DOUA CTITORII ROMÂNEŞTI DIN SECOLUL AL XV-LEA:

BISERICA SFÎNTUL GHEORGHE ŞI MĂNĂSTIREA LUPŞA

Pe valea Arieşului, pe teritoriul actualei comune Lupşa, se găsea pînă la începutul secolului al XVI-lea un înfloritor cnezat românesc, despre care ne vor~c numeroase documente. Puternica familie cne­zială Cîndea îşi avea reşedinţa chiar în această localitate.

Localitatea Lupşa este amintită documentar pentru întîia oară în anul 1366, cînd regele Ludovic I recompensează pentru serviciile făcute pe Nicolae, fiul lui Cîndea, care încă înainte de această dată avusese drepturi de cneaz „asupra moşiei şi satului Lupşa, lîngă mina regală zisă Onemperg" (Baia de Arieş) 1 • Printr-un document din 22 februarie 1367, acelaşi rege confirmă lui Nicolae şi fraţilor săi Ioan şi Nicolae moşia Lupşa. Pentru serviciile deosebite aduse casei regale, Nicolae şi fraţii săi sînt ridicaţi între nobilii regatului, precum şi urmaşii lor, iar moşia Lupşa, împreună cu satul, le este dăruită ca moşie veşnică nobiliară, cu titlul de nouă danie (,,titulus sue nove donacionis"). Cazul este ex­cepţional, socotind că „în veacurile al XIV-lea şi al XV-lea, în documen­te, nu aflăm nici un nobil român în comitatul Albei, iar pe Arieş nu ·.se cunoaşte decît o singură familie românească înnobilată, a Lupşe.ştilor"2 • In veacul al XV-lea cnezii Cîndea din Lupşa continuă să aibă un rol însemnat în viaţa acestor locuri. Din documentele primei jumătăţi a secolului cunoaştem mai mulţi membri ai familiei Cîndea, între care un loc important îl deţine cneazul Ladislau, amintit în 1427, 1437, alături de fraţii săi Nicolae, Cînde, Gheorghe şi Ioan3• Reşedinţa cnezială este atestată într-un document din 24 august 1486 în satul Lupşa, probabil în apropierea bisericii Sfîntul Gheorghe, care aparţine stilistic aces­tui veac4• In cursul veacului următor, în urma unui proces interminabil, ce a durat peste 150 de ani, cu locuitorii din Baia de Arieş, cnezatul ro­mânesc al Lupşei decade, astfel că la sfîrşitul veacului al XVI-lea, potrivit unui document datat 11 iunie 1592, stăpîn al moşiei este Paul Gyulai din lara de Sus5•

1 I. Minea, Din istoria unui cnezat ardelean, în Cercetări istorice, X-XII, 1934-1936, Iaşi, p. 45 şi urm., unde sint redate mai multe documente referitoare la cnezii din familia Cîndea din Lupşa. Atanasie Popa, Bisericile vechi din Lupsa, în ActaMN, XIII, 1976, p. 427, afirmă că „localitatea este amintită în 1361 ca po­sesiune a familiei Cîndea".

2 Silviu Dragomir, Sabin Belu, Voievozi, cnezi şi crainici la românii din Munţii Apuseni şi din regiunea Bihorului în evul mediu, în ActaMN, III, 1966, p. 173.

3 I. Minea, op. cit., p. 48; Tuliu Racotă, Cnezii Cîndea de Lupşa, Bucureşti, 1941, p. 7 şi urm.

4 I. Minea, op. cit., p. 49. _ ..

5 And_:ei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi 'Ţaru Romaneşti, III, Bucureşti, 1931, p. 290-291.

622 NOTE ŞI DISCUŢII

In prima jumătate a secolului al XV-lea cnezatul de pe valea Arie­şului se află într-o înfloritoare dezvoltare şi într-o situaţie excepţională, cnezii posedind privilegii nobiliare. In aceste condiţii este explicabilă rJct:ca1·ea unei ctitorii cneziale de piatră, Biserica Sfîntul Gheorghe, în 1421, precum şi a unei mănăstiri de lemn cu hramul Sfîntul Nicolae, probabil în anul 14296• Primul dintre monumente, aşa cum s-a mai subliniat, este „singura construcţie românească din \·eacul al XV-lca, care să se poată compara ca proporţii cu bisericile contemporane'· în stil gotic din Transilvania 7•

Aşezată în centrul comunei Lupşa, pe un loc ridicat ce domină lo­calitatea, biserica Sfîntul Gheorghe a fost înălţată, conform inscripţiei de la proscomidie din anul 1750, de către „boierul Stănislav" în 142 t:

