MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

ŞCOALA DOCTORALĂ „ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ”

Doctorand: POPESCU LAURENŢIU

TEMĂ: RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA

ADRESA ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE REZUMAT

Coordonator de doctorat: Prof. univ. dr. ŢICAL GEORGE MARIUS

Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de doctor în domeniul „Ordine publică siguranţă naţională”

BUCUREŞTI 2014

CUPRINS: ARGUMENT CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMULUI DE

ORDINE PUBLICĂ 1.1. Definiri conceptuale 1.2. Ordinea publică, securitatea naţională şi democraţia constituţională 1.3. Normativele europene sub incidenţa ORDINII PUBLICE 1.4. Impactul globalizării asupra sistemului de ordine publică CAPITOLUL II. DUALISMUL SISTEMULUI DE ORDINE PUBLICĂ 2.1. Sistemul forţelor de ordine din România 2.2. Poliţia - garant al ordinii în statul de drept 2.2.1.Poliţia Română 2.2.2. Poliţia locală 2.2.3.Poliţia administrativă 2.3. Jandarmeria - componentă a sistemului naţional de apărare şi securitate

naţională 2.4. Dualitatea sistemului de ordine publică – garanţie a ordinii şi siguranţei într-

o Europă Unită 2.5. Optimizarea raporturilor dintre autoritate şi libertate CAPITOLUL III. PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE ORDINE PUBLICĂ

LA GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

3.1. Managementul intervenţiei structurilor de ordine publică în restabilirea ordinii şi liniştii publice

3.2. Competenţe şi strategii de intervenţie pe plan internaţional 3.3. Competenţe şi strategii de intervenţie pe plan naţional 3.4. Structurile de ordine publică în contextual participării eficiente la

gestionarea unor cazuri pe plan internaţional CAPITOLUL IV. STRATEGII MANAGERIALE DE ASIGURARE A

SECURITĂŢII ÎN CONTEXTUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE 4.1. Rolul strategiilor în luarea deciziilor politice cu impact asupra securităţii 4.2. Optimizarea strategiilor în contextul apariţiei crizelor 4.3. Securitatea şi apărarea – deziderate majore ale umanităţii 4.4. Politica Europeană de Securitate Comună (P.E.S.C.) 4.5. Politica Europeană de Securitate şi Apărare 4.5 Politica de securitate internă a UE 4.5.2.Gestionarea crizelor politico-militare 4.6. Instrumentele gestionării civile şi militare a crizelor 4.7. Modelul de securitate al O.S.C.E. 4.8. Alianţa nord-atlantică şi gestionarea securităţii regionale şi globale 4.9. Premisele schimbării mediului de securitate internaţional CAPITOLULV. STRATEGII MANAGERIALE REFERITOARE LA

STRUCTURILE DE ORDINE PUBLICĂ- ELEMENTE DE DREPT COMPARA . 5.1. Dreptul poliţienesc în Uniunea Europeană 5.2. Dreptul poliţienesc în Franţa şi Anglia

5.3. Sistemul forţelor de ordine în Italia 5.4. Sistemul olandez de siguranţă publică 5.5. Sistemul de ordine şi siguranţă publică în Polonia 5.6. Sistemul forţelor de siguranţă publică în Turcia 5.7. Strategia de securitate naţională a României 5.8. Participarea României la consolidarea sistemului de securitate şi apărare a

Uniunii Europene CAPITOLUL VI. DETERMINAREA STRUCTURII RISCURILOR ŞI

AMENINŢĂRILOR LA ADRESA ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE 6.1. Riscul şi ordinea publică 6.1.1. Analiza factorilor de risc 6.1.2. Criză, conflict, tensiuni, competiţie 6.1.3. Gestionarea securităţii şi a ordinii publice 6.2. Analiza de risc în domeniul ordinii şi siguranţei publice 6.2.1. Evaluarea stării de vulnerabilitate 6.2.2. Conformitatea dintre riscuri şi vulnerabilităţi 6.2.3. Evaluare factorilor de risc la adresa ordinii publice CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ANEXE

ARGUMENT

Funcţionarea statului de drept şi democratic nu poate fi concepută în lipsa unui cadru normativ

adecvat, cu încălcarea frecventă a ordinii şi securităţii publice. Drept urmare, orice ţară este îndrituită

şi, în acelaşi timp, obligată să-şi adopte măsurile pe care le consideră necesare în acest domeniu,

măsuri circumscrise normativităţii internaţionale la care a aderat şi să asigure condiţiile pentru

traducerea lor în viaţă.

Securitatea statului şi a societăţii, siguranţa persoanei, constituie o valoare socială

fundamentală, de existenţa şi nestingherita ei realizare depinde normala desfăşurare a activităţii

statului în realizarea sarcinilor şi funcţiilor care îi revin. Reglementarea riguroasă a relaţiilor sociale,

aşezarea întregii vieţi pe bazele trainice ale legalităţii, ale ordinii de drept şi disciplinei, reprezintă o

cerinţă firească a democraţiei.

Problema ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului se pune în spaţiul european, cu multă

actualitate, fiind tot mai evidente preocupările factorilor de decizie în acest sens, dar, în egală măsură,

şi ale cetăţenilor cărora le este din ce în ce mai greu să accepte climatul de insecuritate. De aceea, în

centrul preocupărilor autorităţilor publice se află ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, ca repere

majore ce condiţionează buna funcţionare a organelor de stat abilitate.

Un loc deosebit de important îl ocupă asigurarea şi menţinerea ordini publice şi a securităţi

publice, administrarea organelor în atribuţiile cărora intră atât apărarea regimului politic, a intereselor

cetăţenilor, măsurile care contribuie la executarea legilor şi hotărârilor judecătoreşti, buna convieţuire

în societate, cât şi buna funcţionare a serviciilor de stat. De altfel, ordinea publică este o stare de drept

şi de fapt care permite realizarea echilibrului bazat pe consensul social necesar funcţionării optime a

ansamblului social în condiţiile reglementărilor juridice interne, consacrării apărării şi respectării

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului public şi privat, a celorlalte valori

supreme, în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate democratică.

Asigurarea ordini publice reprezintă o cerinţă esenţială a stabilităţii interne care garantează

asigurarea condiţiilor corespunzătoare edificării unui stat de drept. Cu alte cuvinte, asigurarea ordini

publice reprezintă o necesitate socială, realizată prin activităţi specifice de organe speciale –forţele de

ordine publică, ce reprezintă autorităţi deţinând competenţe şi atribuţii în materie de ordine publică şi

cărora, prin lege şi prin alte acte normative, li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliţie a

statului.

O importanţă deosebită în realizarea funcţiei de garantare şi asigurare a ordinii publice, a

securităţii persoanei şi a societăţii o are activitatea de dirijare a organelor menite să asigure ordinea

publică.

Pentru a activa în mod eficient este necesar a cunoaşte legităţile şi factorii social-economici,

care determină ordinea publică, baza normativă şi organizaţională de activitate a organelor care

asigură ordinea şi securitatea publică.

O însemnătate majoră îi revine cunoaşterii relaţiilor de dirijare, care apar în procesul de

organizare şi realizare practică a activităţii de menţinere şi restabilire a ordinii publice, şi

reglementarea normativă a acestor activităţi.

Obiectul administrării organelor care asigură ordinea publică este însăşi activitatea de

asigurare a ordinii publice, iar conţinutul de bază al activităţii acestor organe rezidă în realizarea

sarcinilor de: ocrotire a ordinii publice; asigurarea securităţii publice; contracararea faptelor

infracţionale; ocrotirea relaţiilor sociale cu privire la proprietatea privată şi cea publică; ocrotirea

intereselor, drepturilor şi libertăţilor legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor; prevenirea

comportamentului deviant şi a celui cu caracter infracţional.

Tendinţa de escaladare a fenomenului infracţional, a riscurilor şi ameninţărilor la securitatea

naţională, la ordinea şi securitatea publică, va rămâne şi în viitor. De aceea se impune perfecţionarea

sistemului de asigurare a ordinii publice, a siguranţei persoanei şi a securităţii publice, şi, în primul

rând, a administrării organelor care asigură ordinea publică.

Important este de relevat faptul că Tratatul de la Lisabona acordă atenţie maximă „spaţiului de

libertate, securitate şi justiţie”(Titlul V), acţionând „pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin

măsuri de prevenire a criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei, precum şi de combatere a acestora,

prin măsuri de coordonare şi de cooperare între autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte autorităţi

competente, precum şi prin recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală şi, după

caz, prin apropierea legislaţiilor penale.”1

„Statele membre au libertatea de a organiza între ele şi sub autoritatea lor forme de

cooperare şi de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale

administraţiilor acestora care răspund de asigurarea securităţii naţionale.”2

Cu toate acestea, studierea siguranţei publice din perspectiva proceselor de globalizare

actualmente nu are o arie prea mare de investigaţie şi acest spaţiu se limitează numai la problemele

specifice unui anumit grup de ţări.

Studiile realizate anterior au îmbogăţit cunoştinţele noastre despre măsurile de asigurare a

ordinii publice şi despre dirijarea forţelor antrenate în menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Menţionăm că atât doctrina juridică românească, cît şi cea moldovenească s-au arătat preocupate de

definirea diferitelor aspecte ale problemei respective, fără a ajunge însă la o concepţie cristalizată. În

prezent nu există un studiu complex în ceea ce priveşte problema vizând administrarea organelor de

stat care asigură ordinea publică. Prezentul studiu este o încercare de a acoperi acest gol. 1 Tratatul de la Lisabona, Titlul V, Capitolul 1. Dispoziţii generale, art. 67 alin (3), C 83/73

2 Tratatul de la Lisabona, Titlul V, Capitolul 1. Dispoziţii generale, art. 73, C 83/74

Scopul şi obiectivele tezei de doctorat

Prezenta cercetare are drept scop studiul problemelor vizând administrarea organelor de stat

care asigură ordinea şi siguranţa publică, inclusiv al conceptului de ordine publică, securitatea publică,

precum şi al sistemului de asigurare a ordinii publice în România în contextul globalizării. Acest scop

este îndreptat spre îmbunătăţirea activităţii organelor care asigurară ordinea publică în temeiul

concluziilor ce se desprind din investigarea ştiinţifică, atât sub aspectul teoretic, cât şi din punctul de

vedere al practicii în domeniu.

Scopul investigaţiilor efectuate ţine de sporirea eficienţei activităţii organelor afacerilor

interne ca urmare a perfecţionării mecanismului de administrare a lor în condiţiile globalizării.

Pentru realizarea scopului enunţat, au fost conturate următoarele sarcini:

- identificarea coraportului dintre conducerea administrativă, conducerea socială şi

administrarea sistemului ordinii şi siguranţei publice;

- analiza factorilor social-economici care influenţează activitatea organelor afacerilor

interne;

- aprecierea gradului de compatibilitate a activităţii organelor afacerilor interne cu noile

condiţii social-economice şi juridice care au fost influenţate de globalizare;

- a analiza sistemul organelor de stat care asigură ordinea publică în România, şi în unele

state ale lumii;

- a analiza sistemul existent de administrare internă şi externă a organelor de stat care

asigură ordinea publică;

- a evidenţia principiile generale vizând asigurarea ordinii publice şi cele specifice

administrării în domeniul asigurării ordinii publice în contextul globalizării;

- a evidenţia posibilele riscuri şi ameninţări la adresa ordinii şi siguranţei publice în

contextul globalizării;

- a defini noţiunea de administrare în domeniul asigurării ordinii şi siguranţei publice în

contextul globalizării şi conţinutul ei;

- a formula unele propuneri şi recomandări care au drept scop perfecţionarea sistemului de

administrare a organelor de stat care asigură ordinea şi siguranţa publică.

Obiectul de bază al cercetării îl constituie activitatea de combatere a criminalităţii şi de

menţinere a ordinii şi siguranţei publice realizată de organele afacerilor interne în condiţiile

globalizării, edificării statului de drept, formele şi metodele de perfecţionare a activităţii de

administrare a organelor afacerilor interne.

Baza empirică a lucrării cuprinde:

- rezultatele cercetărilor realizate de autor, în vederea studierii diverselor subiecte în

conformitate cu Strategia de Securitate a României, Tratatul de la Lisabona şi strategia Ministerului

Afacerilor Interne;

- analiza activităţii de administrare în sistemul organelor de poliţie în etapa actuală;

- generalizarea propunerilor practice ale subdiviziunilor Ministerului Administraţiei şi

Internelor, ale altor organe de ocrotire a normelor de drept, ministere, servicii, agenţii etc.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării

În cadrul investigaţiei au fost aplicate un complex de metode teoretice şi empirice care au

permis cercetarea nivelului de influenţă a procesului de globalizare asupra securităţii naţionale a

României pe calea trecerii de la abstract la concret şi de la global la local.

Deoarece determinarea cadrului conceptual al securităţii şi globalizării este, în primul rând, o

problemă de percepţie, metoda sistemică ne-a permis să abordăm aceste două fenomene ca o stare de

echilibru dinamic al unui sistem în care au loc diverse procese organizate şi dezorganizate şi să

identificăm dimensiunile ordinii şi siguranţei publice.

Metoda empirică ne-a permis să observăm principalele trăsături caracteristice insecurităţii

ţărilor mici în contextul globalizării, cum ar fi România, oferindu-ne suportul necesar pentru stabilirea

particularului şi generalului în cadrul procesului de asigurare a siguranţei publice.

Sectorizarea sau analiza pe sectoare (dimensiuni) este o metodă ale cărei dezvoltare serioasă

începe odată cu publicarea The Logic of Anarchy: Neorealism to Structural Realism de Barry Buzan,

Charlers A. Jones şi Richard Little in 1993. Este vorba de faptul, că fiecare sector aduce lumină

particulară asupra securităţii naţionale, iar natura ameninţărilor variază în interiorul fiecărui sector şi

afectează securitatea actorului statal într-o manieră specifică. Sectoarele nu sunt subsisteme, dar nişte

lentile analitice pe parcursul cărora autorul analizează ordinea şi siguranţa publică ca un sistem în

raport cu riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi.

