Tema 3. INSTRUMENTE FINANCIARE PRIMARE DE PROPRIETATE: ACŢIUNILE

3.1. Acţiunile: concept, tipuri, caracteristici fundamentale, aspecte din legislaţia autohtonă

3.2. Drepturi generate de emisiunea de acţiuni şi warantele

A. Bibliografie obligatorie

1. Legea Republicii Moldova privind piaţa de capital, nr. 171 din 11.07.2012. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193-197/665 din 14.09.2012.

2. Legea privind societăţile pe acţiuni. Nr.1134-XIII din aprilie 97 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-4/1 din 01.01.2008.

3. Legea privind piaţa valorilor mobiliare. Nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 // Republicat: Monitorul Oficial nr.183-185/655 din 10.10.2008.

4. Anghelache, G. Pieţe de capital şi burse de valori. – Bucureşti: Editura Adevărul, 1992. - P. 75-120.

5. Ciobanu, Gh. Bursele de Valori şi tranzacţiile la bursă. – Bucureşti: Editura Economica, 1997. – P.127- 135.

B. Bibliografie suplimentară6. Dragoescu, E.; Dragoescu, A. Pieţe financiare primare şi secundare şi operaţiuni de

bursă. - Cluj-Napoca: Editura Humanitas, 1994. – P. 19-42.7. Madura, J. Financial Markets and Institutions. - USA: Florida Atlantic University, West

Publishing Company, 1995. – PP. 47-65, 249-2738. Mishkin Frederic S. The Economics of Money, Banking and Financial Markets. – USA:

Columbia University, Addison Wesley Publisher, 2002. - PP. 175-197, 199-219. 9. Колесников, В.И. и др. Ценные бумаги. - Москва: Финансы и статистика, 2002. –

C. 33-37, 57-72. 10. Сидни Коттл и др. Анализ ценных бумаг Грэма и Додда. – Москва: ЗАО Олимп-

Бизнес, 2000. – C. 433-501 .

3.1. Acţiunile: concept, tipuri, caracteristici fundamentale, aspecte din legislaţia

autohtonă

Acţiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau o societate comercială pentru

constituirea, majorarea sau restructurarea capitalului propriu. Astfel, acţiunile reprezintă

fracţiuni ale capitalului social al societăţii emitente.

Acţiunile încorporează drepturi sociale şi patrimoniale (dreptul la vot, dreptul la dividende,

etc.) şi desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de acţiuni şi societatea emitentă.

Acţiunile pot fi clasificate în funcţie de:

I. modul de identificare:

a) acţiuni nominative ce pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă

dematerializată, prin înscrieri în cont şi presupun precizarea numelui deţinătorului.

b) acţiuni la purtător ce nu au precizat numele deţinătorului şi trebuie să fie emise în

formă fizică. Ele se pot transmite fără nici o formalitate, cel care le deţine fiind

recunoscut ca acţionar.

II. drepturile pe care le generează:

a) acţiuni ordinare (comune sau simple), care reflectă mărimea capitalului social,

reprezintă fracţiuni egale ale capitalului social şi conferă drepturi egale deţinătorilor

lor şi reprezintă dovada participării la capitalul social. b) acţiuni preferenţiale

(privilegiat), care conferă posesorului lor calitatea de coproprietar şi asigură o

rentabilitate minimă pe baza unui dividend fix care, de regulă se plăteşte înaintea

dividendelor la acţiunile ordinare. Deţinătorii de acţiuni preferenţiale nu beneficiază

de dreptul la vot (în afara cazului în care prin actul constitutiv sau acte adiţionale, s-a

dispus altfel).

