SURSELE DE FINANŢARE A INVESTIŢIEI NETE ÎN ACTIVE CIRCULANTE.

EFICIENŢA UTILIZĂRII ACTIVELOR CIRCULANTE

Conf. univ. dr. Marius Dincă

• INAC se finanţează pe seama mai multor surse, care se pot grupa în:

• surse endogene, obţinute din activitatea firmei;• surse exogene, din afara firmei, în completarea celor

interne.

• Din rândul surselor interne de finanţare fac parte:• fondul de rulment;• sumele din profitul net nedistribuit afectate pentru

finanţarea activelor circulante;• alte surse, cum ar fi sumele aferente unor fonduri

proprii şi dividendele constituite din profitul net, până la utilizarea pe destinaţia corespunzătoare.

• Din sursele externe de finanţare fac parte:• creditele bancare pe termen scurt;• subvenţiile de la buget pentru unităţile cu capital

de stat (CFR, Metrorex, Termoelectrica, etc.);• credite sau sume primite de la grupul de firme din

care face parte firma;• alte surse (avansuri de la clienţi pentru realizarea

de produse, sumele de care beneficiază firma drept înlesniri sau scutiri de impozite, prime pentru export).

• Capitalurile firmei, investite în diversele elemente de AC, se află într-o continuă mişcare şi transformare, din forma bani în stocuri de mp şi mat., în producţie în curs de fabricaţie, în produse finite şi, prin valorificarea acestora, din nou în forma de disponibilităţi băneşti, care se avansează într-un nou ciclu de exploatare.

• Folosirea eficientă a K.circulant se realizează atât timp cât transformarea sa este continuă şi neîntreruptă. În cazul în care staţionează mai mult într-o formă sau alta, eficienţa capitalului investit scade până spre zero, fiind astfel necesară atragerea în circuit a unor capitaluri suplimentare.

•

• Creşterea eficienţei utilizării activelor circulante presupune accelerarea vitezei de rotaţie a acestora, respectiv parcurgerea într-un timp mai scurt a ciclului de exploatare.

• Eficienţa utilizării activelor circulante se pot aprecia cu trei categorii de indicatori:

• indicatorii vitezei de rotaţie;• indicatorii rentabilităţii utilizării activelor

circulante;• indicatorii intensităţii utilizării activelor circulante.

• Fondul de rulment • INACE se determină ca diferenţă între activele de exploatare, ce

reprezintă plasamentele firmei pe termen scurt în diferitele categorii de stocuri şi creanţe şi pasivele de exploatare, care reprezintă finanţarea primită pe termen scurt şi cu costuri reduse a activităţii de exploatare.

• Fiecărui element de A îi este asociat un grad de lichiditate, iar fiecărui element de P îi este asociat un anumit grad de exigibilitate. Asigurarea echilibrului financiar presupune realizarea unei corespondenţe între gradul de lichiditate a A şi gradul de exigibilitate a P. În practică, verificarea acestei corespondenţe este greu de realizat, datorită faptului că datoriile şi creanţele firmei se transformă permanent. De aceea, se procedează la compararea elementelor bilanţiere al căror grad de lichiditate sau de exigibilitate este mai scăzut.

• AI, a căror durată de existenţă în întreprindere este mai mare de un an şi care au un grad de lichiditate scăzut, trebuie să fie finanţate din resurse stabile, pe termen lung, care au un grad de exigibilitate redus. Este vorba de Kpr şi DTML.

•

• Fondul de rulment (FR) este acea parte a capitalurilor investite, rămasă după finanţarea AI şi afectată finanţării ciclului de exploatare, respectiv a AC. FR este deci o marjă de siguranţă ce reflectă capacitatea firmei de a-şi finanţa ciclul său de exploatare din capitaluri stabile.

