POLITICA MONETARĂ - reprezintă ansamblul acţiunilor de influenţare a cererii şi ofertei de bani în vederea realizării obiectivelor macroeconomice şi sarcinilor sectorului monetar-bancar

Prin politică monetar-creditară se subînţelege totalitatea măsurilor întreprinse în sferele monetare şi creditare, îndreptate spre reglarea dezvoltării economiei, combaterea inflaţiei şi şomajului, echilibrarea balanţei de plăţi a ţării, etc

Politica monetar-creditară este una din metodele principale de implicare a puterii de stat

Această politică se elaborează de banca centrală în comun acord cu principalele ministere economice ale ţării (ministerul finanţelor, ministerul economiei, ministerul agriculturii, etc.). Se aprobă de organul legislativ a ţării, de obicei, pe un an şi se realizează de organele nominalizate.

POLITICA MONETAR-CREDITARĂ

DE RESTRICȚIE

DE EXPANSIUNE

îndreptată spre limitarea investiţiilor, încetinirea ritmului de creştere a volumului masei monetare

se realizează, în condiţiile în care conjunctura economică se dezvoltă rapid, cu scopul de a nu admite criza de supraproducţie.

stimularea volumului operaţiunilor de creditare, reducerea ratelor dobânzii creditare, mărirea volumului masei monetare.

se realizează în condiţiile în care scade volumul de producţie a mărfurilor şi serviciilor şi creşte şomajul.

Obiectivele politicii

monetar-creditare

Realizarea unui nivel optim al creşterii masei

monetare

Atingerea unui nivel corespunzator al ratei

dobanzii

Stabilitatea cursurilor de schimb

valutar

Stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă

a resurselor financiare

- Realizarea unui nivel optim al creşterii masei monetare la un nivel cât mai apropiat de rata de creştere reală a economiei. Creşterea volumului de monedă în circulaţie însoţeşte sporirea volumului de bunuri şi servicii. Când masa monetară creşte foarte rapid, fără corelaţie cu creşterea economică reală, ea antreneaza dezechilibre şi reacţii în lanţ.

O distribuire generoasă şi excesivă a creditului, antrenează o cerere crescută de bunuri şi servicii, generând o expansiune cumulativă, care nu poate fi susţinută în acelaşi ritm de ofertă, provocând creşterea preţurilor şi un deficit al comerţului exterior.

- Atingerea unui nivel corespunzător al ratei dobânzii. În acest domeniu se confruntă două concepte. În timp ce keynesiştii urmăresc să fixeze rata dobânzii la un nivel cât mai scazut posibil, monetariştii nu se preocupă de nivelul acesteia, aceştia urmărind numai cantitatea de monedă în circulaţie. Legat de rata dobânzii, prezintă importanţă nivelul real al acesteia şi nu cel nominal. Rata dobânzii trebuie să fie real pozitivă şi cât mai stabilă în timp.

- Stabilitatea cursurilor de schimb valutar. Aprecierea sau deprecierea monedei naţionale are efecte deosebite asupra activităţii economice şi asupra comerţului exterior în special.

Aprecierea monedei naţionale poate avea un impact negativ asupra exporturilor, scumpindu-le şi descurajându-le. Scade astfel competitivitatea la export a produselor proprii şi se încurajează importurile, cu consecinţe negative asupra balanţei comerciale şi de plăţi. Deprecierea monedei naţionale stimulează exporturile şi descurajează importurile. Dar un curs supraevaluat presupune o susţinere valutară a acestuia, şi o epuizare a rezervelor valutare.

Găsirea unui nivel optim al cursului valutar care să susţină exporturile, dar să şi inhibe importurile şi să permită menţinerea unei balanţe de plăţi echilibrate este o acţiune foarte dificilă. Opţiunea între politica monedei forte și a monedei slabe este dependentă de starea structurilor economice şi sociale ale unei ţări.

