studiu de fundamentare privind echiparea tehnico … · interne (urban-rural, o regiune oarecare...

38
Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 1 STUDIU DE FUNDAMENTARE PRIVIND ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARĂ CS III Ing. Mariana DOROBANŢU CS Ing. Amelia CAZACU CS Ing. Luiza MINCULESCU CUPRINS: INTRODUCERE ANALIZA INFRASTRUCTURII EXISTENTE DE UTILITĂŢI PUBLICE A. ECHIPAREA HIDRO-EDILITARĂ 1. Alimentarea cu apă 1.1. Surse de apă 1.2. Aducţiunile de apă subterană 1.3. Reţeaua de distribuţie 2. Canalizare ape uzate 2.1. Reţeaua de canalizare 2.2. Epurare ape uzate 3. Concluzii şi recomandări B. ECHIPAREA ENERGETICĂ 1. Surse de producere a energiei 2. Alimentarea cu energie electrică 2.1. Reţeaua electrică de transport 2.2. Reţeaua electrică de distribuţie 2.3. Iluminatul public 2.4. Concluzii şi recomandări 3. Alimentarea cu energie termică 3.1.Situaţia existentă 3.2. Concluzii 3.3. Recomandări

Upload: others

Post on 27-Oct-2019

10 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 1

STUDIU DE FUNDAMENTARE PRIVIND ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARĂ

CS III Ing. Mariana DOROBANŢU CS Ing. Amelia CAZACU CS Ing. Luiza MINCULESCU

CUPRINS:

INTRODUCERE ANALIZA INFRASTRUCTURII EXISTENTE DE UTILITĂŢI PUBLICE

A. ECHIPAREA HIDRO-EDILITARĂ 1. Alimentarea cu apă

1.1. Surse de apă

1.2. Aducţiunile de apă subterană

1.3. Reţeaua de distribuţie

2. Canalizare ape uzate

2.1. Reţeaua de canalizare

2.2. Epurare ape uzate

3. Concluzii şi recomandări

B. ECHIPAREA ENERGETICĂ 1. Surse de producere a energiei

2. Alimentarea cu energie electrică

2.1. Reţeaua electrică de transport

2.2. Reţeaua electrică de distribuţie

2.3. Iluminatul public

2.4. Concluzii şi recomandări

3. Alimentarea cu energie termică

3.1.Situaţia existentă

3.2. Concluzii

3.3. Recomandări

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 2

4. Alimentarea cu gaze naturale

4.1.Situaţia existentă

4.2. Concluzii

4.3. Recomandări

5. Exploatări produse petroliere

C. SURSE REGENERABILE DE ENERGIE 1. Energie solară

2. Energie geotermală

3. Utilizarea biomasei şi biogazului

4. Energie eoliană

5. Concluzii şi recomandări

D. TELECOMUNICAŢII 1. Telefonie şi poştă

2. Radio, televiziune şi internet

3. Concluzii şi recomandări

PARTE DESENATA Plansa nr.1- Alimentarea cu apă şi canalizare

Planşa nr.2- Alimentare cu energie electrică

Planşa nr. 3- Alimentare cu gaze şi fluide petroliere

Planşa nr. 4- Alimentare cu energie termică

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 3

STUDIU DE FUNDAMENTARE PRIVIND ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARĂ

INTRODUCERE

Prin aderarea la Uniunea Europeană, România este direct legată la politica de coeziune a Uniunii Europene, ale cărei obiective stau la baza „Strategiei Naţionale de Dezvoltare” a ţării noastre.

Semnarea „Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană” şi utilizarea surselor financiare din Fondurile Structurale şi de Coeziune obligă ţara noastră să respecte angajamentele luate, aplicând un management adecvat al fondurilor, prioritizând investiţiile publice în concordanţă cu Planul Naţional de Dezvoltare (PND) şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR) 2007-2013.

Planul Naţional de Dezvoltare reprezintă instrumentul de prioritizare a investiţiilor publice pentru dezvoltarea ţării. Acesta stabileşte direcţiile de alocare a fondurilor publice pentru investiţii cu impact semnificativ asupra dezvoltării economice şi sociale, din surse interne (bugete locale, buget de stat, etc.) sau externe (fonduri structurale, credite externe, etc.) în scopul diminuării decalajelor de dezvoltare faţă de Uniunea Europeană şi a disparităţilor interne (urban-rural, o regiune oarecare faţă de media naţională, etc.).

Unul dintre cele şapte Programe Operaţionale care va sprijină implementarea Programului Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2007 - 2013 este Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Acesta conţine elemente esenţiale pentru implementarea cu succes a Planului Naţional de Dezvoltare în domeniul protecţiei mediului şi respectă prevederile Regulamentului Consiliului European care stabileşte procedurile generale privind Fondurile Structurale. Reglementările naţionale şi cele ale UE, precum şi planurile şi documentele programatice ale României şi UE a fost utilizate în pregătirea Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Obiectivul principal ale acestui Program este protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a nivelului de trai în România, conformându-se în acelaşi timp cu acquis-ul comunitar de mediu. Aplicarea programului va conduce la creşterea calităţii serviciilor publice edilitare, alimentare cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate, salubritate şi termoficare, luând în consideraţie principiul „poluatorul plăteşte”, unul dintre principiile dezvoltării durabile.

Obiectivele specifice ale Programului sunt:

creşterea accesului populaţiei din toate judeţele la serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare, până în anul 2015;

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 4

îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric, în minim 30 de judeţe, până în anul 2015;

reducerea impactului negativ cauzat de centralele de termoficare în cele mai poluate localităţi, până în anul 2015;

protecţia naturii prin managementul ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000;

reducerea riscului la inundaţii în cele mai vulnerabile zone şi reducerea eroziunii costiere a Mării Negre, până în anul 2015.

În cadrul Programului prioritatea întâi o reprezintă sectorul alimentare cu apă şi de canalizarea ape uzate, care beneficiază de cele mai mari fonduri europene (60%). Investiţiile au în vedere extinderea/modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, construirea/modernizarea staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare, precum şi creşterea calităţii serviciilor publice de apă şi canalizare, în condiţiile unor tarife acceptabile pentru populaţie.

Strategia de dezvoltare a municipiului Arad, perioada 2007-2013/2014-2020, pentru domeniul utilităţilor publice are ca obiectiv strategic: „Modernizarea şi extinderea reţelei de utilităţi publice şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor Aradului la utilităţile publice”. Pentru alimentarea cu apă şi a canalizarea apelor uzate Strategia are ca obiective:

modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare ape uzate;

reabilitarea (înlocuirea) reţelelor vechi de apă potabilă şi canalizare din oraş;

extinderea reţelelor de distribuţie apă potabilă şi de canalizarea apelor uzate din oraş şi în zonele în care acestea nu există.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 5

ANALIZA INFRASTRUCTURII EXISTENTE DE UTILITĂŢI PUBLICE

A. ECHIPAREA HIDRO-EDILITARĂ

Municipiul Arad are o populaţie de 167.827 de locuitori, ocupă un teritoriu administrativ de 26.148 ha, din care aproximativ 200ha sunt ocupate de Cetatea Aradului şi de zona verde aferentă, încadrate de bucla Mureşului.

Resursele de apă din teritoriul administrativ al oraşului sunt apreciabile. Cursurile de apă care străbat oraşul sunt râul Mureş şi canalele Mureşel, Sânleani, Ieru, Ţiganca. Mureşul este al doilea râul din Românie, după fl. Dunăre, ca lungime şi su prafaţă hidrografică. La intrarea în municipiu râul are un debit de 154 m3/s, debitul maxim ajungând şi al 2.000 m3/s, situaţie care duce la apariţia inundaţiilor pe teritoriul oraşului.

Resursele de apă subterană sunt valoroase atât calitativ, cât şi cantitativ, permiţând satisfacerea nevoilor populaţiei şi unităţilor economice, în special industriale. Conul aluvionar al Mureşului este cunoscut ca fiind cea mai mare hidrostructură din România, care a permis construirea celei mai mari captări de ape subterane din ţară, cea a municipiului Aradului care acoperă aproximativ 25% din totalul rezervelor de apă.

Compania de Apă Arad este operator regional, licenţiat clasa I de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Serviciile de Gospodărie Comunală (ANRSC), care prestează servicii publice de alimentare cu apă potabilă, colectează şi epurează apa uzată pe bază de contracte de concesiune.

Principalele obiective ale Companiei sunt:

satisfacerea cerinţelor clienţilor în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare ape uzate;

obţinerea satisfacţiei clienţilor actuali şi potenţiali prin îmbunătăţirea serviciilor oferite;

promovarea unor strategii de dezvoltare şi furnizare a serviciilor care promovează protecţia mediului înconjurător.

Domeniul de activitate al operatorului cuprinde:

producţia, transportul şi distribuţia apei potabile;

colectarea şi epurarea apelor uzate menajere şi industriale înainte de a fi deversate;

întreţinerea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a apelor uzate;

monitorizarea calităţii apei potabile şi a apei uzate.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 6

1. Alimentare cu apă

Municipiul Arad beneficiază de sistem centralizat de alimentare cu apă, care este cuprins în microsistemul zonal ARAD. Din acest microsistem sunt alimentate şi localităţile:

- Zădăreni: HG 687, finalizat în 2007;

- Fântânele: Sistem de alimentare cu apă existent, L=15,5km;

- Vladimirescu: Sistem de alimentare cu apă existent (Vladimirescu, Mândruloc, Horia, Cicir);

- Livada: Sistem de alimentare cu apă existent (Livada şi Sânleani);

- Şofronea: HG577, finalizat în 1999;

- Zimandu Nou: Sistem de alimenatre cu apă existent (A. Şaguna, Zimand Cuz, Zimandu Nou);

- oraş Sântana: Program SAMTID – în derulare;

- Olari: Sistem de alimentare cu apă existent (fără Şintea Mică);

- Şimand: OG7 – faza „Proiect Tehnic”;

- oraş Curtici – Program SAMTID;

- Dorobanţi – HG 577, în execuţie.

Populaţia alimentată cu apă prin sistem centralizat este de 155.111 locuitori, reprezentând 95,5% din populaţia totală a municipiului (162.450 locuitori).

1.1. Surse de apă

Sursa de apă a sistemului este apa subterană prelevată de la medie adâncime din frontul de captare Arad - Chişineu Criş. Fronturile care alimentează municipiul sunt amplasate astfel:

frontul de captare de la Uzina nr. 1: are 11 foraje cu adâncimi cuprinse între 75-90m şi debite cuprinse între 7-27 l/s/foraj şi o capacitate totală de captare de 900m3/h. Forajele sunt amplasate în curtea şi în grădina Uzinei 1 şi în albia majoră a râului Mureş;

frontul de captare de la Uzina nr. 2 (Nord): front principal de captare pentru oraş, este format la rândul său din două fronturi de captare, şi anume: primul cu 92 de foraje care se întinde pe direcţia N, pe axa Arad-Şimand, de-a lungul lui DN 79 până în zona localităţii Şimand, pe o distanţă de aproximativ 20 km. Adâncimea forajelor variază între 25-120m, iar al doilea front de captare cu 13 foraje este amplasat în zona localităţii Mândruloc, din care se alimentează localitatea, restul de debit fiind trimis în staţia de tratare Uzina 2. Capacitatea totală a frontului de captare Uzina 2 este de cca. 9.000m3/h. Toate forajele au fost echipate, începând cu anul 2001, cu electropompe noi cu debite de 60-160m3/h. Din

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 7

acest front se alimentează localităţile: Sânleani, Livada, Zimandul Nou, Zimandul Cuz, Andrei Şaguna Curtici, Macea, Sânmartin, Şimand, Mândruloc. Din reţeaua de distribuţie a apei în municipiul Arad se alimentează localităţile: Horia, Vladimirescu, Şofronea, Fântânele.

Fronturile de captare au asigurate zonele de protecţie sanitară şi hidrogeologică conform prevederilor din HG 930/2005 privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică.

