TIPURI DE CERINŢE PENTRU SUBIECTUL 1TIPURI DE CERINŢE PENTRU SUBIECTUL 1

Exemple de cerinţe de LEXIC • Precizează câte un antonim/sinonim pt sensul din text al cuvintelor ... • Transcrie din text două arhaisme/ regionalisme/ neologisme (93) / fondul vechi al limbii. (94)• Scrie 2 locuţiuni/expresii care conţin cuvântul (verbul / substantivul) ... locuţiune verbală (1,52) / locuţ. adjectivală (22), folosită cu efecte expresive/ locuţ. adverbială care exprimă ideea trecerii timpului. (56).• Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul/verbul ... • Transcrie din text două cuvinte care aparţin câmpului semantic al ... (1,4,7,10,14,16,17,18,24,29...) / familiei lexicale al ... (31,64)• ortografierea cu doi „i” a substantivului paşii (81)• Transcrie din text un cuvânt cu sens denotativ / sens conotativ. • Transcrie 2 cuvinte a căror formă nu mai este acceptată ca literară (…nu mai este acc. de DOOM2, precizându-le forma literară actuală)/ nălţimea, rugei (71)/ normelor limbii literare actuale. (35)• Alcătuieşte 2 enunţuri pt a ilustra polisemia verbului / cuvântului............................. • mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului (80)• termeni derivaţi cu prefixe/ un cuvânt format prin derivare şi unul format prin conversiune (76)/ cuvânt format prin schimbarea valorii gramaticale (73)• Justifică scrierea cu majusculă a subst. Marte (93) Poezie (53) Septembre (29) Cuvânt (30)/ scrierea cu literă mică la începutul unora dintre vers. po.(84, 92)• Motivează plasarea în poziţie iniţială, în fiecare catren, a substantivului gerul (1)• Motivează folosirea repetă a cuvântului „şi” la începutul versurilor (5)• Alcătuieşte câte un enunţ cu fiecare dintre cele două forme de plural ale substantivului element (85)• • Scrie câte un enunţ în care să foloseşti corect structurile: nici odată/ nici o dată (87)

Exemple de cerinţe de ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE • Precizează rolul (valoarea expresivă) semnelor de punctuaţie/p. de suspensie/cratimei/virgulelor/liniei de pauză/s.exclamării/apostrofului/ghilimelelor• Exprimă-ţi o opinie argumentată despre componenta ortografică a textului. (69)

Exemple de cerinţe de TEORIE LITERARĂ • Precizează două teme/motive literare prezente în fragmentul citat. • Menționează tipul de perspectivă narativă din textul citat. • Ilustrează, cu exemple din text, 2 trăsături ale genului epic/liric/dramatic /tradiţio/romant/simb/artă poetică/dir.moder/moder/mişcarea de avangardă • Explică rolul indicaţiilor scenice în textul dramatic citat. • Identifică două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității în textul citat / elemente prin care se realizează subiectivitatea în textul dat. (20)• Transcrie un fragment de vers/ vers/ versuri în care apare o imagine vizuală / imag. auditivă / imag. artistice diferite / imag. vizuale cromatice /……. • Explică semnificaţia a două figuri de stil / două figuri de stil diferitetabloul naturii. (47) / tabloul cosmosului. (48)• Identifică tipul rimei/ritmului şi precizează măsura versurilor.• Selectează 2 secvențe din text dimensiunea spațială a imaginarului poetic/ 2 versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian (48)• semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date / relaţia dintre titlu şi textul poeziei citate(28)• Motivează structurarea textului sub forma unui monolog adresat. (46)• Menţionează două modalităţi de obţinere a muzicalităţii versurilor, identificate în textul dat. (99)• ... o relaţie între versurile … şi titlul po. (82) / rolul versului ... (62) / semnificaţia ultimului vers al poeziei (73)/ • rolul versului ... (18) / semnificaţia repetării versului ... (65)/ semnificaţia refrenului (61)/ repetarea versului ... (60)/ rolul laitmotivului (81)• Comentează, în 6-10 rânduri, prima/../ultima stro, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice/ideea/o idee poetică identificată în text• Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. • Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată (2,7,52,81,96,98). • Motivează prezenţa a două tipuri de lirism (subiectiv şi obiectiv) în textul dat. (57)• Transcrie două structuri/ fragmente de vers al căror sens implică ANTITEZA (13)

Exprimă-ţi opinia despre semnificaţia cuvântului cântec (31)Precizează cei doi termeni definiţi în mod repetat în textul poeziei. (90)Exprimă-ţi opinia despre metafora cu valoare de simbol „marea pădurii". (32)Exprimă-ţi opinia despre semnificaţiile motivului literar, cu valoare de simbol, „lacul cel de munte”. (34)Precizează un simbol literar, prezent în text, pe care îl consideri esenţial în transmiterea mesajului acestei poezii. (38) ???Transcrie câte un vers / o structură care să conţină un epitet dublu, respectiv, o personificare. (40)Formulează un răspuns, adecvat logicii textului, la întrebarea pe care o sugerează ultimul vers al poeziei. (86)eternitatea sentimentului iubirii (87) opoziţia înţelepciune -fericire (85) semnificaţia atitudinii contemplative a EL (83) sensurile opoziţiei între rai şi iad (28) caracterul subiectiv al discursului liric (82) raportul plan interior şi pl exterior (95)2 planuri temporale (50) sentimentul dominant (12, 33, 36, 75) prezenţa EL (86) ex de mărci….ideea de posesie. (37) procedee specifice registrului stilistic retoric... (72) imagini artistice ale „iambului” (43)

procedee ale stilului retoric: interogația retorică (Vor fi rămas din vremi de-odinioară?) şi exclamația retorică (Din stele chiar vor fi venind!)

Motivează prezenţa pronumelui tu (83, 100)/ utilizarea pers. a II-a sing. a verbelor şi a pronumelor(25)/ rolul utilizării pers. a II-a (22)/ valoarea expresivă a pers. I plural (56) / pronumelui pers. tu... (53)

valoarea expresivă a adj. nenorocită(3)/ adv. tot(70) / poate(68) / decât(65) / ce(63) / aşa(54)/ adj. cu valoare expresivă(34,39)/ adv. ce(98) adj. pronominal de întărire însumi(24) / adj. mobil (23)

Rolul stilistic al negaţiilor/invocaţiei/interjecţiei (78)/comparaţii/repetiţiei/enumeraţiei/interogaţiei retorice/interogaţie (83)/exclamaţiilor/negaţie(32)…un vers care conţine un element de portret (58)VERBEsemnificaţia alternării a modurilor /timpurilor verbale (40,54)/ vb a fi la timpul perfect simplu. (11)valoarea expresivă/efectul stilistic /a utilizării frecvente a 2 verbe la M indicativ/indic. prez./indic.-t. perf.compus /indic.-t.imperfect /viitor/conjunctiv /gerunziuabsenţa predicatelor (75)/ alternanţa verbelor la prezent, din partea iniţială, cu cele de perfect compus, din partea finală a textului. (4)Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul alternanţei formelor verbale şi pronominale în construcţia discursului liric. (27)

Motivează faptul că N.St. este un înnoitor al limbajului po., prin evidenţierea a două trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/ sau al prozodiei.(90)Demonstrează faptul că M.Em. este un înnoitor al limbajului po., prin evidenţierea a 2 trăsături identificate la nivel lexico-semantic şi/sau gramatical (96)Demonstrează faptul că T.Ar. este un înnoitor al limbajului po., prin evidenţierea a 2 trăsături identificate la nivel lexico-gramatical şi/sau al prozodiei. (12)

LEXIC

1. Sinonime = cuv cu f. dif., dar cu sens asemăn. [EX: a plânge =a lacrima, SAU a suferi, a jeli; freamăt =foşnet, SAU agitaţie, emoţie; dalb =alb, SAU pur, inocent]

2. Expresie/locuțiune = grup de cuv. cu un înțeles global, dar structura sudată (nu pot fi înlocuite cu alte cuvinte, pentru ca expresia îşi pierde sensul unitar) Locuţiuni adverbiale -grupuri de două sau mai multe cuvinte care îndeplinesc rolul unui adverb

Locuţiunile adverbiale sunt formate din:a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau două prepoziţii: zi de zi, din vreme în vreme, rând pe rând, din ce în ce, din când în când;b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obicei negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziţii: de dimineaţa, de voie, de nevoie, în grabă, în tăcere, din nou, pe de rost, pe nepusă masă, de-a pururea, pe neaşteptate, pe negândite, încetul cu încetul, cu una cu două, etc. c) din părţi de vorbire de acelaşi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrând-nevrând, târâş-grăpiş, hodoronc-tronc, ici-colo, etc. Se scriu cu cratimă:* loc. adverbiale ale căror prime termene de compunere sunt prepoziţiile întru sau dintru. Aceste prepoziţii au pierdut vocala u înaintea unui cuvânt care începe cu o vocală: într-acolo, într-adins, într-adevăr, dintr-adins, dintr-acolo.* loc. adverbiale form. din prepoziţia după sau din adjectivul demonstrativ asta şi un substantiv cu sens temporal: dupa-amiază, astă-vară, astă-seară etc.* marea majoritate a loc. adverbiale formate prin unirea a două părti de vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a două verbe, a două adverbe sau două interjectii: calea-valea, val-vârtej, vrând-nevrând, harcea-parcea, târâş-grăpiş, hodoronc-tronc.* propoziţia compusă de-a din locuţiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.

