tezĂ de doctorat - usamvcluj.rousamvcluj.ro/files/teze/grigoras.pdf · principiile statuate în...

Managementul proiectelor şi politici de absorbţie a resurselor financiare pentru cercetarea ştiinţifică

336

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ

FACULTATEA DE AGRICULTURA

Specializarea: MANAGEMENT SI MARKETING IN AGRICULTURA

Jr. MIRCEA ADRIAN GRIGORAS

TEZĂ DE DOCTORAT PhD THESIS

MANAGEMENTUL PROIECTELOR SI POLITICI DE ABSORBTIE A FONDURILOR PENTRU CERCETAREA STIINTIFICA

(REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT)

THE MANAGEMENT OF PROJECTS AND FUNDS ABSORBATION POLICIES FOR SCIENTIFIC RESEARCH

(SUMMARY OF PhD THESIS)

Conducător ştiinţific, Prof. univ. dr. ec. EMILIAN MERCE

CLUJ-NAPOCA 2010


337

CUPRINS

CUPRINS .............................................................................................................................. 337 TABLE OF CONTENT ......................................................................................................... 339 Cap.I. DEZVOLTAREA DURABILĂ CA STRATEGIE DE DEZVOLTARE A UNIUNII EUROPENE........................................................................................................................... 341 Cap.II CUNOAŞTEREA REALITĂŢII RURALE - BAZĂ A PROCESULUI DE ELABORARE A POLITICILOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ .............................................................. 341 Cap.III. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INDICATORILOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI A RELAŢIEI ACESTORA CU POLITICILE DE DEZVOLTARE............... 341

3.1. Scopul cercetării .......................................................................................................... 342

3.2. Obiectivele cercetării ................................................................................................... 342

3.3. Abordare econometrică din perspectiva teoriei constructale ......................................... 343

3.4. Teoria constructală:obiective, fluxuri şi constrângeri ................................................... 346

3.5. Indicatorii dezvoltarii durabile ..................................................................................... 349

3.6. Experienţa internaţională referitoare la indicatorii de dzvoltare durabilă ...................... 350

3.7. Instrumente experimentale de măsurare a dezvoltării durabile...................................... 350

3.7.1. Ecological footprint - amprenta ecologică ............................................................. 350 3.8. Indicatori şi politici de dezvoltare durabilă în Uniunea Europeană ............................... 353

Cap.IV. MANAGEMENTUL PROIECTELOR...................................................................... 354 4.1. Procese strategice. Management strategic .................................................................... 354

4.2. Mediul ştiinţific şi mediul politic ................................................................................. 355

4.3. Simptomele unui management defectuos ..................................................................... 357

4.4. Modelarea managementului de proiect. Modelul secvenţial în şase faze....................... 358

4.5. Managementul propriu zis al unui proiect după modelul secvenţial .............................. 358

4.6. Modelul secvenţial vs. modelul ciclic în managementul proiectelor ............................. 359

4.7. Modelul ciclic de management al proiectelor ............................................................... 359

4.8. Model hibrid de management al proiectelor ................................................................. 361

4.9. Managementul proiectelor de cercetare între compromis şi sinergie ............................. 362

4.9.1. Diferenţele de personalitate în contextul interdisciplinarităţii ................................ 362 Cap.V. STRATEGIE, POLITICI DE DEZVOLTARE ŞI MODELE MATEMATICE ........... 366

5.1. Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă. Prevederi referitoare la menţinerea

echilibrelor macroeconomice.............................................................................................. 367


338

5.2. Modelarea proceselor economice. Teoria jocurilor. Ipoteze fundamentale.................... 367

5.3. Echilibrul Nash............................................................................................................ 368

5.4. Modele matematice şi Sisteme suport pentru decizii colective...................................... 369

5.5. Studiu de caz. Alegerea unei strategii raţionale pentru un turism sustenabil. Determinarea

Echilibrului Nash................................................................................................................ 374

5.5.1. Descrierea jocului şi a strategiei ............................................................................ 375 5.5.2. Echilibrul Nash ..................................................................................................... 377 5.5.3. Jocul repetitiv ....................................................................................................... 379

Cap.VI. POLITICI DE ATRAGERE A RESURSELOR FINANCIARE PENTRU CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ. STRATEGIE ŞI NEVOIE DE ACŢIUNE............................ 381

6.1. Cadrul financiar european............................................................................................ 381

6.1.1 Structura bugetului de cheltuieli al UE repartizat pe ţări membre, ca indicator al unor direcţii de finanţare......................................................................................................... 382

6.2. Spaţiul european al cercetării (SEC-ERA European Research Area) ............................ 384

6.2.1. Realizări în materie de politici............................................................................... 384 6.2.2. Aplicarea metodei deschise de coordonare ............................................................ 384 6.2.3. Intensitatea C-D. Tendinţe în finanţarea publică şi privată a cercetării................... 385 6.2.4. Sursele de finanţare............................................................................................... 385 6.2.5. Tendinţe în politicile de cercetare.......................................................................... 385

6.3. Modele specifice pentru atragerea de resurse financiare din sectorul privat .................. 386

Cap.VII. CONTRIBUŢII PROPRII........................................................................................ 391 Cap. VIII. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ....................................................................... 393

8.1. Concluzii ..................................................................................................................... 393

8.2. Recomandări................................................................................................................ 394

Bibliografie ........................................................................................................................ 397


339

TABLE OF CONTENT

TABLE OF CONTENT IN ROMANIAN 337

TABLE OF CONTENT 339

Cap.I. SUSTAINABLE DEVELOPMENT

AS A STRATEGY OF DEVELOPMENT OF EUROPEAN UNION 341

Cap.II KNOWING THE RURAL REALITIES – BASE OF THE

SUSTAINABLEDEVELOPMENT POLITICS PROCESS 341

Cap.III. GENERAL CONSIDEARATION UPON THE INDICATORS

FOR SUSTAINABLE DEVELOPMENT AND THEIR RELATION

WITH DEVELOPMENT POLITICS 341

3.1. Aim of the research 342

3.2. Goals of the research 342

3.3. Econometrical approach out of the constructal theory 343

3.4. Constructal theory: goals, flows and constraints 346

3.5. Indicators for sustainable development 349

3.6. International experience regarding the sustainable development indicators 350

3.7. Experimental; instruments to measure sustainable development 350

3.7.1 Sustainable development measure 350

3.8. Indicators and sustainable development politics in European Union 353

Cap.IV. PROJECT MANAGEMENT 354

4.1. Strategic processes. Strategic management 354

4.2. Scientific and politic media 355

4.3. Symptoms of a bad management 357

4.4. Models of project management. Sequential model in six phases 358

4.5. Sequential model of project management 358

4.6. Sequential model vs. cyclic model in project management 359

4.7. Cyclic model for project management 359

4.8. Hybrid model for project management 361

4.9. Research management of projects between compromise and synergy 362

4.9.1.Managing personality differences in interdisciplinary context 362


340

Cap.V. STRATEGY, POLITICS OF DEVELOPMENT

AND MATEMATIC MODELS 366

5.1. National Strategy for Sustainable Development. Information regarding to the

maintenance of macro economical balances 367

5.2. Modeling economical processes. Games theory. Fundamental hypothesis 367

5.3. Nash Equilibrium 368

5.4 Mathematic models and Support systems for collective decisions 369

5.5. Case study. Rational strategy for a sustainable tourism

Determining Nash Equilibrium 374

5.5.1. Description of the game and strategy 375

5.5.2. Nash balance 377

5.5.3. Repetitive game 379

Cap.VI. ABSORBTION POLITICS OFTHE FINANCIAT RESOURCES

FOR SCIENTIFIC RESEARCH AND NEED OF ACTION 381

6.1. European financial frame 381

6.1.1 Structure of budget for consumption for EU divided on countries members

as indicator of several financial direction 382

6.2. Analysis of the European scientific research area

Quantitative evaluation and mutation of conceptual order 384

6.2.1. Political accomplishments 384

6.2.2. Open method for coordination 384

6.2.3. Financing intensity. Tendencies in private and public funding 385

6.2.4. Financing sources 385

6.2.5. Tendencies in research politics 385

6.3. Specific models to attract financial resources from private sector 386

Cap.VII. PERSONAL CONTRIBUTION 391

Cap. VIII. CONCLUSIONS AND RECOMMENDATIONS 393

8.1. Conclusions 393

8.2. Recommendations 394

Bibliography 397


341

Cap.I. DEZVOLTAREA DURABILĂ CA STRATEGIE DE DEZVOLTARE

A UNIUNII EUROPENE

Capitolul debutează cu o prezentare din perspectivă istorică a noţiunii de dezvoltare durabilă, subliniind deciziile politice majore care au impus dezvoltarea durabilă ca politică acceptată tot mai pregnant pe plan global. Se analizează în continuare principiile statuate în Agenda 21, cu accent pe strategia durabilă şi autoritatea locală, pentru ca în finalul capitolului să se prezinte câteva aspecte specifice dezvoltării durabile rurale.

Cap.II CUNOAŞTEREA REALITĂŢII RURALE - BAZĂ A PROCESULUI

DE ELABORARE A POLITICILOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Capitolul face o analiză a mediului rural românesc (repere socio-demografice, condiţii de viaţă, date privind locuirea în rural, structura de venituri şi consum) prin analiza datelor statistice oficiale. Acelaşi capitol analizează necesitatea trecerii agriculturii de la subzistenţă la eficienţă, introducerea politicii comune a UE în România, precum şi necesitatea implementării tehnologiei informatice şi de comunicaţii ca premisă a dezvoltării rurale durabile, ceea ce reprezintă fluxurile ce se stabilesc (materiale, informaţionale, de transfer de cunoştinţe) conform aceleiaşi teorii constructale, pentru ca pornind de la situaţia actuală să putem atinge obiectivul dorit.

Cap.III. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INDICATORILOR DE

DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI A RELAŢIEI ACESTORA CU

POLITICILE DE DEZVOLTARE

În zilele noastre, când cunoaşterea este privită ca resursă strategică cu enorme implicaţii geopolitice, guvernele solicită, tot mai mult, restructurarea sistemelor de cercetare şi învăţământ superior pentru a deveni factori catalizatori eficienţi ai creşterii şi progresului economic. Instituţiile de învăţământ superior şi de cercetare au acţionat întotdeauna într-un mediu competitiv, dar noua economie globalizată a creat un mediu mult mai agresiv, cu noi reguli şi noi provocări. Acest nou mediu are un impact important


342

asupra profilului academic al instituţiilor de învăţământ superior şi a celor de cercetare. Atât universităţile cât şi universitarii trebuie să facă faţă unor presiuni crescânde în ceea ce priveşte capacităţile şi capabilităţile lor.

Datorită situaţiei specifice ţării noastre, atât înainte (izolare cvasitotală) cât şi după 1989 (nevoia alinierii la normativele europene), impactul resimţit de comunitatea ştiinţifică a fost mult mai mare, cercetătorii români trebuind să facă faţă unor presiuni sociale şi economice incomparabil mai mari decât cei din ţările vestului Europei. Este de apreciat, în acest context, capacitatea de reorganizare, de multe ori „din mers”, a activităţii de cercetare pe care a arătat-o comunitatea ştiinţifică.

3.1. SCOPUL CERCETĂRII

Teza de doctorat şi propus integrarea într-o abordare puternic interdisciplinară a trei direcţii majore de cercetare:

1. elaborarea unui concept nou, potrivit căruia dezvoltarea sustenabilă, privită ca obiectiv final al dezvoltării societăţii moderne, reprezintă un Echilibru Nash între trei sisteme ce interacţionează, şi anume economicul, socialul şi mediul înconjurător.

2. elaborarea unui model nou, mai performant, al managementului proiectelor de cercetare-dezvoltare,

3. descifrarea mecanismelor politicilor de atragere şi absorbţie a fondurilor pentru cercetare-dezvoltare-inovare, cu accent pe atragerea fondurilor din sectorul privat, ca alternativă la finanţarea de la bugetul de stat. Pentru atingerea scopurilor propuse în teza de doctorat a fost folosit un cluster de

metode, integrate într-o abordare în premieră, după cât ştim, în ţara noastră, şi anume din perspectiva teoriei constructale.

Teza are un pregnant caracter aplicativ, rezultatele obtinute fiind destinate a fi utilizate în activitatea zilnica de derulare a proiectelor de cerectare stiintifica. Teza are doua directii majore de aplicabilitate: - în primul rand în directia promovarii unor politici adecvate de atragere de fondurilor destinate cercetarii stiintifice – prin promovarea unei politici adecvate la nivel de institutie. - în al doilea rand prin sporirea eficientei derularii proiectelor obtinute, ca urmare a cresterii impactului pozitiv al echipei de management al proiectului, şi în special al managerului de proiect.

3.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele cercetării întreprinse derivă din cele trei direcţii de cercetare, definite de scopul cercetării, subsumându-se, în acelaşi timp, temei generale a tezei de doctorat.


343

Astfel, noul concept dezvoltat va fi enunţat prin metode matematice ce ţin de teoria jocurilor, iar apoi va fi validat printr-un studiu de caz. Se va analiza posibilitatea utilizării modelelor matematice ca suport decizional în elaborare politicilor de cercetare-dezvoltare. În vederea elaborării unui model mai performant de management al cercetării-dezvoltării se vor analiza două modele clasice de management de proiect, cel secvenţial şi cel circular în şase faze:

1. faza de iniţiere 2. faza de definire 3. faza de proiectare 4. faza de dezvoltare 5. faza de implementare 6. faza de finalizare

Se vor evidenţia atât părţile pozitive cât şi cele negative. Se vor prelua caracteristicile pozitive ale celor două modele, şi se vor integra într-un model hibrid. Acest model va fi validat prin analiza sa în detaliu, după aceleaşi criterii prin care au fost analizate modelul secvenţial şi ce l circular, şi anume analiza

■ precondiţiilor; ■ a necesităţilor funcţionale; ■ a necesităţilor operaţionale; ■ a limitărilor de proiectare.

Se va urmări relaţionarea mai multor componente: echipa, obiectivul ţintă, resursele şi gradul de incertitudine sau risc, iar factorii de control care vor fi cuantizaţi sunt timpul. Resursele financiare, calitatea, organizarea şi informarea. Factorii de control vor fi analizaţi la planificarea proiectelor, la monitorizarea progresului, precum şi la toate raportările prevăzute în proiect.

În demersul nostru de descifrare a mecanismelor politicilor de atragere şi absorbţie a fondurilor pentru cercetare-dezvoltare vom folosi în premieră în domeniul economic abordarea din perspectiva teoriei constructale: cunoaşterea situaţiei existente, definirea clară a obiectivului final şi a celor intermediare, precum şi a fluxurilor şi a constrângerilor ce trebuiesc aplicate acestora pentru a se îndeplini obiectivele.

3.3. ABORDARE ECONOMETRICĂ DIN PERSPECTIVA TEORIEI CONSTRUCTALE

Tema generoasă propusă, Managementul proiectelor şi politici de absorbţie a resurselor financiare pentru cercetarea ştiinţifică, coroborată cu dinamica accelerată a sistemelor sociale au impus un tip de abordare interdisciplinar, centrat însă pe o teorie


344

modernă, teoria constructală, care cunoaşte o puternică dezvoltare în zilele noastre şi în domeniul economic şi social.

Nu trebuie să uităm că în cadrul programelor de cercetare, inovarea poate fi clasificată în două categorii distincte: inovarea evolutivă, termen care se referă la componenta predictibilă, la creşterea datorată avansului cercetării, care este o parte integrantă a oricărui plan de cercetare pe termen lung, şi inovarea radicală sau revoluţionară. Aceasta din urmă foloseşte modele noi, noi paradigme, pentru atingerea unui nivel de performanţă care depăşeşte cu mult posibilităţile de avans ale inovării evolutive curente.