La ani 1421 fiind cu îndemn de la Dumnezeu zidită (această) sf(întă) biserică oarecare boieri anume Stănislav. Iar la ani 1750 s-a zugrăvit acest sf(int) oltar din chieltu­iala unui creştin de aici din Lupşa anume Olia Ioan au dat 18 flori(nţi) ca să fie vecinică pome(nire) Ioan, Fetea, Salomie, Petca, Marie, Simz(iană) Ande, Nicolae, Fili(mon ?) Ioana ... 8

Deşi datînd de la mijlocul veacului al XVIII-lea, inscripţia din biserica din Lupşa conservă, se pare, anul exact al ridicării edificiului. Faptul că data menţionată în inscripţie (anul 1421) nu este un număr rotund, ne duce spre concluzia logică că acesta este anul real al edificării con­strucţiei, element cronologic preluat desigur de către cei ce au scris această inscripţie din o însemnare mai veche (ce se afla poate in acelaşi loc, la proscomidie). Inscripţia aminteşte şi pe ctitor, boierul (?) Stanis-

6 Referitor la anul construcţiei Mănăstirii Lupşa vezi Şematismul, Blaj, 1900, p. 518; Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 152 şi urm.

7 Eugenia Greceanu, Influenţa gotică în arhitectura bisericilor româneşti din Transilvania, în SCIA, tom. 18, nr. 1, 1971, p. 53.

8 Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, II, Bucureşti, 1906, p. 129. Redăm mai jos şi textul publicat de marele istoric „după note date de w1 prieten din Turda": ,,La intrare: La ani 1421 ... Dumnezeu zidită iaste ... cu. . . sf. Biseric(ă), de oarecare boiari, anume Stănislavu. Iară la ani 1750 s-a zidit acest sf ... cu cheltuiala unui creştin de aici, din Lupşa anume O ... Ioanu au dat 18 fl. ca să fie veacinică pom(enire)" (după care urmează pomelnicul).

NOTE ŞI DISCUŢII 623

lav, nume ce a fost luat dintr-o sursă descifrată eronat, deoarece se poate presupune, pe baza documentelor din prima jumătate a secolului al XV-lea, că personajul cel mai important din familia Cîndea, stăpînă a cnezatului Lupşa, în deceniile trei şi patru, este Vladislav (sau La­dislau)9 .

. Textul inscripţiei scris la mijlocul veacului al XVIII-lea, utilizînd in redactare date care arată vechimea unui monument românesc, este în consens cu noile idealuri sociale şi naţionale ale românilor transil­văneni, formulate cu tot mai multă pregnanţă în această epocă. Nu în­tîmplător în prima jumătate a celui de-al XVIII-lea veac întîlnim ase­menea inscripţii în mai multe biserici, relevînd un trecut şi o istorie remarcabilă a neamului românesc transilvan. Aceleaşi motive par a fi făcut pe restauratorii picturilor de la Strei Sîngiorgiu, în 1743, să re­copieze inscripţia slavonă din 1408 în care sînt amintiţi cnejii de pe valea Streiului1°, sau pe pictorii bisericii din Zlatna, să consemneze în 1744, în timpul lui „Vlădica Ioan Inochentie de Sad", într-o lungă in­s·cripţie, anul construcţiei, precum şi ctitorii monumentului11 •

Biserica ridicată în 1421 de către cnezii din familia Cîndea avea un plan cu numai două încăperi, respectiv naosul şi absida poligonală a altarului, iar accesul în biserică se făcea prin intermediul celor două portaluri, unul pe latura de sud şi altul spre vest. Tipul de plan compus numai din naos şi altar este foarte răspîndit în ambianţa românească din Transilvania, atît la bisericile cu absidă pătrată12 , cit şi la cele cu absida polig0llală13 . O planimetrie asemănătoare cu cea a bisericii din Lupşa întîlnim la biserica episcopală din Feleac, ridicată în jurul anului 148814, monument apropiat ca dimensiuni, care foloseşte de asemenea

9 I. Minea. op. cit., p. 45 şi urm. 10 Virgil Vf1tăşianu, Vechile biserici de piatră româneşti din Hunedoara,

extras din ACMIT, 1929, p. 29-30; Vasile Drăguţ, Pictura murală din Transilvania, Bucureşti, 1970, p. 82, nota 86 redă inscripţia, care vorbeşte de repictarea bisericii din Strei Sîngeorgiu: ,,S-au înnoit în zilele înălţate(i) crăesi(i) Mariei, fiind vl(ă)d(i)câ Ardealulu(i) Ioan Inochentie liberu baronu de Sadu. Anul Do(mnului) 1743, zugrav fiind Gheorghe Şandru (nu „Şandor" n.n.) ot Făgăraş. V(ă)l(eat) di la zidirea lumi(i) 7251 (1743)". Ni se pare semnificativ faptul că zugravul restaurator al picturii este din Făgăraş, oraş în care fusese pînă în 1738 sediul episcopiei unite. Pentru inscripţia din 1408 de la Strei Sîngeorgiu vezi G. Mihăilă, Cele mai vechi inscripţii cunoscute ale românilor din Transilvania (1313-1314 şi 1408, Streisîngeorgiu, oraşul Călan, judeţul Hunedoara), în Revista Muzeelor şi Monumentelor, 1978, 1, p. 33 şi urm.

