Testul Desenul Familiei

Interpretarea desenului se bazează pe lucrările HalseW.,1951, Di Leo J.,1973, Corman, 1964,

Burns R, Kaufman S.,1972, Machover K.,1949, Chomentauskas G.,1983.

Interpretarea desenului după metoda Corman.

Structura desenului

Figurele desenate izolat care nu întră în contact unele cu atele sunt desenate de persoane

raţionale. Personale sensibile receptive au tendinţa să reprezinte familia cu o dinamică mai mare de ex.,

aflându-se în mişcare, făcând un lucru.

Personajul cel mai atrăgător

Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi identificat după următoarele criterii, indici:

- persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea stânga pe primul plan;

- este mai înalt şi mai voluminos decât alte persoane;

- este efectuat cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;

- restul figurelor sunt orientate spre el se uită la el.

Persoana cea mai apropiată poate fi cunoscută după îmbrăcăminte care o deosebeşte de ceilalţi

membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu Îmbrăcămintea persoanei cu care se identifică copilul.

De obicei, aceasta este unul din Simbling (frate sau soră) cu care s-au format relaţii bune.

Personajul mai puţin atrăgător

Este persoana mai puţin valoroasă, pe desen, este cea mai mică din toţi, desenată ultima la rând,

se află la distanţă de alte figuri şi este parcă uitată de toţi. Poate fi tăiată cu creionul sau ştearsă cu

radiera.

Relaţiile dintre personaje

Trebuie să luăm în vedere dacă există legătură între ceea ce a desenat copilul şi viaţa reală a

familiei. Dacă de exemplu, personajele se ţin de mâini, sau invers stau cu spatele unul la altul aceasta

poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie. Dacă 2 personaje sunt desenate alături

aceasta ar reprezintă o apropiere deosebită între persoane care este semnificativă pentru copil şi care

poate corespunde sau nu realităţii. Dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen

de alte figuri aceasta poate semnifica o distanţă pe care copilul o observă în viaţă şi o menţionează.

Uneori copilul se desenează mai detailat mai viu decât pe părinţi care parcă iar crea un fon. Aceste

desene proiectează atitudinea copilului faţă de sine ca faţă de o persoană unicală importantă iar faţă de

alţii ca persoane mai puţin semnificative, atrăgătoare. Aceasta poate să semnifice că părinţii fiind

nesatisfăcuţi de propria persoană, de sine, de viaţă, de lumea înconjurătoare încearcă să-şi realizeze

speranţele prin propriul copil, plasându-se pe poziţii inferioare faţă de acesta.

Figura foarte mică, plăpândă, înconjurată de părinţi a copilului poate exprima neajutorarea acestuia

necesitatea de a primi îngrijirea. Aceasta poate să aibă legătura cu faptul că copilul s-a deprins cu

atmosfera permanentă de superprotecţie de aceea se simte slab şi poate abuza de acesta situaţie,

manipulând părinţii, cerând de la ei ajutor şi atenţie.

Copilul poate adăuga persoane şi animale pentru a umplea golul pe care-l simte în viaţa reală. Astfel,

copilul unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce exprimă insuficienţa unei

comunicări apropiate cu alţi copii, şi necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să

comunice la egal.

Figura omului desenată alături de figura tatălui, indică existenţa sentimentului puternic de rivalitate şi

dorinţa copilului de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata. Pisica desenată lângă

unul din membrii familiei (dacă în casă nu-i nici o pisică) semnifică dorinţa unei dragoste mari şi legături

din partea persoanei desenate lângă pisică.

Părinţii

De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în stânga, mama mai jos şi în dreapta,

după care urmează alte figuri în ordinea semnificaţiei acestora. Trebuie să avem în vedere, că

reprezentarea perechi părinţilor poate avea semnificaţie diferită, în dependenţă dacă perechea este unită

sau nu. Copilul care trăieşte doar cu unul din părinţi, dar care î-i desenează împreună exprimă astfel

dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul desenează un singur părinte cu care

trăieşte aceasta înseamnă că el acceptă situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai puţin.

Prin desenarea izolată a figurilor părinţilor copilul exprimă dorinţele sale inconştiente. În cazul

în care, la distanţă este desenată figura părintelui de acelaşi sex aceasta poate fi interpretat drept dorinţa

copilului de a se afla cu părintele de sex opus. Când figura copilului şi a părintelui de sex opus este

îndepărtată una de alta poate însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale.

