O AMENINȚARE LA ADRESA SECURITĂȚII ȘI STABILITĂȚII EUROPENEABSTRACTCriza din Ucraina a declansat cursa înarmărilor, a tensionat și mai mult relația Rusia-SUA în domeniul energiei,

care a atins cote maxime. Cu siguranță, Rusia și SUA vor încercasă devină lider pe această piață. Rămâne de

văzut care dintre cele două părți va caștiga statutul de lider în domeniul energiei. Dacă la începutul crizei

specialiști din întrega lume s-au intrebat dacă Rusia se va limita decât la Crimeea (și am văzut că nu), în prezent

se întreabă ce acțiuni surprinzătoare va mai întreprinde Rusia în spatiul est-european, plin de turbulențe sociale,

politice, economice.

Reprezintă criza din Ucraina începutul unui nou Razboi Rece? Sau această criză se va transforma într-un conflict

înghețat? Un armistițiu ar conduce la un conflict înghețat, iar acest lucru nu ar avantaja armata ucraineană, care a

utilizat de toate pârghiile necesare pentru a împiedica pro-rușii să le invadeze teritoriul. În ambele situații, un lucru

este cert și anume că numarul mare de sancțiuni economice împotriva Rusiei va afecta implicit și UE. Un exemplu

fezabil este reprezentat de embargoul impus de către liderul rus exportatorilor de legume și fructe europeni. Cu

cât vor exista mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, cu atât comunitatea internațională, cu predilecție UE, SUA și

NATO vor fi nevoite să negocieze cu Vladimir Putin.

Pe parcursul acestei lucrări, am expus importanța Mării Negre, politica externă a Rusiei în estul Europei,

evidențiând ambițiile imperiale ale acesteia prin intermediul politicii sale maritime și nu în ultimul rând orientarea

sa spre anexarea Crimeei. De asemenea, am reliefat impactul crizei asupra securității regionale europene,

analizând cu precădere impactul acesteia asupra Ucrainei (abordarea politică internă), Europei de est (declarații

și momente cheie), dar și României, țară care s-a apropiat de Polonia.

Deși obiectivul Rusiei este acela de a deveni hegemon global, nu trebuie să se ignore drepturile de proprietate și

să se justifice autoritarismul. După cum arată practica internaţională de reglementare a altor chestiuni complexe,

soluționarea acestuia poate avea loc doar dacă se varespecta principiile dreptului internaţional şi se va lua în

consideraţie interesele legitime ale partilor implicate.

Keywords: Uniunea Europeană, negociere, politică externă, securitate, identitate națională și de stat,

hegemonie

INTRODUCERELucrarea pe care am efectuat-o nu îşi propune o analiză exhaustivă a crizei din Ucraina, ci îşi propune să scoată

în evidenţă doar un punct de vedere, analizarea unor aspecte importante (de ce sunt importante Marea Neagră și

Ucraina pentru Rusia, spre ce fel de politică externă se îndreaptă Rusia în estul Europei, ce impact are această

criză începută în urmă cu un an asupra securității regionale europene etc).

Scopul lucrării este de a demonstra că există o conexiune între diferite fenomene geopolitice, de aceea

cercetarea mea se axează pe o analiză de tip comprehensiv-analitică, centrată pe studiul comparativ a unor date

şi evenimente cheie care au avut loc in Ucraina. În cercetarea întreprinsă, am dorit să demonstrez că prezenta

criză din Ucraina reprezintă într-adevăr o amenințare la adresa securitații și stabilității europene, pentru că Rusia

nu este un stat periferic și este greu de destabilizat într-o posibilă confruntare.

Istoric vorbind, abia după 1991 s-a dezvoltat cooperarea ruso-occidentală, cooperare care a adus garanții de

pace. Deși Boris Elțin a recunoscut independența deplină a Ucrainei, Moscova a ținut încă din 1991-1992 să

satelizeze politic și economic această țară (Postevka, Zodian 2008, 61). Dacă în august 1993 Rusia a redus cu

50% livrările de gaze către Ucraina, având drept obiectiv să mențină controlul asupra fostei flote sovietice din

Marea Neagra, oare ce se va întampla în decembrie 2014? Ucraina este în plină criză, Vladimir Putin a întreupt

livrările de gaze către aceasta din cauza datoriei imense pe care o are față de Rusia, iar furtuna monetară este

abia la început.

În orice caz, după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, statele au cooperat pentru restructurarea

pierderilor din război. Principalul obiectiv al acestora era să îşi creeze o nouă identitate, să demareze o

construcţie europeană (Bărbulescu 2008, 36). În 2014 provocarea este la fel de mare pentru comunitatea

internațională, cu precădere pentru UE. În cazul în care Rusia va continua să intervină militar în Ucraina și nu va

lasa poporul ucrainean să își decidă singur soarta, va avea de suferit, pentru că UE, dar și SUA, NATO vor

acționa în consecință. Apropierea de Occident a Ucrainei din ultimii ani, în pofida moștenirii slave răsăritene și a

trecutului sovietic nu a fost salutată de Rusia, care a exercitat întotdeauna o presiune politică, militară, economică

pentru a bloca accesul Ucrainei la NATO și în UE.

CAP. I – IMPORTANȚA MĂRII NEGRE ȘI A UCRAINEI PENTRU RUSIAZona largită a Mării Negre este caracterizată ca un spațiu de crestere și de dezvoltare economico-socială,

respectiv de modernizare instituțională (Postevka, Zodian 2008, 7). În ultimii ani, zona Mării Negre a trecut printr-

o perioada tensionată, timp în care a încercat să se îndeparteze definitiv de comunism și să se apropie de

democrație. Însă, Rusia contestă aceste demersuri, liderii ruși dorind refacerea fostului spatiu politico-militar și

economic sovietic. Marea Neagră a avut întotdeauna o valoare strategică importantă pentru Rusia, pentru că prin

aceasta controlează resursele energetice din Caucaz și Marea Caspică. Prin urmare, Rusia a participat și va

participa permanent la evenimentele internaționale, fapt ce îi consolidează puterea într-o posibilă confruntare.