Rezultă astfel o discrepanţă între evoluţia rapidă în cazul acestui tip de inovare şi structura organizatorică a instituţiilor care gestionează activitatea de cercetare. Instituţiile nu pot fi schimbate însă în acelaşi ritm. Apare astfel nevoia unor iteraţii între noile concepte operaţionale şi noile idei tehnice. Pe de altă parte, inovaţia radicală dislocă sau produce rupturi ale practicilor operative curente în domeniile în care îşi are originea, fiind văzută, de multe ori, ca o ameninţare la adresa acestor practici. În consecinţă, inovarea radicală are nevoie de protecţie, fiind atacată de cele mai multe ori de chiar structurile operaţionale, bine încetăţenite în momentul apariţiei sale. În acest context modelarea matematică, având la bază o teorie precum teoria constructală, poate fi de un real folos în direcţionarea cercetării în acord cu obiectivele majore de dezvoltare ale societăţii contemporane.

În demersul nostru ştiinţific facem apel la un cluster de metode, printre care se află şi metode ce ţin de econometrie, în speţă dezvoltarea şi aplicarea unor metode statistice sau cantitative pentru studiul şi elucidarea principiilor economice. Econometria combină astfel teoria economică cu prelucrarea statistică a datelor în analiza şi testarea relaţiilor economice. Abordarea econometrică subsumată teoriei constructale, este o contribuţie personală originală, ceea ce, pe lângă avantajul de a permite manifestarea propiei personalităţi în dezvoltarea ştiinţifică a temei, îi conferă şi dezavantajul de a nu avea modele de urmat.

Modelarea matematică se încadrează în metodele dezvoltate de econometrie, permiţând identificarea şi estimarea unor modele concurente, prin analiza avantajelor şi dezavantajelor fiecărui model, ceea ce reprezintă totodată o abordare în spiritul teoriei constructale. Modelele econometrice nefiind legate în mod absolut de o anumită teorie matematică, am considerat ca în acest caz este utilă o analiză a indicilor utilizaţi de CE, analiză pe care am făcută din perspectiva istorică de dezvoltare a acestor indici şi am plasat-o în context mondial (Cadrul Pressure-State-Response al OECD - Organisation for Economic Cooperation and Development, Cadrul conceptual propus de Banca Mondială: măsurarea bunăstării naţiunilor, Indicatorii CSD propuşi de Naţiunile Unite). Prezenta


345

abordare permite obţinerea unor inferenţe cauzale, în absenţa unor experimente controlate.

Ştiinţele sociale, alături de inginerie sau alte ştiinţe precum biologia sau geofizica, sunt toate ştiinţe tributare constatării davinciene „Il moto é causa d’ogni vita“ (mişcarea este cauza oricărei forme de viaţă); toate aceste ştiinţe operează cu lucruri sau sisteme care se află în mişcare. Scopul lor este de a da acestei mişcări un sens, o ţintă, de a pune ordine în ea. În sociologie, de exmplu, acest demers a fost încercat chiar de către unul dintre întemeietorii ei, Auguste Comte, care a creat pozitivismul. Aflată la graniţa dintre filosofie, sociologie şi inginerie, teoria constructală se ocupă cu tot ceea ce este în mişcare, fie că este vorba de fluvii, de curenţi interni, de produse sau de oameni. Cunoscută până nu demult doar de câţiva iniţiaţi, teoria constructală a profesorului american de origine română Adrian Bejan promite să revoluţioneze viitorul ştiinţei, schimbându-ne totodată percepţia asupra lumii. Un eveniment semnificativ, care evidenţiază importanţa pe care a câştigat-o recent teoria constructală în domeniul ştiinţelor sociale, este sprijinul acordat de National Science Foundation din SUA, prin programul Human and Social Dynamics, pentru „dezvoltarea unei comunităţi de oameni de ştiinţă în jurul teoriei constructale a dinamicii sociale”. A fost organizat astfel, in 2006, primul workshop internaţional „Constructal Theory of Social Dynamics”, organizat la Duke University SUA, care a grupat, pentru prima data, oameni de şltiinţă, sociologi şi ingineri, cu scopul de a da o nouă dimensiune, cea socială, teoriei constructale. Conferinta a fost ourganizată, după cum explica prof. Bejan, pentru „a dărâma nişte frontiere”, dar nu în sens distructiv, ci în sens constructiv, pentru a crea un domeniu mai larg din domenii seprate istoric, cum sunt ştiinţele exacte şi cele umanistea.

Teoria constructală a profesorului Bejan este considerată revoluţionară, deoarece inversând curentul reducţionist impus de fizica modernă, ea merge de la mic spre mare; elaborează structura macroscopică globală plecând de la asamblarea locală a structurilor elementare; trasează un drum raţional care îl călăuzeşte pe omul de ştiinţă pas cu pas, treaptă cu treaptă, către sistemul optim.

Conform teoriei constructale, unde există un flux (de materie, informaţional, o mobilitate socială sau de orice altă natură), apare în mod necesar şi o configuraţie/structură, iar configuraţia poate fi nu numai explicată, ci şi anticipată. Astfel, prin direcţionarea fluxului poate fi modificată morfologia configuraţiei, până la obţinerea unei configuraţii dorite. Dacă se defineşte limpede lista de constrângeri ce acţionează asupra sistemului şi se precizează clar obiectivele, se poate studia felul în care constrângerile înfluenţează structura configraţiei în funcţie de modul cum sunt repartizate.Toate structurile vii sau inerte pot, deci, să fie investigate de acum înainte prin optica sistemelor termodinamice, adică să fie considerate nişte sisteme energetice supuse, deopotrivă, unor fluxuri, unor constrangeri şi unor obiective.


346

3.4. TEORIA CONSTRUCTALĂ:OBIECTIVE, FLUXURI ŞI CONSTRÂNGERI

Aplicabilitatea teoriei constructale la tema prezentei dizertaţii, Managementul proiectelor şi politici de absorbţie a resurselor financiare pentru cercetarea ştiinţifică, a fost dată de caracterul constant interdisciplinar al acestei teme de cercetare. Abordarea din această perspectivă a permis ca la fiecare nivel, la fiecare scală de analiză să se folosească metode diferite, optimizate pentru nivelul respectiv: modelarea matematică, analiza comparativă a amprentei ecologice, analiza datelor statistice, analiza indicilor de dezvoltare folositi în elaborarea politicilor de dezvoltare a CE din perspectiva istorică, hibridizarea unor modele de management de programe şi elaborarea unui nou model de management pe care-l considerăm mai potrivit pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, teoria jocurilor sau calculul echilibrului Nash în care considerăm că trebuie să se găsească sistemul economic, cel social şi mediul, pentru a se atinge dezideratul dezvoltării durabile, analiza economică a bugetului CE, fiecare dintre acestea aducându-şi aportul la crearea unei imagini de ansamblu, precum piesele unui puzzle uriaş, care se potrivesc perfect în final, formând o unică imagine, pe care doar atunci reuşim să o percepem.

Astfel, folosind ca metodă de cercetare teoria constructală a dinamicii sociale, primul capitol al tezei defineşte clar obiectivul major/global de dezvoltare al Uniunii Europene, căruia i se subsumează toate obiectivele parţiale/locale, şi anume dezvoltarea durabilă, adică acea dezvoltare cere permite unei generaţii să-şi realizeze obiectivele fără a compromite posibilităţile generaţiilor următoare de a-şi atinge propriile obiective de dezvoltare.

Tratarea temei din perspectiva constructală debutează cu o prezentare istorică a noţiunii de dezvoltare durabilă, subliniind deciziile politice majore care au impus dezvoltarea durabilă ca politică acceptată tot mai pregnant pe plan global. Se analizează în continuare principiile statuate în Agenda 21, cu accent pe strategia durabilă şi autoritatea locală, pentru ca în finalul capitolului să se prezinte câteva aspecte specifice dezvoltării durabile rurale. Se stabileşte astfel obectivul general spre care se tinde în dezvoltarea societăţii ca întreg, şi anume atingerea unui nivel de dezvoltare care să fie sustenabil sub toate aspectele sale.

În lumina aceleiaşi teorii constructale, din necesitatea definirii corecte a situaţiei iniţiale precum şi aconstrângerilor, capitolul următor, intitulat Cunoaşterea realităţii rurale - bază a procesului de elaborare a politicilor de dezvoltare durabilă, face o analiză a mediului rural românesc (repere socio-demografice, condiţii de viaţă, date privind locuirea în rural, structura de venituri şi consum) prin analiza datelor statistice oficiale. Acelaşi capitol analizează necesitatea trecerii agriculturii de la subzistenţă la


347

eficienţă, introducerea politicii comune a UE în România, precum şi necesitatea implementării tehnologiei informatice şi de comunicaţii ca premisă a dezvoltării rurale durabile, ceea ce reprezintă identifcarea fluxurilor ce se stabilesc (materiale, informaţionale, de transfer de cunoştinţe) conform aceleiaşi teorii constructale, pentru ca pornind de la situaţia actuală să putem atinge obiectivul dorit.

Trecând la o altă scală de analiză, capitolul Privire de ansamblu asupra indicatorilor de dezvoltare durabilă şi a relaţiei acestora cu politicile de dezvoltare, porneşte de la o prezentare generală a indicatorilor de dezvoltare, a modului de utilizare a acestora în luarea deciziilor politice din perspectiva strategiei de dezvoltare şi a teoriei constructale, accentuând atât avantajele cât şi dezavantajele lor. Capitolul, împărţit în patru subcapitole, continuă cu o prezentare a experienţei internaţionale în domeniu, prezentând câteva seturi de indicatori propuşi de mari organizaţii internaţionale, cum ar fi Cadrul Pressure-StateResponse al OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development), cadrul propus de Banca Mondială sau cel propus de Naţiunile Unite. Subcapitolul continuă cu prezentarea unor instrumente de măsurare a dezvoltării durabile, cum ar fi barometrul dezvoltării durabile şi amprenta ecologica.

Se prezintă criteriile de selecţie a indicatorilor, raportarea României la Strategia de Dezvoltare Durabilă reînnoită a UE, indicatorii best available şi best needed. Capitolul se încheie cu un studiu de caz, prin compararea amprentei ecologice a unor state, atât la nivel european cât şi mondial. În cadrul impus de teoria constructală, aceşti indicatori reprezintă instrumentele care permit urmărirea efectelor constrângerilor asupra fluxurilor, astfel încât structura finală să conveargă înspre obiectivul final, atingerea unui nivel de dezvoltare durabilă.

Managementul proiectelor, următorul capitol, propune un model nou, inovativ, de management, modelul hibrid (o altă contribuţie personală importantă), pe care îl considerăm mai potrivit în cazul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, din raţiuni ce ţin de dinamica acestor proiecte şi de gradul de incertitudine pe care îl implică. Se porneşte de la analiza detaliată (efectuată în premieră – altă contribuţie personală), a două modele clasice de management, cel secvenţial şi cel circular, pentru a se propune în final un model hibrid, care încearcă să înglobeze aspectele pozitive ale fiecărei scheme clasice într-un model coerent şi eficient. Dezvoltarea unui proiect este divizată astfel în şase faze: 1. faza de iniţiere, 2. faza de definire, 3. faza de proiectare, 4. faza de dezvoltare, 5. faza de implementare, 6. faza de finalizare, fiecare fază fiind analizată din perspectiva precondiţiilor, a necesităţilor funcţionale, a necesităţilor operaţionale şi a limitărilor inerente. Toate acestea constituind, de fapt, obiectivele intermediare ce trebuiesc atinse pentru a putea apoi converge spre obiectivul final.

Pornind de la constatarea că Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României prevede în mod explicit necesitatea menţinerii echilibrelor macroeconomice,


348

capitolul Strategie, politici de dezvoltare şi modele matematice, evidenţiază faptul că modelarea matematică a proceselor macroeconomice este o nevoie în actualul stadiu de dezvoltare a României, care va permite alegerea şi, mai ales, ajustarea acestei strategii în funcţie de situaţia reală, concretă, în care se găseşte economia României, ceea ce din perspectiva teoriei constructale reprezintă posibilitatea modelării seturilor de indici, a fluxurilor şi a constrângerilor, astfel încât să se poată atinge obiectivul scontat, prin modificare în timp real a politicilor de dezvoltare.

Modelarea proceselor economice este analizată din prisma teoriei jocurilor. Sunt prezentate mai întâi ipotezele fundamentale, iar în continuare se analizează ideea, care constituie o contribuţie personală majoră a acestei teze, că dezvoltarea durabilă poate fi modelată cu ajutorul Teoriei jocurilor, ca un echilibru Nash între cei trei factori, economic, social şi de mediu (o combinaţie de strategii astfel încât nici o parte nu poate să-şi îmbunătăţească situaţia prin schimbarea propriei strategii, presupunând că strategiile complementare ale celorlalte părţi implicate rămân aceleaşi).

Ideea este reiterată apoi într-un studiu de caz referitor la alegerea unei strategii raţionale pentru un turism sustenabil. Deşi teoria jocurilor are un domeniu de aplicare extrem de larg, am optat pentru un caz real, dezvoltarea unei strategii pentru dezvoltare turistică sustenabilă deoarece considerăm că ţara noastră are un potenţial turistic major, încă neexplorat şi neexploatat suficient, iar modelul matematic folosit poate fi uşor validat în acest caz.

Se evidenţiază în cadrul acestui capitol ideea modelelor matematice ca suport al deciziilor colective. Astfel, o dispoziţie legală poate fi interpretată ca un mijloc de modificare a câştigurilor jucătorilor pentru diverse strategii. Un exerciţiu util este acela de a crea situaţii ipotetice în care se elaborează legi care să aibă ca efect transferul câştigurilor de la un jucător la altul, sau care reduc câştigul pentru anumite combinaţii de strategii de o asemenea manieră încât combinaţia de strategii care maximizează câştigul total să corespundă unui echilibru Nash pur, unic pentru întregul joc. Iar dacă cei trei jucători sunt domeniile majore economic, mediu şi social, această situaţie reprezintă de fapt acel echilibru care permite o dezvoltare durabilă (sustenabilă).

Abordarea temei din perspectiva constructală se încheie cu capitolul Politici de absorbţie a resurselor financiare pentru cercetarea ştiinţifică. Strategie şi nevoie de acţiune debutează cu o analiză a cadrului European, a strategiei şi a nevoii de acţiune în momentul actual, prezentând apoi exerciţiul de foresight care a stat la baza elaborării Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovaţie 2007-2013, modelul investiţional pentru activitatea de CDI, precum şi măsuri pentru realizarea cadrului instituţional.

Acest capitol trasează un drum raţional care ne călăuzeşte pas cu pas, treaptă cu treaptă, către sistemul optim de finanţare a activităţii de CDI din universităţi, care trebuie


349

să înglobeze în mod necesar şi activitatea de atragere de resurse financiare prin filantropie. Partea finală a acestui capitol este dedicată descrierii câtorva modele de atragere a resurselor financiare prin filantropie, inspirate de situaţia existentă în SUA, pe care considerăm că ar fi necesar să le aplicăm şi în învăţământul universitar românesc: Modelul donaţiei majore (mecenatului), Modelul fundaţiilor pentru cercetare; Modelul multimodal şi Modelul alumni.

Abordarea temei Managementul proiectelor şi politici de absorbţie a resurselor financiare pentru cercetarea ştiinţifică dintr-o perspectivă interdisciplinară a permis surprinderea dinamicii accelerate a sistemelor sociale şi, implicit, a dinamicii politicilor care modelează, în fapt, sistemele sociale în care trăim cu toţii. Putem astfel percepe la adevărata sa dimensiune presiunea pe care restructurarea sistemului de cercetare-dezvoltare din România o exercită asupra mediului universitar şi de cercetare ştiinţifică, în condiţiile în care cunoaşterea este unanim recunoscută pe plan mondial drept resursă strategică.

3.5. INDICATORII DEZVOLTARII DURABILE

Aşa cum în viaţa de zi cu zi folosim tot felul de indicatori care să ne semnaleze o schimbare intervenită într-o stare de echilibru, de normalitate (febra, ca indicator al stării de sănătate, sau aprinderea unui led roşu ca indicator al lipsei de combustibil lichid la o maşină, de exemplu), tot aşa şi în ştiinţă sunt folosiţi pe scară largă tot felul de indicatori care să furnizeze informaţii despre fenomene şi domenii de interes. Informaţia este esenţială în viaţa de zi cu zi, în ştiinţă şi în politică, permiţând evaluări precise ale unei situaţii concrete, în timp real, care duc apoi la luarea unor decizii.

