tab lou rile razboiului rece.rezumat

8/7/2019 Tab Lou Rile Razboiului Rece.rezumat

1/17

MIRCEA MALITA TABLOURILE RAZBOIULUI RECE

Capitolul 1: CRIZA RACHETELOR

In cadrul sesiunii a 17-a a Adunarii Generale a ONU de la New york, 1962, s-a

discutat despre doua mari crize ale timpului: Criza Berlinului si criza Cubei, crize ce

aveau loc pe fundalul unui sistem international ce parcurgea perioada razboiului rece

intre ce doua mari puteri.

Criza Cubei a debutat atunci cand a fost descoperit arsenal (rachete) pe teritoriul

cubanez. Dupa data de 22 noiembrie 1962 au avut loc timp de trei zile sedinte ale

Cosiliului de securitate prin care se incerca descoperirea provenientei arsenalului si apoi s-aincercat medierea conflictului indirect dintre cele doua puteri. Castro a afirrmat ca acceptat

acestea incercand sa isi ia masuri de aparare fata de amentarea externa.

Aceasta criza putea deveni inceputul unui razboi nuclear, fapt ce le dadea

cetatenilor americani motive de panica. Kennedy a anunat instituirea blocadei navale

a Cubei pn la ridicarea rachetelor sovietice i a fcut cunoscut c, la cea mai mic

ncercare de a le folosi mpotriva SUA, va ordona o replic n aceiai termeni.

Singurul vas ce avea drept de trecere fiind petrlierul numit Bucuresti.Generalul U. Thant a trimis apeluri private lui Kennedy si lui Hrusciov prin care

ruga ca guvernele celor doua state sa incerce evitarea agravarii problemei. Pe 25

octombrie, doua vase sovietice au incercat sa intercepteze petrolierul Bucuresti dar

fara nici un rezultat.

Pe 26 octombrie, sovieticii au afirmat ca vor retrage arsenalul cu conditia ca SUA

sa promita ca nu va invada Cuba. O zi mai tarziu, Hrusciov a mai adaugat o conditie,

aceea ca americanii sa retraga si bazele din Turcia.

Kennedy si sfatuitorii sai au fost de acord sa retraga in secret bazele din Turcia.

Pe 28 noiembrie URSS anunta ca vor demonta si indeparta armele ofensive

sovietice din Cuba, SUA a retras blocada navala si si-a retras proiectilele din Turcia.


2/17

Capitolul 2: MISIUNE LA HARRIMAN

La cateva luni dupa terminarea "crizei rachetelor" din Cuba, din octombrie 1962,

se va face un pas important in directia imbunatatirii relatiilor romano-americane.

Acest lucru se petrecea pe fundalul negocierilor pentru semnarea unui acord de

interzicere a experientelor nucleare.

Malita povesteste: "Gheorghe Gheorghiu-Dej m-a chemat la el si mi-a spus ca-l

voi intalni la Washington pe Harriman. El s-a ocupat de tratat. Cauta sa-l intalnesti.

Cunosti pozitia noastra. Suntem interesati in obtinerea de licente industriale care ne-

au fost refuzate. Am vrea sa stim daca putem conta pe o schimbare in acest sens. Ar

trebui sa inteleaga ce inseamna pentru noi acordarea unui sprijin in proiectele pe care

le avem. Avem destul necaz cu cei care vor sa ne indrume intr-o directie din care

Romania nu se alege cu nimic. Am aprecia acest sprijin si nu-l vom uita. Cred ca si ei

ar putea fi interesati sa vada ca avem o politica externa independenta si ca gandim cu

capul nostru."

La 8 august 1963, Mircea Malita se afla in fata lui Harriman. Dupa ce a semnat in

numele Romaniei Tratatul de interzicere a experientelor nucleare, Harriman i s-a

adresat cu cordialitate: "Am auzit ca v-ati interesat de programul meu. Timpul e

limitat si am un program foarte incarcat. Ce-ar fi sa ramaneti la mine si sa dejunam

impreuna?".

Malita considera intalnirea cu Harriman un moment cu valoare istorica. Fara

indoiala, Harriman a fost o mare personalitate a politicii Statelor Unite, iar pentru

diplomati este o figura legendara.

Trei romani s-au dus la intalnirea cu Harriman: Malita, ambasadorul Balaceanu si

un consilier. Harriman i-a condus prin cladire, intr-un fel de tur al gazdei, apoi i-a

condus intr-o sala unde era pregatita o masa pentru sase persoane. Din partea

americana, participau, alaturi de Harriman, ambasadorul Crawford si Vedeler, care se

ocupa in Departamentul de Stat de relatiile cu Romania.

Harriman era un conviv agreabil, isi aminteste Malita: "A elogiat rolul regelui

Mihai la 23 august. A fost invitat de Rege la Sinaia, unde s-a dus insotit de fiica lui, in

1946... Avea amintiri placute, tinea minte ca a jucat tenis cu Petru Groza si cum arata


3/17

Bucurestiul la sfarsitul razboiului, cand era pavoazat de patru portrete: Stalin,

Churchill, Roosevelt si Charles de Gaulle. Harriman si-a mai amintit ca la Conferinta

de Pace din 1947 de la Paris, in cadrul careia s-a hotarat realipirea intregii

Transilvanii la Romania, a fost membru al comisiei pentru tara noastra." Apoi, brusc,

Harriman l-a intrebat pe Malita: "Cum merg schimburile cu Romania? Ce puteti

vinde?"

A urmat o conversatie despre tarifele discriminatorii, achizitionarea de tehnologie

americana, licente, credite. La acest punct, Harriman a emis prima sa opinie

interesanta pentru romani, scrie Malita: "exista bunavointa in cercurile oficiale

americane in privinta imbunatatirii relatiilor cu Romania".

De la problemele economice, discutia a alunecat in sfera politicii. Harriman a

ascultat cu atentie spusele lui Malita privind politica romaneasca. De fapt, Malita

repeta ideea subliniata de Gheorghiu-Dej: "Ca tara socialista, politica romaneasca e

orientata spre rezolvarea intereselor vitale ale tarii, in cadrul unei politici in care

independenta este un principiu ferm." A urmat raspunsul lui Harriman, care, dupa

Malita, reprezenta incheierea misiunii: "Momentul trebuie folosit pentru

imbunatatirea relatiilor, in special in domeniul economic. Statele Unite privesc cu

simpatie eforturile Romaniei in domeniul economic si este dornic sa ajute". Malita

povesteste ca ar fi vrut sa-l intrebe pe american, asa cum se obisnuieste in tratativele

comerciale, "It's a deal? Cum ar fi: batem palma, s-a facut, ne-am inteles? Au vazut

oare americanii, intr-adevar, ca se deschide pentru ei discret si normal o poarta si ca

pot veni pe ea fara tam-tam sau acorduri solemne si fara a pune conditii (no strings

attached) in calea acestei intelegeri? Ca si cum i-ar fi citit gandurile, Harriman a

adaugat brusc: "Spune-i domnului Gheorghiu-Dej din partea mea ca americanii nu au

consimtit niciodata ceea ce se numeste Impartirea de la Yalta. Eu am fost acolo.

Pentru noi, procentele lui Churchill nu au fost valabile. In intelesul americanilor,acordul trebuia sa fie fifty-fifty! Niciodata nu ne-am schimbat parerea."

Reintors acasa, Malita a fost chemat de urgenta la mare, unde isi petrecea vacanta

conducerea tarii. Ambasadorul roman avea sa-i raporteze lui Gheorghiu-Dej succesul

misiunii sale: Harriman daduse unda verde relatiilor romano-americane. Gheorghiu-

Dej s-a bucurat, dar s-a aratat mai mult interesat de spusele lui Harriman privind

"biletelul de la Yalta". I-a cerut lui Malita sa repete de doua ori, cu exactitate, ce a

spus americanul.


4/17

Cap 3. Un vot disident la ONU. Denuclearizarea Americii Latine, 1963

Depasirea Crizei rachetelor din Cuba din 1962 a produs in relatiile si conduita

marilor puteri schimbari evidente in negocierea solutiilor privind controlul

armamentelor, in special a celui nuclear. In dezbateri s-a aflat Proiectul de Tratat al

Dezarmarii Generale si Complete. Ambele proiecte, unul al URSS si al doilea al SUA

prevedeau obiective radicale: toate fortele armate, armamentul si uzinele de

producere a armelor vor fi eliminate, cu exceptia ceruta de pastrare ordinii interne;

ordinea mondiala va fi pazita de o forta a Natiunilor Unite intarita pana la punctul ca

nici un stat sa nu o poata sfida. Urmau, insa, diferentele de abordare, punere inpractica si procedura. Sovieticii au parut mai grabiti, americanii, mai prudenti. Si

totusi dupa 10 ani prevazuti pentru dezarmarea reala a lumii, textul Tratatului era

inghetat la primele articole. De fapt in spate era un acord de a fi in dezacord al

superputerilor pentru a umili pe cel mai pretentios pacifist, pentru a linisti opinia

publica terorizata de experientele cu arme nucleare.

In 1962 si 1963 la Geneva s-a discutat un tratat de oprire a testelor nucleare ce se

referea la toate mediile in care experietntele puteau fi efectuate:sol, apa, aer sisubteran. Cand se parea ca lucrurile se pot rezolva si lucrarile Comitetului

progreseaza in directia interzicerii comprehensive, brusc in cadrul unei conferinte

tripartite a puterilor nucleare(SUA, Anglia, URSS) s-a decis asupra unui tratat de

incetare partiala a experientelor nucleare, doar in primele trei medii, lasand pe cel

subteran permis in continuare. 100 de tari s-au inscris la semnarea acestui tratat.

Acesta a deschis o noua fereastra ce a aratat mecanismul de baza al razboiului rece-

confruntarea intre cele 2 superputeri si intre aliantele militare si politice opuse fara a

recurge la arme nucleare. A fost elaborat un mecanism de veghere a acestei intelegeri

tacite care presupunea o incredere reciproca. Conferintele de la Geneva erau parte din

acest mecanism.

Conceptul de zona denuclearizata este strans legat de structura si functionarea

Raboiului rece. A fost un sistem bazat pe balanta nucleara care presupunea

interzicerea folosirii armelor nucleare atat pe teritoriile superputerilor cat si pe cele ale

membrilor celor 2 aliante. Acestea din urma au lansat initiativa crearii propriei zone


5/17

denuclearizate. Cel care a sustinut problema denuclearizarii Americii Latine la

sesiunea Adunarii Generale ONU la New York a fost ambasadorul mexican Alfonso

Garcia Robles (unul dintre partinii Cartei ONU). Ideea a apartinut initial Braziliei

insa nu a fost dusa mai departe deorece Brazilia era cunoscuta pentru posibila intentie

de a produce arma nucleara. Premisa generala a denuclearizarii zonei consta in teama

tarilor latino-americane de a vedea continetul lor transformat in teatru de conflict

nuclear, traita in timpul crizei rachetelor nucleare. Inainte de antrenarea forumului

mondial, a fost nevoie de consensul tarilor latino-americane. Robles convinge Bolivia,

Brazilia, Chile si Ecuador care se arata entuziaste de proiect; astfel este sezizata

Declaratia Oficiala a celor 5 state Comitetul celor 18 de la Geneva si se incep

dezbaterile. Secretarul General al ONU a afimart ca ideea zonelor denuclearizate e

intampinata favorabil la ONU. Problema a fost apta de a fi introdusa pe agenda

sesiunii a XVIII-a a Adunarii Generale. A fost urmarita o rezolutie, care nu era greu

de obtinut din cauza majoritatii tarilor in curs de dezvoltare sau nealiniate, grup din

care latino-americanii faceau parte. Cuba a fost cea care a avut obiectii in privinta

denuclearizarii Americii Latine. Nu se opunea dar critica initiativa si proiectul care nu

prevedea garantii de securitate. Denuclearizarea urma sa fie reala cand SUA ar da

asigurari privind denuclearizarea zonei Canalului Panama si a Puerto Rico si daca si-

ar retrage bazele din zona si trupele din Guantanamo. URSS si alte state socialiste ale

Europei de Est erau inclinate sa sprijine pozitia Cubei. A urmat votul. Pentru Romania

si Polonia votarea rezolutiei a fost o problema de semnificatie larga. Orice atitudine ar

fi adoptat ea avea din punct de vedee politic implicatii pentru politica lor externa.

Cele 2 tari au lansat si ele programe de denuclearizare a Europei Centrale (planul

Rapacki-Polonia), respectiv planul romanesc pentru crearea unei zone de pace in

Balcani, lipsita de baze militaee straine. Programele nu au fost tratate cu indiferenta

insa contextul international a dus la abandonarea lor. Cei doi reprezentanti din parteaRomaniei si Poloniei asteptau instructiuni de la guvernele lor.Un vot pozitiv ar fi pus

intr-o lumina favorabila initiativele pe care ambele tari nu incetau sa le citeze drept

actiuni proprii. Momentul votarii a fost pe 19 noiembrie 1963. Romania a votat da, da

pentru proiectul denuclearizarii Americii Latine; pentru prima data a votat in mod

diferit de URSS si celelalte tari ale grupului estic intr-o problema politica, motiv

pentru care a doua zi a aparut un articol Independenta Romaniei. Polonia a votat ca

restul grupului; abtinere. Situatia a fost paradoxala. Romania a spus da, dar s-a


6/17

alaturat argumentelor Cubei, iar Polonia s-a abtinut, sustinand grupului latino-

american.

Cap 4. Romania, tara in curs de dezvoltare. UNCTAD1, 1964

Dupa Decolonizare, proces cu rezultate considerabile si in timp ce Dezarmarea se

afla in plina efervescenta, un al3lea D anunta o alta problema pentru majoritatea

statelor si anume Dezvoltarea. Conferinta pentru Comert si Dezvoltare(UNCTAD) s-a

intrunit la Palatul Natiunilot la Geneva la 23 martie 1964. Desi Carta rezervase un locimportant promovarii unor standarde mai ridicate de viata, folosirea deplina a mainii

de lucru si conditii de progres si dezvoltare economica si sociala creand alaturi de

Consiliul de Securitate un Consiliu Economic si Social, precum si 4 Comisii

economice regionale, in primii ani problema dezvoltarii nu intrase pe agenda decat

indirect prin nemultumirea creata de inechitatea schimburiloe comerciale. Tarile

dezvoltate excelau in produse finite iar cele slab dezvoltate in materii prime. Pretul

primelor crestea mereu in timp ce categoria a2a se ieftinea fara incetare. Cererea

tarilor in curs de dezvoltare(noul nume pentru tarile subdezvoltate) a fost deci una

comerciala: stabilirea de termeni echitabili in schimburile dintre produsele finite si

materiile prime. La finele anului 1963 ONU numara 113 tari membre. Dintre

acestea,75 state in curs de dezvoltare supun o Declaratie comuna, in care afirma

pozitia lor in materie. Grupul acessta va ramane in fiinta decenii la rand. A adaugat

mai tarziu 2 membri si se va numi Grupul celor 77. A mai crescut cu peste 50 de

membri dar titulatura a ramas Grupul celor 77. Acesta critica ambele preocupari

dominante: aplicare neconditionata a clauzei natiunii celei mai favorizate(URSS) si

reducerea tarifelor (SUA). Cu aceasta indepartare de cele 2 blocuri Est si Vest si

situarea lor in problematica economica si sociala la distanta relativ egala de cele doua

grupuri, cei 77 s-au anuntat ca un bloc nou, dominant in votul Adunarii Generale,

unde detineau majoritate.

Conferinta de la Geneva s-a desfasurat in plenare si in cinci Comitete care oglindeau

problemele principale pentru Grupul 77: materii prime, produse manufacturate,

finantarea expansiunii comertului international si comertul invizibil, aranjamente


7/17

institutionale. Tarile dezvoltate opuneau masurilor de redresare cerute filosofia pietei

libere si puneau raspunderea in intregime pe incapacitatea tarilor in curs de

dezvoltare. In acelasi timp tarile socialiste atribuiau vina pentru situatia exploatrii

coloniale de catre tarile dezvoltate si dadeau cererilor tarilor in curs de dezvoltare

caracterul unor reparatii ce li se cuveneau. Aspiratia tarilor in curs de dezvoltare la

structura armonioasa a economiilor lor a fost in principiu acceptata. Cand insa grupul

a cerut la conferinta tratament preferential pentru produsele lor si pentru tanara lor

industrie din partea tarilor dezvoltate, fara reciprocitate, s-a izbit de obiectiile SUA.

