1

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 368

Ședința publică de la 12.09.2016

DOSAR NR. 1332/318/2015

VOLKSBANK

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_________ P_______ L________

Judecător F_________-D____ S________

Grefier M____ V___

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă B____ T___________ SA, împotrivasentinței civile nr. 9616/18.12.2015, pronunțată de Judecătoria T____ J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații reclamanți L____ R____ A_______ șiL____ E____ A_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta pârâtă B____T___________ SA avocat Ș______ H______ și pentru intimații reclamanți L____ R____A_______ și L____ E____ A_____, avocat D_____ C_______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care apărătorul intimaților reclamanți avocatD_____ C_______ a depus la dosar concluzii scrise, împuternicirea avocațială și chitanța nr.41/12.09.2016 ce reprezintă onorariu avocat, după care nemaifiind cereri de formulat și probe deadministrat s-a trecut la soluționare.

Apărătorul apelantei pârâte, avocat Ș______ H______ a solicitat admiterea apelului șimodificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe caleseparată.

Avocat D_____ C_______ din partea intimaților reclamanți a solicitat în baza dispozițiilor art.480 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civilepronunțate de Judecătoria T____ J__ ca fiind temeinică și legală.

TRIBUNALUL

2

Asupra apelului de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T____ J__ sub numărul XXXXXXXXXXXXX,reclamanții L____ R____ A_______ și L____ E____ A_____ au chemat în judecată pe pârâteleV________ R______ SA și V________ R______ SA - S________ TG-J__, solicitând instanțeica, prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractualeinserate în convenția de credit nr. xxxxxxx din data de 14.08.2007 la secțiunea 4 din condițiigenerale si art. 6 din condiții speciale privind efectuarea plăților în moneda creditului șisuportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar ca fiind abuzive; înghețareacursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de creditla valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare acreditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreagaperioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate in plusfata de cursul de la data încheierii contractului de credit, de la data încheierii contractului decredit pana la data rămânerii definitive a hotărârii; cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 9616/18.12.2015 s-a admis cererea (cu precizarea ulterioară) formulată dereclamanții L____ R____ A_______ și L____ E____ A_____ în contradictoriu cu pârâteleV________ ROMÂNIA SA si V________ ROMÂNIA SA - S________ Tg J__.

S-a constatat existența clauzei abuzive ale Convenției de credit nr. xxxxxxx/14.08.2007,încheiată între reclamanți si pârâte, respectiv clauzele prevăzute la secțiunea 4 din „Condițiigenerale” și art. 6 din „Condiții speciale” privind efectuarea plăților în moneda creditului șisuportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar.

S-a dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF – leu și efectuarea plăților în temeiulcontractului de credit la valoarea în lei a francului elvețian, de la data încheierii contractului peîntreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele de bani plătite în plus de către aceștia,respectiv la plata sumei de 51.741,08 lei.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli dejudecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între pârâta V________ROMÂNIA SA și reclamanții L____ R____ A_______ și L____ E____ A_____ s-a încheiatcontractul de credit nr. xxxxxxx din data de 14.08.2007, prevăzându-se la art. 6 secțiunea 4 dincondiții generale că împrumutatul este obligat ca cel târziu în ziua scadenței să constituie sumanecesară rambursărilor în contul deschis la bancă în valuta prevăzută în graficul de rambursare.

Prin acest contract banca a acordat consumatorilor un credit în cuantum de xxxxx CHF,transferând această sumă în contul deschis pe numele consumatorilor tot în CHF și stabilindu-seca restituirea creditului, prin plata a 300 rate lunare, să se facă în aceeași monedă.

În niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un cursmajorat față de cel de la data acordării creditului, însă, în realitate, în baza prevederilor art.6 dincontract ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/L__ de la dataplății efective a acestora, curs majorat față de cel existent la momentul încheierii contractului.

3

A constatat astfel instanța că în acest mod, neexistând o clauză referitoare la suportarea risculuiîn caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, reclamanții urmau să achite și dealtfel au și achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb L__/CHF, valabil la data de 20 afiecărei luni și astfel riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportată exclusiv dereclamanți.

A mai constatat instanța faptul că francul elvețian este o monedă care nu are o circulație efectivăpe piața românească, nu este utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale, în numerar sau prinvirament bancar, fiind de notorietate că la momentul încheierii contractului, în anul 2007,precum și în prezent, pe piața monetară internă plățile se fac în RON sau în EURO, franculelvețian fiind o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-și conserva capitalurile,aceasta datorită stabilității sale, însă criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat ocreștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, astfel încât valoarea CHF a crescutsuccesiv și la niveluri extrem de ridicate, încât nici B____ Centrală a Elveției nu a putut stopafenomenul.

Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elvețian, care presupunea ca fiindexclusă o devalorizare a acestei monede a fost inițiată oferta băncii pârâte de acordarea creditelorîn CHF, precum și acceptarea creditului în franci elvețieni de către reclamanți.

În concluzie, s-a constatat că obiectul real și efectiv al contractului de credit a fost acordarea uneisume de bani în moneda națională RON echivalentă însă sumei etalon de xxxxx CHF la cursul deschimb de la acea dată, întrucât pentru a intra în posesia sumei în RON reclamanții au trebuit săvândă băncii pârâte suma în franci elvețieni și să cumpere de la aceasta moneda națională, iarpentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv reclamanțiiau cumpărat cu moneda națională RON moneda străină CHF de la banca pârâtă, pentru a puteaachita rata în contul pentru operațiuni în CHF.

Creșterea accelerată a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum șicheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elvețieni și din francielvețieni în lei, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată detimp, diferențele dintre cursul practicat de bancă și casele de schimb valutar, respectiv cursulstabilit de BNR, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare au condus la majorareacontinuă a costului contractelor, producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce alepărților, în detrimentul împrumutaților, cu efectul obținerii unor foloase de către bancaîmprumutătoare, fără contraprestație din partea acesteia.

În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală care nu a fostnegociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cualte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerințelor buneicredințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților contractante, art.2 dinLegea nr. 193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociatădirect cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului săinfluențeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condițiile generalede vânzare, practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Legea nr.193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei ConsiliuluiEuropean nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii,reglementându-se în favoarea acestora o protecție mai mare decât minimul oferit de Directivă, în

4

condițiile în care extinderea limitelor directivelor relative la protecția consumatorilor estepermisă expres de dreptul comunitar.

Astfel, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din03.06.2010 CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilordecât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracteruluiabuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracteruladecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbulacestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

In cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, C 241/98 Curtea de Justiție aUniunii Europene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzeleabuzive4 ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecțieispeciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte dinordinea publică economică depășește interesele specifice ale unor părți.

Cu alte cuvinte, există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociatăindividual, care este contrară bunei credințe și creează un dezechilibru semnificativ întredrepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar decătre împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții având în vedere caracterul prestabilitși impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea lacontractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influența natura clauzelor și din acest punct devedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vederea asigurării angajării în deplinăcunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziție dominantă înraport cu consumatorul și implicit cu privire la îndatorarea și suportarea riscurilor reprezentate devolatilitatea cursului valutar.

Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomencare era previzibil pentru experții financiari dat fiind faptul că CHF- ul este o monedă instabilă,iar la momentul încheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric și în consecințăcreșterea valorii față de moneda națională apărea inevitabilă, constituie o încălcare a obligației deconsiliere sancționată în dreptul european și național, întrucât determină angajarea din punct devedere juridic a consumatorilor, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor șiobligațiilor asumate, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaște și anticipa mărimeaobligațiilor sale.

B____ a stipulat în contractul încheiat cu reclamanții, obligația acestora de a suporta exclusivdiferențele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că însituația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda națională convențiile de creditîncheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriuluiechivalenței prestațiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilordenaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului șiîn același timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporționat,aceasta obținând un câștig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echității șibunei credințe, care trebuie să guverneze relațiile contractuale.

5

În acest sens, CJUE s-a pronunțat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva93/13/CEE și mai precis la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte deîmprumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă.

Astfel, s-a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul cătermenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract deîmprumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nua făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelorîmprumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care seconstată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care îlcaracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară aconsumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferența dintrecursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine nu poate ficonsiderată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă aunei prestații efectuată de împrumutător s nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabilidacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13.

Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce privește o clauzăcontractuală, cerința potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuieînțeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vederegramatical, ci și să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimbal monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic și consumatorul săpoată aprecia consecințele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzute de Directiva 93/13 nu poate firedusă astfel numai la caracte4rul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucâtconsumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de bancă și astfel transparența trebuieînțeleasă în mod extensiv.

În lumina acestor considerente, instanța a apreciat că, în speță, nici anterior și nici în momentulîncheierii contractului de credit, între părți nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iarîn condițiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanți au achitat suplimentar pârâteisume apreciabile de bani, decurgând din variația cursului de schimb CHF/RON, calculate atâtasupra debitului principal cât și a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ întredrepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestație abăncii pentru sumele încasate în plus.

După cum a statuat CJUE în aceeași cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin. l dinDirectiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situația în care un contract nu poate continuasă existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme dedrept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prinînlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

Pe de altă parte, contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cuprivire la obligații, el neavând un caracter aleatoriu ci un contract comutativ caracterizat prinfaptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului estedeterminat sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmaiîn considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusă

6

expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cazate de un eveniment viitor și incert șioferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecința strămutării în întregime asupraîmprumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legaleîntrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat lapunerea de înțelegere a consumatorilor care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniulfinanciar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și înconsecință să își asume în cunoștință de cauză, riscul valutar.

Conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele decredit trebuie să conțină clauze clare , corecte, care să nu determine interpretări echivoce șipentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77 prevăzând că în cazde dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoareaconsumatorului.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a admini8stra riscul în sensul diminuării lui,prin organizare de control a activității de creditare, obligație prevăzută tocmai pentru a excludeasumarea riscului operațiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens oconstituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură cecorespunde cerințelor echității și bunei credințe.

Conform disp.art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părți,părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și peparcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita această obligație, consecința fiindcă distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF fațăde moneda națională apare ca o soluție justă și echitabilă.

Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, iar reclamanții nu auavut cunoștințele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea uneidevalorizări vădite a leului față de francul elvețian, se poate considera că revizuirea efectelorcontractului corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF deturneazăcontractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel căexecutarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței părților de la momentul încheieriicontractului.