Pe de altă parte, Ucraina este un pion principal pentru Moscova, fiind țara de tranzit a conductelor de gaze

naturale din Rusia spre Europa. Între cele doua state există legături puternice din punct de vedere istoric, cultural,

etnic, Kievul fiind mama orașelor din Rusia, inima primului stat al slavilor răsăriteni, Rusia Kieveană (Chişvasi

2007, 279). Profitând de luptele recente din interiorul țării, Vladimir Putin a anexat peninsula Crimeea, care a

reprezentat pentru Ucraina o poziție strategică remarcabilă în Europa de est. Ceea ce diferențiază Ucraina de alte

state și o transformă într-un jucător important pe tabla de șah este acordul semnat pe data de 5 decembrie 1994

cu Rusia, SUA și Marea Britanie. Atunci, Ucraina a renuntat voluntar la cel mai mare arsenal nuclear din lume (al

treilea, mai exact) în schimbul unor garanții în ceea ce privește securitatea și integritatea teritorială a fostei

republici sovietice. Având la baza explicația anterioară, se înțelege de ce SUA și Marea Britanie au oferit sprijin

diplomatic Ucrainei, au deschis granițele pentru exporturile ucrainene, au sprijinit transformările interne și s-au

implicat în conflict. Practic, acestea au încercat să respecte acele obligații prevăzute în acordul semnat în 1994.

Însă, prin anexarea Crimeei, o peninsulă majoritar rusofonă și prin trimiterea primului convoi umanitar în Ucraina

(fără aprobările necesare), Rusia nu a respectat acordul semnat, deși, în 1994 Moscova a recunoscut integritatea

politică și teritorială a țării (Postevka, Zodian 2008, 57).

Dacă în Evul Mediu, Ucraina însemna pur și simplu zonă de frontieră. Doar treptat numele a ajuns să desemneze

o anumită arie geografică populată de un grup etnic și lingvistic distinct (Rady 2002, 40), în '96 s-a transformat

într-o republică prezidențială. Conform Noii Constituții, Ucraina a dorit în 2008 să se alăture NATO, aderare care

ar fi reprezentat un pas important în politica externă a țări. Însă, mandatul președintelui Viktor Ianukovici a

schimbat centrul de putere îndreptat către aderarea la NATO pentru a se apropia de Rusia și a-și mentine relații

bune cu aceasta, pentru că Rusia a tratat întotdeauna NATO precum un dușman

(http://www.economist.com/news/leaders/21614140-western-alliance-responding-better-russian-aggression-

ukraine-there-more). După un an de la începerea conflictului, Vladimir Putin a rămas neclintit în fața unei posibile

aderări a Ucrainei la NATO: aceasta nu trebuie să adere, deși, Petro Poroşenko a declarat ca această decizie de

o însemnătate majoră va fi luată numai prin referendum.

În consecință, Ucraina este o minge de foc. Noul guvern de la Kiev, în frunte cu Petro Poroşenko, are drept

obiective principale reformarea Maidanului și sprjinirea minoritatilor, deși, economia țării suferă turbulențe, grivna

pierzând 50% din valoarea sa, pe când preturile și inflația au crescut. Petro Poroşenko a demarat pe data de 5

iulie 2014 o ofenivă asupra estului Ucrainei, prima ofensivă împotriva insurgenților pro-ruși care au capturat orase

ucrainene. Însă, după luptele grele date în Doneţk și Lugansk, insurgenții pro-ruși au capturat oraşul Novoazovsk,

instalând un baraj în vestul orasului, către Mariupol, port strategic la Marea Azov. Astfel, oraşele Telmanove şi

Komsomolske, situate în jurul Mariupolului au ajuns și acestea să fie controlate de pro-ruși. După capturarea

oraşului Novoazovsk, oraș în care tancurile rusești au distrus casele civililor, separatiștii amenință că vor lansa o

nouă ofensivă în estul Ucrainei.

Kievul și NATO sunt de parere că Rusia va invada Ucraina dupa ce vor avea un numar mare de soldați la graniță,

însă Vladimir Putin a declarat că nu intenționează să invadeze Ucraina, neagând orice implicare cu rebelii pro-

ruși din estul țării (http://www.themoscowtimes.com/news/article/russian-military-vehicles-loom-over-ukraine-aid-

convoy-border-spat/505155.html). Acesta a dezmințit întotdeauna acuzațiile Kievului și ale Occidentului conform

cărora a trims militari ruși în Ucraina pentru a susține insurgenții pro-ruși care luptă împotriva armatei ucrainene în

estul tarii. Însă, declarațiile armatei ucrainene nu coincid cu cele ale președintelui rus. De pildă, pe 25 august

2014 coloane de tancuri și transportoare blindate au încercat să pătrundă în Ucraina, în regiunea Mării Azov. În

aceeași zi, au fost reținuti 10 militari ruși pe teritoriul ucrainean, militari care au trecut granița din greșeală. Și

exemple din acest sablon sunt destule. La un an de la începerea conflictului, peste 7500 de militari ruși trăiesc pe

teritoriul ucrainean, însă, paradoxal, ambasadorul rus la Alianța Nord-Atlantică, Aleksandr Gruşko neagă orice

implicare a Rusiei în conflict. Poate fi posibilă o ne-implicare a Rusiei în criza din Ucraina, deși, aceasta a pornit

de la insurgenții pro-rusi? Poate fi posibilă o ne-implicare a Rusiei în conflict, deși, Crimeea a fost anexată în

martie de Rusia, care a renovat ulterior întreaga bază militară aeriană? În acest sablon trebuie să avem în vedere

și declarațiile cheie ale președintelui rus, declarații sub umbrela cărora Ucraina trebuie să devină un stat federal

(evident, sub control rusesc).

