studii, opinii, informĂri - clr.ro · amsterdam din 1997 şi tratatul de la nisa din 2001....

Buletin de informare legislativã nr. 4/2003 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞIREVIZUIRILE CONSTITUŢIONALE NAŢIONALE

Sorin POPESCU Victoria ŢĂNDĂREANUPreşedinte de Secţie Expert, Şef de Serviciu

Uniunea Europeană reprezintă o familie deţări democratice europene, nefiind vorba de un statdestinat să se substituie statelor existente, ci de oorganizaţie internaţională, dar una care merge multmai departe decât orice organizaţie de acest fel.Statele care o compun au creat şi pus în funcţiuneinstituţii comune cărora le–au delegat o parte dinsuveranitatea lor, precum şi deciziile asupra unorchestiuni specifice. Această punere în comun,exercitare a suveranităţii se mai numeşte şi"integrare europeană".

Accederea unei ţări la Uniunea Europeanăreprezintă un act legal complex. Uniunea este oorganizaţie supranaţională, adică o organizaţie cuun sistem legal autonom diferit de dreptulinternaţional şi de cel naţional. Supremaţia aplicăriidreptului comunitar este asigurată în interiorulfiecărui stat membru. Integrarea în UniuneaEuropeană implică schimbări profunde încompetenţa organelor de stat, ca şi în legislaţianaţională şi implicit în Constituţia ţării.

Document juridic şi politic, Constituţiaunei ţări este tributară ansamblului valorilor,principiilor şi teoriilor moştenite, ca şi mediuluicultural şi raţiunilor politice ale celor care auredactat-o. Ea transmite spre viitor mărturiacircumstanţelor dominante ale epocii în care a fostadoptată şi când lumea exterioară evoluează seproduce o situaţie tensionată între cadrul normativşi realitatea politică care tinde s-o lumineze.

Orice Constituţie prevede că dispoziţiilesale pot fi modificate, completate sau suprimate.Oricât de mândri ar fi de opera lor, constituanţiisunt destul de înţelepţi pentru a şti că lucrarea lornu este niciodată perfectă, că folosirea textuluipoate să facă să apară dificultăţi inedite sauimprevizibile la momentul conceperii sale sau cătrecerea timpului şi evoluţia societăţii pot suscitanoi exigenţe constituţionale.

Europa celor şase

La fondarea sa, Uniunea Europeană (peatunci, Comunităţile Europene) se compunea dinşase state: Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg şi Olanda.

Cele şase state s-au angajat în construcţiacomunitară de la intrarea în vigoare în 1952 aTratatului de la Paris din 1951 privind creareaComunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului,urmat de Tratatul de la Roma din 1957, intrat învigoare în 1958, ce instituia CEE şi CEEA(Euratom). Aceste tratate comunitare au transferatinstituţiilor europene competenţe în numeroasedomenii economice ce ţineau înainte de puterilepublice naţionale. Transferurile de competenţe aufost ulterior extinse prin saltul spre noile etape înconstrucţia europeană: Actul Unic European din1987, Tratatul asupra Uniunii Europene din 1992,intrat în vigoare în 1993, apoi Tratatul de laAmsterdam din 1997 şi Tratatul de la Nisa din2001. Începând cu Tratatul asupra UniuniiEuropene, competenţelor economice li s-au adăugatcompetenţe non-economice atât în cadrulcomunitar, cât şi în cadrul celor doi "piloni" stabiliţide tratat, respectiv politica străină şi securitateacomună, precum şi cooperarea în domeniile justiţieişi afacerilor interne.

Afirmarea de către Curtea de Justiţie aComunităţilor Europene a primordialităţii dreptuluicomunitar asupra dreptului naţional, inclusiv adreptului constituţional demonstrează o tendinţăcare poate fi calificată, cu prudenţă şi cu o rezervace se impune, ca fiind federală, chiar dacă cuvântulrămâne absent în documente şi în vocabularuloficial.

Este surprinzător că la toate cele şasestate Constituţiile au ignorat în întregimeaceastă realitate până spre anii '90, mai precispână la intrarea în vigoare a Tratatului de laMaastricht (1992).

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativã nr. 4/2003

În Belgia, Constituţia datează din 1831 şi acunoscut mai multe revizuiri, extrem de rare înprimii 150 de ani, adică: 1893, 1899, 1921, 1968,1969, 1970, 1971, 1980. Prin revizuirea din 1970 afost introdus un articol ce prevedea că exercitareaanumitor puteri poate fi atribuită printr-un tratat sauprintr-o lege unor instituţii de drept internaţionalpublic. Au urmat, apoi revizuirile din 1984, 1988,1989, iar din 1993, Constituţia a suferit mai multemodificări, chiar trei sau patru pe an, datorită noiiîmpărţiri administrative şi lingvistice a ţării.Singura referire la Uniunea Europeană s-a operatprin revizuirea constituţională din 1998, cândarticolului 8 i s-a adăugat un nou alineat referitor ladreptul de vot al cetăţenilor Uniunii Europene ce nuau naţionalitatea belgiană.

Constituţia Franţei a cunoscut din 1958până în 2003 şaptesprezece revizuiri, dar până în1992 nici una nu se referea la ComunităţileEuropene. Este drept că în subtext se poate bănuiexistenţa unei construcţii europene la care participaFranţa. Astfel, art.8 prevede posibilitatea pentruPreşedintele Republicii de a supune unuireferendum ratificarea unui tratat care, fără să fiecontrar Constituţiei, ar avea incidenţe asuprafuncţionării instituţiilor. La fel, art.54 permite ca,înaintea ratificării unui tratat sau aprobării unuiacord internaţional, acesta să fie examinat dinpunctul de vedere al compatibilităţii cu Constituţiade către Consiliul Constituţional. În absenţa unordispoziţii constituţionale explicite, ConsiliulConstituţional a fost cel care a interpretatprevederile Constituţiei pentru a defini relaţiileîntre Constituţia Franţei şi Comunităţile Europene.Decizia sa din 1992 asupra Tratatului UniuniiEuropene (Tratatul de la Maastricht) a făcutnecesară adoptarea unor dispoziţii constituţionaleexplicite. Aşa se face că prin revizuireaconstituţională din 1992 a fost adăugat un nou titlu"Despre Comunităţile Europene şi UniuneaEuropeană" (articolele 88-1 la 88-4). Acestastatuează transferul de competenţe necesar stabiliriiuniunii economice şi monetare europene, dreptul devot şi de eligibilitate în alegerile locale pentrucetăţenii Uniunii Europene, precum şi noilecompetenţe în ceea ce priveşte propunerile de actelegislative comunitare. Legea constituţională din1999 a modificat art.88-2 şi 88-4 pentru a ratificaTratatul de la Amsterdam, care permite, în special,transferuri de competenţe în domeniul libereicirculaţii a persoanelor. De asemenea, modificareadin 1999 a autorizat Republica Franceză sărecunoască jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale.De asemenea, modificarea constituţională dinmartie 2003 a completat art.88-2 referitor la

mandatul european de arestare şi la procedurile deextrădare între statele membre U.E.

O situaţie aparte o reprezintăGERMANIA, care, în 1989, unindu-se cuRepublica Democratică, a păstrat ConstituţiaRepublicii Federale a Germaniei din 1949, revizuităîn 1990, prin care se instaurează un nou ciclu înistoria germană. De abia, în 1993 a avut loc omodificare constituţională, introducându-se un nouşi amplu articol 23, intitulat "UniuneaEuropeană", ceea ce demonstrează importanţa pecare constituantul vrea să o dea integrării Republiciifederale în Europa. Se prevede că pentru realizareaunei Europe Unite, Republica Federală Germaniacooperează la dezvoltarea Uniunii Europene, carepromovează principiile statului de drept. Federaţiapoate să transmită drepturi de suveranitate prinlege, cu încuviinţarea Consiliului Federal(Bundesrat). În problemele Uniunii Europenecooperează Bundestagul şi Bundesratul, caretrebuie să fie informate de Guvern cât mai amplu şicât mai rapid. În plus, Camera Inferioară(Bundestagul) transmite Guvernului punctele salede vedere înainte de participarea acestuia ladezbaterile juridice ale Uniunii Europene. Art.24intitulat Organizaţii internaţionale prevede căFederaţia poate transmite prin lege drepturi desuveranitate unor organizaţii internaţionale.

Constituţia ITALIEI a intrat în vigoare în1948. Trebuie spus că împreună cu Acordurile de laLateran, din 1929, (încheiate între Sfântul Scaun şistatul italian), tratatele ce instituie Comunităţileeuropene sunt singurele surse convenţionaleinternaţionale care ocupă o poziţie specială.Într-adevăr, deşi au fost făcute aplicabile în Italiaprin legi ordinare, tratatele comunitare se bucură deo "acoperire constituţională" specială oferită deart.11 al Constituţiei. Acesta prevede că Italiaconsimte, în condiţii de egalitate cu celelalte state,să accepte limitările de suveranitate necesare unuisistem care să asigure pacea şi justiţia între naţiuni;ea sprijină şi favorizează organizaţiileinternaţionale care vizează acest scop. Deşi aceastădispoziţie a fost adoptată în vederea aderării laOrganizaţia Naţiunilor Unite, accentul pus pelimitarea suveranităţii a permis aderarea laComunităţile Europene şi la Uniunea Europeană, caşi ratificarea tratatelor modificatoare, fără alterevizuiri constituţionale. Conform CurţiiConstituţionale, această dispoziţie atribuie tratatelorComunităţilor Europene o forţă particulară, atâtactivă cât şi pasivă. În general, jurisprudenţaconstituţională italiană s-a orientat în sensul uneirecunoaşteri mai mari a suveranităţii dreptuluicomunitar.



În prezent, este larg răspândită ideea uneireforme a Constituţiei, părerile fiind împărţite însăîntre o revizuire radicală şi o modificare doar asistemului electoral, aducându-se câteva ajustăriminore ale textului constituţional.

Europa celor nouă

La 1 ianuarie 1973 se înregistrează primulval de admiteri în Comunitatea Europeană, carenumără acum nouă membri. La această dată auintrat Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie; apatra ţară candidată care semnase tratatul deadeziune, Norvegia, a înregistrat un rezultat negativla referendumul organizat în acest scop.

Actuala Constituţie a DANEMARCEI aintrat în vigoare la 5 iunie 1953. Conform acesteia,politica internaţională este o prerogativă regală şi,ca atare, cade în competenţa Guvernului. Totuşi,Guvernul nu poate să ia nici o măsură care ar aduceatingere frontierelor regatului fără asentimentulParlamentului. Constituţia conţine o procedurăspecială pentru transferul de suveranitate spreorganizaţiile internaţionale. Această procedură afost utilizată, conform art. 20 din Constituţie, atuncicând Danemarca a decis să intre în ComunitateaEuropeană, prin referendumul din 1972 şi, la fel, cuocazia referendumurilor populare asupra ActuluiUnic European (1986) şi asupra Tratatului de laMaastricht (în 1992 şi în 1993) ori a celui de laAmsterdam (1998).

De la adoptarea sa în 1953, Constituţiadaneză s-a dovedit suficient de flexibilă pentru aoferi un cadru adecvat pentru o societatedemocratică modernă. Ea nu provoacă decât puţinedezbateri şi doar în puţine cazuri s-a pledat pe bazadreptului constituţional. Până în prezent n-a avutloc nici o reformă constituţională. Având învedere exigenţele extrem de stricte în materie derevizuire a Constituţiei, o asemenea revizuire arnecesita un larg suport popular.

În IRLANDA, Constituţia în vigoaredatând din 1937 a avut ca scop să proclame în modclar existenţa unui stat suveran separat ce posedă ocultură şi o moştenire naţională unică. De-a lungulvremurilor au avut loc 26 de revizuiriconstituţionale, multe dintre ele afectând doar unsingur articol. Până la intrarea Irlandei înComunitatea Europeană, permisă printr-o revizuireconstituţională în 1972, n-au existat decât douămodificări ale Constituţiei: una în 1939 referitoarela starea de urgenţă şi la salvarea statului în timp derăzboi sau de rebeliune armată şi cealaltă în 1941,când au fost modificate mai multe articole pentru astatua experienţa acumulată de la adoptareaConstituţiei.

După 1972 au urmat mai multe revizuiri,printre care a zecea (1987) a permis statului săratifice Actul Unic European; a unsprezecea (1992) apermis statului să ratifice Tratatul asupra UniuniiEuropene (Maastricht) şi să devină un membru alacestei Uniuni; a optsprezecea (1998) a permisstatului să ratifice Tratatul de la Amsterdam; adouăzeci şi una (2001) a interzis pedeapsa cumoartea; a douăzeci şi treia (2001) a permis statuluisă ratifice Statutul de la Roma al CurţiiInternaţionale Penale, iar a douăzeci şi şasea (2002)a permis statului să ratifice Tratatul de la Nisa.

Au existat însă cazuri în careamendamentele la Constituţie au fost respinse, fiede Parlament (al 22-lea amendament din 2001referitor la investigarea conduitei judecătorilorcorupţi), fie de populaţie (al 24-lea, în 2001,referitor la Tratatul de la Nisa, fiind apoi reluat şiacceptat în 2002 ca a douăzeci şi şasea revizuire).

În ansamblul statelor europene, MAREABRITANIE este singura care nu posedă un textconstituţional, nici legi având un statut special,cărora curţile şi tribunalele să le recunoascăvaloarea quasi-constituţională. Neexistând oconstituţie scrisă, nu există nici jurisdicţieconstituţională, ale cărei decizii să fie susceptibilede a îndeplini aceeaşi funcţiune.

Dezbaterile asupra Constituţiei britanicedatează de peste 40 de ani. În perioada anilor '60 şila începutul anilor '70 accentul era pus pe reformaprocedurilor parlamentare, scopul fiind acela de aîntări controlul Parlamentului asupra executivului.În anii '70 are loc o lărgire a dezbaterilor; ComisiaRegală privind Constituţia a studiat argumenteleîn favoarea unei descentralizări mai accentuate înraport cu Londra şi a propus într-un raport să serecunoască anumite puteri Adunărilor din ŢaraGalilor şi Scoţia, dar referendumul din 1979 dinaceste două ţări n-a permis să se ajungă la unconsens în favoarea acestei descentralizări. Înacelaşi timp a apărut un curent nou în favoareaadoptării unei carte a drepturilor cetăţenilor, poateprin incorporarea Convenţiei europene a drepturiloromului în legislaţia britanică, chiar dacă n-a fostpropusă nici o soluţie menită să garanteze contrariscului de amendamente succesive care sărestrângă nivelul de protecţie pe care-l oferea.Trebuie amintit că deciziile Curţii Europene aDrepturilor Omului nu au forţă obligatorie pentrujudecătorul britanic; Marea Britanie s-a obligat,prin tratat, să modifice dreptul britanic contrarConvenţiei drepturilor omului, în conformitate cudeciziile Curţii, iar Parlamentul a respectatîntotdeauna această obligaţie, dar tratateleinternaţionale nefiind recunoscute de jurisdicţiile



engleze, obligaţia de a modifica legislaţia nu poatefi impusă Guvernului prin intermediuljudecătorului1.

Se constată o creştere crescândă pentru oConstituţie scrisă demnă de acest nume şi, ca încelelalte ţări europene, ierarhic superioară celorlaltelegi. Mai multe grupuri de presiune au îmbrăţişatideea, dar partizanii acesteia trebuie, încă, să seînţeleagă asupra mijloacelor prin care să-i fiegarantat respectul. S-a afirmat adesea că singuramodalitate de a da o Constituţie stabilă ar fi să seprocedeze la o "revoluţie paşnică", adică să seinstaureze un nou Parlament, care să nu se maibazeze pe vechiul principiu al suveranităţiiparlamentare şi ale cărei puteri să se fundamentezepe o Constituţie adoptată prin referendum popular.Aceasta ar însemna acceptarea unei idei, noi înorice caz pentru britanici, a unei putericonstituţionale, în acest caz, al "voinţei poporului"care ar legitima noua Constituţie.

O altă posibilitate există totuşi: ea sebazează pe experienţa Comunităţii Europene. Dacăjudecătorii britanici tocmai au acceptat ideea căTratatul de la Roma implică "de o manierăpermanentă o restrângere a drepturilor suverane alestatelor membre" şi că "actele unilateralesubsecvente din legislaţiile naţionale incompatibilecu dreptul comunitar nu pot avea întâietate" (cazulCosta), atunci ei vor fi constatat o eroziune aprincipiului general al suveranităţii parlamentare2.Astfel, European Communities Act adoptat în 1972de către Parlamentul britanic va fi consideratăatunci ca o veritabilă lege constituţională, ierarhicsuperioară şi al cărei respect este garantat. Şi dacăacest lucru este tolerat de către judecători şi aceştiaîşi modifică "regula de recunoaştere" a ceea ceînseamnă dreptul, atunci s-ar putea recunoaşte şi unstatut constituţional unei legislaţii parlamentarecare manifestă în mod clar în preambul intenţia de aavea acest caracter. De notat că EuropeanCommunities Act poate să amendeze sau săînlocuiască legislaţia britanică anterioară, darrămâne vagă asupra soluţiei în cazul conflictuluiîntre dreptul comunitar şi o lege britanicăposterioară.

Europa celor zece

În 1981 este primită GRECIA ca membrăa Comunităţii Europene. În acel moment era şi maieste încă în vigoare Constituţia din 1975. Aceastacuprindea o serie de drepturi individuale şi sociale,care răspundeau nevoilor acelui timp. Statul de

1 Dominiques Colas – Textes constitutionnels françaiset étrangers, Paris, Larousse, 1994, p.3272 idem, p.330

drept era protejat în mod efectiv şi exista oprevedere privind participarea ţării la organizaţiileinternaţionale şi – indirect - la ComunitateaEconomică Europeană.

Din 1975, Constituţia a suferit douărevizuiri: una în 1986 şi alta în 2001. Specific estefaptul că revizuirea constituţională este limitată în timp:se prevede că nici o revizuire a Constituţiei nu estepermisă înainte de 5 ani de la precedenta revizuire.

La 6 martie 1986, conform art.110 alConstituţiei, care prevede că dispoziţii aleConstituţiei pot fi revizuite cu excepţia acelora caredetermină forma de guvernământ ca republicăparlamentară, au fost amendate unsprezece articoleşi votate. Prin această revizuire, responsabilităţilepreşedintelui republicii au fost micşorate în modsemnificativ. În ciuda tensiunilor constituţionale şipolitice, Constituţia revizuită din 1986, careintroducea un sistem guvernamental pur, a fostacceptată de toate puterile politice.

În primăvara anului 2001 o nouă şi maiextinsă revizuire a Constituţiei a fost votată într-unclimat consensual. Este de remarcat că în ciudafaptului că au fost amendate şaptezeci şi nouă dearticole ale Constituţiei, în majoritatea cazuriloramendamentele au fost acceptate de patru cincimidin totalul parlamentarilor, astfel că sintagma de"revizuire consensuală" reflectă realitatea politică.Constituţia revizuită a introdus noi drepturiindividuale (cum ar fi protecţia identităţii geneticesau protecţia datelor personale din procesareaelectronică), a introdus noi reguli privindtransparenţa în viaţa politică (referitor, de exemplu,la finanţele partidelor politice, cheltuielileelectorale, relaţiile proprietarilor media cu statuletc.), a reorganizat funcţionarea Parlamentului şi aîntărit descentralizarea. Cu toate acestea, revizuireadin 2001 nu a privit nici o dispoziţie majorăreferitoare la forma de guvernământ şi acest lucru odiferenţiază de cea din 1986.

În domeniul integrării europene, treimodificări au o importanţă specială: clauzainterpretativă de la art.28 conform căreia aceastădispoziţie constituţională funcţionează ca temeiconstituţional pentru participarea Greciei laprocesul de integrare europeană; clauzainterpretativă de la art.80 se referă în mod expres laparticiparea Greciei la uniunea economică şimonetară şi la zona euro; în sfârşit, noul paragraf 8al art.70 impune ca Guvernul să informezeParlamentul asupra procedurii cu caracter legislativcare se derulează în cadrul Uniuni Europene şi înspecial la nivelul Consiliului European.



Europa celor doisprezece

În 1986, Comunitatea Europeană primeştedoi noi membri: Spania şi Portugalia.

Constituţia din PORTUGALIA a intrat învigoare la 25 aprilie 1976. De atunci au fostaprobate cinci legi constituţionale de revizuire: în1982, 1989, 1992, 1997 şi 2001.

Pe ansamblu, revizuirea din 1982 s-a axatpe eliminarea aproape completă a trăsăturilor sauexpresiilor ideologice rezultate din conjuncturarevoluţionară, perfecţionarea drepturilorfundamentale şi clarificarea părţii economice înperspectiva unei economii pluraliste, încheiereafuncţiilor politice deţinute de forţele armate,precum şi crearea unui Tribunal Constituţional.

Cele mai multe amendamente a cunoscut adoua revizuire constituţională din 1989, legea derevizuire conţinând 202 articole de modificare aConstituţiei şi 6 dispoziţii finale şi tranzitorii.Principalele modificări s-au referit la suprimareaaproape completă a menţiunilor ideologice care maisubzistau în urma revizuirii din 1982, aprofundareacâtorva drepturi fundamentale, în special cele aleadministraţilor, suprimarea regulii ireversibilităţiinaţionalizărilor decretate după 1974, crearea uneinoi categorii de acte normative, aceea a legilororganice, introducerea referendumului politic lanivel naţional, deşi sub o formă foarte prudentă.Revizuirea din 1992 prevede, în raport curatificarea Tratatului de la Maastricht, posibilitateaunei exercitări în comun a puterilor necesareconstrucţiei unităţii europene. Ea modifică unînsemnat număr de dispoziţii constituţionalereferitoare în special la dreptul de vot şi deeligibilitate.

SPANIA a adoptat în 1978 o Constituţiedemocratică după decenii de dictatură fascistă,constituţie ratificată prin referendum popular şi carepermitea dezvoltarea unui stat democratic, social şiregional. Drepturile fundamentale sunt rigurosreglementate şi sunt în conformitate cu Declaraţiauniversală a drepturilor omului, cu Convenţiaeuropeană pentru apărarea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale şi cu normele UniuniiEuropene, cu care Constituţia se armonizeazăcontinuu. Astfel, art.13 alin. (2), care, în prima saredactare prevedea că, pe bază de reciprocitate,cetăţenii străini rezidenţi pe teritoriul Spaniei potavea în alegerile municipale, în baza unui tratat saua unei legi, dreptul de sufragiu activ (de a alege), afost revizuit la 27 august 1992, conferindu-li-seacestora şi dreptul de sufragiu pasiv (de a fi aleşi).

În privinţa revizuirii constituţionale există oimportantă deosebire între Constituţia Spaniei şiconstituţiile altor ţări europene, în sensul că prima

nu a impus limite materiale revizuirii sale. În timpce unele state impun mai multe limite materiale,Franţa şi Italia au prevăzut o singură limită,interzicerea schimbării formei de guvernământrepublicane. Spania ar fi putut prevedea interzicereaschimbării formei de guvernământ monarhice,totuşi poporul spaniol nu a impus generaţiilorviitoare propria sa opţiune politică, lăsându-le săhotărască ele însele în funcţie de evoluţia societăţiicivile. În schimb, sunt impuse limitele formale alerevizuirii Constituţiei, care nu poate avea loc întimp de război sau în stare de alarmă, de excepţieori de asediu (art.169).

Europa celor cincisprezece

La 1 ianuarie 1995 are loc intrarea oficialăîn Uniunea Europeană a Austriei, Finlandei şiSuediei, după ce la mijlocul anului 1994 cele treistate, precum şi Norvegia semnaseră tratate deadeziune la Comunitatea Europeană, dar, din nou,consultat prin referendum poporul norvegian arespins aderarea.

AUSTRIA se conduce după Constituţia din1929, care este rezultatul unei refaceri aConstituţiei din 1920, redactată în cea mai mareparte de Hans Kelsen, marele teoretician austriac alpozitivismului juridic şi al statului de drept. Înperioada războiului continuitatea constituţională afost întreruptă, apoi Legea constituţională din1 martie 1945 a repus în vigoare Constituţia din1929 şi astfel, aceasta a creat a II-a Republică dupăsfârşitul nazismului. În octombrie 1945, ConsiliulNaţional a votat neutralitatea permanentă aAustriei. În mai 1955 a fost semnat la Viena untratat care angaja Republica Austria înconstituţionalizarea neutralităţii sale sub forma unuitratat de stat (Staatsvertrag) şi nu a unui simplutratat de pace. Acest fapt n-a însemnat totuşiinterzicerea semnării tratatului de adeziune aAustriei la Uniunea Europeană în 1994, situaţiainternaţională modificându-se radical din cauzadispariţiei blocului comunist.

De remarcat că între 1983 şi octombrie1995 (deci la peste un an de la semnarea Tratatuluide aderare) au fost aduse Constituţiei 23 deamendamente pentru a face ţara compatibilă custatutul de membru al Uniunii Europene.Modificările se referă în special la participareadiferitelor organe ale statului la procesul de decizieal Uniunii.

Fundamentele statului independentFINLANDEZ au fost puse prin măsurile legislativeluate în anii 1917-1922. În acea perioadă a fostadoptată legea constituţională numită "Forma deguvernământ" şi celelalte legi constitutive ale



statului. Drepturile fundamentale democratice alecetăţenilor incluse în "Forma de guvernământ" aufost precizate prin legi ulterioare. "Forma deguvernământ" din 1919 a fost redactată şi adoptatăîntr-o conjunctură caracterizată prin violenteînfruntări ideologice şi de interese în comunitateanaţională. Rezultatul a fost că în Constituţie figurausimultan dispoziţii structurale extrem de progresistepentru epoca aceea, dar şi dispoziţii retrograde.Şansa a fost că la începuturi ea a satisfăcutaşteptările contradictorii în materie de exercitare aputerii şi astfel a rezistat timp de 80 de ani fără săfie niciodată cu adevărat ameninţată. Abia în anii'80 au fost aduse corecţii parţiale legilorconstituţionale, pentru ca, în 1990, Parlamentul săceară Guvernului reforma legilor constituţionalepentru a se găsi un echilibru între prerogativeleParlamentului, Preşedintelui Republicii şi aleGuvernului şi astfel să întărească poziţiaParlamentului.

De altfel, preşedintele Martti Ahtisaari, întimpul mandatului căruia (1994-2000), Finlanda aintrat în Uniunea Europeană (1 ianuarie 1995), s-aadaptat sistemului parlamentar insistând ca, maiales în materie de politică externă, să existecooperare între Parlament, Guvern şi Preşedinte, încadrul căreia şeful statului să participe cu drepturidepline conform prerogativelor recunoscute delegile constituţionale. În acest fel, modelul pluralistal direcţionării politicii externe a devenit repede oregulă. Aceasta nu a împiedicat să apară în anumitesituaţii problema concurenţei legitimităţilor. Unconflict deschis a survenit între Parlament şiPreşedintele Republicii în ceea ce priveşte deciziaîn domeniul afacerilor comunitare în ţara devenitămembru al Uniunii comunitare. Un motiv în plus săse revizuiască legile constituţionale. În aceastăînfruntare, Ahtisaari a apărat ultimul bastion alputerii prezidenţiale şi a obţinut o victorieprovizorie, respectiv dreptul de a participaîmpreună cu Primul-Ministru la reuniunileConsiliului European.

Dar, în acelaşi timp, adversarii şi-au strânsrândurile în vederea viitoarei reforme de ansamblu alegilor constituţionale. Această reformă a legilorconstituţionale avea mai multe motivaţii şi obiective:1) codificarea legilor electorale, 2) armonizarea şiactualizarea structurii normelor şi 3) revizuireaseparării puterilor în vigoare. Deja din 1992,Parlamentul ceruse Guvernului să continue reformalegilor constituţionale "pentru a parlamentarizaprerogativele Preşedintelui Republicii", iar în 1994,Guvernul se văzuse nevoit să angajeze rescriereaîntregii Constituţii; cu această ocazie trebuiau

reglementate chestiunilor drepturilor şi atribuţiilorrămase în suspensie3.

Datorită tradiţiei suedo-finlandeze,Constituţia fusese divizată în două legiconstituţionale principale: "Forma de guvernământ"care la origine reglementa administraţia şi puterearegală şi "Legea asupra Adunării parlamentare"care reglementa activitatea Parlamentului. Se puneaacum problema renunţării la această divizare şi săse construiască un text constituţional nou dupămodelul restului Europei. Dispoziţiile privindactivitatea internă a Parlamentului trebuia să fietransferate într-un text normativ de nivel inferior,regulamentul Parlamentului. Cu această ocazietrebuia să fie trecută în revistă structura normativăîntr-o acţiune de armonizare şi de modernizare. Dincauza numeroaselor amendamente aduse în cursulanilor, legile constituţionale pierduseră înomogenitate şi în logică. Ele conţineau dispoziţiivechi şi noi, stilul şi precizia variau de la odispoziţie la alta.

La capătul a trei decenii de dezbatericonstituţionale şi de lucrări pregătitoare ale unuicomitet de experţi, o comisie compusă dinparlamentari a realizat într-un interval de 17 luni undocument care a servit ca bază pentru proiectul deconstituţie al Guvernului, trimis Parlamentului în1998. Marea schimbare în cultura politică aFinlandei este evidentă în faptul că ideologiiledeferitelor partide nu s-au înfruntat în cursul acestuiproces, astfel că Parlamentul a adoptat nouaconstituţie aproape în unanimitate, votând 175pentru şi 2 contra. În acest fel, după ce a fostsancţionată de Preşedintele Republicii, Constituţia aputut să intre în vigoare la 1 mai 2000.

Primele trei articole definesc sistemulpolitic al Finlandei: o democraţie republicanăparlamentară. Articolul referitor la suveranitateastatului trebuie plasat, în circumstanţele actuale, încontextul angajamentelor internaţionale, în specialîn cadrul Uniunii Europene. Cantonându-se pe olinie naţională prudentă, textul nu citează explicitaceste angajamente şi adeziuni în alineatul privindbazele regimului statal: articolul 1 exprimă demanieră generală o atitudine pozitivă faţă decooperarea internaţională. Luarea deciziilor înmateria relaţiilor internaţionale fac obiectuldispoziţiilor Capitolului VIII.

Integrarea politicii europene în regimulstatal a reprezentat o sursă de dificultăţi cândFinlanda a devenit membră a Uniunii Europene laînceputul anului 1995. Problema era că, deoarece

3 Pentru detalii vezi Jaakko Nousiainen – Le système degouvernement finlandais: d'un régime étatique mixte à unrégime parlementaire (http://www.om.fi/constitution/5064.htm)



Preşedintele se bucura de o putere generală şiefectivă în domeniul politicii externe, faptul căbanalele fapte de politică internă erau examinate lanivel internaţional putea să dea impresia că eleurmau să devină chestiuni ţinând de competenţaPreşedintelui Republicii. Printr-un amendament lalegile constituţionale, a fost instituită o soluţietranzitorie, acordând Guvernului responsabilitateaprincipală a elaborării la nivel naţional a problemeloreuropene şi măsurilor legate de acestea.

Puterea guvernamentală în materie dechestiuni europene a fost înscrisă de manierădurabilă în noua Constituţie, Guvernului revenindu-idomeniul referitor la politica externă şi de securitatecomună a Uniunii Europene, urmând ca, în modlogic, primul-ministru să reprezinte Finlanda înConsiliul European.

Acest sistem este completat prin dispoziţiiprivind participarea Parlamentului la examinareatextelor şi măsurilor decise de Uniunea Europeanăşi care, conform Constituţiei, sunt de competenţaParlamentului. Marea Comisie, creată altădatăpentru examinarea chestiunilor legislative, adevenit o comisie pentru problemele europene,care, în afara şedinţelor săptămânale, examineazădosarele pe care le transmite Guvernului, audiazăminiştrii; primeşte avizele celorlalte comisii şiînaintează Guvernului comentariile sale. Comisiileşi întregul Parlament dispun de dreptul ce le estegarantat prin Constituţie să primească informaţii şirapoarte asupra afacerilor în curs, asupra ordinii dezi şi asupra rezultatelor summiturilor europene.

Ca multe alte democraţii, SUEDIA are oConstituţie scrisă care statuează regulile pentruimplementarea deciziilor politice. Dar, în loc de undocument, Suedia are patru legi fundamentale: Legeprivind regimul de guvernare, intrată în vigoare la1 ianuarie 1975, Legea privind succesiunea, din1810, Lege privind libertatea presei, din 1949,precum şi Legea fundamentală privind libertatea deexpresie, din 1992. A cincea, Legea privindParlamentul, din 1974, este de fapt un regulamentde funcţionare şi ocupă o poziţie intermediară întrelegislaţia constituţională şi legislaţia ordinară.Aceste legi servesc ca bază pentru guvernareasuedezilor şi protejează drepturile şi libertăţilecetăţeneşti.

Accederea Suediei în Uniunea Europeană aprodus schimbări constituţionale în principalul actconstituţional Legea privind regimul de guvernare(Regerinsformen). Suedia a început negocierile cuComunităţile Europene (Uniunea Europeană încănu fusese constituită) în 1991 şi actul de adeziune afost semnat în 1994. Activitatea de pregătirelegislativă a aderării a mers în paralel cu procesul

de negociere. În 1991 a fost numită o comisieparlamentară care să analizeze ce modificăriconstituţionale sunt necesare pentru aderare.Proiectul elaborat a fost adoptat, prima dată, înaprilie 1994 şi a rămas în suspensie până dupăalegeri. În timpul deliberărilor asupra proiectuluis-a ajuns la concluzia că integrarea în UniuneaEuropeană (aceasta se constituise la 1 noiembrie1993) trebuia supusă unui referendum. Ca urmare,în primăvara următoare, Parlamentul a adoptat olege ce prevedea un referendum în materie,referendum ce a avut loc la 13 noiembrie 1994, odată cu alegerile generale. De îndată ce au fostcunoscute rezultatele, proiectul de revizuireconstituţională a fost supus noului Parlament pentruaprobare finală, iar legea fundamentală modificată aintrat în vigoare la 1 decembrie 1994. Statelemembre ale Uniunii Europene au ratificat tratatulde aderare în decembrie 1994 şi astfel, Suedia a fostintegrată la începutul anului 1995, alături deAustria şi Finlanda.

O importantă condiţie privind transferulcompetenţei luării deciziilor spre organismeleComunităţii Europene inserată în Actulfundamental a fost ca Uniunea să garanteze cădrepturile şi libertăţile corespund celor din Legeaprivind regimul de guvernare şi din Convenţiaeuropeană pentru apărarea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale.