• Relaţia de calcul a FR este următoarea:• FR = Kp - Ain,

• în care:• Kp – capitalurile investite de acţionari şi creditori financiari;• Ain – activele imobilizate nete • Conform acestei modalităţi de calcul, FR reflectă excedentul

resurselor stabile faţă de plasamentele pe termen lung ale firmei.• Ţinând cont de egalitatea bilanţieră între A şi a P firmei,

fondul de rulment se calculează şi ca o diferenţă între activul circulant (Ac) şi datoriile pe termen scurt (Dts), relaţia de calcul fiind următoarea:

• FR = Ac - Dts.

Bilanţul contabil se poate descompune în posturi bilanţiere, conform exemplului următor:

Imobilizări nete – 300 Capitaluri proprii – 260

Fond de rulment – 60 Credite pe termen mediu şi lung – 100

Active circulante – 240 Fond de rulment – 60

Datorii pe termen scurt – 180

Total activ - 540 Total pasiv - 540

• Această prezentare a bilanţului ilustrează cele două modalităţi de calcul al FR, respectiv prin compararea AI cu sursele lor de finanţare şi prin compararea AC cu DTS.

• Adevărata semnificaţie a FR este reflectată de prima modalitate, adică un excedent de resurse stabile ce permite finanţarea acelei părţi a AC care este asimilată plasamentelor pe termen mediu şi lung (respectiv acea parte a AC care se menţine constant la un anumit nivel).

• Prima condiţie a echilibrului financiar este ca firma să aibă un FR pozitiv, adică să existe o marjă de siguranţă financiară. Materializarea echilibrului financiar presupune compararea FR cu INAC a firmei.

• În plus, în aprecierea situaţiei financiare a firmei, nivelul FR poate fi apreciat în mod corespunzător doar dacă se ţine seama şi de gradul de lichiditate al A şi de gradul de exigibilitate al P.

•

• Opţiunea pentru lichiditate sau rtb. este un atribut al strategiei financiare a fiecărei firme. Reducerea investiţiei firmei în FR, prin diminuarea A de exploatare, fără a afecta mersul normal al activităţii, şi printr-o mai bună gestionare a DCE, conduce la creşterea rtb. firmei, dar îi sporeşte şi riscul de insolvabilitate.

• Uneori, firma poate să subutilizeze resursele permanente (a căror folosire normală este pentru investiţii), folosindu-le drept surse de finanţare a activităţii curente. Pe de altă parte, suprainvestirea, concretizată în creşterea capacităţilor de producţie, are ca efect creşterea CFixe şi în special a amortizării, şi poate conduce la pierderi de exploatare dacă vânzările scad sub un anumit nivel.

Creditul bancar pe termen scurt• Trezoreria netă (TN) se determină prin compararea investiţiei

nete în active circulante (INAC) cu fondul de rulment (FR) al firmei:

• TN = FR – INAC.• TN poate fi pozitivă sau negativă.• Trezoreria pozitivă se concretizează în excedent de resurse,

FR > INAC. În acest caz, disponibilităţile băneşti rezultate vor fi plasate pe piaţa financiară, urmărindu-se un randament cât mai ridicat al plasamentului.

• TN negativă se concretizează în deficit de resurse, investiţia netă în active circulante fiind superioară fondului de rulment net (FR < INAC). În acest caz, firma caută resurse de acoperire, în cadrul cărora creditul bancar pe termen scurt se situează pe o poziţie importantă.

• Rambursarea creditelor bancare pe termen scurt nu este bazată pe rentabilitatea viitoare a firmei, ca în cazul creditelor pe termen mediu şi lung, din care se finanţează activele imobilizate, ci pe dispariţia cauzei care a determinat nevoia de finanţare. De pildă, dacă creditul este acordat pentru constituirea unui stoc temporar de materii prime aduse dintr-o sursă mai îndepărtată, rambursarea este posibilă după încorporarea acestora în produse finite şi valorificarea acestora la clienţi.

• Creditele bancare pe termen scurt diferă prin obiect, modalităţi de acordare, garantare, rambursare, durată şi cost, existând mai multe tipuri de credite.

