tactica criminalistică

5/12/2018 Tactica criminalistic - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/tactica-criminalistica-55a4d8c90d223 1/8

Tactica criminalistică

Criminalistica este ştiinţa juridică, cu caracter autonom şi unitar, care studiază,

elaborează şi foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, procedee tactice şi metodicedestinate descoperirii şi cercetării infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi prevenirii faptelor antisociale.

Ştiinţa criminalistică este compusă din trei părţi: tehnica criminalistică, tacticacriminalistică şi metodica cercetării diferitelor genuri de infracţiuni.

’’Tactica criminalistică , ca parte integrantă a ştiinţei criminalistice, este constituitădintr-un sistem de metode şi procedee specifice, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penaleşi pe experienţa pozitivă generalizată a organelor de urmărire penală, pe folosirea logicii şi

psihologiei judiciare, precum şi a altor ştiinţe aplicate pentru prevenirea, descoperirea şicercetarea infracţiunilor în scopul obţinerii de rezultate optime cu cheltuieli minime de efort,mijloace şi timp.’’ (Dicţionar de criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1984, pag.196)„Ea are ca obiect elaborarea şi folosirea de metode şi procedee specifice, rezultate dincercetările proprii sau preluate din alte ştiinţe aplicate pentru realizarea scopului procesului

penal, acela ca nici o încălcare a legii să nu rămână nepedepsită şi, în acelaşi timp, nimeni sănu fie nesancţionat pe nedrept.” ( Codul de procedură penală al României, art. 1, alin. 2 )

Totalitatea metodelor şi procedeelor ce constituie tactica criminalistică sefundamentează pe dispoziţiile codului de procedură penală cu privire la mijloacele de probăşi la diferitele activităţi de urmărire penală, reprezentând, totodată, experienţa pozitivăgeneralizată a organelor de urnărire penală în materie.

Caracterul juridic al criminalisticii, deci şi al tacticii penale constă tocmai în aceea cămetodele şi procedeele specifice sunt aplicate în prevenirea şi combaterea infracţiunilor.

În cadrul practicii criminalistice se disting două părţi principale, şi anume: principiilegenerale ale tacticii criminalistice care stau la baza tuturor activităţilor de urmărire penală şitactica desfăşurării diferitelor activităţi concrete ca: planificarea, cercetarea la faţa locului,

percheziţia, reţinerea şi arestarea preventivă, liberarea provizorie, ascultarea învinuitului sauinculpatului, ascultarea martorilor, confruntarea, reconstituirea ş.a., toate în scopul preveniriiinfracţiunilor, constatării la timp şi în mod complet a faptelor antisociale săvârşite.

Problema esenţială a tacticii criminalistice este organizarea, planificarea şi conducereacercetărilor în fiecare cauză penală. Tactica criminalistică pune la dispoziţia organelor deurmărire penală un ansamblu de metode şi procedee de planificare, începând cu cele maigenerale, până la nivelul unei cauze penale concrete, în raport cu particularităţile diferitelor genuri de infracţiuni.

Metodele şi procedeele tactice privind organizarea, planificarea şi conducereacercetărilor oferă numai cadrul general, de orientare principială a organelor de urmărire

penală. Transpunerea lor în fapt oferă un câmp larg de iniţiativă creatoare organelor deurmărire penală, care sunt chemate nu să soluţioneze o cauză penală în general, ci o anumităcauză privind o infracţiune concretă, săvârşită în împrejurimi specifice.

O problemă importantă a tacticii criminalistice o reprezintă stabilirea priorităţilor înactivitatea de urmărire penală, precum şi folosirea judicioasă a forţelor destinate rezolvăriioperative şi de calitate a unei cauze penale. În acest scop este necesar ca de la început să sestabilească ordinea în care se execută activităţile necesare pentru conturarea infracţiunii,

pentru stabilirea concretă a stării de fapt şi dovedirea vinovăţiei participanţilor, apoi sarcinile

care revin fiecărui membru din colectivul ce lucrează în cauză şi termenele la care acesteatrebuie executate.



