universitatea « spiru haret · salariaţilor, fondul de timp de muncă maxim disponibil,...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE
ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MANAGEMENTUL INVESTIȚIILOR – Suport de curs –
AN UNIVERSITAR 2017 - 2018 Lector univ.dr. GRECU IULIA
3
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………….. 3
CAPITOLUL I. EFICIENŢA ECONOMICĂ. NOŢIUNI NTRODUCTIVE.... 4
1.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice................................. 5
1.2. Factori de creştere a eficienţei economice............................................ 8
1.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra
eficienţei economice......................................................................
8
CAPITOLUL II. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII
ECONOMICE..............................................................................
9
2.1. Clasificarea indicatorilor...................................................................... 9
2.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice.......................................... 15
CAPITOLUL III. EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A
INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE PARTICULARITĂŢILOR DIFERITELOR
RAMURI. INDICATORI............................................................
25
CAPITOLUL IV. INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA EFICIENŢEI
ECONOMICE A INVESTIŢIILOR. TEHNICA ACTUALIZĂRII
(DISCONTĂRII)........................................................................
42
4.1. Momente de referinţă ale actualizării................................................ 43
4.2. Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii....................... 44
4.3. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii.............. 46
4.4. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv.... 48
4.5. Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite... 49
4.6. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix.. 51
CAPITOLUL V. REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDII DE
FEZABILITATE............................................................................
5.1. Studiile de prefezabilitate.................................................................... 52
5.2. Metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare.............................................................................................
54
5.3. Studiile de fezabilitate..........................................................................
56
CAPITOLUL VI. CONTRIBUŢIA MANAGEMENTULUI LA CREŞTEREA
EFICIENŢEI FIRMEI....................................................................
58
CAPITOLUL VII. EFICIENŢA PIEŢELOR DE CAPITAL..............................
61
7.1. Legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de eficienţă a
pieţei...............................................................................................................
63
4
INTRODUCERE
Am convingerea că după ce vor parcurge cursul de Managementul investițiilor, studenții
vor putea sesiza importanţa deosebită pe care o are eficienţa economică în orice domeniu de
activitate, cu atât mai mult cu cât firmele româneşti vor trebui să dovedească că lucrează în
condiţii de eficienţă economică, ceea ce le va crea un avantaj competitiv pe piaţa Uniunii
Europene.
Cursul de Managementul investițiilor îşi propune drept obiective dezvoltarea gândirii
specifice, familiarizarea viitorului specialist cu noţiunile fundamentale de eficienţă
economică a investiţiilor, indicatorii de eficienţă economică şi să asigure studenţilor fondul de
cunoştinţe privind fundamentele teoretice şi metodologice ale investiţiilor.
După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilitaţi privind:
– iniţierea, înţelegerea şi însuşirea aspectelor esenţiale ale eficienţei economice a
investiţiilor
– însuşirea conceptelor, a principalilor indicatori de evaluare a eficienţei economice, a
tehnicii actualizării indicatorilor la diferite momente
– deprinderea aplicării unor tehnici de evaluare a proiectelor de investiţii şi de decizie
optimă.
CAPITOLUL I.
EFICIENŢA ECONOMICĂ. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Creşterea economică se realizează sub acţiunea unor factori de natură cantitativă şi
calitativă. În prima categorie avem în vedere dimensiunea factorilor de producţie, respectiv
volumul resurselor naturale, ale capitalului şi potenţialului uman atrase în activitatea
economică, iar în cel de-al doilea caz avem în vedere eficienţa folosirii acestora în producţie.
În condiţiile caracterului tot mai limitat al resurselor care pot fi atrase în activitatea
economică, creşte importanţa eficienţei utilizării factorilor de producţie pentru realizarea
creşterii economice.
Esenţa eficienţei economice constă în obţinerea de efecte utile (rezultate) maxime la
un anumit nivel de consum de resurse (efort) sau aceleaşi efecte utile (rezultate) la un anumit
nivel minim de consum de resurse (efort).
5
Datorită complexităţii deosebite a eficienţei economice cuantificarea şi analiza sa sunt
posibile numai în condiţiile unui sistem de indicatori; acesta este un principiu aproape unanim
acceptat în literatura economică. Nu există un indicator care să caracterizeze complet şi
complex eficienţa economică.
Pornind de la conţinutul eficienţei, sistemul de indicatori trebuie să cuprindă:
indicatori de rezultate; indicatori de efort; indicatori de relaţii dintre rezultate şi eforturi, şi
anume relaţii de forma: „rezultate/efort”; „efort/rezultate”; „rezultate/rezultate”; „efort/efort”.
La determinarea eficienţei trebuie realizată o corespondenţă în timp şi spaţiu a
indicatorilor de efort cu cei de efect. Aceasta presupune ca unui anumit efect să-i fie atribuit
tot efortul depus pentru obţinerea sa, iar unui efort să-i fie atribuit numai efectul obţinut prin
utilizarea sa.
În condiţiile în care se compară efectul util cu efortul integral depus pentru obţinerea
sa, se obţine un indicator global de eficienţă.
Când se compară efectul util cu anumite elemente de efort se obţin indicatori parţiali
de eficienţă, a căror deficienţă constă în faptul că se atribuie un efect, obţinut prin acţiunea
conjugată a elementelor de efort, unui singur element de efort, considerându-se arbitrar, că
efectul s-ar obţine numai cu elementul respectiv de efort.
Efectul se exprimă de obicei cu ajutorul indicatorilor de rezultate; la nivelul agenţilor
economici: producţia brută, cifra de afaceri, producţia marfă, valoarea adăugată brută sau
netă, excedentul de exploatare, profitul etc.
În ceea ce priveşte efortul, în primul rând, subliniem că el se structurează pe
principalii factori de producţie: muncă, capital, natură, putându-se determina eficienţa folosirii
fiecărui factor de producţie în parte. Trebuie să avem în vedere şi faptul că elementele care
exprimă efortul acţionează în timp şi spaţiu şi se prezintă ca mărimi de stoc şi mărimi de flux.
Mărimile de stoc exprimă eforturile iniţiale, respectiv resursele ocupate: numărul
salariaţilor, fondul de timp de muncă maxim disponibil, mijloacele fixe, mijloacele circulante
etc.
Mărimile de flux exprimă eforturile curente, care evidenţiază consumul curent al
resurselor ocupate, respectiv: fondul de salarizare sau timpul de muncă efectiv (pentru forţa
de muncă), amortizările (pentru mijloacele fixe), consumurile de materiale (pentru mijloacele
circulante) etc.
6
Corespunzător fiecărui element care intră în componenţa eforturilor curente se pot
calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care oferă informaţii privind modul de
utilizare a componentelor respective.
În teoria şi practica economică, eficienţa economică se exprimă, în special, prin relaţii
„efect/efort”, determinându-se astfel productivitatea fiecărui factor.
În analizele economice pentru exprimarea eficienţei economice se utilizează şi relaţii
de forma „efort/efect”, determinându-se astfel „indicatori ai necesarului”. Aceşti indicatori
evidenţiază necesarul dintr-un factor de producţie (efort) pentru obţinerea unei unităţi de
producţie (efect).
În analiza economică se utilizează şi indicatori de tip „efect/efect” şi „efort/efort” care
arată proporţiile care se stabilesc între diferiţi indicatori de rezultate, respectiv între diferiţi
indicatori de efort.
Deci, corespunzător fiecărui element care intră în componenţa resurselor ocupate sau
consumate se pot calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care oferă informaţii
privind modul de utilizare a componentelor respective. Aceşti indicatori sunt contradictori şi
pot denatura realitatea prin atribuirea succesivă a efectului integral, fiecărei resurse luate în
parte. Faptul că elementele pentru care se calculează indicatori parţiali de eficienţă nu
acţionează independent, necesită reuniunea tuturor componentelor într-un singur indicator de
efort care să stea la baza determinării unui indicator sintetic (global) de eficienţă.
Formulele de principiu ale eficienţei economice sunt:
max e = E
, min e’ =
,
în care:
e, e’ reprezintă eficienţa economică
E – efectul economic
ε – efortul investiţional
I.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice
Clasificarea eforturilor economice
1. eforturi pentru investiţii:
- volumul investiţiilor totale
- volumul lucrărilor de construcţii-montaj
7
- valoarea utilajelor pentru investiţii
- valoarea imporului pentru investiţii etc.
2. eforturi pentru producţie:
- cheltuieli de producţie
- cheltuieli materiale
- valoarea importului pentru producţie
- numărul de salariaţi
- fondul de salarii pentru producţie
1. eforturi anuale:
- investiţii anuale
- cheltuieli anuale de producţie
- consumul anual dintr-o anumită resursă
2. eforturi totale:
- investiţia totală
- importul total pentru investiţii şi pentru producţie
1. eforturi cu muncă vie
2. eforturi cu muncă materializată
Clasificarea efectelor economice
1. efecte directe (la nivelul activităţii analizate)
- efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuală a producţiei)
- efecte totale (profituri totale, valoarea totală a producţiei)
2. efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produsului de bază)
1. efecte prezente
2. efecte viitoare
1. efecte brute (valoarea producţiei în diferite preţuri, încasări valutare totale, veniturile
anuale)
2. efecte nete (se obţin după scăderea din efectul total a cheltuielilor efectuate, de
exemplu profiturile)
8
1. efecte programate
2. efecte efective
În vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor în condiţiile unei economii de
piaţă se impune luarea unor măsuri:
- analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem complex de indicatori
de eficienţă economică, îmbunătăţirea structurii producţiei concomitent cu
ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;
- respectarea termenelor de punere în funcţiune a obiectivelor economice care să
conducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai rapidă a
fondurilor investite şi accelerarea obţinerii rezultatelor propuse prin documentaţiile
de investiţii;
- realizarea la noile investiţii sau la cele modernizate a unor niveluri superioare faţă
de obiectivele vechi, în ceea ce priveşte productivitatea muncii,
- cheltuielile la 1000 lei producţie, indicele de valorificare a materiilor prime etc.
Într-o activitate practică, desfăşurată după principii raţionale, pe măsură ce eforturile
cresc, şi efectele economice cresc. Pentru evoluţia efectelor în funcţie de eforturile făcute
există trei posibilităţi:
- varianta A: efectele cresc liniar cu eforturile
- varianta B: efectele cresc exponenţial cu eforturile
- varianta C: efectele cresc parabolic cu eforturile.
C
E1
E0
0 ε0 ε1 Eforturi
A
B
9
I.2. Factori de creştere a eficienţei economice:
• Factori cu acţiune directă:
- Ridicarea calificării profesionale
- Creşterea calitativă a capitalului fix utilizat în producţie
- Perfecţionarea metodelor de conducere
- Organizarea şi programarea producţiei
- Creşterea disciplinei tehnologice şi a forţei de muncă
• Factori cu acţiune indirectă:
- Modernizarea activităţii unităţilor situate în ramurile conexe
- Creşterea calităţii materiilor prime
- Creşterea parametrilor utilajelor în ramurile furnizoare
- Perfecţionarea învăţământului
- Modificarea structurii cererilor de produse
- Creşterea gradului de confort şi civilizaţie
Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în
vederea creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de
prelucrare a materiilor prime
Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de repartizare a
acestora: preţul, creditul, dobânda
Factori naturali – condiţii de climă, bogăţia zăcămintelor
Factori sociali – cointeresarea materială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de viaţă
Factori generali – sunt aplicaţi în orice domeniu de activitate (promovarea progresului
tehnic)
Factori specifici – factori climatici
I.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei
economice
Modernizarea şi restructurarea activităţii economice influenţează în mod benefic
eficienţa economică, atât prin intermediul eforturilor făcute pentru promovarea căilor de
modernizare, cât şi al efectelor economice obţinute în urma acestei acţiuni.
În cadrul activităţii de modernizare se pleacă de la o bază tehnico-materială existentă,
care asigură deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, construcţii, utilităţi; acestea nu mai
10
necesită eforturi suplimentare pentru realizare, ci eventual pentru unele modificări în vederea
punerii lor în consonanţă cu celelalte lucrări care se vor face. Evident că, toate aceste adaptări
vor costa mult mai puţin dacât dacă ele ar fi construite în totalitate noi. Ca urmare a volumului
de lucrări mai mic şi perioada de realizare a modernizărilor este mult mai redusă decât în
cazul realizării unor noi obiective economice. Atingerea scopului propus într-un interval mai
scurt are avantajul că asigură în avans efectele propuse, atunci când ele sunt cel mai intens
solicitate, se materializează un profit suplimentar, ca urmare a producţiei obţinute în
economia de timp realizată şi, de asemenea, conduce la livrarea în avans a produselor pe piaţă
şi eventual ocuparea noilor pieţe de desfacere.
Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:
a. modernizare intensivă – pune accent pe factorii calitativi (creşterea
productivităţii muncii este mai acentuată în raport cu gradul de
înzestrare tehnică a muncii);
b. modernizare neutră – presupune o egalitate între ritmul de creştere a
productivităţii muncii şi nivelul înzestrării tehnice a muncii;
c. modernizare extensivă – accentul se pune pe factorii cantitativi.
Modernizarea asigură reducerea rebuturilor, precum şi diminuarea deşeurilor prin
creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime, în urma folosirii unor utilaje şi soluţii
tehnologice mai bune.
Din punct de vedere al efectelor economice, activităţile de modernizare şi
restructurare ale economiei naţionale prezintă mai multe avantaje, dar cel mai important se
consideră a fi influenţa pe care o exercită asupra laturilor calitative ale factorilor participanţi
la viaţa economico-socială.
CAPITOLUL II.
INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII ECONOMICE
2.1. Clasificarea indicatorilor
După sfera de cuprindere:
- Indicatori care reflectă efectele economice (capacitatea de producţie, valoarea
producţiei, profitul etc.)
- Indicatori care cuantifică eforturile pentru realizarea activităţii respective (volumul
investiţiilor, mărimea imobilizărilor, numărul de salariaţi etc.)
11
- Indicatori referitori la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată (dimensiunea
perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, mărimea vieţii unui produs, durata
de amortizare a utilajelor etc.)
După nivelul la care se fac evaluarea şi analiza economică
- Indicatori calculaţi la nivel macroeconomic - se referă la evaluarea efectelor economice ale
întregii economii naţionale (produs naţional net anual, produsul intern net şi brut, produsul
global brut etc.) sau la evaluarea resurselor consumate (valoarea investiţiilor, consumul dintr-
o anumită resursă etc.) şi a eficienţei acestora (produsul naţional net la 1 leu investit, produsul
intern net sau brut pe cap de locuitor etc.)
- Indicatori calculaţi la nivel microeconomic:
1. Indicatori cu caracter general - sunt comuni oricărei sfere de activitate
2. Indicatori de bază – sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei
3. Indicatori specifici – prezintă anumite particularităţi în funcţie de sfera de activitate,
ramură sau proces economic
4. Indicatori suplimentari – compară eforturile suplimentare, efectele economice
corespunzătoare acestor eforturi şi eficienţa suplimentară obţinută în urma sporirii
consumului de resurse.
Indicatorii generali ai eficenţei economice caracterizează eficienţa de ansamblu a
firmei şi a oricărui proiect economic, indiferent de nivelul la care aceasta se realizează
(atelier, secţie, firmă, domeniu de activitate etc.). Aceşti indicatori se pot clasifica după natura
obiectului analizei, şi anume:
- grupa 1: indicatori generali ai întregii activităţi economice
- grupa a 2-a: indicatori ai efcienţei factorilor de producţie
- grupa a 3-a: indicatori de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute
Principalii indicatori ce aparţin grupei 1 sunt:
- Rata profitului (r) – este cel mai sintetic indicator de exprimare a eficienţei întregii
activităţi economice deoarece el reflectă cel mai bine capacitatea unei societăţi comerciale
sau a unei acţiuni economic de a obţine profit, beneficiu. Acest indicator este cunoscut şi
sub alte denumiri: rata rentabilităţii, profitabilitatea sau rentabilitatea.
r = C
P 100,
în care:
12
P- profitul anual (sau pe produs)
C- cheltuieli anuale de producţie (sau pe produs)
Sau:
r' = C
Vn100,
unde:
Vn – venitul net al întreprinderii (diferenţa dintre producţia marfă şi cheltuielile efectuate)
Sau:
r = CcCf
P100; r' =
CcCf
Vn100,
în care:
Cf – capitalul fix
Cc – capitalul circulant
- Cheltuieli la 1000 lei producţie (venituri) – este un indicator ce cuantifică volumul
cheltuielilor ce se fac pentru obţinerea unei producţii în valoare de 1000 lei şi se
calculează cu formula:
Ca = Q
C1000,
în care:
Ca – cheltuielile la 1000 lei producţie
C- cheltuielile anuale de producţie
Q- valoarea anuală a producţiei (veniturile anuale)
Principalii indicatori ce aparţin grupei a 2-a sunt:
- Productivitatea muncii (W) – se poate calcula prin folosirea formulei:
W = N
Q,
în care:
Q – valoarea producţiei
N – numărul de salariaţi sau de muncitori
Alte forme de exprimare a productivităţii muncii sunt:
W = N
q sau W' =
q
N,
în care q reprezintă cantitatea de producţie realizată.
13
Prima formulă se foloseşte în cazul societăţilor comerciale de serie mare şi gabarit
mic, iar cea de a doua în cazul societăţilor comerciale ce realizează produse agabaritice.
Productivitatea muncii mai poate fi exprimată şi în funcţie de timpul de muncă ce s-a
consumat pentru obţinerea unei anumite producţii:
W = T
q sau W' =
q
T,
în care:
T – numărul de ore consumate pentru obţinerea producţiei q.
Câteodată, eficienţa unui factor de producţie rezultă dacă acesta este comparat cu un alt
factor de producţie cu care se găseşte în corelaţie. Astfel, indicatorul gradul de înzestrare
tehnică a muncii (Z) exprimă volumul de capital fix de care se serveşte un salariat în
procesul de transformare a obiectelor muncii şi se calculează după formula:
Z = N
Cf,
în care:
Cf – volumul capitalului fix
N – numărul de salariaţi care participă la procesul de producţie respectiv.
De fapt, indicatorul de mai sus nu exprimă în mod direct eficienţa factorului de
producţie numit muncă. Dar eficienţa rezultă implicit deorece în mai toate cazurile dotarea
locurilor de muncă cu utilaje perfecţionate, deci de valori mari, conduce la productivităţi
superioare.
- Producţia la 1000 lei capital fix (Qf):
Qf = Cf
Q ∙ 1000
în care:
Q – valoarea producţiei obţinute pe respectivul capital fix
Cf – volumul capitalului fix
- Profitul la 1000 lei capital fix (Pf):
Pf = Cf
P∙ 1000
în care:
P – profitul total obţinut în urma utilizării capitalului fix obţinut
- Indicele de valorificare a materiilor prime (Iv):
14
Iv = M
Q
în care:
M – costul materiei prime consumate pentru obţinerea producţiei Q
- Coeficientul de utilizare a materiei prime(gs)
gs = Gt
Gf,
în care:
Gf – greutatea produsului finit
Gt – greutatea brută a metalelor supuse prelucrării
- Consumul specific de un anumit material (CS)
Cs = q
Mp,
în care:
Mp – cantitatea de materie primă consumată dintr-un anumit sortiment
q – producţia fizică obţinută
Principalii indicatori ce aparţin grupei a 3-a sunt:
- Ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ai unei societăţi comerciale
(p1):
p1 = N
Nm ∙ 100
unde:
N – numărul total de salariaţi
Nm – numărul de muncitori
- Ponderea personalului din conducerea şi administrarea societăţii comerciale (p2):
p2 = N
Nca ∙ 100
unde:
Nca – numărul de salariaţi din conducere şi administraţie
- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu):
iu = td
te ∙ 100
15
în care:
te – fondul de timp efectiv de lucru
td – fondul de timp maxim disponibil
- Indicele timpului neutilizat (ir):
ir = td
tn ∙ 100
unde:
tn – timpul nelucrat
- Ponderea capitalului fix activ în total capital fix (f1):
f1 = Cf
Ca ∙ 100
Ca – volumul capitalului fix activ
Cf – volumul total al capitalului fix
- Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp):
Gp = Td
Tp ∙ 100
Tp – timpul programat
Td – timpul maxim disponibil
- Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd):
Gd = Td
Te ∙ 100
Te – fondul de timp efectiv lucrat
- Ponderea materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al materiilor
prime (pi):
pi = M
Md ∙ 100
Md – costul materiilor prime din import sau deficitare
M – costul total al materiilor prime
- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm):
pm = C
CM ∙ 100
CM – volumul cheltuielilor materiale
16
C – cheltuieli totale de producţie
- Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc):
pc = Q
Qc ∙ 100
Qc – valoarea producţiei dintr-o anumită clasă de calitate
Q – producţia totală exprimată în lei
2.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice
• Valoarea investiţiei:
It = I + Mo + Cs
în care:
It – investiţia totală
I – investiţia calculată conform devizului general
Mo – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării obiectivului
Cs – alte cheltuieli
• Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii – în acestă perioadă se materializeză
fondurile investiţionale în capitaluri fixe. Pentru că pe această perioadă sunt scoase din
circuitul economic productiv o serie de resurse (umane, materiale şi financiare), perioada
respectivă trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri.
• Durata de funcţionare a capitalului fix – durată fizică de funcţionare (Df) – perioada în
care poate funcţiona mijlocul fix. În cadrul acesteia distingem durata eficientă de funcţionare
(D), reprezentând perioada în care mijlocul fix este menţinut în funcţiune deoarece obţine
profit.
• Investiţia specifică (Si) – acest indicator asigură comparabilitatea între efortul
investiţional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic şi rezultatele obţinute exprimate
prin capacitatea de producţie. Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat pentru obiective noi,
pentru dezvoltări, modernizări şi retehnologizări, precum şi pentru comperaţii între variante.
- pentru obiectivele noi: Si = qi
Ii
Ii – investiţia aferentă variantei i;
qi – capacitatea anuală de producţie aferentă variantei i.
17
În acest caz investiţia specifică arată care este efortul investiţional ce se face pentru
realizarea unei unităţi de capacitate fizică. Se foloseşte în special pentru unităţile cu producţie
omogenă la care se pot exprima capacităţile în unităţi fizice sau natural-convenţionale.
Atunci când gradul de eterogenitate a producţiei la obiectivul analizat este mare, se
recurge la o expresie transformată a investiţiei specifice:
S’i = Qi
Ii,
în care Qi reprezintă valoarea producţiei din varianta i. Acest indicator exprimă efortul
investiţional făcut pentru obţinerea anuală a unui leu producţie.
- pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare a obiectivelor
existente: Si = qoqmi
i
Im. Indicatorul exprimă câţi lei investiţii se cheltuiesc pentru a creşte
capacitatea de producţie cu o unitate fizică.
Imi – investiţia destinată modernizării
qmi – capacitatea de producţie după modernizare în varianta i
qo – capacitatea de producţie înainte de modernizare
Investiţia specifică se poate calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei
surprinzând astfel şi influenţa modificării structurii producţiei.
S’i = QoQmi
i
Im
în care
Qmi – valoarea producţiei după modernizare în varianta i
Qo – valoarea producţiei înainte de modernizare
- pentru compararea variantelor: Sc = qjqi
IjIi
Sc – investiţia specifică pentru comparaţii (necesarul suplimentar de investiţii în
varianta i faţă de varianta j pentru a obţine o capacitate anuală suplimentară de producţie de o
unitate fizică, în varianta i faţă de varianta j)
Valabil pentru Ii > Ij şi qi > qj.
În funcţie de sporul producţiei valorice:
S’c = QjQi
IjIi
Qi – valoarea producţiei în varianta i
18
Qj - valoarea producţiei în varianta j
Termenul de recuperare a investiţiilor (durata de recuperare a investiţiilor) –
exprimă perioada de timp în care investiţia se recuperează din profit în urma punerii în
funcţiune a unor capacităţi de producţie.
- pentru investiţiile noi:
Ti = Phi
Ii
Unde:
Ti – termenul de recuperare pentru varianta i
Ii – investiţia aferentă variantei i
Phi – profitul anual aferent variantei i
În calculele de eficienţă economică a investiţiilor profitul se consideră constant, în
realitate acesta diferă de la un an la altul, în funcţie de producţia realizată, preţul unitar de
vânzare, rata inflaţiei etc. În aceste condiţii, pentru determinarea termenului de recuperare se
foloseşte o ecuaţie de balanţă:
It =
T
i
Phi1
,
It - reprezintă investiţia totală
T – termenul de recuperare
Phi – profitul anual din anul i
- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizarea obiectivelor existente:
Ti = PhoPhmi
i
Im
Ti – termenul de recuperare pentru varianta i
Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i
Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i
Pho – profitul anual înainte de modernizare
În cazul în care pentru investiţia efectuată se urmăreşte cu prioritate reducrea cheltuielilor
de producţie, fără să se modifice profitul unităţii (micşorându-se corespunzător preţul de
vânzare), termenul de recuperare se poate calcula şi astfel:
Ti = ChmiCho
i
Im
Chmi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei modernizate i
19
Cho – cheltuielile anuale de producţie înainte de modernizare
- pentru compararea variantelor:
Ti = PhjPhi
IjIi
Ii,Ij – investiţia aferentă variantei i, respectiv j
Phi, Phj – profitul anual aferent variantei i, respectiv j
În acest caz indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia
suplimentară, făcută în varianta i faţă de j, din sporul de profit realizat în varianta i faţă de j.
Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor – exprimă profitul anual ce
se obţine la un leu investit şi în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care
coeficientul de eficienţă economică este cel mai mare. Acest indicator semnifică efectul net
anual ce poate fi obţinut la un leu investit.
- pentru obiective noi:
ei = Ii
Phi
ei – coeficientul de eficienţă economică pentru varianta i
Phi – profitul anual aferent variantei i
Ii – investiţia aferentă variantei i
Ca urmare a conţinutului său economic, decizia de investiţii se ia în funcţie de varianta la
care acesta este maxim. Din relaţiile prezentate, rezultă că între termenul de recuperare şi
coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor există o relaţia inversă:
ei = Ti
1
- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale unităţilor existente:
ei = i
PhoPhmi
Im
ei - termenul de recuperare pentru varianta i
Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i
Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i
Pho – profitul anual înainte de modernizare
Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor alocate modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării poate fi calculat şi în funcţie de economia făcută la costuri de producţie:
20
ei = i
ChmiCho
Im
Cheltuieli echivalente sau recalculate – indicatorul care asigură însumarea
efortului investiţional cu cheltuielile de producţie:
Ki = Ii + Chi ∙ T
Ki – cheltuielile recalculate
Chi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei i
Ii – investiţia din varianta i
T – termenul de recuperare
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total în vederea realizării producţiei. În forma de
mai sus, acest indicator se foloseşte numai în cazul în care se analizează variante care au
aceeaşi capacitate de producţie, deoarece este normal ca la o capacitate mai mare de producţie
şi efortul total să fie mai mare.
