tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. articolul 2. noţiuni...

107
Tabelul de concordanţă 1. Regulamentul Consiliului (CE) No 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară; 2. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2868/95 din 13 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) No 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară; 3. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de Proprietate Intelectuală; 3. Legii privind protecţia mărcilor. Proiectul de lege prezentat are drept scop contribuirea la organizarea şi funcţionarea unui sistem eficient de protecţie a mărcilor, precum şi la garantarea exercitării eficiente a drepturilor conferite de înregistrarea mărcii 4. Proiectul este totalmente compatibil cu prevederile legislaţiei comunitare. 5. Prevederile şi cerinţele reglementărilor comunitare (articolul, paragraful) 6. Prevederile actului normativ naţional (capitolul, articolul, subparagraful, punctul etc) 7. Diferenţele 8. Motivele ce explică faptul că proiectul este parţial compatibil sau incompatibil 9. Instituţia responsabilă 10. Termenul – limită de asigurare a compatibilităţii complete a actului naţional CAPITOLUL 1. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Domeniul reglementării şi cadrul juridic (1) Prezenta lege reglementează raporturile ce apar în procesul înregistrării, protecţiei juridice şi utilizării mărcilor. (2) Raporturile juridice menţionate în alin.(1) sunt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, Codul civil, Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, Codului Vamal, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, de prezenta lege, de alte acte legislative şi normative. (3) În cazul în care tratatele internaţionale din domeniu la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decît cele prevăzute de prezenta lege, se aplică normele tratatelor Nu există diferenţe ce ar permite de a afirma că proiectul nu este compatibil cu legislaţia comunitară Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare - AGEPI) Este planificat ca proiectul de Lege să fie aprobat de către Parlament.

Upload: others

Post on 25-Dec-2019

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Tabelul de concordanţă

1. Regulamentul Consiliului (CE) No 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară; 2. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2868/95 din 13 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) No 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară; 3. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de Proprietate Intelectuală; 3. Legii privind protecţia mărcilor. Proiectul de lege prezentat are drept scop contribuirea la organizarea şi funcţionarea unui sistem eficient de protecţie a mărcilor, precum şi la garantarea exercitării eficiente a drepturilor conferite de înregistrarea mărcii 4. Proiectul este totalmente compatibil cu prevederile legislaţiei comunitare. 5. Prevederile şi cerinţele reglementărilor comunitare (articolul, paragraful)

6. Prevederile actului normativ naţional (capitolul, articolul, subparagraful, punctul etc)

7. Diferenţele 8. Motivele ce explică faptul că proiectul este parţial compatibil sau incompatibil

9. Instituţia responsabilă

10. Termenul – limită de asigurare a compatibilităţii complete a actului naţional

CAPITOLUL 1. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Domeniul reglementării şi

cadrul juridic (1) Prezenta lege reglementează

raporturile ce apar în procesul înregistrării, protecţiei juridice şi utilizării mărcilor.

(2) Raporturile juridice menţionate în alin.(1) sunt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, Codul civil, Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, Codului Vamal, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, de prezenta lege, de alte acte legislative şi normative. (3) În cazul în care tratatele internaţionale din domeniu la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decît cele prevăzute de prezenta lege, se aplică normele tratatelor

Nu există diferenţe ce ar permite de a afirma că proiectul nu este compatibil cu legislaţia comunitară

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

(în continuare - AGEPI)

Este planificat ca proiectul de Lege să fie aprobat de către Parlament.

Page 2: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, termenii şi

expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) marcă (marcă de produs şi/sau de serviciu) – orice semn susceptibil de reprezentare grafică, care serveşte la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice;

b) marca colectivă - marca utilizată de către o asociaţie de producători, prestatori de servicii sau comercianţi, sau organizaţii similare pentru a desemna produsele şi/sau serviciile lor;

c) marcă de certificare (de conformitate) – marca utilizată pentru a certifica anumite caracteristici ale unui produs şi/sau serviciu;

d) solicitant – persoană fizică sau juridică sau grup de persoane fizice şi/sau juridice în numele căreia sau al căruia este depusă o cerere de înregistrare a unei mărci;

e) mandatar autorizat – persoană fizică atestată şi înregistrată în modul stabilit, care reprezintă interesele persoanelor fizice şi juridice naţionale şi străine şi acordă acestora asistenţa necesară în domeniul protecţiei obiectelor de proprietate industrială;

f) Convenţia de la Paris – Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale

Page 3: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

din 20 martie 1883, cu revizuirile şi modificările ulterioare;

g) Aranjamentul de la Madrid – Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891;

h) Protocolul referitor la Aranjament - Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 27 iunie 1989;

i) Birou Internaţional – Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală;

j) cerere internaţională – cererea de înregistrare internaţională a mărcii depusă conform Aranjamentului de la Madrid, Protocolului referitor la Aranjament, sau ambelor, după caz;

k) înregistrare internaţională – înregistrarea internaţională a unei mărci conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament;

l) Registru Internaţional – colecţie oficială, ţinută de Biroul Internaţional, care conţine date referitoare la înregistrările internaţionale a căror înscriere este prevăzută de Aranjamentul de la Madrid şi Protocolul referitor la Aranjament, indiferent de suportul pe care aceste date sunt păstrate;

m) Regulament comun – Regulamentul comun de aplicare a Aranjamentului de la Madrid şi a Protocolului referitor la Aranjament;

Page 4: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

n) AGEPI – Întreprinderea de Stat „Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală”;

o) BOPI – Buletinul Oficial de Proprietate Industrială;

p) Regulament de aplicare – Regulamentul de aplicare a prezentei legi;

q) Ţările Uniunii - ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sînt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale;

Articolul 3. Protecţia juridică Drepturile asupra mărcii sunt dobîndite

şi protejate pe teritoriul Republicii Moldova prin:

a) înregistrare în condiţiile prezentei legi;

b) înregistrare internaţională conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament;

c) recunoaşterea mărcii ca fiind notorie.

Articolul 4. Oficiul naţional (1) AGEPI reprezintă oficiul naţional

în domeniul proprietăţii intelectuale şi este unica autoritate care acordă pe teritoriul Republicii Moldova protecţie mărcilor, în condiţiile prezentei legi.

(2) AGEPI: a) elaborează proiecte de acte

Page 5: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

legislative şi normative în domeniul mărcilor, instrucţiuni, alte materiale necesare aplicării prezentei legi;

b) recepţionează şi examinează cererile de înregistrare a mărcilor, înregistrează şi eliberează, în numele statului, certificate de înregistrare a mărcilor, publică date oficiale în BOPI;

c) asigură completarea şi păstrarea colecţiei naţionale de mărci;

d) îndeplineşte atribuţiile oficiului de origine pentru cererile de înregistrare internaţională a mărcilor, depuse de către solicitanţii naţionali sau străini, în conformitate cu prevederile Aranjamentului de la Madrid şi Protocolului referitor la Aranjament;

e) ţine Registrul Naţional al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor şi Registrul Naţional al Mărcilor;

f) examinează şi înregistrează contractele de licenţă, de cesiune, de gaj şi de franchising privind drepturile asupra mărcilor;

g) exercită şi alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, în special de Codul cu privire la ştiinţă şi inovare.

(3) AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală, în alte organizaţii internaţionale şi organizaţii interstatale pentru protecţia proprietăţii intelectuale, întreţine relaţii de cooperare cu ele în domeniu.

Page 6: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 4 Semne care pot constitui o marcă comunitară Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să permită distincţia între produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.

CAPITOLUL II. DREPTUL MATERIAL AL MĂRCILOR

SECŢIUNEA 1. MĂRCILE. MOTIVE DE REFUZ LA ÎNREGISTRAREA LOR

Articolul 5. Semnele care pot constitui mărci

Pot constitui mărci orice semne

susceptibile de reprezentare grafică: cuvinte, inclusiv nume de persoane, litere, cifre, desene, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului său, precum şi orice combinaţii ale acestor semne, cu condiţia ca ele să deosebească produsele şi/sau serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane.

Articolul 5 Titularii mărcilor comunitare (1) Pot fi titulari ai mărcilor comunitare persoanele fizice sau juridice, inclusiv entităţile de drept public, care sunt: (a) resortisanţi ai statelor membre; (b) resortisanţi ai altor state care au participat la Convenţia de la

Articolul 6. Titularul mărcii Titularul mărcii este persoana fizică sau

juridică, sau grup al acestora, în numele căreia/căruia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor. Drepturile dobîndite prin înregistrarea mărcii la AGEPI se confirmă prin titlul de protecţie - certificatul de înregistrare a mărcii. Drepturile asupra mărcii pot fi dobîndite şi în proprietate

Page 7: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Paris privind protecţia proprietăţii industriale, denumită în continuare „Convenţia de la Paris” sau (c) resortisanţi ai statelor care nu sunt participante la Convenţia de la Paris, care domiciliază, au sediul sau au o unitate industrială sau comercială efectivă şi sigură pe teritoriul Comunităţii sau al unui stat participant la Convenţia de la Paris sau (d) resortisanţi, alţii decât cei menţionaţi la lit. (c), ai unui stat care nu a participat la Convenţia de la Paris şi care, conform constatărilor publicate, acordă resortisanţilor tuturor statelor membre aceeaşi protecţie, ca şi cetăţenilor săi în ceea ce priveşte mărcile şi care, atunci când resortisanţii statelor membre trebuie să aducă dovada înregistrării mărcii în ţara de origine, recunoaşte înregistrarea mărcii comunitare ca pe o astfel de dovadă. (2) Pentru a pune în aplicare alin. (1) apatrizii, aşa cum sunt definiţi în art. 1 din Convenţia

comună, modul de valorificare a acesteia se stabileşte în acordul încheiat între coproprietari.

Page 8: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

privind statutul apatrizilor, semnată la New York la 28 septembrie 1954, şi refugiaţii, aşa cum sunt definiţi în art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 şi modificată de Protocolul privind statutul refugiaţilor, semnat la New York la 31 ianuarie 1967, sunt consideraţi ca provenind din statul în care au reşedinţa permanentă. (3) Resortisanţii unui stat menţionat în alin. (1) lit. (d) trebuie să dovedească faptul că marca pentru care a fost depusă o cerere de marcă comunitară face obiectul unei înregistrări în statul de origine, în afară de cazul în care, conform constatărilor publicate, mărcile resortisanţilor statelor membre nu sunt înregistrate în statul de origine respectiv, fără să fie necesară dovada înregistrării anterioare ca marcă comunitară sau ca marcă naţională într–un stat membru. Articolul 7 Articolul 7. Motive absolute de refuz

Page 9: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Motive categorice de refuz (1) Se refuză la înregistrare: (a) semnele care nu sunt conforme cu art. 4; (b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv; (c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii ce pot să servească, în comerţ, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora; (d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în normele de loialitate şi constanţă ale comerţului; (e) semnele constituite exclusiv din: (i) forma impusă de natura însăşi a produsului sau (ii) forma produsului necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic sau (iii) forma care dă o valoare substanţială produsului; (f) mărcile care sunt contrare

(1) Se refuză înregistrarea pentru: a) semnele care nu îndeplinesc condiţiile

prevăzute la art. 5; b) mărcile care sînt lipsite de caracter

distinctiv;

c) mărcile care sînt compuse exclusiv dintr-o indicaţie geografică sau semne ori indicaţii care pot servi, în comerţ, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul producerii produsului sau prestării serviciului, sau alte caracteristici ale acestora;

d) mărcile care sînt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;

e) semnele constituite exclusiv din forma impusă de însăşi natura produselor, sau din forma produsului necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic, sau din forma care conferă valoare esenţială produsului;

f) mărcile care sînt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sau prejudiciază imaginea şi interesele statului;

g) mărcile care sînt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;

h) mărcile care cuprind reproduceri sau imitaţii de steme, drapele şi embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state sau

Page 10: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

ordinii publice sau bunelor moravuri; (g) mărcile care sunt de natură să înşele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produsului sau a serviciului; (h) mărcile care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie refuzate în conformitate cu art. 6b din Convenţia de la Paris; (i) mărcile care au insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menţionate în art. 6b din Convenţia de la Paris, şi care prezintă un interes public special, cu excepţia cazului în care înregistrarea lor a fost autorizată de autoritatea competentă. (2) Alin. (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Comunităţii. (3) Alin. (1) lit. (b), (c) şi (d) nu se aplică pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, dacă marca a dobândit un caracter distinctiv după ce a fost folosită.

abrevierea lor, denumiri depline sau abreviate de organizaţii internaţionale interguvernamentale, semne, sigilii oficiale de control, de garanţie şi de marcare, decoraţii şi alte semne de distincţie, care, în lipsa autorizaţiei organelor competente, trebuie refuzate în conformitate cu art. 6ter din Convenţia de la Paris;

i) mărcile care conţin reproduceri de insigne, embleme sau ecusoane, altele decît cele protejate conform art. 6ter din Convenţia de la Paris, şi care prezintă un interes public deosebit, cu excepţia cazului în care înregistrarea a fost autorizată de organele competente;

j) mărcile care conţin semne de înaltă valoare simbolică şi în special, un simbol religios;

k) mărcile care conţin o indicaţie geografică ce identifică vinurile şi alte produse alcoolice ori care sînt constituite dintr-o astfel de indicaţie în cazurile cînd vinurile sau produsele alcoolice au o altă origine..

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b)-d) nu se aplică, dacă solicitantul prezintă suficiente dovezi că înainte de data cererii de înregistrare a mărcii şi ca urmare a folosirii acesteia marca a dobîndit un caracter distinctiv în raport cu produsele şi/sau serviciile revendicate .

(3) Semnele menţionate la alin. (1) lit. h)-i) pot fi incluse în marcă ca elemente neprotejate dacă nu ocupă în aceasta o poziţie dominantă şi dacă există decizia organului

Page 11: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

competent. Organele competente ale Republicii Moldova sînt: Parlamentul - privind folosirea reproducerilor sau imitaţiilor Stemei de Stat şi Drapelului Republicii Moldova; Guvernul - privind folosirea denumirii oficiale sau istorice a statului; ministerele - privind folosirea semnelor, sigiliilor oficiale de control, de garanţie şi de marcare, aprobate de ministerul respectiv.

Articolul 8 Motive relative de refuz (1) În urma contestaţiei titularului unei mărci anterioare, înregistrarea mărcii cerute se refuză atunci când: (a) aceasta este identică cu marca anterioară şi când produsele sau serviciile pentru care marca a fost cerută sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară; (b) din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzii în mintea consumatorului din teritoriul în care este protejată marca

Articolul 8. Motive relative de refuz (1) În afara motivelor de refuz prevăzute

la art. 7, o marcă este refuzată la înregistrare şi atunci cînd:

a) este identică cu o marcă anterioară, înregistrată pentru produse şi/sau servicii identice;

b) din cauza identităţii sau asemănării sale cu o marcă anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor şi/sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există riscul de confuzie pentru public, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară;

c) este identică sau similară cu o marcă anterioară şi este solicitată spre înregistrare pentru produse şi/sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară este înregistrată, în cazul când marca anterioară se bucură de renume în Republica Moldova şi dacă utilizarea mărcii solicitate, fără un motiv justificat, ar aduce un profit nemeritat din caracterul distinctiv ori din renumele mărcii

Page 12: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară. (2) În sensul alin (1), „mărci anterioare” reprezintă: (a) mărcile a căror dată de depunere este anterioară cererii de marcă comunitară, ţinând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci şi care aparţin următoarelor categorii: (i) mărcile comunitare; (ii) mărcile înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce priveşte Belgia, Luxemburg şi Olanda, la Biroul mărcilor din Benelux; (iii) mărcile care au făcut obiectul unei înregistrări internaţionale, având efect într-un stat membru; (b) cererile de mărci menţionate la lit. (a), sub rezerva înregistrării lor; (c) mărcile care, la data depunerii cererii de marcă comunitară sau, dacă este cazul, la data priorităţii invocate în sprijinul cererii de marcă comunitară, sunt

anterioare sau le-ar cauza prejudicii. (2) În sensul alin. (1) din prezentul

articol, mărci anterioare reprezintă: a) mărcile a căror dată de depozit

sau, după caz, de prioritate, este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii, ţinînd cont, dacă este cazul, de dreptul de prioritate invocat în sprijinul acesteia şi care aparţin următoarelor categorii:

- mărci înregistrate în Republica Moldova;

- înregistrările internaţionale care îşi extind efectele lor în Republica Moldova;

b) cererile de înregistrare a mărcilor menţionate la lit. a), sub rezerva înregistrării lor;

c) mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, dacă este cazul, la data priorităţii invocate în sprijinul acesteia, sînt recunoscute notorii în Republica Moldova în sensul art. 6bis din Convenţia de la Paris.

(3) O marcă va fi de asemenea refuzată la înregistrare dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul mărcii respective intr-una din tările Uniunii, va solicita înregistrarea acesteia pe propriul sau nume fără autorizaţia titularului, în afara cazului în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunea.

(4) O marcă este de asemenea refuzată la înregistrare dacă:

a) drepturile decurgând dintr-un semn folosit în circuitul comercial au fost dobândite

Page 13: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

foarte cunoscute într-un stat membru în sensul art. 6a din Convenţia de la Paris. (3) În urma contestaţiei titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se refuză, de asemenea, atunci când este cerută de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său şi fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant îşi justifică acţiunile. (4) În urma contestaţiei titularului unei mărci neînregistrate sau a unui alt semn utilizat în domeniul afacerilor a cărui incidenţă nu este numai pe plan local, înregistrarea mărcii cerute se refuză, în cazul şi în măsura în care, în conformitate cu dreptul statului membru căruia i se aplică acest semn: (a) au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de marcă comunitară sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de marcă comunitară; (b) acest semn dă titularului dreptul de a interzice utilizarea

înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii, sau, după caz, înainte de data priorităţii invocate în susţinerea acesteia, în cazul când acest semn conferă proprietarului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare;

b) aduce atingere unui drept anterior, altul decât cele menţionate la litera (a) şi alin. 2 şi în special dreptului la nume, dreptului la imagine, unui drept de autor, dreptului la o denumire de origine sau indicaţie geografică protejate, la un desen sau model industrial protejat sau unui alt drept de proprietate industrială;

c) aduce atingere unui drept anterior cu privire la imaginea sau numele patronimic al unei personalităţi renumite în Republica Moldova;

(5) Nu poate fi refuzată înregistrarea unui semn în calitate de marcă, în conformitate cu motivele prevăzute la alin. (1) şi (4) din prezentul articol, în cazul în care titularul mărcii anterioare sau al dreptului anterior sau succesorul lui de drepturi, sau după caz organul competent de ocrotire a valorilor culturale ale statului îşi exprimă consimţămîntul expres pentru înregistrarea semnului posterior, cu excepţia mărcilor identice solicitate pentru produse şi/sau servicii identice.

(6) Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicita înregistrarea mărcii nu constituie în nici un caz un obstacol la înregistrarea acesteia.