Metoda comparativă ne-a servit la relevarea trăsăturilor distinctive ale sistemului de securitate

naţională a României şi a vecinilor regionali, ţinand cont de vulnerabilităţile interne ale ţării. În acelaşi

timp, ne-a permis să analizăm dinamica opiniei publice in România şi a actorilor regionali, cum ar fi

Ucraina şi Moldova, cu privire la fenomenul de integrare în Uniunea Europeană şi NATO.

În cadrul cercetării date au fost utilizate, de asemenea, analiza şi sinteza, abstractizarea şi

raţionalizarea, inducţia şi deducţia.

Ne-am propus efectuarea unei cercetări calitative care implică metode interpretative de analiză

a documentelor ce fac parte din baza legislativă a securităţii naţionale a României, cât şi a ţărilor

vecine. În proiectul de cercetare ştiinţifică vom utiliza şi metoda interviului focalizat care a permite să

evaluăm problemele cele mai arzătoare cu care se confruntă Români a în acest moment şi să

investigăm căile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice. De asemenea, vom utiliza rezultatele

cercetărilor realizate de centrele naţionale şi internaţionale: analiza de conţinut (content-analiza) a

diferitor surse de informaţii din România, sondajele de opinie.

La baza investigaţiei se află: principiul interdisciplinar, permite să evidenţiem corelaţiile

specifice rezultate din influenţa procesului de globalizare asupra securităţii naţionale.

Principiul determinismului serveşte drept călăuză în analiza vulnerabilităţilor social-politice

ale României prin prisma cauzelor şi efectelor exercitate asupra sistemului de securitate a ţării.

Investigaţia se bazează pe principiul obiectivităţii, în măsura în care vom reuşi să cercetăm aspectele

securităţii naţionale şi globalizării din perspectiva evoluţiei situaţiei interne şi externe a României.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a tezei

Sugestiile, propunerile şi recomandările ce vor fi formulate în cercetarea ştiinţifică sunt

importante mai ales în procesul armonizării şi perfecţionării legislaţiei în conformitate cu dreptul

comunitar, la fel permit optimizarea competenţei şi structurii organelor de ordine publică. Rezultatele

obţinute sunt utile atât pentru cercetările ştiinţifice ale problemelor ce apar în legătură cu administrarea

organelor de asigurare a ordinii publice.

Sugestii, probleme expuse şi ridicate vor fi publicate în articolele ştiinţifice, cu scopul de a fi

preluate şi aplicate de diferite instituţii de asigurare a ordinii publice.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute.

Studiul oferă o analiză profundă a conceptului de ordine publică, evidenţiază trăsăturile şi

elementele constitutive ale ordinii publice, apreciază posibilele riscuri la adresa ordinii publice,

determină sistemul organelor de stat cu atribuţii de asigurare a ordinii publice în România, în el sunt

formulate şi propuse principii de activitate specifice administrării organelor de asigurare a ordinii

publice.

În procesul investigaţiei s-a încercat să se fundamenteze următoarele teze:

- Dreptul – ca element al conducerii sociale în raport cu subsitemul administrat –serveşte în

calitate de mijloc şi formă de organizare, de exercitare a funcţiei de administrare. Influenţa dreptului

asupra relaţiilor sociale, acţiune cu caracter organizaţional, are loc prin intermediul mecanismului

juridic de administrare, care se deosebeşte de mecanismul de reglementare juridică prin orientarea sa

funcţională, deoarece asigură influenţa de administrare. În structura acestui mecanism pot fi incluse

mijloacele juridice de organizare a activităţii subsistemului administrat şi de exercitare a influenţei

organizatorice asupra obiectelor administrate.

- Aplicarea dreptului în calitate de fenomen autonom poartă un caracter intern specific.

După conţinutul său, aceasta constă în emiterea de către organele de stat competente a prescripţiilor

juridice, în conformitate cu dispoziţiile normelor de drept, care sunt adresate nemijlocit unor subiecţi

concreţi de drept. Particularităţile activităţii de aplicare a dreptului depind de organul competent care

trebuie să aplice dreptul şi, într-o măsură considerabilă, de ordinea suprastructurală.

- Influenţa organizatorică a dreptului asupra relaţiilor sociale are loc prin intermediul

mecanismului juridic de dirijare. Ultimul se deosebeşte de mecanismul reglementării normative prin

orientarea sa funcţională. Subiecţii, obiectele şi mijloacele administrării formează structura conducerii

de stat, caracterizând elemente importante ale fenomenului „statul”.

- Mecanismul organizaţional-juridic de administrare socială reprezintă o astfel de

organizare sistemică a normelor, principiilor, formelor, metodelor şi mijloacelor prin intermediul

căreia subiectul asigură acţiunea de administrare. Raporturile de aplicare a dreptului constituie forma

universală în cazul realizării conducerii de stat efectuate asupra unor anumite persoane sau grupuri. A

conduce înseamnă a decide, decizia fiind de fapt, motorul managementului, iar rezultatele obţinute de

organizaţie depinzând direct de calitatea deciziilor luate. În acelaşi timp, mecanismul de acţiune

administrativă va steril în cazul în care nu se va ţine seama de factorul uman.

- Mecanismul organizaţional-juridic de administrare a organelor afacerilor interne trebuie

supus unei analize sistemice. Potrivit acestei abordări, mecanismul în cauză ni se înfăţişează ca un

sistem cu o structură extrem de complexă, fiind alcătuită dintr-o multitudine de subsisteme, fiecare cu

o structură inerentă specifică.

- Eficienţa administrării sistemelor sociale, inclusiv a organelor afacerilor interne, depinde,

în mare măsură, de alegerea corectă şi aplicarea cu iscusinţă a metodelor. Realizarea sarcinilor noi,

nestandarde, mai ales în condiţiile schimbării bruşte a situaţiei operative, necesită o abordare

neordinară în aplicarea metodelor de administrare. Toate metodele sunt legate între ele, se completează

reciproc şi sunt utilizate într-o unitate organică.

- Organele afacerilor interne, ca sistem social, suportă diverse influenţe externe şi interne,

atât pozitive (creative), cât şi negative (distructive), iar lipsa de coordonare între elementele sistemului

poate contribui la dezorganizarea activităţii acestuia. De aceea condiţia de interdependenţă a acestora

presupune asigurarea organizării optime (susţinerea) a interacţiunii dintre subdiviziunile structurale şi

coordonarea eforturilor acestora de către subiectul administrării. Prin urmare, toate elementele

sistemului trebuie să se afle în interacţiune. În cazul organelor afacerilor interne acest principiu ar

trebui să-şi găsească expresia, mai întâi de toate, în determinarea exactă şi delimitarea clară a funcţiilor

subdiviziunilor structurale şi a atribuţiilor funcţionale ale unor colaboratori aparte, a subordonării şi

răspunderii lor. Totodată, este caracteristic că toate elementele trebuie să se afle în raporturi reciproce

de cauzalitate şi efect atât între ele, cât şi cu sistemul în ansamblu. Schimbările din interiorul unui

element exercită influenţă asupra funcţionării altora.

- La nivelul organelor afacerilor interne, subiecţii administrării nu trebuie să posede doar

capacitatea şi posibilităţile obiective de a percepe acţiunile de administrare (comenzile de

administrare) pentru a dirija obiectele de administrare subordonate, ci şi calităţile parametrului

administrat, adică trebuie să li se ofere, mai întîi de toate, împuterniciri autoritare şi garanţii normative

de realizare a lor.

- Reproiectarea unei strategii în direcţia perfecţionării legislaţiei României şi a sporirii

rolului dreptului, în vederea îmbunătăţirii continue a structurii organizaţionale a conducerii, trebuie să

prevadă atât măsuri de depăşire a dispersării departamentale, de perfecţionare a administrării ramurale

şi teritoriale, cât şi forme viabile de realizare a programelor cu scop bine determinat, inclusiv

propuneri privind ridicarea rolului organelor administraţiei publice locale prin extinderea nu numai a

drepturilor aparţinând acestora, dar şi a iniţiativei cetăţenilor.

Considerăm că, în actualul stadiu al stabilirii şi definitivării cadrului general al sistemului, la

nivel naţional, în general, şi în spaţiul comunitar, în special, sunt necesare eforturi consistente pentru

operaţionalizarea acestuia.

Analizând mediul în care îşi desfăşoară activitatea componentele Ministerului

Afacerilor Interne, putem constata că acesta este marcat încă de procesele de evoluţie de la o

societate centralizată, orientată către combaterea provocărilor Războiului Rece, către o

societate democratică, în care aspectele de autonomie, descentralizare, deconcentrare, precum

şi ideea de serviciu public în ideea comunităţii şi a cetăţeanului sunt dominante. La peisajul

intern se adaugă provocările regionalizării şi globalizării care se concretizează în riscuri şi

ameninţări la adresa securităţii, dar şi în deschiderea de noi posibilităţi de acţiune favorizate

de fluidizarea schimburilor şi de creşterea interdependenţelor.

CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

SISTEMULUI DE ORDINE PUBLICĂ

1.1. Definiri conceptuale

Sintagma conceptuală „ordine publică şi securitate naţională”, respectiv „ordine publică şi

siguranţă naţională”, relevă conexiuni specifice ce se stabilesc între cele două domenii esenţiale –

„ordinea constituţională” şi „securitatea naţională” – impunându-se o analiză a raporturilor dintre

ordinea publică şi ordinea constituţională. Astfel, în sens larg, ordinea publică este conceptul cu sfera

de cuprindere cea mai largă, incluzând ordinea juridică, începând cu cea constituţională, alături de

ordinea politică, economică, ordinea publică implicând atât cadrul de manifestare - legea -, cât şi

mijloacele concrete de menţinere a sa, instituţiile şi mijloacele concrete de aducere la îndeplinire.

În acelaşi timp, tendinţele şi perspectivele geo-politice şi geo-strategice extind, tot mai mult,

noţiunea de „securitate naţională” 3 asupra componentelor economice, societale, tehnologiei

informaţiei şi comunicaţiei, diplomatice şi ecologice sau de altă natură, devenind o necesitate ca

resursele informative şi militare să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor generate de sărăcie,

foamete, lipsa apei sau poluare, înainte ca acestea să genereze crize şi conflicte violente.

Sistemul naţional de securitate se amplifică, astfel că tot mai multe componente ale ordinii

publice devin elemente de securitate. În acelaşi timp, prin procesul constituţionalizării dreptului, tot

mai multe reglementări intră sub directa incidenţă a Constituţiei, astfel că sfera securitaţii naţionale se

extinde, tinzând să se suprapună cu cea a ordinii constituţionale4.

În acest context, ordinea constituţională constituie cadrul general definitoriu, matricea care

determină toate componentele ordinii publice. Ceea ce constituie şi locul de intersecţie, de suprapunere

parţială, cu noţiunea de securitate naţională, cu funcţiile şi conţinutul acesteia. Aceasta deoarece, atât

pentru noţiunea de «ordine constituţională», cât şi pentru cea de «securitate naţională», conceptul de

stat, respectiv de «naţiune de stat», reprezintă fundamentul logic şi atributul definitoriu. În modul cel

mai sintetic spus, ordinea constituţională este o premisă a securităţii naţionale, reciproca fiind la fel de

valabilă. “Evoluţia societăţii româneşti, în contextul actual, se circumscrie celor două coordonate

principale: cea a fundamentării statului de drept în relaţia sa cu celelalte state europene şi cea a

creşterii siguranţei şi securităţii naţionale”, ce evidenţiază raporturile dintre conceptele enunţate: stat

3 ”Securitatea naţională este un drept imprescriptibil, care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securitaţii regionale, euroatlantice şi globale”. Strategia de securitate natională a României, Bucureşti, 2006

4 Pentru argumente pro si contra referitoare la acest binom, vezi, Bridge, ER., Bullen, Roger, The Great Powers and the European States System. Longman, New York, 1980, p.78 şi urm.

de drept (ordine juridică, inclusiv constituţională) şi securitatea naţională, respectiv siguranţa

naţională5.

În literatura de specialitate, cât şi în legislaţia internă şi internaţională, între noţiunile de

democraţie, drepturile omului, ordinea publică şi statul de drept, există un raport de interdependenţă în

sensul că nu există democraţie fără garantarea drepturilor omului, iar acestea nu se pot realiza decât

într-un cadru organizat, într-un climat sigur de ordine socială.

Pentru asigurarea acestui climat de ordine publică, implicit de securitate naţională, fiecare stat

îşi constituie instituţii speciale denumite în termeni generali, forţe de ordine publică, (în documentele

oficiale internaţionale acestea sunt denumite forţe poliţieneşti), servicii de informaţii cu atribuţii

speciale în domeniul siguranţei naţionale şi alte categorii de forţe cu atribuţii în aplicarea Strategiei de

securitate naţională.

CAPITOLUL II. DUALISMUL SISTEMULUI DE ORDINE

PUBLICĂ

Sistemul forţelor de ordine din România

În România, ordinea publică este parte componentă a ordinii de drept, reprezentând proiecţia

acesteia în plan politico-economic şi social având, la rândul ei, trei componente: menţinerea,

asigurarea si restabilirea, care presupun măsuri si acţiuni prin care se realizează un cadru adecvat

pentru manifestarea democraţiei constituţionale în baza prevederilor înscrise în Constituţia României,

ca lege fundamentală a statului român, şi în întreaga legislaţiei în vigoare. Cele trei componente au,

după cum se observă mai jos, elemente organizaţionale, de reglementare sau care ţin de modul de

acţiune atât comune, cât şi specifice. Noţiunile de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice

sunt des utilizate dar uşor interpretabile în actualul context juridic românesc, de aceea vom încerca o

definire a acestora pentru a avea o viziune clară şi obiectivă asupra acţiunilor forţelor de ordine

destinate îndeplinirii acestora. Menţinerea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor, activităţilor

şi acţiunilor organizate si desfăşurate cotidian de către forţele de ordine publică, pentru funcţionarea

normală a instituţiilor statului, protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a

normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială, a avutului public şi privat, a celorlalte

valon supreme.

Asigurarea ordinii publice cuprinde ansamblul măsurilor ce se întreprind pentru respectarea

legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care generează tulburări sociale sau manifestări de

violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, activităţilor culturale şi sportive, precum şi

5 Pişleag, Țuţu, Acţional şi operaţional în ordinea publică, Eseuri, Bucureşti, 2002, p. 11.

altor manifestări similare cu participare numeroasă şi se asigură de forţele principale şi de sprijin,

potrivit competenţelor.

