1

ACADEMIA DE POLIŢIE

„ALEXANDRU IOAN CUZA”

ȘCOALA DOCTORALĂ

ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ

T E Z Ă D E D O C T O R A T

R E Z U M A T

T E M A :

INVESTIGAREA FRAUDELOR ÎN DOMENIUL

ALIMENTAȚIEI PUBLICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

PROF.UNIV.

DR. COSTICĂ VOICU

D O C T O R A N D

LIA ANDREEA DAN

Teză elaborată în vederea obținerii titlului de DOCTOR în domeniul

„ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ”

B U C U R E Ş T I

2 0 1 7

2

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

CAPITOLUL I

ALIMENTAȚIA PUBLICĂ.

CONSIDERENTE DE ORDIN ISTORIC ȘI DOMENII DE APLICARE

Secţiunea 1 Scurt istoric

1.1. Apariţia și dezvoltarea conceptului de alimentație publică

1.2. Importanța alimentației publice

Secțiunea 2 Domenii circumscrise alimentației publice

2.1.Restaurante

2.2. Baruri

2.3. Unităţi tip fast-food

2.4. Alte tipuri de unități

2.5. Unități de tip „pub” și „bistro”

2.6. Cabaret

2.7. Unități tip cofetărie-patiserie

2.8. Ceainărie

Secţiunea 3 Definirea şi caracteristicile conceptului de alimentație publică

3.1. Definirea conceptului

3.2. Principalele caracteristici ale alimentației publice

3.3. Bunuri, utilaje și instalații specifice alimentației publice

Secțiunea 4 Globalizarea și alimentația publică

4.1. „Codex Alimentarius”

CAPITOLUL II

REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE, EUROPENE ŞI NAŢIONALE ÎN

DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE

Secţiunea 1 Tratate și convenţii internaţionale în domeniu

1.1. Sistemul de management al siguranței produselor alimentare (HACCP)

Secţiunea 2 Reglementări ale Uniunii Europene în domeniul alimentației publice

2.1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29

aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare

2.2. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29

aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de

origine animală

2.3. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29

aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind

produsele de origine animală destinate consumului uman

Secţiunea 3 Reglementări naționale

3.1. Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru

animale

3.2. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării

alimentelor

3.3. O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor

3.4. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman,

hranei animalelor și utilizării în industria alimentară

3.5. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena produselor

alimentare

3

3.6. O.M.S. nr.1956/18.10.1995 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în

activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă în sectorul alimentar

3.7. O.M.S. nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția

prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor

3.8. Ordinul nr. 1225/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și

certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor

fundamentale de igienă

CAPITOLUL III

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE, REGIONALE ŞI NAŢIONALE CU

ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE

Secțiunea 1 Organizații cu vocație globală

2.1. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)

2.2. Organizația Mondială a Sănătății (WHO)

Secțiunea 2 Organizații regionale și naționale

1.1. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

1.2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)

1.3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

1.4. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM)

1.5. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

1.6. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF)

1.7. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)

1.8. Organele de cercetare penală

CAPITOLUL IV

MANAGEMENTUL COMBATERII INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL

ALIMENTAȚIEI PUBLICE ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ

Secţiunea 1 Frauda fiscală în domeniul alimentației publice

1.1. Frauda fiscală și evaziunea fiscală

1.2. Definirea evaziunii fiscale

1.3. Clasificarea evaziunii fiscale

1.4. Cauzele care generează evaziunea fiscală

1.5. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

1.6. Tipologii

Secţiunea 2 Încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul

alimentației publice

2.1.Analiza infracţiunii de contrafacere a unui soi

2.2. Aspecte de natură penală privind mărcile şi indicaţiile geografice

2.3. Concurenţa neloială

2.4. Contrafacerea

Secţiunea 3 Infracţiuni specifice prevăzute de Codul Penal

3.1. Răspândirea bolilor la animale sau plante – art. 355 C.pen.

3.2. Infectarea apei – art. 356 C.pen.

3.3. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse – art. 357 C.pen.

3.4. Comercializarea de produse alterate – art. 357 C.pen.

3.5.Înșelăciunea

CAPITOLUL V

TEHNICI DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI

PUBLICE

4

Secţiunea 1 Modalități de săvârșire a fraudelor în domeniul alimentației publice

1.1. Neemitere bonului fiscal

1.2. Fraudare soft - soft neînregistrat - configurarea altui soft pentru imprimanta fiscală

față de cel de vânzare

1.3. Nerespectarea rețetarelor

1.4. Prețurile de transfer între societăți

1.5. Înregistrare vânzare pe protocol sau masă angajați

1.6. Emitere chitanță de mână în loc de bon fiscal

1.7. Nerespectarea rețetarului (calitatea și cantitatea porției)

1.8. Referire în meniu „brut” sau „net” (greutatea produselor comercializate)

1.9. Lipsă memorie casă marcat

1.10. „Munca la negru”

1.11. Producție neînregistrată, distribuție neînregistrată

1.12. Donare fictivă de alimente

1.13. Lucru cu avize și facturare la saptamană sau lună

1.14. Achiziții din depozite fără factură

1.15. Vânzare de alcool netimbrat

1.16. Alte modalități de fraudare (contrafacerea de produse și băuturi, lipsa la cântar și

altele)

1.17. Corupție și achiziții publice ilegale

1.18 Marfă fără documente

Secțiunea 2 Îndrumar pentru efectuarea verificării economico-financiare la unitățile

din domeniul alimentației publice

2.1. Definirea conceptului de verificare economică

2.2. Importanţa şi rolul verificări economico-financiare

2.3. Scopul verificării economico-financiare

2.4. Componenţa efectivelor participante la verificărea economico-financiară

2.5. Modul de acţiune

2.6. Locul unde se executa verificarea economico-financiară

2.7. Timpul când se execută verificarea economico-financiară

2.8. Timpul afectat pentru pregătirea verificării şi a condiţiilor de lucru

2.9. Principii şi reguli în pregătirea şi executarea verificării economico-financiare

2.10. Reguli de procedură specifice verificării economico-financiare

2.11. Reguli de tactică specifice verificării economico-financiare

2.12. Reguli de tehnică specifice verificării economico-financiare

2.13. Conţinutul planului de verificare economico-financiară

2.14. Activităţile de pregătire a verificării economico-financiare

2.15. Probleme privind gestionarea bunurilor şi unele procedee tehnice folosite în

executarea verificării economico-financiare

2.16. Actele procedurale şi alte înscrisuri ce se întocmesc cu ocazia verificării economico-

financiare

2.17. Finalizarea verificării economico-financiare

CONCLUZII ȘI PROPUNERI „DE LEGE FERENDA”

Concluzii. Propuneri „de lege ferenda”

Securitatea alimentară și siguranța alimentară națională

Codul alimentar român

Reglementare la nivel de Ordin al ministrului, pentru desfășurarea activității de verificare

economică în unitățile de alimentație publică din România

5

A N E X Ă

Glosar de termeni specifici alimentaţiei publice

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

B I B L I O G R A F I E

6

A B R E V I E R I

alin. alineatul

ANAF Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

ANARZ Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie

ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

ANSVSA Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa

Alimentelor

ANV Autoritatea Naţională a Vămilor

art. articolul

ASRO Organismul Național de Standardizare din România

B.Of. Buletinul oficial

C.fisc. Codul fiscal

C.p. Codul penal

C.p.p. Codul de procedură penală

C.proc.fisc. Codul de procedură fiscală

cf. prev. Conform prevederilor

CIC Camera Internaţională de Comerţ

coord. coordonator(i)

CSVSA Circumscripţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

CSVZ Circumscripţia Sanitar-Veterinară Zonală

DATC Direcţia audit tehnic și control

DCTIRLRCFV Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă,

laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, de

reglementare şi controlul activităţii farmaceutice veterinare

DGPMB Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

DICE Direcţia de Investigare a Criminalității Economice

DJSVSA Direcţia Judeţeană Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa

Alimentelor DG(SANCO) Directorate-General for Health

and Food Safety/Direcţia Generală Sănătate

şi Consumatori

Ed. Editura

ed. ediția

EFSA/AESA European Food Safety Authority - Autoritatea Europeană pentru

Siguranţă Alimentară

etc. et caetera (și celelalte)

FAO Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație

GATT Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ/General

Agreement on Tariffs and Trade

GBLAAC Alianţa Mondială a Liderilor de Afaceri pentru Combaterea

Contrafacerii/Global Business Leaders Alliance Against

Counterfeiting

HG Hotărârea Guvernului

Ibidem în același loc (în aceeași lucrare)

IC Industrii bazate pe copyright

Idem identic, la fel

IGPF Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române

IIPCAG Grupul de Acţiune Comun împotriva Infracţiunilor privind

Proprietatea Intelectuală al Interpol

7

IMM-uri Întreprinderi Mici şi Mijlocii

IMPACT Autoritatea Internaţională împotriva Contrafacerii Produselor

Medicale

INTA Asociaţia Internaţională a Mărcilor Înregistrate /The International

Trademark Association

INTERPOL International Criminal Police Organization

IPJ Inspectoratul de Poliţie Judeţean

ISMA Asociaţia Internaţională a Managementului Securităţii/International

Security Management Association

ISO Organizaţia Internaţională de Standardizare

lit. litera

LNR Laborator Naţional de Referinţă

LRUE Laboratorul de referinţă al Uniunii Europene

M.Of. Monitorul Oficial al României, Partea I

MADR Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

MAI Ministerul Afacerilor Interne

MFP Ministerul Finanțelor Publice

MS Ministerul Sănătăţii

nr. numărul

OAV Oficiul Alimentar și Veterinar

OCDE Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

OG Ordonanța Guvernului

OMC Organizaţia Mondială a Comerţului

OMPI/WIPO Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale/

World Intellectual Property Organisation

OMS/WHO Organizaţia Mondială a Sănătăţii/World Health Organisation

OMV Organizaţia Mondială a Vămilor

ONU Organizaţia Naţiunilor Unite

op. cit. operă citată

OSIM Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci

OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului

p. pagina

parag. paragraful

pct. Punctul

PNUCI Planul naţional unic de control integrat pentru România

pp. paginile

PSO Procedură standard de operare

RAPEX Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele

periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii

Europene

RASFF Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje

RENAR Asociaţia de Acreditare din România

Rospatent Serviciul Federal pentru Proprietate Intelectuală, Brevete şi Mărci

SRAAF Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje

TC Testare de competenţă

TCE Tratatul Comunităţii Europene

TRIPs Acordul privind Aspectele Comerciale ale Drepturilor de Proprietate

Intelectuală/ Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual

Property Rights

TVA Taxa pe Valoare Adăugată

8

UE Uniunea Europeană

urm. următoarele

vol. volumul

vs versus, contra, împotriva

WCO Organizaţia Mondială a Consumatorilor

9

A R G U M E N T U M

Prezenta lucrare reprezintă rezultatul unei analize îndelungate în ceea ce priveşte

cadrul juridic în domeniul alimentaţiei publice, analiza infracţiunilor din domeniul

alimentaţiei publice şi a tehnicilor de control specifice. Rezultatele cercetării efectuate au

relevat faptul că în prezent, statul, prin autorităţile competente nu acordă importanţa

cuvenită domeniului alimentaţiei publice.

Avem în vedere faptul că, legislaţia specifică alimentaţiei publice nu are un caracter

unitar, pentru a uşura atât activitatea autorităţilor de control, cât şi activitatea propriu-zisă

desfăşurată în cadrul unei unităţi de alimentaţie publică.

Alimentaţia publică, ca activitate economică complexă excede satisfacerea în

exclusivitate a nevoii consumatorului, aducând, prin intermediul unităţilor din alimentaţie

publică, la nivelul anului 2015 o contribuţie mai mare cu 2,1% la PIB-ul naţional faţă de

anul anterior.

Deci, domeniul alimentaţiei publice este unul performant, prin intermediul căruia

agenţii economici realizează profit semnificativ, acest segment fiind într-o continuă

dezvoltare.

Din păcate, odată cu dezvoltarea alimentaţiei publice s-a produs şi dezvoltarea,

respectiv diversificarea modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor specifice acestui

domeniu.

Săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul penal de la 1969 şi preluate în actualul

Cod penal, precum falsificarea de alimente sau alte produse, infectarea apei, răspândirea

bolilor la animale sau plante sunt rar întâlnite în practica judiciară, în timp ce infracţiunile

prevăzute în legi speciale1, sunt din ce în ce mai des întâlnite.

Urmare a cercetării științifice desfășurate, se constată că modalităţile de săvârşire

sunt într-o continuă diversificare, în special în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală,

autorii acestor ilegalităţi căutând noi modalităţi de eludare a prevederilor legale.

În contextul diversificării modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor din domeniul

alimentaţiei publice, mai ales al fraudei, este necesar ca şi autorităţile să depună eforturi

suplimentare pentru combaterea şi cel mai important, prevenirea săvârşirii de infracţiuni.

Având în vedere această necesitate de combaterea a săvârşirii infracţiunilor din

domeniul alimentaţiei publice, am încercat să includ în cadrul lucrării, într-o manieră cât

mai completă principalele reglementări legale naţionale şi europene aplicabile.

În partea finală a lucrării am prezentat un potenţial ghid de verificare, care cuprinde

metode şi tehnici specifice de lucru, direct aplicabile în activitate de control desfăşurată de

către ofiţerii de poliţie.

Acest ghid poate fi folosit de ofiţerii specializaţi în investigarea infracţiunilor

economice, în special în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite în cadrul şi prin intermediul

unităţilor de alimentaţie publică.