Sunt incidente totodată disp.art.1578 Cod civil în vigoare la data încheierii contractului, careconsacră principiul nominalismului monetar în cafrul contractelor de împrumut și care prevedecă obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numericăarătată în contract și că întâmplându-se o sorire sau o scădere a prețului monedelor înainte de asosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat arestitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.

Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat ca întemeiată cererea privind constatareacaracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar și, în consecință, se va dispuneînghețarea cursului de schimb valutar CHF/L__ pentru efectuarea plăților în temeiul contractuluide credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor derambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului peîntreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie reclamanțilorsumele plătite în plus de către aceștia, așa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză.

7

Instanța, având în vedere cele expuse mai sus, a admis acțiunea reclamanților cu precizareaulterioară, a constatat existența clauzei abuzive ale Convenției de credit nr. xxxxxxx/14.08.2007,încheiată între reclamanți si pârâte, respectiv clauzele prevăzute la secțiunea 4 din „Condițiigenerale” și art. 6 din „Condiții speciale” privind efectuarea plăților în moneda creditului șisuportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, a dispus înghețarea cursului deschimb valutar CHF – leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea în leia francului elvețian, de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate acontractului și a obligat pârâtele să restituie reclamanților sumele de bani plătite în plus de cătreaceștia, respectiv suma de 51.741,08 lei.

În baza disp.art.453 C. pr. civilă, instanța a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, in temeiul disp. art. 466 și urm. C. pr. civilă,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând instanței de control judiciar admitereaapelului și, în urma verificării legalității sentinței să modifice această sentință în sensulrespingerii cererii de chemare in judecată, ca neîntemeiată cu plata cheltuielilor de judecată va ficerută pe cale separată.

S-a arătat că instanța de fond a pronunțat în mod fundamental eronat hotărârea apelată, prinmodificarea obiectului principal al contractului de credit, cu încălcarea limitelor legii na ționale înprivința efectelor înlăturării clauzelor abuzive și cu consecința pronunțării unei hotărâri imposibilde executat.

Încă dintru început s-a subliniat faptul că în Convenția de credit supusă judecății nu există clauzede risc valutar, deoarece executarea contractului nu presupune un schimb valutar, rambursareacreditului în aceeași monedă excluzând raportarea la un curs valutar a ratelor de credit, iar înconvenția de credit, cu precădere în privința clauzei reținute de instanță, nu se poate vorbi de oclauză de risc valutar.

S-a mai arătat că instanța de fond a interpretat clauza 4.1. în afara oricăror reguli de interpretarea convențiilor, clauzele criticate (art. 6. art. 4.1. din condițiile generale) nefiind clauze de riscvalutar sau de reglementare contractuală a riscului valutar.

Interpretarea clauzelor contractuale trebuie realizată potrivit regulilor de interpretare aconvențiilor regăsite în art. 977 - 985 C. civil vechi, legea aplicabilă contractului încheiat la14.08.2007 între părțile litigiului de față. Orice speculații interpretative care nu-și pot găsicorespondent în aceste reguli de interpretare, nu vor putea constitui un temei solid în motivareainstanței de fond.

A enumerat sumar aceste reguli, pentru a putea observa ulterior respectarea lor prin argumenteledin sentința apelată, după cum urmează :

- intenția comună a părților, iar nu sensul literal al termenilor (art. 977);

- clauza susceptibilă de mai multe înțelesuri, în sensul în care poate avea vreun efect (978);

- termenii susceptibili de mai multe înțelesuri, în sensul ce se potrivește mai mult cu naturacontractului (art.

979);

8

- după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (980);

- clauzele obișnuite se subînțeleg (981);

- unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg (982);

- în favoarea debitorului (983);

- lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fitermenii contractuali (984);

- o clauză exemplificativă nu poate fi interpretată restrictiv, numai la situația din exemplu, dacăobligația, de drept este mai extinsă (985).

Văzând aceste reguli de interpretare și verificând aplicarea lor în privința clauzei reținută deinstanță ca fiind abuzivă, nu se va putea ajunge la concluzia existenței în contract a unei clauzecare să reglementeze în vreun fel un risc valutar.

Pentru a demonstra că niciuna din aceste clauze nu este o clauză de risc valutar, s-a redat integralconținutul acestora și, de asemenea, s-a atașat un extras tot din literatura de specialitate on-line,cu noțiunea de "clauză de risc valutar" și cu măsuri de contracarare a riscului valutar.

Astfel, s-a învederat că noțiunea de risc valutar constă în probabilitatea de a înregistra pierderi incadrul desfășurării raporturilor economice sau a contractelor comerciale internaționale. Acestepierderi apar datorita modificării cursului de schimb al monedei sub care este încheiataînțelegerea comerciala in perioada cuprinsa intre începutul si finalizarea contractului. Atâtimportatorii cat si exportatorii sunt supuși riscului valutar, primii fiind afectați atunci când valutase apreciază, deoarece vor fi nevoiți sa plătească sume mai mari din moneda naționala, iar cei dinurma in momentul in care valuta se depreciază, deoarece vor incasa sume mai mici in cazul incare vor sa schimbe valuta in moneda naționala.

Art.4.1. prevede că orice plată efectuată în baza Convenției se va face în moneda creditului, cuexcepția cazurilor menționate expres în Condițiile Speciale și/sau în prezentele CondițiiGenerale. Plățile vor fi efectuate conform "scadențarului" (lista plăților pentru rambursareacreditului, a dobânzii și altor costuri) - ce constituie anexă la prezentul contract".

Art. 4.1. din Condițiile Generale stabilește obligația consumatorului de rambursare a creditului înmoneda în care a fost acordat. Creditul este o specie a contractului de împrumut, guvernat deprincipiul nominalismului monetar, un principiu legal reglementat la art. 1578 C. civilă 1864, învigoare la data încheierii convenției de credit, potrivit căruia:

Art. 1578 - (1) obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumănumerică arătată în contract, iar conform alin.(2) întâmplându-se o sporire sau o scădere aprețului monedelor, înainte de a sosi epoca plăți, debitorul trebuie să restituie suma numericăîmprumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs înmomentul plății.

Există o identitate de reglementare între clauza 4.1. și art. 1578 C. civil, sub aspectul identitățiide ipoteză și dispoziție, ca elemente ale normei juridice :

- ipoteza - împrumut în bani;

9

- dispoziția = restituirea sumei numerice împrumutate (identificată prin valoare și monedă)/ oriceplată în moneda creditului.

A___. 2 al art. 1578 C. civil reproduce exact ipoteza ce i-a nemulțumit pe reclamanți : sporireaprețului monedelor, înainte de a sosi epoca plăților, reglementând și soluția / dispoziția aplicabilăsituației sporirii/scăderii prețului monedelor: debitorul trebuie să restituie suma numericăîmprumutată, în speciile aflătoare în curs în momentul plății. Francul elvețian are un curs oficialîncepând din 2005 până în prezent, astfel încât este o monedă aflătoare în curs.

Fiind vorba de o aplicare generală a riscului contractului, ce incumbă debitorului obligației, înipoteza scăderii "prețului monedei", riscul nu se produce, pentru că obligația va fi mai ușor deîndeplinit.

Așadar, afirmația că "B____ transferă în sarcina consumatorului întregul risc valutar" este osusținere fără temei.

Cu privire la inadmisibilitatea cercetării clauzei 4.1. din perspectiva caracterului abuziv, atâttimp cât transpune în contract o prevedere legală în vigoare, s-a arătat că, fiind o aplicare fidelă aprincipiului statuat de Codul civil, în cazul clauzei 4.1. din Condițiile Generale ale convenției decredit nu ne aflăm pe tărâmul clauzelor abuzive, ci pe tărâmul aplicării și preluării în contract aunei prevederi legale care instituie principiul nominalismului.

Verificând numai elementele de identitate expuse mai sus, instanța poate constata imediatincidența finelui de neprimire al acțiunii dat de art. 3 (2) din L. 193/2000, o astfel de clauză fiindsustrasă unei cenzuri judiciare din perspectiva caracterului abuziv, prin chiar disp. art. 3 (2) dinL. 193/2000, pentru a se evita conflictul determinat de o posibilă dublă reglementare. Astfel,textul legal evocat are următorul conținut: "(2) Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altoracte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".

Inexistența caracterului abuziv al obligației de restituire a creditului în aceeași monedă seraportează și la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/132 și la dispozițiile Codului Civilvechi, aplicabil contractului. Directiva 93/13 pornește de la o prezumție absolută, aceea cădispozițiile legale care determină direct sau indirect condițiile contractuale nu conțin condițiiinechitabile.

Prin urmare, exprimând un text legal, clauza contractuală criticată nu poate fi consideratăabuzivă și înlăturată de instanță. Logica art. 3 alin. 2 din L. 193/2000 este simplă: chiar dacă,prin absurd, clauza ar fi înlăturată din contract, creditorul ar putea solicita restituirea creditului înaceeași monedă în mod direct în temeiul disp. art. 1578, 1584 C. civil.

În cauză nu-și face aplicabilitatea raționamentul din Cauza Kasler deoarece, în realitate, la unschimb valutar din LEI (în CHF) nu avem de-a face cu diferențe de curs valutar, decât dacă neraportăm cel mult la cursul BNR. Dacă transformarea se face din lei, avem o singură operațiunede schimb valutar, iar cursul la care poate fi cumpărat CHF cu LEI este la bancă/ orice operatorde schimb valutar unul singur, zilnic, fiind cursul la care banca vinde CHF (nu există diferențe decurs valutar).

În Cauza 26/13 instanța europeană a stabilit că diferențele de curs la vânzare, față de cursul lacumpărare al monedei în care se executau obligațiile contractuale nu pot constitui "obiectesențial al contractului", pentru a fi excluse de la cercetarea caracterului abuziv. Situația premisăeste aceea că atât punerea la dispoziție a creditului, cât și rambursarea efectivă se făceau în

10

moneda națională-forinți, iar raportarea la CHF era o veritabilă clauză valutară, astfel cum estedescrisă inclusiv în studiile care au fost atașate apelului, preluat de pe site-uri de specialitate.

