TEODICEE PENTRU SECOLUL AL XXI-LEATeolog Radu Teodorescu

De mai bine de 11 ani ne aflăm în secolul al XXI-lea. Acest secol nu numai că este un nou capitol în istoria umanităţii şi a omului în mare, dar este şi un secol care aduce cu sine noi aşteptări în plan economic, cultural sau social. Cu toţii ştim ceea ce a fost secolul precedent, mai bine spus secolul al XX-lea. Mai mulţi istorici ne spun că încă nu s-a definitivat dacă secolul al XX-lea a fost un secol bun sau unul rău. Oricum, deşi în secolul XX-lea omul a ieşit în spaţiul cosmic şi a aselenizat pe lună, tot acest om a creat două războaie mondiale. Cel mai probabil secolul al XX-lea pentru care s-a scurs multă cerneală a fost un secol tulbure şi unul zbuciumat.

În secolul al XX-lea a rămas o mare problemă deschisă. Este vorba mai mult decât orice de problema teodiceii.1 Prin urmare ce este teodiceea? Teodiceea este o parte a teologiei şi a teologiei ortodoxe care abordează apărarea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte învinuirile de răutate, suferinţă şi moarte. Prin urmare, scopul teodiceei este de a arăta că nu Dumnezeu este autor al răului şi al morţii. Acest lucru ar putea fii o tautologie religioasă. Creator al universului şi al omului, Dumnezeu este prin Sine bun şi autor al binelui. Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost bun. Problema apare atunci când ne întrebăm: dacă Dumnezeu este autor al binelui de ce există răutate, moarte şi suferinţă?2

Este destul de greu să vorbim de Dumnezeu ca fiind bun şi bunătate din moment ce vedem că semeni de ai noştii suferă şi mor. În acest sens, trebuie să ştim că deşi Dumnezeu a creat o lume şi un univers bun, lumea şi universul nu sunt perfecte şi absolute. În lume şi în univers există un minus sau mai bine spus o posibilitate de micire. Astfel, lumea poate alege să urmeze cursul stabilit ei de Dumnezeu sau se poate întoarce în nimicul din care a venit. Dumnezeu fiind absolut şi desăvârşit, lumea şi universul sunt doar o imitaţie a existenţei lui Dumnezeu. În acest sens, lumea şi universul au o şansă în a se realiza pe sine în comuniune cu Dumnezeu. Lipsa de comuniune cu Dumnezeu duce la apariţia răului şi a suferinţei. Asemenea unui prunc care plânge şi se tânguie când este departe de braţele mamei şi a tatălui său şi lumea suferă şi devine rea când este departe de Dumnezeu.

În acest sens, secolul al XXI-lea are nevoie să îşi concentreze eforturile în spre a menţine tradiţia studiului teodiceei. O teodicee pentru secolul al XXI-lea nu s-a elaborat încă definitiv şi în acest sens am putea avea mai multe surprize neplăcute referitor la ceea ce poate avea loc în anii care vor urma. Trebuie să recunoaştem că omul secolului al XXI-ea în ansamblu este un om dezinteresat de ritualurile religioase care vin dintr-o perioadă arhaică a lumii. Liturghia bizantină a sfântului Ioan Hristostom care este centrală la ora actuală întregului cult ortodox este de multe ori „ca şi nuca în perete” pentru stadiul anilor secolului al XXI-lea.

În acest sens, în Bisericile noastre se poate simţii mai mult decât orice o stare de tensiune asemenea celei din preajma reformelor protestante. Dacă putem fii siguri de ceva

1 Conceptul de teodicee este un concept antic dar a fost pentru prima dată formulat de filosoful german Gottfried Leibnitz şi defineşte raportarea omului la problema răului şi a morţii. Leibnitz a scris o carte în acest sens care se cheamă Teodiceea (Germania 1710). Pentru studiul prezent am folosit traducerea din 1997, Polirom, Iaşi. 2 Un studiu temeinic referitor la problema suferinţei a fost scris de teologul ortodox francez Jean Claude Larchet, Teologia bolii, (Sibiu, 1997).

1

în zilele noastre este că răul operează cu aceiaşi putere cu care a operat şi în celelalte secole ale istoriei. O mărturie care ar trebui să ridice multora mari semne de întrebare au fost atentatele teroriste de la Centrul Comercial Mondial din 2001. Acest eveniment nefericit a demonstrat la fel ca şi războaiele secolului al XX-lea că răul şi suferinţa este încă din nefericire o problemă actuală.

Suntem departe de a trăi într-o lume fericită şi acest lucru ne priveşte pe toţi fiindcă toţi cei care am fost lăsaţi de Dumnezeu cu viaţă în această lume avem datoria de a face o lume fericită şi bună. Nu credem că Dumnezeu a creat lumea pentru distrugere şi suferinţă. Omul secolului al XXI-lea din nefericire este un om care foloseşte ca şi modalitate de subzistenţă fuga de real şi de realitate. La fel de bine, pentru a îşi asigura necesarul de subzistenţă, el devine imun la marile problematici ale istoriei. Cât de ciudat pare azi Evul Mediu cu feudele, nobilii şi boerimea lui, comparativ cu tendinţa după maşinile de mare viteză, telefoanele celulare şi antenele parabolice care le vedem la tot locul din zilele noastre? Se fie tehnica avansată singura care ne diferenţiază de cei de mai înainte de noi?