Chestiunea a ramas in studiu.Finantarea a fost si ea o problema. Obiectivul fixat de

ONU, 1% din PIB-ul tarilor dezvoltate ce urma sa fie acordat ca asistenta tarilor

subdezvoltate nu fusese atins.(de exemplu Norvegia-0,92%; Luxembourg-0,81%,

Belgia-0,6%; Franta-0,4%; SUA-0,15% etc). 2 deziderate adresate catre tarile

dezvoltate si organismele internationale sunt promovarea in conditii corespunzatoare

si de garantii, a reesalonarii si consolidarii datoriilor externe ale tarilor individuale in

curs de dezvoltare; perioade apropriate de gratie di amortizare si rate rezonabile de

dobanzi. Nu numai asistenta tarilor sarace de catre tarile bogate a inghetat, dar nici

aceste cereri rezonabile n-au mai intrat in practica internationala iar distantele intre

cele 2 categorii de state s-au marit in loc sa se micsoreze. Pana la urma, problema s-a

incheiat printr-o rezolutie sovieto-americana ca ONU sa studieze in mod continuu si

concertat cum sa rezolve problemele reconversiei si un eventual ajutor ar fi putut fi

alocat.

La Conferinta exista o identitate de grup: A(tari dezvoltate din Occident), B(tari

dezvoltate socialiste), C(Grupul celor 77) si D(latino-americani). Grupul celor 77 a

atins dimensiunea de 120 state din cele 159 membre ale ONU. Alaturi de problemele

specifice a parut pe agenda la cererea celor 77, principiile care sa guverneze relatiile

internationale de comert si politicile de comert apte sa conduca la dezvoltare.Principiile fixau de fapt punct cu punct exigentele si ghidau programul revendicativ al

Noii Ordini Economice. Aceasta nu a fost acceptate de SUA(noua ordine exista si e

capitalismul) si de URSS(noua ordine exista si e socialismul). Noua ordine economica

internationala a gasit un suport pe plan teoretic din partea curentului ce se numea

scoala dependentei. Sistemul international era format dintr-un centru dominator si

inconjurat de cercuri cu diferite grade de dependenta, cu o soarta de exploatare a

zonei periferice de catre centru. Evolutia ulterioara a procesului inceput la Geneva a


8/17

aratat ca noua ordine a ramas litera moarta;nu au fost acceptate si nici nu s-a

materializat in actiuni si fapte. Marile sfidari ca razboiul petrolului(anii 70-crestere

spectaculoasa a pretului barilului de petrol) au avut un rezultat ambiguu; anumite tari

au castiat sume imense, dar sistemul occidental s-a consolidat. Vestul s-a putut mandri

ca a castigat lupta cu Noua Orinde; a mentinut controlul economiei mondiale si a

mentinut structura de dominatie: praspatia intre tarile dezvoltate si tarile in curs de

dezvoltare s-a agravat in mod dramatic.

Romania a inceput in anii 60 sa dezvolte un interes fata de tarile in curs de

dezvoltare si sa intrevada avantajele legaturilor economice cu ele. La semnarea

Actului final, delegatia romana a votat pentru in mod diferit de URSS si blocul

sovietic, pentru promovarea unor relatii economice stabile si echitabile de natura sa

creeze conditii favorabile progresului conomic al tutror tarilor in curs de dezvoltare,

sa consolideze independenta lor economica. Aceste voturi au facut ca pozitia

Romaniei sa fie larg dezbatuta in discutiile interne ale Conferintei. si sa fie comentata

de presa mondiala. Romania nu era pregatita pentru intrarea intr-un nou grup de

alianta si solidaritate economica ce ar fi putut fi interpretat ca un nou afront, o noua

slabire a legaturilor sale cu Moscova. Insa la Conferinta ministrilor de la Lina a fost

adoptata Declaratia de la Lima elaborata de Grupul celor 77 ce exprima cerintele si

principiile lor la care a aderat si Romania(se identifica cu efortuile statelor in curs de

dezvoltare). Primirea Romaniei in Grupul celor 77 s-a realizat in 1976.

Cap.5 Rezoluia European, ONU, 1965

n 1965, 118 de state fceau deja parte din Naiunile Unite, iar distribuia

geografic a membrilor s-a schimbat i ea n mod fundamental. Dac n 1945 fceau parte din ONU

aproape numai state nord- i sud-americane i state europene, n decursul valului de decolonizare s-

au adugat mai ales state asiatice i africane, ulterior i state din spaiul oceanic i caraibean. Astfel,

ONU s-a dezvoltat dintr-un for care fusese alctuit iniial mai ales din fotii aliai din cel de-al Doilea

Rzboi Mondial, ntr-o adevrat organizaie mondial.

Statele occidentale aveau o atitudine de respingere din ce n ce mai acut n ceea

ce privea majoritatea automat de dou treimi deinut de statele din lumea a treia. rile n


9/17

curs de dezvoltare se plngeau de 'ignorana minoritii' n ceea ce privea problemele cu care se

confrunta marea mas a oamenilor de pe Pmnt. rile industrializate i mai ales SUA - de

departe cel mai mare contribuabil al ONU -, se plngeau n schimb de 'tirania majoritii'

constituite din statele din lumea a treia n cadrul organelor ONU. i pentru c rile n curs de

dezvoltare contribuiau cu mai puin de trei procente la bugetul Organizaiei, americanii erau din

ce n ce mai puin dispui s accepte recomandrile i hotrrile acestora n chestiunile mai

importante, inclusiv n ceea ce privea bugetul ONU.

