UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PROIECT

TIMIŞOARA2014

ORZUL

Hordeum vulgare L. (Orzul) este o specie de plante cerealiere aparținând genului Hordeum care face parte din familia Poaceae.

Planta atinge înălțimea de 0,7 - 1,2 m. Fructul este un spic* cu mustăți lungi. Spicul copt atârnă pe tulpina plantei. Sunt variante diferite de spic de orz cu numărul de grăunțe pe spic variind, de la varianta orzului de vară la cea de iarnă. Orzul de iarnă este folosit de obicei înfurajarea animalelor, datorită calității inferioare a grăunțelor. Orzul este o cultură cerealieră cu utilizări multiple:ca furaj, la fabricarea berii, în alimentație s.a. Timp îndelungat a fost una din culturile principale împreună cu grâul si meiul. În ultimele decenii importanța orzului s-a redus, iar suprafața cultivată s-a restrâns de 3-4 ori.

Florile orzului sunt de fapt o inflorescența denumită spic"cu mustăți lungi", iar fructul este o cariopsă.

Regiunea de origine a orzului este Orientul Apropiat, ca și zona balcanică de est. Mărturiile istorice cele mai vechi despre orz datează din anii 10 500 î.e.n. Începînd cu anii 8.000 î.Hr. în Egiptul Antic orzul apare ca orz sălbatic (Hordeum vulgare), iar de prin anii 7.000 î.e.n. se face o cultivare selectivă a orzului în același Egipt antic. De prin anii 5.000 (î.e.n.) se cultivă orzul și în Europa central.

Evoluția suprafețelor și a producției medii de orz pe mari areale geografice (F.A.O)

Importanța acestei culturi care se seamănă înaintea grâului, se recoltează devreme și aduce primul furaj concentrat.

IMPORTANȚĂ

servește ca cereală panificabilă, se mai utilizează ca surogat de cafea, ca arpacaș, în industria berii (în special

orzoaica), în industria amidonului, dextrinei, glucozei, spirtului etc. în hrana animalelor, ca uruială, pentru obținerea borceagului paiele orzului de primăvară sunt utilizate ca material grosier în hrana animalelor

Orzul are conținut mai mare în proteină și mai redus în amidon decat orzoaica. Proteinele orzului sunt prezente prin:

albumine 3 – 4%; globuline 10 – 20%; prolamine (hordeină) 35 – 45%; gluteine 35 – 45%.

Boabele de orz nu conțin vitaminele A și D.

Durata de vegetație diferă de la formele de toamnă la cele de primăvară și de la orz la orzoaică.La orzul de toamnă de la însămânțare la recoltare sunt 235 - 260 de zile, la orzul de primăvară

l00 - 120 zile, la orzoaica de toamnă 240 - 265 de zile, iar la cea de primăvară între 84 - 120 de zile. Temperatură.

Suma de grade de temperatură la orzul și orzoaica de toamnă este de 1700 - 2100°C.

La orzul și orzoaica de primăvară de 1150 - 1800°C. Temperatura minimă de germinare este de 1-2°C. Orzul de primăvară are o rezistență mult mai scăzută, fiind distrus la

temperatura de -4°C - -6°C. Umiditate.

Consumă o cantitate redusă de apă. Comparativ cu celelalte cereale, pentru a sintetiza 1 g de substanță uscată:

Orzul consumă 258 - 767 g apă, Grâul 235 - 1530 g apă, Ovăzul 235 - 1657 g apă.

Solul.Cele mai potrivite soluri sunt cele cu reacție neutră. Aciditatea este mai dăunătoare în prima fază

de vegetație, astfel că la un pH de 3,25 colții pier, pentru acest motiv este foarte important ca terenurile destinate culturii orzoaicei din zona solurilor acide să fie calcarizate. Cele mai potrivite sunt:

cernoziomurile solurile brune roșcate de pădure solurile aluviale.

Orzul de toamnă realizează producţii mari după premergătoarele cu caracter fitoameliorator, precum mazărea, borceagul de toamnă, borceagul de primăvară, fasolea, rapiţa de toamnă, rapiţa de primăvară, şerlaiul, ierburile perene (lucerna, sparceta etc.), considerate premergătoare foarte bune; cartoful timpuriu, soia (soiuri timpurii), porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii), considerate premergătoare bune; după sfecla furajeră, sfecla-de-zahăr (recoltată până la 20-25 septembrie), floarea-soarelui (hibrizi timpurii) etc., considerate premergătoare potrivite.