Dacă copilul are reprezentarea despre unul dintre părinţi ca persoana dominatoare, agresivă ce sperie

copilul el are tendinţa s-o facă de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai familiei fără a lua în

consideraţie dimensiunile reale ale acestea. Dacă părintele este perceput ameninţător, imaginea lui este

complectată cu mâini mari, şi invers, părintele domol, neluat în consideraţie este desenat cu mâini mici

sau fără mâini.

Copilul care se identifică cu personajele izolate desenate neclar sau şterse are dificultăţi mari

simte tensiunea în relaţiile cu familia şi cu sine însuţi.

Existenţa sau absenţa unui membru ai familiei

Absenţa membrilor familiei înseamnă că copilul parcă se întoarce refuză de acestea deoarece

amintirile despre ei sunt legate de trăiri negative de sentimente negative sentimentul abandonului,

nedragostei şi copilul evită această temă.

Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este desenat este o

îndepărtare pronunţată sau copilul lipseşte din desen atunci interpretarea este următoarea: copilul suferă

de izolare şi singurătate în familie, însă deseori aceste sentimente ulterior dispar deoarece î-l fac să

sufere.

Absenţa propriei figuri apare la copiii cu simţul inferiorităţii sau la cei cu absenţa sentimentului

comunităţii, nemulţumirea, criticile părinteşti Comparaţia cu fraţii sau surorile este nefavorabilă pentru

copil şi contribuie la micşorarea stimei de sine, autostimei reprimării iniţiativei, voinţei în realizarea

scopurilor.

Demonstraţia mai puţin evidenţă a acestor probleme se observă atunci când copilul se desenează

ultimul. Aceasta nu manifestă modestie, ci mai degrabă un statut micşorat. Aceasta este cu atât mai

important dacă restul persoanelor sunt desenate în ordine cronologică iar autorul desenului nu este cel

mai mic.

Aceste observări ne apropie de problema stării anxioase. Anxietatea şi agresivitatea sunt exprimate

atunci când ele nu sunt legate de simţul vinovăţiei care î-l determină pe copil să se deseneze sub forma

unui personaj puţin valoros, care se află incojurat de animale mari carnevore.

Interpretarea

Mişcarea (elementele sunt redate în mişcare as staţionare)

Prin termenul “mişcarea” înţelegem exprimarea energiei sub forma relaţiilor sentimentale dintre

personaje: dragoste, frică, rivalitate, dependenţă şi altele. Reprezentarea tipică a energiei generale

pozitive este jocul cu mingea. Când pe desen apar persoane jucându-se cu mingea înseamnă că copilul

recunoaşte existenţa legăturilor între acestea, unui interes mutual, în acelaşi timp al competiţiei, rivalităţii

pentru influenţa în familie. Dacă mingea se află între 2 sau mai multe persoane – indicele echilibrului

dragostei şi competiţiei. Dacă mingea este desenată lângă capul unui personaj – copilul recunoaşte rolul

decisiv al acestuia în dinamica vieţii familiale. Mingea lângă piciorul unei persoane – energia rivalităţii în

familie este împărţită ne uniform şi copilul percepe rolul acestui personaj ca neadecvat.

Reprezentarea unor despărţituri piedici sub formă de perete, drum, figuri geometrice, semnifică

izolarea sau limitarea în relaţii interpersonale. Desenarea obiectelor periculoase pentru viaţă: armă,

foarfece, cuţite – indică agresivitatea problemele rivalităţii.

Maniera desenării

Maniera înseamnă modalitatea copilului de a se folosi de foia de hârtie. Maniera tipică de desen este

împărţirea foii de desen în pătrate, dreptunghiuri, de tip convex, izolarea persoanelor cu ajutorul unor

obiecte funii, scândură de călcat, masă.

Copilul care se simte nesigur exprimă această nesiguranţă printr-o tehnică simplă: sub toate figurele

trasează o linie creându-le astfel un sprijin. Cu cât este mai pronunţată instabilitatea relaţiilor emoţionale

în familie cu atât mai mult copilul simte necesitatea de a oferi desenului un sprijin trainic şi de nădejde,

deseori sub formă unei linii groase.

Dacă copilul desenează linia numai sub o singură figură este evident că simţul ne încrederii se

manifestă numai la această persoană, cu care copilul se poate identifica.

Liniile, norii, ploaia, în partea de sus a foii mărturisesc despre anxietate şi frică de pericolul

ce-l ameninţă.

