120

TEMA 13 ABORDAREA COGNITIVISTĂ.

GEORGE KELLY: TEORIA CONSTRUCTELOR PERSONALE

13.1. George Kelly - schiŃă biografică 13.2. Individul ca “savant naiv” şi adaptarea la realitate 13.3. FuncŃionarea sistemului de constructe 13.4. DiferenŃe interindividuale în configuraŃia şi funcŃionarea sistemului de constructe 13.5. Viziunea lui Kelly despre natura umană şi despre personalitate 13.6. Terminologie în teoria lui Kelly 13.7. ReflecŃie critică, recapitulare şi consolidare

13.1. George Kelly - schiŃă biografică (1905 - 1967)

Autorul nu a furnizat detalii despre copilăria şi adolescenŃa lui şi de aceea este greu de făcut legături între teorie şi biografie. � S-a născut la o fermă în Kansas, copil unic şi înconjurat de atenŃie de părinŃii săi, care

erau profund religioşi. � Tatăl său primise o instrucŃie clericală, dar nu lucra decât sporadic ca preot, mai mult

ca fermier. ViaŃa familiei era sobră, aproape ascetică. � Până la vârsta de 13 ani instrucŃia lui a fost sporadică; la 13 ani a intrat într-un colegiu

şi a venit tot mai rar pe acasă. A absolvit colegiul în 1926, cu o specializare în fizică şi matematică.

� Era preocupat atât de ştiinŃele exacte şi de tehnică (a lucrat o vreme în domeniul ingineriei), cât şi de problemele de natură socială. A obŃinut diploma de “master’s” în sociologia educaŃiei la Universitatea din Kansas.

� La începuturile carierei sale nu a fost preocupat de psihologie, până în 1929 când a primit o bursă de cercetător la universitatea din Edinburg (ScoŃia).

� A obŃinut titlul de doctor la Universitatea din Iowa în 1931. � A început să predea la un colegiu, dar din cauza recesiunii economice nu a putut să

lucreze în domeniul cercetărilor de psihofiziologie, aşa cum ar fi dorit şi a abordat domeniul clinic.

� A pus la punct un serviciu clinic itinerant, care mergea din şcoală în şcoală şi oferea consultaŃii de specialitate

� Nu avea o concepŃie teoretică “aliniată” vreunui curent al epocii, nu fusese psihanalizat în decursul formării sale ca psiholog. Poate din acest motiv s-a simŃit liber să abordeze domeniul personalităŃii în manieră personală, folosind atât metode împrumutate din curente diverse, cât şi metode proprii.

� După 13 ani de practică, îşi cristalizează propria lui teorie despre procesele psihice şi despre personalitate.

� PacienŃii pe care i-a consiliat erau elevi de colegiu, cu probleme de adaptare şcolară, trimişi de profesorii lor în situaŃii de impas şi nu nevrotici sau psihotici spitalizaŃi cu tulburări severe. Spre deosebire de pacienŃii instituŃionalizaŃi, aceştia erau capabili să-şi prezinte problemele în termeni raŃionali, aşa cum fuseseră învăŃaŃi la şcoală să analizeze toate problemele cu care se confruntau. De aceea teoria lui Kelly are o

121

puternică tentă intelectualistă, care în cazul în care formarea lui profesională ar fi fost alta, poate nu ar fi fost atât de accentuată.

� În timpul războiului a lucrat în serviciile de specialitate ale armatei, iar după război a lucrat la Universitatea din Ohio, unde şi-a perfecŃionat teoria. A fost puternic influenŃat de colegul său, Julian Rotter, un cognitivist convins.

� După război a fost implicat într-un turneu de conferinŃe prin Europa şi Uniunea Sovietică, turneu în care şi-a expus teoria şi a făcut propuneri de aplicare a teoriei sale în înŃelegerea şi rezolvarea problemelor internaŃionale.

� A contribuit la dezvoltarea psihologiei clinica în calitate de preşedinte al diviziei de Psihologie clinică a APA.

� Discipolii săi au propagat ideile sale novatoare asupra funcŃionării psihismului uman, generând un curent “cognitivist” puternic în psihologia contemporană (Schultz, 1986, pp. 325-327).

13.2. Individul ca “savant naiv” şi adaptarea la realitate

Kelly a pornit în elaborarea teoriei sale de la modul în care individul recepŃionează şi interpretează informaŃiile din lumea înconjurătoare şi a ajuns la concluzia că el procedează într-un mod asemănător omului de ştiinŃă: emiŃând ipoteze despre evenimente, verificându-le în practică, interpretând datele, asemeni unui “savant naiv”. El construieşte astfel realitatea în plan mintal, într-un mod unic şi personal, în funcŃie de rezonanŃa subiectivă a informaŃiilor: “Omul priveşte lumea prin nişte ... şabloane transparente pe care el le creează şi apoi aşteaptă ca realitatea... să fie conformă acesteia” (apud Schultz, 1986, p. 327). Asemeni unor ochelari de soare de culori diferite, şabloanele influenŃează viziunile individuale într-un sens sau altul. Fiecare vedem aceeaşi realitate prin lentile diferite.

Constructul este un mod personal de a percepe şi de a interpreta evenimentele lumii înconjurătoare. Individul emite o ipoteză asupra modului în care constructul se va potrivi cu realitatea şi apoi o verifică, acŃionând în concordanŃă cu ea, în situaŃia respectivă. De-a lungul vieŃii noi formăm noi şi noi constructe, cel puŃin unul pentru fiecare situaŃie nouă cu care suntem confruntaŃi. Cu cât experienŃa noastră este mai vastă cu atât repertoriul de constructe este mai bogat.

Dacă se produc schimbări în mediul ambiant al persoanei, acestea vor determina reformulări ale constructelor, cele vechi coexistând şi funcŃionând uneori alternativ cu cele noi. Nu există constructe fixe, definitive, pentru că nimic nu poate fi anticipat cu precizie, nici nu pot fi prevăzute toate eventualităŃile. Suntem liberi să ne revizuim sau să ne înlocuim constructele, ele nu ne dictează în mod rigid conduita. Kelly numeşte acest fenomen constructivism alternativ. Schimbarea constructelor trebuie să se bazeze pe datele experienŃei. Teoria lui Kelly este organizată în forma unui postulat fundamental, cu 11 corolare: Postulat fundamental: Procesele (psihice) ale unei persoane sunt canalizate psihologic de modul în care ea anticipează evenimentele.

Omul este, în esenŃa sa, o fiinŃă proactivă şi nu reactivă. Principala sa modalitate de adaptare la mediu presupune nu simple răspunsuri la stimuli externi, ci investigare, construire de modele mintale ale realităŃii, anticiparea de efecte ale unor acŃiuni viitoare / posibile, experimentări în plan mintal. Aşadar esenŃa adaptării o constituie înŃelegerea şi anticiparea realităŃilor înconjurătoare. Bannister, discipol al lui Kelly, spunea următoarele: “după Kelly, nici un om nu a reacŃionat vreodată la un ‘stimul’, ci reacŃionează la ceea ce interpretează el a fi un stimul. Dacă un om posedă constructul de ‘vas grecesc’, el poate să găsească unul aşezat pe pământ. Dacă îi lipseşte un astfel de construct, atunci ceea ce a găsit este ‘un vas’, dacă îi lipseşte şi acest construct, ceea ce a găsit este ‘o oală de

122

lut’; dacă îi lipseşte şi acest din urmă construct, ceea ce a găsit este un simplu ’lucru’ (Bannister, 1973, p. 426).

Această diferenŃă în interpretarea celor mai simple fapte explică de ce doi oameni aflaŃi în acelaşi spaŃiu şi în acelaşi timp nu sunt totuşi în aceeaşi situaŃie: fiecare dintre ei interpretează “stimulii” din realitate prin prisma sistemului propriu de constructe. Chiar dacă sistemul de constructe se schimbă în timp, aceste schimbări sunt limitate ca amplitudine, deoarece ele sunt organizate într-un sistem şi vor canaliza procesele vor avea o configuraŃie constantă. NoŃiunea de construct este anticipativă deoarece persoana foloseşte constructele sale pentru a emite predicŃii asupra desfăşurării evenimentelor, în diferite variante de acŃiune anticipate mintal.

Postulatul fundamental este secondat de cele 11 corolare (adaptat după Schultz, pp. 329-335): 1. Corolarul construcŃiei: Persoana anticipează evenimentele, construind

reproducerea lor (în plan mintal). Nici un eveniment nu se repetă identic, pentru că trăirea diferă de la un moment la

altul (exemplu: aceeaşi înregistrare ascultată în momente diferite). Cu toate acestea, există similarităŃi între evenimentele care se repetă şi persoana se bazează pe ele pentru a emite predicŃii asupra modului în care se vor produce ele în viitor (teme recurente). Chiar dacă evenimentele viitoare nu sunt copii fidele ale celor trecute, există între ele un grad de asemănare care face posibilă anticiparea. 2. Corolarul individualităŃii: Persoanele se deosebesc prin felul în care realizează

construirea evenimentelor. DiferenŃele individuale se manifestă atât în perceperea cât şi în interpretarea

evenimentelor, deci constructele a două persoane despre acelaşi eveniment vor fi diferite, pentru că ele reflectă mai puŃin realitatea obiectivă şi mai degrabă interpretarea pe care fiecare persoană o suprapune evenimentului. Există totuşi elemente comune în constructele mai multor persoane, oricât de individualizate ar fi aceste constructe. Atunci când indivizii au caracteristici comune (norme culturale şi de grup, obiceiuri, valori), părŃile comune ale constructelor sunt mai numeroase, cu toate acestea corolarul accentuează individualitatea, unicitatea constructelor personale (vezi şi postulatul fundamental). 13.3. FuncŃionarea sistemului de constructe 3. Corolarul organizării: Fiecare persoană dezvoltă un sistem de constructe

cuprinzând relaŃii între constructe. Organizarea acestui sistem poartă la rândul său amprenta individualităŃii pentru că

relaŃiile între constructe sunt văzute diferit de fiecare persoană. Chiar dacă doi oameni au constructe foarte asemănătoare, ele vor fi totuşi diferite prin ordonarea lor în sistem. Prin aceasta Kelly afirmă organizarea ierarhică a sistemului, existenŃa unor constructe subordonate şi a altora supraordonate. Raporturile dintre constructe nu sunt rigide, un construct subordonat altui construct putând migra, în subordinea unui al treilea construct atunci când experienŃa invalidează prima construcŃie.

4. Corolarul dihotomiei: Sistemul de constructe al persoanei este compus dintr-

un număr finit de constructe dihotomice. Principiul de organizare a cunoştinŃelor noastre despre ceva anume este unul

binar: da / nu, bun / rău, aproape / departe ş.a.m.d. Toate constructele, în viziunea lui G. Kelly, sunt dihotomice, din cauza necesităŃii de a anticipa uşor şi corect evenimentele viitoare. Pentru definirea clară a evenimentului anticipat este suficient să-l delimităm de

123

opusul său. De exemplu, dacă cineva este construit ca fiind “corect”, anticipăm că şi în viitor se va comporta corect prin delimitarea de ceea ce înseamnă “incorect”.

5. Corolarul alegerii: Persoana alege pentru sine acea alternativă a

constructului dihotomizat prin care ea anticipează maxima posibilitate de extensie şi definire a sistemului său.

Din cele două alternative ale dihotomiei, persoana o alege pe cea care “merge” mai bine, adică îl ajută să anticipeze mai bine. Totuşi există o libertate de alegere limitată de o alternativă de fond, subsidiară (ex.: aventură-securitate). Întotdeauna alegerea este influenŃată de riscul perceput. Dacă alegerea unei alternative a constructului este percepută ca neriscantă, predicŃia va fi sigură în ceea ce priveşte rezultatul final, dar satisfacŃia este scăzută. Atunci când alegerea presupune un risc, este mai “aventuroasă”, rezultatul este incert, dar poate aduce o satisfacŃie mai mare. Alegerea sigură, bazată pe experienŃe anterioare are o eficienŃă predictivă mai mare şi întăreşte sistemul de constructe existent. Cea nesigură duce la extensia sistemului existent, prin introducerea de noi experienŃe şi evenimente. Alegerile se fac în funcŃie de valoarea lor predictivă şi nu de ceea ce este mai bine pentru individ. 6. Corolarul categoriei (cuprinderii): Un construct este util pentru anticiparea

unei serii finite de evenimente. Acest corolar se explică singur: prea puŃine constructe personale se potrivesc

pentru toate situaŃiile. Exemplu (oferit de Kelly, ap. Schultz, p. 332): înalt / scund are un înŃeles limitat, în funcŃie de ceea ce trebuie apreciat - un om, un bou, o clădire, dar nu poate fi folosită la descrierea unei pizza sau a climei. Unele constructe au o aplicabilitate largă, altele una îngustă (sferă de utilitate). Pentru a înŃelege individul este important să aflăm ce exclude dintr-o anumită categorie şi ce include în ea de fapt. 7. Corolarul experienŃei: Sistemul de constructe al persoanei variază după modul

în care ea construieşte reproducerea (mintală a) evenimentelor. Fiecare construct este asemeni unei ipoteze emise pe baza experienŃei anterioare

pentru a preciza evenimentele viitoare. Ipoteza este verificată în funcŃie de cum o confirmă sau infirmă evenimentele reale. Procesul acesta se desfăşoară permanent pentru că suntem confruntaŃi mereu cu noi situaŃii. Constructul care nu este un predictor valid este reformulat sau înlocuit, în lumina unei noi experienŃe. Cu cât experienŃa individului este mai largă cu atât el îşi reconstruieşte aşteptările într-un mod mai nuanŃat. Constructele de la 40 de ani diferă de cele de la 16 ani, prin învăŃare sistemul de constructe este continuu revizuit. 8. Corolarul modulării: VariaŃia sistemului de constructe este limitată de

permeabilitatea constructelor în a căror sferă de utilitate se află variantul. Un construct este permeabil atunci când permite pătrunderea de noi informaŃii în

sfera sa de utilitate, deci este deschis spre noi experienŃe. Sistemul de constructe poate fi schimbat, modulat în funcŃie de experienŃele noi, iar noile achiziŃii depind de permeabilitatea constructelor. Dacă acestea sunt impermeabile, învăŃarea nu este posibilă. 9. Corolarul fragmentării: O persoană poate folosi succesiv o varietate de

subsisteme de constructe care sunt incompatibile din punct de vedere inferenŃial între ele.

Această contradicŃie aparentă (cum pot exista incompatibilităŃi între componentele unui sistem?) este rezultatul faptului că sistemul de constructe este în permanentă transformare, schimbare, în contact cu noile experienŃe. Totuşi, chiar dacă sistemul de constructe se schimbă nu este necesar ca noile constructe să derive din cele vechi, cele noi pot să nu fie compatibile cu ele. La un moment dat două constructe pot fi compatibile pentru ca ulterior ele să devină incompatibile atunci când situaŃia se schimbă. Persoana

124

poate tolera un număr de constructe subordonate contradictorii fără a simŃi nevoia să schimbe sistemul supraordonat de constructe. 13.4. DiferenŃe interindividuale în configuraŃia şi funcŃionarea sistemului de constructe 10. Corolarul comunalităŃii: În măsura în care o persoană foloseşte o construire a

realităŃii similară cu a celorlalŃi, procesele sale psihologice sunt similare cu ale altor persoane.

Prin acest corolar, G. Kelly extinde teoria sa de la individ la relaŃia interpersonală. Aşa cum oamenii se deosebesc între ei prin diferenŃele între constructe, ei se aseamănă prin similaritatea constructelor. Exemplu: un grup mare de oameni care împărtăşesc aceleaşi norme culturale, obiceiuri, idealuri. Anticipările şi expectanŃele lor vor fi similare şi îşi vor construi experienŃe asemănătoare. De aceea vor exista aspecte comune în modul în care se vor comporta, deşi foarte multe din aspectele concrete ale vieŃii lor sunt diferite. 11. Corolarul socialităŃii: În măsura în care o persoană construieşte (modelează)

procesele de construire ale altuia, ea poate juca un rol într-un proces social care implică cealaltă persoană.

Faptul că membrii aceleaşi culturi tind să construiască evenimentele similar nu înseamnă că prin asta se stabileşte de la sine o relaŃie interpersonală constructivă. Pentru a se produce acest lucru este nevoie ca persoana să construiască constructele celuilalt, deci să-l înŃeleagă cum gândeşte şi cum anticipează evenimentele. De fapt suntem angajaŃi în permanenŃă în construirea constructelor celorlalŃi. Exemplu: circulând pe o şosea, viaŃa noastră însăşi depinde de modul în care construim anticipările şi reacŃiile celorlalŃi. Numai dacă putem anticipa cu o acurateŃe acceptabilă reacŃiile celorlalŃi ne putem adapta la ceilalŃi şi comporta în concordanŃă cu aşteptările lor.

13.5. Viziunea lui Kelly despre natura umană şi despre personalitate

Teoria constructelor personale a lui G. Kelly încearcă să aibă rigoarea unui sistem axiomatic-deductiv: toate inferenŃele derivă din postulatul fundamental şi cele 11 corolare, prin care se încearcă explicarea modului în care prelucrează individul informaŃia (gândire), cum anticipează, pe baza constructelor raŃionalizate, evenimentele viitoare şi cum verifică în practică valoarea judecăŃilor sale, ajustându-şi permanent sistemul de constructe, în funcŃie de concordanŃă / neconcordanŃa ipotezelor astfel formulate cu faptele, evenimentele din realitate.

Caracteristicile nucleului personalităŃii sunt constructele, derivate din generalizarea experienŃei şi organizate sistemic. TendinŃele nucleului sunt legate de anticiparea şi controlul evenimentelor implicate în relaŃionarea cu mediul social şi de continua reorganizare a sistemului de constructe. În calitate de “savant naiv”, individul, caută o potrivire dintre “teoria” despre realitate existentă în mintea lui (constructul sau sistemul de constructe, după caz) şi realitate însăşi. Atunci când, prin natura împrejurărilor cu care este confruntat, două sau mai multe constructe devin contradictorii, el va tolera până la o anumită limită inconsistenŃa (corolarul fragmentării), după care va încerca să restabilească echilibrul cognitiv. În vederea păstrării unei coerenŃe interne la nivel cognitiv

125

şi reducerii disonanŃei cognitive1, el va întreprinde modificări ale unor constructe sau chiar subsisteme de constructe. Spre deosebire de Festinger, pentru care reducerea tensiunii este iraŃională, Kelly vede aceste demersuri ca fiind de natură raŃională (Maddi, 1976, pp. 155-158).

Fiind preocupat exclusiv de modul în care sistemul de constructe , ca structură de ordonare a experienŃei, generează adaptarea individului la mediul său, într-o manieră oarecum de tip “încercare şi eroare”, Kelly nu a fost preocupat de dezvoltarea personalităŃii şi nici de periferia ei. În concepŃia lui, diferenŃele individuale se datorează experienŃelor diferite şi sistemelor de constructe diferite pe care aceste experienŃe le-au generat.

ConcepŃia lui despre personalitate este derivată din concepŃia asupra proceselor cognitive: personalitatea se formează în funcŃie de aceste procese, în ansamblul lor, şi nu depinde de experienŃele sexuale timpurii sau de formarea deprinderilor igienice. Evenimentele trecutului nu ne înrobesc pentru că interpretarea evenimentelor prezentului nu depinde de ele. Departe de a fi o configuraŃie relativ stabilă de predispoziŃii comportamentale, aşa cum este văzută personalitatea de către teoreticienii trăsăturilor, personalitatea, în concepŃia lui Kelly este o structură dinamică, în continuă schimbare şi adaptare la o realitate mereu schimbătoare.

Teoria lui Kelly “răstoarnă” organizarea clasică a sistemului conceptual în psihologie şi aceasta este una din limitele teoriei sale. Din sistemul său lipsesc, sau sunt definite dintr-o perspectivă intelectualistă, o serie de concepte fără de care înŃelegerea fiinŃei umane este dificilă, cum ar fi emoŃie, motiv, impuls ş.a.m.d. Iată câteva definiŃii “à la Kelly” (Bannister, 1973, pp. 427-428): • EmoŃia – “neliniştea (derivată din ) conştiinŃa faptului că evenimentele cu care suntem

confruntaŃi se situează în afara zonei de oportunitate a sistemului nostru de constructe…. O putem considera drept conştiinŃa (conştientizarea, n.n.) unei persoane care nu este complet capabilă să înŃeleagă semnificaŃia evenimentelor cu care se confruntă”. Am putea obiecta faptul că, în cazul persoanelor emotive, ele au o perfectă conştiinŃă şi înŃelegere a situaŃiei în care se află, dar sunt incapabile să-şi stăpânească reacŃia emoŃională disproporŃionată faŃă de solicitările situaŃiei.

• VinovăŃia – “este conştiinŃa dislocării eului din structura esenŃială de conduită a individului. Constructele esenŃiale de conduită sunt acele constructe pe care le folosim pentru a ne conceptualiza pe noi înşine. Ele sunt dimensiunile cu care ne măsurăm şi prin aceasta modul prin care încercăm să anticipăm propriul nostru comportament. Dacă descoperim că facem lucruri pe care nu le-am prevăzut pe baza genului de imagine pe care o avem despre noi înşine, atunci aceste constructe esenŃiale de conduită sunt infirmate şi întreaga reŃea de constructe prin care ne vedem pe noi înşine se află în pericol. Putem să devenim imprevizibili pentru noi înşine – o soartă atât de redutabilă încât în jurul ei s-au construit religii şi sunt oameni care preferă să se sinucidă decât să-i facă faŃă”.

• Ostilitatea – “efortul continuu de a extrage dovezi justificative în sprijinul unui gen de predicŃie socială care a fost recunoscut odată ca un eşec... Dacă dovezile ameninŃă constructele care comandă întregul nostru sistem, suntem incapabili să renunŃăm la aceste constructe pentru că am investi prea mult în ele. Putem prefera să devenim ‘ostili’, adică să continuăm să ‘făurim’ dovezi mai degrabă decât să riscăm prăbuşirea

1 Teoria disonanŃei cognitive elaborată de Leon Festinger (1957) are puncte comune cu alte teorii din grupul teoriilor consistenŃei. DisonanŃa cognitivă este starea de tensiune produsă de două sau mai multe cogniŃii / elemente cognitive contradictorii (idei, concepte, etc.). Întâlnim disonanŃă nu numai la nivel cognitiv, ci şi la nivel afectiv, interpersonal etc. În psihicul uman există o nevoie de consonanŃă ce generează presiuni înspre reducerea disonanŃei sau evitarea amplificării ei. Teza principală a teoriei lui Festinger este oarecum apropiată de concepŃia lui Freud, dar dintr-o viziune cognitivistă: individul va acŃiona în sensul reducerii tensiunilor existente între cunoştinŃe contradictorii, deoarece starea de tensiune (cognitivă) îi este dezagreabilă. Uneori aceste demersuri de reducere a tensiunii pot fi de natură iraŃională.

126

şi haosul pentru dimensiunile esenŃiale ale imaginii noastre despre lume. Preferăm să ne agăŃăm de nişte concepŃii eronate despre viaŃă decât să ajungem în situaŃia ca viaŃa să nu mai aibă sens pentru noi” (Bannister, 1973, p. 428).

Nimeni nu este legat de o anumită cale de urmat, trasată în copilărie sau în alt stadiu al vieŃii. Nici un stadiu al dezvoltării nu este mai important decât altele. În fiecare moment suntem capabili să ne reformulăm constructele în funcŃie de experienŃă şi să alegem o cale de urmat în acŃiunile noastre. Ca fiinŃă raŃională, el este capabil să înŃeleagă evenimentele în funcŃie de anticipările sale asupra valorii pe care o prezintă pentru el însuşi şi să acŃioneze în funcŃie de aceste anticipări. Umanitatea trăieşte în viitor: viaŃa noastră este ghidată de predicŃiile pe care le facem asupra viitorului şi de scopurile pe care alegerile noastre le vizează.

Inconştientul, instinctele nu sunt consideraŃi factori determinanŃi ai vieŃii psihice. Kelly nu foloseşte nici termenii de trebuinŃă, motiv, motivaŃie. În concepŃia lui, nu avem nevoie de forŃe energetice care să ne propulseze, pentru că însuşi faptul că suntem vii, adică în permanentă mişcare (movere), ne motivează. “Suntem ‘livraŃi’ în lumea psihologică vii şi combativi”. Omul este o fiinŃă activă, independentă, responsabilă, personalitatea nu este rezultatul presiunilor mediului şi nici ale pulsiunilor instinctuale.

Kelly nu s-a preocupat de problema ereditate / mediu şi nici de rolul educaŃiei. El considera că rolul principal în modelarea personalităŃii / formarea sistemului de constructe revine individului însuşi şi nu influenŃelor sociale / educative. Constructele se formează şi se organizează în sisteme pe baza experienŃei directe a persoanei, în funcŃie de valoarea lor anticipativă. ImportanŃa redusă acordată educaŃiei în această teorie se datorează accentuării rolului activ al individului în “construirea” propriei personalităŃi şi refuzului ideii de supunere pasivă la o modelare venită din exterior.

În problema unicitate – generalitate, Kelly explică asemănările şi deosebirile dintre oameni prin corolarul comunalităŃii şi corolarul individualităŃii: fiecare persoană are constructe comune cu alte persoane care evoluează în acelaşi mediu social şi cultural, dar configuraŃia de ansamblu a sistemului său de constructe este unică. 13.6. Terminologie în teoria lui Kelly Complexitate cognitivă Constructivism alternativ Repertoriu de constructe Construct Grad de cuprindere al categoriei Sfera de utilitate Permeabilitate 13.7. ReflecŃie critică, recapitulare şi consolidare 1. EvaluaŃi viziunea lui GK despre natura umană şi argumentaŃi orientarea sa. 2. Unde se situează GK în disputa ereditate / mediu? 3. Care este locul şi rolul educaŃiei, ca influenŃă socială formativă, în această viziune? 4. În ce constă sistemul de personalitate la GK? 5. AnalizaŃi asemănările şi deosebirile dintre teoria lui Kelly şi teoria lui Cattell în privinŃa

structurii personalităŃii. 6. Ce tip de abordare a personalităŃii reprezintă teoria lui G.K.? Care sunt avantajele şi

dezavantajele ei? 7. În ce model al personalităŃii (Maddi) poate fi inclusă teoria lui G.K.? 8. Care este viziunea de ansamblu a lui G.K. asupra naturii umane?