11 Inscripţia se compune din două părţi, una pictată în partea nordică şi cealaltă în partea sudică a arcului triumfal de la biseric;:,. din Zlatna. Eugenia Greceanu, Ioana Cristache Panait, Contribuţii la datarea etapelor de construcţie ale bisericii ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Zlatna, în Monumente Isto­rice. Studii şi lucrări de restaurare, 2, 1967, p. 167. Autorii redau textul inscripţiei, ca fiind două inscripţii, una datînd „din ultimii ani ai veacului al XVIl-lea, iar partea a doua din 1744". Menţionăm că tipul şi cromatica literelor, precum şi for­mularea textului sînt identice.

12 Eugenia Greceanu, op. cit., p. 37, fig. 3, unde sînt redate planurile biseri­cilor de la Strei, Zlatna, Ribiţa, Hălmagiu, Rîu de Mori, Leşnic.

13 Idem, p. 50, 56, fig. 13, 19. 14 Vezi planul bisericii episcopale din Feleac la Marius Porumb, Bisericile

din Feleac şi Vad, Bucureşti, 1968.

624 NOTE ŞI DISCUŢII

două portaluri de acces, unul în vest şi altul spre sud. Ancadramentele celor două portaluri de la Lupşa sînt în arc flint şi au canaturile ori­ginale.

Iniţial absida altarului a avut se pare o altă boltă, probabil pe ogive, socotind că la exterior această parte a monumentului are contra­forturi. Această schimbare s-a făcut la începutul secolului al XIX-lea, înainte de 1810, cînd se pictează absida altarului, precum şi tîmpla de zid15. Cu aceeaşi ocazie a fost înlocuit vechiul arc triumfal cu cel ac­tual de formă semicirculară, în stil neoclasic, şi nu de factură romanică tîrzie, cum s-a presupus într-o lucrare recentă16 •

Inainte de 1810, cu ocazia refacerii bolţilor absidei, biserica a fost mărită, adăugindu-se în partea de vest pronaosul. Vechiul portal în arc frînt de pe faţada vestică a naosului a fost mutat pe latura sudică a pronaosului, iar intre cele două încăperi au fost perforate două deschi­deri. Deasupra intrării în naos se află o pictură murală reprezentînd pe Maica Domnului cu pruncul in braţe, simbolic aşezată în cupa unei fîntîni din care beau cei însetaţi. In colţurile de jos• ale picturii se mai păstrează fragmentar inscripţia publicată de Nicolae Iorga la începutul secolului nostru17, care pomeneşte numele celor doi zugravi Simion Si­laghi din Abrud şi Nicolae Ciungar18. Se pare că aceiaşi meşteri sînt şi autorii picturii de pe bolta altarului, precum şi ai unei părţi de pe pereţii absidei. Alături de pictura lor, în altar se păstrează friza ce reprezintă pe sfinţii părinţi ai bisericii.

în naos se păstrează o bună parte din pictura datată prin inscrip­ţia de la proscomidie în anul 1750. Pe peretele nordic scenele sînt aşe­zate în trei registre. în cel de jos, de la stînga la dreapta sînt reprezentaţi în picioare următorii sfinţi: Constantin şi Elena, Sf. Mucenic Lup, Trifon, Ignatie, Procopie, Platon, Nichita, Mercurie, Teodor, Dimitrie şi Arhan­ghelul Mihail. In registrul median sint zugrăvite cinci scene, dintre

15 Pe spatele timplei de zid se află următoarea inscripţie, scrisă cu litere chirilice: ,,ln zilele oblăduirii Prea Inălţatului /mpărat Franţiscu, vicăraş Nicolae Husovici, s-au zugrăvit acest sfînt oltariu şi fruntariu prin sîrguinţa acestor aici numiţi ctitori: c(institul) p(ărinte) protopop şi asesor consistor(iului) Ioan Na(n)­drea şi /iisa Elena, Şpan Ilie şi fii dumisale, popa luon, Niculae, Petru, soţu dumi­sale Tudora, . . . Gavrilă, şpan domnesc şi crisnic bisericii, soţu dumisale Ioana, fii Dumitru, Luca, Ioan, Avram, Vasilie, Todor, Ioan, Niculae, Mărăeţi Todor, Bădău Simion, Sirb Todor, Şerban Nicolae, Bătogă Codrana, Ioan Bişte, Dumitru, Andreş Ilie, Nicoară Jon, Muntean Vasilie dascăl, Pop Ioan Nandra, Ioan Hentie, Ion Tudor, :;,·pan Petru, Ioan . ... Cu cheltuiala a tot poporul la anii 1810, cine cit a vrut". Vezi diferenţe de lectură la Nicolae Iorga, op. cit., p. 130; Atanasie Popa, op. cit., p. 428.

