1

Studiul de faţă a fost realizat de către Centrul Comunitar de Asistenţă Socială – Timişoara cu scopul de identifica, atât unele nevoi sociale din comunitatea timişoreană, cât şi felul în care această comunitate gândeşte, cât cunoaşte despre serviciile sociale sau dacă ştie ceva despre acest subiect, cum se vede implicată şi care consideră că este rolul ei în acordarea acestor servicii. Chestionarul care stă la baza studiului a fost elaborat de către Angela Ciupa-Rad şi Adriana Suciu, asistente sociale în cadrul Serviciului de Asistenţă Socială. Următorul pas a fost aplicarea acestui chestionar locuitorilor oraşului, lucru realizat cu ajutorul studenţilor de la Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Oraşul a fost împărţit în 11 zone (Calea Lipovei, Calea Aradului, Bucovina şi Mircea cel Bătrân, Circumvalaţiunii, Centru, Iosefin, Calea Şagului, Calea Girocului, Calea Buziaşului, Traian şi Colonia Ştrand) urmărindu-se o acoperire cât mai bună a întregului teritoriu şi ca toţi locuitorii să-şi poată exprima opinia. În perioada 22 noiembrie – 13 decembrie unsprezece studenţi de la Facultatea de Asistenţă Socială, instruiţi în prealabil, s-au deplasat în zonele menţionate şi au aplicat chestionarele, pe stradă, unui număr de 323 de locuitori. La toate întrebările cu mai multe variante de răspuns subiecţilor le-a fost specificat să aleagă una singură. Astfel respondentul este pus în situaţia de a alege varianta care îl reprezintă cel mai bine. În plus, se simplifică şi procesul de codificare şi interpretare a răspunsurilor.

Următoarea etapă, la care au participat şi studenţii, a constat în introducerea datelor obţinute pe calculator în vederea interpretării lor. În urma interpretării datelor obţinute, prin aplicarea chestionarelor, s-au obţinut rezultatele prezentate în următoarea secţiune a studiului.

În primul rând s-a încercat stabilirea unui profil al populaţiei studiate. După cum se observă şi în

reprezentarea grafică de mai jos majoritatea respondenţilor au vârsta cuprinsă între 18 – 30 de ani (50,8%), urmaţi de cei cu vârsta cuprinsă între 30 – 45 de ani (32,8%). Mai puţini sunt cei care au între 45 şi 60 de ani (13,9%) şi foarte puţini cei peste 60 de ani (2,5%).

LEGENDA

18 - 30 ANI 50.8 30 - 45 ANI 32.8 45 - 60 ANI 13.9

PESTE 60 ANI 2.5

FIGURA NR. 1: repartizarea subiecţilor pe grupe de vârstă

În ceea ce priveşte studiile, majoritatea respondenţilor au studii liceale (54,2%), urmaţi de cei cu studii superioare ( 33,7%). Mai puţini sunt cei cu studii gimnaziale (10,8) şi foarte puţini cei care au numai patru clase (0,9%). Dintre respondenţi numai unul a fost fără studii (0,3%).

2

LEGENDA

LICEU 54.2 SUPERIOARE 33.7

GIMNAZIU 10.8 PATRU CLASE 0.9

FARA 0.3

FIGURA NR. 2: repartizarea subiecţilor pe grupe de studii

În ceea ce priveşte repartizarea pe sexe, majoritatea respondenţilor au fost de sex feminin (58,2%). Respondenţii de sex masculin se află la o distanţă de 16 procente (41,8%).

LEGENDA

FEMININ 58.2 MASCULIN 41.8

FIGURA NR. 3: repartizarea pe grupe de sexe

Prin urmare, majoritatea respondenţilor la chestionarul elaborat sunt de sex feminin, au studii liceale şi sunt tineri (18 - 35 de ani).

Prin intermediul primelor două întrebări ale chestionarului („Care consideraţi că este ce mai dezavantajată categorie de persoane din comunitatea noastră” şi „Care credeţi că este principala problemă cu care se confruntă familiile din comunitatea noastră, în prezent”) s-a dorit să se afle ce probleme sociale sunt percepute de către comunitate ca fiind mai acute. Prima dintre cele două întrebări se referă la probleme ce se pot ivi la nivel personal. Cea de-a doua face referinţă la probleme ce pot apărea în cadrul familiei.

3

LEGENDA PERSOANELE FĂRĂ ADĂPOST 20.1

COPIII VICTIME ALE ABUZURILOR 14.9PERSOANELE FĂRĂ VENITURI 13.6VICTIME ALE VIOLENŢEI FAM. 12.1

BOLNAVII INCURABILI 11.8DEPENDENŢII DE SUBST. TOXICE 8.7 VICTIMELE TRAFICULUI DE FIINŢE 6.5

VÂRSTNICII 5.6 PERSOANELE CU HANDICAP 5.6

ALŢII 1.2

FIGURA NR. 4: categoria cea mai dezavantajată din cadrul comunităţii

După cum se vede din reprezentarea grafică de mai sus, la prima întrebare a chestionarului, „Care consideraţi că este cea mai dezavantajată categorie de persoane din comunitatea noastră”, majoritatea respondenţilor au considerat că „persoanele fără adăpost” sunt cele mai dezavantajate (20,1%). Pe cel de-al doilea loc se situează „copiii victime ale abuzurilor” (14,9%), foarte aproape ca şi procent de „persoanele fără venituri” (13,6%). La distanţă de un procent se situează „victime ale violenţei familiale” (12,1%), imediat urmată de „bolnavi incurabili” (11,8%). Mai puţine procente au „dependenţii de substanţe toxice” (8,7%), urmaţi de „victime ale traficului de fiinţe umane” (6,5%), apoi „vârstnici” (5,6%) şi „persoane cu handicap” (5,6%) la procente egale.

La categoria „alţii”, cu un procent de 1,2%, este vorba de patru chestionare care au fost anulate, deoarece subiecţii au ales mai multe variante de răspuns, nerespectând precizarea de a alege una singură.

O ipoteză este că „persoanele fără adăpost” a întrunit cele mai multe procente deoarece, dacă-i includem şi pe copiii străzii, este cea mai vizibilă. Oraşul Timişoara se confruntă tot mai acut cu această problemă, mai ales că este şi o destinaţie favorită pentru persoane fără adăpost din alte localităţi. În urma unei acţiuni, nu de mult desfăşurate, la care a participat şi Centrul Comunitar de Asistenţă Socială, vizând persoanele fără adăpost, s-a realizat cu ajutorul Poliţiei Timişoara o identificare a acestor persoane constatându-se că majoritatea provin din alte localităţi ale judeţului Timiş şi cele mai multe din alte judeţe ale ţării.

