Reportaj 11Marţi, 3 aprilie 2018

La prima noastră vizită, din motive de grabă, nu am mai adăstat în arhondaric, dar acum călugării esfi gmeniți - pe ca-re-i credeam mai mult revoluționari decât ospitalieri - ne-au invitat cu stăruință la tradiționalele cafea, apă, rahat și ouzo și pentru a afl a despre minunea icoanei învăs-cută în fagure de miere afl ată chiar pe pe-retele camerei de primire a oaspeților. De ce icoane brodate în faguri de miere și nu în altceva? Pentru că mierea de albine apare menționată în Sfânta Scriptură de aproa-pe 70 de ori cu sensul de aliment deosebit de sănătos și hrănitor (II Regi, capitolul 17, versetul 29; III Regi, capitolul 24; Iov, capitolul 20, versetul 17; Pildele lui Solo-mon capitolul 24, versetul 13). Din Sfân-ta Evanghelie afl ăm că Înaintemergătorul Ioan Botezătorul s-a hrănit în pustie cu miere sălbatică (Marcu, capitolul 6, verse-tul 1). Ionatan care a intrat într-o pădure din Muntele Efraim a găsit mierea curgând de sus din copaci și revărsându-se pe jos: Și a ajuns gloata la faguri și iată mierea curgea din ei. (…). Ionatan (…) a întins vârful toia-gului din mâna sa și l-a vărât într-un fagu-re de miere și apoi și-a dus mâna la gură. Atunci ochii săi s-au luminat înviorați.” (Cartea întâi a lui Samuil, 14:26-27). Biblia mai menționează cuvintele „albine și mie-re” în această cunoscută relatare despre pu-ternicul Samson din Cartea Judecătorilor:

„(…) s-a abătut din drum să vază locul unde căzuse leul şi, iată, un roi de albine era în stârvul leului și un fagure de mie-re. Și l-a răsturnat în mână și mergând pe cale mânca din el (…).” (Cartea Judecăto-rilor, 14:8-9).Apoi însuși Mântuitorul Ii-sus Hristos, după Înviere, a gustat dintr-un pește fript și dintr-un fagure cu miere, ca să adeverească ucenicilor săi că nu au în față o nălucă, o fantomă, ci pe însuși Învățătorul lor (Luca, capitolul 24, versetul 42). Încă din Antichitate s-a știut că mierea este capabilă să împiedice descompunerea

bacteriană. Un vas cu miere așezat într-un mormânt egiptean în urmă cu aproape trei mii trei sute de ani s-a conservat atât de bine încât, dupa atâta amar de vreme, când a fost dezgropat, mierea nu se solidifi case decât parțial - era încă în stare semilichidă și la fel de aromată, delicioasă și cu aspect normal ca la punerea ei în mormântul de pe malurile Nilului. Se crede că germenii producători de boli nu pot trăi fără apă, dar mierea le-o absoarbe, făcându-i să se usuce și să moară, astfel încât mierea preîntâmpi-nă infecțiile și grăbește vindecarea.

Dar Biblia amintește de „miere” și în chip spiritual, duhovnicesc, metafi zic, me-taforic, trimițând cu gândul la bunăstarea promisă dintr-o anumită zonă geografi că unde ar curge lapte și miere (Ieșire, capito-lul 3, versetul 8; Levitic, capitolul 20, ver-setul 24; Ieremia, capitolul 32, versetul 22). Mai întâlnim în Sfânta Scriptură cunoscu-ta comparație care a intrat și în limbajul obișnuit: anume aceea după care cuvintele se arată mai dulci decât mierea (Psalmul 118, versetul 103), iar înțeleptul împărat Solomon, fi ul lui David, spune: „Cuvin-tele frumoase sunt un fagure cu miere, dulceață pentru sufl et” (Pilde, capitolul 16, versetul 24), înțelegând prin aceasta că învățămintele duhovnicești, vorbirea cuvi-incioasă, respectuoasă, pașnică aduc bine-cuvântare sufl etească. Cu toate că mierea de albine este atât de dulce, înmiresmată și gustoasă, fi ind și un leac pentru numeroase boli, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că există și o altfel de „miere” mai gustoasă, mai dulce și mai tămăduitoare și anume: cuvintele lui Dumnezeu sunt mai dulci de-cât mierea, miere minunată și cu mult mai bună decât mierea cea veche cu care se hrănea în pustie Ioan Botezătorul. Mierea aceasta n-o adună din fl ori niște albine, (…) ci o pregătește harul Sfântului Duh, care (…) o depune în sufl etele sfi nților, ca acela care voiește să o poată mânca necontenit și