Page 14: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

unei mărci mai recente. (5) În urma contestaţiei titularului unei mărci anterioare în sensul alin. (2), înregistrarea mărcii cerute se refuză, de asemenea, dacă este identică sau asemănătoare cu marca anterioară şi dacă e destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta se bucură de renume în cadrul Comunităţii şi, în cazul unei mărci naţionale anterioare, se bucură de renume în respectivul stat membru şi dacă folosirea fără un motiv întemeiat a mărcii cerute ar aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau dacă le-ar aduce atingere.

SECŢIUNEA 2 EFECTELE MĂRCII COMUNITARE Articolul 9

SECŢIUNEA 2. EFECTELE ÎNREGISTRĂRII MĂRCII

Page 15: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Dreptul conferit de marca comunitară (1) Marca comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este abilitat să interzică oricărui terţ, fără acordul său, să folosească în domeniul afacerilor: (a) un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată; (b) un semn pentru care, din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca comunitară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor sub incidenţa mărcii comunitare şi a semnului, există un risc de confuzie în mintea consumatorului; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn şi marcă; (c) un semn identic sau asemănător cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta se bucură de renume în Comunitate şi când folosirea

Articolul 9. Dreptul conferit de înregistrarea mărcii

(1) Înregistrarea mărcii conferă

titularului dreptul exclusiv asupra acesteia. Titularul mărcii are dreptul să interzică terţilor să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimţămîntul său:

a) un semn identic cu marca pentru produse şi/sau servicii identice cu cele pentru care marca este înregistrată;

b) un semn care, datorită identităţii sau asemănării cu marca înregistrată şi identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, ar genera un risc de confuzie în percepţia consumatorului; riscul de confuzie include şi riscul de asociere între semn şi marcă;

c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse şi/sau servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, cînd aceasta din urmă a dobîndit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă, în urma folosirii semnului, fără motive întemeiate, ar profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii, sau le-ar aduce atingere.

(2) În aplicarea alin. (1) din prezentul articol, titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor următoarele acţiuni:

a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale;

b) oferirea produselor spre

Page 16: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

semnului fără motiv întemeiat aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau le aduce prejudiciu. (2) Dreptul poate fi interzis, în special, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1): (a) să se aplice semnul pe produse şi pe ambalajul lor; (b) să se ofere produsele sau să se comercializeze sau să fie deţinute cu aceste scopuri sau să ofere sau să asigure servicii sub semnul respectiv; (c) să importe sau să exporte produsele sub acest semn; (d) să utilizeze semnul în actele de afaceri şi publicitate. (3) Dreptul conferit de marca comunitară nu este opozabil terţilor decât de la data publicării înregistrării mărcii. Totodată poate fi cerută o indemnizaţie rezonabilă pentru fapte ulterioare publicării unei cereri de marcă comunitară care, după publicarea înregistrării mărcii, ar fi interzise în virtutea acesteia. Tribunalul sesizat nu poate hotărî atât timp cât înregistrarea nu a

comercializare, sau comercializarea ori stocarea lor în aceste scopuri sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;

c) importul sau exportul produselor sub acest semn;

d) utilizarea semnului pe documentele de afaceri şi în publicitate;

e) multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului în scopurile menţionate la lit. a) - d).

(3) Dreptul exclusiv asupra mărcii produce efecte pentru terţi de la data publicării în BOPI a datelor referitoare la înregistrarea mărcii. Totodată, poate fi cerută o indemnizaţie rezonabilă pentru acele fapte, săvârşite după publicarea cererii de înregistrare a mărcii, care vor fi interzise după publicarea înregistrării mărcii. Instanţa sesizată pentru a se ocupa cu cazul dat nu poate să decidă în fond atât timp cât datele referitoare la înregistrarea mărcii nu au fost publicate.

(4) Titularul certificatului de înregistrare a mărcii poate plasa alături de marcă un marcaj de avertizare în formă de litera R, înscrisă într-un cerc, sau un text care indică faptul că marca a fost înregistrată în Republica Moldova.

Page 17: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

fost publicată. Articolul 10 Reproducerea mărcii comunitare în dicţionare Dacă reproducerea unei mărci comunitare într-un dicţionar, o enciclopedie sau o lucrare asemănătoare de consultat dă impresia că aceasta constituie termenul generic al bunurilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul se ocupă, la cererea titularului mărcii comunitare, ca reproducerea mărcii comunitare să fie, cel mai târziu în ediţia următoare a lucrării, însoţită de indicaţia că este vorba despre o marcă înregistrată.

Articolul 10. Menţionarea mărcii în dicţionare

Dacă reproducerea unei mărci într-un

dicţionar, o enciclopedie sau o lucrare de referinţă asemănătoare produce impresia că aceasta constituie denumirea generică sau uzuală a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul publicaţiei respective trebuie, la solicitarea titularului mărcii, să asigure că cel tîrziu începînd cu ediţia următoare reproducerea mărcii va fi însoţită de menţiunea că aceasta este o marcă înregistrată.

Articolul 11 Interdicţia de a utiliza marca comunitară înregistrată în numele unui agent sau al unui reprezentant Dacă o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizării

Articolul 11. Interzicerea utilizării mărcii înregistrate pe numele agentului sau

reprezentantul Dacă o marcă a fost înregistrată pe

numele agentului sau reprezentantul celui care este titularul mărcii respective într-una din ţările Uniunii, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul să se opună utilizării mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această utilizare, în afara cazului în

Page 18: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

atat mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă nu a autorizat această utilizare, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile.

care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile sale.

Articolul 12 Limitarea efectelor mărcii comunitare Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică unui terţ folosirea, în afaceri, a: (a) numelui sau adresei sale; (b) indicaţiilor privind tipul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică, perioada producerii produsului sau prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora; (c) mărcii, atunci când se impune indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special când este accesoriu sau piesă detaşată, atât timp cât această folosire se face conform uzanţei legale în domeniul industrial sau comercial.

Articolul 12. Limitarea dreptului exclusiv

(1) Dreptul exclusiv nu se extinde asupra elementelor mărcii care, în conformitate cu prezenta lege, nu pot fi înregistrate independent în calitate de mărci, cum ar fi termenii descriptivi, cu condiţia folosirii loiale a acestor elemente şi respectării intereselor legitime ale titularilor mărcii şi ale terţilor.

(2) Dreptul exclusiv asupra mărcii nu permite titularului să interzică unui terţ utilizarea în activitatea sa industrială sau comercială, în concordanţă cu practicile oneste:

a) a propriului său nume sau a adresei sale;

b) a indicaţiilor care se referă la specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada fabricării produsului sau prestării serviciului, altor caracteristici ale acestora;

c) a mărcii, dacă aceasta este necesar pentru a indica destinaţia unui produs şi/sau serviciu, în special, în calitate de accesoriu sau de piesă detaşabilă.

Page 19: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 13 Epuizarea dreptului conferit de marca comunitară (1) Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică folosirea acesteia pentru produse care au fost scoase pe piaţă în Comunitate sub această marcă de către titular sau cu acordul său. (2) Alin. (1) nu se aplică atunci când motive legitime îl îndreptăţesc pe titular să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se alterează după scoaterea lor pe piaţă.

Articolul 13. Epuizarea dreptului conferit de marcă

(1) Titularul unei mărci înregistrate nu

poate cere să se interzică altor persoane folosirea acesteia pe produse şi/sau servicii care au fost plasate pe piaţa Republicii Moldova de el însuşi sau cu consimţămîntul său.

(2) Prevederile alin. (1) din prezentul articol nu se aplică atunci cînd titularul are motive temeinice de a se opune comercializării produselor, în special cînd starea acestora este modificată sau alterată după plasarea lor pe piaţă.

Articolul 15 Utilizarea mărcii comunitare (1) Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca comunitară nu a făcut obiectul unei utilizări importante în Comunitate pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau, dacă această utilizare a fost suspendată pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca comunitară suportă sancţiunile prevăzute în prezentul regulament, în afară de cazul

Articolul 14. Cerinţe faţă de utilizarea mărcii

(1) Dacă, în termen de 5 ani după

înregistrare, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective în Republica Moldova pentru produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă utilizarea mărcii a fost suspendată pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani, titularul mărcii este decăzut din drepturile asupra mărcii în condiţiile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor când există motive întemeiate pentru neutilizare.

(2) Este asimilată utilizării efective:

Page 20: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

în care există un motiv întemeiat pentru nefolosire. (2) De asemenea, se consideră ca utilizare în sensul alin. (1): (a) folosirea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente care nu schimbă caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată; (b) aplicarea mărcii comunitare pe produsele sau pe ambalajul lor în Comunitate, numai cu scopul exportului. (3) Utilizarea mărcii comunitare cu acordul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.

a) utilizarea mărcii sub o formă care diferă prin elemente care nu schimbă caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată;

b) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalajul lor în Republica Moldova, numai cu scopul exportului.

(3) Utilizarea mărcii de către alte persoane cu consimţămîntul titularului se consideră ca utilizare efectuată de către titular.

TITLUL V DURATA, REÎNNOIREA ŞI MODIFICAREA MĂRCII COMUNITARE Articolul 46 Durata înregistrării Durata înregistrării mărcii comunitare este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii. Înregistrarea poate fi reînnoită, conform art. 47, pentru perioade de zece ani.

SECŢIUNEA 3. DURATA PROTECŢIEI, REÎNNOIREA, MODIFICAREA ŞI DIVIZAREA MĂRCII

Articolul 15. Durata protecţiei mărcii

înregistrate Marca se înregistrează pentru o perioadă

de 10 ani, cu începere de la data de depozit. Înregistrarea mărcii poate fi reînnoită pentru perioade consecutive de 10 ani, ori de cîte ori

Page 21: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

este necesar.

Articolul 47 Reînnoire (1) Înregistrarea mărcii comunitare se reînnoieşte la cererea titularului mărcii sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiţia ca taxele să fi fost achitate. 158 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17/vol. 1 (2) Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii comunitare, precum şi pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă comunitară în ceea ce priveşte te expirarea înregistrării, înaintea respectivei expirări. Absenţa acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului. (3) Cererea de reînnoire trebuie prezentată în termen de şase luni, termen care expiră în ultima zi a lunii în cursul căreia încetează perioada de protecţie. Taxele trebuie, de asemenea, achitate în acest termen. În caz contrar,

Articolul 16. Reînnoirea înregistrării mărcii (1) Înregistrarea mărcii se reînnoieşte la

cererea titularului mărcii sau a oricărei persoane pe care acesta o împuterniceşte, cu condiţia achitării taxelor stabilite.

(2) Cererea de reînnoire a înregistrării se depune în ultimele 6 luni de valabilitate a înregistrării. Înregistrarea poate fi reînnoită şi pe parcursul a 6 luni după expirarea termenului de 10 ani, sub rezerva achitării unei taxe suplimentare.

(3) Înregistrarea se reînnoieşte numai pentru produsele şi/sau serviciile pentru care a fost depusă cererea de reînnoire.

(4) Reînnoirea va avea efect începînd cu ziua imediat următoare expirării termenului premergător de 10 ani. Datele privind reînnoirea înregistrării mărcii se înscriu în Registrul Naţional al Mărcilor şi se publică în BOPI.

Page 22: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

cererea mai poate fi depusă, iar taxele achitate, într–un termen suplimentar de şase luni care începe să curgă a doua zi după termenul stabilit în primă etapă, sub rezerva achitării unei suprataxe în cursul termenului suplimentar respectiv. (4) În cazul în care cererea nu este prezentată, iar taxele nu sunt achitate decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca comunitară, înregistrarea nu se reînnoieşte decât pentru acele produse sau servicii. (5) Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează. Articolul 48 Modificarea (1) Marca comunitară nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia. (2) Cu toate acestea, dacă marca comunitară conţine numele şi adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu aduce atingere în mod substanţial identităţii

Articolul 17. Introducerea modificărilor

(1) Titularul certificatului de înregistrare notifică AGEPI orice modificare a datelor referitoare la înregistrarea mărcii.

(2) Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita, cu plata taxei corespunzătoare, introducerea unor modificări neesenţiale ale unor date din Registrul Naţional al Mărcilor, din certificatul de înregistrare a mărcii, precum şi ale unor elemente ale mărcii, cu condiţia ca asemenea modificări să nu afecteze caracterul

Page 23: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

mărcii aşa cum a fost înregistrată la origine, poate fi înregistrată la cererea titularului. (3) Publicarea înregistrării modificării conţine o reproducere a mărcii comunitare modificate. Terţii ale căror drepturi pot fi afectate de modificare pot contesta înregistrarea ei în termen de trei luni de la publicare.

distinctiv şi imaginea de ansamblu a mărcii. (3) Modificările înscrise în Registrul

Naţional al Mărcilor se publică în BOPI. Orice persoană terţă care consideră că drepturile ei sînt afectate de modificările operate, poate contesta înregistrarea acestora în termen de 3 luni de la publicare.

(4) Modificarea mărcii sau a elementelor ei în perioada înregistrării sau reînnoirii acesteia nu se permite, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) din prezentul articol.

Articolul 18. Divizarea înregistrării

(1) Titularul unei mărci poate diviza

înregistrarea în urma depunerii unei cereri la AGEPI prin care să indice că unele din produsele şi/sau serviciile incluse în înregistrarea iniţială vor face obiectul uneia sau mai multor înregistrări divizionare. Produsele şi/sau serviciile din înregistrarea divizionară nu trebuie să acopere produsele şi/sau serviciile rămase în înregistrarea iniţială a mărcii şi nici produsele şi/sau serviciile din celelalte înregistrări divizionare.

(2) Cererea de divizare nu va fi admisă: a) dacă a fost înaintată o cerere de

decădere din drepturi sau o cerere de invalidare a înregistrării iniţiale, iar prin cererea de divizare se solicită divizarea produselor şi/sau serviciilor la care se referă cererea de decădere din drepturi sau cererea de invalidare, pînă la emiterea deciziei definitive sau pînă la data la

Page 24: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

care procedura respectivă s-a încheiat într-un alt mod;

b) dacă o cerere reconvenţională de decădere din drepturi sau de invalidare a fost atacată în instanţa judecătorească, iar prin cererea de divizare se solicită divizarea produselor şi/sau serviciilor la care se referă cererea reconvenţională, pînă la introducerea datelor cu privire la hotărîrea definitivă a instanţei judecătoreşti în Registrul Naţional al Mărcilor.

(3) Cererea de divizare este însoţită de dovada achitării taxei.

(4) Condiţiile de perfectare şi depunere a cererii de divizare se stabilesc în Regulamentul de aplicare.

(5) Divizarea va produce efect din data înregistrării ei în Registrul Naţional al Mărcilor.

(6) Toate solicitările şi cererile depuse şi toate taxele referitor la înregistrarea iniţială, achitate înainte de data recepţionării de către AGEPI a cererii de divizare, sînt considerate ca depuse sau achitate privitor la înregistrarea sau înregistrările divizionare. Taxele achitate reglementar pentru înregistrarea iniţială pînă la data recepţionării cererii de divizare nu se restituie.

(7) Înregistrarea divizionară va păstra data de depozit şi orice dată de prioritate a înregistrării iniţiale.

Page 25: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

TITLUL VI RENUNȚAREA, DECĂDEREA ŞI

NULITATEA SECȚIUNEA 1

RENUNȚAREA Articolul 49 Renunţare

(1) Marca comunitară poate face obiectul unei renunţări pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată. (2) Renunţarea se declară în scris la Oficiu de către titularul mărcii. Aceasta nu are efect decât după înregistrare. (3) Renunţarea se înregistrează numai cu acordul titularului unui drept înscris în registru. În cazul în care a fost înregistrată o licenţă, renunţarea se înscrie în registru numai dacă titularul Marcia dovedeşte că l-a informat pe licenţiat cu privire la intenţia sa de renunţare; înscrierea se face la expirarea termenului prevăzut de regulamentul de punere în aplicare.

SECŢIUNEA 4. STINGEREA DREPTURILOR ASUPRA MĂRCII

Articolul 19. Renunţarea la marcă

(1) Titularul poate să renunţe la marcă

pentru toate sau numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

(2) Renunţarea la marcă se declară în scris la AGEPI de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting de la data înscrierii renunţării în Registrul Naţional al Mărcilor.

(3) Renunţarea nu este înregistrată fără acordul titularului unui drept referitor la marcă, înscris în Registrul Naţional al Mărcilor. Dacă a fost înregistrat un contract de licenţă, renunţarea la marcă este înscrisă în Registrul Naţional al Mărcilor numai dacă titularul mărcii demonstrează că l-a informat pe licenţiat despre intenţia de a renunţa la marcă.

Articolul 50 Cauze de decădere (1) Titularul mărcii comunitare

Articolul 20. Decăderea din drepturile asupra mărcii

Page 26: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere: (a) în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credinţă în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuşi, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade şi depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării cu bună-credinţă; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, acest termen începând să 17/vol. 1 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 159 curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte

(1) Titularul mărcii este decăzut din drepturile asupra mărcii în urma unei cereri depuse la Curtea de Apel Chişinău sau a unei cereri reconvenţionale într-o acţiune de apărare a drepturilor:

a) dacă, pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani, fara motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective în Republica Moldova pentru produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată; totodată, nimeni nu poate cere ca titularul să fie decăzut din drepturi dacă, în perioada de la expirarea termenului indicat până la depunerea cererii de decădere sau cererii reconvenţionale, marca a făcut obiectul unei începeri sau a unei reluări de utilizare reală; cu toate acestea, dacă începerea sau reluarea utilizării mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de depunerea cererii de decădere sau cererii reconvenţionale, termenul respectiv începînd cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de 5 ani de neutilizare, utilizarea nu este luată în considerare, dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării au intervenit numai după ce titularul a aflat că cererea de decădere sau cererea reconvenţională ar putea fi depusă;

b) dacă marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului, denumire uzuală în comerţul cu un produs şi/sau serviciu pentru care a fost înregistrată;

c) dacă, în urma utilizării de către titularul mărcii sau cu consimţămîntul acestuia marca poate induce în eroare consumatorul, în

Page 27: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvenţională ar putea fi depusă; (b) în cazul în care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată; (c) în cazul în care, în urma utilizării de către titularul mărcii sau cu consimţământul acestuia pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, marca poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau provenienţa geografică a acestor produse sau servicii; (d) în cazul în care titularul mărcii nu mai îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 5. (2) În cazul în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau

special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată.

(2) Dacă motivul decăderii din drepturi este valabil numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, titularul este declarat decăzut din drepturi numai pentru produsele şi/sau serviciile respective.

Page 28: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective. SECȚIUNEA 3 CAUZELE DE NULITATE Articolul 51 Cauze de nulitate absolută (1) Se declară nulitatea mărcii comunitare, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere: (a) atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 5 sau 7; (b) atunci când solicitantul era de rea-credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii. (2) Atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

Articolul 21. Motive absolute de nulitate (1) Marca se declară nulă în urma unei

cereri depuse la Curtea de Apel Chişinău sau a unei cereri reconvenţionale într-o acţiune de apărare a drepturilor:

a) dacă marca a fost înregistrată contrar prevederilor art. 7;

b) dacă solicitantul a acţionat cu rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

Marca se consideră ca fiind înregistrată cu rea-credinţă în cazul în care la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii solicitantul ştia sau putea şti despre existenţa unei astfel de mărci, inclusiv în străinătate, care se bucură de reputaţie în ţara de origine şi care este promovată în Republica Moldova sau se negociază astfel de promovare.

La anularea mărcii pe motivul înregistrării cu rea-credinţă în special se va ţine cont de faptul dacă marca înregistrată este utilizată pentru produsele care generează conflict cu o altă marcă sau dacă titularul mărcii înregistrate utilizează marca doar în scop de blocaj.

Page 29: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(3) În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.

(2) O marcă înregistrată contrar prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b), c) sau d), nu poate fi declarată nulă, dacă în urma utilizării a dobîndit, după înregistrare, un caracter distinctiv pentru produsele şi/sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

(3) Dacă motivul nulităţii există numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, nulitatea mărcii poate fi declarată numai cu privire la produsele şi/sau serviciile respective.

Articolul 52 Cauze de nulitate relativă (1) Marca comunitară este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere: (a) atunci când există o marcă anterioară menționată la articolul 8 alineatul (2) și când se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din prezentul articol; (b) atunci când există o marcă menționată la articolul 8 alineatul (3) și când se îndeplinesc condițiile menționate la acest alineat; (c) atunci când există un drept anterior menționat la articolul 8

Articolul 22. Motive relative de nulitate

(1) Marca se declarată nulă în urma unei cereri depuse la Curtea de Apel Chişinău sau a unei cereri reconvenţionale într-o acţiune de apărare a drepturilor şi atunci când:

a) există o marcă anterioară menţionată la art. 8 alin. (2) şi dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol;

b) există o marcă menţionată la art. 8 alin. (3) şi dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute în alineatul respectiv;

c) există un drept anterior menţionat la art. 8 alin. (4) lit. a) şi dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute de alineatul respectiv;

d) utilizarea mărcii poate fi interzisă în virtutea unui alt drept anterior şi în special dreptului la nume, dreptului la imagine, unui drept de autor, dreptului la o denumire de

Page 30: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

alineatul (4) și când se îndeplinesc condițiile menționate la acest alineat. (2) Marca comunitară este, de asemenea, declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior, în special: (a) a unui drept la nume; (b) a unui drept la imagine; (c) a unui drept de autor; (d) a unui drept de proprietate industrială, conform dreptului intern care îi reglementează protecția. (3) Marca comunitară nu poate fi declarată nulă atunci când titularul unui drept menționat la alineatul (1) sau (2) își dă în mod expres consimțământul pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de declarare a nulității sau a cererii reconvenționale. (4) Titularul unuia dintre drepturile menționate la alineatul (1) sau (2), care a solicitat în prealabil declararea nulității mărcii

origine sau indicaţie geografică protejate, la un desen sau model industrial protejat sau unui alt drept de proprietate industrială, protejat conform legislaţiei în vigoare;

c) utilizarea mărcii poate aduce atingere unui drept anterior cu privire la imaginea sau numele patronimic al unei personalităţi renumite în Republica Moldova.

(2) Marca nu poate fi declarată nulă, dacă titularul unui drept menţionat la alin. (1) al prezentului articol sau succesorul lui de drepturi, sau după caz organul competent de ocrotire a valorilor culturale ale statului îşi exprimă consimţămîntul expres pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de nulitate sau a cererii reconvenţionale.

(3) Titularul unuia din drepturile menţionate la alin. (1) din prezentul articol, care a cerut în prealabil nulitatea mărcii sau a depus o cerere reconvenţională într-o acţiune de apărare a drepturilor, nu poate depune o nouă cerere de nulitate sau o nouă cerere reconvenţională bazată pe un alt drept dintre acestea pe care ar fi putut să-l invoce în sprijinul primei cereri.

(4) Dacă motivul nulităţii există numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, nulitatea mărcii poate fi declarată numai cu privire la produsele şi/sau serviciile respective.

Page 31: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

comunitare sau a introdus o cerere reconvențională în cadrul unei acțiuni în contrafacere, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulității sau să introducă o cerere reconvențională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri. (5) Se aplică articolul 51 alineatul (3). Articolul 53 Limitare a drepturilor ca urmare a toleranței (1) Titularul unei mărci comunitare care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul Comunității, având cunoștință despre această utilizare, un mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepția cazului în care depunerea mărcii comunitare ulterioare a fost efectuată cu rea-credință.

Articolul 23. Limitarea drepturilor prin inacţiunea titularului

(1) Titularul unei mărci anterioare vizate

la art. 8 alin. 2 sau al oricărui alt semn anterior vizat la art. 8 alin. 4, care a tolerat cu bună ştiinţă timp de 5 ani consecutivi utilizarea unei mărci posterioare în Republica Moldova, nu mai are dreptul în baza mărcii sale anterioare sau a semnului anterior să depună o cerere de nulitate şi nici să se opună utilizării mărcii posterioare pentru produsele şi/sau serviciile pentru care marca posterioară a fost utilizată, excepţie constituie cazurile în care înregistrarea mărcii posterioare a fost făcută cu rea credinţă.

(2) În cazurile menţionate la alin. (1) din prezentul articol, titularul mărcii posterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, chiar dacă acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii sale.

Page 32: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(2) Titularul unei mărci naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) sau al unui alt semn anterior menționat la articolul 8 alineatul (4) care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul statului membru în care această marcă anterioară sau celălalt semn anterior este protejat, având cunoștință despre această utilizare, un mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza mărcii anterioare sau a celuilalt semn 160 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17/vol. 1 anterior pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, decât dacă depunerea mărcii comunitare ulterioare nu a fost efectuată cu rea-credință. (3) În cazurile menționate la alineatul (1) sau (2), titularul Marcia comunitare ulterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, cu toate că acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii comunitare ulterioare.

Page 33: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

SECȚIUNEA 4 EFECTELE DECĂDERII Ș� I ALE NULITĂȚII Articolul 54 Efecte ale decăderii ș�i ale nulității (1) Se consideră că marca comunitară nu a avut, începând cu data depunerii cererii de decădere sau a cererii reconvenționale, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum titularul este declarat decăzut din drepturile sale în totalitate sau doar în parte. La cererea uneia dintre părți, prin hotărâre poate fi stabilită o dată anterioară la care a intervenit una dintre cauzele de decădere. (2) Se consideră că marca comunitară nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parțial. (3) Sub rezerva dispozițiilor interne referitoare fie la acțiunea în repararea prejudiciului cauzat din neglijența sau reaua-credință a titularului mărcii, fie îmbogățirea fără justă cauză, efectul retroactiv al decăderii sau

Articolul 24. Efectele decăderii din drepturi şi ale nulităţii mărcii

(1) Dacă titularul este decăzut din

drepturi în totalitate sau în parte, efectele înregistrării mărcii, prevăzute de prezenta lege, încetează în aceeaşi măsură începînd cu data depunerii cererii de decădere din drepturi sau a cererii reconvenţionale. La cererea uneia din părţi, instanţa judecătorească poate stabili o dată anterioară la care a intervenit una din cauzele decăderii din drepturi.

(2) Dacă o marcă a fost declarată nulă în totalitate sau în parte, se consideră că efectele înregistrării mărcii, prevăzute de prezenta lege, nu s-au produs în aceeaşi măsură din data de depozit.

(3) Sub rezerva prevederilor legale privind fie acţiunile de compensare a prejudiciului cauzat din neglijenţa sau lipsa de bună-credinţă a titularului mărcii, fie cele de îmbogăţire neîntemeiată, efectul retroactiv al decăderii din drepturi sau al nulităţii mărcii nu afectează:

a) deciziile definitive privind încălcarea drepturilor, executate pînă la adoptarea deciziei de decădere din drepturi sau de nulitate;

b) contractele încheiate anterior deciziei de decădere din drepturi sau de nulitate, în măsura în care acestea au fost executate pînă la adoptarea deciziei respective; totodată, din motive de echitate, poate fi cerută restituirea, într-o măsură justificată de circumstanţe, a

Page 34: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

al nulității mărcii nu aduce atingere: (a) hotărârilor pronunțate în acțiunile în contrafacere care au dobândit autoritate de lucru judecat și au fost executate înainte de pronunțarea hotărârii de decădere sau de nulitate; (b) contractelor încheiate anterior pronunțării hotărârii de decădere sau de nulitate, în măsura în care au fost executate înainte de pronunțarea hotărârii în cauză; cu toate acestea, în măsura în care circumstanțele justifică acest lucru, se poate solicita, din rațiuni de echitate, restituirea sumelor vărsate în temeiul contractului.

sumelor plătite în temeiul contractului.

Articolul 19 Drepturi reale (1) O marcă comunitară poate, independent de întreprindere, să fie gajată sau să facă obiectul unui alt drept real. (2) La cererea uneia dintre părți,

SECŢIUNEA 5. TRANSMITEREA DREPTURILOR ASUPRA MĂRCII

Articolul 25. Transmiterea drepturilor

(1) Drepturile asupra mărcii pot fi

transmise integral sau parţial prin cesiune, contract de licenţă, precum şi prin succesiune.

(2) Marca poate constitui obiectul unui gaj, altor drepturi reale, precum şi poate fi obiectul unei executări silite.

Page 35: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

drepturile menționate la alineatul (1) se înscriu în registru și se publică. Articolul 20 Executare silită (1) Marca comunitară poate să facă obiectul unor măsuri de executare silită. (2) În materia procedurii de executare silită a unei mărci comunitare, competența exclusivă revine instanțelor și autorităților statului membru determinat în conformitate cu articolul 16. (3) La cererea uneia dintre părți, executarea silită se înscrie în registru și se publică.

(3) Drepturile ce rezultă din aplicarea prevederilor alin. (1) şi alin. (2) din prezentul articol produc efecte pentru terţi şi condiţionează modificarea statutului juridic al mărcii din momentul înregistrării şi înscrierii datelor în Registrul Naţional al Mărcilor, cu condiţia achitării taxelor stabilite. Datele respective se publică în BOPI.

(4) Deciziile privind înscrierea cesiunii sau licenţei în Registrul Naţional al Mărcilor pot fi contestate la AGEPI de către părţi in termen de 30 zile de la primirea deciziei sau, de către persoanele terţe în termen de 30 zile de la publicarea datelor menţionate la alin. (3).

Articolul 17 Transferul (1) O marcă comunitară poate fi transferată, independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată. (2) Un transfer al întregii întreprinderi implică transferul Marcia comunitare, în afară de cazul în care, în conformitate cu legislația care se aplică transferului, există o convenție

Articolul 26. Contractul de cesiune şi transferul

(1) Contractul de cesiune a drepturilor

asupra mărcii este contractul prin care titularul unei mărci (cedentul) transmite drepturile sale asupra mărcii unei alte persoane (cesionar). Drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune oricînd în perioada de protecţie a mărcii.

(2) Marca, independent de transferul întreprinderii, poate fi cesionată pentru toate sau pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată.

Page 36: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

contrară sau în cazul în care aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Această dispoziție se aplică obligației contractuale de transfer a întreprinderii. (3) Fără a aduce atingere alineatului (2), cesiunea mărcii comunitare trebuie făcută în scris și necesită semnătura părților contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească; în caz contrar, cesiunea este nulă. (4) Dacă rezultă în mod vădit din actele de transfer că, urmare transferului, marca comunitară poate să inducă în eroare publicul, în special asupra naturii, calității sau provenienței geografice a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată, Oficial refuză să înregistreze transferul în afară de cazul în care succesorul în drepturi acceptă să limiteze înregistrarea mărcii comunitare pentru produsele sau serviciile în privința cărora nu poate induce în eroare. (5) La cererea uneia dintre părți, transferul se înscrie în registru și se publică.

(3) Transferul întreprinderii în totalitate implică cesiunea mărcii, cu excepţia cazului în care există o convenţie contrară sau aceasta rezultă clar din circumstanţe. Această dispoziţie se aplică obligaţiei contractuale de transfer al întreprinderii.

(4) Fără a aduce atingere alin. (3) din prezentul articol, cesiunea mărcii trebuie perfectată în scris, cu semnăturile părţilor contractante, cu excepţia cazului în care aceasta rezultă dintr-o hotărîre judecătorească. În caz contrar, cesiunea este nulă.

(5) AGEPI va refuza să înregistreze contractul de cesiune dacă rezultă, în mod evident, că în rezultatul cesiunii marca va deveni susceptibilă de a induce în eroare consumatorul, în special asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată, cu excepţia cazului în care cesionarul acceptă să limiteze înregistrarea mărcii pentru produsele şi/sau serviciile în privinţa cărora nu va induce în eroare.

(6) Dacă o marcă a fost înregistrată pe numele agentului sau reprezentantului celui care este titularul mărcii respective intr-una din tările Uniunii, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul să ceara transferul înregistrării în favoarea sa, în afara cazului în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile sale.

(7) Prezentul articol se aplică şi cererilor de înregistrare a mărcilor.

Page 37: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(6) Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii comunitare. (7) Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Oficiu, succesorul în drepturi poate să facă Oficiului declarațiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului. (8) Toate documentele care trebuie notificate titularului mărcii comunitare, în conformitate cu articolul 77, se adresează persoanei înregistrate în calitate de titular. Articolul 18 Transferul unei mărci înregistrate în numele unui agent În cazul în care o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizarea titularului, acesta are dreptul să solicite transferul respectivei înregistrări în favoarea sa, exceptând cazurile în care acest

Page 38: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

agent sau reprezentant își justifică acțiunile. Articolul 22 Licențe (1) Marca comunitară poate face obiectul unor licențe pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și pentru Comunitate în întregime sau doar pentru o parte a acesteia. O licență poate fi exclusivă sau neexclusivă. (2) Titularul unei mărci comunitare poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui licențiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licență referitoare la durata, forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licența, teritoriul pe care poate fi aplicată marca ori calitatea produselor fabricate sau serviciilor prestate de licențiat. (3) Fără a aduce atingere prevederilor din contractul de licență, licențiatul nu poate iniția o procedură referitoare la contrafacerea unei mărci

Articolul 27. Contractul de licenţă (1) Marca poate constitui obiectul

licenţelor pentru toate sau pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată. Prin contract de licenţă titularul mărcii înregistrate (licenţiar) transmite dreptul de a utiliza marca oricărei alte persoane (licenţiat), rezervîndu-şi dreptul de proprietate asupra acesteia. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive.

(2) Licenţa poate fi acordată solicitînd sau nu licenţiatului să plătească redevenţe licenţiarului.

(3) Contractul de licenţă trebuie să includă clauza ca produsele licenţiatului după calitatea lor să nu fie inferioare celor ale licenţiarului şi că licenţiarul va exercita controlul îndeplinirii acestei clauze.

(4) Nu se admite includerea în contractul de licenţă a practicilor sau a condiţiilor care pot constitui o folosinţă abuzivă a drepturilor asupra mărcii, avînd un efect prejudiciabil asupra concurenţei pe piaţa respectivă, cum ar fi clauza transmiterii obligatorii de către licenţiat a informaţiei tehnice licenţiarului, condiţii care să împiedice contestarea validităţii sau prezentarea unui pachet obligatoriu de condiţii ale licenţierii.

Page 39: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

comunitare, decât cu acordul titularului acesteia. Cu toate acestea, titularul unei licențe exclusive poate iniția o astfel de procedură în cazul în care, după notificare, titularul mărcii nu introduce el însuși o acțiune în contrafacere într-un termen corespunzător. (4) Orice licențiat are dreptul de a interveni în procedura în contrafacere inițiată de titularul mărcii comunitare, pentru a obține repararea prejudiciului suferit. (5) La solicitarea uneia dintre părți, acordarea sau transferul unei licențe de marcă comunitară se înscrie în registru și se publică.

(5) Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite prin înregistrarea mărcii împotriva licenţiatului care acţionează contrar prevederilor contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata acestuia, forma în care marca înregistrată poate fi folosită, teritoriul pentru care poate fi aplicată marca, sau calitatea produselor şi a serviciilor furnizate (sau prestate) de licenţiat.

(6) Fără a aduce atingere clauzelor din contractul de licenţă, licenţiatul poate iniţia o procedură de apărare a drepturilor asupra mărcii doar cu consimţămîntul titularului acesteia. Posesorul unei licenţe exclusive poate iniţia o asemenea procedură în cazul în care, după somaţie, titularul mărcii nu a intentat el însuşi în termenul prescris o asemenea acţiune.

(7) Pentru a obţine despăgubirea pentru prejudiciul suportat, orice licenţiat are dreptul de a interveni în cadrul acţiunii de apărare a dreptului la marcă, iniţiată de titularul mărcii.

TITLUL III

CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII

COMUNITARE SECȚIUNEA 1

DEPUNEREA CERERII Ș� I CONDIȚIILE PE CARE

TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ

Articolul 25 Depunerea cererii

CAPITOLUL III. ÎNREGISTRAREA MĂRCII

SECŢIUNEA 1. CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII

Articolul 28. Depunerea cererii de

înregistrare a mărcii

Page 40: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(1) Cererea de înregistrare a mărcii comunitare se depune, la alegerea solicitantului: (a) la Oficiu sau (b) la oficiul central în domeniul proprietății industriale al unui stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux. O cerere astfel depusă produce aceleași efecte ca și cum ar fi fost depusă la Oficiu la aceeași dată. (2) Atunci când a fost depusă cererea la oficiul central în domeniul proprietății industriale dintr-un stat membru sau la Ofi ciul mărcilor din Benelux, oficiul în cauză ia toate măsurile necesare pentru a transmite cererea la Oficiul comunitar al mărcilor în 17/vol. 1 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 153 termen de două săptămâni de la depunere. Oficiul respectiv poate reclama solicitantului o taxă care să nu depăș� ească costul administrativ aferent primirii ș � i transmiterii cererii. (3) Cererile menționate la alineatul (2) care ajung la Oficiu

(1) Cererea de înregistrare a mărcii se depune la AGEPI de către orice persoană fizică sau juridică şi trebuie să se refere la o singură marcă. Înregistrarea unei mărci poate fi cerută în mod individual sau în comun de persoane fizice sau juridice.

(2) În cazul în care două sau mai multe persoane depun o cerere de înregistrare a mărcii, în rezultatul înregistrării marca va deveni proprietate comună conform legislaţiei civile în vigoare.

(3) Cererea se depune pe formularul-tip, aprobat de către AGEPI, în limba moldovenească. Documentele anexate cererii se depun în limba moldovenească. În cazul depunerii documentelor anexate cererii într-o altă limbă, în termen de 2 luni de la data depunerii cererii se depun traducerile acestor documente în limba moldovenească.

(4) Cererea se depune pe orice cale acceptată de AGEPI, în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare.

Page 41: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

după expirarea termenului de o lună de la depunerea lor se consideră retrase. (4) După zece ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întocmeș� te un raport privind funcționarea sistemului de depunere a cererilor de înregistrare a mărcii comunitare, aducând propuneri care să modifice acest sistem, dacă este cazul. Articolul 29. Reprezentarea

(1) Persoanele fizice şi/sau juridice care

au domiciliul, sau sediul principal, sau o întreprindere industrială sau comercială efectivă şi funcţională în Republica Moldova acţionează în faţa AGEPI personal sau prin intermediul unui reprezentant, împuternicit printr-o procură.

(2) Persoanele fizice şi/sau juridice care nu au nici domiciliul, nici sediul principal, nici o întreprindere industrială sau comercială efectivă şi funcţională în Republica Moldova trebuie să fie reprezentate în faţa AGEPI în orice procedură stabilită de prezenta lege de un mandatar autorizat în domeniul proprietăţii industriale, împuternicit printr-o procură.

Page 42: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(3) Mandatarii autorizaţi activează în conformitate cu Regulamentul aprobat de Guvern.

Articolul 26 Condiții pe care cererea trebuie să le îndeplinească (1) O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să conțină: (a) o cerere pentru înregistrarea unei mărci comunitare; (b) datele care permit identificarea solicitantului; (c) lista produselor sau serviciilor pentru care se cere înregistrarea; (d) reproducerea mărcii. (2) Cererea de înregistrare a mărcii comunitare face obiectul plății unei taxe de depunere și, dacă este cazul, a unora sau mai multor taxe de clasificare. (3) O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare menționat la articolul 140.

Articolul 30. Cererea de înregistrare a mărcii

(1) Cererea de înregistrare a unei mărci

conţinând elementele prevăzute la alin. (2) constituie depozitul mărcii.

(2) Cererea de înregistrare a mărcii, redactată în limba moldovenească, trebuie să conţină:

a) indicaţia explicită sau implicită de solicitare a înregistrării mărcii;

b) indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului;

c) indicaţii care să permită AGEPI să ia legătura cu solicitantul, sau, după caz, cu mandatarul autorizat al său;

d) o reproducere, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare se solicită;

e) lista produselor si/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea;

f) dovada achitării taxei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii;

(3) Cererea va conţine menţiuni exprese când:

a) solicitantul revendică una sau mai multe culori ca element distinctiv al mărcii ;

b) marca este tridimensională sau de alt

Page 43: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

tip decât cele verbale sau figurative. (4) Cererea va conţine, dacă este cazul: a) o transliterare a mărcii sau a unor părţi

ale acesteia; b) o traducere a mărcii ori a unor părţi

ale acesteia; (5) Cererea va conţine de asemenea, date

referitoare la calitatea solicitantului, prevăzute de Regulamentul de aplicare.

(6) Cererea de înregistrare a mărcii depusă pentru mai multe clase de produse şi/sau servicii, pe lîngă taxa de examinare a cererii de înregistrare a mărcii pentru o clasă de produse şi/sau servicii, implică plata unei taxei suplimentare de examinare pentru fiecare clasă de produse şi/sau servicii, depăşind una.

(7) Condiţiile de completare şi de depunere a cererii de înregistrare a mărcii se stabilesc în Regulamentul de aplicare.

Articolul 27 Data de depunere Data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare este aceea la care solicitantul a prezentat la Oficiu sau, în cazul în care cererea a fost depusă la oficiul central din domeniul proprietății industriale al unui stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux, documente care să conțină elementele

Articolul 31. Data de depozit

Data de depozit este data la care solicitantul a depus la AGEPI cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 30 alin. (2).

Page 44: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

menționate la articolul 26 alineatul (1), sub rezerva plății taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor. Articolul 32. Cererea de recunoaştere a

notorietăţii mărcii

(1) În cazul apariţiei unui conflict referitor la o marcă care este larg cunoscută în Republica Moldova persoana interesată poate depune o cerere de recunoaştere a notorietăţii mărcii la Curtea de Apel Chişinău. Cererea de recunoaştere a notorietăţii mărcii trebuie să se refere la o singură marcă.

(2) La cererea de recunoaştere a notorietăţii mărcii se anexează:

a) reproducerea mărcii; b) data de la care se solicită

recunoaşterea mărcii ca fiind notorie; c) documentele ce conţin informaţii

privind titularul sau utilizatorul mărcii; d) lista produselor sau serviciilor pentru

care se utilizează marca; e) documente ce demonstrează gradul de

cunoaştere a mărcii în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca se aplică;

f) documente care confirmă începutul şi perioada utilizării mărcii.

g) aria geografică de utilizare a mărcii notorii în Republica Moldova;

Page 45: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(3) Mărcii notorii i se acordă protecţie juridică în conformitate cu prezenta lege.

(4) Durata protecţiei mărcii notorii este nelimitată.

(5) Procedura de completare şi de depunere a cererii de recunoaştere a notorietăţii mărcii se stabileşte în Regulamentul privind recunoaşterea notorietăţii mărcilor de produse şi/sau de servicii, aprobat de către Guvern.

(6) Nu poate fi recunoscută notorie marca care a devenit larg cunoscută în cadrul unui anumit segment de public după data invocării priorităţii unei mărci identice sau similare pentru produse identice pe numele altui solicitant.

SECȚIUNEA 2 PRIORITATEA Articolul 29 Dreptul de prioritate (1) Persoana care a depus în mod corespunzător o cerere de înregistrare a mărcii într-unul sau pentru unul dintre statele părți la Convenția de la Paris, ori succesorul său în drepturi, beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare cu privire la aceleași produse sau servicii care sunt identice cu sau cuprinse în cele pentru care a fost depusă cererea, de un drept de prioritate

SECŢIUNEA 2. PRIORITATEA

Articolul 33. Dreptul de prioritate (1) Orice persoana sau succesorul său în

drepturi care a depus reglementar o cerere de înregistrare a unei mărci într-un stat sau pentru oricare din statele părţi la Convenţia de la Paris sau la acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, după caz, la depunerea cererii de înregistrare a aceleiaşi mărci la AGEPI pentru produse şi/sau servicii identice cu sau cuprinse în cele pentru care a fost depusă această marcă, beneficiază de un drept de prioritate pentru un termen de 6 luni de la data de depozit a primei cereri de

Page 46: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

în termen de șase luni de la data de depunere a primei cereri. (2) Se recunoaște că dă naștere dreptului de prioritate orice depozit având valoare de depozit național reglementar în temeiul legislației interne a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale ori multilaterale. (3) Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluționarea acordată ulterior cererii în cauză. (4) Se consideră drept primă cerere, a cărei dată de depunere constituie momentul de la care se calculează termenul de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeași marcă, pentru produse sau servicii identice și în sau pentru același stat ca o primă cerere anterioară, cu condiția ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă inspecției publice și fără să fi lăsat să subziste drepturi și cu condiția ca cererea respectivă să

înregistrare a mărcii. (2) Dreptul de prioritate va fi

recunoscut pentru orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar, conform legislaţiei naţionale a statului în care a fost constituit sau conform acordurilor bilaterale ori multilaterale.

(3) Va fi considerată ca primă cerere, a cărei dată de depozit va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară, depusă la AGEPI pentru aceeaşi marcă pentru produse şi/sau servicii identice, ca şi cererea anterioară, cu condiţia că la data de depozit a cererii ulterioare, această cerere anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă examenului public şi fără să fi lăsat sa subziste careva drepturi, precum şi să nu fi servit încă drept bază pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioară nu va mai putea servi, in acest caz, ca bază pentru revendicarea dreptului de prioritate.

(4) Dacă primul depozit al cererii a fost efectuat într-un stat care nu este parte la Convenţia de la Paris, sau la acordul de instituire a Organizatiei Mondiale a Comertului, prevederile alin. (1) - (3) din prezentul articol se aplică doar în măsura în care legislaţia statul respectiv, acordă, în baza unui prim depozit efectuat la AGEPI, un drept de prioritate în aceleaşi condiţii şi avînd efecte echivalente celor prevăzute în prezenta lege.

Page 47: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

nu fi constituit deja temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate să constituie temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. (5) În cazul în care prima depunere s-a realizat într-un stat care nu este parte la Convenția de la Paris, alineatele (1)-(4) se aplică numai în măsura în care statul în cauză, conform unor constatări publicate, acordă, în temeiul unei prime depuneri efectuate la Oficiu, un drept de prioritate supus anumitor condiții și având efecte echivalente celor prevăzute de prezentul regulament. Articolul 31 Efect al dreptului de prioritate Efectul dreptului de prioritate constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare, în scopul determinării anteriorității drepturilor.

Articolul 34. Efectul dreptului de prioritate Prin efectul dreptului de prioritate, data

de prioritate se consideră ca dată de depozit a cererii de înregistrare a mărcii în scopurile stabilirii anteriorităţii drepturilor.

Page 48: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

SECȚIUNEA 3 PRIORITATE DE

EXPUNERE Articolul 33

Prioritate de expunere (1) Dacă solicitantul unei mărci comunitare a prezentat, sub marca solicitată, produse sau servicii în cadrul unei expoziții internaționale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenției privind expozițiile internaționale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 și revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiția să depună cererea în termen de șase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de un drept de prioritate în sensul articolului 31. (2) Orice solicitant care doreș� te să se prevaleze de prioritate în conformitate cu alineatul (1) trebuie, în condițiile stabilite prin regulamentul de punere în aplicare, să facă dovada că prodúcele sau serviciile au fost prezentate în cadrul expoziției sub marca depusă. (3) O prioritate de expunere

Articolul 35. Prioritatea de expoziţie (1) Dacă solicitantul unei mărci a

prezentat, sub marca depusă, produse şi/sau servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute oficial, în sensul Convenţiei cu privire la Expoziţiile Internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 şi revizuită la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiţia depunerii cererii de înregistrare a mărcii în termen de 6 luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca solicitată, să invoce, de la această dată, dreptul de prioritate în sensul art. 34, în limitele produselor şi/sau serviciilor expuse.

(2) Prioritatea de expoziţie acordată conform alin. (1) din prezentul articol nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut la art. 33 alin. (1).

Page 49: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

acordată într-un stat membru sau într-o țară terță nu prorogă termenul de prioritate prevăzut la articolul 29. Articolul 30 Revendicarea priorității Solicitantul care dorește să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior trebuie să prezinte o declarație de prioritate și o copie a cererii anterioare. În cazul în care limba cererii anterioare nu este una dintre limbile de lucru ale Oficiului, solicitantul trebuie să prezinte o traducere a cererii anterioare într-una dintre aceste limbi de lucru. 154 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17/vol. 1

Articolul 36. Revendicarea priorităţii

(1) Solicitantul care doreşte să se prevaleze de dreptul de prioritate conform prevederilor art. 33 sau 35 este obligat să dea o declaraţie de prioritate odată cu depunerea cererii de înregistrare a mărcii sau în termen de 2 luni de la data de depozit a cererii şi să prezinte documentele care confirmă legitimitatea unei astfel de cerinţe în termen de cel mult 3 luni de această dată, cu condiţia achitării taxei stabilite.

(2) Actele ce confirmă legitimitatea invocării dreptului de prioritate vor fi însoţite de o copie a cererii iniţiale şi o traducere a acesteia în limba moldovenească sau în cazul priorităţii de expoziţie, de dovada prezentării în expoziţie a produselor sau serviciilor sub marca a cărei înregistrare este solicitată.

(3) Dacă se invocă cîteva priorităţi pentru aceeaşi cerere, taxa se achită pentru fiecare prioritate invocată.

TITLUL IV PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE

SECȚIUNEA 1 EXAMINAREA CERERILOR

SECŢIUNEA 3. Procedura de înregistrare

Articolul 37. Examinarea respectării

Page 50: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 36 Examinarea condițiilor privind

depozitul (1) Oficiul examinează dacă: (a) cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplinește condițiile pentru a-i fi acordată o dată de depozit în conformitate cu articolul 27; (b) cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplinește condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare; (c) taxele pe categorie, atunci când este cazul, au fost achitate, în termenul stabilit. (2) În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare un îndeplinește condițiile menționate la alineatul (1), Oficiul invită solicitantul să remedieze în termenul stabilit neregulile sau neefectuarea plății constatate. (3) În cazul în care neregulile sau neefectuarea plății constatate în temeiul alineatului (1) litera (a) nu sunt remediate în acest termen, cererea nu va fi considerată ca o cerere de înregistrare a mărcii comunitare. În cazul în care solicitantul se

condiţiilor de depunere a cererii

(1) În termen de o lună de la data de depunere a cererii, AGEPI examinează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (2) pentru acordarea unei date de depozit.

(2) Dacă în rezultatul examinării în conformitate cu alin. (1) se constată că cererea de înregistrare a mărcii:

a) îndeplineşte condiţiile referitoare la acordarea unei date de depozit, AGEPI atribuie dată de depozit în conformitate cu art. 31;

b) nu îndeplineşte condiţiile referitoare la acordarea unei date de depozit, AGEPI va notifica solicitantului iregularităţile semnalate şi-i va acorda pentru remedierea lor un termen de 2 luni de la data de depunere a cererii.

(3) Dacă, în urma notificării conform alin (2) lit. b), solicitantul:

a) remediază iregularităţile constatate în termenul prescris, AGEPI atribuie data de depozit la data la care au fost remediate toate iregularităţile;

b) nu remediază iregularităţile constatate la alin. 2 b) în termenul prescris, cererea se consideră nedepusă.

(4) AGEPI înscrie datele referitoare la cererea căreia i-a fost atribuită data de depozit în Registrul Naţional al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor.

(5) În termen de o lună de la data de

Page 51: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

conformează invitației Oficiului, acesta din urmă acordă, ca dată de depunere a cererii, data la care s-au remediat neregulile sau neefectuarea plății constatate. (4) În cazul în care neregulile constatate în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt remediate în termenul stabilit, Oficiul respinge cererea. (5) În cazul în care nu se remediază în termenul stabilit neefectuarea plății constatată în temeiul alineatului (1) litera (c), cererea se consideră a fi retrasă cu excepția cazului în care este evident ce categorie de produse sau servicii este destinată să fie acoperită de suma achitată. (6) Neîndeplinirea cerințelor privind revendicarea priorității atrage pierderea dreptului de prioritate pentru cerere. (7) Neîndeplinirea cerințelor privind revendicarea seniorității unei mărci naționale atrage pierderea acelui drept pentru cerere.

depozit, AGEPI examinează: a) dacă cererea de înregistrare a mărcii

îndeplineşte celelalte condiţii de depunere, prevăzute de lege şi de Regulamentul de aplicare;

b) dacă taxele pentru acţiunile prevăzute de lege au fost achitate în cuantumurile şi termenele stabilite.

(6) Dacă în rezultatul examinării în conformitate cu alin. (5) se constată că cererea:

a) îndeplineşte condiţiile prevăzute în alin. (5) lit. a) şi lit. b), AGEPI acceptă cererea în vederea examinării de fond;

b) nu îndeplineşte condiţiile stipulate la alin. (5) lit. a) şi/sau lit. b), AGEPI va notifica solicitantului iregularităţile semnalate şi-i va cere să le remedieze în termenele prevăzute în Regulamentul de aplicare.

(7) Dacă în urma notificării conform alin. (6) lit. b) solicitantul nu remediază iregularităţile constatate, referitoare la alin. (5) lit. a) în termenele prescrise, cererea se consideră retrasă.

(8) Dacă solicitantul, în urma notificării conform alin. (6) lit. b), nu remediază lipsa plăţii taxelor în termenele prescrise, se consideră că cererea a fost retrasă, în afara cazului, în care este clar ce clase de produse şi/sau servicii sunt destinate să fie acoperite de suma plătită pentru examinarea cererii, dacă aceasta cade sub incidenţa art. 30 alin. (6).

Page 52: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(9) Nerespectarea dispoziţiilor privind revendicarea priorităţii atrage după sine pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.

SECȚIUNEA 3

PUBLICAREA CERERII Articolul 40

Publicarea cererii (1) În cazul în care condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de înregistrare a mărcii comunitare sunt respectate și în cazul în care termenul menționat la articolul 39 alineatul (6) a expirat, cererea se publică, în măsura în care aceasta nu este respinsă conform articolelor 37 și 38. (2) În cazul în care, după publicare, cererea este respinsă în conformitate cu articolele 37 și 38, se publică decizia de respingere atunci când este definitivă.

Articolul 38. Publicarea cererii de înregistrare a mărcii

În cazul în care condiţiile stabilite la art.

37 alin. (2) lit. a) sînt îndeplinite, datele privind cererea de înregistrare a mărcii se publică.

SECȚIUNEA 4 OBSERVAȚIILE TERȚILOR

Ș I OPOZIȚIA Articolul 41

Observații ale terților (1) Orice persoană fizică sau juridică, precum și orice grup sau organism care reprezintă

Articolul 39. Observaţiile terţilor (1) În termen de 3 luni de la publicarea

cererii de înregistrare a mărcii, orice persoană fizică sau juridică, precum şi orice grup de producători, prestatori de servicii, comercianţi sau consumatori poate depune la AGEPI observaţii în scris, prin care să prezinte

Page 53: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

fabricanți, producători, prestatori de servicii, comercianți sau consumatori pot depune, după publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, observații scrise la Oficiu, precizând motivele conform cărora ar trebui respinsă înregistrarea mărcii la Oficiu, în special în temeiul articolului 7. Aceștia nu dobândesc calitatea de părți în cadrul procedurii în fața Oficiului. (2) Observațiile menționate la alineatul (1) sunt notificate solicitantului, care poate formula comentarii la acestea.

motivele conform cărora ar trebui refuzată înregistrarea mărcii, şi anume, în baza art. 7. Persoanele care depun observaţii nu dobîndesc calitatea de parte în cadrul procedurilor desfăşurate la AGEPI.

(2) Observaţiile menţionate la alin. (1) din prezentul articol sînt transmise solicitantului, care în termen de 2 luni va putea să-şi exprime punctul de vedere.

Articolul 42 Opoziție (1) Se poate formula o opoziție la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8: (a) în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatele (1) și (5), de către titularii mărcilor anterioare menționați la articolul 8 alineatul (2), precum și de către licențiații

Articolul 40. Opoziţia (1) În termen de 3 luni de la data

publicării cererii de înregistrare a mărcii, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, de asemenea titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau numele patronimic, la o indicaţie geografică sau denumire de origine protejate, unui desen sau un model industrial protejat sau unui drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată poate formula o opoziţie la înregistrarea mărcii pe motivul că înregistrarea acesteia ar trebui refuzată în baza prevederilor art. 8.

(2) Opoziţii la înregistrarea mărcii pot fi

Page 54: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

împuterniciți de către titularii acestor mărci; (b) în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3), de către titularii mărcilor menționați de prezenta dispoziție; (c) în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (4), de către titularii mărcilor sau semnelor anterioare menționați de această dispoziție, precum și de persoanele autorizate, în temeiul dreptului intern aplicabil, să exercite aceste drepturi. (2) O opoziție la înregistrarea mărcii se poate, de asemenea, formula în condițiile stabilite la alineatul (1), în cazul publicării unei cereri modificate conform articolului 44 alineatul (2) a doua teză. (3) Opoziția trebuie formulată în scris și motivată. Aceasta nu se consideră ca formulată decât după achitarea taxei pentru 17/vol. 1 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 157 opoziție. Într-un termen acordat de Oficiu, persoana care a formulat opoziția poate prezenta în susținerea acesteia fapte, dovezi și observații.

formulate, de asemenea în termen de 3 luni de la data publicării modificărilor în cererea de înregistrare a mărcii, dacă aceste modificări se referă la reproducerea mărcii sau la lista de produse şi/sau servicii. .