L. verbale -grupuri de cuv. (ce conţin obligatoriu un vb) cu poziţie fixă, alcătuind un tot cu sens unitar, echivalente în majoritatea cazurilor cu un vb simplua-i părea rău (a regreta), a da ajutor (a ajuta), a se lua la harţă (a se certa), a-şi aduce aminte (a-şi aminti).Locuţiunile verbale sunt alcătuite din:a) vb şi determinări substantivale: a-şi da sufletul (a muri), a-şi băga minţile în cap (a se cuminţi), a ajunge la sapă de lemn (a sărăci), a da de veste (a înştiinţa);b) vb cu determinări între care apare şi un pronume cu valoare neutră: a o lua la fugă (a fugi), a o scălda (a răspunde evaziv);c) vb şi numeral: a da pe din două (injumătăţi);d) vb şi adverb sau locuţiune adverbială: a da de-a dura (a rostogoli), a se da huţa (a se legăna).Există locuţiuni care sunt echivalente cu un verb însoţit de o complinire: a băga de seamă (a observa, a fi atent); a băga în seamă (a acorda atenţie).!! pot avea complemente directe, indirecte sau circumstanţiale şi pot fi complinite chiar prin prop. întregi: Adu-ţi aminte ce ai spus. Bagă de seamă ce vorbeşti.!! Între elementele componente pot fi intercalate alte părţi de vorbire: Îi lua pe toţi la rost. Îşi bate foarte rău joc de el. Sta adeseori de vorbă cu prietenul său.

L. adjectivale -grupuri de cuvinte care au valoarea unui adjectivNu se cuvine să-ţi pierzi prietenii cei cu credinţă. (credincioşi) Baiatul acela era de treabă. (cumsecade) Părea un om de seamă. (important)Am întâlnit un om cu stare. (înstărit, bogat) Dintre toţi copiii, fata cea mare era mai tacută şi mai cu judecată. (chibzuită)* se comportă ca un adjectiv: a) pot fi însoţite de artic. demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare; b) pot avea gr. de comparaţie: un om mai de nădejde; un băiat foarte de treabă.

3. Omonime = cuv. cu aceeaşi formă, dar cu înțeles total diferit. [EX: tură = piesă de sah; schimb; ocol]4. Cuv. polisemantice = cuv. care au m multe sensuri înrudite între ele [EX: coadă Vulpea are coadă stufoasă. Şi-a prins părul în coadă. Coada măturii s-a rupt.] 5. Antonime = cuv. cu sens opus. [EX: frumos -urât; încreți -descreți; normal anormal]6. Familia lexicala = cuprinde cuv. înrudite ca formă şi sens cu cel dat. [EX: floare floricică, florar, florăreasă, înflori, înflorit, înflorire, înfloritor]7. Câmp semantic/lexical = cuprinde cuv. care au o legatură de sens cu cuvântul dat. [EX: floare -grădină, petală, trandafir, narcisă, lujer, miros, corolă]8. Arhaisme = cuv. vechi, dispărute din uz. [EX: carte = cu sens de scrisoare (arhaism semantic); medelnicer, paharnic, logofat, stolnic (arhaisme lexicale)]

!! forme arhaice ale unor cuv, neacceptate de normele lit. actuale [EX: împle (umple)arhaism fonetic; aripe (aripi), inime (inimi)arhaisme morfologice]9. Regionalisme = cuvinte folosite numai în anumite zone ale țării. [EX: harbuz, lubenița = pepene; păpuşoi, cucuruz = porumb; bai = necaz, supărare]10. Neologisme = cuvinte noi, împrumutate din alte limbi. [EX: opac, computer, kitsch, fairplay]11. Sens denotativ = sensul propriu (de baza) al cuvântului; sensul obişnuit, comun, lipsit de conotaţii. [EX: stea = astru]12. Sens conotativ = sensul figurat al cuvântului, influenţat de context şi rezultat din experienţa personală a vorbitorului. [EX: stea = vedetă]

13. MIJLOACE INTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI: SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE (CONVERSIUNEA), DERIVAREA, COMPUNEREASCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE (CONVERSIUNEA) formarea unui cuv. nou prin trecerea de la o parte de vorbire la alta. 1. Substantivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) adverb: Toamna aceasta a fost ploioasă. -substantiv Toamna se coc fructele. -adverb b) adjectiv: "Zoe, fii bărbată!" 2. Adjectivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) subst.-prin articulare cu artic. hot/nehot/demonstr: Frumosul din natură este impresionant.-subst. El este un binevoitor.-subst. Cel harnic învață zilnic.-subs b) adverb -când determină un verb (nu un verb copulativ personal): El scrie frumos. - adverb Este frumos să-i ajuți pe ceilalți. - adverb

3. Pronumele personal îşi poate schimba valoarea morfologică în: a) substantiv -pron. personal de pers. I, singular, în nominativ poate deveni subst. prin articulare cu articol hotărât: Fiecare îşi are eul său. -substantivb) pron. reflexive -pron. pers. de pers. I şi a II-a, sing.+plural la dativ şi acuzativ, forme neaccentuate: Ea mă ceartă. -pron. personal Eu mă duc. -pron. reflexiv

4. Unele pronume nehotărâte/negative/reflexive pot deveni prin articulare substantive: Este la mijloc un ceva. El a ajuns un nimic, (un nimeni). Şi-a zis în sinea lui.

5. Pronumele posesive, demonstrative, nehotărâte, interogative, relative, negative şi de întărire îşi schimbă valoarea morfologică în adjective pronominale: Cărțile mele sunt acolo. -adj.pron.posesiv Ce, poezie reciți? -adj.pron.interogativ Fiecare copil învață zilnic. -adj.pron. nehotărât Spune-mi ce poezie reciți. - adj.pron.relativ Niciun elev nu lipseşte astăzi. - adj. pron. negativ El însuşi a scris această poezie. - adj. pron. de întărire Poeziile acestea sunt interesante. - adj.pron. demonstrativ

6. Numeralul îşi poate schimba valoarea morfologică în substantiv, prin articulare: Am luat un zece la istorie. Treiul n-a fost trecut în catalog.7. Verbul îşi poate schimba valoarea morfologică în substantiv, adverb, adjectiv: a)subst. Mersul pe jos e bun. b)adv. din participiu: Vorbeşte răstit. c)adj. din participiu/gerunziu acordat: Poezia recitată era lungă. Zăream coşuri fumegânde8. Adverbul poate deveni: a) substantiv - prin articulare sau alăturarea unui adjectiv Binele făcut aduce alt bine. b) prepoziţie cu regim de genitiv El priveşte înainte. - adverb Am sosit la şcoală înaintea colegilor mei. - prepoziţie c) adjectiv Tata era un bărbat bine. 9. Unele interjecții pot deveni substantive: Are un of. I-am ascultat oful. DERIVAREA cu prefixe Prefixe = sunete sau grup de sunete adăugate înaintea rădăcinii pt a forma un cuv. nou: străbun, necinstite, incapabil, împăduri, înnoda, dezaproba, reaşeza Clasificare:•După vechimea lor: 1. prefixe vechi (moştenite sau împrumutate): în-; des-; stră-; ne-; răz-; 2. prefixe neologice (noi): a-; ante-; con-; im-; in; inter-; ultra-; •Din pdv al sensului, prefixele sunt:

- pr. negative - care neagă sensul cuvântului: ne-/neimportant; in-/incomplet; i-/ireal;- pr. care exprimă ideea de repetiţie: răs-/răstălmăci; răz-/răz g ândi; re-/rescrie; - pr. cu sensul fără, lipsit de - cu ajutorul cărora se form. antonimele cuvintelor de bază: des-/descompune; dez-/dezorientat; de-/debloca; a-/anormal;- pr. cu sens de superlativ: ultra-/ultramodern; supra-/suprasolicitat; extra-/extraplat; hiper-/hipercorect; arhi-/arhiplin; prea-/preafrumoasă; super-/ superelegant-pr. cu sensul '"înainte": ante-/antebelic; pre-/prenume; -pr. cu sensul "împreună cu": con-/conlucrare; com-/compatriot; co-/cooperare; -pr. cu sensul "după": post-/postbelic -pr. cu sensul "împotrivă": anti-/antirăzboinic; contra-/contraindicat; -pr. cu sensul "sub limită": hipo-/hipoglicemie; sub-/subcutanat -pr. cu sensul "înăuntru": intra-/intramuscular, intravilan-pr. care sug. corelaţia: inter-/interdisciplinar, inrerreligios, internațional -pr. cu sensul "peste": trans-/transoceanic, transport -pr. cu sensul "pt ": pro-/pronume

Atenţie! Pt a denumi camera de aşteptare situată înaintea unei alte camere, a unui birou, se foloseşte cuvântul anticameră , care a fost împrumutat cu acest prefix (anti-) din limba italiană şi s-a fixat în limba română în această formă: EX: Ei aşteptau în anticameră, ca să fie primiți pt un interviu.

Dubla prefixare adăugarea înaintea rădăcinii sau a cuv. de bază a 2 prefixe: pădure-(a) împăduri/(a) re îm p ăduri; frunză-(a) înfrunzi/înfrunzit - ne în fr unzit; Atenţie! A nu se confunda prefixele cu elementele de compunere, numite şi prefîxoide:

aero-; auto; bi-; bio; di-; geo-; hemo-; hipo- (referitor la cai); hidro-; macro-; micro-; mono-; mulți-; omo-; orto-; poli; pseudo; tele-; etc.DERIVAREA cu sufixe Sufixe = sunete sau grupuri de sunete adăugate după rădăcină pt a forma un cuvânt nou: bunic; frunziş Clasificare:a) din pdv semantic (al sensului), deoarece sufixele pot da sensuri noi cuv. derivate:

- diminutivale, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mici decât cele obişnuite: -aş/copilaş, -cioară/mescioară, -el/băiețel, -ică/rămurică, -ioară/bolnăvioară, -uleț/ursuleț, -uş/bebeluş, -uță/căsuță etc.