în toată voia… Iar din cartea înțelepciunii lui Isus Si-

rah, capitolul 39, versetul 31, afl ăm că: „În-ceputul a toată trebuința vieţii omului este: apa, focul şi fi erul, sarea şi făina de grâu, mierea şi laptele, sângele strugurelui, unt-delemnul şi haina”. Dar întrucât mierea de albine sugerează binecuvântarea, belșugul, dar și folosul cuvintelor duhovnicești, Bi-serica a rânduit slujbe de binecuvântare a stupilor și a fagurilor cu miere. În ultima ediție a Molitfelnicului nu se amintește ziua în care se poate săvârși această rânduială, înțelegând din aceasta că, ori de câte ori este nevoie, preotul, la solicitarea stupari-lor, poate săvârși respectiva slujbă. În unele zone ale țării noastre se aduc la biserică fa-guri cu miere de sărbătoarea Sfântului Ilie sau a Schimbării la față, iar preotul rostește rugăciunea de binecuvântare în biserică. În unele ediții mai vechi, bunăoară Trebni-cul din 1928, se găsește și o rugăciune la schimbarea fagurilor, subliniindu-se astfel importanța deosebită în viața românilor a acestui minunat dar al albinelor pentru că în trecut mierea era unicul îndulcitor în bu-cătăria românească. Cronicile amintesc că prima cultură de sfeclă de zahăr în Țările Române s-a înregistrat abia în 1834, după ce, în 1747, ilustrul chimist german Sigis-mund Marggraf, pionierul chimiei analiti-ce, şi studentul său, Franz Achard, au des-coperit că din sucul sfeclei se pot produce granule dulci, adică zahărul obișnuit din zilele noastre.

După această aserțiune necesară despre miere de la mânăstire, afl ăm că s-a desco-perit cu mai mulți ani în urmă o icoană în podul lăcașului de cult, o icoană a Maicii Domnului, așa cum sunt atâtea pe Sfântul Munte Athos. Numai că această icoană din Mânăstirea Esfi gmenu a smuls strigăte de uimire și adorare din gâtlejurile călugărilor și pelerinilor din acea vreme. Motivul?

Delicatele albine au învăscut icoana în faguri de miere, dar au lăsat descoperite în centrul ei chipul Fecioarei și Pruncului! Am fost foarte impresionat de această ve-dere a icoanei, fotografi ată de fi nul meu av. Vasile Baba și de alți pelerini din grupul de la Oradea, la fel de uimiți ca și monahii care au descoperit întâiași dată minunea, iar eu am încercat să descriu starea mea de atunci în următorul sonet: La Mânăstirea Esfi g-menu - am văzut/ Mare minune şi înfrico-şată,/ Deşi este lucrare delicată,/ Ce până astăzi nu am cunoscut:/ Albine cu migală - au învăscut/ Icoana Maicii într-un pod ui-tată,/ Cu fagure de miere: ca o roată,/ Dar ele, mijlocul, nu l-au umplut,/ Că-i zugră-vit chiar chipul Celei Sfi nte/ Mai auriu ca fl oarea ce-o-nconjoară!/ De unde la gâzuțe atâta minte/ Să nu îngroape faţa-I princi-ară?/ Încă-un miracol athonit,Părinte,/ Să ne-ntărești credința slăbioară...

Dar afl ăm, spre uimirea și bucuria noas-tră duhovnicescă! - că minunea icoanelor învăscute în fagure de miere este întâlnită nu numai la Mânăstirea Esfi gmenu. Afl ăm aici despre un episod care este amintit prin-tre altele și de fratele Laurențiu Dumitru într-un articol al său că într-o regiune, nu-mită Kapandriti, din apropierea Atenei, în urmă cu mai mulți ani, un apicultor credin-cios și cu râvnă în ascultarea celor sfi nte, pe nume Isidor Ţiminis a crezut de cuviință să pună cu grijă într-unul din stupii săi o icoa-nă cu tabloul răstignirii Domnului. Deschi-zând stupul, să culeagă mierea cea trebuin-cioasă familiei sale, a văzut cum albinele au învăscut icoana cu faguri de miere, dar au lăsat neacoperite chipul și trupul domnului

nostru Iisus Hristos.De atunci, în fi ecare primăvară, grecul

Isidor așază în stupii săi icoane felurite, cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfi nţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus acasă și o piesă lucrată manual de la o mănăstire de maici ce închi-puia dealul Golgotei cu cele trei cruci.

Albinele au învăscut iarăși cu ceară în-treaga suprafaţă a piesei puse în stup, dar au lăsat să se vadă crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, primul om din lume mântuit de Iisus, în timp ce crucea tâlharului din stânga lui Iisus (tâlharul ce l-a ocărât pe Iisus!) albinele au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i s-a adus stuparului grec şi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi editura fratelui nostru Laurențiu. Albine-le cele harnice au învăscut întreaga icoană în ceară, dar au lăsat neacoperite chipul şi trupul Sfântului Mucenic Ștefan, cel ucis cu pietre de către evrei.

Am trăit moment de neuitat în arhonda-ricul Mânăstirii Esfi gmenu, dar părintele monah din Bihor sună adunarea și ieșim din mânăstirea revoluționară care își fl utură zi și noapte steagurile neagre și lungi pe înal-tele sale turnuri…

(Va urma) Pașcu BALACI

Un pelerinaj în Sfântul Munte Athos

Minunea icoanei Maicii Domnului învăscută în fagure de miere

Un singur pelerinaj la Sfântul Munte Athos este insufi cient pentru a realiza cu adevărat ceea ce se întâmplă acolo. Este ca și cum ai zbura peste niște înălțimi

amețitoare fără a desluși bine văile cu apele repezi și limpezi ce șerpuiesc dedesubt sau peșterile cu comorile nenumărate ale stalagmitelor, stalactitelor ori fl orilor de mină.

Albinele au acoperit integral cu fagure crucea tâlharului din stânga crucii lui Iisus

Icoana Maicii Domnului și Pruncului-Isus neacoperită cu fagure de miere în zona chipurilor acestora (foto av. Vasile Baba, noiembrie 2017, mânăstirea Esfi g-menu)

Albinele au lăsat descoperit chipul primului martir creștin arhidiaconul Ștefan, cel ucis cu pietre