referat.clopotel.ro

AUDITUL INTERNLa originile sale cuvantul audit provine de la latinescul audire care inseamna a asculta si care a fost transformat in timp de catre practica anglo-saxona in sesnsul strict de revizie a conturilor realizata de experti independenti in vederea exprimarii unei opinii asupra regulariatii si sinceritatii acestora.

In general, prin audit intelegem examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea la un criteriu ( standard, norma) de calitate.

A audita a avut initial semnificatia de a verifica situatiile financiare ale unei intreprinderi; azi, auditul poate fi:

audit financiar (studierea unei intreprinderi pentru a-i aprecia procesele, tranzactiile si situatiile financiare )

audit operational (studierea unei intreprinderi pentru a-i amelioara performantele)

audit de gestiune (studierea unei intreprinderi pentru a face o judecata asupra gestiunii acesteia)

alte tipuri de audit in functie de necesitati

Insa singurul tip de audit pentru care exista texte oficiale si o Directiva Europeana (Directiva a VIIIa) este auditul statutar. Auditul statutar ( cunoscut si sub denumirea de audit legal sau control legal) este realizat de catre un auditor statutar ( auditor legal sau controlor legal cum mai este denumit in literatura de specialitate). Acest este auditorul a carui activitate este descrisa prin lege. Auditul statutar cuprinde o misiune de baza sau generala si misiuni conexe. Misiunea de baza cuprinde o misiune de audit financiar care conduce la certificarea situatiilor financiare si verificari specifice stabilite rpin reglementari legale.Daca am incerca sa definim auditul statutar am putea spune ca prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motovate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a performantelor obtinute de aceasta.Elementele de baza ale auditului statutar sunt:

profesionistul competent si independent

obiectul examinarii care este constituit din situatiile financiare ale entitatii in totalitatea lor

scopul examinarii ( exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidela, clara si completa a pozitiei si a situatiei financiare, si a rezultatelor obtinute de entitatea auditata

criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se exprima opinia (standardele, normele de audit si contabile)

Informatiile din situatiile financiare sunt adresate unei game largi de utilizatori: investitori, parteneri comerciali, institutii de credit, comunitatea de afaceri, angajatii societatii, institutiile statului etc. care sunt interesati de corectitudinea informatiilor prezentate si deci ele trebuie sa tina cont de nevoiel si asteptarile acestora.Odata cu aprobarea OG 94/2001 s-a stabilit ca situatiile financiare vor fi auditate de auditori financiari in conformitate cu reglementarile nationale privind auditul financiar. Auditorul financiar trebuia sa se asigure ca situatiile financiare intocmite sunt in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991 republicata, precum si ca informatiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situatiile financiare intocmite pentru acelasi exercitiu, pe baza procedurilor de audit prevazute de Standardul International de audit nr. 720.

Un audit include pe de o parte examinarea, pe baza de teste, a dovezilor privind prezentarile de informatii din situatiile financiare iar pe de alta parte evaluarea principiilor contabile folosite si a estimarilor semnificative facute de catre conducere, precum si evaluarea prezentarii generale a situatiilor financiare.

In ceea ce priveste baza pentru efectuarea auditului financiar in Romania mentionam ca potrivit prevederilor art. 25 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, Camera Auditorilor Financiari din Romania elaboreaza norme de audit intern aliniate la Standardele Internationale in domeniu ( ISA). Pe langa reglementarile emise de CARF un rol important il au si normele si standardele profesionale emise de CECCAR ( in special Standardul profesional numarul 23 si numarul 24).

Cadrul general al standardelor de audit cuprinde:

Auditul care include urmatoarele norme nationale de audit

Notiuni introductive

Responsabilitati

Planificarea lucrarilor

Controlul intern

Elemente probante

Utilizarea lucrarilor altor specialisti

Concluziile auditului si rapoarte

Domenii speciale

Serviciile conexe care cuprind:

Misiuni de examen limitat al situatiiilor financiare

Misiuni de verificare pe baza de proceduri convenite

Misiuni de compilare a informatiilor financiare

Un rol foarte important il au elementele probante deoarece sunt informatiile obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care sa se bazeze opinia sa. Aceste informatii constau in documente justificative si documente contabile care sprijina situatiile financiare si coroboreaza informatiile provenind din alte surse.

