Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita pentru saracia si conditiile de

existenta precare, Napoleon Bonaparte, al doilea fiu al unei proeminente familii, avea sa devina

imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene. La varsta de 10 ani este trimis in Franta

la Brienne, pentru a urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii militare din

Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca

si in urmatorii patru ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece mai mult timp

departe de baraci, decat in apropierea lor.Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o

data cu el, se iveste sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la

Toulon, oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in care

comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre, deputat in misiune

al armatei, planul de atac al lui Napoleon este adoptat si pe data de 17 decembrie a acelui an,

zidurile exterioare cad sub conducerea personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789,

aliatii evacueaza portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la

gradul de Brigadier general al artileriei.Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii

regalisti amenintau suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul

Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia, facand aproximativ

600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai putin de o luna Napoleon este

promovat la rangul de general de divizie si in luna martie a anului 1797, este desemnat pentru a

conduce armata care avea sa lupte contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui

Napoleon, acesta purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor

provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei.  Intors la Paris, drept invingator asupra

Austriei, Napoleon este numit la comanda armatei ce avea sa invadeze Anglia.Franta

abandoneaza planul de invazie, Napoleon ramanand astfel general fara comanda.

Nemaiasteptand o noua misiune, Napoleon propune o invazie in Egipt, pentru a putea ajunge la

Imperiul Britanic. Propunerea ii este imediat aprobata. Napoleon este sustinut de catre parlament

nu doar cu o armata ci si cu intreaga “flota mediteraneana”. Dupa ce il evitase practic pe

admiralul Nelson, Bonaparte debarca in Africa si castiga “batalia piramidelor”. O saptamana mai

tarziu, admiralul Nelson nimiceste flota franceza, care era ancorata in portul Aboukir. Acest

dezastru izoleaza practic armata franceza, care ramane fara nici o speranta de a fi ajutata de pe

continent. In urmatoarele 12 luni, Napoleon lupta si castiga cateva batalii, stopeaza cateva

rascoale in Egipt, reproiecteaza orasul Cairo, flirteaza cu gandul de a se converti la Islam si

conduce o campanie nereusita de a cuceri Palestina. Cu toate acestea Napoleon pierde contactul

cu evenimentele politice si militare din Europa si influenta lui din cadrul parlamentului scade.

Norocul ii surade lui Napoleon, despre care se stie, ca era superstitios: anul 1799 fusese

incununat cu insuccese pentru Franta. Datorita banilor britanici si a ofensivei conduse de tarul

1

Paul in legatura cu invazia lui Napoleon in Malta (tarul Paul era cavaler de Malta), Rusia li se

alatura Imperiului Britanic, Austriei si Turciei (Egiptul fusese o provincie turca) in ceea de a

doua coalitie impotriva Frantei. Rusia trimite trei armate in vestul Europei: una in Olanda, o a

doua in Elvetia si ceea de a treia, sub comanda maresalului Suvarov (parintele armatei moderne

ruse), in nordul Italiei pentru a ajuta armata ruseasca sa isi recucereasca teritoriile pierdute. Sub

conducerea lui Suvarov, armata rusa ii invinge pe rand, pe generalul Moreau la Cassano, pe

generalul Mc Donald la Irelebia si pe generalul Joubert la Novi.  Folosind aceste evenimente pe

post de pretext, Napoleon paraseste Orientul si impreuna cu cativa prieteni apropoiati se imbarca

pe 23 august 1799 parasind Egiptul. Pe data de 9 septembrie, Napoleon debarca in Franta, unde

criza militara fusese deja solutionata. Generalul Massena ii invisese pe rusi in cea de a doua

batali a Zurichului, apoi il alungase pe generalul Survarov din sudul Elvetiei, cu pierderea unei

jumatati de armate rusesti. Acest dezastru, impreuna cu reactia scandaloasa a tarului, la aflarea

vestii ca Malta fusese invadata de catre britanici, au scos Rusia din cea de a doua coalitie in

octombrie.