Acţiunile preferenţiale pot fi:

acţiuni preferenţiale prioritare: unele companii au mai multe emisiuni de acţiuni

preferenţiale plasate şi totodată o anumită emisiune este, de obicei, desemnată a fi una cu

cea mai mare prioritate. Astfel, în cazul în care societatea nu are bani suficienţi pentru a

achita dividende decât pentru una dintre emisiunile de acţiuni preferenţiale, compania

achită dividendele doar pentru acţiunile preferenţiale prioritare. Drept urmare, acţiunile

preferenţiale prioritare comportă un risc de credit mai mic decât alte acţiuni preferenţiale,

dar oferă, de obicei, un randament mai mic decât altele;

acţiuni privilegiate preferenţiale: acţiunile privilegiate preferenţiale au, de asemenea, un

rol important în cadrul emisiunilor de acţiuni privilegiate. Emisiunea de acţiuni

privilegiate preferenţiale are prioritate (în ceea ce priveşte distribuirea dividendului şi

distribuirea activelor în cazul lichidării S.A.) faţă de celelalte emisiuni de acţiuni

privilegiate, cu excepţia acţiunilor privilegiate prioritare. Acţiunile privilegiate

preferenţiale, în scopul înlăturării problemelor ce ţin de ordinea preferinţei, sunt

desemnate la emisiune ca prima emisiune de acţiuni privilegiate preferenţiale, a doua

emisiune, ş.a.m.d.;

acţiuni preferenţiale cumulative: dacă societatea nu poate plăti dividendele într-un an,

atunci ele se cumulează şi vor fi plătite în momentul în care societatea va avea profit

suficient;

acţiuni preferenţiale necumulative - acţionarii primesc, de obicei, un dividend fix în

fiecare an, iar în eventualitatea că societatea nu va putea plăti dividendele respective, nu

va exista o acumulare a restanţelor la dividende;

acţiuni preferenţiale cu dividend variabil: acţiuni ale căror dividende sunt exprimate fie

procentual, fie se ajustează, în funcţie de variaţiile ratei dobânzii la zi sau ale ratei

inflaţiei;

acţiuni preferenţiale participative: acţionarii primesc anual un dividend fix, corespunzător

acţiunilor preferenţiale deţinute şi, în plus, pot participa, într-o anumită proporţie, la

dividendele acţiunilor ordinare;

acţiuni preferenţiale convertibile: acţiuni cu dreptul de a fi convertite într-o acţiune

ordinară în viitor, rata de convertibilitate fiind specificată printr-o valoare arbitrar aleasă

pentru acţiunea comună;

acţiuni preferenţiale revocabile (engl. call feature): acţiuni care pot fi răscumpărate de

către firma emitentă, dacă consideră că dividendul plătit este prea mare, în comparaţie cu

alte dividende pe piaţă. Această opţiune include şi o primă (diferenţa pozitivă dintre preţul

de răscumpărare şi cel de piaţă), de obicei de 5%, care este plătită posesorului de acţiuni

preferenţiale;

acţiuni preferenţiale returnabile: acţiuni care oferă investitorului dreptul de a obţine de la

emitent suma investită, dacă acţiunile respective se dovedesc a fi neperformante;

acţiuni preferenţiale perpetue: acţiuni care nu au specificată o dată fixă la care vor fi

răscumpărate de către companie, deşi va exista întotdeauna clauza de răscumpărare. Cele

mai multe acţiuni preferenţiale se emit fără o dată de răscumpărare prestabilită.

III. etapa de îndeplinire a rolului de mijloc de autofinanţare (stadiul în care acţiunile se află pe

piaţa de capital), se cunosc următoarele acţiuni:

acţiuni aprobate (autorizate): acţiuni, pentru care, fie la înfiinţare, fie la majorarea

capitalului, societatea publică pe acţiuni primeşte autorizarea organului de stat privind

emisiunea acestora într-un interval de timp stabilit legal. Ca sursă unică de autofinanţare,

acţiunile aprobate pot fi emise de societate, integral sau parţial, într-o etapă sau mai multe.

Numărul de acţiuni autorizate este relativ limitat. Atunci când societatea argumentează

necesitatea economică a dezvoltării sale, ea poate obţine autorizaţia de a emite acţiuni

suplimentar;

acţiuni neemise: acţiuni autorizate, care încă nu au fost emise în vederea comercializării şi

care constituie potenţialul de autofinanţare al societăţii, la un moment dat. Aceste acţiuni

apar ca urmare a unei emisiuni exonerate de aprobarea înregistrării lor prealabile de

organul de stat, cum ar fi: emisiunea de acţiuni pentru plata dividendului; emisiunea

pentru un plan de achiziţionare a acţiunilor de către salariaţi, desfăşurat pe baza unui

contract prealabil de participare; emisiunea necesară acoperirii garanţiilor aflate în mâna

investitorilor; emisiunea pentru acoperirea altor valori mobiliare care sunt convertibile;

acţiuni puse în vânzare: acţiuni emise şi aflate în procesul distribuţiei primare, pe piaţa

primară şi a căror contravaloare urmează a fi încasată de către emitent;

acţiuni emise: acţiuni autorizate, care au fost emise şi comercializate. La acestea se adaugă

acţiunile aflate în procesul distribuţiei primare (puse în vânzare pe piaţa primară), precum şi

cele tezaurizate;

acţiuni aflate pe piaţă sau în circulaţie: acţiuni emise şi vândute, care se află în posesia

acţionarilor şi pentru care societatea a încasat aportul la capitalul social, asumându-şi

obligaţia de a respecta toate drepturile investitorilor deţinători de acţiuni;

acţiuni proprii tezaurizate: acţiuni pe care societatea emitentă le-a achiziţionat de pe piaţa

secundara, ca oricare alt investitor. Această investiţie nu influenţează obligaţiile societăţii

şi nici structura capitalului deţinut de fiecare acţionar. În scopul evitării opoziţiei juridice

dintre societatea emitentă şi acţionarii săi, acţiunile tezaurizate sunt lipsite de dreptul la vot

şi la dividend. Tezaurizarea acţiunilor emitentului creează posibilitatea de creştere a

ponderii dividendului repartizat, iar tezaurizarea acţiunilor comune creează şi posibilitatea

creşterii ponderii puterii de vot a acţionarilor. Tezaurizarea acţiunilor poate fi efectuată în

scopul revinderii acestora în cazul în care preţul de piaţă va creşte sau în scopul protejării

anumitor interese ale emitentului pe piaţa de capital, cum ar fi fuziunea sau preluarea

ostilă.

IV. forma de prezentare, acţiunile pot fi materializate (într-un înscris) şi dematerializate (prin

înregistrări în cont).

Deşi tendinţa pieţei este cea de dematerializare a acţiunilor, trebuie precizat că dacă înscrisul

este nominativ, pe el se înscrie numele investitorului. În acest caz, investitorul iniţial poate înstrăina

înscrisul prin simpla andosare. Pentru o mai bună siguranţă, investitorul îşi încredinţează stocul de

acţiuni nominative băncii sau agentului (brokerului) la care a deschis un cont de investiţii. Această

încredinţare se face nu numai din motive de securitate, ci şi pentru o mai rapidă accedere la piaţă.

Pe acţiunea materializată sunt înscrise, sub forma unor clauze şi menţiuni, principalele

drepturi şi obligaţii ale părţilor implicate. Astfel, pe respectivele acţiuni, se regăsesc următoarele

informaţii generale: tipul acţiunii, numele clientului, adresa acestuia, numărul autorizaţiei de

funcţionare, valoarea nominală, seria şi numărul înscrisului, data emisiunii, semnătura şi ştampila

emitentului.

Pe lângă acestea, se mai înscriu şi: clauza de revocare sau răscumpărare (de protejare a

emitentului); clauza de returnare (de protejare a investitorului); clauza de convertibilitate .

Respectivele clauze vizează, în special, acţiunile preferenţiale.

(material suplimentar)

V. performanţa companiei-emitent, acţiunile pot fi clasificate în:

acţiuni „Blue Chips”: acţiuni specifice pieţei americane, care sunt emise de corporaţii cu o

performanţă deosebită şi de durată şi care au distribuit de-a lungul anilor dividende din ce

în ce mai mari. Aceste firme au o forţă financiară deosebită şi sunt practic imune la

schimbările majore din economie. Exemple de asemenea corporaţii pot fi: IBM, Exxon,

General Electric, Du Pont etc;

acţiuni de creştere „Growth Stocks ”: acţiuni ale firmelor care au avut un ritm de creştere

susţinut în ultimii ani şi care se caracterizează printr-un mare potenţial în viitor. În scopul

finanţării din resurse proprii a dezvoltării, aceste firme obişnuiesc să reinvestească un

procent important din profiturile lor anuale. În consecinţă, dividendele plătite de acestea

sunt mici, în comparaţie cu profiturile obţinute;

acţiunile ciclice „Cyclical Stocks”: acţiuni care aparţin firmelor ale căror profituri oscilează

în paralel cu economia sau cu ciclurile economice. Exemple de astfel de industrii ciclice

pot fi cele ale industriilor: aluminiului, oţelului, construcţiilor de maşini, turismului etc.

Alăturat acestor tipuri principale de acţiuni, în practica internaţională, pot fi întâlnite şi alte

tipuri de acţiuni după cum urmează:

acţiuni fără valoare nominală: acţiuni pe care nu se indică valoarea nominală. Cum

valoarea unei acţiuni se stabileşte în raport de mărimea capitalului social divizat prin

numărul acţiunilor emise şi cum acţiunea, spre deosebire de obligaţiune, nu conferă

dreptul la rambursarea unei anumite sume sau a unei părţi din aceasta, fixarea unei valori

nominale pentru acţiuni nu este absolut obligatorie. Cu toate acestea, în numeroase ţări,

este prescrisă o valoare nominală minimală (de exemplu, în Elveţia ea este de 100 franci

elveţieni). Acţiunile fără valoare nominală nu sunt autorizate în dreptul elveţian, în schimb

în S.U.A. şi Canada ele sunt autorizate şi se întâlnesc frecvent.

acţiuni noi: titluri de valoare emise în cursul unui exerciţiu financiar şi care nu dau dreptul

la un dividend întreg. Ele sunt tratate distinct la bursă şi sunt înscrise la cotă pe o linie

separată. Începând cu al doilea exerciţiu, aceste acţiuni sunt asimilate celor vechi şi

generează aceleaşi drepturi.

acţiuni gratuite: o formă particulară de repartiţie a profitului în cazul în care rezervele

acumulate în anii anteriori sunt transformate în acţiuni noi şi, deci, în capital. În mod

practic, patrimoniul societăţii nu se modifică prin emisiunea acestor titluri de valoare.

Aceste acţiuni gratuite constituie, în realitate, un venit pentru acţionari şi sunt, prin

urmare, impozitate.

acţiuni populare: denumire generică pentru acţiunile pentru care o pătură numeroasă a

populaţiei este incitată să economisească şi să investească.

acţiuni SICAV: acţiuni ce pot fi achiziţionate de la societăţile de investiţii cu capital variabil

(SICAV) de către micii investitori care doresc să-şi plaseze avantajos capitalurile sau

economiile disponibile. Micii investitori, în general, victime ale variaţiilor cursurilor

bursiere şi neavizaţi în aprecierea corectă a prognozei pieţei, au posibilitatea să cumpere

direct, de la ghişeele acestor societăţi de investiţii şi de plasament, titlurile solicitate la preţul

de emisiune. Preţul de emisiune se calculează prin adăugarea la cursul acţiunilor, a 4,75

procente ce reprezintă valoarea cheltuielilor de emisiune şi partea ce se constituie ca fond

indivizibil la dispoziţia societăţii. Prin specificul lor, aceste acţiuni nu sunt cotate la

bursă, deţinătorii având dreptul de a le returna la ghişeele societăţii în orice moment, fapt

care are ca efect o modificare permanentă a capitalului şi numărului titlurilor deţinute.

În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, acţiunea este un document care atestă

dreptul proprietarului lui (acţionarului) de a participa la conducerea societăţii, de a primi

dividende, precum şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.

Conform legislaţiei autohtone, acţiunea îmbracă una din următoarele forme:

a) certificat confecţionat prin metodă tipografică;

b) înscriere în contul personal deschis pe numele proprietarului lor sau deţinătorului

nominal în registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii.

