UMOR, IRONIE, PARODIE

Simţul umorului este influenţat de tradiţiile,cultura,istoria unui popor,sau diferă după poziţia pe scara ierarhiei sociale sau după etate. Nu numai că variază de la o persoană la alta, dar se pare că aceeaşi persoană poate să găsească o glumă ca fiind amuzantă într-o zi, iar în alta să nu, depinzând de starea de spirit a persoanei, de evenimentele recent petrecute în viaţa persoanei respective.

Umorul diferă de asemenea după anumite perioade istorice, multe glume din trecut nemaifiind actuale deoarece a dispărut contextual care permitea perceperea lor ca având un anumit haz. Umorul poate fi usturător prin satiră, ironie, batjocură, cinic sau bland, binevoitor, autocritic,etc.

În interpretarea umorului, se poate ultiliza un model cu 3 componente, care să ţină cont de mecanismul cognitiv-intelectual (surprinderea incongruenţelor,a contrastului si a efectului surpriză), valorile implicate, asocierile afective. Ultimele două componente sunt strâns legate deoarece ele presupun şi o opoziţie între planul social şi cel individual.

Supriza cognitivă este condiţie necesară, dar nu sufiecientp a efectului de umor deoarece nu orice incongruenţă provoacă râsul. Efectul comic este amplificat de atingerea unor valori şi sentimente profunde (teama de moarte, frustrare, implicare sentimentală,etc.).

În bancuri se poate umări cel mai uşor interferenţa nivelurilor.

ex: Tată, e departe America? – Taci şi înoată!

În acest exemplu se observă juxtapunerea bruscă a două şcenarii cognitive (şcenariul unui dialog relaxat între copil şi tată, pe teme de cultură generală care este substituit de scenariul dramatic al unei traversări înot a oceanului). Scenariul călătoriei înot către America se încadrează într-o paradigmă în care valorile sunt “visul american”, dus până la extrem într-o situaţie de nemulţumire politică şi socială care accentuează dorinţa de a părăsi propria ţară. Acest banc avea un efect mult mai puternic în România comunistă, etapă în care cu greu puteai trece de graniţele ţării şi în care toată lumea dorea să scape de sub doctrină.

Interesul textului era amplificat de obsesia plecării din ţară, pe orice cale posibilă, de asocierea cu un scenariu real, trecerea înot a Dunării, în încercarea de evadare din sistem. A râde de acest dialog, în anii totalitarismului, echivala cu manifestarea ostilităţii faţă de sistem, dar şi cu recunoaşterea autoironică a unei obsesii peronale.

Complexitatea acestor planuri explică de ce un text dat poate fi receptat în mod foarte diferit din punctul de vedere al efectului său umoristic- absenţa sau prezenţa unor informaţii, importanţa valorilor implicate, gradul de afectare emoţională modifică fundamental percepţia umorului.

În restul lucrării voi analiza bancuri cu ajutorul Teoriei Generale a Umorului verbal (GTVH) Victor Raskin şi Salvatore Attardo (1991). Am ales acestă teorie deoarece GTVH poate descrie orice glumă în termenii resurselor de cunoaştere – o astfel de descriere permite compararea glumelor, care devine o parte din scopul analizei umorului. Teoria prezice faptul că similitudinea dintre glume se bazează pe un număr de resurse de cunoaştere similară (ex. Bancurile cu ardeleni sau glumele cu Chuck Norris).

Exemplu:„Cine era domnul cu care te-am văzut aseară?”„Nu era niciun domn. Era un senator.”

Opoziţia scenariilor : senatorii sunt domni /senatorii nu sunt domniMecanism logic: inferenţa/ deducţiaSituaţia de comuicare : senatorul (subiect + adult), activitate –

discută cu alegătorii, locul – în spaţiul public, timpul – acumŢinta publicul : mediocruStrategia narativă : întrebare-răspuns Limbajul simplu

“Primul lucru care îl izbeşte pe un nou venit în oraşul New York este o maşină imensă.”

Opoziţia scenariilor : coliziune primă impresieMecanism logic : inferenţaSituaţia de comunicare : nou venit (subiect), activitate – viitor

locuitor turist, locul – New York, timpul – acumŢinta publicul : mediu educatStrategia narativă : afirmaţieLimbajul : simplu

Aceste elemente rezultă nu doar o analiză lingvistică a umorului în fiecare text ci și posibilitatea de a trage concluzii asupra modului în care umorul verbal se manifestă în diferite bancuri. Nu în ultimul rând, analiza întocmită în aceast referat poate fi repetată pentru oricare alt banc/text comic, fapt care dovedește și natura universală a teoriei lingvistice create de Attardo și Raskin.

Bibliografie:

„Tată, e departe America? – Taci şi înoată!”

„Cine era domnul cu care te-am văzut aseară?”„Nu era niciun domn. Era un senator.”

“Primul lucru care îl izbeşte pe un nou venit în oraşul New York este o maşină imensă.”