CAP. II - POLITICA EXTERNĂ A RUSIEI ÎN ESTUL EUROPEIDupă proclamarea independenței, Rusia a întreprins acțiuni importante în ceea ce privește politica externă în

estul Europei: a devenit membru al ONU, a semnat cu UE o înțelegere de parteneriat și de cooperare, a devenit

membru fondator al Grupului de Contact și membru G8 etc. Prin intermediul acestor acțiuni întreprinse, Rusia a

avut drept obiectiv să devină partener cu drepturi depline în organizații internaționale.

Date fiind aceste considerente, Vladimir Putin consideră că în 2014 a sosit timpul pentru o nouă Rusie, mult mai

puternică, fără să țină cont de posibilele consecințe: țara riscă să fie exlusă din G8 și să determine explozia

conflictului înghețat transnistrean. Se pare însă, că Moscova nu se teme de aceste consecințe, pentru că are

niste ași în mânecă: conduce blocul militar intitulat Organizația Tratatului Securității Colective din 18 septembrie

2003, are aliați importanți precum Nigel Farage (un extremist, fost membru al PE din partea Marii Britanii), Marine

Le Pen (membră a PE), Bashar Al-Assad (președintele Siriei), Nicolas Maduro (președintele Venezuelei). De

asemenea, Vladimir Putin are relații (geo)politice cu China, prin intermediul Organizației pentru Cooperare de la

Shanghai, care va sprijini acțiunile Moscovei pentru a-și delimita sferele de influență la nivelul regiunii. Să nu

uităm că Rusia face parte și din BRICS. În consecință, dispunând de acești ași în mânecă, se înțelege de ce în

cadrul votului din Adunarea Generală a ONU în ceea ce priveste rezoluția referitoare la criza din Ucraina, țări

precum China, India, Brazilia, Africa de Sud s-au abținut. Prin urmare, Rusia poate pune în pericol UE și NATO

pentru că este capabilă să edifice alianțe inedite, mai ales în domeniul militar. În prezent, acțiunile întreprinse de

Vladimir Putin ne arată că acesta încearcă să caute aliați din rândurile de extremă dreapta, deți, pardoxal, înainte

de 1991 URSS a îndemnat socialiștii să se alăture mișcării de extremă stânga. Din acest punct de vedere, politica

externă a Rusiei este orientată spre aliați de extremă dreapta, care joacă un rol important în Europa, mai precis în

PE (de pildă, Nigel Farage, Marine Le Pen). Nu în ultimul rand, este îndreptată spre înființarea Uniunii

Euroasiatice.

După prăbușirea regimului comunist și retragerea forțelor militare din Europa de est, Rusia a încetat să mai

domine din punct de vedere militar și politic. În prezent, se pare că Moscova nu acceptă ideea unui Kiev

european, care nu va mai sta sub umbrela modelului sovietic și va face tot posibilul pentru a împiedica acest lucru

utilizând agresiunea militară pe întreg teritoriul ucrainean. În cazul în care va lua ființa Uniunea Euroasiatică, cu

siguranță Vladimir Putin se va strădui să consolideze influența Rusiei asupra statelor din fostul lagar sovietic. Se

preconizează că la Uniunea Euroasiatică vor adera țări precum Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan,

Ungaria, Finlanda, Bulgaria și Mongolia. Astfel, se poate observa că Rusia intenționează să aibă parteneri

precum Bulgaria (țară din Europa de Sud-Est, care face parte și din UE), Finlanda, Ungaria, Mongolia (țări

apropiate din punct de vedere istoric și cultural).

Obiectivul Rusiei este de a deveni hegemon global, însă pentru a-și indeplini acest obiectiv măreț ignoră

drepturile de proprietate, justifică autoritarismul, încercând să recupereze într-un timp foarte scurt cât mai mult

teritoriu din fostei URSS. Prin acțiunile întreprinse de Moscova, ne putem da seama că Vladimidir Putin vrea să

se asigure că Ucraina nu se va integra în UE, nici nu va adera la NATO. Președintele rus a declarat că își doreste

încetarea focului, negând întotdeauna acuzațiile Kievului și ale Occidentului conform cărora a trimis în Ucraina

armament și soldați pentru a sprijini pro-rușii care luptă împotriva armatei ucrainene.

Un aspect interesant referitor la politica externă a Rusiei în estul Europei este legat de teoria rimland-ului,

caracterizată printr-o bordură maritimă creată din țările cu ieșire la mare. Dacă Europa de est înclină balanța spre

heartland, Rusia înclină balanța către rimland, teorie care evidențiază rolul decisiv pe care îl joacă controlul

țărmurilor pentru o țară: Cine domină rimland-ul, domină Eurasia. Cine domină Eurasia ține în mainile sale

destinul lumii (Simileanu 2008, 320).

Geopolitica rimland-ului depinde de factorul cultural (de altfel, decisiv în poziționarea statelor), dar mai ales de

poziția față de uscat și mare. Pentru Rusia, accesul la Marea Azov îi oferă posibilitatea comunicațiilor maritime,

de aceea separatiștii au ocupat orasul frontalier strategic Novoazovsk. Odată cu inavadarea separatiștilor în

Novoazovsk, Rusia va avea acces și la Marea Azov, port de care depinde comertul și apararea. În această

situație, Rusia va putea participa permanent la evenimentele din Europa de est.

