TEMĂ DE CONTROL 2

I.

1. Într-adevăr cartea pe care am terminat-o ieri este întru câtva interesantă , dar nu mi-aduc aminte amănunte, aşadar trebuie să revin asupra acelor capitole .

2. În ce-i priveşte pe prieteni se poate spune că au un program .3. Nu-şi aminti ce-i propusese ei, şi nu se sfii să-i întrebe din nou , cine este protagonistul

filmului anglo- francez.4. În magazinele centrale au fost aduse mărfuri .5. Casa iubitei mele mătuşi este totodată habitat al nenumărate pisici.

II. Cazuri de modificări semantice - ,,stilul relaxat "

Pleonasme:

1. dar însă- conjuncţii adversative care arată o opoziţie, o piedică ( cu toate acestea , totuşi ) .

2. câteva amănunte - câteva - un număr mic, o cantitate sa o parte mică; amănunt - detaliu, amănunţime ( intră în expresia ,, cu amănuntul " ) .

3. să revin din nou- a reveni ( fr. revenir ) înseamnă ,, a veni din nou, a se întoarce, a relua, a se ocupa din nou de un subiect "( intră în expresiile ,, a reveni la viaţă ", ,,a-şi veni în fire " ) .

4. iar din nou 5. principalul protagonist - protagonist - o persoană care joacă rolul

principal într-o piesă de teatru, într-o operă sau film ; reprezentant de frunte al unei mişcări , al unei teorii .

Incompatibilitate semantică :1. program libertin- program ( fr. programe) - desfăşurare a activităţii

individuale după un plan de activitate în care sunt stabilite etapele pentru o perioadă dată; libertin( fr. libertin, lat. libertinus ) - care sfidează regulile decenţei şi ale moralei; indecent, uşuratic, desfrânat ( intră în expresiile ,, a avea liber" , ,, a vorbi liber " ) .

Accident semantic :

1. habitaclu ( fr. habitacle ) - locaş special al busolei pe o navă; spaţiu amenajat într-un automobil, într- o aeronavă ; habitat ( fr. habitat ) - loc

care oferă condiţii de viaţă pentru o anumită specie de plantă sau de animal .

III.

,, -- Haide , hoţule, de ce te înfundă! bombăni pe urmă femeia, aşezându-se bulgăreşte lângă mâncare şi începând a înghiţi grăbită,parc-ar fi alungat-o tătarii.[...]-- Parcă eu nu ştiu că vrei să mă omori, tâlharule, parcă nu ştiu?...Hai , loveşte, că mie nu mi-e frică!...Haide !...Haide!...[...]-- Hai, fetiţo, dă-mi şi mie ceva părăluţe !Uite, m-am ars, dar am aşa o presimţire că cu un franc am să câştig tot ce am pierdut !...Hai, dă-mi!...[..])-- Ia lasă-mă-n pace, golane!...Nu-ţi dau niciun ban, că mai înjurat ! [...]--Uf, trăznire-ar Dumnezeu toate femeile... Uf, cu ce gagică m-a bătut pe mine Dumnezeu !...Uf, uf, că i-a părut rău după parale şi m-a făcut să-mi pierd şi ghetele şi pălăria..[...] Cât muncesc eu şi mă trudesc pentru dânsa, fire-ar a dracului, şi ea tot îmi cobeşte a rău şi mă ameninţă cu vânzări şi cu năzdrăvănii ..." ( Liviu Rebreanu - Culcuşul ) ,,Pe fată o păli frica şi începu a bate din buze fără să poată scoate vreun cuvânt . În sfârşit, însă, se reculese şi rosti răguşit :-- Bine, bre, eşti chior ? Nu vezi şi tu că acuma nu-i vreme de învărteală ?... Plouă, nene , nu vezi cum plouă ? Unde găseşti tu fraieri acu, ai ?[...] -- Şi n-ai luat nimica ?... O piesă ! ...Ce să fac eu c-o piesă, ce să fac ? [...] -- Dă piesa, taică, dă piesa, c-aici te zdrobesc, iac-aici, în clipa asta!...Dă-o-ncoace! Ş-acu du-te, maşer, şi-ţi vezi de treabă, că te deşăl, te schilodesc, te...[...] În colţul străzii îl opri brusc un băieţandru pipernicit, cu o mutră tăbăcită, cu degetele lungi şi subţiri ca fusele .-- Bonjur, nea Goneo ! îi zise, măcar că acuma pretutindeni pâlpâia lumina zăcută a felinarelor .-- Bonjur, Teacă... Ce vrei ? N-ai parale? răspunse Gonea repede, fără să se oprească;îi era frică să nu-l vază cineva stând la taifas c-un pungaş cunoscut . -- Ba am parale , nene, am berechet... Vrusei numai să te întreb ce mai faci . Şi începu a râde şiret, ca omul care ştie ceva, dar nu vrea să spuie. Gonea îl târî mai deoparte şi se răsti în dânsul :-- Hai, spune, cotarlă, nu-mi umbla cu fasoane ! [...]-- Iartă-mă, tăticule, iartă-mă!...-- Unde-s gologanii ?se răpşti dânsul cu aceeaşi voce răguşită .-- Mi i-a luat, mârâi Margareta.-- Aoleu, aoleu ! mugi Gonea, întorcându-i spatele înţepat şi pornind ca furtuna în timp ce femeia alerga după dânsul; murmurând neîncetat :-- Iartă-mă, tăticule...-- S-a umplut paharul, mândro !...O să te stâlcesc acuma , acuma o să-ţi rup ciolanele ! urlă bărbatul fără să se uite măcar la ea . [...]-- Şi când mă gândesc bine-bine, văd, şi eu că aveţi dreptate... Acu, ce mai la deal, la vale , eu sunt bătrân... [...] Ş-apoi la urma urmelor, de ce ţi-aş lua tocmai eu gologanii şi de ce nu altul