S-a mai arătat că, referitor la neîndeplinirea cerințelor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 -netemeinicia cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei 4.1, pentru a ajunge laconcluzia forțată a unui dezechilibru, instanța de fond, fără nicio dovadă, a apreciat că creștereavalorii CHF, coroborată cu "lipsa francilor elvețieni la casele de schimb valutar o perioadăîndelungată de timp", ... au condus la un dezechilibru major al prestațiilor părților, cu efectulobținerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contra prestație din partea acesteia.Iarăși, instanța de fond își întemeiază o pretinsă constatare de fapt pe lipsa oricărei dovezi ainexistenței CHF la casele de schimb o lungă perioadă de timp. Instanța de fond a preluat acestargument din acțiune, fără a pretinde vreo dovadă în acest sens.

Instanța de fond nu mai arată care ar fi fost foloasele obținute de bancă fără contraprestație. Dacăacestea se raportează la operațiuni de schimb valutar din lei în CHF pentru alimentarea contuluicurent al creditului, atunci prestația era o operațiune distinctă de derularea creditului, de schimbvalutar, iar costul acesteia era diferența percepută de bancă în plus față de cursul BNR (estecunoscut că pentru operațiunile de schimb valutar cei mai mulți operatori nu percep un comisiondistinct pentru această operațiune).

Deși nu există dovadă că achiziționarea lunară de CHF se făcea numai de la V________, chiardacă ar fi tot așa, această cumpărare de valută nu făcea parte din mecanismul derulării creditului.Acest mecanism presupunea alimentarea contului creditului cu suma de CHF necesară trageriiratei lunare. Nu exista nici obligația cumpărării CHF de la bancă și nici obligația alimentăriilunare a contului. Astfel, reclamanții puteau cumpăra CHF de unde doreau, la cursul consideratcel mai bun pentru ei, oricând doreau.

Referitor la negocierea clauzelor s-a arătat că stabilirea monedei creditului s-a făcut exclusivconform dorinței reclamanților, astfel cum aceasta s-a materializat în completarea cererii decredit, iar punerea la dispoziție a creditului s-a făcut în moneda efectiv menționată în contractulde credit - CHF, astfel cum rezultă și din extrasele de cont la care am făcut referire mai sus.

(Ne)informarea reclamanților, prezumata inegalitate a părților în procesul negocierii, estereținută în mod eronat de către instanță, deoarece din chiar conținutul contractului rezultă căreclamanții au contractat creditul în CHF de la V________ pentru refinanțarea (rambursareaanticipată) a unor credite contractate anterior de la o altă bancă, în EURO.

Astfel, se demonstrează nu numai lipsa stării de nevoie (prezumata ca determinând peconsumator să accepte un contract "defavorabil"), deoarece reclamanții aveau deja sumele debani necesare de la banca anterioară, dar și caracterul lor de consumatori avizați, informați cuprivire la efectele unor credite în monedă străină.

Cursul CHF, ca și cursul tuturor monedelor de referință (USD, EUR) cu circulație în România,încă de la data introducerii lor a avut un trend general de apreciere față de leu, cu variații maimult sau mai puțin semnificative, însă tendința generală a fost de apreciere. Se poate urmărievoluția USD încă din 1992, sau a EURO încă din 2000.

Prin urmare, era un fapt de notorietate posibilitatea aprecierii CHF față de L__ pe o perioadă atâtde lungă cum este durata unui credit de 25-30 de ani;

11

În motivarea hotărârii se insistă pe nerespectarea de către V________, a obligației de informareși consiliere a consumatorilor, însă este de observat că informarea pre-contractuală în modspecific pentru contractele de credit, la acel moment era stabilită de L. 289/2004, dar acea legenu se aplica creditelor mai mari de 20.000 EURO și celor garantate cu ipotecă. Nu se poateafirma că legea era aplicabilă selectiv sau parțial, tuturor creditelor. Totodată, art. 6 din acealege, care prevedea obligația de informare pre-contractuală, se referea la informații legate strictde contractul de credit, iar nu de informații generale, privitoare la piața valutară.

Stabilitatea CHF, fără a fi clamată de V________, sau afirmată prin materiale publicitare aleV________, era o realitate. Cursul CHF a variat nesemnificativ în perioada 2005-2008 astfelcum se poate observa în graficul atașat, ce preia informațiile disponibile pe site-ul BNR, cu oscădere vizibilă între mai-august 2007, sub 2 lei/CHF.

Faptul că variația cursului în perioada menționată a fost între 2 lei/CHF și 2,5 lei/CHF creapentru oricine, aparența unei monede stabile. În aceste împrejurări, afirmațiile privind oneinformare/dezinformare cu privire la cursul valutar, pe lângă faptul că acest curs nu era unelement al creditului, nici nu sunt reale, atât timp cât acest curs nu putea fi prevăzut.

Cu privire la obligațiile legale ale băncii în faza pre-contractuală s-a subliniat referirea laobligații legale, pentru a arăta că în realitate, în motivarea hotărârii din fond nu se au in vederereglementări legale ale acestei obligații, ci argumentele sunt din nou doar de natură speculativă.

Se invocă premisa triplei inferiorități a consumatorului față de profesionist, deși consumatorul aobținut exact ceea ce a cerut: un credit în monedă străină. Nu este vorba de o lipsă a posibilitățiide negociere, pentru a pomi de la acea premisă de inferioritate, care să determine consumatorulsă adere la ceea ce i se oferă.

Raportul juridic a demarat prin chiar cererea de credit, în care reclamanții au completat olografmoneda în care doreau creditul. Astfel, oferta generală a băncii a corespuns practic, solicităriiparticulare a reclamanților.

Mai mult, prin creditul ce face obiectul judecății, reclamanții au refinanțat alte credite anterioare,contractate în EURO de la alte bănci. Astfel, la nivel particular, reclamanții din prezenta cerereaveau chiar termen de comparație în ce privește monedele creditelor.

Referirea la obligația de informare, consiliere și avertizare este una generică, fără indicareavreunui text legal. Trimiterile din reglementările în materia protecției consumatorilor se referă laobligația de informare a consumatorilor în mod corect, complet și precis, asupra caracteristiciloresențiale ale produselor și serviciilor oferite (art. 18 OG 21/1992, art. 27, art. 45 din C.consumului). Evoluția cursului valutar al monedei creditului nu era o caracteristică nici măcarneesențială a contractului de credit. Art. 19, 20 din OG 21/1992, reluate în art. 57 C. cons. prevădinformarea consumatorilor despre preț final al produsului. Menționarea D__ în contract, chiardacă L. 289/2004 nu este aplicabilă, are exact această menire, de informare asupra costului totalsau prețului final al produsului, însă acest preț final este exprimat în moneda creditului, iar nuîntr-o altă monedă.

B____ nu poate porni de la premisa că orice consumator nu cunoaște nimic despre credite șitrebuie să țină un curs practic de creditare cu fiecare client, ci pornește de la premisa unuiconsumator mediu, atent, diligent și informat.

12

Referitor la dezechilibrul contractual, generat cu rea – credință s-a arătat că instanța de fond agreșit în mod evident și în valorificarea acestei cerințe legale, depășind statutul său de arbitru alconflictului juridic și situându-se în mod vădit de partea reclamanților, prin argumente lipsite deobiectivitate și nereflectate în probatoriul administrat în cauză.

Se pretinde (pag. 12 hotărâre) că "în speță, banca a stipulat în convenția încheiată cu reclamanțiiobligația acestora de a suporta exclusiv diferențele de curs valutar, fără a limita în vreun felîntinderea acestei obligați, astfel încât, în situația dublării valorii francului elvețian în raport cumoneda națională, convențiile (de ce la plural ???- subl. ns. E. Ș) de credit încheiate între părțidobândesc un caracter aleatoriu...".

Instanța de fond a tras din nou o concluzie fără suport legal: în convenția de credit nu există oclauză care să prevadă obligația reclamanților de a suporta ca mecanism general de derulare acontractului, diferențe de curs valutar.

Totodată, în contractul de credit NU EXISTĂ O CALUZĂ DE RISC VALUTAR. De altfel, laînceputul motivării sale instanța reține că nu există o clauză referitoare la suportarea risculuivalutar (p. 10 hotărâre).

Ori, la nivel logic, dacă o atare clauză nu există, cum ar putea fi ea abuzivă ??? Legea 193/2000sancționează existența unor clauze ca fiind abuzive, iar nu inexistența acestora. Așadar, premisade la care instanța a pornit în soluționarea cauzei este una nereală, iar dezechilibrul "constatat" deinstanța de fond este inexistent.

Deci obiectul creditului a fost de la început acordarea unei sume în CHF, iar nu în lei. Nu aexistat doar o raportare formală la CHF astfel cum eronat reține instanța de fond, motivat defaptul că CHF nu circulă pe piața internă. O astfel de afirmație nu are un suport probator. în modevident, ca orice altă monedă străină, CHF circulă pe piața internă, pentru că altfel nu ar avea ocotație oficială a cursului de schimb.

Cotațiile monedelor străine se reglementează zilnic la nivelul BNR prin cererea și oferta acestormonede pe piața inter-bancară. Faptul că între persoane fizice tranzacțiile se raportează la EUROși nu la CHF, nu conduc la concluzia că CHF "nu circulă pe piața internă". Din nou afirmația estepreluată fără ca instanța să aibă suportul probator necesar valorizării afirmației în cadrulsentinței.

Faptul că CHF nu este o monedă curentă de schimb și că împrumutații nu aveau un interesspecial de a solicita un credit în CHF este contrazisă de cererea de credit completată olograf.

Reprezintă din nou o speculație, afirmația potrivit căreia contractul de credit nu poate fi unulaleatoriu. Afirmația este în esență corectă, pentru că în fapt, contractul de credit nici nu estealeatoriu. Numai că, ceea ce se pretinde prin hotărârea apelată a fi elementul alea este un elementextern contractului de credit. Cursul de schimb L__/CHF nu este în nici un caz un element alcontractului de credit.

Riscul dat de volatilitatea cursului de schimb al CHF, pe lângă faptul că nu putea fi prevăzut denimeni, nici nu reprezintă o împrejurare aflată sub controlul V________, pentru a determinacritici la adresa clauzei contractuale deduse judecății.