De asemenea, problemele care ţin de abuzuri şi violenţa în familie sunt foarte vizibile la nivelul comunităţii şi, în plus, sunt amplificate de mass-media. Persoanele fără venituri sunt considerate ca fiind foarte dezavantajate (pe locul trei în ordinea procentelor) datorită situaţiei economice generale, lipsa veniturilor având ca şi consecinţă directă alte probleme sociale.

„Bolnavii incurabili” se află pe un surprinzător loc cinci (cu 11,8) procente. Mai jos vom vedea, prin analiza comparată a răspunsurilor, că aceştia se află pe primul loc în alegerile unei anumite categorii de persoane.

„Dependenţii de substanţe toxice” şi „victimele traficului de fiinţe umane” sunt categorii intrate în atenţia opiniei publice în ultimii ani. Aceste probleme nu se întâlneau foarte des înainte de ’89 dar s-au acutizat odată cu trecerea anilor. În plus, astfel de fenomene sunt mediatizate tot mai mult.

„Vârstnicii” şi „persoanele cu handicap” se află pe ultimele locuri cu procente egale. În ceea ce priveşte „persoanele cu handicap” ori nu sunt destul de vizibile, în ciuda eforturilor depuse de organizaţiile reprezentative, ori se consideră că beneficiază de destule facilităţi şi nu sunt considerate dezavantajate. Surprinzătoare este plasarea vârstnicilor pe ultimele locuri. O explicaţie ar fi că majoritatea respondenţilor au fost tineri (18 – 30 ani şi 30 – 45 ani) şi s-au centrat pe alte probleme ca fiind mai acute decât cele ale vârstnicilor. În plus, în ultimul timp s-au luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea

4

situaţiei vârstnicilor care au fost şi intens mediatizate (creşterea pensiilor), iar în Timişoara există mai multe servicii sociale pentru această categorie de persoane (centre de zi, serviciu de îngrijire la domiciliu).

Deoarece răspunsurile nu se află la distanţe procentuale foarte mari, am procedat la o analiză a

răspunsurilor, pe categorii de vârstă, studii şi sex. Rezultatele sunt prezentate mai jos.

Tabel 1.1.: categoria cea mai defavorizată în funcţie de vârstă VARSTA

18 - 30 ani 30 - 45 ani 45 - 60 ani peste 60 ani

CATEGORIA CEA MAI

DEZAVANTAJATA

fara venituri 13 18 11 2

fara adapost 34 22 8 1 dependenti de subst. 16 9 3 copiii abuzati 26 15 7 violenta fam 20 15 4 varstnici 5 6 4 3 pers. cu handicap 11 5 1 1 bolnavii incurabili 24 9 5 altele 3 1 trafic de fiinte umane 12 6 2 1

După cum se observă în tabelul 1.1., respondenţii aparţinând primelor două categorii de vârstă ca pondere (18-30 şi 30-45 ani) păstrează tendinţele generale, considerând „persoanele fără adăpost” cele mai dezavantajate. Diferenţele apar în cazul celei de-a treia categorii (45-60 ani), mai conservatoare, şi care vede „persoanele fără venituri” ca fiind cele mai dezavantajate. Nu este surprinzător că respondenţii peste 60 de ani văd categoria vârstnicilor ca fiind cea mai dezavantajată. Este interesant de studiat clivajul dintre tineri care nu văd categoria vârstnicilor ca fiind dezavantajată (se află pe ultimul loc în opţiunile lor) şi vârstnici care, în ciuda măsurilor luate pentru protecţia lor socială, se văd în continuare dezavantajaţi. Tabel 1.2.: categoria cea mai defavorizată în funcţie de studii

STUDII Total superioare liceu gimnaziu patru clase fara

CATEGORIA CEA MAI

DEZAVANTAJATA

fara venituri 14 22 8 44

fara adapost 16 42 6 1 65 dependenti de subst. 9 14 4 1 28 copiii abuzati 16 26 6 48 violenta fam 14 20 4 1 39 varstnici 3 13 2 18 pers. cu handicap 9 7 1 1 18 bolnavii incurabili 21 16 1 38 altele 1 2 1 4 trafic de fiinte umane 6 13 2 21

Foarte interesante sunt datele prezentate în tabelul 1.2. observându-se diferenţe de răspuns între

cele trei categorii de subiecţi (clasificaţi în funcţie de studii). Respondenţii cu studii superioare consideră că „bolnavii incurabili” sunt cea mai dezavantajată categorie din societate. Opţiunea este surprinzătoare, dar presupunând că această categorie de respondenţi este cea mai informată, că această problemă este tot mai acută (în această categorie intră persoane infectate cu virusul HIV, persoane bolnave de unele forme de cancer, bolnavi de Alzheimer, etc.), că pentru persoanele cu boli incurabile şi familiile lor serviciile sociale sunt extrem de reduse, opţiunea este justificată.

Respondenţii cu studii medii, cei mai numeroşi, păstrează tendinţa generală considerând „persoanele fără adăpost” ca fiind cele mai dezavantajate. Cei cu studii gimnaziale, au optat pentru o variantă mai conservatoare, considerând persoanele fără venituri ca fiind cele mai dezavantajate.

5

Tabel 1.3.: categoria cea mai defavorizată în funcţie de sex

SEXUL Total masculin feminin

CATEGORIA CEA MAI

DEZAVANTAJATA

fara venituri 22 22 44

fara adapost 29 36 65 dependenti de subst. 13 15 28 copiii abuzati 17 31 48 violenta fam 19 20 39 varstnici 6 12 18 pers. cu handicap 5 13 18 bolnavii incurabili 15 23 38 altele 4 4 trafic de fiinte umane 9 12 21

Atât respondenţii de sex masculin, cât şi cei de sex feminin păstrează tendinţele generale de răspuns considerând „persoanele fără adăpost” ca fiind cele mai defavorizate. În cazul persoanelor de sex feminin, pe locul doi se situează „copiii abuzaţi”, iar în cazul celor de sex masculin „violenţa în familie”.

La cea de-a doua întrebare a chestionarului „Care credeţi că este principala problemă cu care se

confruntă familiile din comunitatea noastră, în prezent” răspunsurile apar în reprezentarea grafică de mai jos.

LEGENDA

LIPSA RESURSELOR FIANCIARE 42.1 LIPSA UNUI LOC DE MUNCA 14.2

VIOLENTA IN FAMILIE 13.6 LIPSA UNEI LOCUINŢE 12.7

LE LIPSEŞTE CONSILIEREA 6.5 INFORMARE PRIVIND DR. SI OBL. 6.2 CONSUMUL DE SUBST. TOXICE 4.6

FIGURA NR. 5: principala problemă a familiilor din comunitate

Remarcăm existenţa unei importante deosebiri între cele două tipuri de probleme: ale persoanei şi ale familiei.

În tip ce în cazul persoanelor „lipsa de adăpost” este văzută ca principala problemă, dacă vorbim de problemele familiei „lipsa locuinţei” este situată pe locul patru. Respondenţii văd ca principală problemă a familiei „lipsa resurselor financiare”. Cea de-a doua opţiune „lipsa unui loc de muncă” este strâns legată de prima, lipsa resurselor financiare fiind o consecinţă directă a lipsei unui loc de muncă. „Violenţa în familie” este considerată o problemă atât a persoanelor, cât şi a familiei. Puţine procente au obţinut „lipsa de consiliere” şi „lipsa de informare asupra drepturilor şi obligaţiilor”, respondenţii considerând că acestea sunt într-un grad mult mai mic probleme ale familiei. Pe un surprinzător ultim loc se află „consumul de substanţe toxice”, respondenţii nevăzând în această practică o problemă foarte mare pentru familie, chiar dacă în cazul persoanelor această categorie a obţinut un procent dublu. Prin intermediul tabelelor 2.1. şi 2.2. pot fi comparate rezultatele la cele două întrebări.

6

Tabel 2.1.: probleme ale persoanelor

Percent lipsa adapost 20.1 copiii abuzati 14.9

venituri 13.6 violenta fam 12.1

bol.inc. 11.8 dep.subst. 8.7

trafic 6.5 varstnici 5.6 handicap 5.6

altele 1.2

Tabel 2.2.: probleme ale familiilor

Percentlipsa resurse

fianciare 42.1

loc de munca 14.2 violenta in familie 13.6

lipsa locuinta 12.7 consiliere 6.5

informare dr. si obl.

6.2

subst. toxice 4.6 Din analiza răspunsurilor se constată că respondenţii noştri au o viziune tradiţionalistă asupra

familiei considerând că principalele probleme ale acesteia ar putea fi numai de ordin financiar (lipsă resurse financiare, lipsă loc de muncă, lipsă locuinţă). Deşi recunosc, într-o oarecare măsură, violenţa în familie ca fiind o problemă nu se gândesc la cauzele acesteia (consumul de substanţe toxice este pe ultimul loc) şi nici la metode de a o contracara (informarea şi consilierea familiei au întrunit puţine procente).

În următoarea secţiune a chestionarului interesul se deplasează dinspre probleme sociale din

comunitate spre serviciile sociale şi gradul în care acest concept este înţeles şi internalizat de către respondenţi.

În ce măsură serviciile sociale sunt cunoscute şi utilizate în comunitate va fi observat prin întrebarea „Aţi apelat vreodată la un serviciu social”.

LEGENDA

NU 79.3 DA 10.8

NU AM INCREDERE ÎN ACESTEA 9.9

FIGURA NR. 6: apelarea la un serviciu social

Cea mai bună metodă de a cunoaşte un lucru este de a intra în contact direct cu acesta. După cum se vede şi din reprezentarea grafică, majoritatea covârşitoare a respondenţilor nu au apelat la un serviciu social (79,3%).

Puţini respondenţi declară că au apelat la un serviciu social (10,8%) la mică distanţă de aceştia (9,9%) aflându-se cei care „nu au încredere” în astfel de servicii. Aceste răspunsuri pot avea mai multe explicaţii. Una ar fi că respondenţii nu ştiu ce este acela un serviciu social. O alta că văd ca fiind ruşinos să apelezi la un serviciu social şi nu vor recunoaşte chiar dacă au făcut-o. În prima situaţie este vorba de o lipsă de vizibilitate a serviciilor sociale în comunitate, iar în cea de-a doua de mentalitate. În oricare dintre situaţii trebuie acţionat în vederea promovării activităţilor serviciilor sociale şi a rolului benefic al acestora într-o comunitate.

7

Descoperirea unor situaţii problematice, dar şi provocarea unor reacţii ale respondentului care este pus să se gândească la situaţii concrete în care este nevoie de un serviciu social, iar persoana lui este direct implicată se realizează pin intermediul întrebării „În ce situaţie aţi apela la un serviciu social”. Întrebarea a fost cu final deschis, subiectul putând să-şi exprime liber opţiunile. Codificarea răspunsurilor s-a făcut prin stabilirea unor categorii. Menţionăm că s-a ţinut cont de părerea fiecărui respondent, iar cei cu răspunsuri ce nu au putut fi încadrate într-o categorie deoarece erau prea puţine de acelaşi fel, se regăsesc în categoria „altele”(procent de 7,4%):

• în cazul persoanelor cu handicap cu 10 răspunsuri (3,1%); • în cazul persoanelor vârstnice cu 6 răspunsuri (1,9%); • în cazul victimelor traficului de fiinţe umane cu 4 răspunsuri (1,2%) • în caz de boli incurabile cu 1 răspuns (0,6%); • în caz de adopţie cu 1 răspuns (0,6%).

LEGENDA

NU AU RASPUNS 19.2ULTIMA SOLUTIE 10.2

VIOLENTA IN FAMILIE 10.2LIPSA DE ADAPOST 9.9 SPRIJIN FINANCIAR 8.0

NU STIU 7.1 ALTELE 7.4

NU/NICIODATA 6.8 ABUZ 5.9

CONSILIERE 5.6 DROGURI 5.0

LOC DE MUNCA 4.6

FIGURA NR. 7: situaţia apelării la un serviciu social

Tendinţa exprimată la întrebarea numărul trei se păstrează şi în cazul acestei următoare întrebări. Foarte mulţi nu au răspuns la această întrebare (19,2%). În plus au spus că „nu ştiu” 7,1%, că nu ar apela niciodată 6,8% sau că ar face-o numai „ca ultimă soluţie” 10,2%. Cumulând procentele de la aceste răspunsuri, care într-un fel sau altul sunt refuzuri de a apela la un serviciu social, ajungem la un procent de 43,3. Prin urmare, aproape jumătate dintre cei chestionaţi nu ar apela la un serviciu social.