- augmentative, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mari decât cele obişnuite: - an/băietan, -andru/copilandru, - oaie/căsoaie, -oi/măturoi, băiețoi etc.

-pt den. unei colectivităţi (ajută la formarea unor subst. colective): -ărie/rufărie; -ăraie/fumăraie, -et/brădet, -ime/tinerime, -iş/tufiş, -işte/porumbişte etc. -pt den. agentului (autor al acțiunii sau meseriaş): -agiu/camionagiu, -ar/fierar, -aş/cosaş, -er/oier, -ist/fochist, -tor/judecător etc. -pt den. însuşirii (sufixe adjectivale) -al/săptămânal, -ar/inelar, -aş/mărginaş, -at/pistruiat, -bil/locuibil, -iu/auriu, -cios/mâncăcios, -os/lemnos etc. -pt den. instrumentului: -ar/cenuşar, -ător/tocător; -niță/zaharniță etc. -pt den. unei noţiuni abstracte: -anță/cutezanță, -ărie/copilărie, -ătate/singurătate, -eală/greşeală, -ie/sclavie, -ime/istețime, -ință/folosință, -ism/huliganism, - ură/arsură etc. -pt indicarea modalităţii (sufixe adverbiale): -eşte/lumeşte, -iş/grăpiş, -âş/tărâş etc.

b) din punct de vedere morfologic, deoarece unele sufixe sunt specifice anumitor părți de vorbire: -substantivale: -ar/cronicar, -ământ/jurământ, -ătate/bunătate, -ătură/învățătură, -eală/amețeală, -eață/dulceață etc. -adjectivale: -al/anual, -aş/nevoiaş, -bil/locuibil, -cios/mâncăcios, -esc/prietenesc, -iu/cenuşiu, -ui/gălbui, -uriu/fumuriu, -os/lemnos etc. -verbale: -ăi(behăi), -ăni(clănțăni), -iza(ironiza), -ui(a bubui) etc. -adverbiale: -âş(târâş), -eşte(româneşte), -iş(pieptiş) etc.

Atenţie! Se pot forma serii derivate atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat (dubla sufixare): grădină+sufixul-ar= grădinar+sufixul-ie=grădinăre bute + sufixul -oi = butoi + sufixul -aş = bu

DERIVAREA parasintetică bute + sufixul -oi = butoi + sufixul aş = butoiaşDerivatele parasintetice sunt cuvintele formate în acelaşi timp cu sufix şi cu prefix: împădurit = îm + pădur + it (prefix + radical + sufix) Atenţie! Derivarea regresivă constă în eliminarea unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt pt a forma cuvinte noi. alint « (a) alinta; păr « pară; prun « prună; îndemn « (a) îndemna; cuget « (a) cugeta; joc « (a) juca; cânt (subst.) « cântec; descânt (subst.) « descântec etc.COMPUNEREA mijloc intern de îmbogăţire a vocab. „prin care 2 sau mai multe cuv. (de obicei în calitate de unităţi lexicale distincte) se unesc cuvânt nou"Compunerea se realizează prin:1. alăturare (parataxă): de la, Radu Ionescu; 2. contopire: cumsecade, despre; 3. abreviere: - iniţiale: C.F.R.;C.E.C. - iniţiale şi cuvinte: F.C. Corvinul ASIROM, Atenţie la scrierea cuvintelor compuse! Se scriu într-un cuvânt:-cuvinte compuse dintr-un subst. precedat de un adjectiv propriu-zis sau de un numeral: bunăstare, bunăvoinţă, dreptunghi, lungmetraj, scurtcircuit;-cuvinte compuse din subst. + prepoziţie untdelemn;-cuvinte compuse din prepoziţie + subst. sau verb la supin: demâncare, fărădelege, deînmulţit;-adjective formate din cuvinte întregi existente şi independente în limbă: binecuvântat, clarvăzător, binefăcător, atotştiutor; -numerale compuse: unsprezece, douăzeci, tustrei, câteşpatru, dintâi;-verbe compuse cu adverbul bine şi verbe în componenţa cărora intră elemente de compunere care nu există şi independent în limbă: a binecuvânta, a binevoi;-verbe la modurile participiu şi gerunziu forma negativă, cu mai: nemaivăzut, nemaiauzit, nemaivăzănd, nemaiauzind; -adverbe de tipul: deasupra, deplin, desigur, dinăuntru, deseori, degrabă, oricând, nicicând, niciunde; -prepoziţii compuse: dinspre, despre; -conjuncţii compuse: aşadar, întrucât, precum, vasăzică; -unele interjecţii: iacătă.Se scriu cu cratimă:

*subst. compuse din 2 subst. cu formă de nominativ-acuzativ, primul termen schimbându-şi forma: câine-lup (câini-lup); redactor-şef (redactorului-şef);Atenţie! În cazul altor compuse se modifică al doilea termen: nord-vest (nord-vestul). *substantive compuse dintr-un substantiv precedat/urmat de un adjectiv: bună-credinţă, rea-voinţă, argint-viu.Atenţie! La asemenea tip de compuse, se modifică primul termen: buna-credinţă, reaua-voinţa, argintului-viu.- substantive de tipul: prim-ministru (prim-ministrului);- substantive compuse dintr-un substantiv şi un substantiv cu formă de genitiv: floarea-soarelui (florii-soarelui);- nume geografice ori teritorial-administrative: Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Leheni-Gară;- anumite nume de familie sau nume de persoane compuse: Ana- Maria, Ionescu-Tismana etc;- nume de personaje istorice şi literare: Ali-Baba, Aleodor-împărat, Baba-Cloanţa, Păunaşul-Codrilor, Zăna-Zorilor; - adjective de genul: albastru-azuriu, instructiv-educativ, austro-ungar, nord-american, aşa-zis, drept credincios, liber-cugetător, nou-născut, propriu-zis;- adverbe: astă-vară, astă-noapte

13. SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ (tehnica ingambamentului) la începutul unora dintre versuri are rolul de a marca fluiditatea discursului şi de a îi conferi aspect mai apropiat de cel al fluxului neîntrerupt al gândirii. Opțiunea pentru această grafie este specifică modernismului şi neomodernismului, curente literare refractare la canoanele prozodiei clasice.

ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE 1. Cratima [-] caracter permanent: dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, nu dă îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, sau accidental: de-abia sau de abia, n-am sau nu am• marchează pronunțarea fără pauză a 2/3/4/5 cuvinte alăturate - (s-a dus, a luat-o, ducându-l, ducându-se, aducere-aminte, luare-aminte)-(dându-ni-le, dându-le-o, pop. jelui-m-aş, înv. întreba-se-vor)-(ducă-se-pe-pustii, înv. face-li-se-va) -(un) lasă-mă-să-te-las. • Uneori pronunțarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări fonetice (ci numai morfologice sau de topică) ale cuv2 implicate (pare-se față de se pare) sau poate duce la pronunțarea într-o singură silabă a unor cuv2 care, în alte situații, formează silabe diferite: am văzut-o față de înv. o am văzut. • Semnalează producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, şi anume a eliziunii. elidarea unei vocale

*Eliziunea obligatorie (dintr-un < dintru + un; într-adevăr < întru + adevăr; m-a (văzut) < mă + a; s-a (zis) < se + a (zis)) facultativă (c-a văzut/că a văzut; după o oră/dup-o oră, fără a vorbi/făr-a vorbi; n-a văzut/nu a văzut; n-o să vadă/nu o să vadă).

• redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- şi re- pt cuv care încep cu îm-, în- notând afereza lui î- la începutul cuv2 de bază (ne-mpăcat, ne-ncetat față de rostirea în tempo lent neîmpăcat, neîncetat; de-mpărţit, de-nmulţit față de deîmpărţit, deînmulţit). Posibilitate este exploatată în poezie, din rațiuni prozodice (păstrarea măsurii versului): Ne-nţeles rămâne gândul /Ce-ţi străbate cânturile... ME. • uneşte elem2 unor cuv2 compuse: m-mult-ca-perfect. •uneşte componentele unor locuțiuni: calea-valea •Desparte silabele unui cuv. pronunțat sacadat• uneşte componentele unor grade de rudenie sau relații sociale + adj. posesiv: mamă-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-su/ta-su• se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă (lt.-maj., N-V, S-E pt locotenent-major, nord-vest, sud-est). • poate lega unele interjecții identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, hai-hai, ham-hampâş-pâş, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca). • poate lega unele cuv2 ce se repetă identic (foarte-foarte, încet-încet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificări (încet-încetişor, singur-singurel)

în cazul versurilor, contribuie la menținerea măsurii constante şi a ritmului în proză, conferă un ritm mai rapid rostirii*LIRIC: În structura “......”, din pdv grafic, cratima are rolul de a marca căderea vocalei/consoanei ....î..... şi dispariția unei silabe, iar din pdv fonetic, semnalează rostirea legată a celor două cuv2 (şi evitarea hiatului). Acest lucru contribuie la păstrarea măsurii şi a ritmului poeziei şi la sporirea muzicalității textului.