Administrarea riscului valutar nu putea fi realizată de către bancă pentru simplul motiv că nu eraun risc aferent obligației sale de a pune la dispoziție o sumă de bani într-o anumită monedă,

13

deoarece pe de o parte, acea obligație a fost îndeplinită uno ictu, nefiind supusă unor diferențe decurs valutar, iar pe de altă parte, riscul valutar care afecta obligația reclamanților de restituire acreditului în moneda în care a fost acordat nu putea fi administrat de către bancă, deoareceevoluția cursului de schimb al monedei respective nu se afla sub controlul său. Nu se poateimputa în nici un caz băncii că nu a administrat riscul unor evenimente externeactivității/conduitei si controlului său.

Faptul că după contractarea creditului, din cauza împrejurării externe, extra-contractuale dată deevoluția cursului valutar al CHF, reclamanții consideră că au contractat un credit care leafectează interesul economic ( modificat acum față de cel declarat la încheierea contractului), nureprezintă un motiv legitim de admitere a acțiunii, aceasta cu atât mai mult cu cât, creditarea înCHF urmată de obligația împrumutaților de restituire tot în CHF era una firească logică într-unraționament de bun-simț comun, de a da înapoi exact ce ai luat cu împrumut.

Cât privește susținerea că CHF este o monedă de refugiu - ceea ce însemna o apreciereprevizibilă, s-a arătat că această afirmație reprezintă o speculație, chiar față de evoluția reală,această apreciere semnificativă intervenind abia în anul 2010, după ce moneda elvețiană adepășit pragul de 3 lei/CHF, apreciindu-se totodată și față de celelalte monede. În acest sens s-auatașat apelului atât graficele cu privire la evoluția cursului față de leu, pornind de la datele oferitepe site-ul BNR, dar și poziția exprimată de Guvernatorul Băncii Elveției cu privire la "exploziafrancului elvețian", din care rezultă că o astfel de măsură nu a fost cunoscută nici măcar de șefaFondului Monetar Internațional. Este relevantă informația, pentru a se combate retențiareclamanților și a instanței de fond ca V________ să fi prevăzut evoluția cursului valutar al CHFși să fi informat consumatorii.

Astfel de măsuri nu sunt făcute publice tocmai pentru a se preveni speculații monetare, pe cursulde schimb le genul celei operată de magnatul Soros cu lira sterlină în 16 sept. 1992, (despre cares-au atașat câteva articole). Tot în scopul combaterii afirmației nerealiste cum că V________putea prevedea evoluția cursului valutar al CHF, s-a redat opinia lui G_____ Soros exprimată laretragerea sa din activitate, potrivit căreia, de la criza din 2008 legătura intre piețele financiare șiafacerile internationale este tot mai strânsă, ceea ce face lucrurile dificile, a relatat MarketWatch.„Acest fapt a sporit nivelul incertitudinilor, volatilității și impredictibilității pe piețele financiareși în afacerile internationale... Astfel, interacțiunea sporită dintre cele două, domenii se transpuneîn șocuri externe pentru ambele”, a arătat Soro.

Această opinie atrage 2 concluzii: volatilitatea și incertitudinile au apărut în urma crizei din2008, deci înainte exista o anumită stabilitate și factorii care guvernează aceste schimbări suntimpredictibili.

Dacă o personalitate ca G_____ Soros afirmă că piețele financiare sunt impredictibile, atunci oastfel de realitate nu credem \ poate fi combătută.

Consumatorii - reclamanți, chiar dacă nu cunoșteau evoluția CHF, știau la nivel general că existăun risc atunci când tranzacționezi într-o monedă în care nu realizezi venituri, însă la nivelulanului 2007, atracția obținerii unei sume de bani cât mai mari, la un nivel de venituri dat, a fostmai mare decât reținerea dată de riscul valutar.

Dezechilibrul este dat, în opinia instanței de fond, de diferența de curs LEI/CHF de la momentulacțiunii față de momentul acordării creditului. Argumentația admiterii acțiunii se bazează pe opretinsă obligație de informare a consumatorilor cu privire la riscul valutar și pe nerespectarea

14

acesteia, precum și pe inserarea unor clauze despre care consumatorii nu au putut lua cunoștințăla încheierea contractelor.

Obligația de informare, potrivit textelor evocate chiar în acțiune (art. 18 din OG 21/1992., art. 45C. cons.) se referă la caracteristicile esențiale ale produsului sau serviciului. Schimbul valutar nuera un element nici măcar esențial al convenției de credit, astfel încât, fiind un element extrinseccontractului, obligația de informare nu îl putea avea în vedere. Pe de altă parte, obligația deinformare nu este una absolută, care să tindă la educarea consumatorilor. Un atare deziderat ținede atribuțiile autorităților și nu ale agenților economici. Nu se va putea indica un text legal caresă stabilească în sarcina operatorilor economici obligații de educare a consumatorilor.

Pretinsa încălcare a intereselor economice ale consumatorilor prin solicitarea restituirii obiectuluiîmprumutat este la rândul său nefondată. Interesele economice ale consumatorilor nu suntabsolute, ele se circumscriu produselor sau serviciilor contractate. Reiterând faptul că schimbulvalutar este un element distinct de contractul de credit, nu se poate pretinde că se încalcăinteresul economic al consumatorilor prin obligația lor de restituire exactă a obiectuluiîmprumutat.

În orice caz, restituirea creditului contractat într-o sumă egală cu cea împrumutată nu poate ficonsiderată că ar genera un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,dimpotrivă, ea reprezintă o preluare în contract a legii, care nu este prin ipoteză, abuzivă.

În contract suma de restituit nu se raportează la CHF, ci este chiar moneda respectivă. Printerminologia sentinței apelate se tinde la o apropiere forțată de speța Kasler, pentru a pronunța osoluție similară, ceea ce este cu totul eronat.

Afirmația că dezechilibrul constă în aceea că reclamanții suportă integral riscul valutar este oafirmație eronată: din moment ce acest risc nu este unul care să rezulte din mecanismul derulăriicontractului de credit, deoarece operațiunea de schimb valutar este una externă contractului, nuse poate vorbi de un dezechilibru generat de contractul de credit, de clauza ce obligă la restituireaexactă a ceea ce s-a solicitat și s-a primit.

Mai mult, L. 193/2000 prevede că cerințele legale care conturează caracterul abuziv suntverificate prin raportare la momentul încheierii contractului, moment la care dezechilibrul ar fitrebuit să existe. Ori ceea ce afirmă reclamanții este un "dezechilibru" generat de un elementextra-contractual, care a intervenit ulterior încheierii contractului (deprecierea leului față deCHF).

Chiar prin motivare instanța a apreciat ca dezechilibru un factor ulterior încheierii contractului.

Nu în ultimul rând, evaluând natura "abuzivă" a clauzei 4.1. prin prisma naturii produsului,trebuie avut în vedere că nominalismul monetar este cu atât mai actual în cazul unui creditacordat de o instituție de credit, pornind de la modalitatea de constituire a fondurilor destinateacordării de credite. Aceste fonduri sunt procurate de bancă fie din depozite, fie din alte crediteinterbancare. în oricare din aceste situații, fie deponenții, fie creditorii băncii, pretind la rândullor restituirea exactă a sumelor puse la dispoziția Băncii în CHF.

Nu se poate cere deponenților de CHF să accepte LEI, ba chiar și la un curs istoric, numai pentrucă beneficiarii de credite în CHF au de suportat un curs de schimb majorat. În mod evident,banca nu va transfera asupra deponenților impactul unei eventuale admiteri a acțiunii.

15

În nici un caz nu se poate considera că acea clauză care prevede restituirea creditului în aceeașimonedă în care a fost primit ar fi o clauză care supune consumatorul unor condiții contractualedespre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la momentul încheierii contractului - pct.1 lit. b din Anexa L.193/2000:

- cursul valutar al CHF nu este o condiție contractuală:

- cursul valutar ce nemulțumește pe reclamanți nu este unul existent la momentul încheieriicontractului, ci ulterior, neputând fi prevăzut de nimeni.

Referitor la condiția relei-credințe a băncii s-a arătat că în primul rând, buna-credință seprezumă, iar în al doilea rând, reclamanții ar fi trebuit să răstoarne această prezumție, făcânddovada relei-credințe a băncii la inserarea unei cerințe de bun-simț: restituirea exactă a obiectuluiîmprumutat, inclusiv din perspectiva art. 970 C. civil (... "urmările ce echitatea, obiceiul saulegea dă obligației, după natura sa”). Conformitatea clauzei cu dispozițiile legale elimină oricediscuție privind reaua-credință în inserarea clauzei, pentru că în acest caz legea ar consfinți opretinsă rea-credință, ceea ce este absurd.

Dacă art. 1578 alin. 2 C. civil (pe care instanța pretinde că l-a observat, dar în motivare îl omitecu totul) prevede că în cazul sporirii prețului monedelor debitorul trebuie să restituie sumanumerică împrumutată, nu se poate vorbi de instituirea contractuală a acestei obligații cu rea-credință.

Cât privește modificarea obiectului contractului instanța de fond a reținut ca premisă - cu totuleronată - că obiectul contractului a fost "în realitate" punerea la dispoziție a creditului în lei (pag.11 sentință), iar din acest motiv, trebuie oferită instanței de apel imaginea corectă a momentelorși operațiunilor derulate în încheierea și executarea contractului de credit prin redarea modalitățiide încheiere a contractului și apoi operațiunile efectuate în conturile reclamanților, pentru ademonstra netemeinicia situației de fapt reținute de instanța de fond și dovada punerii ladispoziție a creditului în moneda creditului - CHF, din care ulterior s-au efectuat schimburivalutare în alte monede dorite de reclamanți, atașând și extrasele de cont corespunzătoare:

- Cererea de credit completată olograf de către reclamanți cu moneda creditului - CHF pentrusuma de 84.700 (CHF). Destinația creditului era una nenominalizată în parte (cheltuieli personalecurente) și refinanțarea unui credit anterior în EUR de la Raiffeisen Bank. Așadar, instanța defond, fără a ține seama de acest aspect, a ajuns în mod eronat la concluzia că reclamanții aubeneficiat de un credit în lei. La data de 14.08.2007 se încheie contractul de credit și contractulde cont curent în CHF. La art. 1 lit. d din Condițiile Speciale ale Convenției de credit semenționează în mod expres și detaliat modalitatea de punere la dispoziție a creditului:

- tranșă unică prin creditarea contului curent RO 85VBBUxxxxxxxxxxxx0501 CU SUMA DE84.700 CHF (în contractul de cont curent în CHF se observă același cod IBAN), deci în primaetapă s-a depus suma totală a creditului în contul de CHF;

- suma provenită din credit se va utiliza astfel:

- suma de 6.692,67 EUR va fi transferată prin ordin de plată în contul R087 RZBR ... indicat deRaiffeisen Bank Suc. Gorj...;

- suma de 16.472,40 EUR va fi transferată prin ordin de plată în contul R087 RZBR ... indicat deRaiffeisen Bank Suc. Gorj...;

16

- diferența de 46.162,59 CHF va fi blocată în contul de CHF până la primirea adreselor deînchidere a creditelor refinanțate.

