r t e cu elevii săi. Apoi, am început să-i fréquentez cercul literai ((• avea loc în fiecare Miercuri seara.

Am publ icat , astfel, p r i m a m e a buca tă l i terară „ S â m b ă t a " în „Corvorbi r i l i tera­re", cam pr in anu l 1890.

Scriam la început amplif icat de tot Un subiect care pu tea fi t r a t a t în 3—4 pagini eu îl p re lungeam pe 10 pagini . El îmi corecta în to tdeauna frazele şi câ te un pasagiu pe care îl credea inuti l , mi-1 în­cingea în acolade şi scria deasup ra : „a se folosi în al tă împre ju ra re" . Tot a tunci ini-a prezis că voiu scrie pu ţ in , fi indcă am început cu memoriile, gen cu care al­ţii sfârşesc.

CARAGIALE

Despre acest m a r e scrii tor se poate spu­ne ca despre Oscar Wilde : că geniul şi l-a pus nu în opera lui ci în via ţă . Cine ar pu tea reconst i tui astăzi discuţii le, foar­te interesantele şi foarte originalele lui discuţii cu prieteni i despre problemele de artă, polit ică, sociologie ?

Inbia în to tdeauna p a r a d o x u l . In t r ' o dis­cuţie, se pu tea p u n e în ambele ipoteze. Cine-1 auzea sus j inând d u p ă câ tva t imp teza contrar ie , r ămânea complec/ u l u i t

I N l \ I ! Ы I I 11l.R Vu

[ ) ; Н І І і si: reproşa aceasta, cl, prea pu ţ in surpr ins , işî lua ochelarii şi-i ' ştergea, în­creţea fruntea şi începea să zâmbească : Vlâ, — numai ce-1 auzeai — un om inteli­gent, cum sunt eu, aşa t rebue să discute, v. te î n c ă p ă ţ â n a să susţii numa i un punc t

de \ edere , e dovadă de cret inism. Căci in definitiv adevăru l e aşa de relativ că a-l prezintă numai într 'o s ingură ipostază e imposibil .

Oda tă , veneam (lela Târgos iş tc , unde stăm degeaba căci de avoca tu ră mi-era greu să mă apuc. El conducea a tunc i zia­rul . .Românul ' ' şi mi-a cerut colaborarea, l -am spus că u'am nimic la mine. — Scrie, nii-a spus. — Nu pot aşa la co­m a n d ă . Toiuşj m am apuca t să însăilez ceva dar mi-era peste pu t in ţă .

El nu pleca din p rea jma mea. Mai de voe, mai de gura Ini, am scris o buca tă nu mai ţin minte cum îi spunea. Mi se­pare „Bietul l 'rică". El a luat-o, a citit-o, i-a plăcut şi m'a bă tu t pr ieteneşte pe u-măr. Ei. ai văzut mă ? Pr iveam la tine cum te zbăteai . In cele din u r m ă tot a ieşit Totul depinde de ri tm. Ri tmul lu­crului , până-1 găseşti.

Dar farsele lui ingenioase, dar farme­cul lui de povestitor ?

Văd acum că vieţile, r oman ţa t e sunt Ia modă. Care dintre scriitorii noştri s'ar în­cumeta să ne înfăţişeze un Caragia le în felul acesta ? Ar fi foarte in teresant .

Or ig ina le erau şi teoriile lui estetice. Mă certa în to tdeauna că dece când scriu o bucată m 'apuc să fac anumi te consideraţi i la început şi la încheerc. Mă omule, citi­torul nu t rebue preveni t a sup ra conţ inu­tului sau sfârşi tului . Să nu bănu ie nimic. Să nu-i bagi pe gât nicio teorie.

Oda tă , când ci team la Vlahii ţa tristele peripeţii ale câ rc iumaru lu i Nae lonescu care vrea să aducă în t â rgu l lui u n regi­ment de călăraşi şi, după ce l'a adus şi-a prins nevasta cu un ofiţer, el mi-a obiec­tat că nu t rebuia să sfârşesc aşa. Să-1 fi lăsat domnule pe bietul om să t răiască în mul ţumirea . în visul lui, să nu-i fi dis­trus iluzia oarbă ce-şi făcuse.

Am mai cunoscut de-aproape pe Pom-piliu Eliade. care în discuţiile lui era de un farmec inepuizabil . Ce păcat că nu fă­cea beletrist ică propr iu zisă. Ar li fost un scriitor de seamă.