În cazul în care capacităţile de producţie diferă de la o variantă la alta se foloseşte formula
următoare:
Ki = Tqi
TChiIi
În analize, pentru a surprinde cât mai bine efortul total necesar pentru realizarea producţiei
totale, acest indicator trebuie să fie determinat în funcţie de durata de funcţionare a viitorului
obiectiv şi nu de termenul de recuperare. În acest caz, relaţiile de calcul al indicatorului vor fi:
Ki = Ii + Chi ∙ De, Ki = Tqi
TChiIi
De – durata eficientă de funcţionare a viitorului obiectiv
Randamentul economic al investiţiilor (Ri) – acest indicator asigură
comparabilitatea între profitul final obţinut în urma realizării obiectivului economic şi efortul
investiţional:
Ri = Ii
Pf
Pf – profitul final al variantei i
Ii – investiţia aferentă variantei i
Prin profitul final înţelegem profitul ce se obţine după ce efortul investiţional a fost
compensat de profitul anual (profitul rămas la dispoziţia agentului economic după recuperarea
investiţiei):
21
Pf = Pt - Ii
în care:
Pt – profitul total pe întreaga durată de funcţionare eficientă a obiectivului. Ca urmare,
profitul total are două formule de calcul:
- când profitul anual nu este constant în timp, timp de D ani:
Pt =
D
h
Ph1
- când profitul este constant în timp, timp de D ani:
Pt = Ph ∙ D
În consecinţă, randamentul mai poate fi exprimat şi astfel:
Ri = 111 1
Ii
DPh
Ii
Ph
Ii
Pt
Ii
IiPt
D
h
Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiţii când se
urmăreşte obţinerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenţii economici
asigură achiziţionarea unor utilaje, tehnologii mai bune ce vor facilita realizarea unei producţii
cu parametrii tehnico-economici superiori, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină
ascensiune.indicatorul randamentul economic al investiţiilor, exprimând profitul final ce se
obţine la un leu investit, va orienta decidentul spre alegerea variantelor de investiţii la care
mărimea indicatorului este maximă. După cum rezultă, randamentul eonomic al investiţiilor
realizează un bilanţ general al construirii şi funcţionării unui obiectiv de investiţii. În
consecinţă el poate fi utilizat şi sub denumirea de indicele general de eficienţă economică a
investiţiilor.
Imobilizarea fondurilor investiţionale
Până la momentul punerii în funcţiune a obiectivului, se disting două perioade:
- durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice
- durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier.
Pe parcursul duratei proiectării, imobilizările de fonduri băneşti sunt minime. Este
perioada dintre momentul luării deciziei de investiţii şi încheierea elaborării documentaţiilor
de investiţii. Perioada proiectării, care uneori cuprinde şi un timp de cercetare necesar găsirii
unor tehnologii, are influenţă asupra termenului de punere în funcţiune. Această perioadă
prezintă o importanţă cu atât mai mare cu cât proiectul este de anvergură, necesitând şi o
22
perioadă mai mare de căutări, încercări etc. Totuşi, ţinând seama că fondurile băneşti cheltuite
fie sunt mici (cheltuielile alocate proiectării), în comparaţie cu volumele de investiţii necesare
edificării propriu-zise a obiectivului, fie se suportă din surse extrainvestiţionale (cheltuielile
alocate cercetării), nu ocupă un loc central în cadrul procesului investiţional.
Durata de execuţie pe şantier este aceea în care se consumă cea mai mare parte din
valoarea investiţiei şi începe cu deschiderea şantierului, terminându-se cu probe tehnologice şi
cu punerea în funcţiune. În perioada de execuţie a obiectivului eficienţa economică a
investiţiilor este influenţată de fondul de investiţii alocat, durata de execuţie, modul cum au
fost eşalonate fondurile de investiţii şi capacităţile de producţie puse parţial în funcţiune, în
acest interval.
Eşalonarea investiţiilor influenţează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă
pierderi potenţiale pentru economia naţională. În general, investiţiile pot fi eşalonate:
- în mod crescător (varianta I),
- uniform (varianta II),
- descrescător (varianta III).
Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcţionării obiectivului,
şi chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este
varianta la care imobilizările sunt cele mai mici.
Funcţiile matematice care aproximează cele trei evoluţii sunt:
- pentru varianta I, parabola:
III
II
I
Investiţii
0 t
23
y = a + b ∙ t + c ∙ t2
- pentru varianta II, funcţia liniară:
y = a + b ∙ t
- pentru varianta III, funcţia:
y = ta
tk
în care:
y - reprezintă fondurile de investiţii cumulate de la un an la altul
t - timpul
a, b, c, k – coeficienţii funcţiei
Pentru evaluarea eficienţei economice pe această perioadă, prin prisma mărimii
imobilizărilor şi a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori şi
anume:
a. Mărimea imobilizărilor totale.
Un fond alocat într-un an h rămâne imobilizat până la sfârşitul perioadei de execuţie a
obiectivului.
Mi =
d
h
khdIh1
în care:
Mi – mărimea imobilizărilor
d – durata de execuţie a obiectivului
Ih – fondul de investiţii cheltuit în anul h
k – factor de corecţie care poate lua valori în intervalul [0, 1], în funcţie de momentul
la care se consideră că s-a cheltuit investiţia, astfel: 0, dacă investiţia s-a realizat (cheltuit) la
sfârşitul anului; 0,5 dacă investiţia s-a realizat la jumătatea anului şi 1 dacă investiţia s-a
realizat la începutul anului.
Întru-cât nu toate obiectivele se construiesc într-o perioadă de ordinul anilor, este
recomandabil ca mărimea imobilizărilor totale să se calculeze pe zile. În acest caz, mărimea
totală a imobilizărilor se va calcula cu formula:
Mi =
d
h
hdIh1
1
în care h reprezintă numărul de zile.
24
În activitatea practică, fiecare beneficiar, constructor sau alt factor care contribuie la
realizarea procesului investiţional se preocupă pentru darea parţială în folosinţă a unor
capacităţi de producţie care să ducă atât la diminuarea imobilizărilor de fonduri, cât şi la
obţinerea unor producţii suplimentare. În acest caz, mărimea totală a imobilizărilor se va
calcula cu formula:
Mi’ =
j
h
d
jh
hdIhhdIh1 1
1'1
în care:
Mi’ – mărimea imobilizărilor
j – ziua punerii în funcţiune a capacităţii parţiale
Ih’ – valoarea investiţiei corectată cu profitul obţinut în ziua h a edificării obiectivului (Ih’ =
Ih – Ph)
Prin simbolul h s-a reprezentat ziua în care se găseşte execuţia obiectivului de investiţii
respectiv.
b. Imobilizarea specifică. Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor se folosesc
pentru adoptarea unei decizii judicioase de investiţii. Aceasta înseamnă că din două sau mai
multe variante de investiţii se selectează o variantă considerată a fi cea mai bună. Variantele
de investiţii care se compară nu prevăd întotdeauna aceeaşi capacitate de producţie. În
asemenea cazuri, o variantă care prevede o capacitate mare de producţie va neceita şi fonduri
mai mari de investiţii în raport cu celelalte variante, ceea ce va conduce la o valoare mai mare
a imobilizărilor totale de fonduri. Astfel, decizia de investiţii poate fi eronată dacă este bazată
numai pe minimizarea indicatorului menţionat. Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când
se compară variante cu capacităţi de producţie diferite, se utilizează indicatorul imobilizarea
specifică:
mi = q
hdd
hhI
1
1
în care:
mi – reprezintă imobilizarea specifică
q – varianta de capacitate
Indicatorul astfel calculat exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de
producţie.
25
În cazul în care se dau parţial în folosinţă capacităţi de producţie, imobilizarea
specifică se calculează cu formula:
mi’ = q
hdh
hdj
h
d
jhh II
1 1
1'1
în care:
mi’ – imobilizarea specifică
c. Efectul economic al imobilizărilor. Acest indicator reflectă efectul nerealizat ca urmare a
scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiţionale, prin relaţia:
Ei = en
11
hdd
hhI
Unde:
Ei – efectul economic al imobilizărilor
en – coeficientul de eficienţă economică mediu pe ramura respectivă sau domeniul de
activitate
i – varianta de investiţii
d. Efectul economic specific al imobilizărilor. Este firesc ca la o variantă la care
efortul investiţional este mai mare şi efectul economic al imobilizărilor să fie mai mare, dar şi
capacitatea de producţie ce va fi pusă în funcţiune va fi superioară. Astfel, în cazul
capacităţilor de producţie ce diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea
comparabilităţii prin calculul efectului economic specific al imobilizărilor. Relaţia de calcul
pentru acest indicator este:
δi = qE
i
i
δi – efectul economic specific al imobilizărilor
qi – capacitatea anuală de producţie
Indicatorul astfel calculat exprimă efectul economic nerealizat ce revine la o unitate de
capacitate.
26
CAPITOLUL III.
EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE
PARTICULARITĂŢILOR DIFERITELOR RAMURI. INDICATORI
Activitatea fiecărei ramuri a economiei naţionale se desfăşoară în anumite condiţii
concrete, care îşi pun amprenta asupra modului de organizare a procesului de producţie,
asupra modului de consum al resurselor, asupra tehnologiei de fabricaţie etc.
Corespunzător acestor particularităţi, fiecare ramură economică sau domeniu de
activitate reclamă o metodologie adecvată de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor.
În evaluarea eficienţei economice a investiţiilor din aceste ramuri se menţin
principiile generale de calcul al indicatorilor de eficienţă economică, iar indicatorii specifici
vin să completeze ceilalţi indicatori de eficienţă economică – indicatori cu caracter general, de
bază şi suplimentari.
Mai mult decât atât, vor exista documentaţii de investiţii, pentru unele ramuri sau
domenii de activitate, care nu vor cuprinde indicatori specifici, ci numai pe cei prezentaţi în
capitolul anterior.
Vom prezenta sub formă tabelară principalii indicatori specifici unor ramuri
economice:industria petrolului, agricultură, energie electrică şi termică, construcţii, comerţ
interiror, comerţ exteriror.
Nr.
Crt.
Ramura
economică
Indicatori specifici Observaţii
1. Industria
petrolului
-Investiţia specifică a
zăcământului:
qI
si
i
i
Si–investiţia specifică a
variantei i
Ii – investiţia aferentă
variantei i
qi –capacitatea anuală de
producţie a variantei i
- Investiţia specifică a extracţiei
petrolului:
qI
sn
e
e
Se–investiţia specifică a
extracţiei
Ie – investiţiile alocate
extracţiei
qn –producţia sondelor
noi
27
- Investiţia specifică pentru
comparaţii cu alte ramuri:
qI
sc
c
Se–investiţia specifică
pentru comparaţii
I – investiţii totale
qc–producţia sondelor
exprimată în
combustibili
convenţionali
-costul unitar real:
Z
Cc
CD
z
b
c- preţul unei tone de
ţiţei extras
C-cheltuielile anuale pe
o sondă
Db-debitul mediu anual
al sondei
Cz-costul anual al
lucrărilor pentru
descoperirea rezervelor
Z-cantitatea de noi
rezerve descoperite ale
zăcământului
Nr.
Crt.
Ramura
economică
Indicatori specifici Observaţii
1. Industria
petrolului
-Termenul de recuperare a investiţiilor:
T
ihit PI
1
It – investiţia totală
T - termenul de
recuperare
Phi – profitul anual din
anul i
- Factorul de asigurare:
qc
Zf
f – factorul de
asigurare
Z –rezervele totale
descoperite
qn –producţia anuală a
sondelor
2. Industria
energiei
electrice şi
termice
- cheltuieli anuale recalculate sau criteriul
Z:
qh
DCIZ
I – investiţia necesară
construirii centralei
electrice
C-cheltuieli anuale cu
întreţinerea şi
funcţionarea centralei
qh-capacitatea anuală
de producţie
28
-cheltuieli specifice actualizate:
Dd
dhh
d
h
Dd
dhhhhh
s
q
aC
aI
c
1
1 1 11
11
Ih-investiţia din anul h
Ch-cheltuieli anuale de
producţie
qh-capacitatea anuală
de producţie
-coeficientul de avarie:
TTT
kaf
a
a 100
Ta-durata totală a unei
avarii
Tf-durata de fe
funcţionare efectivă
într-un interval de
timp
-coeficientul relativ de indisponibilitate
din cauze accidentale:
TTT
keoa
oa
i 100
Toa-durata opririlor
accidentale
Te-durata de
exploatare între două
accidente consecutive
-coeficientul relativ de indisponibilitate
TTT
keoa
e
d 100
Nr.
Crt.
Ramura
economică
Indicatori specifici Observaţii
3. Agricultură - pierderea de venit net agricol:
Y = Vn x At x D’
sau:
rY
rAV
D
tn
11'
Vn- venitul net obţinut
anual la un hectar
At – aria ce va fi scoasă
din circuitul agricol
D’ – durata scoaterii
terenului din folosinţă
agricolă
r – ritmul mediu anual
de creştere a venitului
net pentru terenul
respectiv
4. Construcţii -gradul de ocupare al terenului:
AA
Gt
cl1001
Acl – suprafaţa clădită
At – suprafaţa ocupată
de întregul obiectiv de
investiţii
29
-gradul de folosire a suprafeţei
clădite:
AA
Gcl
d2
Ad – suprafaţa construită
desfăşurată
- Densitatea construcţilor:
AA
Gt
d3
- gradul de folosire a suprafeţei
construite desfăşurate:
AA
Gdt
u1004
Au – suprafaţa utilă
- gradul de folosire în scopuri
productive a suprafeţei
construite desfăşurate:
AA
Gd
pr100
5
Apr–suprafaţa productivă
Nr.
Crt.
