teosofie, de eugen matzota, 1999, chap 1-2
DESCRIPTION
The first two chapters of a small and concise book on Theosophy, based on the Masters' teachingsTRANSCRIPT
Eugen MatzotaTeosofie
Acest exemplar nu are valoare comercială.Cartea este tipărită într-un număr de 200 de exemplare
cu echipament Xerox.Coperta este imprimată pe DocuColor 40.
Interiorul este tipărit pe DocuTech.
© Eugen Matzota 1999
Eugen Matzota
Teosofie
Bucureşti – 1999
Această carteeste scrisăpentru cei pe
care-i simt aproape.
CAPITOLUL I
DESPRE TEOSOFIE
„Doctrina Secretă
era religia universal răspândită
în lumea veche si preistorică.“
(Doctrina secretă)
Teosofia, după cum arată şi numele (gr. theos- Divinitate, Zeu, Dumnezeu şi gr. sophia -înţelepciune), înseamnă cunoaşterea înţe-
lepciunii divine, putând fi definită ca un ansamblude adevăruri ce stau la baza religiilor. Ea este la felde veche ca şi lumea. De aceea, mai poartă şinumele de „Înţelepciune antică“. Ea redă omeniriiînvăţătura pierdută a antichităţii, ŞTIINŢA SUFLE-TULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religii-lor, relevând sensul lor esoteric, justi ficându-le înfaţa raţiunii, dar şi a intuiţiei. Teosofia este adevă-rul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa creş-
5
tinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma-Vidyaa indienilor.
Teosofia are două principii de bază: imanenţalui Dumnezeu ţi, ca un corolar la acest adevărsuprem, fraternitatea şi solidaritatea umană. Dum-nezeu este peste tot, în toate. Spiritul care esteîntâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viaţaveţnică, este El, Unicul, este Dumnezeu.
Care este esenţa învăţăturilor teosofice?
Învăţăturile teosofice ar putea fi sintetizate ast-fel:
a) Există o singură Realitate infinită, ounică Existenţă reală.
b) De aici apare Dumnezeul manifes-tat, care se desfăşoară de la unitatela dualitate şi, apoi, la trinitate.
c) Universul este manifestarea VieţiiUnice, a lui Dumnezeu.
d) Agenţii lui Dumnezeu, cei care punîn practică Voinţa Sa, sunt Inteli-genţe care derivă din Dumnezeulmanifestat şi poartă diferite nume,ca: îngeri, devas, arhangheli.
Teosofie
6
e) Omul este, asemenea Tatălui dinCeruri, diviniatul său lăuntric estenemuritor.
f) Omul se dezvoltă, după legea Kar-mei, evoluând de-a lungul multorreîncarnări, în lumile inferioare(fizică, astrală şi mentală) până laperceperea propriei divinităţi.
g) Există oameni perfecţi, care şi-auîncheiat evoluţia omenească. Ace-ştia sunt Învăţătorii, Maeştrii.
În celebra sa carte, Doctrina secretă, contesaElena P. Blavatsky spune despre Teosofie că „...nueste o religie, nici o filosofie nouă; căci este la fel deveche ca şi omul-gânditor.“ Aceste doctrine esoteri-ce ce fundamentează învăţătura teosofică au, larândul lor, rădăcini ce duc departe, înapoi în timp.De altfel, cosmogeneza prezentată în prima parte aDoctrinei secrete foloseşte cunoştinţele unui popornecunoscut etnologiei, scrise într-o limbă miste-rioasă, şi emanând dintr-o sursă repudiată de şti-inţă: OCULTISMUL.