Principiile tacticii criminalistice

În pregătirea şi efectuarea diferitelor activităţi de tactică criminalistică trebuie să fierespectate o serie de principii decurgând din dispoziţiile legii procesuale penale şi din normele

deontologice ale anchetei fără de care realizarea scopului pe care-l urmăresc nu este posibilă,după cum urmează :

Principiul legalităţii presupune cunoaşterea aprofundată şi aplicarea întocmai adispoziţiilor legale în toate activităţile ce se întreprind. În întreaga lor activitate, organele deurmărire penală trebuie să manifeste un adevărat cult pentru adevăr şi dreptate, să dovedeascămult discernământ în analizarea şi efectuarea măsurilor legale care se impun pentru

prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, pentru asigurarea tragerii temeinice şilegale la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Principiul respectării demnităţii umane. În orice activitate pe care o desfăşoară-

ascultarea persoanei vătămate sau a părţii vătămate, părţi civile ori responsabile civilmente,efectuarea percheziţiei, ascultarea martorilor, executarea măsurilor preventive ori asiguratorii,ascultarea învinuitului sau inculpatului etc. trebuie să fie respectată cu stricteţe demnitateaumană, cunoscut fiind faptul că supunerea persoanelor aflate în curs de urmărire penală latratamente cu cruzime, inumane ori degradante se pedepseşte prin lege.

În strânsă legătură cu respectarea demnităţii umane se înscrie garantarea dreprului deapărare. Potrivit acestui principiu, dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şicelorlalte părţi implicate în procesul penal, iar organele de urmărire penală sunt obligate săasigure deplina exercitare a acestui drept.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie, potrivit căruia, până la stabilirea vinovăţiei, persoana este considerată nevinovată, organele de urmărire penală având datoria sădovedească atât vinovăţia, cât şi gravitatea faptelor- temeiul aplicării oricărei infracţiuni ori

pedepse.

Principiul fermităţii, potrivit căruia, manifestând un adevărat cult pentru principiileenunţate, organele de urmărire penală trebuie să acţioneze cu hotărâre pentru asigurareatragerii la răspundere a celor care au săvârşit infracţiuni sau alte acte antisociale, aşa încât nicio persoană vinovată să nu se poată sustrage răspunderii pentru faptele săvârşite.

Principiul obiectivităţii impune organelor de urmărire penală ca, în proiectarea,

pregătirea şi desfăşurarea activităţilor de tactică criminalistică, să respecte cu stricteţedispoziţiile legale şi regulile stabilite de experienţa pozitivă generalizată privind prevenirea,descoperirea şi cercetarea diferitelor genuri de infracţiuni, să folosească multiplele posibilităţi

pe care ştiinţa şi tehnica le oferă pentru aflarea adevărului în instrumentarea cauzelor penale.

Principiul necesităţii şi oportunităţii presupune analizarea atentă şi critică aactivităţilor şi măsurilor ce se impun a fi înterprinse pe parcursul desfăşurării urmăririi penale.Respectând acest principiu, organele de urmărire penală au posibilitatea să soluţionezeoperativ şi la un înalt nivel calitativ cauzele penale cu care au fost investite pentru a leinstrumenta.

Principiul operativităţii, potrivit căruia trebuie să se asigure luarea tuturor măsurilor,desfăşurarea activităţilor ce se impun în aşa fel încât să se realizeze o apropiere maximă a



momentului tragerii la răspundere penală de cel al săvârşirii infracţiunii, cu efecte deosebite pentru activitatea de prevenire.

Principiul conspirativităţii impune asigurarea secretului activităţilor ce urmează a fiefectuate, pentru ca persoanele interesate să nu cunoască despre pregătirile ce se fac cu privire

la ele, să nu aibă posibilitatea să ia măsuri pentru a îngreuna desfăşurarea cercetării şi aflareaadevărului în cauză.