1.2. Aducţiunile de apă subterană

De la frontul de captare Nord, apa ajunge în Uzina de apă nr. 2 prin trei conducte de aducţiune, cu diametre de 600, 800 şi 1.000mm şi lungime totală de 34km. Din aceste conducte de aducţiunie se alimentează cu apă brută a Uzinei de apă nr. 3, printr-o aducţiunea formată din două fire, cu diametre de 1000 şi 800mm şi lungime de 9,0km. Există puncte diferite de record, asigurându-se astfel alimentarea continuă a Uzinei de apă nr. 3 în cazul unei avarii sau a unor reabilitări la frontul de captare.

Din frontul de captare Nord se alimentează cu apă, printr-o staţie de pompare aflată la 21,0km nord de municipiul Arad, localităţile Curtici, Macea şi Sânmartin. Apa este luată dintr-un rezervor cu capacitatea de 100m3 şi este refulată într-un castel de apă cu capacitatea de 500m3. Conducta de refulare a apei este din PEHD, are diametrul de 300mm şi lungimea de 8,1km, este reabilitată prin programul SAMTID. Debitele de apă livrate acestor localităţi sunt între 30.000 – 70.000m3/lună la Curtici, între 3.900 – 7.000m3/lună la Macea şi 6.000 – 18.000m3/lună la Sânmartin.

Tot din aducţiunea de apă captată din frontul Nord se alimentează şi oraşul Sântana, printr-o aducţiune (reabilitată prin Programul SAMTID) realizată din tuburi de PEHD, cu Dn 200mm şi lungime de 8,13km.

Sistemul centralizat de alimentare cu apă al oraşului are trei gospodării de apă, denumite Uzine de apă.

Uzina de apă nr. 1 se află în partea centrală a oraşului, funcţionând din anul 1896 şi cuprinde: staţie de tratare a apei, staţii de pompare şi rezervoare de apă. În anul 1937, datorită cerinţei crescute de apă a oraşului, se măreşte capacitatea de captare şi tratare până la 250 l/s, capacitate cu care funcţionează şi în prezent. Procesul de tratare are următoarele etape: aerare, prefiltrare, decantare, filtrare. În prezent Uzina funcţionează în regim de staţie de repompare a apei. Înmagazinarea apei potabile se face în 5 rezervoare, semiîngropate, având capacităţi de: 2x1.000m3, 2x1.200m3, 1x10.000m3, dezinfecţia apei prin clorinare se realizează în aceste rezervoare. Pomparea apei din rezervoare în reţeaua de distribuţie se face prin două staţii de pompare.

Distribuţia apei din Uzină se face prin artere (conducte principale) executate din tuburi de beton precomprimat, oţel, fontă, azbociment, PAFSIN, şi prin reţea de distribuţie (conducte de serviciu) executată din tuburi de fontă, azbociment, PVC, oţel, PEHD. Lungimea totală a reţelei de distribuţie este de 527km, iar diametrele variază între 600 – 1.200mm pentru

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 8

artere şi 80 – 500mm pentru conductele de serviciu. Reţeaua este echipată cu 18.263 branşamente realizate din tuburi de plumb, oţel zincat, PVC şi PEHD.

Uzina de apă nr. 2 este staţia principală a oraşului, are capacitatea de captare de 9.000m3/h, cea de pompare de 14.000m3/h şi are funcţionare continuă. Uzina cuprinde: staţie de tratare, staţii de pompare şi rezervoare de apă. Staţia de tratare are o capacitate de 2.160 l/s şi realizează deferizarea şi demanganizarea apei înainte de stocarea în rezervoare şi de distribuirea în reţeaua oraşului. Rezerva totală de apă este de 34.000m3 distribuită în 5 rezervoare astfel: 2x2.000m3 şi 3x 10.000m3. Distribuţia apei potabile în reţeaua oraşului se realizează prin trei magistrale de apă potabilă, cu Dn = 600, 800 şi 1.200mm, prima dintre ele alimentând localităţile Vladimirescu, Mândruloc şi Cicir, printr-o conductă de 8,0km lungime. Celelalte două magistrale alimentează reţeaua de distribuţie a municipiului.

Uzina de apă nr. 3 este amplasată în partea de nord a municipiului asigurând apă pentru parcul industrial al municipiului şi cartierul Aurel Vlaicu. Uzina cuprinde o staţie de pompare a apei în reţea, rezervoare supraterane pentru stocarea apei potabile, cu capacitate de 2x10.000m3 şi o staţie de clorinare a apei. Debitul maxim de alimentare al Uzinei este de 60.000m3/zi (2.500m3/h). Debitul de alimentare a reţelei de apă a oraşului variază între 4.000m3/zi (167m3/h) în timpul iernii şi 20.000m3/zi (834m3/h) în timpul verii.

Starea tehnică a obiectelor din cele trei Uzine de apă este bună, staţia de tratare a apei din Uzina nr. 2 asigurând 100% capacitatea de exploatare.

1.3. Reţeaua de distribuţie

Reţeaua de distribuţie a apei potabile în municipiu are lungimea de 558,8km, are un grad de acoperire a tramei de străzi de 100%. Diametrele variază între 300-1.200mm pentru artere şi între 100-250mm pentru conductele de serviciu. Materialele din care este realizată reţeaua sunt: beton armat, beton precomprimat, oţel, fontă, azbociment, PAFSIN, PEHD şi PVC. Reţeaua de distribuţie a apei se află în stare tehnică bună. În prezent este în curs de reabilitare, la finalul acţiunii asigurându-se:

reabilitarea conductelor principale (artele) pe 20,7km, cu tuburi din fonta ductilă şi PEID, având diametre între 300 – 700mm;

reabilitarea conductelor de distribuţie pe 28,55km, cu tuburi din PEID, având diametre între 110 – 200mm;

aducţiunea de apă potabilă Arad – Fântânele. Din reţeaua de apă potabilă o municipiului Arad se alimentează localităţile Fântânele şi Zădăreni. Localitatea Fântânele se alimentează printr-o staţie de repompare amplasată pe malul stâng al Mureşului, la cca. 9,0km distanţă de Arad, de-a lungul şoselei DJ 682. Conducta de aducţiune a apei către Fântânele este din azbociment, are diametrul de 200mm şi lungimea de 2,5km. Reţeaua localităţii are un rezervor de apă cu capacitatea 2x100m3 şi o staţie de pompare cu funcţionare în regim de hidrofor doar pentru perioada de vară când creşte consumul de apă, în restul anului debitele fiind mai mici localitatea se alimentează

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 9

direct din reţeaua municipiului. Debitul livrat lunar variază între 4.000-9.000m3, pentru 404 abonaţi.

2. Canalizare ape uzate

Canalizarea oraşului funcţionează în sistem unitar şi mixt, şi rezolvă colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor uzate. Numărul locuitorilor racordaţi la sistemul existent este de 142.088 persoane, reprezentând 87,5% din populaţia totală a oraşului.

2.1. Reţeaua de canalizare

Lungimea reţelelor de canalizare este de 485,7km, iar lungimea străzilor echipate cu reţea de canalizare ape uzate este de 345,0km, având 13.376 de racorduri.

Canalizarea menajeră este prevăzută cu un număr de 4.097 cămine şi 184 guri de scurgere, cu conducte având diametre între Dn 175 mm şi Dn 1000 mm.

Canalizarea pluvială are colectoare cu diametre cuprinse între 100-1500mm, dotată cu 5.564 guri scurgere şi 3.808 cămine. Reţeaua de canalizare primeşte şi apele industriale provenite de la unităţile industriale din localitate.

Datorită configuraţiei plate a terenului, transportul apelor uzate se realizează prin pompare cu ajutorul a 13 staţii, după cum urmează:

S.P.1 Amplasament: Cartier Aradul Nou în zona fostului C.A.P., echipată cu:

- 1 pompă FLYGHT cu debit Q = 200 m3/h;

- 2 pompe ACV 150 cu debit Q = 170 m3/h.

S.P.2 Amplasament: Cartier Micălaca în apropierea depoului C.T.P., echipată cu:

- 4 pompe ACV 150 cu debit Q = 170 m3/h.

- 2 pompe FLYGHT cu debit Q = 240 m3/h.

S.P.3 Amplasament: Cartier Podgoria – Piaţa Caius Iacob, echipată cu:

- 2 pompe FLYGHT cu debit Q = 280 m3/h.

- 1 pompă ACV 150 cu debit Q = 170 m3/h.

S.P.4 Este o staţie de pompare numai pentru ape pluviale. Amplasament: Cartier Alfa – zona Cărămidări, echipată cu:

- 6 pompe MV 300 cu debit Q = 450 m3/h.

S.P.5 Este o staţie de pompare numai pentru ape pluviale. Amplasament: Cartier Micălaca – Zona 300 pe malul Mureşului, echipată cu:

- 6 pompe DV 35 cu debit Q = 800 m3/h.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 10

- 1 pompă ACV 150 cu debit Q = 170 m3/h.

S.P.6 Amplasament: Piaţa Spitalului, echipată cu:

- 2 pompe FLYGHT cu debit Q = 1600 m3/h.

- 2 pompe MV 402 cu debit Q = 1250 m3/h.

S.P.7 Este o staţie de pompare atât pentru ape uzate menajere cât şi pentru ape pluviale. Amplasament: Malul drept al Mureşului în apropierea podului Traian, echipată cu:

- 3 pompe tip DUNĂREA pentru ape pluviale cu debit Q = 2000 m3/h.

- 2 pompe FLYGHT pentru ape uzate menajere cu debit Q = 120 m3/h.

- 3 pompe DF 20 pentru ape uzate menajere cu debit Q = 250 m3/h.

S.P.8 Amplasament: Cartier Subcetate – la intersecţia străzilor Cetăţii şi Radu de la Afumaţi. Echipată cu :

- 2 pompe FLYGHT cu debit Q = 150 m3/h.

S.P.9 Amplasament: Cartier Grădişte pe str. Ardealului, echipată cu:

- 3 pompe FLYGHT cu debit Q = 115 m3/h.

S.P.Cocorilor Este o staţie de pompare atât pentru ape uzate menajere cât şi pentru ape pluviale. Amplasament: str. Cocorilor pe malul drept al canalului Mureşel, echipată cu :

- 3 pompe WILO cu debit Q = 120 m3/h.

S.P.Bujac 1 Este o staţie de pompare atât pentru ape uzate menajere cât şi pentru ape pluviale. Amplasament: Cartier Bujac pe strada Sever Bocu numărul 10, echipată cu :

- 2 pompe ACV 300 cu debit Q = 350 m3/h.

S.P.Gai Este o staţie de pompare pentru ape pluviale. Amplasament: Cartier Gai pe strada Tribunul Corcheş, echipată cu:

- 3 pompe tip EPEG 100 cu debit Q = 100 m3/h.

Funcţionează numai în perioada precipitaţiilor.

S.P.Bujac 2 Este o staţie de pompare pentru ape pluviale şi ape freatice. Amplasament: Cartier Bujac – la intersecţia străzilor Trotuşului şi Orizont, echipată cu:

- 1 pompă tip GORMAN cu debit Q = 180 m3/h.

Pentru pomparea apelor pluviale şi a apelor freatice în cartierul Bujac mai sunt amenajate două ministaţii de pompare:

M.S.P.1 - Situată la intersecţia străzilor Orizont şi Sporturilor, este echipată cu 1 pompă A.C.V. 100 cu debit Q = 100 m3/h.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 11

M.S.P.2 – Situată pe strada Socului este echipată cu 1 pompă cu ax orizontal, având debitul Q = 70 m3/h.

2.2. Epurarea apelor uzate

Epurarea apelor uzate de pe întreaga suprafaţă a oraşului Arad se rezolvă prin intermediul unei staţii de epurare. Staţia este amplasată în partea de vest a municipiului Arad pe str. Bodrogului, lângă Aeroportul Internaţional Arad, are o capacitate de 1.300 l/s şi funcţionează în prezent cu două trepte de epurare. Treapta mecanică de epurare a fost construită în anul 1962. Tratarea biologică şi tratarea nămolului au fost adăugate în anul 1985.

Treapta mecanică de epurare cuprinde:

- Stăvilare de intrare: două stăvilare cu acţionare mecanică;

- Camera grătarelor: grătarul cu bare rare şi grătarul cu bare dese;

- Deznisipator cuplat cu separator de grăsimi;

- Staţia principală de pompare: echipată cu 2 pompe CDVBE cu debit Q=5760 m3/h, 1 pompă Flyght cu debit Q=5100 m3/h, 1 pompă Flyght cu debit Q=2360 m3/h, 1 pompă Flyght cu debit Q=1250 m3/h şi 2 pompe MV502 cu debit Q=2150 m3/h;

- Decantare primară: 2 decantoare radiale cu diametrul 45 m, echipate cu pod raclor;

- Staţie de pompare nămol: echipată cu 2 pompe ACV 150x32 cu debit Q=150 m3/h;

- Metantancuri: 2 bucăţi cu un volum de 4000 m3 fiecare;

- Platforme de uscare a nămolului;

- Gazometre: 2 bucăţi cu capacităţi de 500 m3, iar al 2-lea de 1000 m3;

- Centrala termică pe biogaz produs din fermentarea nămolului.

Treapta biologică de epurare cuprinde:

- Bazine de aerare: cu 3 compartimente independente cu un volum total de 14.200 m3, aerare cu bule fine cu membrane de cauciuc tip Flyght Saniter. Pentru producerea aerului necesar staţia de epurare este dotată cu o staţie de suflante care conţine 4 suflante cu debit variabil 0-10.000 m3/h tip HV-Turbo;

- Decantare secundară: 3 decantoare radiale cu diametrul de 45 m, două din decantoare au fost reabilitate, al treilea fiind în curs de reabilitare.

- Staţie de pompare a nămolului recirculat din decantoarele secundare: echipată cu 3 pompe Flyght cu debit Q=1.313 m3/h şi o pompă Flyght pentru nămol în exces cu debit Q=111 m3/h.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 12

Evacuarea apelor din staţia de epurare se face prin două conducte cu diametrul de 1000 mm şi lungime 1,5 km în râul Mureş. Staţia mai are o posibilitate de evacuare înspre canalul Mureşel, în situaţia în care debitele cresc foarte mult la precipitaţii abundente sau topirea zăpezilor. În astfel de situaţii apele meteorice sunt pompate direct în două bazine de retenţie unde apa se scurge gravitaţional în canalul Mureşel.

Staţia de epurare este în curs de reabilitare prin măsura ISPA 2000/RO/16/P/PE/011 aprobată prin memorandum-ul de finanţare, semnat în 15.02.2001de către Comisia Europeană şi 1.06.2001 de către Guvernul României. Obiectivul principal al proiectului este atingerea indicatorilor de deversare ai efluentului staţiei, prevăzuţi în normele româneşti în vigoare, NTPA 001/2002, NTPA 011/2002.

Pentru îmbunătăţirea serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare apă uzată, administratorul acestora are în vedere continuarea investiţiilor din surse proprii şi atragerea de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea şi extinderea sisteme de apă şi apă uzată.

În prezent este în derulare „Masterplan-ul privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate în judeţul Arad”, documentaţie cuprinsă în Proiectul regional POS Mediu pentru lucrări de reabilitare şi extinderea reţelelor alimentare cu apă şi canalizare având ca surse de finanţare fonduri de coeziune, investiţii din surse proprii, etc.

Pentru perioada imediat următoare (2014 - 2015) se estimează punerea în funcţiune a următoarelor lucrări:

alimentare cu apa Insula Mureş – PIF 2015;

colector apă uzată menajeră în cartier A. Vlaicu-Zona Ind.Vest (Expo Arad - str. M. Manole) 3 km - PIF 2014;

staţie Pompare Ape Uzate Constituţiei şi branşament electric – PIF 2014;

extindere colector menajer pe str. Ghica Voda, 100 m – PIF 2015;

extindere colector menajer pe str. Ana Ipatescu – PIF 2016.

Pentru perioada 2014 – 2018 se au în vedere următoarele lucrări:

reabilitarea reţelei de apă din zonele: Calea Victoriei-Feleacului, Miron Costin, Bihorului, Pârneava, Foişor-Poetului, cartier Aurel Vlaicu-zona H între strada Şcoalei şi p-ţa UTA, aleea Constructorilor;

reabilitare rezervoarele şi dispecerat din Uzina de apă 2;

reabilitare staţii de pompare Cruceni, Clopotului;

reabilitare reţea de canalizare ape uzate menajere pe străzile: Fulgerului, Toamnei, Comunarzilor, traversare pot Decebal, L. Szantay, Ghe. Sion, G. Bariţiu, Măgurei, Roşiori, cartier Micălaca (str. Sighişoarei, Nucet, Beiuş, Zalău, Tuşnad);

realizare staţie de pompare apă uzată pe str. Constituţiei;

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 13

reabilitarea clădiri anexe din staţia de epurare: dispecerat, garaj autospeciale, clădire PT, clădire suflante;

reabilitare SPAU1, SPAU2, SPAU7, SPAU9.

3. Concluzii şi recomandări

Analiza efectuată asupra serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare ape uzate în municipiul Arad evidenţiază următoarele aspecte:

fronturile de captare au delimitate zonele de protecţie sanitară şi hidrogeologică conform prevederilor HG 930/2005;

conductele aducţiunii de apă Nord au fost reabilitate prin programul SAMTID;

reţelele de apă şi apă uzată sunt în curs de reabilitare şi extindere;

staţia de epurare a apelor uzate este în curs de reabilitare prin programul ISPA;

reabilitările acestor sisteme sunt finanţate din fonduri europene şi din surse proprii.

Sistemele de apă şi canalizare ape uzate menajere aflate în administrarea Companiei de Apă Arad sunt în curs de reabilitare şi extindere, prin programe cu finanţari externe nerambursabile şi prin fonduri proprii.

Se recomandă ca branşarea la reţeaua de apă potabilă sau racordarea la reţeaua de canalizare ape uzate a obiectivelor socio-economice şi culturale care se propun în noul Plan Urbanistic General să se facă cu acordul Companiei.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 14

B. ECHIPAREA ENERGETICĂ

1. Surse de producere a energiei

Pe teritoriul municipiului Arad sunt două centrale electrice de termoficare: CET Lignit Arad şi CET Hidrocarburi Arad care produc energie electrică şi termică, şi care funcţionează interconectat. Societatea Comercială “Centrala Electrică de Termoficare Arad” a fost înfiinţată în aprilie 2002 şi administrează prin concesiune patrimoniul fostei Sucursale Electrocentrale Arad desprinsă din S.C.Termoelectrica S.A. Bucureşti în baza H.G. 105/2002. În 01.01.2010 SC CET Arad SA a fost divizată în:

- SC CET Arad SA (unitate de producţie pe lignit „în regim de bază”, şi care deţine astfel capacitatea de producţie şi reţelele principale de transport agent termic) şi

- SC CET Hidrocarburi Arad SA (operator de transport, distribuţie, cu posibilităţi de producţie energie termică pe surse „de vârf”, ce deţine astfel reţelele secundare de transport agent termic – de la punctele termice la consumatorii finali).

Centrala Electrică de termoficare CET Lignit Arad este situată în nordul Municipiului Arad, are ca activitate principală producerea de energie electrică, şi a fost proiectată să funcţioneze pe combustibil solid (cărbune – lignit), având ca suport de flacără gazele naturale.

CET Arad SA (CET Lignit) produce şi livrează, prin centrala pe lignit, energie electrică şi termică, în cogenerare, în perioada 2011-2013 fiind produsă şi livrată energie electrică după cum urmează:

Tabel 1. Energia produsă şi livrată de CET Arad SA Energie 2011 2012 2013

Electrică

Produsă (MWh) 287605 274228 208570 Livrată facturată (MWh) 238355 219353 164400

Termică

Produsă (Gcal) 428529 379152 348226 Livrată facturată (Gcal) reţea transport 428529 379152 348226

Sursa: SC CET Arad SA

Pentru realizarea producţiei s-au înregistrat următoarele consumuri:

Tabel 2. Consum combustibili pentru producţia de energie Combustibil 2011 2012 2013

Gaz (mii mc) 16897 15293 12130 Cărbune (t) 597093 556504 455419

Sursa: SC CET Arad SA

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 15

Centrala electrică de termoficare CET Hidrocarburi Arad, situată în centrul Municipiului Arad, este proiectată să funcţioneze pe gaze naturale şi păcură cu un conţinut de sulf sub 1%, având în componenţă două cazane energetice de 75, respectiv 57 MW/h şi 6 cazane de apă fierbinte cu o capacitate de 116 MW/h. CET Hidrocarburi produce energie electrică şi termică, livrarea energiei electrice efectuându-se pe baza contractelor reglementate de ANRE. Coordonarea operativă din punct de vedere al producerii energiei electrice este asigurată prin Dispecerul Energetic Naţional.

Prin datele furnizate de SC CET ARAD SA este descrisă situaţia actuală a SC CET ARAD SA, priorităţile, măsurile strategice de dezvoltare cu termenele de finalizare şi modalităţile de finanţare a acestora.

Conform informaţiilor furnizate, situaţia actuală a SC CET ARAD SA este următoarea: 1. SC CET Arad SA este o centrală de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă, fiind principalul producător de energie termică pentru Municipiul Arad.

SC CET Arad SA are în componenţă următoarele capacităţi de producţie : - Două cazane de abur industriale de câte 100 t/h , 16 ata, 250 0C , 70 Gcal, (PIF 1989), 80 MWt cu funcţionare pe lignit şi gaze naturale pentru aprindere şi susţinere ardere, cu derogare de funcţionare pentru 20.000 ore, sau până la 31.12.2015, conform HG nr. 440/2010 art. 5 alin. 2; - Un cazan de abur energetic nr. 1 de tip K - CRG – 1666 – 000, de 420 t/h, 137 bar; 540 0C, (PIF 1993), 403 MWt, cu funcţionare pe lignit şi gaze naturale pentru aprindere şi susţinere ardere, cu durata limitată de viaţă şi funcţionare, 17.500 ore în perioada2016-2023, conform Legii 278/2013, art.33; - Un cazan de abur energetic nr. 2 de tip K – CRG – 1666 – 000, de 420 t/h, 137 bar, 540 0C, 403 MWt, care a fost construit în proporţie de 70%. Investiţia este în curs de derulare, şi care, din considerente de mediu, se va finaliza pentru funcţionarea numai pe gaze naturale. Data stabilită de finalizare şi PIF (punere în funcţiune) cazan este 10.10.2014. - Un turbogenerator (nr. 1) de 50 MW (maxim 65 MW), 135 bar, 5350C, tip DSL – 50 (PIF 1993), cu condensaţie şi două proze reglabile, una fiind priza industrială de 10 – 16 ata şi una fiind priza de termoficare de 0,7 – 2,5 ata. - Un generator electric tip TH – 60 – 2, (PIF 1993), puterea nominală60 MW – 75 MWA, Tensiune la borne/curent nominal – 10,5kV/4124A, frecvenţă – 50 Hz, modul de răcire - hidrogen, excitaţie: statică independentă – 193 V/ 1342 A cu forţare excitaţie până la 2600 A. - Două schimbătoare de căldură de bază de 60 Gcal/h, alimentate cu abur din priza de termoficare urbană a turbinei de abur; - trei schimbătoare de căldură de vârf de câte 40 Gcal/h fiecare, alimentate cu abur din bara colectoare de 10 – 16 ata din cadrul centralei, în care intră abur din priza industrială a turbinei de abur sau din cazanele de abur industrial.

În gospodăria de combustibil solid, SC CET ARAD SA deţine staţia de descărcare cu capacitatea de 1950 tone/35 vagoane şi depozitul de combustibil solid cu capacitatea de 480.000 tone, din care 35.000 tone estacada de descărcare.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 16

SC CET ARAD SA este alimentată cu gaze naturale din reţeaua de transport gaze naturale, prin Staţia de reducere reglare SRM CET III Arad, care este racordată la conducta de înaltă presiune (P=7 / 12 bar la intrarea în Staţia SRM), aparţinând SC TRANSGAZ SA.

SC CET ARAD SA furnizează energia electrică în Sistemul Energetic Naţional prin Staţia 110kV CET Lignit Arad.

De asemenea SC CET ARAD SA deţine şi Staţia de tratare ape pentru consum tehnologic.

SC CET ARAD SA furnizează energie termică operatorului de transport şi distribuţie SC CET HIDROCARBURI SA, pentru asigurarea necesarului de energie termică al Municipiului Arad. Energia termică produsă la nivelul unui an este de 418 656,54 MWh/an. Capacitatea instalată a surselor este 563 MWt. După finalizarea cazanului nr. 2 de 420 t/h capacitatea instalată va fi de 966 MWt.

Priorităţi SC CET ARAD SA

Din considerente economice şi de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă, tendinţa SC CET ARAD SA în perioada următoare este aceea de a stabili o soluţie optimă de eficientizare şi rentabilizare a obiectivului energetic CET Arad, care să funcţioneze pe gaze naturale în vederea conformării la cerinţele de mediu cu următorul scop: - Livrarea energiei termice la un preţ accesibil pentru consumatorii Municipiului Arad printr-un sistem energetic eficient de cogenerare de înaltă eficienţă în ciclu combinat cu impactul cel mai mic asupra mediului. - Îmbunătăţirea eficienţei SC CET ARAD SA . - Instalarea de parcuri fotovoltaice pe terenurile dezafectate în urma schimbării combustibilului solid, cum ar fi Depozitul de zgură şi cenuşă şi Depozitul de combustibil solid.

În acest scop, în data de 20 iunie 2014, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de la SC CET ARAD SA a aprobat derularea investiţiei noi în sursa de producţie TG/KR – 40 MW el (turbină pe gaze cu cazan recuperator) şi AKU (acumulator de căldură), prevăzută în Etapa a II-a a Studiului privind oportunitatea unei investiţii noi la SC CET ARAD SA, pentru retehnologizarea sursei de producere a energiei termice în Municipiul Arad, aprobat prin HCL Municipiul Arad nr. 120/24.05.2012.

Măsuri strategice de dezvoltare a SC CET ARAD SA

Cu scopul de a menţine funcţionarea SC CET ARAD SA în concordanţă cu normele şi prevederile UE şi de a asigura continuitatea producţiei de energie termică pentru Municipiul Arad, şi din aceleaşi considerente economice şi de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă, SC CET ARAD SA a demerat următoarele lucrări de investiţii în vederea eficientizării centralei şi conformării cerinţelor de mediu: - Supraînălţarea compartimentului nr. 2 între cotele 114 m – 116 m de la Depozitul de zgură şi cenuşă a SC CET ARAD SA pentru funcţionarea în sezonul 2013 – 2014. - Închiderea Depozitului de zgură şi cenuşă de la SC CET ARAD SA.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 17

- Retehnologizarea SC CET ARAD SA prin realizarea investiţiei „Centrală pe ciclu combinat cu turbină cu gaz cu cazan recuperator şi acumulator de căldură” care se va realiza în două etape: - Etapa I – Finalizare cazan nr. 2 de 420t/h cu funcţionare pe gaze naturale; - Etapa II – Turbină pe gaze cu cazan recuperator şi acumulator de căldură (TG+CR+ACU). - Montarea unui parc de panouri fotovoltaice pe suprafaţa Depozitului de zgură şi cenuşă de la SC CET ARAD SA. Capacitatea posibilă este de cca. 27 MW el. - În urma retehnologizării centralei prin care SC CET ARAD SA va funcţiona numai pe gaze naturale, gospodăria (instalaţiile) de combustibil va fi trecută în conservare.

Termenele de finalizare sunt conform tabelului de mai jos:

Tabel 3. Termene de finalizare pentru lucrările de investiţii la CET Arad

Denumire investiţie Termen de finalizare

Supraînălţarea compartimentului nr. 2 între cotele 114 m – 116 m de la Depozitul de zgură şi cenuşă a SC CET ARAD SA pentru funcţionarea în sezonul 2013 – 2014.

Finalizat în 2013

Închiderea Depozitului de zgură şi cenuşă de la SC CET ARAD SA.

Compartimentele 1 şi 3 - finalizat 2014

Compartimentul nr. 2 - 2016

Retehnologizarea SC CET ARAD SA prin realizarea investiţiei „Centrală pe ciclu combinat cu turbină cu gaz cu cazan recuperator şi acumulator de căldură” care se va realiza în două etape.

Etapa I – 10.10.2014

Etapa II – 01.09.2014 – 31.12.2016

conform SF

Montarea unui parc de panouri fotovoltaice pe suprafaţa Depozitului de zgură şi cenuşă de la SC CET ARAD SA.

2017

Sursa: SC CET ARAD SA

Modalităţi de finanţare:

a. Obiectivul investiţiei privind „Centrala pe ciclu combinat cu turbină de gaz, cazan recuperator şi acumulator de căldură” din cadrul SC CET Arad SA a fost inclus în Planul Naţional de Investiţii (PNI) – parte integrantă a documentului „Elemente pentru evaluarea Aplicaţiei trimisă de România în conformitate cu Articolul 10 c(6) al Directivei 2003/87/CE, Revizia 4/22.06.2012” elaborat de Ministerul Economiei şi aprobat de D G Clima prin Decizia Comisiei C (2012) 4567 final din 06.07.2012 şi de D G Competition prin Decizia Comisiei C (2012) 8776 final. Finanţarea acoperă 25% din cheltuielile eligibile prevăzute pentru întreaga investiţie. b. Atragerea unui investitor în vederea asocierii în participaţiune cu scopul realizării unei instalaţii noi „Turbină pe gaz cu cazan recuperator şi acumulator de căldură (TG+CR+AKU)” la SC CET Arad SA.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 18

2. Alimentarea cu energie electrică

Municipiul Arad, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, face parte, totodată, din Regiunea de dezvoltare Vest, fiind un important centru urban, polarizator al localităţilor atât la nivel judetean cât şi regional. Prin dotările publice ale municipiului, care sunt la nivel judeţean şi interjudeţean, şi prin activitatea sa industrială şi comercială, municipiul este un important consumator de energie electrică.

Alimentarea municipiului Arad cu energie electrică se realizează prin intermediul staţiilor de transformare, posturilor de transformare şi a liniilor de înaltă, medie şi joasă tensiune care acoperă municipiul.

2.1. Reţeaua electrică de transport

Pe teritoriul administrativ al municipiului Arad este amplasată staţia de transformare 400/220/110 kV Arad în care se afla 3 unităţi de transformare: - AT1 220/110 kV, 200 MVA - AT3 400/220 kV, 400 MVA - Trafo 400/110 kV, 250 MVA

Teritoriul municipiului este străbătut de următoarele linii electrice de transport: - LEA 400 kV: Arad – Sandorfalva (Ungaria), Arad – Nădab şi Mintia – Arad - LEA 220 kV: Timişoara – Arad (d.c.)

Prin liniile electrice Arad – Sandorfalva (Ungaria) şi Arad – Nădab se asigură conexiuni importante ale reţelei electrice de transport româneşti cu reţeaua maghiară şi implicit conexiunea cu UCTE.

Reţeaua de transport al energiei electrice de pe teritoriul municipiului Arad se află în exploatarea CNTEE Transelectrica SA – Sucursala de Transport Timişoara.

Din punct de vedere al proiectelor de modernizare a reţelei de transport, se preconizează trecerea la 400 kV a LEA Timişoara-Arad, într-o etapă de perspectivă, după 2018.

2.2. Reţeaua electrică de distribuţie

Alimentarea cu energie electrică a municipiului Arad se realizează prin intermediul reţelei electrice de distribuţie care cuprinde staţii de transformare IT/MT, posturi de transformare MT/JT şi linii electrice de înaltă tensiune (110 kV), medie (20 kV, 6 kV) şi joasă tensiune (0,4 kV). Reţeaua de distribuţie de pe teritoriul municipiului se află în gestiunea Companiei SC Enel Distribuţie SA – Banat.

Pe teritoriul administrativ al municipiului sunt amplasate următoarele staţii de transformare 110kV/MT: - TEBA 110 kV/20 kV - Bujac 110kV/20 kV - Gai 110 kV/ 20kV - Poltura 110 kV/20 kV - IVA 110 kV/6 kV

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 19

- Pădurice 110 kV/ 20 kV - Mureşel 110 kV/20 kV/6 kV - Staţia CET 110 kV (interconexiune cu staţia Arad) - Staţia CCH 110 kV/6 kV (Ghioroc) - Staţia Lipova 110 kV/20 kV - Fântânele 110 kV / 20 kV - Sofronea – CFR 110 kV/27,5 kV

Staţia electrică de conexiuni CET Arad 110 kV, de tip interior, are o capacitate de 450 MVA şi patru linii electrice aeriene aferente, circuit simplu, de 110 kV, şi este conectată la SEN prin doua LEA 110 kV care fac racordul la staţia 400 kV Arad.

Liniile de distribuţie de 110 kV care traversează teritoriul municipiului şi asigură alimentarea cu energie electrică, atât a municipiului cât şi a localităţilor învecinate, sunt următoarele:

- Linii electrice aeriene: Arad -TEBA 19,42 km Arad - Mureşel 5,9 km (dc) Arad - Poltura 6,74 km Arad - Poltura 2.,46 km CET Arad – Poltura 2,46 km Arad GAI 4.,48 km Poltura - IVA 1,58 km Poltura - GAI 2,02 km Gai - Pecica 18,79 km Bujac – Pecica 19,4 km TEBA- Semlac 26,77 km Arad- Fântânele 5,87 km Arad -Lipova 33,1 km Arad – Pâncota 29,89 km Arad – CCH I 5,09 km Arad - CCH II 5,18 km Arad - CET I 6,016 km Arad - CET II 6,676 km CET - Sofronea CFR 5,99 km Fântânele - Ortişoara 25,1 km

- Linii electrice subterane Mureşel – Pădurice 1,79 km Pădurice - TEBA 4,09 km

Reţeaua de distribuţie medie tensiune este alcătuită din posturi de transformare MT/0,4 kV şi linii electrice aeriene de 20 kV, şi subterane de 20 kV şi 6 kV care alimentează consumatorii din municipiu. Posturile de transformare sunt repartizate pe întreg teritoriul municipiului, iar ca tip constructiv sunt: aeriene, în cabină zidită, subterane şi pe sol. Nu sunt prezentate date despre numărul, amplasarea şi puterea instalată a posturilor de

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 20

transformare, întrucât, până în momentul elaborării acestui studiu, Enel nu a furnizat aceste informaţii.

Reţeaua de distribuţie de joasă tensiune (0,4 kV) este alimentată din posturile de transformare, cuprinde atât reţeaua de alimentare a consumatorilor cât şi reţeaua de iluminat public, şi urmăreşte trama stradală a localităţii. Volumul de instalaţii de joasă tensiune este de 979,59 km LEA şi 804,806 km LES.

Atât liniile electrice aeriene de medie tensiune cât şi cele de joasă tensiune, de pe teritoriul localităţii, sunt amplasate pe stâlpi din beton.

Conform rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, 98,3% din locuinţe dispun de instalaţie electrică.

2.3. Iluminatul public

Iluminatul public are un rol important în buna funcționare și dezvoltare a municipiului Arad și este, totodată, un sector cu un potențial mare de îmbunătățire și eficientizare. În prezent, sistemul de iluminat public al municipiului are în funcțiune aproximativ 5000 de aparate cu o vechime de peste zece ani, cu un grad ridicat de uzură, a căror performanțe tehnice și energetice atrag dupa sine cheltuieli semnificative.

Strategia de dezvoltare a municipiului Arad prevede modernizarea şi dezvoltarea atât a iluminatului public, cât şi al celui arhitectural. Astfel în perioada 2004-2007 s-au realizat investiţii semnificative în iluminatul public, pentru modernizarea şi extinderea acestuia. Lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public au constat în montarea sau înlocuirea corpului existent cu altul mai performant şi consum energetic mai scăzut, înlocuirea sistemului de prindere şi a conductoarelor de alimentare de la corpul de iluminat la reţeaua de alimentare. Prin lucrările de extindere a sistemului de iluminat public s-a realizat suplimentarea numărului corpurilor de iluminat împreună cu stâlpii de susţinere şi accesoriile aferente, a circuitelor de comandă şi măsură şi a reţelei de alimentare cu energie electrică. În cadrul Programului operaţional sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, Axa prioritară 4, Domeniul de intervenţie 2, s-a realizat un proiect de “extindere a sistemului de iluminat public cu implementarea soluţiilor de alimentare cu energie electrică din sisteme fotovoltaice”.

2.4. Concluzii şi recomandări

Din analiza situaţiei existente rezultă următoarele aspecte: - existenţa liniilor electrice aeriene de medie şi joasă tensiune în zona urbană, pe anumite segmente, acestea producând dificultăţi privind accesul în anumite zone - existenţa liniei aeriene 110 kV Arad-Mureşel care traversează zona de protecţie a Cetăţii Aradului - existenţa unui număr mare de aparate de iluminat stradal cu un grad mare de uzură

Ca urmare a analizei şi punerii în evidenţă a unor disfuncţionalităţi, se recomandă:

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 21

- continuarea activităţii de modernizare şi extindere a reţelei electrice de distribuţie, conform necesităţilor consumatorilor; trecerea liniilor aeriene electrice din reţeaua de distribuţie în subteran, în zona urbană - devierea sau trecerea în subteran a liniei aeriene 110 kV Arad-Mureşel - continuarea modernizării şi extinderii sistemului de iluminat public; extinderea utilizarii panourilor fotovoltaice ca soluţie de alimentare cu energie electrică a reţelei de iluminat public; realizarea unui sistem de control şi monitorizare

3. Alimentarea cu energie termică

3.1. Situaţia existentă

Municipiul Arad este amplasat în zona climatică II, temperatura exterioară de calcul, conform SR 1907-1 / 1997 „Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de calcul”, fiind te = – 15oC. Conform aceluiaşi standard, localitatea se aflǎ în zona eolianǎ IV, viteza convenţionalǎ a vântului de calcul în localitate şi în afara localităţii fiind v = 4 m/s. Alimentarea cu energie termică a municipiului Arad se realizează în prezent: - în sistem centralizat (SACET), cu energia termică livrată de la cele două centrale electrice de termoficare din localitate; - în sistem local prin: centrale termice de bloc/de scară de bloc (cu funcţionare pe gaze naturale), centrale termice individuale ce funcţionează cu gaze naturale, lemne/peleţi şi sobe de teracotă ce funcţionează cu gaze naturale sau cu lemne. Alimentarea centralizată cu energie termică în municipiul Arad este asigurată de Consiliul Municipal Arad prin intermediul SC CET ARAD SA, al cărei acţionar principal este. Din punct de vedere al producerii energiei termice necesare consumatorilor din municipiul Arad, cele două centrale CET Lignit si CET Hidrocarburi funcţionează interconectat rezultând o creştere a siguranţei şi continuităţii alimentării cu energie termică a consumatorilor.

În cadrul SC CET Arad SA (cu funcţionare pe lignit iar ca suport gazele naturale), gospodăria de combustibil dispune pe lângă staţie descărcare şi depozit combustibil solid, de o staţie de reducere/reglare gaze naturale SRM CET III Arad, cu o capacitate (debit gaze) de 36.000 Nmc/h.

În cadrul centralei pe lignit din 1993 funcţionează în cogenerare un grup ce produce 50 MW energie electrică şi cca. 100 -140 Gcal energie termică. Lipsa fondurilor financiare necesare a condus la sistarea temporară (în anul 2002 când TERMOELECTRICA a fost divizată şi mai multe centrale electrice de termoficare date primăriilor) a blocului nr. 2 (un cazan energetic de abur şi o turbina cu abur) acesta fiind în prezent realizat în proporţie de peste 70%.

Din cauza pierderilor de căldură în reţeaua de distribuţie (estimate, în 2012, la cca. 36%, şi pierderi de agent termic 2-4% din totalul de apă vehiculat) şi a costurilor mari de operare SC CET Arad SA (CET Lignit) a funcţionat cu pierderi atât în producţia de energie termică cât şi electrică. Pentru asigurarea cerinţelor de mediu, în cadrul CET Arad au fost modernizate două cazane de apă fierbinte: CAF 4 şi CAF 5, prin înlocuirea arzătoarelor

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 22

vechi cu unele noi cu NOx scăzut. Cu scopul de a menţine funcţionarea CET Arad în concordanţă cu normele şi prevederile UE şi de a asigura continuitatea producţiei de energie termică pentru municipiul Arad şi după anul 2013 au fost realizate modernizări ce au urmărit folosirea eficientă a combustibililor şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) specifice acestui sector energetic. În acelaşi scop, în data de 20 iunie 2014, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de la SC CET Arad SA a aprobat documentaţia pentru derularea investiţiei noi în sursa de producţie TG/KR (turbină pe gaze cu cazan recuperator) 40 Mwe + AKU (acumulator de căldură atmosferic), prevăzută în Etapa 2 a Studiului privind oportunitatea unei investiţii noi la CET Arad pe lignit, pentru retehnologizarea sursei de producere a energiei termice în municipiul Arad, aprobat prin HCL Municipiul Arad nr. 120/24.05.2012. Blocul nr. 1 din cadrul SC CET Arad SA cuprinde: a. Cazanul 1 ( 102.000 ore de funcţionare) poate produce 420 t/h abur (capacitatea nominală 403 MWth) la parametri nominali 137 bari şi 540 grade Celsius alimentând o turbină cu abur de 50 MWel (345 t/h abur ). Aburul care nu este folosit în sistemul de termoficare se condensează prin turnul de racire (capacitate de racire cca.102 MWt/h). b. Două cazane de abur industrial CAI - cu capacitatea de 100t/h abur fiecare, (putere nominală 80 MWth; 16.000 ore de funcţionare) 13 bari şi 250 °C ce pot fi utilizate în continuare ca „rezervă” sau la „sarcina de vârf”. Toate cazanele utilizează lignit ca şi combustibil de bază şi gaz pentru iniţierea arderii şi suportul arderii. Gazul natural este livrat din reţeaua de înaltă presiune (P = 7-12 bar la intrarea în staţia de reducere şi masurare SRM – şi P = 1 bar la ieşire din SRM presiune de lucru pentru Cazanul nr.1 şi 0,7 bar pentru CAI). Energia termică este produsă din bara de abur de 16 bar în 3 schimbătoare de căldură de varf de 40 GCal/h (46 MWth) şi în 2 schimbătoare de căldură de bază de 60 GCal/h (70 MWth). S.C."CET HIDROCARBURI" SA (aflată sub autoritatea Consiliului Municipal Arad) este operatorul serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului Arad şi administrează patrimoniul Centralei Electrice de Termoficare Hidrocarburi, reţelele de termoficare primară în lungime de 65.5 km retea de transport, 43 de puncte termice, iar în concesiune de la Primaria Arad are 94,4 km reţea de distribuţie (reţele secundare) şi 63 module termice.

În cadrul S.C."CET HIDROCARBURI" SA sunt instalate următoarele capacităţi: - două cazane energetice de abur de 75 t/h si 90 t/h pe gaz; - un grup de 12 MW; - două cazane de apă fierbinte, pe gaz CAF 1,2 – 100 Gcal/h; - două cazane de apă fierbinte, pe gaz şi pacură CAF 3,4 – 100 Gcal/h; - un cazan de apă fierbinte pe pacură CAF 5 – 100 Gcal/h.

Aceste instalaţii de la CET Hidrocarburi Arad au durata de serviciu normat expirată, dar se mai utilizează în cazul unor avarii sau în vârf de sarcină pentru că instalaţiile de la CET Lignit nu acoperă întreg necesarul pe timp friguros. Reţele de transport agent termic (reţele termice primare) fac legătura între sursele de producere a energiei termice (CET-uri) şi punctele termice (PT). Circa 65% din reţelele de transport sunt amplasate subteran. Pentru creşterea siguranţei în alimentarea cu energie

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 23

termică a consumatorilor, aceste reţele formează un sistem cu o structură radială, cu legături transversale între principalele magistrale. Sistemul reţelelor de transport agent termic este alcătuit din şase magistrale principale: - Magistrala I – este compusă din două conducte din oţel (2 x 500 mm) şi are o lungime de circa 2,5 km; - Magistrala II – este compusă din patru conducte din oţel (2 x 700 mm şi 2 x 500) şi are o lungime de circa 2, km; - Magistrala III – este compusă din două conducte din oţel (2 x 600 mm) şi are o lungime de circa 3,2 km; - Magistrala IV – este compusă din trei conducte din oţel (2 x 400 mm şi 1 x 600 mm) şi are o lungime de circa 5,1 km; - Magistrala sere – este compusă din patru conducte din oţel (2 x 600 mm şi 2 x 400 mm) şi are o lungime de circa 2,3 km; - Magistrala de interconectare – este compusă din două conducte din oţel (2 x 900 mm). Majoritatea acestor reţele au o vechime de peste 40 ani, izolaţia conductelor este deteriorată, înregistrându-se astfel pierderi orare de energie termică de circa 10 – 12 %. Din acest motiv o parte dintre reţelele de transport necesită înlocuirea; în prezent doar o mică parte din aceste reţele (circa 3 km) din totalul retelelor de transport (incluzând câteva racorduri şi bretele de legătură) au fost înlocuite cu conducte moderne, preizolate.

Conform informaţiilor furnizate de Serviciul Investiţii, Dezvoltare Imobile, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, au fost fost realizate lucrări de reabilitare a reţelelor şi punctelor termice în municipiu după cum urmează: - Modernizare Punct Termic 1V : s-a desfiinţat Punctul Termic 1V şi s-au montat 33 de module termice ce deservesc zona de blocuri din strada Măgurei – Calea A. Vlaicu – zona str. Fluturilor, Haţeg şi Predeal; - Modernizare reţele şi puncte termice în zona Calea Romanilor, cuprinsă între străzile Paris, Toth Şandor, Calea Romanilor prin montarea a opt module termice; - Modernizare reţele şi punct termic ona Grădişte, cuprinsă între P. Rareş, Astra Vagoane şi strada Gorunului (1 modul); - Modernizare reţele termice şi amplasare module în zona Spitalului Judeţean, cuprinsă între strada A. Karoly, strada Oituz, strada A. Şaguna (4 module); - Modernizare reţele termice în zona străzii Roşiori (1 modul); - Modernizare Punct Termic Libelula (PT8), prin amplasarea unui modul pentru alimentarea blocului Libelula (P+10); - Modernizare reţele termice secundare pe porţiuni reprezentând un procent de 11,1 % din totalul de aproximativ 89 km existenţi în municipiu; - Modernizare PT 2V: s-a desfiinţat Punctul Termic 2V şi s-au montat 27 de module termice ce deservesc zona de blocuri cuprinsă între Calea A. Vlaicu – Linia CF Bujac – strada Poetului – P-ţa Fortuna (strada Luchian).

Cantitatea de energie termică distribuită în municipiul Arad a variat în timp conform tabelului următor:

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 24

Tabel 4. Energia termică distribuită în Municipiul Arad

Anul 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 Gcal 466431 394905 364838 324612 355974 565625 339146 339146 276072 Sursa: INS

Având în vedere faptul că în anul 2000 energia termică distribuită în municipiul Arad a fost de 630709 gigacalorii, se observă că s-au produs debranşări masive de la SACET în anii 2001 şi 2002, urmând apoi o perioadă relativ stabilă din punct de vedere al debranşărilor, dar în care acestea au continuat periodic; în anul 2012 energia termică distribuită a avut o valoare de 276072 Gcal, aproximativ jumătate din energia termică distribuită în anul 2001. Municipiul Arad este partener în cadrul Programului ESCO de Eficienţă Energetică în sectorul public, program ce se derulează pe o perioadă de cinci ani, din noiembrie 2010, până în octombrie 2015. În cadrul acestui program în municipiul Arad au fost aprobate a fi reabilitate şapte unităţi de învăţământ (Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn, Liceul de Arta „Sabin Dragoi”, şcolile generale nr 5, 22 şi 4 şi Colegiul National „Vasile Goldiş”. Din punct de vedere al reabilitării termice a clădirilor, în municipiul Arad s-au realizat următoarele: - Au fost realizate SF de reabilitare pentru: 36 unităţi învăţământ, 10 grădiniţe, 10 şcoli gimnaziale, 14 licee. - Au fost reabilitate 17 blocuri pe Ordonanţa 18 guvernamentală şi 3 proiecte pe fonduri europene- circa 1000 apartamente. - Proiecte pentru 100 blocuri aşteaptă finanţare pe fonduri europene în perioada următoare, şi pentru 60 de blocuri s-au aprobat şi asteaptă proiecte pentru perioada 2017-2020.

3.2. Concluzii

Lipsa programelor şi măsurilor de reabilitare, modernizare, eficientizare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a dus în timp la pierderi mari de agent termic, creşterea preţurilor şi nemulţumiri ale consumatorilor datorită confortului redus oferit, fapt ce a determinat debranşări masive ale consumatorilor de la sistemul de alimentare centralizat cu energie termică din municipiul Arad. Există în prezent o capacitate suplimentară nefolosită de producere a energiei perntru sistemul de termoficare, supradimensionare care implică costuri de producţie şi mentenanţă parţial inutile. Este necesară redimensionarea capacităţilor de producţie în funcţie de necesarul de energie termică al oraşului şi implementarea unei tehnologii moderne care să asigure viabilitatea sistemului de termoficare din muncipiul Arad şi în primul rînd livrarea energiei termice la un preţ accesibil pentru consumatori. O disfuncţionalitate aparte este dată de izolarea termică necorespunzătoare a clădirilor care conduce la inconfort termic, consum mare de energie necesară pentru încălzire, apariţia condensului – ce duce în timp la deteriorarea construcţiilor prin fenomenul de îngheţ-dezgheţ a masei de vapori în interiorul structurii anvelopei. Se recomandă ca gazele naturale de la aragaz să nu fie utilizate pentru încălzirea spaţiilor, acest fapt ducând la un confort termic insuficient şi la apariţia condensului în spaţiile respective, inclusiv în pereţii

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 25

exteriori, având în vedere faptul că 1 mc gaz metan care arde degajă aproximativ 2 litri apă (vapori). 3.3. Recomandări

În cadrul obiectivelor strategiei locale pentru serviciul public de producere şi livrare a energiei termice se regăsesc următoarele: - livrarea energiei termice la un pret accesibil pentru consumatori printr-un sistem energetic eficient de cogenerare de înalta eficienţă în ciclu combinat cu cel mai mic impact posibil asupra mediului; - folosirea unui combustibil mai ieftin; - îmbunătăţirea eficienţei SACET ; - lucrări pentru securitatea aprovizionării cu energie, în cadrul cărora se poate creşte ponderea energiei din surse regenerabile prin următoarele implementări posibile: - folosirea gunoiului pentru producerea de energie utilă; - folosirea biomasei în cazanele de abur industrial CAI 1 şi/sau CAI 2.

Pe lângă creşterea producţiei de energie electrică şi introducerea unor combustibili regenerabili la investiţiile pe termen lung trebuie să se urmarească în continuare modernizarea sistemului de termoficare şi implementarea unui sistem centralizat de control şi contorizare pe orizontală.

Este necesară echiparea tuturor obiectivelor de utilitate publică şi mai ales a celor cu aglomerări de persoane (şcoli, grădiniţe, creşe, spitale, etc.) cu centrale termice proprii, pentru diminuarea punctelor de foc şi implicit a riscului de incendiu şi accidente. Există în acest fel şi posibilitatea preparării apei calde menajere şi utilizării ei la toate punctele de consum din aceste clădiri. În cazul încălzirii centrale, cazanele/centralele termice utilizate trebuie să fie automatizate, cu grad redus de poluare, urmând a se acorda o atenţie deosebită realizării unui ansamblu corect calculat şi executat arzător–cazan–coş. Coşul va fi realizat conform prevederilor legale din punct de vedere al prevenirii incendiilor, respectiv izolat termic şi amplasat la distanţă faţă de elementele combustibile ale clădirii, fiind etanş la gaze arse şi scântei.

Este necesară reabilitarea termică a clădirilor de interes public, a blocurilor de locuinţe şi a locuinţelor individuale. Este important ca anvelopa construcţiilor, prin care acestea pierd căldura în timpul iernii (şi o primesc din mediul exterior vara) să îndeplinească o serie de condiţii care sunt prevăzute în Normativul C 107/2005 privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor (în special Partea 1–Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit C 107/1), publicat în Monitorul Oficial nr. 1124 bis din 13.12.2005, şi modificat prin Ordinul nr. 2513 din 22.11.2010 – intrat în vigoare din 01.01.2011. Detaliile de execuţie ale anvelopei şi izolaţiilor termice se vor definitiva în condiţii de eficienţă economică, pentru ca locuinţele şi celelalte clădiri proiectate să se încadreze în prevederile normativului amintit şi, implicit, ale Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

4. Alimentarea cu gaze naturale

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 26

4.1. Situaţia existentă

Teritoriul administrativ al municipiului Arad este străbătut de trei conducte de transport gaze naturale de presiune înaltă ce aparţin SNTGN TRANSGAZ SA : - conducta de transport gaze naturale Nadlac-Arad, cu Dn 700mm; - racord gaze naturale de presiune înaltă, cu Dn 400 mm, pentru alimentarea SRM Arad III CET; - conducta de transport gaze naturale Recaş-Arad, cu Dn 400 mm.

Conform informaţiilor furnizate de către S.C. E.ON GAZ DISTRIBUŢIE S.A. (deţinorul licenţei de distribuţie gaze naturale în municipiul Arad) cu nr. 36979/GDA din 24 iulie 2014, înregistrată la Consiliul Local al Municipiului Arad cu nr. intrare 48221 din 25 iulie 2014, situaţia alimentării cu gaze naturale a municipiului Arad este următoarea:

a. - Volumul de gaze naturale distribuit în 2013 a fost următorul: Tabel 5.

Nr. crt.

Tip consumator

Număr consumatori

deserviţi

Volum de gaze naturale distribuit

în 2013 (mc)

% din total

1 Casnici 32.134 38.256.616 56,36

2 Terţiari 641 4.608.214 6,79

3 Asimilaţi 17 95.164 0,14

4 Industriali 1 825.199 1,22

5 Secundari 471 16.243.610 23,93

6 Comerciali 1675 7.844.096 11,56

TOTAL 34939 67.881.899 100 Sursa: E-on Gaz

b. - Numărul asociaţiilor de locatari ce folosesc gazele naturale pentru prepararea hranei este de 1677.

c. - Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Arad (conducte şi branşamente) este de 596,794 km.

d. - Lista SRS / SRMS - amplasament şi capacităţi staţii, conform tabelului de mai jos:

Tabel 6. Staţiile de reglare din municipiul Arad

Nr. Tip Staţie Capacitate [mc/h]

Adresa

1 SRM 975 6 Vânători, nr. 51-53 2 SRM 2400 6 Vânători, nr. 55 3 SRM 2000 6 Vânători, nr. 6 4 SRS 1000 Abatorului, nr. FN 5 SRS 9000 Abatorului, nr. FN 6 SRM 375 Aurel Vlaicu, nr. FN

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 27

7 SRM 225 Aurel Vlaicu, nr. FN 8 SRS 5000 Bihorului, nr. FN 9 SRM 375 Bodrogului, nr. FN

10 SRM 1000 Bodrogului, (str. Aeroportului, nr. 4) 11 SRM 975 Zimandului, nr. 3 12 SRM 375 Calvin Ioan, nr. 17-19 13 SRS 2000 Câmpul Islazului, nr. FN 14 SRS 5000 Câmpul Islazului, nr. FN 15 SRS 3000 Câmpul Liniştii, nr. FN 16 SRS 1100 Cetăţii, nr. FN 17 SRS 5000 Cometei, nr. FN 18 SRS 600 Cyigler Antoniu, arhitect, nr. FN 19 SRS 1100 Dragalina, nr. FN 20 SRS 5000 Haica Sava, nr. FN 21 SRM 500 Horia, nr. 8 22 SRS 5000 Malul Mureşului, nr. FN 23 SRM 37000 Maniu Iuliu, nr. 65-71 24 SRS 9000 Maniu Iuliu, nr. FN 25 SRS 1100 Muncii, nr. FN 26 SRM 600 Ogorului, nr. FN 27 SRM 375 Orşova, nr. 6 28 SRM 375 Orşovei, nr. FN 29 SRM 2400 Ovidiu UTA Parc logistic 30 SRM 750 Pastorului, nr. FN 31 SRS 5000 Păşunii, nr. FN 32 SRS 5000 Petru Rareş, nr. FN 33 SRS 5000 Petru Rareş, nr. FN 34 SRS 2000 Poetului, nr. FN 35 SRS 975 Poetului, nr. FN 36 SRM 375 Poetului, nr. 52 37 SRM 375 Poiana, nr. FN 38 SRM 2000 Posada, nr. FN 39 SRS 5000 Posada, nr. FN 40 SRM 5000 Rebreanu Liviu, nr. FN 41 SRM 225 Rebreanu Liviu, nr. 86 42 SRS 1100 Steagului, nr. FN 43 SRM 375 Ştrand Neptun, nr. FN 44 SRS 5000 Suciu Aurel, nr. FN

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 28

45 SRS 3000 Timişorii, nr. FN 46 SRS 5000 Trotuşului, nr. FN 47 SRM 375 Victoriei, nr. 1-3 48 SRM 600 Victoriei, nr. 33-35 49 SRS 1000 Victoriei, nr. 33-35 50 SRM 1000 Victoriei, nr. 33-35 51 SRM 600 Victoriei, nr. 33-35 52 SRS 7800 Vlaicu Aurel, nr. FN 53 SRM 8000 Vlaicu Aurel, nr. FN 54 SRM 7000 Vlaicu Aurel, nr. FN 55 SRM 7000 Vlaicu Aurel, nr. 274 56 SRM 9000 Vlaicu Aurel, nr. 274 57 SRS 11000 Vlaicu Aurel, nr. FN 58 SRS 9000 Vlaicu Aurel, nr. FN 59 SRS 1500 Vlaicu Aurel, nr. FN 60 SRM 975 Vlaicu Aurel, nr. 10-12 61 SRM 1000 Zona Industrială Grădişte Nord, str. Pictor

Cornel Minisan, nr. 1 62 SRM 375 Zona Industrială Micalaca Est, Calea Radnei,

nr. 298 63 SRM 375 Zona Industrială Micalaca Est, Calea Radnei,

nr. 298 64 SRS 600 Zona Industrială Vest, nr. FN 65 SRS 1500 Zona Industrială Vest, nr. FN 66 SRM 225 Zona Industrială Vest, nr. 3 67 SRM 375 Zona Industrială Vest, str. III, nr. 10 68 SRM 375 Zona Industrială Vest, str. III, nr. 10

Total mc/h = 218700 Sursa: E-on Gaz

Extinderea distribuţiei de gaze naturale, precum şi variaţia consumului de gaze în Municipiul Arad au evoluat între anii 2001 şi 2012 conform tabelului:

Tabel 7. Variaţia consumului de gaze în Municipiul Arad

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Lungimea totală a conductelor de distribuire a gazelor – km

355,6 362 343,7 357 365 364,6 373,8 377 380,7 380,7 438,9 438,9

Gaze naturale distribuite – total - mii mc

92056 90376 131635 117468 96035 88098 77120 77662 75940 63347 75370 70678

Gaze naturale distribuite – uz casnic - mii mc

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 29

40954 49655 64061 39089 41857 37163 33523 33075 35071 37236 39924 38478

Procent consum uz casnic din consumul total (%)

44,49 54,94 48,66 33,28 43,58 42,18 43,47 42,59 46,18 58,78 52,97 54,44 Sursa: INS

Se observă o creştere uşoară, în general continuă în timp, a lungimii reţelei de distribuţie a gazelor naturale în municipiul Arad, creşterea maximă înregistrându-se în anul 2011, an în care reţeaua de distribuţie a fost extinsă cu 58,2 km conducte gaze naturale.