Rezultă astfel ,,că suma a fost acordată inițial în CHF, după care a fost schimbată în parte înEUR (nicidecum în lei), pentru refinanțarea creditelor anterioare. Diferența de sumă a rămas încontul de CHF la dispoziția reclamanților, pentru o destinație nenominalizată.

Instanța de fond nu a avut nici cea mai mică dovadă că obiectul creditului ar fi fost acordareacreditului în lei. Mai mult, o astfel de motivare ignoră chiar susținerile din acțiune, undemotivarea începe prin recunoașterea solicităm și accesării unui credit în CHF.

De altfel, ca să folosim același argument al "notorietății" ca și instanța de fond, B____ puteaacorda credite atât în lei, cât și în EURO, nefiind nevoie de nicio altă monedă de referință.

În privința Convenției deduse judecății, intenția comună a părților a fost aceea a contractării unuicredit în CHF. Prin urmare, acordarea creditului în CHF a corespuns, la momentul contractării,intereselor economice ale consumatorilor. Dovada acestei intenții comune este făcută cu cerereade credit completată olograf de reclamanți și cu contractul de credit prin care banca pune ladispoziție o sumă de 84.700 CHF.

Pe cale de consecință, motivarea instanței de fond prin analogie cu Cauza Kasler este văditneîntemeiată, în raport cu situația de fapt existentă între părțile prezentului litigiu.

Efectul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale - analogia forțată cu CauzaKasler.

Lipsirea de efecte a clauzelor abuzive nu conduce la reconstruirea contractului în sensul dorit decătre reclamanți - stabilizarea cursului valutar de la data acordării creditului. O astfel deintervenție depășește cu mult competența materială și generală a instanței.

Instanța, înțelegând aici chiar puterea judecătorească, nu are atribuții de legiferare nici chiar lanivelul particular al unui contract între un consumator și un profesionist. Instanța nu poatemodifica clauzele existente în sensul dorit de consumator.

Instanța de fond a interpretat într-un mod nepermis chiar paragraful la care se referă - par. 85 dinCauza Kasler - în sensul că art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, (...)această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale săremedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cucaracter supletiv.

Pentru a proceda la un astfel de "efect constructiv" instanța trebuia chiar potrivit raționamentuluisău:

- să evoce prevederea din dreptul național care permite o astfel de intervențiepozitivă/constructivă. Ori art. 6 și 7 din L. 193/2000 nu conferă instanței naționale posibilitateaînlocuirii unei clauze înlăturate din contract cu altceva. Aceste texte dau dreptul numai larămânerea fără efect față de consumator a clauzelor al cărui caracter abuziv este constatat.

Tocmai de aceea, textul prevede că în cazul în care contractul nu mai poate continua dupăînlăturarea clauzelor abuzive, consumatorul poate cere rezoluțiunea contractului, cu daune.

17

- înlocuirea cu o normă supletivă de drept național. Nici de această dată judecătorul de fond nuindică acea normă supletivă de drept național pe care a aplicat-o, "stabilizând" cursul CHF lanivelul de la data contractării creditului.

Astfel, instanța de fond, ca sancțiune a caracterului abuziv al clauzelor, putea dispune (dacă s-arfi cerut) rezoluțiunea contractului, iar nu modificarea lui. Totodată, instanța de fond nu a aplicatvreo normă legală supletivă și "a inventat" o altă clauză contractuală, modificând în mod brutalchiar obiectul principal al contractului.

Referitor la stabilizarea cursului CHF la cursul de la data încheierii contractului (imposibilitatede executare și netemeinicie - apărări de fond) s-a arătat în primul rând că Soluția instanței defond este imposibil de executat.

Deși soluția instanței ar crea impresia că stabilizarea cursului ar fi consecința înlăturării uneiclauze abuzive de risc valutar, în realitate, față de efectele și limitele stabilirii caracterului abuzival unor clauze, instanța de fond adaugă în mod nepermis o clauză contractuală, care de altfel nicinu poate fi aplicată:

- obligația rambursării creditului în moneda în care a fost acordat nu a fost înlăturată, ea fiind unalegală, stabilită de art. 1578, 1584 C. civil;

- nici un operator de schimb valutar nu va putea vinde reclamanților CHF acum la cursul din14.08.2007;

- nu există obligația reclamanților de a cumpăra CHF numai de la B____T___________/V________, pentru a fi aplicabilă înghețarea" cursului. Sau, în mod corelativ, nuexistă obligația Băncii T___________ / V________ de a avea CHF la casa de schimb, pentru careclamanții să cumpere această monedă la un curs istoric.

Prin urmare, soluția imaginată de instanța de fond este una imposibil de executat. În același senssunt de menționat și demersurile reglementării situației creditelor în monedă străină prin lege, iarnu prin soluții judiciare.

Cât privește netemeinicia soluției prin raportare la art. 4 (2) din Directiva 93/13 - monedacreditului face parte din obiectul principal al contractului, s-au reiterat argumentele de aplicareindirectă a Directivei 93/13 prin observarea art. 4 (2) din Directivă, text comunitar din carerezultă că nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectulprincipal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma împrumutată, pe carereclamanții urmăresc să o restituie numai în parte, ca efect al "înghețării cursului valutar al CHF"la cursul LEI/CHF de la data încheierii contractului de credit.

De altfel, această soluție a fost reținută și de CJUE în cauza C-26/13, care a statuat că o clauzăintră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenindinstanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are, în contractul analizat, caracteresențial.

Din punctul de vedere al apelantei este de domeniul evidenței faptul că însăși clauza carestabilește capitalul împrumutat, face parte din obiectul contractului, fiind chiar obiectul esențialal operațiunii juridice, fiind exclusă de plano orice analiză a vreunui caracter abuziv.

18

Ceea ce au dorit reclamanții, iar instanța de fond a dat, constituie pronunțarea unei hotărârijudecătorești cu încălcarea legii care instituie principiul nominalismului, precum și cu depășireaatribuțiilor instanței judecătorești, care să se substituie legiuitorului în instituirea unei normederogatorii de la principiul nominalismului, ceea ce este inadmisibil și profund nelegal.

Referitor la netemeinicia hotărârii în raport cu dispozițiile de drept comun - Codul civil s-a arătatcă solicitările reclamanților în sensul de a se dispune modificarea contractului prin stabilizareacursului monedei creditului CHF, precum și recalcularea prețului contractului, ca o consecință astabilirii cursului CHF - leu raportat la data încheierii contractului, iar nu la data plății, suntinadmisibile, deoarece se solicită instanței să intervină în contract si să substituie voința uneiadin părți cu dorința celeilalte.

S-a reamintit că prin cererea de credit formulată, reclamanții au optat pentru un produs într-omonedă străină, CHF, fără a fi împiedicați să opteze pentru contractarea unui credit în leisau într-o monedă diferită. Odată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voință alpărților, care au agreat integral condițiile stipulate în acest act juridic și a luat naștere legeapărților, conform art. 969 C. civil 1864, potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere delege între părți. Convenția a fost legal încheiată, reclamanții au optat în deplină cunoștință decauză pentru un credit în CHF, creditarea în monedă străină fiind perfect legală și constant înpiața bancară, dovadă fiind și creditele anterioare ale reclamanților în EURO.

În soluția pronunțată instanța a decis modificarea unui element esențial al contractului, adicăînsuși actului juridic, respectiv suma de rambursat către bancă, în contra și cu încălcarea voințeicreditoarei

Stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului decredit, înseamnă că, dacă s-ar admite înghețarea francului la valoarea de la momentul inițial, nus-ar restitui întreaga sumă împrumutată, aceasta făcând parte din obiectul contractului, care nupoate fi stabilit în mod arbitrar de către terț, fie el și instanța de judecată. Or, instanța de judecatănu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectulcontractului, adică suma împrumutată, aceasta, făcând parte din obiectul contractului, care nupoate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț, fie el și instanță de judecată.

De asemenea, soluția instanței de fond ignoră și principiul bunei-credințe (art. 970 Cod civil) înrespectarea obligațiilor contractuale. Se pretinde că s-au schimbat împrejurările avute în vederede părți la momentul încheierii lui, însă în contract nu s-a prevăzut în mod expres o anumităparitate L__-CHF, pentru a se considera că s-au schimbat aceste împrejurări avute în vedere depărți. Reclamanții, făcând o analiză proprie, au decis contractarea creditului în CHF - conformcererii de credit. Chiar dacă aceștia au avut în vedere în această analiză cursul de schimb de ladata respectivă, acest curs de schimb nu a fost/nu este un element al contractului.

Mai mult, chiar art. 970 (2) C. civil prevede: "Ele (convențiile - n. ns. E.S) obligă nu numai laceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației,după natura sa". Legea consacră principiul nominalismului monetar și restituirea unui împrumutîn aceeași monedă în care a fost acordat, iar echitatea trebuie să vizeze analiza obligației derestituire prin prisma efectelor față de ambele părți co-contractante:

- îndeplinirea obligației de rambursare în moneda creditului este la această dată împovărătoarepentru împrumutați, însă împovărarea lor nu este rezultatul conduitei Băncii și nu are dreptcorespondent un câștig pentru bancă;

19

- în schimb, 'înghețarea" cursului de schimb și raportarea obligației de restituire la un curs istoric,favorizează pe împrumutați, însă conduce și la o pierdere masivă pentru bancă, fără ca o astfel depierdere să-și aibă sorgintea în prevederile contractuale, ori într-o conduită incorectă a băncii.Practic, o astfel de măsură ar diminua valoarea în CHF a creditului de rambursat, măsură careînfrânge principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 și art. 1584 C civil.