Restabilirea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor legale, preponderent represive,

bazate pe forţa de constrângere, inclusiv pe forţa fizică şi a armelor albe sau de foc, aplicate de

organele cu atribuţii legale pentru readucerea la starea de legalitate a situaţiei create prin încălcări

grave ale ordinii publice generatoare de pericol pentru ordinea si siguranţa naţională.

Ordinea publică nu înseamnă nici pe departe doar ordinea constituţională, legi, ordonanţe,

forţe şi mijloace care să le impună şi să le gestioneze, care să supravegheze, să monitorizeze, să

asigure dominanţa puterii, perpetuarea netulburată a sistemului şi oprirea procesului în parametrii

convenabili celor care conduc şi gestionează, care să asigure, cu alte cuvinte, liniştea publică. Scopul

ordinii publice nu este asigurarea liniştii publice, ci a condiţiilor care să crească eficienţa

angajamentului public, a efortului public, precum şi responsabilitatea factorilor de decizie şi a fiecărui

om în parte faţă de calitatea condiţiei umane. Ordinea publică este o construcţie dinamică, după o

arhitectură complicată, la care participă, deopotrivă, toate componentele sistemului şi procesului, şi nu

doar cei ce-şi asumă sau cred că li se cuvine privilegiul şi condiţia benefică şi orgolioasă a conducerii

altora6. Jean-Jacques Rousseau, în romanul L'Elite ou l'Education, arată că, în realitate, nu cei care se

află în procesul educaţiei se supun voinţei conducătorului, ci, dimpotrivă, acesta se supune voinţei lor,

pe care numai el, mentorul, o poate sesiza, analiza, înţelege şi îndeplini.

Ordinea publică nu este, deci, şi nu trebuie înţeleasă ca un sistem de constrângeri pentru binele

şi securitatea instituţiilor şi al tuturor - pentru că nu există aşa ceva decât în regimurile dictatoriale - ci,

înainte de toate, ca o arhitectură determinată de ceea ce Hegel numea necesitate înţeleasă, sau ca

datorie a libertăţii. „Sclavul nu poate avea nicio datorie şi numai omul liber are datorii. Dacă toate

drepturile s-ar afla într-o parte, şi toate datoriile în alta, atunci întregul s-ar dizolva, căci singură

identitatea constituie baza lui, pe care trebuie să o păstrăm aici neclintită7”.

Principiile definirii şi redefinirii ordinii publice într-o societate democratică se situează în

acest palier de libertăţi intrinseci şi de necesităţi înţelese, de cunoaştere şi respectare a voinţei publice,

ca expresie de sinteză a sistemului, ca determinare a evoluţiei acestuia, ca suport, ca izvor. Între aceste

principii, s-ar putea situa, pentru această etapă a arhitecturii ordinii publice româneşti: respectul

persoanei; respectul proprietăţii; respectul instituţiei; funcţionalitatea sistemului şi procesului;

securitatea persoanei; securitatea identităţii; securitatea sistemului şi procesului; flexibilitatea;

finalitatea.

În ceea ce priveşte ordinea publică, principiile acţionează în corelaţie dinamică, asigurând

îmbinarea caracteristicilor intrinseci ale sistemelor şi proceselor cu cele de metasistem şi de

6 Marian Ţigănuş, op.cit, p. 91. 7 Georg Wilhelm Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului, traducere de Virgil Bogdan şi Constantin Floru, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.192.

metaproces. Aceste caracteristici, chiar dacă în forma lor pot fi aceleaşi, diferă foarte mult în

conţinutul lor, având un caracter de confluenţă şi de contingenţă8.

Ordinea publică nu este doar un act de voinţă şi de conştiinţă, ci, în termenii teoriei haosului, o

încercare de echilibrare şi reechilibrare temporară şi funcţională a sistemelor şi proceselor departe de

echilibru. Aşadar, efortul de construcţie şi menţinere a ordinii publice cere o investiţie foarte serioasă

de voinţă, conştiinţă, realism şi inteligenţă. Pentru că, în cele mai multe cazuri, ceea ce rezultă dintr-un

efort unilateral, adesea disperat sau prea încrezător, nu reprezintă decât o ordine superficială şi o

dezordine dintre cele mai profunde9.

Ordinea publică naţională face parte, în principiu, din tipologia ordinii publice specifice

statului. Ea nu se deosebeşte de ceea ce numim ordine publică internă, dar, în opinia noastră,

precizează mai bine, mai clar, aria de cuprindere a conceptului, în raport cu ceea ce s-ar putea numi,

spre exemplu, ordine publică europeană sau ordine publică internaţională. Eliminarea cuvântului

naţional din discursul cotidian şi chiar din denumirea unor instituţii poate fi o măsură de ieşire din

ceea ce se poate numi naţionalism îngust sau exagerat, de o nefericită generalitate, dar şi un exces de

prudenţă. Ordinea publică naţională ţine de ordinea publică a statelor de drept. Ea se referă la arealul

unui stat şi nu la o anume naţiune10.

CAPITOLUL III. PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE

ORDINE PUBLICĂ LA GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ

LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

Managementul intervenţiei structurilor de ordine publică în restabilirea ordinii şi liniştii

publice

Sunt calificate drept "crize momentele de tensiune dintre state, ca de pildă acea perioadă de

intensă activitate diplomatică din vara anului 1914, aşa numită criză de la Sarajevo sau cea a rachetelor

din Cuba din 1962.

Secolul XX, a fost marcat de 56 de crize, altele decât cele provocate de cele două conflagraţii

mondiale şi cele menţinute în stare de permanenţă între Est şi Vest ca urmare a războiului rece

declanşat în 1947 şi până în 198911.

8 Marian Ţigănuş, op.cit, p. 92. 9 Ibidem. 10 Ibidem. 11 Ion Petrescu- Managementul crizelor, editura Expert, 2006, pag. 56-67;

La început de secol XXI, se adaugă noi crize, determinate îndeosebi de manifestările teroriste

violente în S.U.A., Spania, Londra, precum şi conflictele din Afganistan, Irak şi Orientul Mijlociu,

toate, pe fondul luptei comunităţii internaţionale împotriva terorismului politic, informatic, religios,

etc.

În contextul strategiei şi mediului de securitate actual, al căror nou conţinut este determinat de

încheierea "războiului rece" şi de dispariţia structurii mondiale bipolare, statele nu mai sunt supuse

unor ameninţări militare majore dar, apar tot mai mult, conflicte locale interetnice, solicitări de

autonomii şi independente formând enclave în interiorul unor state, nerecunoaşterea statelor unitare

prin mişcări economice, politice şi sociale cu scop de destabilizare statală.

Riscurile la care sunt supuse statele, precum şi sursele potenţiale din instabilitate – aşa cum

reiese din Strategia de securitate naţională a României decurg şi din dificultăţile economice, sociale şi

politice ale activităţilor concrete de integrare europeană ale fostelor state comuniste, proces aflat în

plină desfăşurare. În mediul de securitate actual sunt prezente riscuri militare şi neconvenţionale

complexe care creează noi tipuri de provocări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale. Astfel de

riscuri şi posibile situaţii de risc sau criză, aproape cu caracter permanent, îl reprezintă aşa după cum

am menţionat, terorismul, crima organizată, traficul ilegal, migraţia, ameninţările la adresa mediului

înconjurător dar şi, conflictele etnice, naţionalismul extrem, rivalităţile politice interne pot fi la

originea crizelor ce pun în pericol stabilitatea şi securitatea statală.

Charles Hermann12 consideră criză ca fiind o situaţie care: ameninţă obiectivele net prioritare

ale unităţii de decizie; reduce timpul de răspuns în timp util înainte ca decizia să poată fi transformată

în acţiune; surprinde pe membrii unităţii de decizie prin apariţia sa (a crizei n.a.).

În opinia profesorului Jean-Cristophe Romer 13 criza este definită drept: "un moment de

ruptură în interiorul unui sistem organizat. Ea implică obligaţia factorilor decizionali de a-şi defini o

poziţie fie în favoarea conservării, fie pentru transformarea sistemului dat, în perspectiva întoarcerii

sale la un echilibru.

Ca trăsături caracteristice comune tuturor crizelor putem sintetiza următoarele:

- extinderea cadrului psihologic al crizei pune în evidenţă dimensiunea

subiectivă, asociată cu sentimentul de ameninţare, cu angajarea degradării şi dezbinării în faţa

înlăturării de rupturi, a violenţei energiilor eliberate, a incoerenţei generalizate, distructivă pentru

solidarităţi şi entităţi;

- înfruntarea forţelor antagoniste fără mediere şi în care contradicţiile

ascunse sau reprimate de ficţiunea unitară a proiectului iniţial ies din nou la suprafaţă. Energiile sunt

cu atât mai puternice cu cât fuseseră multă vreme necunoscute;

12 Hermann Ch.- Crisis in Foreigu Policy, Indianapolis, Bob-Merril Co- 1969

13 Romer, J-Cf. - este profesor la Universitatea din Strasbourg şi la Școala militară de la Saint-Cyr;

- impactul trăsăturilor riscurilor sau crizelor se manifestă ca o paralizie;

- nehotărârea vizează subiectul social colectiv lipsit de resurse;

- propagarea, criza plecând de la un punct care poate părea mai întâi nu prea

important, dar atinge din aproape în aproape întreg sistemul absorbind toate energiile, multiplicând

disjuncţiile.

Definirea crizei din domeniul ordinii publice şi siguranţei publice, manualele de specialitate

definesc în mod diferit criza, iar N.A.T.O. n-a aderat la o definiţie anume, ci acţionează în gestionarea

fiecărei crize statale sau internaţionale în raport cu particularităţile fiecăruia.

Cu toate acestea putem evidenţia câteva semnificative definiţii ale crizei, respectiv:

a) Situaţia creată la nivel internaţional, naţional, departamental sau local prin care valorile,

interesele ori obiectivele prioritare ale părţilor implicate sunt ameninţate.

b) Un ansamblu de evenimente care se succed rapid, exacerbând incidenţa forţelor

destabilizatoare asupra unui sistem (internaţional, naţional, local) sau asupra unui subsistem al său

dincolo de nivelul de normalitate, creându-se posibilitatea destabilizării acestuia prin violenţă.

c) O modificare a situaţiei caracterizată prin accentuarea interacţiunii perturbatoare a doi sau

mai multor adversari. Fază gravă în evoluţia lucrurilor, a evenimentelor, a ideilor.

d) O situaţie sau riscul apariţiei unei situaţii în care procedurile cu care un guvern

(organizaţie) operează în mod obişnuit la nivel naţional sau internaţional nu sunt suficiente pentru a

gestiona eficient situaţia creată, care pune în pericol viaţa, proprietatea, mediul înconjurător ori

stabilitatea statală sau internaţională.

e) O sursă de evenimente neprevăzute care intensifică impactul forţe1or destabilizatoare

asupra sistemului general internaţional/intern sau a oricăruia dintre subsistemele sale, depăşind

substanţial limita normalităţii şi determinând escaladarea violenţei în sistem.

f) O succesiune de interacţiuni între guvernele a două sau mai multor state suverane aflate

în dispută, exceptând conflictul armat, dar implicând perceperea unei probabilităţi mari de declanşare a

acestuia.

g) Modificarea unei situaţii, caracterizată de o creştere în intensitate a interacţiunilor

distructive dintre doi sau mai mulţi adversari, având o mare probabilitate de izbucnire a ostilităţilor

militare.

h) Situaţia sau eventualitatea în care proceduri guvernamentale normale, la nivel naţional ori

internaţional, nu sunt suficiente pentru a susţine o gestionare eficientă a situaţiei, iar aceasta pune în

pericol vieţi omeneşti, proprietatea, mediul înconjurător, stabilitatea internaţională (seminarul "The

Baltic Crisis Management").

Declararea stării de risc sau criză este o problemă politică, un atribut al statului. Aceasta

impune o mare responsabilitate din partea factorilor politici, în special atunci când se produc riscuri şi

crize interne, sunt situaţii în care aceste nu sunt recunoscute ca atare, fapt ce tergiversează soluţionarea

rapidă a lor şi duce la urmări extrem de grave.

Competenţe şi strategii de intervenţie pe plan internaţional

Sistemul social contemporan trebuie să aibă capacitatea de a preveni şi, în situaţia în care acest

lucru nu este posibil, de a asigura managementul crizei. Aceasta activitate importanta este de

competenţa organelor politice ale statului, în funcţie de tipul, amploarea, intensitatea şi locul în care se

produce criza.

În manualul N.A.T.O.14 de gestionare a crizelor se arată că "managementul crizelor poate

îngloba, într-o manieră generală organizaţia, dispoziţiile şi măsurile vizând, în principal:

- plasarea crizei sub controlul responsabililor de gestionare a acesteia;

- să permită responsabililor gestionării crizei că, prin acţiunile lor, să

contureze cursul viitor al crizei şi să o rezolve într-o manieră compatibilă.

Procedurile şi activităţile vizând managementul riscurilor sau al crizelor rezultă din culegerea,

prelucrarea şi analizarea informaţiilor referitoare la acţiunile părţilor implicate, stabilirea obiectivelor,

compararea posibilităţilor de acţiune şi aplicarea deciziilor stabilite.

În contextul arătat managementul riscurilor şi al crizelor se poate materialize conceptual în

"totalitatea, procedurilor şi activităţilor menite să permită responsabililor gestionării crizei să aibă sub

control criza şi, prin acţiunile lor, să determine o evoluţie normală a lucrurilor". Managementul crizei

este condiţionat de o serie de factori, cum ar fi: surprinderea, lipsa de informaţii, evenimente în

cascadă ce pot duce la escaladare, lipsa controlului, sporirea atenţiei din partea celor neimplicaţi în

criză, dezvoltarea unei mentalităţi de asediu, panică, disfuncţii ale procesului decizional, concentrarea

liderilor asupra proceselor de planificare decizie şi acţiune pe termen scurt sau de intervenţie

operativă.

