suport de curs legumicultor

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Investeşte în oameni!

1

SUPORT CURS

LUCRATOR IN CULTURA

PLANTELOR

POSDRU/129/5.1/G/134547

„O sansa in plus pentru tineri”



2

TEMA 1

PARTICULARITĂŢILE ECOLOGICE ALE PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN RELAŢIILE CU FACTORII DE

MEDIU ŞI DIRIJAREA ACESTORA PRIN TEHNOLOGIE

Desfăşurarea normală a proceselor metabolice la plantele legumicole, ca şi la celelalte plante, este în strânsă

dependenţă de factorii de mediu. Tocmai aceste particularităţi justifică importanţa cunoaşterii relaţiilor existente între

factorii de mediu şi plantele legumicole prin prisma ecologiei.

Dirijarea factorilor de mediu se explică nu numai prin existenţa multor specii şi varietăţi de plante

legumicole, ci şi prin aceea că anumite soiuri de legume impun, pentru creşterea şi dezvoltarea normală, condiţii specifice

de climă, sol şi nutriţie.

Factorii de viaţă ai plantelor se află într-o strânsă corelaţie între ei.

Factorii ecologici se împart în două mari categorii : factori direcţi şi indirecţi.

FACTORII DIRECŢI acţionează nemijlocit asupra plantelor, dar pot determina şi modificarea celorlalţi

factori, acţiunea lor devenind indirectă. Se deosebesc trei grupe de factori direcţi :

- factori climatici – lumină, căldură, apă (ploaie, zăpadă, umiditate atmosferică, rouă, brumă, chiciură),

aerul;

- factori edafici – textura şi structura solului, chimismul şi troficitatea solului, apa freatică, etc.;

- factori biotici – omul şi alte organisme vii.

FACTORII INDIRECŢI acţionează în sensul modificării factorilor direcţi. În această categorie intră

altitudinea, latitudinea, expoziţia, înclinarea terenului, etc.

Căldura

În condiţiile naturale din România, regimul termic înregistrează o mare diversitate. Referitor la cultura

plantelor legumicole în răsadniţe şi solarii, de mare însemnătate sunt atât temperaturile medii lunare cât şi cele minime

absolute, aceasta pentru că, de fapt, cultura plantelor legumicole în aceste spaţii se realizează în perioada mau răcoroasă

sau chiar rece a anului. Astfel la planificarea lor calendaristică, la realizarea practică a construcţiilor pentru protejare, la

dimensionarea acestora, la alegerea sursei de încălzire, etc., se va ţine seama de atât de evoluţia temperaturilor medii cât şi

a temperaturilor minime absolute. Temperaturile maxime absolute au mai puţină însemnătate la culturile în solarii şi

răsadniţe, deoarece la acestea se poate asigura o aerisire totală prin descoperirea culturilor, în schimb la culturile din sere

pot crea probleme prin încălzirea exagerată a acestora în lunile cu insolaţie puternică.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de căldură.

Plantele au nevoie de căldură în toate fazele creşterii şi dezvoltării. Astfel, germinarea seminţelor nu are loc

decât atunci când temperatura în substrat depăşeşte un anumit nivel considerat prag minim. Din punct de vedere practic

este important să se cunoască intervalul de timp de la semănat până la răsărirea plantelor. Pentru una şi aceeaşi specie

intervalul de timp de la semănat până la răsărirea plantelor poate avea o durată diferită de zile în funcţie de temperatura

solului la nivelul adâncimii de însămânţare a seminţelor. Important este faptul că prelungirea duratei de timp de l semănat

până la răsărirea plantelor se înregistrează atât în cazul temperaturilor mai scăzute cât şi al temperaturilor mai ridicate faţă

de intervalul optim. Cunoaşterea duratei de timp de la semănat până la răsărirea plantei este importantă şi pentru obţinerea

unor producţii cât mai timpurii. Dacă nu se va asigura temperatura optimă, seminţele vor sta în sol sau substrat, expuse

atacurilor unor dăunători, unor boli, sau îşi vor pierde capacitatea germinativă, mai cu seamă dacă survin oscilaţii mari de

temperatură.

Un alt aspect important este faptul că temperatura optimă pentru germinarea seminţelor nu corespunde, în

general, cu cea pentru creşterea vegetativă, care diferă de la o fază vegetativă la alta. Acest lucru trebuie să fie foarte bine

cunoscut, deoarece se face de multe ori greşeala de a se cultiva plantele legumicole la aceeaşi temperatură în tot cursul



3

vegetaţiei, atât ziua cât şi noaptea. Se cunoaşte, de asemenea, că procesele de asimilaţie a substanţelor de creştere şi

rezervă au loc în cursul zilei, la lumină, în condiţii de temperatură corespunzătoare şi că în timpul nopţii plantele nu

asimilează, ci respiră.

Pornind de la cerinţele plantelor legumicole faţă de temperatură, în corelaţie cu lumina, se stabilesc

principiile de construire a serelor, răsadniţelor şi solariilor, se programează epoca de semănat şi de plantat, se proiectează

întreaga tehnologie care se va aplica în cursul perioadei de vegetaţie.

Dirijarea temperaturii în cursul perioadei de vegetaţie

Oscilaţiile mari de temperatură sunt nefavorabile tuturor plantelor agricole. Astfel, temperatura prea ridicată,

mai ales pe fondul lipsei de umiditate în sol şi în aer, duce la prelungirea perioadei de vegetaţie şi împiedică legarea

florilor. Unele plante legumicole nu mai formează partea comestibilă la temperaturi prea ridicate, generând direct tulpina

florală (salata, ridichi de lună, gulia, varza timpurie, etc.).

Temperatura prea ridicată din cursul nopţii stânjeneşte translocarea şi circulaţia hidraţilor de carbon din

frunze către punctele de creştere şi depozitare, prin blocarea descompunerii amidonului în zaharuri. Temperatura scăzută

determină reducerea intensităţii respiraţiei şi corespunzător a consumului de substanţe asimilate anterior de către plantă.

Majoritatea plantelor legumicole manifestă o rezistenţă mare la temperaturi scăzute în faza embrionară, adică

în faza de sămânţă, când temperatura scăzută asigură o bună conservare a capacităţii vitale a seminţelor. Începând însă cu

germinaţia seminţelor, dirijarea temperaturii se va face în funcţie de cerinţele speciei.

Menţinerea unei temperaturi mai coborâte în aer şi deci mai ridicată în substrat în timpul producerii

răsadurilor stimulează formarea unui sistem radicular mai puternic. De altfel, este cunoscut faptul că prin temperatură se

dirijează şi creşterea plantelor în lungime. Astfel, când temperatura în aer este mai coborâtă, plantele vor fi mai scunde,

dar mai viguroase, şi cu rezistenţă mai mare la boli sau la variaţii climaterice mari.

În perioada transplantării plantelor, la repicare sau la plantarea la locul definitiv a răsadurilor produse în

ghivece, este necesar să se ridice temperatura pentru a stimula procesele de calusare la nivelul sistemului radicular.

La dirijarea temperaturii în funcţie de specie şi fenofază, se va ţine seama şi de condiţiile de lumină,

umiditatea relativă a aerului, umiditatea solului, asigurarea cu hrană şi regimul de aer.

Aportul radiaţiei solare la încălzirea spaţiilor din sere, răsadniţe şi solarii este cu atât mai însemnat cu cât

intensitatea radiaţiei solare este mai mare. De exemplu, din cantitatea de lumină incidentă, pătrunde în seră de la 47% la

89% şi rămâne în seră ca energie netă 27% când radiaţia este puternică. În general, cantitatea de radiaţie solară pătrunsă în

seră se ridică la maximum 80%.

Orientativ. Se apreciază că polietilena simplă are coeficientul de transmisie de 0,7; polietilena dublă de 0,65;

policlorura de vinil de 0,6 – 0,65; sticla de 0,8 şi sticla martelată de 0,75.

La răsadniţe, solarii şi chiar sere atunci când plantele sunt mici, prin radiaţia solară se va încălzi solul.

Acesta, după încălzire, va ceda energia sub formă de radiaţii infraroşii. Cantitatea de radiaţie a solului depinde de gradul

de încălzire al acestuia şi se calculează prin relaţia :

R = Q ( T / 100) 4

în care: R este radiaţia solului

T = temperatura solului

Q = coeficient în funcţie de temperatură în calorii / cm.2

Comparativ cu sticla, masele plastice folosite pentru protejare lasă să treacă o cantitate mai mare de radiaţii

calorice de la sol spre aer.

Căldura biologică care se obţine în cursul proceselor normale de descompunere şi mineralizare a substanţelor

organice, constituie o altă sursă de căldură în primul rând la răsadniţe. În anumite condiţii căldura degajată de gunoiul de

grajd poate fi utilizată şi la culturile efectuate în solarii. Materialul organic poate fi dispus în sol, în şanţuri, sau se aşterne

pe sol în platforme ori biloane, care apoi se acoperă cu un strat corespunzător de pământ, în care se plantează sau se

seamănă.

La cultura de seră, pentru a se controla şi dirija judicios încălzirea, este necesar să se ţină seama de câteva

principii de bază. Temperatura din seră se va dirija în strânsă legătură cu intensitatea şi durata radiaţiei solare. Acest lucru



4

este necesar pentru că radiaţia solară reprezintă un aport de energie termică în spaţiu protejat, prin efectul de seră, dar

influenţează şi intensitatea proceselor fiziologice fundamentale.

Valorile optime ale temperaturii variază în funcţie de specie şi hibrid / soi. Important este faptul că

temperatura prea ridicată sau prea scăzută este dăunătoare pentru creşterea şi fructificarea plantelor legumicole.

Lumina

Ca urmare a poziţiei geografice a României, radiaţia solară se reduce foarte mult în cursul iernii, mult

primăvara şi toamnă şi devine excesivă în perioada de vară. Această dinamică se referă atât la intensitatea cât şi la durata

luminii.

Pentru a permite pătrunderea unei cantităţi cât mai mari de radiaţie solară în sere, în perioada de iarnă,

toamnă şi primăvară, este necesar să se asigure o transparenţă maximă a sticlei. Dimpotrivă, în perioada de vară se poate

reduce radiaţia solară pătrunsă în seră prin umbrirea serei, fie cu ecrane speciale, fie cu praf de cretă.

Valorificarea optimă a condiţiilor de lumină din sere se poate face şi prin alegerea judicioasă a culturilor.

Astfel, în perioada cu insuficienţă se vor cultiva specii cu pretenţii mai reduse faţă de lumină, iar de primăvara până

toamna specii pretenţioase la lumină.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de radiaţia luminoasă

Sunt foarte diferite în funcţie de originea ecologică a acestora. În acest sens se disting pretenţiile faţă de :

durata zilei lumină ( fotoperioadă) , intensitatea şi calitatea luminii.

Comportarea plantelor faţă de durata zilei are o mare însemnătate practică, deosebindu-se : specii legumicole

de zi lungă, de zi scurtă şi intermediare sau indiferente. Schimbarea continuă a duratei zilei lumină determină prelungirea

perioadei de vegetaţie.

Intensitatea luminii este în funcţie de poziţia soarelui şi de gradul de transparenţă al păturii atmosferice, iar la

nivelul culturilor protejate şi de transparenţa foliei din mase plastice sau sticlă. Pe lângă variaţia normală a intensităţii

luminii datorată poziţiei soarelui, la cultura protejată intervine diminuarea considerabilă a radiaţiei datorită a numeroase

alte cauze.

Referitor la cerinţele specifice ale plantelor legumicole faţă de intensitatea luminii, acestea se grupează în :

plante nepretenţioase, puţin pretenţioase şi plante pretenţioase.

Răspunsul plantelor în relaţie cu lumina, ca durată şi intensitate, este dat prin ritmul procesului de

fotosinteză, respectiv de acumulare a substanţelor complexe, pornind de la dioxidul de carbon şi apă, în prezenţa clorofilei

şi energiei solare. Cantitatea de substanţe acumulată de către plante depinde direct de radiaţia luminoasă.

În ceea ce priveşte calitatea luminii trebuie menţionat faptul că plantele sunt adaptate la lumină naturală. Din

această cauză la cultura plantelor legumicole în sere, solarii şi răsadniţe se poate înregistra o oarecare diminuare a creşterii

şi dezvoltării datorită modificării calităţii luminii la trecerea prin stratul transparent de sticlă sau material plastic.

Insuficienţa luminii determină o serie de modificări în morfologia şi metabolismul plantelor. Acestea se

materializează prin prelungirea perioadei de vegetaţie, reducerea cantităţii de substanţe plastice acumulate, prin urmare şi

a recoltei, diminuarea calităţii producţiei, sporirea sensibilităţii la boli şi dăunători, etc.

Excesul de lumină exercită un dublu efect asupra plantelor. Radiaţia luminoasă intensă duce la inhibarea

procesului de fotosinteză. În acelaşi timp radiaţia luminoasă este însoţită de o emisie foarte puternică de radiaţii calorice (

roşii sau infraroşii), care provoacă o creştere exagerată a temperaturii, atât în frunză, cât şi în mediul de cultură.

Temperatura prea mare duce la intensificarea procesului de respiraţie, în care se consumă cantităţi mari din substanţele

anterior sintetizate.

Aerul şi gazele

Aerul, ca mediu permanent în care cresc şi se dezvoltă plantele leguminoase, aparent este mai puţin implicat

în desfăşurarea proceselor de creştere şi dezvoltare. Cu toate acestea aerul intervine pe mai multe căi asupra plantelor :

prin compoziţia sa, prin efectul mecanic (vânturi), prin antrenarea şi dispensarea substanţelor poluante.



5

Cel mai important component al aerului este dioxidul de carbon. Conţinutul aerului în dioxid de carbon

înregistrează o variaţie diurnă şi una de lungă durată.

Capacitatea plantelor legumicole de a prelua dioxidul de carbon din aer depinde de o serie de factori interni şi

externi. În primul rând sunt implicaţi factorii lumină şi căldură, dar nici ceilalţi nu pot fi neglijaţi. Aerul trebuie să prezinte

o circulaţie continuă în zona plantelor, lipsa curenţilor de aer putând să ducă la consumarea dioxidului de carbon din

stratul de aer vecin frunzelor şi blocarea fotosintezei din lipsa de dioxid de carbon, care constituie principala “ materie

primă” în sinteza substanţelor organice. Dacă la culturile din câmp se asigură o circulaţie naturală a aerului, la cele din

sere, răsadniţe şi solarii trebuie să se intervină cu măsuri de aerisire, lucrarea fiind necesară chiar dacă în exterior

temperatura este destul de scăzută în raport cu cerinţele plantelor

Sporirea concentraţiei aerului în dioxid de carbon duce la sporuri importante în producţie, care pot ajunge, după specie, la

25-75%. Creşterea de până la 3-5 ori a concentraţiei în dioxid de carbon poartă denumirea de “ fertilizare cu dioxid de

carbon”.

Important este faptul că plantele legumicole nu folosesc dioxidul de carbon din aer în exclusivitate, deoarece

o mare parte provine din activitatea microorganismelor şi din materia organică aflată în sol. Pentru acest motiv, în

legumicultură se recurge frecvent la fertilizarea cu îngrăşăminte organice care, pe lângă aportul de elemente minerale,

asigură şi importante cantităţi de dioxid de carbon.

Relaţiile plantelor legumicole cu alte gaze din aer sunt în dependenţă de efectul acestora. Astfel, plantele au

nevoie de oxigen, mult mai puţin pentru partea supraterană şi mai mult pentru sistemul subteran, radicular. Lipsa

oxigenului în sol duce la asfixierea rădăcinilor. Pentru acest motiv se aplică în mod sistematic afânarea solului.

Dintre gazele nocive care pot deveni dăunătoare pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt : amoniacul,

care poate rezulta din materia organică, la cantităţi de peste 0,1% devine nociv, provocând arsuri; dioxidul de sulf, foarte

nociv şi în cantităţi foarte mici (0,001-0,002%), în prezenţa apei ducând la formarea de soluţii acide foarte agresive;

reziduuri industriale gazoase ca fluor, clor, oxid de carbon, etc.

În unele situaţii se apelează la unele gaze pentru scopuri precise. De exemplu, etilena şi acetilena se pot folosi pentru

grăbirea coacerii fructelor ( tomate), azotul este util la menţinerea calităţii legumelor, mai ales pe timpul transportului.

Umezeala aerului

Umiditatea relativă a aerului poate să ajungă la valori foarte ridicate în spaţiile protejate. În cursul verii se produce

scăderea foarte puternică a umidităţii relative.

Umiditatea relativă prea ridicată poate să determine : reducerea şi blocarea transpiraţiei platelor, influenţând negativ

intensitatea fluxului de apă şi săruri minerale prelevate de plante din sol; hidratarea grăunciorilor de polen, făcându-i mai

grei şi diminuând mobilitatea acestora, determină polenizarea insuficientă a florilor la legumele pentru fructe, cauzând

pierderi însemnate de producţie; creează condiţii favorabile pentru apariţia şi expansiunea unor boli şi dăunători.

Umiditatea relativă prea scăzută are alte efecte nefavorabile : intensificarea transpiraţiei plantelor, cu apariţia

fenomenelor de ofilire, care afectează în primul rând organele cele mai tinere; deshidratarea lichidului de pe stigmatul

florilor, determinând germinarea dificilă şi incompletă a grăunţelor de polen, cu efecte negative asupra producţiei la

legumele pentru fructe; creează condiţii favorabile de apariţie şi expansiune a unor boli şi dăunători, etc.

Apa

Culturile din sere, răsadniţe şi solarii, care au o creştere luxuriantă, au nevoie de cantităţi însemnate de apă. Asigurarea cu

apă trebuie să fie permanentă, iar apa trebuie să prezinte o calitate corespunzătoare, care este reflectată în conţinutul în

săruri, pentru a nu determina alterări ale calităţii solului. În mod deosebit în anotimpul răcoros, apa de udare trebuie să

aibă o temperatură echivalentă cu aceea a serei sau solarului, pentru a nu determina răcirea solului şi reducerea ritmului de

creştere al plantelor.



6

Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă sunt determinate de faptul că apa reprezintă principalul constituent al acestora.

Procentul de apă ajunge la 74-80% la cartof, 87-91% la morcov, 92-93% la ridiche, varză şi 94-95% la tomate, castraveţi,

salată. Din acest motiv, reducerea cantităţii de apă din mediul de cultură afectează ritmul de creştere al plantelor prin

faptul că lipseşte principalul constituent pentru noile organe. Însemnătatea mai constă şi în faptul că ea constituie mijlocul

de transport pentru substanţele nutritive, fotoasimilate şi produse metabolice.

La asigurarea prelevării apei, ca şi la circulaţia sa în corpul plantei, participă indirect toate părţile plantei, însă rolul cel

mai de seamă îl joacă sistemul radicular. Prin urmare, dimensiunea, profunzimea, starea de sănătate a sistemului radicular

prezintă o importanţă deosebită pentru ritmul de creştere al plantelor.

În practică se foloseşte noţiunea de “bilanţ hidric” sau “bilanţul apei din sol”, care reprezintă raportul dintre apa

consumată de către plante şi aceea prelevată din mediu într-o unitate de timp. Între consumul plantelor şi capacitatea

acestora de absorbţie a apei nu este o legătură direct proporţională.

O altă noţiune folosită este “ coeficientul de valorificare a apei” consumate de plante, care reprezintă raportul dintre

cantitatea totală de apă consumată de plante în decursul perioadei de vegetaţie şi recolta utilă.

Dirijarea umidităţii este necesară pentru că cerinţele plantelor nu sunt aceleaşi în tot timpul perioadei de vegetaţie, în

toate fazele creşterii şi dezvoltării lor.

Asigurarea plantelor cu apă la culturile protejate se face prin irigare, apelând la diferite sisteme de distribuire a apei până

la plante.

Solul şi elementele minerale

Solul este acea parte superficială a scoarţei terestre care continuu influenţată de factori climatici şi biologici. Solul asigură

plantelor un suport pentru înrădăcinare în care se găsesc şi elemente hrănitoare (faza solidă), apa (faza lichidă) şi aerul

(faza gazoasă) necesare vieţii acestora.

Solurile trebuie să fie alese cu mult discernământ, să fie soluri uşoare, aluvionare, luto-nisipoase, cu o permeabilitate

foarte bună, însorite, care se încălzesc uşor, cu apa freatică la adâncime, cu un potenţial de fertilitate ridicat.

Textura solului este deosebit de importantă. Cele mai potrivite sunt considerate solurile cu textură mijlocie.

Reacţia solului (pH-ul determinat în suspensie apoasă 1:5 g/g) recomandată pentru cultura protejată a legumelor este

cuprinsă între 6,3 şi 7,5 ( de la foarte slab acid la slab alcalin).

Conţinutul în materie organică (MO) reprezintă o caracteristică de bază a solurilor din sere şi solarii având în general

valori mari ( peste 5% humus). Materia organică este o sursă de energie a microorganismelor din sol şi de nutriţie a

plantelor. Îmbunătăţirea structurii solului, prin descompunerea materiei organice, facilitează înrădăcinarea şi penetrarea

sistemului radicular în sol. Metoda recomandată pentru determinarea materiei organice este prin calcinare. Valoarea se

interpretează în funcţie de textura solului. Se foloseşte gunoiul de grajd, gunoiul de păsări, urina, mustul de bălegar.

Complexul absorbant este dat de capacitatea de schimb cationică şi de gradul de saturaţie cu baze şi este legat

direct de conţinutul de argilă şi cel de materie organică.

Salinitatea este definită drept cantitatea de săruri minerale care se găsesc dizolvate în soluţia de sol. Valoarea

maximă a sărurilor solubile este în funcţie de toleranţa plantelor la salinitate. Reducerea riscului acumulării de săruri se

realizează prin : dozarea corectă4444 a necesarului de îngrăşăminte şi de apă, folosirea pe cât posibil a îngrăşămintelor

complet solubile şi lipsite de clor, efectuarea periodică a lucrării de subsolaj, îmbunătăţirea permeabilităţii solului prin

adaos de nisip, introducerea drenajului artificial.