18 Eugenia Greceanu, op. cit., p. 53. 17 Nicolae Iorga, op. cit., p. 428. 18 Lectura defectuoasă, precum şi faptul ca 1n prezent inscripţia nu se con­

servă în întregime, ne duce spre ipoteza că Nicolae Ciungar este un bănăţean din Almaj, şi nu din Jucu de lingă Cluj. Pentru activitatea lui Simion Silaghi din Abrud şi a lui Nicolae Ciungar vezi Ştefan Meteş, Zugravii bisericilor române, în ACMIT, 1926-1928, p. 118; Ioana Cristache Panait, Contribuţii la cunoaşterea picturii bănăţene din bisericile de lemn de la sfîrşitul sec. XVIII - începutul sec. XIX, în SCJA, 1972, nr. 1, p. 125 şi urm.; Marius Porumb, Zugravi şi centre româ­neşti de pictură din Transilvania secolului al XVIII-Zea, în AIIA, XIX, 1976. p. 121.

NOTE ŞI DISCUŢII 625

care ultima spre altar este acoperită pe jumătate de pictura mai nou[1 din 1810: Naşterea Maicii Domnului, Prezentarea la templu a fecioarei. Bunavestire, Naşterea lui Isus şi lntîmpinarea Domnului. Ultimul re­gistru mai conservă doar trei scene: Rugăciunea pe Muntele Măslinilor, Sărutul lui Iuda, Isus în faţa lui Anna. Pe peretele sudic teoria de sfinţi este aşezată la fel ca şi pe peretele opus în partea inferioară, în urmă­toarea ordine: Sfîntul Gheorghe (patronul bisericii, aşezat spre altar), Artemie, Sf. Cosma şi Damian, Evstatie, Mochie, Ioan. Registrul median mai păstrează doar trei scene: Sfînta Troiţă la Mamvri, Apostolii Petru şi Pavel, Schimbarea la faţă. Din ultimul registru se mai văd doar două scene din Ciclul Patimilor: lncununiarea cu spini şi Biciuirea.

Pictura de la 1750 este realizată în spiritul tradiţional, avînd evi­dente înrîuriri ale artei brîncoveneşti. Dar despre aceasta vom trata cu un alt prilej.

Pe peretele sudic al naosului, în colţul dinspre vest, de sub tencu­ială au apărut mai multe fragmente de pictură, ce par să facă parte dintr-o amplă compoziţie (Judecata de pe urmă?), şi care, probabil, da­tează din secolele XV-XVI (?)19•

Alături de pictura murală, în biserica Sfîntul Gheorghe din Lupşa se conservă şi mai multe icoane pe lemn. Dintre acestea cea mai veche este o icoană ce reprezintă pe Isus Pantocrator, a cărui figură a fost repictată în jurul anului 1810, dar al cărui suport şi decor în relief aurit datează din secolul al XV-lea20•

ln biserică se păstrează un număr însemnat de strane din diferite epoci, cele mai vechi par să dateze din secolul al XVII-lea. Cîteva dintre ele poartă inscripţii, una fiind datată în anul 1733, iar alta poartă numele lui Ilie Şpan şi anul 1810.

De la începutul veacului al XIX-lea datează pridvorul ridicat în partea de sud a pronaosului, care este pictat în jurul anului 1810.

în patrimoniul bisericii Sfintul Gheorghe din Lupşa, alături de nu­meroasele tipărituri din veacul al XVIII-lea, se păstrează în bune <'On­diţiuni şi Noul Testament de la Bălgrad tipărit de mitropolitul Simion Ştefan în 1648 şi Chiriacodromionul, ieşit din teascurile aceleiaşi tipo­grafii în anul 1699.

Biserica Sfîntul Gheorghe, ctitorie a cnezilor Cîndea din Lupşa, este unul din monumentele cele mai valoroase din Transilvania, este o pagină de istorie şi cultură românească. Starea de conservare în care se află monumentul pretinde luarea unor urgente măsuri de restaurare şi cercetare în acelaşi timp. Nu ne îndoim de faptul că o dată cu res­taurarea monumentului vor ieşi la lumină noi date importante privind istoria acestor locuri, precum şi importante vestigii artistice.

*

19 Fragmentele de pictură ce apar pe peretele de nord, în partea de vest a naosului, se deosebesc cromatic de pictura din secolul al XVIII-lea. Calitatea tehnică a picturilor este evident superioară. In unul din fragmente se poate observa partea superioară a unor nimburi.