Dacă copilul îndoie foia în câteva părţi pentru a-l împărţi în numărul persoanelor pe care are de gând să

le deseneze, acesta este idicele anxietăţii şi neliniştii.

Simbolurile

Elementele care au o dublă semnificaţie sunt acelea obiecte care în desen au o lată semnificaţie decât în

viaţa reală. Ele sunt prezente parcă întâmplător pentru a completa golurile de pe foaie. Sursele luminii şi

căldurii - focuri, becuri, lumânări-este exprimarea dorinţei copilului de a avea învăţător , om care să-l

conducă prin viaţa, necesitatea în căldură şi dragoste deoarece copilul simte manifestarea ei slabă din

partea personajului desenat lângă sursa de lumină. Deseori se desenează tablouri când mama calcă tata

fumează este aprins becul în cameră.

Noroiul, murdăria, (vase murdare, pete pe podea, frunze uscate) indică neliniştea interioară a

copilului din cauza unor momente neplăcute: disarmonia internă, acţiuni şi comportament care provoacă

simţul ruşinii şi nevinovăţiei.

Apa, gheaţa, ploaia, stelele, frigiderul – tot ce e rece – sunt indicele dizpoziţiei depresive în momentul

actual sau potenţial. Aceiaşi semnificaţie o are desenarea patului şi a persoanelor ce dorm bolnavii

identificându-se cu acestea.

Simbolurile rivalităţii – jocuri sportive şi a utilajelor care se referă la sport, pisică şi câine, mai ales

dacă se joacă, fluturaşi şi flori - semnifică liniştea relaxarea reală sau dorită. Balonaşe şi zmeii zburători,

din contra, semnifică senzaţia presiunii de la care copilul încearcă să-l înlăture.

Patul copilului sau cuşca – agresivitate arest, faţă de fraţii mai mici. Agresivitatea poate fi experimentă

cu astfel de obiecte tobă, armament, ciocan, greblă, animale sălbatice. Semnele de circulaţie – reţinerea

emoţiilor, supunerea regulilor, înainte de şcoală. Simbolurile puterii şi ameninţării – mătura, aspiratorul,

trenurile, camioanele, excavatoarele, macaralele şi zgârâie norii.

Interpretarea desenului poate fi convenţional împărţitâ în 3 părţi:

1. Analiza structurii “Desenului familiei”.

2. Interpretarea particularităţilor reprezentării grafice a membrilor familiei.

3. Analiza procesului de desenare.

1. Analiza structurii “Desenului familiei” şi compararea componenţii familiei desenate cu

cea reală

Se presupune, că copilul care se simte emoţional favorabil în familie, va desena-o completă.

Denaturarea componenţei reale a familiei merită atenţie deosebită, deoarece ea semnifică conflict

emoţional, nemulţumirea cu situaţia familială. Copii micşorează componenţa familiei, “uitând” să

deseneze acele persoane care sunt mai puţin atractive emoţional, cu care s-au format relaţii conflictuale.

Nedesenându-le copilul parcă descarcă atmosfera emoţională neacceptată din familie, evită emoţiile

negative legate de anumite persoane din familie. De cele mai dese ori in desene lipsesc fraţii sau surorile,

ceea ce ar semnifica o situaţie de concurenţă. Copilul, astfel, simbolic “monopolizează” insuficienta

dragoste şi atenţie din partea părinţilor. Răspunsurile copiilor la întrebarea de ce nu l-ai desenat pe cutare

membru al familiei au un caracter de apărare: “pentru că nu mai e loc, el este plecat, “ etc., uneori copiii

pot răspunde mai emoţional “nu doresc pentru că se bate, nu vreau să trăiască cu noi etc.

Pot fi întâlnite desene în care copilul nu se desenează pe sine sau se desenează numai pe sine fără

familie. în ambele cazuri copilul nu-se include în componenţa familiei, fapt ce exprimă absenţa

sentimentului, stării de comunitate. Absenţa în desene “Eu” este mult mai caracteristic copiilor care simt

neplăcere, respingere. Prezentarea în desene numai a “Eu-lui” poate să aibă o semnificaţie diferită şi se

analizează în dependenţă de alte caracteristici ale desenului. Dacă la reprezentarea menţionată este

caracteristic şi concentrarea pozitivă a desenului propriei persoane (calitatea mare a detaliilor ce aparţin:

corpului, culorilor, ornamentării îmbrăcămintei, marea dimensiune a figurii) atunci împreună cu

neoformarea simţului comunităţii este prezent şi egocentrizmul. În cazul în care propria figură este de

dimensiuni mici, schematică, cu culori corespunzătoare fonului perceptiv negativ atunci presupunem

sentimentul respingerii, abordării şi tendinţelor autiste.