D a r cel mai mare povesti tor pe care l-am cunoscut e Neuea Antonache din . Scrisorile lui Mişu Gcrescu". Acesta era un unchi al meu care pc lângă că na ra orice î n t âmp la r e cu u n farmec fără pere­che p r indea t icurile, mani i le oricui. Ştia să le mimeze, să Ie întortocheze. E r a şi un actor în felul lui. Câ te istorii nu mi-a spus cl ! Dacă le-aş fi scris !

DAR El : C O M P U N ANEVOIE.. .

— Am avut a t â t ea subiecte, le-am pro­mis că le voiu scrie da r n ' am avut răga­zul nici mediul favorabil s-o fac. Când stau pe malul apei, la pescuit , câte gân­duri nu mă f rământă , câte p lanur i nu îmi fac ! Sunt ho tăr î t să mă duc acasă să m'aşez la masă şi să le t ranscr iu . Căci t ianscr isul e greu la mine. Nuvela e ga ta in cap. Acasă însă, fac altfel dc proză, iiiă ia vârtejul altor preocupăr i .

CE-XŞ El VRUT SA FII r*

În t rebarea aceasta pare-mi-se că ziarul . .Universul" o punea cândva . Ei bine, eu aş fi vrut să deviu calfă de g răd ina r sau lucrător de mobile de lux .

In aceste meserii, sufletul găseşte pacea deală, r ămânând în atenţie numai lucrul

in siue. Pasiunea florilor a n i moştenit-o delà

l a t a , mic boeruaş la l a rgos i ş te . Asearn acolo o grădină frumoasa, f lori le oleră o sursă perpetuă de fericire, [dealul m e u «• să mă re t rag undeva la t a r ă . Să am o G r ă d i n ă eu flori şi o gârlă pe aproape

I V I R I î l SC I II Şl CREAŢIE

. . . e o mare legătură. Am niai auzit pe cineva că spre a-şi desi índc nervii surme­naţi , trece la un apa ra t din acelea simplu eu c a r e se f a c oale de pământ . Învârteşte cu piciorul şi dă cu m â n a forma oalei. N'am avut pr i le jul să mă conving de e-fieaeitatea terapeut ică a făcutului oalelor, dar pot să vă spun că pescui tul e mi j ­locii! cel mai bun pent ru recrearea în spe­cial a scri i torului . Să fii subt o salcie la umbră , fără guler tare . fără c rava tă . Iară ha ină şi cu mâneci le suniese şi să urmăreş t i în liniştea aceea adâncă cum trec la vale undele apei, nu găseşti şi d u m n e a t a că e o plăcere cari, întrece cu mult pe aceea care o au unii de a urca ,minţi, J e a coborî pe margini de p ră ­păstii , sau de a-şi frige pielea la p la jă şi de a dormi noaptea în hoteluri m u r ­

dare ?

Se nţelege că cu care în opera mea ani pus a t â t a milă. nu-mi p a r e deloc bine când văd peştele sbă tându-se în cârl ig şi-i sângeră gura. Dar ce să-i f a d : e şi asta o manie.

'Pescuiesc d e cuni începe s ă s e despri-măvăreze. Locul meu favorit e la Mănăs­tirea Snagov pe lac. sau la Oăldăruşnni . \ ara, la munte la păs t răvi .

\ in doi tovarăşi de pescuit admirabi l i : pe Mihail Sadoveanu şi pe doctorul So-crat Lalu, profesor univers i tar şi u n s u ­flet d intre ceh cum rar întâlneşt i .

La Snagov, t ragem la o veche cunoş­tinţă, un ţă ran a cărui nevastă, lostă ţie vremuri in case boereşti, tine o casă cu­ra tă şi bine găt i tă şi care ne p repară un minunat borş de pasăre .

Când nu plec la-pescui t , d iver t ismentul delà munca intelectuală mi-1 procur fă­când— să nu v ă mire — ...tâmplarii*, in acest meşteşug găsesc r i tmul sufletesc ra re 'mi t rebuie pentru scris.

Tn car iera mea de vânător , am cunos­cut mul te din tainele vieţui toarelor care sunt peştii.

Aşa de pildă, dumnea ta ştii că anumi te •pecii îşi petrec i a rna într 'o apă de pi ldă în mare iar vara îşi fac vi legia tura la munte ? E o minune dumnezeiască cum s t răba t înnot şi în susul apei mii de ki­lometri !