De asemenea, numarul mare de rusofoni de pe teritoriul ucrainean avantajează poziția strategică a Rusiei. De

remarcat, este faptul că Ucraina curprinde 2,6% din teritoriul fostei Uniuni Sovietice și 18% din populația acesteia

(Frydman 1995, 85). În acest caz, trebuie să se aibă în vedere problema identitații, care conduce implicit la istoria

națională asemanatoare a celor două state. Dacă în epoca sovietică, Ucraina era cunoscuta ca fiind coșul cu

paine al Europei (Chişvasi 2007, 287), în 2014, statul ucrainean s-a îndepărtat de sfera de influență a Moscovei.

Rusofonii care traiesc pe teritoriul ucrainean nu concep ca Ucraina să se îndepărteze de modelul politic al Rusiei

și de aceea au drept obiectiv ocuparea unei porțiuni cât mai mare din fostul spațiu al URSS-ului. Din acest punct

de vedere, politica externă a Rusiei în estul Europei vizează ca aceasta să joace un rol activ în soluționarea

diplomatică a conflictului dintre pro-rusi și ucrainene, Vladimir Putin pledând în fața Occidentului pentru

federalizarea Ucrainei, care ar putea fi o soluție pentru încetarea focului din estul țării. De asemenea, oficialul rus

a declarat că este nevoie de crearea unui stat pentru sud-estul Ucrainei, pentru a proteja interesele legitime ale

persoanelor care trăiesc acolo (http://www.mediafax.ro/externe/vladimir-putin-evoca-pentru-prima-data-crearea-

unui-stat-in-estul-ucrainei-trebuie-sa-incepem-imediat-discutii-privind-organizarea-politica-a-societatii-13177072).

Nu în ultimul rand, Vladimir Putin a cerut ca regiunile majoritar pro-ruse să aibă parte de mai multă autonomie,

prin acest demers încercând să aducă la masa negocierilor separatiștii.

În consecință, situația devine de la ora la ora mai tensionată, declarațiile președintelui rus fiind alarmante. În urmă

cu câteva luni, Vladimir Putin a amintit că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare și de aceea

întreaga comunitate internațională nu ar trebui să se confrunte cu Rusia în cazul unui posibil conflict armat

(http://www.themoscowtimes.com/news/article/tmt/506145.html). Astfel, liderul rus forțează federalizarea Ucrainei

și intenționează să ocupe estul Ucrainei.Primul pas făcut a fost anexarea Crimeei, care a fost oferită cadou

Ucrainei de Hrușciov în 1954. A fost anexarea Crimeei o lovitură de stat? Da, mai ales dacă avem în vedere

faptul că manifestanții pro-rușii au ocupat clădirile din Simferopol și au susținut parlamentarii ruși care au venit în

Crimeea. Acesta a fost scenariul sub egida căruia Rusia a anexat Crimeea. După anexarea Crimeei, SUA au

acuzat Rusia de încălcarea dreptului internațional.

Însă, aceste acuzații nu au intimidat manifestanții pro-ruși (care au proclamat o republică suverană) să preia

controlul asupra clădirilor care aparțineau administrației regionale la Harkov (oraș rusofon, situat în estul

Ucrainei). Aceștia aveau drept scop ocuparea teritoriului ucrainean, implicit anexarea estului Ucrainei după

scenariul Crimeei. Peste 2000 de manifestanți care purtau steaguri rusești s-au strâns în fața clădirii

guvernamentale, protestând vis-a-vis de administrația actuală de la Kiev. Au urmat proteste în Donețk și Lugansk

(orașe situate în estul Ucrainei), unde insurgenții pro-ruși au cerut organizarea unui referendum pentru

federalizarea Ucrainei, încercând să separe cele doua regiuni. Apoi, pro-rușii au ocupat orasul frontalier strategic

Novoazovsk.

Deocamdată, pe tabla de șah avem un razboi al declarațiilor, care amintește foarte mult de Razboiul Rece. Pe

de-o parte, Rusia susține că nu sprijină rebelii pro-ruși și că își dorește să se ajungă la masa negocierilor,

Vladimir Putin acuzând occidentalii pentru criza ucraineană. Aceștia sunt cei care au salutat protestele din țară,

care au condus în februarie la o lovitură de stat împotriva președintelui Viktor Ianukovici (un pro-rus și un apropiat

de-al lui Vladimir Putin). Să ne aducem aminte că Viktor Ianukovici a renunțat la obiectivul Ucrainei de a adera la

NATO pentru a pastra o relație apropiată cu Rusia. Sprijind Maidanul, occidentalii au omis să se gândească și la

consecințe. Vladimir Putin a declarat că situația tensionată din Ucraina îi amintește de cel de-al doilea Război

Mondial (http://www.bbc.com/news/world-europe-28984241). Pe de altă parte, Ucraina acuză Rusia că le-a

invadat țara: numar mare de soldați, tancuri rusești, echipament militar a patruns pe teritoriul ucrainean. Acuzațiile

Ucrainei sunt susținute și de NATO, SUA, UE care acuză Rusia de încălcarea suveranității și integrității teritoriale.

Mai mult, pe data de 22 august 2014 (fără acordul Kievului și fără să fie escortate de Crucea Roșie), un convoi

umanitar a pătruns pe teritoriul ucrainean printr-un punct de frontieră controlat de pro-ruși. Această acțiune a fost

considerată de Ucraina drept o invazie directă, o înălcare a suveranității Ucrainei, dar mai ales o escaladare a

implicarii ruse în criza ucraineană. Conform lui Vladimir Putin, în camioane se aflau ajutoare alimentare destinate

civililor afectați de criză, iar acesta nu a mai putut astepta toate aprobarile pe motiv că nu mai pot exista întârzieri.