2. Linia de pauză [–] apoziţie ce cuprinde o explicaţie suplimentară cu rol de nuanţare +separarea vorbirii directe de cea indirectă9. Linia de pauză [–] crearea unei metafore explicite (în care sunt prezenţi şi termenul substituit, şi cel metaforic)

marchează absenţa predicatului sau a verbului copulativ. (Ea – frumoasǎ, el – bogat!) Semnalează o completare în discursul poetic, introduce o explicaţie sau prezintă o circumstanţă, plasând accentul asupra acestui enunţ: ” Iubeşti – când simţiri se deşteaptă....” (L. Blaga, Iubire), ”O! Sufletul – curatul argint de-odinioară” (Al. Macedonski, Pe balta clară) LIRIC: Izolează o propoziţie incidentă care marchează planul vorbirii indirecte, al reflexivităţii limbajului: „I-auzi corbii”– mi-am zis singur...şi-am oftat (G.Bac.) poate ajuta la crearea unei muzicalităţi aparte prin sugestia unui anumit tempo : Și norii albi–şi crinii suavi–şi balta clară/ Și sufletul–curatul argint de-odinioară Separă planuri lirice (aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut, etc) Marcă a unei tensiuni lirice deoseb, plasată după un enunţ cu car. confesiv, induce cititoru. conştiinţa gravităţii mărturisirii: Carbonizat, amorul fumega – / fracturează discursul poetic şi amplifică starea eului liric, marcând dezarticularea gândului. Parfum de pene arse..

3. S. intrebării* [?] marchează conturul intonaţional al unui enunţ interogativ poate sug. sentim 2 şi stări sufleteşti: suferinţa/uimirea/nehotărârea/indignarea adresare retorică în discursul evocativ al unui erou din trecul istoric evidenţiază starea de incertitudine/starea meditativă a EL (in fcţie de sit.)

Propoziţiile interogative care reprez. de fapt false întrebări se numesc interogative retorice. Vorbitorul comunică ceva, vrând să sublinieze mesajul, să-i impresioneze şi să-i implice pe ascultători (cititori). Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine? (M. E. Călin, File din poveste)

4. Punctele de suspensie* […]*în textul lit.semn grafic, dar şi de tonalitate care marchează discursul fragmentar, de tip reflexiv/meditativ, sug. interiorizarea trăirilor/a gândurilor (a aut/EL)*pt genul liric: evidenţiază tensiunea lirică

accentuează o stare, un sentimentcaracterul meditativ, invită la reflecţiecontinuitatea, prelungirea unei stări/acţiuni

*pt genul epic/dramatic:marcheează întreruperea şirului vorbirii pers., exprimând caracter meditativ, ritm precipitat al vorbirii, surpriza, uimirea, incoerenţa exprimării, dezamăgirea...

*o pauză psihologică, intenţionată, ce accentueaza sentimentele exprimate in text (melancolie, indoială, durere, regret)*deschid diverse perspective de interpretare a mesajului: disperare, meditaţie, nedumerire, îngîndurare, suspendare, renunţare, haos în gîndire*la sf. unor unităţi sintactice, indică posibilit. continuării gândului, o invitaţie la reflecţie

5. Virgula [,] serveşte la redarea grafică a ritmului vorbirii şi a intonaţiei•În propoz. *izolează substantive sau pronume în cazul vocativ (– Mama, mi-e foame!) *izolează interjecții (– Mai, dar frumos îţi sade!)

*izolează cuvinte incidente (Am rezolvat, iată, corect problema.) *izolează apoziții simple sau dezvoltate (Colegul meu, Radu, e cel mai bun.) *izolează complem. circumst. de loc/timp/mod asezate înaintea vb (Seara, în parc, cânta o privighetoare.) *leagă termenii unei enumerații (creând impresia unei acumulări): Fata mosului era harnică, bună, cuminte*leagă termenii unei repetiții (rol: accentuează ideea poetică): Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare.-ME; Cântecul trist, cântecul cel m trist

•În frază leagă propoziții de acelaşi fel în raport de coordonare (Vine, se uită, pleacă.; Nu ştie să scrie, să citească, să socotească.); separă o prop. subordonată de regenta ei (Era atât de obosit, încât a adormit pe loc.); o propoz. incidenta de restul enunţului (–Hai acasă, zise mama) separă pronumele în vocativ de o apoziţie dezvoltată: Tu, monstru al fierbintelui Egipt...

•Se folos. *înaintea unor conjuncții adversative (dar, iar, însa, ci) *înaintea unor conjuncții conclusive (deci, asadar) *înaintea unor conjuncții care se repetă (Fie pleci, fie ramâi.) *după adverbele de afirmaţie şi de negaţie: Da, mărturisesc.*marchează juxtapunerea: Ei au fost azi, noi megem mâine *în interiorul unor locuț. adverbiale cu struct. simetrică: cu chiu, cu vai; de bine, de rău*între interjecții identice care se repetă (cioc, cioc, cioc; ham, ham) sau între interjecții cu valoare apropiată (trosc, pleosc)*între cuvinte care se repetă — identic (doar, doar; încet, încet) — sau cu unele modificări: încet, încetişor.

6. Semnul exclamării* [!] în propoz., izolează vocative şi interjectii, înlocuind virgula, când subiectul vorbitor nuanţează o atitudine imperativă, exclamativă, optativă, marcând intonaţia marchează grafic intonaţia frazelor şi a propoziţiilor exclamative (Ce ochi frumosi are Ioana!) sau imperative (Fugi de acolo!). după interjecţiile (Ei!) şi vocativele (Domnilor!; Onorabili cetăţeni!) care exprimă stări afective şi sunt considerate cuv2 (sau părţi de frază) independente. în textul literar, induce ideea dorinței, a atitudinii marcate de patos, de elan vitalist (în poezia modernistă, la L.Blaga, T.Arghezi etc).

- poetul (eul liric) îşi exprimă revolta, durerea de care poate fi cuprins un suflet răvăşit; îşi exprimă admiraţia ce nu poate fi redată prin cuvinte;- exteriorizează starea de spirit (a poetului, a eului liric), o face cunoscută cititorului

* marchează sensul exclamativ şi sfârşitul propoz/tonalitatea exclamativă/intonația specifică unei interjecții dar şi participarea afectivă a aut., accentuând sentim2 exprimate marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească: suferinţă, bucurie, deznădejde, admiraţie, regret, dezaprobare etc. Contextul are un rol foarte imp. în identificarea corectă a acestei stări.Prezenţa propoziţiilor exclamative într-un text narativ (când nu aparţin pers2) indică implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului liric. În amândouă situaţiile, propoziţiile exclamative imprimă textului o notă puternică de subiectivitate.

7. Punctul [.] ca semn ortograficdupă abrevieri: s.a.m.d. ca semn de punctuaţie marchează sf. unei prop/fraze independente ca înţelessf. unei idei poetice la sf. unor prop2 enunţiative scurte şi repetate sau la fragmentarea propoz2 şi a frazelor, măreşte expresivitatea textului, sugerând stări sufleteşti tensionate (zbucium sufletesc) ,,Aprinde lumânarea. E galben ca ceara. Se uită la icoane. Se închină. Şi-şi aduce aminte de D-zeu”. ,,H-Tudose”-B.Şt.Delav. Personajul este neliniştit, iar ac. stare se reflectă în acţiunile sale sacadate, idee ce ia forma unor propoziţii, fraze; imprimă uneori textului narativ un anume dinamism, iar alteori contribuie la realiz. gradată a tensiunii.

8. Ghilimelele [""/<<>>] semne grafice care se întrebuinţează atunci când reproducem întocmai un text spus sau scris de altcineva [""] marchează grafic citarea cuv2 altcuiva în propriul discurs iar [<<>>] sau ghilimele franţuzeşti, marchează grafic folosirea unui citat în interiorul unui citat* ghilimelele utilizate în finalul poeziei au rolul de a include reproducerea vorbirii directe a eului poetic, care se adresează cosmosului!!!!!! PREZENŢA PROPOZIŢIILOR EXCLAMATIVE, INTEROGATIVE ŞI A PUNCTELOR DE SUSPENSIE ÎNTR-UN TEXT NARATIV SUNT MĂRCI ALE ORALITĂŢII.

9. Apostroful ['] - este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit în ortografia românească actuală. notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid în stilul beletristic — în proză şi în teatru pt caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor î n textul literar ( poezie ) are rol fonetic , marcând elidarea unui sunet ,” Frumosu-i păr de aur desfăcut/Cădea pân’ la câlcâie…” sau a unei silabe ( O, vin', al nopţii mele domn, /De ce nu vii tu, vină... Eminescu), contribuind la păstrarea măsurii versurilor notează căderea accidentală: - a unui sunet: CONSOANĂ [al'fel (altfel), cân'va (cândva), da' (dar), dom' (domn)] sau VOCALĂ [altădat' (altădată), făr' de (fără de) - a mai multor sunete sau silabe [dom'le (domnule), 'neaţa (bună) dimineaţa)]. poate apărea: ·la începutul unor cuv2 ['nainte (înainte)] ·în interiorul unor cuv2 [dom'le (domnule)] ·la sfârşitul unor cuv. [domnu' (domnul) , scoal' (scoală)] la căderea unui sunet se prod. într-un cuv. scris în mod obişnuit cu [-], se fol. numai ['] (înlocuieşte şi cratima) [înşir'te, mărgărite (înşiră-te); mam'mare (mama-mare); sor'ta (soră-ta)]. În urma căderii pot apărea în alăturare 2 sunete care nu form. o silabă, ['] marcând limita dintre silabe [Sal'tare, taică (Salutare] Poate avea rol expresiv, fiind o marcă a registrului arhaic*are rolul cratimei, pe care o substituia în ortografia secolului al XIX-lea. Marchează grafic căderea vocalei/consoanei..... din pronunțare şi contribuie la păstrarea măsurii şi a ritmului poeziei, prin reducerea numărului de silabe

14.Punctul şi virgula [;] semn de punctuație care marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct. se fol. pt a separa în cadrul unei fraze, propozițiile/grupurile de propoziții care sunt independente sintactic, dar care din punct de vedere semantic, sunt suficient de apropiate pentru a forma un întreg. [ex: În cazul de faţă, legătura semantică este dată de prezenţa aceluiaşi element central, gerul, a cărui descriere face obiectul strofei .]