În aceste condiții nu mai putem vorbi despre echitate, sau despre suportarea în comun apierderilor contractuale și nici despre o măsură care să corespundă voinței concordante a părților.

Hotărârea instanței de fond atrage modificarea contractului prin introducerea unei clauze noi,inexistente în contract. Ori o asemenea solicitare este inadmisibilă în limitele date de legeaspecială privind sancționarea clauzelor abuzive. Judecătorul nu poate reforma contractul, dincolode voința părților, ci poate doar înlătura clauzele abuzive din contract, în temeiul disp. art. 6,7din L. 193/2000.

Referitor la neaplicarea principiului rebus sic stantibus/teoria impreviziunii s-a arătat că, deși nuse invocă în mod direct în motivarea soluției teoria impreviziunii, deoarece soluția instanței denu se raportează în verificarea clauzelor la momentul încheierii contractului, ci la un momentulterior, rezultă că în cest caz nu ne mai aflăm pe tărâmul clauzelor abuzive, reglementate deLegea nr. 193/2000, ci se tinde a restabili un echilibru ulterior, rezultat din derulareacontractului. Nu se mai verifică existența unui dezechilibru originar, static, existent la încheiereacontractului, ci se afirmă apariția potențialului dezechilibru ulterior momentului încheieriicontractului.

În acest context, arătăm, în primul rând, că, potrivit art. 107 din Legea nr. 71/2011 de punere înaplicare a noului Cod Civil dispozițiile art. 1271 din noul Cod civil referitoare la impreviziune seaplică numai contractelor încheiate după _____________________ Codului civil, în timp ce prinacțiunea formulată este dedus judecății un contract de credit încheiat anterior intrării în vigoare aC. civil. din 2011.

Dacă instanța ar fi apreciat că impreviziunea putea fi aplicabilă, în acest caz urma a fi avută învedere și excepția de la art. 1.271 alin. (3) lit. b) C. civilă, în sensul că reclamanții trebuiau săaibă în vedere în mod rezonabil probabilitatea aprecierii CHF raportat la leu, în condițiile în careexistența riscului valutar este de notorietate pentru orice persoană cu o capacitate medie deînțelegere și, în plus, creșterea cursului CHF reprezintă o problemă de politică monetară care țineexclusiv de administrarea Băncii Centrale Elvețiene. Or, politica monetară a unei bănci străinenu reprezintă o împrejurare excepțională (cum a fost, de exemplu, declanșarea primului războimondial în cauza L_____ C_______ vs. B____ B________, 1920, Tribunalul I____).

De asemenea, se susține inaplicabilitatea impreviziunii raportat la excepțiile de la art. 1.271 alin.(3) lit. c) și d) C. civil, potrivit cărora nu se aplică impreviziunea în cazul în care debitorul și-aasumat riscul împrejurării invocate sau nu a încercat, într-un termen rezonabil, și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Or, ambele ipoteze sunt îndeplinite în aceste cauze: pe de-o parte, debitorul și-a asumat acest riscdin moment ce a ales cu bună-știință un credit în CHF pentru a înlocui credite anterioare în lei șiEURO, iar pe de altă parte, reclamanții nu au încercat, cu bună-credință vreo negociere. Nu s-adepus la dosar vreun document din care să rezulte o încercare de negociere în vederea adaptăriicontractului. Nu se poate pretinde că acest drept a fost exercitat acum, prin cererea de chemare înjudecată. Un astfel de mod de acțiune exclude intenția de negociere și buna-credință, deoarece se

20

încearcă forțarea obținerii consimțământului celeilalte părți și nu manifestarea liberă a voințeiacesteia.

Pentru argumentele expuse, s-a apreciat ca nelegală soluția instanței de fond :

- sub aspectul reținerii caracterului abuziv al clauzelor din Secțiunea 4 din CondițiileGenerale ale Convenției de credit si,

- prin statuarea unui efect nelegal - stabilizarea cursului valutar - al înlăturării unei clauzede risc valutar inexistentă în contract.

În consecință, s-a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensulrespingerii acțiunii în privința constatării caracterului abuziv al clauzelor din Secțiunea 4 și acapătului de cerere privind „stabilizarea" cursului valutar la nivelul parității L__/CHF de la dataîncheierii contractului de credit.

La data de 22.06.2016 intimații reclamanți L____ R____ A_______ și L____ E____ A_____au depus la dosar întâmpinare, la motivele de apel formulate de către apelanta-pârâtă B____T___________ S.A., solicitând, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă,respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de JudecătoriaTg.-J__ ca fiind temeinică și legală.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, s-a solicitat obligareaapelantelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Au arătat intimații-reclamanți că în mod corect, instanța de fond a reținut ca in niciuna dintreclauzele contractuale nu se prevede ca perceperea ratelor se face după un curs majorat fata decele de la data acordării creditului, însa, în realitate, in baza prevederilor art. 6 din convenția decredit ratele au fost percepute de banca prin raportare la cursul valutar CHF/L__ de la data plațiiefective a acestora, curs majorat fata de cel existent la momentul încheierii contractului.

De asemenea, in mod just, instanța de fond a constatat ca obiectul real si efectiv al contractuluide credit a fost acordarea unei sume de bani in moneda naționala RON echivalenta însa sumeietalon de xxxxx CHF la cursul de schimb de la acea data, întrucât pentru a intra in posesia sumeiin RON intimații reclamanți au trebuit sa vândă băncii suma in franci elvețieni si sa cumpere dela aceasta moneda naționala, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plata a fost insens invers, respectiv intimații au cumpărat cu moneda naționala RON moneda străina CHF de labanca parata, pentru a putea achita rata in contul pentru operațiuni in CHF.

Creșterea accelerată a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum șicheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în euro și din euro în franci, lipsafrancilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă mare de timp, diferențele dintrecursul practicat de bancă și casele de schimb valutar și, respectiv cursul stabilit de B.N.R.,diferențele dintre cursul de vânzare se încadrează pe deplin în contextul general al protecțieispeciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte dinordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinteun interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele'".

Potrivit dispozițiilor legale menționate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual(cum este cazul contractelor de împrumut încheiate cu societățile bancare); este contrară bunei

21

credințe; creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, evident îndetrimentul consumatorului.

Clauzele de efectuare a plăților în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutarde către împrumutați nu au fost negociate direct cu reclamanții, având în vedere caracterulprestabilit și impus consumatorilor al contractelor de credit, consumatorii exprimându-șiadeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influența natura lor. Singuraposibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piață, însă în toatecazurile contractele erau tipizate, singura opțiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentrutragerea creditului.

B____ nu a acționat cu bună credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților, dea le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a evaluaconsecințele economice ale contractării creditelor.

Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării uneiangajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită însarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul,obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspecteleesențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) și implicit cu privire laimplicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cumreiese din O.U.G. 50/2010.

In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilorinformații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin. Acesteobligații instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici dindomeniul financiar-bancar, sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expușiriscului ridicat de prejudiciere a drepturilor intereselor legitime prin contractarea unorservicii/produse în lipsa unei informații reale cu privire la acestea și, pe cale de consecință,evitarea unor astfel de situații.

In lipsa informării în mod complet, corect și precis a reclamantului cu privire aspectele esențialeale produsului/serviciului oferit, acesta nu a avut posibilitatea de a determina consecințeeconomice ale clauzelor contractuale în baza unor criterii clare și precise.

Având în vedere obligația de transparență contractuală instituită în sarcina operatoriloreconomici, care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptuluiconsumatorului, în scopul garantării dreptului acestuia de a înțelege prevederile și efectele petermen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuiesă cunoască riscurile pe care și le asumă prin contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF,fenomen care era previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiindfaptul că CHF- ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoareaacestei monede era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiindinevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul europeanși național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecândde la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

22

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitateaconsumatorului de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale.

Așa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți șiconsumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractualeclare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Un drept subiectiv civil dacă este folosit contrar scopului și recunoscut de lege, în așa fel încât săîncalce drepturile celorlalți, este considerat abuziv. Conform art.54 din Constituție, orice drepttrebuie exercitat numai în conformitate cu scopul său și în limitele sale.

Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilepărților, evident în detrimentul consumatorului, iar B____ a stipulat în convențiile încheiate cureclamanții obligația acestora de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără nici odistincție și fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublăriivalorii francului elvețian în raport cu moneda națională, convențiile de credit încheiate între părțidobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de împrumut.

In aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriulechivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile șiobligațiile asumate de către părți, ori clauza de risc valutar, care incumbă mod exclusiv'consumatorilor, denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situațieiconsumatorului și conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporționat. De asemenea,în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul și aptitudinea de a îndreptaconținutul contractului în favoarea părții care a impus clauza, riscul valutar materializându-se înobținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiuluiechității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.

Atât suma împrumutată (capitalul), precum și dobânda și comisioanele percepute pentru creditsunt plătite de asemenea, în franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plății, determinândastfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibru major întredrepturile și obligațiile asumate de către părți, respectiv creșterea nejustificată a beneficiilorbăncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare aobligațiilor contractuale.

Într-o cauză recentă, respectiv C - 26/13, Kasler și Kaslerne Rabai referitoare la Directiva93/13/CEE și, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte deîmprumut ipotecar încheiat în valută garantat : printr-o ipotecă, C.J.U. E. a statuat că „1)Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuziveîn contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii „obiectulprincipal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat înmoneda străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul uneinegocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentrucalcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât încazul în care se constată - ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice, având învedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic șifactual - că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îlcaracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară aconsumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre

23

cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate ficonsiderată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă aunei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a sestabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește oclauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, I cerința potrivit căreia o clauzăcontractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numaica respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca,contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb almonedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și celprevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator săpoată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultădin aceasta în ceea ce-1 privește.

Așa cum rezultă din cele menționate la pct.57, 58 din hotărâre, C.EJ. precizează că excludereaaprecierii caracterului abuziv al unei clauze se limitează la caracterul adecvat al prețului sauremunerației pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe dealtă parte și nu se aplică în cazul invocării unei asimetrii între cursul de schimb la vânzare almonedei străine utilizat pentru calcularea ratelor și cursul de schimb la cumpărare al valuteirespective utilizat pentru calcularea sumei deblocate a împrumutului.

Curtea stabilește că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultă din diferențadintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) și cursul de schimb lacumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului), nu poate fi consideratăca fiind o „remunerație" pentru serviciile băncii împrumutătoare.