S-a speculat că din unele camioane s-au descarcat muniții, care erau împărțite rebelilor pro-rusi, că alte

camioane erau goale, dar au fost încărcate cu armament dintr-o uzină controlată de Moscova.

Însă, Occidentul nu a salutat acțiunea Rusiei de a trimite în Ucraina un convoi umanitar, luând în calcul ipoteza

conform căreia acest ajutor ascunde de fapt, o intervenție militară. Pe de-o parte, Comisia Europeană a transmis

că decizia Moscovei de a trimite convoiul umanitar pe teritoriul Ucrainei fără acordul Kievului încalcă legislaţia

internaţională (http://adevarul.ro/international/europa/primele-camioane-convoi-umanitar-rus-parasit-teritoriul-

ucrainei-1_53f849a10d133766a8820d62/index.html). Pe de altă parte, SUA și Germania sunt de parere că aceste

convoaie umanitare ar putea duce la o escaladare periculoasă în Ucraina și că trimiterea convoiului fără

autorizarea Kievului constituie o provocare suplimentară şi o încălcare a suveranităţii Ucrainei

(http://adevarul.ro/international/europa/primele-camioane-convoi-umanitar-rus-parasit-teritoriul-ucrainei-

1_53f849a10d133766a8820d62/index.html).

Date fiind aceste considerente, sancțiunile UE împotriva Rusiei (sancțiuni care vizau economia rusească) după

trimiterea primului convoi umnaitar nu au fost suficiente. Afirmație fezabilă, dacă este relaționată cu declarația

liderului rus, care și-a exprimat public intenția de a mai trimite și un al doilea convoi umanitar. Oricum, pe 31

august 2014, UE a dat o săptămână termen limita Rusiei pentru a înceta incursiunile din Ucraina, în caz contrar,

va adopta sancțiuni mult mai dure, care au drept obiectiv izolarea acesteia. În pofida acestor sancțiuni, Rusia nu

se va lasa intimidată, Vladimir Putin fiind dispus să plătească acest preț în schimbul popularității. De remarcat,

este faptul că de la începutul crizei ucrainene și până în prezent, întreaga comunitate internațională s-a raportat

măcar o dată la acțiunile întreprinse de liderul rus sau la anexarea Crimeei, la eventualitatea unui război pe

termen scurt. Prin urmare, popularitatea Rusiei, respectiv a președintelui rus a crescut. În aceste condiții, izolarea

economică temporară (un preț destul de mare plătit de Rusia), va avea impact pe termen lung în politica externă

în estul Europei, pentru că acțiunile Rusiei pe plan extern vizează creșterea popolarității.

Nu în ultimul rand, convoaiele umanitare ascund obiective principale ale Rusiei în politica externă din estul

Europei. Aceasta încearcă să caștige timp, să oprească confruntările din teren pentru a aduce la masa

negocierilor insurgenți pro-ruși care vor proclama o republică suvernă și mai multă autonomie. Astfel, Rusia poate

anexa estul Ucrainei, după scenariul Crimeei, iar acest eveniment îi va consolida influența în spațiul est-european

și nu numai. De altminteri, liderul rus a trimis acele ajutoare cu scopul de a manipula întreaga comunitate

internațională, care și-a îndreptat întreaga atenție pentru a opri focul din Ucraina, fără să mai aibă în vedere

venirea iernii, datoria imensa pe care o are aceasta tara față de Rusia. În acest context, petrol și gazul reprezintă

cele mai importante direcții în politica externă a Rusiei în estul Europei. Din iunie 2014, Rusia a întreupt livrările

de gaze către Ucraina din cauza datoriei imense pe care o are față de Rusia. Mai mult, minele de carbune din

estul Ucrainei au fost închise datorită situației tensionate din țară, iar din noiembrie 2014 s-au închis toate școlile,

spitalele și instituțiileconduse de separatiști. Oare ce se va întâmpla în decembrie 2014? Furtuna monetară,

inexistența rezervelor de gaze furnizate de Rusia, sunt chestiuni de luat în calcul în viitorul apropiat.

CAP. III - IMPACTUL ASUPRA SECURITĂȚII REGIONALE EUROPENEa) Impactul crizei asupra Ucrainei: o abordare politică internă

Scena politică internă a Ucrainei a fost întotdeauna dominată de problema definirii identității naționale și de stat

(Postevka, Zodian 2008, 57). Într-un context intern foarte agitat s-au desfășurat alegerile parlamentare, care au

avut loc pe 25 mai 2014, deși fuseseră programate inițial pe data de 26 februarie 2015. Acest eveniment a stat

sub umbrela fugii președintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, un pro-rus. Acesta a fost demis în urma dispariției

sale, în conformitate cu noua Constituție, pe motiv că s-a retras într-un mod neconstituțional de la exercitarea

competențelor constituționale și că nu își îndeplinește îndatoririle sale,

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Ucraina,_2014). Însă, Viktor Ianukovici nu

și-a acceptat demiterea, afirmând că nu intenționeză să părasească țara și că asistă la o lovitură de stat.

Dupa dispariția acestuia, situația din Ucraina s-a înrăutățit. Pe de-o parte, Petro Poroşenko a declarat că armata

ucraineană a distrus tancuri militare ruse, care au patruns pe teritoriul ucrainean, iar acest eveniment arată

implicarea militară a Rusiei. Însă, Moscova a negat toate aceste acuzații, afirmând că nu a fost distrus niciun

tanc, pentru că nu a pătruns niciunul pe teritoriul ucrainean

(http://www.washingtonpost.com/world/europe/ukraine-border-guards-begin-inspecting-russian-aid-convoy/

2014/08/15/27bb612a-2469-11e4-86ca-6f03cbd15c1a_story.html).

