Îi observ, oamenii ăştia, educaţiîntr-o tipologie de viaţă diferită de a mea: rodulunei istorii atât de diferite, şi regăsiţi,aproape fraţi, aici, în ultima formă istorică a Romei. Îi observ: în toţie aşa un aer ca de văcar ce doarmecu pumnalul la brâu: în seva lor vitalăse dizolvă tenebre adânci,gălbinarea papală descrisă de Belli,nu purpură ci un bej-cenuşiu stins,fiere dată în pârg. Lenjeria, dedesubt,fină şi murdară; ironia ce penetrează umeda, roşia, indecenta mortificare a ochilor.Aproape că seara îi etalează în grote de pustnici, în beciuri făcute din cărărui înguste, parapete, intrândurişi ferestruici scufundate în tăcere.Şi desigur principala lor pasiunesetea de înavuţire: sordidăca membrele lor nespălate,ascunsă şi etalată deopotrivă,lipsită de orice pudoare: cum fără pudoaree răpitoarea care planează anticipând silenţioasă îmbucătura,sau lupul, sau păianjenul.Aştia jinduiesc după bani ca ţiganii,mercenarii, curvele: se smiorcăie, folosesc linguşeli abjecte ca să-i obţină,se laudă teatral daca au buzunarele pline.Dacă lucrează – muncă de mafioţi,lustrangii bestiali, vânzători pe invers,vatmani înrăiţi, tuberculoşi ambulanţi, hamali buni ca nişte câini- se întâmplăsă aibă toţi deopotrivă un aer de hoţi:prea multă viclenie moştenită în vene...

Au ieşit din vintrele mamelor lorpentru a se trezi pe trotuare sau câmpiiantice, înscrişi într-un registru de evidenţă al populaţiei care îi vrea ignoraţi de orice istorie...Dorinţa lor de îmbogăţire este aşa, brigandă, aristocratică.Asemănătoare cu a mea. Fiecare se gândeşte la el, la a câştiga angoasantul pariu, la a-şi spune „ S-a terminat” cu un rânjet satisfăcut de rege.Speranţa noastră este egal de obsesivă:în mine estetizantă, în ăştia anarhică

Rafinatul si semiproletarul se supunaceleiasi ordini ierarhice a sentimentelor:

amândoi în afara istorieiintr-o lume ale cărei porţi dau fie câtre sex fie către inimă,o profunzime diferită de cea a simţurilor.În care bucuria e bucurie, durerea durere.

Li osservo, questi uomini, educatiad altra vita che la mia: fruttid'una storia tanto diversa, e ritrovati,quasi fratelli, qui, nell'ultima formastorica di Roma. Li osservo: in tuttic'è come l'aria d'un buttero che dormaarmato di coltello: nei loro succhivitali, è disteso un tenebrore intenso,la papale itterizia del Belli,non porpora, ma spento peperino,bilioso cotto. La biancheria, sotto,fine e sporca; nell'occhio, l'ironiache trapela il suo umido, rosso,indecente bruciore. La sera li esponequasi in romitori, in riservefatte di vicoli, muretti, andronie finestrelle perse nel silenzio.E certo la prima delle loro passioniil desiderio di ricchezza: sordidocome le loro membra non lavate,nascosto, e insieme scoperto,privo di ogni pudore: come senza pudoreè il rapace che svolazza pregustandochiotto il boccone, o il lupo, o il ragno;essi bramano i soldi come zingari,mercenari, puttane: si lagnanose non ce n'hanno, usano lusingheabbiette per ottenerli, si glorianoplautinamente se ne hanno le saccocce piene.Se lavorano - lavoro di mafiosi macellari,ferini lucidatori, invertiti commessi,tranvieri incarogniti, tisici ambulanti,manovali buoni come cani - avvieneche abbiano ugualmente un'aria di ladri:troppa avita furberia in quelle vene... Sono usciti dal ventre delle loro madria ritrovarsi in marciapiedi o in pratipreistorici, e iscritti in un'anagrafeche da ogni storia li vuole ignorati...Il loro desiderio di ricchezzaè, così, banditesco, aristocratico.Simile al mio. Ognuno pensa a sé,a vincere l'angosciosa scommessa,

a dirsi: "È fatta," con un ghigno di re...La nostra speranza è ugualmenteossessa:estetizzante, in me, in essi anarchica.Al raffinato e al sottoproletariato spettala stessa ordinazione gerarchicadei sentimenti: entrambi fuori dalla storia,in un mondo che non ha altri varchiche verso il sesso e il cuore,altra profondità che nei sensi.In cui la gioia è gioia, il dolore dolore.