Noile state membre ale Uniunii Europene

În 1998 are loc lansarea procesului deaderare a 10 state din Europa Centrală şi de Est,care la 16 aprilie 2003 au semnat Tratatul deaderare la Uniunea Europeană şi după ratificarealui de către toate statele membre, cele zece (Cehia,Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia,Slovacia, Ungaria, plus Cipru şi Malta) vor devenimembre cu drepturi depline ale Uniunii Europene la1 mai 2004.

POLONIA, cea mai mare ca suprafaţădintre ele, a reuşit să adopte o nouă constituţie abiadupă 7 ani de la constituirea, în 1990, a uneiComisii însărcinate cu redactarea unei noi legifundamentale4, comisie care a primit nu mai puţinde şapte proiecte, din care unul aparţineasindicatului "Solidaritatea". Problema era că multăvreme s-a oscilat asupra procedurii ce trebuiaurmată: să se supună dezbaterii proiectul Comisieisau să fie prezentate toate proiectele propuse. A fostnevoie de adoptarea unei Legi constituţionale în1992 referitoare la modul de elaborare şi de

4 Janina Zakrzewska – La constitution – cinq ans plustard, în: "Droit polonais contemporain", nr.1-4, 1996



adoptare a Constituţiei Poloniei, pentru a maiclarifica lucrurile, dar lipsa unui regulament alAdunării Naţionale referitor la procedura de urmatîn cazul lucrărilor asupra Constituţiei a maitergiversat începutul dezbaterilor până la adoptareaacestui regulament în septembrie 1994. Apoi, toţiautorii proiectelor aveau susţinători în rândulparlamentarilor şi, deşi Comisia încercase săconcilieze toate punctele de vedere, preluând chiarcapitole întregi de la unele proiecte sau altele, seajungea, totuşi, la dezbateri prelungite şi multevoturi contra. De aceea, abia la 2 aprilie 1997Adunarea Naţională a adoptat noua Constituţie carea fost confirmată prin referendumul din 25 mai1997, primul referendum constituţional dinistoria Poloniei.

Polonia a depus cererea de aderare laUniunea Europeană la 8 aprilie 1994 şi a început săse pregătească pentru acest proces, inclusiv prinprevederile constituţionale.

Pentru aceasta, s-au urmărit două obiectiveprioritare. Unul consta în definirea în avans a unuianumit număr de obligaţii ce ar trebui asumate înmomentul în care calitatea de membru ar ficâştigată, pentru a nu complica situaţia înmomentul aderării prin dezbateri pe margineaschimbărilor constituţionale necesare. Altul,orientat spre exterior, spre Uniunea Europeană şiorganele sale, era acela de a da un semnal şi de aconfirma voinţa de a intra în structurile integrateeuropene.

Articolele 89-92 ale Constituţiei Polonieisunt cele pe care se bazează trei elementefundamentale ale procesului de integrareeuropeană:

1) Decizia autorităţilor statului polonez deaderare la o organizaţie supranaţională – UniuneaEuropeană. Se avea în vedere ca o astfel de deciziesă fie exprimată în Tratatul de aderare al Polonieicu Uniunea Europeană, la un nivel internaţional. Pede altă parte, la nivel naţional, condiţia specificănecesară privind aprobarea actului de cătreParlament prin care se autorizează Preşedintele săratifice acest tratat ar asigura o puternicălegitimitate democratică a acestei decizii.Exprimarea autorizării de a ratifica acest tratatputea fi adoptată prin referendum naţional.Alegerea procedurii privind autorizarea de ratificareeste luată de Sejm cu majoritate absolută avoturilor.

2) Ca rezultat al acestei decizii, competenţaautorităţii statului în anumite materii va fi delegatăUniunii Europene, asemenea materii fiind stabiliteîn Tratatul de aderare.

3) Delegarea competenţei organelorautorităţii de stat să fie însoţită de renunţarea la

exclusivitatea exercitării unor astfel de competenţeîn sfera naţională pentru domeniile acoperite prindelegare şi deschiderea spre legile "străine" aleorganizaţiei supranaţionale.

Din prevederile art.90 rezultă că poate fidecis referendumul asupra adeziunii la UniuneaEuropeană, dar el nu reprezintă o necesitate.Particularitatea acestui referendum rezidă în faptulcă el ar înlocui legea (în acest caz o lege deautorizare a ratificării), în timp ce, de exemplu,referendumul din mai 1997 nu a înlocuit votulAdunării Naţionale, ci a servit la aprobareaConstituţiei votate de Parlament. Acest referenduma avut loc în iunie 2003 şi a confirmat orientareapro-europeană a societăţii poloneze, apoi la 23 iulie2003 preşedintele ţării a ratificat Tratatul deaderare al celor 10 ţări, printre care şi Polonia, laUniunea Europeană.

Un alt element de deschidere a Constituţieispre viitoarele obligaţii de membru al UniuniiEuropene se găseşte în autorizarea aplicăriidreptului comunitar, în virtutea art.91, alin.3.

Pe ansamblu, se poate afirma5 că suntstabilite bazele constituţionale ale aderării Polonieila Uniunea Europeană, ca şi acelea ale acceptăriiacquis-ului comunitar.

CEHIA, după separarea de Slovacia, aadoptat noua Constituţie la 16 decembrie 1992, carea intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993. Cererea deaderare la Uniunea Europeană a depus-o la17 ianuarie 1996, semnând Tratatul de aderareîmpreună cu grupul celor 10 state la 16 aprilie2003. În zilele de 13-14 iunie 2003 a avut loc unreferendum asupra aderării Republicii Cehe laUniunea Europeană, pronunţându-se pentru peste77% din cei ce s-au prezentat la vot.

Constituţia din 1992 a fost revizuită prinmai multe legi constituţionale în 1997, 1998, 2000,2001 şi 2002, ultima revizuire fiind Legeaconstituţională nr.515/2002 privind referendumulasupra aderării Republicii Cehe la UniuneaEuropeană. Celelalte modificări s-au referit lasecuritatea ţării, la atribuţiile Parlamentului şiGuvernului pe timp de război, la proceduraparlamentară de adoptare a unei legiconstituţionale.

SLOVACIA a adoptat o nouă Constituţiela 1 septembrie 1992, în august 1998 având locprima revizuire, în februarie 1999 a doua revizuireşi la 23 februarie 2001 a treia revizuire.

5 Andrzej Wasilkowski – La nouvelle Constitutionpolonaise: Les aspects internationaux, în "Droit polonaiscontemporain", nr.1-4, 1997



Articolul 7 prevede că Republica Slovacăpoate să intre într-o uniune de state, conform uneilegi constituţionale, confirmate printr-unreferendum. De asemenea, statuează asupratransferului de puteri spre Comunităţile Europene şiUniunea Europeană şi asupra întâietăţii legislaţieicomunitare faţă de cea naţională.

UNGARIA a organizat un referendumasupra aderării sale la Uniunea Europeană, în urmacăruia a semnat Tratatul de aderare la UniuneaEuropeană, la 16 aprilie 2003.

Constituţia, în forma sa actuală, reprezintăo compilaţie şi o regrupare a modificărilor uneiconstituţii mai vechi (din 1949) într-o structurăcoerentă, rezultând o nouă Constituţie ce a intrat învigoare la 23 octombrie 1989. Prin Legea nr.40 din1990 i s-au adus noi modificări.

Pe 25 iunie 1991, ParlamentulSLOVENIEI a declarat independenţa ţării faţă deR.S.F. Iugoslavia şi a adoptat Carta constituţionalăde bază privind suveranitatea şi independenţaRepublicii Slovenia. Prin adoptarea la 23 decembrie1991 a Legii constituţionale pentru implementareaConstituţiei Republicii Slovenia a fost instauratănoua Constituţie. De atunci, aceasta a suferit maimulte modificări: în 1997, când s-a introdusparagraful 2 la art.68; în 2000, când s-a introdusparagraful 5 la art.80; în sfârşit, în martie 2003,când s-a introdus art.3a şi s-au refăcut articolele 47şi 68.

Articolul 3a, intitulat Uniunea Europeană,prevede condiţiile în care poate avea loc transferulunei părţi a drepturilor suverane spre organizaţiiinternaţionale. Acest transfer trebuie să se bazezepe respectul drepturilor umane şi libertăţilorfundamentale, pe democraţie şi principiile statuluide drept. Înainte de ratificarea unui tratatinternaţional prin care are loc un astfel de transfertrebuie organizat un referendum. Acest referendumdeja s-a ţinut în 23 martie 2003, aşa încât după ce asemnat Tratatul de aderare la 16 aprilie 2003 şidupă ratificarea lui de către toate statele membre,Slovenia va deveni membru cu drepturi depline alUniunii Europene la 1 mai 2004.

Art. 47 reglementează problema extrădăriiîn noile condiţii create de aderarea europeană, iarart.68 prevede că străinii pot avea drept deproprietate asupra terenurilor în condiţiile legii sauale unui tratat ratificat de Adunarea Naţională.

ESTONIA, ca şi Letonia şi Lituania, şi-acâştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică la6 septembrie 1991. La 28 iunie 1992 a fost adoptatănoua Constituţie a Estoniei.

LETONIA a amendat în 1991 Constituţiadin 1922, iar în 1998 a introdus un nou Capitol VIIIreferitor la drepturi fundamentale.

LITUANIA a adoptat o nouă Constituţie la25 octombrie 1992.

Concluzii

Evoluţia pe care a cunoscut-o construcţiaeuropeană de la naşterea sa acum peste o jumătatede secol şi-a pus amprenta şi asupra Constituţiilorstatelor membre. Comunitatea Europeană aCărbunelui şi Oţelului (CECA), ca şi celelalte treiComunităţi fondate de către şase state europenen-au încetat să se dezvolte atingându-şi gradualobiectivele, primind noi competenţe, lărgindu-se înpatru reprize pentru a atinge astăzi cifra decincisprezece state membre, devenind UniuneaEuropeană şi pregătindu-se în prezent pentru oaprofundare şi o nouă extindere.

Uniunea Europeană este desigur oorganizaţie internaţională, dar ordinea juridicăcomunitară rezultată din tratatele europene nu poatefi considerată ca un simplu sistem de dreptinternaţional convenţional. Deoarece ordineajuridică comunitară reprezintă o ordine juridicăsuperioară ordinii juridice interne a statelormembre, iar o serie dintre prevederile sale sunt,totodată, direct aplicabile acestora, ţările UniuniiEuropene au recurs la adoptarea unor modificăriconstituţionale tocmai în scopul de a asigura ocompatibilitate deplină între prevederile ordiniijuridice naţionale şi ordinea juridică comunitară.

Primul Tratat European instituindComunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului(CECA) n-a antrenat revizuiri constituţionale încele şase state membre fondatoare. De abia tratatelecare au urmat şi mai ales amploarea noii realităţicomunitare au scos la lumină oportunitatea saunecesitatea, după caz, a unei asemenea revizuiri.

Dar între soluţiile juridice adoptate destatele fondatoare existau deosebiri importante.Astfel, înainte de ratificarea Tratatului de laMaastricht, deşi atât Franţa, cât şi Germaniarecunoşteau în principiu superioritateaangajamentelor internaţionale, prevederile cuprivire la suveranitatea naţională şi independenţăerau mai puternice în Constituţia franceză decât încea germană, care încă de la început a adoptatformulări mult mai largi decât prevederileconstituţionale franceze. Art.25 din Legeafundamentală din 1949 din Germania stabileşte căregulile generale ale dreptului internaţional publicfac parte integrantă din dreptul federal, darconsacră principiul că ele "au prioritate asupra



legilor şi creează în mod direct drepturi şi obligaţiipentru locuitorii teritoriului federal".

Statele membre fondatoare au operatmodificări constituţionale în ritmuri variate -Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) putând ficonsiderat pentru ele drept momentul determinant -în timp ce membrii mai recenţi, care nu făcuserăschimbările necesare la momentul aderării, le-aufăcut pe parcurs. Se poate spune că prima extindere,în 1973, a avut repercusiuni constituţionale claremai ales pentru Irlanda, dar a doua, în 1981, nu aînsemnat acelaşi lucru pentru Grecia. A treia acoincis cu Actul Unic European din 1986, ceea ce aavut drept consecinţă că cele două ţări iberice, careau fost implicate în negocierile Actului Unic, eraudeja pregătite. A patra extindere în 1995 a deschisAustriei, Finlandei şi Suediei porţile uneiComunităţi devenite Uniune Europeană şi aantrenat un impact mai direct.

Nu e lipsit de interes să reamintim căMarea Britanie nu are o Constituţie scrisă, iarDanemarca şi Italia nu au simţit nevoia nici uneireforme constituţionale.

Pentru ţările aflate în valul din 2004, ţăriieşite recent din lagărul comunist şi având Constituţiiadoptate după 1990, au fost necesare revizuiriconstituţionale pentru a permite cedarea unei părţi asuveranităţii statului, suveranitate care la dataelaborării şi adoptării Constituţiei părea de neatins.

În ceea ce priveşte cele două ţări candidateprevizionate a adera la Uniunea Europeană în 2007,Bulgaria încă n-a făcut modificări constituţionaleexprese referitoare la viitoarea aderare, în timp ceRomânia a încheiat de curând o astfel de acţiune.

BULGARIA are o Constituţie adoptată la12 iulie 1991, care a fost revizuită în 2003,modificările referindu-se la statutul magistraţilor dela Curtea Supremă de Casaţiei şi de la ConsiliulSuprem Judiciar. Art. 5 al Constituţiei prevede căorice instrumente internaţionale care au fostratificate şi intrate în vigoare sunt considerate cafăcând parte din legislaţia internă a ţării, dar avândo forţă juridică superioară.

Pentru ROMÂNIA integrarea presupune şiinstituirea temeiurilor constituţionale. Este unproces pe care l-au parcurs şi alte ţări, tocmai învederea integrării şi de aceea a fost necesarărevizuirea Constituţiei din 1991. În 2003, aceasta afost modificată şi completată prin Legea derevizuire a Constituţiei, aprobată prin referendumulnaţional din 18-19 octombrie 2003 şi cuprindenumeroase prevederi referitoare la viitoareaintegrare a României în Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte drepturile, libertăţile şiîndatoririle fundamentale, a fost modificat şi

completat art.16 prin garantarea egalităţii de şanseîntre femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilorpublice (ştiindu-se că Tratatul instituindComunitatea Europeană se referă expres în art.13 lacombaterea discriminărilor bazate pe sex), precum şiacordarea cetăţenilor Uniunii Europene a dreptuluide a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţieipublice locale, în condiţiile aderării României la UE.O astfel de prevedere răspunde cerinţelor consacrateprin art. 19 din Tratatul instituind ComunitateaEuropeană, precum şi prin Directiva ConsiliuluiUniunii Europene nr.80/1994 CEE, care stabileştedreptul cetăţenilor europeni de a alege şi de acandida la alegerile locale organizate în statulmembru pe al cărui teritoriu îşi au reşedinţa, înaceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat.

Principiul universalităţii alegerilor pentruParlamentul European şi cerinţa de a asigura oreprezentare în acest for a tuturor popoarelor care facparte din Uniunea Europeană, stabilite prin art.19 dinTratatul instituind Comunitatea Europeană, audeterminat introducerea unui nou articol 351, carereglementează dreptul cetăţenilor români de a alegeşi de a fi aleşi în Parlamentul European.

Referindu-se la dreptul de stabilire,Tratatul instituind Comunitatea Europeană prinart.44 prevede că instituţiile comunitare exercităatribuţii în acest domeniu astfel încât "să permităachiziţionarea şi exploatarea proprietăţilor funciaresituate pe teritoriul unui stat membru, de cătreresortisantul unui alt stat membru". Noua redactarea art.41 alin. (2) al Constituţiei României esteconcordantă cu această prevedere şi stabileşte căcetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul deproprietate privată asupra terenurilor numai încondiţiile rezultate din aderarea României laUniunea Europeană şi din alte tratateinternaţionale la care România este parte, pe bazăde reciprocitate.

În ceea ce priveşte justiţia, un aspectdeosebit de important reglementat de Constituţie sereferă la organizarea şi funcţionarea ConsiliuluiSuperior al Magistraturii, instituţie cu rolul degarant al independenţei justiţiei, după cum reiesedin art. 132 alin (1). Prevederile constituţionalereprezintă o materializare a eforturilor de reformarea sistemului judiciar cerut de angajamenteleaferente capitolului 24 – Justiţie şi afaceri interne,asumate în cadrul procesului de negociere cu UE învederea aderării. De asemenea, art. 133 aduce oprecizare importantă sub aspectul garantăriiindependenţei justiţiei, în sensul că ministruljustiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şiJustiţie, precum şi procurorul general nu au drept devot în acele situaţii în care Consiliul Superior al



Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţădisciplinară a judecătorilor şi procurorilor.

În ceea ce priveşte economia şi finanţelepublice, art. 134 prevede că economia Românieieste economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şiconcurenţă. Libera iniţiativă şi economiaconcurenţială nu existau textul Constituţiei din1991, dar ele reprezintă aspecte esenţiale pentrurealizarea criteriilor economice de aderare aRomâniei la UE. Noua prevedere de la art.134, alin.(2) lit. g) referitoare la obligaţia statului de aasigura aplicarea politicilor de dezvoltare regionalăîn concordanţă cu obiectivele Uniunii Europeneoferă baza constituţională pentru o dezvoltareeconomică durabilă.

Art.136, alin. (2) consacră posibilitatea deînlocuire a monedei naţionale cu aceea a UniuniiEuropene, în condiţiile aderării la UniuneaEuropeană şi a recunoaşterii faptului că aceastapresupune un spaţiu economic comun şi o monedăunică, care a şi fost acceptată în majoritatea ţărilordin Uniune, iar art.139 statorniceşte deplinaindependenţă a Curţii de Conturi, precum şilimitarea atribuţiilor sale la cele de controlfinanciar, ilustrând un angajament asumat deRomânia în procesul de negocieri pentru aderarea laUE, pe Capitolul 28 - Controlul financiar.

Un element de noutate este dat deintroducerea unui titlu distinct în Constituţiereferitor la "Integrarea euro-atlantică" (Titlul V1).Art.1451 intitulat Integrarea în Uniunea Europeanăreprezintă baza juridică pentru aderarea Românieila Uniunea Europeană, prin semnarea tratatului deaderare, cu toate implicaţiile acesteia, inclusivtransferul anumitor competenţe de la nivel naţionalla nivel comunitar. Un aspect deosebit de importantse regăseşte în alin. (2) al acestui articol, carestabileşte prioritatea prevederilor tratatelor

constitutive ale Uniunii Europene, precum şi acelorlalte reglementări comunitare cu caracterobligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legileinterne. Se regăseşte astfel la nivel constituţionalun principiu fundamental al dreptului comunitarconsacrat pe cale jurisprudenţială, prin hotărâreaCJCE în speţa Costa vs. ENEL din 15 iulie 1964(C 6/64). Proiectul Tratatului instituind oConstituţie pentru Europa introduce, în art.10,principiul priorităţii dreptului comunitar asupradreptului intern. Constituţia României utilizeazăastfel o formulare similară celei din proiectul deTratat menţionat. Ca expresie a principiuluitransparenţei decizionale, se remarcă dispoziţia dela alin (5) a aceluiaşi articol conform căreiaGuvernul transmite celor două Camere aleParlamentului proiectele actelor cu caracterobligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobăriiinstituţiilor Uniunii Europene.

În perspectiva integrării în UniuneaEuropeană şi mai ales după adoptarea Tratatuluiinstituind o Constituţie pentru Europa este posibilsă mai urmeze o revizuire a Constituţiei României.Această perspectivă de integrare devine tot maiclară pe măsură ce se încheie capitolele denegociere şi în urma evaluările făcute în Raportulde ţară. Raportul de ţară pe 2003 dat publicităţii deUniunea Europeană atestă cel mai semnificativprogres înregistrat în perioada de când ComisiaEuropeană monitorizează anual România. Raportulafirmă că România a parcurs o cale lungă înprivinţa integrării în UE, deşi practic acest acestproces nu se încheie niciodată, nici în cazulactualelor state membre şi cel mai important lucru,certifică faptul că direcţia adoptată pentrudezvoltarea României este bună şi confirmă că eava deveni membru al Uniunii Europene în 2007.

The article has made it its aim to show the way in which the evolution of the Europeanconstruction since its emergence over fifty years ago has influenced the Constitutions of the membercountries. It highlights the way the countries have prepared from a constitutional point of view to accessto the European Union, as well as the further constitutional amendements made following upon theconclusion of new European treaties.

L’article examine la manière dont l’évolution de la construction européenne depuis sanaissance il y a plus d’un demi-siècle a profondement marqué de son empreinte les constitutions desEtats-membres. On met en relief des aspects visant la manière dont les pays se préparent du point de vueconstitutionnel d’adhérer à l’Union Européenne, mais également les modifications constitutionnellesultérieures sourvenues après la parution de nouveaux traités européens.



CONSIDERAŢII ASUPRA LIMITELOR FORMALIZĂRII

BAZATE PE LOGICI JURIDICE

Cristian KEVORCHIANExpert, Şef de Serviciu

Consiliul Legislativ

Logica normelor juridice şi analiza logică aargumentării din domeniul juridic reprezintăparticularizări ale logicii deontice, care la rândul eieste o logică aplicată studiului global al normelor.

Ideea raţionamentului cu norme o întâlnimpentru prima dată la Aristotel1 sub forma„silogismului practic”, iar în evul mediu diverşiautori (Buridan, Radulph Strodus) au utilizatconceptele normative în „teoria obligaţiilor”, darprima formalizare riguroasă legată de acest subiecta fost furnizată de Henrik von Wright, care îi dă şinumele de logică deontică. Termenul „deontică” afost folosit de Mally în studiul conceptelornormative, iar Bentham foloseşte termenul de„deontologie” pentru a desemna „ştiinţamoralităţii”. Lucrarea „Norm and Action”2 (1963)grupează importantele contribuţii ale lui vonWright, ca fondator al domeniului.

Logica juridică nu este unica extensie alogicii deontice, printre cercetările care au atrasatenţia specialiştilor în domeniul logicii aplicatefiind: algebra predicatelor deontice, logica modală,silogistica deontică etc.

Logica deontică şi implicit cea juridicăpornesc de la studiul categoriei de normă, prinnormă înţelegând o propoziţie prescriptivă careexprimă o obligaţie, permisiune sau interdicţie.Spre deosebire de propoziţiile descriptive(cognitive) care au ca scop transmiterea deinformaţii (adevărate sau false), cele prescriptive“prescriu” acte, acţiuni de tipul „trebuie săfacem...”, ”este permis să facem...”, „este interzis săfacem...”.

Conceptul de normă se înscrie într-oterminologie extrem de bogată cum ar fi: principiu,dispoziţie, directivă, recomandare, regulă, lege etc.

O acţiune corelată cu norma se numeştenormată şi se desfăşoară în limitele normei. Prin 1 Aristotel, Logica Nicomahică2 Henrik von Wright - Normă şi acţiune, Bucureşti,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986

urmare normele se grupează în norme: morale,juridice, politice, etc. Datorită caracteruluiprescriptiv normele nu pot fi evaluate ca adevăratesau false ele fiind clasificate în raţionale sauneraţionale. În opinia lui Gh. Enescu3, relaţia dintrenorme şi fapte este inversa relaţiei dintrepropoziţiile cognitive şi fapte. În cazul propoziţiilorcognitive, propoziţiile sunt raportate la fapte şi înfuncţie de acestea, dacă corespund sau nu cu faptelesunt clasificate drept adevărate sau false.

Cu alte cuvinte, prin raportarea faptelor lanorme acestea sunt clasificate drept corecte sau nu.Von Wright propune patru tipuri de activităţinormate: relaţiile interumane (drept, morală),creaţia (ştiinţă, artă, tehnică), activitatea deproducţie şi jocul (distracţia). Ca urmare a acesteiclasificări, rezultă clasificarea normelor în: reguli(gramaticale, de joc, de calcul), prescripţii decomportament (legile statului, normele morale),directive tehnice (în producţie), dar peste aceastăclasificare normele se împart în realizabile şi fărăsens.

Prin urmare, logica deontică este studiulformal (se face abstracţie de conţinut) alconceptelor normative. Conceptele normativereflectă pe plan logic reglementarea (normarea)realizării (sau nerealizării) unor acţiuni, acte saustări dinamice. Sintetizînd cele prezentate putemsublinia faptul că cele mai importante conceptenormative sunt: conceptul de permisiune, conceptulde interzicere, conceptul de obligaţie, conceptul deindiferenţă (normativă).

Von Wright şi-a bazat teoria pe analogiadintre conceptele deontice de permisiune,interzicere, obligaţie şi indiferenţă şi cele modalede posibilitate, imposibilitate, necesitate şicontingenţă. Raza de acţiune a acestei analogii esterelativ limitată prin faptul că majoritatea

3 Gh. Enescu - Fundamentele logice ale gândirii,Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982



conceptelor normative depind de noţiunile de timp,acţiune, schimbare, scop.

Forţarea acestei analogii conduce laparadoxe de tipul: )( qpopo ∨→ (paradoxul luiRoss) sau a paradoxului alegerii libere apermisiunii: qPpPqpP ∧→∨ )( , unde o estecuantorul obligaţiei, iar P este cuantorulpermisiunii.

Logicile deontice studiate au o serie decaracteristici, cum ar fi:

• Sistemele logice asertorice de bază alesistemelor deontice sunt sisteme logicebivalente, implementabile cu ajutorulsistemelor de calcul (W. Hao). Un sistemlogic asertoric de bază al unui sistemdeontic este un sistem logic în careconectorii au proprietăţile conectorilorasertorici, iar variabilele propoziţionalesunt deontice, reprezentând acţiuni, acte,procese, stări.

• Sistemele logice asertorice de bază alesistemelor deontice sunt sistemeconstructive (alfabetul acestora este celmult numărabil, conectorii au domeniifinite, clasele axiomelor şi regulilor deinferenţă au puteri finite).

Limitele formalizării

Sistemele formale, aşa cum au fost prezentateîn capitolul anterior au ca scop înlocuirea teoriilorţintă (în cazul nostru teoriile juridice) prin care săse obţină construcţii formale rezultate în urmaeliminării complete a intuiţiei din schemelededucţie, care mai departe să suporte un proces dealgoritmizare, necesar translatării într-un limbajartificial (ex. limbajul de programare). Aceast drumal algoritmizării furnizează importante dificultăţi,dificultăţi care din punct de vedere teoretic au fostsubliniate încă din 1931 de către Kurt Gödel.

Gödel a demonstrat că dacă avem un sistemformal S este posibil să se construiască în interiorullui, cu ajutorul semnelor, regulilor de inferenţă,precum şi al axiomelor acestui sistem, o expresie E,corect formată, care nu este decidabilă.

Formalismul aplicat sistemelor legislative(sistem deontic) nu poate exprima absolut toateideile de la nivelul sistemului.Acest fapt a fostsesizat, pentru sisteme logico-matematice încăînaintea lui K. Gödel de Bertrand Russell.

Un exemplu simplu arată că regula desubstituţie prezentă în orice sistem formal nu esteformalizabilă şi astfel tentativa de a o exprima înorice teorie, exclusiv cu ajutorul simbolurilor şi

relaţiilor dintre ele afectează negativ procesul deformalizare.

Gödel a arătat că limitarea interioară aformalizărilor logico-matematice, absolut necesarăîn derularea proceselor computaţionale, nu poate fidepăşită. Practic o formalizare totală a unui sistemde tipul celui legislativ este imposibilă. Prin urmaredemersurile computaţionale realizate includ acestelimite.

Prima etapă în parcurgerea traseului deformalizare o reprezintă „aritmetizarea sistemului”.Aritmetizarea constă în principiu din numerotareaelementelor primitive ale sistemului formal, într-oordine oarecare. Codificarea CELEX poate fiasimilată cu o formă de aritmetizare a sistemuluilegislaţiei europene. În locul unei „componenteatomice” a sistemului se va vorbi de codul ataşat înurma aritmetizării sistemului. Formarea „expresiilormoleculare” rezultate în urma proceselor deagregare semantică se bazează pe operaţii cu şirurifinite.

Este evident faptul că demonstraţia luiGödel este interesantă pentru următoarele categoriide sisteme:• Sisteme formale necontradictorii. În cazul

sistemelor legislative această chestiune este unadiscutabilă, lăsând loc multor comentarii.Problema necontradicţiei sistemelor legislative,va face obiectul unei viitoare cercetări.

• Sistemele formale complete. Pentru sistemeleincomplete, prin construcţia lor axiomatică,demonstraţia lui Gödel nu are sens.Sintetizăm cele prezentate, prin intermediul

următoarei afirmaţii :Fie S un sistem formal legislativ conform

teoriei lui Gödel. Putem afirma că se poate construi,într-un mod coerent în S, o propoziţie care afirmăpropria ei indecidabilitate în sistem. O dată ce s-aaritmetizat sistemul, orice propoziţie va fireprezentată printr-un număr întreg la metanivelulsistemului legislativ (sistemul deontic al legislaţiei).Ataşăm următoarea construcţie la nivelmetateoretic:.

Actul normativ cu numărul n nu estederivabil în S. (ζ)

unde n este o variabilă.Acest enunţ formulat în S, fiind aritmetizat

va fi şi el coordonat pe baza unui număr r, în bazaaceleiaşi aritmetizări. Dacă aplicăm substituţia θ înenunţul (ζ):

}/{ rn=θobţinem ζθ care a fost construită în S şi afirmăpropria ei nederivabilitate în S.



Această contradicţie a fost catalogată chiarde Hilbert4 ca fiind analoagă paradoxului megarical mincinosului.

Rezultatul lui Gödel a fost reformulat de S.C.Kleene astfel: există un predicat P(a) privindnumerele naturale astfel încât dacă T este un sistemformal cu următoarele proprietăţi :

1. Există un algoritm care pentru fiecarenumăr natural furnizează formula Aa (ce vaexprima P(a)) care este demonstrabilă în Tnumai dacă P(a) este adevărată.

2. Există un algoritm care determină dacă unşir de formule din T este o demonstraţie înT pentru o anumită formulă atunci existăun număr p astfel încât i. P(p) este adevărată ii. Aa este nedemonstrabilă în TPractic P(a) este de forma ),()( xaQx∀ cu

Q un predicat decidabil.Realist, limitele calculabilităţii în sisteme

formale în general şi în cele legislative în particularsunt mai bine conturate în varianta lui Kleene, caredă o variantă computaţională rezultatului lui Gödel,practic el a construit o teorie a predicatelor, cărorale-a dat o ierarhie stratificată cu ajutorul căreia elexprimă aceste proprietăţi şi ajunge la o teoremă delimitare generalizată.

Subliniem numai cercetările în domeniulsemanticii ale lui Carnap, Tarski şi Mostowski.

Teoremele stabilite de Carnap şi Tarskiprivesc ideea de adevăr şi definiţia sa într-un sistemformal. R. Carnap a generalizat concluziile luiGödel conducând la concluzia că „orice aritmeticăare lacune”. Aceste rezultate nu furnizează odefiniţie a propoziţiei adevărate în sistemul S, ci lanivelul unui metalimbaj. Teoria semanitică asistemelor legislative conţine numai „reprezentărisemantice prin sens, semnificaţie şi valenţebinare”5.

Demonstraţia unei expresii într-un sistemlegislativ S nu este o proprietate a acestei expresii,ci o operaţie, ce stabileşte o conexiune între oexpresie şi celelalte expresii admise în corpulsistemului. Demonstraţia posedă un caracteroperaţional constructiv, practic în sistemelelegislative „a demostra înseamnă a construi”6.Aceasta este cauza pentru care demonstrabil nu

4 Apud Cristian Calude – Adevărat, darnedemonstrabil, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 19885 Mircea Tîrnoveanu - Sisteme deontic-aletice transfinitede ordin zero, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 19836 Goblot apud Anton Dumiriu - Eseuri, Bucureşti,Editura Eminescu, 1986.

poate fi atribuit într-un mod izolat unei expresii capredicat ataşat acestei expresii, pentru cădemonstraţia sa nu depinde exclusiv de expresiaconsiderată, ci de toate expresiile sistemului.Demersul computaţional eşuează dacă nu esteasimilat demonstraţiei, fapt posibil numai încontextul utilizării unor medii de programare logicăcum ar fi PROLOG, LISP, PARLOG,etc.

Vom analiza în secţiune următoare unelesisteme de programe realizate în acest spirit.

Sisteme suport de decizie în domeniullegislativ bazate pe logici deontice

Prin sisteme suport de decizie în domeniullegislaţiei înţelegem acele sisteme de aplicaţii,construite pe baza principiilor inteligenţei artificialeşi utilizate în procesul de elaborare a legislaţiei.

Majoritatea sistemelor suport de decizieproiectate modelează aspectele normative cuajutorul regulilor de tipul „dacă...atunci...”, care dinpăcate au o putere limitată de modelare a semanticiitextelor normative. Acesta este un puternicargument în favoarea utilizării logicilor deontice înmodelarea aspectelor normative ale textelor cucaracter normativ. Datorită dificultăţilor deimplementare a acestor logici, există o serie deopinii potrivit cărora abordări bazate pe logicinuanţate (logici fuzzy) ar conduce la rezultate maibune.

În opinia noastră prin utilizarea logicilornuanţate nu se poate obţine un plus de calitate înmodelarea raţionamentelor normative, din cauzaimposibilităţii logicilor fuzzy de a implementaoperatori deontici specifici raţionamentelor juridice,ci numai de a măsura gradul de nuanţare alacestora. Practic logicile fuzzy pot fi utilizate calogici de control. Deşi nume sonore din domeniulinformaticii precum John Mc. Carthy şi Patrick J.Hayes susţin utilizarea logicilor deontice înconstrucţia unor clase de sisteme expert orientatecătre domenii normative7, din păcate realizăriimportante în acest sens nu pot fi raportate. Deexemplu, sistemul ESPLEX proiectat de Susskind,deşi realizează un important pas înainte este criticatde Sartor (1993) ,“… ca fiind rudimentar înimplementarea conceptelor deontice”.

Există raţiuni practice, cum ar fi lipsamotoarelor de inferenţă pentru logici modale.Câteva din dificultăţile construirii unor asemeneamotoare de inferenţă au fost prezentate în secţiuneaanterioară (lipsa specificaţiilor de rescriere a

7 John McCarthy, Patrick J. Hayes - Somephilosophical problems from the standpoint of artificialintelligence, Research Report, Stanford University



conceptelor modale într-un formalism de naturăcomputaţionlă, similar celor existente în logicacomputaţională).