- Realizarea unei bune alocări a resurselor financiare prin aceasta se urmăreşte alocarea resurselor de finanţare a economiei şi în special a creditului spre acele domenii care aduc o recuperare rapidă a investiţiilor, aduc profit, şi o inovaţie permanentă. Sunt descurajate sectoarele mari consumatoare de resurse, cu viitor incert şi care sunt susceptibile de a aduce pierderi în viitor.

Obiectivele politicii monetare pot acţiona în mod contradictoriu, ele sunt interdependente şi realizarea unuia sau altuia poate influenţa în sens negativ pe celelalte. Modificări ale ratei dobânzii conduc la modificări ale masei monetare şi ale cursului, şi de asemenea provoacă distorsiuni în modul de alocare a resurselor. Găsirea echilibrului în atingerea acestor obiective este sarcina autorităţii monetare, care prin acţiunea sa asupra unuia sau altuia din obiective, trebuie să asigure condiţiile unei dezvoltări durabile ale economiei. Politicile monetare sunt subordonate realizării obiectivelor globale ale economiei.

2. Instrumentele politicii monetar-creditare

După modul de implicare a Băncii

centrale

INDIRECTE

DIRECTE

După obiectivele urmărite

prin care banca centrală furnizează şi retrage

moneda

care afectează direct activele sau pasivele

băncilor care permit controlul

operaţiunilor cu străinătatea

După modul de implicare a Băncii

centrale

INDIRECTE DIRECTE

utilizate în relaţiile cu celelalte bănci şi cu agenţii nefinanciari

include instrumente care permit controlul asupra costului şi asupra cantităţii de monedă centrală

afectează, în mod direct, utilizatorii şi deţinătorii de monedă, inclusiv instituţiile financiare

include instrumente care permit controlul asupra ratei de schimb

corespund acţiunilor asupra pieţei

constituie măsuri ale autorităţilor monetare

produc efecte imediate, însă natura lor administrativă, mai ales în perioade lungi, provoacă desechilibre şi denaturări în procesele monetare

a) Instrumente prin care banca centrală furnizează şi retrage moneda :

- operaţiunile de open-market şi acordarea de credite cu rată variabilă a dobânzii pe piaţa monetară sau financiară;

- operaţiunile de rescontare: plafonarea disponibilităţilor pentru rescontare şi stabilirea costului rescontării (rata de rescontare sau taxa specială a scontului);

- avansurile acordate de către banca centrală statului şi celorlalte bănci: determinarea plafonului şi a costului (ratei de dobândă) pentru aceste avansuri;

- constituirea rezervelor obligatorii obişnuite şi cele constituite asupra depozitelor şi creditelor.

b) Instrumente care afectează direct activele sau pasivele băncilor:

- limitarea creditului bancar;

- limitarea depozitelor bancare;

- fixare normativelor;

- controlul emisiunilor de titluri pe piaţa monetară;

- stabilirea ratei dobânzii debitoare şi/sau creditoare la depozitele şi creditele băncilor comerciale în Banca Centrală.

c) Instrumentele care permit controlul operaţiunilor cu străinătatea :

- controlul operaţiunilor de schimb valutar;

- stabilirea restricţiilor referitor la dobânda pentru depozitele nerezidenţilor.

Eficacitatea politicii de “limitare a creditului” depinde, într-o mare măsură, de sancţiunile care sunt aplicate acelor instituţii financiar-bancare, care depăşesc limitele stabilite. În acest sens, un sistem de penalităţi a fost prezent în majoritatea ţărilor, ceea ce afectează, în mod direct sau indirect, costul de exploatare bancară.

Succesul politicii de limitare a creditelor depinde de:

• câmpul de aplicare al acestor măsuri;

• timpul necesar pentru punerea în aplicare a reglementărilor respective;

• gradul de substituire a diferitelor forme de finanţare.