În scopul asigurării unui management eficient al crizelor, statele şi-au creat sisteme naţionale

de gestionare a crizelor. Cele mai perfecţionate şi eficiente sunt sistemele statelor membre ale

N.A.T.O. Cu toată marea lor diversitate sistemele de management al crizelor sunt interoperabile atât

între ele, cât şi cu sistemul Alianţei Nord Atlantice care priveşte gestionarea crizelor interne în statele

care au conflicte interetnice, dar şi internaţionale în conflictele interstatale ori cele care au la bază acte

teroriste.

Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapidă dezvoltare

pe toate meridianele lumii. Folosit astăzi în toate activităţile politice, economice, sociale, inclusiv în

domeniul gestionării riscurilor sau crizelor de orice tip. Termenul management s-a impus în sfera

14 Manualul NATO, Parteneri şi Cooperare, Oficiulde informaţii şi presă al NATO, Bruxelles; Editura Nemira, Bucureţti, 1997, pag.241.

acestor domenii în ultimii 60 de ani şi aceasta datorită răspunderii imediate şi atotcuprinzătoare a

lucrării lui James Burnham "The Managerial Revolution" publicată prima oară la New York în anul

194115.

Semnificaţia teoriei ştiinţifice manageriale constă în aceea că îndeplineşte anumite funcţii cum

ar fi16:

- sintetizare într-un limbaj propriu a unui vast material de informaţie;

- capacitatea de mijlocire a comunicării cunoştinţelor umane, precum şi de

organizare şi de sistematizare a acestora;

- posibilitatea de a oferi explicaţii pentru o serie extinsă de evenimente sau

fenomene şi de a prevedea căile şi modalităţile concrete de desfăşurare ori de soluţionare a situaţiilor

dificile;

- asigurarea intervenţiei active şi a controlului desfăşurării evenimentelor, a

actelor manageriale de gestionare a situaţiilor de risc sau criză.

- Ministerul Afacerilor Interne are un rol important în conducerea

permanentă a activităţii forţelor de ordine şi de siguranţă publică, atât la nivel naţional cât şi teritorial,

pe timp de pace şi pe timp de stare de urgenţă sau stare de asediu.

- În vederea unei gestionări cât mai eficiente a situaţiilor complexe care pot

apărea în domeniul securităţii naţionale, un rol important revine cooperării forţelor de ordine şi

siguranţă publică atât la nivel intra-instituţional, cât şi inter-instituţional, pe baza protocoalelor,

planurilor şi metodologiilor de cooperare.

- Pentru realizarea în bune condiţii a misiunilor, în toate cazurile cooperării

este important ca fiecare participant la misiune să-şi asigure însuşirea misiunilor şi atribuţiilor ce le

revin, a modului concret de acţiune, precum şi situaţiile pentru care se organizează cooperarea.

- Pentru perfecţionarea activităţii forţelor de ordine şi siguranţă publică,

precum şi pentru armonizarea şi compatibilizarea acestora cu sistemul european, considerăm că este

necesară dezvoltarea permanentă a relaţiilor de colaborare cu structurile similare din străinătate în

domeniul ordinii şi siguranţei publice, în conformitate cu tratatele şi acordurile încheiate de Guvernul

României în plan regional, subregional şi internaţional.

15 J. Burnham a ţinut seama de realităţile vieţii sociale şi de analizele făcute de J.B.Sy (1767-1832) şi Alfred Marschall (1842-1924) şi a impus în mod categoric şi definitiv noţiunea de manager, ca vector al inovaţiei şi progresului, cea de management, iar adjectivul managerial l-a cuprins în titluI lucrării sale, cu semnificaţia de analiză interdisciplinară a poziţiei şi rolului managerului în societatea contemporană. Ideea nouă şi de mare valoare şi actualitate pusă în circulaţie de Burnham este aceea că orice societate, indiferent de regimul ei ideologic, juridic sau politic, are nevoie de manageri dacă vrea ca economia ei să prospere în ritm novator şi creator.

16 Popa C. - Structura şi funcţiile teoriei ştiinţifice, în Teorie şi Experiment, Editura Politică, Bucureşti, 1971. pag. 61;

- CAPITOLUL IV. STRATEGII MANAGERIALE

DE ASIGURARE A SECURITĂŢII ÎN CONTEXTUL PROCESULUI

DE GLOBALIZARE -

-

- În perioada post-război rece, omenirea este pusă în faţa unei noi realităţi,

atât pe continentul european cât şi în lume. Lumea se schimbă, supusă modificărilor impuse de

fenomenul globalizării, fenomen caracterizat de “multidimensionalitate” la nivel economic, politic,

militar, social şi cultural17.

- Noul mediul de securitate este tot mai complex şi într-o dinamică

imprevizibilă; Europa şi, nu numai, a fost confruntată cu un număr tot mai mare de conflicte18, a căror

escaladare a depăşit, în multe cazuri, chiar estimările iniţiale, conferindu-le, acestora, o anvergură

,,internaţională”, ca în cazul războiului din Golf declanşat cu ocuparea Kuwaitului, în 1990, războiului

civil din Iugoslavia iar după 11 septembrie 2001, şi celor din Afganistan şi Irak, acestea două din

urmă, încă, în desfăşurare. - El semnalează, deopotrivă, creşterea şi diversificarea tipului de actori de

securitate prin apariţia unor noi actori statali cu veleităţi globaliste, actori transnaţionali de securitate

de genul grupărilor teroriste ori mişcărilor religioase sau etnice, O.N.G.-uri cu preocupări de natură

diferită (umanitare, antiglobaliste, pentru protecţia mediului), etc., tendinţa de reformare, dinamizare

şi extindere a organizaţiile responsabile pentru securitatea europeană, euroatlantică şi mondială –

O.N.U., N.A.T.O., U.E.O., U.E., O.S.C.E. – însoţite de transformări şi renegocieri ale principalelor

aranjamente de securitate.19

- Mai mult, mediul de securitate al începutului de secol XXI este profund

marcat de ,,momentul 9/11”,un moment care generează o ,,nouă etapă” în relaţiile internaţionale şi care

transcende clasicismului sistemului mondial post-război rece.20

17 Constantin Hlihor, ,,Geopolitica şi geostrategi în analiza relaţiilor internaţionale contemporane,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, 2005, p. 10

18 Wilma A. Dunaway, ,,Ethnic Conflict in the Modern World-System: The Dialectics of Counter-Hegemonic Resistance in an Age of transition,,

19 Constantin-Gheorghe Balaban ,,Provocări ale unui mediu de securitate aflat într-o dinamică imprevizibilă,, în ,,Securitatea şi apărarea spaţiului sud-est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III,, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, Editura Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I,, 2006, Bucureşti

20 Constantin-Gheorghe Balaban ,,Provocări ale unui mediu de securitate aflat într-o dinamică imprevizibilă,, în ,,Securitatea şi apărarea spaţiului sud-est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III,, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, Editura Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I,, 2006, Bucureşti

- 9/11 este “momentul” care aduce un element nou şi în practica juridică

internaţională prin invocarea Articolului 51 din Carta Naţiunilor Unite, dreptul la legitimă apărare,

individuală sau colectivă21.

- Drept urmare, încep primele operaţii militare, concertate internaţional,

împotriva organizaţiilor teroriste sau a statelor care le sponsorizează.

- Percepţia asupra ameninţărilor la adresa securităţii se schimbă şi ea, iar

realitatea o demonstrează cu prisosinţă: 11 martie 2004 la Madrid, dubla catastrofă aeriană din Rusia

urmată de operaţiunea comandoului pro-cecen la şcoala din Beslan - loc al unei sângeroase luări de

ostateci la începutul lui septembrie 2004 în Osetia de Nord – atentatele comise în capitala Marii

Britanii în luna iulie 2005 şi nu numai.

- O realitate ce evidenţiază apariţia unui ,,nou” terorism. Un terorism al

cărui scop final este, - după cum se menţionează în literatura de specialitate - ,,distrugerea civilizaţiei”.

- Un terorism care se adaptează şi el modificărilor mediului internaţional

printr-o diversificare fără precedent a modalităţilor de manifestare, care face ca problematica sa să

devină chestiunea cea mai gravă şi îngrijorătoare a acestui început de secol.

- O realitate şi un context care îndreptăţeşte şi legitimează Uniunea

Europeană să adopte, în decembrie 2003, o strategie de securitate proprie pe care a intitulat-o: ,,O

Europă sigură într-o lume mai bună,, o strategie prin care U.E. – ca viitor actor global – trebuie să fie

gata să îşi asume “responsabilităţi în domeniul securităţii globale”. Europa, şi nu numai, se confruntă

cu o serie de provocări la adresa securităţii.

- Alături de terorism, şi proliferarea armelor de distrugere în masă

(ADM/WMD), între principalele ameninţări post-război rece sunt identificate şi conflictele din

Orientul Mijlociu, nordul Africii, Caucaz, Transnistria, dar şi instabilitatea statală.

- De asemenea, Europa tinde să devină tot mai evident obiectiv pentru crima

organizată mai ales prin dimensiunea externă a acesteia. Este vorba de traficul transfrontalier de

droguri, fiinţe umane, arme şi bani şi, nu în ultimul rând, migraţia ilegală.

- Şi, totuşi, sistemul ei de securitate continuă să se bazeze - chiar şi după 16

ani de la încetarea Războiului Rece - pe un număr de instituţii create în timpul acestuia, confruntate cu

dificultatea de a se adapta la noua situaţie pentru a putea răspunde cât mai rapid şi adecvat la

provocările unui mediu de securitate aflat într-o dinamică imprevizibilă22.

21 Vezi, Rezoluţia Nr. 1368, adoptată la 12 septembrie 2001, prin care Consiliul de Securitate recunoaşte dreptul naţiunilor de a acţiona în legitimă apărare, individuală sau colectivă, ca răspuns la un atac terorist internaţional

22 Constantin-Gheorghe Balaban ,,Provocări ale unui mediu de securitate aflat într-o dinamică imprevizibilă,, în ,,Securitatea şi apărarea spaţiului sud-est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III,, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, Editura Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I,, 2006, Bucureşti

- Temerea că violenţele interconfesionale din Irak ar putea degenera într-un

război civil, criza dosarului nuclear iranian şi acţiunile“provocatoare” ale liderilor de la Teheran23,

poziţia conducerii palestiniene în procesul de pace din Orientul Mijlociu, scandalul declanşat de

publicarea caricaturilor considerate blasfematoare cu profetul Mahomed în ziarele occidentale, criza

gazelor ruseşti ca şi schimbarea radicală a poziţiei Administraţiei de la Washington faţă de India24,

deschid o nouă eră în politica internaţională, în care securitatea şi implicit, competiţia pentru

consolidarea noilor actori în “jocul puterii mondiale” ocupă şi va continua să ocupe un loc central în

determinarea evoluţiei lumii şi stabilirea unei noi ordine la nivel mondial25.

- Schimbările ce survin în politica de securitate a principalilor actori ai

scenei internaţionale impun reconfigurări geostrategice importante şi la nivelul structurilor militare ale

N.A.T.O. şi ale principalelor ţări membre26.

- Alianţa şi-a mutat centrul geostrategic în Orientul Mijlociu. Sunt

operaţionalizate atât strategii preventive cât şi reactive, de preîntâmpinare şi contracarare a unor

acţiuni teroriste.

- Se adânceşte cooperarea în cadrul unor coaliţii27 ori sub egiba O.N.U., U.E.

şi O.S.C.E. La fel şi dialogul şi conlucrarea interregională care se dovedesc tot mai necesare în

activitatea preventivă antiteroristă.

- Schimbările din strategia americană privind poziţionarea globală a bazelor

proprii capătă şi ele contur, facilitând creşterea relevanţei Statelor Unite şi N.A.T.O. în Asia Centrală.

- Pe de altă parte, Japonia îşi întăreşte prezenţa în Marea Chinei de Est.

China şi Rusia încep primele exerciţii militare comune din istorie.

- Mai mult, în Declaraţia cu privire la ,,ordinea mondială al secolului al

XXI-lea”, semnată la Moscova, de către preşedinţii Rusiei şi Chinei, sunt condamnate ,,tentativele de

dominare în afacerile internaţionale”, precum şi orice ,,politică a dictatului”.

23 Potrivit săptămânalului The Sunday Telgraph, liderii religioşi iranieni au spus că este “foarte firesc” ca Iranul să deţină bombe nucleare ca o “contramăsură” împotriva altor puteri nucleare

24 India, ţară nesemnatară a Tratatului de Neproliferare şi sancţionată începând cu 1998 pentru că a testat arme nucleare, este scoasă, acum, din izolare şi adusă în clubul selesct al ţărilor posesoare de tehnolodie şi arme nucleare

25 A se vedea, pe larg, Vasile Paul, Ion Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii, Editura Ştiinţelor sociale şi politice, 2003, pp. 13-30; C.G.Balaban, Securitatea şi dreptul internaţional – Provocări la început de secol XXI, Editura All Beck, Bucureşti, 2006

26 Pentru mai multe detalii vezi ,,România şi politica SUA de reconfigurare a bazelor sale militare din Europa”, Autor, col. prof. dr. Constantin Hlihor, Observatorul militar nr. 50 (829) 14-20 decembrie 2005, p. A5

113 Începând cu anul 2006, militari din forţele speciale ruseşti participă la aplicaţii N.A.T.O.

- Şi, astfel de declaraţii-avertisment devin tot mai frecvente în ultimul timp.

La fel de relevante sunt şi afirmaţiile politologului rus, Veaceslav Nikonov, referitoare la interesul

comun al statelor Organizaţiei de Colaborare de la Shanghai – organizaţie regională condusă de China

şi Rusia - legat de ,,posibila limitare a influenţei americane în Asia”.

- La 21 noiembrie 2005, Statele Unite retrocedează autorităţilor de la

Taşkent Baza Aeriană Karshi-Khanabad din sud-estul Uzbekistanului.

- Statele Unite şi-au făcut deja cunoscute “priorităţile securităţii” ele fiind

pregătite pentru atacuri preventive împotriva statelor teroriste şi care sunt considerate o ameninţare.

- Documentul dat publicităţii la 16 martie 2006, se raportează, în special, la

regimul iranian şi cel nord-coreean, ambele deţinătoare a unor programe nucleare.

- Casa Albă acuză regimul de la Teheran, că susţine terorismul, ameninţă

Israelul, încearcă să contracareze eforturile de pace în Orientul Mijlociu şi neagă aspiraţiile de libertate

ale poporului. Mai mult, că dezvoltă în secret bomba atomică.