Procedeele prin care se obtin probele de audit (elementele probante) sunt urmatoarele:

Inspectia

Observatia

Cererea de informatii si confirmarea

Calculul

Procedurile analitice

Inspectia este operatiunea care consta in examinarea registrelor contabile, a documentelor sau a activelor fizice. Inspectarea registrelor si a documentelor furnizeaza elemente probante mai mult sau mai putin fiabile, in functie de natura si de sursa lor, precum si de eficacitatea controalelor interne aplicate lor. Urmatoarele trei categorii principale de documente probante ofera diferite grade de fiabilitate:

a. Document probant creat si detinut de terti

b. Document probant creat de terti si detinut de entitatea respectiva

c. Document probant creat si detinut de entitatea respectiva.

Observarea este operatiunea care consta in examinarea unui proces sau a unei proceduri executate de alte persoane, de exemplu: observarea de catre auditor a controlului fizic al inventarului efectuat de catre personalul entitatii respective sau observarea procedurilor de control care nu lasa nici o urma materiala.

Cererea de informatii si de confirmare consta in a se procura informatii de la persoanele competente, atat din interiorul, cat si din exterorul entitatii respective. Cererile de informatii inglobeaza cererile scrise oficiale adresate unor terti si cererile orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entitatii respective. Raspunsurile la aceste cereri de informatii pot furniza auditorului informatii care nu erau detinute in prealabil sau elemente probante coroborante.

O confirmare este un raspuns la o cerere de informatii vizand sa se adevereasca informatii continute in documentele contabile. Calculul consta in verificarea corectitudinii aritmetice a documentelor justificative si documentelor contabile sau in executarea unor calcule distincte.

Auditorul trebuie sa obtina suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil sa emita concluzii rezonabile pe care sa se bazeze opinia de audit.

Elementele probante sunt obtinute plecand de la o combinatie adecvata de teste de procedura si de controale substantive.

Testele de procedura sunt testele care permit sa se obtina elementele probante asupra eficacitatii conceperii si functionarii sistemelor contabile si controlului intern.

Controalele substantive sunt procedurile folosite de auditor vizand obtinerea unor elemente probante cu scopul de a detecta anomaliile semnificative din situatiile financiare si sunt de doua feluri:

Controale referitoare la detaliile operatiunilor si soldurilor

Procedurile analitice

In general, auditorul se va folosi de elementele probante care duc mai mult la deductii decat la convingeri si va cauta elementele probante aparute din mai multe surse sau de natura diferita.

Credibilitatea probelor de audit este influentata de sursa si natura acestora si depinde de circumstantele individuale in care sunt obtinute. Se pot formula generalizari cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totusi, astfel de generalizari fac obiectul unor exceptii importante. Chiar si atunci cand probele de audit sunt obtinute din surse externe entitatii, pot exista circumstante care sa afecteze credibilitatea informatiilor obtinute. Procedurile analitice constau in analizarea tendintelor si ratiilor semnificative si contin examinarea variatiilor si examene ale coerentei cu alte informatii pertinente sau care prezinta o diferenta prea mare in raport cu sumele previzibile. Auditorul trebuie sa aplice proceduri analitice catre sfarsitul sau la sfarsitul auditului pentru a trage o concluzie generala asupra coerentei de ansamblu a situatiilor financiare, sprijinindu-se pe cunoasterea activitatilor desfasurate de entitate. Concluziile trase de auditor prin aplicarea procedurilor analitice urmaresc confirmarea concluziilor la care a ajuns auditorul in cursul controlului conturilor si il ajuta sa traga o concluzie generala in ceea ce priveste caracterul rezonabil al situatiilor financiare.

Schematic desfasurarea auditului ar fi urmatoarea: acceptarea mandatului

orientare si planificare

studiul si evaluarea controlului intern (prin verificari specifice)

controlul conturilor (prin verificari specifice)

lucrarile de sfarsit de misiune (prin verificari specifice)

opinie aupra conturilor

redactarea raportului

Auditorul trebuie sa desfasoare un angajament de audit in conformitate cu Standardele Internationale de Audit (ISA).

Auditorul trebuie sa planifice si sa faca auditul cu o atitudine de scepticism profesional pentru ca in unele cazuri situatiile financiare pot contine erori semnificative. O atitudine de scepticism profesional inseamna ca auditorul realizeaza o evaluare critica, in mod circumspect, a validitatii unei probe de audit obtinute si este atent la acele probe de audit care contrazic sau pun la indoiala credibilitatea documentelor sau a declaratiilor conducerii.Declaratiile conducerii referitoare la situatiile financiare nu trebuie considerate intotdeauna corecte, ci trebuiesc gasite probe pentru confimarea lor.