            Cu toate ca talentul militar al lui Napoleon nu mai era asa de necesar ca si cu cateva luni

in urma, el este intampinat ca un salvator al Frantei de catre un guvern inapt si corupt. Cetatenii

considera drept raspunzator parlamentul, pentru deteriorarea armatei si pierderea teritoriilor din

nordul Italiei. La o luna dupa ce debarcase in Franta, Napoleon reuseste sa devina unul dintre cei

trei consuli, care vor conduce un nou guvern. Avand o putere de decizie superioara celorlalti

consuli, Napoleon conduce in luna iunie a anului 1800 o armata care trece Alpii pe teritoriul

armatei austriece, pe care o izoleaza la Alessandria. Prin aceasta manevra “sur le dernierre” (pe

la spate) are ca urmare batalia de la Marengo pe data de 14 iunie 1800, care se incheie cu

infrangerea decisiva a armatei austriece. Aceasta infrangere, impreuna cu cea din luna decembrie

a anului 1800 de la Hohenlinden duce la prabusirea celei de a doua coalitii pe continent.   Aceste

evenimente au silit Anglia sa semneze tratatul de pace de la Amiennes (martie 1802). Dupa cum

era de asteptat, acest pact nu dureaza mult, Anglia declarand Frantei razboi dupa doar 14 luni. In

afara Marii Britanii a urmat o pace continentala intre anii 1800 – 1805. Aceasta perioada de pace

ii permite lui Bonaparte sa isi consolideze puterea politica sa, rescrie codul criminal si civil

(codul napoleonic) si sa proiecteze numeroase proiecte publice. In anul 1802, Napoleon este

numit consul pe viata.

In urma mai multor incercari de asasinare, in luna martie a anului 1804, Napoleon ordona

armatei sale sa il rapeasca pe ducele de Engluen (un simpatizant Bourbon si un conspirator

regalist) si sa il aduca in Franta. In cateva saptamani, d`Engluen avea sa fie condamnat la moarte

2

si executat sub acuzatia de conspiratie pe timp de razboi. Acest act defensiv, uluieste monarhiile

europene. Daca este sa raspundem la intrebarea a fost Napoleon continuitorul sau dimpotriva a

pus capat revolutiei franceze? Reesind din studiiole effectuate eu consider ca el a fost

continuatorul revolutiei franceze prin faptul ca a preluat conducerea statului restaurand

consulatul, iar prin politica de expansiune taretoriala a transformat Franta in imperiu. 2

decembrie 1804 Napoleon se proclama Imparatul Frantei,iar succesele sale se datoreaza in mare

parte meritelor personale.

Barbatul care a condus Franta si o mare parte a Europei pentru urmatorii 50 de ani ,avea doar 30

de ani cind a devenit Primul Consul-exact la aceeasi virsta ca si cel mai mare adversar al sau

militar Arthur Wellesley,pe urma ducele de Wellington.Corsican de origine,Napoleon era

francez numai din cauza ca insula Corsica a fost anexata la Franta cu un an inainte de nasterea

sa.El a fost instruit ca un ofiter de artilerie in scoala franceza,un strain sensibil si solitar.Din

1793 el s-a convertit la ideile Iacobine,si a cistigat o importanta reputatie in serviciul

sau,respingind britanicii din Toulon.Prima sa victorie in serviciul sau in satul Italian din 1796-

1797 s-a datorat abilitatilor lui militare aplicate cu noile principii de startegie pe care tinarul

ofiter le-a studiat si elaborate.Progresul stiintei a incurajat o noi si mai multe offensive de

razboi.Drumurile bune si hartile,combinate cu o mai mare mobilitate a artileriei,o mai

ampropiata colaborare cu miscarile infanteriei au adus multe schimbari in armata si utilizarea

ei.In schimb folosirea echipamentului greoi favorabil pentru miscarile incetinite si asediul in

razboaie au trezit dorinta de a organiza platoane care se miscau mai repede.cu o mai mare

concentrare de forte si o mai buna pregatire prin aceasta si se explica cuceririle reusite ale Frantei

Un strigat nemaiauzit in ultimii 15 ani pe campurile de batalie ale Europei rasuna peste platoul

dealului Saint-Jean: "Garda se retrage!"