20 Icoana a fost publicată de Marius Porumb, Vechi icoane româneşti din Transilvania (secolele XV-XVI), în Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1977, 1, p. 52, fig. 3.

626 NOTE ŞI DISCUŢII

Aşezată în apropierea şoselei naţionale Turda-Cîmpeni, la numai 3 kilometri de sat, Mănăstirea Lupşa, unul din exemplarele cele mai in­teresante şi mai vechi ale arhitecturii de lemn de pe valea Arieşului, este construită într-o poiană, înconjurată de păduri seculare.

Poate conform tradiţiei păstrate, dar mai degrabă pe baza unor documente sau a unor inscripţii, Şematismul publicat la Blaj în 1900 consemnează construirea bisericii de lemn a Mănăstirii Lupşa la o dată atît de precisă, anul 142921 • Deşi Mănăstirea Sfîntul Nicolae22 nu este atestată documentar în secolul al XV-lea, ci mult mai tîrziu, dintr-o hotărnicie făcută în anul 1427 aflăm că unul din dealurile din hotarul C'nezatului Lupşa se numea semnificativ Muntele Călugărului (Kalagyer hege)23, ceea ce ne face să presupunem că la data respectivă ea exista.

Făcind o paralelă cu Ţara Maramureşului, unde pe baza documen­telor din veacurile al XIV-lea şi al XV-lea se poate constata „existenţa a două categorii de lă~uri religioase, bisericile parohiale aflate în va­tra satului şi mănăstirile situate în locuri izolate, departe de aşezările omeneşti"2", ni se pare că situaţia pe teritoriul cnezatului Lupşeştilor este foarte apropiată. Atît mănăstirile, cit şi bisericile parohiale erau în Maramureş patronate şi aparţineau cu drept de proprietate familiilor feudale. Se pare că şi în cazul cnezatului Cîndeştilor de pe valea Arie­~ului, familia din Lupşa a avut un rol însemnat în întemeierea mănăs­tiril Sfîntului Nicolae, fiind patroana acestui aşezămînt monahal.

Desigur, nu lipsită de importanţă pentru istoria începuturilor aces­tui lăca.ş religios, precum şi pentru rolul său ca centru cultural ro­mânesc, este şi conservarea în zestrea Mănăstirii Lupşa a unui exemplar din Faptele apostolilor sau Praxiul, tipărit la Braşov de Diaconul Coresi în 1563, carte ce a fost donată Academiei în anul 18842;;_

Planimetric, biserica de lemn a fostei Mănăstiri Lupşa se compune din tradiţionalele încăperi specifice cultului ortodox: absida decroşată ;1 altarului, de formă poligonală, un naos dreptunghiular şi un pronaos de mici dimensiuni, care de fapt este un pridvor închis. Este puţin obiş­nuit la bisericile româneşti de lemn, ca atît absida, cit şi naosul să nu fie boltite, ci să aibă tavane casetate în stilul renaşterii. Tavanul pro­naosului este nedecorat. Decorul diferenţiat al tavanelor ne face să avan 1

săm ipoteza că iniţial biserica era compusă doar din două încăperi, res­pectiv naosul şi absida altarului, aşa cum intîlnim la numeroase edificii religioase de zid ce datează din secolele XIV-XV, şi că abia la sfîrşitul veacului al XVIII-lea se adaugă micul pronaos, peste care se ridică tur­nul-clopotniţă. Dimensiunile reduse ale pronaosului se explică în cazul

21 Sematismul, Blaj, 1900, p. 518. 2~ 1n sec. XIV-XV se manifestă o preferinţă pentru Sf. Nicolae, care este

ales ca patron a numeroase biserici. Amintim dintre bisericile româneşti transil­v,-,ncne Şcheii Braşovului, Densuş, Ribiţa, Hunedoara, Leşnic, Rîşnov, Bîrsău, Vad (?).

23 I. Minea, op. cit., p. 55. 24 Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-Zea, Bucureşti, 1970,

p. 216-217. . 25 Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Tran­

silvania şi Ungaria, Sibiu, 1935, p. 137.

NOTE ŞI DISCUŢII 627

de faţă şi prin faptul că lăcaşul era biserică mănăstirească şi nu bic;eric[1 de mir.

Pe de altă parte, existenţa intrării pe latura de nord, caz destul de rar întilnit la bisericile româneşti, ne aminteşte de două monumente ce datează din secolul al XIV-lea, Mănăstirea Rîmeţi şi ctitoria Bîleş­tilor din Crişcior, ambele localităţi din Munţii Apuseni26• Pentru datarea pronaosului încă în veacul al XV-lea, deci odată cu întreaga biserică, pledează şi ancadramentul uşii de formă semicirculară, avînd umeraşi la colţuri, asemănător cu cel dintre naos şi pronaos27 •

Spre deosebire de alte biserici de lemn. Mănăstirea Lupşa se distinge în elevaţie prin pereţii săi înalţi, amintind oarecum de silueta biseridi din sat. Silueta suplă a monumentului este subliniată de acoperişul de şindrilă în pante mari, unic peste naos ~i pronaos, şi un altul peste altar.

