NATO – Revitalizare prin criză

Narciz Bălășoiu

Sistemul global de securitate traversează astăzi un interval pe care istoria îl va consemna drept punct de inflexiune într-o suită de evenimente ce aparent fac obiectul unui scenariu demn de teoria complexității. O serie de fenomene atipice asociate până mai ieri conceptului Black Swan înregistrează actualmente o dinamică crescândă adâncind confuzia în raport cu traiectoria imprimată sistemului. Globalizarea și atomizarea conviețuiesc cu o naturalețe bizară, astfel că în vreme ce religia și etnicitatea catalizează dezagregarea, interdependențele se manifestă robust prin procesul de mondializare. Din perspectivă sinoptică, caroiajul marii table de șah se distinge tot mai prominent, liniile de demarcație trasate de Huntington căpătând o nuanță stridentă. Devine evident că vântul cald ce sufla dinspre Est în zorii anilor 1990 a fost expresia unei slăbiciuni episodice, fulgurante, și nu o schimbare de fond la umbra căreia să putem construi dimpreună. O serie de personaje, aparent avizate, s-au grăbit să arunce la coșul de gunoi cărțile de geopolitcă, în vreme ce neoconservatorismul american, întruchipat de Francis Fukuyama proclama universalizarea democrației ca formă finală de guvernare. Acesta a fost unul dintre momentele de grea încercare doctrinară pentru alianța politico-militară NATO, ale cărei atribuțiuni păreau lovite de anacronism. Dispariția dușmanului fundamental și alunecarea către unipolarism au fost doar câteva dintre argumentele pe care, într-o exaltare cvasi-generalizată, voci „avizate” din Occident își clădeau retorica demantelării NATO. Europa Centrală și de Est a păstrat vii angoasele acestei vecinătăți nefaste, față de care a continuat să păstreze o distanță igienică, în ciuda ambiguităților afișate de vechea Europă.

România prin poziționarea geografică harăzită s-a trezit în mijlocul unui vortex geopolitic de care fie va fi înghițită, fie va fi propulsată în sfere nefrecventate în istoria sa contemporană. Oricât de paradoxal ar suna, criza din Ucraina a reprezentat pentru București o oportunitate periculoasă. În calitate de stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene, România a beneficiat în ultima decadă de un profil strategic relativ ambiguu. A explicita relevanța zidului în apărarea cetății este echivalent cu polemizarea pe marginea unui truism. Însă, a fi situat în zona contiguă a unei confruntări cu detentă geopolitică, în care trăsăturile războiului clasic se împletesc sinistru cu provocări neconvenționale, creionează un decor în care echivocul nu-și mai găsește loc.

Este adevărat că o organizație politico-militară cu 28 de membri, și interese guvernate de o geometrie variabilă, adesea obscură, își găsește mai greu vocea, însă a confunda această rigiditate cu slăbiciunea este în mod cert o eroare.

Alianța Nord-Atlantică a încercat în mod firesc să țină pasul cu provocările vremurilor, iar episodul 11 septembrie 2001 a fost acel moment de cumpănă ce avea să redefinească la nivel strategic și tactic abordările unei structuri armate greoaie, relativ nepregătită să lupte cu un inamic indistinct. Șapte ani mai târziu, în vara lui 2008 Federația Rusă a invadat Georgia, resuscitând astfel o epocă căreia majoritatea figurilor avizate se grăbiseră a-i cânta prohodul.Primăvara anului 2011 marchează declanșarea unui curent revoluționar intitiulat generic Primăvara Arabă, ce avea să măture în galop bazinul MENA (Middle East North Africa). Deși epicentrul a fost identificat în Tunisia, rămâne un semn de intrebare și astăzi cine a fost factorul declanșator. Cert este că regimurile de la Tripoli, Cairo sau Tunis au clacat fulgurant sub reacția agresivă a străzii, în vreme ce Siria va marca în luna februarie a anului viitor 4 ani de război civil sângeros, soldat cu peste 200.000 de morți și milioane de refugiați. Orientul Mijlociu s-a reaprins lăsând în urmă un peisaj dezolant, fertil coagulării unor tumori maligne de tipul Statului Islamic (SIIL). Binomul vid de putere – vid de securitate își confirmă încă o dată legitimitatea, astfel că statele eșuate din regiune au pierdut monopolul asupra folosirii forței, situația fiind speculată de grupări teoriste/extremiste cu agende dintre cele mai bizare. În aceste împrejurări, retragerea aliaților din Afganistan reflectă în mod cert o sincronizare nefastă, grefată pe incertitudinea viabilității procesului de transfer al puterii către forțele autohtone.Pe altarul haosului, Rusia aduce în martie 2013 cea din urmă ofrandă, anexarea Crimeii reprezentând, printre altele, sfidarea grosieră a celor mai elementare norme de drept internațional. În acest context, Occidentul are misiunea de a demara un proces complex, ce presupune angajarea unor reacții de adecvare la realitatea curentă, concomitent cu imaginarea unor strategii profilactice. NATO reprezintă la acest moment oraganizația de securitate fanion a lumii libere, prin intermediul căreia Vestul poate formula un răspuns sobru și tenace. Flexibilitatea, mobilitatea și capacitatea de adaptare a Alianței devin cardinale pe fondul unui mediu de securitate volatil prin excelență. Organizația are la îndemână instrumente prin care să poată angaja măsuri coerente, astfel că în vreme ce Tratatul necesită a fi reiterat în punctele sale nevralgice, Conceptul Strategic livrează un cadru de manifestare extrem de dinamic. O sursă auxiliară de mișcare în spațiul decizional al Alianței constă în hotărâtile asumate cu prilejul reuniunilor la nivel înalt, recentul summit din Țara Galilor fiind o mostră a determinării aliate. Reafirmarea Articolului 5 ca fundament al indivizibilității și solidarității apărării a fost dublat cu măsuri din