Câteva luni mai tarziu, pe 25 august 2014, președintele Ucrainei, Petro Poroşenko a semnat un decret conform

căruia dizolvă Parlamentul și convoacă organizarea alegerilor legislative anticipate pe data de 26 octombrie.

Conform propiilor declarații, obiectivul principal al alegerilor legislative anticipate este de a instaura pacea în țară

și de înlătura din funcții cheie oameni politici care l-au sprijinit pe fostul presedinte, Viktor Ianukovici. Astfel,

dizolvarea Parlamentului ar reprezenta primul pas spre consolidarea instituțiilor democratice din Ucraina.

Un aspect interesant în ceea ce privește criza din Ucraina este reprezentat de demisiile fruntașe ale unor lideri

politici, respectiv retragerea unor partide politice. De pildă, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, și-a anuntat

demisia dupa dizolvarea coaliției guvernamentale pro-europene, declarând că nu se poate accepta ca interesele

politice să fie puse deasupra viitorului Ucrainei. De asemenea, Volodimir Rîbak (preşedintele parlamentului

ucrainean) și Mikola Azarov (fost președinte al Partidului Regiunilor, al 14-lea prim-ministru al Ucrainei, liderul

politic care a suspendat semnarea unui posbil acord UE și Ucraina în noiembrie 2013 ) – ambii apropiați de-ai lui

Viktor Ianukovici au demisionat. Prin urmare, declinul Partidului Regiunilor după fuga lui Viktor Ianukovici i-au

determinat pe cei mentionați anterior să demisioneze, acest partid pierzând încrederea ucrainenilor, pe când

Uniunea Pan-ucraineană Patria, baza fostului bloc Iulia Timoșenko (din noiembrie 2011 s-au interzis blocurile

electorale), a renăscut. Un argument fezabil care susține cele afirmate este reprezentat de candidatura lui Mihailo

Dobkin, respectiv a lui Oleksandr Turcinov. Candidatul Partidului Regiunilor, Mihailo Dobkin a obținut decât 3% la

alegerile prezidențiale, pe când Oleksandr Turcinov (membru al Patriei) a devenit președinte interimar al Ucrainei,

Arsen Avakov, un apropiat de-al Iuliei Timoșenko a fost desemnat ministru interimar de interne, Arseni Iațeniuk

(unul dintre principalii lideri politici ai Patriei), a devenit prim-ministru al Ucrainei.

În acest context, se poate observa impactul pe care l-a avut dispariția lui Viktor Ianukovici asupra politicii interne

ucrainene. Declinul Partidului Regiunilor (partid care stătea sub umbrela pro-rusului, Viktor Ianukovici) și

renașterea Patriei (partid care face parte din grupul popularilor europeni) au tensionat și mai mult situația. De ce?

Evident, datorită Iuliei Timoșenko, liderul Patriei, fost prim-ministru al Ucrainei, demisă din funcție de Viktor

Iușcenko pe motiv de coruptie, care a fost eliberată pe data de 22 februarie 2014 din închisoare în urma presiunii

populare, Parlamentul fiind nevoit să elimine din codul de procedură penală articolul care a condamnat-o pe

Timoșenko la închisoare. Eliberarea fostului prim-ministru al Ucrainei a fost salutată de Viviane Reding,

Vicepreședintele Comisiei Europene, Comisar pentru Justiție, care a postat pe twitter că redarea libertății Iuliei

Timoșenko înseamnă noi speranțe pentru democrație în Ucraina (Twitter Viviane Reding.) Ținând cont că Patria

face parte din grupul popularilor europeni, se înțelege de ce UE a susținut-o pe Iulia Timoșenko. Deși a fost

condamnată în octombrie 2011 la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu (mai exact pentru semnarea

contractului prin care Ucraina a cumparat gaze de la Rusia la un preț foarte mare), UE a presupus că în spatele

acestei condamnări se ascunde, de fapt, o mișcare politică: aceasta reprezenta singurul adversar adevarat al lui

Viktor Ianukovici.

Nu în ultimul rand, Svoboda și UDAR sunt partide politice care s-au retras din coaliția de guvernare, retragerea lor

declanșând alegerile parlamentare cerute de către cetățenii ucraineni.

b) Impactul asupra Europei de est

UE a devenit o entitate importantă pe scena internațională, iar în cazul în care va avea capacitatea să-şi unifice

potenţialul diplomatic şi militar, UE va putea construi un veritabil centru de putere în secolul XXI (Tugui 2011, 7).

În prezent, criza din Ucraina îi oferă prilejul de a demonstra acest lucru.

Declarațiile președintelui ucrainean, Petro Poroşenko au avut ecou asupra Europei. După ce acesta a afirmat că

pese 1000 de soldati ruși au invadat Ucraina și că s-au alăturat rebelilor pro-ruși, Samantha Power a spus în

Consiliul de Securitate al ONU, reunit în sesiune de urgență pe tema crizei din Ucraina că Rusia trebuie să

înceteze minciunile și alimentarea conflictului din estul Ucrainei (http://stirileprotv.ro/stiri/international/criza-in-

ucraina-rusia-avertizeaza-ca-va-mai-trimite-un-convoi-umanitar-washingtonul-este-ingrijorat.htm). Pe de altă

parte, Maja Kocijancic, purtatoarea de cuvant a serviciului diplomatic al UE, a declarat că suntem extrem de

preocupați de ultimele evoluții, în special de informațiile din teren (http://stirileprotv.ro/stiri/international/criza-in-

ucraina-rusia-avertizeaza-ca-va-mai-trimite-un-convoi-umanitar-washingtonul-este-ingrijorat.htm), referindu-se cu

precădere la posibilitatea preluării de către armata rusă a orasului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100

km de Doneţk. Conform ultimelor informații, Rusia doreste să ocupe Mariupol, iar odată cu acesta va detine și

controlul Marii Azov. Sub umbrela acestor intervenții militare din ce în ce mai frecvente, consilierul prezidenţial

american pentru Securitatea naţională, Susan Rice, si-a exprimat ingrijorarea pe contul de Twitter, afirmand ca

incursiunile militare ale Rusiei în Ucraina, cu ajutorul artileriei, a tancurilor sau a sistemelor de apărare aeriană,

reprezintă o escaladare semnificativă a conflictului (http://adevarul.ro/international/europa/presedintele-ucrainean-

anunta-dizolvarea-parlamentului-alegeri-anticipate-26-octombrie-1_53fb91e60d133766a893bd5a/index.html).