Acţiunile plasate se înregistrează în mod obligatoriu în Registrul de stat al valorilor

mobiliare, ţinut de Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Acţiunile societăţii pot avea valoare

nominală care trebuie să se împartă la un leu, iar valoarea acţiunilor de tezaur ale societăţii nu

poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.

Acţiunile ordinare pot fi doar de o singură clasă1. Acţiunile preferenţiale pot fi de o singură

clasă sau de mai multe clase.

Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate nu dau proprietarului ei dreptul la vot în

adunarea generală a acţionarilor, cu excepţia cazurilor:

a) neplăţii dividendelor fixate pe acţiunile cumulative sau parţial cumulative în decursul

termenului stabilit de statut. Dreptul la vot încetează după plata în întregime a dividendelor

acumulate;

1 Clasa de acţiuni constituie totalitatea acţiunilor de acelaşi tip ale unui emitent, care asigură proprietarilor lor drepturi egale şi care au aceleaşi caracteristici distinctive. Toate acţiunile unei clase, indiferent de emisiune, au unul şi acelaşi număr al înregistrării de stat.

b) luării de către adunarea generală a acţionarilor a hotărârii privind modificarea

drepturilor proprietarilor de acţiuni preferenţiale în legătură cu reorganizarea ori lichidarea

societăţii, cu emiterea suplimentară de acţiuni preferenţiale de altă clasă, care dau proprietarilor

lor drepturi suplimentare faţă de proprietarii acţiunilor preferenţiale plasate;

c) alte motive prevăzute de legislaţia cu privire la valorile mobiliare sau de statutul

societăţii.

Certificatul de acţiuni este un document aparte care atestă dreptul de proprietate asupra

unui anumit număr de acţiuni de aceeaşi clasă, precum şi drepturile proprietarului lor faţă de

societatea emitentă.

Certificatul de acţiuni trebuie să cuprindă, obligatoriu, în caz contrar este considerat nul,

următoarele elemente: denumirea întreagă a societăţii emitente, sediul ei; denumirea

documentului - "Certificat de acţiuni"; numărul de ordine al certificatului; numele, prenumele şi

numărul actului de identitate (denumirea, numărul certificatului de înregistrare de stat) al

acţionarului; clasa şi numărul de acţiuni ce aparţin acţionarului cu drept de proprietate; valoarea

nominală a acţiunii, dacă a fost stabilită de statutul societăţii; numărul de acţiuni plasate de clasa

dată.

3.2. Drepturi generate de emisiunea de acţiuni şi warantele

Acţiunile generează deţinătorilor săi anumite drepturi printre care: dreptul la vot; dreptul la

dividend; dreptul la patrimoniul societăţii; dreptul de participare la conducerea societăţii etc.

Totodată, mai există şi alte drepturi rezultate din emisiunea suplimentară de acţiuni şi sunt

reprezentate prin valori mobiliare emise de către o societate comercială pe acţiuni în scopul

respectării şi exersării anumitor drepturi, printre care putem menţiona: drepturi de atribuire şi

dreptul de preempţiune, drepturi de subscriere numite şi drepturi de preferinţă.

Dreptul de preferinţă intervine în cazul majorării capitalului social prin emisiune de noi

acţiuni.

Astfel:

a) dreptul de preempţiune este dreptul vechilor acţionari de a achiziţiona cu prioritate noile

acţiuni;

b) dreptul de subscriere reprezintă privilegiul acordat de către o societate acţionarilor săi, de a

achiziţiona cu precădere noile acţiuni, proporţional cu ponderea în societate şi la un preţ

egal cu preţul de emisiune.

DSt = (C-PE) / (N/n) +1, unde:

DSt – valoarea teoretică a dreptului de subscriere;

C – cursul acţiunii;

PE – pre’ de emisiune;

N/n = s – raport de subscripţie (număr de drepturi pentru subscriere).

c) dreptul de atribuire intervine direct în situaţia distribuirii dividendului sub formă de acţiuni,

când practic, majorarea de capital social generează o distribuire gratuită de acţiuni (asigură

participarea nediscriminatorie a tuturor acţionarilor posesori de acţiuni ordinare la

majorarea capitalului social). Fiecărei acţiuni îi este ataşat un drept de atribuire, care poate fi

negociat la bursă, dacă cel căruia i se cuvine nu doreşte să participe la majorarea de capital.

DA = C – (C x N) / (N + n) = (C x n) / (N + n) , unde:

DA - drept de atribuire;

C – cursul acţiunilor vechi;

N – numărul de acţiuni vechi ;

N – numărul de acţiuni noi.

În legislaţia Republicii Moldova respectivele drepturi sunt stipulate în Legea privind

societăţile pe acţiuni, unde se menţionează doar dreptul de preempţiune. Astfel, în conformitate

cu aceasta, acţionarul care deţine acţiuni cu drept de vot sau alte valori mobiliare ale societăţii

care pot fi convertite în acţiuni cu drept de vot are dreptul de preempţiune asupra acţiunilor cu

drept de vot ce se plasează sau asupra altor valori mobiliare ale societăţii care pot fi convertite

în acţiuni cu drept de vot. Dreptul de preempţiune nu poate fi limitat sau retras. Dreptul de

preempţiune asupra acţiunilor plasate prin ofertă publică se extinde pe o perioadă nu mai mică de

30 de zile calendaristice de la data începerii plasamentului.

În literatura de specialitate, valoarea mobiliară drept este definită prin intermediul unor clauze şi

specificaţii:

dreptul nu are valoare nominală, deoarece nu capitalizează nici o sumă la capitalul

social. El asigură un mod corect de participare a acţionarilor existenţi la o majorare de

capital, realizată printr-o emisiune de acţiuni comune, dar nu şi în cazul emisiunii

acţiunilor preferenţiale sau al obligaţiunilor;

dreptul nu are preţ de emisiune, fiind repartizat gratuit acţionarilor posesori de acţiuni

comune la o anumită dată de referinţa, printr-o operaţiune de registru;

emisiunea drepturilor are loc numai sub formă contabilă, dematerializată. O emisiune

fizică a drepturilor ar presupune costuri suportate de emitent, ceea ce ar reduce eficienţa

operaţiunii de majorare a capitalului. Fiind gratuite, costurile emisiunii de drepturi sunt

minime;

cantitativ, emisiunea drepturilor este totdeauna egală cu numărul acţiunilor comune

existente pe piaţă, adică aflate în proprietatea investitorilor. La emisiunea drepturilor,

acţiunile comune proprii tezaurizate de către emitent nu intră în calcul;

valabilitatea dreptului este limitată, fiind legată de o unică emisiune de acţiuni ordinare.

Viaţa dreptului durează de la emisiunea sa până în momentul de încheiere a

plasamentului ultimei acţiuni din emisiunea acoperită de acele drepturi, care odată

încheiată, drepturile rămase neexersate îşi pierd valoarea;

valoarea teoretică a dreptului este determinată de mărimea raportului dintre

numărul acţiunilor deja existente pe piaţă, deţinute de investitori, şi numărul acţiunilor

nou emise, precum şi de diferenţele dintre preţul pieţei, preţul de emisiune şi cel de

subscripţie.

Reieşind din cele menţionate anterior, în cazul emisiunii de acţiuni noi, preţul la care vor

fi achiziţionate acţiunile nou emise doar de către acţionarii deja existenţi se numeşte preţ de

subscripţie.

Mărimea preţului de subscripţie se stabileşte reieşind din următoarele considerente:

preţul de subscripţie nu poate fi mai mic decât valoarea nominală, conform legii. În absenţa

unei restricţii legale în acest sens, este nevoie ca diferenţa dintre cele două mărimi să fie

integral acoperită din provizioanele şi rezervele emitentului;

preţul de subscripţie trebuie să fie mai mic decât preţul emisiunii oferit investitorilor doritori

să cumpere acţiuni nou emise. Dacă preţul de subscripţie ar fi identic cu preţul oferit unor noi

investitori, atunci valoarea dreptului va fi egală cu zero şi emisiunea de drepturi nu are sens.