Dimensiunile politicii externe ale Romaniei pareau cuprinse in caracterizarea ei ca

tara socialista, europeana si in curs de dezvoltare. Pe plan politic si economic facea parte dintr-

un bloc, blocul sovietic sau lagarul socialist, iar intr-o terminologie mai blanda si geografica, din

Europa de Est. Constrangerile blocului se simteau in politica externa. O cale de iesire din bloc

era sustinerea unui dialog pe problemele globale ca dezarmarea sau dezvoltarea. Iar Romania a

demonstrat ca poate juca un rol important intr-un organism international ca ONU.

Anii 1962-1972 reprezinta perioada in care Romania a intrat in literatura politica

vestica sub numele de "cazul romanesc", "experimentul romanesc", "situatia specifica a Romaniei".

Proiectul prin care s-a obtinut in politica externa a Romaniei aceasta pozitie, cu aprecierile de

rigoare, era relativ simplu. Era incercarea de a slabi stransoarea camasii de forta pentru a obtine o

libertate mai mare de initiativa si de miscare si, totodata, slabirea pana la negarea totala a obligatiilor

ce-i reveneau prin logica si activitatea blocului. Erau folosite circumstantele mai favorabile ale

climatului international si angajarea Moscovei in incercari de destindere, fara renuntarea la citareacontinua a "blocului sau lagarului socialist". Discursul international al Romaniei invoca fara pauza

principiile suveranitatii, independentei si neamestecul in treburile interne, adoptate solemn de ONU

si reafirmate de sovietici in noua politica a coexistentei celor doua sisteme. Aceasta a condus la faza

urmatoare, rezumata in afirmatia "romanii se conduc dupa capul lor si dupa interesele proprii".

Deceniul de explicitare si aplicare a acestei idei, stimulata de criza rachetelor din

Cuba din 1962, ce i-a uluit pe conducatorii romani la Moscova, a cunoscut numeroase instante de

punere in practica a pozitiei romanesti. La inceput, au fost voturile la ONU si in organismele

internationale diferite de cele ale blocului. In 1963, primul astfel de vot politic la ONU a fost

exprimat pe tema denuclearizarii Americii Latine ("da" Romania, abtinere URSS si ceilalti). In 1964,

noua voturi diferite sunt date sprijinirii revendicarilor tarilor in curs de dezvoltare. In 1965 Romania

sustine si obtine la ONU o rezolutie privind cooperarea intre tarile europene, avand drept autori o

triada de tari din alianta estica, vestica si neutri. In 1967, Cornel Manescu, ministrul de Externe al

Romaniei, devine presedintele Adunarii Generale a ONU, aducand pentru prima oara un politician al

Europei de Rasarit in aceasta pozitie.


10/17

Dar aceste evenimente se produceau intr-un cadru diplomatico-juridic teoretic.

Existau si actiuni mai putin vizibile (intelegerea secreta Gheorghiu-Dej si Harriman in 1963), ca

regimul special acordat Romaniei de SUA, iesit la iveala curand, prin licentele internationale si

facilitatile economice acordate. Vizitele lui Ion Gheorghe Maurer la De Gaulle, Johnson

(presedintele SUA) si Mao Tze Dun demonstrau libertatea pe care Romania intelegea sa o practice in

afirmarea opiniilor proprii. In 1968, trei colocvii europene tinute la ADIRI (n.r. Asociatia de Drept

International si Relatii Internationale) dezbateau viitoarea conferinta europeana, dar putini isi mai

amintesc ca litera "C", simbolizand cooperarea in pregatirea CSE (Conferinta de Securitate

Europeana), a fost ceruta cu insistenta de delegatia romana la aceste reuniuni de experti de inalt

prestigiu si, in final, conferinta de la Helsinki s-a intitulat CSCE.

Gesturile mari din partea Romaniei care au surprins politica mondiala au fost doua:

mentinerea relatiilor diplomatice cu Israelul dupa razboiul din 1967 si stabilirea relatiilor diplomatice

cu RFG la un moment in care nici un membru al blocului nu le avea inca. Iar ca suprema

demonstratie a independentei de actiune si de desprindere de logica de bloc a rasunat decizia

Romaniei de a nu se alatura tarilor din alianta socialista care au invadat sau au sustinut intrarea

trupelor sovietice in Praga, pentru a impune o noua conducere a partidului si a ingropa primavara

pragheza.

In acelasi timp, erau intelese limitele de care sa tina seama o politica cvasi-autonoma.

Era perfect cunoscut faptul ca Romania apartinea lagarului condus de URSS in cadrul unei intelegeri

majore intre cele doua mari puteri care adoptasera, alaturi de respectarea cu strictete a regulii

nerecurgerii sub nici un motiv la armele nucleare, a excluderii razboaielor intre ele si intre aliatii lor,

inca un principiu de conduita reciproc respectat: neamestecul unuia in treburile zonei celeilalte.