Considerăm că tema abordată are legătură directă cu domenul Ordine Publică și

Siguranță Națională, din considerente care sunt explicit tratate în prezenta lucrare. Dat

fiind numărul ridicat de studii privind prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul

alimentației publice prin intermediul noțiunii de ordine și siguranță publică în ordinea

juridică a României, prezenta lucrare își propune să ofere o încadrare a acestui concept din

perspectiva ordinii juridice în domeniul alimentației publice raportat la modalitatea în care

aceasta este aplicată practic, având în vedere reglementările naționale și Europene în

materie.

1 Spre exemplu: Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile

geografice

10

Fără a avea pretenția că am epuizat toate formele și modalitățile de prevenire și

combatere a ilegalităților în domeniul alimentației publice, prezenta lucrare, poate fi

considerată un prim pas spre o normalizare a activității, prin faptul că descrie mare parte

din ilegalitățile comise, aspect ce va permite profesioniștilor să instrumenteze cu succes

lucrările în care sunt anchetate astfel de infracțiuni, va trage un semnal de alarmă

persoanelor care intenționează să utilizeze metode frauduloase, iar propunerea de lege

ferenda, poate constituii un material, bază de plecare, în cercetarea faptelor de natură

penală din acest vast domeniu al alimentației publice.

CAPITOLUL I

ALIMENTAȚIA PUBLICĂ. CONSIDERENTE DE ORDIN ISTORIC ȘI DOMENII

DE APLICARE

Secţiunea 1 Scurt istoric

1.1. Apariţia și dezvoltarea conceptului de alimentație publică

Conform surselor de specialitate2, „primele preocupări în domeniul alimentației

datează din perioada imperiilor Bizantin și Roman. La Roma, în Thermopoliums erau

organizate saloane unde se serveau mancaruri calde și băuturi”. Primele „restaurante” au

fost tavernele medievale și birturile. Tavernele deobicei puneaua la dispoziția clienților

mâncare obișnuită pe timpul zilei, iar servirea se făcea la ore fixe și prețuri fixe.

În secolul al XVI-lea, englezii aparținând tuturor claselor sociale încep să servească

masa din oraș cu o mare frecvență. Servirea mesei se făcea în taverne, acestea solicitând

prețuri fixe la mancare, vin, bere si tutun.

Cuvântul „restaurant” a apărut în secolul al XVI-lea și desemna un aliment care

potolea foamea, o fiertură bogată și consistentă, capabilă să refacă forțele. Brillat-Savarin

considera ca „restauratoare de forțe” ciocolata, carnea roșie și consomme-ul3. Meniul, ca

modalitate de a vedea ce poți mânca, există de aproximativ 200 de ani.

1.2. Importanța alimentației publice

Alimentația publică reprezintă activitatea economică deosebit de complexă, care

constă în principal în realizarea unei varietăți sortimentale de preparate culinare, produse

de cofetărie şi patiserie, oferite nevoilor consumatorilor, care se pun la dispoziție alături de

băuturi și alte mărfuri alimentare.

Dinamica acestui sector complex este în concordanță cu mai mulți factori, dar mai

ales este direct influențat şi de promovarea turismului, acest element constituind în fapt

asocierea lui și a activităților de turism, identificat drept o componentă importantă a

prestației turistice 4.

Secțiunea 2 Domenii circumscrise alimentației publice

Alimentaţia publică este un sector al comerţului cu amănuntul care are ca specific

al activităţii, transformarea unor materii prime alimentare într-o gamă variată de preparate

culinare şi produse de cofetărie-patiserie, precum şi alte mărfuri alimentare. Activitatea de

alimentație publică îşi desfășoară activitatea în două direcţii principale şi anume:

activitatea de producţie prin care se obţin preparatele culinare şi produsele de

cofetărie-patiserie;

activitatea de desfacere prin care se asigură oferirea şi vânzarea către clienţi a

preparatelor culinare şi produselor de cofetărie-patiserie şi a altor preparate sau

semipreparate, precum şi servirea pe loc a acestora.

2 A se vedea în acest sens: http://topchef.a1.ro/istoria-restaurantului-345.html, sursă online accesată la data de 19.02.2016, ora 12.00

3 A se vedea în acest sens: https://en.wikipedia.org/wiki/Brillat-Savarin_(cheese) , sursă online accesată la data de 19.02.2016, ora 12.10

4 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online

accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00

11

Principalul obiectiv al activităţii de alimentație publică constă în sporirea continuă

a producţiei proprii, diversificarea sortimentală, îmbunătăţirea permanentă a calităţii

preparatelor astfel încât să poată fi satisfăcute preferinţele şi dorinţele clienţilor

asigurându-se totodată creşterea volumului de vânzări.

Clasificarea unităților de alimentație publică. În literatura de specialitate, și în

actele normative care reglementează domeniul, unitățile de alimentație publică sunt:

2.1.Restaurante. Un restaurant este localul public care îmbină activitatea de

producţie cu cea de servire la masă, punând la dispoziţie clienţilor o gamă diversificată de

preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi şi unele produse pentru fumători.

În practică pot fi întâlnite următoarele tipuri de restaurante:

2.1.1. Restaurant clasic: este local public cu profil gastronomic, în care se serveşte

un larg sortiment de preparate culinare (gustări calde şi reci, preparate lichide calde,

mâncăruri, minuturi, salate, dulciuri de bucătărie), produse de cofetărie, patiserie,

îngheţată, fructe, băuturi nealcoolice şi alcoolice, produse din tutun etc. Pentru crearea unei

atmosfere animate-distractive poate dispune de formaţie muzical-artistică. Organizează

servicii suplimentare: banchete, recepţii etc.

2.1.2. Restaurant specializat: în care se pun la dispoziția clienților diverse

sortimente de băuturi și preparate culinare care se regăsesc tot timpul în meniu, fiind

amenajat în funcție de specificul acestuia, respectiv restaurant pescăresc, vânătoresc,

rotiserie, zahana, dietetic, lacto-vegetarian.

2.1.3. Restaurant cu specific: este o unitate de alimentaţie pentru recreere şi

divertisment, care, prin dotare, profil, ţinuta lucrătorilor, momente recreative şi structură

sortimentală, trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naţionale, tradiţionale

şi specifice diferitelor zone.

2.1.4. Restaurant cu program artistic: este o unitate de alimentaţie pentru turişti care

prin dotare şi amenajare asigură şi derularea unor programe de divertisment gen spectacol

(muzică, balet, circ, recitaluri, scheciuri, programe specifice barurilor de noapte etc.).

2.1.5. Braserie sau bistrou: asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor, în

principal cu preparate reci, minuturi, un sortiment restrâns de mâncăruri, specialităţi de

cofetărie-patiserie, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice de calitate superioară,

un bogat sortiment de bere.

2.1.6. Berărie: este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe

sortimente, în recipiente specifice (ţap, halbă, cană) de diferite capacităţi şi a unor produse

şi preparate care se asociază în consum cu acestea (crenvurşti cu hrean, mititei, cârnaţi,

chifteluţe, foetaje, covrigei, migdale, alune etc.), precum şi brânzeturi, gustări calde şi reci,

minuturi (din ouă, legume), specialităţi de zahana (1-2 preparate), precum şi băuturi

alcoolice (coniac, rom, sortiment restrâns de vinuri şi băuturi nealcoolice).

2.1.7. Grădină de vară: este o unitate amenajată în aer liber, înconjurată de arbori și

arbuști, dotată cu mobilier specific „de grădină” şi decorată în mod adecvat. Oferă un

sortiment diversificat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi

cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri selecţionate de regiune,

îmbuteliate sau neîmbuteliate, băuturi spirtoase etc.) şi nealcoolice, cafea, fructe, produse

din tutun.

2.1.8. Terasa: este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobilier

specific sezonului estival şi decorată în mod adecvat. Oferă un sortiment diversificat de

preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi cofetărie-patiserie, un

larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri, băuturi spirtoase, bere etc.) şi nealcoolice,

cafea, fructe.

2.2. Baruri. Barul este o unitate de alimentaţie cu program de zi sau de noapte, în

care se serveşte un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi o gamă

12

restrânsă de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiţii

muzicale, video, TV. Există:

2.2.1. Bar de noapte: este o unitate cu caracter distractiv, cu un orar de noapte care

prezintă un program variat de divertisment, de music-hall şi dans pentru consumatori şi

oferă o gamă variată de băuturi alcoolice fine, amestecuri de băuturi de bar, băuturi

nealcoolice, specialităţi de cofetărie şi îngheţată asortate, roast-beef, fripturi reci etc., fructe

şi salate de fructe (proaspete şi din compoturi), cafea, jardiniere cu delicatese. De obicei

este realizat în amfiteatru, pentru ca de la toate mesele să se poată viziona programul

artistic muzical. Este dotat cu instalaţii de amplificare a sunetului, orgă de lumini, instalaţii

de proiecţie a unor filme.

2.2.2. Bar de zi: este o unitate care funcţionează, de regulă, în cadrul hotelurilor şi

restaurantelor sau ca unitate independentă. Oferă consumatorilor o gamă variată de băuturi

alcoolice şi nealcoolice, simple sau în amestec, şi gustări în sortiment restrâns, tartine,

foetaje, specialităţi de cofetărie şi îngheţată, produse din tutun (ţigări) şi posibilităţi de

distracţie (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află

tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele

respective.

2.2.3. Café-bar sau cafenea: este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a

cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor şi gustări calde şi reci, minuturi, produse de

cofetărie-patiserie, îngheţată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, şvarţ, cafea cu lapte,

ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine (lichior, coniac, vermut etc.).

2.2.4. Disco-bar (discotecă-videotecă): este o unitate cu profil de divertisment

pentru tineret, activitatea comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse de

cofetărie-patiserie, îngheţată şi, în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice.

Divertismentul este realizat prin intermediul muzicii de audiţie şi de dans, înregistrată şi

difuzată prin instalaţii speciale şi prin discjockey, care asigură organizarea şi desfăşurarea

întregii activităţi. Videoteca este o încăpere special amenajată cu instalaţii electronice de

redare şi vizionare în care se prezintă videoprograme şi filme.

2.2.5. Bufet-bar: oferă un sortiment restrâns de preparate calde şi reci (gustări,

sandviciuri, minuturi, mâncăruri, produse de patiserie) pregătite în bucătăria proprie sau

aduse din afară, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice (aperitive), bere, vinuri,

la pahar.

2.2.6. Bar-biliard: este o unitate cu profil de divertisment pentru tineret, activitatea

comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse de cofetărie-patiserie, îngheţată şi,

în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice. Divertismentul este realizat prin

intermediul jocului de biliard, bowling, darts etc.

2.3. Unităţi tip fast-food

2.3.1. Restaurant-autoservire: este o unitate cu desfacere rapidă în care

consumatorii îşi aleg şi se servesc singuri cu preparatele culinare calde şi reci (gustări,

produse lactate, băuturi calde nealcoolice, supe-ciorbe-creme, preparate din peşte, antreuri,

preparate de bază, salate, deserturi, fructe) şi băuturi alcoolice (bere) şi nealcoolice, la

sticlă, aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat şi cu plata după alegerea produselor.

2.3.2. Bufet tip expres: este o unitate cu desfacere rapidă, în care fluxul

consumatorilor nu este dirijat, servirea se face de către vânzător, iar plata se face anticipat.

Unitatea este dotată cu mese tip „expres” – la care se servește masa în picioare.

2.3.3. Pizzerie: este o unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza. Se

mai pot desface gustări, minuturi, salate, produse de patiserie, răcoritoare, bere, vin la

pahar sau băuturi slab alcoolizate.

2.3.4. Snack-bar: este o unitate caracterizată prin existenţa unei tejghele-bar, cu un

front de servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori, serviţi direct cu

13

sortimente pregătite total sau parţial în faţa lor. Oferă în tot timpul zilei o gamă

diversificată de preparate culinare (crenvurşti, pui fripţi, sandviciuri, cârnăciori, unele

preparate cu specific), precum şi băuturi nealcoolice calde şi reci şi băuturi alcoolice în

sortiment redus.

2.4. Alte tipuri de unități

2.4.1. Bufet: este o unitate de alimentație publică care funcționează de obicei

independent sau în incinta unor instituții. Se oferă de regulă un sortiment restrâns de

preparate culinare, calde și reci, pregătite în bucătăria proprie sau aduse din afară, și de

băuturi.

2.4.2. Bodegă: este o unitate de alimentație publică cu spațiu restrâns de servire, de

largă accesibilitate, care oferă un sortiment restrâns de gustări și preparate la grătar, băuturi

alcoolice, servite de regulă la pahar și nealcoolice, cafea. Servirea se face de regulă la

tejghea- bar.

2.4.3. Birt: este o unitate de alimentație publică asemănătoare cu bodega, amplasată

de regulă în piețe, gări, autogări.

2.5. Unități de tip „pub” și „bistro”. Sunt unități de alimentație publică de

influență englezească, respectiv franțuzească, care oferă sortimente de băuturi și preparate

culinare specifice zonelor de influență.

2.6. Cabaret. Este o unitate cu caracter de recreere și divertisment în care se

desfășoară spectacole complexe cu valoare artistică deosebită. Se oferă consumatorilor

preparate culinare de cofetărie – patiserie, diverse băuturi alcoolice și nealcoolice. De

obicei, suprafața de servire este realizată în amfiteatru, pentru ca programul artistic muzical

să poată fi vizionat de la toate mesele.

2.7. Unități tip cofetărie-patiserie. Sunt unități de alimentație publică care oferă

consumatorilor preparate de cofetărie – patiserie produse în laboratoarele proprii sau în

laboratoarele altor unități de profil, biscuiți și produse zaharoase ale producătorilor

specializați, băuturi nealcoolice, cafea, ceai, fructe, produse specifice micului dejun,

precum și diferite sortimente de băuturi fine pentru consumul la domiciliu. Majoritatea

unităților de acest tip, pe lângă asigurarea condițiilor pentru consumul pe loc, vând și

produse pentru consumul la domiciliu.

2.7.1. Cofetăriile și bomboneriile: Sunt unități specializate în vânzarea de produse

de cofetărie- patiserie, sortimente de bomboane.

2.7.2. Patiserie-plăcintărie: Unități care vând în general, produse de patiserie în

stare caldă, în acest scop fiind preferabil ca produsele să fie realizate în laboratoarele

proprii. La vânzarea acestor produse se poate oferi și bere.

2.7.3. Simigerie, covrigărie, plăcintărie: Sunt unități cu spațiu restrâns de servire

sau chioșc, amplasate în zone de trafic pietonal intens, care se pot organiza fie ca spații ce

reunesc cele trei specialități, fie ca unități profilate pe o singură specialitate. Produsele

acestor unități se vând de regulă în stare caldă.

2.8. Ceainărie. Este unitatea de alimentație publică specializată în pregătirea și

servirea unei game largi de ceaiuri, alături de care se oferă sandvișuri și produse de

cofetărie – patiserie.

Secţiunea 3 Definirea şi caracteristicile conceptului de alimentație publică

3.1. Definirea conceptului. Conform DEX, alimentația publică reprezintă „rețeaua

de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi”. De

asemenea, unitatea de alimentaţie publică reprezintă un local public, în care se servesc

preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie şi băuturi, caracterizîndu-se prin aceea că

în cadrul lui se îmbină activitatea de pregătire/preparare cu activitatea de comercializare,

însoţită de servicii specifice care asigură consumul acestora preponderent pe loc.

14

3.2. Principalele caracteristici ale alimentației publice. În organizarea activității de

alimentație publică criteriul de bază rămâne eficiența. În acest scop este necesară

structurarea sectorului, în general, și a fiecărui agent economic, în particular. Sectorul de

alimentație publică este un sector aproape prin excelență privat, la acest moment în țara

noastră, bine organizat, manifestându-se o diversificare accentuată a profilării unităților, în

funcție de categoria de încadrare, de prețurile practicate, de amplasarea unităților și

dimensiunea acestora5.

3.3. Bunuri, utilaje și instalații specifice alimentației publice. Modernizarea

activității de alimentație publică este un proces dinamic și mai ales complex, acest lucru

presupunând o bază tehnico-materială adecvată și modernă. După anul 1990, baza tehnico-

materială din sectorul de alimentație publică s-a dezvoltat și s-a extins fără precedent și în

țara noastră, acest lucru datorându-se condițiilor determinate de acțiunea mecanismelor

economiei de piață. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentație publică cuprinde

totalitatea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar necesare desfășurării activității de

producție și de servire6.

Secțiunea 4 Globalizarea și alimentația publică

4.1. „Codex Alimentarius”. Codex Alimentarius a fost elaborat de către

Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) și Organizația

Mondială a Sănătății (OMS/WHO). Acesta cuprinde standarde alimentare internaționale,

principii și coduri de practică, contribuind la siguranța, calitatea și corectitudinea

comerțului alimentar internațional. În concret, sunt stabilite standarde pentru toate

grupurile de produse alimentare, fie prelucrate, semiprelucrate sau materii prime pentru

distribuirea către consumator, prevederi referitoare la igiena alimentelor, aditivii

alimentari, reziduurile de pesticide, contaminanţi, etichetare şi prezentare, metode de

analiză, recoltare a probelor și prevederi cu caracter consultativ sub forma de coduri de

practică, îndrumări sau alte măsuri recomandabile.

CAPITOLUL II

REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE, EUROPENE ŞI NAŢIONALE ÎN

DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE

Secţiunea 1 Tratate și convenţii internaţionale în domeniu

1.1. Sistemul de management al siguranței produselor alimentare (HACCP).

HACCP reprezintă acronimul sintagmei Hazard Analysis and Critical Control Point,

respectiv „analiza riscurilor și a punctelor critice de control”. Sistemul HACCP identifică

pericolele specifice și măsurile pentru controlul lor, pentru a asigura siguranța alimentară.

HACCP este o unealtă de evaluare a pericolelor și de stabilire a sistemelor de control care

se concentrează mai mult pe prevenire decât pe testarea produsului final. Orice sistem

HACCP este capabil să se acomodeze schimbării, precum avansarea în proiectarea

echipamentului, procesarea procedurilor sau dezvoltările tehnologice.

Secţiunea 2 Reglementări ale Uniunii Europene în domeniul alimentației publice

În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile UE cu

competenţe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative:

Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare

atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul

5 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online

accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00

6 A se vedea în acest sens: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-PUBLICA82.php, sursă online

accesată la data de 21.02.2016, ora 11.00

15

acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este

interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea îngrădi

aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi

reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor

Europene.

Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre,

lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data

până la care statele membre trebuie sa adopte măsurile de adaptare la directiva în

cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după

expirarea termenului de transpunere.

Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele

juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur

destinatar sau un număr limitat de destinatari), iar altele au caracter general (sunt

obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe

teritoriul acestora).

Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de

instrumente indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale.

Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului internaţional

dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele

membre cu state terţe, fie numai Între statele membre, în conformitate cu competenţele

stabilite prin tratatele constitutive.

2.1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului european și al Consiliului

din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare. Regulamentul (CE) nr. 852/2004

al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale

efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru

animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a

animalelor7.

2.2. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului european și al Consiliului

din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor

de origine animală. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 prevede norme aplicabile produselor

alimentare de origine animală, acestea completându-le pe cele stabilite de Regulamentul

(CE) nr. 852/2004. Normele stablite de Regulament sunt aplicabile produselor de origine

animală, indiferent dacă acestea sunt prelucrate sau neprelucrate8.

2.3. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului european și al Consiliului

din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale

privind produsele de origine animală destinate consumului uman. Regulamentul stabilește

norme specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală.

Regulamentul se aplică în completarea Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului

European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru

a verifica conformitatea cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare

și cu normele referitoare la sănătatea animală și la bunăstarea animalelor. Regulamentul nr.

854/2004 se aplică numai activităților și persoanelor care țin de domeniul de aplicare al

Regulamentului (CE) nr. 853/2004.

Secţiunea 3 Reglementări naționale

3.1. Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru

animale. Actul normativ în discuție, reprezintă unul dintre documentele de bază pentru

asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii oamenilor şi a intereselor consumatorilor

7 Publicat în JO L 165, 30.4.2004

8 art. 1 Regulamentul 853/2004

16

în ceea ce priveşte consumul alimentelor în unitățile de alimentație publică, și nu numai,

ţinând cont de diversitatea ofertei alimentare, incluzând şi produsele tradiţionale, precum şi

funcţionarea eficientă a pieţei naționale. De asemenea, legea stabileşte procedurile cu

privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra siguranţei alimentelor

precum şi a hranei pentru animale, care influențează direct alimentele pentru consum

uman.

3.2. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi

comercializării alimentelor. O.U.G. nr. 97/20019 stabilește cadrul juridic privind

producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor, dar și

răspunderea producătorilor și a celor care asigură desfacerea produselor alimentare. De

asemenea, reglementează organizarea controlului oficial al alimentelor, prevăzând și

sancțiunile pentru protejarea calității acestora.

3.3. O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. O.G. nr. 21/1992 privind

protecția consumatorilor 10se adresează cazurilor de oferire spre vânzare de produse noi,

folosite sau recondiționate și a serviciilor destinate consumatorilor, exceptând situațiile de

comercializare a antichităților, a produselor necesar a fi reparate sau recondiționate spre a

fi utilizate, condiționându-se ca respectivul agent economic să informeze beneficiarul

despre situație.

3.4. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului

uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară. H.G nr. 568/2002

reglementează condițiile generale privind iodarea universală a sării destinate consumului

uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară, în vederea prevenirii

tulburărilor prin carenţa de iod.

3.5. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena

produselor alimentare. H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru

igiena produselor alimentare11 definește regulile generale pentru operatorii cu activitate în

domeniul alimentar, responsabilizându-i pe tot lanțul alimentar începând cu producția

primară și până la valorificare.

3.6. O.M.S. nr.1956/18.10.1995 privind introducerea şi aplicarea sistemului

HACCP în activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă în sectorul alimentar. Prin

Ordinul nr. 1956/1995 a fost aprobată introducerea și apilcarea sistemului HACCP în

activitatea de supraveghere a condițiilor de igină din sectorul alimentar. Prin același Ordin

s-a aprobat Reguamentul de instruire igienico-sanitară, testarea cunoștințor și atestarea

personalului implicat în circuitul alimentelor și Instrucțiunile privind desfășurarea testării

H.A.C.C.P. a inspectorilor de poliție sanitară.

3.7. O.M.S. nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția

prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor. Ordinul conţine prevederi

aplicabile unităţilor care produc, prelucrează, servesc, depozitează, transportă şi desfac

alimente, reglementând producţia alimentară, prepararea, depozitarea şi transportul

acestora, existând obligativitatea respectării fluxului şi funcţionării în baza autorizaţiei care

se vizează anual.

3.8. Ordinul nr. 1225/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și

certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor

fundamentale de igienă. Activitatea de producție și de comercializare a produselor

9 Republicată în M.Of. al României Partea I, nr. 168 din 05.03.2008, cu modificările și completările ulterioare

10 Republicată în M.Of. al României Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările și completările aduse de: Legea nr. 363/2007

publicată în M.Of. al României Partea I, nr. 899 din 28/12/2007 și O.U.G. nr. 174/2008 publicată în M.Of. al României Partea I, nr. 795

din 27/11/2008

11 Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 804 din 5 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare

17

alimentare, de alimentație publică și colectivă se realizează exclusiv cu personal calificat,

conform prevederilor legale. Personalul calificat are obligația legală a instruirii periodice în

vederea însușirii noțiunilor fundamentale de igienă, activitate organizată şi finalizată cu

examinare şi certificate, în conformitate cu Metodologia aprobată prin Ordinul nr.

1225/2003.

CAPITOLUL III

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE, REGIONALE ŞI NAŢIONALE CU

ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE

Secțiunea 1 Organizații cu vocație globală

2.1. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). FAO

este o organizație interguvernamentală, formată din 194 națiuni membre, doi membri

asociați și o organizație membră, Uniunea Europeană. Angajații săi provin din diferite

medii culturale și sunt experți în multiplele domenii de activitate în care FAO este

implicată. Cu sediul în Roma, FAO este prezentă la nivel regional în peste 130 de țări

2.2. Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Organizația Mondială a Sănătății a

fost înființată la data de 7 aprilie 1948, având sediul central în Geneva, peste 7000 de

persoane lucrând în reprezentanțele din 150 de țări și șase birouri regionale. WHO este

autoritatea de conducere și coordonare privind sănătatea internațională din cadrul

sistemului Națiunilor Unite.

Secțiunea 2 Organizații regionale și naționale

1.1. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Autoritatea

Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) oferă consiliere științifică independentă cu

privire la riscurile alimentare. EFSA emite avize privind riscurile alimentare existente și

emergente. Informațiile furnizate sunt utilizate în cadrul procesului de elaborare a

legislației și politicilor UE, contribuind astfel la protejarea consumatorilor împotriva

riscurilor asociate lanțului alimentar. Domeniul de competență al agenției include:

siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, nutriția, sănătatea și bunăstarea

animalelor, protecția şi sănătatea plantelor.

1.2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

(ANSVSA). ANSVSA12 este autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa

alimentelor, care coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor

sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea

activităţilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

1.2.1. Direcția Siguranța Alimentelor de Origine Animală (DSAOA) este condusă

de un director, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA. DSAOA are în structura sa un

serviciu și un compartiment: Serviciul igiena alimentelor provenite de la mamifere și

Compartimentul igiena alimentelor provenite de la animale altele decât mamiferele.

1.2.1.1. Serviciul igiena alimentelor provenite de la mamifere este condus de un șef

de serviciu, numit prin Ordin al președintelui ANSVA.

1.2.1.2. Compartimentul Igiena Alimentelor provenite de la animale altele decât

mamiferele cu atribuții și responsabilități specifice.

1.2.2. Direcția Siguranța Alimentelor de Origine Nonanimală (DSAON) este

condusă de un director, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA. DSAON are în

structura sa două servicii: Serviciul siguranța produselor alimentare de origine

12 Activitatea acestei instituții este reglementată de OG 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004.

18

nonanimală și Serviciul siguranța biologică și toxicologică calitatea alimentelor,

standarde și mărci.

1.2.2.1. Serviciul siguranța produselor alimentare de origine nonanimală este

condus de un șef de serviciu, numit prin Ordin al președintelui ANSVSA.

1.2.2.2. Serviciul siguranța biologică și toxicologică, calitatea alimentelor,

standarde și mărci este condus de un șef serviciu, numit prin Ordin al președintelui

ANSVSA.

1.3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

1.3.1. Istoricul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor13. O

conturare a drepturilor consumatorilor a început să se întrevadă în secolul al XVIII-lea, dar

acţiunile sociale şi eforturile legislative în vederea protejării intereselor consumatorilor se

impun, în mod categoric, din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

1.3.2. Competenţele A.N.P.C.14. În ceea ce privește competențele A.N.P.C, în

primul rând participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale

de specialitate, cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale

consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând

corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană.

1.3.3. Atribuțiile A.N.P.C. sunt15: Autoritatea coordonează și realizează strategia și

politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționează pentru prevenirea și

combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice

ale consumatorilor.

1.4. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Agenția Națională

pentru Protecția Mediului (ANPM), instituție publică cu personalitate juridică este

organizată și funcționează conform prevederilor H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea

şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate

în subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. Agenţia Naţională pentru

Protecţia Mediului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în

subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu competenţe în

implementarea la nivel naţional a politicilor, strategiilor şi a legislaţiei în domeniul

protecției mediului.

1.5. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Agenția Națională de

Administrare Fiscală este o instituție publică din subordinea Ministerului Finanțelor

Publice, având personalitate juridică, organizat și funcțional, ca aparat specializat al

administrației publice centrale.

1.6. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Trebuie precizat faptul că

DGAF este „moștenitoarea defunctei Gărzi Financiare” din România, iar motivele și modul

în care și-a făcut apariția în peisajul financiar-fiscal din țara noastră, poate face subiect al

unei lucrări științifice de valoare. Ca artare, în prezentul studiu, vom arăta pe scurt doar

modul în care personalul specializat al DGAF poate efectua controalele în industria

alimentară conform normelor legale în vigoare care reglementează domeniul .

1.7. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Inspectoratul teritorial de muncă este

instituţia publică aflată în subordinea Inspecţiei Muncii care, prin inspectorii de muncă,

exercită atribuţii de autoritate de stat, în domeniul muncii, relaţiilor de muncă, securităţii şi

13 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout =blog&id=7&Itemid=8,

sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 22.30

14 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout =blog&id=94&Itemid=9,

sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 22.45

15 A se vedea în acest sens: http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout= blog&id=10&Itemid=11,

sursă online, accesată la 20.01.2015, ora 23.15

19

sănătăţii în muncă şi a supravegherii pieţei, în fiecare județ și în municipiul București.

Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrație publice centrale în subordinea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în Municipiul București.

1.8. Organele de cercetare penală. Poliția națională și Ministerul Public, care au

competențe bine stabilite în prevenirea și combaterea infracțiunilor din industria alimentară

pe întreg teritoriul național. Pe parcursul prezentului studiu vom enumera la fiecare

categorie de nereguli sau ilegalități, competențele de cercetare pe care Codul de procedură

penală le acordă celor două structuri specializate.

CAPITOLUL IV

MANAGEMENTUL COMBATERII INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL

ALIMENTAȚIEI PUBLICE ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ

Secţiunea 1 Frauda fiscală în domeniul alimentației publice

1.1. Frauda fiscală și evaziunea fiscală. Din cele mai vechi timpuri omul a fost

reticent la plata dărilor către stat, indiferent de cum se numeau acestea (dijmă, bir, vămuit

etc.) deoarece, prin natura sa, este foarte greu să se despartă de o parte din veniturile ce i se

cuvin, taxele şi impozitele fiind considerate „un sacrificiu”, persoana încercând orice

mijloace şi modalităţi de a se sustrage de la plata acestora. Toate societăţile, mai mult sau

mai puţin democratice, au componenta lor paralelă nevăzută şi nearătată public, acea zonă

subterană ce se dezvoltă prin multiple canale ilegale şi a cărei dimensiune este de natură a

produce numeroase dezechilibre în plan general16. Neplata, sau încercarea de a diminua pe

cât de mult posibil, veniturile ce se cuvin statului, prin exploatarea imperfecţiunilor

legislative, sau prin utilizarea unor variate şi metode ingenioase, se cheamă evaziune

fiscală.

1.2. Definirea evaziunii fiscale. Generic evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind

totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora persoanele fizice sau juridice,

sustrag în total sau în parte materia impozabilă şi constă în neîndeplinirea voită a

obligaţiilor fiscale de către contribuabil17. D.E.X.- ul defineşte evaziunea în general ca

„sustragerea de la obligaţiile fiscale”18.

1.3. Clasificarea evaziunii fiscale. Generic, evaziunea fiscală poate fi clasificată în

ilicită (frauda fiscală) si evaziunea fiscală legală sau permisă. O altă clasificare este dată de

economistul francez Jean-Claude Martinez care arăta în lucrarea „La fraude fiscale” că:

„dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de frauda legală

sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internaţională, de evaziune legală, de evaziune

ilegală, de paradisuri fiscale sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului,

de libertatea alegerii căii celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la

lege sau economia subterană”19.

1.4. Cauzele care generează evaziunea fiscală20. Fenomenul de evaziune este

generat de o serie de factori de origine variată. În primul rând sunt factori subiectivi

constând în dorinţa de a dobândi sume mari de bani sau bunuri de valoare în timp cât mai

scurt pentru a-şi satisface nevoile personale la un nivel cât mai ridicat adeseori fiind vorba

de cheltuieli voluptorii care depăşesc cu mult standardul unei vieţi decente. Dorinţa de a fi

consideraţi oameni de succes, de a dobândi notorietate publică, de a-şi permite cheltuieli

16 C. Voicu „Criminalitatea afacerilor”, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997, p. 7.

17 M.Pantea „Investigarea criminalităţii economico-finaciare”, Vol.I, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010.

18 DEX 1998, http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune, sursă online accesată la 15.03.2015, ora. 20.00

19 DEX 1998, http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune, sursă online accesată la 15.03.2015, ora. 20.20

20 M.Pantea, O.Şanta, op.cit.

20

exorbitante face ca subiecţii activi ai infracţiunii de evaziune fiscală să nesocotească

principiile concurenţei recurgând la fals şi fraudă pentru a-şi asigura câştiguri ilegale în

dauna statului, a celorlalţi actori economici şi nu în ultimul rând a întregii populaţii care nu

poate beneficia de servicii adecvate în domeniul sănătăţii, învăţământului, asistenţei sociale

etc. datorită subfinanţării cronice a sistemului administrativ.

1.5. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale. În practică, fiecare speţă aflată în

atenţia organelor de control financiar-fiscale şi a ofiţerilor de investigarea a fraudelor, în

măsura în care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de legea care

sancţionează evaziunea fiscală, reprezintă o formă de manifestare particulară a fraudei

fiscale, sens în care este foarte greu pentru teoreticieni să determine toate formele de

evaziune fiscală frauduloasă.

1.6. Tipologii. Vom încerca să clasificăm multitudinea de infracţiuni în domeniu

astfel: În funcţie de categoria de contribuabil; În funcţie de categoria de venituri; Alte

forme de manifestare21

Secţiunea 2 Încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul

alimentației publice

2.1.Analiza infracţiunii de contrafacere a unui soi. Constituie infracţiunea de

contrafacere, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, efectuarea,

fără autorizaţia titularului brevetului de soi, a oricărui act prevăzut la art.30 alin.(1)22,

precum şi a oricărui act din cele prevăzute mai jos:

a) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a unei alte denumiri

decât cea înregistrată;

b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru materialul de înmulţire,

produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi;

c) atribuirea, pentru materialul de înmulţire produs şi vândut, a unei denumiri foarte

apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât să poată produce confuzii;

d) vânzarea de material de înmulţire cu menţiunea falsă că aparţine soiului pentru

care s-a acordat brevet pentru soi, inducând astfel în eroare cumpărătorul.

2.2. Aspecte de natură penală privind mărcile şi indicaţiile geografice. Analiza

infracţiunilor prevăzute de legea 84 din 1998. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:

a) contrafacerea unei mărci;

b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o

marcă înregistrată pentru produse identice ori similare;

c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau

sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul

adevărat de origine.

2.3. Concurenţa neloială. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la

3 luni la 2 ani sau cu amendă:

a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie

cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor

informaţii confidenţiale în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul

21 Dumitru A.P. Florescu, M.Pantea, D.Bucur op.cit.

22 Titularul de brevet pentru soi beneficiază de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi şi de dreptul de a interzice oricărei persoane

sa efectueze, fără autorizaţia sa, următoarele acte privind materialul de înmulţire sau materialul recoltat aparţinând soiului protejat: a)

producerea sau reproducerea; b) condiţionarea în scopul înmulţirii; c) oferirea spre vânzare; d) vânzarea sau orice alta forma de

comercializare; e) importul; f) exportul; g) depozitarea pentru unul dintre scopurile prevăzute la lit. a)-f).

21

obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor

chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;

c) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, ca

rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate

interesele sau activitatea unei persoane juridice;

d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de

deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice ori a

instituţiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane

juridice;

e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul

penal a secretelor comerciale de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu,

dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;

f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare

ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,

brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele

industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală,

cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului,

mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi

cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare

pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari23. Persoana care săvârşeşte un act de concurenţă

neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele

confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după caz, să plătească

despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare24.

2.4. Contrafacerea. Creşterea continuă a populaţiei globului, creşterea exponenţială

a necesităţilor pentru anumite categorii de mărfuri, perfecţionarea profesională, lipsa de

educaţie în domeniu, a unor segmente de consumatori, sunt principalii factori socio-

economici care favorizează activităţile frauduloase de piratare şi contrafacere. De

asemenea amploarea fenomenului de contrafacere în domeniul mărfurilor care înglobează

drepturi de proprietate intelectuală, la început de mileniul trei, este influenţată de calitatea

execuţiei produsului pirat sau al celui contrafăcut, gradul de falsificare, zona geografică de

realizare sau de comercializare a produsului etc.

2.4.1. Contrafacerea artizanală.Contrafacerea tradiţională sau artizanală, se

bazează pe îndemânarea unui specialist în producerea de falsuri. Acest tip de contrafacere

este întâlnit de regulă în domeniul artelor, antichităţilor etc. Falsificatorul posedă alături de

specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere precisă cu o aură de

vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau obiecte de artă

obişnuite în opere perfect reproduse dând impresia de autentic.

2.4.2. Contrafacerea de slabă calitate. Foloseşte materii prime, materiale şi

tehnologii mai puţin valoroase. Această formă de contrafacere este cea mai comună, cea

mai întâlnită şi se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri. Acest tip de

contrafacere foloseşte tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o

finanţare considerabilă şi abilităţi organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la

scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau

cumpăra componente din multe ţări, pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară

şi totuşi să le vândă în cu totul alte ţări.

23 cf. prev. art. 34 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009

privind Codul penal)

24 cf. prev. art. 6 din Legea 11 din 29.01.1991 privind combaterea concurenţei

22

2.4.3. Contrafacerea de înaltă performanţă25. Necesită, în general, abilităţi

considerabile pentru a realiza produse foarte apropiate de original. Putem da exemple de

falsificări de produse electronice cum ar fi circuite imprimate, care conţin software pentru

jocuri pe computer. Tehnicile implică stimularea plăcuţei originale prin analizarea

componentelor şi încercarea de a crea acelaşi rezultat folosind alte componente. Alte

produse care au fost piratate sau contrafăcute de falsificatorii de înaltă performanţă sunt:

valuta, cărţile de credit, cartelele telefonice, decodoarele pentru sateliţi, produsele

farmaceutice etc.26. Apariţia falsurilor pe piaţa românească, este mai pregnantă începând cu

anul 1990, deoarece economia românească era necristalizată, consumatorii nu erau bine

informaţi, iar situaţia financiară precară a fost factorul determinant în acest sens.

2.4.4. Cauzele care determină contrafacerea

rentabilitatea extremă a exercitării acestei activităţi27;

inexistenţa sau ineficienţa în multe ţări, a legislaţiei privind proprietatea

intelectuală şi absenţa generalizată de aplicare practică a unor măsuri eficiente

de reprimare a contrafacerilor;

abundenţa de materii prime, materiale şi echipamente, din ce în ce mai evoluate

şi mai ieftine, care facilitează reproducerea;

ideea potrivit căreia, infracţiunile din domeniul de referinţă, privite individual,

rupte din ansamblul fenomenului din care fac parte, sunt inofensive şi lipsite de

pericol social;

puterea de cumpărare redusă a populaţiei care preferă să achiziţioneze produsele

contrafăcute, mai ieftine, celor originale, ce au preţuri asemănătoare sau mai

mari decât în ţările dezvoltate;

insuficienta percepţie a impactului de ansamblu al pirateriei culturale asupra

imaginii naţionale, a bugetelor statelor şi culturii internaţionale;

opinii divergente cu privire la interpretarea unor norme juridice din domeniul de

referinţă;

Secţiunea 3 Infracţiuni specifice prevăzute de Codul Penal

3.1. Răspândirea bolilor la animale sau plante – art. 355 C.pen. Structura

incriminării cuprinde două modalități infracționale, respectiv primul alineat al art. 355

C.pen. conține forma tipică a infracțiunii reprezentând nerespectarea măsurilor privitoare la

prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a

dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor.

Forma de vinovăție în cazul formei tipice a infracțiunii este intenția. Cel de-al doilea

alineat al art. 355 C.pen. reglementează varianta tip atenuată a infracțiunii, forma de

vinovăție prevăzută fiind culpa.

3.2. Infectarea apei – art. 356 C.pen. În structura infracțiunii este reglementată o

singură variantă infracțională. Varianta tipică a infracțiunii este prevăzută de dispozițiile

art. 356 alin. 1 C.pen. și constă în infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de

apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor.

3.3. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse – art. 357 C.pen. În

structura incriminării sunt cuprinse două variante infracționale. În primul alineat al art. 357

C.pen. este incriminată prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente,

băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătății. Al doilea

25 C.Voicu, M. Pantea, ș.a., Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona, Vol. II, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2010

26 Idem.

27 investiţie mică, profit ridicat, lipsa oricărei necesităţi de cercetare-dezvoltare, risc mic şi mediu privind pedepsele menţionate în

legislaţia din domeniu etc.

23

alineat al art. 357 C. pen. este sancționată prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare

de medicamente contrafăcute sau substituite.

3.4. Comercializarea de produse alterate – art. 357 C.pen. În structura incriminării

sunt cuprinse trei variante infracționale. Prin dispozițiile art. 358 alin.(1) C.pen. este

reglementată vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori

cu perioada de valabilitate depășită. Art. 358 alin.(2) C.pen. incriminează punerea în

consum de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului

veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătății. Art. 358 alin.(3) C.pen. reglementează o

variantă agravată a infracțiunii, respectiv vânzarea de medicamente cunoscând că sunt

contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depășită, dacă sunt vătămătoare

sănătății ori și-au pierdut în tot sau în parte eficiența terapeutică.

3.5.Înșelăciunea. Structura infracțiunii conține o variantă tip prevăzută de

dispozițiile art. 244 alin. 1 C.pen. și o variantă agravată prevăzută de dispozițiile art. 244

alin. 2 C.pen. Varianta tip sancționează inducerea în eroare a unei persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,

în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a

pricinuit o pagubă. Varianta agravată presupune săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin

folosirea de nume sau de calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

CAPITOLUL V

TEHNICI DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ÎN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI

PUBLICE

În ultima parte a tezei de doctorat, am prelucrat un material nepublicat, întocmit de

regretatul ILIE VOICU, împreună cu distinsul profesor COSTICĂ VOICU, utilizat până la

revoluția din 1989 și după aceasta, de poliția economică. Am încercat, pe baza rezultatelor

cercetării efectuate, să aduc la zi, aspectele procedurale și legale utilizate pentru a efectua

cu succes o verificare economico-financiară în domeniul alimentației publice. Pentru a fi

conciși în acest capitol prezentăm un potenția ghid de verificare, care poate fi folosit, în

opinia noastră de ofițerii specializați din cadrul DICE-IGPR.

Secţiunea 1 Modalități de săvârșire a fraudelor în domeniul alimentației publice

1.1. Neemitere bonului fiscal. Am putea spune că neemiterea bonului fiscal este un

procedeu devenit deja „tradițional” în peisajul din domeniul alimentației publice la noi. De

cele mai multe ori, conaționalii noștri care merg în diverse unități de alimentație publică,

nu primesc bon fiscal pentru sumele achitate, sau primesc o proformă (nefiscalizată). În

acest fel mare parte din sumele încasate de firmele din domeniul alimentației publice nu

sunt fiscalizate, alimentând zona neagră a economiei subterane.

1.2. Fraudare soft - soft neînregistrat - configurarea altui soft pentru imprimanta

fiscală față de cel de vânzare. Ca în orice domeniu, în era digitală, și industria alimentară

din țara noastră s-a aliniat, în sensul că astăzi, gestiunea și contabilitatea unui restaurant

sau a orcărui local specializat în deservirea hranei și băuturilor către public, utilizează

computere cu softuri specializate. În teză am prezenta pe scurt câteva caracteristici ale

acestor programe de calculator.

1.3. Nerespectarea rețetarelor. O altă modalitate utilizată constă în nerespectarea

rețetarelor pentru produsele comercializate. În acest sens au fost identificate cel puțin două

modalități de fraudare, respectiv: utilizarea unor scăzaminte mult mai mari decât prevăd

normele legale și utilizarea materiei prime de o calitate inferioară celei declarate. Concret,

în meniu se trece că o porție de friptură are 200 g, în realitate se aduce o friptură mult mai

mică. În cazul în care clientul pune întrebări, i se va comunica că: „friptura are 200 g

24

nepreparată, și scade la jumătate prin frigere la grătar”. Iar cea de a doua modalitate se

referă la servirea unei fripturi cu os și plata unei fripturi de calitate superioară fără os.

1.4. Prețurile de transfer între societăți. O metodă rafinată, utilizată în alimentația

publică din țara noastră este, mișcarea de materii prime și produse finite între două sau mai

multe societăți comerciale, deținute direct sau prin interpuși de aceleși persoane, pentru a

facilita și a genera profituri doar uneia dintre firmele implicate. În acest fel, se prejudiciază

bugetul de stat prin decalrarea și plata unor sume infime, mare parte din profitul realizat

fiind „exportat” prin diverse manopere frauduloase (contracte de asistență juridică,

managerială etc.) către firme din paradisurile fiscale.

1.5. Înregistrare vânzare pe protocol sau masă angajați. Confom prevederilor

legale în vigoare, la acest moment, un agent economic care desfășoară activitate ăn

domeniul alimentației publice, poate asigura masa angajaților la prețurile de producție. În

documentele contabile pot fi identificate astfel de operațiuni, care de fapt au în spate o

înregistrare neconformă cu realitatea. Astfel, din porțiile vândute, parte sunt declarate ca

fiind consumate de angsajați și sunt înregistrate la prețuri de producție, în realitate fiind

vândute clienților, iar plusul astfel creat fiind însușit de patronul sau conducerea firmei.

1.6. Emitere chitanță de mână în loc de bon fiscal. O altă modalitate utilizată în

unitățile de alimentație publică din țară, este emiterea de documente așa-zis „fiscale” scrise

de către ospătar de mână, pe bonuri albe sau de comandă. Este o metodă primitivă, care din

păcate mai este practicată și la acest moment în țara noastră. După servirea mesei,

ospătarul prezintă o notă de plată scrisă olograf, primește suma de la client, pe care o

însușește, fraudând în acest fel firma și statul totodată.

1.7. Nerespectarea rețetarului (calitatea și cantitatea porției). Această modalitate

este una dintre cele mai vechi în domeniul alimentației publice din țara noastră. Constă în

porții de mâncare mai mici decât este prevăzut în legislație sau în meniu, ori de o calitate

îndoielnică, justificată prin: neintroducerea tuturor componentelor în felul gătit, lipsa unor

ingreniente importante, diminuarea cantităților de produse care trebuie prelucrate etc. De

asemenea, mai este relevant aspectul care vizează servirea unor porții de mâncare veche,

degradată, reîncălzită și așa mai departe.

1.8. Referire în meniu „brut” sau „net” (greutatea produselor comercializate). La

acest moment, legislația românească nu prevede cu claritate obligația unităților de

alimentație publică de a trece în meniu greutatea netă sau brută a produselor pe care le

comercializează. Astfel că, pentru înșelarea consumatorului, unele unități trec în meniu

greutatea brută (înainte de prelucrare) pentru a justifica prețurile foarte mari care sunt

practicate, fără a face precizare în meniu despre acest aspect.

1.9. Lipsă memorie casă marcat. De multe ori, cei care emit bonuri fiscale, „uită”

să pună memoria electronică la casa de marcat. În acest fel, sumele încasate sunt însușite,

iar în cazul unui control inopinant al poliției economice sau al autorității fiscale, justifică o

defecțiune temporară sau o altă scuză. La o scurtă verificare a activității agentului

economic se va constata ca acesta nu are activitate deloc sau are o activitate care „abia

permite supraviețuirea”, fapt nereal, și care este destul de greu de dovedit, dar nu

imposibil. În măsura în care există sesizări, este de recomandat o supraveghere a activității

operatorului economic, identificarea clienților care au primit bonuri de la firma și

confruntarea cu evidențele contabile, coroborat cu firmele de unde achizitionează materii

prime, consumul de curent electric și de gaz.

1.10. „Munca la negru” Alimentează economia subterană, prin angajarea de

ospătari, bucătari și alte tipuri de personal, fără contract de muncă sau cu contract pe sume

care reprezintă minimul pe economie, cu posibilitatea de a rotunji veniturile din „șpaga”

lăsată de clienți (care este în medie de 10% din totalul notei de plată).

25

1.11. Producție neînregistrată, distribuție neînregistrată. Evaziune fiscală clasică,

care constă în achiziția de materii prime și materiale fără documente financiar contabile,

sau cu documente în care sunt trecute sume fictive (mult mai mici decât cele din realitate),

prelucrarea acestora și comercializarea tot fără factură sau bon fiscal. Unitățile de

alimentație publică pot desfășura acest tip de ilegalitate fie prin neînregistrarea în totalitate

a achizișie de materii prime și a vânzării de produse finite, fie doar parțială, prin

înregistrări sporadice, cu sume modice atât la achiziția materiei prime coroborată cu

producția și comercializarea bunurilor finite.

1.12. Donare fictivă de alimente. În unitățile de alimentație publică, hrana caldă

nevândută la sfârșitul programului poate fi donată către diverse instituții din domeniul

asistenței sociale (cămine de bătrâni, case de copii abandonați, spitale etc.), cu

obligativitatea întocmirii documentației prevăzute de legilația în vigoare și obținerea

avizelor necesare. Constituie și aceasta o modalitate de fraudare prin întocmirea de donări

fictive, neavizate, când în realitate porțile de mâncare sunt comercializate și nefiscalizate,

sumele astfel încasate fiind însușite de conducerea firmei.

1.13. Lucru cu avize și facturare la saptamană sau lună. În cazul unor contracte de

livrarea a unor porții de mâncare către diverse instituții private sau de stat, „se poartă”

regula de emitere a documetelor financiar contabile pentru decontare la săptămână sau

lunar. În acest fel se pot „aranja” documetele de achiziții pentru materiile prime și pentru

produsele finite, constituind o oportunitate care permite soaterea de sume importante din

veniturile firmei pentru a evita plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.

1.14. Achiziții din depozite fără factură. Achiziționarea în continuare din marile

centre en-gros, de materii prime, băuturi alcoolice, răcoritoare, cafea și altele, fără

documente de proveniență, este încă „sport național”. Cum este posibil așa ceva ? La o

scurtă plimbare prin en-gros-urile din preajma marilor orașe se poate constata că sunt puse

la vânzare produse de toate felurile și la o discuție cu vânzătorul oferta acestuia este „un

preț cu TVA sau fără TVA”, cum dorește clientul.

1.15. Vânzare de alcool netimbrat. Prin metodele deja consacrate, pot fi

achiziționate băuturi alcoolice, la prețuri mici, fără timbru, contrafăcute, numai bune

pentru „sănătatea” consumatorului. Comerțul cu alcool și băuturi alcoolice rămâne

„regina” evaziunii fiscale din țara noastră. Ca atare, unitățile de alimentație publică, nu fac

excepție, cumpără și vând cu rapiditate cantități impresionante de băuturii spirtoase și

vinuri de la producători locali, din importul prin contrabandă etc.

1.16. Alte modalități de fraudare (contrafacerea de produse și băuturi, lipsa la

cântar și altele). Vânzarea de alimente și băuturi contrafăcute este unul din cele mai nocive

acțiuni care se petrec în unitățile de alimentație publică din țara noastră. Acest tip de

comerț pune în pericol sănătatea publică, afectează bugetul (orice activitate de contrafacere

este însoțită de frudă fiscală) și declasifică sistemul național de alimentație publică din țara

noastră. Prejudiciile personale și sociale produse de această activitate sunt

incomensurabile, constituie un atentat la sănătatea publică și sunt impardonabile.

1.17. Corupție și achiziții publice ilegale. În unitățile instituțiilor publice care au ca

obiect și alimentația publică pentru cetățeni sau pentru proprii angajați, se fac achiziții

„aranjate” prin încredințarea directă de contracte pentru materie primă sau produse finite,

prin coruperea funcționarilor desemnați cu aprovizionarea. Relevant, în acest sens sunt

exemplele din unitățile de învățământ care achiziționează direct (nu prin SEAP), cornul și

laptele pentru preșcolari, și unde au fost numeroase constatări care au stabilit că s-au

achiziționat la prețuri uneori duble sau triple produse de panificație sau lactate de la firme

„de apartsament” care au făcut profituri uriașe din această activitate.

1.18. Marfă fără documente. Printre cele mai des întâlnite metode utilizate în

alimentaţia publică, este introducerea de mărfuri fără documente de proveniență. În acest

26

sens, sunt introduse băuturi alcoolice achiziționate de la mici producători particulari, la

prețuri modice, produse alimentare de tipul, carne, brânză, produse lactate (lapte, iaurt, unt,

cașcaval etc.), ouă, făină, mălai și alte asemenea achiziționate de la persoane fizice sau din

alte surse, fără documente fiscale, sunt prelucrate și comercializate ca produse finite, toate

fiind neînregistrate în evidențele contabile ale societății. Plusurile astfel obținute sunt

însușite de proprietarii firmelor sau de angajați.

Secțiunea 2 Îndrumar pentru efectuarea verificării economico-financiare la

unitățile din domeniul alimentației publice

Așa cum am precizat mai devereme, prezentul capitol este inspirat din materialul

creat de Ilie Voicu și prof. Costică Voicu, utilizat de poliția economică la nivelul anilor

1990. În debutul capitolului intitulat „Pregătirea şi executarea controlului economic” se

spunea: „adoptarea, după evenimentele din decembrie 1989, a unor importante măsuri

legislative vizând descentralizarea şi trecerea la economia de piaţă, aplicarea Legii

fondului funciar şi Legii privatizării, apariţia a numeroşi agenţi economici cu capital

privat şi mixt, precum şi mutaţiile care s-au produs în domeniul instituţiilor financiar-

bancare şi bugetare (creşterea numărului de bănci, extinderea operaţiunilor valutare la

agenţii economici privaţi, convertibilitatea internă a leului, apariţia sistemelor de bursa,

liberalizarea preţurilor, adoptarea unei noi concepţii valutare etc.) au determinat apariţia a

noi forme de manifestare a criminalităţii economice” ... „Au apărut fenomene de

agresionare făţişă a avuţiei publice de către infractori, transferuri ilegale de capital,

sustrageri organizate, neglijenţe în administrarea patrimoniului, bancrute frauduloase,

abuzuri şi neglijenţe de calitate, trafic de influenţă, falsuri în documentele care atestă

producţia, exportul şi importul, scoaterea din ţară de monedă naţională, valută, aur,

metale rare şi bunuri din patrimoniul cultural naţional sau universal şi altele, multe din

acestea săvârşite pe fondul flagelului corupţiei şi cu legături infracţionale internaţionale”.