Scăderea continuă a consumului total de gaze naturale s-a datorat în principal reducerii activităţii industriale şi reconversiei clădirilor aferente marilor consumatori energetici în mici consumatori cu cerinţe energetice diferenţiate în funcţie de programul zilnic/anual de funcţionare, precum şi de posibilităţile financiare ale utilizatorilor finali. Există astfel disponibil în capacitatea instalată pentru preluarea noilor consumatori din zonele pe care nu sunt încă montate conducte de distribuţie a gazelor, precum şi în cele de dezvoltare a localităţii.

Consumatorii urbani (locuinţele şi dotările aferente) sunt alimentaţi prin reţeaua de distribuţie de presiune redusă.

Avantajele utilizării gazelor naturale constau în puterea calorică ridicată (cea inferioară Pci ≈ 9,5 kWh/m3N şi cea superioară Pcs ≈10,5 kWh/m3N), transportul facil, nu necesită depozitare şi nici nu creează deşeuri care trebuie stocate şi apoi evacuate. De asemenea, posibilitatea contorizării unitare a consumului de combustibil pentru încălzire, prepararea apei calde menajere, prepararea hranei şi utilizări tehnologice, precum şi posibilitatea reglării simple a gradului de confort dorit, inclusiv prin adoptarea unui program de funcţionare în concordanţă cu utilizatorii fiecărui apartament au condus la debranşări ale consumatorilor de la SACET (sistemul de alimentare centralizată cu energie termică).

4.2. Concluzii

Conform adresei S.C. E.ON GAZ DISTRIBUŢIE S.A. cu nr. 36979/GDA din 24 iulie 2014, înregistrată la Consiliul Local al Municipiului Arad cu nr. intrare 48221 din 25 iulie 2014, problemele existente ale reţelei de distribuţie gaze naturale sunt:

- defecte constatate la detecţie, la conducte şi branşamente subterane: 547 defecte în 2013;

- conducte şi branşamente executate de terţi (anterior anului 2004) - pozate la adâncimi de 0,6 m (conf. Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale - Indicativ I6-98), care nu mai corespund cu prevederile Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale - NTPEE - 2008.

- la refacerea carosabilului şi la executarea lucrărilor de către alţi deţinători de utilităţi, în zona de protecţie a sistemului de distribuţie a gazelor naturale - nu sunt respectate condiţiile prevăzute în Avizul de amplasament, eliberat de operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale (sunt condiţii obligatorii, care trebuie respectate pentru protejarea sistemului de distribuţie, cum ar fi: distanţa minimă de securitate până la

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 30

obiectivele sistemului de distribuţie a gazelor naturale, adâncimea de pozare a conductelor de gaze naturale, ridicarea răsuflătorilor la nivelul străzii, executarea manuală a săpăturilor în preajma obiectivelor sistemului de distribuţie a gazelor naturale, etc., precum şi predarea amplasamentului înaintea începerii lucrărilor în prezenţa unui reprezentant al societăţii E.ON Gaz Distribuţie).

La ora actuală, o disfuncţionalitate care se manifestă constă în faptul că, în cazul conductelor amplasate aparent pe pereţii blocurilor, în momentul izolării termice a faţadelor şi al îngroşării zidurilor cu circa 10 cm polistiren, este necesară fie depărtarea conductelor de pereţii blocurilor cu montarea conductelor prin intermediul unor brăţări mai lungi şi mai rezistente, fie prin lăsarea unui şliţ în izolaţia de polistiren cu lucrările aferente de protecţie a secţiunii izolaţiei termice şi cu un eventual risc de apariţie a condensului în zona neizolată. O disfuncţionalitate o constituie evacuarea gazelor de ardere de la microcentralele termice, care pot fi antrenate de curenţii de aer către interiorul apartamentelor.

4.3. Recomandări

Extinderea intravilanului şi diversificarea construcţiilor existente şi propuse pe teritoriul municipiului Arad impun ca fiecare consumator să aibă propriul sistem de alimentare cu energie termică utilizată pentru încălzire, prepararea apei calde menajere, prepararea hranei şi utilizări tehnologice (acolo unde este cazul), astfel încât este necesară extinderea reţelei de distribuţie gaze naturale.

Ţinând cont de vechimea conductelor reţelei de distribuţie gaze naturale în municipiul Arad, sunt necesare lucrări continue de înlocuire conducte şi branşamente.

Pentru conductele de repartiţie (medie presiune – între 2 şi 6 bari) şi de distribuţie (redusă presiune - sub 2 bar) a gazelor naturale, este obligatoriu să se respecte prevederile Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale NTPEE 2008, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 5/2009 şi publicate în MO 255 bis/16.04.2009 (care au înlocuit Normele tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale – indicativ NT-DPE-01/2004), modificate şi completate prin Ordinul nr. 19 din 6 iulie 2010.

În vederea asigurării funcţionării normale a conductelor de transport gaze naturale în regim de înaltă presiune (6...45 bar) şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului se impune respectarea prevederile Normelor tehnice pentru proiectarea şi executarea conductelor de transport gaze naturale, publicate în MO 171 bis / 10.03.2014, norme care stabilesc zone de protecţie şi siguranţă - prin care se impun terţilor restricţii şi interdicţii.

Pentru autorizarea executării oricăror construcţii în zona de siguranţă a obiectivelor din sectorul gazelor naturale este obligatorie obţinerea avizului scris al operatorului conductei S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. MEDIAŞ, prin SNTGN Exploatarea Teritorială Arad, strada Poetului, nr. 56, cod 310369, Arad. Este de subliniat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, art. 125 „Transportul gazelor naturale” sunt prevăzute următoarele:

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 31

„(1) Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes naţional. (2) Transportul gazelor naturale se realizează de către operatorul de transport şi de sistem, certificat de autoritatea competentă în condiţiile legii. (3) Sistemul naţional de transport este proprietatea publică a statului. (4) Lucrările de dezvoltare, reabilitare, modernizare, exploatare şi întreţinere a obiectivelor/sistemelor de transport al gazelor naturale sunt lucrări de utilitate publică. […]” La data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012 se abrogă Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 6 – 10. Se impune respectarea prevederilor Legii nr. 123 / 2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, Titlul II Gazele naturale, ce se referă la drepturile concesionarului, dreptul de uz şi dreptul de servitute, dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea activităţilor, regim de autorizare, etc.

5. Exploatări produse petroliere

Exploatările de produse petroliere de pe teritoriul administrativ al municipiului Arad aparţind OMV PETROM SA

Existenţa pe teritoriul administrativ al municipiului Arad a sondelor de extracţie şi a conductelor şi instalaţiilor aferente impune respectarea prevederilor “Normativului departamental pentru stabilirea distanţelor din punct de vedere al prevenirii incendiilor dintre obiectivele componente ale instalaţiilor tehnologice din industria extractivă de petrol şi gaze”, aprobat prin Ordinul nr. 278/1986. În Tabelul 1 din acest Normativ sunt date distanţele minime de siguranţă dintre instalaţiile de petrol şi gaze şi centre populate, locuinţe, după cum urmează:

- pentru sonde în foraj, probe, producţie, extracţie, ţiţei şi gaze - raza de siguranţă este de 50 metri; - pentru conductele de gaze de presiune înaltă, cuprinsă între 7 - 40 bar, distanţa minimă de siguranţă este de 20 metri; - pentru conductele de gaze cu presiune mai mare 40 bar, distanţa minimă de siguranţă este de 35 metri; - pentru parcuri de separatoare, colectare ţiţei şi gaze (separatoare, rezervoare, compresoare, panouri măsură, etc.) – distanţa minimă de siguranţă este de 35 metri. Conform art. 11 din Ordinul Comun nr. 47/1203/509 din 2003 al MEC, MTCT şi MAI, pentru aprobarea Procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale "În cazul lucrărilor prevăzute la art. 2, în situaţia existenţei în perimetrul unităţii administrativ-teritoriale a unor obiective/sisteme din sectorul petrol şi gaze naturale, la faza redactării certificatului de urbanism, autorităţile administraţiei publice locale vor menţiona explicit avizele necesar a fi obţinute de solicitant de la operatorii din sectorul petrol şi gaze naturale, reglementări care sunt în concordanţă cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în 2004, cu modificările şi completările ulterioare (art. 2; 5 şi 7)".

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 32

Pentru autorizarea executării oricăror construcţii pe teritoriul administrativ al municipiului, implicit în zona de siguranţă a obiectivelor din sectorul extractiv este obligatorie obţinerea avizului scris al operatorului conductelor, sondelor şi instalaţiilor aferente de pe teritoriul administrativ al municipiului Arad, respectiv OMV PETROM SA , Bucureşti, Petrom City, strada Coralilor, nr. 22, sector 1, 013329 Bucureşti, prin intermediul Sucursalei PEC, Timişoara, strada Coriolan Brediceanu, nr. 10C, camera 5 Parter, zona Piaţa 700.

C. SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

Ţinând cont de amplasarea geografică a judeţului Arad şi caracteristicile zonei în care este situat Municipiul Arad, există posibilitatea utilizării surselor regenerabile de energie, atât pentru creşterea eficienţei energetice, cât şi ca mijloc de protejare a mediului ambiant. Potenţialul existent, care poate fi valorificat în municipiul Arad, constă în energie solară, energie geotermală, dar şi cea rezultată din arderea sau descompunerea biomasei reprezentată de deşeuri agricole şi reziduuri menajere urbane, iar acestea pot fi utilizate cu diverse grade de eficienţă.

Pentru municipiul Arad s-a realizat, încă din 2011, un studiu de fezabilitate privind “eficientizarea energetică şi reducerea costurilor prin implementarea unei instalaţii pentru producerea energiei verzi”.

Deasemenea, continuă programul :Casa Verde, in cadrul caruia sunt numeroase contracte de finanţare pentru implementarea unor sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.

1. Energie solară

Amplasarea municipiului Arad oferă posibilitatea exploatării energiei solare în anumite limite, având în vedere că teritoriul pe care se află aceasta se încadrează în zonele II-III de radiaţie solară cu intensitatea cuprinsă între 1250-1350 Wh/m2/an, conform hărţii potenţialului solar elaborată de ANM ŞI ICEMENERG (Fig.1.), valoare ce face fezabilă folosirea energiei solare, pentru a asigura un grad de independenţă energetică sporită.

Astfel, prin utilizarea panourilor solare şi fotovoltaice se poate genera un aport substanţial de energie în institutii precum şcoli, spitale, etc. dar şi în cadrul sistemului de iluminare public şi semnalizare a circulaţiei.