Fragila teorie marxist-leninistă a materialis-mului dialectic a luptat cu argumentele pumnuluiîmpotriva ocultismului, acu zându-l, printre altele,de faptul că ar fi „un instrument de întunecare aconştiinţei maselor populare în interesul bur -gheziei“. Ocultismul este definit, în acelaşi Mic dic -ţionar filosofic, apărut în 1954 la Bucureşti, ediţieîn care „au fost făcute completările necesare carereflectă ho tărârile Congresului al XIX-lea al Partidu-
Eugen MATZOTA
7
lui Comunist al Uniunii Sovietice“ în stilul caracte-ristic al comuniştilor: „una dintre varie tăţile obscu-rantismului idealist în cea mai respingătoare formăa lui“. Mai aproape de noi, „filosofii“ bine adăpaţi laizvoarele marxismului, defineau ocul tismul, înediţia din 1969 a aceleiaşi lucrări, ca fiind un „an -samblu de concepţii şi practici superstiţioase privi-toare la pretinse forţe tainice, supranaturale, cucare unii ini ţiaţi ar putea intra în contact pe căideosebite de cele ale cunoaş terii obişnuite“. Comen-tariile sunt, credem, de prisos...
Referitor la respingerea a priori a tot ceea ceţine de ocultism, găsim în Buddismul esoteric aces-te rânduri care explică foarte bine cum stau lucru-rile: „Este imposibil, a tunci când se prezintă pentruprima oară spiritelor neantrenate datele complexeale unei ştiinţe ce nu este familiară, să ai toate însu-şirile necesare acestei expuneri (...) şi să dai toatedetaliile posibile (...) Trebuie, în primul rând, să temulţumeşti cu reguli generale şi să te ocupi de excep-ţii mai târziu, mai ales când, în cazul de faţă, estevorba de un studiu în care metodele tradiţionale deînvăţământ ce se folosesc de obicei au drept scopimprimarea în memorie a fiecărei idei noi, provocândmai întâi o perplexitate ce nu se disipează decât maitârziu“.
Pentru cei formaţi în spiritul culturii europene,o cultură în continuă schimbare, aflată pe drumulgăsirii propriei identităţi, Orientul, cu ale sale ade-văruri eterne, este greu de înţeles. În Le sentier dudisciple, Alice A. Bailey spune: Unul dintre principa-lele obstacole în calea unei înţelegeri corecte a ocul-tismului este relativa tinereţe a popoarelor occiden-tale şi schimbările rapide caracteristice civiliza ţiei
Teosofie
8
europene şi celei americane. Într-adevăr, istoriaEuropei nu cuprinde mai mult de 3000 de ani, iar aAmericii, abia câteva secole. Ocultismul prosperăîntr-o atmosferă pregătită, într-un mediu puternicmagnetizat şi în tr-o stare de calm rezultat dintr-oactivitate milenară pe planul mental.
Un alt important obstacol este rezultatul impor-tanţei acordate aspectului material al lucrurilor,materialismului, în general. Aceste consideraţiireferitoare la ocultism sunt perfect valabile pentruoricare domeniu al cunoaşterii care nu alege caleabătătorită a materialismului. Înţelesul celor scrisepe frontonul templului din Delphi: “CUNOAŞTE-TEPE TINE ÎNSUŢI“ devine clar. La capătul drumuluisuntem tot noi. Sau, cum scria Eddington în Spa-ţiu, timp, gravitaţie: „Pe tărâmurile Necunoscutului,am descoperit ciudate urme de paşi. Am edificat teo-rii profunde, unele după altele, pentru a ne explicaoriginea lor. În fine am reuşit să reconstituim Fiinţade la care provin urmele: suntem noi înşine.“
Societatea Teosofică
În anul 1875, la 17 noiembrie, a fost creată laNew York Societatea Teosofică. Ea a primit recu-noaştere legală la Madras la 3 aprilie 1905. Fonda-torii ei sunt Elena Blavatsky, contesă născută înRusia, care a petrecut mai mulţi ani în Tibet, şicolonelul Henry Steel Olcott. Peste câţiva ani con-ducerea societăţii se mută în India. În 1893, aicisoseşte preşedinta Societăţii Teosofice din Anglia,Annie Besant. Din 1907, până la moartea sa, în
Eugen MATZOTA
9
septembrie 1933, Annie Besant a fost preşedintaSocietăţii Teosofice, organizaţie absolut nesectară,alcătuită din căutători ai Adevărului. Ei încearcă săservească umanitatea pe plan spiritual, conformscopurilor Societăţii Teosofice.