Ramura
economică
Indicatori specifici Observaţii
5. Comerţ interior -adaosul comercial:
Acom = V - Cmf
Acom – adaosul comercial
V – volumul vânzărilor
de mărfuri
Cmf – costul mărfurilor
vândute
- profitul comercial:
Pb = Acom - Ccirc
Pb – profitul brut
Ccirc – cheltuieli de
circulaţie
- rentabilitatea în comerţ:
CP
circ
br 100
- rentabilitatea fondurilor
cheltuite:
MMP
cf
br
100'
Mf–volumul mijloacelor
fixe
Mc–volumul mijloacelor
circulante
- productivitatea în comerţ:
N
VW
W-productivitatea
muncii
V-volumul vânzărilor
N-numărul unităţilor din
30
societatea comercială
- vânzările la 1 milion lei
mijloace fixe:
MV
f
mf
V1000000
- viteza de rotaţie a mărfurilor:
S
VR
R - numărul mediu de
salariaţi
S - stocul mediu al
mărfurilor
- timpul de circulaţie:
Rt
Z c
T – timpul de circulaţie
a mărfurilor
Zc – numărul zilelor
calendaristice
- suprafaţa spaţiilor comerciale
ce revin la 10000 locuitori:
NA
p
ua 10000
Au – suprafaţa utilă
spaţiilor comerciale
Np – numărul populaţiei
din zona espectivă
Indicatori specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior
Activitatea de investiţii are implicaţii deosebite asupra schimburilor economice
internaţionale ale ţării noastre, în special în ceea ce priveşte: realizarea de obiective de
investiţii a căror producţie este destinată exportului; efectuarea de importuri pentru realizarea
obiectivelor de investiţii, în special instalaţii complexe performante, precum şi importuri
curente (de materii prime, materiale şi semifabricate) pentru realizarea produselor finite;
exportul direct de activităţi de construcţii-montaj şi de servicii inginereşti; realizarea de
obiective de investiţii cu capital mixt (român şi străin) în ţară sau străinătate.
La realizarea unor obiective cu producţie destinată exportului sau având drept scop
să înlăture importul de produse finite şi semifabricate, ţara noastră are rezultate bune care i-au
permis să fie prezentă pe piaţa internaţională cu o gamă largă de produse, ca: utilaje şi
instalaţii de lucru, produse ale industriilor siderurgice, nave, autovehicule etc., care atestă
potenţialul tehnic şi economic atins şi posibilitatea de a se prezenta competitiv pe piaţa
mondială.
31
În ceea ce priveşte efectuarea de importuri pentru investiţii şi producţie, se poate
spune că la multe unităţi se produce impactul cu asemenea activităţi, frecvent fiind cel de-al
doilea aspect (importul pentru producţie).
În activitatea de investiţii desfăşurată în străinătate, ţara noastră are o bogată
experienţă pozitivă, fapt dovedit de numeroasele obiective industriale realizate (rafinării de
petrol, fabrici de ciment, de îngrăşăminte chimice pentru agricultură, lucrări de îmbunătăţiri
funciare), obiective social-culturale, locuinţe, etc. Serviciile inginereşti au cuprins o sferă
largă de activitate, cum sunt: efectuarea de prospecţiuni geologice, expertize, lucrări de
consultanţă, elaborarea de proiecte şi altele.
Un domeniu în care s-au obţinut rezultate bune îl constituie realizarea cu parteneri
străini a unor obiective economice care să asigure introducerea de noi procedee tehnic şi
tehnologice, precum şi achiziţionarea unor utilaje care, altfel, ar fi greu de obţinut.
Un alt domeniu în care investiţiile pot contribui în mod hotărâtor îl constituie
turismul. Aici interesează acea faţetă a turismului referitoare la atragerea turiştilor străini în
ţara noastră, care dispune de condiţii climatice favorabile, dar de o bază materială cu mult sub
cerinţele unui turism modern. De bună seamă că investiţiile contribuie din plin la lărgirea
activităţii de turism internaţional.
Din cele prezentate rezultă că impactul dintre investiţii şi activitatea de comerţ
exterior se manifestă prin: asigurarea unui volum sporit de produse pentru piaţa externă prin
punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie sau modernizarea, dezvoltarea şi
retehnologizarea celor existente; achiziţionarea din import a unor utilaje şi instalaţii pentru
dotarea unităţilor existente sau a celor nou construite; achiziţionarea din import a unor materii
prime şi materiale care nu se execută în ţară sau care sunt mai bune şi la preţuri mai reduse
decât cele autohtone; realizarea în ţară a unui volum sporit de produse care să ducă la
diminuarea importului; construirea de societăţi mixte, în ţară sau în străinătate; realizarea în
ţară a unor societăţi comerciale în întregime pe bază de capital străin; executarea unor lucrări
de construcţii-montaj peste hotare sau în ţară, dar pentru investitori străini; construirea de
obiective turistice şi crearea unor condiţii mai bune de desfăşurare a turismului internaţional
pe teritoriul ţării noastre.
Dar, indiferent de forma de manifestare a activităţii de investiţii în comerţul
exterior, la elaborarea documentaţiilor de investiţii trebuie să se aibă în vedere asigurarea
creşterii eficienţei economice a schimburilor economice internaţionale practicate de ţara
32
noastră. În întreaga activitate de comerţ exterior, dar în mod deosebit la obiectivele cu
producţie pentru export, trebuie să se aibă în vedere: ridicarea calităţii produselor exportate
(fiabilitate, durabilitate), concomitent cu îmbunătăţirea formei de prezentare şi a designului
lor; reducerea costurilor de producţie şi adaptarea produselor româneşti la standardele
internaţionale; informarea producătorilor asupra pieţei mondiale, a orientării tehnicii în
domeniul respectiv; efectuarea de studii de marketing, pe feluri de produse şi pieţe de
desfacere, îmbunătăţirea activităţii de publicitate; creşterea adaptabilităţii societăţilor
comerciale româneşti la diversele schimbări tehnologice, cerinţe subiective şi tradiţionale;
preferinţe geografice; încheierea de convenţii de vânzare, cu termene variabile în funcţie de
tendinţele pieţei mondiale, între mai mulţi parteneri din ţară şi din străinătate, etc.
Activitatea de comerţ exterior este o activitate complexă în care intervin aspecte
diverse, fapt ce impune o analiză atentă, bine documentată, pentru orice decizie ce se ia în
acest domeniu. De aceea, pentru evaluarea eficienţei economice se impune folosirea unui
sistem de indicatori de eficienţă economică a investiţiilor. În condiţiile create de actuala
conjunctură economică internaţională, rolul acestor indicatori sporeşte în mod considerabil. În
condiţiile actuale de integrare a economiilor naţionale şi de globalizare economică, în mod
practic orice obiectiv de investiţii are şi activitate de comerţ exterior (fie importuri, fie
exporturi, fie ambele). Se poate afirma că, datorită impactului puternic dintre investiţii şi
comerţul exterior, ei puteau fi prezentaţi chiar în cadrul indicatorilor de bază. În funcţie de
gradul de cuprindere şi sfera de aplicabilitate, aceşti indicatori se pot împărţi în indicatori ce
au caracter general şi indicatori de bază.
a. Indicatori ce au caracter general. Aceşti indicatori caracterizează activitatea
de ansamblu a unităţii ce realizează producţie pentru export şi ei se folosesc nu numai pentru
fundamentarea proiectelor de investiţii, ci şi în activitatea de import-export desfăşurată de
firme.
1) Producţia anuală destinată exportului. Acest indicator poate fi exprimat în
unităţi fizice sau valorice. Exprimarea valorică se poate face în lei sau în valută (euro, dolari,
lire sterline, mărci germane) şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
Qe = pqj
n
jj
1
şi Q'e = '1
pqj
n
jj
în care:
33
Qe şi Q'e reprezintă valoarea producţiei destinate exportului, exprimată în lei sau
valută;
qj – cantitatea anuală de producţie destinată exportului din sortimentul j;
pj şi p'j – preţul unitar, în lei sau valută, al sortimentului j;
n – numărul de sortimente care fac obiectul exportului.
2) Ponderea producţiei destinate exportului în total producţie. Se calculează cu
ajutorul relaţiilor:
ε = 100 x q
q
t
e sau ε' = 100 x Q
Q
t
e
în care:
ε şi ε' reprezintă ponderea producţiei destinate exportului în total producţie;
Qe şi Qt – producţia exportată, respectiv totală (în lei);
qe şi qt – producţia exportată, respectiv totală (în unităţi fizice).
3) Importul anual pentru producţie. Acest indicator exprimă întregul efort valutar
ce trebuie făcut pentru desfăşurarea normală a procesului de producţie în cadrul obiectivului
economic. El măsoară, fizic sau valoric, materiile prime, semifabricatele, echipamentele
tehnice ce se achiziţionează din import pentru realizarea producţiei. Calculul indicatorului se
poate face cu formula:
M = pm j
n
jj
1
şi M' = '1
pm j
n
jj
în care:
M şi M' reprezintă valoarea totală a importului, exprimată în lei sau valută;
mj – cantitatea de materiale sau produse importate din sortimentul j;
pj şi p'j – preţul unitar de achiziţie, în lei sau valută, al sortimentului j.
Acest indicator, fiind un indicator de volum, diferă în funcţie de mărimea
capacităţii de producţie, iar pentru asigurarea compatibilităţii între variante se impune
raportarea importului anual la nivelul capacităţii de producţie, aspect realizat prin indicatorul
următor.
4) Importul specific pentru producţie. Acest indicator exprimă importul ce revine
la o unitate fizică de producţie, calculat în lei sau valută pe 1 t, 1 buc., etc., cu formulele:
b = q
M şi b' =
q
M '
34
în care:
b şi b' reprezintă importul specific pentru producţie, exprimat în lei sau valută;
q – producţia fizică realizată.
Referitor la acest indicator, precizăm că, în general, se urmăreşte ca el să fie cât
mai mic, dar, în cazul în care efectuarea efortului valutar duce la realizarea unei producţii de
calitate mai bună, competitivă pe piaţa internă şi externă, care asigură încasarea unor sume
mai mari de valută prin exportul produselor finite, atunci el nu mai constituie o restricţie în
luarea deciziei de investiţii, prin mărimea sa.
5) Aportul valutar anual. Acest indicator prezintă importanţă deosebită pentru
aprecierea eficienţei economice a unei activităţi deoarece exprimă încasările valutare pe care
le face unitatea economică (sau agentul economic) într-un an de zile. Aportul valutar se poate
calcula pentru întreaga activitate de import-export sau pentru fiecare produs sau grupă de
produse, prin relaţia:
A'v = Q'e – M'e
în care:
A'v reprezintă aportul valutar;
Q'e – valoarea producţiei destinate exportului, exprimată în valută;
M'e – volumul importului pentru producţia ce face obiectul exportului, exprimat în
valută.
Şi acest indicator este un indicator de volum şi pentru asigurarea comparabilităţii
dintre variante, când capacităţile de producţie diferă, se impune stabilirea aportului valutar ce
revine la o unitate de producţie.
6) Aportul valutar specific. Acest indicator se calculează cu ajutorul relaţiei:
a'v = qA
e
v'
în care:
a'v reprezintă aportul valutar specific;
qe – producţia destinată exportului.
Aportul valutar specific exprimă câte unităţi valutare se obţin în urma exportului
unei unităţi fizice de producţie (o tonă, o bucată, un metru cub, un litru).
35
7) Profitul în valută. Acest indicator exprimă profitul obţinut în urma exportului
unei anumite cantităţi de produse. Se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
P'v = Q'e – C'e
în care:
P'v reprezintă profitul în valută;
Q'e – valoarea producţiei exportate, exprimată în valută;
C'e – cheltuielile producţiei exportate calculate în valută la preţurile existente pe
piaţa mondială.
Acest indicator trebuie să fie cât mai mare şi el se poate calcula pentru întreaga
activitate de import-export, dar şi pe fiecare produs în parte. Acest indicator poate fi favorabil
pentru unele produse şi mai puţin favorabil pentru altele, el exprimând eficienţa structurii
activităţii de export a unităţii economice. Ţinând seama că profitul valutar este un indicator de
volum, se poate calcula şi indicatorul care urmează.
8) Profitul valutar unitar
p'v = qP
e
v'
în care p'v reprezintă profitul valutar net.
9) Cursul de revenire brut. Acest indicator exprimă raportul în care se află
valoarea producţiei la intern faţă de piaţa internaţională, respectiv câţi lei producţie se exportă
pentru a se obţine o unitate valutară. Mărimea acestui indicator trebuie să fie cât mai mică. În
cazul în care cursul de revenire brut se situează sub cursul oficial de schimb al valutei
respective cu care se face calculul indicatorului, situaţia poate fi considerată ca bună. Dacă
nivelul indicatorului este peste cursul de revenire stabilit la nivelul economiei naţionale, avem
de-a face cu o activitate cu eficienţa scăzută, sub nivelul mediu pe economia naţională.
Formula de calcul a acestui indicator este:
Rb = 'Q
Q
e
e
în care:
36
Rb reprezintă cursul de revenire brut;
Qe – valoarea producţiei exportate, exprimată în lei;
Q'e – valoarea producţiei exportate, exprimată în valută.
Indicatorul astfel calculat exprimă şi raportul în care se găseşte productivitatea
muncii interne faţă de productivitatea muncii pe plan internaţional, la produsele sau
activităţile pentru care s-a calculat cursul de revenire brut. Cu cât nivelul productivităţii
muncii pe plan intern este mai mare decât cel existent pe piaţa internaţională, cu atât cursul de
revenire net va fi mai mic. Şi acest indicator poate fi calculat pentru întreaga producţie
exportată sau pe sortimente de produse care fac obiectul activităţii de export. În activitatea
curentă, acest indicator este cunoscut sub denumirea de curs valutar şi se referă la ansamblul
economiei naţionale. Indicatorul cursul de revenire brut poate fi calculat şi pentru produsele
care se importă. Este normal ca în acest caz el să fie cu atât mai favorabil, cu cât este mai
mare.
