Suntem sclavii legilor pentru a putea fi liberi. Cicero

Rromii - putere, putință, potență și imposibilitatea revoluției (schimbării minții)Ouls au găina. Libertate (pâinea spre ființă) sau Dependență (pâinea cea de toate zilele)

STĂPÂN SAU SCLAV? ROMII ÎL VOR UCIDE TOTDEAUNA PE CHRISTOS!

Au trecut 25 de ani de când, pentru prima oară în istoria din România, rromii au fost recunoscuți ca națiune, în 1990. Două personaje vor reprezenta acești ani, Nicolae Gheorghe și Nicolae Păun, ba chiar și viitorii ani, până ce o altă generație ideologică (dacă se va mai naște!) va propune și impune o altă Cale.

Rețeta este simplă: Romii își abandonează responsabilitatea față de ei înșiși și o transferă asupra creșterii copiilor – ceea ce presupune abandonarea oricărei responsabilități morale

Nicolae Gheorghe visa în 1990 o rețea de 1.000 de ONG-uri rrome, o "societate civilă rromă" prin care rromii să se solidarizeze și să coopereze, pentru binele comun, ca "națiune rromă" și salt în istorie (numea asta, destul de imprecis cosmopolitism/ cetățenie universală/drepturile omului). Conform tradiției rrome, considera valabilă "democrația participativă", orizontalizată, care mai apoi să-și structureze și desemneze reprezentanții, pe criterii meritocratice (pakiv). Deși avea perfectă dreptate, nici nu murise și "sectorul ONG" creat de el îl și expulzase, iar după moartea sa a dispărut, ca și cum n-ar fi fost! Ce n-a mers, încât a demolat totul?

Meritul lui Nicolae Păun este de a fi construit în termeni reali o rețea a filialelor sucursalelor PRPE, în ideea de a impune credibilitate politică, a evidenția o "societate politică rromă" autonomă, "tarzanistă" (care să se bizuie pe propriile puteri), aptă să-și negocieze interesele politice. Eroarea sa a fost populismul pragmatic, după care omul va fi sedus, dacă I se oferă ceva real. N-a rezistat competiției cu partidele majoritare, care au avut resurse mai mari. Democratizarea/schimbarea urma să vină de sus în jos, dar a rămas un proiect nefinalizat, filialele s-au autonomizat, au devenit baronate, transmisibile ereditar, iar Nicolae Păun are de ales între a continua să fie prizonierul unui sistem mafiotizat, să abdice, sau să forțeze Reforma. Ce n-a mers, încât a demolat totul?

Unde au greșit Nicolae Gheorghe și Nicolae Păun? Răspunsul e mai puțin complicat decât ne-am imagina, tine de ethosul (caracterul) culturii rrome, rezistent la schimbările istoriei. Suntem un popor fără sfinți, fără eroi, fără intelectuali - ca păstrători ai memoriei colective, de aceea fără istorie (și fără o filozofie a istoriei, ca reflecție asupra fericirii/mântuirii).

Tradiția celor oprimați ne învață că “starea de excepție“ în care trăim nu este excepția, ci regula. Trebuie să ajungem la o concepție a istoriei care să-i corespundă. Atunci ne vom da seama că sarcina noastră este să cream adevărata “stare de excepție“...

Mesajul Holocaustului a fost că intoleranța față de națiunile fără stat devenise mortală. Evreii și-au re/constituit statul, în discuție au rămas afroamericanii și rromii (un altfel de negrii ai Europei)