Care sunt scopurile Societăţii Teosofice?
Scopurile Societăţii Teosofice sunt următoarele:
1. Formarea unui germene de fraterni-tate între oameni, fără deosebire derasă, credinţă, clasă sau sex;
2. Încurajarea studiului comparat alreligiilor, filosofiilor şi al ştiinţelor;
3. Cercetarea legilor naturii care nusunt încă explicate, ca şi a puteriloromului insuficient dezvoltate.
Cei care fac parte din Societatea Teosofică suntoameni dornici de studiu, care aparţin sau nu uneireligii. Ceea ce îi uneşte este faptul că sunt de acordcu scopurile Societăţii, că vor să pună capăt diver-genţelor pe teme confesionale, pentru a adunaoamenii de bună credinţă, indiferent de religie. Nusimpla declarare a unor crezuri comune îi uneşte,ci aspiraţia către Adevăr. Ei privesc Adevărul ca peo recompensă la capătul unui drum urmat cu mij-loace specifice: prin studiu, viaţă neîntinată, prindevotament pentru idealuri nobile.
Teosofie
10
Teosofii, oameni dintre noi
Adevărul nu este o dogmă impusă. Credinţaurmează studiului şi intuiţiei individuale, nu le pre-cede. Ea se bazează pe cunoaştere, nu pe afirmaţiinecontrolate. Spiritul de tole ranţă faţă de toţioamenii, chiar şi faţă de cei intoleranţi, este o dato-rie pentru membrii Societăţii Teosofice. Fiecare reli-gie este privită ca expresie a Înţelepciunii Divine.De aceea, ea este studiată, nu condamnată, estepracticată, nu propovăduită. Cuvântul de ordine alteosofului este PACE iar scopul său: ajungerea laADEVĂR.
Credincioşi ai oricărei religii de pe Pământ potdeveni membri ai Societăţii Teosofice fără a renun-ţa la credinţa, învăţătura şi dogma pe are au ales-o. Orice părere, opinie sau doctrină poate fi susţi-nută sau profesată, urmând ca fiecare să decidădacă o susţine sau respinge. De la contesa Blavat-sky încoace, nimeni nu are dreptul de a-şi impunepărerile sau învăţăturile sale.
Orice membru îşi poate alege calea, fără caopţiunea sa să-i influenţeze pe ceilalţi. Nici un can-didat la vreo funcţie nu poate deveni ineligibil oripierde dreptul la vot din cauza părerilor sale, orica-re ar fi ele. De altfel, opiniile şi credinţele nu dauprivilegii, dar nici nu duc la o poziţie de inferiorita-te. Exercitarea dreptului de libertate a gândirii estestăruitor recomandată de către membrii ConsiliuluiGeneral al Socie tăţii Teosofice, desigur, în limitele
Eugen MATZOTA
11
curtoaziei şi ale conside raţiei faţă de ceilalţioameni.
Pentru a ajunge la cunoaşterea învăţăturilorsfinte este necesară înţelegerea Legilor Naturii, aşacum au fost ele statornicite de către Dumnezeu.Studiul Teosofiei face ca sensul vieţii să fie maiuşor de înţeles, ajutând astfel omul să atingă pre-fecţiunea şi, implicit, fericirea. Astfel, omul devineconştient că dreptatea şi fericirea călăuzesc evolu-ţia lumii şi că doar prin punerea în practică a prin-cipiului fratenităţii universale poate ajunge un ade-vărat om ce tinde către esenţa divină.
Egoismul pe care-l întâlnim la toate nivelurilesocietăţii noastre moderne, acela care ridică peomul împotriva omului sau poporul contra poporu-lui, poate fi învins numai cu ajutorul fraternităţii.Pentru a ne conforma Legilor Naturii trebuie, în pri-mul rând, să le cunoaştem, să ştim de unde venimşi încotro mergem, care este ţelul vieţii noastre şi,mai ales, care este rolul omului în Univers. Teoso-fia este cea care ne ajută să găsim răspunsul latoate aceste întrebări.