- De asemenea, în Raportul Quadrenial Defence Review, dat publicităţii de

către Pentagon, se arată că printre priorităţile armate americane se numără şi potenţiala confruntare cu

o superputere rivală28.

- Desigur, deciziile radicale care trebuie luate nu pot fi evitate, dar acestea

trebuie bine gândite şi pregătite. Pentru că lovitura preventivă nu trebuie folosită împotriva oricui. Şi,

după cum argumentează Harlan Ullman de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale “un

asalt militar împotriva Iranului ar putea fi nesăbuit”. Şi astfel de opinii continuă.

- Cu atât mai mult cu cât eforturile diplomatice de soluţionare a crizei sunt

departe de a fi epuizate, iar răspunsul Consiliului de Securitate al O.N.U., care dezbate dosarul iranian,

nu a sosit.

- În Irak, de pildă, unde, oficial, operaţiile militare de anvergură din Irak au

fost declarate încheiate la 1 mai 2003, în realitate, războiul continuă prin acţiunile de contrainsurgenţă

atât la periferiile Bagdadului cât şi în restul teritoriului.

- Totuşi, lumea nu este mai sigură în urma intervenţiei din Irak.

- Raportul anual, din 2004, al Institutului Internaţional de Studii Strategice

(I.I.S.S.), intitulat ,,Echilibrul militar”, consideră că modul în care Statele Unite şi aliaţii din coaliţie

au gestionat ocuparea Irakului este un eşec.

- Un exemplu relevant în materie îl constituie asumarea efectelor războiului

din Irak; nefiind încă identificaţi adevăraţii oficiali responsabili.

28Observatorul militar, Nr. 10 (15-21 martie 2006), p. 10

- Se cunoaşte faptul că intervenţia militară din Irak a crescut riscul atacurilor

teroriste împotriva statelor occidentale, Al Qaida este prezentă în ,,peste 60 de ţări”, iar ,,mişcarea de

recrutare a combatanţilor Jihadului este în creştere în Europa Occidentală”29.

- Mai mult, de la declanşarea intervenţiei militare în Irak30, de către coaliţia

condusă de Statele Unite, armele de distrugere în masă, în temeiul cărora americanii l-au atacat pe

Saddam, nu s-au găsit.

- Pe acelaşi palier se poate afirma că şi Rusia s-a schimbat, care nu trebuie

confundată cu Uniunea Sovietică.

- Cu atât mai mult, cu cât, după evenimentele de la 11 septembrie 2001, între

Statele Unite şi Rusia s-a dezvoltat un “parteneriat strategic”.

- Totuşi, în relaţiile bilaterale au apărut dezacorduri care tind să pună în

pericol echilibrul existent, vizita la Washington DC a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov,

scoţând la lumină o listă întreagă de subiecte asupra cărora cele două ţări au opinii diferite.

- Ori, în viziunea analiştilor americani, încercarea Rusiei de a trata direct cu

Iranul ar putea prejudicia31 “eforturile americane” de a “schimba” percepţia din presa internaţională,

conform căreia, “vinovate” de “eşecul negocierilor” cu republica islamică ar fi Statele Unite.

- Pe de altă parte, vizita liderului Hamas – principala mişcare radicală

palestiniană învingătoare la alegerile legislative din 25 ianuarie 2006 - la Moscova este apreciată ca un

succes în recunoaşterea grupării sale pe plan internaţional, iar pentru Rusia o oportunitate de a deveni

“actor principal” în regiune şi de întărire a poziţiei sale ca “actor global”.

- Securitatea este condiţia esenţială a democraţiei, rezultată din esenţa pactului

social pe baza căruia statul se obligă să protejeze şi să promoveze interesele colectivităţii, şi în acelaşi

timp, este şi o cerinţă a societăţii democratice, deoarece presupune renunţarea expresă a puterii

cetăţenilor în favoarea statului, care îşi asumă obligaţia de a veghea asupra tuturor indivizilor la nivel

colectiv şi la nivel individual.

- În secolul XX, conceptul de securitate s-a identificat cu noţiunea de apărare

militară a statului.

- În prezent, conceptul de securitate s-a schimbat fundamental,

consecinţă a fenomenelor transnaţionale şi a pluralităţii originii şi naturii noilor riscuri şi ameninţări

ce caracterizează contemporaneitatea.

29 Pentru detalii, vezi ADEVĂRUL, 21 octombrie 2004, p.8

30 Potrivit sondalelor date publicităţii, 67% dintre americani consideră că războiul din Irak a fost o opţiune, nu o necesitate

31 Patrik Clawson, Institutul de Politici pentru Orientul Mijlociu, din Washington DC, apud Celia Sfetcu, Fragilitatea unui “parteneriat strategic”, Observatorul militar, Anul XVII NR. 10 (840) 15-21 martie 2006, p. 10

- Securitatea se identifică cu protecţia a tot ceea ce afectează bazele înseşi ale

statului şi ale organizaţiilor supra-naţionale în care ne-am integrat. Problemele de securitate nu mai sunt

uşor de identificat, nici posibilele soluţionări nu mai au formulări atât de simple ca odinioară32.

- CAPITOLULV. STRATEGII MANAGERIALE

REFERITOARE LA STRUCTURILE DE ORDINE PUBLICĂ-

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT -

-

. Dreptul poliţienesc în Uniunea Europeană

-

- În societăţile democratice, guvernate de principiul legalităţii, poliţia

îndeplineşte funcţiile tradiţionale de prevenire, de luptă şi de combatere a criminalităţii, de ocrotire a

liniştii publice, de respectare a legii şi ordinii publice şi de protejare a drepturilor fundamentale ale

individului.

- Serviciile de poliţie sunt considerabil sprijinite în acţiunea lor, chiar dacă

beneficiază de aprobarea şi colaborarea strânsă a publicului.

- Obiectivul poliţiei - respectarea Statului de drept - este de a acoperi două

sarcini distincte, dar unite între ele: aceea de a supraveghea la aplicarea legilor fundamentale ale

Statului, asigurând o situaţie generată de linişte publică şi sarcina comună, de a se limita strict la

competenţele ce-i sunt conferite, abţinându-se de la orice act arbitrar şi respectând libertăţile şi

drepturile individuale ale cetăţenilor33.

- Consiliul Europei s-a interesat foarte îndeaproape de probleme privind

poliţia. Aceasta, într-adevăr, joacă un rol atât de important în legătură cu protecţia valorilor

fundamentale ale Consiliului Europei (democraţie pluralistă, Statul de drept şi drepturile omului),

deoarece Consiliul Europei oferă un forum, adaptat dezbaterilor privind rolul poliţiei într-o societate

democratică.

- Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit o jurisprudenţa

considerabilă. Pe de altă parte, Comitetul european pentru prevenirea torturii (CPT), pedepselor sau

tratamentelor inumane sau degradante a elaborat principii directoare importante pentru poliţie. Carta

socială europeană şi jurisprudenţa sa cuprind principii referitoare la drepturile sociale şi economice ale

personalului de poliţie. Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei (ECRT) a elaborat în

32 Javier Calderon Fernandez, Director General al Centrului Superior de Informaţii al Apărării Spaniei, Informaţiile secolului XXI, Cursurile de vară ale Fundaţiei Generale a Universităţii Complutense din Madrid şi Centrului de Informaţii al Apărării.

33 Philipp Stenning, Powers and accountability of police, London, 2003, pag. 97.

domeniul său de competenţă, principii în atenţia poliţiei, în schimb, Comisia europeană pentru

democraţie (Comisia de la Veneţia) a adoptat texte despre aspectele constituţionale ale poliţiei. Grupul

de State împotriva corupţiei (GRECO) are drept sarcină evaluarea administraţiilor naţionale, printre

care poliţia, sub aspectul corupţiei34.

- Poliţia trebuie, să răspundă aşteptărilor autorităţilor locale şi regionale, din

punct de vedere al problemelor de insecuritate urbană. Poliţia şi relaţiile interetnice constituie o altă

problematică ce reţine atenţia. Consiliul Europei a desfăşurat activităţi destinate să sensibilizeze poliţia

privind aspectele muncii sale care vizează drepturile omului. Activităţile au permis practicienilor

poliţişti şi specialiştilor în drepturile omului, reprezentanţilor statelor şi organizaţiilor

nonguvernamentale să se aplece, împreună, asupra problemelor drepturilor omului, în contextul

profesional al poliţiei. Printre rezultatele concrete ale acestei munci, poate fi menţionată formarea

personalului de poliţie în materie de drepturile omului şi un mare număr de documente, manuale, în

legătură cu poliţia şi drepturile omului. Aceste activităţi au permis să se înţeleagă mai bine, în

serviciile de poliţie naţionale, necesitatea unei puternice conştientizări a drepturilor omului, la toate

nivelele poliţiei.

- "Declaraţia privind poliţia" adoptată de către Adunarea parlamentară a

Consiliului Europei în anul 197935 a marcat o primă tentativă de stabilire a normelor etice pentru

poliţie. Ea a fost, în numeroase State membre, o sursă de inspiraţie în căutarea răspunsurilor la

chestiuni privind opţiunile politice. Deşi împărţind punctul de vedere al Adunării asupra necesităţii

pentru societăţile democratice, de a aplica norme etice deosebit de exigente pentru poliţie, Comitetul

de Miniştri nu a susţinut, în masă, declaraţia care, de fapt, nu s-a transformat într-un instrument juridic

al Consiliului Europei.

- Începând din 1989, Europa Centrală şi Orientală a cunoscut mişcări, care

au determinat consiliul Europei să intensifice considerabil activităţile sale referitoare la poliţie. În

cadrul programelor destinate să susţină reformele juridice cât şi reforma administraţiei publice -

incluzând şi poliţia - un mare număr de activităţi (seminarii, sesiuni de informare şi difuzare, de

expertize de natură juridică) au fost desfăşurate în jurul temelor, cum ar fi "rolul poliţiei într-o

societate democratică", "etica poliţiei" şi "poliţia şi statul de drept".

- În contextul reformei poliţiei, a fost, din nou pusă în evidenţă necesitatea

unui cadru paneuropean pentru poliţie. Comitetul de Miniştri a creat, prin urmare, Comitetul de experţi

privind etica poliţiei şi problemele legate de sarcinile poliţiei (PC-PO) sub conducerea Comitetului

European pentru Probleme Criminale (CDPC). Mandatul Comitetului PC-PO a fost adoptat de CDPC

34 David Bayley, Democratizing the Police Aborad, Strasbourg, Council of Europe Publishing, 2003

35 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iulie, 1979.

în cea de-a 47 sesiune plenară, în 1998 şi confirmat de Comitetul de Miniştri în cea de-a 64 reuniune a

Delegaţilor, în septembrie 1998.

- ”Numeroase State europene îşi reorganizează, actualmente, poliţia,

reorganizare care constituie parte deloc neglijabilă a procesului de promovare şi consolidare a

ideilor şi valorilor democratice, din societate. Deontologia poliţiei a devenit deci un aspect important

în diferite State membre ale Consiliului Europei. Această sarcină ar trebui să se finalizeze cu un

raport şi/sau o recomandare despre deontologia poliţiei, care ar putea servi drept cadru orientativ

Statelor membre, care vizează o reformă a poliţiei sau elaborarea unui cod naţional de deontologie al

poliţiei"36.

- Comitetul a fost alcătuit din experţi delegaţi din următoarele ţări:

- -Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Franţa,

Grecia, ltalia, Lituania, Moldova, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Macedonia, Turcia,

Regatu1 Unit. Acesta cuprindea experţi veniţi din ministerele de interne, ministerele de justiţie, poliţie,

ministerul public şi autoritate judiciară.

- Comisia europeană, OICP- Interpol, Asociaţia şcolilor europene de poliţie

(the Association of European Police Colleges - AEPC) şi Centrul internaţional de cercetări şi studii

sociologice, penale şi penitenciare (Intercenter) au avut statut de observator pe lângă Comitet.

Asociaţia pentru Prevenirea Torturii (APT), Consiliul European al Sindicatelor de Poliţie (CESP),

Asociaţia Europeană a femeilor din poliţie (the European Network of Police Women- ENP), Federaţia

europeană a Personalului din Serviciile publice (EUROFEDOP), Federaţia internaţională a

Funcţionarilor superiori din Poliţie (FIFSP), Asociaţia internaţională de Poliţie (AIP) şi Uniunea

Internaţională a Sindicatelor de Poliţie (UISP) au fost consultate în faza finală a lucrărilor.

- Comitetul s-a axat pe instrumente juridice (convenţii şi recomandări ale

Consiliului Europei şi altor organizaţii internaţionale) cât şi, pe principiile stabilite de Curtea

europeană a Drepturilor Omului şi de alte organe ale Consiliului Europei Comitetul a organizat audieri

cu reprezentanţii Comitetului European pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor

inumane sau degradante (CPT) şi Comitetul European ale Drepturilor sociale. Comitetul a fost, de

altfel, informat de proiectele şi activităţile ce au legătură cu poliţia, desfăşurate în cadrul diverselor

Direcţii generale ale Consiliului Europei. Lucrările Comitetului au fost prezentate şi aprobate în timpul

celui de al 12-lea Colocviu de criminologie organizat de Consiliul Europei, în noiembrie 1999, pe

tema "puterile şi responsabilităţile poliţiei într-o societate democratică, cât şi în cadrul Conferinţei la

nivel înalt, care a reunit miniştrii europeni de interne, în iunie 2000.

- Comitetul a organizat şase reuniuni plenare şi trei reuniuni ale grupului de

lucru, între decembrie 1998 şi martie 2001.

36 Mandatul Comitetului de experţi privind etica poliţiei şi problemele legate de sarcinile poliţiei, sub conducerea Comitetului European pentru Prolemele criminale.

- Teoreticienii dreptului poliţienesc din Europa sunt unanimi în a aprecia

necesitatea reformării nu numai a poliţiei, dar întregului Sector de Securitate - termen încetăţenit în

urma dezbaterilor la nivel european, îndeosebi cu prilejul celui de-al V -lea Forum Internaţional de

Securitate care a avut loc la Zurich, în octombrie 2002 şi care se referă la "instituţiile statului implicate

în primul rând în asigurarea securităţii, siguranţei vieţii cetăţeanului şi a stabilităţii societăţii în

general." Conform Programului de Reformă a Sectorului de Securitate, "aceasta se referă nu atât la

securitatea militară împotriva unui atac extern, cât la siguranţa şi protecţia cetăţenilor împotriva

ameninţărilor activităţilor criminale, dezordinii sociale, violenţei şi injustiţiei37.