În continuarea acestei secţiuni ne vomlimita numai la clasa sistemelor suport de deciziebazate pe logici deontice. Plecând de la clasificareasistemelor suport de decizie din domeniul legislativdatorată lui R.J. Wieriga şi J.J. Meyer8, avem:• Sisteme bazate pe o abordare factuală, în care

nu se face diferenţă între situaţia existentă şiuna ipotetică, considerată optimă;

• Sisteme bazate pe o abordare deontică în caresunt puse în evidenţă o serie de deosebiri întresituaţia de facto şi una teoretică, consideratăoptimă.

Încă din 1957, Layman Allen propuneautilizarea logicii formale în identificareaambiguităţilor de la nivelul actelor normative.Scopul era de a-l ajuta pe legiuitor să elimineambiguităţile nedorite alături de clarificarea şisimplificarea textului actului normativ. Prinutilizarea rezultatelor lui Allen, la începutul anilor’80, a fost proiectat un sistem suport de deciziedestinat legiuitorilor din statul Tenessee.

O altă importantă realizare a fostînregistrată de specialiştii din Grupul deProgramare Logică de la Imperial College dinLondra, care au proiectat (1986) în limbajulPROLOG un sistem care să acorde asistenţă pentrucei ce doreau să vadă dacă îndeplineau condiţiilepentru a deveni cetăţeni britanici (BritishNationality Act).

Un alt exemplu din clasa factuală îlreprezintă TAXMAN, sistem dezvoltat de ThorneMcCarty9, care acordă asistenţă pentrureorganizarea companiilor, în baza sistemuluilegislativ american.

Exemplele prezentate aparţin clasei deaplicaţii factuale. În continuare ne vom ocupa decâteva exemple din clasa de aplicaţii bazată peaplicaţii deontice. O abordare de la nivelul anilor’70 este LEGOL, proiect coordonat de RonaldStamper, de la Imperial College. Scopul realizăriiacestui sistem a fost acela de a dezvolta modeleconceptuale care să permită o reprezentare mai finăa actelor normative într-un mediu computaţional,decât se obţinuse cu ajutorul semanticilordenotaţionale. Practic, LEGOL implementează pe

8 R.J. Wieringa, J.J. Meyer - Applicatons of deonticlogic in compuer science, Annals of Mathematics andArtificial Intelligence, 19919 L.T. McCarty - Reflections on TAXMAN: Anexperiment in artificial intelligence and legal reasoning.Harvard Law Review, 90:837-893, 1977

baza elementelor de algebră relaţională un limbajde reprezentare a textelor normative.O extensie a acestui limbaj se bazează pe operatoriideontici ca: drept, datorie, privilegiu, obligaţie. Oextindere deontică a cunoscut şi sistemulTAXMAN, extindere bazată pe un limbaj dereprezentare extins cu operatori deontici. Acestlimbaj fiind un sublimbaj al limbajului dereprezentare LLD (Language for LegalDiscourse)10 .

De exemplu, pentru a implementa obligaţiaoricărei firme de valori mobiliare, care deţine cash,de a distribui cash-ul disponibil deţinătorilor deacţiuni, folosim următoarea secvenţă de cod înlimbajul LISP:(obligat ?

(deţinător ? (firma ?X) (cash ?Y))(distribuie-dividende ?) (firma ?X)))

unde semnul întrebării desemnează variabileanonime, iar ?X şi ?Y sunt variabile numite.

Sistemul ESPLEX implementează regulilede arendare a terenurilor în Italia, după actulnormativ adoptat în 1982.

De exemplu, una dintre condiţiile careconduc la permisiunea anulării contractului dearendare în ESPLEX este reprezentată cu ajutorulunei clauze Horn codificată în limbajul PROLOG11

astfel:Permis (terminare, arendaş, termen_de_arendare):-

Cond (mic_fermier, arendas),Proc (terminare, termen_de_arendare)

Prefixul Cond, este un predicat de ordinal I,care trebuie obligatoriu satisfăcut, Procimplementează o procedură legală, definită desistemul ESPLEX.

În ’95 Layman Allen şi Charles Saxtonconstruiesc un limbaj cu ajutorul căruia să analizezeprecizia textelor normative din punctul de vedere aleventualelor ambiguităţi. Conceptele deontice depermisiune, obligaţie şi interzicere ca şi cele deprivilegiu, putere, obligaţie şi imunitate rezultateprin nuanţarea unor concepte deontice au fostimplementate în cadrul unei aplicaţii testată pentru„Imperial College Library Regulation” pentru careau fost identificate 2560 de interpretări diferite.Sistemul folosit pentru generarea interpretărilor afost MINT, care pune la dispoziţia utilizatorului uninstrument pentru identificarea şi clasificareaambiguităţilor la nivelul limbajului de reguli. Din

10 L.T. McCartz - A language for legal discours I: Thesecond International Conference on ArtificialIntelligence in Law, June 1989, p. 180-18911 Limbajele de programare LISP şi PROLOG suntdedicate programării aplicaţiilor de inteligenţă artificială.



definiţia propusă la începutul secţiunii rezultă căsistemele suport de decizie sunt utilizate carezolvitor automat de probleme din spaţiulproblematic legislativ, dar în acelaşi timp potfurniza unei persoane informaţii despre modul deaplicare a unui act normativ.

Ca argument în favoarea acestui tip desistem stă aplicaţia proiectată de Wiese Schartum(1993) care furnizează interpretări ale actuluinormativ după o semantică implementată cuajutorul unui limbaj capabil să acopereinsuficientele detalii furnizate de textul actuluinormativ. Această extensie a sistemului poate aduceavantaje, dar şi unele dezavantaje legate deinterpretări „...în spiritul legii”. În ultimii ani nus-au înregistrat noutăţi în plan conceptual,tehnologiile noi aducând valoare adăugatăsistemelor. De exemplu, în cadrul proiectelor noi seutilizează tehnologii bazate pe „agenţi inteligenţi”

pentru localizarea semantică a actelor normative,aflate în baze deductive distribuite. Aceste tendinţele vom analiza intr-un articol viitor.

Concluzii

Aplicaţiile logicilor deontice în cadrulsistemelor suport de decizie din domeniul legislativreprezintă un deziderat major şi o provocareimportantă atât pentru specialiştii în ştiinţe juridice,cât şi pentru cei implicaţi în tehnologia informaţieiîn efortul de a furniza aplicaţii ale inteligenţeiartificiale dotate, pe de o parte cu performantemotoare de inferenţă şi pe de altă parte cu puternicelimbaje de reprezentare a cunoştinţelor dindomeniul legislativ. Prin impunerea unei asemeneaclase de aplicaţii, limitele computaţionale analizatepot fi serios ameliorate, fapt ce ar aduce un plus decalitate şi de umanizare a sistemelor proiectate.

Dans cet ouvrage, l’auteur présente une analyse des limites imposées par la formalisationnécessaire à l’enregistrement des actes normatifs, assisté par l’ordinateur. Les difficultés soulevées parcette activité complexe ont déterminé l’auteur à reflechir sur les fondements logiques de l’élaborationdes actes normatifs qui, translatés dans un contexte algorithmique assurent le cadre conceptuel deprojection et d’implémentation des systèmes “software” du domaine de la législation.

En analysant cette translation qui n’est pas du tout banale, sont mises en évidence lesparticularités qui aident à mieux conturer la démarché de formalisation en vue de l'implémentation del’enregistrement de la législation sur l'ordinateur.

By this study the author has aimed to analyse the limits set by the arrangement necessary for thecomputer-assisted record of normative acts. The difficulties encountered in this complex undertakinghave made him meditate on the logical bases of the elaboration of normative acts, which, translated intoan algorithmic context, provide the conceptual framework for the designing and implementation of thesoftware systems in the legal field.

As this translation is not a routine task, its analysis is to reveal a number of particular featureswhich can help the improvement of the computational approach in the field of keeping a record of laws.



DREPTUL DE FOLOSINŢĂPE O PERIOADĂ DETERMINATĂ A

UNUIA SAU MAI MULTOR BUNURI IMOBILE- Examen de legislaţie comparată -

Liviu-Marian VÎTCĂ Expert

Consiliul Legislativ

1. Istoric

Creaţie a operatorilor de servicii turistice dinEuropa, acest tip de operaţiune comercială a fostcunoscută sub diferite denumiri: în Franţa1 -"multipropriété", "pluripropriété", "propriété spatio-temporelle", "copropriété ou propriété dans le temps","multi-jouissance", "propriété à temps partiel(partagé)", "propriété par periodes", în Anglia - "timesharing", în timp ce în Germania era denumită"Teilzeitwohnrechte". Această terminologie urmăreasă reliefeze caracterul de drept personal de creanţă, şinu de drept real. Dreptul de folosinţă pe o perioadădeterminată a unuia sau mai multor bunuri imobileconstituie o formă de comercializare a imobilelorreprezentând o operaţiune de reunire, în acelaşiimobil, a mai multor persoane care au achiziţionatfiecare folosinţa periodică şi succesivă a aceluiaşiapartament2. De asemenea, această activitate a fostdefinită ca fiind constituită în scopul împărţiriiperioadelor de folosinţă a unui bun imobiliar între maimulţi utilizatori, fiecare fiind succesiv titular al uneiadintre numeroasele perioade, cu preţul deachiziţionare variind în funcţie de sezonul turistic3.

Această formulă turistică are la origini oinovaţie franceză din anul 1967, când SocietateaMarilor Călătorii din Marsilia a lansat în staţiuneaSuperdevoluy din Alpii francezi o formulă deachiziţionare a dreptului de folosinţă a unei locuinţepe timp de o săptămână anual. Deşi s-a bucurat de unreal succes, în special în staţiunile în care se practicausporturi de iarnă, formula suferea de o lipsă deflexibilitate, generată din obligaţia de a folosi 1 A se vedea şi Gerard Cornu - Droit civil.Introduction. Les personnes. Les biens, 9e edition, ParisEd. Montchrestien, E.J.A., 1999, p. 498.2 În acest sens, a se vedea şi Joel Gall în "Les petitesAffiches", 3 juin 1988, no 67, p. 303 Recueil Francis Lefevre.

întotdeauna aceeaşi săptămână de vacanţă, în aceeaşilocuinţă, precum şi de costurile de întreţinere şiadministrare ridicată.

La mijlocul anilor `70, conceptul a fostexportat în Statele Unite ale Americii unde a fostadaptat la condiţiile existente. În anul 1974 s-a creatprima bursă de schimb R.C.I.4, care ocupă şi înprezent primul loc pe piaţă, urmată de IntervalInternational, o altă bursă de schimb înfiinţată în anul1976. Aceste burse joacă un rol important înconferirea unui caracter de flexibilitate pieţii şi înexercitarea unui control de calitate.

În anii `80, această formulă s-a dezvoltat înEuropa, principalii clienţi fiind cu preponderenţă dinspaţiul anglo-saxon. Primele locuinţe destinateexclusiv pentru a fi utilizate pe o perioadă determinatăau fost construite în Insulele Canare, Baleare şi înCosta del Sol.

În Franţa, leagănul acestui produs de turism şia cărei situaţie o vom prezenta mai pe larg, o creşteresemnificativă o întâlnim începând cu anul 1985.Performanţele industriei turistice franceze în acestdomeniu, comparativ cu alte ţări europene, eraulimitate, în ciuda faptului că Franţa rămâne principaladestinaţie turistică mondială. Potrivit unui studiu5

efectuat în Franţa, 42,8% dintre titularii unui drept defolosinţă pe o perioadă determinată erau rezidenţi înAnglia, 12% în Germania, 8,5% în Italia şi doar 8,1%în Franţa.

La nivel mondial, această activitate cunoaşteo creştere deosebită. Astfel, în perioada 1980-1985,dezvoltarea sa a fost mai rapidă decât a turismuluiinternaţional. Între 1980 şi 1994, numărul deţinătorilorunui drept de folosinţă pe o perioadă determinată a

4 Resort Condominium International.5 REXECODE - Centrul pentru creştere economică şidezvoltarea întreprinderilor, "Studiu de impact referitorla "time share" în Franţa, octombrie 1996".



crescut cu 24% pe an. La sfârşitul anului 1994, înlume erau 4145 de destinaţii turistice în care eraulocuinţe alocate acestui sistem, dintre care în Europaerau 1188, iar în Franţa 143.

Dreptul de folosinţă a unei locuinţe pe operioadă determinată constituie deci o formulăflexibilă şi atractivă din punct de vedere financiar6, unputernic potenţial de dezvoltare regională şi o sursă dedinamism. Apariţia posibilităţii de schimbare adestinaţiei7, concomitent cu crearea burselor deschimb, au conferit flexibilitate dreptului de folosinţă,precum şi înmulţirea serviciilor oferite în ceea cepriveşte acest drept de folosinţă. Toate acestea auschimbat dreptul de folosinţă a unei locuinţe pe operioadă determinată într-un adevărat produs deconsum cu vocaţie turistică. Prin urmare, acest dreptare tendinţa de a se detaşa de originea sa imobiliară şide dreptul de proprietate în accepţiunea satradiţională. Scopul urmărit de titularul său nu este dea efectua o investiţie ci, mai curând, de a achiziţiona odestinaţie pentru petrecerea timpului liber.

2. Dualitatea naturii juridice: drept real,drept personal

Dreptul de folosinţă a unui imobil pe operioadă determinată se distinge de dreptul deproprietate prevăzut de art.480 Cod civil român careconferă proprietăţii "dreptul de a se bucura şi dispunede un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limiteledeterminate de lege", adică usus, fructus şi abusus.

Fiind fundamentat uneori pe formulecontractuale imobiliare privind transferul unordrepturi reale imobiliare8, dreptul de folosinţă pe operioadă determinată poate să nu confere decâtdrepturi personale9.

3. Multitudinea de construcţii juridice pecare le îmbracă dreptul de folosinţă a unui imobilpe o perioadă determinată

6 Potrivit unui studiu efectuat de Consiliul Naţional alComunicaţiilor din Franţa în anul 1995, achiziţionarea uneisăptămâni de vacanţă pe viaţă costa între 60.000 şi 110.000franci, în funcţie de suprafaţa locuinţei, de sezonul turisticales, precum şi de zona rezidenţială, iar cheltuielile deîntreţinere se ridicau la 1000-1500 franci pe an.7 Schimbarea are la bază criteriul echivalenţei şi poate prividurata, sezonul, perioada, dimensiunile spaţiului de locuit,profilul locuinţei.8 Închirierea emfiteotică, închirierea construcţiilor (înFranţa), treuhand-ul în Germania, trust-ul în Anglia.9 De exemplu, contractul de pensiune, societatea deatribuire de locuinţe pe o perioadă determinată, creată înFranţa prin Legea nr.86-18 din 6 ianuarie 1986.

Construcţiile juridice existente în materiadreptului de folosinţă pe o perioadă determinată aunui imobil sunt extrem de variate:

a) Franţa - la origine, a fost o adaptare aconceptului de "coproprietate", care permitearealizarea de operaţiuni de "multiproprietate":societatea constituită în vederea atribuirii în folosinţăa unor imobile asociaţilor, pe baza cotelor-părţi,prevăzută de Titlul II al Legii nr.71-579 din 16 iulie1971. Acest tip de societate putea adopta diferiteforme prevăzute de lege, dar se folosea mai ales deaplicaţii ale dreptului civil. În general, o societate deconstrucţii achiziţiona un teren şi construia un imobilîn scopul cedării sale societăţii constituite în vedereaatribuirii în folosinţă a unor imobile, care acorda înfolosinţă cote-părţi din imobil asociaţilor şi le punea ladispoziţie mijloacele necesare exercitării drepturilorlor10. Societatea de atribuire devenea proprietaraimobilului, în timp ce asociaţii nu deţineau decât undrept de sejur, care corespundea unui drept de creanţămobiliar.

Acest cadru juridic s-a dovedit a fi neadaptatla specificul funcţionării acestor societăţi şi necesităţiiprotejării asociaţilor, ceea ce a făcut ca legislatorulfrancez, după o dezbatere juridică aprofundată, încursul căreia a fost respinsă propunerea ca regimuljuridic să fie cel al indiviziunii, considerat preacomplex, să opteze pentru configurarea regimuluijuridic pe structura contractului de societate. PotrivitLegii nr.86-18 din 6 ianuarie 1986 privind societăţilede atribuire a imobilelor în folosinţă pe o perioadădeterminată, dreptul de folosinţă derivă dintr-un dreptpersonal de asociere, societatea având ca obiectachiziţionarea sau construirea unui imobil şiadministrarea sa. Acest obiect putea să subîntindă şifurnizarea de servicii precum şi administrarea şiîntreţinerea bunurilor comune, în conformitate cudestinaţia imobilului.

Regimul juridic astfel configurat constituiaun ansamblu de dispoziţii care protejau beneficiarul şiasociaţii. În toate documentele privind achiziţionareade părţi sociale sau acţiuni, trebuia să fie în mod clarprecizată calitatea de asociat şi nu cea de proprietar.De asemenea, în materie de publicitate, menţionareatermenului de "proprietar" era interzisă.

În momentul constituirii societăţii, diversedocumente sunt stabilite: un act privind diviziuneaprecum şi un tabel de împărţire a părţilor sociale sauacţiunilor pe loturi sau perioade. Un regulamentpreciza destinaţia imobilului şi reglementa utilizareabunurilor comune. Totodată, în el erau stabilitecotele-părţi ale cheltuielilor comune cu întreţinerea şitemeiurile pe baza cărora era făcută repartiţia.

10 Bunuri mobile: paturi, mese, dulapuri, etc.



În ceea ce priveşte contractul, toatesubscrierile (subscripţiile) sau cesiunile de părţisociale sau acţiuni trebuie să facă obiectul unui act subsemnătură privată sau a unui act autentic, careprecizează natura drepturilor conferite de parteasocială sau acţiune, întinderea lor, astfel cum rezultaudin localizarea imobilului, precum şi perioada defolosinţă atribuită. Dacă era vorba de o cesiune, actultrebuia să precizeze situaţia contabilă a cedentului,confirmată de societate, iar dacă cesiunea nu avea loccu titlu gratuit, preţul plătit cedentului.

Totodată, trebuie anexate actului desubscriere sau cesiune statutele societăţii, tabelul deîmpărţire a părţilor sau acţiunilor, regulamentul, onotă care să precizeze caracteristicile tehnice aleimobilului, ultimul bilanţ contabil, cheltuielile,impozitele şi taxele aferente lotului pentru exerciţiulfinanciar precedent sau, dacă acestea nu există, sumaipotetică a acestuia şi un inventar al echipamentelor şial mobilierului. Acest act poate să se refere la acestedocumente dacă sunt depozitate la un notar. În aceastăsituaţie, o copie este transmisă asociatului, iar actultrebuie să menţioneze această comunicare.

Regimul juridic stabilit de legea din 1986prevede şi garanţii financiare. Asociaţii răspundeau deobligaţiile societăţii în limita aportului la capitalulsocial. Nici un contract de cesiune de părţi sociale saude acţiuni nu putea fi încheiat înaintea finisăriiimobilului şi a unei garanţii financiare decât întreasociaţi. Garanţia era destinată să asigure fondurilenecesare plăţii preţului de achiziţie de bunuri socialesau pentru realizarea de lucrări de construcţie, dereamenajare sau de restaurare, în cazul în care unulsau mai mulţi asociaţi nu mai aveau putere financiarăşi este dată de o societate bancară abilitată desocietatea de asigurare în acest scop.

Sunt prevăzute şi organe de control: unconsiliu de supraveghere, ales de către adunareagenerală11, dintre asociaţi, având un rol consultativ;controlul gestiunii era efectuat anual de către unexpert contabil sau contabil autorizat care nu puteaface parte dintre asociaţi, fiind desemnat de adunareagenerală, căreia îi prezenta raportul.

Drepturile şi obligaţiile asociaţilor suntdefinite expres. Fiecare asociat avea dreptul săînchirieze localul care i-a fost atribuit în folosinţă.Totodată, asociaţii erau ţinuţi faţă de societate la aacorda fondurile necesare construirii, achiziţionării,amenajării sau restaurării imobilului social,proporţional cu participarea la capitalul social, precumşi de a contribui la plata taxelor, impozitelor şi acelorlalte obligaţii legate de imobil. Legea distingeîntre cheltuielile legate de funcţionarea societăţii, deconservarea, întreţinerea şi administrarea părţilor

11 Adunarea generală se întrunea o dată pe an.

comune, la care se participa în funcţie de numărulpărţilor sociale, şi cheltuielile pentru serviciilecolective, de echipare şi funcţionare a imobilului,pentru care se contribuia în funcţie de utilizarea sau deocuparea efectivă.

În ciuda instituirii prin legea din 1986 a unuiregim juridic de protecţie, s-au înmulţit alte formejuridice12. Acestea sunt de natură mobiliară, titularuldreptului de folosinţă deţinând o creanţă mobiliară.

b) AngliaLegea din 29 aprilie 1997 privind timeshare-

ingul modifică o lege anterioară, adoptată în anul1992. Principalele dispoziţii modificatoare sunturmătoarele:

- revânzătorul care acţionează ca un agentrămâne în afara câmpului de aplicare a dispoziţiilorlegii, dar le sunt aplicabile dispoziţiile în materie depublicitate;

- borderourile care consemnează drepturile deanulare, precum şi borderourile de anularenecompletate, denumite şi cereri de anulare, rămânobligatorii şi trebuie să fie date tuturor dobânditorilor.Absenţa acestor borderouri este pasibilă de sancţiunide natură penală;

- termenul general de gândire acordatdobânditorilor, în timpul căruia poate să serăzgândească, este de 14 zile, dar poate fi extins la3 luni şi 10 zile în situaţia în care contractul nuconţine informaţiile necesare;

- contractele de împrumut referitoare latimesharing continuă să fie supuse legii din 1992,fiind automat anulate dacă a fost anulată convenţia decumpărare.

Totodată, legea din anul 1997 a introdus noidispoziţii, precum:

- sistemele pe puncte realizate de cluburile devacanţă sunt supuse în totalitate legii modificatoare;

- asigurarea şi sistemele bazate pe dreptul defolosinţă pe o perioadă determinată intră pentru primadată în sfera de aplicare a legii. Totodată, produsele deasigurare bazate pe titluri de proprietate a vacanţelorsunt supuse legii13;

- furnizorii independenţi de împrumut deconsumaţiune sunt supuşi controlului judiciar.Contractele de împrumut nu sunt supuse noii legidecât în măsura în care cel care acorda împrumutulştia că acel credit era utilizat pentru achiziţionareaunui produs de tip timeshare;

- legea este aplicabilă tuturor vânzărilor deproduse de tip timeshare resortisanţilor britanici,indiferent de statul membru al spaţiului economiceuropean în care se realiza tranzacţia;

12 Contractul hotelier, trust.13 De exemplu sisteme de tipul Holiday Property Bond.



- toate actele de publicitate referitoare laproduse de tip timeshare trebuie să facă referire ladocumente informative pertinente şi să explice deunde pot fi ele obţinute. Nerespectarea acesteiprevederi este pasibilă de sancţiuni penale;

- toate vărsămintele în avans de la vânzătorcătre un terţ sunt interzise;

- contractul de vânzare-cumpărare trebuie săconţină toate informaţiile prevăzute de lege. Totodată,contractele trebuie să fie traduse în limbacumpărătorului, dacă este resortisant sau rezident alunui stat membru al spaţiului economic european.Această prevedere privind traducerea este valabilă şipentru documentele de informare.

c) SpaniaLegiuitorul spaniol, după o lungă perioadă de

vid legislativ în domeniu, a adoptat Legea nr.42/1998privind dreptul de folosinţă a unei proprietăţiimobiliare prin rotaţie în scopuri turistice, precum şireglementări fiscale. Legea se aplică tuturorcontractelor, independent de locul de aplicare,referitoare la folosinţa unor bunuri imobiliare înSpania14 pentru o durată anuală determinată saunedeterminată.

Legea creează un nou cadru legal pentrutimeshare: sistemul de drept de folosinţă prin rotaţie.Tot sistemul de vacanţe pe perioade determinate, pusîn aplicare după intrarea în vigoare a legii şi referitorla utilizarea proprietăţilor în Spania trebuie să fierealizat în sistemul dreptului de folosinţă prin rotaţie.Aceste sisteme pot fi constituite pentru o perioadă dela 3 la 50 de ani şi se fundamentează fie pe drepturi defolosinţă limitate fie pe drepturi personale, sub formacontractului de închiriere sezonieră. Proprietarii devacanţe pe perioadă determinată nu puteau pretindenici o compensaţie la expirarea drepturilorachiziţionate.

Documentele de informare trebuie să fiefurnizate înaintea vânzării tuturor persoanelor care cerastfel de informaţii. Documentele respective trebuie săconţină cel puţin informaţiile prevăzute de articolul8.2 din legea spaniolă.

Contractul şi documentele de informare trebuiesă fie redactate în limba statului membru al UniuniiEuropene în care cumpărătorul îşi are rezidenţa. Înegală măsură, el trebuie să fie redactat în spaniolă sauîntr-o altă limbă oficială din Spania.

Termenul de gândire în care cumpărătorulpoate rezilia contractul este de 10 zile. Acest termeneste extins la 3 luni dacă contractul nu conţineinformaţiile prevăzute de lege.

Toate plăţile în avans către vânzător înainte deexpirarea termenului de gândire sunt interzise. Totuşi,

14 Sunt incluse şi Insulele Canare şi Insulele Baleare.

părţile pot conveni prin contract constituirea uneigaranţii în măsura în care vânzătorul nu percepe nici oplată, directă sau indirectă, în ipoteza rezilieriicontractului de către cumpărător. Acesta poate înorice moment să solicite rambursarea unei sumeechivalentă cu de două ori suma plătită în avansvânzătorului care încalcă legea şi poate decide fierezilierea (în termenul de 3 luni), fie să confirmetermenii contractului de vânzare-cumpărare.

Contractele de împrumut sunt automat reziliateîn momentul în care contractul de vânzare a fostreziliat. Contractele de împrumut nu pot conţine nici osancţiune sau penalitate în sarcina cumpărătorului,pentru ipoteza în care contractul de vânzare a fostreziliat.

Totodată, legea conţine şi dispoziţii de naturăfiscală privind impozitul pe proprietate, taxele petransferul proprietăţii şi taxa pe valoarea adăugată.Impozitul pe proprietate este bazat pe preţul devânzare, taxa pe valoarea adăugată se aplică la ovaloare redusă: 7%, cu excepţia Insulelor Canare,unde taxa este redusă la 4% pentru transferurile deproprietate între persoane fizice.

d) GermaniaÎn Germania, Legea din 20 decembrie 199615

privind cesiunea de drepturi de folosinţă pe operioadă determinată constituie transpunerea îndreptul german al Directivei nr.94/47/CEE. Paragraful1I şi II din Tilzet-Wohnrechtegesetz prevede că legease aplică tuturor contractelor prin care un vânzătorconferă unui cumpărător dreptul de folosinţă a uneilocuinţe, pe o perioadă determinată sau determinabilă,pe o perioadă mai mică de 3 ani. Legea prevede căacest drept poate fi fundamentat pe un drept real sauun alt drept, respectiv în calitate de membru al uneiasociaţii sau în calitate de parte socială.

Cea mai întâlnită formulă în Germania esteaceea de societate pe acţiuni care are în proprietate unimobil, care este administrat şi vărsat acţionarilor subformă de puncte corespunzătoare unui drept defolosinţă a unui apartament pe o perioada determinată.

Potrivit paragrafului 3 din Tilzet-Wohnrechtegesetz, contractul trebuie să fie în formăscrisă. Principiul este că limba redactării contractuluitrebuie să fie limba germană, atunci când beneficiaruleste rezident german. Dacă beneficiarul nu locuieşteîn Germania, contractul se redactează în limba statuluiîn care acesta locuieşte.

Legea precede în paragraful 4 menţiunile caretrebuie să le cuprindă contractul. De exemplu, dacăimobilul asupra căruia este constituit dreptul de

15 Denumită Tilzet Wohnrechtegesetz: BGBI 1996 I,pag.2154, modificată de Legea din 30 iunie 2000.



folosinţă este în construcţie, contractul trebuie săconţină termenul de execuţie a lucrărilor.

Termenul de retractare este de 10 zile. În acesttermen, contractul nu prezintă efectivitate.

e) PortugaliaÎn Portugalia, aplicabil este Decretul-Lege

180/99 din 22 mai 1999, care abrogă Decretul-Legenr.275/93 din 5 august 1993.

Potrivit prevederilor art.16 din această lege,contractele trebuie să prevadă un termen de renunţarede 10 zile. Dacă se doreşte renunţarea la contractulcare a fost încheiat în Portugalia, trebuie trimisă, întermenul de 10 zile de la semnarea contractului, oscrisoare recomandată societăţii cu care s-a încheiatcontractul, pentru a lua act de decizia de a renunţa lacontract.

Dacă termenul de 10 zile a expirat şi în contractnu se menţionează existenţa unui termen legal derenunţare, termenul de renunţare devine 3 luni. Înambele situaţii, trebuie restituite toate sumele vărsatela semnarea contractului, nici un avans sau garanţie nupoate fi păstrată de societate. Dacă s-au efectuatvărsăminte prin virament, trebuie solicitată restituirealor.

4. Directiva nr.94/47/CEE şi transpunerea saîn dreptul intern al statelor membre ale UniuniiEuropene

a) Geneza directiveiAsociaţiile consumatorilor au sesizat,

începând cu anul 1990, Parlamentul şi ConsiliulEuropei asupra numeroaselor reclamaţii referitoare ladreptul de folosinţă pe o perioadă determinată a unuiasau mai multor bunuri imobile, în special asuprasituaţiei din Spania, ţară lipsită de legislaţie care săprotejeze consumatorul în această privinţă.

În septembrie 1991, s-a organizat unsimpozion care a reunit consumatori şi specialişti înprotecţia consumatorilor. El a fost urmat de oconferinţă a experţilor în domeniu, iar apoi de avizulComitetului economic şi social.

La 5 septembrie 1993, Jurnalul Oficial alComunităţilor Europene a publicat textul propus deComisie iar la 25 octombrie 1994, Consiliul deMiniştri, după o dezbatere pe durata a 4 ore, adopta cumajoritate calificată, textul final al directivei.

b) Conţinutul directiveiDirectiva 94/47/CEE a Parlamentului

european şi a Consiliului din data de 26 octombrie1994 privind protecţia dobânditorului pentru diverseaspecte ale contractului privind achiziţionarea unuidrept de folosinţă pe o perioadă determinată debunuri imobile are vocaţia să constituie o bazăcomună pentru amenajarea unei mai bune protecţii a

consumatorului, mai presus de prevederilecontractuale, în diferitele state membre ale UE.

Această directivă a fost dezvoltată din dreptulconsumatorilor, tinzând să reacţioneze împotrivapracticilor dubioase constatate, în scopul armonizăriilegislaţiilor naţionale, a reducerii dezacordurilor dintreele precum şi pentru a preveni riscul apariţiei uneiconcurenţe patologice. Această din urmă preocuparetinde să remedieze dezechilibrele constatate: astfel, unstudiu comparativ al situaţiei în Franţa şi Spania arelevat că între anii 1992 şi 1994, Spania, care nudispunea de nici o reglementare privind tranzacţiilesau protecţia consumatorilor şi nu a primit în aceastăperioadă decât 45 de milioane de turişti, a realizat ocifra de afaceri în domeniu de douăzeci de ori maimare decât cea înregistrată în Franţa, care în aceeaşiperioadă a primit mai bine de 60 de milioane deturişti16.

Directiva stabileşte un cadru contractual,contractul de achiziţie de drepturi de folosinţă pe operioadă determinată a unuia sau mai multor bunuriimobile, încheiat între un profesionist (vânzătorul, încadrul activităţii sale profesionale) şi un consumator,al cărui statut este definit într-o manieră suficient degenerală pentru a cuprinde toate formele juridiceutilizate. Scopul este de a proteja consumatorul şi dea-i oferi în prealabil, în momentul ofertei, o informaredetaliată şi un termen de gândire necesar exprimăriiconsimţământului.

Totodată, a fost creat un documentcomplementar care trebuie să fie pus la dispoziţiatuturor persoanelor interesate, conţinând informaţiilecare vor fi integrate în contract în situaţia acceptăriiofertei. Toate formele de publicitate trebuie săspecifice explicit posibilitatea de a obţine acestdocument, precum şi locul de unde poate fi procurat.

Contractul poate să conţină şi alte informaţiidecât cele prevăzute în documentul precitat.

Dreptul la informare are ca sancţiune un dreptde reziliere a contractului într-un termen de trei lunide la încheierea sa.

Dacă informaţiile legale lipsesc din contract:- fie vânzătorul transmite informaţiile carelipsesc şi, în această perioadă, consumatorulbeneficiază de un termen de retractare de 10zile;- fie informaţiile lipsă nu sunt transmise, iartermenul de retractare curge de la expirareatermenului de trei luni, perioadă în careconsumatorul are un drept de reziliere.Directiva instaurează, prin urmare, o

posibilitate de retractare, fără motiv. Posibilitatea

16 Jurissimo, hiver 1996-1997, Droit d`utilisation debiens immobiliers à temps partiel, directive ettransposition française, p .4. Sursa: Internet.



plăţii anticipate, înaintea expirării acestui termen, esteinterzisă.

În caz de reziliere sau de retractare, pentrutoate contractele în care preţul este în întregime sauparţial acoperit printr-un credit acordat de vânzătorsau de către un terţ pe baza unui acord încheiat întreacest terţ şi vânzător, rezilierea creditului se produceautomat, fără nici o penalitate.

De asemenea, directiva reglementează limbaîn care va fi redactat contractul şi conţine o dispoziţiede drept internaţional privat având ca scop să îiasigure aplicarea, precum şi legea aplicabilăcontractului, pentru situaţia în care bunul la care sereferă este situat pe teritoriul unui stat membru.

Se lasă la îndemâna statelor membreposibilitatea de stabilire a sancţiunilor aplicabile încazul nerespectării normelor imperative adoptatepentru transpunerea directivei, lăsându-le, totodată,posibilitatea de a prevedea reguli de protecţie adobânditorului mult mai ferme.

Potrivit principiului subsidiarităţii, directivaacordă competenţă statelor membre pentrureglementarea altor aspecte ale contractelor, în specialasupra naturii juridice a dreptului care da vocaţie lafolosinţa bunului.

În sfârşit, directiva acorda statelor membre untermen de trei luni de la publicarea sa în JOCE pentruadoptarea dispoziţiilor legislative necesaretranspunerii sale.

Până in septembrie 1999, toate statelemembre ale Uniunii Europene au transpus directiva îndreptul naţional, cu excepţia câtorva state care aveaudeja o legislaţie privind acest sector. Acestea din urmăau încorporat condiţiile necesare suplimentare. Înfiecare stat membru, legislatorii au interpretatdirectiva europeană într-o manieră relativ diferită.Cele mai mari diferenţe consistă în interpretareainterdicţiei de plată în avans în timpul termenului deretractare.