Decizia C.EJ. precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractualesă fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile din punct devedere juridic, respectiv consumatorul trebuie să poată aprecia consecințele economice negativepe care le riscă prin încheierea contractului. Astfel, contractul trebuie să expună în modtransparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum șirelația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocareaîmprumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile,consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Cu privire la art.5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, C.EJ. a statuat că pentru unconsumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale, șila consecințele respectivei încheieri este de o importanți fundamentală. Consumatorul trebuie sădecidă, pe baza acestei informări, dacă dorește să se oblige contractual față de un vânzător saufurnizor prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWE VertriebEU:C:2013: 180, pct.44).

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/E nu poate firedusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, deoarececonsumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de vânzător sau furnizor. Așadar, cerințaprivind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv. Norma BNR nr. 17/2003 prevedeobligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată aactivității de creditare. Această prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de

24

către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar lamomentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echității și bunei credințe.

Având în vedere prevederile art. 966-970 Cod civil în vigoare la momentul încheieriicontractelor dintre părți, din interpretarea cărora rezultă că părțile trebuie să acționeze cu bunăcredință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputândînlătura sau limita această obligație, astfel că distribuția între părți a pierderilor și beneficiilorrezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă șiechitabilă, obligațiile părților trebuind să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conformdispozițiilor art. 968 din Codul Civil.

Întrucât s-au schimbat condițiile de contractare avute în vedere de părți la momentul încheieriicontractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele cuprivire la care părțile au convenit, intimații apreciază că se impune revizuirea efectelorcontractului în temeiul teoriei impreviziunii care a fost aplicată în jurisprudență.

Prin __________________________ Cod Civil, teoria impreviziunii este reglementată legal,reglementare care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluțiilor conturate înpractica judiciară.

- în condițiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluțiile date înjurisprudență, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poateface aplicarea teoriei impreviziunii și în cauza de față, fără a se putea susține că s-ar putea aplicaretroactiv dispozițiile noului Cod Civil. Astfel, în sensul admiterii teoriei impreviziunii, CurteaSupremă de Justiție a statuat în decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la preț,într-un contract cu executare succesivă (Buletinul Jurisprudenței 1996, pag. 230).

În vederea înlocuirii clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului încheiat prinînghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractelor,respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a franculuielvețian de la data încheierii convențiilor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului șirestituirea sumelor plătite în plus de către reclamant, întrucât obligațiile contractuale au fostasumate în condițiile economice existente la data încheierii contractelor, când valoarea franculuielvețian era la un minim istoric, iar ca urmare a schimbării acestor condiții este necesar ca șicontractele să fie adaptate la noile împrejurări economice.

Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii șisemnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutarexclusiv de către cumpărători, se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu, pentruefectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnăriiconvențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreagaperioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus către reclamant.

Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, îndetrimentul consumatorului, instanța consideră că se impune restabilirea prestațiilor inerentecontractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentulsemnării contractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părțicare să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.

25

Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații,din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil.

Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prinfaptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților, la momentul încheierii contractului, estedeterminată sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmaiîn considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusăexpunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert șioferirea celeilalte părți a unei șanse se câștig.

Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecința strămutării în întregime asupraîmprumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale.

Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea deînțelegere a consumatorilor întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniulfinanciar-bancar care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, înconsecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.

Potrivit art. 75 coroborat cu art.76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului,contractele de credit pentru consum, precum și toate celelalte condiții aplicabile contractuluitrebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora șipentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, iar la art. 77 se prevede că,în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor interpretate în favoareaconsumatorului.

Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, iar reclamanții nu auavut cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea uneidevalorizări vădite a leului față de francul elvețian, se poate considera că revizuirea efectelorcontractelor corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF- uluideturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate, schimbând naturaacestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței concordante apărților.

Potrivit art.3 alin. l din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar „Plățile, încasările,transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cubunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilorprevăzute în anexa nr. 2". Ori, achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu esteprevăzută în anexa nr. 2 a Regulamentului valutar, astfel încât se impune ca executareaobligațiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda națională.

Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcinaconsumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecințaîmpovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumatede către aceștia, fapt contrar principiului echității și bunei credințe, care trebuie să guvernezeexecutarea contractelor.

Prin urmare, se impune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursuluide schimb valutar de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate aacestora. De asemenea, ca efect al constatării nulității clauzelor privind efectuarea plăților înmoneda creditelor - CHF, cu suportarea diferențelor de schimb valutar de către împrumutați, se

26

impune restituirea prestațiilor (plăților) efectuate de către reclamanți în temeiul acestor clauzeabuzive, astfel încât, instanța de fond , in mod corect, a obligat apelanta la plata sumei de51.741,08 lei.

Față de considerentele expuse, s-a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat și menținereasentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

In drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile art. 205 și art. 453 Cod procedură civilă.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului va respinge apelul ca nefundat, va obligaapelanta la 2500 lei cheltuieli de judecată în apel, având în vedere următoarea motivare:

Între pârâta V________ ROMÂNIA SA și reclamanții L____ R____ A_______ și L____ E____A_____ s-a încheiat contractul de credit nr. xxxxxxx din data de 14.08.2007, prevăzându-se laart. 6 secțiunea 4 din condiții generale că împrumutatul este obligat ca cel târziu în ziua scadențeisă constituie suma necesară rambursărilor în contul deschis la bancă în valuta prevăzută îngraficul de rambursare.

Prin acest contract banca a acordat consumatorilor un credit în cuantum de xxxxx CHF,transferând această sumă în contul deschis pe numele consumatorilor tot în CHF și stabilindu-seca restituirea creditului, prin plata a 300 rate lunare, să se facă în aceeași monedă.

Deși în niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după uncurs majorat față de cel de la data acordării creditului, în baza prevederilor art.6 din contractratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/L__ de la data plățiiefective a acestora, curs majorat față de cel existent la momentul încheierii contractului.

În principiu, nu a existat și nu există în prezent o limitare legală în privința monedei în caresistemul bancar român acordă credite consumatorilor ci doar limitării punctuale, impuse depolitica fiecărui actor bancar din România, băncile fiind libere din acest punct de vedere să oferecreditării în orice monedă, națională sau străină, în virtutea economiei de piață libere.

În cauză, moneda contractului de credit xxxxxxx din data de 14.08.2007, a fost stabilită înmoneda CHF, franc elvețian iar în art. 6 secțiunea 4 din condiții generale ale contractului s-aprevăzut că împrumutații erau obligați ca cel târziu în ziua scadenței să constituie suma necesarărambursărilor în contul deschis la bancă în valuta prevăzută în graficul de rambursare.

Ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere față de monedanațională, L__-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar plății creditului împrumutațiifiind puși în situația de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mult decât dublu fațăde data încheierii creditului, o creștere efectivă de peste 100 % a sumelor de bani în lei necesarea achita rata stabilită în CHF.

Raportat la această stare de fapt, reclamanții solicită instanței a analiza conformitateacontractului de împrumut în raport cu dispozițiile dreptului consumatorului dar și a dreptuluicivil intern.

Pornind în această analiză, instanța constată că este dincolo de orice îndoială faptul că în raportde dispozițiile art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000, dispoziția contractuală ce vizează modalitateade rambursare a împrumutului prevăzută în art. 6 secțiunea 4 din contract (condițiile generale),reprezintă o clauză ce nu a făcut obiectul unei negocieri individuale deoarece a fost stabilită fără

27

a da posibilitatea reclamanților să influențeze natura ei, contractul de credit încheiat de părțifiind unul standard preformulat.

Această dispoziție contractuală ce nu au fost negociată direct cu reclamanții este abuzivă înraport de dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 prin prisma faptului că prin ea înseși și înlipsa altor prevederi contractuale creează în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor buneicredințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Acest dezechilibru este dat de suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamanți, riscvalutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligația de a rambursa creditul înmoneda CHF, indiferent de evoluția parității acestei monede străine cu moneda națională, ducândla un efort financiar enorm din partea acestora, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai multdecât dublă în prezent, față de data încheierii contractului de credit.

Raportând comportamentul reclamanților la noțiunea de consumator mediu și normal informateste mai mult decât evident faptul că acesta nu putea să prevadă o modificare radicală a cursuluide schimb valutar pentru francul elvețian.

Această interpretare, instanța o consideră a fi în acord și cu practica Curții Europene de Justițiecare în mod constant a apreciat că sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 seîntemeiază pe ideea că în ceea ce privește puterea de negociere și nivelul de informare alconsumatorului, acesta se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situațiecare îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a puteaexercita o influență asupra conținutului acestora (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid,C-484/08).

Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre săprevadă un mecanism care să asigure că orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul uneinegocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.

În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute laarticolul 3 aliniatul 1 și articolul 5 din Directiva 93/13 dacă, având în vedere împrejurările propriiale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei-credințe, echilibrului și transparențeiprevăzute de această directivă (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).

Or, clauza respectivă nu îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței deși învirtutea necesității existenței unui echilibru contractual și a executării convențiilor cu bunăcredință, banca avea obligația de a asigura o protecție adecvată consumatorului în oferireaacestui tip de contract de credit cu monedă în franc elvețian, sub aspectul modului în care estesuportat riscul de credit eventual, obligația pe care a ignorat-o cu desăvârșire.

În plus, instanța constată că se impune a reține și considerațiile Curții Europene de Justiție încauza A____ Kasler împotriva OJZ din 30 aprilie 2014, C-26/13, situație identică cu ceapendinte.

În cauza respectivă, Curtea a răspuns la prima întrebare adresată, că articolul 4 aliniatul 2 dinDirectiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nuacoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între unvânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale,în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare alacestei valute decât în cazul în care se constată (ceea ce revine în sarcina instanței naționale să

28

verifice având în vedere natura, economia generală și prevederilor contractului, precum șicontextul său juridic și factual) că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestuicontract care, ca atare, îl caracterizează.

Făcând o analiză necesară în cauză așa cum a stabilit Curtea și dat fiind și apărările pârâtei înacest sens, instanța constată că riscul valutar nu intră în termenul „obiectul principal alcontractului”.