Ceilalţi jumătate care îşi pot imagina o situaţie în care ar apela la un serviciu social, ar face-o dacă s-ar confrunta cu „violenţa în familie” (10,2), „ar fi lipsiţi de adăpost” (9,9%). Mai sunt cei care a apela la un serviciu dacă ar avea nevoie de „sprijin financiar”, surprinzător de puţini (8%). În caz de „abuzuri de orice fel” (în familie, la locul de muncă, aspra adulţilor sau copiilor) numai 5,9% ar apela la un serviciu social. Foarte puţini ar face-o pentru „consiliere” (5,6%) şi chiar mai puţini dacă s-ar confrunta cu consumul de „droguri” (5%). Cei care ar apela la un serviciu social pentru a-şi căuta un „loc de muncă” sunt cei mai puţini (4,6%).

Studiind răspunsurile la această întrebare, chestionar cu chestionar, s-a observat o tendinţă generală de refuz al respondentului de a se gândi că ar avea nevoie un serviciu social. Majoritatea celor care au oferit o variantă de răspuns au declarat că ar apela la un serviciu social dacă ar fi vorba de alţii

8

(rude, vecini, prieteni). Această tendinţă vine în sprijinul ipotezei că serviciile sociale au o conotaţie negativă în rândul populaţiei studiate şi puţini ar dori să intre în contact cu ele. Concluzia logică ar fi că persoanele care totuşi apelează la un serviciu social vor fi puternic stigmatizate.

La întrebarea nr. 5 „Vă rugăm să daţi un exemplu de serviciu social de care credeţi că este nevoie în comunitatea noastră” se păstrează tendinţele de la întrebările precedente şi majoritatea respondenţilor nu au răspuns (30%). În plus, 6,5% dintre respondenţi au declarat că „nu ştiu” să dea nici un exemplu de serviciu social. Categoria „altele” se află pe următorul loc cu 11,8 procente. Aici se regăsesc răspunsuri cu o frecvenţă redusă astfel încât nu s-au mai stabilit categorii separate pentru ele. Acestea sunt:

• asistenţa medicală cu o frecvenţă de 4 răspunsuri (1,2%) • cantină socială cu 3 răspunsuri (0,9%) • servicii mai bune cu 4 răspunsuri (1,2%) • comunicare pe verticală cu un răspuns (0,3%) • asistenţi sociali în instituţii cu un răspuns (0,3%) • servicii pentru copiii străzii cu 5 răspunsuri (1,5%) • reintegrare pentru copiii romi în şcoală cu un răspuns (0,3%) • servicii de asistenţă socială în mediul rural cu 2 răspunsuri (0,6%) • servicii pentru drepturile femeii cu 1 răspuns (0,3%) • analfabeţi cu 1 răspuns (0,3%) • penitenciare cu 2 răspunsuri (0,6%) • reintegrare profesională cu 7 răspunsuri (2,2%) • boli incurabile cu 6 răspunsuri (1,9%)

LEGENDA

NU AU RASPUNS 30.0 ALTELE 11.8

PROTECTIA FAMILIEI 10.5 PERSOANE VARSTNICE 8.0

CONSILIERE 6.8 NU STIU 6.5

PERS.ABUZATE 6.2 PERS.FARA ADAPOST 5.6

DEPENDENTI DE SUBST. 5.3 AJ.FINANCIAR 5.0

PERS. CU HANDICAP 4.3

FIGURA NR. 8: exemplu de serviciu social de care este nevoie în comunitate

La fel ca şi în cazul întrebării anterioare pe cel de-al treilea loc se găseşte „protecţia familie” cu 10,5 procente. Deşi la întrebarea precedentă numai 1,9% au susţinut că este nevoie de servicii pentru „persoane vârstnice”, la întrebarea actuală 8% dintre respondenţi au dat ca exemplu de servicii de care este nevoie acelea pentru această categorie de persoane. Pe următorul loc se află serviciile de „consiliere” cu 6,8%, urmate de servicii pentru „persoane abuzate” cu 6,2%. „Persoanele fără adăpost” şi „dependenţii de substanţe” au întrunit procente apropiate, 5,6% respectiv 5,3%. Numai 5% consideră că este nevoie de servicii care să acorde „sprijin financiar”, iar pe ultimul loc se află serviciile pentru „persoane cu handicap”.

9

Din analiza rezultatelor, putem observa că există unele deosebiri între cele două situaţii propuse de întrebările patru şi cinci. Respondenţilor le-a fost mai uşor să dea exemplu de un serviciu social de care este nevoie decât să-şi imagineze în ce situaţie ar apela la un serviciu social (43,3% nu au răspuns la întrebarea numărul patru, faţă de 36,5% la întrebarea numărul cinci). La restul variantelor de răspuns tendinţele de la întrebarea numărul patru se păstrează şi la întrebarea numărul cinci, ceea ce demonstrează consecvenţă şi atenţie în completarea chestionarului, din partea respondenţilor. În următoarea secţiune a chestionarului (întrebările şase, şapte şi opt) accentul s-a pus pe problemele cu care s-ar putea confrunta un copil în societate şi servicii necesare, în acest caz, în cadrul comunităţii.

La întrebarea numărul şase „Care consideraţi că sunt principalele probleme cu care s-ar putea

confrunta un copil în comunitatea noastră” distribuţia de frecvenţă a răspunsurilor este prezentată în figura de mai jos.

LEGENDA

ABUZURI FIZICE SAU PSIHICE 35.9LIPSURI FINANCIARE 32.8

MENTALITATEA PĂRINŢILOR 15.2ŞCOALA 13.9ALTELE 2.2

FIGURA NR. 9: probleme ale copilului în comunitate

Aproape la egalitate se află răspunsurile care se referă la „abuzuri fizice sau psihice” (35,9%) şi „lipsuri financiare” (32,8%). Următoarea categorie este cea care se referă la „mentalitatea părinţilor” (15,2%), urmată de „metode educaţionale neadecvate în şcoală şi abandon şcolar” (13,9%).

Faptul că abuzurile fizice sau psihice sunt considerate ca fiind riscul major cu care s-ar putea confrunta un copil în comunitate trebuie văzut ca un semnal de alarmă. Respondenţii au fost, cu siguranţă, influenţaţi şi de mass-media, unde cazurile de abuz asupra copiilor sunt prezentate frecvent. Totuşi, poate fi vorba şi de abuzuri cu care respondenţii au intrat în contact direct (fie că au fost ei abuzaţi sau au luat contact cu abuzul în cadrul familiei, fie au văzut acest tip de comportament în cazul familiilor vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor). Pe de altă parte aceste răspunsuri pot fi văzute ca un semnal pozitiv, în sensul că s-a trecut peste mentalitatea de tip „bătaia este ruptă din rai”, iar abuzurile fizice sunt percepute în comunitate ca o adevărată problemă. Privind lucrurile din acest punct de vedere terenul este pregătit pentru servicii sociale adresate copiilor care se confruntă cu acest tip de probleme, aceste fiind dorite în comunitate.

Lipsa de resurse financiare este şi ea considerată ca o cauză a problemelor cu care se confruntă copiii în comunitate. Această opţiune poate avea ca explicaţie situaţia economică precară în care se află unii dintre membrii comunităţii şi mentalitatea potrivit căreia lipsa banilor este cauza tuturor problemelor de ordin social.

Comunitatea a început să conştientizeze şi alte probleme posibile pentru un copil, cum ar fi mentalitatea greşită a părinţilor şi metode educaţionale neadecvate în şcoli şi abandonul şcolar. Faptul că acestea au obţinut procente semnificative (în jurul a 15%), demonstrează că o parte dintre respondenţi s-au gândit la ele sau chiar s-au confruntat cu ele. La prima vedere acestea ar putea fi văzute ca nefiind

10

probleme sociale, dar trebuie ţinut cont de faptul că o mentalitate greşită a părinţilor duce, de cele mai multe ori, la abuzuri fizice sau emoţionale, iar o educaţie neadecvată în şcoală duce la absenteism şi abandon şcolar cu toate consecinţele care decurg de aici (lipsa unui loc de muncă şi a resurselor financiare, etc.).

La categoria „altele”, care a întrunit 2,2% se regăsesc următoarele variante de răspuns privind problemele cu care s-ar putea confrunta un copil în comunitate: mediu necorespunzător, educaţie proastă/nepotrivită, lipsă de informaţii, necunoaştere a drepturilor copilului, abandonul, influenţa negativă a anturajului, neglijenţa părinţilor.

Respondenţii sunt puşi în situaţia de a se gândi la metode de intervenţie prin intermediul celei de-a şaptea întrebări „În cazul unui copil care se confruntă cu probleme în cadrul familiei, cum credeţi că ar trebui intervenit”.

LEGENDA

CONSILERE COP. SI PAR. 47.1 EDUCAREA PĂRINŢILOR 15.5

SPRIJIN FINANCIAR PENTRU FAMILIE

9.3

INFORMARE DREPTURI 7.4 CENTRU DE ZI PT. COPII 6.5

CONSILIERE PĂRINŢI 6.5 LUARE DIN FAMILIE 4.6

CONSILIERE A COPILULUI 3.1

FIGURA NR. 10: metode de intervenţie în cazul copilului cu probleme în familie După cum se vede şi în reprezentarea grafică de mai sus aproape jumătate dintre respondenţi au considerat că, indiferent de problema cu care se confruntă copii, ar trebui să se ofere „consiliere pentru copii şi părinţi”.

Următoarea opţiune, în ordinea numărului de procente obţinute, se referă la „educarea părinţilor” (15,5%), apoi „sprijin financiar pentru familie” (9,3%). Puţine procente au obţinut metodele de intervenţie care se referă la „informare privind drepturile copilului” (7,4%) şi „consilierea părinţilor” (6,5%). Puţini membri ai comunităţii consideră că este nevoie de un „centru de zi” pentru copii care au probleme în comunitate (6,5%) şi foarte puţini sunt cei care văd ca o soluţie „luarea copilului din familie” (4,6%). Cele mai puţine procente le-a obţinut „consilierea copilului” (3,1%).

Este îmbucurător că majoritatea respondenţilor au considerat cea mai bună metodă de intervenţie este consilierea pentru copii şi pentru părinţi. De asemenea, mulţi s-au referit la educarea părinţilor. Îngrijorător este că puţini respondenţi consideră că ar fi nevoie de informare privind drepturile copiilor. De asemenea, foarte puţini consideră că este nevoie de centre de zi pentru copii. Acest rezultat s-ar putea explica prin faptul că această formă de serviciu social este puţin cunoscută în comunitate.

Determinarea gradului în care comunitatea se consideră responsabilă de problemele care există în

cadrul ei se poate face prin intermediul celei de-a opta întrebări „Pe cine consideraţi responsabil atunci când un copil se confruntă cu probleme în familie şi comunitate”.

11

LEGENDA

FAMILIA 52.0 SOCIETATEA 29.1

INST. STATULUI 11.5 COM. LOCALA 4.6

COPILUL 2.5 NU AU RASPUNS 0.3

FIGURA NR. 11: responsabilitatea în cazul copiilor care au probleme în familie sau comunitate

„Familia” este considerată responsabilă de către jumătate dintre respondenţi în cazul în care copilul are probleme în familie sau în comunitate (52%). Pe al doilea loc se află „societatea” cu 29,1 procente. Apoi sunt considerate responsabile „instituţiile statului” (11,5%). Pe unul dintre ultimele locuri se află „comunitatea locală” (4,6%), urmată de „copilul” însuşi (2,5%). Din păcate, tendinţa generală este ca responsabilitatea să cadă în sarcina oricui altcuiva (familie, societate, stat) decât în cea a comunităţii locale. Faptul că respondenţii nu consideră comunitatea în care trăiesc responsabilă de problemele cu care unii dintre membrii ei (copiii, în cazul de faţă) se confruntă ne face să bănuim că, de fapt, aceşti respondenţi nu au un sentiment al comunităţii. În consecinţă, ar trebui acţionat pentru crearea acestui sentiment al comunităţii pentru ca toţi membrii care trăiesc în cadrul ei să se simtă responsabili de problemele celorlalţi şi să acţioneze ei, în primul rând, pentru reducerea acestor probleme.

Următoarea întrebare „Cine credeţi că ar trebui să se implice în cazurile de violenţă în familie” urmăreşte acelaşi scop ca şi anterioara şi anume determinarea gradului în care există un sentiment al responsabilităţii în comunitate atunci când este vorba de probleme cu care se confruntă membrii ei.

LEGENDA

STATUL PRIN LEGISLAŢIE ADECVATĂ 44.6COMUNITATEA LOCALĂ 28.2

FAMILIA LARGITĂ 27.2

FIGURA NR. 12: implicarea în cazurile de violenţă în familie

Aproape jumătate dintre respondenţi au considerat că responsabilitatea cade în sarcina „statului” care ar trebui să se implice în aceste cazuri de violenţă domestică prin legi adecvate (44,6%). Mai puţini

12

au considerat că implicarea ar trebui să vină din partea „comunităţii locale” (28,2%) şi foarte apropiaţi ca procent au fost cei care au ale ca răspuns „familia lărgită” (27,2%). Din nou se face simţită viziunea paternalistă potrivit căreia statul trebuie să se implice în orice domeniu al vieţii, oriunde există o problemă, pentru a o rezolva. Comunitatea locală şi familia lărgită sunt privite de pe poziţii aproape egale, dar fără a avea un rol la fel de important ca al statului. Faptul că respondenţii consideră că un rol important îl are comunitatea locală acompaniată de familia lărgită, în rezolvarea acestei probleme, este un semnal pozitiv.