Astfel lua sfarsit, pe intinderea de langa micuta localitate belgiana Waterloo, in seara zilei de 18

iunie 1815, cea mai fascinanta poveste de succes a istoriei. La nici 46 de ani, Napoleon I, cel de-

al doilea fiu al unui nobil corsican scapatat, isi incheia cariera fulminanta inceputa in urma cu 22

de ani. Avea sa urmeze exilul din Sfanta Elena si apoi legenda. Nici un alt om, cu exceptia,

poate, a lui Alexandru Macedon, nu si-a influentat atat de decisiv epoca precum a facut-o

Napoleon Bonaparte (1769-1821). Viata lui este aceea a unui om exceptional dotat, care a stiut

sa fructifice la maximum toate oportunitatile oferite de istorie. Fara Revolutia din 1789, micul

caporal, cum cu atata dragoste il alintau soldatii sai, nu ar fi reusit sa depaseasca probabil gradul

de colonel, sfarsindu-si cariera in cine stie ce burg prafuit din Normandia sau Gasconia, in

calitate de comandant de garnizoana. Revolutia insa a descatusat energiile oamenilor, in general

3

ale celor tineri, punandu-le in valoare, modificand ierarhiile sociale si promovand competenta in

locul originii. Napoleon nu a fost singurul caz, el alaturandu-se unei lungi liste din care putem

sa-i citam pe Hoche, Marceau, Jourdan, Bernadotte, Lannes, Lefebvre, ca sa ne referim doar la

segmentul militar al societatii franceze. 

Ceea ce-l individualizeaza pe Napoleon in raport cu ceilalti nu este doar geniul militar, care-l

plaseaza in galeria marilor comandanti de osti, alaturi de Alexandru Macedon, Iulius Cezar sau

Frederic cel Mare, ci si o rara si fericita combinatie intre o putere de munca iesita din comun, o

memorie fantastica si o inteligenta neobisnuita. Dormea trei ore pe noapte, fiind capabil ca, in

toiul celei mai aprige batalii, sa atipeasca vreme de 10 minute, pentru ca mai apoi, refacut

complet, sa ia deciziile cele mai potrivite. Victoriile de la Arcole (1796), Rivoli (1797), Abukir

(1799), Marengo (1800), Austerlitz (1805), Friedland (1807), Wagram (1809), Montmirail

(1814) raman niste capodopere de arta militara, prin viteza de executie, stiinta concentrarii unor

forte superioare in locul si la momentul oportune, precum si prin capacitatea imparatului de a-si

mobiliza si motiva soldatii. Bonaparte cunostea pe de rost numele a mii de militari, ingrijindu-se

in permanenta de hrana si cazarea lor. Le cerea eforturi supraomenesti atat generalilor sai, cat si

simplilor ostasi, dar ii si rasplatea pe masura. Devotamentul armatei fata de el a ramas

neschimbat in pofida tradarii maresalilor, in schimb calitatea soldatilor a scazut constant, pe

masura pierderilor suferite in nenumaratele razboaie purtate. Campaniile anilor 1814 si 1815 au

fost duse cu tineri recruti, entuziasti dar lipsiti de experienta si vigoarea veteranilor. 

Napoleon nu a fost doar un genial comandant militar, ci si un om de stat care a pus temeliile noii

Frante. El a redat tarii increderea in sine, prestigiul si forta de care aceasta fusese atat de lipsita

in ultimii ani ai Vechiului Regim. Puterea lui de munca l-a ajutat sa rezolve toate problemele de

care s-a ocupat: infiintarea Bancii Frantei (1800), concordatul cu Vaticanul (1801), crearea

ordinului Legiunii de Onoare (1802), reforma administratiei si introducerea institutiei prefectilor

(1802), reforma sistemului educational si crearea liceelor (1802), dar mai ales Codul Civil (1804)

care ii poarta numele si care a ramas in vigoare pana in zilele noastre. La apogeul puterii sale,

Napoleon era nu doar imparatul Frantei, ci si regele Italiei, protectorul Confederatiei Rinului si

mediatorul Confederatiei Helvetice, controland si hotarand totul pentru regatele fratilor sai:

Neapole, Spania, Olanda si Westfalia. Inconjurat de ministri de valoarea unui Talleyrand la

Externe, Fouché la Politie, Decrès la Marina sau Gaudin la Finante, Napoleon a schimbat nu

numai Franta, ci si intreaga Europa, unde a zdruncinat din temelii vechea oranduire, dotand-o cu

institutii si legi noi, moderne, izvorate din spiritul Revolutiei de la 1789. Dupa caderea lui, nimic

nu a mai fost ca inainte. Deteriorarea sanatatii sale, din cauza unor solicitari excesive, credinta in

4

infailibilitatea deciziilor proprii, indepartarea unor ministri capabili precum Talleyrand sau

Fouché, increderea excesiva acordata rudelor sale, mediocritati notorii, au dus la adoptarea unor

hotarari dintre care cea privitoare la atacarea Rusiei (1812) i-a fost fatala. Napoleon parea

condamnat sa invinga mereu. Insa victoriile impotriva Austriei (1797, 1801, 1805, 1809), Prusiei

(1806) si Rusiei (1807) n-au facut decat sa amane scadenta. Vlaguita dupa 20 de ani de razboaie,

Franta n-a putut tine pasul cu ambitia imparatului ei. Si sfarsitul a venit inevitabil, incepand cu

bataliile de la Leipzig si Dresda (1813). Campania din 1814 arata un imparat care parea sa-si fi

regasit vigoarea si intuitia din anii tineretii. Era insa mult prea tarziu si abdicarea a survenit logic

la 6 aprilie 1814, pe fondul unei puternice depresii, urmata de o tentativa de sinucidere. Cele O

Suta de Zile (20 martie – 22 iunie 1815) n-au facut decat sa adauge o pagina de glorie si

dramatism legendei sale.

Marele imperiu             

Ingrijorate de ascensiunea Frantei si simtindu-se sfidate de proclamarea Imperiului, cele mai

importante puteri ale Europei formeaza, la initiativa Angliei, coalitia a treia antifranceza.

Alcatuita din Anglia, Rusia, Austria si Prusia, aceasta va prilejui insa cele mai faimoase

victorii militare ale lui Napoleon Bonaparte.

Inceputul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii nu a fost fructuos : planurile de

debarcare in Anglia, prin traversarea stramtorii Galais, sunt zadarnicite, iar flota franceza

este infranta din nou de amiralul Nelson, in confruntarea de la Trafalgar. Infrangerea a fost

decisiva de aceasta data, Anglia pastrand o totala suprematie asupra marilor, pana la

sfarsitul razboiului. Pe uscat insa, francezii sunt imbatabili. La Ulm, si mai ales la

Austerlitz(1805), armatele austriece si cele rusesti sunt distruse. Austria este obligata sa

incheie o pace separata, total nefavorabila.

In toamna anului urmator, Prusia sare in ajutorul aliatelor sale, declarand razboi

Frantei. Soarta Prusiei a fost insa si mai rapid pecetluita, in numai sase zile armata lui Frederic

al III-lea fiind total anihilata in urma infrangerii de la Jena (1806). Berlinul este ocupat, iar

pacea va fi incheiata in termeni foarte duri pentru prusaci : numeroasele pierderi teritoriale si

despagubirile de razboi transformau Prusia intru-n stat de importanta secundara.

Rusia ramane singura si implicata in acelasi razboi cu turcii, este de asemenea infranta

la Eylau si Friedland (1807). Cu exceptia Angliei, toti membrii celei de-a treia coalitii erau

infranti de o maniera categorica. Aceste campanii au scos in evidenta atat vulnrrabilitatea unor

5

armate organizate pe vechi principii militare, cat si slabiciunea regimurilor politice monarhic-

absolutiste.

Prin pacea care s-a incheiat la Tilsis, in anul 1807, harta politica a Europei este

substantial modificata, Marele Ducat al Poloniei si alte state formate de Napoleon fiind supuse

sub conducrea diversilor membri ai familiei imparatului sau ai unor aliati fideli. Mai importanta

era insa alianta incheiata cu tarul Rusiei, Alexandru I, impreuna cu care a impartit practic

Europa. Acesta era momentul de apogeu al imperiului napoleonian.