În particular, indicatorii de dezvoltare durabilă oferă informaţii: § despre stare mediului, a economiei şi societăţii - descriu o anumită situaţie; § despre slăbiciuni şi potenţiale probleme - atrag astfel atenţia asupra problemelor care trebuie rezolvate; § despre performanţele acţiunilor şi politicilor - sunt astfel indicatori de performanţă care dau măsura succesului adoptării unor măsuri şi politici; § utilă în elaborarea unor politici de dezvoltare - sunt instrumente de planificare, care ajută la selecţia unei anumite politici din mulţimea de politici alternative. În plus, indicatorii: § ajută la clarificarea obiectivelor şi a priorităţilor - sunt instrumente explicative, contribuie la transpunerea conceptelor dezvoltării durabile în termeni practici; § ajută la sensibilizarea publicului larg la problematica dezvoltării durabile şi a acţiunilor ce se impun pentru asigurarea acestei dezvoltări; § ajută la identificarea discontinuităţilor apărute în achiziţia de date şi permite stabilirea unui cadrul conceptual unitar pentru colecţiile de date;


350

§ în mod ideal, constituie legătura dintre diferitele componente ale dezvoltării durabile, reflectând importanţa dinamicii sistemului complex raportată la componentele sale.

3.6. EXPERIENŢA INTERNAŢIONALĂ REFERITOARE LA INDICATORII DE DZVOLTARE DURABILĂ

Vom examina în continuare unele din cele mai cunoscute eforturi internaţionale referitoare la dezvoltarea unor seturi de indicatori, pentru a evidenţia cadrul conceptual referitor la indicatorii de dezvoltare durabilă, dar şi pentru a evidenţia tendinţele şi nevoile actuale în domeniu.

Consideră ca semnificative în lumina acestei analize următoarele cadre conceptuale:

1. Cadrul Pressure-State-Response al OECD; 2. Cadrul Wealth of Nations Measuring, propus de Banca Mondială; 3. Indicatorii CSD ai Naţiunilor Unite; 4. Barometrul dezvoltării durabile; 5. Amprenta ecologică.

3.7. INSTRUMENTE EXPERIMENTALE DE MĂSURARE A DEZVOLTĂRII DURABILE

3.7.1. Ecological footprint - amprenta ecologică

Termenul Ecological footprint (amprenta ecologică, în traducere) este un instrument de management a resurselor care măsoară de ce suprafaţă de teren şi de apă are nevoie o populaţie umană anume pentru a produce resursele pe care le consumă şi pentru a absorbi deşeurile şi reziduurile industriale. Pentru a putea supravieţui consumăm ceea ce ne oferă natura. Oricare din acţiunile noastre are impact asupra ecosistemului planetei. Acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze atâta timp cât consumul uman nu depăşeşte puterea de regenerare a Pământului.

Prin măsurarea amprentei ecologice a unei populaţii (a unui individ, a unui oraş, a unei naţiuni sau a întregii umanităţi) conştientizăm de fapt excedentul de consum, ceea ce poate duce la un management optim al resurselor ecologice. Amprenta ecologică permite oamenilor să ia decizii personale sau colective în sprijinul optimizării consumurilor pentru a putea menţine în parametrii funcţionali planeta pe care o împărţim cu toţii.

Amprenta ecologică este mai degrabă un instrument "contabil" care măsoară "cantitatea de natură" pe care o populaţie sau o ţară o consumă. Valorile se echivalează în unităţi de suprafaţă. Măsurătorile se bazează pe prezumţia că orice activitate umană utilizează resurse şi necesită fluxuri de curăţire a reziduurilor care pot fi echivalate cu suprafaţa productivă biologic necesară îndeplinirii acestor funcţii.


351

Rezerva ecologică Deficitul ecologic

> 50% din biocapacitate < 50% din biocapacitate

< 50% din biocapacitate > 50% din biocapacitate

Date insuficiente Ecological debitors and creditors (ecological reserve, ecological deficit).

(source: Global Footprint Network).


352

a)

b)

Fig. 2. Amprenta ecologică a României: a) amprenta vs. biocapacitatea; b) amprenta pe componente

Romania: a) Ecological footprint vs. biodiversity, b) by components (built terrain, CO2 absorbtion, nuclear, forest for combustion, timber, fisheries, pastures,

crop field) (source: Global Footprint Network) Se observă, la o primă vedere, atât dezechilibrul provocat de politica de

industrializare forţată din anii '70, cât şi revenirea la un echilibru între amprenta ecologică şi biocapacitate ca urmare a evenimentelor din 1989 şi a schimbărilor politice şi sociale pe care le-a adus. Şi tot la o primă vedere se remarcă tendinţa, îngrijorătoare prin constanţa ei, de scădere a biocapacităţii la nivelul întregii ţări.


353

3.8. INDICATORI ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Indicatorii de dezvoltare durabilă au proliferat, după cum am arătat, după summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992. Astfel, strategia pentru dezvoltare durabilă adoptată de Consiliul European la Gothenburg in iunie 2001 afirma explicit intenţia de a monitoriza în mod regulat indicatorii de dezvoltare durabilă în vederea atingerii obiectivului fundamental "satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente fără a diminua şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Stabilirea unor obiective şi monitorizarea progresului în atingerea lor cu ajutorul unor indicatori specifici sunt două caracteristici tipice unei abordări manageriale strategice. Strânsa legătură dintre obiectivele stabilite şi indicatorii de monitorizare permite o abordare nouă, de tipul managementului strategic în dezvoltarea durabilă, mai potrivită decât abordarea de tip planificare rigidă, care s-a dovedit, de altfel, ineficientă. Indicatorii de dezvoltare permit monitorizarea de lungă durată a progresului pe direcţia atingerii obiectivelor, fiind un instrument indispensabil pentru cei ce stabilesc strategia şi politicile de dezvoltare, permiţând totodată şi informarea publicului larg în legătură cu realizările, cu nerealizările sau compromisurile făcute în dinamica procesului de dezvoltare durabilă.

Amprenta ec olog ic a vs . bioc apac itate. C omparatie

-15

-10

-5

0

5

10

15

Austria

Belgia

F inlanda

F ranta

Germania

Anglia

Americ

a

B raz ilia

J aponia

Irlanda

Italia

Romania

Hec

tare

glo

bal

/per

soan

a

A mprenta ecologica

B ioc apacitatea

Diferenta

Fig.3. Amprenta ecologică şi biocapacitatea; nivelul diferenţei dintre cele două.

(original) Comparison between ecological footprint and biodiversity.


354

Cap.IV. MANAGEMENTUL PROIECTELOR

4.1. PROCESE STRATEGICE. MANAGEMENT STRATEGIC

Fig. 4. Ciclul strategiei CD: a-d principiile, 1-4 paşii (sursa: Valkerz et. al, 2006)

Research and development strategy: a-d principles; 1-4 main steps. Stabilirea unor obiective şi măsurarea progresului pe calea îndeplinirii acestora cu

ajutorul unor indicatori sunt două caracteristici puternic corelate, specifice abordărilor strategice. Abordările de management strategic şi procesele strategice au devenit tot mai frecvent utilizate în ultimele două decade, atât în sectorul public cât şi în cel privat, odată ce a devenit evidentă ineficienţa în fapt a planificării rigide.

Prezentul capitol urmăreşte elaborarea unui nou model de management al proiectelor, optimizat pentru derularea activităţilor de cercetare-dezvoltare. Metodologia utilizată este analiza comparativă a modelului clasic secvenţial cu un model mai recent de management de proiect, provenit dintr-un domeniu extrem de dinamic, Tehnologia Informaţiilor, şi anume modelul ciclic de management al proiectelor.

Diagnoza celor două modele, bazată pe analiza preliminară, ne va permite selectarea parametrilor-cheie, precum şi reliefarea într-o modalitate coerentă a conexiunilor dintre parametrii sesizaţi ca semnificativi.

De la viziune la acţiune pe termen

scurt şi mediu

De la voinţa politică la viziunea

comună

De la acţiune la învăţare

De la învăţare la reînnoirea strategiei

1. Angajament politic şi îndrumare - mandat politic - angajament de înalt nivel - baza legală (constituţională)

3. Procesul de implementare - planuri de lucru şi bugete - taxe/impozite şi considerarea impactului CD - orchestrarea caracteristicilor strategiei şi a instrumentelor politice

2. Formularea strategiei - viziune pe termen lung şi obiective SMART - sinergii şi compromisuril - îndrumare procedurală relativ la cele 4 principii

4. Revizuire şi monitorizare - monitorizarea performanţei - revizuire şi/sau evaluare

a. Focalizare pe termen lung b. Integrarea politicilor c. Participare d. Reflexivitate


355

Ultima fază a demersului nostru ştiinţific va reprezenta o încercare de hibridizare a celor două modele, prin preluarea a ceea ce este mai valoros din fiecare şi eliminarea pe cât posibil a factorilor de risc, în acţiunea de definire a unui nou model de management al proiectelor optimizat pentru activitatea de cercetare-dezvoltare.

4.2. MEDIUL ŞTIINŢIFIC ŞI MEDIUL POLITIC

Conducătorii de proiecte şi în special managerii de proiecte trebuie să ia în considerare însă şi mediul în care acestea se vor desfăşura. Trebuie cunoscut modul în care se iau decizii în cadrul programului, dar şi modul în care se iau decizii referitoare la program, adică în mediul extern acestuia. Orice proiect de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca făcând parte atât din lumea ştiinţifică cât şi din cea politică, voinţa politică fiind cea care, de cele mai multe ori, determină priorităţile sau cursul unui proiect.

Lumea ştiinţifică, de exemplu, se bazează pe individualităţi, pe caractere puternice, pe tipuri variate de personalităţi, dar care au în comun o strictă specializare, un nivel de performanţă peste medie, şi pe care nu e uşor să le faci să coopereze, oscilând în limitele compromisului sau sinergiei în funcţie de abilitatea şi talentul managerial al conducătorului de proiect. Acţiunile se bazează pe încredere reciprocă, iar relaţiile stabilite între membrii echipei pot fi de o importanţă majoră pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului. Puterea este descentralizată, hotărârile se bazează, în general, pe dialog şi comunicare.

În lumea politică accentul cade asupra noţiunii de "majoritate", majoritatea fiind cea care determină cursul acţiunilor şi al problemelor. Din acest motiv loialitatea faţă de un grup este importantă, chiar dacă opiniile proprii pot diferi sub anumite aspecte faţă de cele ale grupului majoritar. Deoarece "majoritatea" e formată de prea puţine ori de membrii unui singur grup, sunt necesare, de cele mai multe ori, coaliţii, formate uneori chiar şi cu grupuri cu convingeri diametral opuse. Deciziile politice rezultă în urma unei perspective particulare, a perspectivei unui grup majoritar, asupra lumii înconjurătoare. În lumea politică raportarea la anumite evenimente sau fapte este necesară pentru a putea menţine ordinea necesară. De cele mai multe ori "scopul scuză mijloacele", ceea ce de fapt poate însemna doar faptul că restul lumii nu percepe acea perspectivă particulară a grupului majoritar, iar puterea este centralizată.

În mod intuitiv mediul universitar şi de cercetare e atras mai mult de prima din aceste două lumi, cea de a doua având de multe ori conotaţii negative, fiind des auzită remarca "noi nu facem politică aici". Cu toate că lumea ştiinţifică este pentru mulţi mai atractivă, are totuşi un mare dezavantaj: deciziile referitoare la investiţiile în educaţie, în protejarea mediului, la strategia de dezvoltare durabilă, la cercetare-dezvoltare, apărarea naţională sau utilizarea energiei nucleare se iau în lumea politică, nu în cea ştiinţifică.


356

Modelul politic este singurul model posibil pentru astfel de decizii, aşa încât putem face remarca, fără frica de a greşi, că jocul politic este un joc care trebuie jucat.

Organizaţiile şi instituţiile de tot felul, cum ar fi universităţile, centrele de cercetare-dezvoltare, de transfer tehnologic ş.a. îşi desfăşoară activitate datorită voinţei politice care le furnizează, de cele mai multe ori, finanţarea absolut necesară funcţionării în parametri optimi. Spre deosebire de firmele comerciale, rezultatele activităţii acestor organizaţii şi instituţii nu pot fi cuantificate în termenii stricţi ai profitului economic. Acest lucru face ca proiectele de cercetare-dezvoltare, de exemplu, să fie mai greu de realizat şi de condus decât un proiect comercial, deciziile referitoare la proiectele de cercetare-dezvoltare fiind luate în mediul politic, ceea ce de multe ori înseamnă că nu sunt cele mai bune soluţii pentru desfăşurarea proiectului din punct de vedere ştiinţific. În această categorie se pot încadra, de exemplu, deciziile de realocare sau diminuare a fondurilor pentru cercetare-dezvoltare, cu puternic impact asupra proiectelor în desfăşurare, datorate unor cauze externe, cum ar fi criza financiară globală sau inflaţia galopantă.

Nu trebuie dedus însă faptul că decizia politică poate doar să frâneze activitate de cercetare-dezvoltare, căci decizia politică este cea care permite dezvoltarea unor proiecte de cercetare valoroase, cu rezultate notabile văzute din perspectiva unui orizont de timp mai îndepărtat. Astfel, în cadrul programelor de cercetare, inovarea poate fi clasificată în două categorii distincte: inovarea evolutivă, termen care se referă la componenta predictibilă, la creşterea datorată avansului cercetării, care este o parte integrantă a oricărui plan de cercetare pe termen lung, şi inovarea radicală sau revoluţionară. Aceasta din urmă apare de multe ori în prezenţa unui element catalizator, şi foloseşte modele noi, noi paradigme, pentru atingerea unui nivel de performanţă care depăşeşte cu mult posibilităţile de avans ale inovării evolutive curente.

Apare astfel o discrepanţă între evoluţia rapidă în cazul acestui tip de inovare şi structura organizatorică a instituţiilor care gestionează activitatea de cercetare. Instituţiile nu pot fi schimbate însă în acelaşi ritm. Rezultă astfel nevoia unor iteraţii între noile concepte operaţionale şi noile idei tehnice. Pe de altă parte, inovaţia radicală dislocă sau produce rupturi ale practicilor operative curente în domeniile în care îşi are originea, fiind văzută, de multe ori, ca o ameninţare la adresa acestor practici. În consecinţă, inovarea radicală are nevoie de protecţie, fiind atacată de cele mai multe ori de chiar structurile operaţionale, bine încetăţenite în momentul apariţiei sale.

Acest gen de protecţie este furnizat de voinţa politică, care vine astfel în sprijinul activităţii de cercetare de un înalt nivel ştiinţific şi a inovării radicale, care nu s-ar putea impune, de multe ori, datorită unor raţiuni economice şi a implicaţiilor sociale pe care acestea pot să le aibă. Considerăm că perspectiva politică, care transcede de multe ori viitorul imediat, este cea care face posibilă cercetarea-dezvoltarea inovativă, iar în acest


357

context apariţia categoriei profesionale de manageri de proiecte, capabili să înţeleagă problematica complexă a proiectelor de cercetare-dezvoltare interdisciplinare dar şi raţiunile politice şi modul de funcţionare a mediului politic, ar trebui să fie un deziderat al societăţii româneşti a zilelor noastre. Catalizatorul proiectelor de cercetare-dezvoltare este de multe ori politic, determinând totodată şi câmpul de acţiune şi forţele motrice ale acestuia, iar cunoaşterea acestor mecanisme politice poate face diferenţa dintre un management neperformant şi unul performant în cazul activităţii de cercetare-dezvoltare.

4.3. SIMPTOMELE UNUI MANAGEMENT DEFECTUOS

Oricine a avut vreodată tangenţă cu managementul proiectelor, în special a celor de cercetare, recunoaşte că pentru a canaliza un proiect pe făgaşul succesului e nevoie de eforturi considerabile. Dificultăţile pot lua forma unor întârzieri, a depăşirii bugetului, a unor rezultate nesatisfăcătoare, a unui stres extrem asupra membrilor echipei, dacă ar fi să enumerăm doar câteva din formele pe care acestea le pot lua.