Prin următoarea întrebare „Cum consideraţi că ar trebui să se implice comunitatea locală” s-a dorit să se determine modalitatea de implicare a comunităţii locale. Deoarece s-a specificat ca aceia care nu au considerat că este nevoie de implicarea comunităţii locale, în astfel de cazuri, să treacă la întrebarea următoare jumătate dintre cei chestionaţi (52,9) nu au oferit un răspuns.

LEGENDA

NU AU RASPUNS 52.9CONSILIERE PENTRU VICTIMĂ ŞI

ABUZATOR 13.9

REFUGII PENTRU VICTIME 12.1INFORMARE PRIVIND DREPTURILE

PERSOANEI ABUZATE 11.5

CONSILIERE VICTIME 6.2 CONSILIERE ABUZATOR 3.4

FIGURA NR. 13: implicarea comunităţii locale în cazuri de violenţă domestică

Următoarele categorii de răspunsuri au procente foarte apropiate: „consiliere pentru victimă şi

abuzator” (13,9%), „refugii pentru victime” (12,1%) şi „informare privind drepturile persoanei abuzate” (11,5%). Deoarece aceste categorii se află la distanţe procentuale atât de mici este posibil ca la nivel comunitar să existe o conştiinţă a oportunităţii unor acţiuni coordonate, în cadrul cărora să se ofere refugii pentru victime, dar şi consiliere împreună cu informare privind drepturile.

Întrucât mulţi dintre respondenţi consideră că una dintre principalele cauze ale problemelor copiilor sau familiilor din comunitate sunt determinate de lipsuri financiare, prin întrebarea nr. 11 „Pentru persoanele fără venituri sau cu venituri foarte mici care consideraţi că ar fi cea mai bună măsură de protecţie socială”, li s-a oferit posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu cea mai potrivită metodă de intervenţie în cazul acestor cazuri.

13

LEGENDA

AJUTOR FINANCIAR ŞI CONSILIERE PT. A-ŞI GĂSI LOC DE MUNCĂ

39.9

CONSILIAŢI ÎN VEDEREA DEZV. CAPACITĂŢILOR PROPRII

38.1

AJUTOR FINANCIAR PE O PERIOADĂ DETERMINATA

12.7

AJUTOR FINACIAR PE O PER. NEDETERMINATĂ

9.3

FIGURA NR. 14: protecţie socială pentru persoane fără venituri Majoritatea celor chestionaţi au considerat că aceste persoane au nevoie de „ajutor financiar dar şi consiliere pentru a-şi găsi un loc de muncă” (39,9%), îndeaproape urmaţi de cei care au optat numai pentru „consiliere în vederea dezvoltării capacităţilor proprii” (38,1%). Mult mai puţini respondenţi au ales varianta „ajutorului financiar pe o perioadă determinată” (12,7) şi cei mai puţini „ajutor financiar pe o perioadă nedeterminată” (9,3%). Un semnal pozitiv este dat de faptul că membrii comunităţii sunt conştienţi de problemele cu care se pot confrunta cei fără venituri, dar realizează că simplul ajutor financiar nu va rezolva toate aceste probleme. Astfel majoritatea au considerat oportun ajutorul financiar dar până la obţinerea unui loc de muncă, îndeaproape urmaţi de cei care văd consilierea şi dezvoltarea capacităţilor de a se descurca singuri, ca pe cea mai bună soluţie pentru cei fără venituri. Metoda actuală de a acorda ajutor financiar pe o perioadă nedeterminată, celor care nu au alte resurse financiare, este puţin apreciată de comunitate, aflându-se pe ultimul loc în opţiunile respondenţilor.

Această tendinţă se păstrează şi în ceea ce priveşte persoanele cu handicap, la cea de-a 12-a

întrebare „În cazul persoanelor cu handicap ce măsuri credeţi că ar trebui să ia comunitatea noastră”, majoritatea respondenţilor susţinând „integrarea lor în comunitate printr-un loc de muncă” (38,4%).

LEGENDA

INTEGRARE PRIN LOC DE MUNCA 38.4 CENTRE ZI PENTRU ADULTI ŞI COPII 25.4

INTEGRARE ÎN ŞCOLI DE MASA 14.9 CENTRE ZI COPII 13.6

INTERNARE 6.2 NU AU RASPUNS 1.5

FIGURA NR. 15: măsuri de intervenţie în cazul persoanelor cu handicap

14

Alte opţiuni ale respondenţilor sunt legate de crearea de „centre de zi” pentru aceste persoane (25,4%), „integrarea în şcoli de masă” (13,6%), „centre de zi pentru copiii cu handicap” (13,6%) şi cei mai puţini consideră că trebuie să fie „internaţi” permanent într-o instituţie (6,2%). Un mic procent dintre respondenţi nu au răspuns la această întrebare (1,5%). Tendinţa generală faţă de persoanele cu handicap este integrarea lor în comunitate, fie printr-un loc de muncă în cazul adulţilor, fie prin integrarea în şcoli de masă în cazul copiilor. De asemenea, sunt considerate necesare centrele de zi pentru adulţi şi pentru copii. Foarte puţini membri ai comunităţii susţin instituţionalizarea persoanelor cu handicap.

Una dintre cauzele majore ale problemelor sociale cu care se confruntă persoanele sau familia o reprezintă consumul de substanţe toxice. Întrebarea nr. 13 „Care consideraţi că este cea mai gravă consecinţă a consumului de substanţe toxice(alcool, droguri, etc.)” doreşte să scoată la iveală părerea comunităţii despre efectul acestor substanţe asupra vieţii persoanei. Menţionăm că la întrebarea a doua care se interesa de principala problemă cu care se confruntă familia în comunitate numai 4,6% considerau că această problemă este reprezentată de substanţele toxice (pe ultimul loc în opţiunile respondenţilor). De asemenea, la întrebările patru şi cinci care explorau nevoia de servicii sociale la nivel comunitar foarte puţini au declarat că ar apela la un serviciu social în cazul consumului de substanţe toxice, mai precis droguri (5%) şi la fel de puţini au considerat că este nevoie de servicii pentru dependenţii de substanţe (5,3%).