• În România, agenţii economici pot beneficia de următoarele tipuri de credite:

• credite de trezorerie;• credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active ce se constituie

temporar din cauze justificate din punct de vedere economic;• credite pentru stocuri sezoniere de materii prime şi produse

de provenienţă agricolă;• credite pe documente de decontare (facturi neîncasate) pe

termen de până la 45 de zile;• credite pentru realizarea producţiei de export cu dobândă

bonificată, în situaţia în care firma beneficiază de acreditive deschise;

• Linii de credit, care presupun stabilirea unui plafon de creditare în cadrul căruia firma poate utiliza sume după cum are nevoie

• Ponderea în finanţarea nevoii suplimentare de către bănci o reprezintă creditele de trezorerie (CT)

• CT se acordă de către bănci pentru finanţarea INAC, fără a avea un obiectiv nominalizat, prin contul curent.

• CT se acordă pe baza planului de trezorerie, care se întocmeşte şi se depune trimestrial la banca finanţatoare, asigurând reactualizarea creditelor acordate în trimestrul anterior, în funcţie de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.

• CT se determină ca diferenţă între activul circulant corectat (ACC) din situaţia financiară a trimestrului anterior, plus cheltuielile plătibile pentru realizarea producţiei contractate în trimestrul pentru care se întocmeşte planul, pe de o parte, şi totalul pasivului circulant (PCC) din aceeaşi situaţie, plus încasările previzionate a se realiza în cursul trimestrului, pe de altă parte:

• CT = (ACC + Ch) – (PCC + Î)

• Activul se corectează cu AC necreditabile, stabilite de către inspectorul bancar cu ocazia verificării garanţiei creditelor (stocuri de mp fără mişcare, degradate, dezasortate, stocuri de producţie neterminată din comenzi sistate, stocuri de produse finite fără desfacere). De asemenea, din activ se deduc stocurile şi cheltuielile creditate special şi, în contrapartidă, din pasiv se deduc creditele acordate special.

• Deficitul de trezorerie, care determină contractarea creditelor de trezorerie, apare atunci când activele şi cheltuielile sunt mai mari decât pasivele şi încasările programate.

• În situaţia inversă se determină un excedent de trezorerie final, care este folosit la rambursarea creditelor acordate anterior.

• Acordarea creditelor bancare şi nivelul dobânzii negociat cu banca se realizează în funcţie de bonitatea financiară a firmei. Astfel, bonitatea este verificată de organele bancare din surse directe de informare (BILCO sau situaţii trimestriale ale indicatorilor financiari şi ai situaţiei financiare, BV, CPP) sau în mod indirect, prin informări la partenerii de afaceri ai firmei în privinţa regularităţii onorării obligaţiilor.

• De asemenea, firma trebuie să ataşeze la planul de trezorerie trimestrial şi modul de calcul al indicatorilor care caracterizează bonitatea financiară şi anume:

• coeficientul capacităţii de plată;• coeficientul solvabilităţii patrimoniale;• indicatorii de rentabilitate.

Conţinutul şi indicatorii de exprimare a eficienţei utilizării activelor circulante

• Kcirc. al firmei trebuie să fie valorificat la un nivel superior faţă de rtb. activelor fără risc de pe piaţa financiară, pentru că altfel investitorii nu vor accepta să-şi plaseze K în activităţi productive şi comerciale.

• Kcirc. se află într-o continuă mişcare, transformare, din forma bani în stocuri pentru producţie, în producţie în curs de fabricaţie, în produse finite şi prin valorificarea acestora din nou în forma de disponibilităţi băneşti, care se avansează într-un nou ciclu de exploatare. În cadrul ciclului de exploatare, Kcirc. este folosit eficient atât timp cât mişcarea şi transformarea sa sunt continue şi neîntrerupte. Dacă staţionează mai mult într-o formă sau alta, K nu se mai poate valorifica şi pentru realizarea volumului de activitate propus este necesară atragerea în circuit a unor K suplimentare.

• Creşterea eficienţei utilizării AC presupune accelerarea vitezei cu care K parcurge stadiile ciclului de exploatare, respectiv reducerea intervalului de timp în care se realizează o rotaţie completă. Dacă VR este mai rapidă, cu acelaşi K.circ se pot desfăşura mai multe procese economice şi se poate obţine un volum sporit de activitate într-o perioadă dată (o CA şi un Profit mai mari).

• Eficienţa utilizării AC se pot aprecia cu trei categorii de indicatori:

• indicatorii vitezei de rotaţie;• indicatorii rentabilităţii utilizării activelor circulante;• indicatorii intensităţii utilizării activelor circulante.

• Indicatorii vitezei de rotaţie utilizaţi în previziune şi analiză sunt coeficientul vitezei de rotaţie (Kvr) şi durata în zile a unei rotaţii (Vz).

• a) Coeficientul vitezei de rotaţie se stabileşte ca un raport între volumul de activitate, exprimat prin Ca sau Qe şi , adică:

• Soldul mediu al AC se obţine ca medie aritmetică simplă între soldul ST şi CR din anul anterior (0) şi soldul ST şi CR din anul analizat (1):

• Coeficientul arată câte cicluri de exploatare trebuie să parcurgă sau a parcurs un volum dat de AC pentru a se obţine un anumit volum de Q sau de CA într-o perioadă dată.

• Cu cât numărul de circuite este mai mare, cu atât investiţia necesară în AC va putea fi mai mică pentru realizarea volumului de activitate urmărit.

• b) Durata în zile a unei rotaţii sau viteza de rotaţie în zile este inversul coeficientului de rotaţie pe un interval de timp exprimat în zile (T) şi se determină astfel:

• Orice creştere a coeficientului de rotaţie atrage după sine reducerea corespunzătoare a duratei de rotaţie şi orice scădere a coeficientului de rotaţie echivalează cu creşterea duratei în zile a unui ciclu de exploatare. De aceea, în cazul VR, o apreciere favorabilă a evoluţiei acesteia se exprimă prin noţiunea de accelerare şi nu prin cea de creştere, iar o apreciere negativă presupune noţiunea de încetinire şi nu de cea de reducere. Accelerarea VR presupune creşterea coeficientului de rotaţie şi reducerea duratei în zile a unei rotaţii, iar prin încetinirea VR se înţelege scăderea coeficientului de rotaţie şi creşterea corespunzătoare a duratei în zile a unui ciclu de exploatare.

• Indicatorii vitezei de rotaţie se fundamentează prin BVC şi se determină ca realizări pe baza BILCO, constituind instrumente semnificative ale analizei financiare.

• 2) Indicatorii rentabilităţii utilizării AC exprimă capacitatea AC de a contribui la crearea profitului. Ei se determină cu ajutorul următoarelor relaţii:

• în care:• Rac – rentabilitatea AC prevăzute a se utiliza sau

care au fost utilizate;• Pb (Pn) – profitul brut sau profitul net;• RKvr – rentabilitatea aferentă unei rotaţii a AC.• Primul indicator exprimă rentabilitatea

investiţiei în AC, iar cel de-al doilea reflectă PB sau PN obţinute pe un circuit.

• 3) Indicatorii intensităţii utilizării AC exprimă relaţia dintre volumul de activitate realizat şi volumul de AC folosit şi se calculează cu ajutorul următoarelor relaţii:

• în care:• – nivelul de AC necesar pentru a obţine 1000 lei

producţie a exerciţiului (Qe) sau cifră de afaceri (Ca);• EAc – randamentul sau eficienţa folosirii AC, respectiv

Qe sau CA care se obţin în urma utilizării a 1000 lei AC.• Comparaţiile care se realizează între indicatorii de

intensitate din perioade diferite reflectă aspectele legate de folosirea eficientă sau mai puţin eficientă a AC şi concretizată în eliberări de K din circuit sau în imobilizări de K în circuit.