Tasarea solului , prin trecerile repetate printre plante are un caracter nefast. Astfel, aeraţia solului este mult

diminuată, se creează condiţii de apariţie a unor toxicităţi de mangan şi fier. Se recomandă săparea solului pe adâncimea a

două cazmale.

Impermeabilizarea solurilor, poate fi determinată de administrarea unor cantităţi mari de gunoi de grajd,

formându-se ca urmare un strat impermeabil, ceea ce conduce la fenomenul de gleizare. Se recomandă dozarea corectă a

îngrăşămintelor organice.

Sistemul de monocultură conduce la acumularea unor toxine ce provin din resturile vegetale ale culturii respective sau

sunt pur şi simplu eliberate de acestea în sol.



7

Tratamentele chimice ale solului şi ale plantelor atrag după ele unele modificări ale concentraţiilor de cupru, mangan şi

zinc. După mai multe cicluri de cultură, aceste tratamente pot constitui cauza unor fenomene de fitotoxicitate.

Dezinfecţia termică a solului . Tratarea solului cu abur are şi unele aspecte mai puţin dorite, dar are şi efecte pozitive.

Soluţia solului constituie sursa directă de elemente minerale pentru plante. Concentraţiile diferiţilor ioni

nutritivi în soluţia solului pot diferi în raport cu proprietăţile solului. Plantele trebuie asigurate permanent cu elemente

minerale, în conformitate cu cerinţele acestora. În soluţia solului trebuie realizate anumite concentraţii şi trebuie să fie

menţinute la nivele satisfăcătoare. Această proprietate a solului de tamponare a concentraţiilor este un factor important în

disponibilizarea elementelor minerale, în condiţiile culturilor protejate. Se disting astfel două fracţiuni ale unui element în

sol : una care ţine de factorul capacitate şi care reprezintă cantitatea de element disponibil şi a două legată de factorul

intensitate care reflectă efectiv puterea de reţinere prin care elementul este reţinut în sol, adică concentraţia elementului

nutritiv în soluţia solului. Cea mai răspândită metodă de testare a fertilităţii solului este extractul apos.

Azotul suferă modificări ale concentraţiei foarte mari în perioade foarte scurte. El reprezintă un constituent

indispensabil pentru numeroşi compuşi organici de importanţă generală. Aprecierea asigurării cu azot a legumelor

cultivate în spaţii protejate şi forţate se face pe baza concentraţiei de azot nitric determinat în extract apos şi a nivelului de

materie organică, sau în alţi extractanţi convenţionali. Azotul favorizează creşterea vegetativă a plantelor şi o culoare

verde sănătoasă a acestora. Îmbunătăţeşte calitatea legumelor verdeţuri.

Fosforul prezent ca ion fosfat în soluţia solului este foarte scăzut comparativ cu fosforul absorbit. Funcţia cea

mai importantă a fosforului în metabolismul plantelor este formarea de către acesta a legăturilor pirofoisfatice care permit

transferul de energie. Asigurarea normală cu fosfor a legumelor cultivate în sistem protejat stimulează creşterile timpurii

şi înrădăcinare, micşorează procentul de flori avortate, grăbeşte maturarea fructelor, contribuie în general la o bună

vigoare a plantelor, determinând obţinerea de producţii timpurii mai mari.

Potasiul din sol provine fie din descompunerea materiei organice, fie din alterarea mineralelor care conţin

potasiu, fie din îngrăşăminte. Aprecierea aprovizionării solului cu potasiu se face fie în extract apos, fie în acetat lactat de

amoniu. În fiziologia legumelor potasiul este cel mai important cation atât pentru concentraţia mare în care se găseşte în

ţesuturile plantelor, cât şi datorită funcţiilor de regulator al multora dintre procesele metabolice celulare, inclusiv sinteza

proteinelor şi hidraţilor de carbon. O bună aprovizionare cu potasiu a plantelor măreşte rezistenţa acestora la boli,

temperatură scăzută, la secetă şi temperaturi excesive. Lipsa de potasiu determină o scădere a rezistenţei plantelor la

agenţi patogeni.

Calciul din sol joacă un rol vital în menţinerea integrităţii membranelor celulare şi acţionează ca un agent de

cimentare în pereţii celulei, ajută la dezvoltarea structurii rădăcinii. Deoarece translocarea calciului în plantă se realizează

într-o cantitate foarte mică, lipsa acestui element afectează în primul rând acele ţesuturi care sunt în plină dezvoltare.

Lipsa calciului poate provoca moartea prematură a vârfurilor plantelor, căderea mugurilor florali sau chiar a florilor.

Magneziul se găseşte în sol sub 3 forme : neschimbabil, schimbabil şi solubil în apă. Pentru plante , ultimele

două forme sunt de interes major. Magneziul acţionează ca activator al unor reacţii enzimatice. În condiţii de seră şi solar,

deficienţa de magneziu este destul de frecventă cu deosebire când încărcătura de fructe este foarte mare şi se manifestă de

regulă imediat după începerea recoltărilor mai ales dacă plantele au fost fertilizate cu cantităţi mari de potasiu. Frunzele

plantelor cu deficit de magneziu sunt mai puţin verzi pe margini şi între nervuri, anormal de subţiri, uneori casante şi cu

tendinţa de a se curba în sus.

Microelementele sunt acele elemente care se găsesc în plante în cantităţi foarte mici şi intervin în toate

fenomenele metabolice şi joacă un rol esenţial în majoritatea reacţiilor enzimatice. În această categorie intră borul, fierul,

cuprul, manganul. molibdenul şi zincul. Sursele directe de aprovizionare cu microelemente sunt îngrăşămintele organice

practicate în cultura protejată.



8

TEMA 2

Construcţii folosite în legumicultură.Răsadniţe, tunele.solarii,sere.

Pregătirea şi amenajarea terenului pentru producerea răsadurilor de legume.

1. CRITERII DE AMPLASARE după factorii direcţi :

a) Căldura şi lumina

b) Relieful şi expoziţia

c) Solul şi nivelul apei freatice

d) Protecţia contra vânturilor

2. CONSTRUCŢII FOLOSITE

Solariile (adăposturile) sunt spaţiile protejate cu mase plastice sau sticlă

După tipul de construcţie solariile sunt: - individuale

- duble

- multiple

După înălţimea totală – joase

- înalte

- fără schelet (folie întinsă)

După forma acoperişului – semicerc

- cu o pantă

- cu 2 pante

După materialul folosit la schelet – din ţeavă din – material plastic

- metal

- fier beton

- fier profil T

- cornier

După materialul folosit la acoperire – polietilenă

- policlorură de vinil

- poliesteri

- sticlă

După regimul de căldură - re-încălzită

- încălzire biologică în solarii

- încălzire tehnică

După profilul activităţii – răsaduri legume

- răsaduri de flori

- căpşuni

După însuşirile foliei – ne-perforate

- perforate

- cu diverse densităţi şi grosimi

După durata de exploatare – temporară (1-2 luni)

- permanentă (1-3 ani)

După înălţime

Adăposturile joase – sunt cu caracter temporar şi joacă un rol însemnat în producerea extra-timpurie şi

timpurie a legumelor.



9

- folie întinsă – folie subţire 0,01 mm perforată aşezată peste cultură; distanţa de 8-15 cm.; ф perforaţiilor 10-

12 mm.

- tunelul simplu – l = 60-70 cm.; n = 40 cm.; L = 10-15 m. Pentru susţinere – nuiele, fier beton, etc. – distanţa

între arcuri 1 m. sau 1,5 m. Folia – grosime de 0,07- 0,10 mm.; l = 150 cm. Între tunele 40-50 cm., iar capetele 100 cm.

- tunelul dublu – l = 1,50-1,80 m., iar L = 25 m.; lăţimea foliei = 2,8 m. Susţinerea foliei cu arcuri ф = 6-8

mm. sau pe tuburi de P.V.C. cu ф = 2 – 20 mm. Amplasate la 2 m.

Adăposturile înalte – solarul tunel – din arcuri din fier beton sau ţeavă de oţel. Arcurile din fier beton au l =

3-4 m.; L = 25-30 m.; n (coamă) = 1,8 –2 m.; ф = 16 mm.

Solarul bloc – acoperit cu panouri demontabile ; l = 3 – 3,5 m.; L = 50 m.; scheletul din metal sau lemn; n

folie = 1,5 m., iar la coamă 2,3 m.; panouri cu L = 2,8 m.; l = 1,64 m.

Solar tip ICLF Vidra

L = 5,4; h = 2,7 m.; L = 60 m.

Solar din sticlă (seră solar)

L = 6 m.; h folie = 2-2,5 m.; h coamă = 3,7 – 4,2 m.; L = 60 m.

Toate acestea pe soclu din beton.

Răsadniţele

Pentru cultura legumelor se folosesc mai multe tipuri de răsadniţe - după sursa de încălzire, nivelul

temperaturii asigurate, poziţia faţă de nivelul solului, numărul pantelor, materialele de construcţie, materialele de

acoperire şi gradul de mobilitate.

Răsadniţe cu o pantă cu încălzire biologică, sunt alcătuite din :

a) toc

b) ferestre ( ramele)

c) patul cald

d) substratul

a) Tocul se confecţionează din scândură cu grosimea de 3-4 cm. Şi l = 25-30 cm. Lăţimea tocului = 1,5 m. şi

Lungimea de 4 m.; consolidarea şi fixarea tocurilor se face cu ţăruşi cu secţiunea 6 x 8 cm. Şi lungimea 50-60 cm.

Amplasaţi la colţuri şi la distanţe de 3-4 m. pe lungime.

La intervale de circa 1-2 m. se vor fixa transversal rigle ( cu saci) cu secţiunea de 4 x 5 cm. sau 5 x 7 cm. şi L

= 1,5 m. care vor servi la susţinerea ferestrelor cât şi la etanşare , acoperind nivelul dintre ferestre.

b) Ramele au dimensiuni de 1,5 x 1 m. nu se confecţionează din rigle de lemn de răşinoase care nu se

curbează în contact cu apa, cu secţiunea de 5,5 x 4 cm., iar şproturile intermediare ( 3 pe lungime) din şipci cu secţiunea

de 3,5 – 4 cm. La cadru, pe faţa superioară internă a ramei, cât şi la şproturi se va excava circa 1 x 1 cm. – pentru fixarea

sticlei. Astfel, pe şproturi se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm. lăţime şi 22- 28 m lungime , suprapunând într-un singur

sens sticla superioară pe cea inferioară, pe 1,5 – cm., ca la ţiglele de pe casă (acoperiş).

În partea inferioară se face o crestătură pentru scurgerea apei.

c) Patul cald va fi aşezat la suprafaţa solului şi va depăşi dimensiunile tocului cu 0,5 m. pe toate laturile.

Grosimea patului este în funcţie de data instalării răsadniţei şi de temperatura ce trebuie asigurată.

Răsadniţele semi-îngropate cu încălzire biologică au caracteristicile :

l = 3 m.

L = 20 m.

h tocului = 30 cm. ; coama cu 20 cm. mai sus decât nivelul superior al tocului.

- scândura pentru supraînălţarea tocului de 15 cm. lăţime

- ţăruşii pentru părţile laterale cu secţiunea de 6-7 cm. şi lungimea de 1,1 m.

- riglele pentru susţinerea coamei se montează la interval de 2 m.

- ferestrele (ramele) de 1,5 m. x 1.



10

Pentru instalarea gunoiului se sapă un şanţ trapezoidal cu h = 40 cm., 50 cm. adâncime cu latura de 3 m. cea

superioară şi 2,8 m. cea inferioară, iar pereţii laterali fiind sub formă de taluz În unele cazuri tocul poate fi confecţionat

din prefabricate, cărămizi, zid, baloţi paie, etc.

Răsadniţele acoperite cu polietilenă Acestea trebuie să fie mai groase 0,25 – 0,15mmm în loc de sticlă.,

ramele sunt mai mari . Atenţie la asigurarea contra vântului.

SERELE

Clasificare

După tipul construcţiei – individuale

- bloc

După material – lemn

- beton

- oţel, aluminiu

După gradul de mobilitate – fixe

- demontabile

- mobile

După forma acoperişului – cu o pantă

- cu 2 pante simetrice

- cu 2 pante asimetrice

După regimul de căldură – încălzite

- semiîncălzite

- ne-încălzite

După activitatea desfăşurată – de producţie

- înmulţitor

După substratul de cultură – clasică pe sol

- pe parapete

- pe substraturi active şi inerte

Elementele constructive

- fundaţia

- stâlpii din beton

- jgheaburi

- şproturi din metal sau lemn

- sârme pentru rigidizarea scheletului

- distanţiere, longeroane, etc.

Unghiul de înclinare al pantelor variază între 26º şi 35º. Înălţimea construcţiei : 1,8 – 3,5 m. , cele mai înalte

pentru flori.

Instalaţii

- de încălzire, apă, abur

- de aerisire – ferestre 20-25% din suprafaţă

- de fertilizare – irigare – conducte rigide şi flexibile cu picurătoare pentru distribuirea apei şi soluţiilor

minerale, pesticide.

- de ecranare – pentru reducerea pierderilor de căldură pe timp de iarnă

- de lumină suplimentară – 50 – 200 W / m2

- de distribuţie a CO2

- de ventilaţie

Cerinţele tehnologice pentru o seră

- să asigure accesul optimal al luminii



11

- să fie etanşi şi să asigure o încălzire uniformă a aerului şi solului

- să permită automatizarea şi mecanizarea

- să fie durabile, rezistente

- să fie ieftine, cu consum redus de metal

Tipuri de seră

Seră înmulţitor – L = 20-30 m.; l = 3,2 m. , construită din cărămidă ad = 0,7 m., instalaţia de încălzire din

conducte aşezate sub parapete de 1,2 m. lungime şi sub acoperiş.

Seră individuală l = 7,5 m.; L = 20-30 m.

Soclul 1,1 m. din care 0,3 m. deasupra solului, înălţimea la coamă = 3,7 m., iar la dolie 1,1 m. din care 0,7 m.

sticlă; unghiul pantelor de 30 º.

Sera bloc – din mai multe travei cu lăţimea de 3,2 m., iar înălţimea la dolie 2,2 m., înălţimea la coamă 3,2

m., înălţimea soclului de 0,15 m. Unghiul pantelor este de 21º. Este cea mai economică.

Etapele construirii solariilor

Se parcurg următoarele etape:

- alegerea suprafeţei de teren pentru solarii

- stabilirea dimensiunilor suprafeţei de teren

- alegerea tipului de solar

- întocmirea schemei de amplasare în teren şi orientare în funcţie de punctele cardinale N-S;

- nivelarea şi realizarea unei pante de 0,2º/

- stabilirea necesarului de materiale

- pregătirea terenului

- confecţionarea solariilor şi a adăposturilor

Etapele construirii răsadniţelor

- asigurarea şi pregătirea biocombustibilului

- pregătirea amestecului de pământ

- pregătirea patului cald şi fixarea tocurilor

Pregătirea patului cald şi fixarea tocurilor

- la suprafaţă – din platforma de preîncălzire – răsadniţa se tasează, se umectează cu apă caldă pentru forţare

90-40 cm. în funcţie de destinaţia răsadniţei; fixarea tocurilor; acoperire.

Răsadniţe fixe – fixarea, revizia tocurilor, dezinfectarea tocurilor, ramelor; acoperirea după ce în prealabil s-a

introdus gunoi 40-50 cm.

Introducerea amestecului de pământ – se va distribui var la temperatura de 40-35 ºC pentru prevenirea

apariţiei ciupercilor spontane; aşezarea amestecului în strat la 12-30 cm. grosime în funcţie de destinaţia răsadniţelor.

Criterii de folosire

1. programarea judicioasă a culturilor – să se asigure o perioadă mai lungă din an

2. alegerea culturilor solicitate pe piaţă

3. folosirea cu precădere a hibrizilor şi soiuri cu randament mare

4. diversificarea culturilor

5. aplicarea cu responsabilitate a produselor chimice

6. aplicarea cu stricteţe a tuturor verigilor din procesul tehnologic

7. introducerea unor soluţii tehnice noi - picurare, combatere biologică, folosirea CO2, utilizarea luminii

artificiale

TEMA 3

SUBSTRATURI (pământuri, amestecuri)



12

Prin substrat, în horticultură, se înţelege orice material natural sau artificial, care, distribuit în seră, răsadniţă

sau solar, plasat într-un container sau presat în diferite forme, ca atare sau în amestec, permite fixarea sistemului radicular

al plantelor şi astfel reprezintă pentru acestea un suport.

Când substratul este şi o sursă de hrană pentru plante, el poartă denumirea de “substrat nutritiv”. După

natura componentelor care stau la baza substraturilor horticole, se disting trei mari grupe :

1. SUBSTRATURILE NATURALE sau tradiţionale, care include componente organice dar şi minerale, cum

ar fi : compostul de pădure, pământul de pădure, pământul de frunze, pământul de ţelină, compostul de rumeguş, talaş,

scoarţă de copac, ace de răşinoase, composturi din diverse resturi vegetale, turbă, gunoiul de grajd, mraniţa, gunoiul de

păsări şi de porcine, nămolurile de la fabricile de zahăr şi staţiile de epurare, reziduurile municipale, composturile uzate de

la ciupercării, deşeurile textile, nisipul, ş.a.

2. SUBSTRATURILE ARTIFICIALE, apărute în ultimele decenii, care provin din prelucrarea industrială a

unor anumite roci, sau prin sinteza substanţelor chimice, adesea derivate din distilarea petrolului, cum ar fi : vermiculitul,

perlitul, celagerul, roci vulcanice, vata minerală, argila expandată, materiale plastice expandate, etc.

3. SUBSTRATURILE MIXTE, care includ componente din ambele categorii.

La utilizarea practică se vor avea în vedere însuşirile mai importante ale principalelor componente folosite la

obţinerea diferitelor substraturi.

Compostul de pădure este constituit din resturi vegetale acumulate de-a lungul anilor, provenite de la arborii şi arbuştii cu

frunză lată, precum şi de la speciile cu frunze sub formă de ac. Compostul este apreciat ca un substrat neutru, foarte

afânat, permeabil, bogat în materie organică, dar cu degradare destul de rapidă în condiţii de seră.

Pământul de pădure este constituit dintr-un strat de sol preponderent mineral aflat sub stratul cu conţinut bogat în resturi

vegetale încă ne-descompuse complet. Este foarte uniform, de culoare neagră, menţine timp îndelungat fertilitatea

necesară, iar structura sa poroasă rămâne permeabilă la apă şi aer.

Pământul de frunze este produsul rezultat în urma descompunerii frunzelor recoltate în prealabil şi compostate timp de 1-2

ani, cu adaosuri de superfosfat şi diverse dejecţii organice.

Pământul de ţelină provine din terenurile înierbate mai mulţi ani. Are o culoare brună, bogat în humus, afânat, fără resturi

vegetale. Are o bună capacitate de reţinere a apei.

Rumeguşul şi talaşul sunt materiale care înlocuiesc parţial turba. Pot avea un conţinut ridicat de tanin.

Compostul forestier, provenit din coajă de răşinoase şi fag mărunţită, constituie un produs secundar al

industriei lemnului. Are o reacţie acidă, o bună porozitate de aeraţie, rezistenţă scăzută la penetrare, permeabilitate,

capacitate moderată de reţinere a apei, elasticitate, rezistenţă la tasare.

Turba se prezintă sub forma unui sediment din diferite resturi vegetale specifice locurilor umede, în grade diferite de

conservare. Are o mare capacitate de reţinere a apei utile, capacitate ridicată de schimb pentru baze, putere de tamponare

ridicată, mare stabilitate structurală. În funcţie de condiţiile de formare se cunosc trei feluri de turbă:

- oligotrofă, de culoare brun deschis sau gălbuie sau roşie.

- eutrofă, neagră.

- mezotrofă, intermediară, de tranziţie.

Gunoiul de grajd este un produs complex, rezultat din fermentarea aerobă şi anaerobă a uni amestec alcătuit din dejecţiile

consistente şi lichide ale animalelor cu diferite resturi vegetale care au servit ca aşternut. Compoziţia lui este foarte

diferită.

Mraniţa se obţine printr-o fermentare foarte avansată a gunoiului de grajd, singur sau în amestec cu diferite alte reziduuri

vegetale sau minerale. Are o valoare nutritivă ridicată, o capacitate medie de reţinere a apei utile, putere medie de

tamponare şi schimb pentru baze, stabilitate structurală căzută, reacţie bazică.

Nisipul este constituit din fragmente mici de rocă rezultate din degradarea acesteia. Trebuie să fie cristalin, sticlos, cenuşiu

deschis, lipsit de nămol şi pietriş. Are capacitate ridicată pentru aer, mare stabilitate structurală, capacitate scăzută de

reţinere a apei, fără valoare nutritivă, putere nulă de tamponare, fără capacitate de schimb pentru baze.

Vermiculitul este un silicat hidratat de magneziu, aluminiu şi fier. Este insolubil, are capacitate mare de absorbţie a apei şi

aerare, de schimb cationic şi de tamponare, Ph variabil.



13

Perlitul este un material de origine vulcanică, foarte uşor, reţine o mare cantitate de apă, are Ph neutru, forţă de tamponare

nulă, fără elemente nutritive. Poate fi sterilizat şi re-utilizat.

Argila expandată este obţinută din argilă pe cale industrială, sub formă de granule sferice. Are capacitate mare de aerare şi

de reţinere a apei. După folosire se spală şi se dezinfectează cu aburi.

Materiale plastice expandate sunt foarte uşoare, nu au capacitate de schimb cationic şi nici de tamponare, au Ph variabil şi

capacitate de reţinere a apei variabilă.

Vata minerală este constituită dintr-o rocă bazaltică de bază, una de calcar şi cărbune în raportul 4-1-1-.

Principalele însuşiri ale substraturilor nutritive În raport c cerinţele diferite ale plantelor faţă de substratul nutritiv se urmăreşte ca acestea să posede o serie

de însuşiri fizico-chimice care să favorizeze dezvoltarea normală a plantelor.