În Anexă prezentăm un tabel comparativcare să reliefeze pentru fiecare stat european datade punere în aplicare a directivei, termenul deretractare autorizat, precum şi diferenţele majore înraport cu directiva europeană. Menţionăm că unelestate nu fac parte din Uniunea Europeană.

5. Aplicaţii ale dreptului de folosinţă pe operioadă determinată a unui imobil în România

Legislaţia românească nu cuprinde normespecifice acestui tip de contract. Armonizarealegislaţiei româneşti cu prevederile Directivei94/47/CEE în această privinţă este prevăzută pentruanul 2004.

Lipsa dispoziţiilor în domeniu a generat înpractică foarte multe litigii, multe firme oferind

produse de turism similare acestui drept de folosinţă,dar prin publicitate mincinoasă sau chiar prinînşelătorie s-a denaturat acest produs de turism.

În presă au tot apărut articole referitoare laacte de înşelătorie în care se utiliza conceptul de „timesharing”. Astfel, în ziarul „Monitorul” din data de17.11.2001 se prezintă situaţia unei societăţicomerciale, Solo Marketing SRL, care pretindea căvinde dreptul de folosinţă pentru o săptămână anual aunei locuinţe în Spania. În urma cercetărilor efectuatede Poliţie şi Garda Financiară, s-a constatat cărespectiva societate comercială a înşelat un număr de62 de persoane, prejudiciul înregistrat fiind de1.259.962.000 lei.

Totodată, în ziarul „Naţional” din data de12 decembrie 2002 este reflectată practica deînşelăciune a Societăţii Comerciale CondominiusInternational S.R.L. Se precizează în articol căreprezentanţii acestei societăţi comerciale sunădiverse persoane, înştiinţându-i că sunt fericiţiicâştigători ai unei vacanţe de lux, de 7 zile şi 6 nopţi,pentru două persoane, la un standard de cinci stele înAnglia, Cipru sau Spania. Pentru a intra în posesiaacestui premiu, persoanele contactate trebuia săparticipe la o prezentare de oferte de servicii dindomeniul turismului internaţional. Însă, pentru aparticipa la aceste prezentări de oferte, persoanelecontactate trebuia să îndeplinească o serie de condiţiiprintre care şi aceea de a avea asupra lor suma de1.300 USD sau echivalentul în lei. În timpulprezentării, au fost convinşi să semneze un contract,care conţine clauze abuzive. Obiectul contractului îlconstituia dreptul cumpărătorului de a folosi unapartament din Spania pentru o anumită perioadă detimp anual, pentru un preţ de 5.000 USD pe careputeau să-i plătească eşalonat, dând un avans de 1.300USD la semnarea contractului, iar restul sumei în ratepe o perioadă de 10 ani. Rezilierea contractuluipresupune pierderea avansului şi, mai multcumpărătorii sunt obligaţi să suporte şi penalităţi.

Începând cu anul 1995, Regia Autonomă„Loteria Naţională” a lansat o nouă emisiune de loz înplic, denumită „Vila de aur”17, inspirată de sistemultime sharing. Din prospectul publicitar aflăm că acestsistem conferă câştigătorului dreptul de proprietate,pentru o perioadă de o săptămână dintr-un an, asupraunui apartament cu trei camere, mobilat şi utilat cuaparatură electronică şi electrocasnică, situat într-ovilă de lux din Poiana Braşov. Lozurile câştigătoareau înscrise vilele, apartamentele precum şi perioadelede proprietate. Dreptul de proprietate poate fi vândut,închiriat, cesionat sau transmis ca moştenire,

17 Detalii privind această emisiune în revista „Loto-prono” nr.33 din 14 august 1995.



întreţinerea apartamentului fiind asigurată contra uneisume fixe anuale.

În literatura de specialitate18 a fost lansatăideea că dreptul asupra acestor locuinţe este un dreptde proprietate, astfel născându-se o nouă modalitatejuridică a dreptului de proprietate, şi anumeproprietatea periodică.

Se susţine că modalităţile juridice aledreptului de proprietate sunt următoarele:

a) proprietatea revocabilă, cu cele douăforme: proprietate rezolubilă şi proprietateanulabilă;b) proprietatea comună, cu cele două forme:proprietatea comună pe cote-părţi.Proprietatea periodică19 este definită ca fiind

o „modalitate a dreptului de proprietate, în cadrulcăreia fiecare titular exercită în nume şi în interespropriu prerogativele dreptului său de proprietate peperioade determinate, care se repetă succesiv şiperpetuu, la intervale regulate, presupunând cel puţindoi titulari care pot fi persoane fizice sau juridice,inclusiv statul, între care nu există nici un raportjuridic.” Sorgintea acestei modalităţi a dreptului deproprietate este considerată a fi emisiunea de loz în

18 A se vedea Teodor Sâmbrian - Proprietatea în sistem„time sharing” – proprietate periodică – o nouămodalitate a dreptului de proprietate, revista Dreptulnr.5/1997, p. 35-43.19 Conceptul de proprietate periodică a fost reiterat înproiectul Codului civil, care se află încă în stadiu delegiferare. Astfel, întâlnim acest tip de proprietate „ori decâte ori mai multe persoane exercită succesivprerogativele dreptului de proprietate asupra unui bunmobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egalesau inegale”. În concepţia autorilor, proprietatea periodicăse naşte în temeiul unui act juridic, dispoziţiile în materiede carte funciară aplicându-se în mod corespunzător.Orice proprietar poate încheia, în condiţiile legii, acteprecum închirierea, vânzarea, ipotecarea şi alteleasemenea.

Actele de administrare sau de dispoziţie privinddreptul aferent unui alt interval de timp sunt lovite denulitate relativă. Fiecare proprietar este obligat să facătoate actele de conservare, în aşa fel încât să nu împiediceori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalţiproprietari. Pentru reparaţiile mari, proprietarul careavansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiriîn raport cu valoarea drepturilor celorlalţi proprietari.Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţabunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalţiproprietari. La încetarea intervalului, proprietarul estedator să predea bunul proprietarului următorului interval.Proprietarii pot încheia un contract de administrare.

Proprietatea periodică reglementată în proiectulCodului civil încetează prin radiere din cartea funciară întemeiul dobândirii de către o singură persoană adrepturilor de proprietate aferente tuturor intervalelor detimp, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

plic intitulată „Vila de aur”, iniţiată de RegiaAutonomă „Loteria Naţională”. Se afirmă căproprietatea periodică se dobândeşte printr-omanifestare de voinţă sub forma unui act juridic sauprintr-un fapt juridic, spre exemplu uzucapiunea.

Autorul consideră că specificitatea acesteimodalităţi juridice a dreptului de proprietate ar constaîn faptul că fiecare proprietar exercită prerogativeledreptului său asupra unui bun, nefracţionat înmaterialitatea sa, pe perioade determinate, care serepetă succesiv şi la intervale regulate. Actele deconservare şi de administrare privesc numai peproprietar în parte, iar actele materiale asupra bunuluipot fi făcute nestingherit de către proprietar cu privirela întregul bun, dar numai pe perioada dreptului său.Cheltuielile de întreţinere revin fiecărui proprietarproporţional tranşei sale de timp. Totodată,proprietatea periodică odată constituită prin voinţafiecărui proprietar, devine obligatorie şi partajarea einu este cu putinţă, fiind posibilă doar consolidare,adică dobândirea tuturor tranşelor de timp iniţialconvenite, dreptul devenind astfel pur şi simplu.

Această concepţie privind proprietateaperiodică a fost aspru criticată20. Astfel, se considerăcă sunt serioase rezerve în ce priveşte faptul căreglementarea unui drept de proprietate ar fi dată de oformă de publicitate făcută de o regie autonomă,specializată în organizarea jocurilor de noroc.

Totodată, se apreciază că nu se înţelege careeste obiectul dreptului: bunul sau perioada de timp?Perioada de timp convenită nu poate constitui obiectulunui drept, deoarece timpul nu poate forma nici măcarobiectul unui drept incorporal. Rămâne ca bunul, înmaterialitatea sa, să fie obiectul dreptului deproprietate periodică, iar prerogativele dreptului deproprietate periodică se exercită în anumite perioadede timp. Dar în acest caz, nu mai poate fi vorba de oproprietate temporară, ci de o proprietate comună.Dreptul de proprietate este un drept perpetuu,indiferent că este afectat de modalităţi sau simplu.Folosinţa obiectului dreptului poate fi temporară, dardreptul ca atare nu poate fi periodic. O altă problemăo constituie uzucapiunea unui astfel de drept deproprietate „periodică”, deoarece în această situaţie nuse poate uzucapa bunul, ci o perioadă„ din dreptulasupra bunului respectiv. În acest caz, uzucapiuneaeste imposibilă, deoarece una dintre condiţiile pentru ainterveni uzucapiunea este ca posesia să fie continuă21

20 A se vedea Corneliu Bârsan - Drept civil. Drepturireale principale, Bucureşti, Editura All Beck, 2001, p.194-198.21 Art.1847 din Codul civil.



6. Concluzii

Urmare a celor ce preced, apare necesarăreglementarea legală a acestor situaţii, integrându-seîn legislaţia românească prevederile Directivei94/47/CEE, aspect necesar în perspectiva preluării

acquis-ului comunitar şi a armonizării legislaţieiromâneşti cu legislaţia Uniunii Europene,consacrându-se astfel în sistemul juridic românescinstituţia dreptului de folosinţă pe o perioadădeterminată a unui imobil. Astfel se vor evita situaţiilecare, după cum am văzut, au dus în practică la o seriede acte de înşelătorie.

Anexă

Ţara Data punerii înaplicare

Termenul de retractare şi principalele diferenţe în raport cudirectiva europeană

Anglia 29 aprilie 1997 Termenul de retractare de 14 zile. Plăţile în avans sunt formalinterzise. Borderourile de anulare trebuie să fie remisebeneficiarului. Rezidenţilor britanici li se aplică regula loculuicumpărării, pentru a avea efect în zona economică europeană.

Austria 1 aprilie 1997 Termenul de retractare de 14 zile; plata în avans terţilor giranţipoate fi recuperată în totalitate de către beneficiar în termenul deretractare

Belgia 1 iulie 1999 Termenul de retractare de 15 zile cu o extensie de 1 an dacăcontractul nu respectă forma cerută. Plăţile în avans sunt interzise.Câmpul de aplicare al Directivei 94/47/CE a fost extins, incluzândşi dreptul de folosinţă pe o perioadă mai mică de 1 săptămână, darmai mare de 2 zile.

Danemarca 15 aprilie 1997 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans pentru altepersoane decât cele efectuate vânzătorului sau organismelor decreditare sunt permise.

Finlanda 1 martie 1998 Termenul de retractare este de 10 zile şi curge de la data semnăriicontractului de către cele două părţi. Nici un fel de plată în avans făcutăvânzătorului sau organismului de credit nu este permisă. Invitaţiile la oprezentare a unor astfel de produse de turism trebuie să indice în modexpres scopul evenimentului, natura şi preţul produsului.

Franţa 9 iulie 1998 Termenul de retractare este de 10 zile. Pentru a fi aplicat contractul,beneficiarul trebuie să expedieze vânzătorului o confirmare în scris,sub forma unei scrisori recomandate, cu confirmare de primire.Termenul de retractare începe să curgă de la data transmiterii acesteiscrisori.

Germania 30 iunie 2000 (legeaoriginală a fost

implementată de la 1ianuarie 1997)

Termenul de retractare este de 15 zile. Plăţile în avans sunt permisedoar către un terţ girant.

Grecia 25 august 1999 Termenul de retractare este de 10 zile, dar poate fi prelungit la treiluni dacă informaţiile esenţiale nu au fost furnizate. Plăţile în avanssunt interzise.

Irlanda 30 aprilie 1997 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans efectuateunui vânzător sau unui agent al vânzătorului sunt interzise. Oricepersoană interesată poate cere în instanţă anularea vânzării.

Italia 12 februarie 1999 Termenul de retractare este de 10 zile. Virarea unei prime garanţiieste permisă, dacă nu este controlată de vânzător sau iniţiator.

Luxemburg 26 ianuarie 1999 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans suntinterzise.

Olanda 11 iulie 1997 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans suntinterzise.

Norvegia 13 iunie 1997 Deşi nu este stat membru al Uniunii Europene, a fost adoptată o



lege similară cu cea din Danemarca şi Suedia. Vânzătorul nu poaterecepţiona nici o plată în avans în termenul de retractare; totodată,este prevăzută şi o garanţie de rambursare în caz de anulare acontractului.

Portugalia 22 mai 1999 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans sunt formalinterzise. Intr-un imobil de locuit, doar 70% din spaţiu poate fifolosit pentru acest produs, restul de 30% putând fi utilizat ca hotel.

Spania 5 ianuarie 1999 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans cătrevânzător sunt interzise.

Suedia 1 iulie 1997 Termenul de retractare este de 10 zile. Plăţile în avans cătrevânzător sunt interzise.

Le droit de jouissance à temps partiel d’un immeuble est une institution souvent utilisé dans lesEtats de l’Union Européenne et non seulement dans ces pays, dans le domaine du tourisme. Vu que lesystème juridique roumain n’a pas réglementé cette institution, il paraît utile d’intégrer les dispositionsde la Directive 94/47/CEE à la législation roumaine, ce qui s’avère nécessaire dans la perspective de lareprise de l’acquis communautaire, ainsi que de l’harmonisation de la législation roumaine avec lalégislation de l’Union Européenne.

The right to use a building over a definite period is a juridical institution often used in thetourist field in the EU states and not only there. As there is no legal regulation of such a juridicalinstitution, is useful to introduce the provisions of the Directive 94/47/EEC into the Romanian legislation,an aspect also necessary from the perspective of adopting the acquis communautaire and theharmonization of the Romanian legislation with the EU legislation.



DEMOCRAŢIE: VIS ŞI REALITATE

Victor IONESCU Izabella TURZAConsilier colaborator ExpertConsiliul Legislativ Consiliul Legislativ

Continuare din nr.3/2003

3. "Criza" statului

Istoria politică a omenirii a consemnat însecolul V î. H., în Grecia antică crearea unui anumitmodel de "stat de drept" - aproape o democraţiedirectă funcţională - care comporta egalitatea în faţalegii, libertatea de opinie, existenţa pluralismului, oartă a politicului, a compromisului ambiţiilor rivale.Nu a reuşit să dăinuiască nici măcar un secoldatorită "crizei” care i-a schimbat natura, astfel cumau arătat, printre alţii, Aristotel, Xenofon, Isocrateşi Demostene1. Distrugerea firavului stat de dreptatenian s-a datorat în primul rând acţiunii nocive ademagogilor care au denaturat procedurilediscuţiilor publice şi viciat exprimarea voturilor,apoi abundenţa fraudelor fiscale, a scandalurilorimobiliare prin construirea pe terenurile publice, acomportării oamenilor politici care atunci cândveneau la putere nu urmăreau decât să seîmbogăţească din ceea a mai rămas să sustragă, unstat paralizat de birocraţie şi cu o justiţie dereglatăde corupţie, tribunalele tranşând litigiile contradreptului.

Sistemul le apărea nu numai nociv, dar şipervers întrucât era clar că însuşi poporul vota înfavoarea demagogilor a căror corupţie eracunoscută, dar în care găseau avantajul unor scuzepentru propria lor imoralitate.

După 2500 de ani, timp în care gândireapolitică a încercat să găsească "o justiţie nouă", orelaţie etică între oameni bazată pe caritate,compasiune şi iubire, pare că se repetă la indigo totceea ce a compromis în esenţa ei, o premieră care adurat efemer şi a rămas doar un punct de referinţă.

Actuala "criză" a statului provine dindistanţa tot mai îngrijorătoare care separă regulilesale funcţionale, moştenite şi mişcarea vertiginoasă 1 Philippe Nemo, Histoire des idées politiques dansl’Antiquité et au Moyen Age, Paris, PUF, 1998, p. 162

de reformă a întregii societăţi, cu mutaţii profundeîn toate domeniile în care se cere tot mai puţinintervenţia statului şi tot mai mult protecţia socială.

În societăţile democratice restrângerearolului statului s-a realizat, treptat, pe mai multefronturi. În domeniul ideologic opinia publică adevenit tot mai convinsă de superioritatea acţiunii"pieţei" faţă de controlul de stat. Din punct devedere funcţional criza a devenit vizibilă carezultat al contradicţiei dintre multitudineasarcinilor asumate de stat şi precaritatea mijloacelorde rezolvare. Ca efect al mondializării economice,mobilitatea capitalului şi a tehnologiilor reduc - defacto - puterea de intervenţie a statului şi implicitautonomia sa, bunurile cele mai publice devinadesea cele mai puţin naţionale întrucât ocomunitate transnaţională nu prea ia în seriossuveranitatea şi nici independenţa2 naţională. Înfine, societatea însăşi mult mai mobilă şiindividualistă nu este satisfăcută de existenţaanumitor cadre de unificare.

Transformările şi inerţiile statului-providenţă3, mai ales după criza din 1970provocată de degradarea pieţei muncii cuconsecinţa scăderii resurselor alocate protecţieisociale, a dezvăluit paradoxul statului cu oputernică administraţie centralizată, dar cu firaveservicii în domeniul intervenţiei în domeniilesociale, în continuă creştere. Toate formele şimodelele experimentate - cel liberal limitat la ceimai defavorizaţi, cel social - democrat, universalistşi modelul conservator concentrat în menţinereastatutelor profesionale, reflectă criza moduluitradiţional de protecţie şi efortul de a găsi noi căi de

2 Bertrand Badie, La diplomatie des droits de l’homme,Paris, Fayard, 2002, p. 3153 Oliviere Galland, Yannick Lemel, La nouvellesocieté française - trente années de mutation, Paris,Armand Colin, 1998, p. 146



intervenţie socială. Statul providenţă, înaccepţiunea actuală ar trebui să reprezinteansamblul organizaţiilor a căror vocaţie să fieasigurarea protecţiei indivizilor şi coeziuneasocială. Rezolvarea acestei crize ar putea duce laînchegarea unui nou stat providenţă, maidemocratic, mai aproape de oameni.

Noul stat-providenţă - social şi cultural4 -rezultat al dinamicii democraţiei, îşi propuneredistribuirea bogăţiilor comune în scopul asigurăriibunăstării materiale, intelectuale şi chiar morale acetăţenilor pe baza concepţiei justiţiei sociale.Democraţia modernă are ca obiectiv o egalitatereală a indivizilor abandonând principiul că toţioamenii se "nasc egali", adoptând o poziţiecontrară, mai realistă, aceea că oamenii prin naturalor nu sunt egali. Tocmai, în baza acestei realităţinaturale, statul - ca instituţie artificială - aremenirea de a asigura, pe cât posibil, o egalitate întrecetăţeni. De la o politică universalistă, de declararea unei egalităţi formale, se trece la o politicăparticularistă prin intervenţii punctuale, statuldevenind actor direct în viaţa socială prin invocareaimperativului echităţii mai mult decât cel alegalităţii. În fapt, democraţia este o promisiune, oiluzie de egalitate deplină pentru toţi, întrucâtresursele sunt limitate, iar aspiraţiile nu pot fi pedeplin satisfăcute. Intervenţia statului în corijareacondiţiilor sociale de existenţă a cetăţenilor apareca o nesfârşită serie de compromisuri, care fără asatisface pe toată lumea, lasă totuşi impresia uneipreocupări în această direcţie.

Criza statului nu este numai cea a înalteiadministraţii, aşa cum ar părea la prima analiză, ciea depăşeşte acest nivel. Principiile de bază alestatului şi administraţiei trebuie regândite în raportcu nevoile reale, justificate ale cetăţenilor, printr-oreformă globală întrucât un stat imobil este un statîn pericol. Reforma structurală ar trebui sătransforme statul într-un "stat strateg" şi arbitrucapabil să prevadă, să evalueze şi să reglementezemodernizarea, un stat mai puţin greoi, dar maieficace. Pentru aceasta se impune un vast programde simplificare şi de reducere a legislaţiei, deevaluare a impactului acesteia, simplificândprocedurile care sufocă spiritul de iniţiativă şiîncurajează arbitrariul şi corupţia.

În Franţa5, de exemplu, în 1997 secaracteriza abundenţa reglementărilor ca overitabilă "poluare normativă", ca şi instabilitatealor (8000 de legi şi 110.000 decrete în vigoare, iar 4 Dominique Schnapper, La démocratie providentielle,essais sur l’égalité contemporaine, Paris, Gallimard, 20025 Bernard Stirn, Les frontières de l’autorité, în RogerFauroux, Bernard Spitz, Notre Etat: Le livre vérité de lafonction publique, Paris, Robert Laffont, 2000, p. 185

în fiecare an sunt adoptate 1500 de legi noi şi mainumeroase decrete). Numărul prescripţiilorformează un "maquis" în care numai specialiştii semai pot aventura. Pentru îmbunătăţirea acesteisituaţii se adoptă o lege anuală de simplificare careidentifică procedurile pe care Guvernul esteautorizat să le abroge sau simplifice. În specialtrebuie redus decalajul dintre anunţul politic al unuianumit proiect şi realizarea sa concretă pentruevitarea pericolului discreditării. În ceea ce priveştecontrolul inflaţiei normative, Consiliul de Stat apreconizat o mai bună folosire a dreptului ce puneîn operă o politică publică, utilizarea dreptuluiexistent înainte de a recurge la noi normelegislative sau regulamentare. Invită, de asemenea,la rezistenţa vizavi de sindromul vidului juridic,prin adoptarea de reguli generale în special prinlegi. Pentru a stopa proliferarea şi pulverizareanormelor, codificarea acestora face parte dinreformă, devenind o exigenţă fixată prin lege.

Nu este mai puţin adevărat că statul, înanumite domenii, îşi restrânge funcţia sa de emiterede norme în favoarea administraţiilor locale şi totmai mult, pas cu pas, în faţa entităţilorinternaţionale, ceea ce a determinat pe un analist6 săse întrebe dacă aceasta nu echivalează cu sfârşitulmonopolului normativ al statului modern. În acelaşitimp însă statul se încarcă cu alte domenii. Astfel,dacă sec. XIX se caracterizează prin populaţiistabile, sec. XXI se anunţă ca unul cu populaţii înmişcare, ceea ce impune gestionarea mai riguroasăa drepturilor şi statutului atât al naţionalilor înstrăinătate, cât şi a străinilor pe teritoriul său.Această reformă îndreptăţeşte aprecierea că, în fapt,nu este o simplă operaţie cosmetică, ci o adevăratărevoluţie în cultura administraţiei publice pemăsura mutaţiilor profunde datorate noilortehnologii şi cu efecte de reducere substanţiale acosturilor pentru cetăţeni, dar mai ales scoate înevidenţă că statul legilor nu este încă un stat dedrept.

Unul dintre cele mai importante aspectelegate de criza statului este, fără îndoială, Justiţia.Funcţia judiciară este clădită pe o evidentăambiguitate7. Prin modul ei de organizare, Justiţiadepinde de stat, deşi pretutindeni judecătorii pretindcă sunt independenţi, putând condamna pereprezentanţii statului însuşi. Judecătorii trebuie săfie competenţi, independenţi şi imparţiali. Oricedegradare a imaginii aparatului judiciar, reală saupresupusă, este extrem de gravă pentru apărarea 6 Thiery Michalon, Dix leçons sur la vie politique enFrance, Paris, Hachette, 1997, p.377 Daniel Soulez-Larivière, Police, justice, prisons, lacrise de l’Etat de droit, în Roger Fauroux, BernardSpitz, op. cit., p. 204



libertăţilor, dar şi pentru puterea politică însăşi. Oparte din clasa politică ignoră dreptul şi pretind săbeneficieze de un fel de exteritorialitate. Ignorareadreptului generează comportări ca şi cum statul ar fial lor sau în cel mai bun caz al nimănui. Pe de altăparte, judecătorul de instrucţie - calul Troian alGuvernului introdus de Napoleon pentru a ţine înfrâu magistratura dar mai ales pentru a avea aceastăfuncţie publică "în serviciul său" - este perceput cafăcând parte dintr-un fel de comisariat alGuvernului. El apare în ipostaza atât de judecătorcât şi de parte, un fel de vânător obligat să salvezevânatul, confuzie sesizabilă în multe coduri deprocedură penală.

Tendinţa manifestă a clasei politice derefugiere pe o linie auto amnistiantă a repus îndiscuţie tema responsabilităţii statului ca o exigenţăpolitică şi morală minimală în cadrul democraţieimoderne. În ultimul timp atât teoria cât şi practicajuridică au evoluat semnificativ în sensul apropieriiîntre responsabilitatea administrativă de cea civilă.Dacă iresponsabilitatea civilă a statului estecompensată de răspunderea sa administrativă, înschimb iresponsabilitatea penală nu are cum a ficompensată printr-o responsabilitate politică,considerându-se că răspunderea politică "este oriceîn afară de răspundere"8.

În ceea ce priveşte raportul dintre adevăr şijustiţie, Alain Badiou9 susţine că injustiţia esteîntotdeauna clară pe când justiţia este obscură.Justiţia fiind o categorie filosofică condiţionatăpolitic reprezintă un "adevăr posibil al unei politici"- un adevăr colectiv. Statul nu este o figurăsubiectivă şi de aceea este indiferent de existenţaunei politici care are legătură cu adevărul. Statulmodern nu vizează decât îndeplinirea unor anumitefuncţiuni sau realizarea unui consens de opinii. Uneveniment este considerat politic dacă substanţaacestui eveniment este colectivă, iar acest caractercolectiv al evenimentului politic face ca politica săprezinte un caracter infinit de situaţii. De asemenea,conflictele de opinii nu sunt politice decât însituaţia cristalizării lor într-o decizie. În consecinţă,problema unui posibil adevăr politic trebuieexaminată nu din singurul punct de vedere "aldiscuţiei" ci în procesul complex care duce de ladiscuţie la decizie. În cadrul unui colocviu ţinut laGeneva în 1992 intitulat "Nu impunităţii. Dajustiţiei"10, referitor la violarea drepturilor omului 8 Olivier Cayla, La subversion de la responsabilité del’Etat, în Université de tous les savoirs, p. 8659 Alain Badiou - Abrégé de métapolitique, Paris, Seuil,1998, p. 10910 Commission Nationale Consultative des Droits del'Homme, la lutte contre le racisme et la xénophobie, LaDocumentation française, Paris, 2000, p. 229

s-a învederat inseparabilitatea adevărului de justiţie.Refuzul dezvăluirii adevărului şi încercarea de aaşterne uitarea de către deţinătorii puterii prinacţiuni de auto-amnistie a fost sever criticată. ÎnFranţa, într-un raport prezentat în 1999 de primulministru, s-a cerut adaptarea dreptului francez lalupta împotriva impunităţii, a acestei "culturi" aimpunităţii sistematice.

Într-un studiu recent despre modernizareademocraţiei franceze, Guy Carcassonne11 pornindde la ideea generală că democraţia este mereuimperfectă, dar susceptibilă de îmbunătăţiri, este depărere că acestea se pot aduce prin modificareaconstituţiilor. Constituţia, fiind în primul rândorganizarea democraţiei, modernizarea ei, obligă laîmbunătăţirea principalilor stâlpi de susţinere - înspecial Justiţia şi instituţiile politice, prineliminarea din conţinutul ei a tot ce este rigid,anchilozat, arătându-se a fi un aliat al democraţiei şinu un obstacol. Pe cât este posibil trebuie evitat"statul fortăreaţă" apărat de certitudinile sale,"statul suveran" care predă lecţii, "statulprovidenţă", mamut şi prizonier al rutinei. Pur şisimplu crede în necesitatea unui stat care să fierespectat, modest, suplu şi pragmatic, capabil debunăvoinţă, dar şi de fermitate, un stat gestionarcare să evite cheltuielile inutile, în fine un statstrateg care să vadă departe şi just, incarnândinteresul general. Rezultă aşadar că pentruobţinerea ameliorării condiţiilor de viaţă nu statuleste soluţia ci el este problema (R. Reagan), eltrebuind să-şi readapteze sarcinile sale, restituindsocietăţii civile ceea ce nu a încetat să-i confişte (P.Rosanvallon). Printre numeroasele aspecte legatede cerinţa refluxului intervenţiei publice, destrategia schimbării acţiunii publice într-un statmodest, în serviciul societăţii, s-a replicat că statulnu trebuie să fie modest, statul trebuie să fie maredar cei care îl servesc să aibă datoria modestiei12.

Statul reprezintă indiscutabil un "cadruexclusiv de supunere şi principiu unic deidentificare13, o cheie de boltă şi un elementfundamental de coeziune, având funcţii cu valoarede simbol, apărarea identităţii colective, protecţiaordinii sociale şi armonizarea compartimentelorprin exercitarea dreptului de reglementare. Înultimul sfert de veac însă, statul este văzut mai multca un actor ale cărui capacităţi de a realizaobiectivele propuse sunt tot mai accentuat puse laîndoială, în special cele în legătură cu formarea, şistructurarea socială, cât şi în ce priveşte modul său 11 Roger Fauroux, Bernard Spitz, op cit., p. 66712 Henri Oberdorff, Les institutions administratives,Paris, Armand Colin, 2000, p. 813 Claude Rivière, Anthropologie politique, Paris,Armand Colin, 2000, p. 69



de acţionare şi gestionare în conflictele şi acţiunileprotestului social. Toate raporturile dintre stat şisocietate sunt privite cu precădere din perspectivasociologiei acţiunii colective. Fundamentul politiciiînsăşi nu ar mai consta în găsirea a ceea ce uneşte,cât evitarea a ceea ce desparte sau, cum spuneaGiorgio Agamben14, statul nu se maifundamentează pe legătura socială (înţelegere,consens) a cărui expresie este, cât pe dezbinareape care o interzice.

Totuşi, şi în prezent existenţa unui vastsector public este acceptată ca naturală deşi esteunanim recunoscut deficitul cronic alîntreprinderilor de stat, subvenţionat bugetar, învirtutea unei ideologii, încă active, care face dinserviciul public un factor de justiţie socială.

În legătură cu rolul statului - naţiune îndemocraţia modernă - la nici două secole de când aapărut această formă politică - s-a pus întrebareadacă în raport cu realităţile manifeste, nu asistăm laînceputul decadenţei naţiunii, provocată,paradoxal, tocmai de implementarea regulilordemocraţiei. Apărută ca un proiect politic ideal alunei comunităţi de cetăţeni egali şi liberi careacceptă particularităţile etnice, regionale, culturale,religioase, prin opunere categorică faţă denaţionalism, naţiunea democratică dezvăluie o seriede contradicţii în conflict cu însăşi logica şi esenţaideilor democratice. Astfel, se arată că pe planextern naţiunea democratică este slăbită deoarecesuveranitatea ei, la nivelul celorlalte naţiuni, devinetot mai limitată. Statul, creator de drept, este maipuţin suveran atunci când ordinea juridicăinternaţională primează în faţa celei interne (Deexemplu în Franţa se estimează că 50% din dreptulintern ce reglementează competenţele este împărţitîntre statul naţional şi comunitatea europeană).Impactul procesului de mondializare, în special caurmare a reorganizării arhitecturii financiar-economice internaţionale - stingherită de autonomiastatelor - dar şi prin competenţa judecătorilor şiexperţilor internaţionali în rezolvarea intereselorconflictuale, duce la scăderea semnificativă ainfluenţei statelor. Opozanţii mondializării deplângnu numai ameninţarea suveranităţii naţionale, dar şia culturii naţionale care se simte neprotejată.Amuzantă, dar revelatoare, a fost reacţiaproducătorilor de brânză din Franţa faţă destandardizarea alimentaţiei, invocând "suveranitateagastronomică franceză" faţă de dimensiuneaculinară a mondialităţii, prin lansarea promptă a

14 Michel Poizat, Vox populi vox Dei, voix et pouvoir,Paris, 2001, p. 95

sloganului "Trăiască roquefortul liber"15 în 1999. Pede altă parte, statul proclamă idealuri - egalitate,libertate - de multe ori contrazise în fapt, oferăformal, toate posibilităţile de satisfacere aambiţiilor sociale, care în practică dezamăgeştemarea majoritate, declară valoarea absolută aindividului exaltându-i interesele materiale îndauna idealurilor sale politice, reducându-i rolul săusocial şi profesional în cadrul unor organizaţiibirocratice şi industriale, şi nu fixează vreun sensexperienţei colective a umanităţii şi nici aldestinului individual. Or, se întreabă analistul16 ceviitor se poate întrevedea pentru o comunitate decetăţeni, când unii clamează particularisme etnice,identităţi religioase, lingvistice, separatiste, iar alţiiconfundă datoria de cetăţeni cu drepturile lor deconsumatori.

Cum va fi statul în secolul XXI?17 Iată odificilă întrebare de anticipare când nu se ştie exactce se vrea în prezent, având ca premise rezultatelejudecării formelor de guvernare de către tribunalulexperienţei şi proliferării noilor viziuni asuprasocietăţii cu reforme esenţiale în gestionareaputerii, a raportului dintre dominant şi dominat. Pede o parte se argumentează "sfârşitul" ideologiilor(Michel Crozier), istoriei (Fr. Fukuyama),teritoriilor (Bernard Badie), tehnocraţiei (LucRoubain), muncii (Jérémie Rifkin), progresului(Daniel Boy), ordinii militare (M. Bertrand),modernismului (J. E. Lyotard), statului-naţiune(Thierry Michelon). Pe de altă parte ferma adeziunela convingerea că o societate care funcţionează pebaza principiului autorităţii şi a supunerii acceptate,dacă doreşte să progreseze trebuie să anticipeze, săfie capabilă de previziuni pe care să leîmpărtăşească.

Tinerele state democratice chiar de laînceput aveau de rezolvat contradicţia rezultată dinantinomia sufragiului universal şi capacitatea deînţelegere a fenomenului politic care nu aparţinetuturor, reconcilierea dintre superioritatea numericăcu superioritatea intelectuală - "o adevăratăquadratură a cercului a democraţiei" evidenţiată deA. Fouillée încă din 182418.

Democraţia experimentată apare mai puţinca un regim, ci ca o "convenţie de o fragilitatemagnifică", fiecare naţiune încercând să rezolve,

15 Philip H. Gordon, Sophie Meunier, Le nouveau défifrançais, La France face à la mondialisation, Paris, O.Jacob, 2002, p. 8016 Dominique Schnapper, La communauté des citoyens,sur l’idée moderne de nation, Paris, Gallimard, 1994, p. 20217 Ali Sedjari, Quel Etat pour le 21-e siècle? Rabat, Ed.Harmmarttan Gret, 200118 Jean Marie Cotteret, Gouverner c’est paraître, Paris,PUF, 2002, p. 21



potrivit istoriei şi viziunii sale problemeledemocraţiei, în fond o rezultantă a mentalităţilorpropriilor cetăţeni.