- Sens în care principiile reformei Sistemului de Securitate ar trebui să se

focalizeze pe principii, precum:

- 1. Poliţia trebuie să existe şi să opereze permanent în interiorul legii.

- 2. O poliţie democratică îşi găseşte justificarea existenţei în respectarea şi

- aparerea totală a drepturilor omului.

- 3. Acţiunile poliţiei să fie guvernate de corectitudine şi imparţialitate,

cetăţenii trebuind să se bucure de tratament egal, indiferent de etnie, vârstă, religie, status social, sex

sau orientare sexuală.

- 4. Poliţia trebuie să fie în serviciul societăţii, bazându-se pe transparenţă şi

permanent dialog cu comunitatea şi atragerea efectivă a societăţii civile la luarea deciziilor majore de

păstrarea ordinii de drept.

- 5. Poliţia trebuie să se afle sub control civil efectiv.

- 6. Trebuie să existe o separaţie clar între sarcinile armatei şi cele ale

politiei, instituţie ale cărei misiuni fundamentale sunt îndreptate spre folosul cetăţenilor. ,,O Poliţie

care acţionează ca a maşinărie militară, în care ordinele sunt urmate fără discuţie, nu poate arata destul

respect pentru drepturile omului”.

- 7. O poliţie democratică are un caracter neutru (nonpartizan) şi strict

profesional, poliţiştii trebuind să fie în serviciul comunităţii, să asigure protecţia individuală şi a

societăţii, nu a politicienilor sau a unui regim sau partid politic.

- 8. Poliţia trebuie să dispună de un cod etic al comportamentului ei, concis

şi precis, inclusiv în ce priveşte apelul la forţă în situaţiile când aceasta o impune.

- 9. Principiul separaţiei puterilor. Rolul poliţiei trebuie să fie distinct de al

altor instituţii ale sistemului de securitate, cum ar fi procuratura, penitenciarele, serviciile de

informaţii.

- 10. Responsabilitate şi transparenţă. Poliţia trebuie să fie în afara

controlului politic, răspunderea majoră fiind în faţa comunităţii.

37 Chris Smith, Security, sector reform developement brekthrought or institutional engineering.

- 11. Poliţia îşi pierde credibilitatea în cazul generalizării în interiorul

acesteia a corupţiei şi a incapacităţii eradicării la timp a situaţiilor de incapacitate profesională şi

morală a unora dintre componenţii săi. - CAPITOLUL VI. DETERMINAREA

STRUCTURII RISCURILOR ŞI AMENINŢĂRILOR LA ADRESA

ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE

Acest capitol se adresează specialiştilor, fiecare având nevoia de a înţelege dezbaterea asupra

modului de a defini, şi de a evalua riscul. Prima urmăreşte pe diverse metode şi instrumente de

evaluare a riscurilor alese pentru a asigura securitatea statului.

Publicul include managerii şi factorii de decizie care doresc o imagine de ansamblu a

conceptelor de risc şi termenii care se refera la astfel de abordări.

În concordanţă cu Societatea pentru Analiza de Risc (SRA)38, analiza de risc cuprinde atât

evaluarea riscurilor cât si managementul riscului. Aceasta întrebuinţare este larga, deşi nu universal

acceptata n rândul comunitarii de analiza a riscului. Acest referat se axează pe componenta de evaluare

a riscurilor şi oferă o scurta prezentare pentru, managementul riscului.

Resursele sunt finite, acţiunile de protecţie sunt nenumărate, şi deciziile pentru alocarea

fondurilor pentru securitate naţionala, ordine publică sunt mai dificil de luat datorita naturii

multidimensionale şi nesigure a actelor de terorism.

Există mulţi potenţiali adversari şi avem informaţii limitate cu privire la intenţiile, motivaţiile

si capacităţile acestora.

Teroriştii îşi pot îndrepta armele asupra multor obiective, şi unele ameninţări reprezintă

evenimente potenţial catastrofale, în timp ce altele pot fi mai probabile.

Deciziile de securitate ale statelor au loc la mai multe nivele (persoane fizice, companii, oraşe,

judeţe, state şi naţiuni), pentru scopuri diferite (de prevenire,protecţie, de avertizare, daune, reducere,

precum şi de recuperare) şi cu cadre de timp diferite (înainte, în timpul, şi după).

Exista de asemenea, dorinţa de a pune în aplicare soluţii mutuale (cele care abordează alte

pericole, în plus faţă de terorism), care sunt importante pentru evenimente cu probabilitate redusa sau

cu consecinţe reduse pentru care cheltuielile de resurse nu ar primi altfel priorităţi adecvate. 38 Critical Foundations. Protecting America’s Infrastructures. The Report of the President’s Commission on Critical Infrastrucutre Protection, Washington DC, October 1997

În sfârşit, soluţiile trebuie să aibă un impact limitat asupra activităţilor legale şi a libertăţilor

civile.

Referitor la analize de risc sigure, cercetările din spatele acestei activităţi nu au găsit nicio

analiza a cadrului de munca. Probabil explicaţia este ca riscul (cum a fost definit anterior) este prea

multi - dimensional, de asemenea,credem că39:

- analizele de risc sunt întreprinderi analitice complexe care necesită diverse domenii

ale forţelor de expertize.

- necesitatea forţează aceste analize sa împartă în părţi uşor de gestionat, care trebuie să

fie în cele din urmă sincronizate.

- relaţia dintre aceste părţi trebuie să fie clar înţeleasa.

Un proces non - colaborativ al analizei de risc, care suferă de o gestionare a riscurilor

dezechilibrată poate aduce risc inacceptabil rezidual sau transferul de riscuri, fără creşterea securităţii.

Riscul rezidual se poate produce, atunci când comunicarea nu reuşeşte între nivelurile de luare

a deciziilor, cum ar fi atunci când un nivel de acte guvernamentale, cu speranţa celuilalt nivel va

adresa riscuri specifice.

Fără un proces de analiză a riscurilor de obicei înţeles, această aşteptare ar putea fi în zadar.

Riscul şi ordinea publică Analiza de securitate presupune folosirea unor concepte specifice. Conceptele de

vulnerabilitate, risc, pericol şi ameninţare au fost definite de diverse teorii şi abordări doctrinare

implicite şi explicite din domeniul securităţii, însă consensul nu pare a fi realizat.

Analiza factorilor de risc Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acţiuni de a aduce prejudicii valorilor

unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul pericolului, sursa, adresa, scopul,

obiectivele şi efectele sunt probabile40.

Ameninţarea, în schimb, are indicatori mult mai concreţi, reprezentând o declarare a unei

intenţii de a pedepsi sau a răni o persoană, mai ales în cazul în care aceasta nu doreşte să fie avertizată

asupra unui posibil necaz, pericol etc.41

Analiza ameninţării poate avea în vedere procesul continuu de compilare şi examinare a

tuturor informaţiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potenţiale activităţi teroriste.

39 Apud Katzenstein, Peter J. (ed.), The Culture of National Security: Norms and Identity in World Politics, Columbia University Press, New York, 1996. 40 Alexandrescu, Grigore, Ameninţări la adresa securităţii, Ed. UNAp, Bucureşti, 2004, p. 8 41 Oxford Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1988, Second Edition by Christina Ruse

O astfel de analiză va evidenţia atât factorii existenţei grupărilor teroriste, capacităţile,

intenţiile, istoria şi ţintele acestora, cât şi mediul de securitate în care operează forţele proprii42.

Cu cât ameninţarea este mai specifică, cu atât ţintele şi sursele sale sunt mai clare. Conform

analistului, Barry Buzan, modelul explicativ43 ce relevă tipul şi intensitatea ameninţării.

CORELAŢIILE

DINTRE TIPUL ŞI INTENSITATEA AMENINŢĂRII

Intensitate scăzută Intensitate sporită

Difuz

Îndepărtat (spaţiu)

Îndepărtat (timp)

Probabilitate scăzută

Consecinţe scăzute

Neutralitate istorică

Specific

Apropiat (spaţiu)

Apropiat (timp)

Probabilitate ridicată

Consecinţe grave

Amplificare istorică

Natura specifică a ameninţărilor şi ameninţarea, în sine, pot fi înţelese numai în relaţie cu

caracterul particular al obiectului de referinţă. Viaţa umană variază în funcţie de cadrul în care se

desfăşoară şi, din acest motiv, pe baza aceluiaşi criteriu, se poate vorbi şi despre domenii diferite în

care trebuie studiate tipurile de ameninţări: politic, economic, social, militar, de mediu ş.a.44.

În domeniul politic, ameninţările sunt definite, în mod tradiţional, în termeni de suveranitate,

independenţă şi integritate teritorială. Obiectele de referinţă pot fi entităţi politice atât naţionale, cât şi

42 US Department of Defense, Joint Publication 1-02. DoD Dictionary of Military and Associated Terms, 12 aprilie 2001 (actualizat la 19 septembrie 2006), p. 542-543 43 Buzan, Barry, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier, Chişinău, 2000, p. 147 44 Pentru detalii, a se vedea Buzan, Barry, op. cit. şi Buzan, Barry; Ole Waever; Jaap de Wilde, Security: A New Framework for Analysis, Lynne Rienne Publishers, London, 1998

supranaţionale. De exemplu, suveranitatea naţională este ameninţată de punerea la îndoială a

recunoaşterii, legitimităţii sau autorităţii guvernării, iar la nivel supranaţional, structurile internaţionale

sunt ameninţate de situaţii ce subminează regulile, normele şi instituţiile ce le constituie.

Ameninţările la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat, fiind constituite de

factori ce subminează regulile, normele şi instituţiile sale componente, iar obiectele de referinţă sunt

reprezentate, ca şi în cazul anterior, de o gamă largă de entităţi: de la regimurile economice specifice la

piaţa globală. Ameninţările de natură economică sunt cu atât mai greu de determinat, cu cât multe din

manifestările lor aparţin competiţiei economice acceptate, realităţilor economiei de piaţă,

disproporţiilor economice fireşti şi nu sunt îndreptate în mod direct împotriva instituţiei-stat. În acelaşi

timp, economiile naţionale fac parte, într-un anumit fel, din structura statului şi constituie fundamentul

acestuia.

Obiectul de referinţă, în cazul domeniului social, este format din identităţi colective la scară

largă, ce pot funcţiona independent de stat (de exemplu: naţiunile, religiile). Ele includ elemente ce se

identifică, de obicei, cu componenta psihosocială a puterii. Întrucât natura acestui obiect de referinţă

este complexă şi specială, ierarhizarea ameninţărilor în funcţie de importanţă şi intensitate reprezintă o

sarcină dificilă. Oricum, ele se întind de la gradul de acceptare socială a obiectivelor politice, până la

conştiinţa de sine a unui popor. Societatea şi identităţile sociale se află în permanentă transformare, ca

răspuns la dezvoltările interne şi externe, astfel că unele dintre schimbări pot fi reprezentate de subiecţi

diferiţi, cu interese diferite, ca ameninţări sau ca evoluţii pozitive.

În domeniul militar, obiectul de referinţă este, de obicei, puterea militară a statului, deşi se

poate vorbi şi despre alte entităţi politice. Pentru multe dintre democraţiile avansate, apărarea statului a

devenit funcţia unică a forţelor armate, iar studiile tradiţionale de securitate tind să considere toate

problemele de natură militară ca fiind ameninţări la adresa securităţii.

De asemenea, se poate vorbi şi despre ameninţări în domeniul mediului înconjurător, unde

gama obiectelor de referinţă variază de la entităţi relativ concrete (supravieţuirea anumitor specii sau

menţinerea anumitor tipuri de habitat) la probleme generale ale planetei şi ale omenirii. Trebuie

subliniat faptul că majoritatea acestor obiecte de referinţă au la bază preocuparea referitoare la relaţia

dintre specia umană şi restul biosferei în contextul atingerii unui nivel înalt de dezvoltare

civilizaţională. Este tot mai evident, de asemenea, că marile ameninţări de natură ecologică nu mai pot

fi rezolvate de un singur actor, ele impunând o colaborare internaţională mult mai strânsă.

Ameninţările, conform anumitor autori, pot fi definite şi în raport cu riscurile, reprezentând

factori de risc ce evoluează către concret, către existenţa reală, iar într-un anumit context sau mediu

favorabil capătă şi direcţie şi intenţie. Strategia de securitate naţională a României, în vigoare în

prezent, defineşte factorii de risc drept „acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care

pot afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor

noastre fundamentale”45. Acelaşi document identifică şi principalii factori externi de risc la adresa ţării

noastre: posibile evoluţii negative în plan subregional; proliferarea armelor de distrugere în masă;

proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a traficului de droguri;

migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi; acţiunile de incitare la extremism,

intoleranţă, separatism sau xenofobism; decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradul de

stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea accesului statului român la unele resurse şi

oportunităţi regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale. Carta Albă a securităţii şi

apărării naţionale 46 completează seria factorilor de risc cu: acţiuni individuale sau colective de

accesare ilegală a sistemelor informaţionale, de dezinformare şi manipulare a informaţiilor; riscuri

generate de producerea unor dezastre ecologice în regiune, precum şi de efectele potenţiale ale unor

procese naturale la nivel global.

În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în discrepanţa

dintre „aşteptarea pozitivă” şi „evenimentul negativ”, ce se poate produce, şi prin probabilitatea sa de a

se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaşte cu certitudine

evenimentele viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în anumite condiţii, poate deveni efectivă.

Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a realităţii

(caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al insuficienţei cunoştinţelor

noastre despre procesele reale47. În acelaşi timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a

riscului, definindu-l astfel: fenomen psihologic complex, rezultând din raportul dintre probabilitatea

reuşitei şi cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv („câştig”) cu

semnificaţie individuală sau socială48.

Riscurile ce afectează securitatea naţională pot fi clasificate în funcţie de: domenii de

activitate; entităţi comunitare şi religioase; arie geografică; timp; volum; importanţă (interes,

gravitate); probabilitate49, iar raporturile de interdependenţă sunt prezentate în Anexa nr. 5 sub forma

unei matrice de analiză.