Principiul planificării , conform căruia în toate cazurile activităţile de urmărire penalăce urmează a fi înterprinse trebuie să fie precedate de o judicioasă planificare şi o pregătire înmod temeinic, condiţii hotărâtoare pentru realizarea scopului pe care-l urmăresc.

Aceste principii se condiţionează reciproc şi respectarea lor întocmai, îmbinată cualegerea celor mai adecvate procedee tactice şi aplicarea lor în raport cu particularităţileactivităţilor care se întreprind, determină desfăşurarea unei munci de calitate menită să asigureo bună finalitate judiciară în cauzele penale instrumentate.

Rolul tacticii criminalistice în prevenirea infracţiunilor

În activitatea de prevenire a infracţiunilor o contribuţie esenţială îşi aduce şi munca deurmărire penală, aceasta constituind principalul domeniu de aplicare a tacticii criminalistice.

Aşa cum rezultă din Codul de procedură penală a României, scopul procesului penaleste constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel încâtorice persoană ce a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o

persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În complexa operă de prevenire,tactica criminalistică are un rol deosebit, acesta realizându-se printr-o gamă variată demodalităţi specifice.

a) Efectuarea actelor premergătoare

Prevenirea săvârşirii de infracţiuni poate fi asigurată dacă organele de urmărire penalăefectuează cu operativitate actele premergătoare în vederea administrării datelor necesareînceperii urmăririi penale. Operativitatea şi calitatea actelor premergătoare asigură :descoperirea infracţiunilor încă în fază incipientă când urmările sunt reduse şi uşor deînlăturat; întreruperea acţiunii ilicite înainte ca infractorii să atragă la aceasta minori sau

persoane fără antecedente penale; posibilităţi sporite de administrare a probelor pentrudovedirea infracţiunilor şi a vinovăţiei participanţilor.

b) Cercetarea la faţa locului

Cu ocazia cercetării la faţa locului, pe lângă descoperirea, fixarea, ridicarea şiexaminarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, se evidenşiază condiţiile şiîmprejurările care au favorizat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii şi pe această bază se

poate acţiona în mod eficient pe linia prevenirii.

c) Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza

Instrumentarea cauzelor penale necesită în mod frecvent recurgerea la concluziile unor

experţi ori specialişti. Este de reţinut că în afara aportului pe care îl aduc la rezolvareamultiplelor probleme ce se ridică pe parcursul urmăririi penale, specialiştii pot contribui la



prevenirea săvârşirii de infracţiuni tocmai prin evidenţierea cauzelor ce le-au determinat, aîmprejurărilor şi condiţiilor care le-au favorizat şi prin formularea propunerilor necesareînlăturării lor.

d) Luarea măsurilor preventive şi asiguratorii

Având în vedere că măsurile preventive aduc atingere libertăţii persoanei, înaprecierea şi hotărârea luării lor trebuie să se dovedească o deosebită atenţie în analizareafiecărui caz în parte, respectându-se cu stricteţe prevederile dispoziţiilor actelor normative.

Luarea cu operativitate a măsurilor asiguratorii pentru repararea pagubelor materialecauzate prin infracţiune a garantării executării pedepsei, amenzii, pe lângă scopul specific

pe care-l realizează, are şi un important rol preventiv prin aceea că membrii societăţii seconving că legile statului nostru combat şi pe această cale faptele prin care se prejudiciazăavutul public şi privat al cetăţenilor.

e) Ascultarea martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor

Însuşirea şi stăpânirea tacticii de ascultare, a psihologiei persoanelor ascultate, pregătirea temeinică a acestei activităţi, conducerea ei cu măiestrie duc la obţinerea unor date preţioase, atât pentru prevenirea specială în cauza în care se efectuează urmărirea

penală, cât şi pentru desprinderea de concluzii valoroase care să fundamenteze luarea demăsuri de prevenire cu caracter general.