Rezultatele sunt pe măsură, astfel cumremarca cu umor V. Giscard d'Estaing că în Rai"poliţistul este britanic, şeful bucătar francez,amantul italian, mecanicul german şi administratorulelveţian. În Infern, însă poliţistul este german,bucătarul şef britanic, amantul elveţian, mecaniculfrancez şi administratorul italian"19.

Regresul democraţiei învederat de uniianalişti20 nu s-ar datora influenţei unor forţeextremiste susceptibile de a cuceri puterea printeroare, ci din cauza sistemului politic, amoravurilor, a democraţiei însăşi, degradare asistemului de valori ce asigură demnitateaindividului. S-au produs o serie de rupturi întrecetăţean şi stat, între individ şi politică, întrefraternitate şi solidaritate, între egalitatea şi libertate,între memorie şi istorie. Astfel, toleranţa devinealibiul indiferenţei, intoleranţa este justificată prindreptul la diferenţă, legea este contestată în numeledreptului şi mai ales când corupţia devine alibiulcorupătorilor, iar degradarea vieţii publice esteacceptată cu resemnare. De la statul-naţiune la statulfără naţiune nu este decât un pas.

4. "Criza" dreptului

Multă vreme dreptul a fost un drept lacomandă21, iar legea apărea ca un triumf al unora şisubjugarea celorlalţi. Fixarea limitelor de drept aleputerii s-a încercat să se obţină prin îndrăzneţediscursuri asupra adevărului în temeiul uneilibertăţii câştigate pas cu pas.

Din moment ce s-a dovedit că libertateaînsăşi creează inevitabil inegalităţi şi că fiecarelegiuitor se crede îndreptăţit să emită legi noi,uneori cu încălcarea principiilor fundamentale aleordinii juridice, problema de a decide asupra celuimai bun regim este lipsită de pertinenţă.Dificultatea de a ajunge la consens a declanşatcriza dreptului atât pe fondul pierderii iluziilor înraport cu drepturile omului din prima generaţie,apoi din cauza disfuncţionalităţii statului de dreptşi, în fine, din inconsecvenţele statului-providenţăal democraţiei sociale. Drepturile omului suntfundamentate pe principii universale care sedovedesc prea fragile fără instituţii politice şijuridice care să le recunoască, însuşească şi puse 19Jérome Duhamel, Esprit et mauvais esprit de 1900 ànos jours, Paris, A. Michel, 199920 Alain Gérard Slama, La régression démocratique,Paris, Perrin, 200221 Michel Foucault, Trebuie să apărăm societatea,Bucureşti, Ed. Univers, 2000, p. 40

realmente în operă. Dreptul a fost întotdeaunadependent de puterea politică care l-a manevrat darnu şi respectat. Or, cetăţeanul contemporan - atomîntr-o societate în care teoretic este liber şi egal îndrepturi, dar din ce în ce mai dependent înrezolvarea problemelor sociale prin intermediuldreptului - sesizând limbajul politic ca mincinos şicorupt face o adevărată pasiune în a opune dreptulpoliticii, sperând într-o justiţie independentă depolitic, un echilibru între ele, o reală guvernare ajudecătorilor22.

Refundamentarea dreptului pe principii noi,înlocuirea unui sistem de drept prea formal şiabstract, printr-o mutaţie socială a dreptului, apareca singura soluţie să ofere legitimitatea puterii,direct influenţată de o opinie publică şi discuţiipublice puse în practică. În lumea actuală,societatea cu instituţiile ei nu mai poate fi înţeleasăfără o transparenţă totală între guvernanţi şiguvernaţi. Numai în asemenea condiţii poate fisesizat momentul în care un sistem juridic nu maicorespunde revendicărilor şi opiniilor ignorate. Dinnefericire, încă se neglijează o corectă evaluare aceea ce a însemnat acceptarea puteriiconducătorului unic cu puteri discreţionare, în afaralegii, în minarea dreptului însuşi. Drepturiledeconectate de dimensiunea lor morală esenţialădevin abstracte, iar pierderea morală conduce lanegarea răspunderii individuale23, dreptulneputând fi inocent când se uită de morală.Laurent Cohen-Tanugi24 după ce subliniază mareaslăbiciune a dreptului în trecut, caracterul săuantidemocratic, susţine că în prezent, pe planulvalorilor dreptul se apropie de democraţie, iar Fr.Mitterand spunea că "drept, justiţie, democraţiesunt cuvinte care se confundă". Democraţia juridicănu ar mai fi deci o construcţie abstractă, eadevenind un instrument practic în mâna societăţiiprin consacrarea, în special, a largului acces laJustiţie.

Ascendentul mass-mediei a măritconsiderabil relaţia noastră cu lumea, a micşoratPământul făcându-l "sat planetar", dar impactulvitezei de comunicare măreşte periculos registrulemoţiilor şi de multe ori descurajează reflecţia.25

Mai mult, există şi pericolul dezinformării izvorâtdin capacitatea informaţiei de a cristaliza opinii,

22 Olivier Mongin. L’après 1989, les nouveauxlanguages du politique, Paris, Hachette, 1998, p. 16623 Alain Etchégoyer, La valse des éthiques, Paris, Ed.Fr. Bourin, 1999, p. 2024 Laurent Cohen-Tanugi, La métamorphose de ladémocratie, Paris, Odile Jacob, 1989, p.16425 Vladimir Volkoff, Petite Histoire de ladésinformation, Ed. Kocher, 1999, p. 255



ceea ce creează premisa unei "sclavii intelectualeconsimţite".

Teoria ce ridică acţiunea comunicării lanivel de paradigmă a dreptului democratic a fostcriticată26 în principal pe considerentul căautonomia dreptului nu se poate sprijini pe oteorie socială - exterioară dreptului. Ar însemna,spun criticii, să admitem că fundamentareademocratică a normelor juridice să fie scoasă dinteoria dreptului, în afara lui. S-a arătat că dreptul nua fost niciodată închis în sfera conştiinţelorindividuale, ci în toate sectoarele societăţii.Legitimitatea legislativă rezultă, desigur, dinprocesul comunicărilor întrucât numai "un orizontde valori" face posibilă ideea de drept, dar aceastanu poate fi decât "vestibulul parlamentului" princare trec impulsurile venite de la periferia spaţiuluipolitic. Exprimând părerea că Parlamentul britanica fost o instituţie cameleon care a reprezentatsuccesiv: puterea regală, cea a Revoluţiei puritane,puterea baronială a claselor financiare şi aimperiului sau "civil service", Andrew Marr27

constată că statele numai gradual dobândescabilitatea de a dezvolta şi decide o problemăpolitică.

Marea majoritate a societăţilor actuale îşifixează ca obiectiv să transforme în legislaţiedorinţele opiniei publice. Cât este de întemeiatăopinia că adevărata democraţie se sudează caurmare a meselor rotunde, locul preferat pentrudiscuţii ori presiuni, rămâne de verificat.Neexistând reţete de democraţie ideală şi fiindtributară unor adaptări la situaţii conjuncturaledintre cele mai neaşteptate şi diverse, democraţiaactuală poate fi considerată ca "o democraţie deechilibru". De multe ori se dovedeşte că alegerileparlamentare transformă "hazardul în destin"28.

Chiar într-o societate cu o solidă culturălegală29 - însumând idei, valori, opinii cu privire lasistemul de legi - şi care apare ca o stare de spirit îninteracţiune cu evenimentele, se poate ajunge lapreferinţe diverse. Ceea ce pare adecvat la nivelcolectiv nu este forţamente şi la nivel individual, casă nu mai luăm în considerare efectul paradoxului,zis de Saint Petersburg, de inversiune a

26 Simone Goyard-Fabre, Qu'est-ce que la démocratie?La généalogie philosophique d'une grande aventurehumaine, Paris, 1999, p. 20827 Andrew Marr, Ruling Britannia the failure and thefuture of British democracy, London, Penguin Books,1996, p.10628 André Glucksmann, Cynisme et passion, Paris, B.Grasset, 1981, p. 2029 Tom Murphy, The oldest social-science, Oxford,Clarendon Press, 1997, p. 34

preferinţelor30 când, aberant în anumite situaţii,decizia luată este în contra preferinţelorsubiectului. Câtă dreptate avea filosoful grecZenon când atrăgea atenţia asupra faptului că atuncicând cineva nu îndrăzneşte să spună adevărul vasfârşi prin a nu gândi ceea ce spune.

Dacă la toate acestea mai adăugăm şi faptulverificat uneori, al incapacităţii cetăţeanului de a-şida seama cât este de manipulat - situaţie întrucâtvaasemănătoare cu tulburarea psihică "anosognozia"31

(incapacitatea pacientului de a conştientiza că estebolnav) există pericolul ca într-o societate în care segândeşte tot mai puţin, prin menţinerea uneiactivităţi mentale generale la un nivel scăzut,fiecare să servească prostia comună cultivând-o pea sa proprie32.

Suntem martorii unei adevărate rebeliuniîmpotriva legii, a monstruoasei proliferări, de multeori contradictorie şi obscură ce degradeazăcertitudinea juridică sfârşind prin a deveni, uneori,un obstacol în atingerea scopului însuşi pentru careau fost emise. Totuşi, fără a subestima carenţeledezvăluite, societatea actuală, mult mai complexădecât în trecut, creează noi raporturi între oameni,generează forme licite sau ilicite de confruntare,conflict şi violenţă care în mod necesar trebuiereglementate. Numai în acest fel se poate asiguraprotejarea celor slabi, aşa cum a procedat plebeadin Roma antică obţinând cele 12 table care audevenit fundamentul dreptului scris.

Într-adevăr, aşa cum arată Claudio Magris33

principiile care inspiră etica şi dreptul - demnitateaegală şi protecţia contra violenţei - nu se schimbă odată cu epocile. Dacă agresiunile se înmulţesc legeatrebuie să-şi adapteze normele pentru a stopa noileforme, unele sofisticate, de încălcări ale ordiniisociale. Oricât de antipatică şi prozaică ar fi legeaîn raport cu morala, pe plan politic moralitateapură, chiar nobilă, deconectată de lege, poatedeveni violentă, justiţiară. Desigur legitimitateamorală încălzeşte inima mai mult decât legislaţiarece, dar democraţia se fundamentează tocmai peaceastă valoare rece care este legalitatea. Dreptulnu poate fi inocent34 când uită de morală întrucâtpoate îndolia, uneori moralitatea noastră.

Trăim o epocă în care în lupta pentrudrepturile omului şi libertăţile publice -

30 Alban Bouvier, Philosophie des sciences sociales,Paris, PUF, 1999, p. 12731 Antonio R. Damasio, L'erreur de Descartes. La raisondes émotions, Paris, Ed. Odile Jacob, 1995, p. 9332 André Glucksmann, La bêtise, Paris, 198533 Claudio Magris, Utopie et désenchantement, Paris,Gallimard, p. 34134 Alain Etchegoyen, La valse des éthiques, Paris, EdFrancois Bourin, 1991, p. 52



omniprezentă atât pe tărâm individual, cât şicolectiv - toate ramurile de drept35, ca traducerejuridică a unor concepţii ideale, sunt supusediscuţiei. Această stare ar trebui să ne reaminteascădefiniţia "artistică" a dreptului de ars boni et aequişi de ars stabilis et securi de reală operă de artă şinu de simplă tehnică, înfăptuită însă de autenticicreatori de ordine şi justiţie. Criza de răspunderecare afectează justiţia accentuează criza dreptuluiori de câte ori din activitatea ei se degajă o impresiede arbitrar în soluţiile contradictorii întemeiate pe"adevăruri de conjunctură" stabilite sub presiuneaunor ideologii dominante. Sistemul corupţiei estedeosebit de pervers în Franţa, spune politologulYves Mény, evident nu numai acolo, întrucât pe deo parte se folosesc căi şi mijloace legale, iar pe dealtă parte riposta judecătorilor este simetric inversă,prin violarea procedurilor la adăpostul faţadei delegalitate. Adevărata justiţie se poate înfăptuinumai atunci când statul - judecător şi parte - estemai mult judecător decât parte. Prin manipulareadreptului - perversiunea legii - când dreptul estedesfiinţat prin drept - în culturi care nu îi rezervălocul pe care îl merită în spaţiul politic se poateajunge cu uşurinţă la o "etică selectivă"36 care săjustifice aplicări discriminatorii. Dreptul devinemascaradă când se aplică selectiv şi naşte periculosde îngrijorător, de prea multe ori, un sentiment devinovăţie în conştiinţa celor care se maicramponează să rămână cinstiţi, respectuoşi faţă delege, iar statul în care libertatea nu mai esteprotejată de lege, nu este numai vicios, dar nu maieste stat (Cicero).

O atenţie deosebită se acordă roluluidreptului faţă de mutaţiile familiei contemporane.Considerată ca o verigă indispensabilă coeziuniisociale, mediul în care se manifestă solidaritatea, seînvaţă respectul faţă de sine şi de celălalt şi sedobândeşte setea de cunoaştere, familia evoluează,se schimbă. De două secole de când individul sedetaşează tot mai accentuat de grup, dezbatereaasupra instituţiei căsătoriei este marcată de opoziţiadintre familişti şi individualişti.

Statistici recente scot în evidenţă scădereaaccentuată a numărului de căsătorii, creştereanatalităţii din afara căsătoriei (în Franţa o treimedintre copii sunt născuţi în afara căsătoriei),scăderea fecundităţii, precaritatea căsătoriilor şiconcubinajelor, semne că familia se schimbă,devine mai complexă şi mai fragilă. S-a tras

35 Jean Morange, Droits de l'homme et libertéspolitiques, Paris, PUF, 2000, p. 44036 Sophie Bessis, L 'Occident et les autres, Paris, Ladécouverte, 2001, p. 314

concluzia37 că asistăm la un reflux al familiei înprofitul individului, în condiţiile în care întrebărbaţi şi femei cucerirea egalităţii în drept seconjugă cu menţinerea unor evidente inegalităţi înfapt. Familia nu a devenit încă o micădemocraţie. Rolul dreptului este de a evolua şi el odată cu transformările recente, prin reforme, caresă ofere o perspectivă de coerenţă şi mai ales deprotecţie, atât familiilor legitime, cât şi celornaturale. Scăderea numărului proporţional decăsătorii nu înseamnă un refuz de angajament întrepărţi, ci o nouă instituţie matrimonială într-osocietate care recunoaşte individului libertatea de acrea legătura unui cuplu, concubinaj, care estefragilizat de lipsa efectelor dreptului. De asemeneacreşterea natalităţii în afara căsătoriei nu mai poatefi privită ca o fractură socială între familiilelegitime şi cele naturale, ci să se ajungă la ocompletă asimilare între copiii legitimi şi ceinaturali.

Adaptarea dreptului realităţilor actuale,extinderea noţiunii de cuplu - recunoscut iniţialdoar prin Codul civil şi instituit prin căsătorie - şicu relaţiile de concubinaj care învederează ocomunitate de viaţă, merită a fi considerată ca atare.Coabitarea (se evită termenul de concubinaj) numai poate fi privită simplist ca uniune de fapt,dispreţuit, deoarece de multe ori durata vieţii încomun îi oferă dimensiunea unui pact social,punând problema unui statut adecvat. Pentruasigurarea unei egalităţi totale între copii ai cărorpărinţi sunt sau nu căsătoriţi - copiii rămânând înpoziţie centrală, iar filiaţia, vectorul unităţii - sepropun modificări semnificative în legislaţie învederea unei mai bune protecţii, atât în ce priveşteautoritatea părintească, cât şi egalitatea succesorală.

“Criza dreptului" mai este accentuată şi dininfluenţa considerabilă a mondializării, proces ceimpune multă prudenţă din cauza ineditului său înpractică, care în contextul abolirii distanţelor şi aneglijării frontierelor tinde spre o lume "postsuverană" sau cel puţin una cu suveranităţirestrânse.

Ordinea juridică tradiţională se baza peprincipiul ierarhiei, de la norme inferioare la celesuperioare toate subsumate normei fundamentalecare reprezintă unitatea sistemului. Numai douăconcepţii dominau interpretarea raporturilor dintredreptul intern şi dreptul internaţional. Una monistă,în care ordinei juridice totul îi era subordonat şi unadualistă, potrivit căreia ordinile juridice naţionaleerau tot atâtea "piramide" separate şi independente.

37 Irène Théry, Couple, filiation et parenté aujourd’hui.Le droit face aux mutations de la famille et de la vieprivée, Paris, Ed. O. Jacob, 1998, p. 67



Consolidarea unui de-acum veritabil "dreptal mondializării" cu vocaţie economică este mairapidă decât "mondializarea dreptului" care arpermite apropierea ordinii juridice naţionale subinfluenţa tot mai accentuată a drepturilor omului.Acest ritm mai lent se explică prin faptul cădrepturile naţionale "rezistă" unificării, acceptândnumai o "armonizare" a dreptului, în sensulpăstrării unei marje naţionale, o supravieţuire adreptului intern preexistent, ca expresie a dreptuluistatului la diferenţă, acceptând normele ce i se parcompatibile. Unificarea, aşadar, ar impune oobligaţie de conformitate pe când armonizareanumai aceea de compatibilitate ceea ce, totuşiimplică o schimbare de logică, statul pierzândgradual controlul asupra regulei de dreptneadaptabile relaţiilor transnaţionale.

Şi poate nimic nu este mai revelator dupăinternaţionalizarea dreptului penal decât jurisdicţiainternaţională şi mondializarea judecătorilor.Astfel, cetăţeanul nemulţumit de soluţiileinstanţelor naţionale descoperă o nouă cale dereformare a hotărârilor judecătoreşti din spaţiul săunaţional la o instituţie internaţională abilitată, darmai ales colaborarea pe cale juridică în luptaîmpotriva oricăror fapte prejudiciabile, devenitefoarte redutabile tocmai prin internaţionalizareaschimburilor umane şi comerciale.

5. Aportul intelectualilor "angajaţi"

Numeroase şi variate idei politice au fostvehiculate şi în literatură sub forma unor criticiasupra realităţilor politice. Aceste arme critice s-audovedit, atunci când au putut fi folosite, superioarecriticii "prin arme". Prin demonstrarea căinteligenţa politică nu este întotdeauna corolarulcelor mai înalte capacităţi intelectuale au impusnecesitatea dotării societăţii cu o mai solidă armurăintelectuală, spirituală şi politică. Lupta politicăapare astfel, uneori, urmare a unei lupte libere prinalte mijloace, când scriitorul dispare în umbraomului politic.

După cum este bine cunoscut, cultura, îngeneral până la Renaştere, a fost apanajul clericilorcare lucrau izolaţi şi anonimi. Revoluţia intelectualăprodusă de umanism a fost însă opera laicilor.Aceştia au pus bazele principiilor ştiinţelormoderne şi prin numeroasele descoperiri ştiinţificeau stârnit interesul puterii politice, erudiţiadovedindu-se a fi o şansă de bogăţie şi glorie pecare statul încearcă să o treacă în proprietateasa. Astfel, în Franţa, actul de naştere alintelectualilor este crearea academiilor (1634,1663, 1666) care până la mijlocul sec. XVIII nufăceau distincţia între omul de ştiinţă şi omul de

litere. "Prinţul nu cunoaşte forţa sa" dacă nucunoaşte pe oamenii mari pe care providenţa i-anăscut în timpul său pentru a-l seconda, spuneaBossuet38, însuşi glorificatorul puterii absolute.Mari maeştrii ai limbajului, intelectualii auconstituit, treptat, conştiinţe prezente cu puterniceinfluenţe în viaţa politică şi socială.

Prin stimularea materială a "oamenilor delitere", în general pentru a instrui şi inventa înprofitul statului, monarhia absolută a pus bazeleunei "Republici a inteligenţei" pe care nimeni nubănuia atunci că, mai târziu va deveni un fermentde opoziţie. La început, Academia era animată deun ideal de muncă colectiv şi anonim dar, ulterior,membrii academiilor încetează de a fi subiecţianonimi ai cunoaşterii şi devin autori "autorizaţi"prin faptul apartenenţei la aristocraţia academiilor.Spre deosebire de statul suveran aceste "republiciale ştiinţei" ignoră frontiere naţionale saudeosebirile sociale necunoscând altă ierarhie decâtpe cea a talentului şi meritului. Academiile devinrapid terenul de realizare a ambiţiilor intelectuale, arivalităţilor acerbe, şi în lupta pasiunilor îşi face loco nouă putere cea a "opiniei publice". Opiniapublică - rezultat a democratizării culturii - aîmpiedicat ca o comunitate ştiinţifică să funcţionezeca o sectă, ceea ce evident a complicat, de multeori, jocul intelectualilor prea ambiţioşi. Totuşi,convinşi că încarnează progresul gândirii,intelectualii încearcă să ralieze opinia publică lapunctele lor de vedere dobândind o putere caresubzistă până în prezent.

De atunci, puterea intelectuală s-a împărţitîn două; pe de o parte Academia - ca pol de atracţiepentru profesioniştii gândirii, iar pe de altă parte ceidin afara ei care dovedesc că producţia intelectualăse poate realiza şi în afara Academiei, ajungându-sechiar la contestarea justeţei unor alegeri, ca deexemplu cazul lui Tristan Bernard care spunea căpreferă să facă parte dintre scriitorii care se întreabăde ce nu sunt în Academie, decât dintre aceia carese întreabă de ce sunt acolo. Numai că enunţarea,de exemplu, a unei teorii politice noi care sedesparte de monarhie ca "L'esprit des lois" a luiMontesquieu din 1748 - apărut fără autor şicirculând în manuscris încă din 1745, elogiul unuiguvern moderat şi separarea puterilor sub Ludovical XVI-lea, ca şi toleranţa religioasă şi libertatea dea gândi în timpul când Sorbona făcea legea, era oprovocare pe care Montesquieu nu va întârzia să-ivadă urmările39.

38 Jean Mayer, Bossuet, Paris, Plon, 1993, p. 19639 Elisabeth Badinter, Les passions intellectuelles,Paris, I. Fayard, 1999, p. 338



Incompatibilitatea dintre ştiinţă şi politică afost invocată de marele chimist Lavoisier înscrisoarea adresată lui Ludovic al XIV-lea, în179140, prin care refuza propunerea monarhului dea fi numit ministru de finanţe. "Nu sunt nici iacobinşi nici religios. Nu fac parte din nici o societate, dinnici un club. Obişnuit să cântăresc cu greutateaconştiinţei şi raţiunii mele, n-aş putea consimţisă-mi aliniez opiniile nici unui pact." Lavoisier vaînţelege - după 3 ani - că dinamica terorii nucunoaşte o "balanţă" similară între ştiinţă şi putere.Egalitarismul iacobin, ca şi totalitarismul,transforma în suspect orice individ care excela prinpregătire ştiinţifică inaccesibilă profanului.

Dacă este sau nu o legendă că la opresupusă cerere de amânare a execuţiei i s-ar firăspuns că "Republica nu are nevoie de savanţi",lichidarea lui Lavoisier alături de alţi academicieni(Bailly, La Rochefoucould, Malesherbes,Condorcet) reprezintă un episod care se adaugăaltora în istorie în care savantul este victima puterii,în care raţiunea se înclină în faţa forţei (ex.Arhimede, Galileo Galilei).

După politizarea fanatică a artei şi culturii -urmare Revoluţiei franceze care a compromis visulautonomiei şi creării unei "justiţii literare" eliberatăde poziţiile politice partizane - după 1848 apartendinţe de alianţă între politică şi literatură, înscopul binelui umanităţii, în special din cauzaextinderii politicului în domeniul social. Erauconsecinţele logice a deosebirii faţă de epocapreindustrială în care arta scrisului era socotită ovocaţie, iar politica un destin şi nu o carieră şiînceputul erei industriale în care scriitorul se afirmăca un "lucrător literar". Organizarea inteligenţeieste pusă în discuţie. Poziţia intelectualului înraport cu statul se nuanţează în condiţiile în care seajunge la concluzia că, pe de o parte, literatura estedeterminată de epocă, care la rândul ei este puternicinfluenţată de nivelul ei, iar pe de altă parte căpoliticul este ceva mai mult decât rezolvarea unorafaceri curente şi apărarea partizană a unor grupuride interese. S-a ajuns până acolo încât s-a afirmatcă literatura şi arta ar exprima o "justiţiesuperioară", aptă să corijeze "dreptul", de undecerinţa de a juca un rol preponderent. Din păcate,idealurile intelectualilor au fost puse la greaîncercare în special în secolul XX când, unii dintreei, au participat la susţinerea unor utopii, înşelaţi şiparteneri de drum ai unor actori pe care aveau

40 Bernadette Bensaude-Vincent, Lavoisier,Paris,Flammarion, 1993, p. 227

impresia că îi îndrumă, dar în realitate nu au fostdecât "valeţii răului"41.

Intelectualii, fără îndoială, nu au determinatcursul istoriei şi rareori au fost inspiratori, astfelîncât evocarea lor în valoroase lucrări de sinteză nuurmăreşte plasarea oamenilor de ştiinţă şi creaţie încontextul democraţiei, ci în scopul evaluării roluluilor politic eventual, ponderea sistemelor de gândireîn cadrul dezbaterilor problemelor acute alesocietăţii. Încă în sec. XIX opinia dominantă înFranţa - aşa cum apărea de altfel şi din dicţionarulLarousse, problemele sociale erau definite ca fiind"acelea care se referă la dezvoltarea intelectuală,morală şi materială a maselor populare, în afară deviaţa politică42. Ulterior, socialul va deveni directpolitic, ca mai recent să se dilate în detrimentulpoliticului.

În orice sistem politic, în special în celdemocratic, omul politic este conştient că ştiinţaeste un factor determinant de progres, activitateapolitică fiind indiscutabil influenţată de cuceririleştiinţifice. De aici şi relaţia dintre comunitateaştiinţifică şi lumea politică în cadrul căreia sedegajă rolul savantului "farul care lumineazădeparte" ca simbol al progresului.

Cunoştinţele, tehnologiile sunt spaţii deobiectivitate exterioare conflictelor, prejudecăţilorşi, evident, ideologiilor. Ele nu au nimic rău în ele,dar percepţia şi utilizarea lor poate prezentanumeroase riscuri. Necesitatea unei implicări maiaccentuate a savantului în politică ţine seama depoziţia sa specifică de expert, consilier, de lipsa deresponsabilitate politică, cât şi de poziţia omuluipolitic, ignorant în domeniile omului de ştiinţă, darresponsabil. Problema s-a pus de a se găsi caleainserării savantului în procesul democratic alresponsabilităţii, în relaţia a două logici a ştiinţeişi a politicului.

Pe de o parte, savantul, pasionat, animat dedubii şi incertitudini investighează lumea"posibilului" şi se exprimă prin creativitate princăutarea şi găsirea unor soluţii ignorând de multeori aspectul etic al cercetării sale (de exemplu îndomeniile militare, în biologie etc). Inginerul,folosindu-şi abilitatea contribuie la accesareaposibilului (prin tehnologie) iar industriaşul şicomerciantul fac posibilul să devină real. Pe de altăparte, omul politic este un om de acţiune caretrebuie să aibă o capacitate de reacţie rapidă. El nueste înzestrat cu posibilitatea de a putea facediferenţa între posibil şi real de unde şi rezultă

41 Wolf Lepenies, Sainte-Beuve - Au seuil de lamodernité, Paris, Ed. Gallimard, 2002, p. 46342 Marc Sadoun, La démocratie en France, vol. 2, Paris,Gallimard, 2000, p. 315



ambiguitatea relaţiilor dintre oameni de ştiinţă şipoliticieni. Omul politic face tot mai mult apel lasavant (experţi) fie pentru a obţine un aviz autorizatpentru o anumită decizie, fie chiar de a-i servi caalibi, în orice caz interesul lui cantonându-se latehnică şi nu la ştiinţă.

Bertrand Russel făcea distincţia întreabilităţile celor "două specii" de specialişti politiciîntr-o democraţie: politicianul şi expertul.Abilitatea politicianului ar consta în a presupuneceea ce ar putea convinge pe oameni că le va fiavantajos, iar cea a expertului să calculeze ceea cear fi realmente avantajos dacă oamenii ar ficonvinşi de această perspectivă. Expertul ocupă opoziţie intermediară între omul de ştiinţă şi omulpolitic. El se exprimă în limitele stricte aledomeniului său de competenţă, dialogând,discutând, ajungând la un acord sau defininddezacordurile. Rolul expertului a crescut încondiţiile creşterii opiniei că trăim într-o epocă asfârşitului de certitudini, dar în acelaşi timp estereceptat şi ca un simptom neliniştitor alincertitudinii celor care sunt în poziţia de a luadecizii. Nici savant, nici om politic, expertul, maiales în procesul mondializării, pare să obţinăputerea, substituindu-se vechilor elite politice43.

În legătură cu opţiunile tehnice şi deciziilepolitice s-a scos în evidenţă că dobândireacunoştinţelor ştiinţifice nu are legătură cudemocraţia, această logică bazându-se pe faptul căadevărul nu este rezultatul unei alegeri, întrucâtindividul poate să aibă dreptate singur, faţă de toţiceilalţi. Dezbaterea asupra unei invenţii sau progresştiinţific este inaccesibilă nu numai marelui public,dar de multe ori specialiştilor în disciplineleapropiate şi nu sunt speranţe ca această înţelegeresă se rezolve prin acumularea rapidă de cunoştinţe acetăţenilor, atât de diversificaţi. Punerea în practică,însă, a tehnicii de către societate este dependentăde o "alegere democratică". În consecinţă, deşiomul de ştiinţă nu pare a fi preocupat de politică,iar omul politic de bazele teoretice aledescoperirilor ştiinţifice, totuşi, ambele personajesunt implicate în exercitarea puterii. Savantul esteinteresat de politică în măsura în care obţinemijloace financiare, iar omul politic caută valoareaeconomică a activităţilor ştiinţifice care desluşeştemisterele naturii. Conştient de precaritateaprevederii viitorului într-o lume a probabilităţilor, ahazardului, statul "savant" este constrâns să fie încontact cât mai strâns cu ştiinţa, care îl poate ajutasă-şi mărească capacităţile de anticipare în acţiunilepolitice care angajează viitorul colectivităţii, viitor

43 Pierre-André Taguieff, L’effacement de l’avenir,Paris, Galillée, 2000, p. 412

mult mai puţin accesibil decât prezentul, el însuşidificil a fi cunoscut.

În general, puterea politică în ce priveştenoile descoperiri ştiinţifice determină, prin mijloacespecifice, dimensiunea efortului pe care societateaîşi permite să îl depună în munca de cercetare, prinasigurarea unei organizări adecvate dar fără să-şiexercite puterea asupra orientărilor ştiinţifice. Deaici, însă nu trebuie înţeles că savantul ar fibeneficiarul unor privilegii, pe care alţii nu le au,activitatea sa urmând să se desfăşoare la nivelulcelorlalţi, cunoscând măsura limitelor cunoştinţelorsale44.

Nu de puţine ori intelectualul a fost privitca un periculos apostol al inteligenţei ceea ce ainspirat trasarea unor limite exerciţiului gândirii.

Savantul poate apărea în ipostaza de om alrăzboiului sau om al păcii, ca inventator de armesau mediator militant pentru pace, incarnând douăroluri, două viziuni ale eticii ştiinţifice, ambivalenţăjustificată prin dubla loialitate. Fără îndoială căexistă pericolul, sesizat de un fost preşedinte alS. U. A., ca politica să devină prea dependentă deelita ştiinţifică a complexului militaro-industrial, încazul în care savantul nu rămâne o figură a culturiicare face ştiinţă, fără să o gândească ca oproblemă de umanitate. René Cassin45 spune ritoscă dreptul de informare, libertatea de exprimare aopiniilor nu sunt acelaşi lucru cu libertatea deacţiune, aceasta comportând o “răspunderecorelativă” în faţa pericolelor pe care le presupune.

În cele două lucrări impresionante prindocumentare, analiză critică şi stil, MichelWinock46 întocmeşte o sinteză selectivă a gândiriipolitice a intelectualilor francezi din ultimele douăsecole, atât de trepidante, contradictorii şiînsângerate, din conţinutul cărora se degajă nunumai implicarea intelectualilor în viaţa politică atimpului lor, dar şi nivelul ridicat de înţelegere afenomenelor sociale şi politice din acea perioadă,ce face ca operele lor să reprezinte o moştenireinalienabilă.

Deşi vreme îndelungată puterea intelectualăa fost o forţă anonimă exercitată prin educaţie şirenume, invocarea valorilor universale înscrise înDeclaraţia drepturilor omului în operele lor, i-atransformat în autentice şi reale voci ale libertăţii.Nu contează suveranul, nu contează regimul,libertatea trebuie apărată, scria Benjamin 44 Coloque de la Villette - Le savant et le politiqueaujourd'hui, un débat sur la responsabilité et la décision,Paris, Albin Michel, 199645 Jean-Jacques Salomon, Le scientifique et le guerrier,Ed. Belin, 2001, p. 12746 Michel Winock, Le siècle des intellectuels, Paris,Seuil, 1997 şi Les voix de la liberté, Paris, Seuil, 2001



Constant în lucrarea sa privind principiile depolitică aplicabile tuturor guvernelor reprezentative- o biblie contra arbitrarului puterii.

Marele Larousse universal din 1876 a fostapreciat de Victor Hugo nu numai ca un evenimentde istorie culturală ci şi o armă politică, ce acontribuit la formarea culturii republicane într-unmoment în care democraţia nu era liberală, iarliberalismul nu era democraţie, forţele elitiste fiindpreocupate de libertatea lor de gândire şi de acţiune,nesuportând nici o supraveghere.

De la Chateaubriand la Victor Hugo, laOrwell, şi până în prezent la Soljeniţîn, Havel şimulţi alţi oameni de litere au fost şi ei pradădeosebirilor ideologice, dar cei mai mulţi au fostcampionii libertăţii. Luările de poziţie alescriitorilor nu se pot subsuma total logicii politice47,logica literară presupunând opţiuni fărăconstrângere. Paradoxal acest spirit liber al omuluide litere sublinia André Gide a atins cele mai înaltevirtuţi tocmai în epocile neliberale. "Niciodată nuam fost mai liber decât sub ocupaţia germană" (J. P.Sartre). "Fără poezie nu există democraţie" spunepoetul Yves Bonnefoy, creaţia poetică fiind unferment al spiritului democratic. Ea trezeştesperanţa că o raţiune care îmbină filosofia cu artapoetică ar mări şansele eliminării disensiunilorîntreţinute de ideologii adverse.