mai tânăr şi mai fercheş ?Pentru tine e cam totuna cine ţi-i ia, eu, Aristică sau altul . E vorba numai să ţi-i ia cineva, altmitrelea ai avea belele cu borfaşii...[...]Dar fata plângea mereu şi sughiţa, şi murmura :-- De ce nu mă mai baţi ,tăticule, de ce nu mă mai torturezi?... Ştii tu cum sunt eu...Ciupşte-mi carnea, dacă vrei să te iubesc !

( Liviu Rebreanu- Golanii )Elemente de argou : tâlharule, părăluţe, franc, golane, gagică, învărteală, piesa, cotarlă fasoane, tăticule, mândro, gologanii, borfaşii, ciupşte-mi carnea etc.Elemente de jargon: maşer, bonjur. În cele două nuvele Culcuşul şi Golanii ( pentru analiza textelor a fost folosit volumul II din Liviu Rebreanu. Opere, ediţia îngrijită de Niculae Gheran şi Nicolae Liu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, pp.21-55.) ale lui Rebreanu argoul se materializează lingvistic prin cuvinte propriu-zis argotice, prin cuvinte şi sintagme cu finalitate argotică şi prin interjecţii şi imprecaţii cu expresivitate argotică. Constatăm de asemenea că în cele două naraţiuni acest limbaj convenţional se regăseşte atât la nivelul comunicaţional al personajelor, cât şi la nivelul scriiturii, putând afirma că atât portretele, cât şi descrierile sunt realizate în aceeaşi manieră. În limbajul argotic e importantă nu atât forma, cât sensul termenilor, existenţa şi funcţionalitatea termenului argotic fiind dependente de context(Mioriţa Baciu Got, Argoul românesc. Expresivitate şi abatere de la normă, Bucureşti, Editura Corint, 2006, p.52). Termenii consideraţi argotici în sine, scoşi din context, rupţi de referent îşi diminuează până la pierdere puterea expresivă. Din vocabularul activ al personajelor reţinem substantive, multe folosite în cazul vocativ, precum: pungaşule/pungăşoaică, hoţule, golane, tăticule, gologanii, parale, învârteală, măiculiţă, cotarlă, etc. Acestea capătă sensuri şi valori noi în contextul în care sunt folosite, funcţia lor estetică fiind astfel asigurată. Liviu Rebreanu doreşte să obţină un mai mare grad de expresivitate folosind procedeul derivării sinonimice. Termenii argotici aparţinând aceleiaşi serii sinonimice au conotaţii diferite, autorul alegând fiecare termen în funcţie de forma sa, dar şi de posibilitatea de a-l adapta ideii exprimate. Astfel pentru „bani” foloseşte: gologani, parale, piesă; pentru „a fura”: a ciupi, a şterpeli, a învârti, a umfla; pentru „persoană certată cu legea”: golan, pungaş, hoţ, tătic, borfaş. Expresiile argotice, care dau o tentă ironică sau comică ideii exprimate, sunt obţinute prin combinarea sau substituirea de cuvinte, verbul fiind elementul principal în construirea acestora: „se sculă friptă”, „îmi ciopârţesc ciolanele”, etc. (Culcuşul); „ciupeşte-mi carnea”, „a trage clapa”, „mi-a cârpit o palmă”, „umbla cu fasoane”, etc. (Golanii). Elementele argotice folosite de scriitor sunt în mod firesc şi necesar integrate în text, fapt ce oferă conotaţii sociale şi emoţionale puternice. Înlocuind termenii/sintagmele argotice cu echivalentul aparţinând stilului comun nu pierdem mesajul sub raport lingvistic, dar nu putem spune acelaşi lucru raportându-ne la expresivitatea textului(Mioriţa Baciu Got, Argoul românesc. Expresivitate şi abatere de la normă, Bucureşti, Editura Corint, 2006, p.56). Frecvente sunt şi interjecţiile, categorie lexicală specifică limbajului oral, care ajută la

caracterizarea lumii de la periferia societăţii: aoleu, uf, bre, of (Golanii) sau fă, ei, ai, sssst!, aoleu şi aoleu, o, ptiu (Culcuşul).

IV.

A B C A B C A B C A B C A B C1 X 3 X 5 X 7 X 9 X2 X 4 X 6 X 8 X 10 X