In interiorul bisericii nu se mai p[1strează nimic din vechiul decor parietal. Probabil pictura a fost înlăturată cu ocazia renovaru şi tăvă­nirii naosului şi altarului, în anul 1694. O inscripţie în limba latină28

ce se află pictată pe una din casetele tavanului din absida altarului men­ţionează această renovare, care de fapt trebuie să fi fost înlocuirea mai vechii bolţi de lemn:

ANNO DO(MI)NI NOSTRI IESV CHR(IS)TI 1694 Die 1 Decembris Hoc Tectum Templi Fac tvm per Iohannem Soy mosinvm et per Ste phanum Gyarfas De Thorocko szengyog. 1 6 9 4 (în chfo.ilică). 29

Casetele tavanului din altar sînt pictate cu motive decorative în stilul renaşterii. Inscripţia menţionată mai sus se află în centrul tavanului din absidă, avînd la răsărit şi apus cite o casetă în care sînt reprezentate măşti cu soarele şi luna. In naos, toate casetele sînt pictate cu elemente florale şi vegetale stilizate în stilul renaşterii, nefiind pictată nici o ima­gine cu caracter religios, lucru neobişnuit pentru o biserică ortodoxă.

26 Ecaterina Cincheza-Buculei, Date noi privind pictura bisericii din CrişC"ior, în SCIA, tom. 25, 1978, p. 35 şi urm.

27 Ioana Cristache Panait, Marinel Daia, Noi rezultate ale cercetării arhitec­turii de lemn din judeţul Sălaj, în Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă; 1976, nr. 1, p. 73.

28 Atanasie Popa, op. cit., p. 430 menţionează că inscripţia este scrisă ,,cu litere chirilice".

29 „ln anul Domnului nostru Isus Hristos 1694 ziua decembrie 1. Acest aco­perămînt (tavan) al bisericii a fost făcut prin Ioan Şoimuşeanul şi prin .';>tef an Gyarfas din Trascău Sîngiorgiu". Cele două localităţi sînt şi ele în zona Muniilor Apuseni. Sîngiorgiu Trascăului este chiar destul de aproape de Lupşa (în linie dreaptă).

628 NOTE ŞI DISCUŢII

In biserică se păstrează în condiţii excepţionale o parte din icoanele Yechiului iconostas, iar trei din prăznicare se găsesc în colecţiile muzeu­lui din comuna Lupşa. Cele patru icoane împărăteşti, avînd chenare de ghirlande florale în relief aurit, reprezintă pe Maica Domnului cu prun­cul în braţe (91 X 61,5 cm), Deesis (91 X 62 cm), Arhanghelul Mihail (91,5 X 65 cm) şi patronul bisericii, Sfîntul Nicolae (92 X 63,5 cm). Din registrul următor nu se mai păstrează la biserică decît un singur prăz­nicar, foarte deteriorat, reprezentind Coborîrea la iad (Anastasis), în care abia se mai pot recunoaşte cîteva personaje (Isus intinzînd mina spre Adam şi Eva, figura unui proroc etc.). Dimensiunile acestei icoane ~înt foarte apropiate de ale celor trei prăznicare păstrate la Muzeul din Lupşa şi care cu siguranţă provin de la această biserică. Prăznicarele din colecţia muzeului reprezintă Intrarea în Ierusalim sau Dumineca flo­riilor (47,5 X 36 cm), lntîmpinarea Domnului (48 X 36 cm) şi Botezul lui Isus (48 X 36,5 cm). Un al treilea registru al iconostasului, cum era firesc, conform canoanelor iconografice, reprezintă pe apostoli avind în mijlocul lor pe Isus pe tron. Fondul icoanelor este un albastru verzui, cu ~tele albe, iar nimburile sînt de aur. Icoanele reprezintă pe Apostolul ernnghelist Marcu (47,5 X 34 cm), Apostolul Petru (48 X 36 cm), Apos­tolul evanghelist Matei (48 X 34 cm), Apostolul Iacov (47 X 34 cm), Apostolul Toma (47 X 34 cm), Apostolul Simion (48 X 34 cm), Apostolul Filip (48 X 34 cm), Apostolul Evanghelist Luca (47 X 33 cm), Apostolul Vartolomeu (47,5 X 35 cm), Apostolul Pavel (47 X 34 cm), Apostolul .r!11clrei (47 X 35 cm), Apostolul evanghelist Ioan (47 X 33,5 cm).