TEORIE LITERARĂTE lit.=aspectul general al realitățiii înfățişat în op. lit. într-un mod artistic, într-o viziune personală.[EX: natura, , creația, moartea, timpul, copilăria, răzb., satul]

MOT lit. = aspect concret al unei teme evidențiat în op. lit. [EX: motive legate de tema naturii: lacul, izvorul, codrul, iarna, vara, marea, luna, stelele, soarele]

Eu liric = individualitate creatoare diferită de persoana reală a aut., prin intermed. căreia acesta îşi face simţită prezenţa în textul poetic. Mărci ale EL = cuv. şi forme gramaticale ale unui cuv. prin care se manifestă subiectivitatea în text [EX: pron. la pers. I – eu, mă, mie, mine, m- sau la pers. a II-a – tu, tine, te, ţie; verbe la pers. I – plec, aduc, las; interjecții – ah, oh, vai; subst. în cazul vocativ care arată adresarea directă; adj. posesive – mea, ta).

Figuri de stil 4 categorii, în funcţie de nivelul la care se produc:a. nivel fonetic: *rima *aliteraţia (Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Prin vulturi vântul viu vuia) *asonanţab. nivel sintactic/de construcţie - inversiunea (vesela, verde câmpie, duioasele-amintiri)

-repetiţia -enumerația (Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare)

-chiasmul (fig in X: Viu floriile cu soare/Şi soarele cu Florii) -anafora - repetarea aceluiaşi cuv la încep. m multor ver 2 / prop 2 / fraze pt accentuarea unei idei sau pt obț. unor simetrii !!!

c. nivel semantic epitet (buze dulci, noapte neagră) metaforă (corola de minuni a lumii, leoaică tânără, iubirea) oximoronul (Harap-Alb) simbolul comparație (faţa-i roşie ca mărul) hiperbola (are o gură cât o şură; s-a făcut inima cât un purice) personificare (pădurea tace)d. figuri de gândire - antiteza, alegoria, figuri retorice - exclamaţia şi interogaţia retorică

Prozodia - măsura - nr.de silabe dintr-un vers - rima *împerecheată (aabb) *încrucişată (abab) *îmbrăţişată (abba) *înlănţuită (aba) *mixtă (îmbinarea versurilor rimate diferit) *monorimă (aaaa)

*semirima (xaxa): "Pe aceeaşi ulicioară/ Bate luna la fereşti./ Numai tu de după gratii/ Vecinie nu te mai iveşti. " *vers alb (fără rimă). - ritmul *trohaic (prima silabă accentuată) *iambic (a 2 silabă accen.) *amfibrahic 1+3- neaccent., 2- accen.: Pe vodă-l zăreşte călare trecând –G.Coş)Imaginar poetic - reprezintă întregul sistem de mijloace artistice (figuri de stil, imagini artistice) care redau VDL a scriitorului, evocÂnd forţa creatoare a acestuia.

Trăsăturile genului liric / încadrare în genul liricOPERA LIRICĂ - op. în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile, ideile şi sentimentele cu ajutorul EL (vocea autorului în text) predomina subiectivitatea-aut. prez. în mod dir. propriile gând2, idei şi sentim2 cu ajut. EL, care poate apărea in dif. ipostaze: îndrăgostitul, revoltatul, gânditorul, căutătorul unui ideal-modul principal de expunere monologul liric (adresat sau nu), dar poate apărea şi descrierea-limbajul este sugestiv şi expresiv, folosindu-se imaginile artistice + figurile de stil + cuvinte cu sens figurat-text structurat în St+Ve; muzicalitatea limbajului realiz. prin elem.de proz. (rima/ritmul/măsura) şi fig2sintactice (repetiţii/refrene), de sunet (aliteraţii/asonanţe)- EL isi face simţită prezenţa în text prin mărci lexico-gramaticale verbe + pronume la pers I lirism confesiv (confesiune lirică)- EL isi face simţită prezenţa în text prin mărci lexico-gramaticale verbe + pronume la pers II lirism adresativÎncadrarea în genul liric

Poezia .... , scrisă de.... , aparţine genului liric, autorul exprimându-şi direct ideile, sentimentele prin intermediul vocii eului liric care îşi face simţită prezenţa prin mărci lexico-gramaticale ca: pron şi vb la pers I (lirism confesiv) / pron şi vb la pers II (lirism adresativ). Caracterul liric al textului este subliniat prin structurarea în versuri, grupate în... strofe, valorificându-se astfel muzicalitatea limbajului realizată prin rima....., măsura de..... silabe şi ritmul....... .

Sentim2 EL sunt prezentate gradat, po conturând imagini de un lirism profund. Titlul po,... , dezvăluie subtil conţinutul ideatic al creaţiei artistice, sugerând...Modurile de expunere specifice sunt: descrierea (în pasteluri) şi/sau monologul; limbajul este expresiv, are valenţe artistice, prin folosirea figurilor de stil,

imaginilor artistice care surprind stările fiinţei poetice. Limbajul artistic este sugestiv, cu multe figuri de stil, dintre care atrag atenţia.... precum şi fascinante imagini artistice realizate cu mare forţă plastică (.......) prin intermediul cărora eul liric îşi exprimă sentimentele şi trăirile provocate de.......

Identificarea tipului de lirisma) Lirism subiectiv: mărci: pron/adj pronomin. posesive (meu, mea)/vb.pers.I (monolog confesiv)/vb.pers.II (monolog adresat)/interogaţii+exclamaţii retorice

-monolog liric/confesiune: discurs la pers.I: Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată/ Pururi tânăr,înfăşurat în manta-mi...-monolog cu caracter gnomic-pers.I pl. cu valoare generică: Tot astfel când al nostru dor..”-monolog adresat/invocaţie poetică: pers.I sg.+pers.II-a sg.: Când deodată tu răsărişi în cale-mi,/ Suferinţă tu, dureros de dulce..-monolog autoadresat: pers.I + pers.II-a sg.(vocativ): Noi treceam alunecând...-discurs dialogic-pers.Isg.+pers.II-a sg., alternativ emiţător/receptor: Tu eşti o noapte, eu sunt o stea-/Iubita mea./Eu sunt un templu, tu eşti un zeu–Iubitul

meu-discurs adresat cu caracter gnomic-pers.II-a sg./pl., cu valoare generică: Spectator ca la teatru, tu în lume să te-nchipui.. -discurs adresat/invocaţie poetică-pers.II-a sg.+ formule ale adresării: Ai murit tu? Lumea şi astăzi n-o crede/Înfăşurat în manta-ai coborât piedestalul.-discurs evocativ/invocaţie poetică-pers.II-a sg.+ formule ale adresării: Cu geanta ta m-atinge pe pleoape,/Să simt fiorii strângerii în braţe-/Pe veci, pierduto,

veşnic adorato!b) Lirism subiectiv impersonal -absenţa pers. I, prezenţa vb şi pron2 la pers. a III-a, a.î. deşi în text se distinge o sing. voce lirică, ea este impersonală, nu lasă să

transpară sensibilitatea autorului (Barbu, Alecs-Iarna )c) Lirism obiectiv:

-discurs descriptiv de tip tablou- pers.III-a sg./pl.: Peste vârfuri trece luna,/Codru-şi bate frunza lin/Dintre ramuri de arin, /Melancolic cornul sună.-discurs descriptiv de tip portret-pers.III-a sg.: Numai poetul, /Ca păsări ce zboară/Deasupra valurilor,/Trece peste nemărginirea timpului.-discurs obiectiv de tip reflexiv/gnomic-pers.III-a sg., pl.: Vreme trece, vreme vine/toate-s vechi şi nouă toate...-d.ob., lirică a rolurilor-p.III-a.sg/pl: Din tronul lui de piatră bătrânul preot vede/Şi-n vânturi el ridica adâncul glas de-aramă,/........, el noaptea o recheamă-discurs obiectiv, lirică a măştilor- pers.III-a sg./pl. (m. multe măşti ale eului liric /voci lirice, vag fir epic, dialogul ca modalitate de expunere): Ea il privea cu un surâs,/El tremura-n oglindă./Căci o urma adânc în vis/De suflet să se prindă...

Mărci ale adresării directe:substantive în cazul vocativ (Ioane!) // verbe la imperativ // verbe şi pronume la persoana a II-a // interjecţii predicative (Hai!; iată!)

Trăsăturile descrierii literare -Este subiectivă, deoarece prezintă viziunea proprie unui eu liric aflat într-o ipostază contemplativă-Preferinţa pentru folosirea cuv cu s.conotative, ce intră în structura unor figuri de stil precum…. sau prezenţa imag2 viz/aud/olf/mot.-La niv.morfol. predomină subs. şi adj. (cele mai multe devenite epitete), ce compun imaginarul poetic-Poetul descompune realitatea şi o recompune după legile propriei subiectivităţi.

Elemente de compoziţie a textului poetic Imaginarul poetic * Titlul * Incipitul * Relatiile de opozitie * Relatiile de simetrie * Motivul poetic * Laitmotivul / motivul central [elem. de recurenţă care are rolul de a accentua, prin repetitie, o anumita unitate poetică. Poezii în care sunt prezente laitmotive Floare albastră, Plumb, Eu nu strivesc corola de ….