sfera planificării avansate menite a contracara din faza embrionară scenarii nefaste la granița de est a Alianței.

Provocările viitorului și imperativul recalibrării NATO

Acestui tablou clinic deosebit de complex i se adaugă simptome ce reclamă la rându-le o abordare prospectivă. În primul rând, a devenit evident că avem de-a face cu trangresiuni în plan economic și militar către Asia. Ascensiunea fulminantă a noii garnituri de state emergente asiatice va genera efecte cu alonjă globală în plan economic și securitar. Creșterea constantă a Produsului Intern Brut a acestor actori stă mărturie dinamicii economice remarcabile, motiv pentru care resursele financiare suplimentare vor putea fi utilizate spre dezvoltarea unor noi dimensiuni ale puterii statale, cea militară ocupând un rol esențial. Așa cum Statele Unite se definesc drept un complex militar-industrial este de presupus că națiuni de carura Chinei vor trebui să-și securizeze operațiunile dincolo de frontierele formale. Dacă traiectoria indicatorilor economici se păstrează, continentul răsăritean va surclasa în următoarele decade Occidentul, generând astfel o mutație în planul raporturilor de putere pe scena globală.

Un parametru ce pare că va influența dinamica transferului de putere dinspre actorii tradiționali către entitățile exosistemice este reprezentat de noile tehnologii cu potențial distructiv, patologic. Creșterea exponențială a utilizării tehnologiilor avansate, generează mutații profunde în dispersia puterii la nivel societal și interstatal. Potențialul nefast al acestor mijloace asociate erei informaționale face ca mijloacele de intervenție să devină tot mai sofisticate, transferând astfel puterea unor entități statale emergente, precum și unor organizații ce vehiculează agende eminamente sinistre. Pentru NATO va fi foarte dificil să contracareze noua anvelopă de amenințări, însă dovada certă a interesului manfiestat în raport cu aceste dinamici îl constituie atribuirea unei greutăți tot mai mari în documentele sale programatice conceptului de securitate cibernetică. La ultima reuniune de nivel înalt derulată în Marea Britanie, liderii Alianței au așezat securitatea cibernetică sub umbrela Articolului 5, cel ce consfințește apărarea colectivă. Este adevărat că transpunerea în realitate a noilor abrdări va întâmpina multimple impedimente, fiind dificil de cuantificat care este punctul de fierbere sau nivelul distrugerilor maxim acceptat pentru ca un atac în câmpul informatic să devină amenințare la adresa întregii Alianțe. Dezvoltarea de noi tehnologii cunoaște o dinamică galopantă, proces ce catalizează creșterea economică globală, producția și comunicațiile globale, motiv pentru care interdependențele specifice globalizării înregistrează niveluri fără precedent. O asemenea arhitectură sporește gradul de

vulnerabilitate prin însăși dependența sistemelor – economice, de securitate, energetice - de era tehnologică. Provocarea pentru NATO va consta în gestionarea eficientă a amenințărilor venite dinspre adversarii statali, dar mai ales din zona grupărilor obscure, nedefinite, care se pot manifesta în acest spațiu în măsura în care accesul la metode sofisticate devine tot mai facil.