În scopul dominării echipei unui proiect sau a unei structuri organizatorice, unii manageri incompetenţi creează în mod deliberat şi rău intenţionat situaţii conflictuale artificiale precis direcţionate pentru dezbinarea membrilor structurii respective. Aceste acţiuni conduc la stăpânirea structurii respective într-un mod forţat, despotic, dar conduc şi la falimentul dezastruos al acestei structuri.

Proceduri tipice utilizate în acest caz de falimentare sunt: § denigrarea competenţei unor persoane remarcabile profesional şi recunoscute

în acest sens; § supraestimarea competenţei unei persoane cu rezultate şi competenţe reale

foarte slabe; § acordarea de puteri decizionale unor persoane incompetente astfel încât

deciziile lor sunt direcţionate şi conduse din exteriorul structurii; § instalarea în funcţii de conducere a unor persoane fără experienţă şi

competenţă profesională în detrimentul celor cu capacităţi reale şi dovedite; § şantajul şi corupţia persoanelor şi a structurilor de conducere; § crearea de activităţi/ posturi fictive şi speciale în folosul anumitor persoane, dar

în dezavantajul proiectului sau structurii organizatorice; § crearea şi dezvoltarea continuă a unor stări conflictuale virtuale.


358

4.4. MODELAREA MANAGEMENTULUI DE PROIECT. MODELUL SECVENŢIAL ÎN ŞASE FAZE

Prezentăm în cele ce urmează o scurtă schiţă a metodelor tradiţionale ale managementului de proiect. Divizarea unui proiect în mai multe faze permite un control mai bun, o mai bună direcţionare spre obiectivele ţintă dorite. Prin organizarea pe faze, se divizează necesarul total de muncă în componente mai mici, mai uşor de monitorizat. În practică, dezvoltarea unui proiect este divizată în general în şase faze:1.faza de iniţiere, 2.faza de definire, 3.faza de proiectare, 4.faza de dezvoltare, 5.faza de implementare, 6.faza de finalizare

Fig.5. Cele 6 faze ale managementului proiectelor şi tema centrală a fiecărei faze (original). The six phases of project management and their central theme.

4.5. MANAGEMENTUL PROPRIU ZIS AL UNUI PROIECT DUPĂ MODELUL SECVENŢIAL

Adoptarea modelului de management pe mai multe faze permite o mai uşoară administrare a oricărui proiect prin clarificarea tuturor aspectelor acestuia. Managementul propriu-zis al proiectului reprezintă relaţionarea mai multor componente:

1. Echipa. 2. Obiectivul ţintă. 3. Resursele limitate. 4. Incertitudinea sau riscul.

Faza de iniţiere: Ideea

Faza de definire: Ce?

Faza de proiectare: Cum?

Faza de dezvoltare: Cum să se implementeze?

Faza de implementare: Implementarea propriu zisă

Faza de finalizare: Mentenanţă şi transfer de cunoaştere


359

Deşi managerii de proiecte trebuie să se ocupe de o mare diversitate de probleme, se pot decela cinci mărimi ce pot fi cuantificate prin următorii parametri:

a. Timp b. Bani c. Calitate d. Organizare e. Informare Aceşti cinci parametri, cunoscuţi şi sub numele de "factori de control" apar la

planificarea proiectelor, la monitorizarea progresului şi la toate raportările prevăzute în proiect.

4.6. MODELUL SECVENŢIAL VS. MODELUL CICLIC ÎN MANAGEMENTUL PROIECTELOR

Modelul de management în şase faze analizat anterior este un model secvenţial, cunoscut uneori si sub numele de "model în cascadă". Pe lângă avantajele pe care le are folosirea acestui model în managementul proiectelor, apare însă şi un dezavantaj, mai pronunţat în cazul programelor de cercetare-dezvoltare: modelul nu permite reîntoarcerea la o fază după terminarea sa. Literatura de specialitate evidenţiază o serie de factori specifici proiectelor de cercetare-dezvoltare:

§ sunt procese creative; § este aproape imposibil să se identifice toate cerinţele şi funcţionalităţile de la

început; § estimare timpului necesar pentru implementarea unei caracteristici funcţionale

este dificil de făcut; § este important ca rezultatele intermediare să poată fi testate pe parcursul

întregului proiect.

4.7. MODELUL CICLIC DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR

Modelul ciclic a apărut în ultimii ani în industria în plină efervescenţă a Tehnologiei Informaţiilor. Industria IT, cu o dinamică extrem de puternică, a dezvoltat în ultimii ani mai multe metode de management al proiectelor care, deşi diferite sub anumite aspecte, au în comun o idee care ni se pare potrivită şi pentru cazul managementului proiectelor de cercetare-dezvoltare: deoarece există un grad ridicat de incertitudine asupra rezultatelor finale precum şi a "drumului" spre aceste rezultate, aceste modele presupun faptul că obiectivul final poate fin atins printr-un număr finit de cicluri mai scurte, de unde şi denumirea de "model ciclic de management".


360

Cele mai importante avantaje ale metodei ciclice sunt următoarele: § o productivitate crescută şi o mai bună implementare a tuturor

funcţionalităţilor; § estimări mai realiste ale bugetului de timp şi bani; § echipa nu resimte presiunea termenelor limită în aceeaşi măsură ca la

proiectele secvenţiale; § o calitate superioară a rezultatelor cercetării-dezvoltării.

În cazul metodei ciclice de management, cerinţele sunt rezolvate pragmatic. Se aplică de cele mai multe ori aşa zisa clasificare MoSCoW, care permite ordonarea cerinţelor după cum urmează:

Fig. 6. Modelul ciclic de management al programelor; activităţile şi sensul de desfăşurare

(original). Cyclic project management; activities and sense. Tabel/Table nr.1

Must have: cerinţe esenţiale pentru proiect Should have: cerinţe cu adevărat importante pe care echipa le doreşte Could have: cerinţe de dorit, dar care pot fi omise cu uşurinţă Want to have: cerinţe care nu vor fi implementate decât cu altă ocazie

Clasificarea MoSCoW. MoSCoW rules (sursa: Stapleton, 2003).

1. Planificarea ciclului

2. Investigarea cerinţelor

3. Proiectarea

4. Implementarea

5. Testare

6. Evaluare şi utilizare


361

Faza de finalzare - trasfer de cunoaştere NIVEL GLOBAL

Faza de iniţializare

Faza de definire: NIVEL GLOBAL

Faza de proiectare: NIVEL GLOBAL

Planificare Cercetare Proiectare

Implementare Testare Lansare

Faza ciclică

4.8. MODEL HIBRID DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR

În încercarea de a evita punctele slabe ale modelelor analizate anterior, încercăm să propunem un model de management care să cuprindă părţile care sunt cele mai bune din cele două modele.

Fig.7. Modelul hibrid de management al proiectelor (original). The hybrid model of the project management.

Modelul hibrid preia în prima parte fazele iniţiale ale modelului secvenţial, astfel

încât să se acorde suficientă atenţie necesităţilor, cerinţelor şi proiectării. După faza de proiectare, se trece la modelul ciclic, care permite o mai mare adaptabilitate în cazul proiectelor de cercetare-dezvoltare; definirea mai în detaliu a cerinţelor, implementarea şi testarea rezultatelor intermediare au loc într-un număr finit de cicluri succesive. Odată ce rezultatul cercetării este suficient dezvoltat, se trece iarăşi la modelul secvenţial, si anume la faza de finalizare-transfer de rezultate.


362

4.9. MANAGEMENTUL PROIECTELOR DE CERCETARE ÎNTRE COMPROMIS ŞI SINERGIE

Capitolul IV se încheie cu acest subcapitol, care grupează o serie de subpuncte axate pe impactul a ceea ce se numeşte soft skills asupra managementului de calitate al proiectelor. Ideile care au stat la baza subcapitolelor au făcut obiectul unor articole publicate atât în ţară cât şi în străinătate.

4.9.1. Diferenţele de personalitate în contextul interdisciplinarităţii

Studiul se concentrează pe studierea diferenţelor de personalitate în lumina teoriei lui Jung, care poate fi direct legată de stadiile de rezolvare a problemelor, deci în legătură directă şi cu practica. Următorul pas îl reprezintă înţelegerea apariţiei diferenţelor de personalitate ca adaptări la mediul parental, în lumina teoriei Adaptărilor de Personalitate (Personality Adaptations Theory) şi a conceptului de Scenariu al vieţii (Life Script). Această etapă ne va permite să vedem conştientizarea diferenţelor de personalitate nu ca o intervenţie de minut, în care oamenii stau şi ascultă prezentarea unei teorii, ci ca ceva care necesită şi timp şi efort, pentru a te descoperi pe tine însuţi prin cei din jur, pentru a începe procesul de maturizare emoţională.

Teoria tipurilor de personalitate a lui Jung diferenţiază personalităţile umane după modul în care percep (cele două extreme în acest caz fiind tipurile S şi N) şi după modul în care decid (extremele fiind în acest caz T şi F), după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Tabel/Table 2.

Perceiving Senzitiv (S) - Culege informaţia cu ajutorul celor cinci simţuri şi observă ce este actual.

Intuitiv (N) - Culege informaţie cu ajutorul celui de „al şaselea simţ” şi e atent la ce ar putea fi.

Deciding

Gânditor (T) - Organizează şi structurează informaţia pentru a decide în mod logic, obiectiv.

Simţitor (F) - Organizează şi structurează informaţia pentru a decide într-un mod personal, în funcţie de propriile valori.

Modelul Jung al personalităţilor umane. Jung model of human personalities

Katharine Briggs şi Isabel Myers au completat acest model cu încă două dimensiuni

(Extroversie – Introversie şi Judecare – Percepţie), construind inventarul de personalităţi MBTI (Myers-Briggs Type Indicator), care şi-a găsit numeroase aplicaţii în cultura organizaţională, aplicaţii printre care se numără şi rezolvarea problemelor în echipe cu diferenţe de personalitate. După modelul MBTI, orice tip de personalitate este


363

caracterizat printr-o combinaţie de 4 litere. De exemplu, ESTJ este o personalitate Extroversie Introversie Judecare Percepţie. Pentru simplificare şi exemplificare practică se va folosi în continuare doar indicatorul bidimensional Jung. În derularea programelor de cercetare interdisciplinară este necesară acoperirea tuturor funcţiilor S, N, T, F, astfel încât să fie acoperite: culegerea datelor şi a informaţiei relevante (funcţia S), dezvoltarea ipotezelor şi a posibilităţilor (funcţia N), raţionamentul logic pentru alegerea variantelor optime (funcţia T) precum impactul asupra oamenilor şi mediului (funcţia F).

Tabel/Table nr.3:

ISTJ ISFJ INFJ INTJ ISTP ISFP INFP INTP ESTP ESFP ENFP ENTP ESTJ ESFJ ENFJ ENTJ

Cele 16 tipuri de personalităţi ale indicatorului Myers Briggs Myers Briggs indicator. Type of personalities

În se arată că: „deşi acest proces pare simplu, în realitate poate fi dificil de implementat, deoarece oamenii, în general, au tendinţa să omită din proces părţile care îi solicită să-şi folosească funcţiile care pe care nu le preferă”. De-a lungul acestor dimensiuni ale personalităţii, oamenii sunt caracterizaţi de raportul care se stabileşte între extreme, adică de echilibru sau gradul de polarizare. După cum se va vedea, în echipe interdisciplinare, cum sunt cele implicate în cercetare pentru o agricultură sustenabilă, există mai multe şanse ca cei implicaţi să aibă profile polarizate decât echilibrate, fiecare în domeniul său de specialitate. Şi asta pentru că s-au specializat în decursul vieţii să fie sau foarte obiectivi şi foarte logici, înclinaţi spre rezolvarea problemelor (inginerii, de exemplu, au de obicei, un profil ST) sau să fie mai atenţi la mediul în care îşi desfăşoară activitatea, la nevoile celor din jur (biologii sau managerul de proiect, de exemplu, ar putea avea profile NF). În consecinţă, nu vor putea acoperi tot spectrul de nevoi în rezolvarea problemelor dacă vor lucra singuri şi nu în echipă.

Atunci când lucrează împreună, există posibilitatea să rezolve problemele utilizând caracteristica comună, care poate fi T dacă majoritatea sunt ingineri şi pun accentul pe logică, dar există şi posibilitatea apariţiei conflictelor, dacă cei din grup au caracteristici opuse şi extreme în acelaşi timp. De exemplu, un caracter T puternic polarizat (posibil un inginer care se bazează puternic pe logică) va considera un caracter F puternic polarizat (posibil un biolog) ca o persoană indecisă, slabă chiar, în timp ce persoana cu caracter F polarizat (biologul) îl va considera pe primul ca pe o persoană insensibilă, absurd de logică, nerealistă chiar.


364

Fig.8. Profil polarizat; profil echilibrat (original)

Polarised vs. balanced profile Personalităţile oamenilor sunt rezultate ale adaptării de timpuriu la mediul parental,

care funcţionează ca o programarea emoţională puternică, adâncă, chiar dacă inconştientă, pe tot parcursul existenţei, în ceea ce priveşte deciziile legate de cariera sau viaţa fiecăruia.

În condiţiile unui mediu subparental (părinţii nu sunt interesaţi de copil sau, mai rău, îl consideră o povară pentru planurile lor de viaţă, pentru carierele lor), copilul va fi obligat să se adapteze închizându-se în sine, retrăgându-se pe cât posibil, în speranţa că dacă nu îşi va stresa părinţii aceştia nu-l vor abandona. Există astfel şansele să devină un introvertit, să-şi folosească resursele interne pentru a supravieţui în solitudine, gândind şi trăind într-o lume imaginară (o posibilă adaptare de personalitate de tip Creativ-Visător-Schizoid sau de tip Fermecător-Manipulant-Antisocial). La polul opus, condiţiile unei mediu supra parental (părinţii încearcă prea mult să-l stimuleze sau vor să menţină un control puternic asupra sa) pot crea premisele unei adaptări de personalitate care să menţină copilul hiperactiv (adaptare de tip Entuziast-Exagerat-Histrionic), sau din cauza frustrărilor rezultate în urma luptei pentru control va dezvolta obsesii de răzbunare compulsive, aşteptând perfecţiunea de la toţi, inclusiv de la el însuşi (adaptare de tip Responsabil-Dependent de muncă-Obsesiv). Frustrările datorate luptei pentru control pot fi introvertite, dând naştere unei dorinţe de răzbunare pasiv-agresivă (adaptare de personalitate de tip Jucăuş-Necooperant-Pasiv-Agresiv).

În condiţiile unui mediu parental inconsecvent (părinţii se luptă între ei, au valori diferite şi aşteptări diferite de la copil) poate apărea o adaptare de personalitate care îl face pe copil sceptic, bănuitor, încercând să ghicească ce se află în spatele cuvintelor şi să-i manipuleze şi să-i controleze pe ceilalţi (adaptare de tip Gânditor strălucit-Sceptic-Paranoid).

Senzitiv INtuitiv

Profil polarizat, persoana extrem de practica, inclinata spre fapte, detalii; obiectiva in culegerea informatiei (S) si extrem de logica in luarea deciziilor (T).

T ginditor F simtitor

T ginditor F simtitor

Profil echilibrat, persoana relative mai intuitiva (N) decit practica; inclinata spre fapt atunci cind culege informatia; cind decide, ia in considerare in mod aproape egal logica rece dar si consecintele asupra oamenilor (F)

INtuitiv Senzitiv


365

Există un teren comun care permite predicţia caracteristicilor MBTI din cele şase tipuri de adaptări de personalitate descrise mai sus. Astfel, Dependentul de muncă şi Scepticul pot fi de tip **TJ (unde * e convenţia implicită pentru „oricare”), Manipulantul poate fi de tip *NT*, Exageratul poate fi de tip E*FJ, Necooperantul poate fi un tip EN*P iar Visătorul un tip I*TP.