Figurile semantice / tropii Oximoron ........................... Suferinţa tu, dureros de dulce – M. E. Personificarea ..............Dormeau adânc sicriele de plumb – G. B. Alegoria – fig. de stil complexă (ce se poate constitui dintr-un şir de metafore, comparaţii şi personificări), constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete (condiţia omului de geniu în “Luceafărul” – M. Eminescu). Metafora – fig. de stil care constă în denumirea „obiectului” (lucru, fiinţă, acţiune) cu un cuvânt impropriu şi anume cu numele altui obiect asemanător, folosit nu ca noţiune (sinonim), ci ca imagine care să evoce obiectul asemănat, comparat (Lumina mea – Lucian Blaga, unghia îngerească – T. Arghezi). Comparaţia – fig. lexico-gramaticală a ambiguitatii cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între 2 obiecte; nu-şi propune să definească obiectul comparat, ci sa-l evoce, adică să trezească imaginea vie a obiectului (Voi fi roşie ca mărul M. Eminescu). Eufemismul – fig. de stil prin care se înlocuieşte în vorbire/scris un cuv. sau o expresie care desemnează ceva neplăcut/jignitor/obscen printr-o expresie…. Euf. îndulceşte expresia unei idei pe care respectul faţă de noi înşine şi faţă de alţii ne împiedică să o numim cu adevăratul său nume (a închis ochiia murit) Hiperbola – fig. de insistenţă care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micşorând imaginea obiec. peste limitele sale fireşti. Este generată de impulsul unui sentim. put. (de admiraţie/dispreţ/indignare/revoltă) ori din nevoia irezistibilă de a ridiculiza obiectul (Toata floarea cea vestită a întregului Apus – M. E.). Antiteza – fig. de stil care constă în asocierea, în acelaşi enunţ sau context mai larg, a unor idei, imagini sau noţiuni cu sens contrar, menite să se puna în relief una pe cealaltă (Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează – M. Eminescu). Simbolul – fig. de stil ce constă în reprezentarea generalului prin particular prin procedeul substituirii (simb. florii albastre–M.E., s. Pb –G.B., s. luminii–L. Blaga)

Sinestezia – (procedeu specific simbolist) fig. de stil ce presupune simultaneitatea unor senzatii de natura diferită (O pictură parfumată cu vibrări de violet -GB)

Figurile sintactice Repetiţia – procedeu ce presupune reluarea cu intenţie a unor cuv., structuri sau chiar fraze, cu scopul de a accentua sentimente, stări, trăiri (Care vine, vine, vine, calca totul în picioare – M. Eminescu). ! Enumeraţia – fig. sintactică ce constă în înşiruirea unor termeni din aceeaşi categorie gramaticală sau înrudiţi atrage atenţia asupra unor însuşiri / caracteristici ale unor fiinţe, trăiri, sentimente, obiecte. (Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic... – M. Eminescu). ! Inversiunea – fig. sintactică ce presupune schimbarea ordinii cuvintelor într-un enunţ. Inversiunea are rol afectiv, accentuând anumite structuri ale textului (Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă – M. Eminescu). !

Figuri de sunet Aliteraţia – fig. ce constă în repetiţia unor consoane/silabe, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ (onomatopeic) ori expresiv (simbolic); efectul aliteraţiei se obține, de cel m multe ori, prin accentul afectiv pe care-l poartă sunetele repetate (Luna tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci – M.E.). Asonanţa – fig. ce constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte; atunci când este vorba de omofonia vocalei finale accentuate a versului, avem de-a face cu o rimă imperfectă (Parc-ascult şi parc-astept – M.Eminescu). Eufonia – utilizarea unor sunete / grupuri de sunete muzicale, armonioase, ce au ca efect o impresie acustică placută (Şi dacă... – M. Eminescu).

Imaginile artistice sunt realizate cu ajutorul figurilor de stil şi se caracterizează prin expresivitate* reprez. reflectarea subiectivă, artistică a realităţii, sunt produse ale imaginaţiei creatoare*transfigurează realitatea în maniera estetica, determinată de VDL a scriitorului. Imagini vizuale – transpun artistic un peisaj care poate fi receptat de cititor prin simtul visual (“Dormeau adanc sicriele de plumb” – G. Bacovia). Imagini auditive – dezvoltă elemente acustice, cu rol de a reda cât mai expresiv atmosfera descrisă (Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna– VV) Imagini olfactive – propun transpunerea unei game de mirosuri /parfumuri (“Sub sirul lung de mandri tei” – M. Eminescu). Imagini tactile – transmit ideea unui obiect palpabil, concret (“Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate” – M. Eminescu). Imagini gustative – antrenează simtul gustativ al receptorului (“dulce ca o zi de vara” – M. Eminescu). Imagini dinamice – au rolul de a transmite ritmul în care se desfasoara o anumita secventa (“Care vine, vine, vine, calca totul în picioare” – M.E.). Imagini statice – transpun artistic senzatia de amortire a peisajului (“Niciun zbor în atmosfera, pe zapada - niciun pas” – V. Alecsandri).

Apartenența poeziei ......... la SIMBOLISM este motivată de... cultivarea simbolurilor (................), preferința pt spațiile pustii/izolate (................),sentimentul de singurătate (................), obsesia culorilor (................) şi a unor instrumente (................) pt a exprima anumite stări sufleteşti,natura dezolantă/anostă care invită la nevroză/la tristeţe/angoasă,*Olfactivul (cadavre, morţi……) sugerează stări ale eului poetic *Sunt prezente teme şi motive simboliste: soarta poetului condamnat şi izolat, iubirea, golul, singurătatea, tristeţea, nevroza, sentimentul morţii, plictisul, oraşul, viaţa târgurilor provinciale, ploaia, parcul, cimitirul, abatorul, boala, bolnavii, cainii, corbii, intrumente muzicale [clavirul, pianul, flautul,vioara,fanfara], culori simbolice [galben, alb, gri, negru, violet,verde], iubirea-cauză de nevroza.La nivel formal, întrebuințarea versului cu valoare de laitmotiv (acolo unde ai un vers care se repetă!!) creează o muzicalitate aparte a discursului liric, în tonalitate sumbră şi melancolică.Sinesteziacombinarea mai multor senzatii de natura diferita: olfactive, vizuale, auditive într-un epitet metaforic sau o metaforă (“ sunet violet” ,”Primavara...o pictură parfumată cu vibrări de violet”)este prezentă estetica uratului prin …………

*Ca orice poezie simbolistă, apelează la toate simţurile pt o receptare totală şi profundă a stărilor poetice exprimate.************ Alexandru Macedonski, G.Bacovia, Ion Minulescu, Ştefan Petică, Traian Demetrescu, A.Maniu, I.Vinea, Traian Demetrescu, D.Anghel, M.Cruceanu

Apartenența poeziei ......... la MODERNISM este motivată de... concentrarea mesajului într-o zonă de mister a sensurilor cultivarea unei formule prozodice inovatoare (versul liber)renunțarea la strofa clasică asimetria strofelor, inegale ca număr de versuriinegalitatea măsurii versuluifolosirea consecventă a ingambamentului, figură sintactică de continuare a ideii poetice de la un vers la altul prin înlănțuire gramaticală,

*La nivelul conținutului prezența simbolurilor -păsările negre, umbra – pluralitatea sensurilor, obținută prin încifrarea expresiei artistice cu ajut.fig2de stil (.), ambiguitatea limbaju. şi caract. reflexiv al lirismului

sunt alte elemente care susțin încadrarea în lirica modernă a acestui text poetic.se impune estetica urâtului (trăsătură prezentă în poezia lui T.Arghezi) apar metafore surprinzătare, revelatorii (trăsătură prezentă în poezia lui Blaga) intelectualizarea emoţiei (trăsătură prezentă în poezia lui Barbu)o caracteristică dominantă ar fi ambiguitatea limbajului.

************* L. Rebreanu, I. Barbu, C. Petrescu, H. P.-Bengescu, Tudor Vianu, Ilarie Voronca, G. Călinescu, Vladimir Streinu, Tristan Tzara, T. Arghezi, Eugen Ionescu, Geo Bogza, Gellu Naum, Anton Holban, P.Constantinescu, G.Brăescu

Apartenența poeziei ......... la ROMANTISM este motivată de... prezența temelor şi a motivelor romantice (iubirea pierdută, despărțirea, vântul, povestea etc.) preferința poetului pentru meditația elegiacă pe tema trecerii ireversibile a timpului şi a morțiiimaginarul poetic de factură romantică: timpul nocturn al meditației, prezența unei naturi terestre şi cosmice care potențează starea de spirit a îndrăgostitului, nelipsitele motive - luna, steaua, izvorul. Starea poetică de reverie şi idealizarea iubirii completează lista argumentelor.Cultivă sensibilitatea, imaginația şi fantezia creatoare, minimalizând rațiunea şi luciditatea.Promovează inspirația din tradiție, folclor şi din trecutul istoric.Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturnAcordă o importanță deosebită sentim2 omeneşti, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense, fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare

Apartenența poeziei ......... la NEOMODERNISM este motivată de...