In timpul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii, Napoleon a incercat sa foloseasca si un

alt tip de arma, cea economica. Nereusind sa se confrunte cu armata engleza direct si decisiv,

asa cum facea cu ceilalti adversari, Napoleon incearca sa sufoce economia engleza, punand-o

in imposibilitatea de a-si vinde produsele. Pentru aceasta, imediat dupa ocuparea Berlinului,

in 1806, el declara Blocada continentala :Insulele britanice erau blocate pe uscat si pe mare,

orice fel de comunicare cu acestea fiind interzise.

Blocada urmarea un dublu efect. Pe de o parte, produsele britanice trebuiau oprite sa

iasa din tara, conducand astfel la prabusirea economiei. Pe de alta parte, Blocada proteja

economia franceza, asigurand acesteia noi piete de desfacere .

Efectele blocadei au inceput sa se arate curand. Un 1811, balanta de plati a Angliei se

dezechilibrase in mod primejdios, si daca evenimentele politice si militare nu ar fi cunoscut o

directie favorabila Angliei, perspectiva economiei engleze ar fi fost sumbre. Daca Blocada

continentala ar fi functionat corect, Anglia ar fi fost , probabil, infranta, iar dominatia franceza

asupra continentului, cu mult mai indelungata.Dar realitatea a fost diferita.

Incercarea Frantei de a impune blocada intregii Europe a condus-o insa spre noi

conflicte care, desi i-au marit teritoriul, au apropiat sfarsitul Marelui Imperiu.

Astfel, in anii 1807 si 1808, Napoleon a ocupat Portugalia , Statul Papal, apoi in Spania.

Determinata in principal de ocuparea statului Papal, reactia Austrieieste imediata. Razboiul se

incheie insa cu o noua infrangere a acesteia, la Wagram (1809). A fost ultima mare victorie a lui

Napoleon.

1. Marele Imperiu ajunsese la intinderea sa maxima, Aceasta includea Franta propriu-zisa in

granitele sale naturale (Rin, Alpi, Pirinei), teritorii anexate, state satelit-formal

independente dar conduse de membri ai familiei Bonaparte-, statele aliate, conduse de

6

proprii suverani fideli imparatului si, in fine ,marile sale rivale, Austria, Prusia, Rusia,

aduse pentru anumite perioade de timp sub influenta Frantei, pe cai diplomatice sau

militare.Chiar si Suedia a trebuit sa accepte, in 1810, un maresal francez ca mostenitorul

tronului.,faptul ca Napoleon reusea de fieacare data sa-si pastreze ca aliat unii dintre marii

sai rivali este insasi modul sau de a conduce el insusi a spus urmatoarele cuvinte ,, Nu

trebuie să te lupți prea des cu un inamic, altfel îl vei fi

învățat toată arta ta de luptă.”

La fel existenta unor resurse demografice inseminate,militare economice este o alta

explicatie a ascensiunii Frantei la fel se mai adauga o administratie eficienta,centralizata si

perfectionata in timpul revolutiei si guvernarii lui napoleon.

   Spre sfarsitul deceniului I, indelungii ani de razboi incep sa-si arate efectele. Criza

financiara reapare, Napoleon fiind nevoit sa reintroduca taxe pe care el insusi le inlaturase in

trecut. Razboiul devine tot mai costisitor , efectele sale economice sunt tot mai evindente

burghezia  nu-l mai sprijina pe suveran  cu entuziasmul inceputurilor. Recopltele slabe din 1811

au facut sa reapara si criza alimentara  si, o data cu ea ,rationalizarea consumului, chiar  si pentru

armata .

     Precaritatea economica  este dublata de primele infringeri .Experienta  spaniola este

graitoare  in acest sens : in Spania, francezii nu numai ca inregistreaxa  o prima infrangere, cea

de la Bailen , dar sunt  obligati sa mentina  numeroase trupe , dintre cele mai bune ,pentru face

fata razboiului  declansat  de spanioli.

    In anul 1812 , stabilitatea  Aliantei de Rusia  intra pe o panta descendenta .