în procente

fixarea unui plafon al creşterii volumului creditelor, în decursul unei anumite perioade

Limitarea creditului

în sumă absolută

în valoare brută

în valoare netă

categorii de credit

instituţii bancare

Dezvantajele:

- absenţa controlului asupra schimburilor, întrucât, în această ipoteză, întreprinderile îşi pot procura de pe piaţa externă fondurile estimate ca necesare.

- inegalităţile pe care le generează “limitarea creditului” atât la nivelul băncilor, cât şi la nivelul întreprinderilor. Această măsură conduce la stabilizarea creşterii relative a instituţiilor de credit şi manifestarea puternică a tendinţei de specializare şi dezvoltare a unor instituţii financiar-bancare nesupuse limităriicreditului.

Avantajele:

- timpul de răspuns este relativ scurt. Spre deosebire de instrumentele tradiţionale ale politicii monetare, limitarea creditului reacţionează rapid şi eficient chiar şi în perioadele de inflaţie puternică şi de cerere sporită a creditului.

- în condiţiile în care băncile din sistemul bancar nu pot majora excesiv volumul creditelor, Banca Centrală poate diminua rata de dobândă pe piaţa monetară, chiar atunci când situaţia pieţei valutare reclamă acest aspect.

- la modul general, statistica evidenţiază o diminuare a ratei de creştere a masei monetare în luna imediat următoare celei în care a fost pus în funcţiune instrumentul de limitare a creditului.

rezervele de casă menţinerea unei anumite norme al numerarului în casele băncilor

comerciale

datorita faptului că este limitată capacitatea băncilor de a multiplica credit pe baza

depozitelor clienţilor.

Sistemul rezervelor obligatorii

rezervele de trezorerie deţinerea a unei anumite cantităţi

de valori mobiliare de stat

rezervele de lichiditaţi menţinerea coeficientului lichidităţii, care îmbracă forma raportului dintre

activele şi depozitele bancare

rezervele minime obligatorii menținerea în conturile băncilor (deschise la Banca Centrală) a sumelor determinate prin

cota procentuală asupra bazei de calcul

conferă publicului siguranţa că băncile dispun oricând de suficiente lichidităţi

pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depunerilor.

Caracter monetarCaracter prudențial

Principiul de acţiune al rezervelor obligatorii

Dacă se manifestă o creştere a ratei rezervelor obligatorii, atunci nevoile băncilor comerciale în monedă se majorează, întrucât ele trebuie să majoreze suma rezervelor deţinute în contul de la instituţia centrală. Astfel, se reduce lichiditatea bancară (disponibilităţile băncilor deţinute în monedă centrală), ceea ce antrenează probleme de trezorerie ale băncilor respective. Acestea recurg la finanţări de la banca centrală, prin intermediul pieţei monetare. Dacă banca centrală a determinat, prin intervenţiile sale, rate de lichiditate ridicate, atunci şi băncile vor suporta un cost de refinanţare ridicat.

În sens invers, dacă scade rata de rezervă minimă obligatorie, atunci nevoile băncilor comerciale în monedă centrală se vor diminua. Prin urmare, se majorează lichiditatea bancară, ceea ce permite băncilor să facă faţă nevoilor de monedă centrală, care rezultă din activitatea curentă. Astfel, politica rezervelor obligatorii apare ca o completare indispensabilă a politicii de rată a dobânzii pe piaţa monetară, ambele fiind constrângătoare pentru bănci, în măsura în care băncile sunt îndatorate la banca centrală.

Banca centrală rescontează titlurile ce sunt prezentate de băncile comerciale mijlocind plata unui anumit preţ (rata rescontului), pe care îl determină în mod unilateral. Acesta exercită un rol director asupra tuturor ratelor de dobândă.

Politica intervenţiilor pe piaţa monetară (open-market)

când banca centrală cumpără sau vinde titluri pe piaţa monetară.

• în cazul cumpărării titluri, atunci mobilizează şi majorează lichiditatea bancară, situaţie care permite băncilor să facă faţă cererii de monedă.