COMENTAREA UNEI STROFE - surprinederea ideii de ansamblu, sesizarea modalitatii de expunere (monolog, descriere), tipul de lirism, discutarea proceeelor stilistice sau evidentierea campurilor semantice, observatii la nivel prozodic (rima, masura)

TITLUL

!!! Ca element paratextual, titlul oferă cititorului o cheie de lectură, contribuind la transmiterea mesajului operei. Titlul poeziei Noi şi pământul dezvăluie subtil conţinutul ideatic al creaţiei artistice, fiind alcătuit din pron pers noi (care exprimă motivul cuplului) şi subst. articulat pământul.!!! Sens conotativ/denotativ (dacă e figură de stil)!!! Legătura cu textul poate fi reluată în incipit – se regăseşte în text ca motiv central, sug tema textului – în text se găsesc cuvinte din acelaşi câmp semantic

MODALITĂŢI DE REALIZARE A MUZICALITĂŢII: tehnica refrenului aliterațiile şi asonanțele versurile inegale dispunerea strofică

TEXTUL NARATIV (GENUL EPIC) – are ca mod principal de expunere naraţiunea, îmbinată cu descrierea, dialogul, monologul. Într-un astfel de text există acţ, pers2, narator, indici spațiali şi temporali. Din pdv lexical, predomină verbele. Narațiunea poate fi obiectivă (la pers. aIII-a) sau subiectivă (la pers. I).**elementele definitorii ale operei epice sunt: naratorul, acțiunea, personajele, preponderența narațiunii ca mod de expunereNaraţiunea – mod de expunere predominant al genului epic, implicând existența unui narator care prezintă fapte la care participă personaje.Descrierea – mod de expunere prin care se înfățişează trăsăturile unui peisaj (descriere de tip tablou) sau ale unui personaj (descriere de tip portret) cu ajutorul unor imagini artistice vizuale, auditive, de mişcare, olfactive. Într-o descriere literară, autorul îşi exprimă viziunea proprie, foloseşte un limbaj expresiv (expresivitatea este dată de folosirea figurilor de stil, a sensurilor conotative). Din punct de vedere lexical, într-o descriere predomină substantivele şi adjectivele, acestea având rol de epitete sau intrând în alcătuirea unor metafore sau personificări.Tipuri de narator: –omniscient: povesteşte la pers. a III-a fără să se implice în faptele relatate; ştie totul despre personajele operei, le cunoaşte gândurile, intenţiile, emoţiile; exemple de opere în care naratorul este omniscient: Ion de L. Rebreanu, Baltagul de M. Sadoveanu, Moara cu noroc de Ioan Slavici, E. Otiliei de G. Călinescu; –narator-personaj: relatează la pers. I şi participă la acțiune; se implică în ceea ce povesteşte, are o perspectivă subiectivă asupra întâmplărilor relatate; exemple de opere în care naratorul este personaj: Ultima noapte de dragoste, întâia … de C. Petrescu, Patul lui Procust de C. Petrescu, Maitreyi de M. Eliade; –narator-martor: un pers. care a asistat la evenimentele narate, poate fi atât obiectiv, neimplicat (relatează la pers. a III-a), cât şi subiectiv (relatează la pers. I), atunci când îşi exprimă părerea cu privire la faptele prezentate; de ex. în unele povestiri din volumul Hanu Ancuţei de M. Sadoveanu, cum ar fi Negustor lipscan.

POEZIA EPICĂ - are fir narativ şi exprimă ideile autorului indirect, prin intermediul personajelor; Legenda; Fabula; Epopeea (sau Cântec epic); Balada baladă cultă are un fir epic, este prezent dialogul, există pers2

Basmul specie a genului epic în care se narează întâmplări fabuloase, iar tema este lupta binelui împotriva răului, binele fiind întotdeauna învingător. Particularități: * prezența formulelor: inițiale – sugerează nedeterminarea temporală şi introduc cititorul în lumea ficțiunii; mediane – sugerează faptul că cititorul nu a depăşit lumea ficțiunii, este un mod de a capta atenția cititorului; finale – marchează ieşirea cititorului din lumea ficțiunii; * probele la care este supus eroul; * pers2 fabuloase, cu puteri supranaturale; * existenţa unui elem. care distruge sit. iniţ. de echilibru;* timp şi spaţiu nedeterminate; * prezenţa personajelor şi a obiectelor ajutătoare;* prezenţa cifrelor magice; * perspectiva narativă obiectivă şi omniscientă; * prezenţa motivelor specifice: mezinul curajos, călătoria iniţiatică, fântâna, probele, jurământul, pădurea-labirint etc.;

Nuvela specie a g. epic, cu un sing. fir narativ, urmărind evoluţia unui conflict şi a personajului princip. bine individualizat. În gen., naraţiunea este obiectivă. În funcţie de curentul literar căruia îi aparţine, nuvela se poate clasifica în: În funcţie de conţinut, nuvela se poate clasifica în:* romantică: Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu; * istorică: Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi; * psihologică: Moara cu noroc de I. Slavici.* realistă: Moara cu noroc de Ioan Slavici; * fantastică: La ţigănci de Mircea Eliade;* naturalistă: În vreme de război de I.L. Caragiale. * filosofică: Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu

Romanul este specie a genului epic, cu acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, cu multe personaje şi intrigă complicată.

Termeni naratologici/ Instanţele naraţiunii AUTOR – NARATOR – PERSONAJ - CITITOR auctorial: referitor la autor diegeză: povestire, naraţiune- autorul concret = real, cu numele scris pe copertă

● autorul abstract= creat de opera literară-naratorul extradiegetic (viziune auctorială) - instanţă narativă anonimă; de ex., în romanul tradiţional

● naratorul intradiegetic - narator-personaj - instanţă narativă numită (Ex.: Ştefan Gheorghidiu, personaj care îşi spune povestea)● naratorul autodiegetic - spune el însuşi povestea la persoana I şi este personajul întâmplărilor narate (Nică, Ştefan Gheorghidiu)● naratorul homodiegetic – povesteşte la persoana I, este un martor neutru, u nmartor-actant sau ascultător. ● naratorul heterodiegetic – povesteşte la persoana a III-a şi nu este personaj● naratorul omniscient/demiurg – ex. în romanul tradiţional● naratorul creditabil (personaj sigur, ale cărui spuse contează ca sigure)

- cititorul concret = cel care citeşte ● cititorul abstract/naratorul=ideea abstractă de cititor.+

P.Na. este p.d.v. al narat. sau viziunea lui asupra lumii sau unghiul din care sunt percepute şi înţelese situaţiile şi evenimentele narate. Deci, perspectiva - denumită adesea şi punct de vedere, viziune sau focalizare - se referă la cine, de pe ce poziţie şi în ce fel percepe şi interpretează faptele povestite.Important este în primul rând raportul dintre narator şi personaj privind capacitatea acestora de a cunoaşte şi de a înţelege faptele relatate.*P.Na. subiectivă (împreună cu/avec ;N=P), a naratorului implicat afectiv în evenimentele prezentate. Naratorul joacă şi rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate cronologic, ci într-o ordine personală dictată de propria conştiinţă. Naratorul comunică la persoana I şi se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar, dinacest motiv, lumea prezentată se înfăţişează cititorului dintr-un singur unghi. E specifică prozei psihologice şi memorialistice.* P.Na. obiectivă, „dindărăt/ derriere" (N>P), presupune un narator ce ştie mai multe decât personajele şi redă evenimentele fără să se implice. El este un narator omniscient. Acest gen de perspectivă este specifică prozei realiste din sec. al-XIX-lea.* P.Na. impersonală, “din afară/dehors” (N<P), presupune un narator ce ştie mai puţin decât pers 2 , el fiind doar un martor al evenimentelor pe care nu le comentează, lăsând cititorului misiunea de a da semnificaţie textului.

GENUL DRAMATIC - cuprinde op2 destinate reprezentării scenice; modurile de expunere predominante sunt dialogul şi monologul construit sub forma schimbului de replici între ..... . Op2 dramatice sunt structurate în acte, scene şi tablouri. Acţiunea este cunoscută cititorului/spectatorului din replicile pers2. Singurele intervenţii ale autorului sunt reprezentate de indicaţiile scenice sau didascalii, în care sunt oferite informaţii referitoare la decor, mişcarea personajelor, gesturi, îmbrăcăminte etc. Prin pers2 şi acțiune autorul îşi exprimă indirect ideile, sentimentele, VDL.

Indicaţii scenice (didascalii): inf2 date de aut. cu privire la locul şi timpul acţiunii, la decoruri, informaţii nec. reprezentării pe scenă. Se referă la modul în care actorul ce interpretează rolul unui pers. tb să rostească replica, la mişcarea scenică a ac.; pot conţine şi comentarii asupra unor evenim2, caracterizări ale pers..

*decorul // *mimica, gestica personajelor // *mişcarea personajelor // *vestimentaţie // *tonalitatea replicilor // *intervenţiile personajelor

Comedia specie a genului dr. în care sunt satirizate moravuri ale societăţii prin intermediul diverselor tipuri de comic; deznodământul este întotdeauna fericit*Argumente: prezenţa comicului cu diferite forme (desituaţie, de limbaj, de moravuri)

deznodământ fericitconflictul este derizoriu, superficial, neînsemnatpers2 sunt indivizi mediocrii, oameni simpli, întruchipând anumite tipuri umane

*Forme ale comicului: c. de limbaj (formulări care stârnesc râsul, greşeli de exprimare, confuzii de termeni, termeni ai limbajului familial)c. de nume (nume cu o anumită semnificație pentru caracterul personajului)c. de moravuri (defecte omeneşti sau ale societății: incultura, prostia, demagogia, şantajul)c. de situație (situații comice, confuzii, încurcături, situații neaşteptate)c. de caracter (personaje dominate de o anumită trăsătură de caracter definitorie)

Valoarea expresivă a timpurilor şi modurilor verbale1. Indicativ prezent (privesc)

- este modul certitudinii (exprimă o acţiune care se desfăşoară în momentul vorbirii)

- cunoaşte mai multe valori expresive într-o operă literară prezentul liric: este specific confesiunii lirice, exprimând permanentizarea unor trăiri, a unor sentimente prezentul gnomic: este prezent în textele în care se exprimă adevăruri general valabile (texte cu temă filosofică) în descrierile de natură actualizează percepţia asupra unui tablou prezentul etern: este specific textelor în care se exprimă valori umane, concepte universale, conferind caracter de maximă prezentul istoric: este prezent în textele narative, cititorul devenind martor al întâmplărilor relatate

2. Indicativ imperfect (priveam) - conferă caracter durativ şi repetitiv unei acţiuni sau unei stări- subliniază ideea permanenţei sau a continuităţii- este timpul evocării (al aducerii în prezent a unor stări, trăiri, întâmplări cu un anumit impact asupra celui care le-a trăit)- se asociază cu motivul amintirii şi cu ideea trecerii timpului (texte lirice!!)- indică o acţ. petrecută în trecut şi aflată în plină desfăşurare, prin urmare are o capacitate mare de evocare, creează o scenă care pare că se desfăşoară sub ochii cititorului- trei verbe la imperfect multiplică acest efect, sporind forţa evocării.