Interesele  divergente  din  zona Balticii , din Marele  Ducat  al Poloniei  si problemele

ridicate  de nerespectarea  de catre Rusia a Blocadei  continentale il determina pe Napoleon  sa

atace dinou.  A fost   decizia sa fatala , caci , spre deosebire de  campaniile anterioare , nu si-au

mai putut invinge adversarul rapid, intr-o batalie decisiva . Armata rusa sa retras permanent ,

creind  imense probleme de aprovizionare. Hartuita tot timpul de cazaci , de boli , intalnind in

calea sa orase si sate distruse de  rusi insisi,  armata franceza era demoralizata.

   Victoria de la Borodino inpotriva generalului  Kutuzov nu a mai fost una decisiva , care

sa-i  oblige pe rusi sa ceara pacea fara a gasi o solutie pentru aprovizionare si in conditiile venirii

irnii, Napoleon ordona retragerea .A fost una dezastruoasa pentru francezi ,din  Marea

7

Armata  de la  inceputul campaniei nereusind sa se intoarca in Franta decat aproximativ 25 de

mii de soldati.

    Incurajat de infrangerea lui Napoleon in Rusia , Tarul Alexandru I ,pune bazele

celei  de a sasea coalitii antifranceze .fortata initial din Rusia si Prusia  , intarita ulterior prin

aportul Austriei, aceasta a actionat in conditii favorabile : Marea Armata franceza fusese practic

inghitita  de stepele Rusiei ,razboiul de gherila din Spania bloca acolo numeroase trupe ,

populatia din restul imperiului  era tot mai ostila , resursele la care putea apela  Napoleon pentru

refacerea armatei erau tot mai limitate .In aceste conditii , Napoleon I este infrant in Bataia

Natiunilor de la Leipzig (1813) , Parisul era cucerit , iar inparatul obligat sa abdice si sa se

retraga pe insula ELBA.

Influenta Napoleoniana in Franta mai este evidenta inca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor

sale, s-a construit Arcul de Triumf, in centrul a Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian

este simtit in legile tuturor tarilor Europei.

Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, niciodata sigur si niciodata satisfacut.

"Puterea este amanta mea ", spunea el. S-a spus, şi poate pe drept cuvânt, cǎ istoria nu poate fi

obiectivǎ, fiindcă este scrisǎ de oameni, şi oamenii, adesea, fǎrǎ sǎ vrea şi fǎrǎ sǎ-şi dea seama

aduc în scrisul lor ceva din pasiunile lor, din temperamentul lor, din prejudecăţile sau din

concepţiile lor. Concluzia este cǎ Napoleon nu poate fi judecat prin sentinţe.

Şi cum ar putea fi prinsǎ imaginea omului a cărui complexitate istoricul Georges Lefebre

a rezumat-o în admirabila formulǎ: „Moştenitor al vechiului regim şi fondator al unei ordini noi;

fiu al Revoluţiei şi restaurator al unei monarhi; clasic şi romantic; imaginativ şi realist, toate la

un loc.”

Lordul Rosebery, la capătul unei vaste documentǎri, ajunge la concluzia cǎ” Napoleon

este şi va fi totdeauna o problemǎ”, strategul belgian E. Wanty vede în el „un om care nu va

putea fi niciodată explicat”, iar pentru J. Duquesne rămâne” cea mai mare ipotezǎ a istoriei”.

Când îl judecǎm pe Napoleon sub aspectul lui de mare cuceritor, trebuie sǎ avem în

vedere cǎ aceastǎ politicǎ de cuceriri era în stilul epocii şi era practicatǎ de toate puterile.

Napoleon i-a dat numai dimensiuni noi pe mǎsura geniului sǎu.

Dacǎ este adevărat ceea ce susţine lordul Rosebery cǎ „… oamenii mari se disting după

faptul cǎ ei nu inspirǎ alte sentimente decât ura sau idolatrie” atunci, fǎrǎ îndoialǎ, Napoleon a

8

fost un mare om, poate cel mai mare din câţi au umplut cu numele lor paginile istoriei. El a fost

şi a rămas eroul cel mai admirat şi cel mai contestat, cel mai adulat şi cel mai calomniat, omul

care a cunoscut cele mai josnice trădări şi cele mai mişcătoare devotamente. Din toate

sentimentele care au încercat sufletele contemporanilor săi, unul singur a fost comun tuturor:

teama de el.