2.1. Definirea conceptului de verificare economică. Prin verificare economico-

financiară sau control se înţelege verificarea permanentă, periodică sau inopinată, făcută în

domeniul alimentației publice, cu scopul de a cunoaşte realităţile şi modul cum se

desfăşoară activitatea, pentru a preîntâmpina sau a lichida eventualele lipsuri şi de a

dispune măsuri de îmbunătăţire a acestora.

2.2. Importanţa şi rolul verificări economico-financiare. Importanţa şi rolul

verificări economico-financiare, ca metodă de muncă a organelor de poliţie, rezultă din

scopul său concretizat în:

prevenirea comiterii de infracţiuni şi a altor nereguli cauzatoare de pagube în domeniul

alimentației publice;

descoperirea operativă a infracţiunilor, contravenţiilor şi a altor nereguli;

prinderea în flagrant a autorilor unor fapte prin care se prejudiciază bugetul consolitat

și bugetele locale şi sunt lezate interesele legale ale cetăţenilor;

exploatarea unor materiale informative primite de la surse ocazionale şi agenţi;

începerea cercetărilor în cauzele lucrate informativ, în scopul conspirării surselor, prin

declanşarea urmăririi penale pentru infracţiunile constatate cu ocazia verivicării,

urmărind ca ele să fie extinse pentru toate aspectele reţinute în dosar.

2.3. Scopul verificării economico-financiare. Scopul verificării economico-financiare

poate fi concretizat în:

prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi altor nereguli cauzatoare de pagube din

unităţile economice care acționează în domeniul alimentației publice, indiferent de

forma de proprietate ori de natură a afecta interesele legale ale cetăţenilor;

descoperirea infracţiunilor şi contravenţiilor care se comit în alimentația publică:

activităţi comerciale ilicite, contrafaceri, operaţiunile ilegale, fraudă fiscală, corupţie,

respectarea prevederilor privind sănătatea publică, munca la negru etc.;

27

prevenirea stărilor de pericol în unităţile care deservesc un număr mare de cetățeni

(stațiuni turistice, cantine, restaurante etc.).

2.4. Componenţa efectivelor participante la verificărea economico-financiară. La

desfăşurarea verificării economico-financiare, de la caz la caz, participă:

numai efective poliţieneşti constituite în una sau mai multe echipe de câte 2-3 ofiţeri

(subofiţeri);

cadre de poliţie sprijinite de unii specialişti ca: inspectori ANSVSA, inspectori muncă,

tehnicieni, chimişti, inspectori pentru calitatea produselor etc.

2.5. Modul de acţiune. Verificarea economico-financiară în domeniul alimentației

publice se poate executa:

simultan în mai multe obiective, locuri sau medii;

succesiv în mai multe obiective, locuri ori medii;

prin repetare în aceleaşi obiective, locuri sau medii.

2.6. Locul unde se executa verificarea economico-financiară. Verificarea economico-

financiară poate fi executată:

într-un singur obiectiv – la punctul de lucru ;

în mai multe obiective – la sediul social, punctele de lucru, unitățile de producție;

într-un anume loc favorabil ori vulnerabil din cadrul unui obiectiv sau al mai multor

obiective.

2.7. Timpul când se execută verificarea economico-financiară. Verificarea economico-

financiară, de la caz la caz, se execută:

în timpul zilei;

în timpul nopţii.

2.8. Timpul afectat pentru pregătirea verificării şi a condiţiilor de lucru. În mod

concret se afectează timp pentru:

conturarea faptelor, ca urmare a primirii materialelor informative şi verificarea

periodică a acestora, cu posibilitatea pregătirii, pe baza unui studiu atent şi aprofundat a

controlului ;

verificarea curentă a materialelor de sesizare, dintre care se exclud cele informative;

verificarea imediată a unor semnalări referitoare la situaţii apărute în împrejurări şi

condiţii neprevăzute (îndeosebi când există sesizări concrete şi precise pe baza cărora

se poate acţiona în scopul prinderii în flagrant a persoanelor implicate), ceea ce reduce

foarte mult perioada necesară pregătirii verificării economico-financiare.

2.9. Principii şi reguli în pregătirea şi executarea verificării economico-financiare.

Verificarea economico-financiară poate fi efectuată în toate unitățile din domeniul

alimentației publice naționale, fiind o metodă prin care se verifică aspecte şi probleme

referitoare la:

aprovizionarea, recepţia, producţia, depozitarea, livrarea, transportul şi desfacerea

mărfurilor;

circulaţia mărfurilor, respectarea regulilor generale de comerţ, protecţia

consumatorilor;

prevenirea şi descoperirea faptelor prin care se lezează activităţile firmelor din

domeniul alimentației publice (aspectele legate de concurența neloială, fraudă fiscală,

nerespectarea prevederilor privitoare la sănătatea publică etc.), precum şi cele

reglementate de legi sau de alte acte normative la regimul stabilit pentru activităţile

economice specifice industriei alimentare.

2.10. Reguli de procedură specifice verificării economico-financiare. Pentru asigurarea

unei eficienţe cât mai mari a verificării economico-financiare, trebuie să se respecte

regulile de procedură.

28

2.11. Reguli de tactică specifice verificării economico-financiare. Executarea

verificării economico-financiare cu rezultatele scontate impune respectarea regulilor de

tactică.

2.12. Reguli de tehnică specifice verificării economico-financiare. Verificare

economico-financiară trebuie să aibă o tehnică de desfăşurare corespunzătoare unor reguli

enumerate în teza de doctorat.

2.13. Conţinutul planului de verificare economico-financiară. De regulă,

verificarea economico-financiară se execută pe baza unui plan care se întocmeşte de către

ofiţerul sau subofiţerul care răspunde de linia de muncă alimentație publică. Planul se

elaborează după un studiu amănunţit al materialelor de sesizare şi al celorlalte acte

obţinute în urma verificărilor.

2.14. Activităţile de pregătire a verificării economico-financiare. În scopul

pregătirii cât mai temeinice a verificării economico-financiare în domeniul alimentației

publice sunt necesare activităţile specifice.

2.15. Probleme privind gestionarea bunurilor şi unele procedee tehnice folosite în

executarea verificării economico-financiare. La unităţile de desfacere cu amănuntul ale

agenţilor economici, unde contabilitatea mărfurilor şi ambalajelor se ţine global-valoric pe

gestionari de raioane, în locul fişelor de magazie se întocmesc rapoarte de gestiune sau

alte documente (inclusiv registre) legale.

2.16. Actele procedurale şi alte înscrisuri ce se întocmesc cu ocazia verificării

economico-financiare

2.16.1. Procesul-verbal cu constatările verificării economico-financiare

2.16.2. Declaraţiile persoanelor cu atribuţii gestionare

2.16.3. Declaraţiile martorilor

2.16.4. Listele de inventar

2.16.5. Notele de remăsurare şi recântărlre

2.16.6. Desfăşurătoarele cantitativ-valorice

2.17. Finalizarea verificării economico-financiare. Datele şi constatările ce rezultă

din verificarea economico-financiară vor fi exploatate cu maximă operativitate în scopul

finalizării ei şi îndeosebi pentru tragerea la răspundere a persoanelor care au comis

infracţiuni, contravenţii şi alte nereguli.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI „DE LEGE FERENDA”

Concluzii. Strategia naţională de apărare pentru perioada 2015-2019, denumită „O

Românie puternică în Europa și în lume”, printre obiectivele naționale de securitate

internă, prevede: „ ... consolidarea securității alimentare și a mediului”, iar ca și direcție

principală de acțiune și una dintre modalitățile de asigurare a securității naționale la

subcapitolul „Dimensiunea de informații, contrainformații și securitate” este înscrisă ca

direcție de acțiune și „identificarea și semnalarea disfuncțiilor, riscurilor și amenințărilor

la adresa ... securității alimentare a populației ...”, iar la subcapitolul „Dimensiunea

economică și energetică”, se prevede ca direcție de acțiune „prevenirea și contracararea

factorilor generatori de riscuri la adresa securității alimentare a populației ...”28. Având

în vedere aspectele inserate în Strategia naţională de apărare pentru perioada 2015-2019,

considerăm că este oportună o precizare terminologică a conceptelor de „securitate

alimentrară” și „siguranță alimentară”, cu precizarea că prezenta lucrare științifică a avut

ca obiectiv tratarea aspectelor caracteristice siguranței alimentare din țara noastră. În acest

28 A se vedea în acest sens: http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_ 1.pdf, sursă online

accesată la data de 11.05.2016, ora 18.00

29

sens, securitatea alimentară este, conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei”29 şi a

„Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale”30, „... atunci când toţi oamenii, în

orice moment, au acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc

necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă”. În

urma dezbaterilor, la Bonn, în cadrul simpozionului cu tema „Securitatea alimentară

durabilă pentru toti, până în 2020” s-a concluzionat o serie de priorităţi, în ceea ce priveşte

securitatea alimentară, cum ar fi31:

igienizarea surselor de apă;

promovarea agriculturii şi dezvoltării rurale;

dezvoltarea cercetării agricole, în scopul promovării noilor tehnologii agricole

moderne;

îmbunătăţirea administrării resurselor naturale;

promovarea dezvoltării durabile în zone defavorizate;

sprijinirea unui comerţ naţional şi internaţional sănătos şi a politicilor

macroeconomice;

efectuarea globalizării în sprijinul săracilor.

„Siguranţa alimentară - componentă a securităţii alimentare care este determinată

obligatoriu de trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un produs neprelucrat,

prelucrat parţial, prelucrat total sau nou creat:

1. Să aibă inocuitate32, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv

consumatorul normal şi sănătos.

2. Să aibă valoare nutritivă şi energetică.

3. Nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism.

Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea

ei sunt implicate toate părţile componente care participa la producerea, procesarea,

transportul şi distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau

pregătirea profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al

organizaţiilor neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde”33. Așa cum am

precizat și în secțiunea destinată importanței alimentației publice, ca activitate economică,

aceasta este complexă, nefiind limitată la asigurarea satisfacerii nevoilor consumatorilor.

Acest aspect este relevat și de faptul că pentru anul 2015, contribuția la PIB-ul național a

unităților din domeniul alimentației publice a crescut semnificativ față de anul precedent.

Este clar că alimentația publică, ca ramură a circulației de mărfuri este printre puținele

domenii care în prezent asigură realizarea de profituri uriașe pentru agenții economici

implicați în această activitate. Însă, din păcate, faptul că legislația incidentă nu are un

caracter uniform a permis agenților economici să găsească metode și modalități de eludare

a normelor legale din ce în ce mai variate. Am prezentat în cadrul lucrării câteva din

metodele folosite de agenții economici în activitatea infracțională precum: neemiterea

bonului fiscal, nerespectarea rețetarelor, emiterea unor chitanțe olografe în loc de bon

29 FAO/OMS, Roma, 1992, a se vedea în acest sens http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-

alimentara-209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.00

30 FAO/OMS, 1996, a se vedea în acest sens http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-

209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.00

31 A se vedea http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-209356.html, sursă online

accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.05

32 Conform www.dex.ro, INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru

organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.

33 A se vedea în acest sens cursul de Securitate și Siguranță Alimentară disponibil la: http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-

alimentara/securitate-si-siguranta-alimentara-209356.html, sursă online accesată la data de 11 martie 2016, ora 21.10

30

fiscal, lipsa memoriei casei de marcat, producție neînregistrată, distribuție neînregistrată,

donarea fictivă de alimente etc., dar și principalele caracteristici care permit organelor de

control să identifice aceste practici. Una dintre cele mai noi și inventive metode folosite

pentru fraudare este modificarea programelor de calculator utilizate în unitatea de

alimentație publică, prin folosirea unui software specializat, fiind emis un bon fiscal cu

valoarea plătită de consumator, în paralel cu înregistrarea în memoria casei de marcat și

implicit în contabilitatea societății comerciale a unei sume diferite, în cele mai multe cazuri

mult mai mică decât cea incasată. Având în vedere aceste „preocupări” ale operatorilor

economici, de a găsi noi modalități de eludare a normelor legale, și statul, prin autoritățile

sale cu competențe specifice, ar trebui să acorde o mai mare importanță prevenirii și

combaterii săvârșirii infracțiunilor din domeniul alimentației publice. Pentru descurajarea

activității infracționale, autoritățile cu atribuții în ceea ce privește alimentația publică, ar

trebui să organizeze controale complexe, în intervale de timp cât mai scurte, la care să

participe pe lângă ofițeri de poliție specializați și inspectori sanitar-veterinari, inspectori

din cadrul ANAF, ITM, ANPC, pentru a se putea constata și sancționa cât mai multe

nereguli. Scopul acestor controale complexe este acela de a preveni și combate fraudarea

bugetului de stat, dar cel mai important, de a proteja sănătatea consumatorului. Acesta este

motivul pentru care în secțiunea desinată propunerilor de lege ferenda am menționat

necesitatea reglementării la nivel de Ordin al Ministrului a desfășurării activității de

verificare economică în cadrul unităților de alimentație publică din România.

Propuneri „de lege ferenda”

Securitatea alimentară și siguranța alimentară națională

I. Implementarea de urgența în legislația națională a Recomandării Comisiei

2013/99/UE din 19 februarie 2013 privind un plan coordonat de control pentru stabilirea

prevalenței unor practici frauduloase în comercializarea anumitor produse alimentare.