Criza din Ucraina i-a adus la aceeași masă de negocieri pe președintele Ucrainei, Petro Poroşenko și pe

președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și pe reprezentanți ai UE la Minsk, la summitul regional care avea drept

obiectiv principal soluționarea conflictului ucrainean. Liderul rus a declarat că această întâlnire din țările Uniunii

Vamale cu Petro Poroşenko și cu reprezentanți ai UE reprezintă o platformă bună pentru examinarea problemelor

legate de colaborarea cu Kievul în urma semnării Acordului de Asociere cu UE

(http://adevarul.ro/international/europa/criza-ucraina-porosenko-putin-intalnesc-minsk-

1_53fc151b0d133766a8966719/index.html) și că Moscova este dispusă să colaboreze pentru a sprijini economic

Kievul, însă nu știe dacă este posibil acest lucru din cauza implicării UE. Din păcate, întâlnirea de la Minsk s-a

încheiat fără vreun rezultat concret.

Totodată, criza din Ucraina a afectat exportatorii de legume și fructe europeni, pentru că Rusia a pus embargou

produselor. La rândul sau, Rusia a fost supusă sancțiunilor europene: SUA amenință cu noi sancțiuni dacă

armata rusă va interveni militar în Ucraina, sustinând că acțiunile președintelui rus încalcă suveranitatea și

integritatea teritorială ucraineană. Ucraina a cerut ajutor militar UE după ce Rusia a declarat că intenționează să

trimită un al doilea convoi umanitar în țară, sustinând că în contextul actual se poate discuta despre o invazie a

armatei ruse care sprijină rebelii pro-rusi. Conform statisticilor, în ultimele cinci luni au murit peste 2600 de

persoane în urma confruntării separatișilor cu armata ucraineană.

O declarație îngrijoratoare la adresa securității regionale europene este cea a liderului ultranationalist rus,

Vladimir Jirinovski, care a declarat că statele baltice şi Polonia sunt condamnate. Vor fi şterse de pe faţa

pământului (http://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-jirinovski-statele-baltice-polonia-vor-sterse-

fatapamantului1_53e9fb330d133766a838c880/index.html). Singurul om care poate interveni militar (sau nu), este

Vladimir Putin, Constituția Rusiei oferindu-i acest drept. Puterea executivă în Rusia este împărțită între președinte

și prim-ministru, președintele fiind cel care determină politica internă și externă a Rusiei. De asemenea, tot

președintele coordonează armata și apără drepturile și libertățile poporului rus. În acest context, se înțelege că

Vladimir Putin și-a exercitat dreptul oferit de Constituția Rusiei, cerând mai multă autonomie pentru separatiști și

crearea unui stat în sud-estul Ucrainei pentru protejarea intereselor legitime ale pro-rușilor din regiune, având

drept obiectiv recâștigarea hegemoniei în lume.

Prin urmare, criza din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa securității Europei de est și nu numai. Problema

securităţii este una dintre cele mai dezbătute probleme de-a lungul timpului, mai ales în prezent. În subsidiar,

problema securităţii se referă la dorinţa unui stat de a-şi întări puterea. În momentul în care se întâmplă acest

lucru, alte state vor dori, la rândul lor, să îşi consolideze şi ele puterea, urmând inevitabil un război. Pentru a evita

un razboi în estul Europei, atât Rusia, cât și UE, SUA trebuie să fie capabile să îşi conştientizeze punctele forte şi

punctele slabe, să coopereze unele cu altele pentru a se ajunge la un consens, implicit la încetarea focului.

Conceptul de putere este unul dintre cele mai problematice în domeniul relaţiilor internaţionale, şi, mai general, în

cel al ştiinţelor politice (Rogojanu 2007, 72), de aceea, trebuie evitate escaladarea conflictelor, care poate

conduce la un război. Să ne aducem aminte că pe data de 17 iulie, avionul Boeing al companiei Malaysia Airlines

s-a prăbușit în estul Ucrainei, o zonă controlată de insurgenții pro-ruși. În urma accidentului, au murit toate cele

298 de persoane aflate la bordul avionului. La ceremonia de un an de la începerea crizei, Petro Poroşenko a fost

huiduit de familiile celor decedați (peste 4000 de morti), ucrainenii învinovățindu-l pe președinte că nu a fost

nimeni pedepsit.

Accidentul aviatic a avut impact asupra securității internaționale, care freamătă de frica unui posibil razboi în estul

Ucrainei. Dacă SUA au fost primele care au acuzat Rusia de producerea catastrofei, UE, în frunte cu Merkel, a

avut o atitudine mult mai temperată. Liderul german a discutat telefonic cu Vladimir Putin și au decis împreună că

singura care poate stabili circumstanțele exacte ale accidentului este o Comisie Internațională aflată sub

coordonarea Organizației Aviației Civile Internaționale. În aceste condiții, diplomația telefonului a reprezentat

puterea, și nu forța armată.