10) Cursul de revenire brut corectat. Acest indicator arată raportul dintre preţul
intern complet de export, exprimat în lei, din care sunt scăzute o serie de înregistrări repetate
sau cu un nivel peste limita normală (T.V.A., profit, prelevări la bugetul statului), stabilită
pentru ramura sau subramura respectivă, şi preţul extern francofrontiera română, exprimat în
valută. În practica exportului se recurge la acest indicator atunci când cursul de revenire brut
de export depăşeşte sensibil cursul de revenire stabilit sau cursul de revenire brut pentru grupa
de produse respective. Calculul acestui indicator reflectă mai bine aportul societăţii
comerciale la obţinerea profitului valutar realizat în urma exportului de produse, deoarece prin
el se asigură eliminarea din calculul indicatorului a unui profit exagerat prin recalcularea
preţului complet de export luându-se în considerare preţul intern al producătorului.
11) Cursul de revenire net. Cursul de revenire brut este puternic influenţat de
mărimea preţului intern al produselor ce fac obiectul exportului. Pentru o mai bună apreciere a
eficienţei economice a activităţii de export se calculează indicatorul cursul de revenire net,
care exprimă nivelul cheltuielilor, corectate cu cele ale materiilor prime, ce se fac pentru
obţinerea unei unităţi de aport valutar. Formula de calcul este:
Rn =
'' MQMC
ee
ee
sau Rn =
'AMCv
ee
în care:
37
Rn reprezintă cursul de revenire net;
Ce – costul producţiei ce face obiectul exportului.
Mărimea acestui indicator trebuie să fie minimă. Şi acest indicator se poate calcula
pentru întreaga activitate a unei întreprinderi, pe o perioadă de timp, de obicei un an, dar şi
numai pentru anumite produse sau sortimente de produse.
12) Costul actualizat minim. Acest indicator prezintă importanţă în analiza
comparativă a unor variante de import care conţin prevederi diferite cu privire la condiţiile de
plată. Relaţia de calcul pentru acest indicator este:
Ca = h
n
1hh
a)(1
1 xS
în care:
Sh reprezintă plăţile ce se vor efectua în anul h;
a – coeficientul de actualizare ce corespunde ratei de discontare şi care trebuie
comparat cu coeficientul de eficienţă economică din ramura din care face parte obiectivul;
h – anul în care se plăteşte suma Sh.
Prin intermediul acestui indicator se compară acele variante care, sub aspect
tehnic, sunt identice, dar diferă prin valoarea echipamentului şi condiţiile de plată (integral la
livrare, în rate lunare pe anumite perioade de timp şi nivelul dobânzii, etc.).
Normal este ca acest indicator să fie cât mai mic, având în vedere momentul la
care se face actualizarea.
b. Indicatorii de bază sunt indicatorii proprii procesului investiţional pentru
obiectivele cu activitate de comerţ exterior. Prin intermediul lor se asigură legătura dintre
eforturile făcute în domeniul investiţiilor şi efectele obţinute în relaţiile economice externe. O
decizie riguroasă de investiţii se poate adopta numai după ce, pentru variantele analizate, s-au
calculat indicatorii de bază ai eficienţei economice a investiţiilor. Fiecare dintre aceşti
indicatori dezvăluie anumite aspecte ale eficienţei economice aplicate la procesul
investiţional, aceste aspecte fiind în corelaţie unul cu celălalt. În continuare se prezintă acest
sistem de indicatori.
1) Producţia exportată ce revine la 1.000.000 lei investiţii. Acest indicator se
calculează în funcţie de producţia anuală ce urmează a fi exportată, exprimată în dolari sau în
lei, cu ajutorul relaţiilor:
38
V' = 1.000.000 x I
Qe'
sau V = 1.000.000 x I
Qe
în care:
V şi V' reprezintă producţia exportată (în valută, respectiv în lei) ce revine la
1.000.000 lei investiţii;
I – volumul investiţiilor (în lei);
Qe – valoarea producţiei exprimată în lei;
Q'e – valoarea producţiei exprimată în valută.
Indicatorul astfel calculat exprimă câte unităţi monetare producţie (valută sau lei)
se exportă la 1.000.000 lei investiţii. Uneori acest indicator poate fi calculat şi în funcţie de
producţia fizică ce face obiectul exportului, folosind formula:
Vq = 1.000.000 x I
qe
în care:
Vq reprezintă producţia fizică exportată ce revine la 1.000.000 lei investiţii;
qe – producţia fizică ce se exportă.
În general, se urmăreşte ca aceşti indicatori (V, V' şi Vq) să fie cât mai mari.
2) Importul pentru investiţii. Pentru realizarea obiectivelor de investiţii uneori se
recurge la importul de utilaje, instalaţii sau unele materiale de construcţii deficitare. Acest
import trebuie evidenţiat în documentaţiile de investiţii pentru ca beneficiarul să aibă o
imagine generală a întregului efort investiţional, cantitativ şi structural. Calculul importului
total pentru investiţii se face cu formula:
M'i = '1
pU j
n
jj
respectiv Mi = pU j
n
jj
1
în care:
M'i, Mi reprezintă importul total pentru investiţii (în valută şi în lei);
Uj – numărul de utilaje, instalaţii de acelaşi fel achiziţionate din import;
pj, p'j – preţul de achiziţie unitar (în valută şi în lei).
Exprimarea indicatorului se face în valută, dar el poate fi prezentat şi în lei, în
special pentru a asigura comparabilitatea cu situaţia în care achiziţionarea utilajelor respective
se face din ţară.
39
3) Importul specific pentru investiţii. Indicatorul importul pentru investiţii este
semnificativ pentru aprecierea variantelor de investiţii deoarece este normal ca pentru un
obiectiv de investiţii cu o capacitate de producţie mai mare şi efortul investiţional pentru
achiziţionarea din import a unor utilaje sau instalaţii de lucru să fie mai mare decât în cazul
unor capacităţi de producţie mai mici. Pentru a asigura comparabilitatea variantelor, prin acest
indicator, indiferent de mărimea capacităţii de producţie, se foloseşte indicatorul importul
specific pentru investiţii care se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
b'i = q
M i' sau bi = q
M i
în care:
b'i, bi reprezintă importul specific pentru investiţii (în dolari şi în lei);
Formulele de mai sus se aplică în cazul în care durata eficientă de funcţionare este
identică pentru toate variantele de investiţii care se compară. Dacă aceste durate sunt diferite,
se aplică următoarele formule:
b'i = Dq
M i
' sau bi =
Dq
M i
în care D reprezintă durata eficientă de funcţionare a obiectivului economic.
Indicatorul calculat în primul caz exprimă investiţia din import necesară pentru
realizarea unei unităţi de capacitate anuală, iar în cazul al doilea, efortul investiţional pentru o
unitate de capacitate, considerat pe întreaga durată de funcţionare. Din cele două relaţii, a
doua este mai semnificativă deoarece compară efortul investiţional pentru import cu întreaga
producţie realizată pe durata de funcţionare a obiectivului. Indicatorul poate fi exprimat în
unităţi valutare dar şi în lei.
4) Ponderea importului pentru investiţii în totalul investiţiilor. În cadrul
indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor, indicatorii de structură ocupă un loc
important. Unul din aceşti indicatori este ponderea importului pentru investiţii în totalul
investiţiilor, indicator ce se calculează cu formula:
δ = 100 x I
M i
în care:
δ reprezintă ponderea importului pentru investiţii în totalul investiţiilor;
Mi – importul pentru investiţii exprimat în lei;
40
I – volumul total al investiţiilor în lei.
Acest indicator se exprimă procentual şi cuantifică cât la sută din volumul total de
investiţii provine din import.
5) Importul global. Uneori achiziţionarea unui volum mai mare de utilaje,
instalaţii, etc. din import asigură realizarea unei producţii de calitate mai bună cu materiile
indigene sau o reducere a importului pentru investiţii reclamă efort sporit pentru
achiziţionarea de materiale, pentru producţie din import. Însumarea celor două categorii de
importuri (pentru investiţii şi pentru producţie) se face cu indicatorul importul global, care se
poate calcula cu formula:
M'g = M'i + D x M'
în care:
M'g reprezintă importul global (în valută);
M'i – importul pentru investiţii (în valută);
M' – volumul importurilor anuale pentru producţie (în valută).
Pentru asigurarea unei ierarhizări a variantelor, în cazul în care capacităţile de
producţie diferă, acest indicator trebuie completat cu indicatorul importul global specific.
6) Importul global specific. Acest indicator exprimă importul global ce revine
pentru obţinerea unei unităţi de capacitate de producţie. Se calculează cu ajutorul relaţiei:
m'g = Dq
M g
'
în care:
m'g reprezintă importul global specific pentru investiţii şi se poate exprima în
unităţi valutare ce revin la o unitate de capacitate fizică a producţiei. Mai rar, atât indicatorul
importul global, cât şi indicatorul importul global specific pot fi calculaţi în lei.
7) Aportul valutar anual al investiţiilor. Cu ajutorul acestui indicator se stabileşte
măsura în care investiţia contribuie la realizarea aportului valutar. Modul de calcul al acestui
indicator este:
A'i = I
A v'
în care:
A' i reprezintă aportul valutar al investiţiei şi exprimă câte unităţi valutare se obţin
în urma realizării unei investiţii de un leu;
41
A'v – aportul valutar anual al producţiei exportate.
Având în vedere că nivelul eficienţei economice a investiţiilor este influenţat şi de
durata de funcţionare a obiectivului, rezultate mai semnificative se obţin dacă indicatorul se
calculează cu ajutorul relaţiei:
A'D = I
AD v'
în care:
A'D reprezintă aportul valutar anual al investiţiei pentru întreaga durată de
funcţionare.
8) Aportul valutar global al investiţiilor. Este indicatorul cel mai semnificativ
pentru stabilirea corelaţiei dintre activitatea de comerţ exterior şi cea de investiţii şi se
calculează cu ajutorul relaţiei:
A'g = I
MAD iv '' sau A'g = A'D -
I
M i' sau A'g = A'D - 100
în care:
A'g reprezintă aportul valutar global al investiţiei;
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivelor de investiţii;
A'v – aportul valutar anual al unei mărfi exportate;
M'i – importul pentru investiţii;
I – volumul investiţiilor;
A'D – aportul valutar al investiţiilor pentru întreaga durată de funcţionare.
Acest indicator exprimă suma valutară netă pe care o realizează un agent economic
pentru fiecare leu investit.
9) Termenul de recuperare a efortului valutar, prin exporturi de mărfuri. Formula
de calcul pentru acest indicator este:
T'v = ''
AM
v
i
în care:
T'v reprezintă termenul de recuperare a efortului valutar;
M'i – importul pentru investiţii, exprimat în unităţi valutare;
A'v – aportul valutar anual.
42
Uneori, pentru înlocuirea importului unor produse se construiesc obiective
economice care antrenează un efort valutar pentru investiţii şi chiar pentru producţie. În acest
caz recuperarea efortului valutar se face pe seama economiilor valutare realizate la importul
de produse. Calculul acestui indicator se face cu formula:
T''v = '
' '
EM
v
iMD
în care:
T''v reprezintă termenul de recuperare a efortului valutar;
M'i – importul pentru investiţii, exprimat în unităţi valutare;
M' – efortul valutar anual pentru producţie;
E'v – economiile valutare anuale ca urmare a renunţării la importul produselor
finite care acum se produc în ţară.
10) Cursul de revenire al valutei. Prin acest indicator se urmăreşte alegerea
variantei optime de investiţii pentru promovarea exportului şi diminuarea importului. O
asemenea analiză oferă posibilitatea comparării unor variante din punct de vedere economic
privind posibilitatea ca respectivele produse să se realizeze în ţară sau să se importe. Relaţia
de calcul a acestui indicator este:
C. R. =
hhhh
Dd
1h
hhhh
Dd
1h
a)(1
1 x)CP-IV-(VV
a)(1
1 x)VLCP(I
v
în care:
C.R. reprezintă cursul de revenire al valutei;
I – volumul investiţiilor;
CP – cheltuieli de producţie;
VL – vânzări în ţară din producţia realizată;
VV – vânzări în valută;
IV – investiţii în valută;
CPV – cheltuieli anuale de producţie exprimate în valută;
d – durata de realizare a obiectivului;
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivului;
43
h – anul.
Analizând relaţia prezentată se constată că acest indicator compară cheltuielile în
lei ale mărfurilor exportate cu aceleaşi cheltuieli exprimate în valută.
Încheiem aici prezentarea indicatorilor referitori la eficienţa economică a
obiectivelor de investiţii cu activitate de comerţ exterior. După cum a reieşit, aceşti indicatori
au un caracter complex; de aceea, sistemul acestor indicatori se aplică numai în analizele
speciale, în mod obişnuit decizia de investiţii se adoptă prin folosirea indicatorilor cei mai
semnificativi din cei prezentaţi.
CAPITOLUL IV.
INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA EFICIENŢEI ECONOMICE A
INVESTIŢIILOR. TEHNICA ACTUALIZĂRII (DISCONTĂRII)
Toate procesele economice se desfăşoară în timp; în domeniul investiţiilor timpul
reprezintă un factor extrem de important deoarece procesul de materializare a investiţiilor în
capital fix şi apoi procesul de obţinere a producţiei, dar şi de recuperare a cheltuielilor este
dinamic, se desfăşoară pe o perioadă mare de timp.