Teosofie
12
CAPITOLUL II
UNIVERS, VIAŢĂ ŞI MATERIE
„Nimic nu era: nici cerul curat,
Nici bolta întinsă a cerurilor deasupra capetelornoastre.
Ce acoperea tot? Ce adăpostea? Ce ascundea?
Era adâncul fără fund al apelor.
Moarte nu era, totuşi nimic nu era nemuritor;
Nimic nu despărţea ziua de noapte;
Singur Unul respira fără suflare, lui însuşi;
După, doar El era.
Întunecimile stăpâneau, şi totul, la început, eraînvăluit
Într-un adânc întuneric, ocean fără lumină.
Eugen MATZOTA
13
.....................................................................
Cine cunoaştea taina? Cine-a spus-o aici?
De unde, de unde veni această multiplă creaţie?
Însăşi Zeii veniră mai târziu la viaţă,
Cine ştie de unde vine această nemăsurată facere?
Cine ştie asta, de unde veni această mare facere,
Dacă voinţa sa crea sau se stăpâni?
Cel mai înalt văzător care e-n înaltul cerurilor
O ştie, fără îndoială, sau poate nu ştie nici El...
........................................................................
Tu erai. Şi când flacăra subpământeană
Ieşi din temniţa sa şi distruse alcătuirea lumii.
Tu vei mai fi, cum erai altădată;
Tu nu vei cunoaşte nici-o schimbare când timpul nuva mai fi.
O gândire fără de sfârşit, divină ETERNITATE.
Rig Veda
Teosofie
14
Univers
Universul este o manifestare a Vieţii Universale,crea toarea tuturor lucrurilor şi fiinţelor, a lumilorşi invizibile, toate acestea cu ajutorul materiei.Evoluţia Universului are loc lent, progresiv,urmând legi eterne, imuabile, conforme cu voinţaCreatorului. Esenţa unică, infinită şi necunoscutăexistă dintotdeauna şi devine pe rând pasivă şiactivă, în succesiuni regulate şi armonioase. Rele-vant în acest sens este un fragment din volumul altreilea al lucrării Isis Dezvăluită:
„La începutul unei perioade active, spune Doctri-na se cretă, are loc o expansiune a acestei esenţedivine, în virtutea legii eterne şi imuabile, universulfenomenal fiind re zultatul unui lung lanţ de forţecosmice puse astfel progresiv în mişcare. La fel,întorcându-se la condiţia pasivă, esenţa divină secontractă şi opera anterioară a creaţiei este gradatşi progresiv desfăcută, Universul vi zibil se dezin -tegrează, materialele sale se dispersează, şi, sin-gur, „întune ricul“ acoperă încă o dată faţa abisului.Pentru a folosi o metaforă a cărţilor secrete, careface ideea mai clară, o expiraţie a „esenţei necu-noscute“ face lumea iar o inspiraţie o face să dis-pară. Acest proces a acţionat dintot deauna şi Uni-versul nostru actual nu este decât unul dintre ter-
Eugen MATZOTA
15
menii unei serii infinite care nu a avut început şicare nu va avea sfârşit“.
Crearea şi distrugerea ciclică a Universului suntasimilate cu succesiunea de zile şi nopţi ale luiBrahman, divinitatea supremă:
„Cei care ştiu că ziua lui Brahman ţine până la omie de yuga, şi că noaptea lui se sfârşeşte după omie de yuga, aceia sunt oamenii care ştiu (ce-i) ziuaşi noaptea“. (Bhagavad-Gita, VIII, 17).
