SUPLEŢEA

Definiţie.Este considerată a fi ”capacitatea unui sportiv de a executa mişcări cu mare

amplitudine, în una sau mai multe articulaţii. Frey consideră că supleţea include mobilitatea articulară şi capacitatea de întindere(elasticitate musculară). Forme de manifestare ale supleţei.(R.Manno,1992).

- supleţea generală – exprimată prin intermediul mobilităţii principalelor articulaţii ale corpului(centura scapulară, coxo-femurală, coloana vertebrală);

- supleţea specifică – solicitată în cadrul anumitor ramuri şi probe sportive – aruncarea suliţei, înot, etc.;

- supleţea activă – caracterizează amplitudinea maximă a unei mişcări executate prin contracţia musculaturii agoniste;

- supleţea pasivă – caracterizează amplitudinea unei mişcări efectuate sub efectul unei forţe externe. Depinde de capacitatea de întindere şi de relaxare a muşchilor antagonişti(D.Harre, 1979, citat de C.Bota,1997);

- supleţea mixtă – manifestată în condiţiile de alternare a supleţei active cu cea pasivă.Factorii de condiţionare ai supleţei.Supleţea este determinată de un complex de factori morfo-funcţionali din care fac parte:

- tipul articulaţiei – mobilitatea cea mai mare se manifestă la nivelul articulaţiilor de tip diartroze sferoidale(coxo-femurală, scapulo-humerală);

- masa musculară, tonusul muscular, capacitatea de întindere musculară, calitatea tendoanelor şi capsulelor articulare;

- vârsta – la copii, mobilitatea este mai mare comparativ cu adulţii şi vârstnicii;- genul – persoanele de gen feminin prezintă o mobilitate mai mare decât cele de gen

masculin(cercetările nu confirmă în unanimitate acest punct de vedere);- temperatura mediului ambiant – mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară au

valori optime într-un mediu cald;- ritmul diurn – valori scăzute ale supleţei se înregistrează dimineaţa comparativ cu

amiaza.

Metodica dezvoltării supleţei.(J.Weineck,1992)- la vârsta preşcolară, ca urmare a particularităţilor aparatului musculo-articular, nu se

impun exerciţii speciale destinate dezvoltării ei;- între 6 şi 10 ani se recomandă creşterea numărului de exerciţii destinate mobilităţii

articulaţiilor coxo-femurale şi scapulo-humerale;- specialiştii trebuie să aibă în vedere că între 10 şi 14 ani mobilitatea se ameliorează

doar în direcţiile în care se intervine asupra ei;- în perioada pubertăţii, caracterizată printr-un puseu de creştere important, se

recomandă să se intervină asupra mobilităţii generale, dar nu se vor executa exerciţii care să supralicite aparatul locomotor;

- pentru perioada adolescenţei şi pentru vârsta adultă se poate lucra identic.