— Da. ani scris . .Puiul" şi m'am gândit să fac ceva şi în legătură cu aceste tra­gedii din v ia ţa peştilor.

Am mai cunoscut de asemenea adevăra­ţi artişti ai pescui tului . Nu vorbesc de pescarii băl tăre ţ i sau delà m,are care fac din asta o meserie. Vreau să spun de unii . ă ran i — şi fiecare sat arc 2—5 cari, ca şi mine, abia aş teap tă să se topească ghia ţa la gârlă ca să-şi ia undiţele subsuoară .

în t r ' o nuvelă a mea a m a r ă t a t cum se descântă şerpii . Asta am văzut-o cu ochii mei şi nu numai odată . Prieteni i mei. ţă-

ii .ni , îşi descânta undiţele ulucii* şi năvoa­dele. Şi ' n t r ' adevă r au mui mul tă triste è cht mine ч căru i undi ţă n'a umbla t prin babe.

n i N l ü E PROZATORII NOŞTRI

- eu să vă s p u n cinstit , am rămas la neîntrecutul Creangă . Din t re cei de azi. prietenul Sadc.veanu ca re găsesc că e an mare prozator şi Rebrec iu, a l tă culme a epicei româneşt i , i-am l i t i t întotdeauna cu plăcere. Tineri i , de asemenea, printre cari însemnez pe Cezar Petrescu, prodi­giosul nuvelist şi romancier , l .ucret ia Pe-Tresen in teat ru , domnişoara Stahl c u „Voi­t a ' ei şi alţi câţ iva îi u rmăresc cu aten­ţie. Posibili tăţi le de desvol tare ale litera­turii româneşti s u n t nebănui te .

IAU D I N T R E CRITICI

pieţuiese mai mult pe Ibrăi leanu delà lasi II cunosc de mult , clin t inereţe. E unul Cintre cei cari au scris cu că ldură şi per-icetă înţelegere despre cărţ i le mele.

Ibră i leanu când vorbeşte despre un scri­itor pe lângă că o aprofundează , îi trăieşte opera.

Nu se dă e drept la acrobaţ i i stilistice dar cred cu una d in t re cali tăţ i le esenţiale cc se cer unui crit ic e să fie simplu, clar ie. stilul lui. Legile care judecă pc oameni sunt scrise cu înf lori tur i ?

DESPRE STILUL PARLAMENTAR»

să nu mai sorbim. In cal i tatea mc.i de secretar general al Camcri i Deputaţi­lor, am avu t ocazia să a u d discursurile

s t ră luci te ale unor Delavrancea , Maio-rescu, Nicolae Eilipescu, Ionel Brătiami. Alexandru Margh i loman şi astăzi pe Du­ca şi pe Octav ian Goga.

ІЧЮЕСТЕ LITERARE

lucre- , la un volum de amint i r i din cer­i u l ,.( onvorbir i lor l i terare". Dc ase menés îmi adun imtele z i l i ice din viaţa parla­menta ră pe care vreau să le t ipăresc mai '.ârziu. Tctitru n 'am mai scris, afara de Ѵогана. Pentru a avea succes, e nevoie de o anumi tă îngroşare a reali tăţi i . lu­cruri le simple nu merg în tea t ru .

('tind .1 biitut vecernia la Mitropolit m'am ridicat. Maestrul Brutescu-Voineţli mi-a a ră t a t atelierul d-sale — o masă mare încărcată cu tot felul de unelte à pescuit. L-urn văzul si pe cel de tâiipli-iie. Am plecat. Claksoanele din curtea Mi­tropoliei chemau fiecare pe aleşii nafimii respeclioL cari tocmai ieşiseră din şedintl Zgomot ! Cum de-a putut răbda Brătesm-Voineşli existenta aceasta tantalică ? Pot-lecă haşişul patimei lui — pescuitul — il tace so mai uite. ţi când te gândeşti à nici nu l-au s c o s cel pufin la pensiei

Coboram s r i rc Viaţă. Suna clopotul h Mitropolie si pe una dintre troiţele ci străjuesc stradela, am août în apusul a-cela de soare oiziunea tragică a lui JVf-іиІаЦи Minciună, spânzurat, fiindcă nu-l, inleleses': nimeni. .

N. CREVEDIA

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STR. BREZOIANU Nr. 11