Au fost şi talente care şi-au exprimatnostalgia societăţilor autoritare, văditnedemocratice. Întocmai ca politicieniiprofesionişti, unii au suferit metamorfoze profunde,dar sincere, alţii, ale căror erori şi sofisme au atinsproporţii antice, mai oportunişti, au elogiat ceea ceau detestat, şi au detestat ceea ce au elogiat.Angajamentul unor intelectuali nu a fostîntotdeauna dezintersat, "De qui je mange le pain jechante la chanson", fiind adesea punctul unorpluralităţi de cauze unde coexită sublimul şivanitatea, curajul şi aviditatea, nevoia imperioasăde a crede în progres dar şi în voinţa de putere. S-ascos în evidenţă paradoxul conducătoruluiincoruptibil (F. Guizot) ce guverna, însă, princorupţie ca şi poziţia de "om de rezervă"(Lamartine) care declara că nu voia să fieconsiderat nici de "dreapta, nici de stânga" ci de"plafon". Tocmai diversitatea de opinii confruntateîn ultimele două secole face "măreţia literaturiiangajate" pentru triumful unei democraţii ce nu segăseşte în faza de concluzii, ci numai de prefaţă.

Democraţia, prin cultul respectării dreptuluituturor la exprimare, are ca rezultat şi faptul căuneori multiplică, în proporţie îngrijorătoare, şi

47 Gisèle Sapiro, La guerre des écrivains, Paris, Fayard,1999, p. 165

pseudo-literaţi. Apărarea unei literaturi care săproiecteze în mintea oamenilor imagini de susţinerea energiilor trebuie să creeze scriitorilorresponsabilităţi crescute, întrucât numai în acest fel- ca act de comunicare - literatura poate fi acceptatăca o datorie politică, cu respectarea unei moralecăreia arta este necesar să fie subordonată.

Victor Hugo a fost imortalizat nu numaipentru recunoaşterea geniului său literar ci şi dinraţiuni politice, din sensul politic al operelor sale şiluptei constante pentru liberate. El a încarnatrefuzul despotismului, a apărat drepturile femeii, acerut abolirea sclaviei şi pedeapsa cu moartea, amilitat pentru libertatea presei, pentru învăţământulgratuit şi obligatoriu combinat cu votul universal.Atrăgea atenţia că "forţa" numită violenţă începe săfie judecată de o civilizaţie care întocmeşte mariledosare criminale ale cuceritorilor şi că nu serveştela nimic dacă te numeşti Cezar sau Napoleon pentrucă în ochii lui Dumnezeu nu se va schimbaniciodată imaginea criminalilor dacă în locul tichieide puşcăriaş li se pune pe cap o coroană deîmpărat48. Bogăţia nu o considera în sinecondamnabilă dar sublinia că din corelaţia ei cusărăcia rezultă că mizeria unora face bogăţiacelorlalţi "Eu sunt o conştiinţă", spunea V. Hugo în1880 rezumând viaţa şi opera sa. El voia să fieinfluenţa şi nu puterea, întrucât poetul are cafuncţie să amintească politicului "rigoareaprincipiilor şi măreţia idealului". A rămas un om aldatoriei, purtător de cuvânt al umanităţii. Înconsecinţă, dreptul se răstoarnă şi devine datoriedeoarece tot ceea ce măreşte libertatea măreşteşi responsabilitatea. Nu se socotea un om politic,pentru că era "un om liber", un om de principiuneinteresat de partide şi clanuri, care a militatpentru reforme sociale în romanele sale fiind atâtîmpotriva tiraniei "armei" cât şi a tiraniei "străzii".Ca suprem omagiu, Patria recunoscătoare marilorspirite, cei peste două milioane de oameni aucondus spre Panthéon la 30 mai 1885, prin faţaArcului de Triumf învelit în pânză neagră,rămăşiţele pământeşti ale "omului secolului"49.

Fiecare popor îşi are Panteonul său şireacţii specifice faţă de absurditatea istoriei cudecalajul ei endemic între realitatea dezamăgitoareşi idealul accesibil şi care ne obligă să suportăminsuportabilul. Unii dintre intelectualii care şi-auasumat responsabilitatea destinului colectiv auadoptat modalitatea reprezentării parabolice aviolenţei, injustiţiei, totalitarismului, alţii au făcut 48 Jean Francois Kahn, Victor Hugo, unrévolutionnaire, Paris, Fayard, 2001, p. 249 Henri Pena-Ruiz, Jean-Paul Scot, Un poète enpolitique: Les combats de Victor Hugo, Paris,Flammarion, 2002, p. 304, 422



din ironie o pedagogie a adevărului chiar o filosofie"de bufon", în opere subversive, prin care audenunţat un "humor de supravieţuire", grotesc sauabsurd, scandalul puterii impuse, a birocraţieiabsurde aşa cum a făcut-o creatorul bravului soldatSvejk când spunea că în această lume nu poţi să fiiliber decât dacă eşti idiot"50. Ca de altfel şi prinpiese care declanşează râsul, dar cum precizaEugen Ionesco, acest comic fiind intuiţia absurduluiproduce mai multă disperare decât tragicul.

Marile "voci", cel puţin în Franţa, asociate"accidentelor" istoriei (Sartre, Aragon, Malraux)s-au stins, iar urmaşii lor refuză o existenţă politică.Angajamentul politic bazat pe ideea că omul seconfundă cu acţiunea sa, punerea în discuţie araportului dificil al artistului cu timpul în caretrăieşte, a dispărut, iar această tăcere genereazăsentimentul de declin al modernităţii51.

Tipul intelectualului "angajat", aşa cum afost J. P. Sartre de exemplu, se definea prin statutulsău de reprezentant al universalului, un intelectualapărător al marilor cauze universale, un purtător demesaj. În afară de "intelectualul universal" semanifestă şi "intelectualul specific" care se angajaîn sectoare determinate pe probleme specifice.Intervenţiile acestora nu aveau nimic comun cu celeale experţilor, întrucât competenţa unor filozofi,după unele aprecieri, se vădeşte în aptitudinea lorde a pune în mod riguros probleme la care nimeninu este în măsură să răspundă, corelată cucapacitatea de a formula cu claritate problemeinsolubile. De aceea, Mohammed Arkoun considerăbenefică apariţia cercetătorilor gânditori, nicispecialişti fără inimă (experţi), nici filosofi degeneralităţi fără conţinut, care înzestraţi cu virtuţileumilinţei, ale generozităţii şi debarasaţi de iluziainfailibilităţii ar contura o "democraţietehnologică", situată la o egală distanţă faţă detirania incompetenţei şi tehnocraţia expertizei.

În epoca actuală, în special după 1980,intelectualul "angajat" se manifestă într-o lume încare lupta împotriva totalitarismului are alt sens,nemaiavând de înfruntat monştrii, el erijându-se înapărător al drepturilor omului şi al democraţiei.Imaginea societăţii nu mai este cum era.Intelectualul contemporan nu mai trăieşte încondiţiile intelectuale din timpul marilor cauze -fascismul, comunismul, dar este în schimbconfruntat cu perspectiva unei reamenajări a lumii,fără precedent - mondializarea. Se caută forme noide legături sociale într-un prezent care trebuie 50 Chantal Delsol, Michel Maslowski, JoannaNowicki, Mythes et symboles politiques en Europecentrale, Paris, PUF, 2002, p. 36651MarieClaire Bancquart, Pierre Cahné, Littératurefrançaise du X-e siècle, Paris, PUF, 1992, p. 238

înţeles, pentru un viitor în care să existe capacitateade civilizare, impusă de ideea că omul este de acumcapabil să realizeze ce este mai bun din uman "şichiar dincolo de uman"52, prin victoria asupraimperfecţiunii, ignoranţei şi precarităţii.

De la declaraţia de independenţă aspiritului, prin ruperea "alianţelor umilitoare" şi a"servituţilor ascunse", şi incitarea dreptului sacru algândirii, se constată azi o schimbare aangajamentului intelectualilor care se repliază totmai mult în "turnul de fildeş" al creaţiei pure sauapărători ai drepturilor omului care nu poate trăidecât într-un climat de justiţie. Cultura nu existăpentru a fi un amuzament. Ea oferă omului singurîn faţa destinului, al sensului vieţii, răspunsurimisterioase ale imortalităţii53. Culturii îi aparţine totceea ce nu mai este, dar a supravieţuit, ansambluloperelor ce au în comun faptul că au fost maiputernice decât moartea, aspirând la imortalitate.

Dar, etica individualistă de căutaredisperată a noului, aspiraţia către ceva mereu "maiinedit" epuizează în artă tocmai capacitatea deînnoire. Operele cele mai recente sunt descalificateîn numele a ceea ce va urma54. Perpetua fugăînainte a ajuns la stadiul că nu mai afirmă decât"noutatea", noutate care de multe ori nu reprezintăun progres. În privinţa scriitorului, a literaturii cauna dintre expresiile cele mai nobile ale spirituluiuman apreciat - ca oglinda vieţii, nu numai dinpunct de vedere literar ci în mod egal şi politic,după ce a atacat toate valorile tradiţionale alesocietăţii, pare că a ajuns la stadiul "morţiilimbajului", nemaiavând nimic ce spune. Suntpăreri care susţin că noua literatură exprimă unsimptom, o criză a unei civilizaţii care a ajuns lapunctul în care îşi neagă propriile valori.

Incontestabil romanul a pierdut mult dinfuncţia sa de a produce iluzii55 existând unparalelism între lipsa angajamentului politic,abţinerile electorilor, dezorientarea opiniei publiceşi stagnarea acestui gen de literatură. O literatură demulte ori redusă la anecdotă, superficială, marcatăde dragostea morbidă intimistă rămâne însăcontrastantă cu marile capodopere de exempluArhipelagul Goulag al lui Solgenitzen care,revigorând memoria unui popor, a reuşit sămodifice cursul istoriei. De aceea meritămenţionată iniţiativa Parlamentului internaţional al 52 Georges Balandier, Le Grand Système, Paris, Fayard,2001, p. 20953 Pierre Milza, Sources de la France de XXe siècle,Paris, Larousse, p. 55254 Charles Debbasch, Jean-Marie Pontier, La societéfrançaise, Paris, A. Colin, 2001, p. 84355 Daryush Shayegan, La lumière vient de l’Occident,Paris, p. 102



scriitorilor cu sediul în Franţa, din anul 2000, de aindica "oraşe refugiu" care să primească pescriitorii din orice ţară, cenzuraţi, în scopulstimulării reflecţiilor asupra democraţiei şi creaţiei.

Consideraţii critice s-au formulat şi asupra"angajării" şi responsabilităţii politice a artistului,cu privire la modul său propriu de reacţie în raportcu marile evenimente sociale şi politice, atât ladimensiunea istoriei cât şi în condiţiile modernităţii.Aceasta însă nu înseamnă că a muri pentru ideilesale, înseamnă că ele sunt bune.

Modernitatea în artă considerată azi a fi îndeclin - a evoluat alături de democraţie în sensulinvocării constante a valorii rezistenţei la opresiune,a eliberării spiritului de tiranie. Pictura, deexemplu, nu mai reprezintă doar câmpul privilegiatal perspectivei corpului uman, al cunoaşteriiintelectuale şi plăcerii simţurilor56 ("doctus" şi"delectus"). Operele de artă sunt mărturiiperemptorii ale unei civilizaţii care face din cultulartei, din ce în ce mai mult o religie a omului deazi. După ce scoate în evidenţă unele exagerări înartă, remarcă expresionismul lui Picasso din operaGuernica - mărturie a unei drame ce s-a gravat înamintirea colectivă mai mult decât a reuşit să o facămijloacele de informare sau istoricii - Jean Clain seîntreabă dacă artistul este un om care trebuie să-şiasume o responsabilitate. Ce justificare ar puteaavea o impunitate care să-l situeze pe artist laadăpostul criticii, să-l degajeze de obligaţia de "a fiutil". Se arată că în faţa evenimentelor istorice mulţiartişti de avangardă s-au modulat utopiilor politicede toate sensurile revendicând avantajul de a ficonsideraţi ca întruchipând nesupunerea faţă deputerea politică, acceptând totuşi de multe ori de afi subvenţionaţi de aceasta, subvenţionare de altfeldificil de obţinut întrucât este greu de imaginat castatul să subvenţioneze o artă de avangardă care arsubmina propriile sale valori.

Arta rămâne o expresie a personalităţii, darlimbajul ei nu trebuie să interzică orice posibilitate deadevăr, ci să creeze, prin reprezentare, posibilitateade a face deosebirea dintre eroare şi adevăr.

Integrarea politicii culturale în câmpul deacţiune al puterii publice nu a fost rezultanta unuiproces linear. Vreme îndelungată Arta şi Statul auapărut ca un cuplu antonim, două entităţi străineprin natura lor, cu membri care, prin esenţă, seopuneau. Orice apropiere de instituţiile publice erasuspectă deoarece arta nu putea înflori fără libertateindividuală. Paradoxal însă, tocmai denunţarea decătre artişti a amestecului politic în artă a oferitmotivarea de a face politică discutând despre artă.

56 Jean Clain, La responsabilité de l’artiste, Paris,Gallimard, 1997, p. 21

Orice artă este politică în sensul că operareflectă poziţia artistului faţă de o realitate socială,ca martor angajat în epoca pe care o trăieşte. Întrecut, uneori, era perceput ca un creator destructiv,un revoluţionar ocult, operele de artă considerate caavând un iz de magie. În prezent poate fi apreciat caun artist al comunicării, iar prin utilizarea noilorinstrumente de cunoaştere şi acţiune un adevărat"arhitect în informare" în tentativa de lărgire aorizontului percepţiilor şi sensibilităţilor noastre.Artistul aşadar este un emiţător de mesagii, iar artaeste o armă de luptă.

Respectul autonomiei spaţiului social alculturii a fost cum nu se poate mai elegant formulatde André Malraux57 prin afirmaţia că este singurulministru (al Afacerilor Culturale) din Consiliul deMiniştri care "ştie că nu cunoaşte ceea ce estecultura". Tocmai faptul de a şti că nu poţi pretindecă ai cunoştinţe în domeniul culturii apărea caoprimă competenţă cerută unui responsabil decultură în stat. Afirmarea autonomiei în producţiaculturală, soluţie ideală pentru o artă liberă într-unstat protector a permis democratizarea culturii,făcând-o accesibilă tuturor celor care doresc să ocultive.

Cultura rămâne cea mai bună cale spredemocraţie. Dezvoltarea universului cultural afacilitat avansarea pe calea raţiunii şi deci şi ademocraţiei. Accelerarea progresului ştiinţei şitehnicii a rupt însă legătura lor de cultura generală,a făcut ca omul politic să nu mai ia ca model peomul de cultură care echilibra cultura generală cuştiinţele prin sensul său critic ce îl ferea depasiunile colective. Evenimente dramatice audezvăluit că în anumite condiţii, faptul de a ficultivat nu constituie o garanţie reală contrabarbariei şi aceasta nu numai că ştiinţa şi tehnica numai sunt în serviciul culturii, ci din contră, uneori,ele sunt cele care o ameninţă.

Toţi acei care ajung la concluzia că oricecreaţie artistică reprezintă un dar pentru societateacontemporană şi un legat pentru generaţiile viitoareatrag atenţia asupra rolului statului în creaţia estetică,obligaţia lui de "debitor de frumos", iar în aceastăcalitate poate sensibiliza pe cetăţeni în aşa măsurăîncât să se poată insera în patrimoniul persoanei undrept al frumosului. Frumosul, ca factor dedezvoltare constituie un element de etică democraticăpentru că nu există fericire fără frumos, iar democraţiase deteriorează prin urâţenie58.

Va urma

57 Vincent Dubois, La politique culturelle, genèse d’unecategorie d’intervention publique, Paris, ed. Belin, 1888,p. 30058 Ali Sedjari, op. cit., p. 346


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

M E D A L I O N

Mircea Sever Ionescu Voicana - un specialist cu multiple valenţeintelectuale, pionier al informaticii juridice

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANUPreşedinte de Secţie ExpertConsiliul Legislativ Consiliul Legislativ

Pe parcursul timpului, în cele două ConsiliiLegislative, ce au funcţionat în perioadele 1926 -1948 şi 1971 - 1989, precum şi în actualul ConsiliuLegislativ, ce a reînnodat tradiţia cu începere din1996, şi-au desfăşurat activitatea jurişti cu omultiplă pregătire profesională. Între ei s-a numărat

şi Mircea SeverIonescu Voicana,ce a făcut parteatât din cel de aldoilea ConsiliuLegislativ, cât şidin prezentulConsiliu Legislativ,specialist în drept,politică economică,sociologie şiestetică, istorie,istoria culturii şi

muzicologie,precum şi în informatică juridică, un domeniude noutate în ştiinţele juridice.

Mircea Voicana, cum era bine cunoscut petărâm publicistic, fapt ce ne-a determinat să folosimaceastă formă a numelui şi în prezentul medalion, avăzut lumina zilei la 8 ianuarie 1922 la Călăraşi,tatăl, Theodor, funcţionar, şi mama, Hélène -Célestine, din familia de origine germană Schein,casnică, străduindu-se să-i dea o educaţie cât maiîngrijită şi completă. De altfel, M. Voicana, înpofida firii sale independente, a fost crescut înspiritul ordinii şi disciplinei, al răspunderii civice şiprofesionale.

I-au rămas neşterse în amintire faptele dearme ale tatălui din cel de al doilea război mondial,

pentru care acesta a fost decorat. Theodor IonescuVoicana, rănit în timpul războiului la un picior, adeţinut, la un moment dat, postul de prefect înCadrilater. În acele timpuri, M. Voicana a petrecuto parte din anii frumoşi ai adolescenţei la vilaVoicana, proprietatea familiei, situată pe B-dul IonMovilă, nr.39, în staţiunea Carmen-Sylva dinjudeţul Constanţa. Ca urmare a stabilirii familieisale, în 1925, în Bucureşti, M. Voicana şi-a făcutstudiile în Capitala ţării. A absolvit Liceul "Sf.Iosif", luându-şi bacalaureatul în iunie 1940, iar, înparalel, între 1936 - 1940, şi-a făcut studiilemuzicale la Conservatorul de Muzică, în particular.I-a impresionat pe profesori prin inteligenţa sadublată de tenacitate, prin dorinţa nestăvilită decunoaştere. Talentat şi în domeniul muzicii, MirceaVoicana şi-a întrecut ca interpret la pian, fratele,Dan Remus, şi sora, Mioara Alice, ce aveau, deasemenea, cultură muzicală. La Universitatea dinBucureşti a urmat cursurile Facultăţii de Drept,luându-şi licenţa în iulie 1944, şi cursurileFacultăţii de Litere şi Filosofie (secţia Istorie şiSociologie), luând licenţa cu Magna cum Laudaetot în iulie 1944. A trecut cu succes de examenele laDoctoratul politico - economic în iulie 1945, laDoctoratul juridic în iulie 1946 şi la Doctoratul înistorie şi sociologie în 1946 şi 1947. Între 1947 şi1948 a urmat Seminarul pedagogic universitar "TituMaiorescu", obţinând certificat-diplomă de profesorde drept, economie politică şi istorie. Stagiul militarl-a efectuat, în perioada 1944 - 1946, la Şcoala deofiţeri tehnici auto în rezervă (fiind asimilat inginertehnic militar), la absolvire devenind sublocotenent.Toate aceste realizări au fost posibile, în opiniafratelui său Dan Remus, datorită uşurinţei pe care a

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


dovedit-o M. Voicana în însuşirea materiilor, aconştiinciozităţii, a puterii sale mari de muncă, adiscernământului, a capacităţii de a face multelucruri într-un timp scurt. M. Voicana era înzestratatât cu forţă fizică, cât şi psihică şi s-a bucurat desprijinul familiei, fapt ce i-a permis să reuşească înprofesie. La rândul lor, Dan Remus şi sora MioaraAlice, căsătorită Eşanu, stabilită în prezent înGermania, au ajuns medici pricepuţi. În pofida firiisale explozive şi a faptului că încerca să se impună,fiind fratele mai mare, M. Voicana s-a arătatînţelegător şi săritor atât faţă de nevoile membrilorfamiliei, cât şi ale colegilor. Datorită felului săubătăios de a fi, nu renunţa niciodată la lupta pentruatingerea unui obiectiv când ştia că are dreptate.

Ca urmare a vitregiei timpurilor, dinperioada ce a urmat celui de al doilea războimondial, când în România s-a schimbat orânduireasocială şi s-a introdus dictatura proletariatului subpresiunea trupelor sovietice stabilite în ţară, MirceaVoicana, în pofida examenelor date cu succes, nu areuşit să obţină titlul de doctor, care ar fi fost, dealtfel, atât de binemeritat. Multe din lucrările pecare le-am realizat au rămas nepublicate prinadoptarea reformei învăţământului în 1948, îşiamintea Mircea Voicana. Acest eveniment cuurmări atât de neplăcute pentru mine s-a întâmplattocmai când urmam să susţin public tezele dedoctorat: "Dreptul de autor", "Ordinea juridică şiordinea economică", "Oluc-hac - Contribuţii laistoria impozitării fanariote", "Cercetări privindistoria regimului comunităţilor economiceromâneşti în Transilvania medievală şi ImperiulHabsburgic". Iar apoi am fost împiedicat să public,prin interdicţia de semnătură ce mi s-a aplicat în1958, monografia "Dreptul de autor" (1500 depagini), "Legislaţia dreptului de autor şi deeditură" (490 de pagini), "Mic tratat de editură"(780 de pagini ), volumele 5, 6, 7 ale seriei"Enesciana" etc., ceea ce s-a repercutat şi înnedobândirea recunoaşterii examenelor mele dedoctorat, la care s-a adăugat neavizarea mea decătre organele de partid pentru reînscrierea ladoctorat, în deceniile VII - VIII, precum şi pentrubursele Humboldt şi DAAD, pe care mi le-a oferitAmbasada Germaniei în 1974 şi 1976. În asemeneasituaţii, am făcut jurământ public că nu voi maiîncerca niciodată să obţin diploma de doctor,considerând-o un titlu inferior valorii activităţilorşi lucrărilor mele pe care le-am pregătit în modulcel mai serios, aducând contribuţii personaleesenţiale în domeniile respective, fără a putea evitasă fie puse sub obroc, titlu de doctor atribuindu-se,în schimb, cu uşurinţă de neiertat, atâtornechemaţi, pe simulacre de activitate de cercetare.

După ce a profesat ca avocat pledant,făcând parte între 1945 şi 1950 din BaroulBucureşti, M. Voicana a activat între 1950 - 1952,avându-se în vedere complexa sa pregătireprofesională datorată curiozităţii care-l împingea săabordeze noi frontiere ale cunoaşterii, în calitate deredactor-responsabil la Editura Ştiinţifică (secţiajuridică). De asemenea, a fost, între 1952 şi 1957,referent tehnic şi apoi şef al Serviciului deorganizarea editurilor la Direcţia generală aediturilor, presei şi difuzării cărţii (EPD) din cadrulMinisterului Culturii şi ulterior din cadrulMinisterului Învăţământului şi Culturii, dobândinddelegaţie de director al producţiei editoriale, fiindfăcut, totodată, responsabil cu disciplinacontractuală din minister şi secretar (coordonator)al Comisiei speciale de arbitraj al litigiilor de autor.Având aceste atribuţii, M. Voicana a elaborat şilegislaţia de drept de autor, de editare, de activitateartistică, cinematografică, de biblioteci şi decercetare etc. În perioada 1950 - 1957, a ţinutcursuri de drept civil şi procesual civil, de drept deautor şi de editare la şcolile organizate de Direcţiagenerală EPD şi de Ministerul Justiţiei.

În perioada 1947 - 1952 a fost căsătorit cuCorina Niculescu, cerecetător şi autor de cărţi îndomeniul artelor, specialistă în bizantologie,decedată la cutremurul din 4 martie 1977. FiicaAna-Maria Gabriela, născută la 22 septembrie1948, i-a fost încredinţată la desfacerea căsătoriei,de creşterea şi educaţia acesteia ocupându-se mamalui, Hélène. În urma studiilor efectuate, Ana-MariaGabriela a ajuns inginer chimist, în prezent fiindstabilită în străinătate.

În 1957 - 1958, M. Voicana a fost redactorşef şi director adjunct al Editurii Ştiinţifice, apoi în1958 a fost scurt timp încadrat la Editura Politică,iar din 1958 până în 1961 a lucrat în cadrulAcademiei Române, ca redactor şef adjunct alInstitutului Româno-Sovietic, unde a fost trimisspre "reabilitare", cum considera Mircea Voicana,ca urmare "a dosarului cosmopolit şi antisovietic pecare i l-au întocmit aşa-zişii prieteni". Din 1961până în 1965 a lucrat la Institutul de Istoria Artei alAcademiei, unde a fost încadrat ca documentaristştiinţific I, iar apoi ca cercetător ştiinţific principalşi şef al Secţiei de istoria muzicii al institutuluimenţionat. Mircea Voicana s-a format la şcoalaistoricului, filosofului şi sociologului artei şiculturii I. D. Ştefănescu (1886 - 1981), care acondus, ca, de altfel, şi istoricul, criticul şicolecţionarul de artă George Oprescu (1881 -1969), veritabile pepiniere de formare a unorvaloroşi cercetători pe tărâmul esteticii, teoriei şiistoriei artei. După moartea celebrului compozitorGeorge Enescu (1881 - 1955), M. Voicana a fost



implicat în tratativele duse cu văduva lui, MarucaCantacuzino, care s-au soldat cu obţinerea şiaducerea în România a vastului materialdocumentar rămas de pe urma maestrului,constituindu-se, conform dorinţei ambilor soţi,Muzeul "George Enescu". De asemenea, potrivitunor iniţiative susţinute de George Oprescu şicompozitorul şi dirijorul Mihail Jora (1891 - 1971),s-a trecut la organizarea festivalurilor periodicecare să poarte numele ilustrului muzician. MihailJora şi George Oprescu, care au pus problemapublicării unui volum reprezentativ pentru marcareaîmplinirii unui deceniu de la moartea lui GeorgeEnescu, i-au încredinţat lui M. Voicana tratativelecu Romeo Drăghici, directorul Muzeului "GeorgeEnescu", pentru a i se deschide accesul şi a puteatrece la studierea fondului documentar sosit în ţară.În baza acestor tratative, îşi aminteşte M. Voicanaîn articolul Omagiu şi închinare dedicat lui GeorgeOprescu, am organizat documentarea la MuzeulEnescu şi cu un colectiv restrâns (Fernanda Foni,Nicolae Missir, Elena Zottoviceanu şi subsemnatul)am reuşit să redactăm şi să publicăm, într-unrăstimp de şase luni, volumul cu caracterpredominant evocator şi documentar (antologie degânduri, cronologie, bibliografie, listă de operemuzicale şi studiu introductiv) "George Enescu",care a apărut chiar la comemorarea morţii sale şicare a fost premiat de Academia Română cupremiul "Ciprian Porumbescu". La cerereainsistentă a profesorului Oprescu, am preluatconducerea secţiei de istoria muzicii, continuândcercetarea enesciană şi cu aportul unor excelenţicolaboratori externi (Myriam Marbé, ŞtefanNiculescu şi Adrian Raţiu), pentru a realiza înurmătorii cinci ani, pe temeiul punctajului stabilitde mine în calitate de coordonator şi coautor,redactarea alături de Clemansa Firca, AlfredHoffman şi Elena Zottoviceanu, a masiveimonografii "George Enescu" (1298 de pagini, îndouă volume), apărută în 1971 şi distinsă cupremiul Academiei Franceze de Arte în anulurmător, precum şi ulterior cu premiul UniuniiCompozitorilor. Succesul înregistrat pe plannaţional şi internaţional de acest eveniment a datposibilitatea dezvoltării cercetărilor următoareîntreprinse în Institut şi în afara lui, de membriiInstitutului şi de alţi muzicologi, organizării desesiuni speciale cu acest profil, inaugurării uneiserii de volume în limbi străine pentrupopularizarea şi difuzarea operei culturale a luiEnescu, serie intitulată "Enesciana". În perioada încare a fost încadrat la Institutul de Istoria Artei, M.Voicana, având sprijinul permanent al lui GeorgeOprescu şi al adjunctului său, Mircea Popescu, aefectuat demersuri susţinute pentru completarea

profilului de cercetare a Institutului în direcţiavalorificării înaintaşilor muzicii româneşti,evidenţiind fundamentele bizantine ale perioadei încare aceştia au activat, şi, pe de altă parte, îndirecţia studierii muzicienilor din timpul lui GeorgeEnescu şi ai celor care i-au urmat, până lacontemporaneitatea noastră imediată.

Până la Revoluţia din decembrie 1989, M.Voicana a fost preşedinte al Centrului de Studii"George Enescu", transformat în 1990 în Comisiade muzicologie "George Enescu" a AcademieiRomâne. Tot din 1990, M. Voicana a fostiniţiatorul, organizatorul şi preşedintele AsociaţieiMuzicale Române "George Enescu" (AMURGE).A deţinut şi funcţia de preşedinte al Comisiei demuzicologie a Academiei. Între 1990 şi 1993 a fostmembru al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi alComisiei Patrimoniului Cultural Naţional.

După o perioadă de colaborare de un an laConsiliul de Stat (1963 - 1964), M. Voicana a fostangajat, în perioada 1965 - 1972, în aparatul acesteiinstituţii (Direcţia juridică), având în răspunderelegislaţia culturii, cultelor, ştiinţelor şiînvăţământului şi deţinând funcţiile de consultantde specialitate şi de şef al Secţiei "BuletinulOficial" (redactor şef), calitate în care a răspuns deeditarea foii oficiale a statului. Foştii colegi de la"Buletinul Oficial" şi-l amintesc pe M. Voicana caun organizator deosebit de priceput, care a asiguratbuna funcţionare a instituţiei pe care o conducea.Astfel, Marina Vasilescu, ce a fost referent despecialitate la "Buletinul Oficial", Partea I şi lacolecţiile de legi şi şi-a continuat, ulterior,activitatea la "Monitorul Oficial" până lapensionare, consideră demne de remarcatiniţiativele lui M. Voicana privind atât scoatereacolecţiei legislative pe materii (veritabile cărţi),cuprinzând tot ce s-a emis în domeniile respective(legislaţie economică, din domeniul agriculturii,financiară, privind contravenţiile etc.), cu toatemodificările la zi, cât şi aducerea în schema"Buletinului Oficial" a Biroului de publicitate, ce seocupa de publicarea anunţurilor privind pierderilede acte, schimbările de nume, concursurile pentruocuparea unor locuri de muncă ş.a. De asemenea,colecţiile de legi mai sus amintite, de care seocupase mai înainte Ministerul Justiţiei, erauîmbunătăţite cu un index alfabetic foarte judiciosîntocmit. După cum relatează Marina Vasilescu, caurmare a exigenţei deosebite pe care o manifesta,M. Voicana vedea şi discuta toate observaţiilefăcute de juriştii şi filologii încadraţi la "BuletinulOficial", ce erau grupaţi în colective foarte largi încare erau dezbătute puncte de vedere diferite,urmărindu-se îndreptarea erorilor din actelenormative.



Mircea Voicana s-a numărat întresusţinătorii reînfiinţării Consiliului Legislativ, iar odată cu începerea activităţii celui de al doileaConsiliu Legislativ, în 1972, a ajuns consilierpermanent şi adjunctul şefului Secţiei a IV-a, carese ocupa de documentare şi informare legislativă.Şef al acestei secţii era, în 1972, consilierulpermanent Maria Leiss, iar colegi i-au fost experţiiPaul Schuster şi Virgil Stănculescu, precum şiAlexandra Vlădescu, consultant. Ulterior a trecut,în calitate de consilier permanent, în Secţia a II-a,pentru dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptulfamiliei, dreptul internaţional privat şi dreptulmuncii, în care şi-au desfăşurat activitatea LucianStângu, consilier permanent, şef de secţie, VictorDan Zlătescu, consilier permanent, adjunct şef desecţie, Valer Dorneanu, consilier permanent, OlgaIonescu, expert. Mircea Voicana, adept aldisciplinei absolute şi renumit pentru reacţiile saleprompte, a funcţionat la acest Consiliu Legislativpână la pensionare, ce a survenit la 31 decembrie1982. De remarcat că din 1972 a coordonat Grupade Informatică Juridică constituită de ConsiliulLegislativ în colaborare cu CEPECA. S-au creat,astfel, condiţii propice pentru ca M. Voicana săcoordoneze şi să dezvolte Sistemul InformaticJuridic Românesc (SIJUR), pe care l-a conceput şiproiectat încă din 1968. Echipa de jurişti şiinformaticieni de sub conducerea lui MirceaVoicana a constituit "Şcoala de la Bucureşti deinformatică juridică". SIJUR era proiectat "casistem global la scară naţională menit să adune îndeplină compatibilitate şi după aceeaşimetodologie întreaga informaţie juridică, indiferentde sectorul din care provine şi de modalităţile saleconcrete"1. Din 1982 până la desfiinţarea, în 1989,a celui de al doilea Consiliu Legislativ, M. Voicanaa continuat să fie colaborator al acestei instituţii.

A organizat şi participat, ca invitat saudelegat, la numeroase manifestări ştiinţifice,precum: Congresul Internaţional de Estetică (1972),Centenarul Academiei (1968), congreseleinternaţionale de ştiinţe juridice şi de informaticăjuridică de la München-Tutzing, Wiesbaden, Haga,Strasbourg, Bruxelles, Paris, Bonn, Ankara,Ljubljana, Stockholm etc., între care se numără,încă din 1973, cele organizate de resortul despecialitate al Consiliului Europei, precum şi lacongresele şi simpozioanele de muzicologie de laBucureşti, Sinaia, Praga, Brno, Viena, München,Wied-Köln etc., la Congresul General Europeanpentru Drepurile Omului de la Cracovia (1990).

1 Ioan Costescu: Programul Consiliului Legislativ pentruconstituirea unui sistem de informatică legislativă, în"Buletinul de informare legislativă", nr. 2-3/1997, p.29.