3. Imperativ (priveşte!) - exprimă un îndemn, o poruncă, o rugăminte, şi chir o dorinţă- este marcă a adresării directe

4. Conjunctiv (să priveşti) timpul viitor- exprimă un îndemn, o poruncă, o rugăminte, şi chiar o dorinţă- este modul incertitudinii, exprimând o acţiune posibilă, realizabilă- exprimă dorinţă, proiectând acţiunea sau starea în sfera posibilului şi a realizabilului- se asociază cu planul ireal (al dorinţei, al visului)

5. Gerunziu (privind) - exprimă o acţiune sau o stare de durată, exprimând ideea continuităţii şi a permanenţei- sugerează o acţiune în derulare- se poate asocia cu ideea monotoniei (plângând)

6. Condiţional-optativ (aş privii) - exprimă fie o condiţie pentru derularea unei acţiuni, fie o dorinţă

7. Perfect simplu (privii)- exprimă un îndemn, o poruncă, o rugăminte, şi chiar o dorinţă

valoarea expresivă a verbelor la indicativ perfect compus

valoarea expresivă a verbelor la viitor

valoarea expresivă a verbelor la indicativ

absenta predicatelor Absenţa predicatelor poate fi justificată de exemplu prin caracterul preponderent descriptiv al unor versuri, princare se creează o stare de spirit.

PDS4 Ascultaţi...! marea fantomă face semn... dă o poruncă.../ Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez... PDS din strofa a patra au rolul de a sugera, prin sacadarea discursului şi prin trecerea de la un plan de mişcare la altul, impresia de desfăşurare cinematografică, de alertă a imaginilor.12 Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul... PDS din ultima strofă, care încheie de fapt discursul liric, marchează o fragmentare a gândului. În context, ele indică suferința generată de sentimentul părăsirii pe care psalmistul îl are în raport cu divinitatea.

17 / Specifice liricii bacoviene, PDS şi liniile de pauză sunt semne grafice, dar şi de tonalitate, prin care se aduce un plus de sens. Acestea imprimă un ritm lent, fragmentat, care sugerează un anumit mod subiectiv de receptare a lumii. Decorul bacovian se compune din imagini disparate, care nu au puterea de a alcătui un ansamblu coerent, iar gândurile par frânte, dezarticulate.18 Da, plouă cum n-am mai văzut... PDS sunt semnul grafic, dar şi de tonalitate, care marchează fragmentarea ideii şi starea de continuă tristețe. 18 / ... PDS care o precedă întăresc sentimentul de resemnare19 / ... PDS şi liniei de pauză care fracturează discursul poetic şi amplifică starea eului liric, marcând dezarticularea gândului.21 Un cinic puf au nins scaieţii… PDS marchează o fragmentare a gândului şi un moment de contemplare, de meditație interioară. În plus, marchează trecerea de la receptarea spațiului exterior la focalizarea asupra eului.23 Monumentau un ne-nturnat* trecut… PDS au rolul de a marca o fragmentare a ideii, a gândului şi de a impune un moment meditativ.de reflexivitate. Aici, ele marchează reflecția pe tema trecerii timpului, care încheie o secvență aparent pur descriptivă.42 că aş vrea să fii întotdeauna a mea ... PDS marchează o întrerupere a discursului poetic, interiorizărea eului liric, gâridul necontinuat în exprimare directă, rămas doat în imaginație.43 Aceste toate singur nu le judec… PDS au rolul de a sugera o pauză în discurs, necesară pentru înțelegerea ezitării poetului şi pentru asimilarea ideii şi a stării de spirit de către cititor.49 / PDS deschid cadrele unui orizont de aşteptare în care se pot înscrie sentimente poetice tipic romantice cum sunt: emoția, dorința nestăpânită, nerăbdarea, intensitatea pasiunii etc.57 / PDS şi semnul exclamării sugerează, de asemenea, o succesiune de senzații lipsite de o cauză precisă, declanşând stări contradictorii.58 Pe tristul făurar de rime… PDS din a doua strofă marchează o pauză în discursul poetic, accentuând interiorizarea gândurilor şi a sentimentelor.59 / PDS semnificând frângeri şi căderi interioare62 Pe balta clară barca molatică plutea... PDS din primul vers marchează o întrerupere a discursului liric, semnificând interiorizarea gândurilor şi a trăirilor, precum şi mişcarea privirii de la planul terestru la cel cosmic.67 /... punctele de suspensie accentuează ambiguitatea stării eului poetic75 peste goluri tremurând… PDS au rolul de a amplifica, la nivelul expresivității semnelor de punctuație, senzația de gol, de imensitate a spațiului pe care îl străbat păsările în zborul lor.84 pe cabluri, peste iarbă… PDS marchează o pauză în discurs, prin care se sugerează o posibilă continuare a enumerației.85 / Punctele de suspensie din final amplifică nostalgia condiției umane după tinerețe, privită ca un timp privilegiat al experienței fericirii absolute.94 Septemvrie... Cădeau domol, pe-o carte, PDS marchează întreruperea unei idei. În această poezie, ele accentuează sentimentul nostalgiei poetului față de trecerea iremediabilă a timpului.97 / PDS marchează grafic o pauză încărcată de nuanțe melancolice, elegiace.virgula3. Am fost, îi zise, aci de faţă

- izoleează o propoziție incidentă (îi zise), care are funcție explicativă. 8. Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi

- prima V izolează un vocativ de restul enunțului, iar a doua V marchează coordonarea prin juxtapunere dintre 2 prop. princip.9. Cum te găseşti, uşoară zburătoare,

V2 izolează o structură în vocativ, uşoară zburătoare20. Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând

V2 marchează izolarea sintagmei in cazul vocativ de restul enunțului.24. O, lume, lume!

V2 izolează interjecția O de substantivul în vocativ şi coordonează termenii repetiției lume, lume27. Credeţi-mă, credeţi-mă,

V2 coordonează termenii unei repetiții, în care apare vb la modul imperativ, izolat prin virgulă de restul enunțului38. Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatră seacă

V2 marchează izolarea sintagmei în cazul vocativ de restul enunțului40. Ah, de-atunci şuvoaie-ntregi de clipe

V izolează o interjecție cu valoare exclamativă de restul enunțului46. Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump

V izolează sintagma în cazul vocativ de restul enunțului48. Poate de mult s-a stins în drum/În depărtări albastre,/Iar raza ei abia acum/Luci vederii noastre.

V din a doua strofă marchează coordonarea a 2 prop. princip., fiind obligatorie în fața conjuncțiilor adversative52. În târg miroase a ploaie, a toamnă şi a fân.

V din primul vers izolează termenii unei enumerații poetice57. Vezi, mamă, ce mă doare! Şi pieptul mi se bate,

V2 au rolul de a izola substantivul în vocativ de restul cuvintelor din propoziție59. O, încete plânsul!

V are rolul de a separa interjecția de restul propoziției, iar semnul exclamării marchează sensul exclamativ şi sfârşitul propoziției64. Copaci roşcaţi, cu freamăte s-au despuiat.

V marchează pauza impusă în rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o precedă70. Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.

V2 marchează enumerația însuşirilor bătrână, intensă, adâncă71. O, de-aş putea cunoaşte-odată,

Prima V din ultima strofă are rolul de a izola o interjecție exclamativă de restul enunțului.73. În structura Tu, monstru al fierbintelui Egipt, V separă pronumele în cazul vocativ de apoziția dezvoltată. În versul Un plat pustiu, sărac, steril, urât, virgula marchează enumerația.80. În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip/Ce curge lin şi sec aceeaşi oră./Nu-i în apus şi nici în auroră,/Și urma-i pe pământ nu are chip.

V2 coordonează propoziții de acelaşi tip (principale). În primul vers, se remarcă elipsa verbului predicativ. Sub aspect stilistic, virgulele apar între termenii unei enumerații83. Oameni, oraşe, continente

V2 coordonează termenii unei enumerații şi creează, în plan stilistic, impresia de acumulare84. pe cabluri, peste iarbă…

V coordonează termenii unei enumerații85. Atâta fier, atâta aur, atâta mercur –

V este folosită în cazul unei enumerații în contextul căreia izolează termenii din care este alcătuită aceasta88. Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe,/se face depărtare, se face nisip.

V2 marcheză un raport de coordonare copulativă într-o succesiune de propoziții principale91. şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins

V2 izolează o construcție gerunzială, care, prin expansiune, ar deveni o subordonată atributivă cu rol explicativ95. Cântecul trist, cântecul cel mai trist

V coordonează termenii unei repetiții, cu rol de accentuare a ideii poetice