Schimbarea tabloului demografic în anumite regiuni de pe glob atrage după sine și o modificare a cererii de resurse. Această mutație pune probleme serioase actualului sistem internațional de putere, fiind tot mai dificil pentru actori cu detentă globală (vezi Federația Rusă) să mențină ritmul, scăderea demografică devenind o provocare cu alonjă strategică. Pe de altă parte, poate fi lesne observat fenomenul de îmbătrânire a populației occidentale, în vreme ce revigorarea demografică a țărilor emergente creează deja premisele unei răsturnări de putere și influență pe marea tablă de șah. Așa se face că în viitoarea decadă, țările cu o populație inactivă se vor vedea în postura de a majora substanțial cheltuielie pentru serviciile medicale și sistemul de pensii, în timp ce sectoare precum Apărarea vor cunoaște un declin bugetar dramatic. De cealaltă parte, actorii ce alimentează frenetic acest proces de revitalizare demografică sunt conștienți că raportul dintre populație și resurse trebuie gestionat responsabil. În caz contrar, se vor alimenta premisele unor convulsii sociale de anvergură. Occidentul și organizația sa fanion de securitate privesc cu preocupare către aceste fenomene, întrucât riscul de implozie pe care îl incumbă readuce în prim-plan binomul vid de putere – vid de securitate. O întruchipare a acestui fenomen o reprezintă Rusia, despre care anumite medii de reflecție spun că este mult mai agresivă atunci când își conștientizează vulnerabilitatea și nu puterea. Foarte probabil războaiele viitorului se vor purta pentru resurse, iar apa și alimentele vor constitui mobilul acelui tip de confruntări asociate astăzi cu supremația asupra rezervelor de hidrocarburi.

Revoluția din domeniul energetic pare să devină un vector de metamorfoză tot mai impozant. La momentul vorbirii, pe scena internațională se produce o trangresiune majoră în domeniul energetic, nu foarte stridentă, dar cu potențial transformator semnificativ. Iată cât de surprinzătoare este postura de cvasi-suficiență energetică a Statelor Unite, care în numai câțiva ani se poate autosuține integral. Thenologia exploatării gazelor de șist este pe cale să aducă o schimbare paradigmatică, fiind evacuată presiunea din zona surselor de aprovizionare tradiționale, ceea ce va dilua teribil relevanța geopolitică a bazinelor cu pricina. Ce reprezintă Orientul Mijlociul în concertul lumii, dacă Statele Unite nu va manifesta interes pentru resursele sale? Inundarea pieței globale cu hidrocarburi va genera în mod reflex o scădere a prețurilor dincolo de capacitatea de control a OPEC. Un astfel de scenariu se poate dovedi fatal pentru un actor, precum Rusia, pentru care prețul petrolului este responsabil de două treimi din resursele sale

bugetare. Demantelarea pârgiilor de influență instituite ca formă de control a pieței de petrol și gaze poate detona o adevărată bombă geopolitică, capabilă să rescrie arhitectura globală de putere. Actualmente, NATO, în mod formal, dispune de un Concept Strategic, alaborat în urmă cu 5 ani, vizând să servească drept instrumentar de angajare a riscurilor și amenințărilor de rit nou vreme de un deceniu. Se pare, însă, că dinamica imprimată sistemului de noul val de fenomene cu carcter patogen impune o repliere mult mai rapidă a mecanismului defensiv transatlantic.

Iacta aleea est

Nu în ultimul rând, trebuie consemnat numărul mare de dosare conflictuale răspândite “cu generozitate” pe întreg mapamondul. Dincolo de fenomenul intitulat Primăvara Arabă ce a lăsat în urmă un peisaj dezolant cu care Orientul Mijlociu și Africa de Nord se vor confrunta decenii de-a rândul, începutul anului 2014 a adus la frontiera NATO și a Uniunii Europene războiul de cea mai joasă speță. Un stat cu reflexe neoimperialiste încearcă să-și refacă perimetrul pseudocanonic de influență, acționând brutal și sfidător în raport cu cele mai elementare norme de drept internațional. Acesta a fost un punct de inflexiune ce se pretează a fi lecturat în dublă cheie. Pe de o parte, avem de-a face cu un actor cvasi-irațional, aparent dispus la măsuri extreme în realizare dezideratelor sale, ceea ce aruncă în criză un întreg spațiu geopolitic. De cealaltă parte, oportunitatea este ineluctabilă, iar rolul transformator, novator, pe care îl aduc astfel de provocări scoate NATO dintr-o letargie aproape cronică. Dacă până mai ieri polemicile vizau raționalitatea de a exista a Alianței, iată că organizația traversează acum un proces de relegitimare la finele căruia va ieși mult mai întărită. Contextual, rolul României devine extrem de relevant, Bucureștiul căpătând un profil strategic și operațional fără precedent.

Bios

Narciz Bălășoiu este director al Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, un think-thank ce activează în spațiul relațiilor internaționale și a studiilor de securitate. Deținător al unui titlu doctoral în Securitate Națională și

Informații acordat de Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, Narciz Bălășoiu derulează totodată activitate didactică universitară în cadrul Facultății de Științe Sociale și Politice –Titu Maiorescu.