Teodiceea este o necesitate a vremurilor în care trăim. Fiindcă suntem departe de o lume feirictă, se cuvine să ne aducem aminte că numai Dumnezeu şi puterea Sa poate oferii un răspuns mulţumitor răului şi suferinţei din lume. Acest lucru îl putem constata doar privind ştirile de la radio, televiziune sau internet. Mai mulţi semeni de ai noştri trăiesc ca şi când noţiunea de Dumnezeu nu ar exista. Ţelul mai multor semeni de ai noştri din secolul al XXI-lea nu este de a devenii bogaţi în cunoaşterea şi experimentarea lui Dumnezeu, ci de aduna cât mai multe averi şi cât mai multe plăceri trupeşti. Fie că este vorba de alcool, droguri, tutun, sau stupefiante, omul secolului al XXI-lea dovedeşte că este departe de a îşi fii învăţat lecţia de istorie.

Teodiceea ortodoxă ne spune că lumea în care trăim este departe de a fii liberă, ea fiind subiectul acelei antice dispute dintre principiile binelui şi ale răului. Deşi camuflat, acest lucru poate fii văzut în vremurile noastre la fel ca şi în antichitate. Epocă a laserului şi a proiecţiilor digitale, secolul al XXI-lea nu este încă un secol care să fii triumfat asupra răului şi a suferinţei. Răul şi suferinţa sunt duşmanii noştri centrali şi tradiţionali. Faptul că în lumea în care trăim există cultivatori ai răului nu este deloc o minciună. De ce sunt atâţi de mulţi toxicomani, traficaţi de droguri, abuzatori sexuali, recidivişti şi oameni certaţi cu binele şi cu legea? Aceste lucruri au fost prezente şi înainte de noi. Prin urmare, în secolul al XXI-lea nu ne putem lăuda că am scăpat definitiv de problema răului şi a suferinţei.

Mulţi oameni suferă nu numai trupeşte pe paturile saloanelor de spiral, dar suferă şi moral sau sufleteşte. După cum am arătat, teodiceea ne spune că în lume încă există acea antică dispută dintre bine şi rău care v-a exista până la sfârşitul lumii. Răul din zilele noastre este mult mai subtil şi mai rafinat decât cel din zilele vechimii. În zilele noastre există o stare de „ranchiună ascunsă” sau mai bine spus de ură generică faţă de lume şi univers care se manifestă cel mai bine în egoismul şi individualismul persoanei. Îmi pasă numai de fericirea şi de binele meu, în timp ce de cel al semenilor nu mă interesez.

Marile corporaţii economice nu angajează muncitori din dorinţa de a respecta demnitatea umană ci din dorinţa de a trage beneficii şi profituri maxime. Sclavagia industrială este din nefericire mai aspră decât sclavagia antică. Deşi avem impresia că sclavagia este un capitol încheiat la istoriei, adevărul este departe de a fii aşa. În secolul al XXI-lea există ceea ce am putea denumii sclavia tehnică sau tehnologică, în care o

2

supraputere economică o înrobeşte pe una mai puţin dezvolată. Câte state bine intenţionate nu s-a dezmembrat în ultimii ani din cauza unor economii fragile?

Rândurile de faţă nu sunt critice. Ele sunt doar o reamitire că suntem departe de a fii capabili să ne concentrăm eforturile în spre a elimina şi a birui definitiv răul. Dacă în lume avem o problemă la ora actuală este cu siguranţă răul şi suferinţa. O lume în care există rău şi suferinţă nu poate fii o lume fericită. Faptul că Dumnezeu îngăduie răul şi suferinţa în lumea în care trăim nu înseamnă că Îl şi aprobă. Sfinţii Părinţi ne spun că Dumnezeu are putere asupra răului şi a suferinţei şi mai toţi au profeţit că în lumea şi în veacul ce v-a să fie nu v-a mai exista rău, moarte şi suferinţă.3

Datoria noastră este de a vrea binele şi fericirea secolului al XXI-lea. Vorbind la scară mare acest lucru v-a necesita concentrarea tuturor eforturilor noastre. Vom putea fii cu conştiinţa împăcată numai în momentul în care am făcut tot ceea ce se putea să anihilăm răul şi suferinţa. Orice om al secolului al XXI-lea ar trebui să aibă aceste principii. Ele sunt cele care definesc stadiul umanităţii în zilele noastre. Nu suntem definiţi de gradul de tehnologie pe care îl dezvoltăm ci mai mult de gradul de moralitate şi credinţă la care am ajuns.

Cu când răul şi suferinţa vor fii mai puţin prezente în secolul al XXI-lea cu atât acest secol îşi atrage cu sine calitatea unui secol reuşit. Ţelul nostru nu este de crea tiranii, dictaturi şi regimuri totalitare ci mai mult de a lupta împotriva răului, a suferinţei şi a morţii. Pe lângă menirea istorică pe care o are orice secol al umanităţii, mai există şi o menire pnevmatologică sau duhovnicească. Această menire ne cere capacitatea de a elabora o teodicee pe gradul aşteptărilor omului secolului al XXI-lea. Este sigur că acest om în sinceritatea lui nu vrea o lume a răului şi a suferinţei. Deşi o lume fără rău şi suferinţă este greu de imaginat, ele fiind o monedă curentă a vremurilor noastre, trebuie să fie şi oameni care să se ridice la o viziune superioară a lumii în care trăim. Această viziune ne spune că duşmanul nostru antic încă din primele zilele ale umanităţii a fost răul şi suferinţa. Acestei viziuni îi subscrie iubite cititorule şi autorul prezentelor rânduri.

3 Davis, Stephen T. (2001). Encountering evil: live options in theodicy. Westminster John Knox Press.

3