CONSISTENŢA SUBSTRATULUI, care să permită susţinerea plantelor.

STRUCTURA LACUNARĂ (POROZITATEA) trebuie să fie ne-alterabilă în timp, cu un raport optim între faza solidă,

lichidă şi gazoasă. Optim este 70%, din care 44% parte gazoasă.

CAPACITATEA DE REŢINERE A APEI de către substrat condiţionează volumul de aer al acestuia.

TASAREA este o proprietate mecanică cu influenţe puternice asupra caracteristicilor hidro-fizice.

CAPACITATEA DE RE-UMECTARE are un rol foarte important pentru situaţiile în care substratul s-a uscat.

CAPACITATEA DE TAMPONARE trebuie să fie capabilă să menţină în timpul perioadei de vegetaţie o valoare optimă

a PH-ului.

VALOAREA PH trebuie să fie adaptată la un număr mare de specii. Se preferă o reacţie slab acidă.

CONŢINUTUL ÎN ELEMENTE NUTRITIVE trebuie să fie echilibrat; poate fi optimizat prin adaosuri corespunzătoare

de îngrăşăminte minerale.

CAPACITATEA MARE DE IZOLARE TERMICĂ, prin care se limitează pierderile de căldură, este influenţată de

textură şi uneori de culoarea substratului.

ABSENŢA AGENŢILOR PATOGENI, A DĂUNĂTORILOR ŞI SEMINŢELOR DE BURUIENI sunt însuşiri pozitive.

EFICIENŢA ECONOMICĂ este un criteriu de apreciere a valorii care poate fi apreciat cantitativ şi calitativ.

Biocombustibili

În legumicultură se foloseşte cu succes energia calorică rezultată în procesele de descompunere dirijată a

diferitelor materiale organice, prin activitatea microorganismelor. În acest scop se pot utiliza diferite materiale ca

biocombustibili.

Bălegarul de cabaline. Este cel mai bun biocombustibil şi prezintă următoarele însuşiri : relativ sărac în apă, bogat în

substanţe azotate şi hidrocarbonate, reacţie alcalină, capacitate calorică mare, cu temperatura maximă de 70-80 ºC.

Bălegarul de bovine.Are conţinut ridicat în apă, intră mai greu în fermentaţie, temperatura maximă de 45ºC.

Bălegarul de ovine. Este mult mai uscat, fermentarea este lentă, temperatura maximă este de 55ºC.

Bălegarul de porcine. Se foloseşte cel mai puţin deoarece este prea umed şi rece.

Paiele şi pleava. Se întrebuinţează în amestec cu diferite tipuri de bălegar.

Alte materiale: frunze, rumeguş de lemn, turbă, vreji de mazăre şi fasole, coji de floarea-soarelui. Se utilizează în amestec

cu gunoiul de grajd deoarece fermentează lent şi au capacitate calorică mai scăzută.

Produse pentru fertilizarea plantelor

Obţinerea unor producţii mari şi de calitate superioară presupune folosirea unor cantităţi însemnate de materiale diverse,

de natură organică, produse biologice şi produse chimice.

ÎNGRĂŞĂMINTELE ORGANICE ocupă un loc important, Cele mai răspândite sunt :

- gunoiul de grajd



14

- mraniţa

- compostul

- gunoiul de păsări

- urina

ÎNGRĂŞĂMINTELE CHIMICE se prezintă într-o gamă largă de produse, care pot fi simple, duble şi complexe. Se

administrează la pregătirea de bază a solului sau la fertilizarea plantelor.

ÎNGRĂŞĂMINTELE CU MICROELEMENTE se administrează în cantităţi foarte mici pentru prevenirea sau remedierea

unor carenţe la plante şi include de regulă următoarele elemente . bor, cupru, fier, mangan. molibden şi zinc.

ÎNGRĂŞĂMINTELE BACTERIENE sunt preparate speciale, care conţin microorganisme (în special bacterii) capabile să

stimuleze formarea microflorei din substratul de cultură sau să fixeze azotul atmosferic. Din această grupă fac parte:

nitragin, azotobacterin, fosfobacterin, A.M.B.

AMENDAMENTELE sunt necesare pentru corectarea reacţiei solului sau substratului de cultură. Dozele sunt calculate pe

baza analizei solului / substratului.

Inventar

Prin inventar se înţelege totalitatea uneltelor, sculelor, dispozitivelor şi maşinilor necesare şi utilizate pentru efectuarea

lucrărilor la producerea răsadurilor şi la îngrijirea culturilor legumicole protejate.

În funcţie de destinaţia utilizării sale, inventarul poate fi grupat pentru .

- manevrarea şi pregătirea biocombustibililor

- mărunţirea, manevrarea, cernerea pământurilor iniţiale şi amestecurilor folosite ca substrat

- protejarea temporară a diferitelor suprafeţe în condiţii climatice nefavorabile

- efectuarea diferitelor lucrări tehnologice ( semănat, repicat, îngrijirea plantelor, lucrarea suprafeţelor de

teren, etc.)

- pregătirea şi aplicarea soluţiilor fertilizante

- pregătirea şi aplicarea soluţiilor pentru protecţia plantelor

- lucrarea solului

- confecţionarea diferitelor ustensile

- controlul factorilor de mediu

TEMA 4

Pregătirea amestecurilor pentru producerea răsadurilor

Înainte de folosirea lor, diferitele tipuri de pământuri se vor cerne pentru îndepărtarea eventualelor resturi de

plante sau componente străine, folosind ciururi cu ochiuri de 3-5 cm. Calitatea materialelor iniţiale poate să fie

îmbunătăţită prin adăugarea unor îngrăşăminte (preferabil complexe) şi, de la caz la caz, amendamente.

Operaţia de amestecare în diferite proporţii se poate face manual sau cu mijloace mecanice, folosind ca

referinţă unitatea de volum m3 sau alt mod de apreciere: găleată, roabă, targă, lopată etc.

Atunci când se prepară cantităţi mai mici de amestecuri se procedează astfel: se aşează componentele unul

lângă altul pe o platformă, cel mai bine betonată; se ia succesiv din fiecare component un număr de unităţi de volum

conform reţetei şi se aşează într-o nouă grămadă, repetându-se operaţia până se realizează cantitatea dorită; noua grămadă

se împarte în alte două grămezi prin lopătare, luând de fiecare dată cu lopata de la baza grămezii iniţiale; cele două

grămezi se lopătează din nou într-o singură grămadă. Dacă este necesar se mai repetă ultimele două operaţii. În acest fel se

va asigura o bună omogenizare a părţilor componente.

La pregătirea amestecurilor cu mijloace mecanice se folosesc malaxoare de diferite capacităţi.

Amestecul pentru substrat se poate prepara din vreme, se aşează sub şoproane sau se protejează cu folie şi

paie ca să nu îngheţe în timpul iernii.



15

În general, substratul de creştere pentru răsadurile de legume este format dintr-un amestec de componenţi

naturali şi sintetici. Folosirea unui singur material este mai rară şi aceasta deoarece practic nici un component luat separat

nu întruneşte toate condiţiile impuse de specie, soi, climă, tehnologie, eficienţă economică.

Excepţie fac culturile comerciale de legume şi flori pe substraturi numai din turbă, vată minerală, argilă

expandată, perlit, etc.

Există o varietate foarte mare de amestecuri “recomandate” pentru răsaduri, uneori chiar pentru aceeaşi

specie. Aceste amestecuri pot fi compuse din turbă roşie, turbă intermediară, turbă neagră, compost forestier, mraniţă,

pământ de ţelină şi nisip.

Trebuie menţionat că un amestec bine echilibrat, deşi mai scump datorită costului unor componente (turbă,

compost forestier), prin reducerea timpului de producere a răsadului, ca număr de zile de încălzire a serei, în final acesta

poate fi chiar mai eficient sub aspect economic.

Datorită compoziţiei chimice variabile a componentelor de diferite provenienţe, este indicat ca acestea să fie

analizate înainte de a se stabili proporţiile de amestecare. Analiza amestecului se face în extract apos 1:10 (g/g) şi se

interpretează în funcţie de specia legumicolă, capacitatea substratului pentru apă (c.s.a.) şi perioada de plantare a

răsadului. Pentru substraturile cu conţinut de materie organică cuprins între 8 – 25%, c.s.a. poate fi aproximată prin relaţia

:

c.s.a. (%) = 2,71 MO (materie organică) + 10,7

Pentru substraturile ce depăşesc concentraţia de 25% MO, se recomandă ca c.s.a. să se determine în laborator.

Concentraţiile optime (C.o.) de elemente minerale din substrat se pot calcula astfel :

Co N, P, K, Mg (ppm) = c.s.a. x Cs x U x 10-4

În care: c.s.a. este capacitatea substratului în apă, în %;

Cs = concentraţia optimă de elewment din soluţia substratului, în ppm;

U = umiditatea recomandată, în % din c.s.a.

Calcularea necesarului de substanţă activă se face după relaţia .

Necesar N, P2O5, K2O, MgO ( g/m3) = ( Co – Ce) x fce x d

În care: Ce este concentraţia de element existentă în substrat;

fc = factor de corecţie pentru fiecare element, în funcţie de componentele care stau la baza

amestecului

d = densitatea amestecului

Dezinfectarea amestecurilor

Distrugerea agenţilor patogeni, a dăunătorilor ca şi a seminţelor unor buruieni se poate efectua prin mai multe metode.

Dezinfectarea pe cale termică. Este cea mai eficace metodă. Prin această metodă se face tratarea amestecului cu aburi sub

presiune, procedând mai întâi la acoperirea acestuia cu o prelată de folie, cu grosimea de 0,25 mm, şi apoi asigurarea

atingerii şi menţinerii unei temperaturi de 80-82ºC timp de o oră în masa amestecului. Din păcate această metodă nu se

poate aplica în toate situaţiile, fie datorită lipsei mijloacelor, fie datorită costurilor.

Dezinfectarea pe cale chimică. În vederea aplicării produselor chimice se vor efectua mai multe lucrări, cum sunt:

- întinderea pământului iniţial sau amestecului într-un strat cu grosimea de circa 30 cm.;

- distribuirea uniformă a produsului chimic (soluţie sau pulbere) peste stratul de amestec, cantitatea fiind

calculată conform dozei la unitatea de volum;

- se amestecă bine stratul după tratare, pentru omogenizarea produsului în masa amestecului;

- se strânge amestecul în grămezi;

- se acoperă cu prelată din folie şi se menţine astfel până la folosire, fie pentru asigurarea eficacităţii

produselor ( ex. la formalină), fie pentru prevenirea re-infestării;



16

- se rezervă timpul obligatoriu de pauză după tratament, până la folosirea amestecului, care este în funcţie

de temperatura mediului, pentru refacerea microflorei specifice şi eliminarea eventualelor reziduuri ale

produselor, care sunt nocive pentru plante;

- se vor lua măsurile de protecţie impuse la folosirea produselor chimice.

Dezinfectarea pe alte căi. Se referă la efectul radiaţiei solare directe, care este dată de acţiunea combinată a razelor

ultraviolete şi infraroşii. Pământurile iniţiale sau amestecurile se întind în strat de 4-5 cm. grosime; se lopătează periodic

pentru expunere uniformă la soare; se menţine astfel mai multe zile; se strânge în grămezi; se păstrează protejat până la

folosire. Această metodă presupune tratarea încă din timpul verii, când radiaţia solară este puternică.

Tema nr. 5 LEGUMELE PENTRU RĂDĂCINI TUBERIZATE

MORCOVUL

Originea şi aria de răspândire

Cuprinde 22 de specii, originar din Afganistan. Primii morcovi cultivaţi în Europa erau lungi şi conici, galbeni sau

violet. Se cultivă pt. rădăcina sa care are o valoare nutritivă ridicată. Conîine săruri minerale, hidraţi de carbon, vitamina

A. Se cultivă în toate zonele.

Caractere botanice şi particularităţi biologice

Rădăcina: pivotantă, profundă, 0,50-1m adâncime, mărimea rădăcinii variază între 50-250 g. Culoarea este galben,

portocaliu, portocaliu-roşcat, rezistent la rupere.

Frunzele: dispuse în rozetă, cu miros caracteristic.

În anul al 2-lea creşte tulpina florală, până la 1-1,2 m înălţime.

Inflorescenţa: ca o umbrelă.

Florile: mici, albe, gălbui, înfloresc la 45-50 zile de la plantare şi durează 40 zile în perioada mai- iunie.

Fructul: oval- aplatizat, galben-maroniu.

Soiuri, hibrizi pt. cultura în câmp

Se cultivă un număr restrâns de soiuri: cu rădăcina lungă, semilungă, semiscurtă, scurtă.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Căldură: temperatura de germinare este de 4-5 grade C, cea optimă de 20-30 grade C. Răsare în 12 zile în răsadniţe, 20-

24 zile în câmp. Temperatura de creştere 18-20 grade.

Umiditate: 60-80%. Nu este pretenţios.

Lumina: cât mai multă lumină.

Hrana: consum mare de elemente fertilizante din sol: azot, potasiu fosfor.

Sol: soluri uşoare, luto- nisipoase, cu umiditate suficientă, bogate în humus, adânc lucrate şi lipsite de buruieni.

Tehnologia de cultivare a morcovului de câmp

Rotaţia culturilor Se practică o rotaţie de 3 ani.Se cultivă după tomate, ceapă, praz, cicoare de vară.

Pregătirea terenului

Fertilizarea de bază: toamna 2/3 din doza de îngrăşeminte cu fosfor şi potasiu, în doze mici gunoi de grajd bine

descompus.

Arătura adâncă: la 25-30 cm.

Afânarea superficială, mărunţirea cu puţin înainte de semănat.

Nivelarea solului: completează lucrările superficiale.

Erbicidarea: înainte de însămânţare cu 6-7 zile.



17

Modelarea terenului: în straturi înălţate cu lăţimea de 104 cm, fie în biloane mari.

Tăvălugirea: pt. asigurarea adăncimi uniforme de semănat.

Înfiinţarea culturii

Epoca de înfiinţare:

a) Producţie pt. consumul proaspăt, de vară- toamnă

- la începutul lunii martie până la jumătatea lunii aprilie – permite recoltarea în iulie- septembrie.

- în mai – permite recoltarea în septembrie- noiembrie.

b) Producţie pt. iarnă, păstrare, comercializare.

-în iunie- iulie – cu recoltarea toamna târziu

Condiţionarea seminţelor

- polizarea seminţelor cu mijloace mecanice.

- calibrarea seminţelor

- drajarea

- tratament fitosanitar

Durata de la semănat la răsărit: germinarea la 19-20 zile, răsărirea la 24 zile, la 10 grade C; germinare la 9 zile,

răsărire la 11 zile, la 20 grade C.

Schema de semănat: în benzi la 15 cm, iar între benzi de 50 cm cu zone de protecţie de 12 cm de la rigole, pe teren

modelat; 5 rânduri, 25 cm distanţă, 50 cm între benzi, pe teren nemodelat.

Desimea culturii: 4-5 cm între plante

Adâncimea de semănat: de la 0,7 la 1,3 cm pt seminţe nedrajate, 1,2-1,5 cm pt. seminţe drajate.

Norma de sămânţă: 4-6 Kg/ha cu sămânţă obişnuită, 2,5-3 Kg cu sămânţă drajată.

Licrări de întreţinere

Udarea după semănat: aspersoare cu jet fin, la 2-3 zile ca solul să fie ud 4-5 cm adâncime.

Distrugerea crustei: când durata până la răsărirea plantelor este de peste 20 zile.

Combaterea buruienilor: - pe cale chimică, când plantele au 2-3 frunze.

- mecanic: 2-3 praşile.

Răritul plantelor: pe suprafeţe mici, 4-5 cm între plante.

Irigarea culturilor: în zonele mai umede 2-3 udări, în cele secetoase 4-6 udări.

Fertilizarea fazială: pe soluri cu fertilitate scăzută de 2-3 ori. Prima la câteva zile după rărit, a 2-a, eventual a

3-a după 25-30 zile.

Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor: de câte ori este nevoie.

Recoltarea

-manuală: cu furci speciale.

-semimecanizată: la morcovul pt. depozitare şi consum în timpul iernii.

-mecanizată: cu combine speciale, la culturile pe suprafeţe mari.

Producţia medie: 18-20 t/ha.

PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINĂ Originea şi aria de răspândire

Din regiunile Mării Mediterane, în ţară îl cultivăm ca pe morcov, în aceleaşi regiuni. Conţine proteine, săruri

minerale, potasiu, vitamina C. Este o plantă atât alimentară cât şi medicinală.


Rădăcina: de culoare alb-gălbui, conică, alungită, de 15-20 cm lungime şi 3,5-4,5 cm diametru.

Frunzele: formează o rozetă cu 15-20 frunze, de 20-25 cm înălţime.

Tulpina floriferă: creşte în al 2-lea an, 0,8-1,2 m înălţime.

Inflorescenţa: umbrelă, ca la morcov dar ceva mai mică.



18

Florile: mici, alb-verzui, înfloresc în iunie- iulie.

Fructul: devine matur la 90-100 zile de la plantare, verde- cenuşiu cu miros specific.

Soiuri pt. cultura în câmp

Zaharat- vegetaţie de 130 zile, rădăcina de 30 cm, diametru 4-6 cm, greutate 200-300 g, alb-cenuşiu-gălbui.

Cerinţele faţă de factorii de mediu

Căldură: răsare de la 0-3 grade C până la 20-25 grade C, optim 15-20 grade C, răsare în 12-15 zile.

Umiditate: mai rezistent la secetă ca morcovul.

Lumină: terenuri însorite cu expoziţie sudică.

Hrană: azot, potasiu magneziu.

Sol: soluri uşoare, luto- nisipoase, bogat în materie organică, afânat, permeabil.

Tehnica de cultivare a pătrunjelului în câmp


Afânarea solului: toamna şi primăvara, mărunţire, nivelare, tasare.

Erbicidarea: când au 3-4 frunze.


Pregătirea seminţelor: răsare la 24-30 zile, seminţele se ţin 24 ore în apă caldă, se usucă şi se seamănă, după care

răsar în 12-14 zile.

Epoca de semănat: ca morcovul, dar şi în preajmaiernii.

Schema de semănat: manual, în benzi de 4 rânduri, la 25 cm cu poteci de 50 cm.

Desimea culturii: 1-1,2 mil. plante/ha, 15-20 plante/m.

Norma de sămânţă: 2,5-5 Kg/ha

Adâncimea de semănat: 1-1,5 m.

Tăvălugitul: după semănat, când solul nu are suficientă umiditate.

Lucrările de întreţinere

Combaterea buruienilor:

-prăşitul culturii: de mai multe ori, mecanic sau manual.

-erbicidarea culturii: când plantele au 3-4 frunze.

Răritul: plantele se lasă la 6-7 cm una de alta.

Fertilizarea: când se formează rădăcinile, azotat de potasiu, azotat de amoniu.

Irigarea culturilor: de 3-4 ori.

Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor: de câte ori este nevoie.

Recoltarea

Se face eşalonat, valorificându-se atât rădăcina cât şi frunzele. Pt. iarna se face toamna târziu, manual sau

mecanic, după recoltatul morcovului şi ca la morcov.

Producţia: 20-25 t/ ha.

PĂSTÂRNACUL


Originar din Europa, cunoscut de 4000 de ani. Are o valoare nutritivă bogată, vitamina B1, B2, C, săruri de K, P,

Si, Cl. Frunzele rămase toamna se folosesc ca nutreţ pt. ovine, cabaline, bovine.

Caractere botanice şi biologice

De la semănat până la recoltare durează 165-190 zile iar pt. sămânţă 500-550 zile.

Rădăcina: alb- gălbuie, cu gust plăcut, ca cel de nucă nouă.

Frunzele: mari, crescute în rozetă, dinţate, verde- deschisă- gălbuie, lucioasă pe faşă, cu perişori pe spate.

Tulpina florală: apare în al 2-lea an, goală în interior, striată şi ramificată, înaltă de 1,5-2 m.

Inflorescenţa: umbrelă, puternic ramificată.

Florile: mici, galbene, înfloresc în iulie,



19

Fructul: oval, turtit, cu margini aripate, cafeniu deschis, miros caracteristic.


Sunt 3 soiuri: Alb lung, Rotund, Semilung.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Căldură: la 8-10 grade răsar la 12 zile. Temperatura optimă este de 18-20 grade.

Umiditate: creşte pe soluri umede sau irigat.

Hrana: fertilizat cu gunoi de grajd, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică, borax.

Sol: bogat în humus şi lucrat adânc.

Tehnologia de cultivare a păstârnacului în câmp


Toamna şi primăvara ca la morcov


Semănat direct în câmp.

Epoca de semănat: primăvara, înainte de morcov, toamna, înainte de îngheţ.

Schema de semănat: manual sau mecanic. Pe suprafeţe mari, rânduri la 50 cm, câte3 pe strat înălţat, la 40 cm între

ele, zone de protecţie de la rigole de 12 cm.

Norma de semănat: 6-8 Kg sămânţă/ ha.

Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm

Tăvălugitul: după semănat, cu tăvălug uşor.


Combaterea buruienilor: când plantele sunt mici

-chimic - erbicidare după semănat, dacă apar buruieni şi după ce răsar plantele.

-mecanic – praşile repetate.

Răritul plantelor: 1-2 ori, se lasă la 7-8 cm distanţă.

Irigarea culturii: în anii secetoşi 3-4 udări.

Combaterea aganţilor patogeni şi dăunătorilor: bolile sunt mana, pătarea frunzelor, insecte: molia morcovului.

Se aplică la avertizare.

Recoltarea

Toamna târziu, înainte de îngheţ. Se dislocă rădăcina, se smulg, se curăţă, se îndepărtează rozeta, se pun la

păstrare. Se depozitează în beciuri.


ŢELINA PENTRU RĂDĂCINĂ

Originea şi aria de răspândire.

Originară din zonele învecinate Mării Mediterane. Se cultivă în special în Franţa, Olanda, Germania, Belgia.