În aceastǎ puternicǎ personalitate găsim întrunite, cu dimensiuni excepţionale toate aceste

calităţi prin care el s-a ridicat şi de care, abuzând, s-a prăbuşit. O vastǎ inteligenţǎ care se

completa cu o putere de muncǎ neegalatǎ şi cu o voinţǎ formidabilǎ ce sfida imposibilul, o

gândire profundǎ, o imaginaţie rece, creatoare, o memorie uluitoare care înmagazina enorm şi

reţinea totul, un spirit metodic, organizator, un diplomat cu surprinzătoare resurse, un strateg

revoluţionar şi, dacǎ ne gândim la obiectul final al politicii lui, Imperiul universal, am putea

spune un visător, dacǎ visul lui n-ar fi fost atât de teribil aproape de realizare. Aceste calităţi, nu

le găsim întrunite la nici unul din conducătorii pe care istoria i-a consacrat cu titlul de „ Mare” şi

aceasta constituie ceea ce istoricii au numit „ fenomenul Napoleon”.

Unul din secretarii lui era convins cǎ dacǎ Bonaparte va continua sǎ lucreze în acelaşi

timp va muri, însǎ era tot aşa de convins cǎ el va muri înaintea lui.

Aceste douǎ calităţi, inteligenţa şi puterea de muncǎ, esenţiale pentru conducerea unui

stat, se completau cu o voinţǎ formidabilǎ pentru care imposibilul nu exista. El spunea cǎ acest

cuvânt „nu-i decât refugiul laşilor”. Curajul fizic şi moral era încă una din calităţile lui. În

decursul celor 60 de bǎtǎlii, a avut 19 cai ucişi sub el şi a fost de douǎ ori rănit: la Toulon şi la

Ratisbona.

Dar marea lui calitate, marea lui artǎ, în care geniul lui era suveran, era aceea de a

domina, de a se impune, de a paraliza orice tendinţǎ de familiaritate, de s se face temut şi ascultat

fǎrǎ împotriviri. Matematician prin înclinaţie şi pregătire, el iubea precizia matematicǎ a lucrului

şi nimeni, spun colaboratorii săi, nu ştia sǎ organizeze şi sǎ împartă mai bine timpul între ceea ce

avea de făcut.

Lordul Holland, unul din puţinii englezi, dacǎ nu singurul, care l-au admirat, ne spune cǎ

„… în momentele de tulburare, pentru a se linişti, el citea tabele de logaritmi cum ai citi o carte

de rugăciuni”.

Dar cel mai frumos şi scânteietor portret al lui Napoleon a ieşit din pana lui Taine: „… un

frate postum al lui Dante şi Michellangelo prin intensitatea, coerenţa şi logica internǎ a visului

9

sǎu, prin profunzimea meditaţiei sale, prin măreţia supraomeneascǎ a concepţiilor. El este

semenul lor, egalul lor, geniul lui are aceiaşi talie şi structurǎ. El este unul din cele trei spirite

suverane ale Renaşterii, cu deosebirea cǎ primii doi au operat pe hârtie şi pe marmurǎ, iar el a

operat pe om viu”. În faţa acestui portret nu ne mai pare paradoxalǎ observaţia pe care o face

maiorul Claude Berget: „… lucrările admiratorilor îl aratǎ mare, cele are detractorilor încă şi mai

mare”.Napoleon a fost un dictator, dar a crezut in conducerea oamenilor prin ordine. Putin sunt

aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus "Waterloo va sterge memoriile

victoriilor mele", dar bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca general si nu ca

guvernator.

10

Bibliografie:

1.E.V Tarle,,Napoleon”

2.Geoffreg Ellis,,Imperiul lui Napoleon”

3.Roger Thomson,,Europe since-Napoleon”

4.Roger Dufraisse,,Napoleon”

11