Universul este caracterizat printr-o continuăschimbare, totul fiind supus, în orice moment,unor modificări mai mult sau mai puţin sesizabile.În chiar cea mai mică diviziune a timpului, nu exis-tă nimic care să nu se modifice. Noţiunea de „timp“trebuie privită ca definind o iluzie produsă de suc-cesiunea stărilor noastre de conştienţă, pe parcur-sul călătoriei ce o efectuăm de-a lungul DurateiEterne. În Doctrina Secretă putem citi: „...ideilenoastre despre durată şi timp sunt toate derivatedin senzaţiile noastre, după legile asocierii ideilor.Legate inextricabil de relativitatea cunoaşteriiumane, aceste idei nu pot, totuşi, să existe decât înexperienţa Ego-ului individual, şi ele pier când mar-şul evolutiv disipă Maya existenţei fenomenale“.
Viaţă şi materie
Cea mai mare parte a materiei este impercepti-bilă simţurilor noastre. Fiind prea subtilă, nu
Teosofie
16
poate fi percepută de organele noastre de simţ. Şieste foarte bine aşa. Altfel, ne-am scufunda pur şisimplu într-un ocean de senzaţii, atacaţi din toatepărţile de informaţii inutile.
Atât viaţa cât şi materia sunt indestructibile,fără început şi fără sfârşit, în natură neexistândviaţă fără materie şi materie fără viaţă. Viaţa pene-trează materia, dându-i calităţi şi proprietăţi spe-cifice. Prin acest act, o posibilitate a materiei devi-ne realitate, delimitându-se clar caracterul activ alvieţii şi, respectiv, cel pasiv, al materiei. Materiaeste, de la sine, inertă şi lipsită de formă. Viaţaeste cea care o animă, susţine şi conservă.
În acest Univers numit şi Maya, o mare ILUZIE,totul este schimbător, dar şi conştient, fiind dotatcu conştiinţa speci fică planului său propriu deconcepte. Faptul că noi nu suntem capabili de asesiza acest lucru nu înseamnă că el nu este ade-vărat. Nu există materie moartă, tot aşa precumnici lege oarbă nu există...
Cele două mari legi care guvernează Universulsunt cea a EVOLUŢIEI, a progresului, şi cea aREÎNCARNĂRII, a existenţelor succesive, numităşi KARMA.
Diferitele aspecte ale vieţii formează o trinitate:Înţelepciunea fără de sfârşit, Iubirea faţă de toatecreaturile şi Voinţa atotputernică. Prin termenul deViaţă Universală înţelegem Dumnezeu. Cele treiaspecte ale sale sunt, în ordine: Tatăl, Fiul şi Sfân-tul Duh (voinţa, memoria, inteligenţa) în termenicreştini. În nomenclatura teosofică întâlnim Pri-mul, Al Doilea, respectiv Al Treilea Logos. Indieniivorbesc despre Shiva, Vishnu şi Brahma. Kabbala
Eugen MATZOTA
17
foloseşte nomenclatura ei proprie, şi anume: Ket-her, Binah şi Chochmach. Aceste aspecte se regă-sesc în spiritul omului, care este făcut după chi-pul şi asemănarea Domnului.
Cele trei aspecte ale materiei
Materia are şi ea trei aspecte sau GUNA. Infini-ta diversitate a Universului este bazată pe diferite-le combinaţii ale acestor trei Guna sau Tendinţe.Rând pe rând, ele se activează, se suportă şi secontraponderează. Numele lor este într-o ordine pecare putem s-o definim ca fiind oarecum crescă-toare: INERŢIA (TAMAS), MIŞCAREA (RADJAS),ECHILIBRUL (SATTVA). Altfel spus: „Toate faptelese îndeplinesc de către Tendinţele Naturii“... (Bha-gavad-Gita, III, 27).
Orice fiinţă este categorisită după preponderen-ţa uneia sau alteia dintre aceste guna. Când unadintre ele este predominantă, celelalte i se subor-donează, devenind suportul ei. De exemplu, apaeste, prin natura ei, opusă focului, dar acţiuneaconjugată a lor determină fierberea, proces atât deutil în prepararea alimentelor. Aceste calităţi sunttransmise tuturor lucrurilor şi fiinţelor, deci şiomului. Ştiinţa mate rialistă studiază atributelemateriei, fără a ţine seama, însă, de faptul căabordează efecte a căror cauză este viaţa.