Conţine vitamina A, B1, B2, C, PP,săruri: Ca, Fe, Cu, P, hidraţi decarbon, substanţe grase.


O plantă bianală, perioada de vegetaţie de 180-210 zile pt. rădăcini şi 500-520 zile pt. obţinerea seminţelor.

Rădăcina tuberizată: formă tronconică, de dimensiuni mari, 300-400 g, chiar 700-1000 g la unele soiuri, alb-

gălbuie, alb- cenuşie, cu dungi cafenii sau roşiatice. Folosit pt. refacerea în convalescenţă.

Frunzele: lungi de 40 cm, lucioase, formează o rozetă cu ax scurt.

Tulpina florală: în al 2-lea an, de 80-90 cm înălţime, ramificată.

Inflorescenţa: umbrelă, înfloreşte în iunie- august.

Florile: mici, alb- cenuşii.

Fructul: mici, globuloase, cu 3-5 coaste, verde cenuşiu, miros şi gust caracteristic.

Seminţele: printre cele mai mici, 2500-2800 într-un ghem, conţin ulei eteric folosit în farmacie.




20

Victoria, Alabaster, Lustra, Zwindra.


Căldura: răsar la 8-10 zile la temperatura de 16-18 grade, temperatura minimă de vegetaţie este de 5 grade.

Umiditate: nu suportă nici seceta nici excesul de umiditate.

Sol: soluri uşoare, adânc lucrate, bogate în substanţe nutritive, puternic însorite, cu conţinut ridicat în materie

organică.

Hrana: gunoi de grajd, îngrăşeminte chimice, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică.

Tehnologia de cultivare în câmp

Rotaţia culturilor: de 3-4 ani.


Fertilizarea de bază: cu îngrăşeminte organice şi minerale cu fosfor şi potasiu.

Arătura adâncă: toamna, la 25-30 cm .

Întreţinerea solului: primăvara, prin afânare repetată, fertilizare, udare de aprovizionare.

Erbicidare: odată cu îngrăşemintele administrate primăvara.

Modelarea terenului: în straturi înălţate late de 104 cm.

Înfiinţarea culturii: prin răsad.

Producerea răsadului

În răsadniţe calde, în februarie, pt. culturile din august- septembrie, în răsadniţe reci pt. cele târzii.

Pregătirea seminţelor: dezinfectarea cu sulfat de cupru, îmbăiere 4 ore.

Semănatul: în rânduri la 5-6 cm, folosind 1,5-2 g seminţe/ m2.

Dirijarea temperaturii: substratul trebuie să aibă 25 grade şi seminţele răsar la 8-10 zile.

Repicarea: când plantele au 3 frunze, plantele se călesc cu 2-3 zile înainte de plantare, prin aerisire.

Înfiinţarea propriuzisă a culturii

Epoca de plantare: în câmp, pt culturile timpurii în a 2-a jumătate a lunii aprilie, pe. cele târzii la sfârşitul lunii

mai.

Schema de plantare: 3 rânduri la distanţa de 40 cm cu zone de protecţie de 12 cm.

Tehnica de plantare: manual, nivelul coletului răsadului să fie la nivelul solului.

Bilonarea plantelor: după plantare.

Udarea după plantarte: fără a produce băltiri.

Lucrări de întreţinere

Completarea golurilor: la 5-6 zile de la plantare, după care se udă individual plantele.

Prăşitul culturii: manual, la câteva zile după plantare, şi de câte ori este nevoie, după ce a fost udat înainte.

Irigarea: se menţine umiditatea de 60-70%, se udă dimineaţa, la 7-8 zile.

Fertilizarea fazială: 1-2 ori, prima la 20-30 zile de la plantare, a 2-a, dacă este cazul, la 30-35 zile de la prima.

Înlăturarea frunzelor îmbătrânite: manual.

Combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor: este atacată de numeroşi agenţi patogeni: putregaiul umed al

rădăcinilor, mana, putregaiul alb, dăunători: musca ţelinei, musca morcovului, nematozii.

Recoltarea

Pt. consum în august- septembrie, pt. depozitare de iarnă în octombrie- noiembrie.Se face manual, cu casma,

furci, prin smulgere. După recoltare se lasă pe câmp la svântat.


SFECLA ROŞIE


Originară din regiunile învecinate Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, cunoscută cu 400 ani î.e.n. Cel

mai cultivată este în Anglia, Franţa, Italia, Olanda, Germania. Are calităţi culinare şi terapeutice. Elimină toxinele din

ficat, rinichi, vezica biliară.



21


Este o plantă bienală.

Rădăcina: pivotantă, puternică, cărnoasă, mare, forme diferite, roşie- violacee.

Frunzele: o rozetă bogată, mari, lat- ovale, verde închis până la verde cu reflexe roşii purpurii.

Tulpina florală: în anul al 2-lea, 1-1,5 m.

Inflorescenţa: cu multe ramificaţii, înfloreşte la jumătatea lunii iunie şi durează 30-40 zile.

Florile: cresc aglomerate în cime mici.

Fructul: are 4-5 seminţe, în câmp răsare la 6-8 zile de la semănat.


De Arad, cu rădăcina îngust- oblungă, Bordo, cu rădăcina rotundă.


Căldura: la 8-10 grade răsare la 15-20 zile; la 16 grade răsare la 10-12 zile.

Umiditate: îi place umiditatea mai ales când se depun substanţele de rezervă în rădăcini.

Hrană: fertilizare cu gunoi de grajd descompus, azotat de amoniu, superfosfat, sare potasică, borax.

Sol: orice tip de sol, lucrat adânc.


Se seamănă în câmp.

Rotaţia culturilor: la 3-4 ani.


Toamna, ca la morcov, arat adânc cu îngrăşeminte cu fosfor şi potasiu; primăvara,pregătirea patului germinativ,

borax.

Erbicidarea: cu 6-7 zile înainte de semănat, cu grapa cu colţi reglabili.

Înfiinţerea culturii

Cultivarea prin semănat direct

Epoca de semănat: în luna aprilie.

Schema de semănat: rânduri la 35-40 cm.

Norma de semănat: 10-15 Kg/ ha, 18-20 seminţe/ m.l.

Tratarea seminţei: înainte de semănat cu insecticide şi fungicide.

Tratarea cu insecticid: cu puţin înainte de semănat cu insecticid microgranulat, după răsărire cu muloscocid

granulat.

Cultivarea prin răsad

În câmp în a 2-a jumătate a lunii aprilie.


Distrugerea crustei: cu grapa stelată, grebla.

Completarea golurilor: la 5-6 zile după plantare.

Răritul: la 30 cm între plante.

Irigarea: după fertilizarea cu azot.

Fertilizarea fazială: la cele cu rădăcina rotundă se face o dată la 6 săptămâni de la răsărire, cu azotat de amoniu şi

la soiurile cu vegetaţie lungă se face şi o a 2-a cu azotat de potasiu la 10-12 săptămâni.

Combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor: boli: pătarea frunzelor, mana, rugina, cancerul bacterian;

dăunători: gândacul ţestos, gărgăriţa sfeclei.

Recoltarea

Pt. păstrarea în timpul iernii se face în octombrie- noiembrie. Se păstrează în silozuri de suprafaţă, pivniţe, spaţii

special amenajate şi frigorifice la –1-1 grade C (5-7 luni).


RIDICHILE



22

- De vară şi de iarnă

- De lună


Din vecinătatea Mării Mediterane, Oceanul Atlantic, Asia, Europa. În Asia au apărut cu 4000 ani î.e.n. de unde au

fost aduse în Europa: Franţa, Italia, Olanda, Spania. Au conţinut bogat în vitamina A, C şi însuşiri diuretice.


Ridichea de vară este anuală, cu vegetaţia în 30-40 zile, cea de iarnă, bienală.

Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, suculentă,fragedă, de formă, mărime, culori variabile în funcţie de soi.

Frunzele: mari, în rozetă, decupate pe margini, verde- închis, verde- gălbui.

Tulpina florală: la ridichea de lună apare la 60-70 zile de la semănat, ajunge la 70-90 cm înălţime, cu numeroase

ramificaţii, acoperite cu peri negri.

Florile: albe- liliachii.

Fructul: are 4-6 seminţe, roţii- brune, răsar la 4-10 ore, în câmp la 6-7 zile.


-ridichea de lună, în Europa

-ridichea de vară, toamnă şi iarnă – principal reprezentant

-ridichea japoneză, în special în Franţa.


Căldura: încolţesc la 20 grade, optim 15-16 grade.

Lumină: le place lumina

Umiditate: le place umiditatzea.

Sol: soluri uşoare, nisipo- lutoase, permeabile, lucrate adânc.


Semănate în câmp.

Epoca de semănat: din martie până în august

Schema de semănat: manual sau cu maşina, benzi de 3 rânduri la 37 cm, cu zone de protecţie de 15 cm.

Adâncimea de semănat: 1,5-2,5 cm.

Norma de sămânţă: la ridichi de lună 10-12 Kg/ ha, la cele de vară şi iarnă 8-10 Kg/ ha.


Răritul: la cea de vară un singur rărit la 10-15 zile de la răsărit, la 10-12 cm distanţă; la celelalte 2, la20-25 zile

lăsând plantele la 15-20 cm.

Udatul: 3-4 udări, în anii secetoşi, la 15-20 zile.

Combaterea agenţilor patogeni: înegrirea rădăcinilor, putrezirea neagră a rădăcinilor.

Recoltarea

Se face periodic, pe alese. La cea de iarnă , toamna târziu, cu cazmaua.

Producţia: cea de lună 8-10 t/ ha, Cea de vară 15-20 t/ ha, cea de iarnă 25-30 t/ ha.

Tema nr.6

LEGUMELE DIN GRUPA VERZEI

Aceste legume au deosebite calităţi culinare şi se adaptează uşor condiţiilor meteo.

În funcţie de specie se consumă proaspete, pregătite sau conservate. Din această grupă fac parte: varza de

căpăţână, chinezească, creaţă, de Bruxelles, gulia, conopida, brocoli.

Legumele au aceleaşi boli, dăunători, tehnici de cultură şi nu se cultivă mai mulţi ani pe acelaşi teren.

VARZA DE CĂPĂŢÂNĂ

Conţine proteine, vitaminele A, B, C, săruri minerale, hidraţi de carbon. Combate afecţiunile gastro-intestinale,

ameliorează efectele degerăturilor, arsurilor, exemelor, etc. Sunt 3 tipuri de varză de căpăţână: varza albă, roşie şi creaţă.

Originea şi aria de răspândire:



23

Provine din Sicilia. Varza a fost cultivată în urmă cu 5-6 mii de ani.Specia cu căpăţână a apărut cu 1500-2000 de

ani în urmă. S-a răspândit cu uşurinţă cuprinzând 1,7mil. ha, producându-se peste 37 mil. tone.

În ţara noastră se cultivă până la 37 mii ha, producţia medie este de 23 tone/ha.

Particularităţi morfologice şi biologice:

Este o specie bienală, în primul an formând căpăţâna iar în al 2-lea flori şi seminţe.

Seminţele încolţesc la 3-4 zile de la semănat.

Rădăcina este fibroasă, ramificată în stratul superficial al solului.

Tulpina scurtă pe care se formează căpăţâna.

Frunzele cresc la suprafaţa solului după care se acoperă una pe alta formând căpăţâna.Frunzele exterioare sunt

verzi iar cele interioare albe-gălbui.

Căpăţâna este sferică, sferică turtită, sferică alungită, conică.

Tulpina florală se formează în al 2-lea an din mugurele central şi axiali ajungând până la 1,2-1,5m cu ramificaţii

pe care apar florile.

Florile sunt inflorescenţe galbene.

Fructul este îngust, cu 3-7 seminţe.

Seminţele sunt rotunde, brun-roşcate, netede.

Soiurile şi hibrizii pentru cultura în câmp

Cea mai importantă este cea albă.

Producţia este completată cu soiuri şi hibrizi din import.

După perioada de vegetaţie sunt:

-soiuri timpurii, în 90-110 zile se formează căpăţâni de 0,8-2 Kg

-soiuri semitimpurii, în 120-135 zile fac căpăţâni de 2-3 Kg, asigură consumul pe timpul verii.

-soiurile târzii, în 145-180 zile fac căpăţâni de 4-5 Kg, asigură consumul toamna târziu sau iarna.


Căldură. Germinaţia începe la 5 grade C, temperatura optimă fiind de 15-18 grade C. Peste 28-30 grade C se

opreşte din creştere. Rezistă la –10 grade C. Pentru seminţe temperatura optimă este de 25-30 grade C.

Lumina. Le plac zilele lungi, lumina.

Umiditate. Este pretenţioasă, optim fiind 75-80% din capacitatea de câmp până la 90% în tompul

creşterii.Umiditatea aerului este de 85-90%.

Hrană. Consumă azot, potasiu şi sulf. SE administrează mari cantităţi de îngrăşeminte.

Sol. Necesită soluri fertile, cu reacţie neutră, lutoase sau aluvionare.

Tehnologia de cultivare a verzei de câmp

1-Rotaţia culturilor Se cultivă după leguminoase, cereale. Varza de toamnă se poate cultiva după verdeţuri, mazăre, orz, grâu.

-cultura verzei timpurii- soiuri cu vegetaţia de 60-90 zile plantate în luna martie.

-cultura verzei de vară- soiuri cu vegetaţia de 110-135 zile, cu plantarea în perioada de plantare la sfârşitul lunii

mai începutul lui iunie.

-cultura verzei de toamnă- cu vegetaţia de 140-175 zile, plantate între 25 iunie- 5 iulie.Se cultivă şi soiuri cu

vegetaţia de 170- 180 zile plantate la sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai.

Cultura timpurie şi de vară a verzei

Toamna: se ară 28-32 cm, cu gunoi de grajd şi 2/3 din îngrăşemintele cu fosfor şi potasiu.

Primăvara, se erbicidează, cu 4-6 zile înainte de plantare şi se adaugă 200 Kg/ha azotat de amoniu.Terenul se

modelează în straturi înalte cu lăţime de 94-104 cm.

Cultura de toamnă a verzei

Arătura la 18-20 cm şi îngrăşarea cu 30-40 t/ha gunoi. Se erbicidează cu 5-6 zile înainte de plantare. La culturile

timpurii se pun 100 Kg/ha azotat de amoniu. Se fac straturi înălţate, late de 104 cm.

2-Producerea răsadurilor



24

Se face în răsadniţe calde, semicalde, reci sau în brazde în câmp.

Epoca de semănat: pt. culturile timpurii, în răsadniţe calde, între 20.01-5.02, pt. cele de vară în răsadniţe

semicalde, între 25.02-10.03, pt. cele de toamnă între 1-10.05.

Norma de sămânţă: 6-7 g sămânţă la m2,- 0,300-0,350 Kg/ha.

Repicatul: la cele timpurii în ghivece nutritive, cele de vară, toamnă nu necesită.

3-Înfiinţarea culturii prin răsad

Pregătirea răsadurilor: cele timpurii se călesc, celelalte se scot cu grijă, se fasonează, se mocirlesc.

Epoca de plantare în câmp:

-varza timpurie- 10-25.03 după zvântarea solului.

-varza de vară- 15-25.04 şi 1-10.05.

-varza de toamnă- 20.06-5.07.

Tehnica de plantare. Manual pt. cultura timpurie şi manual sau mecanic pt. vară- toamnă.

Schema de plantare. Varza timpurie se plantează la 70x25 cm, cea de vară la 70x30, cea de toamnă la 70x35-50

cm. Rândurile se orientează pe direcţia est-vest varza timpurie plantându-se pe partea sudică la 60x25 cm, iar cea de

toamnă pe partea nordică la 70x35-50 cm.

Adâncimea de plantare: este până la prima frunză normală.

Udarea de prindere: imediat după plantare 200 m3 de apă/ha.

4-Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp

Varza de vară, toamnă pot fi semănate direct în câmp.

Peregătirea terenului: ca în cazul răsadului.

Epoca de semănat: 10-20.04.

Tehnica de semănat: în câmp cu maşina ca la răsad.

Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm.

Norma de semănat: 1,2-1,5 Kg sămânţă/ha

Varza roşie şi creaţă se tratează ca şi cea de vară, cu plantare la sfârşitul lui aprilie- începutul lui mai, 40 mii

plante/ha varza roşie, 35 mii la cea creaţă.

5- Lucrările de îngrijire a culturii

Completarea golurilor: la 4-7 zile după plantare.

Răritul: 1-2 ori când plantele au 2-3 frunze adevărate. La 15-20 zile după primul rărit.

Praşilele: mecanic sau manual după fiecare udare de la 10-12 zile de la plantare.

Fertilizarea în timpul vegetaţiei: de 2 ori. La 10-15 zile după completarea golurilor cu 100 Kg/ha azotat de

amoniu la varza timpurie şi de vară şi 200 Kg la cea de toamnă.

Irigarea: Pe toată perioada vegetaţiei.2-3 udări la interval de 10-15 zile.

Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: prin măsuri adecvate.

6- Recoltarea

Manual cu cuţite mari şi ascuţite. La soiurile timpurii şi de vară 3-4 recoltări eşalonate.

Producţia se realezează la varza mare, 25-30 t/ha, la cea de vară 35-40 t/ha, la cea de toamnă 60-70 t/ha, la cea

rişie 30-35 t/ha, la cea creaţă 40-50 t/ha.

CONOPIDA

Originea şi aria de răspândire Din Italia s-a răspândit în Europa.

La noi se cultivă în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad.

Particularităţi morfologice şi biologice Se cultivă pentru căpăţână de culoare albă, sidefie, verzuie sau violacee.

Seminţele răsar la 5-6 zile de la semănat.

Rădăcina pivotantă la 70 cm adâncime.



25

Tulpina scurtă, groasă.

Frunza alungită, cu margini dinţate.

Căpăţâna se formează după 50-90 de zile.

Tulpina florală până la 60-70 cm înălţime. Creşterea durează 15-20 zile. La 30-40 zile fructele şi seminţele ajung

la maturitate.

Florile mici, galbene.

Fructul are 7-8 seminţe.

Seminţele de culoare brun închis, puţin lucioase.

Soiurile şi hibrizii de conopidă pt. cultura în câmp

-soiuri timpurii şi semitimpurii, cultivate primăvara cu producţie în mai, iunie.

-soiuri semitârzii, pt. producţia de vară.

-soiuri târzii, pt. producţia de toamnă, iarnă.


Căldura, rezistă la –4,-5 gradeC. Temperatura optimă de creştere este de 17-20 grade C.

Lumina, dăunează calităţii acesteia.

Umiditate, trebuie udată des, 200-250 m3 de apă/ha.

Hrană, se administrează gunoi de grajd, superfosfat, sare potasică, 1-2 fertilizări cu azotat de amoniu.

Sol, preferă soluri humifere, fertile, permeabile, cu reacţie neutră-uşor alcalină.

Tehnologia de cultivare a conopidei în câmp

Rotaţia culturii

Poate reveni după 4-5 ani pe acelaşi sol.

Conopida timpurie Se cultivă cu răsaduri produse în sere şi solarii încălzite.

Epoca de semănat: 20.01-10.02, în rânduri la 5 cm distanţă şi 1,5-2 cm adâncime.

Repicatul: atunci când apar primele frunze.

Fertilizarea răsadului: de 2 ori până la plantarea sa în câmp.


Ca la varza timpurie.


Epoca de plantare, în câmp 10-15.03 în sud, 15-30.03 în nord.

Schema de plantare: 2 rânduri pe stratul înălţat, la 70x30 cm. Pe partea sudică la 50x25 cm.

Adâncimea de plantare: cea avută în ghivece.

Udarea de prindere: imediat după plantare.

Cultura conopidei de vară

-data de semănat 5-10.03

-înfiinţarea culturii în câmp 20-25.04


Ca la cea timpurie

Cultura conopidei de toamnă

Prin răsad. Direct în câmp.

Producerea răsadului Epoca de semănat: 1-10.05, rânduri la 8 cm distanţă.

Adâncimea de semănat: 1,5-2 cm

Se răreşte la 4 cm fir de fir şi se fertilizează cu îngrăşeminte chimice complexe.


După verdeţuri, mazăre se ară la 15-18 cm, se aplică îngrăşemintele.

Erbicidarea se face ca la varza de toamnă.



26

Modelarea terenului: după fertilizare şi afânare, în straturi înălţate şi afânate, late de 140-150 cm, sau biloane de

60-70 cm.


Pregătirea răsadului: se fasonează şi se mocirlesc.

Epoca de plantare: 20.06-1.07.

Schema de plantare: în 2 rânduri la 70 cm între ele, 35-40 cm între plante.

Adâncimea de plantare: până la prima frunză.

Lucrările de îngrijire a culturilor

Completarea golurilor: în prima săptămână de la plantare.

Irigarea: 4-5 la cea timpurie, 7-8 la cea de toamnă, fără ca apa să băltească.

Combaterea buruienilor: praşile manuale la a 8-a zi de la plantare.

Fertilizarea în timpul vegetaţiei: de 2 ori cu azotat de amoniu, la 2-3 săptămâni de la plantare, a 2-a se face la 10

zile de la prima la conopida timpurie şi la 15-20 zile la cea de toamnă.

Protejarea inflorescenţei: o lucrare specială la conopida cu frunze scurte.

Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: La fel ca la varză.

Recoltarea

Când inflorescenţele au ajuns la dimensiuni normale.

Producţia se ridică la 10-15 t/ha la cea timpurie, 20-25 la cea de toamnă cultivată soiuri, 25-40 cultivată hibrizi.

GULIA ŞI GULIOARA


Din Sicilia, sudul Italiei. La noi se cultivă în special în Ardeal.

Bogate în vitamine şi săruri minerale.

Particularităţi morfologice şi biologice

Este de culoare verde sau violaceu.

Rădăcina, pivotantă apoi fibroasă.

Tulpina, îngroşarea tulpinii se produce de jos în sus.

Frunzele, lungi, de culoare verde sau violacee, dispuse pe tulpina îngroşată.