Astfel, articolul 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 8 din aceasta permitestatelor membre să prevadă, în legislația prin care se transpune această directivă, că „apreciereacaracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, respectiv celecare descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sauserviciilor furnizate, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Or, obiectul principal al unui contract de împrumut, cel de credit bancar fiind o specie a acestuia,se rezumă la acordarea unei sume de bani pentru care împrumutatul trebuie să plătească odobândă ca preț al împrumutului, celelalte obligații contractuale fiind adiacente, accesorii.

Aceasta mai cu seamă că ținând cont și de caracterul derogatoriu al articolului 4 aliniatului 2 dinDirectiva 93/13 și de cerința unei interpretării stricte a dispoziției respective care rezultă dinacesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, însensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale al acestuicontract și care îl caracterizează, în speță suma împrumutată și prețul ei.

Prin urmare, clauzele care au un caracter accesoriu (cum ar fi moneda și modalitatea de plată) înraport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii„obiect principal al contractului” în sensul articolului 4 aliniatul 2 din directivă.

Apoi, chiar dacă această interpretare nu ar fi acceptată, aceea că moneda și modalitatea de platăau un caracter accesoriu, este de observat că atât articolului 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 câtși art.4 alin.6 din Legea nr.139/2000 prevăd că excepția se aplică doar în măsura în care acesteclauze sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, condiție care nu este îndeplinită în cauzăpentru considerentele de mai jos, pe care instanța le va expune în analiza răspunsului Curții la adoua întrebare adresată în cauza AK împotriva OJZ din 30 aprilie 2014.

Așadar, Curtea a răspuns la a doua întrebare adresată că cerința potrivit căreia o clauzăcontractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai carespectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca,contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb almonedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și celprevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator săpoată să evalueze, în baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultădin aceasta în ceea cer îl privește.

Analizând prin prisma acestei dispoziții clauza în discuție și problema riscului valutar instanțaconstată că reclamanții nu a fost în nici un fel informați în cadrul negocierilor contractului că înviitor, costul creditului poate crește foarte mult din cauza evoluției pe piața valorilor mobiliare acursului de schimb la vânzare și cursului de schimb valutar la cumpărare ale monedei străineCHF astfel, și să poate evalua consecințele economice, potențial semnificative, pentru el.

29

Inexistența informării este evidentă prin faptul că banca ca și profesionist nu a adus la cunoștințăreclamanților evoluția cursului valutar al francului elvețian pe perioadele anterioare contractăriicreditului. Se observă că un franc elvețian avea la data de 31.12.2004 o paritate de 4,24 lei iarulterior, această paritate a scăzut, ajungând în anul 2007 la 1,9 - 2 lei. În același timp, o atareevoluție a acestei monede nu se putea cere a fi fost cunoscută de către reclamanți, care erauneprofesioniști.

Or, este foarte clar că banca a avut cunoștință despre fluctuația foarte mare a acestei monedestrăine în raport cu moneda națională, de caracterul ei valutar instabil dar nu a informatreclamanții de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca ceea anterioară încheierii credituluicu consecința inevitabilă a creșterii costului creditului.

Practic, prin faptul că în politica sa bancară, pârâta a hotărât să acorde credite în franci elvețieniîncepând cu anul 2006, monedă străină ce se afla la o paritate scăzută față de moneda națională laacel moment dat dar care avea antecedente în privința creșterii acestei parități, a reprezentat unmecanism de captație a consumatorilor atrași de condițiile facile de creditare dar care în mod realnu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informații de instabilitatea valutară a acesteimonede străine sau ar fi contractat un atare credit dacă în contract s-ar fi prevăzut că risculvalutar va fi suportat echitabil de ambele părți.

În speță, banca nici nu a informat reclamanții cu privire la instabilitatea valutară a franculuielvețian și nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului risc valutar decătre ambele părți, fiind evident faptul că dacă banca și-a fi îndeplinit aceste obligații legale,reclamanții ar fi cunoscut consecințele economice ce le-ar suporta și ar fi putut cântării oferta încunoștință de cauză.

În fine, Curtea a răspuns la a treia întrebare adresată că articolul 6 aliniatul 1 din Directiva 93/13trebuie interpretat în sensul că într-o situație în care un contract încheiat între un vânzător sau unfurnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive,această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale săremedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cucaracter supletiv.

Mai exact, Curtea a raționat că într-o situație precum cea în litigiu, nu rezultă că articolul 6aliniatul 1 din Directiva 93/13 s-ar opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptulcontractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept naționalcu caracter supletiv, acest lucru fiind pe deplin justificat în raport cu finalitatea Directivei 93/13.

În sensul celor arătate de Curte, instanța consideră că în cazul dat, nimic nu este mai adecvatpentru a substitui echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiilecocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre părți, iar nusă anuleze contractul ce conține această clauză abuzivă (în acest sens Hotărârea Perenicova_________________/10, punctul 31 precum și Hotărârea B____ Espanol de Credito, punctul40), deci nimic nu este mai adecvat decât să convertească în RON contractul de credit pentrunevoi personale garantat cu ipotecă nr.xxxxxxx acordat reclamanților, la cursul de schimbCHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 14.08.2007, urmând ca plata acestuia să sefacă în continuare în lei, cu dobânda practicată în prezent de bancă la acest tip de credite, cumonedă în leu românesc.

30

Această soluție este impusă în opinia instanței și de dreptul intern, mai exact de dispozițiileart.1271 din Noul cod civil, act normativ aplicabil datorită faptului că materia dreptuluiconsumatorului conține dispoziții de ordine publică așa cum rezultă din reglementarea internădar și comunitară (Hotărârea B____ Espanol de Credito, punctul 68) dar aplicabil și în raport dedispozițiile art.6 alin.6 din noul cod care dispun că dispozițiile legii noi sunt aplicabile șiefectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate dinregimul general al bunurilor, în speță dreptul de creanță și indirect dreptul de proprietate alreclamantului, vizat de ipoteca cu care a garantat rambursarea creditului de nevoi personale.

Așadar, dispozițiile art.1271 dispun că „Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacăexecutarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații,fie datorită scăderii valorii contraprestației. Cu toate acestea, dacă executarea contractului adevenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar facevădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună: a) adaptareacontractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă dinschimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care lestabilește. Dispozițiile alin.2 sunt aplicabile numai dacă: a) schimbarea împrejurărilor aintervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum și întindereaacesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, înmomentul încheierii contractului; c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor șinici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat,într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile acontractului.”

Literatura juridică a apreciat că fundamentul relației dintre obligativitatea contractului șiimpreviziunea se regăsește în comentariul oficial al proiectului european „Principles of EuropeanContract Law” și anume, ideea de „contractual justice” (justiție contractuală), însemnând aconsidera just ca, în lipsă de prevedere contractuală, cheltuielile și costurile determinate de osituație imprevizibilă să nu cadă în sarcina unei singure părți.

În speță, cu puterea evidenței se constată că obligația reclamanților a devenit excesiv de oneroasă– cumpărarea monedei CHF cu lei românești la o valoare mai mare de peste 100 % decât la dataîncheierii contractului de credit -, datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor – monedaCHF a avut o apreciere radicală față de moneda națională, L__-ul, prin mecanismul schimbuluivalutar necesar plății creditului -, aspect ce face vădit injustă obligarea reclamanților laexecutarea obligației în continuare în această modalitate deoarece: această împrejurare aintervenit după încheierea contractului; schimbarea împrejurărilor și întinderea lor nu au putut fiprevăzute în mod rezonabil de reclamanți prin prisma noțiunii de consumator mediu și normalinformat și în lipsa unei informări obiective din partea băncii; reclamanții nu și-au asumat risculschimbării împrejurărilor întrucât în contract nu este menționat nimic în privința riscului valutar;

Rezultă așadar, necesitatea adaptării contractului ca soluție la această impreviziune și ca soluțiela restabilire a echilibrului real dat de necesitatea egalității dintre părțile contractante în ipotezaexistenței unei clauze abuzive și înlăturării ei din contract.

Apoi, un alt argument în sprijinul acestei soluții adoptate de instanță, este și cel referitor lafundamentul adoptării de către Parlamentul European și a Consiliului a Directivei 2014/17/UE.

31

Indiscutabil că acest act normativ are efect viitoare și trebuie implementat de către statelemembre până în anul 2016, dar ce este important și totodată esențial, este viziunea comunitățiieuropene în materia protecției dreptului consumatorilor, generată de situația de fapt constatată înanii anteriori în domeniul creditelor acordate în monedă străină.

Printre obiectivele acestei directive este și acela de a asigura un nivel ridicat de protecție pentruconsumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile, apreciindu-se că ar trebui săse aplice printre altele și creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului(cazul în speță – not.inst.).

De asemenea, se relevă faptul că urmare a riscurilor semnificative aferente împrumuturilor învalută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că, consumatorii suntconștienți de riscul pe care și-l asumă și că, consumatorul are posibilitatea de a-și limitaexpunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fieacordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri.

Totodată, statele membre au considerat că soluția de convertire a monedei străine în care a fostacordat creditul într-o monedă alternativă trebuie să fie un drept al consumatorului sau că trebuiesă existe în vigoare garanții pentru a limita riscul ratei de schimb valutar căruia i se expuneconsumatorul în temeiul contractului de credit.

În acest context, Tribunalul apreciază că în mod corect a procedat instanța de fond adoptândsoluția de convertire a monedei străine în moneda națională, soluție întemeiată pe considerentelede practică a instanței comunitare și pe considerente de legislație internă în materia dreptuluiconsumatorului și a dreptului civil, soluție echitabilă, pe deplin justificată și în concordanță cufinalitatea Directivei 93/13, astfel că, văzând și prevederile art. 480 alin. 1 C.pr.civ. va respingeca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B____ T___________ SA.

În temeiul art.453 alin.1 NCPC, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cutitlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B____ T___________ SA, cu sediulprocesual ales în București, ____________________ la B___, nr.1A, Clădirea Băneasa AirportTower, etaj 4, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 9616/18.12.2015, pronunțată de JudecătoriaT____ J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații reclamanți L____R____ A_______ și L____ E____ A_____, ambi cu domiciliul în T____ J__,____________________, județul Gorj, intimată pârâtă fiind B____ T___________ SAS________ T____ J__, cu sediul în T____ J__, _______________________________ 51,județul Gorj, având ca obiect constatare nulitate act.

Obligă apelanta la 2500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitiva.