toto_magdaisanos.doc

2
Toto Magda Isanos Demonstraţi apartenenţa la genul epic a textului de mai jos: Cele ce vreau să povestesc s-au petrecut de asemenea într-un mic oraş, un oraş cu străzi prost pietruite şi cu mulţi pomi, unde fiecare ştia totul despre celălalt, într-atât sunt de puţini şi de plictisiţi oamenii acolo. Un om din cale afară de ciudat locuia în oraşul acesta. Omul acesta era nu prea înalt, cam gros şi şchiopăta de-a binelea, avea nişte ochi foarte strălucitori şi un surâs din cele mai plăcute din câte mi-a fost dat să văd. Până aici, nu-i aşa, nimic ciudat. Dar omul nostru, cu toate că arăta ca toţi oamenii, părea că ţine cu tot dinadinsul să se deosebească prin purtarea lui de ei. Aşa, de-o pildă, el avea o casă mare de piatră, cu nenumărate fereşti înguste şi boltite pe care ,însă , nu le deschidea niciodată. În jurul casei era o imensă grădină unde nu cred să fi lipsit vreun soi de plantă. Cea mai mare parte a vieţii sale omul şi-o petrecea acolo, îngrijind cu o neistovită dragoste fiece firişor de iarbă şi, totuşi, nimeni nu văzuse pe dinlăuntru acest mic paradis, adică vom vedea numaidecât că aproape nimeni. Când mergea pe stradă, el avea totdeauna o carte în mână, din care citea mergând şi se lovea mereu de oameni, de felinare, de case, iar dacă îi vorbeai, după ce te privea o clipă batjocoritor, făcea un ”Hm”, care parcă venea din burta lui rotunjită şi pleca şchiopătând mai departe, dar nu, nu era un om rău, Doamne fereşte ! Dimpotrivă, marea lui avere şi-o cheltuia pentru un singur lucru: să facă bucurie copiilor. Îi erau tare dragi...! Ţinea să fie prieten cu fiecare. La început se adresa copilului cam în felul acesta : ”Toto, ia vino la moşul, să fim prieteni”. Şi, ciudat, copiii n-aveau frică de el, i se repezeau deodată în braţe, oricât ar fi fost de mici şi sperioşi. Din pricină că nu vorbea decât cu copiii şi din pricină că fiecăruia, până a nu-i şti numele, îi spunea Toto, lumea îi zicea ”Toto” . În oraşul acela trăiau cei mai fericiţi copii. Dacă vreun micuţ zdrenţăros, cu nasul vânăt şi murdar, stătea vrăjit lângă vitrina magazinului cu jucării, Toto răsărea ca din pământ lângă el. Privea câteva clipe, dus pe gânduri, vitrina, se schimba de pe un picior pe

Upload: anka-glavan

Post on 18-Dec-2015

2 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Lumina, iarna

Toto

Magda IsanosDemonstrai apartenena la genul epic a textului de mai jos:Cele ce vreau s povestesc s-au petrecut de asemenea ntr-un mic ora, un ora cu strzi prost pietruite i cu muli pomi, unde fiecare tia totul despre cellalt, ntr-att sunt de puini i de plictisii oamenii acolo. Un om din cale afar de ciudat locuia n oraul acesta. Omul acesta era nu prea nalt, cam gros i chiopta de-a binelea, avea nite ochi foarte strlucitori i un surs din cele mai plcute din cte mi-a fost dat s vd.

Pn aici, nu-i aa, nimic ciudat. Dar omul nostru, cu toate c arta ca toi oamenii, prea c ine cu tot dinadinsul s se deosebeasc prin purtarea lui de ei. Aa, de-o pild, el avea o cas mare de piatr, cu nenumrate fereti nguste i boltite pe care ,ns , nu le deschidea niciodat. n jurul casei era o imens grdin unde nu cred s fi lipsit vreun soi de plant. Cea mai mare parte a vieii sale omul i-o petrecea acolo, ngrijind cu o neistovit dragoste fiece firior de iarb i, totui, nimeni nu vzuse pe dinluntru acest mic paradis, adic vom vedea numaidect c aproape nimeni. Cnd mergea pe strad, el avea totdeauna o carte n mn, din care citea mergnd i se lovea mereu de oameni, de felinare, de case, iar dac i vorbeai, dup ce te privea o clip batjocoritor, fcea un Hm, care parc venea din burta lui rotunjit i pleca chioptnd mai departe, dar nu, nu era un om ru, Doamne ferete ! Dimpotriv, marea lui avere i-o cheltuia pentru un singur lucru: s fac bucurie copiilor. i erau tare dragi...! inea s fie prieten cu fiecare. La nceput se adresa copilului cam n felul acesta : Toto, ia vino la moul, s fim prieteni. i, ciudat, copiii n-aveau fric de el, i se repezeau deodat n brae, orict ar fi fost de mici i sperioi. Din pricin c nu vorbea dect cu copiii i din pricin c fiecruia, pn a nu-i ti numele, i spunea Toto, lumea i zicea Toto .n oraul acela triau cei mai fericii copii. Dac vreun micu zdrenros, cu nasul vnt i murdar, sttea vrjit lng vitrina magazinului cu jucrii, Toto rsrea ca din pmnt lng el. Privea cteva clipe, dus pe gnduri, vitrina, se schimba de pe un picior pe cellalt i, dup ce tuea de cteva ori, ca pentru a-i stpni o mare emoie, l ruga pe copil s-i fac plcerea de a-i alege o jucrie, dar una orict de scump, pe care , iat, va plti-o el imediat.

Puin timp dup venirea lui n ora, Toto cunotea toi copiii i era cunoscut de toi. Cnd el trecea prin grdina public, toi omuleii i lsau jocul i-l nconjurau, i se agau de haine , uneori ptndu-le sau rupndu-i-le din prea mare zel. Toto lsa imediat cartea i ncepea cine tie ce poveste caraghioas, de s te strmbi din nas de rs.

Poate c-n celelalte orae vor fi existnd copii care s nu cread n existena znelor i a lui Mo Crciun, n orelul nostru, ns, datorit lui Toto, aa ceva n-avea s se ntmple.