Acest lucru permite descifrarea diferenţelor de personalitate începând chiar cu mediul parental şi cu deciziile de viaţă luate de fiecare pentru a se adapta la acest mediu şi conexarea lor cu relaţiile interpersonale care pot apare în cadrul colectivelor interdisciplinare din proiecte de cercetare pe termen lung. Aceste decizii de adaptare la mediul parental fac parte din Scenariul de viaţă al oricărei persoane. Scenariul de viaţă este un concept fundamental al Analizei Tranzacţionale, care reprezintă o şcoală teoretică şi practică a psihoterapiei pentru domeniul educaţional şi organizaţional, inventată de Eric Bern.

Ţinând cont de discuţiile de mai sus, este posibil ca, având o puternică programare iniţială inaccesibilă conştientului, rezultând din condiţiile mediului parental (subparental, supra parental sau inconsecvent), oamenii să ia decizii în viaţă şi în carieră în funcţie de acea programare iniţială. Vor continua astfel să-şi adâncească acest profil programat iniţial până când apariţia unor evenimente sau a unor personalităţi marcante le întrerupe acest curs, provocându-i să ia decizii contrare programării iniţiale. Cu alte cuvinte, atunci când ceva neaşteptat intervine, pentru care o persoană nu are o explicaţie imediată, cultura şi programarea iniţială îi vor furniza o explicaţie, prin cultură înţelegând mediul imediat înconjurător, grupul de referinţă, ideologia, ştiinţa sau religia, care sunt componente ale vieţii acelei persoane. Aşadar, la fel ca în cazul indicatorilor de personalitate Jung, când un profil putea să fie mai mult sau mai puţin polarizat sau echilibrat, oamenii pot avea un scenariu de viaţă mai puternic sau mai slab înscris sau programat iniţial în personalitatea fiecăruia. În mod obişnuit, oamenii care în decursul vieţii au fost expuşi la şocuri culturale, la evenimente dramatice, oamenii charismatici, cu o personalitate puternică, sunt mai puţin predispuşi să se supună acelei programări iniţiale.

Totuşi, a te specializa într-un anumit domeniu (cazul medicilor, inginerilor, biologilor, sociologilor, managerilor ş.a.) înseamnă o adaptare de mai lungă durată la un mediu specific. Dar cu cât se stă mai mult într-un anumit mediu, cu cât cineva devine mai expert într-un anumit domeniu, cu atât mai polarizat este profilul său şi cu atât mai profund este scenariul său de viaţă. În consecinţă, cu cât mai expert devine cineva, cu atât mai polarizat şi mai profund este profilul său. Dar un profil mai puternic polarizat, mai profund, poate să însemne că cu cât mai expert devine cineva într-un domeniu, cu atât mai pasionat poate fi în felul în care vede viaţa şi locul său; mai înseamnă şi că va putea considera ideile altora ca pe nişte ofense la propria persoană, la locul pe care îl deţine.


366

Se pare că am ajuns la o dilemă de nerezolvat, la o contradicţie cuprinsă în chiar miezul problemei: cu cât oamenii se specializează mai mult şi creşte nivelul lor de expertiză, cu atât mai mari sunt obstacolele în calea colaborării lor în colectivele de cercetare interdisciplinară pe termen lung? Poate aceasta să însemne faptul că, odată cu specializarea, cu dobândirea unei inteligenţe tehnice, a unui nivel ridicat de expertiză şi mândrie profesională, oamenii devin mai puţin dispuşi să coopereze, să dea dovada şi de o inteligenţă emoţională pe măsură?

Şi totuşi, descătuşarea resurselor creativităţii, atât de necesară în colectivele interdisciplinare, o constituie exploatarea abilă a chiar acestor diferenţe, de personalitate şi de expertiză.

Cap.V. STRATEGIE, POLITICI DE DEZVOLTARE ŞI MODELE

MATEMATICE

Dezvoltarea durabilă are multe faţete care trebuie considerate simultan de cei care studiază fenomenul rural şi de cei care elaborează strategii şi politici de dezvoltare. Considerăm că matematica şi ştiinţa calculatoarelor pot fi de un real folos în modelarea sistemelor sociale şi economice complexe şi, mai ales, în verificarea şi validarea unor strategii înainte de punerea lor în practică.

Aflându-se la confluenţa a trei constituenţi: sustenabilitatea de mediu, cea economică şi sustenabilitatea socio-politică, dezvoltarea durabilă implică, inevitabil, existenţa unui echilibru între aceştia. Revenind la schema propusă în capitolul I, am ajuns la ideea că starea de echilibru pe care o implică dezvoltarea durabilă poate fi descrisă în termenii teoriei jocurilor.

Fig.9. Sustenabilitatea ca intersecţie a trei domenii majore:mediu, economic şi social. Sustainability at the intersection of three main domains: Social, Medium, Economic.

Bearable, Equitable, Viable, Sustainable (original).


367

Teoria jocului oferă o posibilitate de analiză a impactului deciziilor celorlalţi asupra propriilor decizii şi rezultatele aferente. Un Joc este un concurs care implică participarea a doi sau mai mulţi participanţi, numiţi jucători, fiecare dintre ei dorind să câştige. Teoria jocului ne arată cum să alegem strategii optime într-un conflict, dacă înţelegem conflictul ca pe un proces care implică luarea unor decizii ce privesc toţi participanţii.

5.1. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ. PREVEDERI REFERITOARE LA MENŢINEREA ECHILIBRELOR MACROECONOMICE

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României prevede în mod explicit necesitatea menţinerii echilibrelor macroeconomice. Implementarea unui complex adecvat şi coerent de politici economice care să fie în concordanţă cu obiectivele convenite în cadrul UE, în special cu Strategia Lisabona revizuită, condiţionează atingerea unei creşteri economice sustenabile, precum şi a ţintelor operaţionale ale Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României la orizontul anului 2030. Considerăm că modelarea matematică a proceselor macroeconomice este o nevoie în actualul stadiu de dezvoltare a României, care va permite alegerea şi, mai ales, ajustarea acestei strategii în funcţie de situaţia reală, concretă, în care se găseşte economia României. Prezentăm, pentru o mai bună înţelegere a complexităţii sarcinii de menţinere a echilibrului macroeconomic, câteva precizări prevăzute în proiectul Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a României.

5.2. MODELAREA PROCESELOR ECONOMICE. TEORIA JOCURILOR. IPOTEZE FUNDAMENTALE

Teoria jocurilor este o ramură relativ nouă a microeconomiei dezvoltată în ultimii 60 de ani. Ea a apărut odată cu publicarea lucrării “The Theory of Games and Economic Behaviour” de către John von Neumann şi Oskar Morgenstern în 1943. Aceştia au definit jocul ca “orice interacţiune între diverşi agenţi, guvernată de un set de reguli specifice care stabilesc mutările posibile ale fiecărui participant şi câştigurile pentru fiecare combinaţie de mutări”. Această descriere se poate aplica aproape oricărui fenomen social, astfel încât se aştepta de la această ştiinţa rezolvarea tuturor situaţiilor în care oamenii îşi dau seama că rezultatul acţiunilor lor depinde nu numai de acestea, dar şi de acţiunile celorlalţi participanţi la acea interacţiune, aşa cum e cazul dezvoltării durabile.

De la comportamentul în trafic până la decizii de producţie şi de la războiul preţurilor la decizia de a avea copii, totul părea că va putea fi analizat ştiinţific cu ajutorul teoriei jocurilor. Teoria jocurilor utilizează trei ipoteze fundamentale:


368

1. jucătorii se comportă raţional; 2. fiecare ştie că ceilalţi sunt raţionali; 3. toţi jucătorii cunosc regulile jocului.

Existenţa acestor ipoteze fundamentale ne-a condus la ideea abordării dezvoltării durabile din perspectiva teoriei jocurilor. Astfel, idealul atingerii unui nivel de dezvoltare durabilă indică, prin el însuşi, un comportament social raţional, din partea tuturor factorilor de decizie, precum şi un schimb de informaţie, un comportament reactiv din partea tuturor "jucătorilor".

5.3. ECHILIBRUL NASH

Considerăm prin definiţie că jocul cu n jucători este o succesiune de decizii şi evenimente aleatoare, simultane sau nu, care respectă o anumită structură a câştigului, dată de anumite reguli de funcţionare (regulile jocului).

Evenimentul aleator presupune o distribuţie de probabilitate asupra unui câmp de evenimente.

Regulile jocului vor indica modul în care se iau deciziile de către jucători şi ordinea acestora.

Un jucător este raţional dacă va căuta să-şi maximizeze satisfacţia în raport cu ceilalţi jucători.

Prin definiţie, strategia S unui jucător este o acţiune realizabilă (posibilă), pe care jucătorul o poate alege în cadrul jocului. Mulţimea strategiilor jocului este dată de mulţimea strategiilor tuturor jucătorilor.

Dacă n este numărul de jucători, mulţimea strategiilor jocului va fi dată de formula:

nSSSS ×××= ...21 Se poate considera că natura (hazardul) este jucătorul n+1, în funcţie de situaţia

concretă. Funcţia de câştig a jocului, prin definiţie, va fi funcţia ),...,( 21 nuuuu = formată din

funcţiile de câştig ale fiecărui jucător. Notând funcţia de câştig a fiecărui jucător ui şi funcţiile de câştig ale celorlalţi jucători u-i, funcţia de câştig a jocului va fi

),( ,: ii uuuRSu −=→

Strategia care maximizează câştigul jucătorului i, indiferent de strategiile alese de ceilalţi jucători este numită strategie optimală.

Mulţimea de strategii


369

)s...,,,( *n

*2

*1 ss

care respectă condiţia:

nissssussssu niinii ,1),,...,,...,,(),...,,...,,( **2

*1

***2

*1 =≥

formează Echilibrul Nash. Echilibrul Nash este o soluţie concept, adică o regulă formală care permite

predicţia modului de desfăşurare a jocului şi descrie strategiile care vor fi adoptate de jucători şi, implicit, rezultatul jocului.

În cadrul acestei soluţii concept, fiecare jucător se presupune că ştie strategiile de echilibru ale celorlalţi jucători, iar nici unul din jucători nu are nimic de câştigat dacă îşi schimbă doar strategia sa în mod unilateral. Dacă fiecare jucător şi-a ales strategia, şi nici un jucător nu beneficiază de vreun câştig în urma schimbării unilaterale a acesteia, atunci setul curent de strategii împreună cu câştigurile asociate formează un echilibru Nash. Evident, echilibrul într-o strategie mixtă nu este la fel de intuitiv ca echilibrul în strategiile pure. Un argument împotriva echilibrului în strategiile mixte este afirmaţia că agenţii nu îşi aleg uneori la întâmplare acţiunile în viaţa de zi cu zi.

Dar dacă oricare dintre agenţi decide să-şi schimbe probabilitatea, echilibrul se prăbuşeşte. În acest sens, echilibrul în strategiile mixte este un criteriu destul de slab.

Fig. 10. Echilibrul Nash pentru situaţia analizată mai sus, rezultat obţinut cu produsul

Mathematica. Nash Equilibrium, visualised by Mathematica player

5.4. MODELE MATEMATICE ŞI SISTEME SUPORT PENTRU DECIZII COLECTIVE

În practic internaţională există deja o anumită experienţă privind utilizarea sistemelor de modelare matematică, numite sisteme suport pentru decizii colective (de tip multiparticipant). Ilustrăm în continuare această afirmaţie cu câteva imagini ale interfeţelor de tip GUI ale programului Mathematica, pentru a sublinia uşurinţa cu care se poate lucra cu aceste sisteme care permit vizualizarea:


370

Fig.11 a, b. Echilibrul Nash în strategii continue. Reprezentare 3D Nash equilibrium in continouos strategies. 3D representation (Mathematica)


371

Fig.12 c, d. Echilibrul Nash în strategii continue. Reprezentare 3D Nash equilibrium in continouos strategies. 3D representation (Mathematica)


372

Echilibrul Nash al unui joc este o combinaţie de strategii astfel încât nici o parte nu poate să-şi îmbunătăţească situaţia prin schimbarea propriei strategii, presupunând că strategiile complementare ale celorlalte părţi implicate rămân aceleaşi. Aceste strategii sunt cunoscute sun numele "cel mai bun răspuns mutual".

Modelarea 3D (sau 2D) permite cu uşurinţă vizualizarea suprafeţelor de câştig ale fiecărui jucător, precum şi suma tuturor câştigurilor. Modelul calculează, de asemenea, curba celui mai bun răspuns pentru fiecare jucător (liniile portocalii şi albastre), şi permite proiecţia punctului de echilibru Nash pe fiecare curbă de răspuns.

Suprafaţa câştigurilor totale e reprezentată prin culoarea verde în cazul acelor strategii care măresc câştigul total comparativ cu cel obţinut la echilibrul Nash. În acest fel zona "verde" reprezintă combinaţia de strategii pentru care dacă ar exista un transfer de câştig între jucători, printr-un contract legal valabil, ar fi Pareto superior echilibrului Nash.

În figurile de mai sus este reprezentat un model de răspuns la expunerea la stimuli noi (stimuli care pot avea forma unor prevederi legale), pentru a facilita elaborarea unui pachet de legi care să combată din start, odată cu aplicarea unor decizii macroeconomice, tendinţele nedorite de manifestare socială (revolte, greve etc.).

Astfel, în figura următoare se poate vedea uşurinţa cu care o situaţie nedorită ce apare într-un joc simetric 2x2 (fig. 13 sus), în care probabilitatea de cooperare a doi jucători tinde către zero, poate fi modificată asfel încât să se maximizeze aceeaşi probabilitate de cooperare (fig.13 jos), evitându-se conflictul, şi asta prin modificarea unor parametri. Parametrii respectivi sunt modificaţi cu ajutorul unor butoane de tip potenţiometru, similar cu modul de modificare a câştigurilor fiecărui jucător. Prin încercări multiple, zona de maximă cooperare, definită pin culoarea roşie, este maximizată, iar zona în care probabilitatea de cooperarea celor doi jucători este minimă, descrisă prin culoarea violet închis, este minimizată. Se evită astfel o potenţială situaţie de conflict, foarte sugestiv ilustrată în fig. 13 sus prin acea zonă de convergenţă a conflictelor, similară unui „vârtej” de acţiuni incompatible.


373

Fig.13. Joc simetric 2x2 pentru reinforcement learning.

2x2 symmetric games. Expected motion (Mathematica).


374

5.5. STUDIU DE CAZ. ALEGEREA UNEI STRATEGII RAŢIONALE PENTRU UN TURISM SUSTENABIL. DETERMINAREA ECHILIBRULUI NASH

Teoria jocului poate fi utilizată pentru a explica interacţiunile dintre agenţii diferiţi implicaţi într-o activitate turistică în care protejarea mediului înconjurător joacă un rol fundamental. Turismul sustenabil se află în strânsă legătură cu conservarea culturii locale, permiţând crearea unei strânse legături între turist şi comunitatea locală.

În acest „joc” există un planificator central (CP) care trebuie să decidă între a investi sau nu într-o staţiune turistică. CF reflectă aportul costurilor în infrastructură din totalul investiţiei. Această investiţie este o decizie extrem de profitabilă dacă o mare parte din fluxul de turişti decide să stea pentru o perioadă îndelungată (o lună), iar profitul brut al acestei decizii se poate reprezenta printr-o relaţie matematică de tipul 0<I. Dacă în schimb turiştii decid să stea pentru o perioadă scurtă (o săptămână), atunci investiţia nu prezintă alt profit decât cel legat de aspectele protecţiei mediului.

Aceste beneficii sunt reprezentate de EP, presupunând că 0< EP< I. Dacă majoritatea turiştilor decide să stea pentru o perioadă scurtă, atunci CP înregistrează pierderi financiare imediate, care pot fi aproximate prin relaţia EP- CF< 0. Numărul de săptămâni petrecute de turişti într-o anume locaţie depinde de percepţia acestora asupra deciziei luate de CP. Turiştii nu au, a priori, informaţii complete asupra alegerii făcute de CP, iar gradul de încredere în decizia lui CP determină durata sejurului. CP utilizează o campanie propagandistă pentru a convinge turiştii că a făcut o investiţie majoră în infrastructură.