f) Efectuarea reconstituirii

Prin reconstituirea la faţa locului a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea,organele de urmărire penală iau cunoştinţă direct de condiţiile care au favorizat sauînlesnit activitatea ilicită. Constatările făcute cu această ocazie, împreună cu cele rezultatedin alte activităţi de urmărire penală desfăşurate în cauză, constituie temei pentruaprecierea măsurilor de prevenire ce se impun a fi luate.

g) Aplicarea procedurii speciale de urmărire şi judecare

În toate cazurile de infracţiuni flagrante, care îndeplinesc condiţiile pentru a fi urmăriteşi judecate potrivit procedurii speciale, trebuie să fie aplicată această procedură. În acestmod asigurarea unei operativităţi maxime în tragerea la răspunderea penală a celor

vinovaţi are efecte benefice atât asupra prevenţiei speciale, cât şi a celei generale.

h) Colaborarea permanentă cu factorii având atribuţii pe linia apărării ordinii de drept, aordinii şi integrităţii persoanelor, a avutului public şi privat

Întreaga activitate de urmărire penală trebuie să-şi aducă contribuţia la prevenireasăvârşirii de infracţiuni. Ceea ce este deosebit de important constă în faptul căinstrumentând o anumită cauză penală organele de urmărire au posibilitatea să stabileascăcare anume, din multitudinea de cauze, condiţii şi împrejurări, au determinat, favorizat oriînlesnit, în acel caz, săvârşirea infracţiunii şi să stabilească măsuri de prevenire concrete,specifice, diferenţiate, care să le asigure o maximă eficienţă.



Tocmai de pe această poziţie şi dispunând de date de asemenea natură, organele deurmărire penală pot şi trebuie să realizeze o colaborare permanentă cu diverşi factoriimplicaţi în activitatea de prevenire pentru a se asigura eficienţa acesteia.

Pentru valorificarea eficientă a datelor privind cauzele, condiţiile şi împrejurările care

au determinat, favorizat sau îmlesnit săvârşirea de infracţiuni,organele de urmărire penalătrebuie să aibă în vedere următoarele :- operativitatea în iniţierea măsurilor preventive; atunci când perpetuarea unor stări

negative ar crea pericolul săvârşirii de noi infracţiuni, măsurile de preveniretrebuie luate chiar înainte de terminarea cercetărilor;

- alegerea celor mai corespunzătoare metode de valorificare a datelor în raport cuspecificul condiţiilor şi împrejurărilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii însectorul de activitate sau unitatea prejudiciată;

- urmărirea modului în care se duc la îndeplinirea măsurilor de prevenire iniţiate;- avansarea de propuneri pentru editarea unor acte normative care să reglementeze

activitatea în anumite unităţi sau sectoare.

Lupta împotriva criminalităţii preocupă deopotrivă cercetătorii din diferitedomenii. Cu atât mai mult ea stă în atenţia acelora care îşi desfăşoară activitatea încadrul organelor juridiciare chemate să contribuie direct la prevenirea şi descoperireainfracţiunilor, la identificarea şi tragerea la răspundere juridică a acestora.

Practica judiciară confirmă faptul că în săvârşirea unor infracţiuni făptuitoriifolosesc metode rafinate, precum şi procedee şi mijloace tehnice dintre cele mai

moderne. Există situaţii în care infractorii comit faptele în aşa fel încât să lase impresiacă acestea ar avea la bază cauze obiective, îşi creează diferite alibiuri sau iau măsuri dedistrugere a urmelor, ori folosesc substanţe care să îngreuneze activitatea dedescoperire şi strângere a probelor necesare dovedirii faptelor infracţionale. De aceease impune ca organele judiciare să dispună de cele mai moderne metode şi mijloacetehnico-ştiinţifice pentru a le putea folosi împotriva criminalităţii.

