Trasaturi ale romantismului ntr-un text poetic de Mihai Eminescu:LuceafarulRomantismul este miscarea artistica de la nceputul secolului al XIX-lea ce introduce noi categorii estetice (urtul, grotescul, macabrul, fantasticul) si noi specii literare (elegia, meditatia, poemul filosofic). Trasaturile acestuia sunt exprimarea unor idei sau sentimente puternice, personajele exceptionale, cultivareaspecificului national, valorificarea istoriei, a folclorului, a frumusetilor naturii, modalitatea stilistica specifica fiind antiteza.Poezia ultimului deceniu al secolului al XiX-lea este profund marcata de creatia lui Mihai Eminescu. "Luceafarul" este expresia desavrsita a geniului eminescian, aparnd ca o sinteza a gndirii sale poetice, iar legenda Luceafarului este mai mult dect alegoria propriei existente de poet a lui Eminescu, este totodata simbolul unei istorii, pe care el o reconstituie poetic n poezia mitului romnesc, pentru a-I da astfel prestigiul unui destin. Dupa marturisirea autorului nsusi, poemul are ca sursa principala de inspiratie, basmul popular romnesc "Fata n gradina de aur",cules de germanul Richard Kunisch, n calatoria saprin arile Romne si publicat la Berlin n 1861 ntr-un memorial de calatorie.Problema geniului este privita de poet din perspectiva filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu, care este capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, naltndu-se n sfera obiectivului. Poemul romantic, construit pe tema destinului omului de geniu ntr-o lume marginita si meschina, incapabila de a-l ntelege si ostila, "Luceafarul" este, n acelasi timp, un poem desavrsit al iubirii ideale, pe care poetul a cautat-o cu sete nespusa toata viata, naltndu-se nspre ea necontenit ca o vapaie din propria-i mistuire. Din punctul de vedere al speciei literare, "Luceafarul" este un poem filozofic, n care pastelul, idila, elegia si meditatia reliefeaza, n formule artistice variate, adncimea simtirii si a cugetarii poetice. Semnificatia alegoriei este ca pamnteanul aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii.Forma introductiva este aceea traditionala a basmului popular. Urmatoarele strofe nfatiseaza iubirea ce se nfiripa ntre reprezentantii celor doua lumi diametral opuse: "-O, dulce-al noptii mele domn, / De ce nu vii tu? Vina!". Atractia ndragostitilor unul catre celalalt, este sugerata mai nti de o chemare, menita sa le scoata n relief dorul si puterea sentimentului. Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se ntrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun, ca un "tnar voievod", totodata "un mort frumos cu ochii vii". n aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice : "par de aur moale", "umerele goale", "umbra fetei stravezii". n contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scnteiere viata interioara.Fiintele superioare au posibilitatea de a-si depasi conditia, de a se metamorfoza. ntocmai ca n basm, Luceafarul se arunca n mare si prefacut ntr-un tnar palid cu parul de aur si ochii scnteietori, purtnd un giulgiu vnat pe umerii goi si un toiag ncununat cu trestii, patrunde n camera fetei. Mediul fizic al luceafarului, "sfera mea", este unul ideal, situat n afara timpului si spatiului, deschis spre necuprins, supus miscarii de coborre si de naltare, asemenea nazuintei fetei de mparat catre idealul erotic, dar si prin atractia Luceafarului spre lumea terestra. n antiteza cu imaginea angelica a primei ntrupari, cea de-a doua metamorfoza este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe fata : "O, esti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arata". Imaginea se nscrie tot n canoanele romantismului: parul negru, "marmoreele brate", "ochii mari si minunati".Luceafarul apartine unui mediu fizic si moral nalt. "Eu sunt luceafarul de sus", unde epitetul locutional "de sus" nu trebuie sa fie interpretat n sens strict fizic, ci n nteles moral. El nu precizeaza doar pozitia spatiala, ca astru, a lui Hyperion fata de pamnt si fata de pamnteni, ct mai degraba sugereaza constiinta de sine a geniului, orgoliul sau. Omul de rnd este incapabil sa-si depaseasca propria conditie. Fata i cere Luceafarului supremul sacrificiu, iar hotarrea de jertfa suprema luata de Luceafar este exemplara pentru ipostaza de erou-titan, care traverseaza etape dramatice, specifice patimei spre absolut.Partea a doua a poemului, cu idila dintre Catalina si pajul Catalin, simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala ntre exponentii lumii inferioare. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Diferit sub toate aspectele de Luceafar, Catalin devine ntruchiparea mediocritatii. Portretul lui Catalin este realizat n stilul vorbirii populare, n antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte, exprimnd nemarginirea, infinitul, eternitatea.Partea a treia a poemului proiecteaza calatoria Luceafarului n Cosmos, prin sferele ceresti si convorbirea cu Demiurgul, forta suprema a universului. Calatoria Luceafarului n spatiul cosmic dezvaluie extraordinara capacitate a lui Eminescu de a materializa abstractiile.Trasaturile lumii lui Hyperion sunt infinitul si eternitatea, ca expresie a setei geniului de nemarginire, de absolut. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva, pe linia timpului, n cursul careia el traieste n sens istoria creatiunii.Este descrisa imaginea spatiului celest si a drumului catre Demiurg sugernd ideea ca Hyperion este mai presus de spatiu si timp. Predicatul "porni" urmat de subiectul "Luceafarul" dinamizeaza tabloul, dndu-i dintr-o data amploare. Inversiunea topica : "a lui aripe", imperfectul verbelor : "cresteau", "treceau", alaturi de determinarile adverbiale si substantivele : "n cer", "cai de mii de ani" sugereaza maretia eroului si nemarginirea spatiului sau.Hotarrea Luceafarului de a renunta la nemurire de dragul fecioarei pamntene, concretizeaza conceptia poetului despre iubire, privita ca un ideal superior, ca o nalta aspiratie care nu poate fi atinsa dect prin credinta, devotament si sacrificiu. nsa cererea lui Hyperion de a deveni un om muritor e ininteligibila pentru Demiurg, ntruct Hyperion participa la fiinta lui ca o parte a unui tot si a-i ntrerupe existenta ar nsemna sa se anihileze pe el nsusi. Mai departe, Demiurgul i propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a cuvntului, a verbului creator: "Cere-mi cuvntul meu de-nti/ Sa-ti dau ntelepciune?"; a geniului militar : "ti dau catarg, / Ostiri spre a strabate / Pamntu-n lung si marea-n larg". Moartea este pentru Demiurg un sacrificiu absurd. Hyperion ramne n naltul cerului, patrunznd cu detasare izbavirea.Poem romantic prin tema si motive, "Luceafarul" dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanului si al geniului absolut. "Luceafarul" este un mit liric romantic prin valorificarea motivului din basmul popular, acela al zburatorului si prin nsusi ceremonialul erotic, desfasurat ntr-o natura feerica. esatura textului poetic este sprijinita de antiteza, potentndu-se astfel incompatibilitatea dintre cele doua lumi. Din punct de vedere stilistic, Eminescu a obtinut prin simplificare si concentrare, o expresie de maxima precizie. Versurile, grupate n catrene cu perioade iambice de 8-7 silabe nrudite cu ritmul baladelor germane, cuceresc prin eufonie si muzicalitate.Cu o extraordinara capacitate de a nvesmnta cugetarea n "cuvntul ce exprima adevarul", cel mai mare creator de limba poeticaromneasca creeaza expresivitate prin asocieri lexico-sintactice inedite. Substanta stilului este metaforica. Categoriile gramaticale(substantivul si verbul, mai ales) primesc virtuti poetice deosebite.Astfel, desprindem mai nti, n concordanta cu afirmatia lui Eugen Simion n "Prefata" la volumul lui Mihai Eminescu, Opere, I, trasaturile directe, integrate n alcatuirea departarii, si apoi pe cele derivate. Aceasta categorie poetica este plina cu forme si structuri vizuale, fie de-a dreptul intuite, fie doar reprezentate. Vizualitatea este cel dinti liant de ntreguri sau de ansambluri structurale, implicit si al acelora pe care le ofera departarea. La Eminescu, ea se dirijeaza nu numai n ordinea spatiului, alcatuire care se adreseaza direct ochiului, ci si a timpului istoric, geologic cosmologic, pe calea intuitiilor sale originare. Observam centrarea lui Eminescu, ca natura, n zona categoriala a departarii - unde si stabileste focarul ntregii sale radiatii. Aceasta s-ar cuprinde si ea, deopotriva n ntregul univers, n vastul volum interior al poetului. Putem spune ca Eminescu priveste lucrurile nu numai de foarte de sus si de foarte departe, ci si de foarte din adnc spiritual.Prin categoria departelui, Eminescu a mbogatit romantismul european, iar prin muzicalitatea fascinanta a prefigurat simbolismul.