Tulpina floriferă: creşte în al 2-lea an. Ajunge la 1,2-1,5 m.

Florile, mici, galbene.

Seminţele, mai mari ca la varză.

Soiurile şi hibrizii pt. cultura în câmp

Se cultivă puţine soiuri.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Căldură: asemănător cu varza.

Lumină: le place lumina.

Umiditate, irigată imediat după plantare.

Hrană: îngrăşeminte chimice.

Sol: pe soluri nisipoase cu gunoi de grajd, irigat, soluri mijlocii, suficient de fertile, bine structurate, cu reacţie

neutră- slab acidă.

Tehnologia de cultivare a guliei şi gulioarei în câmp

Rotaţia culturilor

Ca şi varza. După lucernă, castraveţi, fasole. Se cultivă prin răsad.

Producerea răsadurilor

Pt. gulioare, în răsadniţe calde.



27

Epoca de semănat: în 1-15 februarie la 1,5-2 cm adâncime.

Repicatul: la 15 zile de la semănat.

Pt. gulie răsadul se produce în condiţii naturale.

Epoca de semănat: în toată luna mai, pe brazde reci,la distanţe mari, nu se repică.


Pt. cultura guliilor

În toamnă: discuit, fertilizat, arat 28-32 cm adâncime cu îngropat îngrăşemintele.

În primăvară: grăpat, fertilizat, erbicidat, brazde ridicate, late de 94-104 cm.


Epoca de plantare: - gulioare – 25.03-10.04

- gulii – 5.06-10.07

Schema de plantare: - gulioare: 3 rânduri pe strat, la 35 cm interval, cu rigole de

12-17 cm.

- gulii: 2 rânduri, la 70x30 cm, cu rigole de 12-17 cm

Tehnica de plantare: manual la gulioare şi manual sau mecanic la gulii.

Udarea pt. prindere: imediat după plantare, o irigare pe rigole.

Lucrările de îngrijire a culturilor Completarea golurilor: la 3-5 zile de la plantare.

Irigarea: ori de câte ori este nevoie. La gulioare 3-4 udări, la gulii 6-7.

Prăşitul: o dată manual, de 2-3 ori mecanic

Fertilizarea fazială: cu azotat de amoniu de 2 ori când plantele s-au prins şi când se formează guliile.

Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: conform măsurilor specifice.

Recoltarea

La 50-60 zile de la plantare.

Producţia:15-18 t/ha la gulioare, 20-25 t/ha la gulii.

TEMA 7

LEGUMELE CUCURBITACEE

Fructele legumelor Cucurbitacee (bostănoase) se pot folosi ca desert (pepenele verde, pepenele galben), ca

salată (castraveţii), în stare fiară sau coaptă a fructului imatur (dovlecelul) sau pentru prepararea prăjiturilor (dovleacul de

copt). În plus, castraveţii se pretează foarte bine la obţinerea murăturilor.

Speciile din această grupă au de obicei tulpina târâtoare şi sunt asemănătoare la creştere şi la tehnologia de

cultură. Toate legumele din această grupă au un conţinut scăzut în grăsimi, vitamina C, tiamină, riboflavină, etc.

Toate speciile sunt adaptate la cultură în sezonul cald, sunt anuale şi au pretenţii la un climat cald şi umed.

Între speciile din această familie nu există hibridări spontane; soiuri ale aceleiaşi specii pot da hibrizi viabili. Cultivatorii

care produc sămânţă trebuie să menţină puritatea soiurilor prin izolarea culturilor semincere.

CASTRAVETELE


Este originar dintr-o zonă din India între Golful Bengal şi Himalaia. Popoarele Chinei au cultivat castraveţii

cu circa 5000 de ani Î.C. Castravetele apare în textele sanscrite 3000 de ani mai târziu, iar cu 1800 de ani Î.C. se cultiva în

Egipt. În Europa în secolele XIX şi XX castravetele a fost foarte răspândit, iar numărul soiurilor a crescut semnificativ.

Din punct de vedere nutriţional castravetele nu este foarte bogat. Deşi se poate găti şi sub formă de

mâncăruri, castravetele rămâne un produs care se consumă crud , ca salată sau murat. Pentru o digestie mai bună, el nu

trebuie curăţat de pieliţă.



28

Pe plan mondial, castravetele ocupă locul 6 printre legume, cu o producţie anuală de circa 13 milioane tone,

cea mai mare parte a producţiei fiind obţinută pe continentul asiatic. Printre ţările mari producătoare se numără: Egipt,

Turcia, Polonia, Cehia, şi unele ţări din Uniunea Europeană.


Este o plantă anuală, alogamă, monoică.

Rădăcina. Este relativ superficială. Rădăcinile sunt răspândite lateral şi ajung la o adâncime de 20 cm.; la

planta matură poate atinge 2 m. Este necesară acoperirea lor repetată, mai ales în sere.

Tulpina. Rugoasă, târâtoare cu perişori sau spini pe frunze şi lăstari. Pe tulpină, la subsuoara frunzelor apar

cârcei ne-ramificaţi. Tulpina începe să devină târâtoare după formarea a 2-3 frunze adevărate. Ramificarea începe în

acelaşi timp; după primele ramificaţii apar şi primii boboci florali. Datorită faptului că este târâtoare, culturile trebuie să

fie palisate.

Florile bărbăteşti. Apar primele.

Florile femele. Solitare sau dispuse în perechi, nu apar până când lungimea zilei nu începe să scadă, apoi

devin tot mai numeroase până când se formează un anumit număr de fructe. Când fructele sunt recoltate, apar noi flori

femeieşti. Faţă de cele bărbăteşti, au ovarul mai mare. Creşterea numărului de flori femele este stimulată de etefon şi prin

tratamente cu Ethrel sau cu acid alfa-nafil-acetic.

Fructul. Este o melonidă alungită cu dimensiuni, forme şi culori caracteristice, diferind de la soi la soi.

Fructul se formează după 4-12 zile de la înflorit la soiurile de tip Cornişon şi după 12 zile la soiurile de seră. Corelând

nutriţia cu producţiile obţinute se apreciază că soiurile de tip cornişon pot da 100 fructe / plantă, iar soiurile de seră 30-40

fructe / plantă. Pentru producerea de sămânţă numărul de fructe se limitează la 6-10 la soiurile de tip cornişon şi la 4-5 la

soiurile de seră.

Seminţele, în număr de 75-100 / fruct. Nu au perioadă de repaus şi pot încolţi imediat după extragerea din

fruct. Germinaţia se păstrează 5-6 ani.


Căldură. Seminţele nu germinează la temperaturi ale solului sub 11°C. În perioada înfloririi temperatura nu

trebuie să coboare sub 15-18 °C ; temperatura optimă este de 25-30°C, peste 35°C producându-se încetarea creşterii.

Lumină. Specia este de zi scurtă, dar pretenţioasă la intensitatea luminoasă. Intensitatea mare, prelungită a

luminii scurtează perioada de rodire şi micşorează producţia.

Umiditate. Cer 90-100% umiditate atmosferică şi 85-95% din capacitatea maximă de câmp pentru apă.

Aceste limite trebuie aplicate în mod constant şi de aceea culturile de castraveţi se irigă.

Hrană. Consumul cel mai mare de substanţe nutritive (50-90%) se înregistrează în faza creşterii intense a

fructelor. Este necesară aplicarea îngrăşămintelor organice şi a amendamentelor; în general se recomandă aplicarea a 30-

40 tone gunoi de grajd la hectar sau cantităţi echivalente de îngrăşământ verde. Un program complet de fertilizare include

aplicarea înainte de semănat, urmat de mai multe fertilizări faziale.

Sol. Necesită soluri uşoare ca textură sau bine drenate. Tolerează solurile puţin acide, aciditatea pronunţată a

solului poate reduce fructificarea.

Soiuri şi hibrizi pentru cultura de câmp

Există 3 tipuri importante :

- cu fruct scurt (cornişon), în special pentru murat. Au o culoare verde deschis, cu vârful neascuţit,

acoperiţi cu broboane.

- cu fruct semi-lung pentru consumul proaspăt, ca salată. Se recoltează la greutatea medie de 120-180 g ./

fruct.

- cu fructul lung, de seră pentru salată. Au fructe mari; este nevoie de activitatea insectelor pentru

dezvoltarea fructelor. Ca rezultat, fructele sunt fără seminţe.

Fiecare tip se caracterizează prin forma fructului şi prin standarde de calitate pentru consumul proaspăt sau

pentru industrializare. Fiecare sortiment s-a îmbogăţit cu foarte multe soiuri şi hibrizi.



29

Tehnologia de cultivare a castraveţilor de câmp

Pot fi cultivaţi fie în ogor propriu, fie în succesiune.

Rotaţia culturilor. Pentru cultura premergătoare în ogor propriu se recomandă leguminoasele perene sau

anuale, solanaceele pentru fructe şi legumele din grupa verzei.

Cultura în ogor propriu prin semănat


- desfiinţarea culturii premergătoare în cadrul lucrărilor de toamnă.

- fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice, plus aplicarea fosforului şi potasiului.

- arătura de bază şa 28-30 cm. adâncime şi încorporarea sub arătură a îngrăşămintelor administrate.

- afânarea superficială, primăvara prin grăpare şi încorporarea superficială a îngrăşămintelor cu azot.

- erbicidarea cu o săptămână înainte de înfiinţarea culturii.

- modelarea terenului în straturi înălţate, cu lăţimea de 104 cm.

- semănatul, la peste 12°C în sol.

- schema de semănat, 2 rânduri cu 60-70 cm. între rânduri.

- norma de sămânţă, 4-5 kg. la hectar

- adâncimea de semănat, 2-3 cm.

- perdele de protecţie, în zonele cu vânturi , se plantează porumb sau sorg.

Îngrijirea culturilor în ogor

- udarea după semănat

- prăşitul

- irigarea culturii în timpul vegetaţiei

- fertilizarea fazială

- răritul plantelor

- combaterea agenţilor patogeni, prin tratamente combinând fungicide cu insecticide.

- Combaterea dăunătorilor

Recoltarea

În culturile obişnuite, recoltarea începe după 55-60 de zile de la răsărire şi se face eşalonat, la intervale de 2-3

zile, pe măsură ce fructele ajung la dimensiunile normale, în funcţie de destinaţie. Perioada de recoltare durează de obicei

25-30 de zile. Producţia este de la 8-10 hectare, când fructele sunt mici, până la 20-25 tone la hectar când fructele sunt mai

mari.

Cultura în ogor propriu prin răsad

În vederea obţinerii de culturi mai timpurii se poate proceda la obţinerea de răsaduri sau ghivece nutritive şi

plantarea acestora în câmp.

Pregătirea terenului se face la fel ca la semănat.

Vârsta răsadului la data plantării trebuie să fie de 30-35 de zile.

Schema de plantare: 50-55 mii plante la hectar, 2 rânduri pe brazdă la distanţa de 25-30 cm. între plante.

Udare după plantat.

Urmează aplicarea normală a lucrărilor de întreţinere.

Cultura pe spalier

Sistemul de palisare : spalier din sârmă. Pentru un hectar: 800-850 stâlpi din lemn sau beton, cu lungimea de

min. 150-160 cm. şi latura de 8 cm; distanţa între rândurile de spalier este de 2,4 m., iar între stâlpi 4-4,5 m.

Materialul biologic, preferabil răsaduri.

Schema de plantare : benzi cu 2 rânduri, cu 60 cm. între rândurile benzii, 180 cm. între benzi şi 25-28 cm.

între plante pe rând.

Norma de sămânţă, 1,5 kg. la hectar la cultura prin răsad, 3 kg. la semănat direct.


- completarea golurilor



30

- combaterea buruienilor

- irigarea culturii

- fertilizarea fazială

- combaterea patogenilor şi dăunătorilor

- palisarea plantelor

- copilitul plantelor

- ciuputul lăstarilor laterali

Recoltarea 30-35 de zoile de la plantare. Producţia la culturile pe spalier este mai mare, de circa 30-40 tone

la hectar.

Cultura târzie

Prin semănat direct, în prima jumătate a lunii iunie. Norma de sămânţă este ceva mai mare. Recoltarea

începe la sfârşitul lunii august . Producţia poate ajunge la 10-15 tone la hectar.

DOVLECELUL


Cultivarea este atestată în Asia Mică încă din antichitate, în prezent fiind mai mult cultivat în ţările cu climat

cald. Se consumă la maturitatea tehnică, singur sau în amestec cu alte legume. Conţinutul în substanţe nutritive este

superior castraveţilor.


Este o plantă anuală, monoică, având o creştere viguroasă.

Rădăcina puternică, se întinde mult în sol.

Tulpina sub formă de vrej, cu peri spinoşi rigizi.

Frunzele sunt lungi, cu peri aspri.

Florile sunt galbene, mari, unisexuate.

Fructul cilindric, cu zona punctului stilar mai dezvoltată.


Căldură Germinaţia are loc la 12-14°C.

Lumină Are pretenţii mari la lumină, fiind cultivat pe terenuri însorite.

Umiditate .Pretinde o bună aprovizionare cu apă.

Sol. Preferă soluri mijlocii bine îngrăşate cu gunoi de grajd.

Tehnologia de cultivare a dovlecelului de câmp

Cultivarea prin semănat direct

- epoca de semănat: pentru cultura timpurie, începutul lui aprilie; pentru cultura de toamnă, sfârşitul lui

iunie.

- norma de sămânţă: 4-5 kg, la hectar

- fertilizarea fazială, înainte de începerea fructificării, cu îngrăşăminte complexe

- irigarea

- combaterea patogenilor

- combaterea dăunătorilor

- recoltarea – începe la 60-75 de zile de la răsărit , fructele fiind sortate pe următoarele categorii de

lungime : 6-10 cm.,10-12 cm., peste 12 cm. Producţia este de 10-30 tone la hectar.


Se plantează 10-12 mii plante la hectar.

Patisonul este o varietate a dovlecelului, cu fructe rotunde, turtite, colţurate, decorative, cu tufă viguroasă şi

vrej scurt. Fructele au acelaşi gust şi aceleaşi utilizări ca şi cele ale dovlecelului.

Este rezistent la temperaturi scăzute, dar nu suportă temperaturi de peste 30°C vreme îndelungată.



31

PEPENELE GALBEN


Este originar din Asia mijlocie şi Afganistan. Vechii greci şi romani practicau cultura pepenelui galben din primul secol al

erei noastre. În lume se cultivă peste un milion de hectare, cu o producţie medie de 17,8 tone la hectar.

Se consumă ca atare, în stare proaspătă, în salate de fructe sau alte preparate (dulceaţă, suc). Conţine un procent de zahăr

diferit în funcţie de soi şi condiţiile de cultură, are un conţinut considerabil de zaharuri şi vitamine.

Particularităţi morfologişi biologice.

Rădăcina: puternic ramificată.

Tulpina: târâtoare, prezintă cârcei.

Florile: grupate 3-6 la un loc, pe noduri.

Fructul: pulpa poate fi albă, verzuie, portocalie,făinoasă,fină crocantă, zemoasă, parfumată.

Seminţele: alb- gălbui, alungite.


Căldură: germinează la 12 grade.

Umiditate: rezistă la secetă, se irigă dacă este nevoie.

Hrană: gunoi de geajd.

Sol: fertil, uşor acid.

Soiurile şi hibrizii pt. cultura în câmp

- soiuri tradiţionale: Turkestan, Ogen, Comoara Ungariei,

- soiuri româneşti: Titus, Fondant, Delicios, Ica,

- recent introduse: Ceso, Templar.


Cultivarea prin semănat direct în câmp

Fertilizarea de bază: gunoi de grajd, îngrăşeminte chimice.

Semănatul: la 12-13 grade.

Schema de semănat: la 10-15 cm.

Adâncimea de semănat: 3-4 cm.

Norma de semănat: 3-4 Kg/ ha.

Udarea după semănat: pt. răsărire.

Răritul: la 2-3 frunze, 30-35 distanţa între plante.

Praşile: de mai multe ori.

Irigări: la intervale mari.

Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: ca la castravete.

Fertilizarea: când apar fructele.

Ciupirea: lăstarii de ordinul I şi II.

Recoltarea

Când fructele schimbă culoarea, au o aromă specifică.

Producţia: 20-25 t/ ha


Vârsta răsadului: 35-40 zile.

Norma de sămânţă: 2-2,5 Kg/ ha.

Lucrările de îngrijire: ca la cultura semănată.

Recoltarea: cu 10-15 zile mai devreme ca cele semănate direct.




32

PEPENELE VERDE

Originea si aria de răspândire

Din Africa Centrală conţine vitamina A, B1, B2, B5, B6, C.


Rădăcina: puternic dezvoltată

Tulpina: târâtoare, viguroasă, puţine ramificaţii.

Frunzele: mari, acoperite cu perişori.

Florile: apar pe tulpină.

Fructul: 2-10 Kg.

Seminţele: colorate şi de mărimi diferite.


Căldura: germinează la 15-17 grade

Lumina: puternică

Umiditate: rezistă la secetă, se irigă.

Hrană: îngrăşeminte organice, chimice.

Sol: cu profil adânc, însorite, bogate în substanţe.

Soiuri şi hibrizi pt. cultura în câmp

Miniş, De Dăbuleni, Dulce, Lovrin, Favorit, Dochiţa.Baby, Timpuriu de Canada.


Pregătirea tarenului

Fertilizarea de primăvară: înainte de semănat

Erbicidarea: cu 8-10 zile înainte de semănat.

Semănatul

Epoca de semănat: aprilie- mai, la 12-14 grade.

Schema de semănat: cuiburi la 0,5 m.

Norma de sămânţă: 2-4 Kg/ ha.



Praşile: la început.

Răritul: 10- 12 mii plante/ ha.

Fertilizarea fazială: cu îngrăşeminte complexe.

Irigarea: 2-3 udări pe secetă.

Combaterea patogenilor şi dăunătorilor: se face ca al castraveţi.

Recoltarea: manual, dimineaţa, când sună înfundat.

Producţia: 25-40 t/ ha

DOVLEACUL COMESTIBIL


Din America de Nord, răspândit în Turcia, Grecia, Bulgaria.Conţin vitamine, au gust plăcut, efect vermifug.


Rădăcina: puternică, ramificată

Tulpina: culcată pe sol.

Frunzele: mari, rotunjite, au numeroşi perişori.



33

Florile: mari, galbene.

Fructul: 45-70-80 Kg, rotund.

Seminţele: mari, plate, alb, alb- gălbuie.

Soiuri pt. cultivarea în câmp

Roşu d`Etampes, Galben Mare, Alb Mare, Pink Banana, Aromat şi Delicios


Un mare consum de substanţe hrănitoare, bine udat, soluri bogate în humus, prăşit.


Se cultivă după lucernă, trifoi, mazăre, fasole.

Pregătirea terenului. Toamna discuitul, nivelarea, fertilizarea, arătura la 28-32 cm, grăpat.

Semănatul.

Epoca de semănat: aprilie, 8-10 Kg/ ha.


Schema de semănat: manual, în cuiburi.

Deschiderea rigolelor de udare: înainte de semănat.

Lucrările de îngrijire

Răritul: manual, 1-2 plante în cuib.

Prăşitul: mecanic de 2-3 ori, manual de 1-2 ori.

Irigarea: 3-4 ori.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor: preventiv şi curativ.

Recoltarea: la sfârşitul lunii septembrie.

Producţia: 30-35 t/ ha până la 100 t/ ha.

Tema nr. 8

Tehnologia tomatelor în sere şi solarii

1)Particularităţi biologice – Plantă anuală

- Rădăcina – puternică 0,4-0,7 m; rădăcini adventive.

- Tulpina – creştere determinată: în câmp

– nedeterminată: în sere şi solarii, cel mai dezvoltat cel sub inflorescenţă

apar de obicei copili – care prin lucrarea de “copilit” (îndepărtarea lor la 4-6 cm. lungime).

- Inflorescenţa apare pe tulpina principală 5-25 flori – Numărul florilor şi ramificarea inflorescenţelor sunt

caractere genetice.

- Floarea – înfloreşte în 2-3 zile dar este aptă pentru fecundare cu 2 zile înainte de deschidere. La temperaturi mai

mari de 35C sau mai mici de 10C apare “avortarea” florilor – temperatura optimă este de 25C.

- Fructul are 2-4 loje seminale, este sferic, sferic-turtit.

2)Cerinţele specifice faţă de factorii de mediu.

- Căldura – Intervalul optim pentru creşterea şi fructificarea tomatelor este între 10-32C. Pentru germinaţie

temperatura trebuie sa fie de 20-22C apoi temperatura se scade la 17-18C dacă lumina este favorabilă, sau la 13-15C

dacă lumina este nefavorabilă.



34

În general, la producerea răsadului şi la începutul culturii temperaturile ridicate favorizează obţinerea de producţii

mai timpurii, dar mai reduse, iar temperaturile scăzute favorizează producţii mai mari, dar tardive.

La răsadurile foarte tinere la 6-12 zile de la răsărit temperaturile de 8-10C sunt favorabile inducerii primei

inflorescenţe mai devreme şi a unui număr mai mare de flori în prima inflorescenţă.

Temperatura, în cursul nopţii trebuie să fie mai scăzută cu 4-6C decât cea din cursul zilei. Temperatura solului

trebuie să fie menţinută la 16-17C în lunile reci ale anului şi 18-20C în luna aprilie. La temperaturi scăzute, sub 10C,

este îngreunată absorbţia fosforului din sol.

- Lumina – Intensitatea 20 klucşi.

Valorificarea maximă a luminii se face prin:

- transparenţa sticlei sau foliei;

- alegerea tipurilor constructive;

- plantarea la distanţe mai mari pentru evitarea umbririi.

- Apa – umiditatea relativă (UR) 60-65% să nu depăşească 75%.

Consumul de apă este diferit în funcţie de:

- tipul de cultură (seră, solar, etc.);

- condiţiile de mediu (temperatură, lumină);

- condiţiile solului;

- fenofaza în care se află planta.

Consumul total de apă este de 340-350 l/m2 cu norma de udare de 150-250 m

3/ha.

- Hrana – La o producţie de 8-10 Kg/m2 N=28 g/m

2, P=13 g/m

2, K=35 g/m

2, Mg=10 g/m

2.

Soiuri şi hibrizi

La cultura tomatelor în solarii şi în sere se folosesc numai hibrizi specializaţi, care trebuie să răspundă la mai

multe cerinţe:

- rezistenţa genetică la agenţii patogeni ( viroze, bacterioze);

- să prezinte adaptabilitate la condiţiile naturale de lumină;

- să fie precoce, cu producţie timpurie şi cât mai ridicată;

- inflorescenţa să conţină 8-10 flori cu greutatea fructelor de 80-100 g şi o coloraţie intensă şi uniformă;

Export: Işalniţa 50, Lucia, Marissa, Vemone

Tehnologia cadru de cultură

Asigurarea materialului biologic

Seminţele – UNISEM – sămânţă este scumpă dar prezintă însuşiri – precocitate, rezistenţă la boală, dăunători,

calitate ridicată.

Producerea răsadului – trebuie să corespundă cerinţelor:

- înălţimea 15 cm;

- cel puţin 3 perechi de frunze adevărate;

- diametrul tulpinii la colet 6-8 mm;

- prima inflorescenţa să fie vizibilă;

- rădăcina puternică, culoare albă, liberă de boli şi dăunători;

Se folosesc răsaduri produse la ghivece sau cuburi nutritive

Pentru 10.000 răsaduri = 60 g sămânţă = 6 m2 pentru semănat şi 125-174 m

2 pentru repicat.

În condiţii optime de germinare (20-25C), de la semănat la răsărit este nevoie de 6 zile, iar până la repicare 10-14

zile. Se vor folosi la repicat numai plantele cu frunzele cotiledonale orizontale.

Norma de sămânţă este 250 g / ha de seră, 400 g / ha de solar.



35

PREGĂTIREA PENTRU PLANTARE

1)Lucrări generale

a) Asigurarea şi menţinerea densităţii la 15 zile după plantare în seră, 2-3 zile după plantare la solar din rezervă.

b) Susţinerea plantelor – se va înfiinţa / verifica spalierul format din sârmă întinsă orizontal la nivelul doliei câte

uan la fiecare rând de plante.

c) Afânarea superficială a solului pentru buruieni şi aerisire cu multă grijă.

d) Mulcirea solului – cu paie sau folie neagră, argintie, etc. la 40-50 zile de la plantare.

e) Irigarea la 75% din c.c.a. şi 75-85% din c.c.a. în perioada de formare şi creştere a fructelor. Norma de udare –

250-300 m3/ ha.

f) Fertilizarea

N : P : K

Sere Solarii

- plantarea

- înflorirea I

- inflorescenţa III

- creşterea fructului

- începerea recoltării

1 : 0,4 - 0,7 : 2,1 - 3

1 : 0,4 - 0,6 : 2 - 3

1 : 0,3 - 0,6 : 1,8 - 2,5

1 : 0,3 - 0,5 : 1,7 - 2

1 : 0,2 - 0,3 : 1,5 - 1,8

1 : 0,6 - 1: 1,8 - 2

1 : 0,5 - 0,6 : 1,6 - 2,5

1 : 0,4 - 0,6 : 1,4 - 2

1 : 0,2 - 0,4 : 1,2 - 1,8

1 : 0,1 - 0,2 : 1,6 - 2,2

Se pot folosi îngrăşăminte foliare 0,3-0,5% în 500-1000 l / ha; 1. tonă gunoi pune la dispoziţie 1,2-1,5 Kg N, 0,3-1

Kg P2O5, 2-3 Kg K2O.

LUCRĂRI SPECIALE

1) Susţinerea plantelor – se foloseşte şnur cu sfoară, care să nu ştranguleze tulpina, se rotesc după 2 frunze în

acelaşi sens. Uneori, la culturile în solarii, susţinerea plantelor de tomate se face pe tutori (araci). În acest caz, se

recomandă înfingerea tutorilor pe cât posibil în partea de nord a tulpinii şi legarea cu sfoară în forma cifrei 8.

2) Copilitul – se execută atunci când lăstarii laterali (copilii) sunt cu o lungime de 5-8 cm. Pentru creşterea

producţiei, se practică lăsarea a 2 lăstari solar cu 1-2 inflorescenţe.

3) Defolierea – se face pentru aerisire de la frunzele bazale îmbătrânite, atacate de boli, dăunători până la ultima

inflorescenţă. Favorizează omogenizarea aerului din seră în ceea ce priveşte temperatura, umiditatea relativă şi conţinutul

în CO2.

4) Îmbunătăţirea legării fructelor – este dată de temperatura mai mare sau mai scăzută. Optimă este temperatura

de 20-28C şi umiditate de 60 - 70%. Se mai aplică regulatori de creştere specifici ca Tomatoset 0,5-1%, Tomatostim 3%,

tratamentul cu Ethrel când fructele au diametrul 2-2,5 cm, ş.a.

5) Limitarea creşterii în înălţime – “cârnitul” lucrarea se face când s-a format ultima inflorescenţă.



36

DIRIJAREA FACTORILOR DE MEDIU

- Lumina – curăţirea sticlei

– pt. insolaţie – humă

- Temperatura – 20-22C;

- Umiditatea;

- Aerisirea – când depăşeşte 20C, să nu ajungă la 30C.

DEREGLĂRI DE NUTRIŢIE

Exces de N – culoare verde închis (metalic), frunze mici, devin gofrate;

- creşte sensibilitatea la agenţii economici;

- îngălbenirea frunzelor, apariţia unor leziuni diforme de culoare închisă = exces de NH4

Deficit – frunza de culoare verde-gălbuie, cele bătrâne sunt galbene şi mor = fertilizarea de sapă 5-15 N/ m2.

Deficit de P2O5 – plantele sunt mici, frunzele rămân mici şi modificate ca formă, cu tente purpurii pe partea

inferioară, apar pete galbene, fructificare slabă = fertilizare slabă, temperatură scăzută, ph alcalin, compactare.

Deficit K –frunzele au margini decolorate în galben, fructele se coc neuniform şi tind spre o formă neregulată,

plantele au rezistenţă scăzută faţă de agenţii patogeni.

Se recomandă 50-100 K2O/ m2 la fertilizarea de bază şi 10-15K2O / m

2 la fertilizarea fazială.

Deficit Mg – aspect “marmorat”, datorat îngălbenirii zonelor internerviale şi întâlnite pe solurile acide şi nisipuri.

Se recomandă aplicarea a 150-250 g / m2 sulfat de magneziu (MgSO4).

Deficit Ca – zone galbene iar marginea brună, în jurul fructului se formează o pată neagră, asemănător Botrytis.

- Dioxidul de sulf – concentraţie mare pete clorotice între nervuri, frunza se usucă.

- Oxizii de N – gaze auto – răsucire spre interior a frunzelor, închiderea la culoare a frunzelor;

- Erbicidele – doză de stimulent;

- Exces şi lipsa apei – tulpina fistuloasă;

- Edem – băşicuţe pufoase – exces de apă, tulpina crăpată, (cutată, canelată) în condiţiile unei disponibilităţi mai mari de

N şi apă. Aceşti factori provoacă, de regulă, irigarea tulpinii şi scurtarea internodiilor;

- Coacerea neuniformă – decolorare, ţesutul alb al perenchimului;

- Argintarea;

- Gulerul verde – exces N, radiaţii solare;

- Fructe cu goluri – suplimentarea K, stimularea cu ajutorul bondarilor, polenizarea

- Crăparea fructelor – la lipsa Ca şi regimul hidric aplicat în perioade călduroase reduc sensibil incidenţa fenomenului;

RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA PRODUCŢIEI

Ciclul I – sfârşitul lunii martie – 90 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.

Ciclul II – ultima decadă a lunii septembrie – 70 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.

Solarii – mai – 60 zile, durata în funcţie de numărul de inflorescenţe.

Recoltarea cu caliciu – în găleţi, lazi apoi se sortează. Recoltarea până la consum trebuie să fie scurtă.

Temperatura pentru maturarea fructelor 22C.

Producţii 7-10 Kg / m2 – ciclul I, 5-7 Kg / m

2 ciclul II şi 4-8 Kg / m

2 în solarii.

Tema nr. 9

Tehnologia tomatelor în sere şi solarii 1)Particularităţi biologice – Plantă anuală



37

- Rădăcina – puternică 0,4-0,7 m; rădăcini adventive.

- Tulpina – creştere determinată: în câmp

– nedeterminată: în sere şi solarii, cel mai dezvoltat cel sub inflorescenţă

apar de obicei copili – care prin lucrarea de “copilit” (îndepărtarea lor la 4-6 cm. lungime).

- Inflorescenţa apare pe tulpina principală 5-25 flori – Numărul florilor şi ramificarea inflorescenţelor sunt

caractere genetice.

- Floarea – înfloreşte în 2-3 zile dar este aptă pentru fecundare cu 2 zile înainte de deschidere. La temperaturi mai

mari de 35C sau mai mici de 10C apare “avortarea” florilor – temperatura optimă este de 25C.

- Fructul are 2-4 loje seminale, este sferic, sferic-turtit.


- Căldura – Intervalul optim pentru creşterea şi fructificarea tomatelor este între 10-32C. Pentru germinaţie

temperatura trebuie sa fie de 20-22C apoi temperatura se scade la 17-18C dacă lumina este favorabilă, sau la 13-15C

dacă lumina este nefavorabilă.

În general, la producerea răsadului şi la începutul culturii temperaturile ridicate favorizează obţinerea de producţii

mai timpurii, dar mai reduse, iar temperaturile scăzute favorizează producţii mai mari, dar tardive.

La răsadurile foarte tinere la 6-12 zile de la răsărit temperaturile de 8-10C sunt favorabile inducerii primei

inflorescenţe mai devreme şi a unui număr mai mare de flori în prima inflorescenţă.

Temperatura, în cursul nopţii trebuie să fie mai scăzută cu 4-6C decât cea din cursul zilei. Temperatura solului

trebuie să fie menţinută la 16-17C în lunile reci ale anului şi 18-20C în luna aprilie. La temperaturi scăzute, sub 10C,

este îngreunată absorbţia fosforului din sol.

- Lumina – Intensitatea 20 klucşi.

Valorificarea maximă a luminii se face prin:

- transparenţa sticlei sau foliei;

- alegerea tipurilor constructive;

- plantarea la distanţe mai mari pentru evitarea umbririi.

- Apa – umiditatea relativă (UR) 60-65% să nu depăşească 75%.

Consumul de apă este diferit în funcţie de:

- tipul de cultură (seră, solar, etc.);

- condiţiile de mediu (temperatură, lumină);

- condiţiile solului;

- fenofaza în care se află planta.

Consumul total de apă este de 340-350 l/m2 cu norma de udare de 150-250 m

3/ha.

- Hrana – La o producţie de 8-10 Kg/m2 N=28 g/m

2, P=13 g/m

2, K=35 g/m

2, Mg=10 g/m

2.

Soiuri şi hibrizi

La cultura tomatelor în solarii şi în sere se folosesc numai hibrizi specializaţi, care trebuie să răspundă la mai

multe cerinţe:

- rezistenţa genetică la agenţii patogeni ( viroze, bacterioze);

- să prezinte adaptabilitate la condiţiile naturale de lumină;

- să fie precoce, cu producţie timpurie şi cât mai ridicată;

- inflorescenţa să conţină 8-10 flori

– sămânţă este scumpă dar prezintă însuşiri – precocitate, rezistenţă la boală, dăunători, calitate ridicată.

Producerea răsadului – trebuie să corespundă cerinţelor:

- înălţimea 15 cm;

- cel puţin 3 perechi de frunze adevărate;

- diametrul tulpinii la colet 6-8 mm;



38

- prima inflorescenţa să fie vizibilă;

- rădăcina puternică, culoare albă, liberă de boli şi dăunători;

Se folosesc răsaduri produse la ghivece sau cuburi nutritive

Pentru 10.000 răsaduri = 60 g sămânţă = 6 m2 pentru semănat şi 125-174 m

2 pentru repicat.

În condiţii optime de germinare (20-25(C), de la semănat la răsărit este nevoie de 6 zile, iar până la repicare 10-14

zile. Se vor folosi la repicat numai plantele cu frunzele cotiledonale orizontale.

Norma de sămânţă este 250 g / ha de seră, 400 g / ha de solar.

PREGĂTIREA PENTRU PLANTARE

1)Lucrări generale

a) Asigurarea şi menţinerea densităţii la 15 zile după plantare în seră, 2-3 zile după plantare la solar din rezervă.

b) Susţinerea plantelor – se va înfiinţa / verifica spalierul format din sârmă întinsă orizontal la nivelul doliei câte

una la fiecare rând de plante.

c) Afânarea superficială a solului pentru buruieni şi aerisire cu multă grijă.

d) Mulcirea solului – cu paie sau folie neagră, argintie, etc. la 40-50 zile de la plantare.

e) Irigarea la 75% din c.c.a. şi 75-85% din c.c.a. în perioada de formare şi creştere a fructelor. Norma de udare –

250-300 m3/ ha.

f) Fertilizarea

ARDEIUL

1)Particularităţi biologice – Plantă anuală

- Rădăcina – superficială 35 – 50 cm.

- Tulpina – dreaptă, cilindrică, cu o ramificaţie dicotomică;

– înălţimea diferă în funcţie de varietatea şi modul de cultivare. Astfel, în câmp neprotejat plantele

pot avea talia de 30 – 50 cm (ardeiul iute), dar şi de 1 – 1,5 m la ardeiul gras şi lung. La cultura în

sere (forţată), plantele pot ajunge şi la 2 m înălţime. Pe măsură ce plantele avansează în creştere,

tulpina se lignifică, începând de la baza plantei, dar nu emite uşor rădăcini adventive.

- Frunzele – formă oval – lanceolată, iar peţiolul este lung şi subţire. Culoare verde închis şi suprafaţa lucioasă.

- Florile sunt hermafrodite, cu corola albă, dispuse de regulă câte 1-2 la punctele de ramificare a tulpinii. Prezintă

dimensiuni reduse şi sunt alcătuite pe tipul 5; florile sunt autogame dar şi cu tendinţă evidentă de heterostilie, ceea

ce face ca polenizarea străină să se producă până la 30% din plante (mai ales cu ajutorul insectelor), aspect

important atât la producerea seminţelor, cât şi la obţinerea fructelor cu o anumită calitate.



39

- Fructul este o bacă, de forme şi mărimi diferite, în funcţie de varietate şi soi, cu suprafaţa netedă, luciosă, de

regulă cu coaste rotunjite. Fructul are peretele cărnos, mai mult sau mai puţin îngroşat, în funcţie de varietate şi

soi, cu un spaţiu lacunar între mezocarp şi receptaculul seminal.

- Sămânţa are forma rotund turtită, glabră de culoare alb – gălbuie, cu tegumentul tare şi suprafaţa aspră, mică.

Facultatea germinativă normală este de peste 80% şi se menţine 4 ani.


- Căldura – Pragul biologic se consideră la + 15(C.

Temperatura minimă de germinare a seminţelor este 14 – 15(C, cea optimă de germinare de 24 – 30(C.

Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă şi fructificare este de 22 – 25 – 30(C. La temperaturi de peste

30(C, formarea fructelor scade brusc, deoarece polenul îşi pierde vitalitatea şi se produce avortarea în masă a

florilor. Ardeiul preferă ca temperatura solului să fie mai ridicată decât cea a aerului. Temperaturile mai reduse în

cursul nopţii, în jur de 15 – 16(C, determină o înflorire abundentă a plantelor. La temperaturi peste 35(C apar

fenomenele de ofilire şi apoi de brunificare a frunzelor, precum şi brunificarea fructelor, începând din punctul

stilar.

- Lumina – Intensitatea optimă este de 25 – 30 klucşi, iar cea minimă de 8 – 10 klucşi. În timpul producerii

răsadurilor, intensitatea minimă a luminii trebuie să fie de 5 klucşi. Durata fotoperioadei este de 12 ore sau mai mult.

Datorită pretenţiilor faţă de lumină, ardeiului i se rezervă terenurile bine însorite.

- Umiditate – Datorită sistemului radicular superficial, plantele de ardei au pretenţii ridicate faţă de prezenţa apei

în stratul superficial al solului. Ca urmare, cultura de ardei necesită irigarea în tot cursul vegetaţiei.

Aprovizionarea solului cu apă, la nivel de 70 – 80% din c.c.a., şi menţinerea umidităţii atmosferice, la 60 – 70%,

presupune irigarea intensă a culturilor de ardei, având însă grijă ca apa să fie cât mai caldă. Umiditatea relativă a

aerului de peste 75% este favorabilă dezvoltării unor ciuperci patogene, iar sub 60%, asociată cu temperatură

peste 25(C, favorizează brunificarea fructelor şi vârfurilor de creştere.

- Hrană – Consumul de elemente minerale la ardei este foarte ridicat. Astfel, pentru o producţie de 20 – 25 t/ha

plantele au un consum specific aproximativ de 2,55 KgN, 0,35 KgP şi 3,4 kg/kt de fructe. Răspunde foarte bine la

fertilizarea cu îngrăşăminte organice. În cultura ardeiului se aplică o fertilizare susţinută, cu 20 – 30 t/ha gunoi de

grajd bine descompus, 300 – 500 kg superfosfat, 150 – 200 kg sare potasică şi 150 – 200 kg azotat de amoniu la

ha.

- Sol – Ardeiul cere să fie cultivat pe soluri uşoare, luto-nisipoase, adânci, permeabile, cu un conţinut ridicat în

elemente fertilizante (azot total 0,10 – 0,15%, fosfor mobil 15 – 25 mg/100 g sol, potasiu schimbabil 12 – 19

mg/100 g sol), cu conţinut ridicat de humus (peste 5%), cu valoarea pH cuprinsă între 6 şi 6,6 (dacă are sub 6, se

amendează cu hidroxid de Ca, 1,5 – 2 t/ha).

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A ARDEIULUI DE CÂMP

Pregătirea solului

Ardeiul se cultivă numai prin răsad, ca urmare măsurile de pregătire a solului se vor face pentru asigurarea

condiţiilor optime în momentul înfiinţării culturii, asemănător ca la tomate.

Lucrări efectuate toamna

Discuitul, pentru desfinţarea culturii anterioare, segmentarea resturilor vegetale şi afânarea solului în

vederea nivelării.

Nivelarea de întreţinere, cu scopul de a asigura condiţii optime pentru irigarea culturii, mai ales la

irigarea pe rigole.

Subsolajul, pentru afânarea adâncă a solului, la circa 50 cm, odată la 3-4 ani, în special pe solurile grele

argiloase.



40

Fertilizarea de bază, cu gunoi de grajd (40-50 t/ha) şi îngrăşăminte chimice cu solubizare lentă (2/3 din

doza totală de superfosfat şi sare potasică), care se diferenţiază după tipul de sol.

Arătura adâncă, la adâncimea de 28-32 cm, pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor.

Lucrările efectuate în primăvară

Grăpatul terenului, imediat ce solul s-a zvântat, cu grapa cu colţi reglabili sau grapa cu discuri, pentru

afânarea solului şi distrugerea unor buruieni.

Fertilizarea de primăvară, când se administrează diferenţa de 1-3 din îngrăşămintele de fosfor şi potasiu,

la care se adaugă 150-200 kg azotat de amoniu/ha.

Încorporarea îngrăşămintelor, administrate primăvara, cu grapa cu discuri.

Erbicidarea, pentru combaterea buruienilor, cu Treflan 24EC, 3-5 l/ha, sau Dual 500 EC, 3-4 l/ha,

administrate în amestec cu 400 l apă/ha, înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol, la 6-8 cm

adâncime (Treflan) sau 4-5 cm (Dual).

Deschiderea rigolelor în vederea executării modelării terenului.

Modelarea terenului, în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm.

Deschiderea canalelor provizorii, pentru conducerea apei spre rigolele de udare.

Producerea răsadului

Se va face în răsadniţe calde sau în sere înmulţitor.

Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de perioada de plantare a răsadurilor, respectiv de varietatea de

ardei cultivată. Astfel, ardeiul gras se seamănă în perioada 25.02 – 10.03 iar cel gogoşar şi lung ceva mai târziu, în

perioada 5 – 20.03.

Tratarea seminţelor: se face cu 2-3 zile înainte de semănat, prin prăfuire sau după metoda “Slurry”, cu

TMTD 3 g/kg sămânţă sau alte produse pe bază de Thyram sau Captan pentru a preveni căderea răsadului

(Tiuram 75 PTS 4 g/Kg).

Schema de semănat: semănat în rânduri, la 5 cm interval între rânduri, când răsadul se va repica, şi la

interval de 7-8 cm când nu se repică. Distanţa între seminţe pe rând va fi de 1-2 cm. Adâncimea de semănat este

de 1,5-2 cm.

Norma de sămânţă: 0,8-1 kg sămânţă/ha sau 15-20 g seminţe/m2.

Imediat după semănat se aplică o stropire superficială cu Mycodifol, 0,2% sau Previcur SL 607, 0,15/.

De la semănat până la răsărire se va asigura temperatura optimă de germinare de 22-25(C, atât ziua cât şi

noaptea.

Repicatul răsadurilor: când este cazul, se va face atunci când plantele au format 1-2 frunze adevărate, fie

în alte răsadniţe, pe pat nutritiv, la distanţa de 5 x 5 cm, dar mai bine 7 x 5 cm.