Realizarea scopului procesului penal şi înfăptuirii actului de justiţie modern şieficient impune folosirea celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice înactivitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii, atât cu ocazia cercetării loculuifaptei cât şi lărgirea posibilităţilor de examinare şi exploatare a urmelor infracţiunii, decătre laboratoarele criminalistice.

În prezent, nu se mai poate ignora faptul că fiecare subiect oficial (organ deurmărire penală, magistrat sau apărător) chemat să participe la realizarea actului de

justiţie trebuie să fie mai mult decât avizat asupra metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de care dispune Criminalistica, îndeosebi asupra posibilităţilor reale ale acestei ştiinţe de a clarifica împrejurările în care a fost săvârşită o infracţiune,

precum şi de identificare a subiecţilor faptei penale.Potrivit atribuţiilor care îi revin, fie în calitate de organ de urmărire penală, fie

în calitate de magistrat sau apărător, orice jurist, trebuie să fie pregătit în următoareledirecţii :- să se servească direct de mijloacele tehnice criminalistice sau cu sprijinul

specialiştilor în domeniu ;- să vegheze la corectitudinea folosirii metodelor ştiinţifice de investigare a faptelor

penale ;

- să aprecieze şi să valorifice în deplină cunoştinţă de cauză rezultatele expertizelor criminalistice în procesul judiciar.



Pentru aflarea adevărului material în cauzele penale aflate în cercetare şi învederea identificării autorilor infracţiunii, specialiştii criminalişti trebuie să foloseascăcele mai moderne metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice.

În criminalistică, prin noţiunea de mijloace tehnico-ştiinţifice se înţelege

totalitatea utilajelor, instrumentelor şi materialelor necesare activităţii de cercetare atâtla locul comiterii infracţiunii cât şi în laboratoarele criminalistice. Aceste mijloacesunt extrem de variate, de la cele mai simple până la cele mai complexe instalaţii decercetare cu care sunt dotate laboratoarele de criminalistică.

Cu toată varietatea lor aceste mijloace tehnico-ştiinţifice pot fi grupate în douăcategorii :- instrumente, utilaje şi materiale necesare activităţii de cercetare la faţa locului

folosite de organele de urmărire penală din compunerea echipei de cercetare ;- instrumente, aparatură şi materiale necesare examinării de către specialişti în

cadrul laboratoarelor criminalistice a urmelor rămase la locul faptei.Cele din prima categorie de mijloace tehnico-ştiinţifice se găsesc, în general, în

trusele criminalistice sau laboratoarele mobile cu care sunt dotate organele de urmărire penală.

Trusele criminalistice cuprind instrumente diverse, substanţe pentru relevareaurmelor, precum şi obiectele necesare aplicării unor metode tehnico-criminalistice în

procesul cercetării la faţa locului, care sunt introduce în genţi, valize, cutii pentru a lise asigura protecţia şi transportul în bune condiţii.

Pentru a răspunde nevoilor practice, trusa criminalistică trebuie să conţinăinstrumente diversificate pentru executarea principalelor operaţiuni tehnico-criminalistice, să fie redusă ca volum, uşor transportabilă dintr-un loc în altul şi chiar

pe distanţe mai mari.

Laboratoarele criminalistice mobile

Atunci când este necesară efectuarea unor investigaţii cât mai complicate lafaţa locului, mai ales în cazul infracţiunilor cu pericol social ridicat, este nevoie de ogamă mai largă de mijloace tehnice criminalistice.

Unităţile de poliţie şi ale parchetului au la dispoziţie laboratoarelecriminalistice mobile, instalate pe autovehicule de diferite tipuri. În ipoteza necesităţiiefectuării unor cercetări în locuri greu accesibile (munţi, păduri, lacuri, în porturi sauîn raza acestora), laboratoarele criminalistice mobile pot fi instalate pe elicoptere,

nave, şalupe. Ele sunt indispensabile în special în stabilirea unor împrejurări de genulaccidentelor aeriene sau navale.De asemenea există instrumente optice de examinare de genul microscoapelor

simple sau stereomicroscoapelor. Lor li se adaugă diverşi reactivi şi instrumentar pentru analiza orientativă a urmelor biologice.