Toate aceste intelegeri erau confidentiale, nescrise si, deci, absente din campul de observatie al

istoricilor sau al opiniei publice. Exersarea hegemoniei de superputeri impunea pentru membrii zonei

lor un regim stabil, prieten, aliat. Erau revolte sau incercari de eliberare de o parte sau de alta, dar nu

poate fi identificat nici un gest de solidaritate din cealalta directie, in afara protestelor verbale, adenuntarilor, a condamnarilor, ceea ce intra in zona acceptata, a confruntarii publicistice si

ideologice. Tradarea aliantei se pedepsea insa, de o parte si de alta, prin represiune armata. La

Bucuresti se stia prea bine ca invaziile militare sovietice au fost precedate de declaratii favorabile

iesirii din Tratatul de la Varsovia. La Budapesta si Praga acest lucru s-a comis deschis, urmat de

insulte adresate "puterii asiatice" in presa. Nici un reprezentant roman nu putea face nici cea mai

mica aluzie la posibilitatea retragerii tarii din Tratat. Nici cand Moscova comasa trupe la granita


11/17

Romaniei, in 1968, oricata condamnare era adresata Moscovei si oricata hotarare se manifesta in

apararea tarii la amenintarile externe, Tratatul nu era mentionat.

Cap.6 Lagrul socialist. Moscova, Bucureti, Sofia, 1966-1968

Tratatul de la Varsovia fusese creat in 1955 si numara 8 tari, dar prin retragerea

Albaniei ramasese in sapte: Bulgaria, Chehoslovacia, RDG, Polonia, Romania, Ungaria, URSS.

Numele lui era de Tratat de prietenie, colaborare si asistenta mutuala. Era o contrapartida la

NATO. Cele doua blocuri stateau fata in fata, ambele avand forte militare pregatite de confruntare.

Ambele proclamau scopuri defensive.

Tratatul de la Varsovia functiona dupa un calendar precis si respectat. Anual aproape

se tineau consfatuiri la nivelul sefilor de state, iar ministrii de externe si cei ai apararii se intruneau

cu aceeasi regularitate, deobicei inaintea consfatuirilor mari.

Anii 60 incepusera cu doua crize. Criza cubaneza zguduise balanta strategica,

amenintand pacea mondiala cu un conflict nuclear. Balanta a rezistat iar criza a fost depasita.

Cealalta criza, pe teritoriu european, era cea a Berlinului taiat in doua, o parte controlata de URSS,

cealalta aflat sub control.occidental cvadripartit . Este o lunga criza ce a durat peste patru ani (1958-

1963).

URSS-ul dorea recunoasterea RDG-ului ca stat de sine statator de catre Occident si

cerea ca Berlinul sa fie demilitarizat si sa devina un oras liber. Dupa mai multe ultimatumuri,

Hrusciov ia decizia de a construi la Berlin, in 1961, intai sarma ghimpata, apoi zidul ce despartea

dramatic si dureros orasul si doua populatii pentru a opri un exod al populatiei catre atractia

economica a vestului. Zidul va dura 28 de ani.

A doua miscare a lui Hrusciov a fost orientarea spre Cuba, pe care vroia sa o salveze

de amenintarile americane, prin instalarea pe teritoriul ei de rachete nucleare. Criza care a urmat a

fost de alta natura decat cea a Berlinului. De data aceasta, armele atomice erau puse in joc si

recurgerea la ele devenise plauzibila.

Intrebarile pe care si le punea grupul de strategie al lui Kennedy erau: nu insemnau

rachetele din Cuba o miscare intreprinsa de sovietici pentru a o folosi in schimbul Berlinului? La

intalnirea din 1961 dintre cei doi lideri, Hrusciov repetase ultimatumul fara iesire, iar Kennedy

replicase ca un atac asupra Berlinului va fi considerat un atac impotriva Americii si aliatilor ei, iar

daca razboiul va incepe, el va incepe la Moscova, nu la Berlin.


12/17

Cele doua crize provocate de Hrusciov s-au incheiat simultan. In cea cubaneza

obtinuse ceva, dar in cea berlineza, in afara de zid, nu obtinuse nimic.

Prin Razboiul Rece, lumea s-a transformat nu intr-un camp de confruntare directa

intre detinatorii balantei, ci intr-o devastatoare batalie prin interpusi si zone de influenta in care

cele doua puteri isi impuneau ordinea pe care o considerau necesara.

Capitolul 7: Crizele Orientului Mijlociu si Africa.ONU, New York ,

tarile arabe si Africa , 1967-1977

In noiembrie 1956 a fost creata prima forta internationala a ONU, UNEF(United

Nations Command for an Emergency International Force). Odata cu aceasta s-a doritpunerea in practica a 3 concepte in ceea ce priveste pacea : peace keeping, peace

making si peace building. Logica implementarii era simpla: ca sa mentii pacea trebuie

ca mai intai sau imediat dupa oprirea ostilitatilor sa o faci iar dupa aceea sa o

construiesti. Primul a fost pus in practica cu success dar peace makingul era un

domeniu in care marile puteri sau mediatorii independenti erau mai credibili decat

organizatia internationala iar conceptual de peace bulding este un principiu ce a fost

pus in practica cu success dupa anii 70.

Toate aceste principii au fost puse in practica in crize ce au aparu in perioada

Razboiului Rece , in special in cadrul crizelor din Orientul Mijlociu si cele din Africa.

Criza Suezului a izbucnit odata cu venirea la putere in Egipt , a lui Nasser si cu

dorinta acestuia de a construi un mare baraj pe Nil , cu efecte enrgetice , agricole si

industrial considerabile. Totusi acesta avea nevoie de sprijinul unor state ce i-ar fi

putut oferi asistenta financiara si nu numai, de aici pornind si atitudinea reticenta a

SUA fata de el (datorita relatiilor sale cu sovieticii). Anglia insa se arata dornica sa isi

pastreze influenta in Suez si de aceea propune in 1955 un plan de realizare a

constructiei in doua etape, care insa a fost retras in iulie 1956 din cauza faptului ca

Nasser a acceptat sprijin din partea sovieticilor. In Egipt se organizeza un meeting de

masa la Alexandria in urma caruia se afirma suveranitatea Egiptului asupra canalului

Suez.