Această publicitate duce la o creştere a probabilităţii ca majoritatea turiştilor să stea pentru o perioadă mai îndelungată în staţiune. Se presupune ca turistul este convins, cu o probabilitate x, unde 0≤ x≤ 1, că investiţia a fost suportată de CP. Probabilitatea x poate fi interpretată ca intensitatea campaniei propagandiste duse de CP. Creşterea convingerii turiştilor are un cost asupra planificatorului central care se presupune a fi liniară şi egală cu cx. În cazul în care CP realizează investiţia, iar turiştii au un sejur îndelungat, profitul este egal cu I-cx. Dacă sejurul e de scurtă durată, profitul pentru CP se poate exprima prin relaţia EP- CF- cx. Se poate observa că planificatorul nu este interesat neapărat în atragerea tuturor turiştilor, deoarece, în funcţie de x şi c, există posibilitatea ca I- cx< 0.

Dacă planificatorul central nu realizează investiţia, iar fluxul turiştilor care soseşte în ţară este suficient de mare, atunci şi daunele aduse mediului pot fi majore. Dacă acesta e sigur că turiştii vor avea un sejur scurt, atunci a nu investi se dovedeşte a fi o strategie adecvată. În acest caz daunele aduse mediului sunt minime. Pe de altă parte, se presupune că există o populaţie locală care poate decide să lucreze sau nu în activităţi legate de turism, şi care cunosc decizia luată de CP. Totuşi, ei nu cunosc proporţia turiştilor care


375

CP

T

L l11 l1 l12 l21 l2 l22

LT LT ST ST

I NI

n1 cu x n2 cu (1-x)

FT FT FT FT PT PT PT PT

αI11

tI11

lI11

αI21

tI21

lI21

αI12

tI12

lI12

αI22

tI22

lI22

αNI11

tNI11

lNI11

αNI21

tNI21

lNI21

αNI12

tNI12

lNI12

αNI22

tNI22

lNI22

vor veni în plin sezon şi care vor avea sejururi de lungă durată. Dacă acest flux este mare, atunci populaţia locală preferă sa lucreze în domeniul turistic. Această decizie are un rol important în a convinge turiştii să stea în ţară pentru o perioadă mai îndelungată. Pentru modelarea acestei situaţii, se poate utiliza un joc extensiv cu informaţie imperfectă.

5.5.1. Descrierea jocului şi a strategiei

Presupunând că jocul are trei jucători, planificatorul central (CP), turiştii (T) şi localnicii (L), desfăşurarea evenimentelor poate lua următoarea formă: planificatorul central alege, la nivelul rădăcinii arborelui logic, între două strategii, de a investi (I) sau a nu investi (NI). Al doilea set de informaţii (notat cu t) prezintă două noduri (n1 şi n2) şi este corespunzător turiştilor. Aceştia repartizează probabilitatea x nodului n1 şi probabilitatea 1-x nodului n2. Nodul n1 succede strategiei I, iar nodul n2 strategiei NI. Aceasta înseamnă ca turiştii sunt convinşi, cu o probabilitate x, ca planificatorul a decis să realizeze investiţia. Turiştii au de ales între două strategii: să aibă un sejur mai îndelungat (LT) sau mai scurt (ST).

Cel de-al treilea jucător este reprezentat de populaţia locală, care are la dispoziţie două seturi de informaţii, l1 şi l2. Ambele seturi prezintă câte două noduri: l11 şi l12 pentru primul set, respectiv l21 şi l22 pentru cel de-al doilea. Decizia LT este precedată de nodurile l11 şi l21, pe când ST este urmată de nodurile l12 şi l22. Localnicii au două strategii pe care le pot aplica, şi anume să lucreze cu normă întreagă în activităţi legate de turism (FT), sau să se implice doar parţial (PT). Figura alăturată prezintă o reprezentare schematică a acestui tip de joc:

Fig.14. Reprezentarea schematică a jocului (original). Schematic reprezentation of the game.


376

În acest joc, CP decide prima mişcare, alegând între I şi NI. Următoarea mişcare aparţine lui T, care însă nu cunoaşte opţiunea lui CP. Această situaţie este prezentată în diagramă prin linia punctată ce cuprinde nodurile n1 şi n2. Beneficiul jucătorilor este cuantificat prin vectorii (α, t, l). Modelul poate fi reprezentat şi prin două jocuri normale schematice, unul pentru decizia I iar celălalt pentru NI. În acest caz se folosesc matricele AI şi ANI, a căror formă este dată mai jos:

IIIIII

IIIIIII

ltltPTltltFT

STLTA

222222212121

121212111111

,,,,,,,,

αααα=

şi NINININININI

NININININININI

ltltPTltltFT

STLTA

222222212121

121212111111

,,,,,,,,

αααα=

unde numerele reale { } { }2,1,,,, ∈∈ khNIIiihkα reprezintă beneficiile lui CP

corespunzătoare profilului diferitelor strategii. În mod analog, ihkt şi

ihkl reprezintă

beneficiile turiştilor, respectiv ale localnicilor. Turiştilor le sunt repartizate 2 probabilităţi de a juca: x, dată de matricea AI, şi respectiv (1-x), dată de ANI. În continuare, date fiind

strategiile (q,1-q), unde 10 ≤≤ q , şi (q’,1-q’), 1`0 ≤≤ q , urmărite de localnici, în funcţie de decizia lui CP de a realiza investiţia (nodul l1) sau nu (nodul l2), valoarea prevăzută pentru cazul în care turiştii aleg strategia LT este:

( ) ( )[ ] ( ) ( )[ ]NINIIIT tqtqxtqqtx

qqLTE 21112111 `1`11

`,−−−+−+=

(2) iar cea corespunzătoare valorii ST este:

( ) ( )[ ] ( ) ( )[ ]NINIIIT tqtqxtqqtx

qqLSTE 22122212 `1`11

`,−−−+−+=

(3)

Practic, aceştia aleg LT dacă ( ) ( )

≥

`,`, qq

STEqq

LTE TT

şi ST în situaţia opusă. Aceasta înseamnă că decizia depinde de valorile pe care le poate lua x. Turiştii vor alege această

strategie dacă şi numai dacă ( )̀, qqxx ≥ , unde:

( ) ( ) ( )( ) ( )( ) ( ) ( )( )NINININIIIII

NINININI

ttqttqttqttqttttqqx

2221121122211211

12221112

`1`1`,

−−+−−−−+−−+−

= (4)


377

este valoare minimă a lui x pentru care turiştii aleg LT. Această valoare depinde de q şi q’. În acest caz investitorul preferă să vireze fonduri pentru protecţia mediului, iar turiştii au un sejur de lungă durată. El va alege să ducă o campanie propagandistică dacă şi numai dacă costurile pentru obţinerea nivelului de credibilitate x astfel încât turiştii să

opteze pentru această decizie, satisface inegalitatea ( ) ( )NIEIE CPCP ≥ , unde:

( ) ( ) ( )[ ] ( ) ( )[ ] cxqqSTPqqLTPIE IIX

IIXCP −−+⋅+−+⋅= 22122111 11 αααα (5)

( ) ( ) ( )[ ] ( ) ( )[ ]NINI

XNINI

XCP qqSTPqqLTPNIE 22122111 `1``1` αααα −+⋅+−+⋅= (6) Notaţia Px(LT) este utilizată pentru a reprezenta probabilitatea cu care turiştii vor alege strategia LT, având credinţa că CP a ales să investească cu o probabilitate x, iar Px(ST)= 1- Px(LT). Ambele valori pot fi pozitive dacă şi numai dacă x= x(q, q’), deoarece doar în acest caz turiştii vor opta pentru o strategie mixtă. Lucru acesta denotă că turiştii vor alege LT dacă şi numai dacă:

( ) ( ) ( )( ) NINININIIINIIIII

NINIII

X qqqqqqqqqqqqcxLTP

2112112222222121211211

22122212

```1`1``1

ααααααααααααααα

++−−−+−−−+−⋅−−+⋅−+−

≥ (7)

Se observă că x trebuie să fie suficient de mare pentru a convinge turiştii să stea în localitate pentru o perioadă mai îndelungată, însă suficient de scurt încât să se obţină beneficii pozitive. Pe de altă parte, x fiind o funcţie de q şi q’, decizia turiştilor depinde şi de opţiunea populaţiei locale.

5.5.2. Echilibrul Nash

Valorile pentru q, q’ şi Px(LT) pot fi obţinute de aşa natură încât strategia:

( ) ( ) ( ) ( )( ) ( )( )******* `1,`,1,;,;0,1 qqqqSTPLTPxS XX −−= este un echilibru Nash. A se observa că localnicii deţin informaţii complete despre decizia luată de planificatorul central, dar turiştii au informaţii incomplete despre aceasta, iar convingerile lor sunt bazate pe campania propagandistica dezvoltată de planificatorul central. Astfel, echilibrul depinde de intensitatea campaniei pe care planificatorul central e dispus s-o poarte.


378

Scenariul cel mai avantajos este cel în care planificatorul investeşte, populaţia are o participare semnificativă în activităţile turistice, iar turiştii aleg sa aibă un sejur mai îndelungat. La polul opus, scenariul cel mai dezavantajos, cel puţin din punct de vedere al impactului negativ asupra mediului, este cel în care planificatorul nu realizează nici o investiţie, iar turiştii stau pentru o perioadă lungă. În acest caz, localnicii ar putea opta pentru slujbe în domenii legate de turism, cu un efect dăunător mediului. Aceste situaţii pot fi exprimate prin diverse inegalităţi ce descriu beneficiile posibile. Presupunând că avem:

cxII −=11α , cxCFEPI −−=12α , cxII −=21α , cxCFEPI −−=22α , EPNI −=11α , 012 =NIα , EPNI −=21α , 022 =NIα (8)

atunci următoarele raporturi dintre beneficiile înregistrate de turişti şi de populaţia locală sunt naturale:

.,,,;,

.,,,

;,

2221221221111211

22211211

2221221221111211

22211211

NINININININININI

NINIINI

IIIIIIII

IIII

lllllllltttt

lllllllltttt

<⋅<⋅>⋅<

<⋅<

>⋅<⋅>⋅>

>⋅>

(9) Este posibil să se obţină asemenea valori pentru q şi q’ încât turiştii să aibă un sejur de lungă durată, indiferent de valoarea luată de x. Aceasta se întâmplă când qq ≥ şi

`` qq ≥ , unde q şi `q verifică ecuaţia ( ) ( ) 0=− STETLTET XX ; mai precis, când:

1`022122111

2221 ≤+−−

−=≤ NINININI

NINI

ttttttq

şi:

1220

222111

122221 ≤+−+−

=≤ III

NININI

ttttttq

Semnificaţia acestor ecuaţii e aceea că dacă populaţia locală preferă să lucreze mult, atunci turiştii pot obţine un nivel ridicat de satisfacţie, independent de direcţia urmată de planificator. Acest caz nu este totuşi unul fericit, întrucât în cazul în care planificatorul alege să nu investească în infrastructură, iar turiştii petrec un timp îndelungat în ţară, impactul negativ asupra mediului înconjurător poate să fie de proporţii. În această situaţie localnicii pot obţine profit într-o perioadă scurtă, şi îşi pot îmbunătăţi condiţiile de trai. Totuşi, pentru perioade mai lungi, situaţia se poate inversa,


379

deoarece planificatorul central nu alocă fonduri pentru protecţia mediului înconjurător, iar condiţiile de trai ale populaţiei locale se degradează odată cu pierderea calităţii

mediului înconjurător. Practic, dacă qq >* şi ``* qq > , echilibrul Nash este Pareto

optimal.

5.5.3. Jocul repetitiv

Considerând situaţia în care jocul descris anterior se repetă de un număr infinit de ori, se poate desprinde ideea că efectul comportamentului fiecărui jucător influenţează acţiunile viitoare ale celorlalţi participanţi la joc, iar fenomene precum cooperarea, răzbunarea sau ameninţarea pot surveni. Se poate presupune că eventualele pierderi înregistrate în protecţia mediului sunt dictate de: 1) timpul de staţionare al turiştilor în ţară, 2) numărul de turişti prezenţi în ţară, 3) politica dusă de planificatorul central şi 4) strategia aplicată de către populaţia locală. Dacă interacţiunea dintre turişti, planificator central şi localnici este modelată prin jocul descris anterior, care este repetat de un număr infinit de ori, pierderile înregistrate în calitatea mediului în timpul t= 0, 1, .... pot fi simbolizate prin relaţia

{ } { }STLTjNIIiLE tji ,;,;,, ∈∈ . Planificatorul poate avea un factor δ de diminuare a contribuţiei, caz în care trebuie să decidă cât de des să investească în infrastructură dacă pierderile în calitatea mediului sunt plătite din beneficiul pe care el l-ar fi obţinut. De exemplu, considerând o strategie s a planificatorului: acesta investeşte la momentul zero, iar apoi nu mai realizează nici o contribuţie până la momentul t=T. Beneficiul înregistrat de acesta până în momentul T poate fi descris prin ecuaţia:

( ) ( ) ( )[ ]( )∑−

=

−−+−−−=1

1,,,,0,, 1

T

tTjI

ttjNI

tjICP LEcxLELEcxIs δδπ

în funcţie de strategia aleasă de către turişti, care la rândul său depinde de gradul de satisfacţie obţinut în ţară, deci practic depinde de politica de investiţii dusă de planificatorul central şi de gradul de participare al populaţiei locale în activităţile turistice. Cel mai bun răspuns pentru planificatorul central este dependent atât de opţiunea turiştilor, cât şi de factorul său de diminuare a contribuţiei. Frecvenţa cu care CP trebuie să investească în protecţia mediului depinde de intensitatea activităţilor turistice. Odată ce a luat o decizie, CP e necesar să colaboreze cu populaţia locală pentru a obţine un grad de activitate care să coincidă cu obiectivele sale. Utilizarea intensivă a resurselor turistice fără o politică de investiţii adecvată poate conduce la pierderea definitivă a acestor bunuri. Gradul de activitate turistică dezvoltat de populaţie poate fi interpretat prin prisma timpului sau a preţurilor la care localnicii îşi închiriază locuinţele turiştilor.


380

Modelele jocurilor repetate la infinit relevă o situaţie în care participanţii sunt antrenaţi în mod constant în jocuri de strategie. În acest tip de jocuri este posibilă obţinerea unei strategii de echilibru Nash cu beneficii mai ridicate decât în cazul unor jocuri finite repetate. Totuşi, pentru a obţine asemenea rezultate, fiecare jucător trebuie să fie descurajat de la a devia prin aplicarea unor sancţiuni. În unele cazuri, cum ar fi cele în care jocul implică bunuri publice precum calitatea mediului, sancţiunile pot fi reprezentate de pierderi din sfera serviciilor sociale. Astfel, CP trebuie să fie capabil să implementeze o politică de convingere a părţii culpabile să urmeze cea mai bună acţiune socială, cu un cost cât mai mic al sancţiunii. Se poate presupune situaţia în care factorul δ al lui CP coincide cu factorul prevăzut de diminuare a contribuţiei la nivelul întregii populaţii, şi că factorul δ1 corespunzător localnicilor este mai mic decât δ. În acest caz poate apărea o abatere a populaţiei locale de la prevederile stabilite cu CP referitor la intensitatea utilizării resurselor turistice. Atunci CP va sancţiona abaterea, de exemplu prin reducerea nivelului x al campaniei propagandistice, deoarece daunele aduse mediului de exploatarea intensivă a resurselor turistice pot fi permanente. Trebuie observat că dacă localnicii nu

se abat de la strategia decisă anterior, şi II

t ll 2121 = este constantă, atunci profitul înregistrat de localnici este:

( ) ∑∞

= +==

02121 1

1,t t

IIt

tlL llPTI

δδπ

(10) Dacă localnicii încalcă prevederile acordului cu CP şi aleg strategia D=(PT,…,FT,…) (de exemplu aplică I până la momentul t=T şi NI în continuare, pentru timpul 1+≥ Tt ), atunci profitul lor va fi:

( ) ∑ ∑−

=

∞

+=

++=1

0 1111121,

T

t Tt

NIt

tl

IT

TIt

tll lllDP δδδπ

(11)

Pentru cazul în care Iij

Iijt ll = şi

NIij

NIijt ll = , acţiunea este percepută ca o sancţiune pentru

localnici dacă şi numai dacă ( ) ( )DPPTI ,, ππ ≥ sau, în mod echivalent, dacă şi numai dacă:

NII

II

l llll1111

2111

−−

≥δ


381

Se observă că în această situaţie, cea mai bună strategie pentru populaţia locală este neîncălcarea prevederilor. Astfel de strategii declanşatoare implică sancţionarea în mod permanent, caz în care ameninţarea cu impunerea unor sancţiuni îşi pierde credibilitatea. Din fericire există strategii convingătoare elaborate de aşa natură încât durata sancţiunilor descreşte proporţional cu factorul de diminuare a contribuţiilor jucătorilor. Strategiile cele mai adecvate sunt cele pentru care orice deviere devine neprofitabilă prin implementarea un echilibru perfect de sub-joc. Totuşi, unele strategii punitive nu sunt perfecte deoarece nu sunt susţinute prin sancţiuni credibile. Profilul unei strategii se încadrează într-un echilibru perfect de sub-joc a jocului repetat pentru δ diminuat la infinit dacă şi numai dacă nici un jucător nu înregistrează beneficii în urma devierii de la prevederile acordului. Această strategie impune aplicarea celei mai bune politici pentru protejarea calităţii mediului. Teoria jocului se conturează ca fiind un instrument valoros pentru analiza gradului de utilizare al resurselor turistice, deoarece turismul este o activitate în care diverse grupuri, cu interese conflictuale, pot interacţiona; rezultatul acestei activităţi comune depinde de comportamentul fiecărui grup, dar nici unul dintre aceste grupuri nu deţine controlul situaţiei conflictuale.

Cap.VI. POLITICI DE ATRAGERE A RESURSELOR FINANCIARE

PENTRU CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ. STRATEGIE ŞI NEVOIE DE

ACŢIUNE

6.1. CADRUL FINANCIAR EUROPEAN

Cadrul european al activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare porneşte de la premisa necesităţii unei Europe a Inovării. Atingerea acestui deziderat se poate realiza prin implicarea unor factori, cum ar fi:

• crearea unei pieţe orientate spre bunuri şi servicii inovative; • concentrarea resurselor; • noi instrumente financiare; • mobilitate sporită a oamenilor, a resurselor financiare şi a organizaţiilor.

Toate acestea reprezintă de fapt o schimbare de paradigmă, care depăşeşte cu mult domeniul mai restrâns al politicilor de cercetare, dezvoltare şi inovare.


382

6.1.1 Structura bugetului de cheltuieli al UE repartizat pe ţări membre, ca indicator al unor direcţii de finanţare

Uniunea Europeană cheltuieşte peste 100 miliarde de Euro în fiecare an pe o arie largă de domenii, de la ajutor pentru fermeri şi până la ajutor acordat unor ţări din afara uniunii. La nivelul anului 2007 bugetul UE a fost de 114 miliarde Euro, modul în care acestă suma a fost cheltuită fiind un indicator important şi pentru direcţiile şi politicile viitoare de dezvoltare ale UE. Din acest motiv considerăm utilă prezentarea bugetului de cheltuieli al UE pentru anul 2007, agricultura, cercetarea şi educaţia fiind trei din cele 8 domenii bugetare majore.

Astfel, principalele domenii pe care s-a cheltuit bugetul UE sunt următoarele: • agricultura • ajutor regional • ajutor pentru ţări din afara UE • administraţie • cercetare • educaţie • controlul criminalităţii şi al frontierelor • alte cheltuieli.

Fig. 15. Structura cheltuielilor bugetare UE în 2007 (114 miliarde EUR), pe domenii. ■ agricultura ■ ajutor regional ■ ajutor extern ■ administratie ■ cercetare ■ educaţie

■ alte cheltuieli ■ controlul criminalităţii şi al frontierelor EU Budget Structure (source: EU Parliament)

Cercetare - Dezvoltare

Fig.16.Suma alocată cercetării-dezvoltării ■ cercetare 4,059 miliarde EUR

EU Research Budget (source: EU Parliament)


383

European Research Council (Consiliul European al Cercetării) este organismul care cheltuieşte fondurile pentru a atrage cercetători din toată lumea specializaţi în domenii cum sunt sănătatea, nano-tehnologiile, protecţia mediului sau energia.

Alocarea unui buget al Uniunii Europene pentru cercetare datează de la mijlocul anilor ’80, când s-a văzut că SUA şi Japonia şi-au revenit rapid în urma recesiunii din 1979 prin investiţii în noile tehnologii. Revigorarea economiei SUA din anii ’80 a dus la diminuarea investiţiilor din Europa de vest, provocând temeri legate de ideea că Europa ar putea să se trezească la un moment dat cu o bază industrială îmbătrânită moral.

În anul 2000 Uniunea Europeană a lansat programul Lisabona, cu scopul de a ajunge cea mai dezvoltată economie bazată pe cunoaştere până în anul 2010. Strategia Lisabona propunea să se ajungă la un procent de 3% din PIB alocat cercetării până în 2010, obiectiv care încă nu a fost atins.

Fnaţarea cercetării europene este menită să încurajeze cooperarea între statele mebre, acordând prioritate mărită proiectelor care aduc împreună centre de cercetare, companii şi universităţi din mai multe ţări ale UE.

Remarcăm cu regret şi îngrijorare că ţara noastră ocupă unul din ultimele locuri în acest clasament, mai ales dacă luăm în considerare faptul că toate ţările care se află sub nivelul României au o populaţie cu mult mai mică decât ţara noastră.

Fig.17. Bugetul cercetării-dezvoltării EU (2007) repartizat pe ţări membre.

Research and Development EU Budget per countries. (source: EU Parliament)


384

6.2. SPAŢIUL EUROPEAN AL CERCETĂRII (SEC-ERA EUROPEAN RESEARCH AREA)

In martie 2000, la Lisabona, Consiliul Europei a lansat ideea unui concept ambiţios - crearea unui Spaţiu European al Cercetării (SEC/ERA European Research Area). Acest concept reprezintă o viziune a viitorului cercetării în Europa, bazata pe o piaţă interna a ştiinţei şi tehnologiei, ce urmăreşte sa aducă la un loc cercetarea de excelenţă, competitivitatea şi tehnologia prin promovarea unei mai bune cooperări şi coordonări intre toţi actorii europeni relevanţi, la toate nivelurile.

6.2.1. Realizări în materie de politici

În scopul avansării în construirea ERA, al reducerii fragmentării în activităţile de cercetare din UE şi pentru stimularea inovării, au fost puse la punct mai multe iniţiative, aflate în prezent în derulare, în contextul ERA şi în contextul specific al celui de al Şaptelea program-cadru.

Comisia a adoptat Comunicarea privind „Regiunile europene competitive datorită cercetării şi inovării” pentru a examina potenţialul pentru sinergii între sursele europene de finanţare pentru cercetare şi inovare, precum şi a obstacolelor care par să se ridice în calea realizării acestor sinergii. Comunicarea a încurajat îmbunătăţirea coordonării între statele membre şi regiuni în ceea ce priveşte pregătirea şi utilizarea finanţărilor şi diseminarea unor informaţii mai detaliate cu privire la finanţările disponibile şi sinergiile dintre acestea, în special prin pregătirea unui ghid practic cu privire la finanţări.

De asemenea, Comisia a prezentat o Comunicare privind achiziţia înainte de comercializare pentru a promova achiziţiile publice în domeniul cercetării şi inovării, pentru a sensibiliza cu privire la posibilitatea achiziţionării de C-D de o manieră compatibilă cu regulile achiziţiilor publice şi care nu constituie ajutor de stat.

S-a lansat Forumul european pentru filantropie şi finanţarea cercetării, ca platformă pentru explorarea unor modalităţi complementare de finanţare a cercetării şi de schimb de experienţă în domeniul finanţării filantropice a cercetării.

6.2.2. Aplicarea metodei deschise de coordonare

În domeniul C-D, metoda coordonării deschise (Open Co-ordination Method – OMC) a fost pusă în aplicare ca urmare a „planului de acţiune 3 %”. Ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute în primele două cicluri în care s-a aplicat metoda coordonării deschise (2003-2006), CREST a lansat cel de-al treilea ciclu în


385

octombrie 2006. S-au instituit grupuri de lucru ale CREST cu privire la coordonarea programului-cadru şi a fondurilor structurale, internaţionalizarea C-D, mixurile de politici şi C-D în domeniul serviciilor. Reuniunea CREST din 6 iulie 2007 la nivel de directori generali a reprezentat un eveniment cheie în cadrul celui de-al treilea ciclu de coordonare deschisă. Reuniunea a fost dedicată discutării progreselor realizate în direcţia atingerii obiectivului de 3 % şi acţiunilor prioritare pentru dezvoltarea ERA. A urmat un al patrulea ciclu lansat în decembrie 2007 care s-a concentrat asupra universităţilor, centrelor de competenţă în subordinea întreprinderilor, internaţionalizarea C-D şi continuarea exerciţiului de revizuire inter pares a mixurilor de politici.

6.2.3. Intensitatea C-D. Tendinţe în finanţarea publică şi privată a cercetării

În 2006, la fel ca în 2005, cheltuielile brute pentru cercetare şi dezvoltare (Gross Expenditure on Research and Development - GERD) în UE-27 s-au ridicat la 1,84 % din PIB. Din 2000, intensitatea C-D în UE-27 a variat pe o plajă mică de o zecime: de la 1,79 % în 1996-1998 la 1,88% în 2002. Stagnarea intensităţii C-D la nivelul UE-27 ascunde un peisaj mult mai dinamic şi contrastat la nivelul statelor membre.

6.2.4. Sursele de finanţare

Dacă în trecut politicile din sectorul public s-au concentrat mai ales asupra modalităţilor de asigurare a unei forţe de muncă calificată şi a unei infrastructuri adecvate la nivelul universităţilor şi a altor instituţii de cercetare de stat, în zilele noastre este recunoscut faptul că politicile publice au rezultate mai bune atunci când se focalizează simultan şi pe măsurile politice care să ducă la o utilizare mai performantă a rezultatelor muncii de cercetare la nivel economic (aşa zisa "putere de absorbţie" a economicului). În consecinţă, în ultimele două decade, au câştigat în importanţă noţiuni precum transferul tehnologic, programele cooperative, parteneriatele public-private, ca instrumente politice pentru a facilita pătrunderea novării în domeniul economic şi, în particular, pentru a facilita dezvoltarea sectorului privat în domeniul cercetării-inovării.

În ultimii ani se constată o focalizare a factorilor de decizie politică pentru elaborarea unui cadru coerent şi a unor măsuri de suport a activităţii de cercetare-inovare din mediul privat, măsuri ce pot lua diverse forme, de la scutiri de taxe şi impozite, până la măsuri de stimulare a cheltuielilor şi a investiţiilor. Strategia Lisabona a recunoscut importanţa tuturor acestor factori şi a solicitat ţărilor membre elaborarea şi adoptarea unor politici de dezvoltare mixte, de o manieră coordonată şi integratoare.

6.2.5. Tendinţe în politicile de cercetare

În 2007, politicile naţionale de C-D au continuat ca parte a unor mixuri complexe de politici. În vederea relansării motoarelor cheie ale creşterii economice, statele membre


386

au dezvoltat mixuri de măsuri politice, constând în dezvoltarea de noi strategii comune ale diferitelor ministere sau în redefinirea cadrului instituţional al politicii de C-D, precum comasarea ministerelor responsabile pentru cercetare, educaţie, forţă de muncă, comerţ şi industrie.

6.3. MODELE SPECIFICE PENTRU ATRAGEREA DE RESURSE FINANCIARE DIN SECTORUL PRIVAT

Crearea Spaţiului de Cercetare Europeană (SEC/ERA) constituie fundamentul politicilor de cercetare europene, menit să asigure rolul de lider mondial în cercetare, precum şi menţinerea acesteia la un nivel ridicat de competitivitate.

Acest lucru implică însă o infrastructură de cercetare de cel mai ridicat nivel calitativ, precum şi existenţa unor instituţii de cercetare de vârf, printre care trebuie să se regăsescă şi universităţile. În consecinţă, acestea vor avea noevie de suport financiar adecvat.

Fig. 18. Strategia de atragere de fonduri la nivel universitar. Fund raising strategy. (sursa/source: The European Forum on Philanthropy and Research Funding)

Conducere Instituţională Rectorat, Cancelarie sau Management superior

Strategie şi viziune instituţională

Marketing Comunicare

Strategie de dezvoltare pentru sprijinirea instituţiei