(3) Opoziţia argumentată trebuie prezentată în scris la AGEPI. Opoziţia se consideră depusă numai după achitarea taxei stabilite. Persoana care a formulat opoziţia poate prezenta, în termen de o lună din data depunerii acesteia, dovezi şi argumente suplimentare în susţinerea opoziţiei.

(4) Opoziţiile menţionate în prezentul articol sînt transmise solicitantului, care în termen de 2 luni va putea să-şi exprime punctul de vedere.

Page 55: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 41. Examinarea de fond

(1) În termen de 6 luni de la publicarea cererii, AGEPI efectuează examinarea de fond a acesteia, în vederea respectării condiţiilor de protecţie a mărcii, sub rezerva achitării taxelor stabilite.

(2) AGEPI examinează: a) dacă nu sînt temeiuri absolute de refuz

pentru respingerea cererii, prevăzute de art. 7 al legii;

b) dacă nu sînt temeiuri relative de refuz pentru respingerea cererii, prevăzute de art. 8 al legii;

c) observaţiile şi opoziţiile formulate cu privire la cererea de marcă.

(3) În funcţie de rezultatele examinării de fond, AGEPI adoptă decizia de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, sau de respingere a cererii şi o comunică solicitantului în termen de o lună de la data adoptării.

.

Page 56: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 37

Examinarea normelor care ţin de calitatea titularului

(1) Dacă, în conformitate cu art. 5, solicitantul nu poate să fie titularul unei mărci comunitare, cererea se respinge. (2) Cererea nu poate fi respinsă decât după ce solicitantul este în măsură să–şi retragă cererea sau să–şi prezinte observaţiile.

Articolul 38

Examinarea privind motivele absolute de refuz

(1) Dacă marca este exclusă de la înregistrare, în temeiul art. 7, în întregime sau parţial pentru produsele sau serviciile pentru care marca comunitară este cerută, cererea se respinge pentru aceste produse sau servicii. (2) Atunci când marca are un element care este lipsit de caracter distinctiv şi când

Articolul 42. Respingerea cererii de înregistrare a mărcii

(1) Dacă marca este exclusă de la

înregistrare în temeiul motivelor absolute de refuz prevăzute de art. 7 pentru toate sau pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care aceasta este solicitată, cererea de înregistrare a mărcii se respinge pentru produsele şi/sau serviciile respective.

(2) În cazul în care marca conţine un element lipsit de caracter distinctiv şi care nu poate fi înregistrat independent în calitate de marcă conform art. 7, iar includerea acestui element în marcă poate crea îndoieli asupra ariei de protecţie a mărcii, AGEPI poate cere, ca o condiţie pentru înregistrarea mărcii, ca solicitantul să declare că nu este în drept să invoce nici un drept exclusiv asupra acestui element. Această declaraţie se publică odată cu cererea de înregistrare a mărcii sau, după caz, odată cu publicarea datelor privind înregistrarea mărcii.

(3) Dacă marca este exclusă de la înregistrare în temeiul motivelor relative de refuz prevăzute de art. 8 pentru toate sau pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care aceasta este solicitată, cererea de înregistrare a mărcii se respinge pentru produsele şi/sau serviciile respective.

(4) Cererea de înregistrare a mărcii nu va fi respinsă înainte ca solicitantului să i se permită retragerea sau modificarea cererii ori

Page 57: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

includerea acestui element în marcă poate crea îndoieli asupra ariei protecţiei mărcii, Biroul poate cere ca o condiţie pentru înregistrarea mărcii ca solicitantul să declare că nu va invoca nici un drept exclusiv asupra acestui element. Această declaraţie se publică în acelaşi timp cu cererea sau, dacă este cazul, cu înregistrarea mărcii comunitare. (3) Cererea nu poate fi respinsă decât după ce solicitantul este în măsură să retragă sau să–şi modifice cererea sau să–şi prezinte observaţiile.

prezentarea argumentelor în favoarea înregistrării mărcii.

Articolul 43 Examinarea opoziției (1) În cursul examinării opoziției, Oficiul invită părțile, ori de câte ori este necesar, să prezinte, într-un termen pe care acesta îl acordă, observațiile asupra comunicărilor celorlalte părți sau ale Oficiului. (2) La cererea solicitantului, titularul unei mărci comunitare anterioare care a formulat opoziția aduce dovada că, în decursul a cinci ani ce preced

Articolul 43. Examinarea opoziţiei (1) În cursul examinării opoziţiei, AGEPI

verifică dacă aceasta îndeplineşte condiţiile de depunere, prevăzute la art. 40, dacă solicitantul şi-a exprimat punctul de vedere în conformitate cu alin. (4) al articolului menţionat, apreciază argumentele părţilor. (2) La cererea solicitantului, titularul unei

mărci anterioare care a formulat opoziţia va aduce dovada că, pe parcursul a 5 ani înainte de publicarea cererii de înregistrare a mărcii, marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări reale în Republica Moldova în raport cu

Page 58: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată și pe care se întemeiază opoziția, sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca anterioară fusese înregistrată cu cel puțin cinci ani în urmă. În absența unei astfel de dovezi, opoziția se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziției, decât pentru acea parte de produse sau servicii. (3) Alineatul (2) se aplică mărcilor naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), înțelegându-se că utilizarea lor în cadrul Comunității se înlocuiește cu utilizarea lor în statul membru în care marca națională anterioară este protejată. (4) În cazul în care consideră

produsele şi/sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care este fondată opoziţia, sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiţia că la această data marca era înregistrată de cel puţin 5 ani. În lipsa acestei dovezi, opoziţia se respinge. Dacă marca anterioară a fost utilizată numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care a fost înregistrată, la examinarea opoziţiei, marca anterioară poate fi opusă doar pentru acea parte de produse şi/sau servicii. (3) Examinarea opoziţiei poate fi suspendată

în următoarele situaţii: a) când se bazează pe o cerere de înregistrare

a unei mărci, până la emiterea unei decizii definitive referitoare la această cerere; b) când marca opusă face obiectul unei acţiuni

în anulare sau decădere, pîna la soluţionarea definitivă a cauzei; c) la cererea motivată a unei părţi. (4) În cazul în care, la examinarea opoziţiei,

rezultă că marca este exclusă de la înregistrare pentru toate sau doar pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care este solicitată, cererea se respinge pentru produsele şi/sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge opoziţia.

Page 59: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

necesar, Oficiul invită părțile să ajungă la o înțelegere. (5) În cazul în care din examinarea opoziției reiese că marca este exclusă de la înregistrare pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este solicitată înregistrarea mărcii comunitare, cererea se respinge pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge opoziția. (6) Decizia de respingere a cererii se publică atunci când este definitivă. SECȚIUNEA 5 RETRAGEREA, RESTRÂNGEREA Ș� I MODIFICAREA CERERII Articolul 44 Retragerea, restrângerea ș�i modificarea cererii (1) Solicitantul poate să-și retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conține. Atunci când cererea a fost deja publicată, retragerea sau restrângerea sunt de asemenea

Articolul 44. Retragerea, limitarea şi modificarea cererii de înregistrare a mărcii

(1) Solicitantul oricînd poate să-şi

retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să limiteze lista produselor şi/sau serviciilor pe care aceasta le conţine. Dacă cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată, datele privind retragerea sau limitarea de asemenea se publică în BOPI.

(2) Cererea de înregistrare a mărcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, doar pentru a corecta numele sau adresa solicitantului, greşelile de exprimare sau de transcriere sau erorile apărute, astfel încît o asemenea modificare să nu afecteze în mod

Page 60: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

publicate. (2) Pe de altă parte, cererea de înregistrare a mărcii comunitare un poate fi modificată, la cererea solicitantului, decât pentru a corecta numele și adresa solicitantului, greșelile de exprimare sau de transcriere sau erorile evidente, astfel încât o asemenea rectificare să nu modifice în mod substanțial marca sau să extindă lista de produse sau servicii. În cazul în care modificările privesc reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii ș i în cazul în care aceste modificări sunt aduse după publicarea cererii, aceasta se publică astfel cum a fost modificată.

substanţial marca şi să nu extindă lista de produse şi/sau servicii. Dacă modificările se referă la reproducerea mărcii sau la lista de produse şi/sau servicii şi se operează după publicarea cererii, aceasta va fi publicată cu modificările respective.

(3) Procedurile menţionate la alin. (1) şi (2) sunt supuse plăţii taxelor stabilite, cu excepţia cazului în care procedurile prevăzute la alin. (2) au fost solicitate în termen de o lună de la data de depozit.

Articolul 45. Divizarea cererii de înregistrare a mărcii

(1) Solicitantul poate diviza

cererea de înregistrare a mărcii prin depunerea unei cereri la AGEPI, în care să indice că unele din produsele şi/sau serviciile incluse în cererea iniţială vor face obiectul uneia sau mai multor cereri divizionare. Produsele şi/sau serviciile din cererea divizionară nu trebuie să

Page 61: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

acopere produsele şi/sau serviciile rămase în cererea iniţială şi nici produsele şi/sau serviciile din celelalte cereri divizionare.

(2) Cererea de divizare nu va fi admisă: a) dacă a fost formulată o opoziţie

împotriva cererii iniţiale, iar prin cererea de divizare se solicită divizarea produselor şi/sau serviciilor care fac obiectul opoziţiei, pînă la emiterea deciziei definitive privind opoziţia;

b) în alte cazuri prevăzute de Regulamentul de aplicare.

(3) Condiţiile de perfectare şi depunere a cererii de divizare se stabilesc în Regulamentul de aplicare.

(4) Cererea de divizare este însoţită de dovada achitării taxei. Cererea de divizare nu va avea efect dacă nu au fost achitate taxele stabilite.

(5) Divizarea va intra în vigoare la data înregistrării ei în Registrul Naţional al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor.

(6) Toate solicitările şi cererile depuse, şi toate taxele privitor la cererea iniţială achitate pînă la data recepţionării de către AGEPI a cererii de divizare sînt considerate ca depuse sau achitate privitor la cererea sau cererile divizionare. Taxele pentru cererea iniţială achitate pînă la data recepţionării cererii de divizare nu vor fi restituite.

(7) Cererea divizionară va păstra data de depozit şi orice dată de prioritate a cererii iniţiale.

Page 62: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

SECȚIUNEA 6 ÎNREGISTRAREA Articolul 45 Înregistrare Atunci când cererea respectă dispozițiile prezentului regulament și când nici o opoziție nu a fost formulată în termenul menționat la articolul 42 alineatul (1) sau când o opoziție a fost respinsă printr-o decizie definitivă, marca se înregistrează ca marcă comunitară, cu condiția ca taxa de înregistrare să fi fost achitată în termenul stabilit. Dacă nu s-a achitat taxa de înregistrare în termen, cererea se consideră retrasă.

Articolul 46. Înregistrarea mărcii

Dacă în urma examinării cererii conform art. 37 şi 41 se constata ca sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, precum şi în cazul în care nu a fost depusă nici o contestaţie împotriva înregistrării conform art. 47 alin. (1) sau contestaţiile depuse au fost respinse, AGEPI decide înregistrarea mărcii, cu condiţia achitării taxei stabilite. Datele despre înregistrarea mărcii se înscriu în Registrul Naţional al Mărcilor, iar titularului i se eliberează certificatul de înregistrare a mărcii. Datele referitoare la înregistrare se publică în BOPI.

Articolul 47. Contestarea deciziilor privind cererile de înregistrare a mărcilor

(1) Orice decizie privind cererile de

înregistrare a mărcilor poate fi contestată de către părţi în termen de 2 luni de la data expedierii acesteia sau, de către persoanele terţe în termen de 30 zile de la publicarea datelor. Contestaţia are un efect suspensiv.

(2) Contestaţia se depune la AGEPI şi se soluţionează de către Comisia de contestaţii în

Page 63: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

conformitate cu Regulamentul acesteia. (3) Contestaţia trebuie prezentată în scris

şi argumentată şi se consideră depusă numai după achitarea taxei stabilite.

(4) Comisia de contestaţii emite hotărîri şi încheieri conform competenţei.

Articolul 48. Examinarea contestaţiei

(1) În cursul examinării contestaţiei,

Comisia de contestaţii invită părţile, să-şi prezinte observaţiile referitoare la comunicările prezentate de celelalte părţi. Dacă la examinarea contestaţiei apar divergenţe cu caracter normativ, se aplică normele Codului de procedură civilă.

(2) În urma examinării contestaţiei, Comisia de contestaţii va emite una din următoarele hotărîri:

a) de menţinere în vigoare a deciziei contestate;

b) de anulare în tot sau în parte a deciziei contestate;

c ) orice alte hotărîri conform competenţei.

(3) Hotărîrea Comisiei de contestaţii intră în vigoare la data adoptării.

(4) Hotarîrea Comisiei de contestaţii se comunică parţilor şi poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Page 64: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 49. Repunerea în drepturi

(1) Solicitantul sau titularul unei mărci sau orice altă parte la o procedură în faţa AGEPI care, în pofida luării tuturor măsurilor de bună-credinţă impuse de împrejurări, nu a reuşit să respecte un termen faţă de AGEPI, la cerere, este repus în drepturi, dacă omiterea termenului a avut drept consecinţă directă, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi, pierderea unui drept sau a unui mijloc de recurs.

(2) Cererea de repunere în drepturi trebuie depusă în scris în termen de două luni de la încetarea circumstanţelor care au provocat nerespectarea termenului. Actul neîntocmit trebuie completat în acelaşi termen. Cererea nu este admisibilă decât într–un termen de un an de la expirarea termenului omis. În cazul neprezentării cererii de reînnoire a înregistrării sau în caz de neplată a unei taxe de reînnoire, termenul suplimentar de şase luni prevăzut în art. 16 alin. 2 se scade din perioada de un an.

(3) Cererea de repunere în drepturi trebuie să fie motivată şi să indice faptele şi justificările invocate în sprijinul solicitantului. Cererea se consideră depusă numai după achitarea taxei de repunere în drepturi.

(4) Dispoziţiile din prezentul articol nu se aplică termenelor prevăzute în alin. (2) al prezentului articol, nici celor prevăzute la art.

Page 65: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

40 alin. (1) şi (3) şi la art. 50. (5) Atunci când solicitantul sau titularul

unei mărci este repus în drepturi, acesta nu poate invoca drepturile sale împotriva unui terţ care, cu bună credinţă, a plasat pe piaţă produse sau a prestat servicii sub un semn identic sau similar cu marca respectivă în perioada de timp cuprinsă între data pierderii dreptului asupra cererii sau a mărcii şi pînă la data publicării în BOPI a menţiunii despre repunerea în drepturi .

(6) Persoana terţă care cade sub incidenţa alin. (5) poate formula o contestaţie împotriva deciziei de repunere în drepturi a solicitantului sau titularului unei mărci în termen de două luni de la data publicării menţiunii despre repunerea acestuia în drepturi, cu condiţia achitării taxei corespunzătoare.

).

Articolul 50. Prelungirea termenelor şi continuarea procedurilor

(1) Solicitantul sau titularul unei mărci

sau orice altă parte la o procedură în faţa AGEPI referitor la o cerere sau la o marcă:

a) poate solicita prelungirea unui termen prevăzut pentru executarea unui act de procedură printr-o cerere depusă la AGEPI până la expirarea termenului prescris;

b) care nu a respectat un termen prevăzut pentru executarea unui act de procedură, poate

Page 66: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

solicita repunerea în termenul omis şi continuarea procedurii printr-o cerere depusă la AGEPI în decurs de 2 luni de la data expirării termenului prescris; actul neîntocmit trebuie completat în acelaşi termen;

(2) Perioada de prelungire a termenului conform alin. (1) lit. a) sau de repunere în termenul omis conform alin. (1) lit. b) nu poate depăşi 6 luni din data expirării termenului prescris;

(3) Cererea pentru acţiunile în conformitate cu alin. (1) se consideră depusă numai după achitarea taxei corespunzătoare. (4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică

pentru termenele prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, precum şi celor prevăzute la art. 16 alin. (2), art. 31, art. 33 alin. (1), art. 35 alin. (1), art. 36, art. 37 alin. (2) lit. b) şi alin. (6) lit. b), art. 40, art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (4), art. 49, art. 85 alin. (2) lit. a

Articolul 64 Mărci comunitare colective (1) Pot constitui mărci comunitare colective acele mărci comunitare astfel desemnate la data depunerii și destinate să facă distincție între produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi. Pot depune mărci comunitare colective asociațiile de

CAPITOLUL IV. MĂRCILE COLECTIVE ŞI MĂRCILE DE CERTIFICARE

Articolul 51. Mărcile colective

(1) Mărcile colective sînt mărcile

utilizate pentru a deosebi produsele sau serviciile membrilor unei asociaţii (unui grup de persoane) de produsele sau serviciile altor persoane. Pot solicita înregistrarea unei mărci colective asociaţiile de fabricanţi, de

Page 67: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

fabricanți, producători, prestatori de servicii sau comercianți care, în termenii legislației care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi și obligații de orice natură, să atribuie contracte sau să întocmească alte acte juridice și să stea în justiție, precum și persoanele juridice de drept public. (2) Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui mărci comunitare colective în sensul alineatului (1) semne sau indicații care pot servi, în comerț, la desemnarea provenienței geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terț să utilizeze în comerț aceste semne sau indicații, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terț abilitat să folosească o denumire geografică.

producători, de comercianţi, de prestatori de servicii care în temeiul legislaţiei au capacitatea, în nume propriu, să fie titularii unor drepturi sau obligaţii de orice natură, să încheie contracte sau să întocmească alte acte juridice, să intenteze acţiuni în instanţele judecătoreşti, precum şi persoanele juridice de drept public.

(2) Prin derogare de la art. 7 alin. (1) lit. c), pot constitui mărci colective, în sensul alin. (1) din prezentul articol, semnele sau indicaţiile care pot servi în comerţ la desemnarea originii geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terţ utilizarea în comerţ a unor asemenea semne sau indicaţii, cu condiţia ca terţul să le folosească în conformitate cu uzanţele loiale în activitatea de comerţ sau industrială. În special, o asemenea marcă nu poate fi opusă unui terţ autorizat să utilizeze o denumire geografică.

(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în egală măsură mărcilor colective cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute la art. 52-57.

Page 68: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(3) Dispozițiile prezentului regulament se aplică mărcilor comunitare colective, cu excepția cazului în care articolele 65-72 prevăd altfel. Articolul 65 Regulament de utilizare a mărcii (1) Solicitantul înregistrării unei mărci comunitare colective trebuie să prezinte un regulament de utilizare în termenul alocat. (2) Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, condițiile de afiliere la asociație, precum și, în măsura în care există, condițiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancțiunile. Regulamentul de utilizare a unei mărci menționate la articolul 64 alineatul (2) trebuie să autorizeze orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociației care este titular al mărcii.