Ca reactie a marilor puteri la nationalizarea Suezului s-au format doua mari curente

de opinie. Americanii doreau demararea unor conferinte in privinta conditiilor


13/17

utilizarii canalului in timp ce Marea Britanie si Franta militau pentru indepartarea prin

forta a conducatorului Egiptului.

Pozitia ONU fata de problema din Egipt a fost formulata in cadrul unei rezolutii in 6

principii care insa a fost respinsa de catre URSS prin folosirea dreptului de veto, la 12

octombrie 1956, Franta si Marea Britanie fiind nevoite sa puna la cale o alta strategie:

Israelul trebuia sa invadeze Egiptul, iar ele sa intervina, cerand retragerea celor doi

combatanti de la Canalul Suez. La 29 octombrie, trupele israeliene au invadat Sinaiul

iar in ziua urmatoare Franta si MB au formulat ultimatumul. Dar in aceeasi zi SUA au

introdus o rezolutie la Consiliul de Securitate , cerand imediat incetarea

ostilitatilor.La 2 noiembrie , Adunarea Generala a cerut incetarea ostilitatilor urmand

ca UNEF sa fie instalata pe linia internationala din Sinai si pe linia de demarcatie din

fasia Gaza , iar la inceputul lui martie 1957 trupele israeliene, franceze si engleze erau

retrase.

Razboiul de sase zile din 1967 reprezinta un alt episod important din cadrul

Razboiului Rece. In 1966, organizatii palestiniene de gherila atacau Israelul

determinandu-l ca in noiembrie 1966 sa intreprinda un raid de represalii impotriva

unui oras si a unor sate iordaniene. Siria fusese antrenata intr-o lupta aeriana cu

Israelul in august 1966, atmosfera ostila ia amploare in mai 1967 cand Siria cere

ajutorul tarilor arabe fata de un atac iminent, iar trupele egiptene erau puse in alerta.

La 16 mai , egiptenii au cerut retragerea tuturor trupelor ONU care au instalat posture

de observatie de-a lungul granitelor sale.Acest gest a stranit multa nehotarare in

cadrul ONU fapt pentru care a fost imposibil sa se ia o hotarare exacta in acesta

chestiune .Pana a se termina insa lucrarile Consiliului de Securitate, Israelul ataca la 5

iunie si reuseste sa ii invinga pe arabi intr-un razboi ce a durat doar 6 zile.Adunarea

Generala a fost intrunita la 17 inie, cu cateva luni inainte de deschidera sesiuniiextraordinare din septembrie care avea sa fie sub presedintie romaneasca. Romania nu

a rupt relatiile cu Israelul si a explicat pozitia sa propunand chiar infiintarea unei

chipe de mediere a conflictului formata din diplomati din 3 tari(Suedia, Mexic si

Romania). Consiliul de Securitate a preferat insa sa numeasca un reprezentant special

al Secretarului General pentru Criza din Orientul Mijlociu, care a fost ambasadorul

suedez Gunnar Jarring. Acesta insa a esuat in prerogativele sale deoarece principiul

pe care se baza Israelul in actiunile sale era acela de a obtine contacte directe si


14/17

deschise cu tarile arabe cu ultimul scop al incetarii conflictului si de recunoastere . In

noiembrie 1967 Consiliul de Securitate a votat proiectul de rezolutie al Lordului

Carradon, rezolutie ce prevedea retragerea trupelor israeliene din unele teritorii

precum si liberatea circulatiei in zona Suez, fiind un proiect de compromis ce a pus

capat siuatie conflictuale pentru moment.

A fost nevoie de o protonegociere pentru a ajunge la un consens cand a reizbucnit

conflictul dintre cele doua state in 1973 cand noul presedinte Sadat ,instalat dupa

moartea lui Nasser , hotaraste ca Egiptul impreuna cu Siria sa atace Israelul. Razboiul

Yom Kippur din octombrie 1973 a creat premisele impartirii in tabere adverse nu doar

a statelor implicate ci si a celor terte, macar din punct de vedere diplomatic. In acest

sens imediat dupa sfarsitul conflictului, arabii pregateau o intalnire la nivel inalt in

care pe ordinea de zi figura si luarea de masuri impotriva Romaniei , ca reactie la

continuarea relatiilor ei diplomatice pe perioada conflictului cu Israelul, intalnire ce ar

fi putut afecta grav economia romaneasca mai ales datorita importutilor de petrol din

tarile arabe. Pentru a preintampina luarea unor decizii drastice impotriva tarii noastre

s-a format o echipa diplomatica ce a calatorit in Beirut, Damasc, Bagdad, Iordania,

Kuweit,Bahrain,Qatar,Dubai,YemenOman,Tripoli, Senegal, Mauritania,Sudan si

Etipoia. Rezultatele muncii acestei echipe a fost unul pozitiv, la intalnirea finala,

impotriva Romaniei nu s-a mai luat nici o decizie de boicot.

Capitolul 8: Ghid personal de vizitare a galeriei de tablouri

Razboiul Rece a insemnat in primul rand conflict. Incepe cu confruntarea

superputerilor SUA si URSS, continua cu aceea a blocurilor lor militare , se revarsa in

cocnirile prin interpusi si lumea a treia sau interventii proprii, se exprima prin lupta

ideological si propaganda, este competitive economica , unde conceptia pietei

capitaliste se izbeste de dirijismul totalitar al economiilor lagarului socialist, si in fine,

marcheaza populatii si generatii intregi cu pecetea fricii si nesigurantei, amenintand

cu un razboi nuclear de la care insa marile puteri s-au obtinut.