Analiza de risc investighează, în principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice şi

are ca scop principal determinarea funcţiilor şi domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv.

Întrebarea esenţială, ce se naşte de aici, se referă la relaţia dintre riscuri şi vulnerabilităţi. În opinia

noastră, vulnerabilitatea poate fi definită, pe larg, drept rezultatul combinării riscurilor existente la 45 Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007 46 Guvernul României, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004 47 Zamfir, Cătălin şi Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1993, p. 516 48 Bogdan-Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin Mamali şi Petru Pânzaru, Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, pp. 215-216 49 Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii. Identificarea, elaborarea şi evaluarea soluţiilor de rezolvare nonconflictuală a diferendelor interetnice, în „HOMINIS 2001” (suport electronic), 2002

adresa unei societăţi cu capacitatea acesteia de a face faţă şi de a supravieţui situaţiilor de urgenţă

internă şi externă.

O definiţie specifică o oferă Strategia de securitate naţională a României50: vulnerabilităţile

reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa internă, care diminuează capacitatea de

reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.

În situaţia internă a României, sunt evidenţiate câteva tipuri de vulnerabilităţi ce îşi găsesc

sursele în tranziţia politică, economică şi socială prelungită pe care o parcurge ţara noastră: persistenţa

problemelor de natură economică, financiară şi socială generate de întârzierea reformelor structurale;

accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administrare deficitară a resurselor publice; reacţii

ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de criminalitate economică şi de

perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului; menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale

conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu în funcţionarea unor obiective

industriale; scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului; menţinerea unor

disparităţi de dezvoltare între regiunile ţării; menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii

informaţionale şi întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării etc.51

Analiza vulnerabilităţilor ia în considerare factorii de risc de toate tipurile, atât din cadrul, cât

şi din afara limitelor fizice ale sistemului, dar şi consecinţele interne şi externe ale acestora. Mai mult,

deşi este acoperită o perioadă lungă de timp, analiza vulnerabilităţilor se centrează pe o anumită

secvenţă a evenimentelor, din momentul apariţiei situaţiei de urgenţă şi până când se ajunge la o nouă

stare de stabilitate.

Scurte concluzii:

Managementul riscului operaţional (MRO) furnizează mijloace logice si sistematice

de a identifica si de a controla riscurile. Managementul riscului operaţional nu este un proces

complex, dar necesita ca indivizii sa susţină si sa implementeze principiile de baza in mod

continuu. Managementul riscului operaţional oferă indivizilor si organizaţiilor un instrument

puternic de a creste eficienta si de a reduce accidentele. Procesul MRO este folosit si accesibil

tuturor in orice cadru si scenariu posibil. Asigura faptul ca tot personalul va avea un cuvânt de

spus în deciziile critice care determina succesul sau eşecul in toate operaţiunile si activităţile.

Implementat intr-un mod adecvat, MRO va îmbunătăţi întotdeauna performanta.

Sistemul bazat pe evaluarea riscurilor de nivel mijlociu evaluează:

- ameninţări,

50 Preşedinţia României, op. cit., 2007 51 Ibidem.

- vulnerabilităţi,

- consecinţele,

- relaţiile lor asociate cu sistemul găsit în nivelul inferior al securităţii naţionale.

Analiza ameninţării descrie scenarii care conduc la atacuri, capacităţi ale adversarului

şi intenţiile, şi probabilitatea de atac. În timp ce evaluarea vulnerabilităţii analizează capacitatea

unui sistem de a rezista atacului, evaluarea consecinţă se referă la efectele fizice,

mentale,economice, de mediu, securitate si vulnerabilitate care apar atunci când sunt exploatate.

Procesul al patrulea se refera cantitativitatea şi calitativitatea determinării riscului, pentru a afişa

în mod eficient analiza de risc şi de comunicare internă de la analişti la factorilor de decizie.

Rezultatele nivelului mijlociu sprijină luarea deciziilor in cazul informaţiei de risc (de gestionare

a riscurilor),care are loc la nivelul de sus.

Riscurile cerinţelor obiectivelor securităţii naţionale ne provoacă capabilitatile de

gestionare a riscului pe care cu toţii le preţuim. Printre procesele iterative de risc si gestionare a

acestuia, se afla oportunitatea pentru a folosi metodele existente,precum si uneltele,in timp ce

tehnicile de urgentare păstrează promisiunile adresate aspectelor de dificultate ale riscurilor

securităţii naţionale.

Contribuie la promovarea dialogului si aplicarea cercetării la securitatea naţionala

precum si a riscurilor ce ghidează eforturile de securizare a naţiunii si a gestionarii riscului.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Transformările sociale şi economice produse în România, în ultimii ani au determinat mutaţii

importante în manifestarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în relaţiile interumane, în atitudinea

faţă de proprietate, în organizarea societăţii şi implicit în structura şi dinamica fenomenului

infracţional.

Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate,

care exercită, în conformitate cu legea, atribuţiile cu privire la respectarea ordinii publice, apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi

combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, apărarea împotriva

incendiilor şi protecţia civilă, contribuind prin întreaga sa activitate la apărarea democraţiei

constituţionale, suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale ale României52.

„Strategia de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei

cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale” reprezintă un document programatic care defineşte

ordinea şi siguranţă publică şi interesul naţional în acest domeniu, evaluează starea actuală de ordine

publică şi factorii de risc, formulează principiile şi direcţiile prioritare de acţiune, prevede resursele

necesare pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice şi stabileşte responsabilităţile

forţelor de ordine publică.

Asigurarea stării de normalitate, de ordine şi siguranţă publică a reprezentat permanent o

prioritate pentru societate, care prin structurile sale specializate a căutat să identifice cele mai eficiente

forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv.

Necesitatea armonizării şi compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cel al

statelor Uniunii Europene generează căutări permanente pentru realizarea unui cadru juridic şi acţional

eficient.

Evoluţia generală a societăţii româneşti impune reevaluarea şi aprofundarea reformei la

nivelul structurilor şi componentelor abilitate în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional,

prin prezervarea prioritară a ordinii şi siguranţei publice stradale.

Atribuţiile şi competenţele MAI sunt numeroase şi de mare anvergură, iar extinderea prea

mare (inclusiv în domeniul suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale ale României) poate duce la

disfuncţionalităţi greu de gestionat şi de coordonat.

Însăşi noţiunea de securitate internă - luată în accepţiunea extinsă a termenului, în sensul de

securitate a tot ce ţine de spaţiul şi de arealul românesc, inclusiv cea asociată dreptului de

extrateritorialitate sau a unităţilor şi entităţilor române aflate în teatrele de operaţii - depăşeşte cu mult

52 H.C.S.A.T. nr. 62/2007 privind Strategia de Securitate Naţională a României, p.37.

posibilităţile reale ale MAI. Şi atunci nu există decât două opţiuni fundamentale: ori MAI devine o

entitate de entităţi, dotat cu forţe armate, servicii de informaţii, elemente de diplomaţie şi de

supraveghere distribuite peste tot în lume (ceea ce este imposibil), ori se rezumă la competenţele reale

ale unei astfel de structuri care trebuie să fie integrată unui sistem coerent de securitate internă

intrinsecă, fără să fie neapărat gestionarul acesteia. Părerea noastră este că numai Parlamentul,

Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi instituţiile specializate în informaţii şi în alte tipuri

de acţiuni şi de reacţii, împreună, într-un sistem coerent şi foarte bine integrat pot realiza cu adevărat

obiectivele securităţii interne. Iniţiativele legislative şi, în general, măsurile luate la nivelul MAI

poartă amprenta filosofiei poliţieneşti, se referă, în general la modalităţi concrete de protecţie, prin

mijloace ale poliţiei şi jandarmeriei, de protecţie a cetăţeanului, proprietăţii, instituţiei legii şi ordinii

publice. Dar protecţia acestor componente esenţiale ale unei societăţi democratice nu se realizează

numai prin mijloace ale poliţiei, jandarmeriei şi structurilor de intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă,

ci prin numeroase alte mijloace: politice, economice, educaţionale, informaţionale, ale securităţii şi

apărării naţionale, ale funcţiilor de sistem şi de proces specifice societăţii omeneşti.

Aşadar, ordinea publică - şi în calitatea sa de concept al securităţii interne nu se poate realiza

decât în conexiune cu toţi ceilalţi factori, cu toate celelalte tipuri de ordine publică. Un rol special îl

are aici interesul cetăţeanului, sistemul educaţional, sistemul moral, modul de înţelegere a datoriei etc.

Ordinea publică reglementată doar prin mijloacele ministerului de specialitate este o ordine

bazată pe interdicţie, pe coerciţie, pe supraveghere, monitorizare, asigurare şi intervenţie. Ordinea

publică reală, flexibilă, adaptabilă evoluţiei sociale este o ordine de tip integrat şi integral, care

cumulează valorile şi interesele politice, sociale, economice, educaţionale, dar şi conjuncturale.

Riscurile şi ameninţările la adresa ordinii publice, constând în dezvoltarea reţelelor de crimă

organizată, ameninţările de tip terorist, efectele negative ale acţiunii umane asupra mediului, lipsa unor

orizonturi politice foarte clare şi totodată efectele negative ale globalizării creează foarte multe

probleme ordinii şi siguranţei publice.

În acest context considerăm că se impune o structură de forţe solidă, capabilă să menţină, să

asigure şi să restabilească ordinea publică, precum şi menţinerea statutului României, de stat

democratic, generator de stabilitate şi securitate în aria de proximitate geografică.

Menţinerea la un nivel ridicat a climatului de siguranţă civică reprezintă o prioritate pentru

societatea românească. Realizarea ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului

şi prevenirea criminalităţii stradale este reprezentată de prevenirea şi combaterea fenomenului

infracţional, garantarea proprietăţii publice şi private, asigurarea climatului necesar funcţionării

instituţiilor statului conform legilor în vigoare.

Astfel, în opinia noastră, considerăm de o importanţă deosebită rolul structurilor de ordine şi

siguranţă publică în asigurarea securităţii naţionale şi, de asemenea, necesitatea armonizării şi

compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene.

În acest scop, în prezent, procesul de elaborare şi adaptare a cadrului legislativ a vizat

delimitarea mai clară a competenţelor şi atribuţiilor instituţiilor implicate, precum şi alinierea la

standardele din spaţiul european prin adoptarea unei serii de acte normative absolut necesare.

Autoritatea statală abilitată să exercite în conformitate cu legea, toate măsurile cu privire la

respectarea ordinii publice în statul de drept este Ministerul Administraţiei şi Internelor. Forţele

principale de ordine publică cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale sunt reprezentate de

Poliţie şi Jandarmerie. Poliţia Română menţine ordinea şi siguranţa publică la nivel naţional, iar

Jandarmeria Română asigură şi restabileşte ordinea şi siguranţa publică la nivel naţional, asigură paza

unor obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului, execută misiuni de menţinere a

ordinii publice în zone teritoriale bine determinate, prin structuri specializate. Cele două forţe

cooperează permanent atât la misiuni permanente cât şi la misiuni temporare de menţinere a ordinii

publice.

Pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin forţelor de ordine şi siguranţă publică din

Ministerul Afacerilor Interne, considerăm că este necesară adaptarea, perfecţionarea şi specializarea

continuă a structurilor organizatorice, creşterea capacităţilor operaţionale, precum şi sporirea

autonomiei acţionale a acestora.

Contribuţia forţelor de ordine şi siguranţă publică din Ministerul Afacerilor Interne la

securitatea naţională este dependentă, în mare măsură, de preocuparea forţelor politice în domeniul

consolidării statului de drept, în scopul conştientizării şi angajării unitare a eforturilor majorităţii

populaţiei pentru susţinerea şi punerea în practică a măsurilor adoptate în vederea apărării democraţiei

constituţionale.

Dezvoltarea unui sistem de forţe de ordine şi siguranţă publică suficient şi capabil să facă

faţă provocărilor şi riscurilor care privesc securitatea naţională reprezintă o necesitate şi o

responsabilitate faţă de destinul ţării.

Evoluţia socială şi politică, precum şi dezvoltarea tehnologică, considerăm că trebuie să

impună forţe mai mobile şi cu o capacitate operativă ridicată, astfel încât noua structură a forţelor

principale de ordine publică ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentate de Poliţia Română şi de

Jandarmeria Română, va fi mai apropiată de cea a structurilor similare din statele Uniunii Europene.

Această compatibilizare va însemna realizarea unui cadru juridic şi de acţiune eficient, asigurarea

resurselor umane şi financiare a subsistemelor din care este compus Ministerul Afacerilor Interne cu o

delimitare concretă a competenţelor şi atribuţiilor, prin aliniere la cerinţele Comunităţii Europene.

Problema întrebuinţării forţelor de ordine şi a armatei în acţiunile de menţinere, asigurare şi

de restabilire a ordinii publice grav tulburate, când sunt puse în pericol independenţa, suveranitatea şi

integritatea teritorială ori sunt afectate alte interese naţionale, se regăseşte, materializată sub forma

unor principii doctrinare sau prevederi legale, în majoritatea statelor europene ori din lume. Ţări cum

ar fi Germania, Anglia, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, China, Rusia, Ucraina şi altele, nici nu

concep ca acţiunile de tulburare a ordinii publice, indiferent de cauze, să nu fie luate până în momentul

escaladării violenţelor greu de controlat, prevăzând întrebuinţarea unor unităţi ale armatei alături de

forţele de ordine.

Există state însă precum Italia, Belgia, Canada, în care analiştii nu instrumentează prea mult

întrebuinţarea armatei în acţiunile de restabilire a ordinii publice, din cel puţin două motive:

- în primul rând, acestea şi-au constituit structuri foarte puternice de carabinieri şi de

jandarmi, dispuse pe întreg teritoriul naţional, care sunt capabile să facă faţă oricăror situaţii de

tulburare a ordinii publice, acţionând fără reţineri întrucât au prevederi legale ce le asigură protecţia

indiferent de efectele măsurilor întreprinse ori de schimbarea guvernelor;

- în al doilea rând, ţările respective nu s-au confruntat cu tulburări interne în care să fie

necesară intervenţia armatei în sprijinul forţelor de ordine. Dacă totuşi s-ar produce astfel de situaţii,

există posibilitatea instituirii unor stări excepţionale în cadrul cărora una din măsuri este şi aceea de

preluare a problematicii ordinii publice de către comandamente militare teritoriale.