Legătura dintre investiţii şi timp se urmăreşte în mai multe tehnici utilizate în procesul
investiţional, şi anume în:
- programarea realizării investiţiilor prin optimizarea funcţiei cost-durată
- efectul economic al imobilizărilor de fonduri băneşti şi mijloace materiale
necesare efectuării investiţiilor
- perioada de atingere a parametrilor proiectaţi
- efectul uzurii morale
- durata de funcţionare a noului obiectiv etc.
Timpul este un factor de legătură dintre investiţii şi progresul general al societăţii, el
acţionând ca un multiplicator al efectelor investiţionale.
Calculele de eficienţă prezentate anterior au avut un caracter static, au făcut abstracţie
de influenţa timpului asupra efectelor finale.
În analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment, care
este cel actual.
Astfel:
- o investiţie de 1 leu efectuată în prezent echivalează peste „h” ani nu cu
aceeaşi sumă, ci cu (1 + a)h
= factor de fructificare (z’). Factorul de
fructificare se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut
sau la ducerea din prezent spre viitor a sumelor investite, mărind aceste
sume, deoarece întotdeauna z’ > 1
- valoarea prezentă a 1 leu ce se va obţine într-un an va fi ha1
1 = factor de
actualizare (ha1
1) < 1, unde a reprezintă coeficientul de actualizare.
Pe ansamblul economiei naţionale, în condiţii normale, se estimează acest coeficient la
valoarea: a = 0,15. În cazul în care se pareciază că în perioadele următoare ve interveni o
44
inflaţie pe piaţa internă sau internaţională, o sporire considerabilă a dobânzilor la capital sau
când investiţiile se efectuează în condiţii de risc accentuat, mărimea coeficientului de
actualizare trebuie să ţină seama de rata inflaţiei, rata dobânzii, coeficientul de risc şi eficienţa
medie din domeniul de activitate unde se realizează investiţia
Avem condiţia: a > ri + rd + rr ,
în care:
ri - rata inflaţiei;
rd – rata dobânzii;
rr – rata de risc investiţional.
4.1. Momente de referinţă ale actualizării
Calculele de actualizare se pot efectua la orice moment, chiar anterior sau posterior
perioadei în care se execută lucrările de investiţii.
Numim data la care se efectuează actualizarea moment de referinţă. Principalele
momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv investiţional sunt:
m – momentul adoptării deciziei de investiţii
n – momentul începerii lucrărilor de investiţii
p – momentul punerii în funcţiune a noului capital
u – momentul începerii restituirii creditelor primite
v – momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
Cele 4 perioade semnifică:
g – perioada de elaborare a documentaţiei tehnice
d – durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier
f – perioada dintre momentul punerii în funcţiune şi începerea restituirii creditelor
primite
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivului
În formă dinamică, un indicator de eficienţă economică a investiţiilor necesită
parcurgerea următoarelor etape:
1. stabilirea indicatorului ce dorim să-l actualizăm şi calculul nivelului acestuia
în formă statică
2. stabilirea momentului de referinţă la care se face actualizarea; reprezentarea
pe axa timpului a momentul începerii lucrărilor de investiţii a momentului
g d D
f
m p
v
45
punerii în funcţiune a noului capital, a momentului restabilirii creditelor
(terminarea lor), a momentului scoaterii din funcţiune a capitalului fix.
Momentul de referinţă se notează cu zero.
3. înscrierea indicatorului (profit sau investiţie) pe axa reprezentată
4. trasarea triunghiului actualizării, unul pentru investiţii, altul pentru profit
5. aplicarea formulelor de calcul pentru determinarea indicatorului în formă
dinamică
6. se compară datelor actualizate cu cele stabilite iniţial în forma statică şi se
desprind concluziile ce se impun.
4.2. Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii
Se impune actualizarea investiţiilor, profitului, a randamentului economic al
investiţiilor şi a termenului de recuperare a investiţiilor.
a. Investiţiile totale actualizate
Investiţiile se eşalonează pe o perioadă care în raport cu momentul de referinţă ales
este în viitor, deci investiţiile actuale se vor micşora, folosindu-se factorul de actualizare.
Astfel, vom avea:
dg
hhh
m
ta IIa1 1
1
Im
ta = investiţia totală actualizată la momentul adoptării deciziei de investiţii (m)
Din grafic rezultă că în perioada de elaborare a documentaţiei nu se cheltuiesc resurse
investiţionale. Deci, relaţia de mai sus devine:
dg
hhh
m
ta IIa1 1
1 - I h
g
hha
1 1
1 =
dg
ghhh I
a1 1
1
b. Profitul actualizat
PP h
Ddg
hh
m
ta a
1 1
1
g d D
m=0 p Tam
v I
P
n
46
Din grafic rezultă că în perioada de elaborare a documentaţiei tehnice (g) şi în perioada de
execuţie a obiectivului (d) nu se obţine profit. Atunci, relaţia devine:
PP h
Ddg
hh
m
ta a
1 1
1 - PP h
Ddg
dghhh
dg
hh aa
11 1
1
1
1
Acest indicator trebuie să fie cât mai mare, fapt ce se realizează pe mai multe căi:
- obţinerea unui profit static cât mai mare
- obţinerea unor sume mai mari de profit în prima perioadă de funcţionare a
obiectivului
- reducerea perioadei cuprinse între momentul luării deciziei şi momentul
obţinerii profitului
- prelungirea duratei în care întreprinderea realizează profit.
În practică se consideră că profitul anual (Ph ) este constant în timp. În acest caz vom avea:
D
D
dgh
m
ta aa
a
aPP
1
11
1
1
c. Randamentul economic reactualizat.
1
I
PR m
ta
m
tam
ta
d. Termenul de recuperare reactualizat.
Se porneşte de la formula termenului de recuperare în formă statică:
T = PI
h
t , deci: It = T x Ph
Când profitul nu este constant în timp:
Tdg
dghht PI
1
Pentru momentul luării deciziei avem:
PI h
dg
dghh
m
ta
T
a
m
a
1 1
1,
Tm
a – termen de recuperare a investiţiei actualizat
T
a
m
a
hhdgh
m
ta
aPI
1 1
11
1
În formă restrânsă, se obţine relaţia:
aT
T
a
a
aPI m
a
m
a
dgh
m
ta
1
1
1
11
Se urmăreşte determinarea lui (1+a)T
astfel:
47
PaPaaI hh
dgm
ta
TTa
m
a
m
a
111
de unde:
aIP
Pa dgm
tah
h
a
Tm
a
11
Prin logaritmare, se obţine:
a
a aIPPT
dgm
tahhm
a 1log
loglog 1
4.3. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii
a. Investiţii actualizate. Se stabilesc cu formula:
d
hhh
n
ta IIa1 1
1
b. Profitul actualizat. Deoarece profitul se află la un moment viitor faţă de momentul
ales pentru actualizare, vom folosi factorul de actualizare:
PP h
Dd
hh
n
ta a
1 1
1
Pentru că în perioada de execuţie a obiectivului, dacă nu se dau în folosinţă capacităţi de
producţie, nu se obţine profit, relaţia anterioară devine:
d D
n=0 p Ta
v I
P
48
PP h
Dd
hh
n
ta a
1 1
1- Ph
d
hha
1 1
1= Ph
Dd
dhha
1 1
1
PP h
Dd
dhh
n
ta a
1 1
1=
D
hhdh
aP
a 1 1
1
1
1
D
D
dh aa
a
aP
1
11
1
1
Profitul astfel calculat exprimă valoarea pe care o are profitul obţinut pe întreaga durată de
funcţionare a obiectivului la momentul începerii execuţiei.
c. Randamentul economic reactualizat.
1
I
PR n
ta
n
tan
ta
d. Termenul de recuperare reactualizat.
Se porneşte de la relaţia:
PI h
d
dhh
n
ta
T
a
n
a
1 1
1,
Tn
a – termen de recuperare a investiţiei actualizat
T
a
n
a
hhdh
n
ta
aPI
1 1
11
1
În formă restrânsă, se obţine relaţia:
aT
T
a
a
aPI n
a
n
a
dh
n
ta
1
1
1
11
Se urmăreşte determinarea lui (1+a)T
astfel:
PaPaaI hh
dn
ta
TTa
n
a
n
a 111
de unde:
aIP
Pa dn
tah
h
a
Tn
a
11
Prin logaritmare, se obţine:
a
a aIPPT
dn
tahhn
a 1log
loglog 1
49
4.4. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv (p)
Construim graficul:
a. Investiţii totale actualizate. Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă trecută faţă de
momentul ales, drept pentru care sumele se vor mări prin actualizare, folosindu-se factorul de
fructificare.
1
0
1d
hh
hp
ta IaI
Investiţia astfel calculată exprimă valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut în condiţiile în
care investiţiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investiţional, ci erau folosite într-o
activitate economică la care nivelul eficienţei economice este egal cu a.
b. Profitul total actualizat. Perioada în care se obţine profitul este o perioadă viitoare
în raport cu momentul de referinţă ales. Deci, profitul se va micşora prin actualizare:
PP h
D
hh
p
ta a
1 1
1
În cazul în care profitul este constant, relaţia devine:
PP h
D
dhh
p
ta a
1 1
1 =
D
D
h aa
aP
1
11
Profitul astfel calculat exprimă cuantumul în acest moment al profitului obţinut pe
durata de funcţionare a viitorului obiectiv eonomic.
d D
n p = 0 Ta
v I
P
50
c. Randamentul economic reactualizat. Calculul se face având la bază formula de
principiu:
1
I
PR p
ta
p
tap
ta
d. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor.
Se porneşte de la relaţia:
PI hh
h
p
ta
T
a
p
a
1 1
1,
Tp
a – termen de recuperare a investiţiei actualizat
aT
T
a
aPI p
a
p
a
h
p
ta
1
1 1
Se urmăreşte determinarea lui (1+a)T
astfel:
PaPaI hh
p
ta
TTa
p
a
p
a 11
de unde:
IP
Pa p
tah
h
a
Tp
a
1
Prin logaritmare, se obţine:
a
a IPPT
p
tahhp
a 1log
loglog
4.5. Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite (u)
Construim graficul:
d D
f
n p u = 0 Ta v
I
P2 P1
51
a. Investiţii totale actualizate. Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă trecută faţă de
momentul ales, drept pentru care sumele se vor mări prin actualizare, folosindu-se factorul de
fructificare.
1
0
1df
hh
hu
ta IaI
Cum în perioada cuprinsă între începerea funcţionării noului obiectiv şi începerea restituirii
creditelor nu se fac investiţii, relaţia devine:
1
0
1df
hh
hu
ta IaI -
aIIah
df
fhh
f
hh
h
1111
0
b. Profitul total actualizat. Pentru acest moment actualizarea profitului prezintă următoarea
particularitate. Actualizarea profitului la acest moment presupune divizarea lui în două părţi
distincte:
- una care se situează înaintea momentului actualizării (în trecut) şi care se va actualiza cu
factorul de fructificare;
- una care se situează după momentul de referinţă (în viitor) şi care se va actualiza cu factorul
de actualizare.
În consecinţă, vom avea:
PaPP h
fD
hh
hf
hh
u
ta a
1
1
0 1
11
Dacă profitul anual este constant, relaţia devine:
aaa a
aaPPaPP fD
fDf
h
fD
hhh
hf
hh
u
ta
1
111
11
1
1
1
1
0
c. Randamentul economic actualizat al investiţiilor.
1
I
PR u
ta
u
tau
ta
d. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor:
aT
T
a
aaPI u
a
u
a
f
h
u
ta
1
11
1
De unde va rezulta:
aPaaPaIf
h
f
h
u
ta
TTa
u
a
u
a 1111
IaP
aPa
u
ta
f
h
f
h
a
Tu
a
1
11
De unde va rezulta:
52
a
a IaPaPT
u
ta
f
h
f
hu
a 1log
loglog 11
4.6. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune
a capitalului fix (v)
Construim graficul:
a. Investiţii totale actualizate. Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă trecută faţă de
momentul ales, drept pentru care sumele se vor mări prin actualizare, folosindu-se factorul de
fructificare.
1
0
1dD
hh
hv
ta IaI
Cum în perioada de funcţionare a obiectivului nu se fac, de fapt, cheltuieli de investiţii,
formula devine:
1
0
1dD
hh
hv
ta IaI -
aIaIh
Dd
Dhh
hD
hh 11
11
0
Indicatorul astfel calculat exprimă care ar fi producţia ce s-ar obţine în momentul v dacă
investiţiile considerate ar fi folosite în procesul de producţie cu o eficienţă economică egală
cu a.
b. Profitul total actualizat. Pentru momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix relaţia de
stabilire a profitului total actualizat este:
1
0
1D
hh
hv
ta PaP
d D
n p Ta v = 0
I
P
53
În cazul în care profitul este constant în timp pe toată durata de funcţionare a capitalului fix,
vom avea:
aa
aP
a
aaPaPP
D
hD
D
D
h
D
h
h
h
v
ta
11 1
1
111
1
0
c. Randamentul economic actualizat al investiţiilor.
1
I
PR v
ta
v
tav
ta
d. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor:
aT
T
a
aaPI v
a
v
a
D
h
v
ta
1
11
1
De aici rezultă:
aPaaPaID
h
D
h
v
ta
TTa
v
a
v
a 1111
IaP
aPa
v
ta
D
h
D
h
a
Tv
a
1
11
De unde va rezulta:
a
a IaPaPT
v
ta
D
h
D
hv
a 1log
loglog 11
CAPITOLUL V.
REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDII DE FEZABILITATE
5.1. Studiile de prefezabilitate
Cu ajutorul studiului de prefezabilitate se asigură selecţia preliminară şi definirea
proiectului. Elaborarea unui studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari; ca urmare, ideea de
proiect trebuie dezvoltată într-un studiu mai detaliat, fără a angaja fonduri importante. Un
astfel de studiu este studiul de prefezabilitate, a cărui structură schematică se prezintă astfel:
a) Identificarea proiectului de investiţii – se efectuează folosind două metode:
- metoda proiectului releu, când există un proiect iniţial şi deci noul proiect
constituie o îmbunătăţire a celui vechi
54
- metoda proiectelor strategice de dezvoltare, atunci când proiectul se circumscrie
strategiei generale de dezvoltare a ramurii sau activităţii din care face parte obiectivul ce
urmează a fi realizat
b) Studiul de prefezabilitate a proiectului urmăreşte ca aspecte:
- istoria proiectului
- piaţa produsului
- capacitatea obiectivului
- dotările materiale
- studii de amplasament
- aspecte tehnice
- organizarea obiectivului
- evaluarea financiară şi economică
Istoria proiectului – trebuie să argumenteze ce elemente au impus dezvoltarea
capacităţii de producţie, costul studiului şi investiţiile privind pregătirea, realizarea şi
punerea în operă a proiectului respectiv.
Piaţa şi cererea de desfacere – vizează dimensiunea actuală a cererii, evoluţia cererii în
trecut şi principalii factori determinanţi ai cererii.
- se mai au în vedere: - localizarea pieţei de desfacere
- veniturile din vânzările anuale realizate din produsele şi
subprodusele vândute
Dotările materiale – au în vedere posibilităţi de asigurare cu materiale actuale şi
potenţiale, estimarea aproximativă a costurilor cu materii prime şi materiale.
Amplasamentul – vizează variantele de amplasament, avantajele şi dezavantajele
fiecăreia.
Aspectele tehnice – vizează tehnologiile şi utilajele folosite, lucrările civile necesare.
Organizarea obiectivului – se referă la planul general de organizare privind: vânzările,
administraţia, producţia şi conducerea.
Evaluarea financiară şi economică se referă la:
1. evaluarea financiară:
- perioada de rambursare a creditelor
- rata de recuperare simplă
- pragul de rentabilitate
55
2. evaluarea economică:
- estimarea efectului de angajare, creare
- estimarea economiilor valutare
- analiza profit-cost
5.2. Metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
În România, studiile de fezabilitate se realizează în concordanţă cu metodologia
elaborată de BIRD.
F.M.I. a fost construit pentru stimularea economică a ţărilor. În cadrul acestuia
există organisme specializate: BIRD şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economice se
fac pe baza calculelor metodologiei BIRD, metodologie ce are o sferă de aplicabilitate
extinsă.
Sursele de constituire a fondurilor BIRD şi condiţiile de acordare a împrumuturilor
a) Surse primare – se formează din:
- subscripţii utilizabile în capital
- împrumuturi nete efectuate de bancă pe pieţele financiare internaţionale
- venituri nete din activitatea proprie
b) Surse suplimentare – constituite din:
- rambursări din împrumuturile date de bancă şi vânzări de creanţe altor investitori
Subscripţia unei ţări solicitante este fixată în urma consultării dintre consultant şi
bancă, iar mărimea ei depinde de situaţia economică şi financiară a ţării solicitante şi este
corelată cu participarea sa la F.M.I.
În momentul aderării la bancă, ţara plăteşte 10% din subscripţia sa, din care 1% se
plăteşte cu aur sau valută. Restul de 9% se plătesc în moneda ţării respective şi poate fi
utilizat cu acordul ţării în cauză. Diferenţa de 90% nu este vărsată la fondul băncii, dar poate
fi solicitată la nevoie pentru acordarea de împrumuturi sau garantarea împrumuturilor
acordate. Fiecare ţară dispune de 250 de voturi la care se adaugă un vot suplimentar pentru
fiecare 100.000 $ depuşi la fondurile băncii.
Veniturile totale ale băncii se calculează:
Vt = (V + Vi + Dc + Ca + Cvr) – (Cad + Di + Ce + Cc)
56
V – venituri din plasamente
Vi – venituri din împrumuturi
Dc – dobânzi şi comisioane
Ca – comisioane din angajamente
Cvr – comisioane vărsate la rezerva specială
Cad – cheltuieli de administrare
Di – dobânzi plătite la împrumuturile luate de la bancă
Ce – cheltuieli din emisiune ale băncii
Cc – cheltuieli pentru cedări de creanţe
Condiţiile pentru acordarea împrumuturilor de BIRD:
- fondurile solicitate să fie orientate cu prioritate spre obiective investiţionale care
să asigure dezvoltarea infrastructurii economice, a agriculturii, industriei alimentare,
învăţământului
- împrumuturile să fie garantate de beneficiarul de credit şi să fie orientate către
acele investiţii care asigură eficienţă economică ridicată
- procurarea de utilaje, tehnologii, materii prime şi materiale să se facă numai pe
bază de licitaţii internaţionale
- creditele se acordă pentru achiziţionarea de furnituri din ţările membre ale BIRD
şi din Elveţia
- la acordarea creditului o echipă de specialişti ai băncii examinează amănunţit
proiectul tehnico-economic al viitorului obiectiv
- cererea de credit trebuie însoţită de un raport economic prin care se justifică
necesitatea acordării creditului şi de asigurare a restituirii creditului
Aspecte specifice de evaluare a metodologiei BIRD a proiectelor de investiţii. Se au
în vedere:
- aspectul economic – urmăreşte folosirea cu maximă eficienţă a resurselor proprii
- aspectul tehnic – se referă la: amplasament, dimensiunea capacităţilor de
producţie, graficul de executare a investiţiei, condiţii de exploatare a viitorului obiectiv
- aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere, ce priveşte recrutarea forţei
de muncă, pregătirea acesteia, etc.
- aspectul comercial şi al achiziţiilor, ce se referă la posibilitatea de cumpărare a
materiilor prime şi de vânzare a produselor finite, nivelul consumurilor specifice
57
- aspectul financiar – prin care se cuantifică nivelul rezultatelor financiare pe baza
evaluării fondurilor consumate şi al încasărilor ce se vor realiza
Principala caracteristică a analizei eficienţei obiectivelor de investiţii pe baza
metodologiei BIRD o constituie diferenţierea analizei economice propriu-zise de cea
financiară.
Analiza economică compară eforturile pentru realizarea investiţiei şi producţiei cu
efectele ce se vor obţine în condiţiile comparabilităţii acestora prin intermediul calculelor de
actualizare.
- are în vedere utilizarea preţurilor care domină în economie în condiţiile
concurenţei loiale
- la transformarea preţurilor existente pe piaţa mondială din valută în lei
trebuie avut în vedere un curs valutar cât mai real al leului
- în calculele de eficienţă economică nu se au în vedere subvenţiile, taxele,
impozitele şi, în general, oricare transfer de monedă
Analiza financiară – se face din punctul de vedere al investitorului care este
preocupat de obţinerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjunctura pieţei de
desfacere.
- pentru utilaje, materii prime, salarii se folosesc preţurile practicate pe piaţa
externă
O particularitate a metodologiei BIRD o constituie determinarea cheltuielilor şi
veniturilor pentru fiecare an în parte, începând cu deschiderea şantierului de construcţii şi
terminând cu scoaterea din funcţiune a obiectivului.
- în cheltuielile de producţie nu se includ şi amortizările, deoarece acestea au fost
considerate cheltuieli când s-a efectuat investiţia
Toate calculele efectuate pentru evaluarea eficienţei economice a proiectelor BIRD
trebuie să conţină şi o analiză de sensibilitate a proiectului la modificări precum: scumpirea
materiilor prime, creşterea salariilor, a produselor finite. Se abordează problema riscului şi
incertitudinii în cazul realizării proiectului.
5.3. Studiile de fezabilitate
Studiul de fezabilitate – ansamblul de piese scrise (calcule tehnico– economice,
desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acţiune) privind necesitatea viitorului
58
obiectiv, privind resursele de aprovizionare cu materii prime şi pieţele de desfacere,
asigurarea capitalului, etc.
Aceste studii servesc drept bază (tehnică, economică sau comercială) deciziei de
investiţii. Prin studiul de fezabilitate se analizează elementele esenţiale ale investiţiei şi ale
procesului de producţie, se evaluează eficienţa economică a proiectului de investiţii. Studiul
de fezabilitate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele capitole:
1. Date de identificare a societăţii comerciale
2. Analiza diagnostic – are ca principal scop evaluarea la zi a societăţii
comerciale, evoluţia stării acesteia în ultimii ani şi identificarea căilor de urmat
pentru asigurarea creşterii eficienţei economice a acesteia.
3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producţie – presupune
previzionarea veniturilor, a costurilor de producţie şi a profiturilor pe întreaga
durată de funcţionare eficientă a obiectivului de investiţii.
4. Variante de dezvoltare şi de restructurare – sunt prezentate variantele de
investiţii, cu precizarea avantajelor şi dezavantajelor fiecăreia, prin prisma
sporurilor de profit, creşterii calităţii, creşterii cotei de piaţă etc. Dar şi prin
prisma cheltuielilor investiţionale şi de producţie aferente.
5. Calculul eficienţei economice a variantelor studiate – reprezintă esenţa
studiului de fezabilitate. În cadrul său este studiată eficienţa economică a
fiecărei variante în parte prin intermediul unui sistem de indicatori de eficienţă
economică (statici, dinamici, specifici diverselor ramuri, specifici metodologiei
BIRD)
6. Analiza incertitudinii, riscului şi sensibilităţii variantei alese – după
determinarea variantei optime, este necesară cuantificarea sensibilităţii acesteia
la influenţa factorilor perturbatori. Această etapă presupune reluarea calculelor
realizate în capitolul anterior, în condiţii nefavorabile (creşterea preţului la o
anumită materie primă, scăderea vânzărilor, creşterea cheltuielilor salariale
etc.). Dacă se constată că indicatorii calculaţi nu diferă foarte mult ca valoare
faţă de cei calculaţi în condiţii normale, atunci se consideră că varianta aleasă
este stabilă şi deci poate fi implementată.
59
7. Formularea deciziei de investiţii – în cadrul aceste etape, conducerea societăţii
comercile îşi formulează decizia de investiţii, sub raportul furnizorului de
utilaje, numărul acestora etc.
CAPITOLUL VI.
CONTRIBUŢIA MANAGEMENTULUI LA CREŞTEREA EFICIENŢEI FIRMEI
Cum se realizează? Prin:
potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, reflectată în
sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor managerilor. O
bună conducere a firmei reuşeşte să asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale,
financiare, organizatorice şi motivaţionale necesare ca productivitatea muncii să fie ridicată,
rezultat al unui grad ridicat de folosire a timpului de muncă şi de structurare a acesteia.
amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de raţionalizarea
ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale reflectată în creşterea
gradului de folosire a capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de
materii prime, materiale, semifabricate, etc.
integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi
economiei naţionale. Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi cooperării în
producţie, din creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vânzării şi din măsura în care oferta
firmei corespunde dimensional şi structural cu mărimea şi felul cererii pe pieţele interne şi
externe pe care le vinde.
Una dintre cele mai complexe probleme privind managementul firmei este
evaluarea eficienţei sale. Efectele economice ale managementului firmei sunt preponderent
indirecte şi propagate, fiind deci dificil de delimitat şi evaluat.
Eficienţa managementului firmei poate fi abordată:
- în sens restrâns, în funcţie de eforturile implicate de funcţionarea şi
perfecţionarea sistemului de management şi efectele directe tot la nivelul său. Prin
compararea celor doi termeni se obţine o evaluare a eficienţei managementului limitată doar
la consecinţele sale directe. O astfel de abordare este mai facil de utilizat pentru raţionalizarea
unor subsisteme ale managementului firmei.
60
- în sens larg, determinată în funcţie de eforturile şi rezultatele ocazionale de
funcţionare a firmei, în ansamblul său. Elementele metodologice utilizabile pentru evaluarea
eficienţei unităţii economice se aplică şi pentru managementul ei.
Din punct de vedere al modului de exprimare şi comensurare, eficienţa
managementului îmbracă două forme:
- eficienţa cuantificabilă – are în vedere exprimarea şi comensurarea cantitativă,
sub formă valorică, de regulă, a inputurilor şi outputurilor firmei.
- eficienţa necuantificabilă – se referă la acele aspecte funcţionale, de ordin
calitativ, privitoare în special la factorul uman, comportamental şi funcţiunile sale, care la
nivelul actual de dezvoltare a ştiinţei sunt încă necomensurabile sau măsurabile indirect şi
foarte aproximativ, dar care grevează în mod direct într-o măsură semnificativă performanţele
economice ale firmei.