LEGENDA

DESTRAMAREA FAMILIEI 28.2 VIOLENŢA IN FAMILIE 24.8

PIERDEREA DEMNITĂŢII 22.0 PIERDEREA PRESTIGIULUI SI

SUSŢINERII 9.6

PIERDEREA LOCUINŢEI 7.7 PIERDEREA LOCULUI DE MUNCĂ 6.5

NU AU RASPUNS 1.2

FIGURA NR. 16: consecinţe ale consumului de substanţe toxice

În aceste condiţii, majoritatea respondenţilor au ales varianta potrivit căreia consumul de substanţe are drept efect „destrămarea familiei” (28,2%), „violenţă în familie” (24,8%) dar şi „pierderea demnităţii” (22%). Alte răspunsuri s-au referit la „pierderea prestigiului şi susţinerii” (9,6%), „pierderea locuinţei” (7,7%) şi „pierderea locului de muncă” (6,5%). Nu au răspuns la această întrebare 1,2% dintre cei chestionaţi. Este surprinzător că, deşi în prima parte a chestionarului respondenţii nu consideră că acest comportament (consumul de substanţe toxice) este o problemă pentru familie, în cazul acestei întrebări îl văd ca principal responsabil pentru destrămarea familie şi violenţa în familie. Respondenţii se tem mai degrabă de pierderea demnităţii, decât a prestigiului şi susţinerii. Prin urmare această problemă este văzută dintr-o perspectivă individualistă (are efecte directe mai degrabă asupra persoanei, care-şi pierde demnitatea, decât asupra celor din jur care nu-l vor mai susţine). De asemenea, respondenţii nu sunt conştienţi de unele consecinţe deosebit de grave, şi frecvent întâlnite, în cazul consumului acestor substanţe: pierderea locuinţei şi a locului de muncă. Prin următoarea întrebare „Dacă aţi avea în familie o persoană dependentă de substanţe toxice, ce metodă de intervenţie aţi alege pentru ea” respondenţii sunt puşi în situaţia de a oferi soluţii de intervenţie în acest caz.

15

LEGENDA

INTERNARE 48.0 ASOCIATII DE PROFIL 23.8

TRATAMENT DOM./COM. 22.6 NICI O METODA 3.1

ALTELE 1.5 NU AU RASPUNS 0.9

FIGURA NR. 17: metode de intervenţie pentru persoane dependente de substanţe toxice

De fapt, se urmăresc reacţiile comunităţii faţă de consumatorii de aceste tipuri de substanţe şi disponibilitatea ei de a se implica în astfel de cazuri. Majoritatea respondenţilor au pledat pentru „internarea într-o instituţie specializată” (48%), urmaţi de cei care au susţinut „frecventarea unor asociaţii de profil care să-i susţină” (23,8%) şi de cei în favoarea „tratamentului la domiciliu/în comunitate” (22,6%). Foarte puţini au susţinut că nu este nevoie de vreo metodă de intervenţie în aceste cazuri (3,1%), iar 0,9% nu au răspuns la întrebare. La categoria „altele” se găsesc răspunsuri de genul: internare într-un centru specializat, să desfăşoare activităţi plăcute şi să se simtă util, ajutor să treacă peste problemă din partea respondentului, o persoană dependentă nu acceptă nici un ajutor. În cazul acestei întrebări se observă o polarizare a răspunsurilor. Jumătate dintre subiecţi susţin internarea, iar jumătate sunt pentru tratament în comunitate (prin asociaţii de profil sau la domiciliu).

Următoarea întrebare a chestionarului Cum credeţi că ar trebui să sprijine comunitatea noastră persoanele recent eliberate din penitenciar” investighează atitudinea comunităţii faţă de persoanele eliberate din penitenciar, dacă există o oarecare deschidere faţă de acestea.

LEGENDA

INTEGRARE PRIN GĂSIREA UNUI LOC DE MUNCA

58.5

INTEGRARE IN FAMILIE PRIN CONSILIERE

25.1

SĂ NU-I SPRIJINE ÎN NICI UN FEL 8.4 SĂ LE OFERE AJ. FINANCIAR 5.0

ALTELE 2.8 NU AU RASPUNS 0.3

FIGURA NR. 18: metode de sprijin pentru persoane eliberate din penitenciar

16

Cei mai mulţi dintre respondenţi au considerat că persoanele recent eliberate din penitenciar au nevoie de „integrare prin muncă” (58,5%). Următoarea opţiune s-a referit la „integrarea în familie prin consilierea lor şi a familiei” (25,1%). Un procent nu foarte mare, dar semnificativ au considerat că nu este nevoie de „nici un sprijin” din partea comunităţii (8,4%). Foarte puţini au susţinut varianta oferirii unui „sprijin financiar” (5%). O singură persoană nu a răspuns la această întrebare (0,3%). Foarte mulţi dintre respondenţi sunt conştienţi de importanţa reintegrării în comunitate a persoanelor recent eliberate din penitenciare. Acest lucru se poate face fie prin sprijin în găsirea unui loc de muncă, fie prin consiliere pentru integrare în familie. Totuşi 27 dintre respondenţi (8,4%) consideră că nu este nevoie de nici un fel de implicare din partea comunităţii. În categoria „altele” sunt cuprinse următoarele răspunsuri: supravegheat o perioadă în care să i se facă reinserţie, supravegheat un timp după care găsit un loc de muncă, consiliaţi să nu recidiveze, nediscriminare şi acordare a unei a doua şanse, consiliere şi ajutor financiar, reintegrare în familie şi comunitate prin consiliere. Deşi în cazul altor probleme era considerat o soluţie foarte bună, în acest caz ajutorul financiar este respins de majoritatea respondenţilor existând o opţiune clară pentru reintegrarea prin muncă. Ultimele două întrebări ale chestionarului se preocupă de vârstnici. După cum reiese din analiza pe categorii de vârstă, foarte puţine persoane peste 60 de ani au răspuns acestui chestionar (2,6%). Aceasta poate fi o explicaţie a faptului că persoanele vârstnice se regăsesc printre opţiunile respondenţilor într-o mică măsură la alte întrebări cu caracter mai general. Pe de altă parte majoritatea respondenţilor fiind tineri putem presupune că vor răspunde cu obiectivitate la întrebările privitoare la persoanele vârstnice. Prima dintre cele două întrebări „De ce consideraţi că au cel mai mult nevoie persoanele vârstnice” se referă la principalele probleme cu care s-ar putea confrunta o persoană vârstnică în comunitate.