Teosofie
18
Lumile Universului
Universul este stucturat ca un întreg în care celeşapte lumi ale sale se întrepătrund. Dintre acesteşapte lumi, doar cinci ne sunt cunoscute, celelaltefiind prea subtile. Pornind de la cea mai densă,distingem, în ordine:
- lumea fizică,
- lumea astrală,
- lumea mentală,
- lumea buddhică
- lumea atmică.
ATMAN se poate defini ca fiind o părticică dinSufletul Universal, prezent în orice fiinţă, repre-zentând „Sinele“ sau Conştiinţa Pură ce depăşeştesuferinţa existenţială. În Brihadranyaka Upanis-had se spune: „Atman depăşeşte foamea şi setea,suferinţa, tulburarea minţii, bătrâneţea şi moar-tea.“
Lumea noastră solară
Ansamblul de energii care au creat lumea noas-tră solară poartă numele de LOGOS, numit în ter-menii Evangheliei „Cuvântul“. El are drept corp
Eugen MATZOTA
19
fizic Soarele. Logosul este Sunetul Primordial,Cuvântul Etern, vibraţia emanată de Univers. Elvine din adâncul Existenţei Unice, este Dumnezeulmanifestat. Acest Logos manifestat este o parte dinLegiuitorul Suprem al Universului, care se limitea-ză prin această manifestare şi creează Universulcuprins în El. Apoi Logosul se desfăşoară în celetrei aspecte ale sale, ca trei Mari Logoi ai evoluţieicosmice. Treimea este Dumnezeul manifestat înUnivers.
Viaţa este purtată departe de către razele Soare-lui, sub formă de vibraţii. Sinteza lor se numeşteSUFLU VITAL sau PRANA SOLARĂ. Această ener-gie ce provine de la Soarele fizic acţionează activasupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusivasupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusivasupra formei fizice a umanităţii.
Ceea ce ştiinţa numeşte FORŢE COSMICE, iarreligia În geri sau Zei sunt, de fapt, AGENŢI AILEGILOR NATURII, ca re exprimă voinţa LOGOS-ului. „Legiunile de îngeri ai creş ti nilor, Elohimii şi„Mesagerii“ evreilor (...) sunt Vehiculele Ma -nifestării Gândirii şi Voinţei Divine sau Universa-le. Ei sunt For ţele inteligente care impun „legile“Naturii şi le realizează în aceasta din urmă, supu-nându-se în acelaşi timp legilor ce le sunt impusede Puteri şi mai mari“... se spune în Doctrinasecretă.
Există Ierarhii care poartă numele culorilor cur-cubeului, Ierarhii care au în frunte cele şapteMARI SPIRITE PLA NETARE, cei ŞAPTE STĂPÂNISUBLIMI ori DHYAN-CHOLAN. Ei corespund Elo-himilor ebraici şi sunt Miniştrii Logosului Solar.Urmează, după Spiritele Planetare, Ierarhia de
Teosofie
20
Arhangheli căreia îi aparţine Arhanghelul Mihail.Marile Fiinţe, ce apar ca nişte sfere luminoase,extrem de strălucitoare, se mai numesc, din aceas-tă cauză, FIINŢE STRĂLUCITOARE ALE SPIRITU-LUI. Ele sunt arhitecţii şi conservatorii lumii, acărei evoluţie o şi dirijează.
Sistemul nostru solar, ca de altfel oricare altul,a fost creat şi este susţinut şi controlat de către oFiinţă care este Logosul solar sau, cum este numitde indieni, Ishvara. El este Dumnezeirea solară,adică ceea ce noi numim Dumnezeu, imanent înorice atom. Totul este în El, iar El este în toate.Din El am venit şi în El ne vom întoarce. Despreviaţa Sa printre Semenii Săi, noi nu ştim nimic, şinici n-am putea afla vreodată. Nouă ne este acce-sibilă doar manifestarea Sa, care este întreită, deşiLogosul este doar unul.