În acest sens considerăm util și oportun inițierea unor controale periodice desfășurate la

nivelul distribuției cu amănuntul, asupra produselor alimentare destinate consumatorului

final sau al unităților de alimentație publică, comercializate sau etichetate drept conținând

un anumit tip de carne. Aceste controale ar putea fi extinse, de asemenea, la alte unități (de

exemplu, la depozitele frigorifice). Obiectivul acestor controale ar fi de a se stabili dacă

aceste produse conțin alte tipuri de carne decât cele înscrise pe etichete, acest fapt nefiind

indicat în mod adecvat pe ambalaj, sau, în cazul produselor alimentare care nu sunt

preambalate, informația privind prezența cărni de cal nefiind pusă la dispoziția

consumatorului sau a unităților de alimentație publică. Aceste controale trebuie efectuate

pe baza unui eșantion reprezentativ. De asemenea, pentru a se evita consumul de carne

neconformă, respectiv a cărnii de cal, trebuie inițiate controale adecvate desfășurate în

unitățile care manipulează carnea de cal destinată consumului uman, inclusiv produsele

alimentare provenite din țări terțe, pentru detectarea reziduurilor de fenilbutazonă. Și

aceste controale trebuie efectuate pe baza unui eșantion reprezentativ, ținându-se cont de

cifrele referitoare la producție și la importuri34.

II. Aspecte care vizează siguranța legumelor și fructelor. Transpunerea în

legislația națională a prevederilor Directivei 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000,

privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme

dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate.

Una dintre cele mai importante măsuri constă în elaborarea unei liste care să conțină

organismele dăunătoare periculoase a căror introducere în Comunitate trebuie interzisă,

precum și organismele dăunătoare a căror introducere în statele membre trebuie interzisă

34 În acest caz, este oportun să se facă apel la metodele prevăzute de Decizia 2002/657/CE a Comisiei din 12 august 2002 de stabilire a

normelor de aplicare a Directivei 96/23/CE a Consiliului privind funcționarea metodelor de analiză și interpretarea rezultatelor

31

atunci când acestea sunt purtate de anumite plante sau produse vegetale. Aplicarea

regimului fitosanitar comunitar Comunității ca spațiu fără frontiere interne, precum și

introducerea zonelor protejate fac necesară distincția dintre cerințele ce se aplică

produselor Comunității, pe de o parte, și cele ce se aplică importurilor din țările terțe, pe de

altă parte, precum și identificarea organismelor dăunătoare în cauză pentru zonele

protejate.

III. Codul alimentar român. Sistematizarea legislației care reglementează

domeniul alimentației publice, reprezintă un deziderat care trebuie, cât mai curând atins de

guvernanți. În acest sens propunem de lege ferenda, instituirea unui „Cod al alimentației

publice naționale”, care să includă, absolut toate normele legale care guvernează domeniul.

Apariția unui astfel de act normativ complex, va elimina paralelismele existente între

normele actuale, va permite sistematizarea logică și așezarea în normalitate a „stufărișului”

legislativ din prezent, va elimina birocrația – în opinia noastră principala sursă de corupție

și bani negrii – din acest domeniu și va permite un control eficient al fluxurilor de produse

și de bani din sistem. Odată cu instituirea unei astfel de reglementări, care va trebuii să țină

cont de specificul național în acest domeniu important, vor crește investițiile naționale și

străine, vor apărea noi locuri de muncă și nu în ultimul rând, va aseza România pe harta

țărilor care oferă servicii și produse de foarte bună calitate, tradiționale sau internaționale,

în domeniul hotelier ți al alimentației publice. În acest sens propunem ca, Codul să fie

structurat astfel:

1. un capitol destinat produselor alimentare, igienei și siguranței alimentare a populației

2. un capitol care să reglementeze modul de autorizare, clasificare și funcționare a

unităților de alimentație publică

3. un capitol care să prevadă aspectele obligatorii despre forța de muncă, calificarea și

sănătatea lucrătorilor în alimentația publică

4. capitol care să prevadă instituțiile de stat, competente să desfășoare activități de control

în domeniul alimentației publice, procedurile de control și sancțiunile care pot fi

aplicate

IV. Reglementare la nivel de Ordin al ministrului, pentru desfășurarea activității

de verificare economică în unitățile de alimentație publică din România. Până la apariția

Codului susamintit, considerăm că, reglementarea la nivel de Ordin al Ministrului

Afacerilor Interne, a procedurii de verificare economică a unităților de alimentație publică

din țara noastră este un document de maximă importanță, care va stopa frauda fiscală,

munca la negru, contrafacerile și alte activități infracționale specifice domeniului

alimentație publică națională. Ca atare propunem de lege ferenda, un ghid al lucrătorului

de investigare a criminalității economice, așa cum acesta a fost expus în prezenta cercetare

științifică, la care să se adauge aspectele specifice de culegere și prelucrare a informațiilor

din domeniul alimentației publice. De asemenea considerăm util și oportun introducerea

unor documente tipizate (procese verbale de constatare și sancționare) specifice activității

de control în domeniul alimentației publice, și a unor modele de documente procedurale

specifice (procese verbale de verificare economică, inventare, monetare, declarații etc.)

care să fie utilizate de polițiști în activitățile curente desfășurate cu ocazia controalelor în

acest domeniu. Propunem, ca periodic (la 3-4 ani), Academia de Poliție „A.I.Cuza”, să

pregătească o grupă de ofițeri care să fie specializați în domeniul investigării infracțiunilor

din industria alimentară și hotelieră. În acest fel, cadrele din structurile operative, vor fi

specializate în prevenirea și combaterea fraudelor specifice acestui domeniu de interes

național. Considerăm că propunerile făcute în această lucrare, care au la bază o

documentare serioasă sunt rodul unei cercetări amănunțite a domeniului de referință, sunt

pertinente și realiste și vor permite o dezvoltare europeană a alimentației publice

românești.

32

A N E X E

Glosar de termeni specifici alimentaţiei publice

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

B I B L I O G R A F I E

Legislaţie, documente oficiale

Acte normative naţionale

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată prin Legea nr.

358/31.12.2015, cu modificările şi completările ulterioare

2. Codul penal al României, în vigoare de la 1 februarie 2014, cu modificările şi

completările ulterioare

3. Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial al României nr.233 din

1991, revizuită prin Legea nr.429/2003, aprobată prin referendum la 18-19.10.2003

şi republicată în Monitorul Oficial al României nr.767 din 2003

4. H.G. nr 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr 84/1998

privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare

5. H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale

pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu

modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare

6. H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale

Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea

acesteia, cu modificările şi completările ulterioare

7. H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.

64/1991, cu modificările şi completările ulterioare

8. H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

9. H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman,

hranei animalelor și utilizării în industria alimentară H.G. nr. 1904/2006 pentru

modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării

destinate consumului uman, hranei pentru animale şi utilizării în industria

alimentară, cu modificările şi completările ulterioare

10. H.G. nr.88/2006 privind Normele de aplicare a Legii nr.344/2005, cu modificările

şi completările ulterioare

11. Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi

completările ulterioare

12. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, cu modificările şi completările

ulterioare

13. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi

completările ulterioare

14. Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările

ulterioare

15. Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, cu modificările şi

completările ulterioare

16. Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014, cu modificările şi completările

ulterioare

33

17. Metodologia pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului

privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă aprobată prin Ordinul nr.

1225/2003, cu modificările şi completările ulterioare

18. Normele de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul

și desfacerea alimentelor aprobate prin O.M.S nr. 976 din 16.12.1998, cu

modificările şi completările ulterioare

19. Normele privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în timpul procesului

de comercializare aprobate prin HG nr. 831/2004, cu modificările şi completările

ulterioare

20. O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările şi completările

ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare

21. O.G. nr.2/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare

22. O.G. nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare

23. O.G. nr.49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a

organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a

produselor rezultate din acestea, cu modificările şi completările ulterioare

24. O.U.G. 190/2005, pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare

europeană, cu modificările şi completările ulterioare

25. O.U.G. nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea

activității ANAF precum și pentru completarea unor acte normative, cu

modificările şi completările ulterioare

26. O.U.G. nr.97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării

alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare

27. Regulamentul privind testrea și atestarea cunoștințelor igienico-sanitare pe profil

alimentar ale persoanelor implicate în circuitul alimentelor din 18.10.1995, cu

modificările şi completările ulterioare

Acte normative cu caracter internaţional

28. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată la New

York prin Rezoluţia O.N.U. nr. 217 din 10 decembrie 1948

29. Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale, semnat la Paris la 20.03.1952,

30. Acord privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, încheiat la

Marrakech la 15 aprilie 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994

31. Acord privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de

comerţ (Acordul TRIPs), formând Anexa 1 C la Acordul privind constituirea

O.M.C

32. Acord european instituind o asociere între România, pe de o parte,

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, încheiat la Bruxelles, la

1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993

33. Acord între statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi România,

ratificat prin Legea nr. 19/1993

34. Acord între România şi Comunitatea Europeană privind protecţia reciprocă şi

controlul denumirii vinurilor, semnat la Bruxelles la 26 noiembrie 1993, ratificat

prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/1994, aprobată prin Legea nr. 120/1994

35. Aranjamentul de la Madrid din 14 aprilie 1891 privind reprimarea indicaţiilor de

provenienţă false sau înşelătoare asupra produselor

36. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, în

forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat prin Decretul nr. 1176/1968

34

37. Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor,

adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat prin Legea nr. 5 din 8 ianuarie 1998

38. Aranjamentul de la Lisabona din 31 octombrie 1958 privind protecţia

denumirilor de origine şi înregistrarea lor internaţională

39. Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor si

serviciilor in vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revizuit la

Stockholm la 14 iulie 1967 si la Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie

1979, la care România a aderat prin Legea nr.3/1998 - M.Of.nr.10/14.01.1998

40. Aranjamentul de la Viena care instituie clasificarea internaţională a

elementelor figurative ale mărcilor, întocmit la Viena la 12 iunie 1973 şi

modificat la 1 octombrie 1985, la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998

41. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, încheiată la

Paris la 20.03.1883, revizuită la Bruxelles la 14.12.1900, la Washington la

2.06.1911, la Haga la 6.11.1925, la Londra la 2.06.1934, la Lisabona la 31.10.1958,

la Stockholm la 14.07.1967 şi modificată la 2.10.1979

42. Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,

semnată la Stockholm la 14 iulie 1976 şi modificată la 28 septembrie 1979,

ratificată prin Decretul nr. 1175/1968

43. Protocol referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea

internaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat prin Legea

nr. 5/1998

44. Recomandarea Comisiei 2013/99/UE din 19 februarie 2013 privind un plan

coordonat de control pentru stabilirea prevalenței unor practici frauduloase în

comercializarea anumitor produse alimentare

45. Regulamentul EU nr.1383/ 2003 privind intervenţia autorităţilor vamale

împotriva bunurilor suspectate a încălca anumite drepturi de proprietate intelectuală

precum si măsurile care trebuie luate împotriva acestor bunuri

46. Regulamentul EC nr.1891/2004 privind stabilirea măsurilor pentru implementarea

Regulamentului EC nr.1383/2003

47. Regulament de aplicare a Tratatului de la Budapesta privind recunoaşterea

internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare

48. Tratatul de la Viena din 12 iunie 1973 privind înregistrarea mărcilor

49. Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de

microorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şi

modificat la 26 septembrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 75/1999

50. Tratat privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994, la care

România a aderat prin Legea nr. 4/1998

Marca comunitară

51. Directiva 89/104 a Consiliului, din 28/12/1988, apropiind legislaţiile naţionale ale

statelor membre privind mărcile, JOCE 1989 L 40 modificată prin hotărârea

92/10/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1991

52. Regulamentul CE nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, privind marca

comunitară

53. Regulamentul CE nr. 2868/95 al Comisiei, din 13 decembrie 1995, instituind

modalităţile de aplicare a Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca

comunitară

Brevete comunitare

54. Convenţie privind acordarea Brevetelor Europene (CONVENŢIA

BREVETULUI EUROPEAN), la care România a aderat prin Legea nr.611 din

13.11.2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 844 din 22.11.2002

35

55. Regulamentul de aplicare a Convenţiei Brevetului European adoptat prin

Decizia Consiliului de Administraţie din 12.12.2002

56. Regulamentul CE nr. 1.610/96 al Parlamentului European şi al Consiliului din

23 iulie 1996 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru

produse fitofarmaceutice

57. Acord între Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete privind

cooperarea în domeniul brevetelor, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1996,

aprobată prin Legea nr. 32/1997

Monografii, manuale

Autori români

58. A. Bădărău, P. Ciontu, N. Mihăilescu, Din istoria protecţiei proprietăţii industriale

în România, Editura OSIM, Bucureşti, 2003

59. A. Boroi, Drept penal şi drept procesual penal, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2006

60. A. Boroi, G. Nistoreanu, Delicte contra proprietăţii intelectuale, în Drept penal.

Partea specială, ediţia a IlI-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

61. A. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Dicţionar de drept penal, Editura AII Beck,

Bucureşti, 2004

62. A. C. Ştrenc, B. Ionescu, G. Gheorghiu, Dreptul brevetului, Tratat, vol. I, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2005

63. A. Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, Dreptul de autor în România, Editura

Academiei, Bucureşti, 1969

64. C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol.

1. Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

65. C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997

66. C. Voicu, A. Boroi, Dreptul penal al afacerilor, ediţia III, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2006

67. C. Voicu, A. Boroi, L. Negrier-Dormont, G. Ş. Ungureanu, I. Vintileanu,

Introducere în criminologia aplicată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004

68. C. Voicu, A. Voicu, I. Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor,

Editura Bildner, Târgovişte, 2006

69. C. Voicu, G. Ş. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea criminalităţii financiar bancare,

Editura Polipress, Bucureşti, 2003

70. C. Voicu, G. Ş. Ungureanu, Globalizarea şi criminalitatea financiar-bancară,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005

71. C.Voicu, M. Pantea, ș.a., Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea

Tratatului de la Lisabona, Vol. II, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010