Compartimentul foto dispune de o gamă foarte largă de mijloace pentruexecutarea fotografiilor în condiţii de noapte, inclusiv în radiaţii invizibile ultravioleteşi infraroşii.

Pentru consemnarea rezultatelor cercetării sau a alor acte procedurale efectuatela faţa locului, cum ar fi luarea declaraţiilor martorilor victimei, ori persoanelor suspecte, se foloseşte aparatură de filmat, precum şi de înregistrare

videomagnetofonică.



În ultimul timp sunt folosite cu rezultate foarte bune şi înregistrărilevideomagnetice, atât pentru fixarea situaţiei intâlnită la locul faptei, cât şi în luareadeclaraţiilor, existând posibilitatea verificării pe loc a calităţii înregistrării.

Un compartiment important este cel al aparaturii de detecţie. El cuprindedetectoare de metale cu câmp electric, detectoare cu radiaţii Roentgen, detectoare

pentru descoperirea cadavrelor ascunse sau îngropate. Acestea din urmă funcţionează pe principiul reacţiei dintre gazele de putrefacţie (hidrogenul sulfurat) şi un reactivimpregnat într-o hârtie de filtru. Dintre acele categorii de detectoare, trebuie amintitdetectorul de materiale radioactive de tipul radiodozimetrelor, detectoare de substanţeexplozibile şi detectoare cu radiaţie invizibilă (ultraviolete şi infraroşii).

Fotografia judiciară operativă

Fotografiile de la locul faptei

- fotografia de orientare (în context fotografia cu vedere deasupra, procedeul

combinat fotografie-fotogrammetrie)- are drept scop fixarea întregului loc alfaptei, într-un ansamblu de puncte de reper sau de orientare, de natură să permităidentificarea zonei în care s-a produs infracţiunea, ori a avut loc un eveniment cuimplicaţii juridice ;

- fotografia schiţă este destinată fixării locului faptei în întregime sau pe sectoare,însistându-se asupra raporturilor reciproce de poziţie în care se găsesc diferiteobiecte şi urme ;

- fotografia obiectelor principale, a cadavrelor şi urmelor , constă în fixareaimaginii acelor obiecte, de la locul faptei, care sunt în legătură sau care reflectăurmele şi consecinţele faptei comise ;

- fotografia de detaliu (specifice fazei dinamice a cercetării la faţa locului în careeste permisă deplasarea sau modificarea poziţiei obiectelor pentru a pune înevidenţă detaliile caracteristice, urmele de pe ele şi locul unde sunt amplasate ) ;

- fotografia urmelor;

- măsurători fotografice - executate la faţa locului sau în alte împrejurări permitstabilirea dimensiunilor şi distanţei dintre diversele obiecte aflate în câmpul

infracţional pe fotografiile executate cu prilejul cercetării locului faptei.

Practica judiciară confirmă faptul că în săvârşirea unor infracţiuni făptuitoriifolosesc metode rafinate, precum şi procedee şi mijloace tehnice dintre cele maimoderne. De aceea se impune ca organele judiciare să dispună de cele mai modernemetode şi mijloace tehnico-ştiinţifice pentru a le putea folosi împotriva criminalităţii.



Bibliografie

- Codul de procedură penală

- Constantin Aioniţoaie , Ion Eugen Sandu- “Tratat de tacticăcriminalistică”, Editura Carpaţi ;

- Rodica Mihaela Stănoiu- “Metode şi tehnici de cercetare în criminologie”,Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981

- Constantin Drăghici - „Metode şi tehnici moderne de cercetare şi identificarecriminalistică”, Editura Luminalex, Bucureşti 2006 - Dicţionar de criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1984

tactica criminalistică

Documents