Un moment important pentru M. Voicanal-a reprezentat data de 18 aprilie 1990, când a luatfiinţă Societatea Română pentru InformaticăJuridică, prescurtat SORIJ, afiliată la UniuneaJuriştilor Democraţi din România. SORIJ, "copilulde suflet" al lui Mircea Voicana, a fost concepută,după cum se arată în actul de constituire, ca oorganizaţie benevolă, independentă, apolitică şineguvernamentală, fără scop lucrativ, avândcaracter ştiinţific şi profesional, precum şi practic-aplicativ, urmărind să propage cunoştinţele deinformatică juridică, să propage în rândul juriştilorinteresul pentru aceasta, să informeze şi săperfecţioneze juriştii şi informaticienii apţi săconlucreze pentru cercetări şi aplicaţii în plan softşi hard din domeniul prelucrării electronice adatelor teoriei şi practicii juridice în oricare dinsectoarele lor de generare sau manifestare, săînlesnească contactul şi cooperarea cu instituţiile şiorganele interesate, precum şi colaborarea şischimbul de experienţă cu organismele similaresau analoage din ţară sau de peste hotare, sădezvolte, să apere şi să generalizeze SistemulInformatic Juridic Românesc - SIJUR sau alteleasemănătoare şi să constituie, totodată, centrulromânesc în care să conveargă preocupările,năzuinţele şi apărarea intereselor tuturor celorangajaţi în acţiuni pe această linie. Primul BirouExecutiv al societăţii nou înfiinţate, ale căreiactivităţi erau bazate pe principiul fundamental alpromovării ştiinţei şi practicii juridice în spiritulstrictei legalităţi, cu respectarea libertăţii concepţieicreatoare, era compus din Mircea Voicana -preşedinte, Ioan Costescu - vicepreşedinte, CristianDumitru - secretar general, Eracle Trestianu -membru şi Benonica Vasilescu - trezorier. Laconstituirea societăţii mai sus menţionate au fostprezenţi, în ordine alfabetică: Mariana Albuleţ,Valeria Baias (Bellu), Viorica Beiu, Dan Babliuc,Dorin Bălan, Ecaterina Bălan, Anton Capriel,Adrian Coleasa, Elisabeta Costescu, Ioan Costescu,Tiberiu Dinu, Carmen Dolcos, Cristian Dumitru,Mircea Dumitrescu, Paula Enescu, Elena Herca,Georgeta Ion, Lucian Ionescu, Silvia Magdalina,Valeria Marinescu, Ştefan Mateescu, AdrianMurgan, Adrian Nica, Daniela Paraschivescu,Anişoara Sandu - Dragu, Liviu Sandu - Dragu,Elena Teodorescu, Eracle Trestianu, OlimpiuVasile, Benonica Vasilescu, Vasile Velicu, MirceaVoicana, Elena Voicu, Carmen Voiculescu, NicolaeZaharia, Constanţa Zamta. După 1990, M. Voicanaa continuat să fie preşedintele Societăţii Române deInformatică Juridică, impulsionând mereuactivitatea din cadrul SORIJ.

După Revoluţia din decembrie 1989, M.Voicana a fost colaborator al Ministerului Justiţiei



în problemele informaticii juridice, pe baza SIJUR.La 15 iulie 1991 a fost reîncadrat cu jumătate denormă, avându-se în vedere că era pensionar pentrulimită de vârstă, în funcţia de consilier grupa I laMinisterul Justiţiei - Serviciul de informaticăjuridică, pentru ca la 1 ianuarie 1993 să fie încadratcu norma întreagă. A activat, până în iulie 1996, laMinisterul Justiţiei, în calitate de consilier juridic.Totodată, a fost consultant juridic şi ştiinţific alComisiei Naţionale de Informatică de pe lângăGuvernul României şi al Institutului de CercetăriInformatice.

O dată cu începerea în 1996 a activităţiicelui de al treilea Consiliu Legislativ, MirceaVoicana, ce a acumulat o bogată experienţă în celde al doilea Consiliu Legislativ, a lucrat în calitatede consilier, şef seviciu în Departamentul deinformatică legislativă, condus de Ioan Costescu -care în anii precedenţi i-a fost discipol -,bucurându-se de sprijinul deplin al dr. ValerDorneanu, primul preşedinte al celui de al treileaConsiliu Legislativ, în prezent preşedintele CamereiDeputaţilor. M. Voicana a încercat să adaptezeSIJUR la noile condiţii apărute în ţară dupăRevoluţia din decembrie 1989. Astfel, principaleleobiective ale SIJUR au devenit constituireafondului informatic centralizat de acte normative înforma lor autentică; înmagazinarea textului integralal acestor acte normative şi indexarea automată aacestuia, obţinându-se în acest fel posibilitateacăutării informaţiei după orice termen saucombinaţie de termeni folosiţi de legiuitor;completarea bazelor de date privind fondul de actenormative româneşti cu elementele corespunzătoaredin dreptul comparat şi din dreptul internaţionalcomunitar (în limba română şi în cel puţin una dinlimbile de circulaţie internaţională); constituireafondului centralizat al legislaţiei româneşti înlimbile franceză şi engleză, în formă autentică şiactuală, în vederea asigurării cerinţelor de integrareeuropeană şi pentru informarea partenerilor străiniprin sisteme informatice transfrontiere; oferireaunor informaţii legislative eficiente; stocareajurisprudenţei judiciare de referinţă şi a celeiadministrative cu caracter juridic; stocarea tuturorinformaţiilor bibliografice de referinţă;normalizarea şi standardizarea interfeţelor cusistemele informatice departamentale şi locale,precum şi cu cele din străinătate. Pentru a-şiîndeplini obiectivele, SIJUR era structurat în:Sistemul Informatic al Legislaţiei (SILEG);Sistemul Informatic al Practicii juridice (SIPRA);Sistemul Informatic al Teoriei juridice (SITEO). Seprevedea ca fiecare sistem să se subdividă, la rândul

său, în subsisteme, module şi compartimente2. Deşiproiectul complex al lui M. Voicana era deosebit degeneros prin prevederile sale, ce aveau în vedereconstituirea şi funcţionarea băncii româneşti de datejuridice, ca element unitar şi coordonat, la nivelnaţional, de stocare, prelucrare şi satisfacere anecesităţilor interne şi internaţionale de informaţiejuridică - parte integrantă a Sistemului InformaticJuridic Românesc, s-a dovedit, însă, a fi irealizabilpe termen scurt, astfel încât autorul său n-a apucatsă-l ducă la îndeplinire, în cursul vieţii, cu totsprijinul ce i-a fost acordat.

M. Voicana i-a avut colegi de departamentla încadrarea în cel de al treilea Consiliu Legislativpe consilierii Olga Ionescu şi Cornelia Vasilescu,care, ulterior, s-au transferat în Secţia a III-a deevidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, peexperţii Mihaela Călinoiu, Cecilia Frunză Blidaru,Silvia Carmen Stoica şi pe consultanţii MarianMiuleţ, Ana Marie Prie şi Liviu Vâtcă, devenit întretimp expert la Secţia a II-a de drept privat. Ulteriori-a avut colegi de departament şi pe experţiiMariana Albuleţ, Tamara Baicu, Doina Stroia,Daniela Moldoveanu şi pe consultanţii Cătălin IonCiora şi Gabriela Stroe. Contractul său de muncă lacel de al treilea Consiliu Legislativ a încetat la1 martie 2001, dar şi-a continuat activitatea încalitate de consilier colaborator până la 1 octombrie2002. În opinia dr. Cristian Kevorchian, şef serviciucu atribuţii de coordonare a Departamentului deinformatică legislativă din 6 noiembrie 2001,Mircea Voicana a fost un pionier al introduceriiinformaticii în domeniul legislativ, în timp ce IulianD. Poenaru, consilier, şef de sector în cel de-altreilea Consiliu Legislativ, aprecia multiplelepreocupări ale lui Mircea Voicana, considerândconectarea sistemului legislativ la un terminal cafiind opera acestuia. În opinia sa, ideea realizăriievidenţei legislative informatizate şi transpunerea eiîn practică i-a aparţinut lui M. Voicana.

A dat dovadă de reale aptitudini în domeniuldidactic. Reuşea să capteze atenţia studenţilor nunumai prin uşurinţa pe care o dovedea în exprimare,prin logica explicaţiilor pe care le dădea, ci şi prinbogăţia cunoştinţelor sale. De altfel, M. Voicana aasigurat anual cursurile facultative de informaticăjuridică la Facultatea de Drept din Bucureşti, iardupă 1990 şi la Institutul Naţional de Pregătire şiPerfecţionare a Magistraţilor, la Şcoala Naţională deŞtiinţe Politice şi Administrative şi, succesiv, laUniversităţile "Dimitrie Cantemir", "Spiru Haret",precum şi la Informatică Juridică şi Drept Informatic(AISTEDA). De remarcat că la Facultatea de Drept aUniversităţii Bucureşti. a fost profesor asociat. În

2 Idem, p.29-30.



1990 a înfiinţat Asociaţia Română pentru Libertate şiDemnitate (AROLID) al cărei prim preşedinte a fost.

A publicat peste 20 de volume şi 80 dearticole, studii şi comunicări în materie juridică,informatică - documentare, istorie, estetică,muzicologie etc. -, acestea apărând în "Studii şiCercetări de Documentare", "Educaţie şiînvăţământ", "Probleme de Informare şiDocumentare" (INID), "Palatul de Justiţie", înrevistele academice "Studii şi Cercetări de IstoriaArtei" şi "Revue Roumaine d'Histoire de l'Art" sauîn publicaţiile Consiliului Europei, materiale în carea demonstrat din plin aplecarea sa spre cercetare.Cunoaşterea temeinică a germanei, francezei,englezei şi a rusei i-a permis accesul la osubstanţială documentare, care a fost foarte binevalorificată în lucrările sale. Dintre volume,reprezentative pentru preocupările sale multiple sunt:Introducere în informatica juridică (I - Informatizarea)(1992), volumul de sociologia muzicii intitulat Muzica şipublicul (1976) şi masiva monografie în două volumeGeorge Enescu (1971). Această din urmă lucrare, încare M. Voicana a demonstrat din plin marele săutalent de a-şi exprima în scris gândurile şisentimentele fără a face rabat de la rigurozitateaspecifică cercetătorului, a reprezentat o încercare detrasare a unei istorii ştiinţifice a lui Enescu,contingentă, în bună măsură, cu sondarea unorlaturi caracteristice, esenţiale, ale istoriei culturaleşi mai ales muzicale la scara celor două continentecare i-au cunoscut şi i-au aplaudat arta, de lasfârşitul secolului XIX şi până la începutul celei dea doua jumătăţi a secolului XX. De altfel, în prefaţala această monumentală lucrare dedicată lui Enescuse arată: Am putea să afirmăm chiar că aceastăbivalenţă naţională-universală a marelui muzicianşi această permanentă multilateralitate a fostfactorul determinant al opţiunii noastre pentruformula de concepţie şi de expunere a monografiei,în care la fiecare etapă şi cu privire la fiecaremoment creator am încercat să punem în paraleltoate intercondiţionările şi să descifrămsemnificaţiile, fie ele mai evidente, fie mai subtile şimai disimulate într-o vastă ţesătură de evenimente,de trăiri şi de căutări de autodefinire şi deexprimare3. M. Voicana şi colaboratorii săi care s-au aplecat asupra acestui veritabil fenomen pe carel-a reprezentat Enescu s-au străduit să ofere culturiiromâneşti un instrument de autocunoaştere, desuperioară înţelegere a uneia dintre valorile de

3 Mircea Voicana, Clemansa Firca, Alfred Hoffman,Elena Zottoviceanu în colaborare cu Myriam Marbe,Ştefan Niculescu şi Adrian Raţiu. Coordonator:Mircea Voicana: George Enescu. Monografie, vol. I-II,Bucureşti, Editura Academiei, 1971, p.XXXIII

seamă pe care această cultură le-a produs, pentrusine, dar şi pentru întreaga omenire.

Pentru activitatea bogată materializată înlucrări deosebit de valoroase, M. Voicana a fostdistins cu Premiul Universităţii Bucureşti (1942),Premiul Academiei Române (1965), PremiulBrehier al Academiei Franceze de Arte (1971),Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor(!972) etc. De asemenea, i s-au decernat diverseordine şi medalii, între care "Ordinul Muncii" clasaa III-a (1968).

Pe parcursul întregii sale vieţi, încheiatenemilos la 28 mai 2003, după internarea sa în lunamartie la spital, ca urmare a mai multor suferinţe decare se trata, Mircea Sever Ionescu Voicana a dus oamplă şi continuă bătălie pentru realizarea unorproiecte deosebit de complexe şi ambiţioase, ce-ipuneau în valoare capacitatea profesională,încununată de succes în cazul monumentalei lucrăridedicate lui George Enescu, dar neîmplinită încazul punerii în practică a Sistemului InformaticJuridic Românesc (SIJUR)."Arma secretă" pe careo deţinea era umorul. Glumind, reuşea să iasă dinsituaţiile critice. Pe plan juridic, M. Voicana, unluptător prin vocaţie, animat de un dezvoltat simţ aldreptăţii, exprimat prin crezul că adevărul trebuiesă iasă la suprafaţă până la urmă, a pus însă piatrade temelie la informatizarea legislaţiei în România,constituind un exemplu de dăruire în meserie atâtpentru tinerii jurişti şi informaticieni, cât şi pentrutinerii care activează în domeniul artei, domeniupentru care nu a ezitat să-şi arate pe parcursul vieţiiîntreaga sa participare sufletească.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Musikwissenschaft und Universalgeschichte (inActa Musicologica, fasc. II-IV, Basel, 1961), înSCIA, IX, nr.2, 1962, p.417-426 (Recenzie), (încolaborare).

2. Contribuţii la cunoaşterea învăţământuluisecolului al XIX-lea (în "Muzica", XI, nr.3,1961), în SCIA, IX, nr.2, 1962, p.426-427(Recenzie), (în colaborare).

3. Noi date despre trecutul muzicii noastre (în"Muzica", XI, nr.7, 1961, p.27-30), în SCIA,IX, nr.2, 1962, p.427-428 (Recenzii), (încolaborare).

4. Cezar Bolliac şi contribuţia lui la începuturilecriticii muzicale româneşti, în SCIA, X, nr.1,1963, p.159-178.

5. Condiţiile şi etapele constituirii societăţiimuzicale "George Enescu" de la Iaşi, în SCIA,X, nr.2, 1963, p.510-519.

6. George Enescu, Bucureşti, Editura muzicală,1964, 436 p. (în colaborare).



7. Musikgeschichte des 19 Jahrhunderts, vol.I(Frankreich, England), vol.II (Österreich,Deutschland), Berlin, 1961, în SCIA, s. TMC,XI, nr.2, 1964, p.219-224 (Recenzii), (încolaborare).

8. Studii de muzicologie, Bucureşti, 1965, înSCIA, s. TMC, nr.2, 1966, p. 176-182(Recenzii), (în colaborare).

9. Critica muzicală bucureşteană în ultimeledecenii ale secolului al XIX-lea. Consideraţiisintetice, în SCIA, s. TMC, XIV, nr.1, 1967,p.35-43.

10. Un coleg vienez al lui Enescu: Zemlinsky, înSCIA, s. TMC, XIV, nr.2, 1967, p.99-105.

11. Sur les méthodes et les étapes de recherche dufonds autochtone de la musique roumaine,RRHA, IV, 1967, p.197-201.

12. Festivalul şi Concursul internaţional GeorgeEnescu, septembrie 1966, în SCIA, s. TMC,XV, nr.1, 1968, p.78-82 (Cronica).

13. Simpozionul internaţional de muzicologieGeorge Enescu, septembrie 1966, în SCIA,s. TMC, XV, nr.1,1968, p.78-82 (Cronica).

14. Formaţia Lyra, în SCIA, s. TMC, XV, nr.2,1968, p.167-168 (Cronica).

15. "Leos Janacek et Musica Europaea". Al III-leaFestival internaţional, Brno, 1968, în SCIA,s. TMC, XVI, nr. 1, 1969, p.114-120 (Cronica).

16. Zemlinsky: un camarade viennois de GeorgesEnesco, în RRHA, V, 1968, p.155-162.

17. Studii de muzicologie, vol. II, Bucureşti, 1966,în SCIA, s. TMC, XVI, nr.1, 1969, p.125-129(Recenzie), (în colaborare).

18. Studii de muzicologie, vol. III, Bucureşti, 1967,în SCIA, s. TMC, XVI, nr.2, 1969, p.174-178(Recenzii), (în colaborare).

19. Petr Ilich Tchaikovsky. On the 75th

commemoration of his death, în RRHA, VI,1969, p.237-241.

20. Interesul pentru muzică şi teatru. La moarteaprofesorului George Oprescu, în SCIA,s. TMC, XVII, nr,1, 1970, p.3-12.

21. Cronica vieţii ştiinţifice (ian.-oct. 1969), înSCIA, s. TMC, XVII, nr.1, 1970, p.108-109(Cronica), (în colaborare).

22. Probleme ale comparatismului muzicalcontemporan, în SCIA, s. TMC, XVII, nr.2,1970, p.187-193.

23. Cronica vieţii ştiinţifice, în SCIA, s. TMC,XVII, nr.2, 1970, p.251 (Cronica), (încolaborare).

24. La vie musicale (1969-1970), în RRHA, s. TMC,VII, 1970, p.94-99 (Chronique), (în colaborare).

25. Mutaţii conceptuale în muzicologiaromânească contemporană (Note pentru osinteză asupra gândirii muzicale şi literaturii

muzicologice actuale), în SCIA, s. TMC,XVIII, nr.1, 1971, p.5-29. (în colaborare).

26. Plastică şi culoare în orizontul estetic al luiGeorge Enescu, în SCIA, s. TMC, XVIII, nr.2,1971, p.195-199.

27. Studii de muzicologie, vol. IV, Bucureşti, 1968,în SCIA, s. TMC, XVIII, nr.2, 1971, p.293-295(Recenzii).

28. Studii de muzicologie, vol. V, Bucureşti, 1969,în SCIA, s. TMC, XVIII, nr.2, 1971, p.295-296(Recenzii).

29. Aspects nouveaux de la musicologie roumainecontemporaine, în RRHA, s. TMC, VIII, 1971,p. 15-26 (în colaborare).

30. Leos Janacek et Georges Enesco. Thèse pourune parallèle concernant la destinée de leuroeuvre, în RRHA, VIII, 1971, p.75-80.

31. La conférence de 4 mai 1971 pour commémorer15 ans depuis la mort de Georges Enesco, înRRHA, s. TMC, VIII, 1971, p. 93-95(Chronique).

32. La vie musicale de l'Institut D'Histoire de l'Art,în RRHA, s. TMC, VIII, 1971, p.93-95(Chronique).

33. George Enescu, Monografie, vol. I-II,Bucureşti, Editura Academiei, 1972, 1297p. (încolaborare).

34. Ein unbekannter Alban Berg Brief (in StudiaMusicologica Academiae ScientiarumHungaricae, Tome 12, 1970), în SCIA, s.TMC, XIX, nr.1, 1972, p.117 (Recenzii) (încolaborare).

35. Josef Mysliveceh und sein Opernepilog. ZurGeschichte der neapolitanischen Oper, Brno,1970, în SCIA, s. TMC, XIX, nr.1, 1972, p.117(Recenzie), (în colaborare).

36. Janackova houslova sonata [Sonata pentruvioară şi pian a lui Janacek], în CasopisMoravskeho Musea. Acta Musei Moraviae,Brno, LII (1967), în SCIA, s. TMC, XIX, nr.1,1972, p.120 (Recenzii), (în colaborare).

37. Vyvoj figuralni hudby na chramovem kuru veVelkych Losinavh [Dezvoltarea muzicii figuraleîn corul din Gross-Ullersdorf], în CasopisMoravskeho Musea. Acta Musei Moraviae,Brno, LIII/LVI (1968-1969), în SCIA, s. TMC,nr.1, 1972, p.120-121 (Recenzie) (încolaborare).

38. Recherches sur Enesco (Perspectives), înRRHA, s. TMC, X, nr.2, 1973, p.147-155.

39. Muzică şi istorie, în SCIA, s. TMC, XXII,1975, p.37-43.

40. L'accesibilité de la musique. Nécessité etdénaturation, în RRHA, s. TMC, XII, 1975,p. 45-48 (în colaborare).



41. Das Problem des Stils und die Entfaltung derschopferischen Personlichkeit des KomponistenEnescu, în Enesciana, vol. I, Bucureşti, 1976,Editura Academiei p.13-19.

42. Muzica şi publicul, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1976, 136 p. (în colaborare).

43. The Unity and Continuity of Enescu's Work, înEnesciana, vol. II-III, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1981, p. 161-167.

44. Les perspectives de la recherche enescienne, înEnesciana, vol. II-III, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1981, p.239-247.

45. Une vocation: "compositeur roumain", înEnesciana, vol.IV, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1985, p.7-11.

46. Sources historique et conclusions erronées, înEnesciana, vol. IV, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1985, p.123-133.

47. Vérité et documents dans l'histoire de lamusique. Pour un programme de recherche etde valorisation documentaire, în Enesciana,vol. IV, Bucureşti, Editura Academiei, 1985,p.211-232.

48. Omagiu lui George Enescu, în SCIA, s. TMC,XXXII, 1985, p59.

49. Georges Enesco dans la culture musicalecontemporaine, în RRHA, s. TMC, XXII, 1985,p.81-87.

50. I. D. Ştefănescu - istoric, filosof şi sociolog alartei şi culturii, în "Viitorul social", LXXX,iulie - august 1987, p.347-354p.

51. Corespondenţa inedită Richard Strauss laBucureşti (I), în SCIA, s. TMC, XXXVI, 1989,p.85.

52. Pecizări în legătură cu valorificarea ineditelorlui George Enescu, în SCIA, s. TMC, XXXVI,1989, p.102 (Cronica).

53. Richard Strauss et la Roumanie, în RRHA,s. TMC, XXVI, 1989, p.67-79.

54. Quelques précisions concernant la valorisationdes créations inédites de Georges Enesco, înRRHA, s. TMC, XXVI, 1989, p.93-94.

55. W.A Mozart - Contingences roumaines, înRRHA, s.TMC, XXVIII, 1991, p.7-17.

56. Notre dévoir culturel envers Enesco, în RRHA,s. TMC, XXVIII, 1991, p.91-93.

57. Mărturii despre George Oprescu, în SCIA,s. TMC, 39, 1992, p.3-9.

58. A la mémoire de George Opresco, în RRHA,s. TMC, XXIX, 1992, p.3-11.

59. Kaléidoscope, Gloses au Catalague thématiqueGeorges Enesco, în RRHA, s. TMC, XXXII,1995, p.15-19.

60. Un aspect inédit de l'activité d'Enesco pendantla Grande Guèrre: les concerts éducatifsorganisés et expliqués par I. D. Ştefănescu, înRRHA, s. TMC, XXXII, 1995, p.45-59.


AGENDA CONSILIULUI LEGISLATIV

L'AGENDA DU CONSEIL LÉGISLATIF

LEGISLATIVE COUNCIL'S AGENDA

Universitatea Internaţională a Drepturilor Omului. În perioada 21-27 iulie 2003, s-a desfăşurat laCheia, sub egida Institutului Român pentru Drepturile Omului, a IX-a ediţie a Universităţii Internaţionale aDrepturilor Omului, cu tema: “Artizanii Drepturilor Omului Moderne”. Cu prilejul acestei manifestăriştiinţifice, inspirată de aniversarea a 55 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şia 10 ani de la intrarea României în Consiliul Europei, Consiliul Legislativ a fost reprezentat de domnul SorinPopescu, Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare.

Université Internationale des Droits de l’Homme. Dans la période 21-27 juillet 2003, sous l’egidede l’Institut Roumain pour les Droits de l’Homme, s’est déroulée la IXè édition de l’UniversitéInternationale des Droits de l’Homme, sur le thème: “Les Artisans des Droits de l’Homme Modernes”. Al’occasion de cette manifestation scientifique, inspirée par l’anniversaire de 55 ans depuis l’adoption de laDéclaration Universelle des Droits de l’Homme et de 10 ans depuis l’entrée de la Roumanie au Conseil del’Europe, le Conseil Législatif a été représenté par M.Sorin Popescu, le Président de la Section del’enrégistrement officiel de la législation et de documentation.

Human Rights International University. The IXth edition of the Human Rights InternationalUniversity on “The Artisans of the Modern Human Rights” took place in Cheia from July 21 to 27, 2003,under the aegis of the Romanian Institute for Human Rights. On the occasion of this scientific symposium,inspired by the anniversary of 55 years from the adoption of the Universal Declaration on Human Rights and10 years from the moment when Romania had become member of the Council of Europe, the LegislativeCouncil was represented by Mr. Sorin Popescu, the President of the Division for Official Record ofLegislation and Documentation.

*Vizita de lucru a delegaţiei Tribunalului Constituţional al Republicii Portugheze. Ca urmare a

invitaţiei Curţii Constituţionale din România, o delegaţie a Tribunalului Constituţional al RepubliciiPortugheze a efectuat o vizită în România, în perioada 2-6 octombrie 2003. Cu prilejul acestei vizite,delegaţia portugheză a avut, în ziua de 3 octombrie a.c, o întâlnire cu domnul Dragoş Iliescu, preşedinteleConsiliului Legislativ.

Visite de travail de la délégation du Tribunal Constitutionnel de la République Portugaise. Parla suite de l’invitation de la Cour Constitutionnelle de Roumanie, une délégation du Tribunal Constitutionnelde la République Portugaise a rendu une visite en Roumanie, pendant la période 2-6 octobre 2003. Al’occasion de cette visite, la délégation portugaise a eu, le 3 octobre, une rencontre avec M. Dragoş Iliescu, lePrésident du Conseil Législatif.

Visit of a delegation from the Constitutional Tribunal of the Portuguese Republic. As a result ofthe invitation extended by the Constitutional Court of Romania, a delegation from the ConstitutionalTribunal of the Portuguese Republic visited Romania. On this occasion, the Portuguese delegation had ameeting with Mr. Dragoş Iliescu, the President of the Legislative Council, on October 3, 2003.

*Simpozion ştiinţific. Senatul României, în colaborare cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi

Administrative, au organizat în data de 15 octombrie 2003 un simpozion ştiinţific cu tema “De la Constituţiatranziţiei la Constituţia integrării euro-atlantice”. Cu acest prilej, a fost invitat să prezinte o comunicareştiinţifică, alături de reprezentanţi ai Preşedinţiei României, Senatului, Camerei Deputaţilor, CurţiiConstituţionale şi Guvernului, şi domnul Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ.

Symposium scientifique. Le Sénat de la Roumanie, en collaboration avec l’Ecole Nationaled’Etudes Politiques et Administratives, ont organisé le 15 octobre 2003 un symposium scientifique sur lethème: “De la Constitution de transition à la Constitution de l’integration euro-atlantique”. A cette occasion,auprès des représentants de la Présidence de la Roumanie, du Sénat, de la Chambre des Députés, de la Cour

Agenda Consiliului Legislativ


Constitutionnelle et du Gouvernement, M. Dragoş Iliescu, le Président du Conseil Législatif, a égalementreçu l’invitation de présenter une communication scientifique.

Scientific Symposium. The Romanian Senate organised, together with the National School forPolitical and Administrative Studies, on October 15, 2003 a scientific symposium on the topic “From theTransition Constitution to the Euro-Atlantic Integration Constitution”. On this occasion, Mr. Dragoş Iliescu,the President of the Legislative Council, was invited to give a lecture alongside other senior representativesof the Romanian Presidency, the Senate, the Chamber of Deputies, the Constitutional Court and theGovernment.

*Vizita oficială a Consiliului Legislativ al Guvernului Republicii Slovace. În perioada 23-25

octombrie 2003, o delegaţie a Consiliului Legislativ al Guvernului Republicii Slovace, condusă de domnulStefan Grman, secretarul general al acestei instituţii, a efectuat o vizită oficială în România, la invitaţiadomnului Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ din România. Delegaţia a fost însoţită dedomnul Jan Soth, ambasadorul Republicii Slovace la Bucureşti.

Cu acest prilej, au avut loc întâlniri la Departamentul pentru Activităţi Parlamentare al CamereiDeputaţilor şi la Ministerul Justiţiei. De asemenea, s-au desfăşurat convorbiri oficiale la Consiliul Legislativ,care au avut ca obiect caracteristicile şi organizarea întregului sistem de elaborare a normelor juridice înRomânia precum şi funcţiile de avizare ale Consiliilor Legislative din România şi Slovacia.

Visite officielle du Conseil Législatif du Gouvernement de la République Slovaque. Dans lapériode 23-25 octobre 2003, une délégation du Conseil Législatif du Gouvernement de la RépubliqueSlovaque, dirigée par M. Stefan Grman, le secrétaire général de cette institution, a rendu une visite officielleen Roumanie, à l’invitation de M. Dragoş Iliescu, le Président du Conseil Législatif de Roumanie. Ladélégation a été accompagnée par M. Jan Soth, l’Ambassadeur de la République Slovaque à Bucarest.

A cette occasion, ont eu lieu des rencontres au Département pour les Activités Parlementaires de laChambre des Députés et au Ministère de la Justice. De même, ont eu lieu des discussions officielles auxConseil Législatif, ayant pour objet les caractéristiques et l’organisation de l’entier système d’élaboration desnormes juridiques en Roumanie, ainsi que les fonctions d’avis des Conseils Législatifs de Roumanie et deSlovaquie.

Visit of a delegation from the Legislative Council of the Slovak Republic. A delegation from theLegislative Council of the Slovak Government, headed by its Secretary, Mr. Stefan Grman, paid an officialvisit to Romania, upon the invitation of Mr. Dragoş Iliescu, the President of the Legislative Council. Mr. JanSoth, the Ambassador of the Slovak Republic in Bucharest, accompanied the delegation during its visit inRomania.

On this occasion, meetings took place with the Legislative Council, the Chamber of Deputies’ Departmentfor Parliamentary Activities and the Ministry of Justice. In the Legislative Council, the discussions werefocused on the features and the organisation of the legislative drafting system as well as on the advisoryfunctions of the Legislative Councils from Romania and Slovakia.


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

ARTICOLE DIN REVISTELE STRĂINE DE DREPT

INTRATE ÎN BIBLIOTECA CONSILIULUI LEGISLATIV

– Bibliografie adnotată∗–

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL 1. QUILLERÉ-MAJZOUB, FABIENNE. - L'arbitrage international dans les litiges relatifs auxcontrats administratifs au Liban: une interdiction de principe et des exceptions (Commentaire desdeux arrêts du Conseil d'Etat libanais du 17 juillet 2001) = Arbitrajul internaţional în litigiile privindcontractele administrative în Liban: o interdicţie de principiu şi excepţiile (Comentariu asupra a douădecizii ale Consiliului de Stat libanez din 17 iulie 2001). În: Journal du droit international. - Paris : JurisClasseur, nr.2, 2003. - p.425-458.

Majoritatea contractelor încheiate între statul libanez şi companiile multinaţionale cuprind convenţii de arbitrajinternaţional care prevăd recurgerea la instanţele arbitrale internaţionale. Prin două decizii din 17 iulie 2001, Consiliul deStat din Liban a luat hotărâri fundamentale în ceea ce priveşte arbitrajul internaţional. Companiile multinaţionale, printrecare şi France Telecom International, au reluat argumentaţia unei majorităţi a practicienilor libanezi, care are drept scop săîndepărteze problemele născute din calificarea administrativă a contractelor care leagă aceşti operatori de statul libanez.Consiliul de Stat a stabilit în mod definitiv principiul de interdicţie de recurgere la arbitrajul internaţional în litigiile privindcontractele administrative în Liban, precum şi excepţiile.

2. WATTÉ, NADINE ; NUYTS, ARNAUD. - Le champ d'application de la Convention de Vienne surla vente internationale. La théorie à l'épreuve de la pratique = Sfera de aplicare a Convenţiei de la Vienaasupra vânzării internaţionale. Teoria confruntată cu practica. În: Journal du droit international. - Paris :Juris Classeur, nr.2, 2003. - p.365-424.

Unul dintre aspectele cele mai controversate ale Convenţiei de la Viena din 11 aprilie 1980 asupra vânzării internaţionalede mărfuri se referă la delimitarea sferei de aplicare materiale şi spaţiale a regulilor uniforme. Interesul special pe careaceastă materie l-a suscitat a permis dezvoltarea unor analize care încearcă să prevadă problemele care pot apărea, cât şisoluţiile care ar putea fi reţinute. Studiul procedează la confruntarea acestor modele de interpretare abstracte cu realitateaconcertată a jurisprudenţei care s-a multiplicat de-a lungul ultimilor ani. El pune în lumină întreaga bogăţie a interacţiuniicare s-a creat în această materie, între teorie şi practică.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ 3. HESS, BURKHARD. - Nouvelles techniques de la coopération judiciaire transfrontière en Europe= Noi tehnici ale cooperării judiciare transfrontaliere în Europa. În: Revue critique de droit internationalprivé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.215-238.

Justiţiabilii din spaţiul judiciar european sunt dezavantajaţi de aplicarea mai multor drepturi procedurale. Astfel, fiecareetapă în unificarea dreptului european al notificării şi al probelor serveşte direct intereselor acestora. După părereaautorului, Consiliul şi Comisia sunt inspirate în ceea ce priveşte utilizarea măsurilor nou create ale normei de competenţă înart. 65 c) al Tratatului CE , pentru a a unifica şi mai mult dreptul în aceste domenii.

4. KLÖTGEN, PAUL. - Les accords de réadmission. Une approche comparée franco-allemande =Acordurile de readmisie. O abordare comparată franco-germană. În: Revue critique de droit internationalprivé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.239-270.

Problematica readmisiei nu este nouă. Autorul se opreşte asupra exemplelor Franţei şi al Germaniei care ilustrează modulîn care statele europene sunt astăzi înarmate cu un ansamblu vast de acorduri de readmisie. Încheierea şi negocierea acestorinstrumente internaţionale este practic unificată şi în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, el analizează măsura în careeste necesar să existe texte internaţionale pentru a asigura readmisia şi dificultăţile de funcţionare a unor astfel deinstrumente.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU, expert la Consiliul Legislativ

Referinţe bibliografice


REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ 5. AUTESSERRE, MARYVONNE. - A quoi sert le casier judiciaire des mineurs? = La ce serveştecazierul judiciar al minorilor? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz,nr.2, 2003. - p.309-324.

De la promulgare, Ordonanţa din 2 februarie 1945 privind copiii delincvenţi a elaborat un sistem juridic derogator de ladreptul comun, din grija de a-i proteja pe minori. Acest principiu s-a referit, de asemenea, la cazierul judiciar al acestora,pentru a prezerva inserţia lor în societate. Însă, legislaţiile succesive, precum şi practica, prin multiplicarea transformărilor,au compromis funcţionarea acestei instituţii. Funcţia clasică de înregistrare a condamnărilor pronunţate este afectată indirectde regula ştergerii lor la vârsta majoratului minorului. Funcţia de comunicare a datelor este în concurenţă cu un documentmai performant, respectiv registrul special sau este anihilată de efectul legii care impune menţinerea anulării. Indiferent desituaţia minorului, în faţa unor asemenea disfuncţionalităţi se poate naşte întrebarea care este interesul de a lăsa să subzisteaceastă instituţie în structura sa actuală.