Eficienţa cuantificabilă poate fi evaluată la două niveluri:
- eficienţa directă – sintetizează rezultatele directe, nemijlocit ale
perfecţionărilor de management
- eficienţa totală – reflectă din punct de vedere economic ansamblul
efectelor, atât directe cât şi indirecte, determinate de funcţionalitatea şi
perfecţionările managementului firmei
I. Eficienţa directă:
Edg = Edso + Edsd + Edsi + Edsm + Edd
Edso – eficienţa directă a perfecţionării structurii organizatorice
Edsd – eficienţa directă a perfecţionării sistemului decizional
Edsi – eficienţa directă a perfecţionării sistemului informaţional
Edsm – eficienţa directă a perfecţionării sistemului metodologic de management
Edd – eficienţa directă a celorlalte perfecţionări ale managementului care nu se încadrează în
precedentele
Edso = Ep + Esso
Edsd = Ecmsd + Essd
Edsi = Ecmsi + Essi
Edsm = Ecmsm + Essm
Edd = Ecmd + Esd
61
Ep – economia de posturi rezultată ca urmare a perfecţionării structurii organizatorice
Esso ….Esd – economia de salarii determinate de perfecţionarea structurii organizatorice
Ecmsd – economia de cheltuieli materiale obţinute ca urmare a raţionalizării sistemului
decizional
E d g = Ep + (Esso + Essd + Essi + Essm + Esd) + (Ecmsd + Ecmsi + Ecmsm + Ecmd) = Ep + Esg +
Ecmg
Această formulă reliefează cumulat cele 3 categorii principale de efecte directe ce rezultă din
perfecţionarea sistemului de management: economii de posturi, economii de salarii şi
economii de cheltuieli materiale ocazionate de funcţionarea sistemului de management.
II. Eficienţa totală – poate fi considerată ∑ Edg + Eidg (eficienţa indirectă)
a) determinarea cheltuielilor cu munca vie, efectuate pentru obţinerea cifrei de afaceri în
perioada anterioară perfecţionării ansamblului sistemului de management:
Ch mv0 = CA0 – CM0 / 1000 CA0
CA0 – cifra de afaceri în perioada anterioară perfecţionării ansamblului de management
CM0 / 1000 CA0 – cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri în perioada precedentă
perfecţionărilor
b) calcularea cheltuielilor cu munca vie pentru obţinerea producţiei în perioada următoare
raţionalizării ansamblului sistemului de management:
Ch mv1 = (CA1 – CM1 / 1000 CA1) * Ki
CA1 – cifra de afaceri în perioada următoare perfecţionării ansamblului sistemului de
management
CM1 / 1000 CA1 – cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri în perioada după
efectuarea perfecţionării
Evaluarea elementelor definitorii ale eficienţei necuantificabile se poate realiza în
două moduri:
- pe bază de intuiţie
- pe utilizarea unor chestionare care se adresează unor eşantioane reprezentative
din personalul întreprinderii
Modalităţi de creştere a eficienţei managementului
- proiectarea şi reproiectarea pe baze riguros ştiinţifice a sistemului de
management al firmei
- remodelarea strategiilor şi politicilor firmei
62
- completarea şi modernizarea instrumentarului de management
- raţionalizarea procesului decizional
- intensificarea componentei operaţionale a muncii de management
- pregătirea la un nivel superior a managerilor
- promovarea leadershipului performant
- remodelarea culturii manageriale şi organizaţionale
CAPITOLUL VII.
EFICIENŢA PIEŢELOR DE CAPITAL
Într-o piaţă eficientă, alocarea resurselor se face în cel mai bun mod posibil.
Astfel, întreprinderile cele mai eficiente în cadrul proceselor interne de realizare a bunurilor
sau serviciilor, vor obţine profituri mari. Raportarea în piaţă a acestora va facilita obţinerea de
fonduri pentru dezvoltare de la investitori (emisiuni de acţiuni, obligaţiuni, împrumuturi
bancare, etc). Alocarea resurselor financiare spre întreprinderi eficiente va asigura
rentabilitatea aşteptată de către investitori.
Ipotezele unei pieţe perfect eficiente sunt punctul de plecare a judecării gradului şi
a tipului său de eficienţă. Dacă avem în vedere trei tipuri (forme) de eficienţă şi anume:
operaţională, funcţională şi informaţională, gradul de eficienţă specific fiecărui tip poate fi
estimat prin prisma corespondenţei dintre ipotezele pieţei perfect eficiente şi situaţia specifică
pieţei analizate.
Eficienţa operaţională are la bază două dintre ipotezele pieţei eficiente referitoare
la participanţii la tranzacţiile desfăşurate pe piaţa de capital (investitori, analişti financiari,
consultanţi de plasament, brokeri, etc):
- raţionalitatea comportamentului acestora pe piaţă
- capacitatea lor de a anticipa comportamentele celorlalţi participanţi la
tranzacţii
Se poate spune că o piaţă de capital are o eficienţă operaţională cu atât mai mare
cu cât se verifică în măsură mai mare cele două ipoteze. Practic, într-o piaţă operaţională
eficientă, vom întâlni din partea investitorilor nu doar speculaţii asupra diverselor titluri
cotate, ci şi vizavi de deciziile celorlalţi participanţi la tranzacţii.
Eficienţa funcţională (organizaţională) presupune următoarele ipoteze la nivelul
funcţional al pieţei:
63
- inexistenţa costurilor şi impozitelor legate de tranzacţii sau existenţa unor costuri
atât de mici încât să nu influenţeze sensibil deciziile de investire sau dezinvestire
- existenţa dobânzii fără risc la care se pot lua şi respectiv da cu împrumut sume de
bani
- atomicitatea plasamentelor financiare, prin care se înţelege că activele financiare
sunt prin dimensiunea lor uşor de tranzacţionat, oferind astfel lichiditate unei pieţe
Cel mai important criteriu de catalogare a eficienţei unei pieţe este modul de
transmitere şi utilizare a informaţiilor, rapiditatea şi modul în care sunt înglobate noile
informaţii în preţul titlurilor. Din acest punct de vedere, eficienţa informaţională este de cel
mai mare interes în problema evaluării afacerilor.
Eficienţa informaţională a pieţelor de capital îmbracă trei forme:
1. Forma slabă – în cadrul căreia toate informaţiile conţinute în mişcările trecute
ale preţurilor sunt reflectate în cursurile bursiere.
Nu pot fi obţinute rentabilităţi superioare celor medii din piaţă (anormale) prin
analiza mişcărilor trecute ale cursurilor bursiere. Analiza tehnică este insuficientă pentru
obţinerea unor câştiguri anormale.
În forma lor slabă, pieţele sunt eficiente.
2. Forma intermediară – în cadrul căreia cursurile bursiere reflectă toate
informaţiile publice relevante disponibile.
Nu pot fi obţinute rentabilităţi anormale prin analiza informaţiilor publice
(rapoarte periodice, informaţii despre performanţe, politici investiţionale ale firmei, politica
de dividende, etc.). Analiza fundamentală este insuficientă pentru obţinerea unor câştiguri
anormale.
În forma lor intermediară, pieţele sunt rezonabil de eficiente.
3. Forma puternică – în cadrul căreia cursurile bursiere reflectă atât informaţiile
publice cât şi cele private sau privilegiate (de la insideri).
Nu pot fi câştigate rentabilităţi anormale nici măcar prin valorificarea informaţiilor
privilegiate.
În forma lor puternică, pieţele nu sunt eficiente. Insiderii, din rândul conducerilor
companiilor sau a funcţionarilor organismelor de reglementare a pieţelor la care ajung
informaţii confidenţiale, pot totuşi obţine câştiguri anormale pe orice tip de pieţe, mature sau
emergente.
64
Într-o piaţă puternic eficientă, diferenţa plus/minus dintre preţ şi valoarea intrisecă
estimată de analişti este minimă, marjele de profit/pierdere fiind reduse şi depinzând mult de
viteza de reacţie a investitorilor. Există totuşi suficiente „anomalii ale pieţelor” care pot fi
exploatate şi care indică inexistenţa unei pieţe perfect eficiente, unde teoretic nici nu s-ar
putea înregistra profituri din tranzacţii speculative decât aleatoriu. Într-o astfel de piaţă,
probabilitatea ca un investitor să cumpere un titlu al cărei valoare de piaţă va creşte este
sensibil egală cu probabilitatea de a cumpăra un titlu al cărei valoare de piaţă va scădea.
Analiza statistică şi evidenţa empirică arată că pe pieţele mature de capital
acţiunile majore sunt în echilibru, adică sunt în general corect evaluate de piaţă şi reacţionează
rapid la ştirile bune sau rele din piaţă.
7.1. Legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de eficienţă a pieţei
Scopul analizei este de a valorifica imperfecţiunile presupuse ale pieţelor de
capital iar relevanţa sa creşte pe măsură ce gradul de eficienţă a pieţei este mai scăzut.
Gradul de relevanţă al
analizei fundamentale
Forma de eficienţă a pieţei
Forma Forma Forma
Slabă semitare tare
Plecând de la ipoteza că eficienţa pieţei nu este perfectă, mulţi investitori caută o
procedură de exploatare a acestor ineficienţe de piaţă. Cele mai utilizate căi de depistare a
imperfecţiunilor în preţurile de piaţă ale acţiunilor sunt:
- analiza fundamentală – urmăreşte estimarea fluxurilor financiare viitoare, legând
valoarea afacerii de mărimea acestor fluxuri
- analiza tehnică (grafică) – încearcă să estimeze cursurile viitoare pe baza datelor
istorice şi a modelelor de mişcare a preţurilor în trecut. Identificând aceste modele, se
încearcă să se determine momentul în care modelele cunoscute se vor repeta, fundamentând
astfel deciziile de vânzare/cumpărare.
65
Analiza fundamentală cuprinde şi studiul comparativ al unui set de indicatori
specifici (economico-financiari, de productivitate, de personal). Analiza comparativă a
indicatorilor corelată cu tendinţele identificate ale mediului extern al firmei permite efectuarea
de scenarii previzionale în orizontul investiţional al evaluării, scenarii care cuprind bilanţul,
contul de profit, fluxurile financiare şi indicatorii economici, toate proiectate în perioada de
previziune.
Pe măsură ce forma de eficienţă a pieţei creşte, scade relevanţa analizei
fundamentale deoarece există un circuit al informaţiilor mult îmbunătăţit, iar cele care pot
determina schimbări ale valorii unui titlu se vor obţine mai repede, de către mai mulţi
participanţi pe piaţă, cu costuri şi taxe mai mici. Conform ipotezelor pieţei eficiente, aceste
informaţii sunt folosite de investitori raţionali în scopul de a maximiza utilitatea aşteptată şi
nici un participant nu poate influenţa sensibil preţurile titlurilor.
Transmiterea cvasi-simultană a informaţiilor determinante ale valorii unui anumit
titlu şi folosirea lor raţională şi imediată de către majoritatea investitorilor sunt elemente care
explică relevanţa tot mai scăzută a analizei fundamentale în condiţiile creşterii eficienţei unei
pieţe de capital.
Într-o piaţă cu formă tare de eficienţă, cursurile bursiere ale titlurilor cotate tind să
reacţioneze extrem de rapid la informaţiile bune sau rele despre emitenţii titlurilor.
O recomandare corectă de cumpărare/vânzare a unei acţiuni, obţinută prin analiza
fundamentală poate duce la pierderi dacă nu este corelată cu momentul propice de efectuare a
tranzacţiei, moment care poate fi vine dedus prin analiză tehnică. Similar, este foarte riscantă
achiziţia unor titluri bazată doar pe observaţiile mişcărilor preţurilor şi ignorând analiza
fundamentală, care poate oferi informaţii preţioase despre potenţialul de dezvoltare şi riscul
specific al afacerii respective.
Analiza fundamentală serveşte la investigarea şi aprecierea următoarelor categorii
de risc:
- Riscul general – referitor la stabilitatea generală economică, politică şi socială a
zonelor în care activează întreprinderea, esenţial în special pentru investitori din alte pieţe de
capital, deoarece este un risc pe care fie pot să-l evite prin alegerea altei pieţei de capital, fie
pot solicita o remunerare comparabilă cu mărimea acestui risc.
- Riscul schimbării cadrului legislativ – referitor la stabilitatea legislaţiei care
afectează direct sau indirect activitatea întreprinderii.
66
- Riscul inflaţional – reflectă modul în care vor fi afectate rezultatele întreprinderii
de rata inflaţiei.
- Riscul valutar – reflectă modul în care vor fi afectate rezultatele întreprinderii de
rata cursului de schimb a monedei naţionale faţă de valutele în care se fac
importurile/exporturile firmei.
- Riscul de sector – surprinde forţa şi potenţialul industriei din care face parte
întreprinderea în toată complexitatea problematicii: intensitatea concurenţei, riscul noilor
intrări în industrie, puterea de negociere a furnizorilor şi clienţilor, ameninţarea produselor de
substituţie, facilităţi, perspective, etc.
- Riscul de afacere – caracteristici:
- posibilitatea de afectare a stabilităţii poziţiei pe piaţă a întreprinderii în
orizontul previzional al evaluării şi capacitatea întreprinderii de a menţine şi dezvolta cererea
pentru serviciile sau produsele sale
- riscul managerial – evaluează capacitatea echipei manageriale de a acţiona ca
un întreg, acoperind toate domeniile de competenţă necesare, astfel încât să asigure o
activitate profitabilă în contextul concurenţial al firmei, luând în considerare inclusiv riscul
legat de plecarea managerilor cheie sau oportunitatea plecării managerilor incompetenţi.
- riscul de neîndeplinire al previziunilor datorită volatilităţii vânzărilor firmei
- Riscul financiar sau de credit – investighează capacitatea întreprinderii de a
rambursa împrumuturile financiare purtătoare de dobânzi
- Riscul de faliment – investighează capacitatea întreprinderii de a onora toate
categoriile de obligaţii asumate
Analiza tehnică investighează următoarele categorii de risc:
- Riscul opţional (de alegere a unui titlul din mai multe existente)
- Riscul momentului (de a înregistra pierderi datorită unui moment de
cumpărare/vânzare ales neinspirat)
- Riscul pieţei (determinat de atitudinile investitorilor şi sentimentul de piaţă)
- Riscul vandabilităţii (apreciază viteza şi uşurinţa cu care un titlu poate fi
tranzacţionat fără o schimbare majoră a preţului)