Efectele modificării vitezei de rotaţie. Căile de accelerare a vitezei de rotaţie a activelor circulante

• Viteza de rotaţie, ca expresie a nivelului eficienţei cu care sunt utilizate AC, se poate accelera sau încetini sub influenţa a doi factori determinanţi:

• modificarea valorii Qe sau a CA de la un an la altul;• modificarea investiţiei firmei în AC (exprimată prin soldul mediu

al AC utilizate).• Variaţia vitezei de rotaţie (ΔVz) de la un exerciţiu la altul, precum

şi influenţa factorilor de variaţie, se determină astfel:• ΔVz = Vz1 – Vz0.

• Dacă ΔVz < 0, rezultă o accelerare a vitezei de rotaţie faţă de anul de bază;

• Dacă ΔVz > 0, rezultă o încetinire a vitezei de rotaţie faţă de anul de bază.

• Influenţa modificării cifrei de afaceri :

• Dacă CA creşte (ICa > 1), nr. de zile necesar pentru parcurgerea unei rotaţii va scădea şi invers, respectiv dacă CA scade, nr. de zile în care se realizează o rotaţie va creşte, imobilizând K pentru o perioadă mai mare.

• 2) Influenţa evoluţiei soldului mediu al activelor circulante :

• În acest caz, se observă că dacă indicele AC medii este supraunitar, nr. de zile necesar pentru parcurgerea unei rotaţii (a unui ciclu de exploatare) va creşte, iar viteza de rotaţie se va încetini.

• CA acţionează ca un demultiplicator sau ca un multiplicator (dacă CA creşte ea va diminua efectul nefavorabil exercitat de creşterea AC, în timp ce dacă CA va scădea, ea va amplifica efectul nefavorabil de creştere a AC.

• Se observă că

• Relaţia de condiţionare funcţionează şi în sens invers, respectiv modificarea VR exercită la rândul ei, o anumită influenţă asupra soldului mediu al AC.

• Astfel, în cazul accelerării VR, consecinţa este o eliberare de AC (E), în timp ce în cazul încetinirii VR, consecinţa este o imobilizare suplimentară a capitalului (I).

• În funcţie de elementele luate în calcul, eliberările/imobilizările pot fi de 3 feluri, şi anume:

• a) Eliberarea sau imobilizarea absolută, determinată ca diferenţă între AC utilizate în anul curent şi AC utilizate în anul de bază sau prevăzute pentru anul curent:

• E(I)a = • Dacă rezultă o eliberare absolută, Ea;

• Dacă rezultă o imobilizare absolută, Ia.• Eliberarea absolută de AC se concretizează în creşterea disponibilităţilor

băneşti în cont sau în rambursarea unei părţi din creditele bancare angajate în perioada anterioară.

• Imobilizarea absolută de AC se poate concretiza în solicitarea unor aporturi suplimentare de la acţionari sau în contractarea unor credite suplimentare şi în creşterea gradului de îndatorare.

• Eliberarea sau imobilizarea relativă, determinată ca diferenţă între AC utilizate în anul de bază şi AC care s-ar utiliza în anul curent dacă s-ar menţine neschimbată VR în zile din anul de bază:

• E(I)r =• Eliberarea relativă exprimă volumul suplimentar al CA (,

asigurat cu aceeaşi sold mediu al AC, iar imobilizarea relativă - volumul nerealizat al CA (, deşi s-a utilizat volumul prevăzut de AC.

• c) Eliberarea sau imobilizarea totală se determină ca o sumă eliberărilor sau imobilizărilor absolute şi relative, astfel:

• E(I)t = E(I)a + E(I)r = • • sau: • E(I)t

• Dacă rezultă o eliberare totală, Et, influenţată şi de cifra de afaceri zilnică realizată;

• Dacă rezultă o imobilizare totală, It, amplificată de cifra de afaceri zilnică realizată.

• Eliberarea sau imobilizarea totală compară astfel volumul de active circulante efectiv utilizate cu cel pe care firma ar fi trebuit să-l utilizeze dacă menţinea neschimbată viteza de rotaţie din anul de bază.