Date fiind aceste considerente, Europa se teme de posibile viitoare intenții ale Rusiei, de consecințele crizei pe

termen lung. Pe data de 30 august 2014, Jose Manuel Barroso a declarat că UE va pregati noi sancțiuni, mult mai

dure împotriva Rusiei, pledând pentru o soluție politică. De asemenea, a mai declarat că am putea să ne regăsim

într-o situaţie în care să ajungem într-un punct fără întoarcere dacă escaladarea continuă

(http://www.mediafax.ro/externe/ue-face-apel-la-rusia-sa-inceteze-agresiunea-impotriva-ucrainei-presedinta-

lituaniei-moscova-este-practic-in-razboi-contra-europei-13173799).

Pe de altă parte, Francois Hollande, președintele Frantei, a declarat referitor la criza din Ucraina că situația s-a

agravat: numarul mare de soldați ruși, de separatiști care dispun de armament oferit de Rusia reprezintă un semn

îngrijorător. De aceea, Europa trebuie să acţioneze. Nu mai este timp de pierdut

(http://www.mediafax.ro/externe/hollande-sanctiunile-impotriva-rusiei-vor-fi-cu-siguranta-inasprite-la-consiliul-

european-13173777).

Preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, a declarat vis-a-vis de situația tensionată de pe teritoriul ucrainean că

Rusia este în stare de război cu Ucraina, o ţară care vrea să facă parte din Europa, ceea ce înseamnă că

Moscova este practic în război contra Europei (http://www.mediafax.ro/externe/ue-face-apel-la-rusia-sa-inceteze-

agresiunea-impotriva-ucrainei-presedinta-lituaniei-moscova-este-practic-in-razboi-contra-europei-13173799).

În consecință, Europa este îngrijorată de ceea ce se întampla în Ucraina. În prezent, UE încearcă să transfere

Uniunii Vamale (care va deveni din 1 ianuarie 2015 Uniunea Euroasiatică) problema legată de economia

Ucrainei. Chiar Angela Merkel a declarat că Ucraina poate adera la Uniunea Euroasiatică a Rusiei. Însă, acest

eveniment nu este fezabil, pentru că semnarea Acordul de liber schimb cu UE obligă statul ucrainean să rămână

în afara Uniunii. Se știe că Uniunea Euroasiatică ar reduce la aceeași masă reprezentanți ai statelor care au facut

parte din Uniunea Sovietică. În acest caz, dacă s-ar realiza visul președintelui rus, pe termen scurt vom asista la

o reconfigurație pe scena geopolitică a lumii, pentru că fostele state ale Uniunii Sovietice se vor alia pentru a

reforma vechiul URSS într-unul nou, mult mai puternic.

c) Impactul crizei ucrainene asupra României

În relația cu țările din vecinătate precum Ucraina, România a fost mereu în contratimp al acțiunilor. Să ne aducem

aminte de Planul Poroşenko, lansat de Ucraina la summit-ul GUAM de la Chișinău. Discuțiile dintre preşedinţii

Băsescu–Iuşcenko nu au fost încununate de succes, pentru că fostul președinte nu a reuşit să îl convingă pe

omologul său ucrainean să abandoneze sau să amâne iniţiativa. Prin urmare, România nu a reuşit să se așeze

pe picior de egalitate în structurarea unui plan coerent, jucând un rol de outsider.

În contextul 2014, România cu siguranță nu va mai juca un rol de outsider datorită faptului că se învecinează în

primă linie cu Ucraina. De aceea, situația tensionată de pe teritoriul ucrainean va implica din ce în ce mai mult

țara noastră la masa negocierilor. Membră a UE, România trebuie să aibă o politică comună cu cea a UE și să

încerce (rămane de văzut dacă va reuși) să influențeze politica Rusiei de a reacționa favorabil și de a înceta focul

în estul Ucrainei.

Traian Basescu și-a exprimat de multe ori îngrijorarea privind evoluțiile crizei. Acesta consideră că este foarte

important pentru România extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA. De asemenea, fostul președinte a

declarat că susține actiunile UE și NATO și că este dispus să pună la dispoziție tehnică militară pentru ca armata

ucraineană să dețină armament corespunzator.

După anexarea Crimeei, SUA și UE au impus sancțiuni Rusiei, însă aceste sancțiuni nu au fost suficiente.

Această pasivitate a SUA și UE care nu au reacționat mult mai drastic în fața morții a sute de oameni, a apropiat

România de Polonia. Cele două state au solicitat SUA să își trimită armata în estul Ucrainei pentru a descuraja

posibile viitoare intenții de anexare a teritoriilor, conform scenariului Crimeei. Pe de-o parte, politica externă a

Poloniei este bazată pe păstrarea suveranității, de aceea liderii acestui stat sunt temători de ce este capabilă sa

întreprindă Rusia pe termen scurt. Pe de altă parte, României îi este frică de o anexare a Republicii Moldova

Transnistria. Criza din Ucraina afectează în mod direct securitatea maritimă, aeriană, economia României,

respectiv relațiile cu statele din zonă pentru că țara noastră este vecină în primă linie cu Ucraina, implicit captivă

în acest sablon turbulent. Pentru a nu fi afectată și mai mult, România trebuie să păstreze un dialog permanent cu

Kievul, dar mai ales să își edifice propriile mijloace de apărare în cazul izbucnirii unui razboi ruso-ucrainean.

În consecință, România este afectată în mod direct de evenimentele de pe scena ucraineană. Liderii de la

București văd cu ochi temători începerea unui posibil război în Ucraina. În acest caz, se va declanșa cursa

înarmărilor, iar România va suferi numeroase schimbări politice, economice, sociale. De aceea, țara noastră

trebuie să utilizeze toate pârghiile necesare pentru a convinge liderii ruși că un razboi nu este favorabil pentru

niciuna din parțile implicate.