Articolul 52. Regulamentul de utilizare a mărcii colective

(1) Solicitantul unei mărci colective

trebuie să prezinte regulamentul de utilizare a mărcii colective odată cu depunerea cererii de înregistrare a mărcii sau în termenul stabilit în Regulamentul de aplicare.

(2) Regulamentul de utilizare a mărcii colective prevede persoanele autorizate să utilizeze marca, condiţiile de afiliere la asociaţie, precum şi condiţiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancţiunile, în măsura în care acestea există. Regulamentul de utilizare a unei mărci colective menţionate la art. 51 alin (2) trebuie să autorizeze orice persoană, ale cărei produse şi/sau servicii provin din zona geografică respectivă, să devină membră a asociaţiei care este titulara mărcii.

Articolul 66 Respingerea cererii (1) Pe lângă motivele de

Articolul 53. Respingerea cererii de înregistrare a mărcii colective

Page 69: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

respingere a unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare prevăzute la articolele 36 și 38, cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge atunci când un respectă dispozițiile articolului 64 sau ale articolului 65 sau când regulamentul de utilizare contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. (2) Cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge și atunci când publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce privește caracterul sau semnificația mărcii și, mai ales, atunci când se poate să fie considerată a fi altceva decât o marcă colectivă. (3) Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, îndeplinește cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2).

(1) În afara motivelor de respingere a unei cereri de înregistrare a mărcii prevăzute în prezenta lege, cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge dacă nu se respectă prevederile art. 51 sau art. 52, sau dacă regulamentul de utilizare a mărcii colective contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

(2) Cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge şi în cazul în care publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi mai ales dacă aceasta este percepută ca fiind altceva decât o marcă colectivă.

(3) Cererea nu se respinge dacă solicitantul, printr-o modificare a Regulamentului de utilizare a mărcii colective, îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) din prezentul articol.

Articolul 69 Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii (1) Titularul mărcii comunitare colective trebuie să transmită

Articolul 54. Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii colective

(1) Titularul mărcii colective trebuie să

comunice AGEPI orice modificare la

Page 70: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Oficiului orice regulament de utilizare modificat. (2) Modificarea nu se menționează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispozițiile articolului 65 sau în cazul în care conține un motiv de respingere menționat la articolul 66. (3) Articolul 67 se aplică regulamentului de utilizare modificat. (4) În sensul punerii în aplicare a prezentului regulament, modificarea regulamentului de utilizare nu produce efecte decât de la data înscrierii în registru a mențiunii de modificare.

Regulamentul de utilizare a mărcii colective. (2) Modificarea nu va fi înscrisă în

Registrul Naţional al Mărcilor, dacă Regulamentul de utilizare a mărcii colective modificat nu este conform art. 52 sau dacă implică un motiv de respingere menţionat la art. 53.

(3) Modificarea Regulamentului de utilizare a mărcii colective va avea efect din data înscrierii menţiunii respective în Registrul Naţional al Mărcilor.

Articolul 70 Exercitarea acțiunii în contrafacere (1) Dispozițiile articolului 22 alineatele (3) și (4) privind drepturile licențiaților se aplică oricărei persoane abilitate să utilizeze o marcă comunitară colectivă. (2) Titularul unei mărci comunitare colective poate cere, în

Articolul 55. Intentarea acţiunii de apărare a drepturilor asupra mărcii colective

(1) Prevederile art. 27 alin. (6) şi alin. (7)

privind drepturile licenţiaţilor se aplică oricărei persoane autorizate să utilizeze o marcă colectivă.

(2) Titularul unei mărci colective poate cere, în numele persoanelor abilitate să utilizeze marca, compensarea pagubei suferite de aceştia în urma utilizării neautorizate a mărcii.

Page 71: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

numele persoanelor abilitate să utilizeze marca, repararea prejudiciului suferit de acestea în urma utilizării neautorizate a mărcii.

Articolul 71 Cauze de decădere În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 50, titularul mărcii comunitare colective este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când: (a) titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii care nu ar fi compatibilă cu condițiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menționată în registru; (b) modul în care marca a fost utilizată de către titular a avut drept consecință posibilitatea ca aceasta să inducă consumatorul în eroare în sensul articolului 66 alineatul (2); (c) modificarea regulamentului

Articolul 56. Motivele decăderii din drepturi asupra mărcii colective

În afara motivelor decăderii din drepturi,

prevăzute în prezenta lege, titularul mărcii colective este declarat decăzut din drepturi în urma unei cereri depuse la Curtea de Apel Chişinău sau a unei cereri reconvenţionale într-o acţiune de apărare a drepturilor atunci cînd:

a) titularul nu ia măsuri adecvate în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii, incompatibile cu condiţiile de utilizare prevăzute de Regulamentul de utilizare a mărcii colective;

b) modul în care a fost utilizată marca de către titular a condus la posibilitatea inducerii publicului în eroare în sensul art. 53 alin. (2);

c) modificarea Regulamentului de utilizare a mărcii colective a fost înscrisă în Registrul Naţional al Mărcilor, contrar prevederilor art. 54 alin. (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă condiţiile stabilite printr-o nouă modificare a Regulamentului de utilizare a mărcii colective.

Page 72: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

de utilizare a fost menționată de către titular în registru, contrar dispozițiilor articolului 69 alineatul (2), cu excepția cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condițiile stabilite de aceste dispoziții. Articolul 72 Cauze de nulitate Pe lângă cauzele de nulitate prevăzute la articolele 51 și 52, marca comunitară colectivă este declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 66, cu excepția cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, cerințele stabilite de aceste dispoziții.

Articolul 57. Cauzele nulităţii mărcii colective

În afara cauzelor de nulitate prevăzute în

prezenta lege, marca colectivă este declarată nulă în urma unei cereri depuse la Curtea de Apel Chişinău sau a unei cereri reconvenţionale într-o acţiune de apărare a drepturilor dacă a fost înregistrată contrar prevederilor art. 53, cu excepţia cazului în care titularul mărcii, printr-o nouă modificare a Regulamentului de utilizare a mărcii colective, se conformează acestor prevederi.

Articolul 58. Mărcile de certificare

(1) Mărcile de certificare pot fi înregistrate la AGEPI de către persoane juridice legal abilitate să exercite controlul

Page 73: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

produselor sau serviciilor în privinţa calităţii, materialului, compoziţiei, preciziei, modului de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, ori altor caracteristici.

Nu pot solicita înregistrarea unei mărci de certificare persoanele juridice care fabrică, importă sau vînd produse ori prestează servicii, cu excepţia celor care prestează servicii de control în domeniul calităţii.

(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în egală măsură mărcilor de certificare fără a aduce atingere acestui articol.

(3) Solicitantul, odată cu depunerea cererii de înregistrare a unei mărci de certificare, prezentată în conformitate cu art. 30, sau în termenul stabilit în Regulamentul de aplicare, trebuie să prezinte:

a) regulamentul de folosire a mărcii de certificare;

b) autorizaţia sau documentul din care sa rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori, daca este cazul, dovada înregistrării mărcii de certificare în ţara de origine.

(4) Regulamentul de folosire a mărcii de certificare va indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi să supravegheze folosirea mărcii, sancţiunile pentru încălcarea regulamentului, taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii,

Page 74: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

procedurile de reglementare a diferendelor. (5) Folosirea unei mărci de certificare

va fi deschisă oricărei persoane, cu excepţia titularului, care oferă produse sau prestează servicii conforme caracteristicilor stipulate în regulamentul de folosire a mărcii de certificare şi respectă prevederile acestuia.

(6) Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite să folosească marca pentru produsele sau serviciile care posedă caracteristicile stipulate în regulamentul de folosire a acestei mărci.

(7) Dacă persoana îndreptăţită să folosească o marcă de certificare nu respectă regulamentul de folosire a acestei mărci, titularul poate să retragă autorizaţia de a folosi marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.

(8) In afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o cerere de înregistrare a unei mărci de certificare va fi respinsă şi în cazul în care aceasta nu îndeplineşte condiţiile specificate la alin. (1) şi (3), precum şi prevederile legislaţiei privind certificarea.

(9) O marcă de certificare nu poate fi obiectul unui contract de cesiune, de gaj şi nici nu poate fi obiectul unei executări silite. În cazul dizolvării persoanei juridice, titulară a mărcii de certificare, această marcă poate fi transmisă altei persoane juridice în condiţiile stabilite de legislaţia privind certificarea.

(10) Marca de certificare poate fi

Page 75: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

anulată printr-o decizie emisă de instanţa judecătorească la cererea oricărei persoane interesate, în cazul în care marca nu întruneşte condiţiile stabilite la alin. (1) - (9) din prezentul articol.

(11) În cazul în care o marcă de certificare a încetat să mai fie protejată, ea nu poate fi depusă spre înregistrare sau utilizată în alte scopuri în decursul unei perioade de 10 ani de la data încetării protecţiei.

(12) Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi mărcilor de certificare.

SECȚIUNEA 3 INFORMAREA PUBLICULUI Ș� I A AUTORITĂȚILOR STATELOR MEMBRE Articolul 83 Registrul mărcilor comunitare Oficiul ține un registru, denumit Registrul mărcilor comunitare, în care apar mențiunile a căror înregistrare sau înscriere este 166 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17/vol. 1 prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare. Registrul este deschis consultării publice.

CAPITOLUL V. INFORMAREA PUBLICULUI

Articolul 59. Registrul Naţional al Mărcilor

1) AGEPI ţine Registrul Naţional

Mărcilor, în care sunt înscrise datele a căror înregistrare este prevăzută de prezenta lege şi specificată în Regulamentul de aplicare. Orice înscrisuri sau modificări efectuate în Registrul Naţional Mărcilor se publică în BOPI.

2) Registrul Naţional al Mărcilor este deschis inspectării publice.

3) AGEPI poate elibera extrase din Registrul Naţional Mărcilor, la cerere şi cu condiţia plăţii taxei legale.

Page 76: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Articolul 85 Publicații periodice Oficiul publică periodic: (a) un Buletin al Mărcilor Comunitare care conține mențiunile în registrul mărcilor comunitare, precum și toate celelalte mențiuni a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare; (b) un Jurnal Oficial care conține comunicările și informațiile de ordin general ale președintelui Oficiului, precum și orice alte informații privind prezentul regulament și aplicarea sa.

Articolul 60. Publicaţiile periodice AGEPI publică periodic Buletinul

Oficial de Proprietate Industrială care conţine: a) informaţii despre obiectele de

proprietate industrială, inclusiv despre mărcile înscrise în Registrul Naţional al Mărcilor, precum şi alte informaţii cu privire la mărci a căror publicare este prevăzută de prezenta lege sau de alte acte normative în domeniu.

b) comunicări şi informaţii de ordin general provenind de la Directorul General al AGEPI, precum şi orice alte informaţii referitoare la prezenta lege şi la aplicarea ei.

Directiva 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare DRD), art. 4: Statele membre recunosc faptul că au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor şi despăgubirilor menţionate în prezentul capitol: a) titularii drepturilor de proprietate

intelectuală, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei aplicabile,

b) toate celelalte persoane autorizate

să utilizeze aceste drepturi, în special cele care au autorizaţie, în

CAPITOLUL VI. ASIGURAREA RESPECTĂRII DREPTURILOR

Articolul 61. Apărarea drepturilor

(1) Orice persoană fizică sau juridică,

precum şi organele interesate care au pretenţii faţă de utilizarea unei mărci înregistrate sau solicitate spre înregistrare sînt în drept să iniţieze o acţiune în instanţa judecătorească pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime.

Page 77: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

măsura în care legislaţia aplicabilă permite acest lucru şi în conformitate cu aceasta,

c) organismele de gestionare colectivă

a drepturilor de proprietate intelectuală recunoscute legal ca având calitatea de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuală, în măsura în care dispoziţiile legislaţiei aplicabile permit acest lucru şi în conformitate cu acestea,

d) organismele de protecţie

profesională recunoscute legal ca având calitatea de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuală, în măsura în care dispoziţiile legislaţiei aplicabile permit acest lucru şi în conformitate cu acestea.

(2) Orice persoană al cărei drept exclusiv a fost lezat prin utilizarea unei mărci înregistrate, cu cauzarea prejudiciilor directe sau indirecte, este în drept să intenteze o acţiune în instanţa judecătorească, în modul stabilit de lege.

(3) Sînt în drept de a iniţia o acţiune în apărarea unui drept exclusiv încălcat ori a unui interes legitim care reiese din dreptul exclusiv următoarele persoane:

a) titularul mărcii; b) orice persoană autorizată să utilizeze

marca înregistrată, în special licenţiaţii; c) alte persoane sau organe care au

dreptul de a reprezenta titularul de drepturi sau organizaţiile create în acest scop, cu condiţia că acestea din urmă activează de cel puţin şase luni.

(4) Persoana ale cărei drepturi sînt lezate poate să ceară instanţei judecătoreşti apărarea drepturilor în termenul de prescripţie extinctivă stabilit conform legislaţiei în vigoare, dar care nu va fi mai mic de trei ani.

Articolul 62. Soluţionarea litigiilor (1) Acţiunile de apărare a drepturilor

prevăzute în prezenta lege vor fi înaintate în instanţa de judecată conform competenţei.

(2) În procedura de examinare a cauzei

Page 78: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

ce ţine de încălcarea dreptului exclusiv contravenientul poate contesta certificatul de înregistrare a mărcii care a generat conflictul, cerînd anularea acestuia de către AGEPI.

(3) Examinarea în instanţă de judecată va fi suspendată pînă la soluţionarea definitivă a problemei privind valabilitatea certificatului de înregistrare.

RBC, art. 34.1: “Action for declaration of non-infringement 1. Any person may bring proceedings against the patent proprietor or the beneficiary of an exclusive licence in order to apply for a decision that the economic activity he is exercising, or making effective preparations to exercise or envisaging exercising does not affect the rights referred to in Articles 7, 8 and 19.” RBC, art. 34.2: “2. The validity of the Community patent may not be contested in an action for a declaration of non-infringement.”

Articolul 63. Declaraţia de neîncălcare a drepturilor

(1) Orice persoană, care utilizează o

marcă protejată pe teritoriul Republicii Moldova sau care a realizat pregătiri reale şi efective pentru aceasta este în drept să solicite titularului de drept să-şi determine poziţia cu privire la invocarea titlului său de protecţie împotriva acestei utilizări, fapt despre care titularul va comunica persoanei respective.

(2) Dacă poziţia titularului pe acest caz nu este satisfăcătoare sau dacă titularul nu şi-a determinat poziţia în termen de 3 luni, persoana interesată va fi în drept să intenteze o acţiune în instanţa judecătorească competentă privind stabilirea faptului de neîncălcare a drepturilor.

(3) Nu poate fi iniţiată o acţiune de asigurare a drepturilor de către aceeaşi persoană referitor la acelaşi obiect al acţiunii dacă instanţa judecătorească s-a expus anterior

Page 79: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

asupra existenţei sau inexistenţei încălcării de drepturi.

DRD, art. 7.1: 1. Înainte chiar de introducerea unei acţiuni de fond, statele membre se asigură că autorităţile judiciare competente pot, la cererea unei părţi care a prezentat elemente de probă în mod rezonabil accesibile şi suficiente pentru a-şi sprijini afirmaţiile conform cărora s-a adus atingere dreptului său de proprietate intelectuală sau o astfel de atingere este iminentă, să ordone măsuri provizorii rapide şi eficace pentru a conserva elementele de probă pertinente referitoare la atingerea menţionată, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale. Astfel de măsuri pot să includă descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eşantioane sau sechestrarea reală a mărfurilor în litigiu şi, în cazurile corespunzătoare, a materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau distribui aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele. Aceste măsuri sunt luate, dacă este cazul, fără ca cealaltă parte să fie audiată, în special atunci când orice întârziere este susceptibilă să provoace o daună ireparabilă titularului dreptului sau atunci când există un risc, care poate fi demonstrat, de distrugere a elementelor de probă. În cazurile în care măsurile de

Articolul 64. Măsuri de asigurare a probelor pînă la intentarea acţiunii

(1) Orice persoană îndreptăţită, care

dovedeşte că drepturile sale sînt încălcate, poate cere instanţei judecătoreşti, pînă la iniţierea unui proces împotriva acţiunilor ilegale, aplicarea de măsuri provizorii pentru asigurarea probelor relevante, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale şi cu condiţia depunerii unei cauţiuni sau a unei garanţii echivalente corespunzătoare, necesare să repare prejudiciile care ar putea fi cauzate pîrîtului, în cazul în care nu va fi constatată prezenţa unei încălcări.

(2) În vederea luării măsurilor de asigurare a probelor, instanţa este în drept:

a) să ceară descrierea detaliată a acţiunilor pretinse a fi încălcate;

b) să pună sechestru pe produsele în litigiu;

c) să pună sechestru pe materialele şi instrumentele utilizate pentru a produce şi/sau distribui aceste produse;

d) să ceară prezentarea documentelor relevante.

Page 80: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

conservare a probelor sunt adoptate fără ca cealaltă parte să fi fost audiată, părţilor afectate li se aduce imediat la cunoştinţă acest lucru, cel târziu după executarea măsurilor. O revizuire, loc la cererea părţilor afectate pentru ca să se decidă, în termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea sunt modificate, abrogate sau confirmate. DRD, art. 9.4: 1. Statele membre se asigură ca măsurile provizorii menţionate în alin. (1) şi (2) să poată, în cazurile corespunzătoare, să fie adoptate fără ca pârâtul să fie audiat, în special atunci când orice întârziere ar fi de natură să provoace o daună ireparabilă titularului dreptului. În acest caz, părţilor li se aduce imediat la cunoştinţă acest lucru, cel târziu după aplicarea măsurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi audiat, are loc la cererea pârâtului pentru a se decide, într-un termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea sunt modificate, abrogate sau confirmate.

Articolul 65. Asigurarea probelor în cazuri

urgente

(1) Măsurile de asigurare a probelor pot fi stabilite fără a-l înştiinţa pe pîrît, dacă orice întîrziere poate cauza o daună ireparabilă titularului de drepturi sau există un risc de distrugere a probelor. Încheierea instanţei de judecată va fi adusă imediat la cunoştinţa părţii afectate.

(2) Partea afectată este în drept să ceară revizuirea încheierii de asigurare a probelor.