Potenţialul solar poate fi exploatat atât prin componenta termică a energiei solare pentru prepararea apei calde menajere, cât şi prin componenta electrică pentru producerea energiei electrice prin utilizarea celulelor fotovoltaice, îndeplinindu-se, astfel, mai multe obiective:

- reducerea consumului de combustibil convenţional şi, implicit, protecţia mediului prin diminuarea consistentă a emisiei de gaze ca efect de seră;

- oferirea unui exemplu de bună practică şi implicare socială; - stimularea conştiinţei societăţii civile în ceea ce priveşte protecţia mediului;

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 33

- contribuţia la îndeplinirea politicilor naţionale, regionale şi locale în domeniul mediului şi al energiei;

- Până în prezent, în zona municipiului Arad, a fost pusă în funcţiune (conform hărţii centralelor fotovoltaice în funcţiune existente la data de 16 iulie 2014, elaborată de Transelectrica) Centrala fotovoltaică Arad (RED) cu o putere instalată de 1,42 + 0,329 MW. Centrala este racordată la reţeaua electrică locală de distribuţie, cu tensiunea nominală de 20 kV.

Fig.1. Încadrarea judeţului Arad în harta potenţialului solar al României

Sursa: ANM, ICEMENERG

Energia solară pentru obţinerea energiei termice este valorificată în municipiul Arad, exemple în acest sens sunt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad care utilizează panouri solare pentru completarea sistemului clasic de obţinere a apei calde menajere. Deasemenea, au mai fost montate panouri solare pentru încălzire la Şcoala Generală nr. 18 „Avram Iancu”, şi pentru încălzirea apei din bazin în Ştrandul Neptun (ambele proiecte fiind cofinanţate prin Agenţia Fondului pentru Mediu).

2. Energie geotermală

Zona are un potenţial geotermal deosebit, conform studiilor de specialitate, datorită sistemului geotermal Mureş-Crişul Negru, care cuprinde Curtici, Macea şi Municipiul Arad, cu o energie teoretică potenţială de 9,3 MWt. Conform hărţii geotermale a României, elaborata de ICEMENERG (2006), Municipiul Arad este situat într-o zonă cu ape

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 34

subterane geotermale care pot fi utilizate pentru producerea energiei termice (temperatura la emergenţă fiind cuprinsă între 60-120oC).

Cu toate acestea, condiţiile dificile de exploatare a pânzei freatice geotermale şi debitul mic disponibil în zona municipiului, fac ca utilizarea acestui tip de energie să fie limitată la aplicaţii de scară mică precum ştrandurile termale.

Fig.2. Distribuţia resurselor geotermale din România

Sursa: ICEMENERG

3. Utilizarea biomasei şi biogazului

Biogazul poate constitui o altă sursă importantă de energie regenerabilă în zonă. În acest sens, exista premisele utilizării acestui tip de energie, prin proiectul propus de construire a unei staţii de compostare în municipiul Arad, în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”.

Au mai fost propuse, la nivel local, în ultimii ani, realizarea unui centru pentru energii neconvenţionale, proiecte de construire a unei staţii de producere a energiei electrice din biogaz, din biomasă şi din dejecţii suine, în extravilanul municipiului Arad şi de realizare de centrală producătoare de biogaz şi energie electrică din biomasă, ceea ce demonstrează interesul şi disponibilitatea autorităţilor locale de a promova şi dezvolta instalaţii de producere a energiei curate, regenerabile.

În figura de mai jos este prezentată încadrarea judeţului Arad în harta potenţialului energetic al biomasei în România, din care rezultă ca potenţialul energetic disponibil din biomasă al judeţului este de 1145 TJ.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 35

Fig.3.

Sursa: ICEMENERG

4. Energie eoliană

Judeţul Arad este amplasat într-o zonă cu un potenţial eolian mediu, conform hărţii elaborate de ANM şi INCEMENERG, prezentată mai jos.

Fig.4. Încadrarea judeţului Arad în harta potenţialului eolian al României

Sursa: ANM, ICEMENERG

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 36

Viteza vântului în judeţul Arad are o medie de 4-6 m/s, încadrându-se în intervalul de rentabilitate a aplicaţiilor energetice eoliene,.

Totuşi, variabilitatea pe termen scurt şi de-a lungul anului a vitezei vântului nu recomandă amenajarea parcurilor eoliene. Deasemenea, trebuie ţinut cont de faptul că potenţialul tehnic amenajabil este mai mic decât cel teoretic, depinzând de posibilităţile de exploatare tehnică şi economică.

5. Concluzii şi recomandări

Municipiul Arad, prin amplasarea sa, beneficiază de un potenţial diversificat de producere a energiei electrice şi termice din surse regenerabile. Neutilizarea surselor regenerabile de energie din zonă, respectiv solară, biomasă, etc. constituie o disfuncţionalitate, în condiţiile în care este necesară exploatarea raţională a resurselor şi protejarea mediului ambiant.

Ca urmare a analizei aspectelor privind existenţa surselor regenerabile pe teritoriul municipiului, se recomandă: - introducerea surselor regenerabile de energie în sistemul energetic;

- extinderea utilizării energiei solare de către instituţiile publice, dar şi încurajarea utilizării pentru clădirile de locuit, atât pentru producerea energiei electrice cât şi termice (obţinerea apei calde menajere)

- extinderea utilizarii panourilor fotovoltaice în cadrul proiectelor de modernizare a sistemului de iluminat public

- instalarea de parcuri colectoare fotovoltaice pe terenurile dezafectate în urma schimbării combustibilului solid, cum ar fi depozitul de zgură şi cenusă sau Depozitele 1-4 ale gospodăriei de cărbune din cadrul secţiei Combustibil, investiţie ce poate rentabiliza un teren de cca. 65 ha, respectiv 35 ha al secţiei, teren care nu poate fi redat circuitului agricol, doar pentru producţie de energie electrică contra unor redevenţe ce ar reveni CLM Arad ca venituri;

- utilizarea energiei geotermale în cartierul Aradul Nou în combinaţie cu pompe de căldură, pentru situaţia în care temperatura la ieşirea din puţul geotermal este mai mare de 77oC, pentru a asigura şi încălzirea locuinţelor pe timpul iernii; trebuie specificat faptul că această energie nu poate fi folosită pentru producerea de curent electric ci doar pentru prepararea apei calde menajere şi pentru încălzire (sau ca aport la încălzire); pentru adoptarea acestei soluţii este bine să se ţină cont de asigurarea securităţii aprovizionării cu energie (prin utilizarea energiei preovenite de la surse regenerabile) şi abia apoi de costul mai ridicat necesar pentru realizarea acestei investiţii.

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 37

C. TELECOMUNICAŢII

Domeniul telecomunicaţiilor a progresat foarte mult în ultimii ani, în special prin dezvoltarea telecomunicaţiilor mobile şi a internetului.

Pe teritoriul municipiului Arad există o reţea dezvoltată de telecomunicaţii, municipiul reprezentând un nod important în reţeaua de telecomunicaţii, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional.

1. Telefonie şi poştă

În prezent, municipiul este deservit de reţeaua de telefonie fixă care aparţine societăţii ROMTELECOM S.A., care cuprinde 4 centrale telefonice automate şi reţeaua telefonică ale cărei cabluri sunt pozate, atat în canalizaţie cât şi aerian, pe clădiri şi pe stâlpii reţelelor electrice. Centralele telefonice sunt de tip OCB Alcatel, CSND Alcatel şi CNE, gradul de telefonizare în municipiu fiind de 0,11. Numărul abonaţilor Romtelecom la internet este, la nivelul anului 2014, de 9453, traficul de voce (nr. linii sau Mb/s după caz) fiind de 18905, iar traficul de date (Mb/s) de 20000.

Există, în derulare, un proiect de modernizare a reţelei din municipiul Arad, numit FTTH, care presupune înlocuirea serviciilor furnizate pe cabluri de cupru cu servicii furnizate pe fibră optică.

Conform informaţiilor furnizate de Romtelecom, disfuncţionalităţi apar numai în cazul avariilor datorate descărcărilor electrice sau a tăierii cablurilor – avarii provocate de terţi.

Un alt operator care şi-a extins serviciile de telefonie fixă pe teritoriul municipiului Arad este compania RCS-RDS.

În ceea ce priveşte telefonia mobilă, municipiul Arad beneficiază de acoperire integrală cu reţele de telefonie mobilă, cei mai importanţi operatori de telefonie mobilă care funcţionează în zonă fiind Vodafone, Orange şi Cosmote. Dealtfel, evoluţia acestui tip de reţele, în ultimii ani, a fost extrem de dinamică, ducând la scăderea importanţei telefoniei fixe.

Serviciile poştale sunt asigurate pe teritoriul localităţii de către Poşta Română, prin 11 oficii poştale, 2 ghişee poştale şi un Punct Judeţean de Prelucrare Curierat Rapid, prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 8. Oficii Poştale din Municipiul Arad Tip Nume şi adresa

Oficiu Poştal (OF) Arad 1 Arad, Str. Caius Iacob, nr. 4, bl. R, parter, cod

poştal oficiu: 310510

Oficiu Poştal (OF) Arad 11 Arad, Calea Radnei, bl. 108-C, cod poştal

oficiu:310620

Ghiseu Poştal Arad 1 - Ghişeu 1 Arad, Str. V. Milea, nr. 2-4, cod

poştal oficiu: 310520

Actualizare Plan Urbanistic General Municipiul Arad

STUDII DE FUNDAMENTARE- Studiu privind echiparea tehnico-edilitara 38

Oficiu Poştal (OF) Arad 1 Ghişeu 2 Arad, P-ţa Gării, nr. 3, cod poştal

oficiu : 310530

Oficiu Poştal (OF) Arad 1- Ghişeu 3 Arad, Str. Petru Rareş, bl. R-3, nr.

18, cod poştal oficiu: 310600

Oficiu Poştal (OF) Arad 3 Arad, Str. M. Eminescu, nr. 26, cod poştal

oficiu: 310540

Ghişeu Poştal Arad 3 - Ghişeu 1 Arad, Str. Iosif Lengyel, nr. 1, cod

poştal oficiu: 310550

Oficiu Poştal (OF) Arad 7 Arad, Str. Voinicilor, bl. 247, ap.17/B, parter,

cod poştal oficiu: 310570

Oficiu Poştal (OF) Arad 7 - Ghişeu 1 Arad, Aleea Răsăritului, bl. 22, cod

poştal oficiu: 310610

Oficiu Poştal (OF) Arad 8 Arad, Str. Aurel Vlaicu, bl. Z20, ap. 33, cod

poştal oficiu: 310600 Punct Judeţean de Prelucrare

Curierat Rapid Arad PJPR Arad, Str Răsăritului , nr. 105, OP Arad

10

Oficiu Judeţean de Poştă Oficiul Judeţean de Poştă Arad Arad, Calea Aurel

Vlaicu, nr. 2-4

Oficiu Poştal (OF) Oficiul Poştal de Distribuire Arad P-ţa Gării, nr. 3,

cod poştal oficiu 310630

Oficiu Poştal (OF) Oficiul Zonal Poştal Arad P-ţa Gării, nr. 3, cod poştal

oficiu: 310640 Sursa: Poşta Română

2. Radio, televiziune şi internet

Televiziunea şi radioul sunt bine reprezentate pe tot teritoriul localităţii, ca şi serviciile TV prin cablu, Internet şi transmisii date. Comunicaţiile digitale care s-au dezvoltat în ultimii ani permit comunicaţii locale, interurbane, internaţionale, fax, acces internet şi transmisii de date.

3. Concluzii şi recomandări

Din analiza situaţiei existente, nu reies disfuncţionalităţi semnificative privind reţelele de telecomunicaţii. Singura problemă este pusă de existenţa cablurilor de telecomunicaţii (telefonice, cablu TV) pozate aerian, pe faţadele clădirilor sau pe stâlpi reţelelor electrice. - trecerea cablurilor de telecomunicaţii, existente pe faţade şi pe stâlpii electrici, în

subteran, prin realizarea unei canalizări corespunzătoare, în concordanţă cu legile în vigoare.