Pictura celor patru icoane împărăteşti, prin modul de compunere a figurilor, prin cromatică şi prin decorul de aur haşurat al detaliilor, aminteşte de pictura din Ţara Românească, în epoca de înflorire a celui de-al XVI-lea veac30• 1n icoana Deesis, pe cartea deschisă ţinută în mîna stingă de Isus, este scris obişnuitul text din evanghelia lui Matei, în limba română31 , în timp ce inscripţia ce aminteşte de donatori, din par­tea stingă a panoului, este în slavonă: ,,Pomeneşte Doamne pe Dumitru (şi) Rosanda".

Personajele icoanelor împărăteşti sînt pictate într-o atitudine de frontalitate, cu ochii hieratici, avind costume ce sînt redate destul de grafic, cu tendinţe spre decorativism. Figurile sînt pictate cu multă în­grijire, cu minuţiozitate, mai ales atunci cînd este vorba de detalii. Feţele sint încadrate de nimburi în ·relief aurit, avînd decoruri vege­tale, la fel ca şi chenarele icoanelor, motivele florale ducîndu-ne cu gîndul la repertoriul ornamental din epoca lui Matei Basarab32 •

Spre deosebire de personajele icoanelor împărăteşti, cei doisprezece apostoli sint reprezentaţi în jilţuri cu spătare, aşezaţi într-un uşor semi-

Jo ln legătură cu pictura din Ţara Românească, precum şi pentru comparaţia icoanelol" noastre vezi Carmen Laura Dumitrescu, Pictura murală din Ţara Româ­nească în veacul al XVl-lea, Bucureşti, 1978.

31 Matei, 25, 34. Utilizarea textului în limba română se întilneşte în Transil­vania cel mai devreme în prima jumătate a secolului al XVII-iea.

32 Corina Nicolescu, Icoane vechi româneşti, Bucureşti, 1971, p. 40, fig. 46. Decorul în relief al icoanelor de la Mănăstirea Arnota foloseşte motivul garoafei, al frunzelor de acant şi flori de inspiraţie orientală, întîlnite şi în cazul icoanelor noastre.

NOTE ŞI DISCUŢII 629

profil, în aşa fel ca cele două grupuri să fie îndreptate cu faţa în di­recţia icoanei centrale a lui Isus pe tron. Pictorul a încercat să redea cît mai variat fiecare figură de apostol, individualizînd fiecare personaj după vîrstă şi prin trăsăturile feţei, prin gestica mîinilor, cromatica şi desenul veşmintelor. Intr-o oarecare măsură, friza apostolilor de la Mănăstirea Lupşa ne evocă acelaşi registru al fruntariului bisericii Sfîntului Nicolae din Hunedoara, pictat în anul 1654 de Constantin Zugravul31.

Cele trei icoane prăznioare de 1a muzeul din comună, prin reprezen­tarea unor compoziţii cu mai multe personaje, prin modul de punere în pagină şi iconografie, pot să furnizeze mai multe date privind pictorul tîmplei Mănăstirii Lupşa, mediul artistic în care s-a format, calităţile sale de desenator. In prăznicarul Intrarea în Ierusalim (Dumineca floriilor), personajele din grupul ce-l urmează pe Isus au fizionomii întru totul asemănătoare cu cele ale apostolilor din icoanele de la mănăstire, confirmînd astfel apartenenţa la ace:laşi autor. Botezul lui Isus este înfăţişat ca o scenă în care apar elemente simbolice. In partea stîngă, în colţul de jos al panoului, apare securea la rădăcina unui copac, aluzie la un paragraf din Evanghelia lui Matei34• Compoziţia icoanei ne aminteşte de aceeaşi scenă de la Bolniţa Coziei, pictată în 1542-1543, unde înrîu­rirea artei sud-balcanice, cu precădere a celei macedonene, ,,se lasă citită în opera zugravilor David şi Raduslav"35• Hristos în picioare, în mijlocul Iordanului, stă pe o piatră de sub care iese un şarpe. Este şi aceasta o aluzie la legenda apocrifă despre „zapisul lui Adam cu Satana", răspîndit în literatura populară, într-un bogat ciclu de legende, încă din veacul al XV-lea36• In stînga se află Ioan Inaintemergătorul, iar pe malul din dreapta trei îngeri în picioare „stau ,resp(>ctuoşi cu mîinLle întinse", ţinînd o pînzătură; sînt mar-toirii epifaniei37 • In rîu sînt pictaţi peşti, în stînga pietrei pe care stă Isus, un bătrîn cu un ulcior în mină reprezintă personificarea Iordanului, iar în dreapta o femeie nudă, călare pe un peşte, reprezintă alegoria mării38 • Motivul celor două alegorii îl găsim şi în scena cu aceeaşi temă din pictura murală a bisericii Sfîntul Nicolae din Hunedoara39 , realizată de zugravii Constantin şi Stan, în anul 165440, ansamblu mural apropiat stilistic de icoanele de la Mănăstirea Lupşa.