DRD, art. 9.5: 2. Statele membre se asigură ca măsurile provizorii menţionate în alin. (1) şi (2) să fie abrogate sau să înceteze de a produce efecte într-un alt mod, la cererea pârâtului, dacă reclamantul nu a introdus, într-un termen rezonabil, o acţiune care să conducă la o decizie pe fond în faţa autorităţii judiciare competente, termen care va fi stabilit de către autoritatea judiciară care ordonă

Articolul 66. Nulitatea măsurilor de asigurare a probelor

(1) Măsurile de asigurare a probelor vor

fi nule sau nevalabile: a) dacă reclamantul nu intentează în

termen de 20 de zile lucrătoare o acţiune în instanţa judecătorească cu privire la apărarea drepturilor;

Page 81: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

măsurile atunci când legislaţia statului membru o permite sau, dacă nu se stabileşte acest lucru, într-un termen care nu depăşeşte douăzeci de zile lucrătoare sau treizeci şi una de zile calendaristice dacă acest termen este mai lung. DRD, art. 9.7: 3. În cazurile în care măsurile provizorii sunt abrogate sau încetează de a mai fi aplicabile datorită oricărei acţiuni sau omisiuni a reclamantului ori în cazurile în care se constată ulterior că nu a existat o atingere sau o ameninţare cu atingerea a unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare sunt împuternicite să ordone reclamantului, la cererea pârâtului, să acorde acestuia o despăgubire corespunzătoare ca reparaţie pentru orice daună provocată de aceste măsuri. DRD, art. 9.6: „Autorităţile judiciare competente pot să subordoneze măsurile provizorii menţionate în alin. (1) şi (2) constituirii de către pârât a unei cauţiuni sau a unei garanţii echivalente corespunzătoare, destinată să asigure despăgubirea eventuală a daunei suferite de pârât, în conformitate cu dispoziţiile alin. (7).” DRD, art. 9.7: „În cazurile în care măsurile provizorii sunt abrogate sau încetează de a mai fi aplicabile datorită oricărei acţiuni sau omisiuni a reclamantului ori în cazurile în care se constată ulterior că nu a existat o atingere sau o ameninţare cu

b) ca urmare a oricărei acţiuni sau inacţiuni prejudiciabile ale reclamantului;

c) dacă s-a constatat că nu a existat o încălcare sau o tentativă de încălcare a unui drept asupra unei mărci înregistrate;

d) la decizia instanţei judecătoreşti, dacă există alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

(2) În cazul în care măsurile de asigurare a probelor au cauzat prejudicii şi dacă ele au fost declarate nule sau nevalabile, reclamantul urmează să achite pîrîtului o recompensă corespunzătoare.

Page 82: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

atingerea a unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare sunt împuternicite să ordone reclamantului, la cererea pârâtului, să acorde acestuia o despăgubire corespunzătoare ca reparaţie pentru orice daună provocată de aceste măsuri.” Articolul 67. Aplicarea măsurilor de

asigurare a probelor Măsurile privind asigurarea probelor

vor fi realizate cu participarea executorului judiciar şi a reprezentantului AGEPI, care vor putea fi asistaţi de un ofiţer de poliţie.

DRD, art. 6: 1. Statele membre se asigură ca, la cererea unei părţi care a prezentat elemente de probă în mod rezonabil, accesibile şi suficiente pentru a-şi sprijini afirmaţiile şi a precizat elementele de probă în sprijinul afirmaţiilor sale care se află sub controlul părţii adverse, autorităţile judiciare competente să poată ordona ca aceste elemente de probă să fie produse de partea adversă, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale. În sensul prezentului alineat, statele membre pot să prevadă că un eşantion rezonabil al unui număr mare de copii ale unei opere sau ale oricărui alt obiect protejat este considerat de către autorităţile judiciare competente ca reprezentând elemente de probă suficiente.

Articolul 68. Prezentarea şi asigurarea probelor în procesul de apărare a

drepturilor de proprietate intelectuală

(1) Dacă o parte argumentează că pretenţiile sale sînt fondate şi prezintă informaţii precum că anumite probe se află în gestiunea părţii opuse, instanţa de judecată va ordona ca aceste probe să fie prezentate într-un număr suficient şi rezonabil, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiei confidenţiale. În cazul în care au fost provocate pagube materiale, pentru determinarea acestora instanţa poate ordona suplimentar părţilor prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale.

(2) În cazul în care o parte la proces va

Page 83: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

2. În aceleaşi condiţii, în cazul daunelor provocate la scară comercială, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite autorităţile judiciare competente, dacă este cazul, la cererea unei părţi, să ordone comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale, care se află sub controlul părţii adverse, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale. TRIPS, art. 43.1: „1. În cazurile în care o parte va fi prezentat elemente de probă rezonabil de accesibile suficiente pentru a demonstra pretenţiile sale şi va fi precizat elementele de proba în susţinerea pretenţiilor sale care se găsesc sub controlul părţii adverse, autorităţile judiciare vor fi abilitate să ordone ca aceste elemente de probă să fie produse de către partea adversă, sub rezerva existenţei, în cazurile adecvate, a condiţiilor care să garanteze protecţia informaţiilor confidenţiale.” TRIPS, art. 43.2: „2. În cazurile în care o parte la o procedură va refuza voluntar si fără motiv valabil accesul la informaţii necesare sau nu va furniza astfel de informaţii intr-un termen rezonabil, sau va împiedica în mod notabil o procedură referitoare la o acţiune angajată pentru asigurarea respectării unui drept, un Membru va putea abilita autorităţile judiciare să stabilească determinări preliminare si finale, pozitive sau negative, pe baza in-formaţiilor care le

refuza nemotivat accesul la informaţiile necesare sau va întîrzia cu rea-credinţă prezentarea acestor informaţii, ceea ce va împiedica soluţionarea litigiului, instanţa se va pronunţa în privinţa admiterii sau respingerii acţiunii în baza informaţiilor disponibile, inclusiv a plîngerii sau pretenţiei prezentate de către partea lezată prin împiedicarea accesului la informaţii, cu condiţia de a acorda părţilor posibilitatea de a fi audiate cu privire la pretenţiile sau elementele lor de probă.

Page 84: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

vor fi fost prezentate, inclusiv a plîngerii sau pretenţiei prezentate de către partea lezata prin împiedicarea accesului la informaţii, cu condiţia de a acorda părţilor posibilitatea de a fi ascultate cu privire la pretenţiile sau elementele lor de proba.” TRIPS, art. 34.1: „1. Pentru scopurile procedurii civile referitoare la încălcarea drepturilor titularului menţionate la paragraful 1 b) al Articolului 28, dacă obiectul brevetului este un procedeu de obţinere a unui produs, autorităţile judiciare vor fi abilitate să dispună pârâtului să demonstreze ca procedeul utilizat pentru obţinerea unui produs identic este diferit de procedeul brevetat. În consecinţă, Membrii vor dispune, în cazul a cel puţin una din situaţiile de mai jos, ca orice produs identic fabricat fără consimţămîntul titularului brevetului va fi, până la proba contrarie, considerat ca fiind obţinut prin procedeul brevetat: a) produsul obţinut prin procedeul brevetat este nou; b) probabilitatea este mare ca produsul identic a fost obţinut prin procedeul respectiv şi ca titularul brevetului nu a putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce procedeu a fost de fapt utilizat.” DRD, art. 8.1: 1. Statele membre se asigură ca, în cadrul unei acţiuni referitoare la atingerea unui drept de proprietate intelectuală şi ca răspuns la o cerere justificată şi rezonabilă a reclamantului, autorităţile judiciare competente să

Articolul 69. Dreptul la informare

(1) Dacă în procesul examinării unui litigiu s-a constatat faptul încălcării drepturilor asupra unei mărci, instanţa judecătorească poate cere ca informaţiile privind originea şi

Page 85: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

poată ordona ca informaţiile privind originea şi reţelele de distribuţie a mărfurilor sau a serviciilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de contravenient şi/sau de orice altă persoană care: a) a fost găsită în posesia mărfurilor

contrafăcute la scară comercială; b) a fost găsită în timp ce utiliza

servicii contrafăcute la scară comercială;

c) a fost găsită în timp ce furniza, la

scară comercială, servicii utilizate în activităţi de contrafacere; sau

d) a fost semnalată, de către persoana

menţionată la lit. (a), (b) sau (c), ca intervenind în producerea, fabricarea sau distribuirea mărfurilor sau în furnizarea serviciilor.

DRD, art. 8.2: 2. Informaţiile menţionate în alin. (1) cuprind, după caz: a) numele şi adresele producătorilor,

fabricanţilor, distribuitorilor, furnizorilor şi ale celorlalţi deţinători anteriori ai mărfurilor sau ai serviciilor, precum şi ale angrosiştilor destinatari şi ale vânzătorilor cu amănuntul;

b) informaţii privind cantităţile

produse, fabricate, livrate, primite

reţelele de distribuţie a mărfurilor care încalcă un drept asupra unei mărci să fie furnizate de contravenient şi/sau de orice altă persoană care:

a) a fost găsită în posesia mărfurilor contrafăcute destinate comercializării;

b) a fost găsită în timp ce utiliza servicii contrafăcute în comerţ;

c) a fost găsită în timp ce furniza, cu scop comercial, servicii utilizate în activităţi de contrafacere; sau

d) a fost indicată, de către persoana menţionată la lit. a), b) sau c), ca fiind implicată în acţiunile de producere, fabricare sau distribuire a mărfurilor sau de furnizare a serviciilor.

(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) din prezentul articol cuprind, după caz:

a) numele şi adresele producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor şi ale celorlalţi deţinători anteriori ai mărfurilor, precum şi ale vînzătorilor angro şi cu amănuntul predestinaţi;

b) informaţii privind cantităţile de mărfuri produse, livrate, primite sau comandate, precum şi preţul acestora.

(3) Alin. (1) şi (2) din prezentul articol vor fi aplicate fără a aduce atingere prevederilor legale şi de reglementare care:

a) acordă titularului dreptul de a obţine informaţii mai detaliate;

b) reglementează utilizarea în cauzele civile sau penale a informaţiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol;

Page 86: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

sau comandate, precum şi preţul obţinut pentru mărfurile sau serviciile respective.

DRD, art. 8.3: 3. Alin. (1) şi (2) se aplică fără a aduce atingere altor dispoziţii legale şi de reglementare care: a) acordă titularului dreptul de a primi

informaţii mai extinse; b) reglementează utilizarea în cauzele

civile sau penale a informaţiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol;

c) reglementează răspunderea pentru

abuzul de drept la informare; d) dau posibilitatea să se refuze

furnizarea de informaţii care ar constrânge persoana menţionată în alin. (1) să admită propria sa participare sau cea a rudelor sale apropiate la o atingere adusă unui drept de proprietate intelectuală; sau

e) reglementează protecţia

confidenţialităţii surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter personal.

c) reglementează răspunderea pentru abuzul de dreptul la informare;

d) acordă posibilitatea de a refuza prezentarea informaţiilor care ar constrînge persoana menţionată la alin. (1) din prezentul articol să admită propria sa participare sau cea a rudelor sale apropiate la o încălcare a unui drept asupra mărcii, sau

e) reglementează protecţia confidenţialităţii surselor de informare sau procesarea datelor cu caracter personal.

DRD, art. 9.1: „Statele membre se asigură ca autorităţile judiciare competente să poată, la cererea reclamantului: a) să dea împotriva presupusului

Articolul 70. Ordonanţa de interzicere

(1) Dacă instanţa judecătorească a

Page 87: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

contravenient o ordonanţă de urgenţă cu scopul de a preveni orice atingere iminentă a unui drept de proprietate intelectuală, de a interzice, cu titlu provizoriu şi sub rezerva, dacă este cazul, plăţii unei daune cominatorii atunci când legislaţia naţională prevede acest lucru, ca atingerile prezumate aduse acestui drept să continue, sau de a subordona continuarea lor constituirii unor garanţii destinate să asigure despăgubirea titularului dreptului; o ordonanţă de urgenţă poate fi de asemenea dată, în aceleaşi condiţii, împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală; somaţiile împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a aduce atingere unui drept de autor sau unui drept conex sunt reglementate de Directiva 2001/29/CE;

b) să ordone sechestrarea sau

restituirea mărfurilor despre care se bănuieşte că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală pentru a împiedica introducerea sau circulaţia lor în circuitele comerciale.”

DRD, art. 9.2: „În cazul unei atingeri aduse la scară comercială, statele membre se asigură ca autorităţile judiciare competente să poată ordona, dacă partea lezată face

stabilit faptul sau iminenţa încălcării drepturilor asupra unei mărci, ea poate, la cererea titularului de drepturi, cu condiţia depunerii unei cauţiuni, să instituie unele măsuri de asigurare a drepturilor contra contravenientului şi/sau intermediarilor, cum ar fi:

a) să pronunţe cu titlu provizoriu o ordonanţă de interzicere a oricăror acţiuni ce constituie încălcare a drepturilor asupra unei mărci înregistrate;

b) să pună sechestru pe produsele suspecte pentru a preveni intrarea lor în circuitul economic;

c) să pună sechestru pe orice bunuri ale contravenientului, inclusiv să ordone blocarea conturilor bancare, prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, dacă încălcarea a fost comisă la scară comercială şi există riscul de nerecuperare a prejudiciilor.

(2) Măsurile de asigurare a drepturilor pot fi stabilite conform art. 64 fără a-l înştiinţa pe pîrît, dacă orice întîrziere poate cauza o daună ireparabilă titularului de drepturi sau există un risc de distrugere a probelor. Decizia instanţei va fi adusă imediat la cunoştinţa părţii afectate.

Page 88: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

dovada unor circumstanţe susceptibile de a compromite recuperarea daunelor-interese, sechestrul conservator al bunurilor mobile şi imobile ale presupusului contravenient, inclusiv blocarea conturilor sale bancare şi a altor bunuri. În acest scop, autorităţile competente pot să ordone comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale sau accesul corespunzător la informaţiile pertinente.” DRD, art. 9.4: 4. Statele membre se asigură ca măsurile provizorii menţionate în alin. (1) şi (2) să poată, în cazurile corespunzătoare, să fie adoptate fără ca pârâtul să fie audiat, în special atunci când orice întârziere ar fi de natură să provoace o daună ireparabilă titularului dreptului. În acest caz, părţilor li se aduce imediat la cunoştinţă acest lucru, cel târziu după aplicarea măsurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi audiat, are loc la cererea pârâtului pentru a se decide, într-un termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea sunt modificate, abrogate sau confirmate. DRD, art. 10: 1. Fără a aduce atingere eventualelor daune-interese datorate titularului dreptului în funcţie de atingerea adusă şi fără vreo despăgubire, statele membre se asigură ca autorităţile judiciare competente să poată ordona la cererea reclamantului luarea de măsuri corespunzătoare cu privire la mărfurile

Articolul 71. Măsuri corective

(1) Dacă s-a stabilit că a avut loc o încălcare a drepturilor, instanţa de judecată poate ordona, la cererea reclamantului, luarea de măsuri cu privire la mărfurile despre care s-a constatat că încalcă un drept asupra mărcii şi,

Page 89: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

despre care vor fi constatat că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală şi, în cazurile corespunzătoare, cu privire la materialele şi instrumentele care au servit în principal la crearea şi fabricarea acestor mărfuri. Printre aceste măsuri, vor figura în special: a) retragerea din circuitele

comerciale; b) retragerea definitivă din circuitele

comerciale; sau c) distrugerea. 2. Autorităţile judiciare ordonă ca aceste măsuri să fie puse în aplicare pe cheltuiala contravenientului, în afară de cazul când există motive speciale care se opun acestui lucru. 3. La examinarea unei cereri de măsuri corective, se va ţine seama de faptul că trebuie să existe o proporţie între gravitatea atingerii aduse şi măsurile corective ordonate, precum şi de interesele terţilor.

în cazurile corespunzătoare, cu privire la materialele şi instrumentele care au servit la crearea şi fabricarea acestor produse. Printre aceste măsuri vor figura în special:

a) retragerea provizorie a produsului din circuitul comercial;

b) retragerea definitivă a produsului din circuitul comercial, sau

c) distrugerea produsului, în cazul în care marca nu poate fi înlăturată de pe produs fără deteriorarea acestuia, precum şi în cazul în care înlăturarea mărcii nu va fi suficientă pentru a exclude încălcarea de drepturi.

(2) Măsurile menţionate în alin.(1) din prezentul articol se realizează din contul contravenientului, numai dacă nu există motive temeinice de a nu face acest lucru.

(3) La examinarea cererii de aplicare a măsurilor corective, instanţa de judecată se va conduce de principiul de echitate, seriozitatea încălcării, remedierile ordonate precum şi de interesele persoanelor terţe.

DRD, art. 11: „Statele membre se asigură ca, atunci când o hotărâre judiciară a fost luată constatând o atingere adusă unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare competente să poată emite împotriva contravenientului o somaţie cu scopul de a interzice continuarea acestei atingeri. Atunci când legislaţia naţională prevede acest lucru,

Articolul 72. Asigurarea executării hotărîrii judecătoreşti

În cazul în care a fost emisă o hotărîre

judecătorească de constatare a încălcării unui drept asupra mărcii, instanţa judecătorească, la cererea titularului, poate lua măsuri de asigurare a hotărîrii împotriva

Page 90: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

nerespectarea unei somaţii este pasibilă, dacă este cazul, de plata unor daune cominatorii, cu scopul de a-i asigura executarea. Statele membre se asigură de asemenea ca titularii de drepturi să poată cere o somaţie împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate de un terţ pentru a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, fără a aduce atingere art. 8 alin. (3) din Directiva 2001/29/CE.”

contravenientului, prin care acesta din urmă va fi somat să înceteze orice acţiune ce constituie încălcare a drepturilor titularului. În acest scop, instanţa judecătorească poate cere depunerea de către contravenient a unei cauţiuni sau garanţii echivalente corespunzătoare. Titularul de drepturi poate cere dispunerea acestor măsuri şi împotriva intermediarilor ale căror servicii sînt utilizate de un terţ pentru a încălca drepturile sale asupra mărcii.

DRD, art. 12

Măsuri alternative Statele membre pot să prevadă că, în cazuri corespunzătoare şi la cererea persoanei pasibile de măsurile prevăzute în prezenta secţiune, autorităţile judiciare competente pot să ordone plata către partea lezată a unei despăgubiri pecuniare în locul aplicării măsurilor prevăzute în prezenta secţiune, dacă această persoană a acţionat neintenţionat şi fără imprudenţă şi dacă aplicarea măsurilor respective i-ar provoca o pagubă disproporţionată şi dacă plata unei despăgubiri pecuniare către partea lezată pare satisfăcătoare în mod rezonabil.

Articolul 73. Măsuri alternative În cazul în care contravenientul a

cauzat neintenţionat sau din imprudenţă un prejudiciu material prin încălcarea drepturilor asupra mărcii, el va fi obligat de instanţa judecătorească, la cererea persoanei interesate, la plata unor despăgubiri pecuniare, în locul măsurilor de asigurare a drepturilor prevăzute de prezentul capitol. La stabilirea cuantumului despăgubirilor pecuniare se va lua în considerare cel puţin valoarea redevenţei datorate către titularul de drepturi în cazul utilizării autorizate a drepturilor asupra mărcii titularului.