72. D. Coste, Fenomenul contrafacerilor în România, Vol.I, II şi III, Editura Ziua,

Bucureşti 2004

73. D.A.P. Florescu, M.Pantea, D.Bucur ș.a., Evaziunea fiscală, Editura Universul

Juridic, 2013

74. Dicţionarul Explicativ al limbii Române, Ediţia a II-a, Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 1998

75. G. Diaconescu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale şi legi extrapenale, Editura

All, Bucureşti, 1996

76. I. Macovei, Dreptul proprietăţii intelectuale, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,

Iaşi, 2004

77. I. Suceavă, F.Coman şi alţii, Drept Vamal, Editura Sitech, Craiova, 2007

78. M. Pantea, D. Bucur, Metode şi tehnici de investigare a fraudelor, Editura Sitech,

Craiova, 2009

36

79. M. Pantea, Investigarea criminalităţii economico-financiare, Vol. I, Editura Pro

Universitaria, Bucureşti, 2010

80. M. Pantea, Investigarea criminalităţii economico-financiare, Vol. II, Editura Pro

Universitaria, Bucureşti, 2011

81. M. Pantea, Investigarea Fraudelor, Vol. I şi Vol. II, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2012

82. M. Pantea, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării, Editura

Expert, Bucureşti, 2008

83. M. Pantea, Protecţia proprietăţii intelectuale. Abordări teoretice şi practice,

Editura Sitech, Craiova, 2008

84. M. Udroiu, V. Horia, D. Constantinescu, Noul Cod Penal. Codul Penal Anterior:

prezentare comparativă, observații, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă,

Editura Hamangiu 2014

85. N. Dobrotă,. „Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti, 1999

86. O. Calmuschi, Dreptul proprietăţii intelectuale, Ed. Universităţii Titu Maiorescu,

Bucureşti, 2004

87. S. D. Cărpenaru, Drept Civil. Drepturile de creaţie intelectuală, ed. a II-a, 1979

88. T. Toader, Drept Penal Român, Partea Specială, ediția a V- a, editura Hamangiu

2010

89. V. Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ed. a IV-a,

Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2003

90. V. Dobrinoiu, M. A. Hotcă, M. Gorunescu, M. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Chiș, C.

Păun, N. Neagu, M. C. Sinescu, Noul Cod Penal Comentat Partea Specială,

Editura Universul Juridic, București 2014

91. V. Dongoroz şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială,

Vol. I, II, III şi IV, Editura Academiei Române şi AII Beck, Bucureşti, 2003

92. V. Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001

93. V.Roş, O.S.Matei, D.Bogdan, Dreptul proprietăţii intelectuale, Dreptul proprietăţii

industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003

94. Y. Eminescu, Concurenţa neleală, Editura Lumina Lex, Bucureşti,1995

95. Y. Eminescu, Regimul juridic al Mărcilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996

96. Y. Eminescu, Tratat de proprietate industrială. Vol. III, Editura Academiei,

Bucureşti,1984

Autori străini

97. A. Bertrand, Marques et brevets. Dessins et modeles, Delmas, 1995

98. A. Michaels, A practical guide to trade mark law, Third edition, Sweet&Maxwell,

2002

99. E. Ulmer, Urhever und Varlagsrecht, ed. III, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg,

New York, 1980

100. G. Grossman, E. Lai, International Protection of Intellectual Property, National

Bureau of Economic Research, 2002

101. G. Lzon-Caen, P. Lavigne, Traité théorique et pratique de droit de cinéma

français et comparé. T.I şi II, Paris, 1957

102. H. Desbois, Le droit d’auteur en France, Dalloz, Paris, 1978

103. K. Idris, Intellectual Property a power tool for economic growth, WIPO, 2001

104. P. Greffe, F. Greffe, Trăite des dessins et des mo-deles, edition, Litec, 2003

Articole, Studii, Eseuri

Autori români

37

105. A.Boroi, G. Nistoreanu, Infracţionalitatea în domeniul informaticii, Dreptul nr.

10-11/1994

106. A.Neagu, High-life-ul Bucureștiului, zguduit de perchezițiile procurorilor

DIICOT la cele mai cunoscute baruri și cluburi din Capitală, disponibil la

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20581222-43-perchezitii-patroni-cluburi-

baruri-sin-bucuresti-suspectati-diicot-evaziune-fiscala-spalare-bani.htm

107. Bogdan Manolea, UE aduce pedepse penale pentru încălcarea drepturilor de

proprietate intelectuală, Market Watch IT&C, nr. 93, Martie 2007

108. C. Voicu, M. Pantea, Present and Future in the Internal Security Strategy of the

European, articol publicat în „6th Edition of International confrence The European

Integration - Realities and Perspectives”, Volume 6/2011, Editura Danubius

University Press Galaţi, 2011

109. C. I. Stoica, R. Dincă, Consideraţii teoretice şi practice referitoare la efectele

Acordului TRIPS asupra sistemului de drept românesc, în Revista de Drept

Comercial nr. 7-8/2001

110. C. Moraru, Contrafacerea mărcilor, Revista Română de Proprietate Industrială

nr. 2/2004

111. D. Petru, Unele consideraţii în legătură cu concurenţa neloială, Revista de drept

penal nr. 3/1996

112. G. Potrivitu, C. Turianu, Observaţii în legătură cu reglementarea infracţiunilor

de concurenţă neloială, Revista Dreptul nr. 5/2006

113. G. Turcu, Aspecte de drept substanţial şi procedural privind acţiunea în

contrafacere de marcă, Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale nr.

1/2004, Editura Universul Juridic, București, 2004

114. I. Pârvu, Dreptul de proprietate intelectuală, Dreptul Uniunii Europene

prevalează legilor naţionale, Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2000

115. I. Vasiu, L. Vasiu, Comerţul electronic şi sistemul proprietăţii intelectuale,

Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale nr. 2/2005, Editura Universul

Juridic, București, 2001

116. I. Răducanu, Contrafacerea mărfurilor industriale în noul mileniu în impact cu

protecţia consumatorilor, Revista de Comerţ nr.3/2002

117. I. Răducanu, Flagelul contrafacerii, Revista de Comerţ nr.4/2002

118. M. Pantea, Evaziunea Fiscală în domeniul drepturilor de proprietate

intelectuală, Seminar TAEX, Bucureşti, 2007

119. M.Pantea, O.Şanta, Noile reglementări privind descoperirea şi combaterea

evaziunii fiscale, Revista de studii şi cercetări juridice „Pro Patria Lex”, Vol. XI,

Nr.1(22)/2013, Editura Universul Juridic, București, 2013

120. M. Pantea, Antrepriza criminală în domeniul drepturilor de proprietate

intelectuală, publicat în „Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale”,

Anul VIII, nr. 3 (28) septembrie 2011, Editura Universul Juridic, București, 2011

121. M.Pantea, D.Bucur, Modalităţi de săvârşire a infracţiunilor în domeniul

producţiei şi comercializării de produse agricole. Tehnici de instrumentare şi speţe

soluţionate, „Revista de investigare a criminalități”, Anul IV, nr.1/2011, Editura

Universul Juridic, București, 2011

122. M. Radu, Contrafacerea în proprietatea industrială, aspecte teoretice, Revista

Română de Proprietate Industrială nr. 5-6/2001, Editura Universul Juridic,

București, 2001

123. M. Nae, „Aspecte de drept comparat privind reglementare drepturilor de

proprietate intelectuală în U.E.” - International Scientific Session „Internal Affairs

and Justice in the Process of the European Integration and Globalization” - 3rd

38

Edition - Bucharest, Romania, 13-14 mai 2010, Vol. II Aricoles presented during

the session Police Sciences & Engineering Sciences, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2010

124. O. Calmuschi, Consideraţii privind procesul de armonizare a legislaţiei

naţionale cu legislaţia comunitară, Studii de Drept Românesc nr. 1-2/2004

125. O. Calmuschi, Protecţia indicaţiilor geografice în cadrul Acordului TRIPS,

Studii de Drept Românesc nr. 3-4/2003

126. O. Spineanu-Matei, Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Compatibilitatea legislaţiei româneşti cu Directiva 2004/48/EC a Parlamentului

European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, în Revista Română de Dreptul

Proprietăţii Intelectuale nr. 2/2005, Editura Universul Juridic, București, 2005

127. T. Popescu, Contrafacerea. Manifestare şi combatere pe plan mondial şi în

România, Revista Română de Proprietate Industrială nr. 4/2004

128. V. Dabu, T.B. Enoiu, Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor.

Falsificarea de alimente sau alte produse, în Revista de drept penal nr. 1/2001

129. V. Roş, Contrafacerea şi plagiatul în materia dreptului de autor. Retrospectivă

istorică şi încercare de definire, Revista Română de Dreptul Proprietăţii

Intelectuale nr. 1/2004, Editura Universul Juridic, București, 2004

130. V. Roş, D. Bogdan, Reaua-credinţă, frauda de lege şi abuzul de drept ca motive

de anulare a înregistrării mărcilor în dreptul român, R.D.C. nr. 9/2004

Autori străini

131. A. Gowers, Gowers Review of Intellectual Property, Her Majesty's Treasury,

December 2006

132. B. Martin, Challenging the corruptions of information power, London: Freedom

Press, 1998

133. B. Boraschievici, Fragmente din Istoria protecţiei proprietăţii intelectuale,

Inventică şi Economie nr. 5/2002

134. B. Martin, Information Liberation. Against intellectual property, 2004

135. F. Scherer, Essays in Honor of Edwin Mansfield: The Economics of R&D,

Innovation, and Technological Change, 2005

136. K. L. Thachuk, Terrorism’s Financial Lifeline: Can it be Severed Strategic

Forum, Institute for the National Strategic Studies Defense University, Washington

DC, No.191, May 2002

137. M. Boldrin, D. K. Levine, The Case Against Intellectual Property, 2003

138. M. Boldrin, D. K. Levine, Against Intellectual Monopoly, 2007

139. N. Stephan Kinsella, Against Intellectual Property, Journal of Libertarian

Studies, 2001

140. V. Papanek, The Green Imperative: Natural Design for the Real World, New

York, Thames and Hudson, 1995

Site-uri

141. http://alba24.ro/anaf-a-inchis-peste-170-de-magazine-si-unitati-care-nu-au-emis-

bon-fiscal-amenzi-de-aproape-patru-milioane-lei-si-sume-confiscate-398366.html

142. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/securitate-si-siguranta-

alimentara -209356.html

143. http://cartearecordurilor.ro/

144. http://contabili-bucuresti.info

145. http://dexonline.ro

146. http://dexonline.ro/search.php?cuv=evaziune

147. http://diicot.ro/index.php/arhiva/1610-comunicat-de-presa-12-11-2015

148. http://diicot.ro/index.php/arhiva/1611-comunicat-de-presa-13-11-2015

39

149. http://ec.europa.eu/dgs/health_food-safety/

150. http://europa.eu/about-

eu/agencies/regulatory_agencies_bodies/policy_agencies/efsa /index_ro.htm

151. http://fis-vl.bund.de/Public/irc/fis-vl/Home/main

152. http://legestart.ro

153. http://ro.wikipedia.org/wiki/Contrafacere

154. http://romania.indymedia.org

155. http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/perchezitii-diicot-la-restaurante-si-cluburi-de-

lux-din-capitala-patronii-suspecti-de-evaziune-fiscala-de-500-000-de-euro.html,

156. http://topchef.a1.ro/istoria-restaurantului-345.html

157. http://www.agerpres.ro

158. http://www.agerpres.ro/justitie/2015/11/13/patronul-chocolat-retinut-de-

procurorii-diicot-08-45-40

159. http://www.anpc.gov.ro

160. http://www.antena3.ro

161. http://www.aradon.ro

162. http://www.asro.ro

163. http://www.codexalimentarius.org

164. http://www.dex.ro/lir%C4%83

165. http://www.digi24.ro

166. http://www.ele.ro

167. http://www.fao.org

168. http://www.flagrantct.ro

169. http://www.inttec.ro

170. http://www.itmbucuresti.ro

171. http://www.justice.govmd/file/Centrul%20de%20armonizare%20a%20legislatiei/

Baza%20de%20date/Materiale%202008/Legislatie/32001L0095.PDF

172. http://www.mad­zone.ro

173. http://www.mie.ro

174. http://www.obiectivdesuceava.ro

175. http://www.osim.ro

176. http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii

_ 1.pdf

177. http://www.radiocluj.ro

178. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/ALIMENTATIA-

PUBLICA 82.php

179. http://www.romanialibera.ro

180. http://www.turnucustiri.ro

181. http://www.un.org/documents/ga/res/39/a39r248.htm

182. http://www.who.int/about/what-we-do/en

183. http://www.ziare.com

184. https://en.wikipedia.org/wiki/Antoine_Beauvilliers

185. https://en.wikipedia.org/wiki/Brillat-Savarin_(cheese)

186. https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Mondial%C4%83_a_S%C4%

83n%C4%83t%C4%83%C8%9Bii

187. https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_pentru_Alimenta%C8%9Bie_

%C8%99i _Agricultur%C4%83

188. https://www.efsa.europa.eu

189. www.aipla.org

190. www.blitztech.ro

40

191. www.ciel.ro

192. www.contimar.ro

193. www.dadalos.org

194. www.dex.ro

195. www.europa.eu

196. www.evoxp.ro

197. www.fastcontab.ro

198. www.hoover.org

199. www.ifla.org

200. www.iipa.com

201. www.marketwatch.ro

202. www.osim.ro

203. www.softmentor.ro

204. www.softnetconsulting.ro

205. www.trendix.ro

206. www.uspto.gov

207. www.vita.org

208. www.wipo.org

209. www.wizrom.ro

210. www.wto.org