Lucrările de îngrijire: înainte şi după repicare se aplică lucrările specifice de îngrijirea răsadurilor, care se

referă la:

- dirijarea temperaturii, astfel ca ziua să se menţină la 22-25(C în cursul zilei şi 18-20(C în timpul nopţii;

- dirijarea umidităţii relative a aerului, astfel ca aceasta să se menţină la 55-65%;

- aplicarea tratamentelor pentru prevenirea căderii răsadurilor începând de la răsărirea plantulelor şi apoi

repetat, la intervale de 4-6 zile cu Zineb, 0,2%, Dithane M45, 0,2%, Mycodifol, 0,2% şi Previcur SL, 0,15%

administrate alternativ;

- fertilizarea, de două ori, prima la 15 zile şi la repicat iar a doua la 10 zile de la prima fertilizare, cu

soluţie de F 411, 0,05%, administrând circa 2 l soluţie/10m2 suprafaţă de răsadniţă;

- tratarea cu substanţe bioactive, când plantulele au 4-5 frunze normale, prin stropirea cu Cycocel, 0,1% în

doză de 1 l/10 m2 suprafaţă ocupată de răsaduri.

Călirea răsadului, se face cu câteva zile anterior datei de plantare.



41

Indicatori: pentru răsadul necesar la 1 ha de cultură este necesar să se semene pe 150-200 m2 suprafaţa de

răsadniţă sau seră înmulţitor.


La cultivarea ardeiului, măsurile pentru înfiinţarea culturii se stabilesc în funcţie de evoluţia temperaturii,

de specificul de cultivare a varietăţilor şi modul propriu zis de înfiinţare.

Înfiinţarea culturii prin răsad

Epoca de plantare: se consideră optimă atunci când temperatura solului este de cel puţin 15(C. Se

plantează la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai.

Tehnica de plantare: se poate face manual sau mecanizat.

Schema de plantare:

- pe teren modelat, câte 2 rânduri pe stratul înălţat, la interval de 70 cm între rânduri, distanţa între plante

pe rând depinde de varietate aceasta fiind: 15-20 cm pentru ardeiul gras (66.600-88.800 plante/ha); 20-25 cm la

ardeiul gogoşar (53.300-66.600 plante/ha) şi 15 cm al ardeiul lung (88.000 plante/ha).

- pe teren nemodelat se plantează în rânduri echidistante, la 70 cm, iar pe rând la 15-20 cm, ceea ce

asigură desimea de 71.400-95.200 plante/ha sau în benzi de două rânduri, după schema 80 + (30) x 20 cm, desime

totală 90.900 plante/ha.

Înfiinţarea culturii prin semănat direct

Alegerea terenului: sunt potrivite terenurile cu textură nisipo-lutoasă, care să nu formeze crustă în

perioada următoare semănatului.

Pregătirea terenului: are în vedere asigurarea unui pat germinativ bine mărunţit şi lipsit de buruieni.

Erbicidarea: trebuie realizată cu un erbicid cu o mare selectivitate pentru plantele de ardei, întrucât în

perioada încolţirii seminţelor ele sunt foarte sensibile. Se erbicidează înainte de modelarea terenului:

- pentru prevenirea îmburuienării până după răsădirea ardeiului, cu Cobex 25EC, 1,2-2 l/ha sau Devrinol

50 WP, 3-4 l/ha;

- imediat după semănat, cu Galex 500 EC, 6 l/ha.

Pregătirea seminţei: înainte de semănat cu 2-3 zile, sămânţa se dezinfectează obligatoriu pentru a preveni

atacul ciupercilor de sol. De asemenea sămânţa de ardei se amestecă cu sămânţa de salată în proporţie de 50 g

sămânţă de salată/kg cu sămânţă de ardei.

Epoca de semănat: se face numai atunci când temperatura solului în stratul de suprafaţă este de 12-14 (C.

Durata până la răsădirea plantelor: 12-15 zile de la semănat, în condiţii de câmp.

Schema de semănat: semănatul direct în câmp la ardei se face, în principiu, după aceleaşi scheme folosite

la înfiinţarea culturii prin răsad.

Norma de sămânţă: 1,5-2 kg sămânţă de ardei la hectar.

Fertilizarea tip “Starter”: se efectuează odată cu semănatul, aplicând superfosfat (100-150 kg/ha),

semănătoarea fiind dotată cu două tipuri de echipamente, pentru semănat şi pentru îngrăşăminte.


Lucrări generale

Udarea după plantare: la culturile înfiinţate prin răsad se administrează 1-2 l apă, manual pe suprafeţe

restrânse sau se udă pe rigole, cu o normă de 200-250 m3/ha.

Udarea pentru răsărire: la culturile înfiinţate prin semănat direct, imediat după semănat, dacă solul este

uscat. Se face prin aspresiune, cu jet fin, folosind o normă de 150 m 3 apă/ha.

Completarea golurilor, la 4-5 zile după plantare, se execută manual şi vizează menţinerea densităţii

iniţiale a culturii, folosind în acest scop răsadul de rezervă, de aceeaşi calitate, din acelaşi hibrid/soi şi de aceeaşi

vârstă cu cel folosit iniţial la plantare.

Praşila “oarbă”: la culturile înfiinţate prin semănat direct, se aplică de 1-2 ori, de obicei mecanic, dacă

până la răsădirea ardeiului apar buruieni.



42

Prăşitul solului, se aplică în cursul vegetaţiei de câte ori este nevoie, de regulă de 4-5 ori: pe intervalul

dintre rânduri şi de 2-3 ori între plante pe rând, pentru afânarea solului şi pentru combaterea buruienilor, de regulă

după fiecare udat.

Răritul semănăturii: la culturile înfiinţate prin semănat direct, se execută când plantele de ardei au 2-3

frunze normale, manual, lăsând plantele la distanţă pe rând 13-15 cm (ardeiul lung), 15-20 cm (ardeiul gras) şi 20-

25 cm (ardeiul gogoşar), astfel ca, indiferent de varietate, să se asigure o desime de cel puţin 100.00 plante/ha.

NB. Plantele de ardei obţinute prin semănare directă în câmp, au creştere mai viguroasă decât cele care

provin din răsad.

Irigarea culturii: indiferent de modul de înfiinţare, se va face în funcţie de condiţiile pluviometrice, de

până la 9-10 ori, la intervale de 12-15 zile, norma de udare fiind de 300-350 m3/ha la primele 2-3 udări şi de 400-

450 m3/ha la următoarele udări.

Fertilizarea fazială are o mare importanţă la calitatea şi cantitatea producţiei la ardei şi se aplică de 2-3

ori. În cazul fertilizării cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale la pregătirea de bază a solului, fertilizarea din

timpul perioadei de vegetaţie se va face cu îngrăşăminte foliare, singur sau în amestec cu pesticide.

Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se va aplica cu operativitate pentru menţinerea

capacităţii de producţie a plantelor.

Lucrări speciale

Muşuroitul, se face în scopul menţinerii poziţiei plantelor, având în vedere ca muşuroiul să fie cât mai

redus şi se execută odată cu prăşitul mecanic, cultivatorul fiind echipat în acest scop şi cu corpuri de rariţă.

Recoltarea

Se face diferenţiat, în funcţie de particularităţile varietăţilor şi de destinaţia fructelor.

Ardeiul gras, se recoltează în mai multe etape, pe măsură ce fructele au ajuns la maturitate de consum sau

la maturitatea deplină. În general, ardeiul gras se consumă proaspăt la maturitatea de consum, dar în ultima

perioadă începe să se generalizeze şi consumul fructelor de ardei gras la maturitate fiziologică, când au şi calităţi

maxime. în cazul când fructele sunt destinate industrializării, acestea se recoltează fie la maturitatea de consum

(ardei umplut, legume de supă), fie la maturitatea fiziologică (bulion de ardei, pastă, ketchup, făină

vitaminizantă).

Ardeiul gogoşar, se foloseşte la pregătirea murăturilor în oţet, dar şi la fabricarea de boia, cazuri în care

recoltarea fructelor se face numai la maturitate fiziologică şi au culoarea caracteristică soiului.

Ardeiul lung, cuprinde soiuri pentru consum şi soiuri pentru boia. Cel pentru consum va fi recoltat la

maturitatea deplină, când se foloseşte ca ardeiul gogoşar sau înainte de maturitatea deplină, când se foloseşte ca

ardeiul gras sau la murături. Fructele la ardeiul pentru boia ajunse la maturitate fiziologică, se menţin pe plantă

până începe deshidratarea lor.

Ardeiul iute, se poate recolta atât la maturitatea comercială pentru consumul în stare proaspătă sau

conserve, cât şi la maturitatea fiziologică pentru consum, conserve şi boia picantă.

Producţia: este în funcţie de varietate. În medie, la ardeiul gras este de 25-30 t/ha, la ardeiul gogoşar de

20-25 t/ha, la ardeiul lung de 15-20 t/ha, la ardeiul iute de 5-8 t/ha. La culturile înfiinţate prin semănat direct,

producţiile pot să fie mai mici sau mai mari, cu 10-15%, în funcţie de condiţiile climatice la începutul perioadei

de vegetaţie sau la încheierea acesteia.

Elemente de eficienţă economică

Elemente cu influenţă pozitivă:

- Materialul biologic: hibrizi cu potenţial biologic ridicat de producţie; cu rezistenţă sau toleranţă la unii

patogeni sau dăunători;

- Producţia obţinută să fie: mai timpurie; de calitate cât mai bună; cât mai mare.

- Resursele solului: grad de fertilitate cât mai ridicat; consum de îngrăşăminte redus sau moderat;



43

- Tehnologia de cultivare: pregătirea corespunzătoare a terenului; răsaduri de calitate/sămânţă de calitate;

înfiinţarea culturii la momentul optim; aplicarea lucrărilor speciale la momentul optim; fertilizarea optimă a

culturii; aplicarea măsurilor de prevenire/combatere a patogenilor şi dăunătorilor; irigarea culturii când condiţiile

o impun;

- Valorificarea producţiei: pregătirea producţiei la nivel maxim de exigenţă pentru piaţă; asigurarea din

timp a unor contracte de vânzare a producţiei;

Elemente cu influenţă negativă:

- Toate elementele evidenţiate ca pozitive, atunci când nu se realizează în modul precizat;

- Neglijenţe în managementul tehnologic şi comercial.

SPARANGHELUL


Sparanghelul este o plantă perenă. Cultura sa poate să dureze, pe acelaşi loc, 10-20 ani.

Rădăcina: - sistem radicular foarte puternic, format din rădăcini numeroase, rezultate din baza rizomilor,

răspândită pe o rază mare în sol.

Tulpina: - este formată din rizomi scurţi, cărnoşi, groşi cu vârful rotund sau ascuţit; tulpina aeriană a

sparanghelului este verde, cilindrică şi foarte ramificată, ea poate ajunge până la 2 m înălţime.

Frunzele: - cele adevărate sunt modificate, având forma unor solzi. Ceea ce se numesc curent frunze,

sunt în realitate ramificaţii lineare, foarte fine, filiforme, aciculare ale tulpinii, denumite filocaldii.

Inflorescenţa: - este o plantă dioică sau poligamă. Plantele mascule dau producţie mai bună decât cele

femele.

Florile: - sunt unisexuate, însă în proporţie redusă sunt şi flori hermafrodite.

Fructul: - este o bacă de culoare roşie, cu 3 loji, fiecare cu 1-3 seminţe.

Seminţele: - au o formă tronconică, cu tegumentul foarte tare şi de culoare neagră. Facultatea germinativă

este de 85-95% şi se păstrează 4-5 ani. Un gram conţine 40-50 seminţe.

Soiuri şi hibrizi: d’Argenteuil.


Căldură: specie foarte rustică, suportă atât iernile foarte aspre, cât şi verile cu călduri excesive şi

prelungite.

Umiditatea: refuză excesul de umiditate al solului.

Hrana: mare consumator de azot (terenul se fertilizează cu îngrăşăminte organice).

Solul: orice tip de sol normal evoluat, din punct de vedere pedologic şi agrochimic, cu condiţia să fie

fertile sau bine fertilizate.

Tehnologia de cultivare a sparanghelului

Presupune două etape: - producerea materialului săditor;

- înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.

Producerea puieţilor

Sortarea materialului pentru îndepărtarea plantelor bolnave şi pe cât posibil a celor femele, considerate ca

fiind mai puţin productive.

Temperatura solului, pentru a asigura o bună germinaţie a seminţelor, trebuie să fie de cel puţin 10(C,

optim 20-30(C, maxim 32(C.

Pregătirea terenului se referă la fertilizarea de bază, care trebuie să fie moderată, ca şi cea fazială, fără a

depăşi 50-60 kg N/ha.

Epoca de semănat este primăvara, când temperatura solului se situează peste 10(C, respectiv în martie-

aprilie pentru producerea puieţilor de 1 şi 2 ani. Pentru puieţii care urmează a se livra la 18 luni, semănatul se face

în iunie-iulie.



44

Pregătirea seminţei înainte de semănat, include tratarea cu un amestec format din Bavistin, 4 g + Captan

83% pentru 1 kg de sămânţă.

Metoda de semănat, pentru pepinierele specializate, semănatul se face mecanic, în rânduri de 45 cm

interval, asigurându-se 12 seminţe la metru linear, corespunzător unei desimi de 240.000 seminţe/ha. Pe suprafeţe

mici se va semăna manual, respectând aceleaşi distanţe.

Norma de semănat este de 6 kg sămânţă condiţionată la hectar.

Lucrările de îngrijire a culturii constau în principal din: combaterea patogenilor; combaterea dăunătorilor

specifici cu unul din insecticidele Birlane CE 40, 0,6 l/ha sau Sumi Alpha, 0,4 l/ha; combaterea buruienilor, prin

praşile repetate, irigarea în condiţii de secetă.

Recoltarea puieţilor se realizează în funcţie de data semănatului, adică la 1 an pentru puieţii destinaţi

profesioniştilor şi mai rar, la 18 luni sau 2 ani, pentru amatori.

Producţia de puieţi de calitate se ridică la 150-200 mii/ha.

Înfiinţarea plantaţiei

Fertilizarea de bază, se face pentru o plantaţie de lungă durată, administrând: gunoiul de grajd bine

descompus, 60-80 t/ha; superfosfat 400 kg/ha; sulfat de potasiu descompus 200 kg/ha. Pe solurile acide se

administrează şi 300 kg amendamente cu calciu/ha.

Pregătirea terenului, se realizează prin desfundat, la adâncimea de 35-40 cm, cu care ocazie se

încorporează şi îngrăşămintele administrate anterior.

Pregătirea de primăvară, timpuriu, se face prin lucrarea cu combinatorul şi grăparea, pentru afânare şi

distrugerea buruienilor.

Deschiderea şanţurilor de plantare, se face la interval de 1,4-1,5 m unul de altul, în funcţie de cerinţele

maşinilor utilizate în continuare. Orientarea şanţurilor se va face, dacă este posibil, pe direcţia nord-sud.

Dimensiunile şanţurilor: adâncimea de 35 cm, lăţimea de 35-40 cm şi lungimea în funcţie de teren.

Pregătirea şanţurilor de plantare, prin: mobilizarea solului pe fundul şanţului, cu cazmaua, la adâncimea

de 10-15 cm; distribuirea de gunoi de grajd bine descompus, în strat de 10 cm grosime; crearea pe fundul

şanţurilor a unor biloane de 7-8 cm înălţime, în vederea plantării; pichetarea locurilor pentru plantare,

longitudinal, pe mijlocul şanţului, la 40-50 cm interval, prin înfigerea unor picheţi de lemn.

Fasonarea puieţilor, înainte de plantare, împotriva rizoctoniozei, cu apă de Javel timp de 10-15 minute,

după care urmează tratamentul împotriva fuzariozei, prin îmbăierea puieţilor într-o soluţie de 0,2 kg Bavistin +

0,2 kg Rovral la fiecare 100 l apă.

Plantarea puieţilor se face prin următoarele operaţii succesive: aşezarea puieţilor în dreptul picheţilor de

pe şanţ, pe direcţia rândului, cu rădăcinile cât mai răsfirate; acoperirea rădăcinilor cu un strat de pământ, de 6 cm

grosime; presarea cu mâna a stratului acoperitor, pentru un contact cât mai bun al rădăcinilor cu solul; udarea

puieţilor plantaţi, cu circa 2-5 l apă, în funcţie de umiditatea solului.

Lucrările de îngrijire ale plantaţiei

De la înfiinţare până la intrarea în producţie (care are loc în anul al treilea) sunt:

- anul I: completarea golurilor; udatul, rar şi numai în cazuri de secetă extremă; plivitul; cosirea tulpinilor

în toamnă; acoperirea rândurilor plantate cu gunoi păios sau cu frunze; acoperirea treptată a şanţurilor cu pământ,

astfel ca până în toamna primului an şanţul să rămână încă necompletat numai pe o adâncime de 10 cm;

- anul al II-lea: aceleaşi lucrări ca în anul I; completarea şanţurilor până la nivelul suprafeţei terenului.

- anul al III-lea: aceleaşi lucrări ca în anul I şi II; primăvara se fertilizează prin încorporarea, odată cu

prima prăşilă, a 20 t/ha gunoi de grajd bine descompus; confecţionarea biloanelor pe direcţia rândurilor de plante,

cu înălţimea de circa 35 cm, pentru a asigura condiţii pentru înălbirea lăstarilor ce vor creşte.

Recoltarea Epoca de recoltare: începe în al treilea an de la înfiinţarea plantaţiei şi se efectuează după aceea în fiecare

an.



45

Durata recoltării: în anul trei, perioada recoltării este de 20 de zile, iar în anii următori poate ajunge chiar

la 40 de zile.

Tehnica de recoltare:

- La soiurile pentru lăstari înălbiţi, recoltarea se face în fiecare dimineaţă manual, deschizând o gropiţă în

jurul lăstarului care a ajuns să împingă în suprafaţa bilonului şi apoi se secţionează lăstarul de la bază cu ajutorul

unor cuţite speciale.

- La soiurile pentru lăstari verzi, recoltarea se face când aceştia au lungimea de 18-25 cm (în funcţie de

sol), înainte ca solzii acoperitori ai lăstarilor să se desfacă. La aceste tipuri de soiuri se poate face şi recoltarea

mecanizată.

Condiţionarea recoltei: este măsura prin care lăstarii recoltaţi se sortează după lungime şi grosime, se

egalizează în funcţie de vârful lor, secţionând segmentele bazale şi se fac legături de 0,5-1 kg.

Producţia este dependentă de vârsta plantaţiei: în primul an (anul al 3 –lea de la înfiinţarea culturii) este

de 4-5 t/ha, în anii următori până la 7-8 t/ha, iar la vârste de 6-12 ani de la înfiinţare, se pot realiza producţii ce

depăşesc 10-12 t lăstari/ha.

LEGUME PENTRU RĂDĂCINI

MORCOVUL

1. Denumirea: Daucus carota – familia Umbeliferae, originea Afganistan;

Se consumă rădăcinile în stare crudă, în special sucurile, având efecte terapeutice, stimulează pofta de

mâncare, previne infecţiile la gât, nas şi sinusuri, organe respiratorii, pentru anemie (copii).

Se cultivă pe o suprafaţă de 7.500 ha, cu o producţie de 13-15 t/ha.

2. Caractere botanice: plantă bienală; în primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina îngroşată, iar în anul

doi se formează tulpina, florile şi sămânţa.

Anul I – Rădăcina pivotantă, variază între 50 – 250 g, culoare galben, portocaliu, funcţie de conţinutul în

carote. Cele cu cilindrul central mai mic sunt mai valoroase.

Frunzele – rozetă 2 – 3 penat-sectate, peţiol lung, cu miros caracteristic.

Anul II – creşte tulpina florală cu inflorescenţă umbrelă, flori mici albe tip 6, fruct diachenă cu 4 coaste,

culoare galbenă maronie.

1 g = 600 – 1200 seminţe; facultatea germinativă = 60-70%. Se menţin 4-5 ani.

Soiuri: Uriaş de Berlicum, Nantes, Chantenay, Carotte de Paris.

3. Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Căldură – temperatura minimă de germinare 4 – 5 (C, răsare la 20 – 24 zile cu condiţia să aibă umiditate

60 – 70%, suportă temperaturi de -3, -4(C, iar ca rădăcină până la -10(C.

Umiditatea: cerinţe mari în perioada de semănat, la răsărit şi când rădăcinile sunt în plin proces de

tuberizare. Lipsa umidităţii provoacă crăparea.

Lumina: pretind cât mai multă lumină în perioada îngroşării rădăcinilor.

Hrana: 2-4 kg N/t; 1-1,5 Kg P2O5/t; 6-8 Kg K2O/t.

Sol: soluri uşoare, luto – nisipoase, aluviuni adânci.

TEHNOLOGIA CULTURII

1. Rotaţia culturii – minim 3 ani.

Bune premergătoare: tomate, ceapă, praz.

Se va evita plantarea după: rădăcinoase, vărzoase, cereale şi culturi care lasă terenul tasat şi cu resturi

vegetale.



46

2. Pregătirea terenului

- fertilizarea 2/3 din doza cu P,K – toamna, gunoi foarte bine fermentat;

- arătură adâncă – 25 – 30 cm;

- afânarea superficială – în ziua semănatului;

- nivelarea pentru asigurarea uniformităţii la semănat;

- erbicidarea înainte de semănat cu 6 – 7 zile Treflan 5 l/ha;

- modelarea terenului – straturi înalte 140 cm;

- tăvălugirea.

3. Înfiinţarea culturii

Epoca de înfiinţare: – pentru consum proaspăt – luna a III-a cu soiuri timpurii şi semitimpurii;

– pentru iarnă păstrare – sfârşitul lunii iunie – iulie – recoltarea toamna târziu;

Condiţionarea seminţelor:

- polizarea seminţelor

- calibrarea seminţelor

- drajarea seminţelor

- tratarea seminţelor contra Rhizoctonia solani.

Durata de la semănat la răsărit: 24 de zile.

Schema de semănat: pentru morcov prevede distribuirea seminţelor, fie în rânduri echidistante, fie în

benzi a câte două rânduri. Astfel, pe teren modelat în straturi înălţate se practică semănatul în benzi de două

rânduri, cu distanţa între rânduri de 15 cm, iar între benzi de 50 cm, cu zone de protecţie la rigole de 12 cm, sau

prin împrăştiere pe două benzi cu lăţimea de 12 cm, iar pe teren nemodelat se seamănă în benzi de 5 rânduri cu

distanţa între rânduri de 25 cm, iar între benzi de 50 cm.

Adâncimea de semănat: 0,7 – 1,3 cm – tăvălugirea.


- udarea după semănat – aspresoare cu jet fin, norme mici 80 – 100 m3/ha, se repetă la 2 – 3 zile;

- distrugerea crustei – grapa stelată, grebla;

- combaterea buruienilor chimic – Afalon, 1,5 - 2 kg/ha; pe cale mecanică; praşile repetate la 3 – 4 ore;

- răritul – distanţa pe rând 4 – 5 cm;

- irigarea – 2 – 3 udări, iar în lunile secetoase 4 – 6 udări cu 250 – 300 m3/ha;

- fertilizarea 2 – 3 ori, prima după rărit, iar a două şi a treia la 25 – 30 zile; se încorporează prin prăşit.

- combaterea agenţilor patogeni: putregai umed – Erwinia carotovora; Alternaria porii (alternarioza): pete

negre pe frunze şi pe rădăcini – Dithane, Vondozeb, Folpan, Bravo 500); făinarea (Erysiphe); sclerotinia

sclerotiorum (putregai alb); septorioza – Benlate, Bavistin 0,05 – 0,1%.

- dăunători: coropişniţa – Sintogrill 50 kg/ha; ploşniţa umbeliferelor; păduchi; musca ţelinei, musca

morcovului.

4. Recoltarea: – normal

- semimecanizat

– mecanizat

Producţii: 18 – 20 t/ha.

PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINI

1. Denumirea: Petroselium sativum, familia Umbeliferae.

2. Origine: Marea Mediterană.

3. Importanţa: Conţinut mare de ulei eteric, condiment, săruri minerale mai ales cu K, vitamina C.

4. Caractere botanice şi particularităţi biologice Rădăcina: culoare alb – gălbuie, cu lungimea de 15 – 20 cm şi diametrul de 3 – 5 cm.



47

Frunzele: imparipenat, nu are perişori, aspect lucios.

Tulpina floriferă: în anul II creşte dreaptă şi înaltă de 0,8 1 m.

Inflorescenţa: umbelă.

Florile: mici, pe tipul 5, corola albă.

Fruct: diachenă.

Soiuri: Zaharat Berlinez, cu perioadă de vegetaţie de 130 zile, cu rădăcina conică, lungimea de 30

cm, diametrul de 4 – 6 cm si greutatea de 200 – 300 g.


Căldura: temperatura minimă 0, - 3 (C. Răsare la 12 – 15 zile de la semănat, la 15 – 20 (C, iar la

temperatură mică răsare la 40 de zile. Primele frunze se recoltează la 70 – 90 de zile, dacă

temperatura este de 16 (C. Rezistă până la – 9 (C.

Umiditate: mai rezistent decât morcovul.

Lumina: pretenţioasă.

Hrana: 2 – 3 kg N/t, 1 kg P/t, 7 – 8 kg K/t.

Sol: uşoare, permeabile, ph 5,5 – 6,8.

6. Tehnologia de cultură:

Pregătirea terenului:

- afânarea solului – la fel ca la morcov, sămânţa este mai mică;

- erbicidarea – când se face înainte de semănat cu 6 zile – Afalon 1,5 – 2 kg/ha, Gesagard 3 – 4 kg/ha.

Înfiinţarea culturii:

- pregătirea seminţei;

- epoca de semănat;

- schema de semănat: benzi 4 rânduri x 25 cm cu poteci între benzi de 50

cm; 2 benzi de 2 rânduri x 20 cm, între benzi 40 cm şi zona de protecţie

12 cm;

- desimea culturii: 1 – 1,2 mil. plante/ha;

- norma de sămânţă: 2,5 – 5 kg/ha;

- adâncimea de semănat: 1 – 1,5 cm;

- tăvălugitul.

7. Lucrări de întreţinere:

- combaterea buruienilor: erbicide – Tenoran 4 – 5 kg/ha sau Stomp 5 kg/ha în 300 – 450 l apă,

Gesagard 3 – 4 kg/ha.

- răritul: 6 – 7 cm pentru rădăcină.

- fertilizarea: 100 – 200 kg/ha azotat de K. Excesul de N influenţează negativ calitatea rădăcinilor.

- irigarea: 3 – 4 ori cu 200 – 300 m3/ha. Se va evita excesul care provoacă putrezirea.

8. Recoltarea: pentru consumul în timpul verii, pătrunjelul se poate recolta când rădăcina are diametrul

de 1,5 cm.

9. Producţia: 20 – 25 t/ha.

PĂSTÂRNACUL

1. Denumirea: Pastinaca sativa, familia Umbeliferae.

2. Importanţa: Vitamina B1, B2, C, săruri de K, P, Si.

3. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală, cu perioadă de vegetaţie lungă, de la semănat până la recoltarea rădăcinilor de 165 –

190 de zile, iar până la recoltarea seminţelor de 500 – 550 de zile.



48

Rădăcina: pivotantă, fusiformă, simplă sau puţin ramificată, mare (150 – 200 g/buc), de culoare alb –

gălbuie.

Frunzele: mari, culoare verde deschis, gălbuie, lucioasă pe partea superioară şi cu perişori inferiori.

Tulpina: goală pe interior.

Inflorescenţa: umbelă compusă.

Florile: mici.

Fruct: diachenă.

Seminţele: aripate, culoare cafeniu deschis. M.M.B. = 4 – 5 g, iar G = 50 – 70 %.

Soiuri: Alb Lung, Rotund.


Căldura: seminţele germinează la 1 – 2 (C, se seamănă toamna sau primăvara timpuriu, temperatura

optimă 18 – 20 (C. Răsare la 12 – 15 zile de la semănat, la 15 – 20 (C, iar la temperatură mică răsare

la 40 de zile. Primele frunze se recoltează la 70 – 90 de zile, dacă temperatura este de 16 (C. Rezistă

până la – 9 (C.

Umiditate: sol umed.

Fertilizarea: gunoi 40 – 50 t/ha sau 250 NH4NO3, 300 – 350 superfosfat.

Sol: nu este pretenţioasă, soluri uşoare, grele, dar bine lucrate adânc.


Pregătirea terenului:

- idem morcov.


- epoca de semănat: toamna înainte de îngheţ, primăvara cu câteva zile mai

devreme ca la morcov.

- schema de semănat: 4 rânduri la 30 – 35 cm – benzi de 50 cm; strat 3

rânduri la 40 cm, zona de protecţie la rigole 12 cm.

- norma de semănat: 6 – 8 kg/ha;

- adâncimea de semănat: 1,5 – 2 cm;

- tăvălugitul.


- combaterea buruienilor: pe cale chimică – imediat după semănat Afalon 1,5 – 2 kg/ha în 450 l apă

fără încorporare în sol; pe cale mecanică – praşile mecanice.

- răritul: 7 – 8 cm = 200.000 pl/ha.

- irigarea: 3 – 4 udări cu 300 – 400 m3/ha.

- combaterea bolilor şi dăunătorilor: mana (Plasmopara pastinacae); pătarea frunzelor (Cercospora

apii).

7. Recoltarea: toamna târziu.


ŢELINA PENTRU RĂDĂCINI

1. Denumirea: Apium graveolens, familia Umbeliferae.

2. Importanţa: substanţe proteice 1,5%, hidraţi de carbon 5%, vitamina A, B1, B2, C, PP, Mg, Fe.

3. Caractere botanice şi particularităţi biologice



49

Plantă bienală, cu perioadă de vegetaţie lungă: 180 – 210 zile până la recoltarea rădăcinilor şi 500 –

520 de zile de la semănat şi până la obţinerea seminţelor.

Rădăcina: tuberizată, 300 - 700 g/buc, cu valoare alimentară dublă faţă de morcov.

Frunzele: lungi de circa 40 cm, sunt 1 – 2 penat sectate, cu peţiol.

Tulpina: mucheată şi fistuloasă, de 80 – 90 cm înălţime, ramificată.

Inflorescenţa: umbelă.

Florile: tip 5.

Fruct: diachenă, 3 – 5 coaste.

Seminţele: 2500 – 2800 /g.

Soiuri: Victoria, Alabaster, Bistriţa.


Căldura: răsare la 8 – 10 zile la temperatura de 16 – 18 (C, rezistă la - 2, -3 (C, rădăcina nu rezistă la

0 (C.

Umiditate: coeficient mare de transpiraţie, irigare.

Hrana: 36 t/ha. Se consumă gunoi 30 – 40 t/ha sau îngrăşăminte chimice 150 – 200 kg/ha azotat, 350

– 500 t/ha superfosfat.

Sol: ph 6,4 – 6,8 cu capacitate de reţinere a apei.


Rotaţia culturii: 3 – 4 ani.

Pregătirea terenului: prezintă o mare importanţă pentru asigurarea condiţiilor necesare dezvoltării în

adâncime a sistemului radicular al plantelor de ţelină.

- fertilizare;

- arătură adâncă: 25 – 30 cm;

- întreţinerea solului: primăvara, prin afânare repetată, până la înfiinţarea culturii;

- erbicidare: Treflon – 4 – 5 l /ha la 6 – 7 cm adâncime;

- modelarea terenului: mai ales la culturile pe suprafeţe mari, în straturi înălţate, cu lăţimea la

coronament de 104 cm.


- producerea răsadului: în răsadniţe calde în februarie, pentru culturile ce

se vor recolta în august – septembrie, sau în răsadniţe reci, pentru

culturile târzii. Răsadniţa: 50% nisip de râu şi 50% mraniţă dezinfectată;

- pregătirea seminţei: dezinfectarea lor cu o soluţie de sulfat de cupru 20

g/l de apă;

- semănat: 5 – 6 cm folosind 1,5 – 2 g seminţe/m2 sau împrăştiere;

- temperatura: 25 (C până la răsărire; 17 – 18 (C noaptea în 8 – 10 zile de

la semănat;

- repicarea: când au trei frunze;

- înfiinţarea propriu – zisă a culturii: în câmp pentru culturi timpurii, în

luna IV, iar pentru cele târzii, sfârşitul lunii mai;

- schema de plantare: rânduri 50 / 25 cm sau 40 / 30 cm; 70 – 80 mii

pl/ha;

- modelarea: 3 rânduri x 40 cm, 12 cm zona de protecţie; 40 – 50 mii pl/ha,

cele târzii;

- tehnica plantării: manual, având în vedere ca nivelul coletului răsadului să

fie la nivelul solului;

- bilonarea terenului;



50

- udarea după plantare: nemodelat, aspersiune fără băltiri.


- completarea golurilor: după 5 – 6 zile;

- prăşitul culturii;

- irigarea: dimineaţa pentru a preîntâmpina septorioza;

- fertilizarea: la 20 – 30 de zile de la plantare; 75 – 100 kg/ha azotat de amoniu; 100 – 150 kg

superfosfat şi 50 – 70 kg sare potasică. a doua fertilizare se face dacă se constată lipsa borului cu 200

– 300 g Borax/hl de apă;

- combaterea agenţilor patogeni;

7. Recoltarea: august – septembrie, cu plugul fără cormană.


SFECLA ROŞIE

1. Denumirea: Beta vulgaris, familia Chenopodiaceae.

2. Origine: Marea Mediterană, marea Caspică.

3. Importanţa: pentru conserve, eliminarea susţinută a toxinelor din ficat, rinichi, vezica biliară.

4. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală.

Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, mare

Frunzele: mari, lung peţiolate, cu limbul ondulat şi grofat.

Tulpina: creşte în anul II de cultură, 1 – 1,50 m înălţime, ramificată.

Inflorescenţa: de tip cimă, cu multe ramificaţii.

Florile: hermafrodite, alcătuite pe tipul 5.

Fruct: poliachenă, conţine 4 – 5 seminţe.

Seminţele: 50 – 80 glomerule /g.

Soiuri: De Arad şi Bordo.


Căldura: seminţele încolţesc la 8 – 10 (C, dar la temperaturi în sol de 10 (C răsar în 15 – 20 zile, la

16 (C (în sol) în numai 10 – 12 zile.

Umiditate: pretenţii ridicate faţă de regimul de umiditate.

Hrana: Se consumă gunoi de grajd descompus 30 – 40 t/ha sau 200 – 250 kg / ha azotat de amoniu,

350 – 400 kg superfosfat şi 150 – 200 kg sare potasică, plus 25 kg borax /ha.

Sol: orice fel de sol, cu condiţia să fie lucrat adânc; ph 5,8 – 7,5.


Rotaţia culturii: 3 – 4 ani.

Pregătirea terenului: toamna se face ca la morcov, încorporând, odată cu arătura adâncă, 2/3 din

îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu. iar primăvara se administrează restul de îngrăşăminte şi

boraxul.

- erbicidarea: se face cu 6 – 7 zile înainte de semănat, folosind Ro-neet, 5 l/ha;

- tăvălugire.

Înfiinţarea culturii: - epoca de semănat: este, de regulă, în luna aprilie, când temperatura

solului la adâncimea de 0 – 5 cm se stabilizează la 7- 8 (C;

- temperatura: 25 (C până la răsărire; 17 – 18 (C noaptea în 8 – 10 zile de

la semănat;



51

- schema de semănat: în rânduri echidistante, la 35 – 40 cm distanţă între

ele;

- norma de sămânţă: 10 – 15 kg sămânţă/ha în cazul seminţei plurigerme

sau 8 – 10 kg sămânţă/ha când se foloseşte sămânţă monogermă;

- tratarea seminţei: înainte de semănat, cu fungicide şi insecticide.

- tratarea cu insecticid: prin încorporarea în sol, cu puţin timp înainte de

semănat, a unui insecticid microgranulat, iar după răsărire este bine să se

aplice prin împrăştiere la suprafaţa solului un muloscocid granulat.

Cultivarea prin răsad: în grădini familiale pe suprafeţe restrânse.

Răsadul se plantează în câmp, în a două jumătate a lunii aprilie, în benzi

de 3 rânduri, după schema 50 + (20 + 20) x 30 cm.


- distrugerea crustei: cu grapa stelată sau grebla;

- completarea golurilor: după 5 – 6 zile;

- răritul;

- irigarea: în lunile secetoase (iulie – august);

- fertilizarea: la soiurile cu rădăcina rotundă: o singură fertilizare la 6 săptămâni de la răsărire, cu 100

kg/ha azotat de amoniu; la soiurile cu perioadă de vegetaţie lungă, tardive, se face şi a două

fertilizare, la 10 – 12 săptămâni de la răsărit cu azotat de potasiu 75 – 100 kg/ha, mai ales când vara

este răcoroasă şi umedă;

- combaterea agenţilor patogeni şi dăunătorilor, deoarece sfecla roşie are multe boli, dintre care cele

mai frecvente sunt: pătarea frunzelor (Cercospora beticola), mana (Peronospora schachtii), rugina

(Uromyces betae), ca şi cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens). Dintre dăunători, periculoşi

sunt: gândacul ţestos (Cassida nobilis), gărgăriţa sfeclei (Cleonus puneventris) şi aphidele.

8. Recoltarea: vara, din momentul în care rădăcina are 3 – 3,5 cm diametru la colet, prin smulgere;

iarna, la sfârşit de octombrie, început de noiembrie; se păstrează în silozuri.

9. Producţia: 25 – 40 t/ha

RIDICHILE

Denumirea: Raphanus sativus, familia Cruciferae.

1. Origine: Marea Mediterană, Oceanul Atlantic.

2. Importanţa: valoare alimentară ridicată, conţinut remarcabil în vitamine, în special vitamina A (30

U.I.) şi C (24 mg/100 g), au şi însuşiri antibiotice şi diuretice, fiind folosite din vechime ca plante

medicinale.

3. Caractere botanice şi particularităţi biologice Plantă bienală (ridichea de iarnă şi de vară); plantă anuală (ridichile de lună).

Rădăcina: pivotantă, cărnoasă, suculentă şi fragedă.

Frunzele: mari, oblongi, grofate şi decupate pe margini.

Tulpina florală: la ridichea de lună, apare la 60 – 70 de zile de la semănat, iar la cele de vară şi iarnă

în al doilea an de cultură, ajunge la înălţimi de 70 – 90 cm, cu ramificaţii numeroase şi este acoperită

de peri negri.



52

Florile: alcătuite pe tipul 4, albe liliachii şi sunt dispuse în racem.

Fruct: silicvă, conţine 4 – 6 seminţe.

Seminţele: 80 – 120 seminţe /g.

Soiuri: R. sativus.


Căldura: plante rezistente la temperaturi scăzute. Seminţele încolţesc la 20 (C, iar plantele tinere

suportă uşor temperaturi de –4 (C. Temperatura optimă de dezvoltare este de 15 – 16 (C.

Lumină: în condiţii de luminozitate bună, îşi scurtează perioada de vegetaţie şi dau producţii mai

mari.

Umiditate: pretenţii ridicate faţă de regimul de umiditate.

Hrana: Se consumă gunoi de grajd descompus 30 – 40 t/ha sau 100 kg / ha azotat de amoniu, 150 –

200 kg superfosfat şi 75 – 100 kg sare potasică.

Sol: uşoare, nisipo – lutoase, permeabile, lucrate adânc.

5. Tehnologia de cultivare în câmp:

Se cultivă prin semănare direct în câmp.

- epoca de semănat: la ridichile de lună, pentru consumul de primăvară,

se seamănă în luna martie - aprilie, iar pentru consumul de toamnă către sfârşitul lunii august;

ridichile de vară toamnă se seamănă în mai - iunie.

- schema de semănat: la ridichile de lună semănatul se face pe teren modelat, manual sau cu maşina,

în benzi de 7 rânduri, după schema (15 + 15 + 15 + 15 +15 + 15) cu zone de protecţie la rigole de 7

cm, iar cele de vară şi de iarnă, pe teren plat, în rânduri echidistante, la 40 cm, sau pe teren modelat,

în benzi de 3 rânduri la distanţa de 37 cm, cu zone de protecţie la rigole de 15 cm;

- adâncimea de semănat: este de 1,5 – 2,5 cm;

- norma de sămânţă: 10 – 12 kg sămânţă/ha pentru ridichile de lună şi 8 – 10 kg sămânţă/ha pentru cele

de vară şi de iarnă;

6. Lucrări de întreţinere: - răritul: la ridichea de vară se face un singur rărit la 10 – 15 zile de la răsărire, lăsând plantele pe rând

la 10 – 12 cm distanţă, iar la ridichea de iarnă se fac două răriri, prima la fel ca la ridichea de vară, a

doua după 20 – 25 de zile lăsând plantele la 15 – 20 cm pe rând;

- udatul: se aplică numai în anii secetoşi; se fac 3 – 4 udări la intervale de 15 – 20 de zile, cu norme de

udare de 300 – 350 m3 apă/ha.

- combaterea agenţilor patogeni: culturile de ridichi, în condiţiile de climă de la noi din ţară, sunt

afectate de înnegrirea rădăcinilor, putrezirea neagră a rădăcinilor ş.a.

7. Recoltarea: la ridichea de lună se face periodic, pe alese, prin smulgere, pe măsură ce rădăcinile

ajung la dimensiunile corespunzătoare pentru consum. Acelaşi lucru şi la ridichea de vară. Ridichea

de iarnă se recoltează toamna târziu, în octombrie – noiembrie, prin smulgere, ajutaţi de cazma sau

după ce plantele au fost uşurate de sol prin trecerea cu plugul fără cormană în apropierea rândurilor.

8. Producţia: la ridichea de lună este de 8 – 10 t/ha, la cea de vară 15 – 20 t/ha şi cea de iarnă 25 – 30

t/ha.

COMBATEREA AGENŢILOR PATOGENI LA LEGUMELE



53

Solanaceae pentru fructe

CULTURA DE TOMATE

�Xanthomonasvesicatoria

Xanthomonasvesicatoria

(pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor)�Pe frunze apar pete de 1-2 mm în diametru, circulare sau de formă neregulată,

verzi-gălbui, înconjurate de o zonă translucidă. Ulterior petele devin brune, pergamentoase, negriciaose. Pe suprafaţa

fructelor apar vezicule de 2-4 mm în diametru, uşor proeminente, hidrozate, de culoare verde sau brună care se măresc,

ajung la 4-10 mm şi conţin un bogat exsudat bacterian. Ulterior acesta crapă şi se formează cratere adânci.Turdacupral

0,5; Bouillie Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45, (Novozir MN 80; Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor,

Vondozeb) 0,2; Equation Pro 0,04�

Pe frunze apar pete de 1-2 mm în diametru, circulare sau de formă neregulată, verzi-gălbui, înconjurate de o zonă

translucidă. Ulterior petele devin brune, pergamentoase, negriciaose. Pe suprafaţa fructelor apar vezicule de 2-4 mm în

diametru, uşor proeminente, hidrozate, de culoare verde sau brună care se măresc, ajung la 4-10 mm şi conţin un bogat

exsudat bacterian. Ulterior acesta crapă şi se formează cratere adânci.Turdacupral 0,5; Bouillie Bordelaise 0,75;

Champion 0,3; Dithane M 45, (Novozir MN 80; Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor, Vondozeb) 0,2; Equation Pro

0,04�

Boala se manifestă frecvent în câmp şi mai rar în solarii. Primul tratament se face la semnalarea atacului. Pseudomonas

tomato(pătarea pustulară a fructelor)Pe frunze apar pete brun-gălbui hidrozate, apoi brun-negricioase, circulare, de 1-3

mm în diametru. Ulterior petele devin pergamentoase şi sunt înconjurate de un halou verde-gălbui. Pe fructe se formează

pete negre-cărbunoase-punctiforme, proeminente lucioase ce pot depăşi 1 mm în diametru.�Turdacupral 0,5; Bouillie

Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45 (Novozir MN 80, Sancozeb, Mancozeb 800, Nemispor, Vondozeb) 0,2;

Equation Pro 0,04

Turdacupral 0,5; Bouillie Bordelaise 0,75; Champion 0,3; Dithane M 45 (Novozir MN 80, Sancozeb, Mancozeb 800,

Nemispor, Vondozeb) 0,2; Equation Pro 0,04

suport de curs legumicultor

Documents