6. BOUCHARD, VALÉRIE. - Procédure par contumace et par défaut au regard de l'article 6 par.1 dela Convention Européenne des droits de l'homme = Procedura în contumacie în raport cu articolul 6,par.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În: Revue de science criminelle et de droit pénalcomparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2003. - p.517-536.

Principiul din materia penală conform căruia prezentarea personală a acuzatului este obligatorie cunoaşte câteva excepţii,cum ar fi spre exemplu procedura în contumacie. Studiind această procedură în raport cu art. 6 paragraful 1 al ConvenţieiEuropene a Drepturilor Omului se remarcă faptul că majoritatea deciziilor pronunţate de Curte condamnă dispoziţiilelegislative interne care îl privează pe suspect de dreptul de a fi reprezentat prin avocatul său, datorită absenţei în ziuaaudierii. Autorul analizează divergenţele existente între compatibilitatea procedurii în contumacie şi articolul 6 alConvenţiei Europene a Drepturilor Omului.

7. CARTIER, MARIE ELISABETH. - Le secret religieux = Secretul religios. În: Revue de sciencecriminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2003. - p.485-500.

Cu toate că problema secretului profesional religios ar putea părea depăşită, actualitatea recentă vine să reamintească faptulcă secretul religios poate suscita grave probleme de drept penal, ca şi de procedură - fapt ilustrat şi de două afaceri recente.Autorul are astfel ocazia să-şi prezinte reflecţiile în legatură cu acest subiect, şi anume, care este locul secretului religiosprofesional în actualul context juridic. Revelarea secretului tradiţional interzisă preoţilor este astăzi, adesea, permisă chiardacă nu impusă. Dreptul încearcă să traducă în termeni juridici aceasta dificilă opţiune de conştiinţă.

8. DANNET, JEAN. - Le procès d'assises après la réforme. Regard sur les pratiques = Procesul cujuraţi după reformă. O privire asupra practicii. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. -Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.289-308.

Posibilitatea de a face recurs împotriva hotărârilor Curţii cu juraţi în primă instanţă ridică anumite probleme care suntcomentate de autorul articolului. Legile din 15 iunie 2000 şi 4 martie 2002 au definit condiţiile în care se poate face apelîmpotriva hotărârilor pronunţate de Curtea cu juraţi în primă instanţă. Astfel, a fost suprimată obligativitatea examinăriicauzelor penale de către o a doua treaptă de instrucţie. Ministerul Public şi avocaţii sunt autorizaţi să formuleze directîntrebările pe care le adresează acuzaţilor, martorilor, experţilor. A fost extinsă, de asemenea, posibilitatea de a face apelîmpotriva hotarârilor de achitare. Autorul supune dezbaterii problema dacă în urma acestor două texte rezultă un nou procescu juraţi. Sunt examinate modalitatea de aplicare, precum şi consecinţele dispoziţiilor celor două texte asupra practicilorCurţii cu juraţi.

9. DARBEDA, PIERRE. - Le programme 4000: des prisons sûres et humaines = "Programul 4000":închisori sigure şi umane. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2,2003. - p.396-404.

De la Legea din 22 iunie 1987 privind serviciul public al penitenciarelor, Ministerul Justiţiei s-a angajat într-un program deconstrucţie a instituţiilor penitenciare, pentru a da un răspuns global la problemele acute rezultate în urma inadaptăriipatrimoniului imobiliar vetust al administraţiei penitenciarelor. Între 1987 şi 1992, 25 de noi penitenciare au fost puse înfuncţiune şi au reprezentat "Programul 13.000" cu referire la numărul de locuri create. "Programul 4000" are drept scop săînlocuiască vechile instituţii inadaptate; înscriindu-se în regimul modernizării şi permite să fie umanizate condiţiile dedetenţie şi optimizate cele de muncă. Cele două programe sunt două etape de natură diferită care marchează şi vor marcaprofund arhitectura penitenciarelor. Ele vor influenţa, mai ales, instituţiile penitenciarelor, în viitor.

10. DEVRESSE, MARIE-SOPHIE. - Usagers de drogues et nouvelles procédures pénales =Consumatorii de droguri şi noile proceduri penale. În: Revue de science criminelle et de droit pénalcomparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.434-440.

Cronica analizează o teză de doctorat în criminologie, susţinută de curând la Universitatea catolică de la Louvain şi care sereferă la consumatorii de droguri şi la noile proceduri penale.

11. GIUDICELLI, GENEVIÈVE. - Justice pénale et décisions politiques: réflexions à partir desimmunités et privilèges de juridiction = Justiţie penală şi decizii politice, reflecţii pornind de la imunităţişi privilegii de jurisdicţie. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2,2003. - p.247-258.



Elaborarea unor mecanisme a imunităţilor şi privilegiilor de jurisdicţie, în mod tradiţional, a avut drept funcţie să protejeze"latitudinea" politică a justiţiei penale - cel puţin de drept comun. Deplasarea actuală a centrului de gravitate a dreptuluiinternaţional şi intern al statului spre individ este marcată de fărâmiţarea acestor mecanisme.

12. MANACORDA, STEFANO ; WERLE, GERHARD. - L'adaptation des systèmes pénauxnationaux au Statut du Rome : la paradigme du "Wölkerstrafgesetzbuch" allemand = Adaptareasistemelor penale naţionale la Statutul de la Roma: paradigma "Wölkerstrafgesetzbuch" german. În: Revuede science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2003. - p.501-516.

După intrarea în vigoare a statutului Curţii Penale Internaţionale, legiuitorii naţionali sunt chemaţi să asigure executarea îndreptul intern a obligaţiilor pe care acesta le cuprinde. Sunt prezentate dispoziţille "Wölkerstrafgesetzbuch" german - Codulgerman de drept penal internaţional - care adaptează dreptul penal de fond german la statutul Curţii Penale Internaţionale,intrat în vigoare la data de 30 iunie 2002. Concluzia autorului este ca acesta ar putea constitui o referinţă pentru ceilalţilegiuitori europeni chemaţi să adapteze sistemele penale interne, influenţând în acelaşi timp, consolidarea şi dezvoltareacutumei internaţionale.

13. MONTEIRO, EVELYNE. - Le concept de harcèlement moral dans le code pénal et le code dutravail = Conceptul de hărţuire morală în Codul Penal şi Codul Muncii. În: Revue de science criminelle etde droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.277-288.

Legea franceză din 17 ianuarie 2002 denumită de modernizare socială i-a conferit hărţuirii morale la locul de muncă oexistenţă juridică, iar prin Legea din 3 ianuarie 2003, anumite dispoziţii care se referă la aceasta sunt parţial modificate.Hărţuirea morală presupune acţiuni repetate care au drept scop o degradare a condiţiilor de muncă ale unei persoane carepot aduce atingere drepturilor şi demnităţii sale, fie să altereze sănătatea fizică, mintală sau să compromită viitorul săuprofesional. Legiuitorul a considerat necesar ca delictul de hărţuire morală să fie pedepsit cu un an de închisoare atât înCodul Muncii cât şi în cel Penal; amenda fiind diferită. Articolul reflectă noile incriminări conţinute de Codul Penal şiCodul Muncii şi prezintă consideraţiile autoarei, în legătură cu acest subiect.

14. PIN, XAVIER. - La théorie du consentement de la victime en droit pénal allemand = Teoriaconsimţământului victimei în dreptul penal german. În: Revue de science criminelle et de droit pénalcomparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p. 259-276.

Într-un context de europenizare a dreptului penal şi de reflecţie asupra modelelor, studierea consimţământului victimei îndreptul penal german incită la reflecţii asupra rolului actual al maximei "volenti non fit injuria" în sistemul de drept francezşi mai ales asupra pertinenţei în domeniul infracţiunilor contra integrităţii fizice. De altfel, acest studiu conduce în planştiinţific, la evidenţierea locului central ocupat de noţiunea de "bine juridic" în teoria generală a infracţiunii şi invită la altestudii comparative pentru a reînnoi, în acest domeniu, dialogul doctrinal franco-german.

15. REINHARD, ANTOINE. - L'affichage médiatique, nouvelles sources du droit pénal, instinct etinstitutions = Afişajul mediatic, noi surse ale dreptului penal, instinct şi instituţii. În: Revue de sciencecriminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2003. - p.543-552.

Sunt prezentate reflecţiile autorului asupra puterii instituţiei mediatice şi ale posibilelor abuzuri ale acesteia. Aspecteleabordate se referă la libertatea presei şi dreptul la apărare, dreptul la informaţie şi informaţia judiciară.

16. SERVIDIO DELABRE, EILEEN. - Les nouvelles lois américaines sur la récidive sont-ellesconstitutionnelles? = Noile legi americane asupra recidivei sunt ele constituţionale? În: Revue de sciencecriminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2003. - p.537-542.

Curtea Supremă americană a statuat recent asupra constitutionalităţii unor legi împotriva multirecidiviştilor. Textele permitpedepsirea cu închisoarea pe termene foarte lungi a celor care comit infracţiuni grave repetate şi care se pot aplica automatchiar în cazul persoanelor care comit infracţiuni care ar avea o importanţă minoră. Ţinând cont de amendamentul nr.8 alConstituţiei americane, reiese că o pedeapsă "disproporţionată" aplicată actului comis ar încălca acest text şi ar trebuiinvalidată.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL 17. GOESEL-BIHAN, VALÉRIE. - A propos d'une catégorie constitutionnelle obscure: les traités oules accords qui engagent les finances de l'Etat = Pe marginea unei categorii constituţionale obscure:tratatele sau acordurile care angajează finanţele statului. În: Revue française de droit constitutionnel. -Paris: Presses Universitaires de France, nr.53, 2003. - p.55-72.

Categoria convenţiilor internaţionale "care angajează finanţele statului" este înscrisă încă din 1875 în constituţiilerepublicane franceze, în calitate de categorie de convenţii care trebuiau supuse autorizării parlamentare. Aceasta a fost saueste susceptibilă să fie afectată de două evoluţii recente care impun astăzi să fie revăzută substanţa acesteia. Sunt examinatedouă intervenţii recente cărora le corespund două abordări diferite: revirimentul jurisprudenţei operat de Consiliul de Statprintr-o decizie din 1998 şi o lege organică adoptată în 2001 privind legile de finanţe menită să înlocuiască ordonanţa din2 ianuarie 1959.

18. MARTENS, PAUL. - Sur le juge constitutionnel. (discours prononcé à l'occasion de la XVII-eConférence des Cours consitutionnelles européennes en juin 2002) = Despre judecătorul constituţional.



(Discurs pronunţat cu ocazia celei de-a XVII-a Conferinţe a Curţilor constituţionale europene în iunie 2002).În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.53, 2003. - p.3-16.

Articolul reprezintă un discurs pronunţat cu ocazia celei de-a XVII-a Conferinţe a Curţilor Constituţionale europene diniunie 2002. Subiectul este unul aparent tehnic. Dezbaterile s-au referit la diverse aspecte legate de activitatea judecătorilorconstituţionali.

19. MATHIEU, BERTRAND ; VERPEAUX, MICHEL. - 1962-1992-2002: pour une périodicisationinstitutionnelle = 1962-1992-2002: pentru o periodizare instituţională. În: Revue française de droitconstitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.53, 2003. - p.33-54.

Autorul articolului încearcă să traseze limite în mijlocul evenimentelor şi regimurilor politice din Franţa. Astfel, el îşi puneîntrebarea ce anume separă diferitele Republici în istoria politică şi care sunt datele care-i permit să facă acestă diferenţiere.El consideră ca fiind mai importanţi anii 1962, 1992, 2002. Două teme reţin atenţia - cea a instituţiilor şi a mecanismelorconstituţionale, precum şi cea a suveranităţii.

20. STARCK, CHRISTIAN. - Education réligieuse et Constitution = Educaţia religioasă şi Constituţia.În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.53, 2003. - p.17-32.

Sunt analizate noţiunea şi aspectele educaţiei religioase, care este pusă în relaţie cu Constituţia. O altă abordare este cea araporturilor dintre neutralitatea religioasă a statului şi educaţia religioasă în şcolile publice, precum şi legitimareaînvăţământului confesional în şcolile publice, învaţământul religios pentru minorităţile religioase, în special pentrumusulmani.

21. STEFANINI FATIN-ROUGE, MARTHE. - Le référendum et la protection des droitsfondamentaux = Referendumul şi protecţia drepturilor fundamentale. În: Revue française de droitconstitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.53, 2003. - p.73-102.

Problema dacă referendumul reprezintă un pericol pentru libertăţi şi pentru drepturile fundamentale a făcut obiectul unordezbateri teoretice. Autorul consideră că este necesar să se efectueze o analiză a dreptului străin, mai precis a practicii dincâteva ţări care recurg mai frecvent decât Franţa la referendum şi la iniţiativa populară.

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ 22. DARBY, J. JOSEPH. - Garanties et limites à l'indépendance et à l'impartialité du juge aux Etats-Unis d'Amérique = Garanţii şi limite la independenţa şi imparţialitatea judecătorului în Statele Unite aleAmericii. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2003. -p.351-364.

Dreptul la un proces echitabil care implică, printre altele, independenţa si imparţialitatea judecătorului este garantat dearticolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Statele Unite , cu toate că nu sunt prin definiţie parte la Convenţieau considerat întotdeauna dreptul la un proces echitabil ca una din componentele esenţiale ale "Due Process" caregarantează Constituţia. Prezentul studiu se ocupă de analizarea anumitor problematici ale acestei garanţii şi oferă totodată oexplicaţie istorică şi contemporană a modului în care independenţa şi imparţialitatea judecătorească reprezintă o parte asistemului "Checks and balances" care caracterizează sistemul juridic american.

23. GLENN, PATRICK H. - La tradition juridique nationale = Tradiţia juridică naţională. În: Revueinternationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2003. - p.263-278.

Doctrina franceză a fost întotdeauna preocupată de bazele dreptului naţional, iar intervenţii recente demonstreaza chiar ogrijă mai profundă în ceea ce priveşte chiar existenţa dreptului naţional. Autorul se referă în articol la tradiţia juridicănaţională, referindu-se la istoricitatea sistemului juridic naţional, situându-l în timp şi la modernitatea tradiţiei juridicenaţionale.

24. GODEFRIDI, DRIEU. - L'égalité devant la loi dans les jurisprudences de la Cour d'arbitrage deBélgique et de la Cour Suprême des Etats-Unis = Egalitatea în faţa legii în jurisprudenţa Curţii deArbitraj din Belgia şi a Curţii Supreme a Statelor Unite. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris :Société de législation comparée, nr.2, 2003. - p.331-350.

Articolul reprezintă un studiu comparativ asupra modului în care Curtea de Arbitraj din Belgia şi Curtea Supremă aStatelor Unite veghează la respectarea puterii legislative a principiului de egalitate în faţa legii (izonomie). Izonomia estedefinită ca un ideal normativ care constă într-un sistem de reguli perfect generale, abstracte şi permanente.

25. LICCI, GIORGIO. - Quelques remarques sur les racines allemandes du droit pénal italien =Câteva observaţii pe marginea rădacinilor germane ale dreptului penal italian. În: Revue internationale dedroit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2003. - p.309-330.

Articolul se ocupă de studierea modului în care modelul german a pătruns şi a supravieţuit în dreptul penal italian. Acesta,pe lângă sursele autohtone şi formale, prezintă o amplă reţea de împrumuturi, moştenire a unei reflectări constante şisistematice a literaturii juridice germane. Sunt formulate câteva observaţii de ordin general cu privire la dinamica modelelorjuridice.

26. MARQUIS, LOUIS. - La méta-effectivité du droit uniforme: un exemple basé sur ledéveloppement régional au Québec = Meta-efectivitatea dreptului uniform: un exemplu bazat pe



dezvoltarea regională, în Quebec. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législationcomparée, nr.2, 2003. - p.279-308.

Dreptul comercial internaţional uniform a cunoscut, în ultimii ani, o evoluţie care a avut drept efect, acela de a-i conferi oeficienţă calificată de autor ca fiind imediată, adică o efectivitate circumscrisă unui domeniu de acţiune juridic în înteriorulcăruia sunt recunoscute sursele formale ale dreptului uniform şi interesele sale clasice. Meta-efectivitatea se bazează pepremisa că dreptul uniform este un tot solubil care influenţează o infinită varietate de fenomene care, la rândul lor, emitinfluenţe de toate genurile. Articolul se ocupă de analizarea relaţiei private dintre dreptul uniform şi dezvoltarea regionalădin Quebec, care va fi realizată prin abordarea succesivă a trei elemente principale care sunt la sursa meta-efectivităţii,inovaţia, difuziunea şi aspiraţia.

27. ZHU, GHOBIN. - La nouvelle autonomie de Hong Kong: une région à part dans la Chinepopulaire = Noua autonomie a Hong Kong-ului: o regiune separată în China Populară. În: Revueinternationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2003. - p.365-418.

Regiunea administrativă specială (RAS) a Hong-Kong-ului a Republicii Populare Chineze a suscitat o atenţie deosebită, eareprezentând un exemplu modern, interesant de relaţii speciale între un stat suveran şi o entitate investită cu puteriautonome. Autorul examinează astfel, structura relaţiei central-local nou creată prin emergenţa RAS, identificând deasemenea, întinderea puterilor autonome acordate RAS a Hong-Kong-ului. Este, de asemenea, evaluat regimul autonom alRAS în comparaţie cu modelele existente în China - în interior şi exterior. În sfârşit, autorul pune în lumină evoluţiileconstituţionale care s-au produs de la retrocesiune, examinând cazurile recente şi comentând impactul asupra formăriimodelului RAS.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL 28. MARTIN, XAVIER. - Fondements politiques du Code Napoléon = Bazele politice ale CoduluiNapoleon. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.247-264.

Textul reprzintă o comunicare facută la colocviul ce a avut ca temă "Codificarea" ce a avut loc la Buenos Aires înseptembrie 2002. Elaborarea Codului Civil reprezintă un răspuns direct la problema de ordin concret născută dindezechilibrarea psiho-politică de anvergură ocazionată de anii de revoluţie. Codul Civil reprezintă deci, în ochii celor carelegiferează un element determinant pentru recuperarea eficientă de către entitatea socială franceză a fundamentelor politicestabilizate.

29. SERINET, YVES-MARIE. - La qualité du défendeur = Calitatea pîrâtului. În: Revue trimestrielle dedroit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.203-228.

Legătura juridică din instanţă priveşte cel puţin trei persoane: pe reclamant, pe pîrât şi pe judecător. În orice contenciosprivat, judecătorul va fi pus astfel, în contact cu conţinutul pretenţiei nu numai a reclamantului, ci şi a pîrâtului. Dupăpărerea autorului, ar fi un punct de vedere prea limitat, să se ia în consideraţie numai calitatea persoanei care îl sesizează pejudecător. O anumită calitate este solicitată şi din partea pîrâtului. De altfel, un studiu special dedicat persoanei pîrâtului nua fost, în mod real, întreprins niciodată, autoarea referindu-se la aspecte legate de acest subiect.

30. SERVERIN, EVELYN. - Le médiateur civil et le service public de la justice = Mediatorul civil şiserviciul public al justiţiei. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2003. - p.229-246.

Prin Legea din 8 februarie 1995 şi Decretul din 22 iulie 1996 a fost creată o nouă categorie - mediatorul civil - categoriecare intervine în derularea instanţelor judiciare. Mediatorii îşi revendică independenţa faţă de tribunal, prezentând misiunealor ca fiind fructul unui acord exclusiv cu părţile. Sunt prezentate aspecte legate de statutul juridic al mediatorului, naturarelaţiilor pe care le întreţine cu serviciul de justiţie.



CĂRŢI RECENT ACHIZIŢIONATE DE BIBLIOTECACONSILIULUI LEGISLATIV

- Bibliografie indexată∗ -

1 - ADAM, IOAN ; RUSU, ADRIAN. - Drept civil. Succesiuni / Conf.univ.dr. Ioan Adam, lector univ.drd.Adrian Rusu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 589 p. - (Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-260-8 :499000 lei

SUBIECT: drept civil; succesiune 347.65/A17

2 - BACACI, ALEXANDRU ; COMĂNIŢA, GHEORGHE. - Drept civil. Succesiunile /Prof.univ.dr.Alexandru Bacaci, lector univ.dr. Gheorghe Comăniţa. - Bucureşti : Editura ALLBECK, 2003. IX, 331 p. -(Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-284-5 : 349000 lei

SUBIECT: drept civil; drept succesoral; moştenire 347.65/B12

3 - BĂLAN, EMIL. - Instituţii de drept public / Prof.univ.dr. Emil Bălan. - Bucureşti : Editura ALLBECK, 2003. VII, 178 p. - (Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-264-0 : 209000 lei

SUBIECT: România; drept public; administraţie publică; drept administrativ; act administrativ; funcţie publică; răspundereadministrativă

342.9/B19

4 - BOROI, ALEXANDRU ; RADU-SULTĂNESCU, VALENTIN; NEAGU, NOREL - Drept penal :Partea specială ; Culegere de speţe pentru uzul studenţilor / Prof.univ.dr. Alexandru Boroi, prep.univ.Valentin Radu-Sultănescu, prep.univ. Norel Neagu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2002 269 p. - (Sintezeşi teste). Bibliogr. p. 257. ISBN 973-655-177-6 : 219000 lei

SUBIECT: drept penal; jurisprudenţă 343.3/B69

5 - BOROI, GABRIEL ; STĂNCIULESCU, LIVIU.- Drept civil : Curs selectiv. Teste grilă / GabrielBoroi, Liviu Stănciulescu. - ediţia a 2-a revizuită. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XXVIII, 676 p. -(Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-302-7 : 520000 lei

SUBIECT: drept civil 347/B69

6 - BOŞ, NICOLAE. - Cadastru general / Prof.dr.ing. Nicolae Boş. - Bucureşti : Editura ALL BECK,2003. 365 p. Bibliogr.p. 363. ISBN 973-655-242-X : 349000 lei

SUBIECT: România; drept funciar; cadastru; fond funciar; publicitate imobiliară 349.41/B71

7 - BOŞ, NICOLAE. - Cartea funciară şi expertiza tehnică cadastrală / Prof.dr.ing. Nicolae Boş. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 237 p. Bibliogr.p. 235. ISBN 973-655-243-8 : 259000 lei

SUBIECT: drept funciar; carte funciară; cadastru; legislaţie 349.41/B71

8 - CHELARU, EUGEN. - Drept civil. Persoanele / Eugen Chelaru. - Bucureşti : Editura ALL BECK,2003. XVI, 179 p. - (Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-251-9 : 219000 lei

SUBIECT: drept civil; persoană 347.15/C40

9 - CIOCLEI, VALERIAN. - Manual de criminologie / Valerian Cioclei. - ediţia a 2-a revizuită şiadăugită. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XIII, 185 p. - (Juridica. Curs universitar). Bibliogr.p. 181.ISBN 973-655-255-1 : 249000 lei

SUBIECT: drept penal; criminologie 343.9/C51

∗ Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ



10 - Codul muncii : Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003. Legea sindicatelor : Legea nr.54 din 24ianuarie 2003. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2003. 248 p. ISBN 973-588-608-1 : 200000 lei

SUBIECT: România; dreptul muncii; codul muncii; sindicate; Legea sindicatelor nr.54/2003 349.2/C60

11 - Documente constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord / Traducere şinote de conf.univ.dr. Elena Simina Tănăsescu şi conf.univ.dr. Nicolae Pavel ; Cuvânt înainte de prof.univ.dr.Ioan Muraru ; postfaţă de prof.univ.dr. Mihai Constantinescu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 118 p.- (Constituţiile statelor lumii).Bibliogr. p. 101. ISBN 973-655-174-1 : 99000 lei

SUBIECT: Marea Britanie; drept constituţional; sistem constituţional; Constituţie 342.4/D61

12 - DOGARU, ION ; CERCEL, SEVASTIAN.- Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale /Prof.univ.dr. Ion Dogaru, lector univ.dr. Sevastian Cercel. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XIV,371p. - (Juridica. Curs universitar). Bibliogr. p. 345. ISBN 973-655-305-1 : 400000 lei

SUBIECT: drept civil; drepturi reale; patrimoniu; drept de proprietate; proprietate publică; proprietate privată; patrimoniucultural; publicitate imobiliară

347.2/D62

13 - DROSU ŞAGUNA, DAN.- Drept financiar şi fiscal / Prof.univ.dr. Dan Drosu Şaguna. - Bucureşti : EdituraALL BECK, 2003. XV, 608 p. - (Juridica. Curs universitar). Bibliogr. p. 605. ISBN 973-655-291-8 : 524000 lei

SUBIECT: drept financiar; drept fiscal; finanţe publice; istoric; circulaţie monetară; credit; buget; Uniunea Europeană;monedă unică europeană; politică monetară

347.73/D84

14 - FUEREA, AUGUSTIN.- Drept comunitar european. Partea generală / Conf.univ.dr. AugustinFuerea.- Bucureşti: Editura ALL BECK, 2003. VIII, 300 p. Bibliogr. p. 293. ISBN 973-655-256-X: 299000 lei

SUBIECT: drept comunitar 341.217(4)UE/F95

15 - GHEORGHE, CRISTIAN.- Societăţi comerciale. Voinţa asociaţilor şi voinţa socială / Cristian Gheorghe. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XIII, 310 p. - (Praxis). Bibliogr. p. 303. ISBN 973-655-313-2 : 210000 lei

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; asociat; acţionar; grup de interes economic 347.72/G40

16 - Impozitul pe venit : Culegere de acte normative / Lucrare îngrijită şi adnotată de Dorel Pădurariu. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. VIII, 263 p. - (Leges). ISBN 973-655-266-7 : 129000 lei

SUBIECT: România; drept financiar; drept fiscal; impozit pe venit; legislaţie; evitarea dublei impuneri 342:336.226.1/I-48

17 - IONESCU, CRISTIAN.- Tratat de drept constituţional contemporan / Prof.univ.dr. Cristian Ionescu. - Bucureşti :Editura ALL BECK, 2003. 801 p. - (Juridica. Curs universitar). Bibliogr. p. 773. ISBN 973-655-271-3 : 649000 lei.

SUBIECT: drept constituţional; stat; Constituţie; drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor; regim politic;România; sistem constituţional; suveranitate naţională; Curtea Constituţională

342/I-68

18 - JURA, CRISTIAN.- Rolul organizaţiilor nonguvernamentale pe plan internaţional / Cristian Jura. - Bucureşti :Editura ALL BECK, 2003. XVI, 250 p. - (Juridica. Studii juridice). Bibliogr. p. 244. ISBN 973-655-261-6 : 199000 lei

SUBIECT : drept internaţional public; organizaţie neguvernamentală; societate civilă; ONU; drepturile omului; UniuneaEuropeană; NATO

341.215.2/J92

19 - LEŞ, IOAN - Proceduri civile speciale / Ioan Leş. - ediţia a 2-a. - Bucureşti : Editura ALL BECK,2003. XVI, 452 p. - (Praxis). ISBN 973-655-285-3 : 300000 lei

SUBIECT: drept civil; drept procesual civil; arbitraj; ordonanţă preşedinţială; dreptul familiei; posesie; CurteaConstituţională; Curtea de Conturi; notariat

347.91/L52

20 - MARINESCU, DANIELA.- Tratat de dreptul mediului / Prof.univ.dr. Daniela Marinescu. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 530 p. ISBN 973-655-299-3 : 499000 lei.

SUBIECT: dreptul mediului 349.6/M40

21 - MIGA-BEŞTELIU, RALUCA.- Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public /Raluca Miga-Beşteliu. - ediţia a 3-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti: Editura ALL BECK, 2003. XIV, 472 p.(Juridica. Curs universitar). ISBN 973-655-248-9 : 419000 lei.



SUBIECT: drept internaţional; drept internaţional public; raport juridic internaţional; cetăţenie; drepturile omului; stat; tratatinternaţional; arbitraj internaţional; răspundere internaţională

341.1/.8/M67

22 - MIHAI, GHEORGHE C.- Fundamentele dreptului : (1)Ştiinţa dreptului şi ordinea publică ;(2)Teoria normei juridice şi a interpretării ei / Gheorghe C. Mihai. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003.XVIII, 570 p. - (Juridica. Studii juridice). Bibliogr. la sfârşitul volumelor. ISBN 973-655-318-3 : 400000 lei

SUBIECT: drept; teoria dreptului; normă juridică; interpretarea normelor juridice 340.1/.15/M68

23 - MREJERU, THEODOR ; FLORESCU, DUMITRU PETRE ANDREIU.- Regimul juridic alconcurenţei : Doctrină. Jurisprudenţă / Conf.univ.dr. Theodor Mrejeru, dr. Dumitru Andreiu PetreFlorescu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. VI, 214 p. - (Praxis). ISBN 973-655-310-8 : 175000 lei.

SUBIECT: drept comercial; concurenţă; dreptul european al concurenţei; Uniunea Europeană; jurisprudenţă 347.776/M93

24 - MREJERU, THEODOR.- Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă / Conf.univ.dr.Theodor Mrejeru. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 344 p. - (Praxis). ISBN 973-655-282-9 : 249000 lei

SUBIECT: drept administrativ; contencios administrativ; act administrativ; drept comparat; Franţa; Germania; Italia; MareaBritanie; Belgia

342.9/M93

25 - NEAGU, ION ; CRIŞU, ANASTASIU; CIOBANU, AUREL.- Drept procesual penal : Curs selectivpentru licenţă / Prof.univ.dr. Ion Neagu, conf.univ.dr. Anastasiu Crişu, asist.drd. Aurel Ciobanu, prep. AndreiZarafiu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XII, 280 p. - (Sinteze şi teste). ISBN 973-655-303-5 : 350000 lei

SUBIECT: drept procesual penal 343.1/D82

26 - NIŢOIU, ROBERTA.- Teoria generală a contractelor aleatorii / Roberta Niţoiu. - Bucureşti : EdituraALL BECK, 2003. XVII, 476 p. - (Juridica. Studii juridice). Bibliogr. p. 455. ISBN 973-655-304-3 : 295000 lei

SUBIECT: contract aleatoriu; contract de rentă viageră; contract de întreţinere; contract de joc; asigurări; contract deasigurare; drept civil; drept comercial

347.75/.76/N81

27 - Noul Cod al muncii : Model-cadru al contractului individual de muncă . - Bucureşti : Editura ALLBECK, 2003. X, 134 p. - (Codices ALL BECK). Index. ISBN 973-655-272-1 : 59000 lei

SUBIECT: România; dreptul muncii; codul muncii; contract individual de muncă 349.2/N89

28 - Noul Cod rutier : OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice ; HG nr.85/2003 pentruaprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. IX, 195 p. - (Codices ALL BECK). ISBN 973-655-263-2 : 79000 lei

SUBIECT: România; drept public; circulaţie; cod rutier 342:351.811/N89

29 - POENARU, EMIL. Procurorul-parte în procesul civil / Emil Poenaru. - Bucureşti : Editura ALLBECK, 2003. VII, 268 p. - (Praxis). ISBN 973-655-257-8 : 159000 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; Ministerul Public; procuror; acţiune civilă 347.963/P74

30 - POPA, MARIN. - Teoria generală a nulităţii actelor de procedură civilă / Prof.univ.dr. Marin Popa. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. XIII, 228 p. - (Praxis). Bibliogr. p. 221. ISBN 973-655-351-5 : 200000 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; act procesual civil 347.91/P79

31 - POPESCU, CORNELIU-LIVIU. - Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţateîn cauzele împotriva României (1998-2002) / Corneliu-Liviu Popescu. - Bucureşti : Editura ALL BECK,2003. 238 p. - (Jurisprudenţă). ISBN 973-655-258-6 : 199000 lei.

SUBIECT: Consiliul Europei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; România; drepturile omului; drept european 341.217(4)UE/P81

32 - POPESCU, CORNELIU-LIVIU. - Libertatea de exprimare în jurisprudenţa Curţii Europene aDrepturilor Omului (1999-2002) / Corneliu-Liviu Popescu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. 160 p.(Jurisprudenţă). ISBN 973-655-268-3 : 169000 lei

SUBIECT: Consiliul Europei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; jurisprudenţă comunitară; libertatea de exprimare;drepturile omului

341.217(4)UE/P81



33 - ROŞ, VIOREL ; SPINEANU-MATEI, OCTAVIA; BOGDAN, DRAGOŞ. - Dreptul proprietăţiiintelectuale. Dreptul proprietăţii industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice / Viorel Roş, OctaviaSpineanu Matei, Dragoş Bogdan. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. VI, 746 p. - (Comentarii ALLBECK). ISBN 973-655-246-2 : 689000 lei.

SUBIECT: drept civil; dreptul proprietăţii intelectuale; dreptul proprietăţii industriale; marcă; Oficiul de Stat pentru Invenţiişi Mărci; drept internaţional; acorduri şi tratate internaţionale

347.77/R81

34 - TIŢA-NICOLESCU, GABRIEL. - Regimul juridic al operaţiunilor de leasing / Gabriel Tiţa-Nicolescu. -Bucureşti : Editura ALL BECK, 2003. IX, 261 p. - (Praxis). Bibliogr. p. 257. ISBN 973-655-286-1 : 190000 lei.

SUBIECT: drept comercial; contract de leasing; drept comparat 347.75/T65

35 - TULBURE, ADRIAN-ŞTEFAN ; TATU, ANGELA MARIA. - Tratat de drept procesual penal / Prof.univ.dr.Adrian Ştefan Tulbure, lector.univ.dr. Angela Maria Tatu. - ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. - Bucureşti : Editura ALLBECK, 2003. XXXI, 652 p. - (Juridica. Curs universitar). Bibliogr. p. 651. ISBN 973-655-279-9 : 499000 lei.

SUBIECT: drept procesual penal; acţiune penală; acţiune civilă; jurisdicţie; probe şi mijloace de probă 343.1/T93

36 - VASILE, ANA. - Prestarea serviciilor publice prin agenţi privaţi / Ana Vasile. - Bucureşti : EdituraALL BECK, 2003. X, 222 p. - (Juridica. Studii juridice). Bibliogr. p.217. ISBN 973-655-095-8 : 145000 lei

SUBIECT: drept public; drept administrativ; servicii publice; concesiune administrativă; contract de concesiune; dreptcomparat; Franţa; Marea Britanie; Spania; Germania; Italia

342.9/V33

ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu Sorin Popescu Nicolae Turcu Mircea Preda

Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil)Svetlana BaciuTudor Prelipceanu

Tipografia: R.A. “Monitorul Oficial”, str. Izvor nr. 2-4, Palatul Parlamentului, sectorul 5, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doaropinii personale ale autorilor.

studii, opinii, informĂri - clr.ro · amsterdam din 1997 şi tratatul de la nisa din 2001....

Documents