Aspectul Său care creează lumile, este Brahmapentru indieni şi Sfântul Duh pentru creştini.Aspectul sau manifestarea care menţine acestelumi, ocrotindu-le în acelaşi timp, este Vishnu,respectiv Fiul. Manifestarea Logosului care distru-ge lumile când le-a sosit timpul este numit deindieni Shiva ori Mahadeva. Creştinii îi spun Tatăl.
Adevăraţii constructori, Fii ai Aurorei manvanta-rice, sunt agenţii secundari, subordonaţi primilor,aceia care dau materiei cosmice consistenţa dori-tă. Ei mai sunt numiţi şi spirite ale naturii. Dupăapartenenţa lor la elementele aerului, focului, apeisau pământului, definim silfidele, salamandrele,ondinele şi gnomii. Termenii de aer, apă, etc., nutrebuie luaţi ca atare, ei desemnând, de fapt, stă-rile gazoasă, lichidă, ş.a.m.d. Este de remarcat că
Eugen MATZOTA
21
aceste spirite ale naturii sunt perfect vizibile pen-tru clarvăzători.
Spiritele planetare animă stelele, în general, şiplanetele în particular. Ele conduc destinele oame-nilor născuţi sub semnul acelor constelaţii. Ele-mentalele, Forţele Naturii, sunt cauze secundarece acţionează uneori insesizabil, fiind de aseme-nea, efectele cauzelor primare imanente ale orică-rui fenomen.
Ce a fost la început?
La început nu era decât SPIRITUL şi SPAŢIUL.În căutarea adevărului, cele mai multe referiri sefac la Geneză. Trece neobservat, din păcate, faptulcă partea sa introductivă nu reprezintă, nici pedeparte, crearea planetei Pământ. Această parteatât de intens studiată a Bibliei vorbeşte de fapt,despre o perioadă nedefinită a evoluţiei Universu-lui. Scopul probabil este acela de a ermetiza tex-tul. „La început Dumnezeu a creat cerurile şipământul. Pământul era fără formă şi gol; şi întu-neric era peste faţa adâncului şi Duhul lui Dumne-zeu Se mişca peste întinderea apelor“. (Geneza,1.1, 1.2)
Originalul ebraic, diferit de textul canonic,spune astfel: „Când Elohim(ii) a(u) început să facăcerurile şi pământul, pământul era inform şi pustiu,şi întuneric era deasupra abisului, iar suflul Elo-him(ilor) se mişca deasupra apelor“. Sensul cuvân-
Teosofie
22
tului „întuneric“ este acela de „Absolut“, care nupoate înţelege Lumina trecătoare: „Şi lumina lumi-nează întru întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o“scrie în Evanghelia după Ioan.
Viaţa şi materia sunt elemente opuse ale Puteriietern ascunse, numite ABSOLUT. Fecioara Mariaeste cea care simbolizează această stare pură,omogenă, a materiei primordiale cosmice. Ceea ceScripturile numesc NEANT, ne este imperceptibildatorită gradului de subtilitate. Reprezentând sta-rea primordială a existenţei, Principiul omnipre-zent, etern, nelimitat şi imuabil, asupra căruiaorice fel de speculaţie este imposibilă, pentru cădepăşeşte puterea concepţiei omeneşti, nu arenume, iar tot ce se poate spune, nu se referă decâtla Absolutul manifestat. El însuşi nedeterminat,determină totul. FIINŢA PURA şi NEANTUL suntunul şi acelaşi lucru, începutul fiind unitatea lornediferenţiată. El, cel fără nume, despre care nuse poate spune nici că există, nici că nu există, nupoate fi înţeles de un om obişnuit.
H.-P. Blavatsky scrie în Doctrina secretă:
„Legea fundamentală a acestui sistem, punctulcentral de unde vine totul, în jurul căruia graviteazătotul, pe ca re se bazează filosofia sa întreagă, esteSUBSTANŢA-PRIN CIPIU, Una, Omogenă şi Divină,Cauza Unică ra dicală.“
Eugen MATZOTA
23