Mărimea preţului de subscripţie stabilit la preţul pieţei descurajează acţionariatul actual de a

participa la majorare, deoarece micşorează valoarea drepturilor, a avantajelor acţionarilor faţă

de noii veniţi;

un preţ de subscripţie apropiat de valoarea nominală i-ar avantaja prea mult pe acţionarii

curenţi, dar ar submina interesul noilor participanţi la majorarea capitalului, care se vor simţi

taxaţi suplimentar pentru această investiţie. O asemenea situaţie ar putea fi justificată numai

dacă siguranţa investiţiei şi profiturile viitoare ale societăţii reprezintă într-adevăr ceva

excepţional faţă de ceea ce poate oferi în mod normal piaţa, la acea dată;

cele două valori, preţul de subscripţie şi preţul emisiunii trebuie să se găsească în interiorul

limitelor date de către “pragul de suport” şi “nivelul de rezistenţă” al evoluţiei preţului pieţei.

Odată stabilit preţul de subscripţie, urmează determinarea numărului de acţiuni ce trebuie să

fie emise pentru a acoperi valoarea investiţiei propuse, utilizând următoarea formulă de calcul:

Rata de subscripţie (Rs) indică numărul de drepturi necesare unui acţionar pentru a cumpăra

o acţiune din cele nou emise, plătind preţul de subscripţie. Rata de subscripţie se calculează în

conformitate cu următoarea formulă:

În cazul în care societatea şi-a tezaurizat un număr de acţiuni proprii, acestea nu intră în calculul

stabilirii ratei de subscriere.

Indiferent dacă acţiunile societăţii sunt subevaluate, evaluate corect sau supraevaluate, odată

cu declararea intenţiei de a se emite acţiuni noi, cu respectarea dreptului de preempţiune, pe piaţă,

fiecărei acţiuni i se ataşează o valoare nouă, cea a dreptului.

Valoarea potenţiala a acţiunii creşte cu valoarea dreptului ataşat, dar preţul pe piaţă poate să

rămână neschimbat, deoarece are loc o nouă evaluare a datelor şi informaţiilor deţinute de către

investitori, care simt o diluare cel puţin temporară a randamentului acţiunii, produsă de aducerea pe

piaţă a unei cantităţi suplimentare de acţiuni. Dacă piaţa acţiunilor respective este suficient de

elastică, aceasta va suporta absorbţia noilor acţiuni, fără a se înregistra o scădere semnificativă a

preţului pieţei.

Warantul este o valoare mobiliară care îi dă dreptul deţinătorului să cumpere acţiunile

societăţii care l-a emis la un preţ determinat într-o perioadă specificată.

Dacă valoarea de piaţă a acţiunilor comune este mai mare decât preţul predeterminat prin

warant, atunci investitorul poate obţine un profit imediat. Utilizând warantele pentru cumpărarea

acţiunilor la un preţ predeterminat şi vânzând apoi acţiunile la un preţ de piaţă mai mare,

investitorul va obţine un câștig egal cu diferenţa dintre cele două preţuri.

Warantele apar pe piaţă ca parte a unui titlu, care poate fi emis in două sau mai multe serii.

Valoarea de piaţă a unui warant este compusă din două elemente: valoarea intrinsecă; prima.

Valoarea intrinsecă este diferenţa dintre preţul de piaţă al acţiunii şi preţul fix la care s-a emis

warantul ce însoțește acţiunea respectivă.

Prima constituie diferenţa dintre valoarea de piaţă a warantului, dacă acesta este el însuși

tranzacţionat pe piaţă şi valoarea intrinsecă.

Factorii care trebuie evaluaţi la realizarea investiţiei in warante sunt: potenţialul de creştere al

acţiunii care însoţeşte warantul; timpul rămas pană la expirarea warantului; toleranţa

investitorului la risc.

În concluzie, drepturile (de subscriere, de atribuire) şi warantele pot fi considerate valori

mobiliare emise de societăţile pe acţiuni, în virtutea cărora posesorul are dreptul să

achiziţioneze titluri primare (acţiuni, obligaţiuni) în condiţii determinate referitoare la preţ sau îşi

exercită dreptul de tranzacţionare pe piaţa secundară, beneficiind de un flux de numerar imediat,

deci sunt titluri financiare.