Orzul de toamnă poate fi cultivat şi în cultură repetată, într-un lanţ de premergătoare foarte bune sau bune. Orzoaica de primăvară se seamănă după porumbul pentru boabe şi după sfecla pentru zahăr. La rândul lor, orzul de toamnă şi orzoaica sunt bune premergătoare pentru culturile de primăvară, deoarece părăsesc cel mai devreme terenul; după recoltarea lor pot fi cultivate culturi succesive.

Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze superficial, fără a utiliza plugul, cu ajutorul dezmiriştitorului sau grapei grele cu discuri BDT-7. Metoda trebuie aplicată în anii secetoşi, după toate premergătoarele, inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme. În anii cu umiditate suficientă, premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr-o arătură cu răsturnarea brazdei, la 20-22 cm, sau o arătură fără răsturnarea brazdei, la 14-16 cm, în funcţie de condiţiile pedoclimatice.

EPOCA DE SEMĂNAT.

Pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire orzul are nevoie, până la intrarea în iarnă de 40 – 50 zile mai calde.

Orzul şi orzoaica de toamnă se seamănă la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Întârzierea semănatului după 20 octombrie determină micşorarea recoltelor.

Influenţa epocii de semănat asupra recoltei orzului de toamnă, kg/ha

Epoca de semănat a orzului şi orzoaicei de toamnă este cu circa 5 zile înaintea grâului.

Semănatul mai timpuriu determină o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea în iarnă bine, favorizând atacul de fuzarioză, făinare şi viroze, iar întârzierea duce la scăderea rezistenţei la ger a plantelor.

Epoca optimă de semănat a orzului şi orzoaicei de toamnă se situează între sfârşitul lunii septembrie şi prima decadă a lui octombrie.

RECOLTAREA

Recoltarea orzului se face la sfârşitul coacerii în pârgă, începutul coacerii depline, întrucât la întârzierea recoltării pierderile sunt mari, la orz datorită ruperii rahisurilor şi căderii spicului, iar la orzoaică scuturării boabelor de la baza spicului.

Recoltarea cu combina se începe când umiditatea boabelor este de 18 – 20%, cu condiţia ca uscarea să se facă imediat.

Orzoaica se recoltează ceva mai târziu, aproape de maturitatea deplină, deoarece calităţile ei industriale sunt mai ridicate. Culoarea bobului se cere să fie galbenă deschis, semn că recolta n-a fost depreciată de ploi.

Recoltarea orzului şi orzoaicei trebuie terminată în 2 – 3 zile, pentru a preîntâmpina pierderile.

În zonele colinare, recoltarea, în caz că nu se poate face cu combina, se execută în două etape.

Pentru o bună păstrare este necesar ca umiditatea boabelor să nu depăşească 14%.

Procentul de boabe este de 40 – 47%.

Cele mai importante convarietăţi pentru fitotehnie sunt:

Hordeum vulgare - convar. hexastichon are toate cele trei spiculețe de la călcâiul de rahis fertile. Se disting „orzurile cu 6 rânduri” când, din cauza densității mari, cele șase rânduri de spiculețe formează șiruri verticale regulate și „orzuri cu 4 rânduri”, în această grupă intrând varietățile cu spicul lax, la care spiculețele laterale de pe cele două părți ale rahisului se suprapun mai mult sau mai puțin.

Hordeum vulgare - conv. distichon are la fiecare călcâi de rahis, tot trei spiculețe, însă este fertil numai spiculețul din mijloc. Spiculețele laterale sunt nefertile și deseori reduse doar la rudimente florale. Datorită acestui fapt, la această convarietate se formează în spic numai două rânduri de boabe (pe fiecare parte a rahisului câte unul). Boabele sunt mai mari și mai uniforme. Boabele orzului cu două rânduri se deosebesc de boabele orzului cu șase rânduri.

Spiculețe de orz, convar. hexastichona – spiculeț central; b – spiculețe laterale; c – aristă; d – glume; e – dintele glumei aristiform

Spicul (A) și spiculețe (B) de orz, covar. distichon:1 – spiculeț central; 2 – spiculețe laterale sterile