Mărirea componenţei familiei este semnificativă. De regulă reflectă, necesităţi psihologice

nesatisfăcute în familie. Drept exemplu pot servi desenele copiilor unici în familie – ei deseori includ în

desenul familiei persoane străine. Desenul în care suplimentar la membrul familiei e desenat un copil de

aceeaşi vârstă: verişor, fiica vecinului, sau alţii exprimă necesitatea în legături egalitare, cooperative.

Prezentarea celor mai mici copii exprimă necesităţi de afiliere, de satisfacţie, dorinţa de a ocupa rolul

părintesc as de conducător faţă de alţi copii ( informaţii similare pot oferi desenele care includ căţei şi

pisici).

În caz, dacă alături de părinţi sunt desenate suplimentar persoane ce nu au legătură cu familia indică

absenţa integrităţii familiei, căutarea copilului a unei persoane capabile să-i satisfacă necesitatea copilului

în contacte emoţionale apropiate. În unele cazuri distrugerea simbolică a unităţii familiei este răzbunarea

pe părinţi ca urmarea a unui sentiment de respingere de non-utilitate.

1. Amplasarea membrilor familiei

Ea indică unele particularităţi psihologice de relaţii în familie.

Coeziunea familială, desenarea persoanelor ce se ţin de mâini, includerea lor într-o activitate

comună sunt indicele bunăstării psihologice, percepţii integrităţii familiei includerea în familie Desenele

cu caracteristici contrare ce reflectă personaje separate, indică nivel inferior al legăturilor emoţionale. În

caz dacă copilul desenează figurile într-un spaţiu limitat barcă maşină căsuţă, poate semnifica încercarea

copilului de a uni familia. Gruparea membrilor familiei pe desen permite evidenţierea microstructurii

psihologice a familiei a coaliţiilor.

Analiza particularităţilor figurilor desenate

Relaţiile emoţionale pozitive sunt redate prin mai multe detalii de coraţiuni, culori, şi din contra,

atitudinile negative faţă de personaj, sunt redate schematic, nefinisat. Desenarea figurii fără unele părţi ale

corpului indică şi unele tendinţe agresive faţă de această persoană. Mărimea figurilor în cazul în care sunt

desenate pe întreaga suprafaţă a foiei sunt desenaţi de copiii impulsivi, încrezuţi, cu tendinţe de dominare.

Figuri foarte mici sunt desenate de copii anxioşi.

Particularităţi de desenare a unor părţi ale corpului.

Părţile corpului sunt legate de anumite sfere ale activităţii. Ele sunt mijloacele de control, de

mişcare, şi pot avea un conţinut semnificativ. Mâinile sunt mijloacele de influenţare, de acţionare şi de

control fizic al comportamentului oamenilor. Dacă copilul se desenează cu mâinile –n sus, degete lungi –

dă dovadă de dorinţe agresive, sentimentul ostilităţii faţă de ceilalţi, sau de o tendinţă de compensare a

slăbiciunii, dorinţa de a fi puternic şi de a domina. Mai ales dacă la mâinile agresive se alătură umerii laţi

şi alte simboluri ale puterii. Capul – dacă copii omit unele părţi ale capului: ochii, gura, asta-i indicele

dereglării, comunicării, izolarea autismul. Omiterea capului, haşurarea feţei conflicte cu persoana

respectivă, atitudinea ostilă faţă de această persoană. Concentrarea desenului pe trăsăturile feţei indică la

fete o identificare reuşită, în cazul băieţilor, poate fi o tendinţă, poate fi o preocupare de fizicul său,

tendinţa de compensare a deficienţilor fizice, formarea stereotipurilor comportamentului feminin.

Prezenţa dinţilor unei guri expresive – este prezentă la copii cu agresivitate verbală. Dacă copilul

desenează astfel alt membru al familiei aceasta deseori este legat cu frica şi ostilitatea exprimată a

membrilor familiei faţă de acest copil.