• în cazul vânzării - este antrenată reducerea lichidităţii bancare, ceea ce generează dificultăţi de monedă pentru bănci

politica ratei de dobândă

politica de bază monetară

3. Strategii ale politicii monetar-creditare

țintirea cursului de schimb

țintirea agregatelor monetare

controlul ratei dobânzii

țintirea directă a inflației

4. INSTRUMENTELE POLITICII MONETAR-CREDITARE A BNM

1. OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ DESCHISĂ:

A. Vânzări de Certificate ale BNM (CBN), care constituie instrumente negociabile de datorie ale BNM, tranzacţionate în scopul absorbţiei lichidităţii din piaţa monetară. Acestea pot fi emise cu scadenţa pâna la un an, la moment Certificatele BNM se emit de regulă pe termene de 7, 14 si 28 zile. În condiţiile supralichidităţii sistemului bancar din ultimul timp, Certificatele BNM constituie principalul instrument aplicat de către BNM în această perioadă.

B. REPO de vânzare şi REPO de cumpărare a valorilor mobiliare de stat – reprezintă operaţiuni de vânzare a  valorilor mobiliare de stat cu răscumpărarea ulterioară a aceloraşi valori mobiliare la o dată anumită sau la vedere şi la un preţ anumit, stabilit la data vânzării. BNM poate fi atât vânzătorul (REPO de vânzare) cât şi cumpărătorul (REPO de cumpărare) VMS, în dependenţă de situaţia impusă de piaţa monetară.    

C. Depozite acceptate de BNM de la bănci prin licitaţii sau negocieri directe se utilizează pentru absorbţia excesului structural de lichiditate.

D. Vânzări şi cumpărări de valori mobiliare de stat – aceste instrumente se aplică rar.

2. OPERAŢIUNILE BNM PE PIAŢA VALUTARĂ

Activitatea Băncii Naţionale a Moldovei, sau, altfel spus, intervenţiile valutare, se derulează în strictă conformitate cu obiectivele politicii valutare. Banca Naţională utilizează în calitate de instrumente ale intervenţiilor valutare:

A. operaţiunile directe (cumpărări sau vânzări la vedere de valută contra lei moldoveneşti), care influenţează masa monetară,

B. operaţiunile de ajustare (swap-uri valutare), care sunt instrumente reversibile şi nu influenţează masa monetară pe termen lung.

3. FACILITĂŢILE PERMANENTE reprezintă facilităţile pe care BNM le pune la dispoziţia băncilor autorizate la iniţiativa acestora. BNM oferă două facilităţi permanente:

A. Creditul overnight este un credit acordat de BNM peste noapte băncilor, pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfîrşitul zilei operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori mobiliare amanetate la BNM, la o rată a dobînzii prestabilită.

B. Depozitul overnight este o facilitate permanentă acordată de BNM, care oferă băncilor autorizate posibilitatea de a plasa depozite peste noapte la BNM din proprie iniţiativă, remunerate la o rată a dobînzii prestabilită

4. REZERVELE OBLIGATORII A BNM - reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care o bancă autorizată trebuie să le deţină în conturi deschise la BNM (în baza art.17 din Legea cu privire la BNM, nr.548-XIII din 21 iulie 1995)

Băncile menţin rezervele obligatorii separat în lei moldoveneşti şi valută străină (dolari SUA şi Euro). Băncile constituie RO din mijloacele atrase în valutele respective.

 BNM plăteşte dobîndă la cota din rezervele obligatorii ce depăşeşte 5% din pasivele în baza cărora se calculează aceste rezerve. Plata pentru  rezervele obligatorii se efectuează lunar, după data de 15 a lunii în curs, pentru luna calendaristică precedentă. Rezervele obligatorii în lei moldoveneşti şi în valută straină se remunerează la rate distincte, care se stabilesc şi se modifică de catre Consiliul de administraţie al BNM.