Acceptarea mandatului se realizeaza printr-o scrisoare de angajament sau printr-o alta forma de contract semnata de auditor si de client. Aceasta reprezinta acceptarea de catre auditor a unei misiuni de audit si descrie obiectivul si scopul auditului, aria de intindere a responsabilitatilor auditorului fata de client, precum si forma rapoartelor.

Obiectivul unui angajament de audit al situatiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului sa exprime o opinie cu privire la situatiile financiare, daca acestea sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru identificat de raportare financiara. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi formula ofera o imagine fidela sau prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative aceste expresii fiind echivalente.

In cadrul unui angajament de audit, auditorul ofera un nivel inalt dar nu absolut, de certificare conform careia informatia care face obiectul auditului nu contine denaturari semnificative. Aceasta situatie este exprimata in mod pozitiv in raportul de audit ca o certificare rezonabila. Certificarea rezonabila este un concept legat de cumularea probelor de audit necesare pentru ca auditorul sa concluzioneze ca in situatiile financiare considerate in totalitatea lor nu exista denaturari semnificative.

Cu toate ca opinia auditorului sporeste credibilitatea situatiilor financiare, utilizatorul nu trebuie sa considere opinia de audit drept o garantie a viabilitatii viitoare a entitatii sau a eficientei ori productivitatii cu care managementul a condus activitatile entitatii.

Sfera unui angajament de audit se refera la procedurile de audit presupuse a fi necesare in circumstantele respective pentru realizarea obiectivului auditului. Procedurile de audit cerute pentru desfasurarea unui angajament de audit in conformitate cu ISA trebuie sa fie determinate de catre auditor, luand in considerare cerintele ISA, cerintele legislative si acolo unde este adecvat, cerintele prevazute in termenii angajamentului de audit si cerintele de raportare.

In conformitate cu ISA, un audit este destinat sa ofere o certificare rezonabila ca situatiile financiare, considerate in totalitatea lor, nu contin denaturari semnificative. Un auditor nu poate obtine o certificare rezonabila datorita existentei unor limitari inerente intr-un angajament de audit care afecteaza capacitatea auditorului de a detecta denaturari semnificative. Aceste limitari sunt cauzate de factori ca:

Utilizarea testelor

Limitarile inerente ale controlului intern

Faptul ca majoritatea probelor de audit sunt persuasive, mai degraba decat conclusive.

De asemenea, activitatea desfasurata de auditor in scopul formarii unei opinii se bazeaza si pe rationament profesional, in special in ceea ce priveste:

Strangerea probelor de audit, de exemplu, in deciderea naturii, duratei si a intinderii procedurilor de audit

Conturarea unor concluzii bazate pe probele de audit stranse, de exemplu, evaluarea caracterului rezonabil al estimarilor facute de conducere la intocmirea situatiilor financiare.

Auditorul ia in considerare riscul unor denaturari semnificative la nivelul situatiilor financiare generale, care se refera la riscurile unor denaturari semnificative care sunt legate in totalitate de situatiile financiare luate ca intreg si afecteaza in mod potential multe asertiuni.

Riscul unor denaturari semnificative la nivelul asertiunii consta in doua componente:

Riscul inerent - este posibilitatea ca o asertiune sa comporte o denaturare ce poate fi semnificativa, fie individual, fie cumulata cu alte denaturari, presupunand ca nu exista controale aferente. Riscul unei astfel de denaturari este mai mare pentru unele asertiuni si prezentari de informatii decat pentru altele. De exemplu, este mai probabil sa fie denaturate calculele complexe decat cele simple. Conturile care constau in sume derivate din estimari contabile ce sunt supuse unui grad semnificativ de incertitudine in ceea ce priveste evaluarea, creeaza riscuri mai mari decat conturile care constau in date faptice, obtinute in urma unor procese relativ de rutina.

Riscul de control - este riscul ca o denaturare care poate sa apara intr-o asertiune si care poate fi semnificativa, fie in cazul in care este izolata, fie cumulata cu alte denaturari, sa nu fie prevenita, detectata si corectata la timp de sistemul de control intern al entitatii. Un anumit risc de control va exista intotdeauna datorita limitarilor inerente ale sistemului de control intern.