Analiza procesului desenării

Copiii care încep desenul cu diferite obiecte, linii, mobilă, soare şi doar la sfârşit încep să deseneze

figuri, persoane au astfel de procese cum ar fi manifestarea reacţiei de apărare cu ajutorul căreia copilul

îndepărtează în timp îndeplinirea sarcinii neplăcute. Acesta se observă la copii cu situaţii familiale

nefavorabile.

Reîntoarcerea la desenarea unuia şi aceluiaşi personaj poate indica retrăiri dominante legate de acesta.

Ştersăturile persoanei desenate pot fi legate atât cu emoţiile pozitive cât şi negative faţă de acest personaj.

Dacă ştersăturile şi desenarea din nou n-au adus la o prezentare grafică mai bună putem face concluzia

despre atitudini conflictuale faţă de acest om.

Pot fi evidenţiate următoarele complexe simptomatice ale situaţiei familiale:

I. Situaţie familială favorabilă.

Indicii:

1. Activitatea comună a tuturor membrilor familiei - 0,2

2. Predominarea oamenilor pe desen - 0,1

3. Reprezentarea tuturor membrilor familiei - 0,2

4. Absenţa persoanelor izolate - 0,2

5. Absenţa haşurării - 0,1

6. Calitatea bună a liniilor - 0,1

7. Absenţa indiciilor ostilităţii - 0,2

8. Amplasarea adecvată a persoanelor pe foaie - 0,1

9. Alte variante posibile.

II. Anxietatea

1. Haşurarea - 0,3.

2. Linia de bază podeaua - 0,1

3. Linia de asupra desenului - 0,1

4. Linia apăsată - 0,1

5. Ştersături - 0,1

6. Atenţia exagerată faţă de detalii - 0,1

7. Predominarea obiectelor - 0,1

8. Linii întrerupte duble - 0,1

9. Accentuarea unor detalii - 0,1

10. Alţi indici posibili

III. Conflictualitatea în familie

1. Bariere între figuri - 0,2

2. Ştergerea unor figuri - 0,1,2,

3. Absenţa părţilor principale a corpurilor la unele figuri - 0,2

4. Evidenţierea unor figuri - 0,1,2,

5. Izolarea unor figurii - 0,2

6. Dimensiuni inadecvate a unor figuri - 0,2

7. Necorespunderea cu descrierea verbală a desenului - 0,1

8. Prevalarea obiectelor - 0,1

9. Absenţa unor figuri - 0,1

10. Figurile desenate din spate - 0,1

11. Alte variante

IV. Simţul inferiorităţii în situaţia familială

1. Autorul desenului neproporţional de mic - 0,2

2. Amplasarea figurilor în partea de jos a foaie - 0,2

3. Linie slabă, întreruptă - 0,1

4. Izolarea autorului de alte persoane - 0,2

5. Figuri mici - 0,1

6. Figura autorului nemişcată în comparaţie cu alte figuri - 0,1

7. Absenţa autorului - 0,2

8. Autorul desenat din spate - 0,1

9. Alte variante – 0.

V. Ostilitatea în situaţii familiale

1. O figură este desenată pe altă foaie sau pe altă parte a foaie - 0,2

2. Poziţia agresivă a figurii - 0,1

3. Figură tăiată - 0,2

4. Profil întors - 0,1

5. Mâini desfăcute în părţi - 0,1

6. Degete lungi accentuate - 0,1

7. Alte detalii.

După efectuarea desenului copiilor li se propune să răspundă la următoarele întrebări.

1. Cine-i cel mai simpatic (mai puţin simpatic) de pe acest desen.

2. Cine ar putea fi prietenul tău.

3. De cine ţi-e puţin teama.

4. Cine-i cel mai fericit (nefericit) de pe desenul tău. De ce?

5. Ce nu-ti place in acest desen? Daca ai desena din nou ce schimbări ai face, ai omite, sau ai adaogă

alte persoane?

6. Da-i o denumire desenului tău.

7. Numerotează ordinea desenării persoanelor de pe desenul tău.

8. Numeşte membrii familiei tale.

9. Numeşte specialitatea si locul de lucru al părinţilor (menţionaţi daca nu lucrează in prezent).

10. Părinţii tăi se interesează de situaţia ta şcolară? Cine dintre ei si cât de frecvent vin la şcoală sau dacă

vin numai când sunt chemaţi de către învăţător.

11. Acorzi ajutor familiei tale in unele treburi, faci unele lucruri împreună cu părinţii tai?

12. In familia ta sunt neînţelegeri, participa la ele, cine este vinovatul, cine are dreptate?