Istoria nu consemnează exemple în care un stat aflat în situaţie de criză, generată de

tulburarea gravă a ordinii publice, cu posibilitatea de a-i fi afectată securitatea naţională şi acesta să nu

fi întrebuinţat armata alături de forţele de ordine pentru combaterea violenţelor şi revenirea în

normalitate.

În prezent toţi analiştii consideră că pericolul cel mai mare pentru un stat nu îl mai reprezintă

agresiunile externe, ca urmare a politicii generale de destindere internaţională, ci tulburările sau

tensiunile interne, care, dacă nu sunt stăpânite din faza lor incipientă, pot duce la erodarea instituţiilor

naţionale fundamentale.

În acest context, forţele de ordine, dar şi armata trebuie să-şi reorienteze întreaga strategie de

pregătire a unităţilor operative, să-şi constituie structuri suple, mobile, dotate cu mijloace specifice

acţiunilor stradale de restabilire a ordinii publice.

În condiţiile actuale, caracterizate de reaşezarea polilor de putere în plan internaţional, dar şi

de un val de violenţe individuale şi colective nemaiîntâlnite, majoritatea statelor consideră, pe lângă

forţele de ordine şi armata, drept un important instrument de garantare a securităţii naţionale, a

climatului necesar pentru asigurarea normalităţii climatului social pe planul intern.

În concluzie, considerăm că se impune reorganizarea şi modernizarea structurilor

Jandarmeriei şi Poliţiei, precum şi a celorlalte structuri de ordine publică, punându-se un accent

deosebit şi pe managementul resurselor umane, vizându-se selecţia şi pregătirea profesională a

personalului la cursurile de formare, perfecţionare şi în special la locul de muncă. De asemenea,

factorii de decizie trebuie să aibă în vedere toate riscurile şi ameninţările la adresa ordinii şi siguranţei

publice, să finalizeze reorganizarea sistemului de ordine şi siguranţă publică, să aloce toate resursele

necesare realizării acesteia, să acorde o importanţă mai mare structurilor de intervenţie rapidă, în

scopul gestionării acţiunilor de restabilire a ordinii şi siguranţei publice, atunci când este necesar.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. ACTE NORMATIVE

a) Legislaţie internă:

- Constituţia României, ediţia a II-a, Monitorul Oficial al României

nr.767/2003, revizuită prin Legea de revizuire a Constituţiei României din

18.09.2003;

- Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, Monitorul

Oficial, nr. 163 din 07.08.1991, Bucureşti, 1991;

- Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei

Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002; - Legea nr. 60/1991 republicată în 2004 privind organizarea si

desfăşurarea adunărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie

2004; - Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei

Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 13 decembrie 2004; - O.U.G. nr. 63/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

Internelor şi Reformei Administrative;

- O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stǎrilor de urgenţǎ;

- Hotărârea Guvernului României nr. 196 din 17 martie 2005 privind

aprobarea Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a

ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi

prevenirea criminalităţii stradale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.

243 din 23.03.2005;

- Hotărâre nr.36, din 18 decembrie 2001 privind adoptarea Strategiei de

securitate naţională a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 822

din 20 decembrie 2001

- H.C.S.A.T. nr. 62/2007 privind Strategia de Securitate Naţională a

României;

- Hotărârea Guvernului României nr. 373/2008 privind organizarea,

funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de

Ordine Publică;

- Hotărâre nr. 1040 din 13/10/2010, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 721 din 28/10/2010, pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine

publică 2010-2013.

b) Instrumente juridice internaţionale:

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la Geneva, din

10.12.1948 cu Protocoalele adiţionale şi Protocoalele ratificate de România;

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 28, rezoluţia 217(III),

10.12.1948;

- Documentele Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru

Dimensiunea Umană a O.S.C.E., art. 6, 29.01.1990;

- Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;

- Tratatul de la Prüm, din 27 mai 2005;

- Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea

Europeană;

- Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului pentru Uniunea

Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene semnat la

Lisabona la 13 decembrie 2007 ratificat de România prin Legea nr. 13/2008 (M.

Of. nr. 107 din 12 februarie 2008).

II. LUCRĂRI DE SPECIALITATE:

a) Autori români:

- Anghel Andreescu, Traian Andreescu, Corina Zaharia, Aspecte privind

adunările publice în România, Editura Transilvania Expres, Braşov, 1998;

- Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, Bucureşti,

1996;

- Bontic Neculai, Securitatea internă, ordinea publică şi siguranţa

naţională- o abordare sistematică şi deterministă, în Arhitectura mediului de

securitate europeană la început de secol şi mileniu, sesiune de comunicări

ştiinţifice, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005;

- Cearapin Tudor, Managementul resurselor umane în domeniul ordinii

publice, Editura Universitas, Bucureşti, 2000;

- Cearapin Tudor, Toma Gheorghe, Managementul ordinii publice la

început de secol şi mileniu, Editura Biotera, Bucureşti, 2001;

- Cearapin Tudor, Securitatea şi apărarea naţionalǎ a României, Editura

Fundaţia Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2002;

- Cheţe Emil, România în politica europeanǎ de securitate şi apărare –

prezent şi perspective, Editura Universitǎţii Naţionale de Apărare Carol I,

Bucureşti, 2007;

- Colectiv de autori, coordonatori Frunzeti Teodor, Zodian Vladimir,

Lumea 2007, Enciclopedie politicǎ şi militară, studii strategice şi de securitate,

Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007;

- Colectiv de autori, coordonatori Voicu Costică, Sandu Florin,

Managementul organizaţional în domeniul ordinii publice, Editura Ministerului

de Interne, Bucureşti, 2001;

- Coşcodaru Ion (coordonator), Doctina Armatei României (proiect),

Bucureşti, 2007;

- Croitorescu Liviu, Guşatu Vasile, Managementul crizelor care pot

afecta ordinea publică, în Strategii de apărare şi securitate la frontiera

răsăriteana a N.A.T.O. şi U.E., Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol

I, Bucureşti, 2006;

- Cuhutencu Ion, Lecu Nicolae, Managementul ordinii publice la pace şi

în situaţii de crizǎ, în Actualitate şi perspective în societatea înalt tehnologizatǎ,

Sesiune de comunicări ştiinţifice, Editura Universităţii Naţionale de Apărare

Carol I, Bucureşti, 2006;

- Daniel Dumitru, Studiu privind politica de securitate şi apărare a

României din perspectiva P.E.S.C. şi P.E.S.A., Editura Universitǎţii Naţionale de

Apǎrare Carol I, Bucureşti, 2007;

- Duţu Petre, Poleanschi Irina, P.E.S.A. şi politica de apărare şi

securitate a statelor membre ale Uniunii Europene, în Impact strategic, nr.

3/2007, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2007;

- Gabriel Oprea, Radu Timofte, Constantin Onişor, România-integrare şi

securitate, Editura Balcanii şi Europa, Bucureşti, 2005;

- Gheorghe Văduva, Mihai Dinu, Strategia europeană a integrării,

Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005;

- Marian Ţigănuş, Implicaţiile globalizării asupra ordinii publice în

condiţiile integrării europene, Teza de doctorat, Universitatea Naţională de

Apărare Carol I, Bucureşti, 2007;

- Matei Dumitru, Mudura Mircea, Operaţiunile militare ale Uniunii

Europene, pag. 17, în Revista Gândirea Militară Românească, nr. 2/2005;

- Mihai Lugurici, Noţiunile de ordine de drept şi ordine publică, în

teoria şi practica noastră juridică, Justiţia Nouă, nr.1/1961;

- Mihail Jacotă, Drept internaţional privat, Editura didactică şi

pedagogică, 1976;

- Munteanu Ioan, Riscuri şi vulnerabilităţi la adresa securităţii

naţionale, în Stabilitate, Instabilitate, Manipulare- conflictele începutului de

mileniu, Sesiune de comunicǎri ştiinţifice, Editura Academiei de Înalte Studii

Militare, Bucureşti, 2002;

- Niculae Constantin, Schimbarea organizaţiei militare - o perspectivă

(neo)instituţionalistǎ, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004;

- Pahonţu Lucian, Popescu Cristian, Gestionarea crizelor în domeniul

ordinii publice, extras din Revista Gândirea Militară Românească, nr. 1/2004,

Bucureşti, 2004;

- Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol.1, ediţia a IV-a,

Bucureşti, 1934;

- Petre Duţu, Securitatea naţională în Sud-Estul european, în contextul

globalizării, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2005;

- Radu Timofte, Securitatea în societatea globalizată, Teza de doctorat,

AISM, Bucuresti, 2005;

- Sarcinschi Alexandra, Dimensiunea umanǎ a P.E.S.A. şi securitatea

României, în Exigenţe ale P.E.S.A. asupra securitǎţii şi apǎrǎrii României,

Seminar internaţional, Editura Universităţii Naţionale de Apǎrare Carol I,

Bucureşti, 2007;

- Silion Costică, Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Spaţiul

sud-est european în contextul globalizării, sesiune de comunicări ştiinţifice,

Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, vol 1, Bucureşti, 2007;

- Stancu Şerb, Constantin Drăghici, Andrei Ignat, Adrian Iacob, Drept

poliţienesc şi contravenţional, Editura Tritonic, Bucureşti 2003;

- Ştefan Pop, Poliţia şi prevenirea infracţionalităţii, Editura Herman,

Sibiu, 1999;

- Toma Gheorghe, Conflictele sfârşitului de mileniu, Editura Timpolis,

Bucureşti, 2000;

- Tudor Cearapin, coordonator, Jandarmeria română şi ordinea publică,

Editura Ministerului de Interne, 2001;

- Tudor Cearapin, Securitatea şi apărarea naţională a României,

Fundaţia Revistei Jandarmeriei, Bucureşti, 2002;

- Ungureanu David, Aspecte ale coraportului noţiunilor securitate

naţionalǎ, siguranţǎ naţionalǎ la începutul secolului XXI, în Securitatea şi

apǎrarea spaţiului sud-est european în contextul transformǎrilor de la începutul

mileniului III - sesiune de comunicǎri ştiinţifice, Editura Universitǎţii Naţionale

de Apǎrare Carol I, Bucureşti, 2006;

- Vasilică Ovidiu, Abordarea duală a ordinii şi siguranţei publice, în

Strategii de apărare şi securitate la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene,

Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, vol. 2, Bucureşti 2007.

b) Autori străini:

- Alvin şi Heidi Töffler, Război şi anti-război. Supravieţuirea în zorii

secolului XXI, Editura Antet, 1995;

- Alejandro Alegre Rahiela, Directorul General al Centrului de Investigaţii

şi Siguranţă Naţională (CISN) Mexic, Pentru o lege a informaţiilor în slujba

siguranţei naţionale, în Revista de Administraţie Publică, INAP 101;

- Armando Martinez Petelin, Directorul Centrului de Studii Superioare

Navale, Mexic, Puterea şi siguranţa naţională într-o epocă a schimbărilor,

I.N.A.P. 101;

- Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău,

2000;

- Benjamin Olivia Hernandez, Siguranţa naţională într-o lume

globalizatoare, INAP 101;

- Charles Schultze, Conţinutul economic al securităţii naţionale, în

Foreign Affairs, nr.5/1973;

- Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicţionar de Relaţii Internaţionale,

Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001;

- Georg Wilhelm, Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului,

traducere de Virgil Bogdan şi Constantin Floru, Editura Academiei Române,

Bucureşti, 1969;

- Javier Calderon Fernandez, Director General al Centrului Superior de

Informaţii al Apărării Spaniei, Informaţiile secolului XXI, Cursurile de vară ale

Fundaţiei Generale a Universităţii Complutense din Madrid şi Centrului de

Informaţii al Apărării;

- Ricardo Mârquez Blas, Stat, siguranţă naţională şi cooperare

multinaţională, în Revista de Administraţie Publică, INAP 101.

III. Alte lucrări:

- Concepţii integrate privind securitatea naţională a României – 1994;

- Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale, art.8, în Drepturile omului, Editura Adevărul, 1990;

- Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul

de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura UNIVERS Enciclopedic, Bucureşti, 1998;

- Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1998, ediţia a II-a;

- Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, Editura Serviciul

Român de Informaţii (apărută sub egida C.S.A.T.), 2004;

- Dicţionar de drept internaţional public, colectiv de autori, editura

MEDIATM , 2002;

- Glosar de termeni din domeniul ordinii şi siguranţei publice, 2 pdf.;

- Mică enciclopedie de politologie, ediţia 1977, Bucureşti;

- Strategia de Securitate Naţională a României, România Europeană,

România Euro - Atlantică: Pentru o viaţă mai bună, într-o ţară mai sigură,

democratică şi prosperă, Bucureşti, 2006 (proiect), versiunea 21.02.2006;

- Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa, Institutul

European din România, Bucureşti 2005;

IV. Infografie – pagini WEB

- http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/116002.htm;

- http://www.euractiv.com/fr/securite/politique-europenne-securite

defensepesd/;

- http://www.cremoc.org/articles/defense-euro2001;

- http.www.cultura.ro;

- http://www.afri-ct.org/article.php3;

- http://www.eu.int./oressdata/EN/ reports/76255.pdf;

- http://www.aljazeerah.info / Opinion.htm;

- http://www.consilium.europa.eu;

- http://europa.eu.int/eurlex/en/treaties/dat/EU-treaty.html

- http://europa.eu.int;

- http://w.w.w.europa.eu/lisbon;

- http://w.w.w.insse.ro/cms/files/statisticiteritoriale 2007/rom/4.htm;

- http://www.globalsecurity.org;

- http://www.nato.int.;

- http://w.w.w.mai.gov.ro;

- http://www.osce.org.;

- http://w.w.w.un.org;

- http://www.un.org/Docs/sc/.;

- http://www.studiidesecuritate.ro;

- http://www.cadranpolitic.ro.;

- www.bmi.gv.at/fahndung;

- www.carabinieri.it;

- www.diplomatie.gouv.fr europe/ pesc/ guide.html;

- www.interpol.int;

- www.politiaromana.ro;

- www.worldbank.org/wbi/governance