Pentru dezvoltarea planului general de audit, auditorul trebuie sa evalueze riscul inerent la nivelul situatiilor financiare. In scopul evaluarii acestuia, auditorul foloseste rationamentul profesional pentru a estima numerosi factori, printre care se regasesc (la nivelul situatiilor financiare):

Integritatea conducerii

Experienta si cunostintele conducerii, precum si schimbarile survenite la nivelul conducerii pe parcursul perioadei, de exemplu, lipsa de experienta a managerilor poate afecta intocmirea situatiilor financiare ale entitatii.

Presiuni neobisnuite exercitate asupra conducerii, de exemplu, circumstante ce ar putea predispune conducerea la denaturarea situatiilor financiare, cum ar fi experienta esecului a numeroase entitati ce-si desfasoara activitatea in sectorul de activitate respectiv sau o entitate ce nu detine suficient capital pentru continuarea activitatii.

Natura activitatii entitatii, de exemplu, potentialul uzurii tehnologice a produselor si serviciilor sale, complexitatea structurii capitalului sau, importanta partilor afiliate, localizarea si raspandirea geografica a facilitatilor de productie ale entitatii.

Factori care afecteaza sectorul de activitate in care opereaza entitatea, de exemplu, conditiile economice si concurenta, asa cum au fost identificate de tendintele si indicatorii financiari, precum si de schimbarile tehnologice, cererea de consum si practici contabile comune sectorului de activitate respectiv.

Evaluarea preliminara a riscului de control reprezinta procesul de evaluare a eficacitatii sistemelor de contabilitate si control intern ale entitatii in prevenirea si detectarea denaturarilor semnificative. Auditorul trebuie sa faca o evaluare primara a riscului de control, la nivelul asertiunii, pentru fiecare sold semnificativ de cont sau categorie semnificativa de tranzactii. Evaluarea preliminara a riscului de control pentru o asertiune in situatiile financiare trebuie sa fie ridicata.

Pentru obtinerea probelor de audit privind eficienta sistemelor de contabilitate si de control intern, auditorul efectueaza teste ale controalelor, care pot include:

Verificarea tranzactiilor daca au fost autorizate

Determinarea persoanei care exercita in mod efectiv fiecare functie si nu doar cine se presupune ca o exercita Reconcilierea conturilor bancare pentru a se asigura ca au fost corect efectuate de entitate.

Auditorul trebuie sa obtina probe de audit prin teste ale controalelor pentru a putea sustine orice evaluare a riscului de control care este situat la un nivel mai mic decat ridicat. Cu cat evaluarea riscului de control este mai redusa, cu atat mai multe probe trebuie sa obtina aditorul pentru a sustine faptul ca sistemele de contailitate si de control intern sunt proiectate corespunzator si functioneaza eficient.

Deseori conducerea reactioneaza la situatii de risc inerent prin elaborarea de sisteme de contabilitate si de control intern care sa previna sau sa detecteze si sa corecteze denaturarile si de aceea, in multe cazuri, riscul inerent si riscul de control sunt interrelationate intr-un grad ridicat. In astfel de situatii, daca auditorul incearca sa evalueze separat riscul inerent si riscul de control, exista posibilitatea unei evaluari neadecvate a riscului. Ca rezultat, in astfel de situatii riscul de audit poate fi determinat mai adecvat prin efectuarea unei evaluari combinate.

Auditorul trebuie sa ia in considerare nivelurile evaluate ale riscului inerent si a celui de control pentru a determina natura, durata si intinderea procedurilor de fond carute pentru reducerea riscului de audit pana la un nivel acceptabil de scazut. Cu cat evaluarea riscului inerent si de control este mai ridicata cu atat mai multe probe de audit trebuie sa obtina auditorul din utilizarea performanta a procedurilor de fond.

Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile de fond ale unui auditor sa nu detecteze o denaturare ce exista in soldul unui cont sau categorie de tranzactii si care ar putea fi semnificativa in mod individual, sau atunci cand este cumulata cu denaturari din alte solduri sau categorii de tranzactii. Exista o relatie inversa intre riscul de nedetectare si nivelul combinat al riscului inerent si al celui de control. De exemplu, in cazul in care riscul inerent si cel de control sunt ridicate, riscul de nedetectare acceptat trebuie sa fie scazut pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scazut.