LEGENDA

VENITURI MAI MARI 27.9 INGRIJIRE LA DOMICILIU 21.1

POSIBILITATE DE A CUMPĂRA MEDICAMENTE DIN VENITUL PROPRIU

16.1

COMPANIE 11.1 INSTITUŢIE UNDE SĂ FIE INTRNAŢI 9.3

CENTRE DE ZI 7.7 LOCUINŢĂ PROPRIE 5.9

NU AU RASPUNS 0.9

FIGURA NR. 19: nevoile persoanelor vârstnice din comunitate Majoritatea respondenţilor au considerat că problemele vârstnicilor ţin de „veniturile” insuficiente (27,9%), urmaţi de cei care susţin „îngrijirea la domiciliu” (21,1%). Cea de-a treia opţiune se referă tot la venituri mai mari concretizate în „posibilitatea de a cumpăra medicamente din venitul propriu” (16,1%). O altă opţiune cu procente semnificative este cea referitoare la „companie” (11,1%). Pe ultimele locuri se

17

află „instituţie în care să fie internaţi” (9,3%), „centre de zi în fiecare cartier” (7,7%) şi „locuinţa proprie” (5,9%). Cei mai mulţi dintre respondenţi consideră că principala problemă a vârstnicilor este legată de veniturile mici, din care nu-şi pot achiziţiona nici medicamentele necesare. Totuşi sunt destul de mulţi cei care consideră că vârstnicii au nevoie mai degrabă de îngrijire şi companie. Aceste măsuri nu vor fi luate în cadrul unui centru de zi şi nici într-o instituţie unde vârstnicii să fie internaţi (măsuri puţin populare printre respondenţi). O ipoteză ar fi că respondenţii nu cunosc activităţile care se desfăşoară într-un centru de zi şi-l confundă cu o instituţie rezidenţială. Locuinţa proprie nu este considerată o prioritate în cazul persoanelor vârstnice, deşi există şi persoane din această categorie de vârstă care se găsesc pe stradă, în urma pierderii locuinţei. În general, se consideră că persoanele vârstnice au locuinţă sau dacă nu au cedat-o susţinătorilor legali care, după cum vom vedea la rezultatele răspunsurilor următoarei întrebări, au obligaţia de a-i întreţine.

LEGENDA

SUSTINATORII LEGALI 52.6 CENTRE COMUNITARE DE

PROTECŢIE SOCIALĂ 26.6

COMUNITATEA 20.1 NU AU RASPUNS 0.6

18

FIGURA NR. 20: responsabilitatea în cazul persoanelor vârstnice Prin intermediul celei din urmă întrebări a chestionarului „Cine consideraţi că ar trebui să se implice mai mult în prevenirea problemelor vârstnicilor” se urmăreşte gradul de implicare a comunităţii în ceea ce priveşte problemele vârstnicilor. Majoritatea respondenţilor susţin că responsabilitatea le revine „susţinătorilor legali” (52,6%), urmaţi de cei care susţin ideea „centrelor comunitare de protecţie socială” (26,6%) şi „comunitate” (20,1). Două persoane dintre cei chestionaţi nu au răspuns la această întrebare (0,6%). Menţionăm că există o diferenţiere între centre comunitare de protecţie socială şi comunitate, unde sunt incluşi vecini şi prieteni. Chiar şi aşa, cele mai puţine opţiuni au fost în favoarea implicării comunităţii, accentul punându-se pe implicarea familiei. În concluzie, respondenţii sunt tributari concepţiei potrivit căreia familia trebuie să fie principalul susţinător al vârstnicilor. Concluzii În rândul populaţiei studiate există o viziune conservatoare asupra serviciilor sociale şi a rolului acestora în viaţa persoanei, familiei şi comunităţii. Principalele trăsături ale acestei viziuni sunt:

• statul paternalist, care are rolul de a interveni atunci când există probleme în familie (abuzuri sau violenţa în familie) şi de a oferi ajutor financiar;

• familia este „celula de bază a societăţii”, principala responsabilă pentru ceea ce se întâmplă cu membrii ei (copii sau vârstnici) şi trebuie implicată în toate măsurile de protecţie socială;

• în cazul problemelor care ţin de individ acesta este singurul responsabil pentru ceea ce i se întâmplă şi acţiunile pe care le întreprinde vor avea repercusiuni numai asupra lui.

Comunitatea este puţin responsabilă pentru problemele de ordin social din cadrul ei, rezolvarea

acestora ţinând de intervenţia statului sau de persoană ori familie – nu există coeziune socială; Serviciile sociale nu sunt foarte cunoscute în comunitate, noţiunea trezeşte respingere în rândul

celor intervievaţi, majoritatea nu doresc să aibă de-a face cu acestea, nu se pot pune în situaţia de a avea nevoie de ele. Această conotaţie negativă trebuie contracarată prin acţiuni de promovare a activităţilor serviciilor sociale şi a rolului benefic al acestora în comunitate. De fapt, este vorba de o promovare a însăşi asistenţei sociale. În caz contrar felul în care sunt văzute serviciile sociale se va răsfrânge asupra beneficiarilor lor şi va duce la accentuarea marginalizării acestora.

Majoritatea respondenţilor nu observă legătura directă dintre un comportament dăunător (consumul de substanţe toxice, de exemplu) şi consecinţele pe care acesta l-ar putea avea asupra mediului de viaţă (ei consideră că acest consum de substanţe toxice nu este una dintre problemele familiei). Poate şi din acest motiv, o trăsătură generală a populaţiei studiate este reprezentată de lipsa de interes pentru metodele de prevenţie. La toate întrebările care s-au ocupat de acest aspect, opţiunile care se refereau la informarea privind drepturi sau obligaţii au obţinut procente foarte

19

mici. De asemenea, consilierea nu a întrunit, de multe ori, opţiunile respondenţilor. În concluzie este nevoie şi de o educare a populaţiei în acest sens.

Membrii comunităţii nu consideră că vârstnicii şi persoanele cu handicap sunt dezavantajate. Menţionăm că în perioada aplicării chestionarului au fost luate o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei vârstnicilor, intens mediatizate. De asemenea, persoanele cu handicap se bucură de mai multe facilităţi decât alte categorii defavorizate şi au fost create o serie de servicii pentru ele.

Unele măsuri de protecţie socială, cum ar fi centrele de zi, nu sunt foarte populare în rândul populaţiei studiate deoarece rolul lor în comunitate nu a fost suficient mediatizat.

Majoritatea subiecţilor susţin ideea integrării în comunitate a categoriilor defavorizate prin intermediul găsirii unui loc de muncă (soluţie la criza financiară care este considerată principala responsabilă pentru problemele de ordin social).