Acest ultimo aspect a fost analizat prin conceptia lui Gaddis, ce caracteriza razboiul

ca fiind un act de violnta menit sa oblige inamicul sa se supuna vointei noastre si


15/17

folosirea armei nucleare ca fiind de fapt un gest c ear face din razboi un joc de suma

nula intrucat statele ce recurg la violent nelimitata pot fi consummate de ea.

Folosirea armei nucleare a fost evitata pe perioada Razboiului Rece deoarece ar fi

exista o singura urmare posibila: ambele state/blocuri ar fi fost distruse total.De aceea

a aparut o forma de intelegere agreement pentru a stabili intangibilitatea anumitor

zone de influenta, excluderea intre cei mari si aliatii lor a oricarui conflict

conventional c ear fi putut escalada si ameninta balanta, rezervarea dreptului

exclusive de gestiune politica in interiorul zonelor .

Cursa inarmarilor-Ca sa functioneze ca factori descurajatori , armele nucleare

trebuiau sa aiba credibilitate sis a reprezinte un nivel de dezvoltare cu nimic inferior

inamicului. Zonele de influenta sia liatii trbuiau convinsi ca scutul antiracheta exista

si functioneaza. Cand balanta terorii s-a stabilizat in principiul neatingerii

nivelului necesar de a interzice riposte inamicului , au aparut semnele de orpire a ei:

negocierile de control al armelor,incercarile de a orpi proliferarea armelors si de a

micsora riscul accidentelor si erorilor. Dar dupa incheierea Razboiului Rece , cursa

inarmarilor a continuat, proliferarea armelor nucleare s-a produs,armele de distrugere

in masa sunt accesibile miscarilor teroriste si regimurilor iresponsabile , reluand astfel

dosarele nerezolvate ale Razboiului Rece.

Razboiul ideologic-confruntare intre doctrine ,ambele international ,cua spiratie

universal si ambele rationaliste.Era un schimb vehement de argument, ce permitea sa

se desemneze clar dusmanul, sa se ceara unitatea , fidelitatea si disciplina randurilor

sis a se pedepseasca disciplinar cei care le incalcau.

Razboiul Rece un razboi global?Confruntarile limitate care s-au desfasurat in

interiorul celor doua zone de influenta au avut ecouri si a implicat soarta unor tari depe toate continentele.

Configuratia din perioada Razboiului Rece a fost una bilateral?Dupa principalii doi

protagonist dupa cele doua aliante militare sau dupa detinerea a armelor nucleare am

putea spune ca perioada Razboiului Rece a fost una bipolar. Dar sistemul era departed

a fi bipolar prin formarea unor diverse miscari. Spre exmplu miscarea nealiatilor ,

grup de 100 de state format la Bagdung in 19 .Principalul motiv pentru care s-a dat o

lupta crancena intre cele doua current ideologice de a castiga Sudul a fost teama ca


16/17

oponentul reuseste sa-l ralieze de partea lui. Economia si ajutorul military au fsot

principalele metode de atragere a statelor in unul din cele doua blocuri dar de cele mai

multe ori ajutorul era oferit intr-un mod necorespunzator.

Parcurgerea tabloului lumii a treia , in afara concurentei si interventiei celor doua

blocuri, releva totusi o imensa forta terta care , fara sa se transforme intr-un nou pol

similar , atesta caracterul pluralist al sistemului international .Dar nu doar existent

acestui pol dezminte caracterul bipolar al perioadei ci si eroziunea interioara a unitatii

celor doua blocuri.Pentru blocul occidental acesta l-a reprezentat Franta lui

Gaulle( prin contestarea rolului americam in conducerea NATO, prin constituirea unei

forte nationale nucleare, prin contracararea influentelor americane economice si

politice in tarile africane si prin politica constructiei europene) iar pentru cel estic ,

China lui Mao(prin contestarea rolului conducator pe care URSS il detinea in

miscarea comunista internationala, prin revendicarile teritoriale).

Criza Berlinului si cea din Cuba au reprezentat momente de tensiune maxima tocmai

pentru ca in orice clipa unul din blocuri ar fi putut face o miscare gresita ce ar fi dus

la conflict direct, insa conflictele deschise din zona a treia nu erau considerate

razboaie , ci erau tratate ca simple actiuni de sustinere unei cauze

drepte( independenta , respingerea intereferentelor straine,libertate). In tot acest

context insa, de multe ori alegerea partenerului de alianta de catre cele doua

superputeri era contraproductiva, datorita lipsei unei politici pe termen lung, bazate pe

analize profunde , capabile sa identifice si efectele negative .

Efecte pozitive ale Razboiului Rece- lichidarea colonialismului: in razboaiele pentru

independent , tarile din lumea a treia s-au bucurat de sprijinul SUA sau Urss in functie

de interese.-sustinerea statelor invinse in cel de-al doilea Razboi Mondial (in special Germania si

Japonia)de catre SUA pentru a le tine departe de influenta URSS,fapt ce le-a permis

acestora sa si devina mari puteri economice

-Competitia tehnologico-stiintifica, in special in domeniul spatial, a determinat cea

mai mare revolutie tehnico-stiintifica, la o distant de doua secole de prima.


17/17

tab lou rile razboiului rece.rezumat

Documents