Artistul care a realizat acest iconostas este un meşter talentat, cunoscînd cu siguranţă realizările artistice de seamă de la sudul Carpa­ţilor, vădind o formaţie artistică superioară, ce nu a fost dobîndită într-un

33 Marius Porumb, Zugravii iconostasului bisericii Sfîntul Nicolae din Hune­doara, în ActaMN, X, 1973, p. 677-694.

34 „Căci iată securea la rădăcina pomilor este. Deci tot pomul, care nu face rod bun, se taie şi în foc se aruncă" Matei, 3, 10.

3, Carmen Laura Dumitrescu, op. cit., p. 74. 36 N. Cartojan, Cărţile populare în literatura românească, I, Bucureşti, 1974,

p, 66-79. 37 I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româ­

neşti, Bucureşti, 1973, p. 66-79. •

38 Vezi mai multe icoane asemănătoare în M. Chatzidakis, V. Djuric, Les icones dans les collections suisses, Geneva, 1968, Catalog, 114, 191.

39 Scena Botezul lui Isus se află pe bolta naosului în partea de nord a bisericii.

40 Marius Porumb, op. cit., p. 686 şi urm.

630 NOTE ŞI DISCUŢII

modest atelier, ci în mod sigur într-unul din atelierele însemnate ale Ţării Româneşti, din timpul domniei lui Matei Basarab, epocă remarcabilă prin intensitatea relaţiilor cultural-artistice între cele două provincii.

In veacul al XVIII-lea Mănăstirea Lupşa este ameninţată cu dărîma­rea de către generalul Buccow, deoarece aparţinea ortodocşilor. Episcopul unit Petru Pavel Aron, care era de loc din Bistra, localitate de pe valea Arieşului la cîţiva kilometri depărtare de Lupşa, scrie în 17 iulie 1762 generalului Buccow, intervenind pentru salvarea mănăstirii, cerind alun­garea călugărului Procopie41 • In 1765 şi 1767, în mănăstire erau doar doi călugări, egumenul Pahomie şi ieromonahul Silvestru, iar în 1772 era doar unul singur. Viaţa mănăstirească se destramă în anii următori, iar în anul 1832 acest centru monahal este desfiinţat, lăcaşul devenind bise­rică parohială pentru credincioşii din cătunele apropiate42•

Din secolul al XVIII-lea se păstrează în biserica Mănăstirii Lupşa mai multe icoane. O icoană a Maicii Domnului cu pruncul în braţe, precum şi o reprezentare a Adormirii Maicii Domnului datează din această epocă.

Alături de biserica Sfintul Gheorghe din Lupşa, biserica de lemn Sfintul Nicolae a fostei mănăstiri este un preţios monument al artei feudale româneşti din Transilvania, o pagină din zbuciumata istorie a acestor meleaguri.

MARIUS PORUMB

TWO FIFTEENTH CENTURY ROMANIAN MONUMENTS: THE SAINT GEORGE CHURCH AND THE LUPŞA MONASTERY

(Abstract)

On the Arieş Valley, at Lupşa, we can see two old Romanian monuments, the Saint George church, in Gothlc style, which the Cîndea family erected in 1421 and the wooden church of the former monastery which was erected from the orders of the same family. The two monurnents preserve valuable fragments of mw·al paintigs, 15th-I 7tht•. icons anJ old printed works.

41 Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu„ 1936, p. 153.

42 Ibidem.

NOTE ŞI DISCUŢII

o

--"----

-nifi-iiii·· --~ ~ ~ . o

5m ,

7,•·1 I,.·, I

, :-. ; 'J

I :\

: ---·-"'

I I I

I

a lJ

\ \

631'

1 - Bi.serica Sf. Gheorghe din Lupşa. Profil şi pl1111 (după arh. Eugenia Grcceanu).

2 - Biserica Sf. Gh eorghe d in Lupşa (1421 ). Vedere dinspre nord-est . P ort~lul prona­osului. Inscripţi a de la proscomidie . P ortalul n aosului.

3 - Picturi murale din 1750 în n aosul bisericii Sf. Gheorghe din Lupşa.

o 3 rn

4 - iviănăstirea Lupşa, v~d~r~ dinspre sud şi plan.

5 - 1\făn l1stirea Lupşa, icoanele împărlte 7 ti (sec. XVII).

6 - Detalii din icoanele Mănăstirii Lupşa : Inscripţie cu d onat orii pe icoana Deesis; Apostolul Petru; Alegoriile Iordanului şi Mării din Botezul lui I sus.

__ ,.,.,~.,.,,,,,,,.,,,,.,,

:ş

~f:

7 - ~l ă n ăstirea Lupşa, icoane cu apostolii Tom a, Ioan , Luca şi F ilip.