DRD, art. 13.1:

Daune-interese

Articolul 74. Despăgubirile (1) La cererea părţii lezate,

Page 91: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

1. Statele membre se asigură ca, la cererea părţii lezate, autorităţile judiciare competente să ordone contravenientului care s-a dedat la o activitate de contrafacere cu bună ştiinţă sau având motive rezonabile de a şti acest lucru, plata către titularul dreptului de daune-interese adaptate pagubei pe care acesta a suferit-o în mod real din cauza atingerii aduse drepturilor sale. Când stabilesc daunele-interese, autorităţile judiciare: a) iau în considerare toate aspectele

corespunzătoare, cum ar fi consecinţele economice negative, în special pierderea câştigului, suferită de partea lezată, beneficiile realizate pe nedrept de contravenient şi, în cazuri corespunzătoare, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi dauna morală cauzată titularului dreptului din cauza atingerii aduse drepturilor sale;

sau

b) ca alternativă, pot hotărî, în cazuri

corespunzătoare, să fixeze o valoare forfetară pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi, cel puţin, valoarea redevenţelor sau drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală respectiv.

contravenientul care încalcă drepturile asupra unei mărci cu bună-ştiinţă sau avînd motive rezonabile de a şti acest lucru, va achita titularului de drepturi despăgubiri pentru daunele pe care acesta le-a suportat în mod real din cauza încălcării drepturilor sale. La stabilirea prejudiciilor:

a) se va ţine cont de toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecinţele economice negative, în special cîştigul nerealizat, suportate de partea lezată, beneficiile realizate pe nedrept de contravenient şi, în cazuri corespunzătoare, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi dauna morală cauzată titularului din cauza atingerii aduse drepturilor sale; sau

b) ca alternativă, se va putea stabili o sumă unică, în baza unor elemente cum ar fi, cel puţin, valoarea redevenţei sau încasările care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizaţia de a utiliza marca respectivă.

(2) Atunci cînd contravenientul a comis o încălcare din neştiinţă sau fără a avea motive rezonabile de a şti acest lucru, el se obligă să recupereze beneficiile nerealizate sau pagubele aduse titularului de drepturi, stabilite prin legislaţia în vigoare.

Page 92: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

DRD, art. 13.2: 2. Atunci când contravenientul s-a dedat la o activitate de contrafacere fără a şti sau fără a avea motive rezonabile de a şti acest lucru, statele membre pot să prevadă că autorităţile judiciare vor putea ordona recuperarea beneficiilor sau plata de daune-interese susceptibile de a fi stabilite dinainte. Articolul 75. Cheltuieli de judecată

Cheltuielile de judecată stabilite de

instanţa judecătorească în mod rezonabil şi proporţional cu cauza respectivă, care au fost efectuate de partea care a cîştigat procesul, vor fi suportate, potrivit regulii generale, de către partea care a pierdut procesul.

DRD, art. 15: „Statele membre se asigură ca, în cadrul acţiunilor în justiţie introduse pentru atingerea adusă unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare să poată ordona, la cererea reclamantului şi pe cheltuiala contravenientului, măsuri corespunzătoare pentru difuzarea informaţiilor cu privire la hotărâre, inclusiv afişarea hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială. Statele membre pot să prevadă măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanţelor particulare, inclusiv o publicitate de mare amploare.”

Articolul 76. Măsuri de publicitate (1) În cadrul acţiunilor înaintate

pentru încălcarea unui drept protejat asupra mărcii, instanţa judecătorească competentă poate să ordone, la cererea reclamantului şi pe cheltuiala persoanei care a încălcat dreptul protejat, măsuri corespunzătoare în scopul difuzării informaţiei privind hotărîrea judecătorească, inclusiv afişarea acesteia, precum şi publicarea integrală sau parţială a hotărîrii.

(2) Instanţa judecătoreasca competentă va putea ordona şi măsuri suplimentare de publicitate corespunzătoare împrejurărilor

Page 93: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

speciale, inclusiv o publicitate de mare amploare.

CAPITOLUL VII. ÎNREGISTRAREA INTERNAŢIONALĂ A MĂRCILOR

Articolul 77. Prevederi generale

Prevederile prezentei legi se aplica mutatis mutandis şi înregistrărilor internaţionale conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament care au ca ţară de origine sau care îşi extind efectele lor în Republica Moldova, afara de cazul în care prin aceste convenţii se prevede altfel.

Articolul 78. Cererea internaţională

(1) Cererea internaţională conform art. 3 al Aranjamentului de la Madrid pentru o marcă înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor, sau cererea internaţională conform art. 3 al Protocolului referitor la Aranjament, după caz, pentru o marcă depusa spre înregistrare sau

Page 94: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor, având ca ţară de origine Republica Moldova, se depune la Biroul Internaţional prin intermediul AGEPI.

(2) Cererea internaţională în conformitate cu alin. (1) poate fi depusă de orice persoană fizică sau juridică care are în Republica Moldova o întreprindere industrială sau comercială efectivă şi funcţională, sau în lipsa acesteia, îşi are aici domiciliul, sau în lipsa acestora, este cetăţean sau resortisant al Republicii Moldova.

(3) Cererea internaţională care trebuie să se bazeze pe o marcă înregistrată, depusă la AGEPI până la data înregistrării mărcii va fi considerată depusă la AGEPI la data înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor.

(4) Cererea internaţională trebuie perfectată în conformitate cu prevederile Regulamentului comun şi să conţină menţiuni speciale referitoare la ţările, asupra cărora se solicită extinderea teritorială a protecţiei care rezulta din înregistrarea internaţională.

Articolul 79. Taxele pentru cererea

internaţională

(1) Depunerea cererii internaţionale este însoţită de achitarea următoarelor taxe:

a) la AGEPI - pentru recepţionarea,

Page 95: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

verificarea, examinarea si transmiterea acesteia la Biroul Internaţional;

b) la Biroul Internaţional – pentru înregistrarea mărcii, conform prevederilor art. 8.2) al Aranjamentului de la Madrid şi/sau art. 8 alin. (2) sau, după caz, art. 8 alin. (7) al Protocolului referitor la Aranjament.

Dacă taxele nu sunt achitate, cererea internaţională se consideră nedepusă.

(2) Taxele conform alin. (1) pentru o cerere internaţională menţionată la art. 78 alin. (3) trebuie achitate la data înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor.

(3) Taxele prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi achitate direct sau pot fi transferate la Biroul Internaţional prin intermediul AGEPI.

Articolul 80. Procedura de verificare a cererii internaţionale la AGEPI

(1) În termen de o lună de la data

recepţionării, AGEPI examinează şi verifică documentele cererii internaţionale în vederea respectării prevederilor art. 78 alin. (4) şi a corespunderii datelor cererii cu cele înscrise în Registrul Naţional al Mărcilor, sau, după caz, în Registrul Naţional al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor.

(2) Dacă cererea corespunde cerinţelor prevăzute de prezenta lege şi prevederilor

Page 96: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Regulamentului comun, AGEPI semnează cererea, indicând data depunerii cererii la AGEPI şi expediază un exemplar al acesteia în adresa Biroului Internaţional, iar un exemplar solicitantului, drept confirmare a depunerii cererii.

(3) Data înregistrării internaţionale în sensul art. 3 alin. (4) al Aranjamentului de la Madrid sau, după caz, art. 3 alin. (4) al Protocolului referitor la Aranjament, avănd ca ţară de origine Republica Moldova, va fi considerată data la care cererea internaţională a fost depusă la AGEPI, cu condiţia ca aceasta să fie primită de Biroul Internaţional în termen de 2 luni din data respectivă, în caz contrar înregistrarea internaţională va avea data la care cererea internaţională a fost primita de Biroul Internaţional.

(4) Dacă în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt depistate greşeli sau inexactităţi, a căror corectare necesită acordul solicitantului, în particular, concretizarea listei de produse, AGEPI notifică solicitantul şi îl invită să remedieze greşelile sau inexactităţile într-un termen rezonabil, ţinând cont de prevederile alin. (3).

Articolul 81. Cererea de desemnare posterioară

(1) Titularul unei înregistrări

internaţionale, având ca ţară de origine

Page 97: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

Republica Moldova, poate solicita extinderea teritorială posterioară a protecţiei acestei înregistrări asupra uneia sau mai multor ţări, care nu au fost indicate în cererea internaţională iniţială, pentru toate sau pentru o parte din produsele şi serviciile enumerate în înregistrarea internaţională prin depunerea unei cereri de desemnare posterioară la Biroul Internaţional, prin intermediul AGEPI.

(2) Cererea conform alin. (1) este însoţită de achitarea taxelor. Articolul 79 alin. (1) şi alin. (3) se aplică mutatis mutandis.

(3) Articolul 80 se aplică mutatis mutandis.

(4) Extinderea teritorială posterioară va produce efecte de la data la care va fi înscrisă în registrul internaţional şi valabilitatea ei va înceta odată cu expirarea înregistrării internaţionale la care se referă.

Articolul 82. Procedura de examinare a registrării internaţionale notificate de Biroul

Internaţional

(1) Orice înregistrare internaţională având ca ţară desemnată Republica Moldova, sau, după caz, care este obiectul extinderii teritoriale posterioare asupra Republicii Moldova, notificată de Biroul Internaţional, este supusă procedurii de opoziţie conform art. 40 şi examinării de fond conform art. 41 în aceleaşi condiţii ca şi cererea depusă direct la

Page 98: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

AGEPI.

(2) Prin derogare de la art. 40 alin. (1), opoziţia împotriva unei înregistrări internaţionale, poate fi formulată în termen de 6 luni de la publicarea oficială de către Biroul Internaţional a datelor referitoare la extinderea efectelor acestei înregistrări internaţionale asupra Republicii Moldova.

(3) Dacă înregistrarea internaţională supusă examinării conform alin. (1) nu întruneşte condiţiile de protecţie prevăzute de lege, sau dacă a fost formulată o opoziţie împotriva acestei înregistrări internaţionale, AGEPI emite un refuz provizoriu pentru toate sau, după caz, pentru o parte din produsele sau serviciile solicitate, pe care îl notifică Biroului Internaţional.

(4) Orice procedură prevăzută de lege, ulterioară refuzului provizoriu menţionat la alin. (3), va fi efectuată direct între AGEPI şi solicitantul reprezentat de un mandatar autorizat.

(5) După emiterea deciziei definitive referitoare la înregistrarea internaţională în cauză, AGEPI va notifica Biroului Internaţional:

a) fie că protecţia mărcii este refuzată; b) fie că marca este protejată pentru

Page 99: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

toate produsele şi/sau serviciile solicitate;

c) fie produsele şi/sau serviciile pentru care marca este protejată.

(6) AGEPI, conform procedurilor prevăzute, va informa Biroul Internaţional despre toate hotărîrile definitive ale instanţelor judecătoreşti cu privire la respingerea, revocarea, parţială sau integrală, radierea, invalidarea sau modificarea deciziilor de refuz, referitoare la înregistrările internaţionale.

Articolul 83. Efectele înregistrării

ernaţionale în care este desemnată Republica Moldova

(1) Orice înregistrare internaţională în care este desemnată Republica Moldova, începând din data înregistrării internaţionale, sau, după caz, din data desemnării posterioare a Republicii Moldova, are aceleaşi efecte ca şi cum marca ar fi fost depusă spre înregistrare direct la AGEPI.

(2) Dacă AGEPI nu a notificat la Biroul Internaţional nici un refuz în conformitate cu art. 82 alin. 3, sau dacă refuzul notificat a fost ulterior retras în tot sau în parte, protecţia mărcii în Republica Moldova, începând din data indicată în alin. (1), va fi aceeaşi ca şi în cazul în care marca ar fi fost înregistrată direct la AGEPI.

(3) Dacă protecţia mărcii a fost refuzată

Page 100: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

conform art. 82 alin. (5) lit. a), se consideră că în Republica Moldova înregistrarea internaţională corespunzătoare nu a produs efectele menţionate la alin. (1) şi (2).

Articolul 84. Substituirea unei

mărci înregistrate anterior în Registrul Naţional al Mărcilor cu o

înregistrare internaţională ulterioară La cererea titularului unei mărci

înregistrate anterior în Registrul Naţional al Mărcilor, AGEPI, în conformitate cu art. 4 bis al Aranjamentului de la Madrid sau cu art. 4 bis al Protocolului la Aranjament, va lua act de substituirea acestei mărci cu o înregistrare internaţională ulterioară a aceleiaşi mărci pe numele aceluiaşi titular pentru aceleaşi produse şi/sau servicii, care îşi extinde efectele în Republica Moldova. Substituirea va fi înscrisă în Registrul Naţional al Mărcilor şi nu va prejudicia drepturile dobândite anterior de titular.

Articolul 85. Transformarea înregistrării internaţionale în cerere

naţională

(1) Titularul unei înregistrări

Page 101: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

internaţionale, având ca ţară desemnată Republica Moldova, în conformitate cu Protocolul referitor la Aranjament, poate solicita transformarea înregistrări internaţionale în cerere de înregistrare a aceleiaşi mărci la AGEPI, în cazul când înregistrarea internaţională este radiată, la solicitarea oficiului ţării de origine al acesteia, în ceea ce priveşte totalitatea sau o parte a produselor si serviciilor enumerate în respectiva înregistrare.

(2) Cererea de înregistrare a mărcii conform alin. (1), va fi tratată ca şi cum ea ar fi fost depusă la AGEPI de la data înregistrării internaţionale sau, după caz, de la data extinderii teritoriale posterioare asupra Republicii Moldova, iar dacă înregistrarea internaţională avea prioritate, atunci această cerere va beneficia de aceeaşi prioritate, cu condiţiile ca:

a) cererea de transformare să fie depusă în termen de 3 luni de la data la care înregistrarea internaţională a fost exclusă din registrul internaţional;

b) produsele şi serviciile enumerate în cerere să fie acoperite de lista produselor şi serviciilor cuprinse în înregistrarea internaţională referitor la Republica Moldova;

c) cererea menţionată să corespundă tuturor prevederilor legii şi Regulamentului de aplicare;

d) cererea să fie însoţită de dovada

Page 102: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

achitării taxelor stabilite. (3) Cererea de transformare va fi însoţită

de un document eliberat de Biroul Internaţional, care să indice marca şi produsele şi/sau serviciile pentru care a fost desemnată Republica Moldova înainte de radierea înregistrări internaţionale din registrul internaţional.

(4) Dacă la data radierii înregistrări internaţionale din registrul internaţional termenul prevăzut pentru notificarea unui refuz provizoriu conform art. 5 alin. (2) al Protocolului referitor la Aranjament a expirat, şi dacă la această dată AGEPI nu a emis nici un refuz şi nu există careva litigiu în instanţă privind retragerea protecţiei referitor la marca dată, procedura de opoziţie conform art. 40 nu se va aplica, iar AGEPI va efectua înregistrarea mărcii conform art. 45.

CAPITOLUL VIII. PREVEDERI COMUNE

Articolul 86. Competenţa în soluţionarea

litigiilor

(1) Litigiile care apar la aplicarea prezentei legi se soluţionează de către Comisia de Contestaţii a AGEPI, Arbitrajul specializat sau de către Curtea de Apel Chişinău.

(2) Comisia de Contestaţii a AGEPI

Page 103: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

soluţionează litigiile privind: contestarea deciziilor emise de subdiviziunile AGEPI.

(3) Curtea de Apel Chişinău soluţionează litigiile privind :

a) dreptul de proprietate asupra unei mărci;

b) licenţierea mărcilor; c) acţiunile de apărare a drepturilor

asupra mărcii; d) anularea mărcilor; e) acţiunile referitoare la declaraţia de

neîncălcare a dreptului; f) măsurile de asigurare a probelor pînă

la intentarea acţiunii; g) măsurile preventive şi provizorii

prevăzute la art. 72; h) măsurile care decurg din examinarea

de fond în judecată; i) examinarea contestaţiilor depuse

împotriva hotărîrilor Comisiei de contestaţii a AGEPI.

j) decăderea din drepturile asupra mărcii; k) constatarea notorietăţii mărcilor. (4) Arbitrajul specializat examinează

litigiile apărute în relaţiile legate de proprietatea industrială, atât contractuale, cât şi necontractuale, şi anume cele privind:

1) prioritatea; 2) eliberarea certificatului de înregistrare

a mărcii; 3) acordarea şi folosirea drepturilor

conferite prin certificatul de înregistrare a mărcii;

Page 104: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

4) încălcarea dreptului exclusiv al titularului certificatului de înregistrare a mărcii;

5) raporturile dintre licenţiar şi licenţiat în vederea:

a) modului de remunerare; b) dreptului de depunere a cererii; c) preţului licenţei; d) divulgărilor care au cauzat pagube

materiale; e) cuantumului onorariului; 6) stabilirea titularului certificatului de

înregistrare a mărcii; 7) alte litigii ce nu sunt legate de

activitatea organelor de stat.

Articolul 87. Taxele (1) Depunerea şi examinarea cererii de

înregistrare a mărcii, înaintarea opoziţiei, a contestaţiei, înregistrarea mărcii şi eliberarea certificatului de înregistrare, reînnoirea unei mărci, precum şi efectuarea altor acţiuni cu semnificaţie juridică ce ţin de procedurile de examinare a cererii şi de protecţia juridică a mărcii sînt supuse taxelor.

(2) Acţiunile pentru care se percepe taxa şi cuantumurile de plată se aprobă de către Guvern.

Page 105: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

(3) Taxele se achită de către solicitant, titular sau orice persoană fizică sau juridică împuternicită.

(4) Taxele plătite, cu excepţia taxei pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii, se restituie plătitorului, la cererea acestuia, dacă nu s-a început efectuarea procedurilor pentru care acestea au fost plătite.

(5) Taxa plătită într-un cuantum mai mic decît cel stabilit se ia în considerare după achitarea diferenţei, iar procedura începe din momentul achitării taxei integrale.

(6) În cazul solicitării efectuării procedurilor în regim de urgenţă, taxa pentru urgentare se plăteşte cu o majorare de 100% de la taxa stabilită pentru procedura respectivă, iar termenul de efectuare a acţiunilor respective se reduce de două ori.

(7) Opoziţiile şi contestaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale se examinează fără plată în cazul în care acestea acţionează în interesul statului sau în interes public.

Articolul 88. Drepturile persoanelor fizice şi juridice străine

Persoanele fizice şi juridice străine vor

beneficia de acelaşi tratament şi de drepturile acordate prin prezenta lege ca şi persoanele

Page 106: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

fizice şi juridice din Republica Moldova.

Capitolul IX. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 89. Intrarea în vigoare şi

aplicabilitatea (1) Prezenta lege intră în vigoare la 3

luni de la data publicării. (2) La data intrării în vigoare a prezentei

legi se abrogă Legea Republicii Moldova nr. 588-XIII din 22 septembrie 1995 privind mărcile şi denumirile de origine a produselor.

(3) Se stabileşte că: - cererile de înregistrare a mărcilor,

procedurile de examinare a cărora nu s-au încheiat pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, se examinează în modul stabilit de prezenta lege;

- certificatele de înregistrare a mărcilor eliberate de AGEPI pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi se echivalează, în ceea ce priveşte regimul juridic, cu certificatele de înregistrare a mărcilor eliberate în conformitate cu prezenta lege;

- litigiile care la data intrării în vigoare a prezentei legi se află în curs de examinare se vor soluţiona în conformitate cu normele legii în vigoare la data apariţiei litigiului;

Articolul 90. Organizarea executării

Page 107: Tabelul de concordanţă - gov.md de armonizare a...internaţionale. Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după

prezentei legi Guvernul, în termen de 3 luni: - va prezenta Parlamentului propuneri

privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

- va aduce propriile acte normative în concordanţă cu prezenta lege.

Preşedintele Parlamentului