Auditorul trebuie sa elaboreze un plan al misiunii de audit descriind felul si intinderea misiunii de audit si modul in care aceasta va fi realizata. Planul de audit va fi suficient de detaliat pentru a permite elaborarea unui program de lucru. Pentru a elabora planul unei misiuni de audit, auditorul va tine seama de :

a) Cunoasterea globala a intreprinderii

cunoasterea activitatilor intreprinderii

cunoasterea sistemului contabil si a controlului intern

b) Riscuri si prag de semnificatie

evaluarea riscurilor inerente si a riscurilor legate de control

riscuri legate de situatia economica si financiara a intreprinderii

riscuri legate de organizarea generala a intreprinderii

riscuri legate de atitudinea conducerii intreprinderii

definirea pragurilor de semnificatie

c) Natura, calendarul si intinderea procedurilor de audit

schimbari posibile in importanta ce urmeaza a se da unuia sau altuia din aspectele auditului

controlul intern si consecintele acestuia asupra procedurilor de audit

d) Coordonarea, conducerea, supervizarea si revederea

dispersiei unitatilor si activitatilor intreprinderii in teritoriu

participarii la auditul subunitatilor (filiale, sucursale)

necesarului de oameni

participarii eventuale a altor experti sau specialisti

e) Alte probleme

posibilitatea punerii in discutie a ipotezei de continuitate a exploatarii

aspecte care necesita o atentie particulara responsabilitati legale

felul raportului si al altor comunicari catre intreprindere; datele de depunere a acestora.

Auditorul trebuie sa adune elemente probante suficiente si adecvate referitoare la estimarile contabile cuprinse in situatiile financiare. O estimare contabila este o evaluare aproximativa a unei valori a unui element in absenta posibilitatii de a avea o metoda de masurare precisa. De exemplu:

provizioane pentru deprecierea creantelor si stocurilor, pentru a le aduce la valoarea de realizare estimata;

amortizarea imobilizarilor pe durata de utilizare estimata;

venituri anticipate;

impozite amanate;

pierderi din contracte pe termen lung;

provizioane pentru garantie;

Auditorul trebuie sa aplice una sau mai multe din metodele urmatoare pentru auditarea unei estimari contabile:

examinarea si testarea procedurii folosite de intreprindere pentru efectuarea estimarii;

utilizarea unei estimari independente pentru a putea face comparatia cu cea a intreprinderii;

revizuirea evenimentelor ulterioare inchiderii exercitiului care afecteaza estimarea.

Auditorul trebuie sa revada si sa evalueze concluziile trase din elementele probante reunite si care servesc la fundamentarea exprimarii opiniei sale despre situatiile financiare. Raportul de audit trebuie sa exprime clar, in scris, opinia auditorului referitoare la situatiile financiare luate in ansamblu. Elementele esentiale ale raportului de audit sunt:

un titlu - care sa fie adecvat

destinatarul - reprezentat de actionari sau consiliul de administratie al unitatii

un paragraf de prezentare sau de introducere

identificare situatiilor financiare care fac obiectul auditului

reamintirea responsabilitatilor respective ale conducerii unitatii si ale auditorului

un paragraf care contine intinderea auditului

referire la ISA sau la normele sau practicile nationale aplicabile

descrierea demersurilor puse in practica de auditor

un paragraf referitor la opinie care exprima parerea auditorului referitoare la situatiile financiare

data raportului

adresa auditorului

semnatura auditorului

In ceea ce priveste documentarea lucrarilor de audit, auditorul isi intocmeste dosare de lucru: un dosar al exercitiului si un dosar permanent.Dosarul exercitului cuprinde toate elementele unei misiuni a caror utilitate nu depaseste exercitiul controlat (planificarea misiunii, supervizarea lucrarilor, aprecierea controlului intern, obtinerea de elemente probante)In dosarul permanent sunt cuprinse informatiile care pot fi folosite de la un an la altul si care nu trebuie cercetate in fiecare exercitiu( fisa de prezentare, scurt istoric, organigrame, persoanele care angajeaza intreprinderea, situatiile financiare ale exercitiilor precedente, note asupra statutului, procese verbale ale CA sau AG, lista actionarilor, contracte , etc)

Ambele dosare se organizeaza in sectiuni, ceea ce usureaza mult clasarea documentelor dar si consultarea acestora.

PAGE