Departament dezvoltare

Cercetare Dezvoltare Inovare

Conducere economică

Baza de date Alumni

Management prospectiv

Conducători ai societăţii civile Conducători de departamente

Alumni Corporaţii Fundaţii Donatori

Identificare subiecţi ţintă

Telefoane, E-mail anual, Evenimente, Servicii

Vizite personale, Recunoaştere, Legate


387

Pentru a rămâne competitive universităţile europene trebuie în mod inevitabil să-şi mărească şi să-şi diversifice veniturile. Filantropia este un sector către care trebuie să se îndrepte pentru a-şi asigura o securitate din punct de vedere al finanţării.

Universităţile europene au de înfruntat, în zilele noastre, multiple provocări: § numărul studenţilor este ridicat, iar sectorul public nu reuşeşte să asigure

întotdeauna finanţarea de la bugetul de stat; § în domeniul cercetării personalul academic trebuie să facă faţă unei

competiţii acerbe mai ales din parte Asiei; § trebuie să facă faţă consecinţelor fenomenului de „brain drain”, dacă ar fi să

enumerăm doar câteva din aceste probleme.

Fig.19. Tipuri de donaţii şi roluri ale personalului academic. Donor types vs. Lead University

Actors. (original)

În aceste condiţii de acerbă concurenţă, universităţile europene ar trebui să-şi diversifice sursele de finanţare. Activitatea filantropică constituie, în acest caz, o sursă promiţătoare de venit pentru cercetarea-dezvoltarea europeană, mai ales dacă ţinem cont de succesul pe care acest tip de finanţare l-a asigurat cercetării în SUA.

Analizând modalităţile de finanţare filantropice, se constată că acestea se aseamănă, la nivel mondial, încadrându-se în câteva modele de bază. Avem astfel trei modele de bază, şi un al patrulea model, care reprezintă, de fapt, integrarea unora dn cele trei modele de bază:


388

Fig. 20. Modelul donaţiei majore. The major gift model

(sursa/source: The European Forum on Philanthropy and Research Funding) Modelul donaţiei majore (mecenatului);

§ Modelul fundaţiilor pentru cercetare; § Modelul multimodal. § Modelul alumni;

Fig. 21. Modelul fundaţiei pentru cercetare. The foundation research model (original)


389

Modelul donaţiei majore (mecenatului) reprezintă finanţarea activităţii de cercetare prin donaţii majore, provenite de la persoane cu o situaţie materială deosebită. Implică o conducere universitară extrem de hotărâtă, capabilă să stabilească relaţii personale cu donatorii majori şi să le menţină de-a lungul timpului. Donaţiile sunt făcute, de obicei, cu un scop anume, putând fi condiţionate de rezultatele cercetării.

Fig.22. Modelul multimodal The multimodal model.

(original) Modelul fundaţiei pentru cercetare se aplică atunci când cercetătorii sau personalul cu autoritate din universităţi contactează în mod direct fundaţii majore de cercetare) cum ar fi National Research Foundation din SUA) pentru a solicita suport pentru cercetările proprii. Personalul academic ia primul contact cu reprezentanţii fundaţiei şi astfel apare nevoia unui serviciu universitar care să asigure o mai bună informare referitoare la competiţiile de granturi. Acesta trebuie să fie capabil să ofere şi consultanţă în dezvoltarea unor proiecte. Fondurile puse la dispoziţie de fundaţii de cercetare variază cantitativ, fiind distribuite în general pe baza unor aşa zise „call for proposals” şi în urma unor evaluări externe ale proiectelor depuse. Modelul multimodal îmbină caracteristicile modelelor anterioare, adresându-se unui spectru mai larg de potenţiali finanţatori. Serviciul universitar, în acest caz, trebuie


390

să asigure atât informarea şi consultanţa referitoare la eventualele competiţii de granturi, cât şi să fie capabil să iniţieze negocieri directe cu posibilul finanţator.

Fig.23. Modelul Alumni. The Alumni model

(original) Modelul Alumni se aplică atunci când universităţile primesc mai multe donaţii de o mai mică anvergură, în special de la foştii absolvenţi. Implică existenţa unei baze de date adusă la zi, precum şi a unei asociaţii Alumni cu care să colaboreze.


391

Cap.VII. CONTRIBUŢII PROPRII

Cercetările efectuate pe întreg parcursul dezvoltării temei de cercetare conduc spre o sumă de contribuţii proprii, pe care le evidenţiem în ordinea tratării în lucrare:

1. Elaborarea unei perspective europene asupra unei schimbări majore de paradigmă, care depăşeşte cu mult domeniul mai restrâns al politicilor de cercetare, dezvoltare şi inovare., şi anume crea un Pact al Cercetării şi Inovării, absolut necesar în efortul de a stabili o agendă pentru crearea unei Europe a Inovării.

2. Elaborarea unui nou punct de vedere conceptual potrivit căruia dezvoltarea sustenabilă se află la confluenţa a trei constituenţi: sustenabilitatea de mediu, cea economică şi sustenabilitatea socio-politică.. Conceptul, abordat din perspectiva teoriei jocurilor, a permis modelarea matematică a noţiunii de sustenabilitate printr-un Echilibru Nash între cele trei sisteme.

3. Modelul matematic al noţiunii de sustenabilitate ca echilibru Nash a fost elaborat în detaliu printr-un studiu de caz referitor la dezvoltarea unui turism sustenabil. Experimentul a fost realizat în colaborare cu un colectiv de la Catedra de Inteligenţă Artificială, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Deşi teoria jocurilor are un domeniu de aplicare extrem de larg, am optat pentru un caz real, dezvoltarea unei strategii pentru dezvoltare turistică sustenabilă deoarece considerăm că ţara noastră are un potenţial turistic major, încă neexplorat şi neexploatat suficient, iar modelul matematic folosit poate fi uşor validat în acest caz.

4. Abordarea interdisciplinară a temei de cercetare, centrată pe o teorie de ultimă oră, teoria constructală, care recent cunoaşte o puternică dezvoltare conceptuală şi aplicativă şi care, după cunoştinţele noastre, reprezintă o premieră în România în ceea ce priveşte domeniul ei de aplicare (social şi economic), până în prezent fiind aplicată în ţara noastră doar în domeniul tehnic.

5. Argumentarea ideii că tehnologia informatică şi de comunicaţii este una din premisele dezvoltării rurale sustenabile şi dezvoltarea acesteia prin descrierea experienţei implementării unui sistem "Supervisory Control And Data Acquisition" (control de supervizare şi achiziţie de date).

6. Elaborarea, în premieră, a unui model nou de management al proiectelor de cercetare, modelul hibrid, care înglobează caracteristici ale modelelor secvenţial şi circular considerate optime din punct de vedere al managementului cercetării.

7. Analiza riscurilor asociate modelelor de management secvenţial şi circular în şase faze.


392

8. Elaborarea unei liste a simptomelor unui management defectuos. 9. Studiu de caz: Analiză comparativă a amprentei ecologice a unui eşantion

reprezentativ de state. 10. Prezentarea într-un mod sistematic, din perspectiva evoluţiei lor, dar şi din punct

de vedere al funcţionalităţii, a indicatorilor de dezvoltare durabilă şi a relaţiei acestora cu politicile de dezvoltare.

11. Elaborarea unei analize a unor repere sociodemografice ale ruralului românesc, ca bază a procesului de elaborare a unor politici de dezvoltare sustenabilă.

12. Contribuţii referitore la dezvoltarea aşa ziselor soft skills ale unui bun manager de proiect: gestionarea inovaţiei, managementul diferenţelor de personalitate în contextul interdisciplinarităţii, transferul cunoaşterii, elaborarea profilelor Myers Briggs în vederea stabilirii rolurilor în echipele de cercetare multidisciplinară pentru descătuşarea resurselor creative.

13. Identificarea unor direcţii de finanţare de la bugetul UE, prin analiza Structurii bugetului de cheltuieli al UE repartizat pe ţări membre.

14. Prezentarea şi analizarea, în premieră, a unor scheme de modele de atragere a finanţării pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare prin filantropie (modelul donaţiei majore, modelul fundaţiei pentru cercetare, modelul multimodal, modelul Alumni) ca alternativă la finanţarea de la bugetul de stat.

15. Propunerea unei viziuni unitare care să facă mai atractivă cariera ştiinţifică pentru tineri.


393

Cap. VIII. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

8.1. CONCLUZII

O dezvoltare sustenabilă, o agricultură centrată pe principiul sustenabilităţii, integrează multiple deziderate, cum ar fi menţinerea unui mediu curat, sănătos, a profitabilităţii economice şi a echităţii sociale şi economice. La definirea acestor deziderate au contribuit o mare varietate de filosofii, politici şi practici economice dar şi multitudinea de persoane care le împărtăşesc, de la producători şi până la consumatori.

În ultima vreme s-au elaborate numeroase studii în încercarea de a examina în mod critic priorităţile, punctele forte şi slăbiciunile cercetării ştiinţifice a aspectelor socio-structurale, comportamentale, culturale şi instituţionale ale procesului de dezvoltare a unei agriculturi sustenabile. Cercetările şi studiile s-au focalizat asupra valorilor morale ale fermierilor, asupra nevoilor lor şi a cunoaşterii pe care o deţin, a patternurilor de organizare socială a acestora, precum şi asupra securităţii produselor, a managementului resurselor şi a reducerii nivelului de sărăcie. Metodele alternative de cercetare interdisciplinară, reunind biologia, ştiinţele naturale, economice şi sociale, au fost analizate în lumina experienţei şi a rezultatelor obţinute, accentuându-se rolul cercetărilor în domeniul ştiinţelor sociale privite ca element cheie în procesul de inducere a unei creşteri economice sustenabile.

Datorită diversităţii de perspective şi de personalităţi umane pe care le implică, o abordare sistemică este absolut necesară pentru înţelegerea fenomenului de sustenabilitate agricolă. Abordarea sistemică se face în cel mai larg sens al cuvântului, de la fermele individuale, la ecosistemul local şi la comunităţile afectate de acest tip de agricultură, atât la nivel local cât şi global. Abordarea sistemică, identificarea rolului fiecărui sistem, permit o înţelegere profundă a consecinţelor acestui tip de agricultură, atât asupra comunităţilor care îl practică cât şi asupra mediului. Abordarea sistemică oferă metodele şi mijloacele de explorare a interacţiunii dintre practicarea agriculturii sustenabile şi alte aspecte legate de mediul înconjurător. O asemenea abordare implică însă eforturi interdisciplinare conjugate, atât în cercetare cât şi în educaţie.

Datorită schimbărilor majore intervenite în societatea românească după decembrie 1989 şi a angajării acesteia pe drumul integrării europene, şi comunitatea ştiinţifică din România a depus un efort considerabil de adaptare la noile proceduri de atribuire a granturilor, de adaptare la mecanismele de atragere de fonduri. Elaborarea de programe de cercetare, participarea la competiţiile interne şi internaţionale au devenit o practică


394

comună, cum practică comună a devenit şi completarea de formulare. Goana după documente oficiale, căutarea de oportunităţi de finanţare, raportările periodice, toate activităţi depuse de cele mai multe ori de cercetători sunt mari consumatoare de timp, timp ce din păcate nu mai poate fi alocat activităţii de cercetare. Constatăm astfel desconsiderarea unei categorii profesionale a cărei importanţă este de multe ori neglijată în peisajul cercetării româneşti, cea a managerilor de proiect, care pot fi de un real folos în managementul resurselor proiectelor şi în dezvoltarea unor teme de cercetare. S-ar economisi astfel timp preţios al celor implicaţi în munca de cercetare propriu-zisă, ceea ce ar putea duce la creşterea valorii rezultatelor cercetării. Tot managerul de proiect ar trebui să aibă rolul principal în transferul rezultatelor cercetării către domeniul economic, prin facilitarea transferului de cunoaştere. Atragem atenţia asupra necesităţii unei discuţii de substanţă referitoare la afirmarea ca şi profesie recunoscută, legiferată şi ocrotită a profesiei de manager de proiect de cercetare-dezvoltare.

8.2. RECOMANDĂRI

În cele ce urmează propunem un punct de vedere asupra rolului ştiinţei în ţara noastră, în următoarea perioadă. După părerea noastră, exista mai multe probleme cheie şi ele trebuie rezolvate în mod corelat. Aceste probleme pot fi uşor identificate în programul de guvernare. Ceea ce propunem este o mai buna înţelegere a corelaţiilor dintre ele:

Transferul tehnologic continuă sa rămână o problema grea a cercetării romaneşti. Nu este numai o problema de legislaţie sau de structuri organizatorice. Se pune problema: ce tehnologii şi produse transferăm şi cui? În lume transferul de tehnologie este sprijinit de stat: a) în domeniul tehnologiilor înalte; b) în beneficiul unor întreprinderi inovative (bine-înţeles – private). În România suntem încă departe de această situaţie.

Integrarea este dificilă datorita unei multitudini de cauze. Menţionăm: a) Sărăcirea resurselor umane şi dificultatea atragerii tinerilor într-o cariera ştiinţifică; b) Întârzierea restructurării instituţionale; c) Precaritatea finanţării cercetării, care a dus, printre altele, la lipsa unei baze materiale adecvate pentru cercetare (schimbul de cercetători în aceste condiţii este dificil); d) Dificultăţile legate de deplasările în străinătate; e) Absenţa unui mediu economic atractiv, care să solicite cercetare şi să o cofinanţeze; f) Imaginea generală defavorabilă a ţării.

După cum s-a arătat mai sus, există destule motive pentru care cariera ştiinţifică nu mai este atractivă. Exodul de competenţe a luat proporţii îngrijorătoare şi nu sunt încă clare metodele prin care el poate fi încetinit.

Viziunea pe care o propunem asupra acestei problematici este următoarea: § dificultăţile menţionate sunt în acelaşi timp şi şansele cercetării romaneşti; § ele trebuie atacate simultan şi concertat;


395

§ soluţia unei probleme poate furniza resurse pentru rezolvarea alteia. În argumentarea noastră pornim de la următoarele afirmaţii: § Dacă cercetarea nu are efect economic, atunci nu exista nici motivare

serioasă pentru susţinerea acesteia; § Într-o economie de piaţă, întreprinderile din ţară nu pot fi obligate să îşi

găsească soluţiile de retehnologizare şi de dezvoltare de noi produse pe baza cercetării indigene (dacă cercetarea noastră nu este competitiva pe plan mondial, ea nu are şanse pe termen lung nici în economia româneasca);

§ Cercetarea româneasca nu poate avea, de una singură, succes în ştiinţa şi în tehnologia avansată (cu excepţia unor realizări punctuale): dovada este faptul că cele mai dezvoltate ţări din lume şi cele mai puternice companii transnaţionale promovează pe scară largă cooperarea ştiinţifica şi tehnologică;

§ Cooperarea cu Uniunea Europeana reprezintă pentru România o şansă unică de a avea acces la cercetare avansată şi la înalte tehnologii (desigur pot să mai existe şi parteneriate individuale cu unele ţări europene, sprijinite şi ele de UE);

§ Uniunea Europeană ca atare nu este interesată de cooperare decât în domeniile pe care le consideră prioritare (şi acestea corespund cercetării avansate şi înaltei tehnologii);

§ Singura atractivitate majora pe care o poate prezenta România pentru Uniunea Europeană în domeniul cercetării este legată de resursele umane de calitate (preferabil deja formate pentru domeniile prioritare);

§ Resursele umane sunt o necesitate absolută şi pentru asigurarea competitivităţii cercetării romaneşti (inclusiv pentru impactul ei în dezvoltarea economiei naţionale); resursele umane sunt un argument important şi pentru investiţiile străine;

§ Aceste resurse trebuie formate în România, printr-o strânsă conlucrare între învăţământul superior şi unităţile de cercetare, inclusiv în cooperare cu mediul de afaceri.

Dacă afirmaţiile de mai sus sunt corecte, atunci direcţiile de rezolvare a acestei problematici pot fi corelate astfel:

Efortul esenţial trebuie îndreptat câtre formarea şi menţinerea în ţară a resurselor umane, asigurându-se specialiştilor condiţii de salarizare şi de lucru atractive (de natură să determine şi reîntoarcerea unor specialişti care acum lucrează în străinătate). Cercetarea trebuie orientată cu precădere pe direcţiile de parteneriat internaţional în general şi de cooperare cu Uniunea Europeană în special (deci pe direcţii de cercetare avansată şi de înaltă tehnologie). Cercetarea “depăşită”, pe domenii cu un potenţial


396

epuizat este nestimulativă pentru formarea tinerilor specialişti, cu eficienţă foarte scăzuta pe plan economic şi complet neinteresantă pentru cooperarea internaţională.

Trebuie creat un sistem local de inovare şi de suport tehnologic care să faciliteze atât accesul la centrele de servicii tehnologice din Uniunea Europeana, cât şi folosirea specialiştilor autohtoni. Factorul timp este esenţial: situaţia se degradează rapid, starea de spirit trebuie schimbată prin decizii clare şi imediate. Orientarea României către “noua economie” şi câtre “societatea cunoaşterii” va rămâne o dorinţă nerealistă şi o speranţă iluzorie atât timp cât nu se iau măsuri hotărâte pentru promovarea în România a unei politici de salt al etapelor. Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică sunt domeniile în care trebuie dusă o astfel de politică curajoasă, deoarece permite reducerea decalajelor.

România ar trebui să aibă ca model situaţia Finlandei, o ţară fără resurse, în sensul tradiţional al cuvântului, care a ştiut să investească în cercetare şi în înalta tehnologie şi într-o perioadă istorică foarte scurta a trecut în rândul ţărilor dezvoltate. În 1993, în Finlanda procentul de finanţare din PIB pentru cercetare l-a depăşit pe cel din Uniunea Europeana. În 1995 balanţa de import-export în înalta tehnologie a acestei ţări a devenit pozitivă, iar în 1999 excedentul a ajuns la 60%.

Se pot face câteva constatări în urma prezentării aspectelor de mai sus. În primul rând, dezvoltarea rurală are multe faţete care trebuie considerate simultan de cei care studiază fenomenul rural şi de cei care elaborează strategii de dezvoltare. Ea priveşte atât activităţile tradiţionale cât şi unele noi. Tehnologiile societăţii informaţionale (TIC) pot aduce o contribuţie la dezvoltarea rurală atunci când se realizează o colaborare a administraţiei publice cu industria privată şi cu specialiştii din cercetare. Ideea de bază care rezultă este aceea că trebuie să ne folosim cunoştinţele şi să reproiectăm în mod fundamental tehnologiile viitoare, pentru a putea să înlăturăm decalajul existent între mediul de cercetare şi cel socio-economic.

Majoritatea societăţilor aspiră la obţinerea dezvoltării economice pentru a-şi asigura standarde ridicate de trai, atât pentru ele cât şi pentru generaţiile următoare. Deasemenea caută să protejeze şi să îmbunătăţească mediul lor înconjurător, acum, dar şi pentru copiii lor. Echilibrarea acestor două aspiraţii formează baza unei dezvoltări durabile. Situaţia actuală este prezentată deseori ca un conflict între activitatea economică şi mediu, ca şi cum ar fi posibil să urmăreşti împlinirea doar a uneia din aceste două aspiraţii, cu preţul celeilalte. Aceasta este o percepţie greşită: activitatea economică şi starea mediului afectează amândouă, împreună, calitatea vieţii. Deseori investiţiile economice şi protecţia - sau îmbunătăţirea - mediului merg mână în mână.

Ceea ce contează este ca deciziile politice să fie luate cu consideraţia potrivită faţă de impactului lor asupra mediului, a economicului şi a socialului dar, înainte de toate, cu consideraţia majoră faţă de capitalul uman.

tezĂ de doctorat - usamvcluj.rousamvcluj.ro/files/teze/grigoras.pdf · principiile statuate în...

Documents